FUNCŢIONAREA

SISTEMULUI INTERNAŢIONAL ÎN
PERIOADA BIPOLARISMULUI
Recapitulare

Sistemul internaţional

• alcătuit dintr-un număr de actori, o

configuraţie (distribuţia actorilor) şi
relaţia, procesele ce au loc între actori

• actori: state suverane – tind spre un

tip de structură organizaţională în
cadrul unui sistem economic. (Im.
Wallerstein)
Recapitulare

Sistemul internaţional:
= o colecţie de entităţi politice independente
(triburi, state, naţiuni, imperii, organizaţii,
alianţe etc.), aflate în procese de interacţiune
(într-un proces regulat) (Holsti)
 Limitat ca întindere geografică
 Nu poate fi descris ca un sistem global sau
mondial

Sistem: o colecţie de entităţi legate prin
interacţiuni regulate, care le deosebeşte de alte
sisteme
Recapitulare
 Viotti şi Kauppi (2001: 35) identifică 4
tipuri de sisteme internaţionale:

1.) sistemul de state independente

 entităţi politice ce reclamă fiecare dreptul de a face

politică externă şi de a lua decizii interne

 nu este recunoscută nicio putere superioară

 constrângere reciprocă a acţiunilor statelor → balanţa de

putere
Recapitulare
2.) sistemul de state hegemonice

 unul sau mai multe state domină sistemul

 se impun trei variante:
 Unipolaritatea – SUA imediat după destrămarea

URSS
 Bipolaritatea (hegemonia duală) - Atena vs. Sparta

- SUA vs. URSS

 Multipolaritatea (hegemonia colectivă) – Concertul

european – 1815 (Marea Britanie, Franţa, Rusia,

Austria, Prusia)
Recapitulare
3.) sistemul imperial sau suzeran
 unităţi societale separate asociate prin interacţiune
regulată
 una dintre unităţi îşi asumă supremaţia politică, iar
celelalte o acceptă formal sau tacit

4.) sistemul feudal

 mare diversitate de unităţi
 relaţiile dintre unităţi sunt structurate
 Istoriografia Războiului
Rece

În istoriografie sunt reţinute trei

abordări ale Războiului Rece:
1. Tradiţionaliştii (şcoala ortodoxă)
2. Revizioniştii
3. Post-revizioniştii
 Istoriografia Războiului Rece
 Tradiţionaliştii:
 Războiul Rece a început din cauză lui Stalin şi a URSS
 Tradiţionaliştii au identificat cauzele Războiului Rece cu
încălcarea de către Stalin a acordurilor cu aliaţii săi occidentali.
 În 1945: - diplomaţia SUA = defensivă
- diplomaţia URSS = agrsivă şi expansionistă
 Autori:
 George Kennan, “The Sources of Soviet Conduct”, Foreign
Affairs, 25:4 (July 1947), p. 566-582
 Walter Lippmann, “The Cold War: A Study în US”, N.Y., London,
1947
 Arthur M. Schlesinger, Jr., “Origins of the Cold War”, Foreign
Affairs, 46:1 (Oct. 1967), p. 22-53
 Istoriografia Războiului Rece
 Revizioniştii (anii 1960 şi începutul anilor 1970)
 S-au exprimat critic faţă de implicarea SUA în conflictul din
Vietnam;
 Credeau că Războiul Rece a fost cauzat mai mult de expansionismul
american decât de cel sovietic;
 Considerau că liderii SUA nu vroiau să înţeleagă nevoia de
securitate a URSS.

 Autori:
 William A. Williams, The Tragedy of American Diplomacy,
N.Y., 1959
 Joyce and Gabriel Kolto, The Limits of Power: The World and
United States Foreign Policy, 1945-1954, N.Y., 1972
 Istoriografia Războiului Rece

 Post-revizioniştii (anii 1970-1980)

 este o sintagmă prin care sunt numiţi cei care cronologic s-au
ocupat de acest domeniu după perioada revizioniştilor.

 Se împart în două categorii:

 Pro-ortodocşi (J. L. Gaddis)

 Pro-revizionişti
Etapizarea perioadei
bipolare
• Martin McCauley (1999) enumeră
şase etape ale bipolarismului:
• 1945-1949 – destrămarea Coaliţiei
• 1949-1952 – primul război rece
• 1953-1969 – “la marginea prăpastiei”
• 1969-1979 – destinderea
• 1979-1985 – al doilea război rece
• 1985-1989 – sfârşitul bipolarismului
Etapizarea perioadei
bipolare
• J.F. Gauilhaudis (2002) susţine că
sistemul bipolar a cunocut trei
etape:

• 1945-1962 – Războiul Rece

• 1963-1979 – relaxarea
• 1980-1989 – entropia
bipolarismului
Definirea bipolarităţii
= organizarea balanţei de putere în jurul a doi actori
 Bipolaritate a existat:
 Războiul Peloponeziac: Atena şi Sparta
 Preliminariile primului război mondial: Antanta şi
Puterile Centrale
 Războiul Rece: SUA şi URSS

 Bipolaritatea:
 Explodează → Primul Război Mondial
 Erodează → Războiul Rece
Definirea bipolarităţii
 K. Waltz (1979): bipolaritatea este o formă stabilă de sistem,
fiindcă simplifică atât comunicarea cât şi calculele.
 F. Attinà (1999) – Regulile bipolarismului:
 Paritatea strategică (menţinerea echilibrului nuclear);
 Zonele de influenţă şi interese exclusive;
 Excluderea confruntării militare directe între cei doi rivali;
 Evitarea condiţiilor conflictelor militare directe.
 Caracteristici ale sistemului
bipolar în secolul XX
V. Puşcaş (2005) enumeră câteva caracteristici:

• Nu mai există Mari Puteri propriu-zise europene;

– Apar două superputeri care sunt „blocate” de arma nucleară;
• Apare formula „echilibrului terorii”;
• Nu se mai înregistrează constituirea de coaliţii contra
hegemoniei, pentru că există cele două superputeri şi în
jurul fiecăreia gravitează sateliţi;
• Existenţa sferelor de influenţă;
• Nu mai funcţionează sistemul compensaţiilor, deşi se
înregistrează aparenţa unei simetrii (SUA, URSS);
 Caracteristici ale sistemului
bipolar în secolul XX
• Sistemul statelor tampon (zone ale neutralităţii, denuclearizate);

• Nu mai există „concerte mondiale”, dar esenţa lor persistă;

• Dreptul internaţional de esenţă europeană – totalmente bulversat

datorită faptului că în timpul „războiului” rece s-a încercat
ideologizarea dreptului internaţional; mondializarea surselor
dreptului internaţional;

• Nu există continuitate cu vechile cicluri economice;

• Funcţionează teza dreptului la independenţă teritorială în loc de

res nullis;
 Caracteristici ale sistemului
bipolar în secolul XX
• Opinia publică mondială încurajează diplomaţia
publică;
• Regula autodeterminării naţionale (interpretabilă
şi după 1989) a fost înlocuită cu cea a stabilităţii
frontierelor;
• Din punct de vedere strategic, inovaţiile
tehnologice legate de armele nucleare au făcut loc
totuşi „războaielor de subversiune”.
Unităţile sistemului bipolar

 Statele-naţiune
din 1947 până în anii 1960, multe colonii europene,
americane şi japoneze din Asia şi Africa şi-au
dobândit independenţa

 Organizaţiile internaţionale
ONU, GATT
NATO, CEE, FMI, BIRD/BM
Tratatul de la Varşovia, CAER
etc.
 Structura sistemului bipolar
ONU

X Y
X X Y Y
CEE

X SUA X Y URSS Y

X X GATT Y Y

NATO Tratatul de la CAER

Varşovia
Formele de interacţ
interacţiune în
perioada bipolarismului

• Conflictele periferice
• Coreea, Cuba, Vietnam, Afganistan, Iran
• Acordurile SALT-STAR
• Conferinţa de la Helsinki
• Adunările Generale şi reuniunile
Consiliului de Securitate ale ONU
• Negocierile multilaterale în cadrul
GATT
• Întâlniri bilaterale, mai ales în
perioada 1985-1989 (Reagan/Bush –
Gorbaciov/Şevardnadze)
Actualitatea dezbaterii

• noi arhive lasă să se înţeleagă complexitatea

acestui tip de sistem (vezi J.L. Gaddis, 1999)
• noi interpretări teoretice oferă alternative de
analiză a sistemului (vezi J. Nye, jr, 2004)
• efectele bipolarismului asupra structurii şi
funcţionării sistemului se fac resimţite şi astăzi:
• relaţiile confuze între SUA şi Federaţia
Rusă
• crizele din Orientul Mijlociu
• terorismul internaţional – privit ca efect al
implicării superputerilor în conflictele
periferice
 Reconfigurarea sistemului
internaţ
internaţional după sfârş
sfârşitul
perioadei bipolare
• După 1990 – tendinţe spre „poliarhie” +
„hegemonie colectivă”;
• Actorii internaţionali s-au diversificat (state,
OI, ONGI, indivizi etc.)
• Relaţiile internaţionale devin tot mai mult
transnaţionale
• Anarhia rămâne caracteristica dominantă a
sistemului
• Interacţiunile sunt:
– comerciale;
– ştiinţifice şi academice;
– investiţionale;
– sportive;
– guvernamentale etc.
Dezbatere

• Care va fi viitoarea configuraţie

a sistemului internaţional?
• Care va fi rolul unor organizaţii
precum ONU şi NATO?
• Cum s-au verificat teoria
realistă şi cea neorealistă în
acest domeniu?
 Bibliografie
 Paul Viotti, Mark Kauppi, International Relations and
World Politics. Security, Economy, Identity, 2nd edition,
New Jerseym 2001, cap. 2
 Joseph S. Nye, jr., Understanding International Conflicts.
An Introduction to Theory and History, 4th edition,
Longman, 2003, cap. 5
 Vasile Puşcaş, Dacian Duna, The Evolution of the
International Relations since the Westphalia Treaty: A
Diachronic Analysis, în Vasile Puşcaş (ed. by),
International Studies at the Beginning of the 21st
Century, Bucureşti, 2002, p. 11-36
 Barry Buzan, Richard Little, International Systems în
World History. Remarking the Study of Internaţional
Relations, OUP, 2000, p. 15-110
 Bibliografie
 Martin McCauley, Rusia, America şi Războiul Rece (1949-
1991), Iaşi, 1999
 Wilfried Loth, Împărţirea lumii: Istoria Războiului Rece.
1941-1945), Bucureşti, 1997
 J.L. Gaddis, We now know. Rethinking Cold War History,
OUP, 1998
 W. Lippmann, The Cold War. A Study în U.S. Foreign
Policy, N.Y., London, 1947
 H. Kissinger, Diplomaţia, Bucureşti, 2003
 V. Puşcaş, Relaţii internaţionale/transnaţionale, Cluj-
Napoca, 2005