oraşul Vârşeţ vestit pentru podgoriile şi vinurile sale şi priveliştea panoramică de pe

dealul din vecinătatea sa, Zrenjanin (Becicherecu Mare), cu numeroase edificii de interes
istoric, sau Biserica Albă cu vestitele lacuri din jurul aşezării, unde există toate
amenajările necesare pentru iubitorii de soare, apă şi sport. Staţiunea balneoclimaterică
Palić, din apropierea graniţei cu Ungaria, este renumită pentru izvoarele termale foarte
căutate încă din vremea Imperiului Austro-Ungar, recomandate pentru reumatism,
sciatică, fracturi, afecţiuni digestive sau ginecologice. Nu departe de Novi Sad, Sremski
Karlovci este un vechi centru de cultură şi spiritualitate din vechiul imperiu şi locul în
care, la 1699, s-a semnat pacea de la Karlowitz, care a pus capăt primului război austro-
turc. La Novi Sad, capitala provinciei, supranumită „Atena sârbească” pentru intensa sa
viaţă culturală, poate fi vizitată cetatea Petrovaradinului unde prinţul Eugeniu de Savoya
i-a înfrânt pe turci în 1716 şi unde se mai păstrează un renumit turn cu ceas. Pentru cei
interesaţi de turismul ecumenic, la apus de Novi Sad, Fruska Gora, aşa-numitul „munte
sacru”, are nu mai puţin de 16 mănăstiri, dar şi un parc naţional cu peisaje minunate iar
aşezări tradiţionale rustice precum Belo Blato, Skorenovac sau Covăciţa, cu o importantă
comunitate românească, aşteaptă oaspeţi amatori de agroturism.

Aqua Parc-ul Petroland, de lângă Novi Sad, este unic în Balcani.

VARSET

Aflat foarte aproape de granita si un important centru romanesc, Varsetul este foarte
usor accesibil, deoarece se afla la doar cativa km de granita. Puteti vizita orasul si puteti
urca pana la Turnul din Varset (CULA) care se poate vedea deja din Romania. Legendele
spun ca acest turn ar fi fost legat subteran de Cula din Ciacova, insa istoricii nu au
confirmat niciodata aceste povesti.

NOVI SAD

Cea mai ofertanta, dar si cea mai indepartata destinatie este capitala regiunii, orasul Novi
Sad. Capitala Voivodinei va poate tine ocupati cel putin un weekend intreg.

Principala atractie turistica o constituie cetatea Petrovaradinului, construita de austrieci

pentru respingerea turcilor si scena a unor batalii faimoase in care si-a castigat renumele
de „Gibraltarul Dunarii”. Construita pe o stanca inalta, cetatea are patru etaje in
adancime, cu 16,5 km de galerii subterane, arcade si cupole, cu 12.000 de puscarnite si 13
porti.

junsi in centrul orasului, nu trebuie sa ratati Piata Libertatii cu a sa Catedrala Romano-

catolica deosebit de impunatoare, apoi cladirea Teatrului National Sarb, Primaria, cladirea
„La Omul de Fier” sau Palatul Episcopal.

O plimbare pe strada Dunavska va va face sa simtiti cu adevarat pulsul vietii din Novi Sad,
dupa care puteti incheia plimbarea in superbul parc Dunavski.

BACKA PALANKA

Daca tot ajungeti pana la Novi Sad, merita sa trageti o fuga si pana la Bac, 20 km mai la
vest, unde se gaseste una din cele mai spectaculoase cetati medievale ale Serbiei.
Urcati-va in turnul Donzon Kkula pentru a va bucura de o priveliste incantatoare. Daca
vreti sa innoptati in zona, aici este locul cel mai potrivit, cazarea fiind foarte convenabila.

KANJIZA

In localitatea balneara Kanjiza exista bai termale de peste un secol, acestea functioneaza
din anul 1913 si sunt printre cele mai cunoscute din tara. Aici exista programe foarte bine
puse la punct pentru tratament de specialitate, la preturi bune, dar si bilete simple pentru
vizitatorii ocazionali.

SUBOTICA

Aproape de granita cu Ungaria se afla incantatorul orasel Subotica, un adevarat oras-

muzeu cu numeroase cladiri in stil secesion. Cele mai reprezentative constructii ale sale
sunt Sinagoga (1902), Primaria (1908), Palatul Rajhl (1904) si edificiul Bibliotecii Orasului
(1894).

Uimeste si cladirea teatrului, in stil neoclasic, cu caracteristica colonada de sase stalpi pe

fatada. Multe cladiri din centrul Suboticei sunt ornamentate cu faimoasa ceramica
„Zolnaj”.

PALIC

La cativa kilometri de Subotica, se afla lacul Palic, cu o lungime de 8 km si o latime de 950

metri, dar care nu e foarte adanc, numai 2 metri. Apele acestuia au proprietati balneo-
terapeutice, iar plajele frumos amenajate asteapta deja turistii dornici de relaxare. Daca
decideti sa ramaneti aici peste zi, merita sa vizitati gradina zoologica, Turnul de Apa,
strandul, Marea Terasa, Pavilionul Muzical sau Hotelul Jezero. Incercati si vinul local
„kadarka”, papricasul de cocoș sau mancarea traditionala „perkelt”.

SOMBOR

Dupa ce treceti de Subotica, mai mergeti 60 km si ajungeti la nobilul oras Sombor,

caracterizat prin arhitectura in stil baorc din centrul vechi. Primaria in stil clasic dateaza
din 1848 si are un turn inalt inconfundabil. Impunatoarea cladire a administratiei are
atatea camere cate zile are un an si adaposteste cel mai mare tablou din Serbia (29X2m)-
„Batalia de la Senta” de F. Aizenhut.

In centru se gasesc biserica „Sf. Gheorghe” si Palatul Parohial Catolic (sec. XVIII). Turnul lui
Pasa, din apropierea pietii, a fost reamenajat si in el se afla atelierele pictorilor din
Sombor.

APATIN

Daca ati ajuns pana la Sombor trebuie sa faceti o scurta incursiune putin mai la sud, in
micutul orasel Apatin. Nu veti regreta! Aici se produce bere inca din anul 1756, iar
sortimentele locale sunt extrem de apreciate. Tot aici se gasesc baile termale Junakovic,
foarte bine dotate.

KIKINDA

Kikinda este centrul administrativ al Banatului de Nord. Legaturile acestui oras cu

Romania sunt traditionale, multi dintre romanii din zona de granita fiind deja obisnuiti cu
acest oras, mai ales pentru cumparaturi. Insa pentru turistii de ocazie merita sa subliniem
ca principalele obiective de vizitat sunt centrul orasului cu Primaria (1894), Vila Lepedat
(1908), Muzeul arheologic din cladirea Kurija (adaposteste un schelet
de MAMUTdescoperit in zona in 1996), Biserica Sf. Nicolae (1769) cu al sau ceas solar si
moara Stara Suvaca, una din cele doua constructii de acest gen inca existente in Europa.

RENJANIN

Aproape de Jimbolia noastra, orasul Zrenjanin are de oferit o atmosfera incantatoare.

Piata Libertatii din centru este foarte atractiva, fiind dominata de cladirea Primariei
construita in 1820. Merita sa vedeti Biserica catolica Nepomuk, Muzeul National, fostul
Palat al Finantelor si cladirea Teatrului National ce adaposteste cea mai veche sala de
teatru din Serbia. Din Piata Libertatii, continuand pe strada regele Alexandru I, veti vedea
istoria orasului in palatele Beceova, Panjijeva, Kovaceva, Tuneorva (numit si Seherezada,
din cauza stilului unic, maur) etc.

Acestea sunt doar cateva dintre cele mai importante destinatii turistice ale Voivodinei,
ofertante si usor accesibile din Timisoara.

Pe langa acestea, Voivodina ascunde multe alte bijuterii turistice, cunoscute mai degraba
localnicilor: micul orasel Sremski Karlovci, fosta capitala spirituala a Serbiei; Backi
Petrovac cu al sau festival dedicat carnatilor „Kulen”; Bezdan, ape terapeutice bogate in
iod, faimoase in toata Serbia; Udzak, unde poate fi admirata faimoasa statuie „Zeita cu
Parul Rosu” veche de peste 7 milenii.

Partea sârbă are farmecul și atracțiile ei, pe lângă cursul Timișului poți descoperi
biserici ori chiar ateliere și expoziții de artă naivă în locuri unde nu te-ai gândi că le
găsești – în sate mici și cochete, situate de-a lungul râului Timiș.

Puteți să mergeți la crescătoria de pește de la Sutjeska, biserica din Secanj, la galeria

de artă naivă de la Kovacica, unde găsiți tot felul de minunății realizate de artiști de-ai
locului – de la tablouri la scaune pictate sau tot felul de obiecte artizanale. Expozițiile
sunt în general cu vânzare, așa că este un prilej numai bun să plecați de acolo cu o
amintire hand-made.

Tot în acea zonă puteți da și de meșterul care face viori și a cărui casă este un
adevărat muzeu, cu obiecte realizate manual. Ultima încăpere este atelierul lui, pe
care îl puteți vizita, și unde meșterul vă explică cum face viorile „să sune” cu ajutorul
prietenilor lui papagali, care stau în colivii, în încăpere, și îi dau gama cea mai bună
pentru reglarea acestor instrumente.

Nu cumva să ratați o vizită la Baranda, unde pășiți direct în mijlocul platourilor de

filmare. Baranda este un fel de Hollywood sârbesc, unde te poți plimba printre
diverse decoruri, de la interiorul unui bar western la străzi cu piețe din timpuri
demult apuse și magazine în care se vindeau pălării ori tabac sau alte produse
asociate vremurilor pe care le mai vedem prin peliculele în alb și negru. Puteți
înnopta la Opovo, iar la Pancevo puteți vizita fabrica de bere, unde puteți servi și un
prânz copios, puteți vizita clădirea fabricii, iar ca să „se așeze” mâncarea puteți lua
catamaranul la o plimbare din Timiș până în Dunăre. Nu durează mult…

Numarul de telefon de la Ambasada Romaniei din Belgrad (Uzicka nr 10, dedinje, tel:
+381113675772 sau cu 774 la sfarsit e bine sa il aveti la-ndemana pentru orice
eventualitate)

Trebuie sa ajungeti in centru la intersectia strazilor Dvorska (strada mare) cu Trg

Pobede. In zona aceasta gasiti principalele obiective turistice si un centru de
informatii turistice care este deschis de luni pana vineri (ora 18) si sambata pana la
ora 14 (noi l-am prins inchis din pacate).

Primul loc pe care trebuie sa il vizitati este Casa Orasului sau Primaria (str Pobede)
care dateaza din 1795 cand s-au unit doua comune Vrset-ul sarbesc si Vrset-ul
german. Astazi aici se intalneste Adunarea Municipala din Vrset (un fel de consiliu
local). Ce este si mai frumos este ca e formata din 3 cladiri fiecare construita in alt
secol (18 stanga - 19 centru si 20 dreapta).

De aici mergeti pe zona pietonala unde este si piata centrala (Save Kovacevica) (este
si un mini parc cu dale si bancute). Aici o sa gasiti doua cladiri ,,roase tare de vreme".
A fost o veche carciuma ridicata in secolul 18 numita ,,Doua Pistoale " dupa darul lui
Karade Petrovic care a cinat aici in drum spre Rusia in timpul rascoalei sarbesti si
neavand bani a platit cu 2 pistoale.

Coborati apoi pe strada Dositejeva unde o sa gasiti cea mai veche farmacie din Varset
infintata in 1784 si una dintre cele mai vechi pe intreg teritoriul Serbiei. A functionat
pana in 1971 dupa care a fost trasformata in muzeu. O sa vedeti aici ustensile folosite
inca din acea vreme, borcane cu subsante si multe alte lucruri interesante, de altfel
multe monede din timpuri stravechi. Intrarea costa 100 de dinari dar merita sa
vizitati.

Imposibil sa nu observati Biserica Ortodoxa Romaneasca ( ,,Sfanta Salvare ")

construtia in 1913. Este construita dupa planurile arhitectului Dimitrie Boitaru intr-
un stil bizantin. Vedeti si pozele este o biserica foarte frumoasa pentru comunitatea
romaneasca de acolo.

Reveniti apoi in zona centrala (Primaria) si coborati pe Svetosavski Trg unde o sa

vedeti biblioteca si statuia lui Bora Kostic un mare maestru al sahului.
In lateral putin pe aceasta strada se afla Teatrul unul foarte frumos (din pacate nu am
putut intra, era inchis si l-am vazut doar in poze) si Palatul Episcopiei Banatului. In
1750 sediul Episcopiei s-a mutat de la Caransebes la Vrset si prin eforturile lui Jovan
Georgijevic s-a construit acest palat foarte frumos. In 8 mai 1757 a fost sfintita piatra
de temelie iar 6 ani mai tarziu a fost terminata constructia. Palatul este contruit in
acelasi stil dominant in aceasta zona: baroc.

Aici o sa gasiti si Biserica Sf Nicolae o biserica ortodoxa sarba (cea mai veche din
Vrset 1728) in care impresioneaza picturile de pe pereti facute de pictori foarte celebri
in secolul 18. Aici sunt inhumati si o serie de episcopi sarbi.

Imposibil sa nu vedeti din centru ceva turnuri impunatoare.

Mergeti inspre ele si o sa vedeti Biserica Romano-Catolica (sau biserica nemteasca),

cladire impunatoare, impresionanta inchinata sfantului Gerhard in 1863 (un
misionar catolic care propovaduia crestinismul in Banat). Biserica este in stil
neogotic. Se foloseste pe langa obisnuitele slujbe la concerte (orga, cor, opera).

O strada mai jos este o cladire mare alba, cladirea Konkordia un vechi han si hotel
mai apoi. Din 1894 este muzeu si chiar daca se renoveaza puteti sa il vizitati. Aici este
un muzeu comun intre Timisoara si Vrset cu arme de razboi foarte foarte frumos
(vedeti si in poze) si porturi din vremurile stravechi zona Crisulurilor. Este un muzeu
pe care nu trebuie sa il ratati daca ajungeti in zona.

Daca urcati in partea de sus a orasului (pe deal) o sa gasiti Biserica Sfintei Cruci
ridicate in 1720, cea mai veche biserica Romano Catolica din Banat si in imediata
apropiere Biserica Sf Teodor cladita in 2002 in onoarea sfantului mucenic Teodor
omorat de turci.

Mai sus gasiti Kula sau cetatea Varsetului, din cauza ninsorii abundente nu am mai
putut urca. Este simbolul orasului a fost construita in 1439. Dupa pacea de la
Karlovac (1701) a inceput sa fie demolata. Totusi impresioneaza prin zidurile si
cladirile frumos conservate din acele vremuri. (Ne-am multumit de aceasta data doar
cu pozele si explicatiile localnicilor dar am promis ca ne vom intoarce sa o vedem.)

Nu in ultimul rand Varset are o zona viticola extraordinara inca din timpuri stravechi
de pe vremea dacilor si romanilor. Prima datare despre acest vin a fost in 1949 cand
Curtea Regelui Vladislau al II lea a cumparat vin de Vrset. La sfasitul secolului al 19-
lea Varset era considerat unul dintre cei mai mari producatori de vinuri din lume.
Daca urcati spre vechiul oras sunt dealuri intregi cu plantatii de vita de vie. Sturguri
foarte gustosi din care iasa un vin extraordinar. Va recomand sa luati Vin
Chardonnay alb si Muskat Otonel iar sortiment rosu: vinul Vranac - acestea le-am
gustat la recomandarea localnicilor si au fost extraordinare

ârşeţul este vizitat de foarte mulţi timişeni care sunt în căutarea de o ieşire de weekend. Aflat foarte aproape de
graniţă, Vârşeţul poate fi un loc numai bun pentru relaxare. Distanţa dintre Timişoara şi localitatea sârbă Vârşeţ
este de 78 de kilometri, drum care poate fi străbătut în circa o oră cu maşina. Oraşul din Banatul sârbesc se află
la zece kilometri de graniţa cu România.   Cula din Vârşeţ se poate zări încă de pe meleagurile noastre. Ea se
înalţă pe Dealul Vârşeţului. Cula este o rămăşiţă a unei fortificaţii zidite, cel mai probabil de la jumătatea secolului
al XIV-lea.  Este cel mai cunoscut simbol al Vârşeţului. Este declarat Monument Cultural de importanţă majoră în
Serbia.   Prima menţiune a castelului este din 1323 ca cetate regală. Va aparţine apoi banului Perenyi, iar în 1411
era locuit de despoţii sârbi. În 1444 a intrat în posesia lui Ioan de Hunedoara.    
Citeste mai mult: adev.ro/pbej0k

Localitatea Vârşeţ este amintită prima data în perioada regelui Ungar, Sigismund de Luxemburg, în 1427, cel care
a şi construit cetatea. Turcii au pustit în totalitate Vârşeţul lăsând intactă doar castelul care a fost ocupat de
Ahmed Paşa.    În urma atacurilor anti-otomane, castelul a fost ruinat. Astăzi mai există în vârful dealului, la 400
de metri înălţime, doar turnul şi nişte ruine în jur. Renovarea monumentului a început în 2009. Cei care ajung la
culă vor avea parte de o panoramă unică asupra Vârşeţului şi a podgoriile din jur.    Începând din această vară, s-
au încheiat şi lucările de reabilitare a culei, iar sârbii au redeschis monumentul pentru turişti.    Biserici iluminate
printr-un proiect transfrontalier România-Serbia   Vârşeţul este vizitat de foarte mulţi timişeni care sunt în căutarea
de o ieşire de week-end. Aflat foarte aprope de graniţă, Vârşeţul poate fi un loc numai bun pentru relaxare. Tot
centrul vechi, zona pietonală, este renovat, sunt zeci şi zeci de terase, pub-uri şi magazine.    Bisericile din Vârşeţ
(Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română şi Catedrala Romano-Catolică) sunt iluminate arhitectural
chiar printr-un proiect european transfrontalie cu cei din localitatea timişeană Deta.

Citeste mai mult: adev.ro/pbej0k

De pe lista turistică nu pot lipsi podgoriile din Vârşeţ, cea mai mare zonă viticolă din toată zona de sud-est al
Europei. Ca atare, unul din evenimentele importante ale sârbilor este Sărbătoarea Vinului de la Vârşeţ, care se
desfăşoară în luna septembrie.   A aparţinut de judeţul Timiş   În urma colonizărilor realizate de imperiul
Habsburgic, după 1717, Vârşeţul a devenit un oraş locuit de populaţie germană. În 1910, din cei 27.370 de
locuitori, 13.556 se declarau germani, 8.602 sârbi, 3.890 maghiari, 879 români şi 127 slovaci.   Până la Trianon,
Vârşeţ s-a aflat în componenţa judeţului Timiş. Germanii au fost nevoinţi să părăsească localitatea în anul 1944.

Citeste mai mult: adev.ro/pbej0k

Priml obiectiv turistic întâlnit în drum, este Tabula Traiana, inscripţia în piatră care
datează de pe timpul Imperiului Roman, fiind o mărturie a trecerii trupelor romane pe
aici. Mărturisesc că doar am întâlnit indicatoarele care arătau prezenţa tabulei şi nu am
coborât la ea, întrucât am văzut-o anul trecut când am fost la Orşova (impresii aici) şi am
făcut o plimbare cu barca pe Dunăre. Tabula este situată aproape de Cazanele Mari, pe
malul sârbesc al Dunării, deasupra nivelului acesteia.

La câteva sute de metri în amonte de Tabula Traiana, dar pe malul românesc al Dunării,
se poate vedea Chipul regelui Decebal. Statuia sculptată în piatră este o copie fidelă a
chipului regelui dac Decebal, fiind aşezată aici ca o replică a Tabulei Traiana.

După numai 200 de metri, tot pe malul românesc se poate observa micuţa Mânăstire
Mraconia, care creează impresia că este suspendată deasupra apei.

Nu la mare distanţă de Mânăstirea Mraconia începe “spectacolul Dunării la cazane”,

aceasta îngustându-se şi ajungând în anumite locuri la lăţimi de numai 150-200 m.
Cazanele Mici şi Mari ale Dunării au o lungime de 7,5 km şi sunt despărţite între ele de
Golful Dubova.

Cetatea Golubac. Întrucât am scris un review separat despre această cetate, voi aminti
doar faptul că orăşelul Golubac este curat, aerisit, liniştit şi dispune de o faleză nouă şi
foarte frumoasă, cu multe terase.

După vizitarea cetăţii şi a oraşului Golubac ne-am continuat drumul spre destinaţia finală
a primei zile a weekend-ului, frumosul sat Vinci, situat într-o pădure de pini, un sat care
în fiecare weekend se animă, fiind plin de turişti sau de sârbii cu dare de mână care şi-au
construit o casă de vacanţă aici. Cum şi despre acest sat şi despre oraşul Veliko Gradişte
am scris review-uri anterioare, voi descrie doar în câteva cuvinte acest oraş, destinaţia
noastră în a doua zi a weekend-ului petrecut în Serbia. Acesta e situat la numai 12 km de
satul Vinci, fiind un oraş mic şi liniştit, cu multă verdeaţă.

Principala atracţie a oraşului este complexul de agrement „Srebrno Jezero” sau „Silver
Lake” sau „Lacul de argint”. Accesul către lac se face uşor pentru sârbii din oraşele
învecinate, fiind de fapt o bună posibilitate pentru petrecerea unui weekend sau chiar a
concediului, în condiţiile în care sârbii nu mai au ieşire la mare. Astfel, oraşul Veliko
Gradişte este situat la numai 16 km de Golubac, 34 de km de Pozarevac (reşedinţa
districtului), 64 de km de Smederevo şi 114 km de Belgrad.

Kladovo oferă obiective turistice deosebite, aici putând fi admirate piciorul Podului lui
Traian, construit de Apolodor din Damasc între anii 103-105, care făcea legătura între
Pontes (Serbia) şi Drobeta, precum şi ruinele Cetăţilor Diana şi Fetislam.

Donji Milanovac (Doni Milanovăț pe româneşte) este un mic orășel-port, o așezare

nu prea spectaculoasă cu vreo 2.500 locuitori, situată pe malul drept al lacului Đerdap,
pe Dunăre, cam la 50 km distanță de Porțile de Fier I, în zona Parcului Naţional Đerdap.
Este genul de loc în care, în cel mult o zi, ai văzut tot ce este de văzut și mergi mai
departe, în continuare pe drumul tău, fie spre Belgrad, fie spre România. Are un parc
spațios lângă care se poate admira o locomotivă piesă de muzeu, o promenadă de-a
lungul fluviului unde localnicii și turiștii vin să se plimbe pe malul Dunării, un muzeu, iar
în centrul localității, portul și punctul de trecere a frontierei pentru transportul
internaţional de pasageri.

Există amenajată chiar și o plajă la Dunăre, mai multe facilități de cazare (pensiuni), dar
și un hotel care poartă numele sitului arheologic din vecinătate: „Lepenski Vir”, cel pe
care nu l-am vizitat, dar mi-ar fi plăcut. Are și terenuri de sport, magazine, oficiu poștal,
case de schimb valutar, bancă, centru de informații turistice, după cum vă spuneam,
restaurante și cafenele, o biserică frumoasă, „Sf. Nicolae”, în zona centrală. Asta la o
primă evaluare, că răstimpul nostru petrecut în orășel a fost destul de scurt. Am vrut să
cumpărăm și benzină, dar ne-am dat seama că e ușor mai scumpă față de cea de la noi,
și cum nevoia nu era stringentă, am amânat alimentarea cu câteva ore.

După scurta noastră plimbare prin localitate, fiindcă foamea ne dădea târcoale, ne-am
hotărât să mâncăm în orășelul Donji Milanovac, la Kafana Kapetan, localul recomandat cu
căldură de tipul de la informații turistice.

Acesta se află la strada principală (Kapetana Miše bb, Donji Milanovac, Serbia

Intrarea în Serbia se face direct în localitatea Kaluderevo, iar la 50 metri de vamă pe

partea stângă a drumului este un restaurant unde am oprit și ne-am luat două pleșcavițe
la pachet. Despre restaurantul ăsta și cel unde am luat masa de prânz o să fac un articol
separat.

Drumul continuă spre localitatea Bela Crkva (Biserica Albă), unde puteți să schimbați
euro sau chiar lei pentru a avea dinari sârbești la dumneavoastră. E adevărat că în Serbia
se poate plăti cu euro, cardul, iar aproape de graniță chiar și cu lei, dar este bine să aveți
și dinari în portofel pentru unele lucruri mărunte cum ar fi o înghețată sau un magnet
pentru frigider, pentru că micii comercianți nu prea acceptă decât dinari.

După Bela Crkva se află localitatea Vracev Gaj, iar la ieșire din localitate este intersecția
care la stânga vă duce spre localitatea Stara Palanka (Palanca Veche) pe unde puteți
trece Dunărea cu un mic bac care trece doar la anumite ore. Dacă alegeți să mergeți pe
aici, atunci trebuie să vă interesați pe net despre orele la care pleacă bacul și să vedeți
dacă vă convin. E adevărat că pe aici este mai scurt drumul spre Golubăț, dar dacă nu te
sincronizezi cu bacul s-ar putea ca timpul să fie mai lung. Dacă nu vă grăbiți atunci nu
este o problemă pentru că aici găsiți două restaurante cu specific pescăresc care sunt la
mare căutare și aveți unde să vă pierdeți timpul.
Noi am ales celălalt drum, cel care merge spre Kovin și unde la ieșirea din această
localitate se află cel mai apropiat pod peste Dunăre. Am trecut Dunărea pe aici și imediat
după pod am luat-o la dreapta și am mers să vizităm Cetatea Smederevo.

După ce ne-am încântat ochii și sufletele cu frumoasa cetate, ne-am întors până la pod și
am continuat drumul spre Veliko Gradiste. Pentru a ajunge aici am mers spre Pozarevac,
un alt orășel din acea zonă, pe care din păcate, de data asta, l-am ocolit pe centură și
după ce am trecut prin alte mici localități, am ajuns la Veliko Gradiste.

Aici am vrut de fapt să vedem stațiunea Srebno Jezero (Lacul de Argint) pe care am
descoperit-o mai de mult pe net și pe care vroiam să o vedem neapărat. Pentru a ajunge
la ea am făcut stânga imediat după ce am intrat în Veliko Gradiste, în dreptul unei stații
peco. Acum se construiește un sens giratoriu acolo. Am mers pe strada aceea și am
ajuns la micuța stațiune. Aici este un canal care se învecinează cu Dunărea dar care este
închis cu baraje la ambele capete, iar în zona capătului din dreapta a fost amenajată o
mică stațiune cu plaje, locuri de cazare, restaurante și terenuri de sport.

Am ajuns imediat în localitatea Golubăț dar nu am oprit aici pentru că am vrut să avem
mai mult timp la Cetatea Golubăț, pe care am întâlnit-o imediat după localitate.

Cetatea Golubăț este foarte frumoasă și am admirat-o de la noi din țară de fiecare dată
când am trecut prin dreptul ei. Se află într-un proces de refacere și întreținere și dacă
vreți să o vizitați aveți grijă să nu faceți ca și noi și să ajungeți aici într-o zi de luni pentru
că o veți găsi închisă. Este deschisă de marți până duminică între orele 10.00 - 19.00. Nu
am aflat dacă se plătește o taxă pentru vizitare, dar pe poartă este afișat că se plătește
100 dinari de autoturism pentru parcare.

Am oprit în fața porții închise și am făcut niște poze cu cetatea apoi neavând încotro ne-
am continuat drumul.

De aici de la cetate încep și tunelurile rutiere, care sunt în număr de 22 de aici și până
aproape de Porțile de Fier I. Unul singur este cu sens unic.

Am hotărât să mergem prin Serbia, de-a-lungul Dunării și ajungând în zona Donji

Milanova, am părăsit drumul spre cetatea Golubac și am preferat un drum montan care a
fost deosebit de frumos.

Deci, de la Donji Milanovac am urmat traseul montan Majdanep-Kuceva, am ocolit

Pozarevac, am ajuns la Smederevo și în continuare Pancevo, pe unde am traversat
Dunărea și ne-am întors în România prin Moravița.

Câteva impresii despre acest traseu.

De pe malul sârbesc defileul Dunării este foarte frumos până în zona mănăstirii Mraconia
după care Dunărea este ceva mai departe de șosea și peisajul oferă mai puțin ca până
acolo. Drumul este asfaltat și bun.

In prima variantă (Cetatea Golbac-Veliko Grădiștea) am întâlnit cca. 22 de tuneluri în

munte, de lungimi diferite, între 160 și 350 metri iar traversarea zonei de la Cetatea
Golubac este dificilă, drumul fiind foarte îngust și neîngrijit.

In a doua variantă pe care am ales-o în anul 2012 noi am părăsit acest traseu pe la
jumătatea lui, mai exact la Donji Milanovac și am ales un drum montan, complet asfaltat
și zone împădurite. Ne-a plăcut foarte mult. Ne-a ajutat și vremea, cu soare pe cer, dând
farmec traseului.
Am străbătut zone frumoase, ceva asemănător Transrarăului din România. Era un drum
foarte puțin circulat, poate circulam și cca. 30 de minute și nu întâlneam om ori mașină.

Pe acest traseu am oprit pentru o cafea și în afară de zumzetul unui pârâu și cântecul
păsărilor din coronamentul pădurii, altceva nu se mai auzea. Era un colț de rai.

După ce am început coborârea, am traversat o localitate mult urbanizată, cu blocuri de 4-

6 etaje. Când am ajuns în Pancevo, mai erau 19 km. până la Belgrad unde am fost în
anul 2009, dar am ales Timișoara ca oraș de tranzit spre Ploiești.

Era aproximativ ora 15 și am intrat în Pancevo unde la o terasă am servit masa de prânz.
Parcurgând acest traseu, am revăzut în bună parte Clisura Dunării și am parcurs și un
traseu montan de vis.

Am făcut prima oprire mai de durată la Cetatea Golubac. Trebuie să spun că, în urmă
cu trei ani, atunci când ne îndreptam spre Croaţia, am făcut un popas după ce am ieşit
din cetate. Am fotografiat-o şi am admirat-o numai atât cât ne-a permis timpul în scurtul
popas, dar de atunci am rămas cu dorinţa de a reveni şi de a analiza mai în amănunt
acest vechi şi important loc istoric. Veţi înţelege de ce n-am stat o clipă pe gânduri atunci
când s-a ivit ocazia să optez pentru premiul oferit de Vila Dunavski Raj din Vinci -
Golubac.

După drumul atât de lung şi obositor, o seară minunată în grădina de la Vila Dunavski
Raj, cu o masă bună, apoi un somn odihnitor, ne-au înnoit forţele pentru ceea ce avea să
urmeze a doua zi.

Sâmbătă, după micul dejun, tot pe malul Dunării, am continuat spre Veliko Gradişte.
Acest oraş este un important port în care uneori ancorează navele care tranzitează Serbia
de la Marea Neagră spre Europa Centrală sau invers. Vărsarea râului Pek în Dunăre chiar
în apropierea oraşului, face ca fluviul să aibă aici o lăţime mare (cam 2 km), de aceea
zona mai este numită şi Marea Dunării.

Ne-am plimbat prin parc, am admirat navele ancorate, apoi ne-am îndreptat spre Biserica
Sf. Arhanghel Gabriel a cărei turlă se zărea printre copaci. Tocmai atunci sosea şi un alai
de nuntă aşa încât am grăbit intrarea în sfântul lăcaş şi cerând voie preotului să facem
câteva fotografii, am evitat aglomeraţia de nuntaşi. N-am părăsit biserica înainte de a
surprinde în fotografie tânăra pereche emoţionată înainte de cununie, taraful de lăutari
care-i însoţise cu muzică până la intrarea în biserică, precum şi pe Sfinţii Mihail şi Gavril
(Gabriel) pictaţi la exterior, în nişele de pe peretele de vest.

Aproape de biserică se află o şcoală gimnazială, o construcţie frumoasă, datând din anul
1879. Dincolo de stradă se află Primăria, o altă clădire veche şi frumoasă, iar în parc, în
umbra arborilor falnici, am descoperit monumente închinate eroilor care s-au jertfit în
cele două războaie mondiale.

Unul dintre scopurile pentru care am făcut deplasarea la Veliko Gradişte a fost acela de a
vedea Srebrno Jezero, - Lacul de Argint, renumita staţiune aflată la doar 3 km de oraş.
Dar, despre modul în care ne-am petrecut timpul aici, poate într-un review viitor.

Cetatea Ram a fost un obiectiv despre care am aflat cu totul întâmplător, răsfoind o
documentaţie turistică despre Serbia. Cum se află la numai 15 km de Veliko Gradişte,
firesc, ne-am propus s-o vizităm. Şi despre acest obiectiv prea puţin cunoscut la noi, sper
să pot scrie în curând mai în detaliu. Am descoperit cu ocazia acestei scurte vizite că
Serbia are mult mai multe de arătat turistului căutător de vestigii străvechi, Dunărea
constituind de-a lungul timpului un reper pentru multe oştiri năvălitoare.
Pozarevac sau Passarowitz, reşedinţa districtului Branicevo, a fost şi pentru noi un punct
de interes. Cel mai mare oraş din zonă (aprox. 42.000 de locuitori) a intrat în istorie încă
din anul 435 (pe atunci se numea Margus) când între Imperiul Roman de Răsărit şi
căpeteniile hunilor Attila şi Bleda, fratele său, a intervenit o înţelegere. Tratatul de la
Passarowitz semnat în 1718, o altă înţelegere, de astă dată între Imperiul Habsburgic şi
Imperiul Otoman, a adus oraşului o anumită notorietate. Dacă la toate acestea adăugăm
şi faptul că Pozarevac este localitatea natală a liderului politic Slobodan Milosevic, vom
înţelege că oraşul îşi are locul său bine stabilit în istorie.

Noi am descoperit un oraş liniştit, nu prea aglomerat, care-şi trăia în tihnă orele unei
după-amieze de sfârşit de vară. În centru, la terase, oamenii stăteau la o cola sau la o
cafea, în timp ce în piaţă se amenaja scena pentru un spectacol în aer liber. Întâmplător,
am nimerit lângă Muzeul orăşenesc. Era închis la acea oră, dar porţile larg deschise ne-
au permis intrarea în curte unde erau etalate, la vedere, nenumărate vestigii din vremea
stăpânirii romane. Sarcofage, fragmente de ziduri şi coloane, sculpturi, unele foarte bine
conservate, ne-au făcut să dăm ocol curţii, să studiem şi să fotografiem. Clădirea
muzeului, cu faţada vopsită în culori calde, flancată de arbuştii tunşi în stil englezesc,
este ea însăşi demnă de interes.

Duminică, ultima zi a şederii noastre pe malul sârbesc al Dunării, ne aştepta cu noi

surprize. După micul dejun, cu îmbrăţişări şi promisiuni de revenire, am părăsit Vila
Dunavski Raj şi satul Vinci.

Pe drumul de întoarcere, înainte de a ajunge la Donji Milanovac, Lepenski Vir, un

important sit arheologic, cu un muzeu care adăposteşte urme ale vieţii din mezolitic, ne-a
făcut să ne abatem şi să coborâm spre Dunăre pentru a-l vizita. Pentru că am aflat multe
lucruri interesante, pentru că fotografiatul este permis şi pentru că amenajarea modernă
m-a impresionat, aş vrea - în limita posibilităţilor - să dedic sitului arheologic Lepenski Vir
un review distinct.

După numai 16,9 km, Donji Milanovac, un orăşel cu puţin peste 3000 de locuitori, în
mijlocul căruia răsare printre clădirile nu prea înalte turla zveltă a Bisericii Sf. Nicolae
(datând din 1840), a fost pentru noi un loc de popas atât la dus, cât şi la întors. La Donji
Milanovac am schimbat bani şi am alimentat cu carburant la benzinăria NIS situată chiar
la şoseaua principală.

Deşi se află pe locul unor aşezări străvechi, actualul oraş este relativ nou. De la fondarea
sa, Donji Milanovac a fost mutat de două ori. Iniţial construit pe o insulă de pe Dunăre,
din cauza frecventelor inundaţii, în 1830 a fost mutat pe mal. Când s-a construit barajul,
în 1970, oraşul a fost mutat din nou şi reconstruit, devenind astfel primul oraş sârb
construit conform unui plan arhitectural.

După 60 km, aproape de frontieră, o săgeată indică direcţia spre Cetatea Diana. Pe

drumul spre Kladovo, înainte de intrarea în oraş, pe malul fluviului, se află rămăşiţele
uneia dintre cele mai importante fortificaţii romane de la Dunăre. Construită în timpul
împăratului Traian, probabil în anii 100-101 d. H., Cetatea Diana a fost inclusă în 1983 pe
lista siturilor arheologice de importanţă excepţională pentru Serbia şi este monument
protejat. Deşi la sosirea noastră nu era nici ţipenie de vizitator (doar la plecare am văzut
venind un cuplu de francezi), am fost întâmpinaţi de un supraveghetor care ne-a condus
până la intrare. Nu se plăteşte nici o taxă de vizitare, iar fotografiatul este permis.

De pe panoul cu schemă şi un text în sârbă şi engleză, spicuiesc câteva date. Cu

dimensiuni de 100 x 200 m şi patru porţi dispuse în formă de cruce, la început cetatea
avea turnuri doar la capetele zidurilor. În sec. III-IV, în scop strategic şi de apărare, pe
partea dinspre Dunăre au mai fost adăugate şi alte turnuri. Distrusă de huni, Cetatea
Diana a fost refăcută după anul 530 de împăratul Iustinian.
Ne-am plimbat nestingheriţi printre ruine cercetând ziduri, resturi de coloane, cele două
porţi laterale, o sală acum descoperită, dar care păstrează intactă pardoseala de
teracotă, apoi am avansat prin iarba proaspăt cosită până la malul Dunării.

Cu toate că trecuse de mult ora amiezei, iar pe noi ne aştepta un drum lung până la
Bucureşti, pentru că ne aflam atât de aproape de Kladovo şi pentru că nu ştiam când ne
vom mai întoarce aici, de la Cetatea Diana am hotărât să continuăm spre oraş. La
Kladovo am cheltuit ultimii dinari, ne-am plimbat puţin prin centru încercând să ne facem
o impresie despre oraşul în care trăiesc sârbii cu origini româneşti şi să descoperim şi alte
locuri nevăzute. Dar, despre Kladovo şi surprizele lui, într-un review viitor!

Aflată pe malul Dunării, la câţiva kilometri de orăşelul care-i poartă numele, Cetatea
Golubac este un edificiu impunător care răsare din muntele pietros, coboară pe coastă şi
se pierde în apele fluviului.

În drum spre Belgrad, într-unul din circuitele anilor anteriori, am trecut prin cetate şi
doar un scurt popas, prea scurt, ne-a dat posibilitatea de a o contempla în toată măreţia
ei. Vizita de acum câteva zile la Vinci - Golubac mi-a oferit şansa de a reveni şi de a o
studia mai în amănunt.

Cred că Cetatea Golubac este unul dintre cele mai vizitate edificii de acest gen pentru că
- practic - îţi iese în cale şi n-ai cum s-o ocoleşti. Faptul că în perioada primului război
mondial prin stânca pe care se află cetatea a fost construit drumul pe care se circulă şi în
prezent, face ca Cetatea Golubac să fie văzută de toţi participanţii la trafic. După ce trec
prin tunelurile care preced cele două porticuri ale cetăţii, doar cei foarte grăbiţi nu se
opresc pentru câteva minute. Acolo există loc de parcare, se poate coborî până la malul
apei, se pot cerceta tarabele cu suveniruri (nu atât de multe şi diversificate ca în alte
părţi) şi se pot face fotografii. Când am fost noi, acolo era şi un echipaj de poliţie care
supraveghea traficul la ieşirea din cetate şi mai şi oprea câte o maşină.

Cel mai probabil, Cetatea Golubac a fost construită în sec. XIV. Deşi istoria ei timpurie
este incertă, specialiştii sunt de acord că edificiul amplasat în mod strategic pe malul
Dunării, în îngustimea defileului, permiţând controlul traficului pe apă, se situează pe
locul unei vechi aşezări romane. Nu se ştie cu certitudine care a fost momentul începerii
construcţiei, după cum nu se ştie exact dacă bulgarii, sârbii sau ungurii au fost aceia care
au construit cetatea. De asemenea, nu se ştie cu exactitate câte turnuri a avut edificiul
iniţial.

Prima atestare documentară datează din 1335, an în care Cetatea Golubac a fost cucerită
de unguri. În Evul Mediu cetatea a constituit obiectul a numeroase dispute sângeroase, în
special între Imperiul Otoman şi Regatul Ungariei. După ce timp de câteva sute de ani a
trecut prin mai multe stăpâniri - turci, bulgari, unguri, sârbi, austrieci, vlahi - în 1867
cetatea a fost predată prinţului sârb Mihailo Obrenovic III.

Cetatea are o formă neregulată, cu metereze şi ziduri care au fost înălţate după cum a
permis terenul. Pentru un nespecialist, a studia arhitectura Cetăţii Golubac este foarte
greu. Nu toate locurile sunt accesibile, asta datorită fie pantei prea abrupte şi fără poteci,
fie faptului că - în urma construirii barajului de la Porţile de Fier - apele Dunării s-au
înălţat inundând o bună parte din zona de jos.

Ca şi în cazul altor cetăţi, Cetatea Golubac a fost construită în etape. Se pare că cea mai
veche parte a cetăţii este cea de sus. Distrugerile datorate numeroaselor confruntări
armate au fost urmate de refaceri, de modificări şi mai ales de întăriri.

Cele 10 turnuri şi portalurile sunt legate între ele prin ziduri foarte groase (2-3 metri).
Chiar dacă timpul şi-a pus nemilos amprenta peste toate, cetatea nu este atât de ruinată
şi păstrează încă aspectul pe care l-a avut cu secole în urmă. Primele nouă turnuri au fost
construite cu o bază pătratică, ceea ce denotă faptul că datează din vremurile în care în
lupte se foloseau arme reci. O dată cu apariţia prafului de puşcă şi a armelor de foc, turcii
au fortificat turnurile adăugându-le porturi pentru tunuri. Pentru a le spori rezistenţa, au
făcut turnurilor întăriri (poligonale sau cilindrice) groase de până la doi metri. După raidul
din Ungaria, în 1481, turcii au construit la Cetatea Golubac şi ultimul turn, al zecelea, pe
latura dinspre Dunăre. Cu rolul de a supraveghea şi controla intrarea în port şi traficul pe
apă, turnul a fost prevăzut de la început cu guri de tragere. Acest turn, cel mai puţin
înalt, acum inundat în bună parte, este cel mai accesibil pentru vizitatori.

Pe o cărare lată, de piatră, deasupra zidului înconjurat de ape verzui, stătute, se ajunge
în turnul octogonal, la singurul său etaj. Descoperit, cu metereze, prin gurile de tragere,
turnul oferă imagini inedite asupra fluviului şi malului românesc. În centru încă se pot
vedea scările care coboară spre baza turnului, dar - cu toate că zona nu este îngrădită
sau restricţionată în vreun fel - accesul nu este posibil pentru că turnul este inundat de
apele Dunării.

În anul 1979 Cetatea Golubac a fost declarată monument de cultură de importanţă

excepţională pentru Serbia şi este protejată. Comparativ cu alte cetăţi, Golubac este una
dintre fortificaţiile de mici dimensiuni din Serbia, dar datorită formei sale şi a
amplasamentului mai puţin obişnuit, a fost şi rămâne o importantă atracţie pentru turişti.
Ea este admirată şi fotografiată nu doar de pe uscat, de pe malul sârbesc sau cel
românesc, ci şi de pe vasele de croazieră pe Dunăre.

Am aflat că în primăvara anului 2005 a fost demarat un proiect de reabilitate a

fortificaţiei, iar rezultatul a fost curăţarea incintei de plantele care s-au dezvoltat haotic şi
repararea fântânii aflată lângă şosea, la ieşirea din cetate. Conform plăcuţei cu inscripţii
în sârbă şi poloneză, această fântână a fost construită în memoria lui Zawisza Czarny
cavaler polonez care a luptat în 1428 împotriva turcilor, alături de Sigismund.

În prezent, zidurile, turnurile şi scările de piatră sunt în stare bună, dar porţiunile din
lemn sunt putrede ceea ce face ca cea mai mare parte a zonei superioare să nu fie
accesibilă.

n cadrul unui proiect internaţional finanţat cu fonduri europene care are în vedere
reabilitarea cetăţilor dunărene, Cetăţii Golubac i-a fost alocată o sumă importantă. Am
citit că planul de reconstrucţie a fost demarat în iulie 2014, iar finalizarea a fost
preconizată pentru anul 2016. Pentru că am fost acolo la sfârşitul lunii august, pot spune
că nu s-a început nici un fel de lucrare, dar dacă acestea vor avea loc totuşi, se speră la
reconstrucția completă a cetăţii incluzând cele 10 turnuri, zidurile, meterezele şi toate
elementele de lemn. De asemenea, vor apărea un nou tunel, un debarcader, un centru
info turistic, precum şi căi de acces în toate zonele cetăţii. Dacă acest proiect va fi şi
finalizat, rămâne de văzut!

În final aş vrea să menţionez că la Cetatea Golubac în prezent nu se plăteşte nici o taxă

de vizitare, că nu există ghid şi nici un scurt istoric pe vreun panou informativ.

Fortificaţia Golubăţ (Golubac), aflată pe malul drept, în Serbia, construită în urmă cu 700 de ani, unul din punctele
de atracţie din defileul Dunării, a fost redeschisă după cinci ani. GALERIE FOTO Cetatea Golubăţ, aflată pe malul
drept, adică în Serbia, este una din minunăţiile de pe clisura Dunării. Este faţă în faţă cu localitatea cărăşeană
Coronini. Ea poate fi admirată în toată splendoarea ei de pe maul românesc, din ambarcaţiuni, iar acum, din nou,
şi din Serbia, de la faţa locului, pentru că fortăreaţa şi-a redeschis porţile.  Fortăreaţa medievală, veche de 700 de
ani, este situată la patru kilometri în aval de oraşul Golubăţ, în apropiere de Porţile de Fier.    Începând din 2014,
fortăreaţa a fost supusă unui amplu proces de restaurare şi de lucrări arheologice. Au fost reînnoite complet nouă
turnuri, care au căpătat acoperiş şi au fost unite prin ziduri de legătură.   S-au reconstruit unele încăperi, s-au
amenajat spaţii noi, iar întreagă zonă din jurul cetăţii a căpătat un aspect modern.   

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

Restaurarea cetăţii Golubac a costat nouă milioane de euro. Lucrările au fost realizate din fonduri europene şi din
partea Agenţiei de Dezvoltare din Austria.    La deschidere a participat şi Johannes Hahn, cel care se ocupă de
dosarele ţărilor candidate la intrarea în UE.   “Cetatea Golubac va însemna pentru Serbia o posibilitate de
dezvoltare economică. Am investit aici pentru păstrarea patrimoniului cultural universal. Mă aflu aici nu doar
pentru a arăta o asemenea valoare, care de sute de ani e aici şi face parte din istorie, ci şi pentru a creea
posibilităţi pentru viitor”, a spus Johannes Hahn. 

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

Nu a lipsit de la inaugurare nici preşedintele Serbiei, Alexandar Vucici. “Trebuie să luptăm să readucem oamenii
care au părăsit această ţară, iar pentru cei aflaţi aici să le oferim un alt viitor, un viitor sigur. În special aici, în
partea estică a Serbiei, e important să investim mai mult, ca oamenii să ştie că trăiesc într-un loc în care îşi pot
construi un viitor, atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor”, a spus Vucici.

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

Înainte de restaurare, cetata era vizitată de aproximativ 60.000 de persoane, cei mai mulţi turişti străini venind din
România. Din raţiuni de securitate, nu se putea însă intra în cetate. Lucrurile s-au schimbat după restaurare, iar
turiştii pot vizita interiorul, pot urca în turnuri. 

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

Povestea cetăţii de pe Dunăre   Cetatea a fost construită în veacul al XIV-lea şi este înscrisă în lista
monumentelor culturale de importanţă excepţională a Republicii Serbia.

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

În locul fortăreţei Golubăţ a stat cetatea romană Columbaria,  nu departe de Tabula Traiana, placa de piatră
inscripţionată în vremea lui Traian, lângă podul lui Apolodor. Fortăreaţa a fost construită de sârbi, însă în 1334 a
fost cuncerită de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

În 1427 ajunge în posesia regelui Sigismund. S-a dat o luptă înverşunată între trupele maghiare şi cele turceşti,
cetatea fiind ocupată când de unii, când de alţii. În 1458 a fost atacată de trupele lui Matia Corvin, iar în 1481 a
fost ocupată de Paul Chinezul (Kinizsi Pal

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

Nu peste mult timp ajunge din nou în mâna otomanilor, care o vor stăpâni până în 1688

Citeste mai mult: adev.ro/ppa2xt

M-am gandit ca poate aveti nevoie de o pauza la povestirile coreene si, pret de vreo doua
postari, va voi arata unde am fost dumineca trecuta.Doream de mult sa vad cetatea de
la Golubac, de pe malul Dunarii, pe partea sarbeasca si dumineca am dus pana la capat, in
sfarsit, acest gand. Am plecat din Timisoara dimineata, la 7.30, pe traseul Timisoara-Vrset-
Pancevo-Smederevo-Kovin-Pozarevac-Veliko Gradiste-Majdanpek-Pozarevac-Pancevo-
Timisoara, in total 700 km. Am revenit in oras la 12.30 noaptea.
Drumul in Serbia este destul de bun, cu restrictiile de viteza cunoscute celor care merg mai
des pe acolo: 50 km/ora in localitati si chiar 40 km/ora in dreptul scolilor si 80 km/ora in afara
localitatilor. Am ajuns la Smederevo destul de repede si ne-am dus sa vedem fortareata,
care se afla chiar la intrarea in localitate.
Aflata la 45 km de Belgrad, fortareata de la Smederevo face parte dintr-un lant de asemenea
constructii, care se intindea pana la Portile de Fier. Ea a fost construita intre 1428-1430 de
catre ultimul conducator medieval al Serbiei, despotul Djuradj Brankovic.

Planul triunghiular al cetatii acopera o suprafata mai mare de 11 ha, la confluenta dintre
Dunare si raul Jezava. Datorita acestei asezari ea a jucat un important rol religios si
comercial in regiune, impreuna cu suratele ei de la Novi Sad (despre fortareata Petrovaradin
vi-am povestit aici http://travelinghawk.blogspot.com/2010/11/fortareata-petrovaradin-
petrovaradin.html), Golubac, Lepenski Vir si Viminacium. Principalul lor rol era insa acela de
a rezista inaintarii otomanilor spre Europa.