Mănăstirea din Parma

Roșu și Negru

Stendhal

Ce tipuri de iubire identificați în romanele lui Stendhan?

În opinia mea, romanul Roșu și Negru prezintă o combinație de tipuri de iubiri. Dragostea
vanitate nu se încadrează foarte bine, deoarece Julien nu își expune relațiile cu cele două femei în
fața publicului, din contră, își dau întâlniri în secret și departe de ochii oamenilor. O
caracteristică comună este statutul social al celor două, Mathilde și doamna de Renal. Posedarea
unei femei frumoase, bogate, respectate, dar nu în văzul lumii. În ceea ce privește dragostea
fizică, Julien era atras de doamna de Renal,dar și de Mathilde, prezentându-le într-un mod foarte
plăcut, deloc vulgar.((am observat o obsesie asupra mâinilor), asupra umerilor, pielii albe).
Dragostea bun-gust, care este caracterizată prin liniște și prin lipsa situațiilor furtunoase, nu se
încadrează tocmai bine, deoarece în cazul doamnei de Renal dragostea era imposibilă,
neacceptată,iar aceasta comite adulterul, dar și în cazul Mathildei, unde tatăl își dorea cu totul
alta situație amoreoasă pentru fiica lui.

Nu în ultimul rând, iubirea pasiune, care (în opinia mea) se încadrează și caracterizează
cel mai bine situația personajelor. Implicarea sentimentelor profunde și a sacrificiilor din partea
celor două doamne, simplitatea execuțiilor din partea lor,(chiar dacă cititotul este cu „sufletul la
gură” în diferite momente în care cele două își sacrifică imaginea și nu numai), dar și finalitatea
acțiunilor, care dezonorează ambii parteneri, ducându-i până la distrugere( moartea, în cazul lui
Julien și al doamnei de Renal).

Trecând mai departe la cei șapte pași canonici în formarea iubirii, în ceea ce privește
iubirea pasiune, consider că se regăsesc toate etapele. Admirația, care se regăsește și în
întâlnirea doamnei de Renal( „ Niciodată un simțământ atît de plăcut nu tulburase mai profund
sufletul doamnei de Renal..”. / „Julien nu mai văzuse niciodată o ființă atât de frumos
îmbrăcată și, mai ales, o femeie cu tenul atât de strălucitor, vorbindu-i atât de frumos”), dar și
cu domnișoara de la Mole, care în primele zile îl privea disprețuitor.

Speranța, felul în care cele două femei își doreau să-l revadă pe Julien, să ajungă din nou
în camerele lor. O altă secvență potrivită pentru acest pas este și momentul în care domnișoara de
la Mole îi mărturisește tatălui adevărul, având speranța că acesta va accepta situația, dar și
căsătoria dintre cei doi.

Dragostea apare, după mai multe întâlniri, discuții, plimbări, sentimentul iubirii apare, și
se răspandește tot mai mult odată cu acțiunile făcute de către iubiți.( plimbările prin gradină cu
doamna de Renal, discuțiile târzii și strângerea de mână, chiar dacă erau și alte persoane
prezente).

Prima cristalizare, descoperirea femeii iubite, a calităților și a defectelor. Atât cu

domnișoara de la Mole, cât și cu doamna de Renal, Julien trece prin această etapă, într-un fel
constructivă a relațiilor sale .

Apariția indoielii, se regăsește atât la Julien(în special în relația cu domnișoara de La

Mole, deoarece aceasta îi mărturisește de mai multe ori că nu îl mai iubește, că totul a fost un
joc), dar și la femeile iubite( din cauza comporamentului distant (uneori) al lui Julien, din lipsa
totală a seriozității)

Ultima cristalizare, momentul final în care partenerul vrea să obțină dovada clară de
iubire. Se regăsește la finalul romanului, Julien care vrea să o ucidă pe doamna de Renal, pas
care va duce la distrugerea întregii iubiri și la pierderea vieții.