EX CATHEDRA
Integrarea funcţională a emisferelor
creierului şi activitatea de învăţare
Cunoaşterea profundă a structurii şi funcţiei
organismului copilului, precum şi a particularităţilor
anatomo-fiziologice cu elemente de igienă şcolară
asigură studentului pedagog un ajutor semnificativ în
organizarea procesului de învăţămînt, integrat în trei
aspecte (instructiv-formativ-educativ).
Legităţile de funcţionare a sistemului nervos, în
general, şi a diferitelor sectoare ale lui, în particular, nu
sînt valorificate pe deplin în cadrul cursurilor de
psihologie, pedagogie şi metodică din învăţămîntul
universitar. Culturalizarea pedagogică a ultimelor
contribuţii ale ştiinţei fiziologice în domeniul studiului
encefalului decurge anevoios. Aceste realizări însă
contribuie la cunoaşterea mai profundă a creierului
uman, fac posibilă prognozarea unor legităţi specifice,
de care depinde mecanismul de asimilare a cunoştinţelor
şi care ne permite să dirijăm mai efectiv procesul de
învăţămînt formativ. De aceea, cercetările mecanismelor
neurofiziologice de funcţionare a encefalului trebuie să
devină un sprijin în promovarea chestiunilor de
activizare şi modernizare a învăţămîntului. În acest con-
text, o deosebită valoare au cercetările ştiinţifice din
ultimii ani privind emisferele mari ale creierului.
Se ştie că ambele emisfere encefalice, deşi au sime-
trie morfologică, funcţionează asimetric, completîndu-se
reciproc.
Metodele moderne de investigare, care permit
analiza fiecărei emisfere în parte, au scos la iveală
deosebiri substanţiale în capacitatea de gîndire. S-a
constatat că emisfera stîngă este responsabilă predomi-
nant de procesele analitice, care asigură gîndirea logică.
Emisfera dreaptă răspunde mai mult de procesele
sintetice, legate de gîndirea imaginativă. Tot ea asigură
formarea anumitor deprinderi, îndeosebi utilizarea
semnalelor spaţiale care dezvoltă capacitatea de a
recunoaşte obiectele atît vizual cît şi tactil. Aici e cazul
să concretizăm următoarele: dacă dorim ca emisfera
dreaptă să fie mobilizată în acţiune, se impune a utiliza
tehnologiile care ar contribui la aplicarea spaţială
repetată a materialului intuitiv legat de perceperea
vizuală şi tactilă. Spre exemplu: la orele de biologie,
materialul intuitiv viu, colecţiile din ierbar sau de pe
planşe se vor demonstra repetat sub diferite unghiuri de
vedere şi tridimensional. Figurile geometrice la orele de
matematică, modelele la munca tehnologică şi arta
plastică vor fi examinate prin perceperea tactilă (prin
pipăit). De funcţiile emisferei drepte ţine delimitarea
liniilor cu orientare diferită a curbelor, poligoanelor etc.,
de aceea, ea poate fi activizată prin utilizarea
materialului intuitiv adecvat temelor la disciplinele
54
Desen liniar, Geometrie, Geografie, Biologie (de
exemplu: aplicaţii cu hărţi geografice şi topografice,
proiectarea planurilor şi terenurilor etc.).
Emisfera stîngă, în schimb, asigură mai bine
percepţia altor aspecte vizuale, diferenţiază feţele
omeneşti ce au numai o singură trăsătură distinctă. Feţele
cu trăsături slab exprimate sînt percepute mai bine de
către emisfera dreaptă. În aşa mod, dacă dorim să
implicăm concomitent ambele emisfere, se recomandă
ca acţiunile optime motore ale profesorului să fie alter-
nate cu modificarea dinamică a trăsăturilor feţei,
mimicii, deoarece în timpul expunerii materialului la
lecţii el constituie un excitant vizual-spaţial. Pe parcursul
funcţionării ambelor emisfere se diferenţiază şi
modalităţile procesului de cunoaştere: emisfera stîngă
răspunde de conştientizarea procesului de gîndire logică,
pe cînd cea dreaptă participă mai mult la procesele in-
tuitive.
Nu se ştie cauza psihologico-socială a faptului că în
toată lumea se practică sistemul de învăţămînt bazat pe
dezvoltarea la copii a unor capacităţi legate de emisfera
stîngă, pe cînd funcţiile emisferei drepte rămîn în umbră,
adică intelectului nonverbal nu i se acordă suficientă (sau
deloc) atenţie.
Asimetria funcţională a emisferelor se extinde nu
numai asupra fenomenelor psihice. În literatură apar
numeroase informaţii despre asimetria coraporturilor
dintre procesele psihice şi cele motore. O semnificaţie
deosebită au cercetările lui D. Kimura (1998) care,
reieşind din faptul că funcţia de vorbire a emisferei stîngi
este legată de mişcările mîinii drepte (la dreptaci), afirmă
că specializarea verbală a emisferei stîngi se datorează
nu atît dezvoltării asimetrice a funcţiilor simbolice cît
antrenării deprinderilor motore ale mînii, care ne ajută
în timpul comunicării. De aceea, limba şi gîndirea au
apărut din cauza adaptării emisferei stîngi la anumite
acte motore ale membrelor superioare. Mîna emisferei
respective în corelaţie cu centrul vorbirii (mîna dreaptă
şi emisfera stîngă), spre deosebire de mîna legată de
emisfera subdominată (mîna stîngă şi emisfera dreaptă),
se caracterizează prin mişcări mult mai fine şi mai pre-
cise. Iată de ce la surdomuţii cu emisfera stîngă afectată
se observă dereglarea şi descompunerea vorbirii gesticu-
late, ceea ce, de fapt, corespunde cu descompunerea
vorbirii la oamenii cu auz normal.
Din cele menţionate se observă importanţa mişcărilor
mîinii în timpul explicării materialului la lecţie.
Educatorii şi învăţătorii care la orele de citire în
instituţiile preşcolare sau în şcoala primară practică
sistematic cititul verbal, însoţit de urmărirea cuvintelor

cu degetul arătător al mîinii drepte, obţin rezultate mai
bune decît acei care nu acordă respectivului procedeu
atenţia necesară sau îl ignorează.
Conform teoriei comunicative a vorbirii, pe parcursul
antropogenezei, dezvoltarea mîinii ca organ de vorbire
gesticulată, prin manipulaţiile ei complicate, a contribuit
la generarea unor funcţii deosebite ale emisferei stîngi
a creierului. Potrivit ipotezei lui D. Kimura (1998), rolul
hotărîtor în dezvoltarea vorbirii la om aparţine nu
semnalelor sonore, ci gesturilor expresive ale mîinilor.
De aici rezultă semnificaţia gesturilor şi a manipulaţiilor
motore ale mîinii profesorului, mai ales la lecţiile de
muzică, ştiinţe ale naturii, geografie, matematică,
literatură etc. Profesorii cu experienţă deseori susţin:
“Îmi vine mai uşor să demonstrez teorema la geometrie
arătînd laturile triunghiului cu degetul, şi nu cu
arătătorul”; “Elevii se orientează mai rapid pe hartă,
găsind şi urmărind elementele geografice cu degetul, şi
nu cu arătătorul”.
Cercetările ştiinţifice recente în domeniul
specificului interacţiunii dintre ambele emisfere în
procesul activităţii creatoare au trezit un interes deosebit
în studierea particularităţilor de organizare a emisferelor
la oamenii de creaţie. Astfel, s-a constatat că la pictori
şi muzicieni, fiecare emisferă (inclusiv cea stîngă)
formează structuri, forme şi modalităţi necesare creaţiei
artistice. De aceea, în caz de afectare a uneia dintre
emisfere, cealaltă păstrează atît capacităţile artistice
înnăscute cît şi cele căpătate, bazate pe interacţiunea
dintre emisfere.
Dacă la oamenii obişnuiţi este specifică literalizarea
mai strictă a funcţiilor, atunci la oamenii de creaţie se
observă interferenţa funcţiilor celor două emisfere. De
aici apare necesitatea integrării în procesul de instruire
şi educaţie a disciplinelor din aria curriculară “Ştiinţe
exacte şi ale naturii” (Matematica, Fizica, Literatura,
Biologia) cu Educaţia muzicală, Educaţia artistico-
plastică, Educaţia tehnologică, Coregrafia.
Aşadar, cu toate deosebirile funcţionale între cele
două emisfere, mulţimea de fibre nervoase asigură şi
unitatea lor funcţională, ceea ce determină conştiinţa
omului. Interacţiunea dintre emisfere este mai
importantă decît acţiunea lor izolată. Acest fapt pune în
faţa învăţămîntului probleme legate de stabilirea unor
forme, metode, tehnologii de instruire şi educaţie, care
ar putea stimula funcţia integrată a emisferelor mari la
copii. Deocamdată însă nu s-a reuşit asigurarea unui
INTEGRAREA FUNCŢIONALĂ A EMISFERELOR CREIERULUI ŞI ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE
EX CATHEDRA
echilibru funcţional al emisferelor, fapt dictat de două
probleme.
În primul rînd, nu se cunosc metode simple şi adec-
vate de psihodiagnoză, care ar determina uşor şi rapid
tipul de dominantă emisferico-funcţională la copii.
Profesorii nu pot preciza întotdeauna potenţialul didac-
tic al acestora.
În al doilea rînd, se solicită efort şi mari cheltuieli
pentru a perfecţiona manualele, curriculumurile, litera-
tura metodică în vederea asigurării reglării relaţiilor
dominante între emisfere. În general, în şcolile din
Moldova, precum şi în cele din tot spaţiul postsovietic,
învăţămîntul tradiţional se bazează pe operaţiuni legate
de emisfera stîngă. Dar, aplicarea sistematică a
metodelor participative şi interactive ar fi una din căile
restructurării muncii atît a elevilor cît şi a profesorilor.
Folosirea optimală a posibilităţilor funcţionale dintre
cele două emisfere constituie garanţia asigurării la elevi
a unei gîndiri analitico-sintetice, spre care ne orientează
implementarea curriculumului.
REPERE BIBLIOGRAFICE:
1. Căpăţănă, G., Criterii de apreciere a posibili-
tăţilor psihofiziologice ale elevilor din şcoala
primară, în Tehnologii educaţionale moderne,
Chişinău, 1995.
2. Данилов, Н. Н., Психофизиология, М., 2000.
3. Доврохотова, Т. А.; Брагина, Н. Н., Ассиме-
тричный мозг – ассиметричное сознание, т.
43, вып. 2, 1993.
4. Леви, Д., Церебральная асиметрия и эстети-
ческое переживание, М., 1995.
5. Соколов, Е. Н., Психофизиология обучения.
Курс лекций, М., 1997.
6. Кимура, Д., Половое различие в организации
мозга//В мире науки, 1992, 11-12, с. 70-80.
7. Константинов, Е. А., Функциональная аси-
метрия полушарий и несознаваемое воспи-
тание, М., 1983.
8. Пулбере, В. П.; Пулбере, Н. А., Проблемы Didactica Pro..., Nr.5-6(27-28) anul 2004
педагогики и функциональная асиметрия
больших полушарий мозга. В кн. Научное
исследование и методическая работа в
средних и высших учебных заведениях.
Проблемы, поиски, решения, Минск, 1997.
Veaceslav PULBERE,
Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi
55