SENZORI BIOMEDICALI

Titulari curs şi aplicaţii:

Prof.dr.ing. George Seritan
Sl.dr.ing. Florin Argatu
george.seritan@upb.ro
florin.argatu@upb.ro
Sl.dr. ing. Felix Adochiei
As. Dr. ing. Bogdan Enache

Număr de ore / Verificarea / Credite

Curs 2
Laborator 2
Examinare E
Credite 4
EVALUARE

a) Activităţile evaluate şi ponderea fiecăreia

-50% în timpul anului: - laborator 40%
- teste evaluare la curs 10%
-50% examen

b) Cerinţele minimale pentru promovare:

-Parcurgerea tuturor lucrărilor de laborator;
-Obţinerea a 50% din punctajul maxim pentru laborator;
-Obţinerea a 50% din punctajul total al testelor de evaluare
la curs.
BIBLIOGRAFIE
Seriţan G.C., Adochiei F., Argatu F., Cepisca C. Senzori biomedicali si instrumentatie,
Ed Politehnica Press, 2015

Argatu, F, Seritan, G, Adochiei, F, Enache, B, Cepisca, C, Grigorescu S,D.

Senzori Biomedicali Ed. Politehnica Press, Bucuresti, 2018

Cepisca,C , Steflea,D.,Jula,N.,Traductoare în sistemele de măsurare, Ed.CONPHYS, Rm.Vâlcea,

2003

Cepisca, C, s.a.,Bazele măsurării, Ed. MatrixROM, București, 2003

Banica, C, Seritan,G, Cepisca,C, Sisteme informatizate de măsurare, Ed. Electra, Bucuresti, 2009

Dogaru, V, Cepisca, C, Măsurarea electrică a mărimilor neelectrice, Ed. Electra, Bucuresti, 2007

John Webster, Medical Instrumentation Application and Design, 4th Edition, Wiley, 2009

Tatsuo Togawa s.a. , Biomedical Sensors and Instruments, Ed. CRC Press, 2011

http://solid.fizica.unibuc.ro/cursuri/traductori/
Capitolul Conţinuturi
1. C1 .Concepte fundamentale în Ingineria biomedicala
1.1 Terminologie şi clasificare în Ingineria biomedicala
1.2 Sistemul generalizat în Ingineria biomedicala

2. C2. Concepte fundamentale în ştiinţa măsurării:

2.1 Modelarea procesului de măsurare
2.2 Lanţuri de măsurare, locul senzorului în culegerea informaţiei de măsurare
2.3. Mărimi, metode şi mijloace de măsurare

3. C3. Principii generale de conversie a mărimilor fizice în realizarea senzorilor

4. C4.Caracteristici de regim static pentru caracterizarea senzorilor biomedicali
5. C5. Caracteristici de regim dinamic pentru caracterizarea senzorilor biomedicali
6. C6. Principii de prelucrare şi afişare a informaţiei de măsurare obţinută de la
senzori
6.1. Afişare analogică
6.2. Afişare numerică

7. C7. Probleme de măsurare şi criterii

7.1. Selecţia senzorilor
7.2. Instalare şi criterii medicale
8. C8. Senzori de deplasare
8.1. Senzori rezistivi, inductivi, capacitivi
8.2. Circuite tip punte pentru condiţionare

9. C9. Senzori medicali de tip piezoelectric şi piezorezistiv

10. C10.Măsurarea temperaturii

10.1 Termoelemente
10.2 Termistori
10.3. Senzori de radiaţie

11. C11. Senzori cu fibre optice

11.1 Măsurări optice, surse de radiaţie, filtre optice
11.2. Senzori cu fibră optică pentru aplicaţii medicale

12. C12.Senzori electrochimici şi fotovoltaici

13. C13. Reţele wireless de senzori medicali
C13.1 Arhitectura nod senzor individual wireless
C13.2 Arhitectură reţea senzori wireless

14. C14. Calitatea măsurării

14.1. Incertitudini si erori de măsurare
13.2. Trasabilitate, calibrare, etalonare
 Ingineria biomedicală şi aplicaţiile ei
1. INTRODUCERE

Ingineria biomedicală studiază aparatura de investigare, terapie,

monitorizare şi de laborator utilizată în biologie şi în medicină, precum şi
principiile, metodele şi tehnicile care stau la baza exploatării acestei
aparaturi.

Ingineria biomedicală creează modele funcţionale, aparatură

medicală, implanturi şi proteze mecanice, organe artificiale. De asemenea,
Ingineria medicală presupune nu numai producerea de echipamente
biomedicale performante, ci şi utilizarea acestor echipamente în condiţii de
calitate a actului medical şi de securitate pentru pacient şi personalul medical.

Cele mai simple acţiuni ale vieţii de zi cu zi constituie obiect de

studiu pentru specialiştii din domeniul Bioingineriei (biologi, fizicieni, ingineri
si medici). Progresele obţinute în domeniul Bioingineriei constituie rezultatele
muncii în echipă a bioinginerilor şi a medicilor.
 Ramurile ingineriei biomedicale conform clasificării IEEE - EMBS (Societatea de Inginerie în
Medicină şi Biologie ) sunt:

• Biomecanica - studiază mecanica fluidelor (simularea funcţionării aparatelor cardiovascular şi

urinar, analize de laborator, tratamente specifice - hemodializa) şi mecanica corpului solid (studiul
funcţionarii aparatului locomotor, implantare şi protezare, osteosinteza fracturilor). Un capitol aparte al
Biomecanicii îl constituie tehnicile sportive, îmbunătăţirea performanţelor sportivilor.

• Biomateriale - studiază aparatura medicală de intervenţie (ace, electrozi, instrumentar operator,

etc), protezele anatomice (implanturi, intervenții stomatologice) din punct de vedere al calităţii
materialelor utilizate, în special al biocompatibilităţii.

• Biotehnologii medicale - se referă mai ales la proiectarea, producerea şi utilizarea de materiale

noi (instrumentaţie, medicamente, etc.), elaborarea de tehnologii terapeutice.

• Biosenzori - se ocupă cu detectarea semnalelor (informaţiilor) fiziologice şi convertirea lor în

semnale “tehnice” standardizate, de cele mai multe ori electrice, pentru a fi cuantificate.

• Modelarea, simularea şi controlul sistemelor biologice - urmăreşte stabilirea unor teorii cat
mai riguroase privind mecanismele de desfăşurare a proceselor fiziologice şi modelarea matematică a
acestora în scopul limitării experimentelor “in vivo”.

• Instrumentaţie biomedicală - în strânsă legatură cu domeniul biosenzorilor şi

biomaterialelor; vizează creşterea calităţii şi siguranţei investigaţiilor medicale utile îndiagnosticare,
intervenţiilor terapeutice şi chirurgicale, monitorizarea actului medical, etc.
 • Analiza semnalelor în medicină şi biologie - prelucrează şi analizează statistic semnalele
înregistrate prin diferite masurări în scopul extragerii maximului de informaţie utilă în diagnosticare şi
monitorizare.

• Bioingineria de recuperare - prezintă aspecte terapeutice prin procedurile medicale recuperatorii

(balneo şi fizioterapie, stimulare electrică şi magnetică) asistate de aparatură specializată, dar şi de
protezare, în acord cu domeniile biomaterialelor şi biosenzorilor).

• Implanturi - proteze şi organe artificiale - domeniu strâns legat de cel al biomaterialelor şi al

simulării şi modelării fiziologice, având drept scop înlocuirea unor segmente anatomice cu structuri similare
artificiale; se pun probleme de compatibilitate funcţională şi toleran-ş din partea organismului. Implanturile
se pot clasifica din punct de vedere funcţional în implanturi active (organele artificiale) şi implanturi pasive
(protezele).

• Efecte biologice ale câmpului electromagnetic - interacţiunea dintre organismele vii şi câmpurile
electrice şi magnetice din mediu este un proces continuu şi din ce în ce mai accentuat prin dezvoltarea
civilizaţiei moderne; se pot pune în evidenţă atât influenţe negative (“poluare electromagnetică”), cât şi
benefice (terapeutica medicală în mediu electromagnetic); apar probleme de dozare şi control în expunere.
 • Informatica medicală - prezintă mai multe aspecte:
- gestiune de date în cadrul evidenţei instituţiilor medicale (personal, financiar, fişe
medicale, foi de tratament, etc.j;
- baze de date cu informaţii medicale accesibile unor comunităţi medicale extinse
(telemedicina, colecţie radiologică stocată în imagini, dicţionar ECG, colecţii de imagini
tomografice, etc);
- asistenţa computerizată în desfăşurarea sau pregătirea intervenţiilor clinice -
monitorizare, modelare;
- utilizarea facilităţilor multimedia în scop informaţional şi educativ.

• Imagistica medicală - metodă modernă şi tot mai raspandită de diagnosticare medicală

(CT, RMN, ultrasunete, etc) se asociază modelării matematice şi este deosebit de utilă în
cercetarea medicală.

• Inginerie clinică - vizează proiectarea şi dezvoltarea de facilităţi în domeniul medical

(aparatură, construcţii, tehnici terapeutice, etc.) oferind soluţii tehnice problemelor ridicate de
medici.
 Clasificarea aparatelor medicale
O categorie importantă a aparatelor medicale o constituie aparatele electronice, dotate
cu calculatoare şi software-uri specializate. Acestea permit obţinerea rezultatului imediat,
oferă posibilitatea explorării nedistructive, în majoritatea situaţiilor, precum şi transmiterea,
stocarea informaţiilor în baze de date şi monitorizarea în timp a investigaţiilor efecuate. De
asemenea, acest tip de ararate nu influenţează activitatea biosistemelor.
În prezent, o altă categorie de aparate biomedicale din ce în ce mai răspândite, o
constituie aparatele purtate de individ, respectiv cele care pot fi utilizate la domiciliul
pacientului pentru controlul parametrilor fiziologici, respectiv pentru tratament (termometre,
tensiometre, aparate pentru glicemie, aparate pentru dializă, etc).
Rezultatele spectaculoase obţinute cu aparatele biomedicale moderne sunt datorate
utilizării computerelor.
Principalul criteriu după care pot fi clasificate aparatele medicale constă în scopul pentru
care acestea sunt folosite. Astfel, din punct de vedere al destinaţiei, aparatele biomedicale pot fi
grupate în:
· Aparatură de laborator, destinată efectuării diferitelor teste microbiologice, în scopul
stabilirii unui diagnostic sau pentru cunoaşterea structurii şi proprietăţilor biochimice sau
biofizice, a parametrilor fiziologici pentru anumiţi compuşi chimici sau probe prelevate din
diferite organe: analizoare hematologice, analizoare biochimice, fotometre, analizoare
imunologice, ;
· Aparatură pentru diagnostic şi cercetare (aparatură pentru explorări funcţionale),
destinată investigării organismului uman, în scopul cunoaşterii stării normale sau patologice a
acestuia: termometre, stetoscoape, fonocardiografe, electrocardiografe, electroencefalografe,
electromiografe, electroretinografe, aparate pentru măsurarea conductivităţii pielii, reografe de
impedanţă pulmonară sau vasculară, aparate Rötgen, etc; tensiometre, otoscoape, oftalmoscoape,
laringoscoape, glucometre, etc.
 · Aparatură pentru terapie, destinată tratamentului unei anumite afecţiuni: stimulatoare
ale sistemului nervos sau muscular,, băi de curent continuu, aparate pentru electroliză, aparate
pentru electroforeză, aparate pentru diatermie cu unde scurte sau microunde, ionizatoare, aparate
cu raze X, cu radiaţii Gamma sau cu fascicule de electroni, generatoare de infraroşii, generatoare
de ultraviolete, vibratoare, aparate de masaj, aparate laser, aparate pentru hemodializă, aparate
pentru fizioterapie (ultrasunete, microunde, unde scurte, laser, vacuum, magnetice, etc), unituri
dentare, aparate aerosoli, etc;

· Aparatură şi instrumentar pentru chirurgie, destinată intervenţiilor chirurgicale:

bisturie, aparate pentru electrocauterizare (elecrocautere si electrobisturie), laparoscoape, mese
de operație, lămpi scialitice, aspiratoare chirurgicale, instalații pentru apa sterila, etc.;

· Aparatura pentru anestezie, destinată proceselor de anestezie şi monitorizării

pacientului pe perioada anesteziei: ventilaţie paturi A.T.I., monitoare, defibrilatoare,
pulsoximetre, etc.
· Aparatură pentru monitorizare;

· Aparatură pentru sterilizare, destinată sterilizării instrumentarului utilizat în

intervenţiile medicale: autoclave, pupinele, etc;

· Aparatură şi echipamente pentru asistenta medicala de urgenţă: trolii, extractoare

portabile cu vacuum, aparate pentru reanimare, defibrilatoare, ventilatoare portabile, etc;
 · Aparatură pentru implantare/protezare, destinată reabilitării sau suplinirii funcţiilor
naturale ale corpului uman. Prin intermediul sistemelor de grafică asistată de calculator (CAD),
ingineria biomedicală şi chirurgia ortopedică pot construi proteze individualizate. Anatomia
segmentului ce urmează a fi implantat sau protezat este înregistrată printr-o tehnică imagistică, iar
modelul 3D este realizat folosind programe specializate de reconstrucţie. Sistemul CAD
realizează proiectul sistemului de implantare/protezare, iar sistemul CAM execută
implantele/protezele, precum şi dispozitivele necesare intervenţiei.
Aparatele auditive sunt probabil cele mai răspândite aparate senzoriale produse de
ingineria biomedicală. Acestea pot să conţină fie tranzistori amplificatori, fie mici circuite
integrate care amplifică undele sonore mult peste pragul de audibilitate la oameni (între 20 şi 32
mii Hz). Undele sonore amplificate sunt transmise prin craniu şi prin structurile auditive din
ureche. Detectarea vorbirii poate fi făcută eficient prin intermediul unui chip. Un program
conţinut într-un chip poate extrage şi amplifica foneme sau grupuri de sunete nazale şi vocale din
vorbirea unei persoane către o persoană ce prezintă deficienţă de auz şi care are montat în ureche
un astfel de chip.
· Organe artificiale au ca scop primordial menţinerea vieţii. Acestea includ stimulatoare
cardiace, plămâni artificiali pentru furnizarea oxigenului în timpul operaţiilor pe cord deschis,
rinichi artificiali. Calitatea organelor artificiale este condiţionată calitatea biomaterialelor, de
biocompatibilitatea acestora, de necesitatea utilizării unor surse de putere mici dar eficiente.
· Aparatură pentru cosmetică destinată tratamentelor cosmetice: vaporizatoare, unităţi
pentru corectarea corpului, electrostimulatoare, electroepilatoare, aparate pentru masaj, aparate
pentru terapie cu ultrasunete, aparate pentru termoterapie, camere de ionizare, solare, etc.
· Aparatură pentru Fitness, destinată exerciţiilor pentru întreţinerea şi modelarea
corpului
· Home medical equipments, destinate investigaţiilor funcţionale şi tratamentului,
respective monitorizării la domiciliul pacientului. Acest tip de aparate şi echipamente sunt utile
pentru recuperările la domiciliu, sunt confortabile şi asigură independenţa pacientului (mers,
îmbrăcat, enjoy hobbies, etc): aparate pentru explorări funcţionale (temperatură, presiune arterială,
glicemie, etc.), echipamente pentru respiraţie, scaune cu rotile, suporturi ajutătoare pentru mers,
aparate pentru terapie fizică, recuperatorii, etc.
 De asemenea, aparatele biomedicale pot fi clasificate în funcţie de metodele care stau la
baza funcţionării, respectiv a prelucrării şi interpretării rezultatelor:

·Metode cu radiaţii X, folosite atât pentru diagnostic, cât şi pentru terapie (angiografia,
computer tomografia);
·Metode pe bază de curent electric (electroterapie);
·Metode bazate pe ultrasunete (efectul Doppler, ecografia);
·Metoda rezonanţei magnetice nucleare (RMN);
·Metode bazate pe imagistică (tomografia, RMN, ecografia, radiografia clasică).

Este dificil de făcut o clasificare riguroasă a aparatelor biomedicale în funcţie de metodele

care stau la baza funcţionării acestora, deoarece aparatele moderne îmbină din ce în ce mai mult
diferite metode (combinarea ecografiei cu tehnici Doppler oferă rezultate bune în cardiologie). În
prezent, cele mai spectaculoase rezultate sunt obţinute cu aparatele care folosesc metode bazate
pe imagistică.

Un alt criteriu de clasificare a aparatelor biomedicale constă în gradul de periculozitate al

metodelor folosite: metode invazive sau neinvazive. Unele din metode sunt neinvazive, ceea ce
constituie un mare avantaj (vizualizarea cu ajutorul ultrasunetelor, rezonanţa magnetică
nucleară). Există şi metode care necesită cateterizări, injectarea unor substanţe de contrast şi/sau
utilizarea unor radiaţii ionizante.
 Aparatura pentru diagnostic

Diagnosticul histopatologic se bazează, în mare măsură, pe experienţa diagnosticianului, dar şi

pe rezultatele investigărilor funcţionale. În vederea stabilirii unui diagnostic, este necesar să se
cunoască valorile normale ale parametrilor fiziologici, valorile specifice ale acestor parametri, precum
şi evoluţia în timp a acestora. În stările patologice, stabilirea diagnosticului este rezultatul comparaţiei
dintre valorile mărimilor fiziologice determinate pentru subiectul investigat cu valorile mărimilor
fiziologice pentru starea normală.

Principalele tipuri de aparate pentru investigarea organismului uman sunt:

· Termometrele sunt utilizate pentru măsurarea temperaturii corpului uman. Temperatura este o
mărime fiziologică foarte importantă pentru starea generală a organismului uman. Astfel, de la
măsurarea obişnuită a temperaturii unui subiect uman cu ajutorul unui termometru obişnuit s-a ajuns la
termografele care înregistrează adevărate hărţi de temperaturi.

· Aparatele pentru măsurarea frecvenţei cardiace (cardiofrecvenţmetre).

· Aparatele pentru măsurarea pulsului (pletismografe). Mărimile caracteristice pulsului

(amplitudine, frecvenţă) depind de frecvenţa cardiacă, de debitul sistolic, de elasticitatea vaselor de
sânge, de presiunea şi viteza sângelui. Pletismografia se bazează pe variaţia volumului ţesuturilor ca
efect al modificării fluxului sanguin.
 · Aparatele pentru măsurarea presiunii sângelui pot fi folosite pentru determinarea presiunii
arteriale, a presiunii venoase, intrapulmonare, intraoculare, etc. Presiunea sângelui este o mărime
fiziologică foarte importantă pentru sistemul cardiovascular. Măsurarea presiunii sângelui se poate
face prin metode directe, când este folosit un traductor cu cateter, respectiv prin metode indirecte, cu
ajutorul sfigmomanometrelor. Metodele directe sunt mai precise, dar necesită străpungerea vasului de
sânge.

· Aparatele pentru măsurarea debitului sanguin se bazează pe metode directe (debitmetre cu

bulă, manometre diferenţiale, rotametre, debitmetre cu ultrasunete, debitmetre electromagnetice) sau
metode indirecte.

· Aparatele pentru determinarea impedanţei ţesuturilor funcţionează pe bază de punte de

curent alternativ sau pe baza metodei celor patru electrozi.

· Aparatele pentru investigarea sistemului respirator furnizează informaţii despre volumele şi

capacităţile respiratorii (spirometre), despre temperatura în fosa nazală (pneumografe), despre
impedanţa toracică.

· Aparatele pentru înregistrarea semnalelor bioelectrice

·înregistrarea biopotenţialelor electrice generate de inimă (vectorcardiografia,
electrocardiografia, fonocardiografia);
·înregistrarea biopotenţialelor generate de creier (electroencefalografia);
·înregistrarea biopotenţialelor electrice generate de muşchi (electromiografia);
·înregistrarea biopotenţialelor generate de ochi electrooculografie, electroretinografie)
 · Aparatele de diagnostic cu raze X (Röntgen) oferă o vizualizare a formei şi densităţii diferitelor organe, a
elementelor de structură ale scheletului uman. Metodele care stau la baza funcţionării acestor aparate sunt:

· Radioscopia constituie o metodă de investigare dinamică, ce se bazează pe efectul de fluorescenţă şi pe legea

absorbţiei selective. Imaginea radioscopică este o imagine pozitivă a zonei investigate. Doza de iradiere este mare, atât
pentru pacient, cât şi pentru cel care investighează. Radioscopia este utilizată pentru investigarea organelor toracice şi a
tubului digestiv.
·Radiografia se bazează pe efectul fotochimic al radiaţiilor. Imaginea radiografică este o imagine negativă a
zonei investigate. Doza de iradiere este redusă. Imaginea obţinută este transpusă pe un film radiografic (suport
transparent acoperit cu substanţă fotosensibilă).
·Tomografia constituie o metodă de investigare a diferitelor organe bazată pe studiul unor secţiuni prin acestea.
·Tomografia computerizată reprezintă o metodă de imagistică în care, cu ajutorul unui fascicol de raze X, se
produce imaginea unui plan selectat din zona de interes.

· Aparatele de diagnostic cu ultrasunete oferă informaţii despre diferite organe, despre vasele sanguine şi
circulaţia sângelui. Tehnicile Doppler oferă un mod de abordare neinvaziv pentru studiului hemodinamicii într-un mare
număr de tipuri de ţesuturi. Combinaţia dintre un ecograf şi un vitezometru Doppler constă în integrarea în acelaşi
echipament a unui ecograf rapid şi un detector de informaţie Doppler pentru fiecare pixel al imaginii ecografice. În
cardiologie, combinarea unui sistem Doppler cu un ecograf constituie un factor decisiv care a condus la un progres în
explorarea neinvazivă a hemodinamicii inimii.

· Aparate de diagnostic bazate pe Rezonanţa magnetică nucleară Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă
care permite obţinerea unor imagini de secţiuni multiplanare, deosebit de precise, prin corpul uman. Forma de
interogare a materiei este câmpul magnetic.

· Aparate de diagnostic bazate pe imagistica medicală constituie în prezent o categorie importantă, poate cea
mai importantă. Starea patologică implică modificarea structurilor anatomice, astfel încât posibilitatea de a obţine
imagini din interiorul organismului este foarte importantă pentru o diagnosticare precisă. Imaginile pot fi obţinute
utilizând raze X, câmp electromagnetic sau ultrasunete. Investigaţiile bazate pe imagistică presupun interogarea
ţesuturilor şi a organelor cu ajutorul unor fluxuri de energie, care, prin impactul cu materia investigată furnizează
semnale diferite, în funcţie de natura ţesutului, de adâncime, de proprietăţile fizice ale acestuia.
Metodele imagistice se pot clasifica în:

- Invazive: angiografia, radiologia intervenţională;

- Nocivitate certă: radiologia digitizată-numerizată, metodele

radioizotopice, computer tomografia;

- Nocivitate incertă: rezonanţa magnetică nucleară, ecografia;

Este foarte greu de realizat o clasificare a aparatelor pentru diagnostic.

Acestea pot fi clasificate după mărimea care este măsurată, după forma de
interogare a ţesuturilor (raze X, câmp magnetic, ultrasunete, etc.), după gradul de
nocivitate, după forma de redare a informaţiei. Indiferent de aspectele
considerate, imagistica medicală include diferite tehnici şi oferă cele mai
concludente rezultate.
 Imagistica medicală
Medical Imaging reprezintă orice metodă, respectiv orice procedură de investigare în care
diagnosticul este bazat pe obţinerea şi interpretarea imaginilor. În general, imagistica medicală include nu
numai diagnosticul prin imagine, ci şi microscopia, endoscopia, etc.
Imagistica medicală cuprinde toate metodele de obţinere a informaţiei despre morfologia şi funcţiile
organelor şi ţesuturilor, cu ajutorul unor fluxuri de radiaţii ce pot fi detectate, prelucrate, stocate printr-un
sistem analog-digital şi redate ulterior. Principalele metode de investigaţie bazate pe imagistică sunt:
ultrasonografia (ecografia, metoda Doppler), radiologia digitizată, computer tomografia, rezonanţa magnetică
nucleară, tomografia prin emisie monofotonică şi biofotonica, scintigrafia cu anticorpi monoclonali şi
endoscopia virtuală.
Orice metodă devine imagistică atunci când are:
■ sursă de energie;
■ un sistem de detectare;
■ un sistem de preluare-prelucrare analog-digital, stocare pe calculator sau microprocesor;
■ un sistem de redare digital-analog.
Radiologia digitizată permite obţinerea unei imagini radiologice asemănătoare celei clasice, dar cu o
rezoluţie mult crescută. Radiologia digitizată se realizează prin adăugare-interpunere la receptorul clasic a unui
sistem de conversie analog-digitală, care transformă informaţia în date numerice. Acestea sunt transferate în
memoria unui calculator unde sunt prelucrate în vederea creşterii valorii lor informative.
Computer tomografia este o metodă extrem de valoroasă datorită rezoluţiei deosebite a imaginilor pe
care le oferă. Ea permite obţinerea unor detalii anatomice şi o evaluare a funcţiei şi circulaţiei. Din punct de
vedere tehnic computer tomografia foloseşte o sursă de radiaţii X şi un sistem detector, iar formarea imaginii
presupune intervenţia unui procesor care preia datele, le înregistrează, le analizează şi apoi construieşte
imaginea.
Rezonanţa magnetică nucleară este o metodă care permite obţinerea unor imagini de secţiune
multiplanare, deosebit de precise şi clare prin corpul uman. Principiul de formare a imaginii se realizează prin
punerea în evidenţă a protonilor mobili din organism. Aceşti protoni se află predominant în apă. Plasarea
corpului într-un câmp magnetic artificial va determina alinierea câmpului magnetic al protonilor, paralel cu
liniile câmpului magnetic extern.
 Imaginea radiologică este elementul fundamental, purtător de informaţii în imagistica medicală.

Computer tomografia reprezintă o metodă de imagistică în care, cu ajutorul unui fascicol

colimat de raze X, se produce imaginea unei secţiuni plane din regiunea de interes. Pricipiul
metodei se bazează pe:
■ măsurarea atenuării unui fascicol de raze X care străbat un corp şi calculul
coeficientului de absorbţie (densitatea);
■ reconstrucţia imaginii din imaginile plane.

Computer tomografia este deci o investigaţie densitometrică, bazată pe desitatea

anatomică a structurilor străbătute de fascicol. Cele mai avansate tehnici CT sunt HRCT, Spiral CT
şi multi slice. Tomografia de înaltă rezoluţie poate executa mai multe scanări într-un interval de
timp scăzut, ceea ce se pretează pentru investigarea aparatului cardio-vascular sau a pacienţilor ne-
cooperanţi. Tomografia spirală permite o scanare continuă în timpul deplasării mesei. Formarea
imaginii este un proces care are loc în mai multe etape:
■ Scanarea cu fascicolul de raze X colimat;
■ Reconstrucţia imaginii;
■ Conversia imaginii într-o imagine vizibilă (niveluri de gri).

Structurile ţesuturilor normale sau patologice sunt mai mult sau mai puţin contrastante ca
număr atomic, densitate masică sau de protoni, impedanţă pentru a furniza semnale neuniforme,
vectoare de informaţii diagnostice semnificative.
 Aparatura pentru terapie

Aparatura pentru terapie poate fi cu curenţi electrici, în câmp electromagnetic şi cu ultrasunete:

- Aparatura pentru electroterapie reprezintă aparatele al căror principiu de funcţionare se

bazează pe utilizarea curentului electric şi a câmpului electromagnetic în scop terapeutic. Prin
aplicarea, în condiţii bine determinate, a curentului electric sau a unui câmp electromagnetic
diferitelor ţesuturi se pot obţine efectele terapeutice dorite.

- Aparatura cu raze X se bazează pe efectul radiaţiilor X asupra celulelor vii, fiind folosită în
terapia antitumorală şi antiinflamatorie. Problema cu care se confruntă terapia cu raze X este
delimitarea cât mai precisă a zonei iradiate, în vederea limitării iradierii pacientului.

- Aparatura cu ultrasunete se bazează pe acţiunea terapeutică a ultrasunetelor, care constă în

efecte mecanice şi termice locale. Efectele mecanice constau în stimularea irigaţiei sanguine, în
creşterea oxigenării ţesuturilor, în apariţia unor reacţii neuromusculare.

- Aparatura laser Stimularea electrica funcționala este o procedura utilizata in mod frecvent
pentru restabilirea controlului asupra muschilor.