Subiectul 16: Analiza unui amestec de substanțe anorganice solide

1. Cercetări preliminare.
2. Solubilizarea probei.
3. Identificarea cationilor.
4. Identificarea anionilor.
1.Cercetări preliminare

Substanţa analizată poate fi în formă cristalină sau în formă de soluţie. Înainte de a începe
analiza sistematică, prin cercetări preliminare se studiază culoarea şi omogenitatea probei, forma
cristalelor, solubilitatea în diferiţi solvenţi, comportamentul la introducerea în flacăra arzătorului,
la încălzire în eprubetă, la adăugarea acizilor.
a) Cercetarea vizuală a probei.
Foarte atent se cercetează o mică parte din proba de substanţă mai întâi cu ochiul liber apoi la
microscop. Proba poate reprezenta un amestec de cristale diferite, şi cercetarea atentă cu ochiul
liber sau la microscop ne poate ajuta să conchidem despre numărul de substanţe, orientativ
conţinute în amestec. Se ia în consideraţie forma şi culoarea cristalelor.
Cristalele colorate în probă vorbesc despre prezenţa în ea a unor cationi şi anioni coloraţi:
 cristale omogene incolore sau albe în probă vorbesc despre lipsa în ea a cationilor şi
anionilor coloraţi,
 cristale albastre – pot fi prezente săruri de cupru,
 cristale roze – pot fi prezente săruri de cobalt,
 cristale verzi – pot fi prezente săruri de fier (II) sau nichel,
 cristale galbene – pot fi prezente săruri de cromaţi,
 cristale oranj – pot fi prezente săruri de dicromaţi.
Proba de analizat se separă în trei părţi: una pentru realizarea cercetărilor preliminare şi
posibila repetare a experienţelor; a doua – pentru identificarea cationilor; a treia – pentru
identificarea anionilor.

b) Colorarea flăcării arzătorului de gaz.

Cu un inel confecţionat din sârmă nicromică sau din platină se iau câteva cristale din proba
analizată şi se introduc în flacăra arzătorului.
Colorează flăcăra – prezenţa unor cationi:
- culoare galbenă - prezenţa Na+ (se examinează printr-o sticlă albastră care
absoarbe razele galbene),
- culoare violetă - prezenţa K+,
- culoare roşie-cărămizie - prezenţa Ca2+,
- culoare galben-verzuie – prezenţa Ba2+ ,
- culoare albăstruie – prezenţa Pb2+,
- culoare verde – prezenţa Cu2+ şi Bi3+.

c) O mică parte din probă se calcinează într-o eprubetă.

După apariţia picăturilor de apă sau depunerilor de diverse culori, schimbarea culorii
amestecului cercetat, după culoarea şi mirosul gazelor eliminate la încălzire, se trag concluzii
despre conţinutul probabil al amestecului analizat.
Proba nu se schimbă – lipsesc Hg, săruri de NH4+, carbonaţi, compuşi organici,
cristalohidraţi.
Se topeşte – pot fi prezenţi nitraţii, nitriţii, carbonaţii, percloraţii metalelor alcaline,
cristalohidraţii (alauni, sulfaţi de Nа, Mg, K, tiosulfaţi de Nа, K).
Se carbonizează – compuşi organici, oxalaţi, tartraţi, citraţi.
Schimbarea culorii – decolorare : oxidarea CuS, CuSO4; descompunerea oxizilor (PbO2,
PbO); întunecarea culorii – formarea oxizilor CuO, Fe2O3, CoO, MnO2; înverzire – săruri de
crom(III), cromaţi.
Sublimarea – vapori incolori: săruri NH4+, CO32- , S2-, ClO4 , ClO3 , vapori galbeni: NO3 ,
NO2 , BrO3 ; vapori violeţi: IO3-, I-.

c) Acţiunea acizilor
Acţiunea acizilor tari asupra probei analizate poate fi urmată de degajarea gazului atunci când
în componenţa ei sunt: compuşii acizilor volatili (H2S, HCl, CH3COOH), sărurile acizilor care
se descompun în apă şi oxid (H2CO3, H2SO3, HNO3) sau substanţe cu proprietăţi oxidante, ce
pot reacţiona în mediu acid cu alţi componenţi din amestec, formând substanţe gazoase (KClO3;
KMnO4).
Gazele degajate au următoarele proprietăţi:
 CO2 – tulbură apa de var;
 SO2 – are miros de sulf ars şi decolorează soluţia acidulată de KMnO4;
 H2S – are miros de ouă alterate;
 CH3COOH – are miros de oţet.
 Br2 şi I2 se elimină la acţiunea oxidanţilor puternici. Vaporii de Br2 au culoare galben-
oranj; vaporii de I2 au culoare violetă.
 Degajarea O2 se identifică cu o surcică mocnindă. Această informaţie indică natura
chimică a anionilor din componenţa probei analizate.

2. Solubilizarea probei.

a) Solubilizarea în apă
Dizolvarea probei se face mai întâi în apă distilată rece, dacă substanţa nu se dizolvă,
amestecul se încălzeşte până la fierbere. La dizolvarea incompletă amestecul se filtrează. 2-3
picături de filtrat se evaporează pe o lamă de sticlă. Substanţa se dizolvă în apă complet sau
parţial (rămâne o dungă de sediment pe marginea picăturii evaporate).
Insolubilitatea mostrei indică prezenţa sulfaţilor de bariu, stronţiu, plumb; halogenurilor de
argint, mercur (I), plumb; oxizilor de aluminiu, crom sau silicaţilor.
b) Determinarea mediului.
Soluţia apoasă a probei de asemenea ne poate informa despre componenţa ei.
 Mediul acid indică prezenţa acizilor liberi, sărurilor acizilor tari şi bazelor slabe,
sărurilor acide.
 Reacţia alcalină indică prezenţa bazelor, sărurilor bazelor tari şi acizilor slabi,
sărurilor alcaline.
c) Solubilizarea în acizi (în cazul când substanţa este insolubilă sau parţial solubilă în apă).
Se încearcă solubilitatea probei solide în acizi diluaţi, apoi concentraţi: acetic, azotic,
clorhidric şi „apa regală”. După datele solubilităţii substanţei în acizii numiţi se trag concluzii
despre componenţa posibilă a amestecului.
Insolubilitatea probei în acizi vorbeşte despre posibila prezenţă în amestec a compuşilor:
BaSO4, SrSO4, PbSO4, AgCl, AgBr, AgI, Al2O3, Cr2O3, SiO2, silicaţii.
Insolubilitatea în НСl – posibila prezenţă a AgCl, Hg2Cl2, PbCl2, PbS, Ag2S, CoS, NiS, BaSO4,
SrSO4, Sb2O5, SnO2.
Solubilitatea în HCl – lipsesc Ag+, Hg22+, Pb2+.
Solubilitatea în H2SO4 – lipsesc Ca2+, Pb2+, Sr2+, Ba2+.
d) Solubilizarea în alţi solvenţi.
Dacă substanţa nu este solubilă în solvenţii enumeraţi mai sus, se cercetează solubilitatea ei în
amoniac, alcalii, acetat de amoniu. Dacă substanţa la fel nu se dizolvă nici în aceşti solvenţi se
prelucrează cu soluţie saturată de carbonat de sodiu sau potasiu cu solubilizarea ulterioară în unul
din solvenţii enumeraţi mai sus.
3. Identificarea cationilor
a) Analiza fracţionară
 Se realizează reacţiile farmacopeice şi specifice pentru identificarea fiecarui cation în parte:
NH4+, Cr3+, Mn2+, Ni2+, Cu2+, Fe2+, Fe3+, etc. şi se fac concluzii despre posibila prezenţă a acestor
cationi.
b)Analiza sistematică
Asupra probelor separate de soluţie de analizat se acţionează cu reactivul de grupă.
Identificarea separată a se realizează conform schemei de analiză a amestecului de cationi din
grupele I – VI. Se trag concluziile definitive: care cation este prezent în amestecul analizat.

4. Identificarea anionilor
a) Alegerea schemei de analiză a anionilor
În baza: investigaţiilor şi încercărilor preliminare, solubilităţii amestecului analizat,
identificării cationilor - se alege schema analizei anionilor în amestec.
Dacă în proba analizată sunt identifcaţi numai cationii grupei a VI-a (Na+, K+, NH4+ etc.), se
purcede imediat la identificarea anionilor, fără a identifica cationii grupelor I şi II. Dacă s-au
detectat cationii grupelor I – V, ei sunt separaţi de anioni prin metoda „extractului sodic”
(Na2CO3).
b) Identificarea carbonat – anionului CO32- - se realizează în probă separată prin reacţie
specifică.
c) Separarea cationilor de anioni (obţinerea „extractului sodic”)
La 0,2-0,3 g de amestec analizat se adaugă 10 g de carbonat de sodiu Na2CO3, se toarnă 5 ml
de apă distilată, se fierbe 5 min., se agită, adăugând apă pe parcursul evaporării ei. Apoi se
separă soluţia de sediment. Cea mai mare parte a „extractului sodic” se neutralizează cu soluţie
de acid acetic de 2N pentru eliminarea excesului de Na2CO3. În soluţie se află anionii. În
precipitat–cationii grupelor analitice I – V.
d) Identificarea acetat – anionului CH3COO-
O probă mai mică de „extract sodic” atent se neutralizează cu acid azotic pentru identificarea
acetat – anionilor. Se fac concluzii referitor la prezenţa acetat - anionului în proba analizată.
e) Identificarea anionilor
Anionii se identifică în soluţie („extractul sodic”) conform schemei analizei amestecului de
anioni din grupele analitice I, II, III. Se trag concluzii privitor la componenţa amestecului de
săruri solide.