METODE DE IDENTIFICARE CATIONILOR:

Cu2+ și Mg2+

Profesor

Student:

Timișoara 2017
 I.Noțiuni generale

Cationi sunt ioni mono sau poliatomici cu sarcină pozitivă.Elementele electropozitive

(metalele) sunt acelea care au tendinţa de a ceda electroni, transformându-se în ioni pozitivi.

Cationii se clasifică în 5 grupe analitice conform tabelului de mai jos :

Grupa I II III IV V
analitică
Reactivul de HCl H2S (NH4)2S (NH4)2CO3 fără reactiv de
grupă grupă
Cationii mai Ag+ Hg2+ ; Pb2+ Co2+ ; Ni2+ Ca2+ Na+ K+
importanţi ai Hg22+Pb2+ Cu2+ ; Cd2+ Zn2+ ; Mn2+ Sr2+ NH4+
grupelor As(III,V) Fe2+ ; Fe3+ Ba2+ Mg2+
Sb(III,V) Al3+ ; Cr3+
Sn(II,IV)
Bi3+

Pentru a realiza o separare riguroasă a cationilor pe grupe analitice, trebuie respectate

următoarele condiţii :
 să se lucreze în limitele de concentraţie impuse de metoda adoptată ;

 să se creeze condiţiile optime de precipitare (pH, temperatură, concentraţia reactivilor, etc.) ;

 să se efectueze precipitarea completă cu reactivul grupei în mic exces, care să micşoreze

concentraţia ionului de determinat sub limita de recunoaştere (la adăugarea primei picături de
reactiv care nu mai produce precipitare, aceasta se consideră completă);
 se evită un exces mare de reactiv precipitant care măreşte solubilitatea precipitatului, prin
complexare sau datorită tăriei ionice ;
 spălarea precipitatului cu o soluţie diluată (1:10) a reactivului precipitant în condiţiile de
 precipitare (pH, temperatură), prima apă de spălare adăugându-se soluţiei ce conţine grupele
următoare;
Analiza chimică calitativă se efectuează în mai multe etape, fiecare dintre ele trebuind să se
integreze perfect în ansamblu, realizându-se astfel posibilitatea unor concluzii riguroase, sigure.
Astfel, analiza chimică calitativă de cationi cuprinde următoarele etape :
1.Analiza orientativă sau preliminară, cuprinde următoarele faze :
a). Analiza orientativă asupra substanţei în stare solidă :
 aspectul substanţei este cel dintâi indiciu asupra compoziţiei probei. Culoarea, forma
cristalelor, higroscopicitatea pot oferii indicaţii utile asupra desfăşurării în continuare a analizei,
permiţând uneori, ocolirea unor etape şi deci, simplificarea mersului analizei.Culoarea ionilor , de
obicei, imprimă sărurilor lor culoarea(ex ionul de Cu(H2O)42+-are culoarea albastră). În unele cazuri
şi ionii incolori se prezintă sub formă de săruri slab colorate (Hg2(NO3)2 ; AgCl3-săruri de culoare
gălbui).
a') Reacţii de orientare pentru cationi ,
Aceste reacţii au la bază transformarea cationilor în compuşi volatili, uşor identificabili sau în compuşi
coloraţi specific.
Dintre reacţiile de orientare pentru cationi, mai des întâlnite sunt :
- încălzirea în tub închis : prin această operaţie se urmăreşte stabilitatea compusului,
volatilitatea şi reziduul obţinut, încălzindu-se progresiv substanţele de analizat într-un tub închis la
capăt, deci în prezenţa unei cantităţi foarte mici de aer. Reziduul obţinut poate indica prezenţa unor
substanţe organice cu mai mult de doi atomi de carbon în moleculă, sau transformarea unor săruri, în
oxizi de altă culoare (de exemplu azotaţii de Cr3+, Mn2+, Co2+, Ni2+, Cu2+, etc.).
 încălzirea pe cărbune : această operaţie constă în aducerea flăcării oxidante sau reducătoare,
cu ajutorul unui suflător de gură, deasupra unei cantităţi foarte mici de substanţă, aflată într-o
scobitură efectuată pe o bucată de cărbune obişnuit (mangal). În funcţie de culoarea reziduului
obţinut, prezenţa sau absenţa aureolei de diferite culori poate da de asemeni indicaţii preţioase
asupra prezenţei unor anumite elemente.
 formarea perlelor : această operaţie constă în topirea unor elemente cu borax sau cu fosfat,
obţinându-se sticle diferit colorate în funcţie de elementul prezent în amestec. De asemeni culoarea
perlelor obţinute este în funcţie de caracterul oxidant sau reducător al flăcării în care este obţinută
perla (de exemplu Cu2+ formează perle de culoare verde în flacără reducătoare, atât la cald cât şi la
rece, iar în flacără oxidantă se obţine o perlă de culoare albastră la rece şi verde la cald).
 coloraţia flăcării : în această reacţie se observă culoarea pe care o imprimă unei flăcări
incolore de gaz, sărurile volatile aduse la incandescenţă. Coloraţia flăcării este foarte preţioasă mai
ales în analiza substanţelor simple, deoarece în analiza de amestecuri, culorile suprapunându-se, pot
fi greu observate cu ochiul liber. În aceste cazuri este de preferat să se utilizeze un spectroscop, cu
ajutorul căruia se poate observa cu mare precizie prezenţa elementelor în amestec.(exemplu ion
Cu2+ culoarea verde închis)
b) . Analiza orientativă asupra substanţei aflate în soluţie, cu următoarele faze :
Această analiză oferă de asemeni indicaţii asupra prezenţei sau absenţei unor ioni în probă. Această
analiză se realizează urmărind comportamentul substanţei de analizat faţă de apă şi acizi.
 comportamentul faţă de apă : în cazul în care substanţa este solubilă în apă, din amestecul de
analizat lipsesc cationii cu caracter bazic, care cu apa formează săruri bazice, aşa cum sunt cationii
de Bi3+, Sn2+, Sb3+ şi într-o măsură mai mică cationii de Fe3+, Hg22+, Al3+ etc. De asemeni din
amestecul de analizat lipsesc sărurile greu solubile cum ar fi : carbonaţi, fosfaţi, cromaţi ai
cationilor grupelor analitice I-IV şi Mg 2+. Solubilitatea în apă se verifică şi la cald. La încălzire
gradul de hidroliză creşte, fapt observabil printr-o precipitare mai abundentă; în consecinţă se poate
deosebi o hidroliză de o insolubilizare a substanţei. Măsurând pH-ul probei în apă (indiferent dacă e
soluţie sau nu), se pot primi indicaţii preţioase privind comportarea hidrolitică a cationilor şi
anionilor astfel: un pH mic indică predominanţa unor cationi cu caracter slab bazic cum ar fi Fe 3+,
Al3+, iar un pH  7 indică predominanţa unor anioni cu caracter bazic mai pronunţat

 comportarea faţă de acizi : dacă substanţa nu e solubilă în apă, se acidulează cu acid azotic
2N; hidroliza este regresată şi sărurile greu solubile amintite anterior se vor dizolva dacă nu sunt
prea vechi. În această soluţie se verifică pe o porţiune mică, prezenţa grupei I-a de cationi. Dacă nu
este prezentă, se reia dizolvarea substanţei în HCl 2N
2) Analiza propriu-zisă constă în separarea şi identificarea ionilor prezenţi în
amestec.Separarea şi identificarea cationilor precum şi identificarea anionilor se face pe baza
proprietăţilor chimice a fiecărui ion în parte,
3) Activitatea practică
În cadrul analizei preliminare, se va urmării identificarea orientativă a unor cationi prin coloraţia
flăcării şi formarea perlelor; se vor face de asemeni, tot în cadrul analizei preliminare, teste de
solubilitate a substanţelor anorganice studiate, faţă de apă şi diferiţi acizi organici.
Observaţiile referitoare la toate modificările şi fenomenele observate, vor fi notate, în aşa fel încât pe
baza lor să se poată trage concluzii concludente asupra comportamentului substanţelor anorganice
solide studiate, precum şi a speciilor existente în acestea.

II.IDENTIFICAREA CATIONILOR

Cuprul se găsește în grupa a II- a analitică și are ca și reactiv de grupă H2S.

Din această grupă analitică fac parte acei cationi ale căror săruri solubile, precipită din soluţiile
acide, sub acţiunea H2S, la pH 0,5 sub formă de sulfuri.
În prezenţa alcaliilor, a sulfurilor şi polisulfurilor alcaline, o parte din sulfurile acestei grupe analitice
funcţionează ca sulfoacizi respectiv oxisulfoacizi, formând sulfosăruri respectiv oxisulfosăruri, care
sunt combinaţii solubile. Această proprietate subdivide grupa hidrogenului sulfurat în două subgrupe :
a) Subgrupa sulfobazelor - care cuprinde cationii a căror sulfuri au caracter bazic, fiind insolubile
în alcalii, respectiv sulfură şi polisulfură de amoniu. Din această subgrupă fac parte următorii cationi :
Hg2+, Pb2+, Cd2+, Cu2+, Bi3+.
b) Subgrupa sulfoacizilor - care cuprinde cationii a căror sulfuri au un caracter acid, dizolvându-se
în sulfuri alcaline, alcalii, sulfură şi polisulfură de amoniu, formând sulfosăruri solubile.
În vederea separării şi identificării cationilor acestei grupe analitice se va proceda în modul
următor:
Dacă porţiunea din filtratul de la grupa acidului clorhidric, sau din soluţia iniţială, nu a format
nici un precipitat cu HCl, ea este tratată în continuare cu hidrogen sulfurat (fie soluţie apoasă, obţinută
prin barbotarea hidrogenului sulfurat în apă, fie hidrogen sulfurat gazos), şi se observă schimbările care
au loc. In cazul în care se produce o reacţie vizibilă, se procedează la precipitarea cu hidrogen sulfurat a
întregii soluţii.
Deoarece elementele din această grupă analitică, nu toate precipită instantaneu, mai ales când
sunt în urme, o simplă trecere la rece de H 2S în soluţie nu este în toate cazurile suficientă. Pentru se va
proceda în modul următor : soluţia obţinută la separarea grupei I-a analitice, se încălzeşte la 60-70 ¤C,
dar nu se fierbe. Încălzirea favorizează aglomerarea precipitatelor. După ce soluţia a fost încălzită, se
barbotează hidrogen sulfurat sau se adaugă o soluţie saturată de H2S. Barbotarea, respectiv cantitatea de
soluţie de H2S adăugată, se face până la precipitarea completă a elementelor din această grupă.
În precipitarea acestor sulfuri trebuie ţinut seama şi de cantitatea de acid clorhidric adăugat
pentru crearea pH-ului necesar precipitării. O cantitate prea mare de acid determină trecerea în soluţie a
sulfurilor din această grupă, care sunt mai solubile, cum sunt: PbS, CdS, SnS şi care, din această cauză,
ar putea fi regăsite în grupa următoare. Dacă se adaugă o cantitate prea mică de acid, ar putea precipita
sulfurile din grupa următoare, în special sulfura de zinc.
Pentru a evita aceste erori, se recomandă ca pentru fiecare 10 ml de soluţie de analizat, să se
adauge 2 ml HCl 2N
În urma precipitării cu hidrogen sulfurat, formarea unui precipitat, dovedeşte prezenţa a cel
puţin unui element din această grupă.
Schema de separare şi identificare a cationilor din grupa a II-a analitică ( grupa
H2S).
Pb2+, Hg2+, Cu2+, Cd2+, Bi3+, As3+, As5+, Sb3+, Sb5+, Sn 2+, Sn4+

+ H2S /HCl
Pp. PbS, HgS, CuS, CdS, Bi2S3, As2S3 , As2S5 , Sb2S3 , Sb2S5 , SnS , SnS2

+ (NH4)2S2 la cald

Pp. PbS , HgS, CuS, CdS, Bi2S3

+ AsS43- , SbS43- , SnS33-
 + HNO3 la cald
 + H2SO4 până la reacţie acidă
 Pp.HgS + 2+
Cu , Cd , Pb , 2+ 2+
Pp. As2S5 , Sb2S5 , SnS2
negru
Bi , H+
3+

+ apă regală + NH3 conc. + HCl concentrat

2+
[Cu(NH3)4]
Hg2+ + 3
Pp.Pb(OH)2 , Bi(OH) albastru Pp.galben Sb3+ , Sn4+
[Cd(NH3)4]2+ As2S+5
+ SnCl2 + NaOH30% incolor

Hg2Cl2 pp. Pp.Bi(OH)3 [Pb(OH)4]2 +NaClO3 + H2S

alb + - (NH4)2HPO4
H3AsO4
+SnCl2 +SnCl2 + K2CrO4
exces KOH CH3COOH + AgNO3
Pp.brun Pp.portocaliu
Hg cenusiu Bi metalic + KCN
Pp.galben
roscat de de Sb2S3
PbCrO4
Ag3AsO4

[Cd(CN)4]2-
[Cu(CN)4]2- + Zn metalic
incolori
SnCl2 + ZnCl2
+ H2 S
+ HgCl2
Pp.galben de CdS
Pp.cenusiu-negru de
SnCl2 + Hg2Cl2 + Hg


REACTIILE DE IDENTIFICARE A Cu2+
1.Reacţia cu H2S
Cu reactivul grupei, sărurile solubile ale cationului de cupru (II) formează un precipitat negru coloidal,
de sulfură cuprică, solubilă în acid azotic diluat, la cald, în cianură de potasiu, cu formarea unui
complex solubil : [Cu(CN)4]2-, şi este insolubil în acid sulfuric la cald, HCl concentrat şi parţial
insolubil în disulfură de amoniu.
(Cu2++SO42-) + H2S = CuS + (2H++SO42-)
2. Reacţia cu KOH
Cu hidroxidul de potasiu, sărurile solubile ale cationului de cupru (II), precipită hidroxidul de cupru de
culoare albastră, care se descompune la încălzire, cu formarea oxidului de cupru , negru.
(Cu2++SO42-) + 2(K++OH-) = Cu(OH)2 + (2K++SO42-)
Cu(OH)2  CuO + H2O
3. Reacţia cu NH4OH
Cationul de cupru (II), cu o cantitate mică de hidroxid de amoniu, formează o sare bazică verde, care în
exces de reactiv se dizolvă cu formarea unui complex cuproamoniacal de culoare albastru-azuriu.
2(Cu2++SO42-) + 2(NH4++OH-) = CuSO4-Cu(OH)2 + (2NH4++SO4-)
CuSO4-Cu(OH)2 + 6(NH4++OH-) + 2(2NH4++SO42-) = 2[Cu(NH3)4]SO4 + 8H2O
4. Reacţia cu K4[Fe(CN)6]
Ferocianura de potasiu, precipită din soluţiile solubile ale cationului de cupru, ferocianura de cupru, de
culoare roşu-brună, solubilă în amoniac şi insolubilă în acizi diluaţi.
2(Cu2++SO42-) + K4[Fe(CN)6] = Cu2[Fe(CN)6] + 2(2K++SO42-)
Efectuarea reacției: Soluția ce conține ioni de cupru (II) se tratează cu soluție de hexacianoferat(II) de
potasiu. În soluție se formează un precipitat de culoare brun-roşietică. Prezintă interferențe ionii: Fe3+.
5. Reacţia cu NH4I
Cationul de cupru formează cu iodura de amoniu, iodură de cupru (II), care se descompune cu formare
de iodură cuproasă (I) şi iod molecular, întregul precipitat fiind de culoare maroniu-gălbui :
2Cu2+ + 4(NH4++I-) = 2CuI + I2 + 4NH4+
Iodurile alcaline
2Cu2+ + 4I--( 2CuI2) 2CuI + I2
-precipitatul negru de CuI2; se descompune instantaneu în CuI (precipitat alb) şi I2 (brun); prezenţa
iodului poate fi mascată prin decolorare cu SO2:
CuI + I 2+ SO 2+ H2O = CuI + 2HI + H2SO4

6. Coloraţia flăcării
Sărurile volatile de cupru colorează flacăra incoloră a unui bec de gaz, în albastru sau în verde. Această
reacţie se execută cu ajutorul unui vârf de grafit (creion), care se introduce succesiv în HCl şi apoi în
flacără, până când flacăra rămâne incoloră, după care vârful de creion se introduce în HCl şi apoi în
sarea de cupru utilizată pentru analiză, apoi în flacără când se observă culoarea imprimată flăcării de
sarea de cupru.
7. Reacţia cu acidul rubeanic - (NH=C-SH2)2
Soluţia alcoolică de acid rubeanic, precipită din soluţiile amoniacale sau slab acide ale sărurilor de
cupru, sarea complexă de cupru, greu solubilă (rubeanatul de cupru) de culoare neagră, insolubilă în
amoniac şi în acizi minerali diluaţi.
Structura posibilă a rubeanatului de cupru este :

HN C C NH

S S

Cu

8. Reacţia cu ditizona ( C6H5-NH-NH-CS-N=N-C6H5 )

La soluţia de ditizonă în CCl4 se adaugă soluţia acidulată a sării de cupru, se agită puternic şi se lasă
apoi în repaus. În prezenţa ionilor de cupru culoarea verde a soluţiei de reactiv trece în violet.
\
. 9.Aluminiul sau fierul metalic reduc ionii de cupru(II) până la cupru metali c.
Fe + CuSO4 = FeSO4 + Cu↓
Efectuarea reacției: În soluția ce conține ionii de cupru(II), se adaugă pilitură de fier. În aproximativ 10
minute, pilitura de fier capătă culoare roşie, schimbare cauzată de depunerea cuprului metalic pe
suprafaŃa firişoarelor de pilitură de fier. Pilitura de fier poate fi înlocuită cu un cui de fier. Prezintă
interferenTe ionii: Ag+, Hg2+ şi Hg22+.
10.Reacţia de formare a complexului hidroxid tetraamincupru(II) din sulfat de cupru şi soluţie de
hidroxid de sodium şi amoniac(soluţie de hidroxid de amoniu), care este o reacţie specificã pentru
identificarea ionului de cupru în analiza chimicã calitativã.
Reacţia are loc în etapele:
a) dacã se adaugã peste soluţia de sulfat de cupru câteva picãturi de soluţie de hidroxid de sodium se
formeazã un precipitat albastru de hidroxid de cupru: CuSO4 + 2NaOH ↔ Cu(OH)2↓ + Na2SO4
b) adãugând un exces de soluţie de ammoniac peste precipitat se observã dizovarea precipitatului şi
apare un lichid de culoare albastru intens, din cauza formãrii complexului:
Cu(OH)2↓ + NH3 aq ↔[ Cu2+ (NH4)4-] (OH)2-
Culoarea albastrã este data de ionul complex [ Cu2+ (NH4)4-]2-. Complexul este cunoscut în tehnicã
sub numele de licoarea lui Schweizer şi este un solvent pentru celulozã.
 III.IDENTIFICAREA CATIONILOR DE Mg2+

Magneziul(Mg2+) se găsește in grupa V analitică și nu are reactiv de reacție. Această grupă analitică
cuprinde următorii cationi: Li+, Na+, K+, Rb+, Cs+, Mg+, NH4+.Ionul de magneziu, fiindcă nu precipită cu
reactivii celorlalte grupe analitice, în analiză identificându-se după grupa metalelor alcalino-
pământoase şi înainte de metalele alcaline. Această grupă nu are reactivi de grupă.
Identificarea cationilor din grupa a V-a se realizează folosind reactivi specifici pentru fiecare
cation în parte.
Soluţia supusă analizei, nu trebuie să conţină cationi din grupele analitice precedente, deci ionii
grupei a V-a analitice sunt ionii care rămân în soluţie după separarea celorlalţi ioni din soluţie.
În vederea identificării cationilor grupei a V - analitice se va proceda în modul următor: ionul
de amoniu se caută direct în soluţia iniţială, deoarece pe parcursul analizei se introduc săruri de
amoniu.Pentru identificarea magneziului şi a alcalinelor, se evaporă la uscare soluţia rămasă după
separare. Un reziduu obţinut, chiar după o slabă calcinare prin care s-au îndepărtat sărurile de amoniu,
indică prezenţa sărurilor de magneziu şi a metalelor alcaline. Se dizolvă reziduul în apă sau acid
clorhidric dacă este necesar, şi eventual se filtrează pentru îndepărtarea sulfului. Într-o porţiune a
acestei soluţii se caută ionul de magneziu prin adăugare de fosfat disodic şi amoniac, în mic exces.
Formarea la fierbere a unui precipitat alb cristalin, de fosfat dublu de magneziu şi amoniu, indică
prezenţa magneziului în amestec. Dacă precipitatul nu apare imediat, datorită prezenţei în cantităţi mici
a magneziului, se va aştepta 2-3 ore. Pentru a îndepărta ionul de magneziu din soluţie, acesta se tratează
cu hidroxid de bariu în exces şi apoi se filtrează hidroxidul de magneziu precipitat.
 Reacții de identificare a ionului Mg2+

1. Bazele alcaline formează cu ionii de magneziu(II) un precipitat de culoare albă, insolubil alcalii
şi parțial solubil în soluîie de amoniac.
MgSO4 + 2NaOH = Mg(OH)2↓ + Na2SO4
Efectuarea reacției: La câteva picături de soluție, ce contine ioni de magneziu, se adaugă soluție de
hidroxid de sodiu. Se formează un precipitat alb. Într-o porțiune aparte se verifică solubilitatea lui în
hidroxid de amoniu.
2.Reacţia cu KOH şi NaOH
Soluţiile cu hidroxizi alcalini precum şi soluţiile saturate de bariu şi de calciu, precipită din
soluţiile sărurilor de magneziu, hidroxidul de magneziu, un precipitat alb gelatinos.
Mg2+ + 2OH- = Mg(OH)2

3. Hidrogenofosfatul de sodiu interacționează cu ionii de magneziu, în prezența soluției tampon

amoniacale (NH3+NH4Cl), formând un precipitat alb cristalin.
Analiza calitativă a cationilor 13
Mg(NO3)2 + Na2HPO4 + NH3 = MgNH4PO4↓ + 2NaNO3
Efectuarea reacției: La soluția ce conține ioni de Mg2+, se adaugă câteva picături de soluție-tampon
amoniacală (dacă se formează precipitat, se adaugă soluție de clorură de amoniu ) şi soluție de
hidrogenofosfat de sodiu. În soluție se formează un precipitat cristalin de culoare albă.

4. 8-oxichinolina (C9H6N(OH)) formează cu ionii de magneziu, în mediul bazic, un precipitat

cristalin de culoare galben-verzuie.
Efectuarea reactiei: La soluția unei sări de magneziu, se adaugă soluție-tampon amoniacală şi
soluție de alizarină în alcool etilic (de 5%). În rezultatul reacției, se obține un precipitat galben-verzui.
Prezintă interferențe ionii: Al3+, Cr3+ etc.
5. Reacţia cu Na HPO
2 4

Pentru obţinerea unui precipitat caracteristic, soluţia analizată se acidulează cu HCl diluat, se
adaugă o soluţie de fosfat disodic, şi se încălzeşte, după care se adaugă cu grijă hidroxidul de amoniu,
până la precipitarea completă a ionului de magneziu sub formă de sare dublă de magneziu şi amoniu,
un precipitat alb cristalin.
Mg2+ + HPO42- + NH4OH = MgNH4PO4 + HOH

6. Reacţia cu chinalizarină - 1,2,5,,8, Tetraoxi-antrachinona.

Soluţia alcoolică a reactivului se colorează în albastru violet, prin adăugare de alcalii. În
prezenţa cationului de magneziu, culoarea trece în albastru azuriu. Pentru aceasta se va proceda în felul
următor: la soluţia de analizat, se adaugă câteva picături din soluţia alcoolică de chinalizarină, şi apoi, o
jumătate din acest volum, dintr-o soluţie 2N de NaOH. Chinalizarina formează o sare complexă internă,
cu ionul de magneziu.

7. Reacţia cu difenil carbazida.

O soluţie alcoolică 5% de difenil-carbazidă, în prezenţă de exces de alcalii, colorează soluţiile
diluate ale sărurilor de magneziu, în roşu violet din cauza unei sări complexe interne.

Identificarea și separarea Mg2+

Cationul MgII interferă reacțiile de identificare ale cationilor metalelor alcaline (mai ales ale
NaI). De aceea, înaintea analizei ionilor LiI, NaI, KI este necesară identificarea și îndepărtarea acestuia.
Tatonarea prezenței MgII Se bazează pe precipitarea MgII sub formă de MgNH4PO4 în mediu
amoniacal.  Se prelevă într-o eprubetă 2-3 picături din soluția pregătită pentru analiza cationilor din
grupa a V-a (soluția este constituită din soluția inițială dacă ionul NH4+ este absent sau din soluția
obținută după îndepărtarea ionului NH4+ dacă acesta a fost prezent);  Se adaugă 2-3 picături soluție
NH3 2M sub agitare și apoi soluție NH4Cl până la dizolvarea precipitatului eventual format;  Se
adaugă 1-2 picături soluție Na2HPO4 și se agită. o dacă nu se formează precipitat, proba de analizat nu
conține MgII.
(Confirmarea absenți MgII se face și prin efectuarea altor reacții de identificare ale acestuia, cu oxina,
cu magnezonul II etc.) În cazul în care reacțiile de identificare ale ionului MgII au fost negative soluția
pregătită pentru analiza cationilor din grupa a V-a se folosește pentru cercetarea cationilor LiI, NaI, KI.
o dacă se formează un precipitat alb, proba de analizat conține MgII. (Confirmarea prezenței MgII se
face și prin efectuarea altor reacții de identificare ale acestuia.)
Separarea Mg2+Separarea Mg2+ se face prin precipitare cu Ba(OH)2 sub formă de Mg(OH)2.

Potassium ferrocyanide precipitates red-brown copper(II) ferrocyanide from Cu2+ solutions:

2Cu2+(aq) + [Fe(CN)6]4-(aq) <==> Cu2[Fe(CN)6](s)

The precipitate dissolves in excess ammonia to form a dark blue complex ion:

Cu(OH)2(s) + 4NH3(aq) <==> [Cu(NH3)4]2+(aq) + 2OH-(aq)

http://www.public.asu.edu/~jpbirk/qual/qualanal/copper.html

Cu2+(aq) + 2NH3(aq) + 3H2O(l) <==> Cu(OH)2(s) + 2NH4+(aq)

Aqueous ammonia precipitates white gelatinous Mg(OH)2:

Mg2+(aq) + 2NH3(aq) + 2H2O(l) <==> Mg(OH)2(s) + 2NH4+(aq)

Sodium hydroxide gives the same precipitate as aqueous ammonia:

Mg2+(aq) + 2OH-(aq) <==> Mg(OH)2(s)

Sodium Monohydrogen Phosphate:

Na2HPO4 gives a characteristic crystalline precipitate in an ammonia-ammonium chloride buffer.

Mg2+(aq) + NH3(aq) + HPO42-(aq) <==> MgNH4PO4(s)

Magnesium Reagent:
Solid magnesium hydroxide forms a blue "lake" with a dilute solution of 4-(p-
nitrophenylazo)resorcinol (magnesium reagent).

http://www.public.asu.edu/~jpbirk/qual/qualanal/magnesium.html