Sunteți pe pagina 1din 32

evaporă aproape de sec.

Apoi se a- daugă cîteva


picături de apă şi o picătură de HC16 M. Se
păstrează în- tr-o eprubetă astupată, pentru analiza
grupei sulfurii de amoniu.

Soluţia 2: AsS33-, AsO33-, Sb33-, SbO33-, SnS32-,


Precipitatul 2: HgS, PbS, Bi2S3, CuS, SnS2OH-(HgS22-), KOH. Se refiltrează pentru a
CdS, S. Se spală precipitatul de două ori cu îndepărta urmele de precipitat 2. Se transferă
apă fiartă la care s-a adăugat o picătură de soluţia limpede, galbenă într-o eprubetă pentru a
NH4NO3 0,2 M şi se analizează apoi face analiza subgrupei arseniului.
subgrupa cuprului.

Analiza sistematică a subgrupei cuprului

Precipitatul 2: Se
tratează precipitatul pregătit mai
înainte cu 5 picături de apă şi cu un
volum egal de HNO3 6 M. Se
încălzeşte amestecul pe o baie de apă
pînă ce are loc reacţia. Apoi se
filtrează şi se spală precipitatul cu
apă. Apa de spălare se adaugă la
soluţia I.

Soluţia I: Pb2+, Bi(III), .Cu2+, H+, NO3-, Cd2+. Se Precipitaul I: HgS (negru), S colorat de
transferă soluţia într-o capsulă, se adaugă 2 pică- urmele de sulfuri sau 2HgS Hg(NO3)2 (alb). Se
turi de H2SO4 18 M şi se evaporă la nişă pînă ce se adaugă 1-2 picături de apă regală la precipitat
degajă un fum alb, dens şi sufocant de SO3. Se şi se încălzeşte. Se transferă soluţia într-un
răceşte cîteva minute. Se adaugă atent 5 picături creuzet.
de apă; se freacă pereţii şi fundul capsulei cu o Se evaporă la un volum mic, dar nu la sec.
baghetă pentru a desprinde precipitatul. Apoi se Se diluează cu cca 1 ml apă şi se filtrează dacă
transferă soluţia repede într-o eprubetă, se spală soluţia nu e clară. Se înlătură reziduul. Se
capsula cu apă de 2 ori şi se adaugă apa de spălare adaugă la filtrat o soluţie de SnCl2. Precipitatul
în aceeaşi eprubetă. Se filtrează şi se obţine soluţia alb este Hg2Cl2; devine cenuşiu: Hg + Hg2Cl2;
II, iar precipitatul II se spală cu apă. acesta indică prezenţa Hg2+ în soluţia
originală.

73
Soluţia II: Bi3+, Cu2+, Cd2+ Se adaugă NH3 Precipitatul II: PbSO4, [(BiO)2SO4] Se încălzeşte cu
15 M pînă ce soluţia devine bazică (se cîteva picături de soluţie de acetat de amoniu. Se fil-
controlează pH-ul). trează şi se îndepărtează reziduul.
La soluţie se adaugă o picătură de acid acetic 6
M şi 1-3 picături de soluţie K2CrO4.
Se filtrează chiar dacă nu se observă Precipitatul galben strălucitor este PbCrO4 şi
precipitat. indică prezenţa Pb2+.

Soluţia III: CU(NH3)42+,

Precipitatului: Bi(OH)3 Se adaugă 1-3 Cd(NH3)4+. Soluţia albastră indică prezenţa Cu2+.
picături dintr-o soluţie proaspăt Dacă soluţia nu este albastră, se adaugă TA şi se în-
preparată de reactiv stanit de sodiu. călzeşte. Precipitatul galben este CdS şi indică
Schimbarea imediată în negru indică prezenţa Cd+. Dacă soluţia este albastră se adaugă o
prezenţa Bi3+. jumătate de spatulă de Na2S2O4 şi se încălzeşte 1-2
Prepararea reactivului: La o minute. Se filtrează şi se îndepărtează soluţia. Se re-
picătură reactiv SnCl2 se adaugă cu petă tratamentul cu Na2S2O4 pînă ce soluţia nu mai
picătura NaOH 6M, sub agitare, pînă conţine cupru: se adaugă TA, se încălzeşte. Precipita-
ce Sn(OH)2 se redizolvă. tul galben este CdS.

Analiza sistematică a subgrupei arseniului

Soluţia 2: AsS33-, AsO33-, Sb33-, SbO33-, SnS32-,


SnS2OH-(HgS22-), KOH. Se adaugă o picătură de
TA şi apoi HC1 2M, cu grijă, pînă ce soluţia
devine acidă.
Se observă culoarea şi aspectul precipitatului.Se
filtrează.

Precipitatul IV: As2S3 (galben), Sb2S3


(portocaliu), SnS2 (galben), HgS (negru-»roşu), S.
Se adaugă 5- 10 picături de HCl 12 M. Se agită şi
apoi se încălzeşte pe o baie de apă pînă ce se
produce reacţia. Se filtrează şi se trece filtratul
într-o capsulă.

74
Se spală precipitatul cu HC16 M
şi se adaugă apa de spălare în
capsulă..

Precipitatul V: As2S3 (HgS), S. Se adaugă 2


picături de NH3 15 M şi o picătură de H2O2 3%.
Se încălzeşte puţin şi se filtrează. Se îndepărtează
reziduul. La soluţie se adaugă cîteva picături de
mixtură magneziană (55 g MgCl2 • 6H2O şi 140 g
NH4CI, se dizolvă în apă, se adaugă 120 cm 3
soluţie NH3 25% şi se diluează la 1 litru cu apă).
Se freacă pereţii interiori ai eprubetei cu o
baghetă pentru a induce cristalizarea. Se lasă
amestecul în repaus 5 minute, se filtrează şi se
îndepărtează soluţia. Precipitatul se spală cu apă.

Soluţia IV: SnCl62-, SbCl4-, (HgCl42-),


HC1, H2S, TA.
Se evaporă soluţia la jumătate din Precipitatul VI:
volumul iniţial, se diluează cu 1 ml apă şi MgNH4AsO4 •6H2O alb cristalin
se împarte în două eprubete. Se adaugă o picătură de acid acetic 6
M şi cîteva picături de soluţie deAgNO3.
Precipitatul roşu-brun este Ag3AsO4 şi
indică prezenţa As (V).

Testul pentru Sb(III): Se adaugă 1/4–1/2 spatulă


Testul pentru staniu: Se adaugă o bucată de de acid oxalic solid, cîteva picături de ŢA şi se
sîrmă din aluminiu, de cca 5 mm lungime, 10 încălzeşte. Precipitatul portocaliu intens este
picături de HC16 M şi se încălzeşte pe o baie de apă Sb2S3 şi indică prezenţa Sb(III).
pînă ce tot Al se consumă. Se filtrează.

Precipitatul VII: Urme negre de Sb


Soluţia V: Sn2+, Al3+, HC1. Se diluează cu un (se poate verifica prezenţa stibiului prin
volum egal de apă. Se adaugă imediat 1-2 picături spălarea acestui reziduu cu apă şi dizolvarea
de HgCl2. Precipitatul alb-gri este Hg2Cl2 şi Hg şi în o picătură de HNO3 6 M. Se diluează cu
indică prezenţa Sn2+. apă, se adaugă TA şi se încălzeşte soluţia
pentru a precipita Sb2S3).

75
Prelucrarea datelor
Subgrupa cuprului
1. Completaţi ecuaţiile reacţiilor din tabelul 10.

2. Completaţi ecuaţiile reacţiilor de identificare a ionilor Cu2+, Cd2+, Bi3+, Hg2+, Pb2+ potrivit
etapelor cuprinse în analiza sistematică a subgrupei cuprului:
CuSO4 + NH4OH → (CuOH)2SO4 + (NH4)2SO4 (CUOH)2SO4 + (NH4)2SO4 + NH4OH ... + H2O
albastru intens

Prin adăugare atentă de soluţie de amoniac peste o soluţie ce conţine ioni Cu precipită săruri
bazice de culoare verde albăstruie, solubile în exces de reactiv. Cuprul poate fi identificat la o
diluţie 1:25 000.

CdSO4 + NH4OH→...↓ + (NH4)2SO4 ... + NH4OH + (NH4)2SO4 → [Cd(NH3) 4]SO4 + H2O


[Cd(NH3) 4]SO4 + H2S →CdS↓ + ... + ...
HgCl2 + SnCl2→ Hg2Cl2 ↓ +...
Pb2+ + CrO42-→...↓
Subgrupa arsenului

Întocmiţi un tabel asemănător tabelului 10 pentru subgrupa arsenului şi scrieţi ecuaţiile reacţiilor
corespunzătoare identificării ionilor din această subgrupă.

Tabelul 10.

Ionul Ecuaţia reacţiei ionului cu H,S Proprietăţile precipitatului obţinut

Cu2+ Cu2+ + H2S→CuS↓ + 2H+ H2SCuS este neagră, solubilă în HNO3 2 Nt la


precipită Cu2+ din soluţii alcalinecald:
sau acide CuS + HNO3 →...+ ... + ... + H2O
CuS nu se dizolvă în HC1 concentrat
(deosebire de Sb)
Cd2+ Cd2+ + H2S →...↓ + ... H2S CdS este galbenă-intens, solubilă în HNO3 2
precipită Cd2+ la pH>0,4 N, la cald:
CdS + HNO3Cd(NO3)2 +... + S +...
CdS se dizolvă în HC1 diluat şi H2SO4 diluat,
la fierbere (deosebire de cupru):
CdS + H2SO4 →... + ...

Bi3+ Bi3+ + H2S→ Bi2S3 +... H2S Bi2S3 este de culoare brună-închis, uşor
precipită Bi2S3 din soluţii acide solubilă în HNO3 2 N, dar insolubilă în acizi
minerali, diluaţi, la rece.

76
Hg(NO3)2 + H2S → ... + HNO3Precipitatul alb are compoziţia 2HgS -
precipitat alb Hg(NO3)2 şi în exces de H2S trece in roşu-
... +H2S→ HgS ↓ +... gălbui, apoi în brun şi în sfîrşit se
transformă în precipitatul negru de HgS,
Hg2+ care nu se dizolvă în HNO3 2 N. HgS se
dizolvă uşor în apă regală (3HC1 +
HNO3):
HgS + HC1 + HNO3 → HgCl2 + NO
+ ... + ...
Pb2+ + H2S→ ... + ... PbS este precipitat negru, solubil în
H2S precipită Pb2+ din soluţii HNO3 2 N, la fierbere, printr-o reacţie
neutre, acide sau bazice. asemănătoare sulfurilor de cupru,
cadmiu şi bismut.
Pb2+
Prin fierbere îndelungată a PbS cu HNO3,
aceasta trece complet în sulfat şi
plumbul nu mai este în soluţie:
PbS + HNO3 →PbSO4 + ... + ...

IV.3.1.3. Grupa sulfiirii de amoniu (grupa a lll-a analitică)


Cationii grupei a treia (Al , Cr3+, Fe3+, Fe , Mn2+, Co2+, Ni2+, Zn2+, ionii
lantanidelor, actinidelor, ş.a. formează sulfuri şi hidroxizi greu solubili in mediu
bazic. Cu excepţia Al3+ şi Zn + aceşti ioni sint ai metalelor tranziţio- nale; astfel
(excepţie Al3+ şi Zn2+) ei formează mulţi ioni complecşi, intens coloraţi care pot
fi uşor identificaţi şi care arată prezenţa acestor cationi în unele teste
preliminare, chiar cind sînt prezenţi în soluţie şi ionii altor grupe.
Separarea cationilor
Cationii grupei a treia pot fi separaţi de cationii grupei I şi a Il-a prin pre-
cipitarea ca sulfuri sau ca hidroxizi. Precipitarea este condusă cu tioacetâmidă
în soluţie tampon de amoniac-clorură de amoniu care menţine/>H-ul soluţiei la
9,3: aceasta înseamnă desigur că [H30+] = 5,3 • 10-10 şi [HO-] = 1,8 • 10-5 . Ionii
Mn2+, Fe3+, Co , Ni2+ şi Zn2+ formează sub acţiunea sulfiirii de amoniu sulfuri
greu solubile.
Cationii Al3+, Cr3+, Fe3+ şi Mn2+ formează de asemenea hidroxizi insolubili aşa
cum se poate vedea în tabelul 11.

Tabelul 11.
Produsele de solubilitate ale unor sulfuri şi hidroxizi

Sulfuri Hidroxizi
ZnS 1,1 • 10-23 Al(OH)3 1,4 • 10-34
CoS 1 • 10-22 Fe(OH)3 6 • 10-32
NiS 1 • 10-22 Cr(OH)3 7 • 10-31
FeS 1 • 10-18 Zn(OH)2 5 • 10-17
MnS 1 • 10-11 Fe(OH)2 6 • 10-16

77
Deoarece FeS şi MnS sînt mai puţin solubile decît hidroxizii, aceşti ioni vor fi precipitaţi
ca FeS şi MnS chiar dacă [HO-] este foarte mare.
Fe3+ care formează un precipitat foarte greu solubil, este redus la Fe 2+ de H2S şi precipită
ca FeS:
2Fe3+ + H2S + 2H2O →2Fe2+ + S + 2H3O+

Rolul tamponului este de a menţine o concentraţie suficient de mare a ionilor HO~


pentru a precipita Al(OH)3, Cr(OH)3 şi Mn(OH)2, dar destul de mică pentru a preveni ionii
grupei metalelor alcaline şi Mg să precipite. Produsele de solubili tate pentru hidroxizii
divalenţi şi trivalenţi sînt 2,2 • 10-12 şi respectiv 3 • 10-17. Aceste valori sînt evident mai mari
pentru hidroxizii cationilor grupei a treia şi mai mici decît Ps al Mg(OH) 2, aşa că
precipitarea lui este evitată.

Un motiv suplimentar pentru menţinerea [HO-] la un nivel îndeajuns de scăzut este că


Cr(OH)3 şi Al(OH)3 sînt amfoteri şi se dizolvă sub formă de Cr(OH)4 şi Al(OH)4 dacă [HO-]
este mare.

Materiale necesare:
Soluţie de Al3+, Co2+, Cr3+, Fe3+, Mn2+, Ni2+ (cîte 2 ml/cm3), Zn2+ (4 ml/cm3), NH4CI,
NH4NO3, SnCl2, AgNO3, BaCl2 (solid), KCIO3 (solid),K3Fe(CN)6 (solid),NaF (solid), NH2CI,
NH4NCS (solid), bismutat de sodiu (solid), tioacetamidă (TA), acetat de plumb, reactiv
aluminon, soluţie de dimetilglioximă, ditizonă, HC1 (6 M, 12 M), HNO3 (6 M, 12 M), H2O2
(3%), acid acetic (6 M), NaOH (6 M), NH3 (15 M), NH4NCS în alcool-eter.

Modul de lucru
Se folosesc 5 picături de soluţie cunoscută sau practică ce conţine ioni de aluminiu,
crom, nichel, cobalt, mangan (II) şi zinc. Soluţiile practice nu conţin Fe. Se realizează testul
pentru fier şi se observă coloraţiile slabe care pot apărea datorită impurităţilor. Apoi, se
adaugă o picătură de soluţie de Fe la soluţia de analizat şi se realizează din nou testul.

Totdeauna se reţine culoarea probei cunoscute sau necunoscute. Se compară culorile


probelor necunoscute cu acelea ale ionilor cunoscuţi. Unii dintre ionii cei mai comuni şi
culorile lor sînt: Cr3+ — violet; Ni(NH3)62+ — albastru; CoCl2 şi Co2Cl42-— albastru; CrCl2 şi
Cr(OH)4 — verde intens; Fe2+ — verde pal; FeCl2+ — galben; complecşii Fe(III)—OH de la
galben la roşu; Co2+— roşu; Mn2+— roz foarte pal; A13+ şi Zn2+ puţin coloraţi. în stare solidă
apare o combinaţie a culorilor.

Teste preliminare
Este posibilă efectuarea testelor specifice pentru toţi ionii acestei grupe (excepţie
aluminiul şi cromul) din proba originală, chiar cind aceasta conţine şi ioni din alte grupe.

78
Teste pentru fier: Intr-o analiză generală toţi ionii de Fe3+ sînt reduşi la Fe2+ de H2S sau
TA. Testul pentru starea de oxidare a fierului trebuie făcut pe proba originală.

Testul pentru Fe2+: se dizolvă un cristal de K3[Fe(CN)6] în cca 20 picături de apă. Se


adaugă o picătură din această soluţie la o picătură din soluţia de analizat.
O culoare albastră sau un precipitat albastru de KFe[Fe(CN)6] indică prezenţa Fe2+. Dacă
soluţia devine verde, înseamnă că s-a folosit prea multă fe- ricianură, astfel încît culoarea sa
galbenă a mascat-o pe cea albastră. în acest caz, se adaugă o picătură de fericianură la 5
picături de apă distilată, se agită şi se foloseşte reactivul pentru a încerca testul din nou. Şi alţi
ioni dau precipitate colorate cu acest reactiv, dar numai Fe2+ formează un precipitat albastru.

Testul pentru Fe3+: se dizolvă cîteva cristale de NH4NCS în puţină apă şi se adaugă 1,2
picături din reactiv la soluţia de cercetat.
O culoare roşie densă de FeNCS indică prezenţa Fe3+. Culorile roz sau roşu deschis sînt
cauzate de urmele de fier, o impuritate obişnuită în reactiv. Toate soluţiile vechi de Fe2+ conţin
Fe3+, deoarece Fe(II) este uşor oxidat de oxigenul din aer.

Testul pentru nichel: se diluează o picătură din soluţia de cercetat cu cîteva picături de apă
şi se adaugă apoi NH3 15 M pînă.ce soluţia devine puternic alcalină. Se filtrează. în filtratul
obţinut se adaugă cîteva picături de soluţie de dimetilglioximă. Formarea unui precipitat roşu
intens de dimetilglioximat de nichel indică prezenţa nichelului.

Testul pentru mangan: se testează o picătură de soluţie pentru Cl - prin aci- dulare cu acid
azotic şi apoi se adaugă soluţie de AgNO3.
1. Dacă ionii de clorură sînt absenţi, se adaugă o picătură de HNO3 16 M şi un vîrf de
spatulă de bismutat de sodiu. Se filtrează. Culoarea violetă ă MnO4- indică existenţa
manganului.

2. Dacă sînt prezenţi ionii de clorură, se adaugă soluţie de AgN03 pînă ce nu se mai
formează precipitat. Apoi se testează soluţia cu HNO3 şi bismutat de sodiu ca mai înainte.

Testul pentru cobalt: la o picătură de soluţie acidă se adaugă cîteva picături de apă şi 1-2
cristale de NH4NCS. Dacă apare o culoare roşie — (FeNCS2+), se adaugă NaF solid, cîte puţin,
pînă ce dispare culoarea. Se adaugă apoi 5-10 picături de soluţie de NH4NCS în alcool-eter.
Un strat superior albastru conţinînd Co(NCS)42- indică prezenţa cobaltului. Un strat superior
verde indică prezenţa unei concentraţii mici de Co sau de NCS . Dacă nu este distinctă
culoarea sau se decolorează cînd se agită soluţia, se adaugă o spatulă de NH4NCS solidă. Dacă
se obţine o culoare roşie se adaugă mai multă NaF. O culoare închisă, verde întunecat, poate fi
cauzată de prezenţa ionilor de Cu2+; se adaugă o picătură de SnCl2 pentru a reduce Cu(II) la
Cu(I).

Testul pentru zinc: la o picătură de soluţie de cercetat se adaugă NaOH 6 M pînă ce soluţia
este bazică şi apoi se adaugă un exces de 1-2 picături. Pe o

79
sticlă de ceas se ia o picătură din soluţia pregătită şi cîteva picături de ditizonă în tetraclorură de
carbon. Se amestecă uşor cu o baghetă pînă la volatilizarea completă a tetraclorurii de carbon. In
prezenţa Zn2+ soluţia se colorează în roşu.

Analiza sistematică a cationilor grupei a IlI-a


Precipitarea grupei.
Se diluează o probă cu apă pînă ce volumul total al soluţiei este ~2 ml. Se adaugă 6 picături de
NH4Cl 6 M şi se alcalinizează soluţia cu un mic exces de NH3 I5 M.
Se observă apariţia şi culoarea vreunui precipitat. Apoi se adaugă 4 picături TA şi se încălzeşte
soluţia pe o baie de apă care fierbe, cel puţin 5 minute. Se filtrează precipitatul cu apă fierbinte
care conţine o picătură de soluţie de NH4NO3, 0,2 M. Se adaugă apa de spălare la soluţia 1.

Precipitatul 1: Al(OH)3, Cr(OH)3, Soluţia 1: Ionii grupei a doua, NH3, TA,


FeS, NiS, CoS, MnS, ZnS. Se adaugă 10 NH4Cl, H2S. Dacă precipitatul 1 este mare se
picături HNO3 16 M şi se încălzeşte pînă verifică bazici- tatea mediului şi (dacă este
cînd precipitatul se dizolvă. Se filtrează necesar) se mai adaugă NH3 şi TA Se reîn-
şi se transferă soluţia într-o capsulă. Se călzeşte. Dacă apare din nou precipitat se
îndepărtează reziduul de sulf. separă. In analiza generală, se adaugă 1ml
HCl 12 M şi se evaporă soluţia la sec pentru
îndepărtarea H2S şi TA Se diluează cu apă şi
se păstrează pentru a analiza grupa a Il-a.

Soluţia 2: Fe3+, Al3+, Cr3+, Ni2+, Co2+,


Mn2+ , Zn2+ , HNO3, (Cl-). Se evaporă
soluţia pînă aproape de sec, la o flacără
mică. Se adaugă 10-15 picături de HNO3
16 M şi se umezesc bine pereţii interiori. O parte din această soluţie poate fi
Se evaporă iar, pînă aproape de sec. folosită pentru identificarea Mn2+,
Se adaugă din nou HNO3 şi se dacă se doreşte. Se diluează cu o
evaporă a treia oară. Apoi se adaugă 10- picătură de apă şi se adaugă un exces
15 picături de HNO3. bine determinat de bismutat de sodiu.
Se încălzeşte soluţia la fierbere şi se Se filtrează. Culoarea violetă arată
adaugă cîteva cristale de KClO3, treptat. prezenţa MnO4-, ceea ce indică
După fiecare adăugare de KClO3, se existenţa Mn2+ în soluţia iniţială.
fierbe soluţia şi se adaugă HNO3 16 M
pentru a compensa pierderile prin
evaporare. Se continuă adăugarea de
KClO3 pînă ce se formează un precipitat
negru-brun sau pînă ce s-a adăugat o
jumătate de spatulă de KClO3(50-75
mg).

80
Se filtrează conţinutul capsulei, se
spală cu cîteva picături de apă care se
adaugă la filtrat. Precipitatul se spală cu
apă.

Soluţia 3: Fe3+, Al3+, Cr2O72-, Precipitatul 2: MnO2


Ni2+, Co2+, Zn2+, HNO3. Dacă testul precedent pentru mangan nu este
Se neutralizează acidul cu NaOH 6 M, sigur, se adaugă cîteva picături de HNO3 16 M şi
se adaugă un exces de 5-10 picături şi o picătură H2O2 3%.
apoi o picătură de H2O2 3%. Se încălzeşte Apoi se adaugă un exces de bis- mutat de sodiu şi
soluţia cîteva minute. Se filtrează şi se se filtrează. Soluţia roz violet este MnO4- şi indică
spală precipitatul cu circa 10 picături de prezenţa Mn2+ în soluţia originală.
apă conţinînd 1-2 picături de NaOH 6M.
Se adaugă apa de spălare la filtrat şi se
mai filtrează o dată.

Teste pentru Co2+ şi Fe3+: Se


Precipitatul 3: răceşte soluţia şi apoi se adaugă
Soluţia 4: CrO42- , Fe(OH)3, Ni(OH)2, cîteva cristale de NH4NCS.
Al(OH)4-, Zn(OH)42-, Co(OH)3. Culoarea mm intens este a
exces de NaOH. FeNCS2+ şi indică prezenţa
Dacă soluţia este Se adaugă cîteva Fe3+.
galbenă, probabil că este picături de HCl 12 Se decolorează cu NaF şi se
prezent CrO42-. Se M şi se încălzeşte adaugă 10 picături de soluţie
împarte soluţia în două soluţia. Se diluează NH4SCN în alcool-eter.
părţi: o pătrime din ea cu 10 picături de Stratul superior, albastru este
se foloseşte pentru a apă. Se împarte so- Co(NCS)42- şi indică prezenţa
testa CrO42- şi ce rămîne luţia care conţine Co2+.
pentru Al3+ şi Zn2+.Dacă Fe Ni2+ şi Co2+ în 2
nu este galbenă se eprubete.
foloseşte soluţia
întreagă pentru i
dentificarea Al3+ Şi Zn2+.
Testul pentru Ni2+ se
alcalinizează soluţia cu NH3 15
M, apoi se filtrează. La filtrat se
adaugă dimetilglioximă în
exces şi precipitatul ro§u
intens obţinut este nichel-
dimetilglioximă.

81
Teste pentru Al3+ §i Zn2+: sc aci- Testul pentru Cr3+ : se acidulează
dulează soluţia cu HC1 6 M. Sc soluţia cu acid acetic şi se adaugă cîteva
adaugă 5 picături de NH4CI 6 M şi picături de acetat de plumb. Precipitatul
apoi NH3 pînă cc soluţia devine ba- galben strălucitor este PbCrO4 şi indică
zică. Se filtrează şi se spală precipi- prezenţa Cr3+ in soluţia originală.
tatul cu apă. Pentru a confirma acest test se filtrează
şi se dizolvă precipitatul obţinut în o
picătură de HNO3 6 M. Se diluează soluţia
cu cîteva picături de apă şi se transferă pe o
sticlă de ceas. Se adaugă 1 picătură de H2O2
3%. Culoarea albastră trecătoare este a
CrO5 şi indică prezenţa Cr3+ în soluţia
originală.

Soluţia 5: CrO42+, Zn(NH3)42+, NH3, Precipitatul 4: Al(OH)3, alb, gelatinos.


NH4CI. Dacă este prezent CrO42- «se Se dizolvă într-o picătură dc HC1 6 M.
adaugă 2-3 picături de BaCl2. Apoi se adaugă 2 picături de aluminon şi 5
Se filtrează şi sc îndepărtează picături de soluţie dc acetat de amoniu. Se
precipitatul (BaCrO4, BaSO4). Dacă controlează pH-u\ (5-7,2) cu NH3 6 M, iar
CrO42- nu este prezent se omite acest culoarea roşie care apare indică prezenţa
pas. Se adaugă TA şi se încălzeşte Al3+.
soluţia. Precipitatul alb poate fi ZnS.
Se filtrează. Se dizolvă precipitatul în
o picătură de HNO3 16 M. Se
încălzeşte cîteva minute pentru a oxida
sulfurile. Se adaugă un exces de NaOH
şi se face proba pentru Zn cu ditizonă.
Culoarea roşu intens indică Zn2+.

Prelucrarea datelor

1. Ecuaţiile reacţiilor specifice (teste preliminare)

Testul pentru Fe2+ : reacţia cu fericianura de potasiu (K3[Fc(CN)6]) cu formarea albastrului de Prusia:

Fe2+ + [Fe(CN)6]3+↔Fe3+ + [Fe(CN)6]4-


Fe3+ + K+ + [Fe(CN)6]4- → KFe[Fe(CN)6] ↓

Stabiliţi numerele de oxidare ale fierului în combinaţia complexă formată.

82
Testul pentru Ni2+. Reacţia cu dimetilglioxima (reactiv Ciugaev) în mediu slab alcalin conduce la
un precipitat cristalin, roşu Ni(DH)2.
Scrieţi ecuaţia reacţiei chimice:

Precipitatul Ni(DH)2 este insolubil în amoniac diluat, se dizolvă în acizi minerali diluaţi şi de
aceea acidul format în reacţie trebuie neutralizat cu amoniac.
Testul pentru mangan: oxidarea cu bismutat de sodiu (NaBiO3).care conduce la apariţia unei
coloraţii violete:
Mn2+ +... +H+→ ... + Bi3+ + H2O

Testul pentru cobalt: reacţia Vogel, cu tiocianat de potasiu sau de amoniu, în funcţie de
concentraţia partenerilor de reacţie în amestecul de echilibru pot exista unul pînă la patru ioni
SCN-.
Ecuaţia procesului global se exprimă prin echilibrul:
...+ SCN- ↔[Co(SCN)4]2-

Adăugînd apă se constată că ___________________.


Adăugind eter sau alcool amilic se constată că _______________________.

Testul pentru zinc: reacţia cu ditizona (difenil-tiocarbazona)

Forma cetonică forma enolică

În mediu acid şi în mediu bazic se formează forma cetonică, în care metalul înlocuieşte probabil
hidrogenul unei grupe imino, iar cu atomul de sulf se leagă coordinativ.
Scrieţi formula generală a unui ditizonat metalic (Me2+):

In mediu puternic alcalin se formează forma enoiică a ditizonatului, de culoare diferită de forma
cetonică (Me2+ înlocuieşte, probabil, hidrogenul dintre grupă imino şi hidrogenul legat de atomul
de sulf, iar cu atomul de azot cel mai apropiat se leagă coordinativ).
Propuneţi formula ditizonatului în mediu puternic bazic:

Ditizonatului de zinc i se atribuie structura:

2. Scrieţi ecuaţiile reacţiilor corespunzătoare analizei sistematice a cationilor grupei a treia.

83
IV.3.1.4. Grupă carbonatului de amoniu (grupa a Il-a analitică) în grupa a doua
analitică sînt cuprinşi ionii Ba2+, Sr2+, Ca2+ şi Ra2+, Cat ionii acestei grupe formează
carbonaţi greu solubili, clorurile şi sulfurile lor fiind uşor solubile. De aceea, la
precipitarea cationilor subgrupei clorurilor, a cationilor grupei H2S şi a grupei (NH4)2S,
cationii grupei a doua rămîn în soluţie. Ei se separă de cationii grupei întîi sub formă de
carbonaţi folosind (NH4)2CO3.
Rectivul de grupă pentru cationii acestei grupe este carbonatai de amoniu. Precipitarea
cu (NH4)2CO3 este deosebit de avantajoasă, deoarece carbo- naţii pot fi uşor redizolvaţi în
soluţie acidă. Constantele de ionizare date în tabelul 12 arată că ionii CO 32- şi HCO3- sînt
amîndoi suficient de bazici pentru a reacţiona practic complet cu protonii şi să deplaseze
echilibrul de solu- bilitate spre dreapta pentru îndepărtarea ionilor CO32-:

Tabelul 12 Constante de ionizare, la 25 °C

H2CO3 4,2 • 10-7


Acidul carbonic
HCO3- 4,8 Â 10-11
H2CrO4 2•10-1
Acidul cromic
HCrO4- 3 • 10-7
H2C2O4 5,9 • 10-2
Acidul oxalic
HC2O4- 6,4 • 10-5

Dacă se consideră că toţi ionii metalici sînt prezenţi în concentraţii de 0,01 M produsele
de solubilitate sînt suficient de mari pentru a precipita toţi carbonaţii acestei grupe, dar nu
sînt îndeajuns de insolubili ca MgCO3 din grupa I.
Separarea şi identificarea ionilor
La separarea cationilor grupei a doua de cationii grupei întîi se întrebuinţează carbonatul
de amoniu în prezenţa amoniacului, la cald, condiţii in care precipitarea va fi completă.
Bariul
Precipitatul este dizolvat într-o soluţie tampon de acetat de sodiu.— acid acetic care are
pH aproximativ 4,7. Din această soluţie se precipită BaCrO 4 (galben) care este insolubil în
apă, în acid acetic şi uşor solubil în acizi minerali. Deoarece cromatul de stronţiu nu
precipită din soluţie acetică, reacţia serveşte la separarea bariului de stronţiu.
In soluţie acidă, ionul cromat participă la două echilibre importante:

84
CrO42- + H3O+ ↔ HCrO4- + H2O
2 CrO42- + 2 H3O+ ↔ Cr2O72- + 3H2O

La pH-ul soluţiei tampon folosite, numai circa 1% din cromat este prezent ca ion CrO42-; restul de
99% este transformat in HCrO4 sau Cr2O72-prin reacţiile de echilibru de mai sus. Astfel,
concentraţia ionului CrO4 este micşorată, dar nu într-o asemenea măsură încît să împiedice
precipitarea completă a BaCrO4 (Ps = 1 • 10-10); CaCrO4 (Ps = 7 • 10-4) şi SrCrO4 (Ps= 3 • 10-5) nu
precipită.
Precipitatul de BaCrO4 poate fi dizolvat în acid clorhidric, care deplasează echilibrul reacţiilor
de mai sus la dreapta:
BaCrO4(s) ↔Ba2++ CrO42- →HCrO4- + Cr2O72-
Ionii de Ba2+ pot fi identificaţi prin reacţia cu acidul sulfuric diluat şi sulfatul de amoniu, cînd se
formează sulfat de bariu, un precipitat alb, cristalin, insolubil în acizi minerali diluaţi:

Ba2+ + SO42- →BaSO4

Pentru recunoaşterea directă a bariului, soluţia de analizat se acidulează cu acid acetic şi se fierbe
cu pulbere de zinc. Metalele reduse se filtrează împreună cu excesul de zinc. Se adaugă K2Cr2O7 şi
se fierbe din nou. în prezenţa ionilor Ba2+ se formează un precipitat galben de BaCrO4, insolubil
în acid acetic. Sărurile volatile de bariu colorează flacăra în verde. Calciul şi stronţiul
Cromatul care rămîne după precipitarea BaCrO4 poate fi îndepărtat prin precipitarea CaCO3 şi
SrCO3 urmată de spălarea precipitatului. Ca sursă de ioni carbonat poate fi Na2CO3 sau
(NH4)2CO3.
CaC03 este solubil în acizi mai tari decît acidul carbonic, de exemplu în acidul acetic. Ionul
carbonat poate fi eliminat cu HNO3 concentrat.

CaCO3 (s) + 2H3O+ →Ca2+ + CO2(g) + 3H2O

SrCO3 se dizolvă analog în HNO3. Pentru faptul că azotatul de strontiu rezultat este insolubil,
reacţia serveşte la separarea ionilor de Ca2+ şi Sr2+. Precipitatul de Sr(NO3)2 este apoi dizolvat în
apă:
Sr(NO3)2(s) → Sr2+(aq) + 2NO3- (aq)

Stronţiul se identifică sub forma unui precipitat alb de SrSO4 cu (NH4)2SO4. Urmele de Ca(NO3)2
care au precipitat cu Sr(NO3)2 formează un precipitat de CaSO4. De aceea, înainte de precipitarea
stronţiului, se va adăuga la soluţie trietanol amină, care complexează ionii Ca2+:

Ca2+ + 2N(C2H4OH) 3 →Ca[N(C2H4OH)3]22+

Rezultă că, în acest mod, se reduce concentraţia ionilor Ca2+ din soluţie şi [Ca2+] • [SO42-] < 2·10-5
şi nu va mai precipita CaSO4.

În sfirşit, identificarea ionilor Ca2+ se poate realiza prin precipitarea sub formă de oxalat de calciu
CaC2O4 • H2O dintr-o soluţie fierbinte slab alcalină. Soluţia trebuie să fie slab alcalină deoarece
ionii C2O4 au caracter bazic

85
şi pot fi transformaţi in HC2O4- în mediu acid, aceasta reduce concentraţia C2O42- la o valoare
astfel încît [Ca2+] • [C2O42-] < Ps şi împiedică precipitarea.

Ionii de calciu colorează flacăra în roşu cărămiziu.


Ionii de stronpu colorează flacăra în roşu carmin.

Separarea metalelor alcalino-pămîntoase prin dizolvarea selectivă în amestec de alcool şi


eter anhidru 1:1 : se dizolvă sărurile anhidre de CaCl2, Ca(NO3)2 şi SrCl2. Nu se dizolva
Sr(NO3)2, BaCl2 şi Ba(NO3)2.

Materiale necesare
Soluţie continînd Ba2+ (3 mg/cm3), Ca2+ (3 mg/cm3), Mg2+ (3 mg/cm3), Sr2+ (3 mg/cm3),
soluţii de HC1 (6M, 12M), HNO3 (16 M), acidacetic (6 M), NaOH (6M), NH3 (15M), cromat
de potasiu, fosfat disodic, oxalat de amoniu, clorură de amoniu, carbonat de amoniu, acetat de
sodiu, sulfat de amoniu, trietanolamină, acid sulfamic (solid), hîrtie indicator de pH,hîrtie de
filtru, eprubete, pahare de laborator, pîlnie de sticlă, baghetă, capsulă de porţelan.

Modul de lucru
O soluţie cunoscută sau necunoscută a cationilor acestei grupe trebuie să conţină 3 mg/cm 3
de Ba2+, Sr2+, Ca2+ şi Mg2+ şi circa 30 mg/cm3 de ioni de NfiJ. Se folosesc 10 picături pentru
analiză. Se îndepărtează sărurile de amoniu şi se analizează grupa după procedeul care
urmează. Pentru a controla metoda, se adaugă o picătură de sulfat de amoniu şi o picătură de
oxalat de amoniu la soluţia 1. Nu trebuie să apară un precipitat (cel mult urme),chiar după
încălzire.
La aceasta, se adaugă o soluţie de Na2HPO4 pentru a precipita fosfatul de amoniu şi
magneziu şi pentru a verifica faptul că magneziu! nu precipită cu această grupa.

Îndepărtarea excesului de săruri de amoniu


Se ia o probă din soluţie într-o capsulă, se adaugă 5 picaturi de HNO 3 16 M şi se evaporă la
sec prin încălzire la o flacără mică. (Ardeţi pereţii şi fundul capsulei în flacără pînă Ce nu se
mai degajă un nor dens, alb de săruri de amoniu, dar aveţi grijă să nu se încălzească pînă la
roşu). Se răceşte. Se adaugă cîteva picături de HCl 6 M şi cu o baghetă se freacă pereţii şi
fundul capsulei pentru a aduce reziduul în soluţie. Se diluează cu circa 10 picături de apă şi se
filtrează. Se spală capsula cu alte 5-10 picături de apă şi se adaugă „spălatul" la prima soluţie.

Precipitarea grupei
La soluţia obţinută se adaugă o picătură de NH 4Cl 6 M şi apoi se alcalini- zează soluţia cu
NH3 15 M. Se adaugă 5 picături de soluţie de (NH 4)2CO3 şi se agită. Se încălzeşte circa 1 minut
pe o baie de apă pentru a se coagula precipitatul. Se filtrează şi se separă soluţia 1. Se spală
carbonaţii precipitaţi cu puţină apă fierbinte.

86
Precipitatul 1: BaCO3, SrCO3, CaCO3 se Soluţia 1: Mg2+, K+, Na+, NH4+,
dizolvă într-o cantitate minimă de CH3— NH3.
COOH 6 M. Orice reziduu care este Se verifică alcalinitatea soluţiei şi apoi se
insolubil în acid poate fi îndepărtat. La adaugă o picătură de soluţie de (NH4)2CO3.
soluţia careconţine Ba , Sr , Ca se adaugă Dacă se formează mult precipitat, se va
cîteva picături de acetat de amoniu 3 M. Se combina cu precipitatul 1. Dacă precipitarea
diluează cu 10 picături de apă şi se adaugă este completă, se acidulează soluţia cu HCl
1-3 picături de soluţie de K2CrO4. Se şi se lasă la o parte pentru analiza ionilor din
filtrează şi se spală precipitatul cu apă. grupa I.

Soluţia'2: Sr2+, Ca2+, CrO42-. Dacă soluţia Precipitatul 2: BaCrO4 galben (SrCrO4)
nu este galben strălucitor, se mai adaugă Se dizolvă în 1-2 picături de HC1 1 M şi se
K2CrO4. Se alcalinizează soluţia cu NaOH 6 diluează cu 1 ml apă. Se adaugă un vîrf de
M şi se adaugă 5 picături de soluţie proaspăt spatulă de acid sulfamic şi se agită pînă se
preparată de Na2CO3. Se încălzeşte pentru a dizolvă. Se încălzeşte pe o baie de apă care
se coagula precipitatul. Se filtrează şi se fierbe, timp de 10 minute. Precipitatul alb
culege soluţia într-o eprubetă. Se adaugă cristalin care se obţine este BaSO4, care
mai multă soluţie de Na2CO3. Se spală indică prezenţa Ba2+.
carbonaţii precipitaţi de două ori cu
apă, pentru a îndepărta CrO42- .

Precipitatul 3: SrCO3, CaCO3 se dizolvă în cîteva picături de HNO316 M şi se trece soluţia într-o
capsulă. Se spală eprubetă cu apă şi se adaugă apa de spălare în capsulă.
Se evaporă soluţia deasupra unei flăcări, aproape de sec.
Se îndepărtează capsula din flacără şi se lasă să se evapore complet. Se răceşte. Se adaugă 5 picături
de HNO3 16 M. Se freacă pereţii şi fundul capsulei cu o baghetă pentru a desprinde precipitatul; se
toarnă repede amestecul într-o eprubetă uscată în care se introduce şi soluţia cu care se spală capsula (5
picături de HNO3 16 M). Se agită şr se freacă pereţii cu o baghetă. Se lasă amestecul în repaus 5 minute
în apă rece, cu agitare ocazională. Se filtrează şi se spală precipitatul cu HNO3 16 M.

87
Precipitatul 4: Sr(NO3)2 se dizolvă în Soluţia 4: Ca2+, HNO3 se diluează cu
5-10 picături de apă. Se alcalinizează 1 ml apă şi se alcalinizează slab, cu NH 3
soluţia cu NH3 şi se adaugă cîteva 15 M. Se adaugă cîteva picături de
picături de trietanol- amină şi cîteva soluţie de oxalat de amoniu.
picături de soluţie de (NH4)2SO4. Se Precipitatul alb este CaC2O4 şi in-
freacă pereţii interiori ai eprubetei cu o dică prezenţa Ca2+. Reacţia de control
baghetă şi se încălzeşte. — coloraţia flăcării—se face ca în cazul
Precipitatul alb cristalin este SrSO4 sronţiului, cînd se obţine roşu cărămiziu.
care indică prezenţa Sr2+. Precipitatul
SrSO4 se spală cu apă fierbinte şi se face
o reacţie de control pentru stronţiu (proba
în flacără, după ce precipitatul a fost
amestecat cu HCl concentrat, conduce la
culoarea roşu carmin).

Prelucrarea clatelor 1. După efectuarea reacţiei de precipitare a cationilor grupei


folosind (NH4)2CO3 şi după tratarea carbonaţilor obţinuţi cu cromat de potasiu în mediu
de acid acetic—acetat de amoniu, completaţi tabelul 13.

Tabelul
13

Reactivul Ecuaţiile reacţiilor ionilor Ca2+, Sr2+, Ba2+


(NH4)2CO3 2+
Ca +(NH4)2CO3→...↓ + ... Carbonaţii de calciu, stronţiu şi
Sr2++(NH4)2CO3 →...↓ + ... bariu au culoarea
Ba2++(NH4)2CO3→...↓ + ... şi sînt solubili (insolubili) în acizi
minerali şi in acid acetic.
K2CrQ4 CH3COO- KCrO4 formează (nu formează)
cromat de calciu (deosebire faţă de
Ca2+ + CrO42- →
Ba2+ şi Sr2+).

CH3COO- Cromatul de stronţiu este un


2+ 2- precipitat galben deschis, cristalin,
Sr + CrO4 →
(soluţie concentrată)
care se dizolvă (nu se dizolvă) în
acid acetic. De aceea, precipitatul se
separă (nu se separă) cu K2Cr2O7
(diferenţă faţă de Ba ).

88
____este un precipitat
____care se dizolvă (nu se
CH3COO- dizolvă) în apă şi acid
Ba2+ + CrO42- → acetic, dar care nu se
dizolvă (se dizolvă) în acid
clorhidric.

2. întocmiţi o schemă (după modelul celei prezentate pentru subgrupa acidului clorhidric), a
mersului sistematic al analizei cationilor din grupa a doua analitică) şi scrieţi ecuaţiile reacţiilor
cuprinse în această schemă.

IV.3.1.5. Grupa metalelor alcaline, magneziului şi ionului de amoniu


(grupa întîi, fără reactiv de grupă)

Grupa întîi analitică: Na+, K+, Mg2+ şi NH4+ reprezintă un caz special în analiza calitativă. Cu
excepţia ionilor de Mg2+, practic toţi compuşii acestor ioni sînt solubili. De aceea, nu există un singur
reactiv de precipitare al grupei. Sărurile care produc precipitate sînt adesea complexe, adică sînt
supuse interferenţei cu alţi ioni.

Testele in flacără produc rezultate ceva mâi exacte cu ionii din grupa I decît cu cei din grupa a Il-a,
în special cînd se folosesc în concordanţă cu proba chimică din schema de analiză, deoarece numai
doi ioni rămîn să coloreze flacăra: Na+ (galben) şi K+ (violet). Culoarea violetă este acoperită de
culoarea galbenă a urmelor de sodiu şi de aceea flacăra se observă printr-o sticlă albastră de cobalt,
care reţine radiaţiile de culoare galbenă.

Separarea şi identificarea ionilor

Prezenţa ionilor K+, Na+ şi Mg2+ nu împiedică identificarea ionului NH4+ şi de aceea identificarea
acestuia din urmă se face direct, într-o porţiune separată din soluţia de analizat.

Identificarea ionului Mg2+ nu este, împiedicată de ionii NH4+, K+ şi Na+.

Identificarea potasiului şi a sodiului este împiedicată de ionii de NH 4+. In prezenţa magneziului,


potasiul poate fi identificat cu Na3[Co(NO2)6], iar sodiul prin obţinerea acetatului de uranil,
magneziu şi sodiu.

Pentru îndepărtarea sărurilor de amoniu, soluţia se evaporă la sec şi se controlează cu reactiv


Nessler.

Sodiul
Acţiunea acetatului de uranil şi magneziu Mg(UO2)3(CH3 — COO)g asupra soluţiei unei sări de
sodiu acidulată cu acid acetic constă în formarea unui precipitat cristalin, galben-verzui de acetat de
sodiu, magneziu şi uranil conform reacţiei:

Na+ + Mg2+ +3UO22+ + + 9C2H3O2- + 9H2O →


NaMg(UO2)3(CH3COO)9 • 9H2O(s)

Este important ca volumul soluţiei să fie foarte mic; altfel, concentraţia Na+ va fi atît de mică încît nu
se formează precipitatul.
Acţiunea antimoniatului de potasiu K[Sb(OH)6] asupra soluţiilor concentrate neutre sau slab alcaline
ale sărurilor de sodiu conduce la formarea unui

89
precipitat cristalin, caracteristic, de culoare albă de antimoniat de sodiu, potrivit reacţiei
următoare:
Na+ + [Sb(OH)6]- → Na[Sb(OH)6]

Se foloseşte o soluţie alcalină de reactiv în vederea evitării hidrolizei acestuia.


în cazul în care este necesar să se identifice cantităţi mici de sodiu, după adăugarea
reactivului se freacă pereţii eprubetei cu o baghetă de sticlă şi apoi se lasă pînă a doua zi,
dnd precipită cristale mari de antimoniat de sodiu, care aderă de pereţii eprubetei.
Ionii Ba2+, Sr+, Ca2+, Mg2+ şi Li+ dau precipitate asemănătoare.
Identificarea directă a sodiului
Soluţia de cercetat se evaporă la sec, reziduul se tratează cu apă caldă, se adaugă un exces
de MgO şi se fierbe. Hidroxidul de magneziu format precipită toţi ionii care interferă.
Precipitatul se filtrează; în filtrat se adaugă acetat de uranil şi de magneziu.

Potasiul
Acţiunea hexanitrocobaltiatului de sodiu. Na3[Co(NO2)6] este reactivul cel mai sensibil
pentru ionul K+ cu care formează un precipitat cristalin de culoare galbenă de
hexanitrocobaltiat de dipotasiu şi sodiu:

2K+ + Na+ + Co(NO2)63- + H2O → K2Na[Co(NO2)6] • H2O(s)

Soluţia de analizat nu trebuie să conţină hidroxizi alcalini (pentru că formează cu reactivul


un precipitat brun de Co(OH)3 şi nici acizi minerali (pentru că aceştia dizolvă precipitatul).
Sensibilitatea reacţiei este mult mărită dacă se adaugă săruri de Ag, Pb, Hg(I) deoarece se
formează săruri mixte mai greu solubile, de exemplu K2Ag[Co(NO2)6]. în această situaţie
soluţia nu trebuie să conţină ioni de ha- logenură pentru că aceştia precipită halogenurile
de Ag+, Pb2+ şi Hg32+.
Reacţia ionului K+ cu Na3[Co(NO2)6] este împiedicată de prezenţa ionilor NH4, Li+, Rb+
etc. care formează precipitate asemănătoare.
Acţiunea acidului percloric. O picătură din soluţia care conţine ionul K + se evaporă la sec
pe o lamelă de microscop. Se adaugă apoi o picătură de HCIO4 (3 N) şi se formează un
precipitat alb de clorat de potasiu.

K+ + ClO4- →KClO4
2+ +
Interferă ionii Pb şi Cs .
Acţiunea acidului tartric. Dintr-o soluţie neutră care conţine ionul K+ acidul tartric
precipită tartratul acid de potasiu (precipitat alb, cristalin) uşor solubil în alcalii şi în acizi
minerali, dar insolubil în acid acetic şi alcool etilic:

90
Pentru a mări sensibilitatea reacţiei şi pentru obţinerea precipitării totale se
lucrează de obicei cu un mic exces de acetat de sodiu. Acidul mineral rezultat din
reacţie — scoate acidul acetic (din acetatul de sodiu) care formează cu excesul de
acetat o soluţie tampon care reglează pH-ul soluţiei. Pentru a grăbi precipitarea este
bine să se frece uşor pereţii eprubetei cu o baghetă de sticlă.
Identificarea directă a K+
La 1 ml soluţie de analizat se adaugă 3 picături NaOH 4 N şi se fierbe pentru
eliminarea sărurilor de amoniu. Se adaugă apoi 2 picături de acid acetic concentrat şi
se maschează cationii care interferă cu o picătură de complexon III, 10%. La soluţia
răcită se adaugă 6 picături dintr-o soluţie proaspăt preparată de hexanitrocobaltiat de
sodiu.
Complexonul III este sarea disodică a acidului etilendiamintetraacetic (EDTA):

Ionul amoniu

Acţiunea reactivului Nessler, tetraiodomercuriatul de potasiu K2[HgI4] asupra


sărurilor de amoniu se evidenţiază prin formarea unui precipitat brun roşcat sau a
unei coloraţii galben- brune. Părerile nu sînt încă unitare cu privire la structura
combinaţiei formate.
Reactivul Nessler se foloseşte la identificarea amoniacului în ape potabile.
Bazele puternice pun în libertate NH3 gazos din sărurile de amoniu, care se poate
recunoaşte prin mirosul său caracteristic sau prin reacţii chimice, de exmplu reacţiile
NH3 cu azotat mercuros sau cu reactiv Nessler.
Cu azotatul mercuros se formează un derivat al bazei lui Milion şi Hg metalic de
culoare neagră:

Magneziul

Acţiunea hidroxizilor alcalini. Soluţiile de KOH şi NaOH precipită din soluţiile


sărurilor de magneziu, un precipitat alb, gelatinos, a cărui solubilitate este foarte
redusă.
Mg2+ + 2HO- →Mg(OH)2

Deoarece Mg(OH)2 se dizolvă în săruri de amoniu este necesară o uşoară calcinare a


probei (pentru eliminarea sărurilor de amoniu).

91
Pentru o separare cantitativă a ionilor de Mg2+ de metalele alcaline se foloseşte
precipitarea cu Ba(OH)2. Excesul de reactiv se îndepărtează cu (NH4)2CO3, iar excesul
acestuia prin calcinare.
Acţiunea fosfatului disodic. In prezenţa NH4OH şi NH4CI, fosfatul disodic Na2HPO4
precipită din soluţiile sărurilor de magneziu un precipitat alb de fosfat de magneziu şi
amoniu:
Mg2+ +NH4+ + PO43- + 6H2O →Mg(NH4)PO4-6H2O(s)
Amoniacul şi ionul NH4+ acţionează ca sistem tampon pentru a crea o concentraţie
suficient de mare de ioni HO- care să transforme HPO42- în PO43-, dar nu suficientă pentru a
precipita Mg(OH)2.
Prezenţa ionului Mg2+ este confirmată de formarea unui „lac" albastru. Fosfatul de
magneziu şi amoniu se dizolvă întîi în acid:
Mg(NH4)P04·6H2O(s) + 2H3O+ →Mg2+ + NH4+ + H2PO4 + 8H2O
Se precipită apoi Mg(OH)2 în prezenţa unui colorant care se absoarbe pe Mg(OH)2
colorîndu-1 în mod caracteristic. Precipitatele colorate prin ad- sorbţie se numesc lacuri.
Dacă se foloseşte colorantul de culoare roşu-violet denumit ρ-nitrobenzenazorezorcina
sau magnezonul I:

se formează un lac albastru.


Cationii metalelor alcaline şi alcalino-pămîntoase nu interferă. Hidroxizii
de Ni2+ , Co2+ , Cd2+ se colorează similar. Sărurile de amoniu scad sensibilitatea reacţiei
din cauza solubilizării Mg(OH)2.
Cu ajutorul acestei reacţii ionul Mg2+ poate fi identificat într-o picătură de apă de băut sau
în cenuşa hîrtiei de filtru obişnuite.
Materiale necesare
Soluţie care conţine K+(4 mg/cm3), Mg2+ (2 mg/cm3), Na+ (4 mg/cm3) şi NH4+ (2 mg/cm3).
Soluţii de NaOH (6M, 1%, 0,1 N), NH4C1(6M), Na2HPO4, . HC1 (6 M), magnezon I
(0,5%), HNO3 concentrat, acetat de uranil, acetat de magneziu, acid acetic (1M),
hexanitrocobaltiat de sodiu, acetat de sodiu (solid), hîrtie de pH sau hîrtie roşie de
turnesol, eprubete, capsulă de porţelan sau pahar mic Berzelius, pahare Erlenmeyer, pîlnii
de sticlă, hîrtie de filtru, sticlă de ceas, baghetă de sticlă.
Modul de lucru
Testul preliminar pentru ionul de amoniu. Acest test trebuie făcut asupra probei originale,
deoarece NH3 şi sărurile de amoniu vor fi adăugate în timpul cercetării pentru alţi ioni.
Se pun 2 picături de soluţie sau 10 mg probă solidă într-un pahar mic de laborator sau într-
o capsulă de porţelan în care se introduce o bucată mică de hîrtie de pH. Pe faţa convexă a
unei sticle de ceas se lipeşte o altă bucată de hîrtie de pH, umezită.
Se adaugă, cu picătura, NaOH 6 M la conţinutul paharului, se agită după

92
fiecare adăugare, pînă ce soluţia devine alcalină. Apoi se adaugă 1-3 picături în exces. Se
acoperă paharul imediat cu sticla de ceas.
Dacă hîrtia se colorează corespunzător unui mediu bazic in circa două minute, ea va
indica prezenţa ionului NH4.
Analiza pentru ionii Mg2+, K+ şi Na+. Se poate efectua pentru o soluţie cunoscută sau
necunoscută. Se împarte soluţia în două părţi: o treime într-o eprubetă pentru a testa ionul
Mg2+ şi două treimi într-o capsulă de porţelan pentru a testa K+ şi Na+.
Testarea Mg2+
Soluţia ar trebui să fie alcalină. Se adaugă o picătură de
NH4Cl 6 M dacă sărurile de amoniu nu sînt deja prezente.
Apoi se adaugă 1-3 picături de soluţie de Na2HPO4. Se
agită soluţia şi se freacă peretele interior al eprubetei, pînă
la fund, cu o baghetă pentru a induce cristalizarea. Se lasă
în repaus cel puţin 5 minute. Se filtrează.
Precipitatul alb cristalin este MgNa4HPO4 • 6 H2O. Se
dizolvă în 1-2 picături de HCl 6 M. Se adaugă o singură
picătură de magnezon I (0,5% în NaOH 1%) şi se
alcalinizează soluţia cu NaOH 0,1 N. Dacă soluţia şi
precipitatul sînt portocalii, se adaugă altă picătură de
NaOH. Lacul intens albastru este Mg(OH)2 şi indică
prezenţa ionului Mg2+.
Testarea ionilor de K+ şi Na+. Eliminarea sărurilor de amoniu. Se evaporă soluţia
analizată la sec, la foc mic. Se răceşte. Se adaugă 10 picături de HNO3 concentrat şi se
mînuieşte capsula astfel ca acidul să ude pereţii la fel de bine ca şi fundul. Apoi se evaporă
la sec într-un spaţiu ventilat sau la nişă. Se calcinează reziduul pînă ce nu se mai formează
nori de amoniac.
(Atenţie! Capsula nu trebuie încălzită pînă la roşu).
Se lasă să se răcească la temperatura camerei. Apoi se adaugă 4 picături de apă, se
freacă puţin capsula cu o baghetă pentru a desprinde pojghiţa de reziduu.
Dacă soluţia este tulbure, se filtrează. Se îndepărtează reziduul şi se împarte soluţia în
două eprubete. Se evită diluarea soluţiei.

Testul pentru Na+: se adaugă 6 picături Testul pentru K+: se adaugă o picătură de
de soluţie de acetat de uranil şi de acid acetic şi un singur cristal de NaNO2
magneziu. Se agită şi se freacă pereţii Se încălzeşte pentru a distruge urmele de
interiori ai eprubetei. Se lasă să stea 5 NH4+. Se răceşte amestecul şi se adaugă
minute, cu agitare din cînd în cînd. cîteva picături de hexanitrocobaltiat de so-
Precipitatul pal, galben verzui este diu. Dacă se formează un precipitat

93
NaMg(UO2)3 • (CH3COO)9 • 9H2O se încălzeşte cîteva minute pe o baie
indică prezenţa ionului de Na+. de apă fierbinte. Apoi, se răceşte şi
se mai adaugă reactiv. Precipitatul
galben este: K2NaCo(NO2)6-H2O şi
indică prezenţa K+.
Atenţie! Dacă Mg2+ este prezent este necesară precipitarea lui aşa cum s-a precizat în
introducere.
Prepararea acetatului de uranil şi magneziu,. Se amestecă în raport 1:1 o soluţie
saturată la cald de acetat de uranil în acid acetic 1M, cu o soluţie saturată de acetat de
magneziu în acid acetic 1M. După răcire se adaugă dteva picături de NaCl 0,1 N şi se
filtrează după 24 ore.

Prelucrarea datelor

După efectuarea experienţelor referitoare la separarea şi identificarea ionilor din grupa întîi
analitică (fără reactiv de grupă) completaţi tabelul 14.

Tabelul 14

Produşii de reacţie cu unele caracteristici


Ionul
Na+ K+ Mg2+ NH4+
Reactivul
Na[Sb(OH)6]
precipitat alb
cristalin
UO2(CH3COO)2+
Mg(CH3COO)2 + acid
acetic

(KNa)3[CoNO2)6]
precipitat galben
cristalin (raportul K:Na
în precipitat variază
după condiţiile de
lucru); predpitatul este
solubil în acizi minerali
şi hidroxizi alcalini

Bazele puternice HO-

tetraiodomercuriatul de
potasiu (reactiv Nessler)

94
MgNH4PO4
precipitat alb,
cristalin,
solubil în acizi

p-nitrobenzen-.
azorezorcina (magnezon
I)

Probleme întrebări
1. întocmiţi o schemă care să evidenţieze clasificarea principalilor cationi în grupe
analitice; arătaţi reactivii caracteristici pentru fiecare grupă, precum şi forma în care
precipită grupele de cationi.
2. Dacă se freacă o bucată din cupru cu o sare de Hg22+ sau Hg2+ se observă apariţia
unei pete argintii. Cum vă puteţi explica această constatare?
3. în ce constă deosebirea esenţială între cationii din grupele a IlI-a şi a IV-a
analitică?
4. Completaţi ecuaţiile chimice ale unor cationi din grupa a IV-a analitică,
specificîndu-se caracteristicile analitice ale produşilor obţinuţi.
a) Cu2+ + [Fe(CN)64-]→
b) Cd2+ +...→ CdS + 2H+
c) Bi(OH)3 + SnO22-→ Bi + ... + ...
d) H3AsO4 + MgCl2 + NH4OH ... +NH4C1 + H20
arseniat de
magneziu
şi amoniu
e) SnCl2+HgCl2. → ... + ...
5. Cationii grupei a IlI-a formează cu_________________________(reactiv de grupă) în
mediu bazic_______________________________.
Completaţi tabelul 15.
Tabelul 15

Cationul Precipitatul format Culoarea


3+
Al alb (gelatinos)
Cr3+ verde gri
2+
Fe FeS
negru
2+
Mn roz
Co2+ CoS

95
Ni2+ negru

alb

6. Se consideră o soluţie care ar putea conţine cationi din grupele I şi a Il-a analitică.
Dacă se adaugă la aceasta o soluţie formată din (NH4)2CO3, NH3 şi NH4Cl nu se constată
nici o modificare.
Dacă se adaugă la soluţia iniţială de cationi, o altă soluţie conţinînd (NH4)2CO3 şi NH3 se
formează un precipitat alb. Ce informaţii puteţi desprinde din aceste constatări?
7. Alegeţi răspunsul corect:
a) Ionul Na+ poate (nu poate) fi identificat în prezenţa ionilor K+, Mg2+,
NHJ.

b) Ionul K+ poate (nu poate) fi identificat in prezenţa ionilor Na+, Mg2+ dar nu poate
(poate) fi identificat în prezenţa ionului NH4.
Scrieţi ecuaţiile reacţiilor de identificare a Na+ şi K+ pentru situaţiile a şi b.

IV.3.2. IDENTIFICAREA ANIONILOR


Introducere

Pînă în prezent nu se cunoaşte un mers sistematic, riguros al analizei anio- nilor.


în acest experiment se vor analiza 7 anioni: Cl-, Br-, I-, NO3-, NO2-, SO43- şi CO32-.
Ionii Cl-, Br- şi I-. Un test preliminar va arăta dacă fiecare din aceşti ioni este prezent. Se
adaugă o soluţie amoniacală de AgNO3, care formează halogenuri insolubile cu ionii
prezenţi.
Precipitatele de AgCl, AgBr şi AgI se dizolvă prin fierbere cu Zn metalic care reduce Ag+
la Ag şi formează halogenuri de zinc solubile. De exemplu:

2AgCl(s) + Zn →2Ag(s) + Zn2+ (aq) + 2 Cl- (aq)

Ionii Br- şi I- sînt apoi oxidaţi unul cîte unul la halogen. Potenţiale de reducere:
I2 + 2e-→2I- e° = 0,53 V
Br2 + 2e-→2Br- e° = 1,06 V
Cl2 + 2e-→ 2Cl- e° = 1,36 V

arată că I- este cel mai uşor oxidat. Astfel, un agent oxidant (NO 2-) este ales pentru a putea
oxida I-, dar nu Br-. Iodul este extras în CCl4 şi identificat prin culoarea sa violetă. După
ce se adaugă o cantitate suplimentară de NO 2- pentru a fi siguri de îndepărtarea I-, se
oxidează Br- la Br2 cu MnO4-, care nu este agent suficient de puternic pentru a reacţiona cu
Cl-. Bromul este extras de asemenea în CCl4 şi este recunoscut după culoarea
saportacaliu-brună. Tot Br- rămas este oxidat de un exces de MnO4-, şi ionii Cl- se
identifică prin formarea precipitatului alb de AgCl cu AgNO3.

96
Ionul azotit NO2- se identifică prin reacţia sa in soluţie acida cu acid sulfamic:
NO2 + NH2SO3 → N2(g) + SO42- + H2O
N2 gaz se degajă, iar SO42- produs poate fi detectat prin adăugare de BaCl2 cu care
formează un precipitat alb de BaSO4.
Evident că orice sulfat deja prezent în proba iniţială va interfera cu acest test pentru
NO2-. De aceea, sulfatul prezent este îndepărtat prin precipitare cu BaCl 2 şi
precipitatul se separă înainte de testarea azotitului.

Ionul azotat NO2- este identificat prin evidenţierea amoniacului produs, cînd acest ion
este redus cu Al în mediu bazic:
3 NO2- + 8A1 + 5HO- + 18H2O → 3NH3(g) + 8Al(OH)4-
Amoniacul este evidenţiat prin albăstrirea unei hîrtii roşii de turnesol umezită,
deoarece are loc echilibrul:
NH3 + H2O ↔ NH4+ + HO-
Ionul NH4 va interfera în acest test producînd NH3, reacţia în sens invers în soluţie
bazică. NO2- este de asemenea redus de Al la amoniac. Dacă aceşti doi ioni sînt
prezenţi, ei trebuie îndepărtaţi înainte de a se începe testul pentru NO3-.
Ionul sulfat SO42- este uşor de detectat deoarece el formează cu BaCl2 un precipitat
alb al BaSO4. Nici un alt ion nu interferă.

Ionul carbonat CO32- . Cînd CO32- este acidulat se degajă CO2(g):


CO32- + 2H3O+ →CO2(g) + 3H2O
Dacă CO2 vine în contact cu o soluţie bazică în care se găsesc ioni Ba2+ se formează un
precipitat alb de BaCO3, care confirmă prezenţa CO32-:
Ba2+ + 2HO- + CO2(g) → BaCO3(s) + H2O
Materiale necesare
Soluţii de AgNO3 (0,2 M), Ba(OH)2, acid acetic (6 M), HC1 (6M), HNO3 (6M), H2O2
(3%), H2SO4 (6 M), NH3 (6 M), soluţie A : AgNO3 33 M; soluţie B: carbonat de
amoniu amoniacal; CCl4, acid sulfamic (solid), probă solidă (KBr: KJ: KNO3:
Na2CC>3: KC1 în raport 1:1:2:2:1), Na2C03 anhidru, NaN02, BaCl2 (solid), granule de
Zn, Al, cioburi de porţelan, indicatori acido-bazici, eprubete.
Modul de lucru
Pregătirea soluţiei pentru analiză
Se încearcă întîi să se dizolve cca 20 mg probă solidă în 1 ml apă distilată. Dacă este
necesar se fierbe pe baia de apă. Dacă toată proba s-a dizolvat se poate prepara o
cantitate mai mare de soluţie pentru analiza anionilor, dizol- vînd 100 mg probă solidă
în S ml apă distilată.
Dacă nu se dizolvă toată proba solidă într-un test preliminar de solubilita- te, se
introduc 100 mg probă într-un balon mic şi se adaugă 5 ml apă, 500 mg Na 2CO3
anhidru şi un ciob de porţelan. Se fierbe cca 10 minute şi se adaugă

9
7
apă din cînd în cînd pentru a menţine volumul constant.
Se filtrează, se spală precipitatul şi se adaugă apa de spălare la soluţie.
Peste precipitat se adaugă acid acetic 6 M pînă ce încetează degajarea de gaz. Dacă
rămîne reziduu, acesta trebuie să fie BaSO4, AgCl, AgBr sau Agi.
Numai prima soluţie (aceea fără acid acetic) se foloseşte pentru testarea anionilor.
Analiza anionilor
Se prepară o soluţie de Ag(NH3)2+ luînd 2 picături de soluţie A, la care se adaugă
soluţie B pînă ce precipitatul care se formează se dizolvă. Se adaugă 20 picături de
soluţie de testat. Precipitatul indică prezenţa Cl-, Br-, sau I-.

Precipitatul 1: AgCl, AgBr, AgI


Se spală precipitatul, se adaugă o picătură de NH 4NO3 6 M la apa de spălare. Apoi se
adaugă 20 picături de acid acetic 6 M şi o jumătate de spatulă cu zinc. Se fierbe
amestecul pe o baie de apă timp de 15 minute; se agită precipitatul cu o baghetă. Apoi
se adaugă 5-10 picături de acid acetic şi se filtrează. Se îndepărtează precipitatul.
Se foloseşte soluţia 1 pentru analiza următorilor halogeni:

Testul I- : la soluţia 1, conţinînd Zn2+ , CI- , Br- şi I- se adaugă cîteva cristale de NaNO2
şi cîteva picături de CCl4. Se astupă cu un dop eprubeta şi se agită energic. Un strat
inferior de culoare violetă indică prezenţa I".
Testul Br-: se transferă stratul apos al soluţiei 1 într-o capsulă. Se adaugă o jumătate de
spatulă de NaNO2 şi se evaporă la sec, în nişă. Se adaugă apoi 10 picături de acid
acetic 6 M şi se evaporă din nou la sec. Se dizolvă reziduul în 10 picături de apă şi 2
picături de HNO3 6 M. Se transferă soluţia într-o eprubetă, se adaugă cristale de acid
sulfamic pînă ce nu se mai degajă N2. Apoi se adaugă 5 sau mai multe picături de
HNO3 6 M şi 2 picături de CCI4. n.
Se adaugă cu picătura KmnO4 0,02 M, se agită energic eprubeta după fiecare adăugare
pînă ce stratul inferior este portocaliu sau stratul apos este roz.
Stratul portocaliu indică prezenţa Br-.

Testul CI-:
Dacă testul Br- este pozitiv, se trece stratul apos al soluţiei 1 într-o capsulă, se adaugă
5 picături de HNO3 6 M şi suficient KMnO4.0,02 M pentru a menţine culoarea violetă
1 minut. Se evaporă soluţia la jumătate din volumul ei. Se adaugă o picătură H2O2 3%
pentru a dizolva orice precipitat. Se adaugă o picătură de AgNO3. Precipitatul alb
este AgCl şi indică prezenţa Cl-. Se confirmă j>rin dizolvarea în NH3 6 M şi
reprecipitarea cu HNO3.

Testul NO2-: La cîteva picături de soluţie originală de anioni se adaugă BaCl 2 pînă ce
precipitarea este completă. Se filtrează şi se foloseşte soluţia pentru testul NO2-
Se adaugă cîteva cristale de acid sulfamic şi o picătură de BaCl2 la această

9
soluţie. Se agită prin lovirea eprubetei cu degetul. Degajarea N2 gazos şi formarea
precipitatului alb de BaSO4 indicăprezenia NO2.

Testul NO3: Dacă ionul NO2 este prezent, se adaugă cîteva cristale de acid sulfamic
la 5 picături de soluţie originală şi se încălzeşte pînă ce degajarea de N2 încetează. Se
adaugă Incă cîteva cristale de acid sulfamic pentru a fi siguri că tot NO2- s-a distrus. Se
transferă proba într-o capsulă, se adaugă 10 picături de NaOH 6 M şi se evaporă soluţia
la un volum mic la o flacără pentru a distruge NH4. Se transferă soluţia într-o eprubetă,
se diluează cu un volum egal de NaOH 6 M avînd grijă să nu se ude cu bază peretele
superior al eprubetei. Se pregăteşte un filtru (tampon) din bumbac şi o bucată de hirtie
indicatoare umezită. Se adaugă cîteva granule de aluminiu şi se introduce filtrul din
bumbac la 1/3 de gura eprubetei.
Se îndoaie hîrtia indicator în formă de V şi se plasează la gura eprubetei (fig. 9). Se
lasă eprubetă în repaus cîteva minute. Hîrtia arată mediu bazic din cauza NH 3 degajat,
indicînd prezenţa NO3.

Fig. 9. Testul pentru ionul NO3- Fig. 10. Testul pentru ionul CO32-

Testul SO42-. La 5 picături din soluţia de cercetat, se adaugă BaCl2 pînă ce nu se mai
formează precipitat. Se filtrează şi se spală precipitatul. Se adaugă cîteva picături de
HC16 M. Precipitatul alb este BaS04, este insolubil în HC1 şi indică prezenta SO42-.
Testul CO32- . La o porţiune de 30 mg din proba solidă (sau la soluţia dată

99
de profesor).se adaugă 2 picături de H2SO4 6 M. Se astupă eprubeta cu
o pipetă medicinală, conţinînd o soluţie de Ba(OH)2, care are un inel de
cauciuc crestat (fig. 10). Nu se apasă pe para pipetei. Tulbureala din
pipetă se datorează BaCO3, ceea ce indică prezenţa CO32-.

Prelucrarea
datelor Tabelul
Precipitatul AgCl AgBr Agi

Solubilitate în alb galben galben


deshis
Amoniac
Acid azotic
Tiosulfat de sodiu
Cianură de potasiu

a) în soluţie de azotat de argint şi carbonat de amoniu amoniacal se


dizolvă selectiv ____________în timp ce_____________se dizolvă în soluţie
concentrată de amoniac.
b) în mediu slab acid (acetic)____________________şi ___________________ nu
sînt oxidate de azotitul de sodiu, în timp ce iodurile sînt oxidate conform
reacţiei:
I- + NO2- + H+ →I2 + NO + H2O
Stabiliţi coeficienţii prin metoda redox.
c) Permanganatul de potasiu şi apa oxigenată, în mediu de acid
acetic oxidează ionii Br- şi I- la Br2 şi I2 Ecuaţia reacţiei în cazul bromului
este:
Br- + Mn4O- + H+ →Br2 + ... + H2O
Completaţi ecuaţia reacţiei şi stabiliţi coeficienţii prin metoda redox.

Probleme întrebări

1. Anionii halogenură au caracter reducător în prezenţa unor


oxidanţi. Caracterul lor reducător creşte (scade) în ordinea: F-, Cl-, Br-, I-.
2. La tratarea unei soluţii de halogenură cu azotat de argint se
obţine un precipitat care se dizolvă în exces de amoniac obţinîndu-se un
compus ce poate fi utilizat la recunoaşterea unor funcţiuni organice.
Care este anionul halogenură? Scrieţi ecuaţiile reacţiilor chimice.
3. Ce anion conţine soluţia unei sări care formează precipitate albe,
cristaline la tratarea atît cu clorură de bariu cît şi cu acetat de plumb?
4. Se consideră soluţia A care conţine numai un anion; aceasta este
supusă transformărilor următoare.

10
Scrieţi ecuaţiile reacţiilor din schemă şi identificaţi anionul. 5. Ionii NO2- şi NO3- pot fi
reduşi la amoniac în prezenţa NaOH, cu unele metale, cum ar fi aluminiu (sau cu aliaj
Devarda, care conţine Al, Zn, Cu). Scrieţi ecuaţia reacţiei de reducere a NO3-.

101
CUPRINS

Cuvînt introductiv .............................................................................................1


I. Studiul unor reacţii redox şi aplicaţiile lor.....................................................3
1.1. Reacţii redox .....................................................................................3
1.1.1. Studiul unei reacţii redox şi stabilirea seriei
de reactivitate.....................................................................................................6
1.1.2. Permanganometria ............................................................................8
1.1.3. Separarea ionilor de halogen dintr-o soluţie prin oxidarea cu
permanganat de-potasiu ..................................................................................10
1.1.4. Determ i narea sensului unei reacţii ................................................11
1.2. Elemente galvanice .........................................................................11
1.2.1. Potenţiale de oxidare standard ale unor metale ..............................13
1.2.2. Producerea curentului electric şi măsurarea
tensiunii a două celulc galvanice.....................................................................13
1.2.3. Construirea undr elemente galvanice........ .....................................15
1.3. Electroliza.......................................................................................15
1.3.1. Studierea conductibilităţii electrice a soluţiilor de electroliţi.........16
1.3.2. Verificarea legilor electrolizei şi detei minarea echivalentului
electrochimic al unui metal............................................................................16
1.3.3. Electroliza soluţiei de iodură de potasiu cu electrozi
inerţi...............................................................................................................18
1.3.4. Electroliza soluţiei de iodură de potasiu cu electrozi din
cupru..............................................................................................................19
1.3.5. Electroliza soluţiei de sulfat de cupru cu anod solubil..................19
1.4. Coroziunea.....................................................................................20
1.4.1. Formarea unor pilc electrice locale, cauza a coroziunii
electrochimice................................................................................................21
1.4.2. Rolul oxigenului asupra vitezei de coroziune...............................22
1.4.3. Acţiunea corosivă a diferiţilor electroliţi asupra fierului..............23
II. Măsurări termochimice.............................................................................24
II. 1. Determinarea capacităţii calorice a calorimetrului...............................25
11.2. Determinarea căldurii de dizolvare a hidroxidului
de sodiu ........................................................................................................26
11.3. Determinarea căldurii de neutralizare a hidroxidului
de sodiu........................................................................................................27
II.3.1. Determinarea căldurii de neutralizare á hidroxidului
de sodiu solid cu o soluţie de acid clorhidric...............................................27

102
II.3.2. Determinara căldurii de neutralizare a unei soluţii
de hidroxid de sodiu cu o soluţie de acid clorhidric ..........................28
II. 4.Determinarea căldurii de ardere a magneziului ................................29
IL5. Determinarea căldurii de formare a complexului
[CU(NH3)4]2+ .....................................................................................31
III. Determinarea experimentală a vitezei de reacţie şi a factorilor care
influenţează viteza de reacţie............................................................31
III. 1. Studiul cinetic al reacţiei iodură-peroxidisulfat....................................33
III.1.1. Determinarea experimentală a vitezei de reacţie
prin dozare . ................................. .................. ...............................33
III. 1.2. Influenţa (xmcentraţiei reactanţilor asupra vitezei
de reacţie .......................................................... .............................34
III. 1.3. Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie.................................37
III. 1.4. Influenţa catalizatorilor asupra vitezei de reacţie ..............................37
II. 2.Studiul cinetic al reacţiei iodură-apă oxigenată..................................38
III. 2.1.Influenţa concentraţiei reactanţilor asupra vitezei
de reacţie................ ........................ ................................................38
III. 2.2.Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie..........................41
IV. Studiul sistemelor în echilibru.................................. .............................43
IV.l. Factori care influenţează echilibrul chimic...........................................44
IV.l.l. Influenţa concentraţiei asupra echilibrului chimic ...............................44
IV. 1.2. Influenţa temperaturii asupra echilibrului chimic .............................46
IV.2. Echilibre în sisteme omogene lichide ... i............................................47
IV.2.1. Volumetria bazată pe reacţii acido-bazice
(de neutralizare)................ . . ..........................................................49
IV.2.LI. Acidimetria . . . . ............................................................................50
IV.2.1.2. Alcalimetría .................................... ..............................................52
IV.2.1.3. Analiza oţetului prin titrare............................ ...............................53
IV.2.2. Curbe de titrare ................................................................................54
IV.2.2.1. Titrarea unui acid tare cu o baza tare..............................................55
IV.2.2.2. Titrarea unui acid slab cu o bază tare.............................................57
IV.2.2.3. Titrarea unei baze slabe cu un acid tare.........................................59
IV.3. Echilibre în sisteme eterogene...................................... ......................64
IV.3.1. Identificarea catiotiilor. Grupa hidrogenului sulfurat........................ 66
IV.3.1.1. Subgrupa acidului clorhidric
(grupa a V-a analitică) ....................................................................68
IV.3.1.2. Subgrupa cuprului şi arsenului
(grupa a IV-a analitică) y. . ..............................................................71
IV.3.1.3. Grupa sulfurii de amoniu (grupa a Ill-a analitică) ...........................77
IV.3.1.4. Grupa carbonatului de amoniu
(grupa a Il-a analitică)......................................................................84
IV.3.1.5. Grupa metalelor alcaline, magneziului şi ionului
de amoniu (grupa întîi, fără reactiv de grupă).................................89
IV.3.2. Identificarea anionilor ....................................................................96
Bibliografie................................................................................................104

103
BIBLIOGRAFIE

t ALEXANDER JOHN; STEFFEL M.; Chemistry in the laboratory, 1976.


2. BLOK N.I., Analiza chimică calitativă, Editura Tehnică, Bucureşti,
1985.
3. CROITORU V.; CISMAŞ R.; Chimie analitică— manual pentru licee de
chimie industrială, metalurgie, materiale de construcţii, industrie alimentară,
poligrafie, chimie-biologie şi fizică-chimie ci. IX-X. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1981.
1
4. DAVIS J. E. ş.a., Chimie: experienţe §i principii, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1983.
5. DEMIAN NI ş.a.; Aplicaţii şi probleme de chimie generală, Editura Di-
dactică şi Pedagogică, Bucureşti 1980.
6. FĂTU S.; COSTIN C.; Chimie — manual pentru clasa a Xl-a, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1991.
7. GLASSTONE S.,An introduction to electro-chemistry, 1962.
8. KEKEDY L.; Chimia analitică calitativă, Editura Scrisul Românesc,
1982,
9. MAGEARU V.; Chimie analitică: exerciţii şi probleme cu caracter pro-
gramat, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1979.
10. PIETRZYK D.J.; FRANK C.W.; Chimie analitică, Editura Tehnică,
Bucureşti 1989.
11. SALLO ERVIN; Experimente chimice în şcoală—Editura Facla, Cluj,
1976.
12. SEGAL E. ş.a.; Lucrări practice de cinetica stărilor de agregare şi
cinetică chimică (litografie), 1988,1.P.B.
13. STĂNESCU N. ş.a.; Fizică—electricitate; manual pentru clasa a X- a,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965.

104