LUCRARE DE LABORATOR

COMPOZIŢIA SUBSTANŢELOR ORGANICE

Prof. Răducu Galeru
Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” Bacău

Substanţe, materiale şi ustensile de laborator necesare: petrol, parafină, lână, făină de

grâu, albuş de ou, soluţie de hidroxid de sodiu, azotat de argint, oxid de cupru (II), alcool
etilic, acetat de plumb, apă oxigenată, acid clorhidric, clorură de bariu, sulfat de fier (II), sodiu
metalic, clorură ferică, sulf, compuşi organici în funcţie de dotarea laboratorului, care conţin
sulf şi halogen, lamă din cupru, pahare, sursă de foc, eprubete, dopuri, tuburi de sticlă,
spirtieră, sticle de ceas, tubuşor de combustie, pâlnie de sticlă, hârtie de turnesol, hârtie de
filtru.
Mod de lucru:
a) Identificarea carbonului. Metoda 1. Într-o eprubetă se introduce un amestec de zahăr tos şi
oxid de cupru. Eprubeta se acoperă cu un dop prin care este trecut un tub de sticlă curbat.
Capătul tubului este introdus într-o altă eprubetă în care s-a preparat apă de var. Se
încălzeşte la flacără amestecul de zahăr şi oxid de cupru. Se formează dioxid de carbon
gazos captat prin tub și barboata în vas și care va tulbura apa de var, dovadă a prezenţei
carbonului în compuşi organici.
subst ( C ) + O2 CO2
CO2 + Ca(OH)2 CaCO3 + H2O
b) Identificarea carbonului. Metoda 2. Într-o eprubetă se încălzeşte zahăr până la
carbonizare. Formarea cărbunelui este dovadă a prezenţei carbonului în compuşi organici.
c) Identificarea hidrogenului. Metoda 1. Se toarnă într-o eprubetă petrol care se aprinde. Se
turteşte flacăra cu o sticlă de ceas rece. Pe aceasta se vor forma vapori de apă, dovadă a
prezenţei hidrogenului în compuşi organici. Se aprinde spirtiera care are drept combustibil
alcool etilic. Se pune deasupra cu gura în jos un pahar rece. Pe pahar vor apare picături de
apă, dovadă a prezenţei hidrogenului în compuşi organici.
d) Identificarea hidrogenului. Metoda 2. Prin calcinarea substanţei de analizat (glucoză sau
zaharoză) în prezenţa oxidului cupric pe pereţii reci ai eprubetei se formează picături de
apă.
CuO + 2H Cu + H2O
e) Identificarea hidrogenului. Metoda 3. Se încălzeşte un amestec de parafină şi floare de sulf
în părţi egale. La gura eprubetei se pune o bucată de hârtie de filtru îmbibată cu acetat de
plumb care se va înnegri. Hidrogenul din compusul organic împreună cu sulful vor forma
hidrogen sulfurat. Acesta în reacţie cu o sare de plumb formează sulfura de plumb de
culoare neagră, dovadă a prezenţei hidrogenului în compuşi organici.
subst ( H ) + S H2S
H2S + Pb2+ PbS + 2 H+
negru
f) Identificarea azotului. Metoda 1. Se încălzeşte albuş de ou, cu soluţie concentrată de
hidroxid de sodiu. Se obţine amoniac care se recunoaşte după miros. Experienţa se poate
repeta, folosindu-se ca sursă de materie organică, făină de grâu sau lână. Amoniacul
degajat se mai poate recunoaşte apropiindu-se de gura eprubetei o bucată de hârtie de
turnesol umedă. Degajarea amoniacului este dovadă a prezenţei azotului în compuşi
organici.
g) Identificarea sulfului. Metoda 1. Într-o eprubetă largă se introduce substanţă de analizat,
care conţine sulf. Se adaugă apă oxigenată de concentraţie 30% şi o picătură de clorură
ferică, cu rol de catalizator, pentru descompunerea apei oxigenate. Se agită şi se încălzeşte
amestecul până la declanşarea reacţiei, după care se întrerupe încălzirea, deoarece
procesul este exoterm (temperatura este necesară doar pentru declanșarea reacției). După
terminarea reacţiei se adaugă câteva picături de soluţie acid clorhidric şi soluţie de
concentraţie 5% clorură de bariu. Reacţia este pozitivă dacă apare un precipitat alb de
sulfat de bariu. Apariţia precipitatului este dovadă a prezenţei sulfului în compuşi
organici.
h) Identificarea halogenilor. Metoda 1. O lamă din cupru se încălzeşte în flacăra unui bec de
gaz până flacăra rămâne incoloră şi lama se acoperă cu un strat negru de oxid cupric.
După răcire, se pune pe lamă o cantitate mică de compus organic care conţine halogeni şi
se introduce din nou în flacără. Flacăra se va colora în verde datorită formării
halogenurilor de cupru, volatile. Coloraţia verde a flăcării este dovadă a prezenţei
halogenilor în compuşi organici.
i) Mineralizarea compuşilor organici. Reprezintă procesul prin care elementele organogene
sunt transformate în compuşi anorganici, minerali. Într-un tubuşor de combustie se
introduce o cantitate mică de compus de analizat, sub 1 g şi o bucăţică de sodiu, neoxidat
şters cu hârtie de filtru. Se încălzeşte tubuşorul încet în flacăra unui bec de gaz până când
ajunge la roşu. Se observă topirea sodiului şi amestecarea acestuia cu compusul organic.
După ce substanţa a ars se sparge într-un vas care conţine aproximativ 20 ml apă distilată.
Soluţia se omogenizează cu o baghetă şi se filtrează prin hârtie de filtru, pentru reţinerea
cioburilor de sticlă şi a cărbunelui netransformat. Au avut loc reacţiile chimice:
 Dacă compusul a avut azot acesta se transformă împreună cu carbonul în cianură de
sodiu:
subst (C, N) + Na NaCN
cianurã
 Dacă compusul a avut sulf acesta se transformă în sulfură de sodiu:
subst (S) + 2Na Na2S
sulfurã
 Dacă compusul a avut halogeni acesta se transformă în halogenuri de sodiu (cloruri,
bromuri sau ioduri):
subst (X) + Na NaX
halogenurã
j) Identificarea halogenilor. Metoda 2. Într-o eprubetă se adaugă o cantitate mică de filtrat de
la mineralizare, peste care se adaugă o cantitate mică de acid azotic şi se fierbe 1-2
minute. Această acidulare se realizează pentru îndepărtarea cianurii de sodiu, sau sulfurii
de sodiu care ar afecta determinarea ulterioară. Se adaugă în picătură azotat de argint. Are
loc procesul:
NaX + AgNO3 NaNO3 + AgX

Precipitatul va avea colori diferite funcţie de natura halogenului: AgCl alb, AgBr alb-
gălbui, AgI galben.
k) Identificarea azotului. Metoda 2. Într-o eprubetă se adaugă o cantitate mică de filtrat de la
mineralizare, peste care se adaugă câteva cristale de sulfat de fier (II) şi 3 picături soluţie
clorură ferică. Se încălzeşte la fierbere şi se acidulează cu acid clorhidric. Dacă compusul
conţine azot se formează un precipitat, o combinaţie complexă, denumită Albastru de
Berlin, ştiinţific fiind hexacianoferatul (II) de fier (III). Ecuaţiile reacţiilor chimice:
2 NaCN + FeSO4 Fe(CN)2 + Na2SO4
 Fe(CN)2 + 4NaCN Na4[Fe(CN)6]
hexacianoferatul (II) de sodiu

3Na4[Fe(CN)6] + 4FeCl3 Fe4[Fe(CN)6]3 + 12NaCl

hexacianoferatul (II) de fier (III)
Albastru de Berlin
l) Identificarea sulfului Metoda 2. Într-o eprubetă se adaugă o cantitate mică de filtrat de la
mineralizare, peste care se adaugă câteva picături de acetat de plumb. Dacă compusul a
avut sulf se formează precipitat negru de sulfură de plumb, conform ecuaţiei:
Na2S + (CH3COO)2Pb 2 CH3COONa + PbS
negru
Concluzii:
 Hidrogenul se identifică prin formarea vaporilor de apă la oxidare sau a hidrogenului
sulfurat, în urma reacţiei cu sulful.
 Carbonul se identifică prin formarea prin oxidare a dioxidului de carbon care tulbură apa
de var.
 Azotul se identifică prin transformare în amoniac cu miros specific, sau prin formarea
Albastrului de Berlin.
 Sulful se va transforma sub acţiunea apei oxigenată în anioni sulfat care pot forma
precipitat alb de sulfat de bariu, sau după tratare cu acetat de plumb a filtratului după
mineralizare, când se formează precipitat negru de PbS.
 Halogenii formează halogenuri de cupru volatile care colorează flacăra în verde, sau după
tratare cu AgNO3 a filtratului după mineralizare când se formează precipitate de AgX.