Tema dragostei

În romanele camilpetresciene dragostea este pe cât de intensă, pe atât de plină de

contradicții. Pasiunea se îngemănează cu suferința, care de multe ori este
inexplicabilă, deoarece comunicarea personajelor eșuează, iar comportamentul lor
rămâne nemotivat. O posibilă explicație a eșecului este vanitatea. Personajele
romanului se observă permanent cu grijă, ca să vadă ce impresie fac. Există o nevoie
de dominație sau de a nu fi dominat de către celălalt. În aceste condiții, dragostea pare
mai curând un raport de putere.

Exerciții:

1. Cu toate că era deranjată de insistențele lui D., odată ce acesta își încetează vizitele
doamna T. începe să îi regrete prezența, fiind neliniștită mai ales de posibilitatea de a
fi uitată de un bărbat care o idolatriza. După câteva luni îl reîntâlnește la teatru, în
compania unei alte femei, cu care conversează fără să îi acorde atenție doamnei T.
Ușor contrariată la început, ea decide totuși să îi facă o favoare lui D., prefăcându-se
geloasă ca să îl ridice în ochii celeilalte femei. În ciuda a ceea ce pretinde personajul,
motivația principală a acestui gest este mai degrabă un orgoliu nemărturisit până la
capăt, pe care femeia și-l satisface când i se confirmă, prin reacția lui D., că și-a
păstrat supremația în inima acestuia, că ea este preferată înaintea oricărei alte femei.
Tot din orgoliu suferă la final, când „cu mândria sugrumată” trebuie să îi ceară la
rândul ei un serviciu lui D., dându-i impresia că gestul ei nu a fost gratuit, nobil, că nu
a venit de la înălțimea princiară la care se ridicase în ochii bărbatului.
2. Vanitatea personajelor este vizibilă în scena din tren, atunci când în compartiment
își face apariția Fred împreună cu noua sa iubită. La început doamna T. suferă mai
mult din gelozie, iar sentimentul este amplificat de amintirea călătoriilor pe care le
făcea cu Fred până nu demult, pe care le credea unice, dar acum le vede reiterate cu
alte femei. Situația se schimbă odată ce în compartiment se instalează o cunoștință
comună, care înțelege penibilul situației, iar doamna T. este amenințată de o nouă
umilință: posibilitatea de a fi compătimită, de a părea inferioară în ochii celorlalți.
Adevăratul ei punct nevralgic pare să fie amorul-propriu, și nu dragostea, pentru că o
chinuie mult mai puternic reputația ei știrbită decât sentimentele bărbatului iubit.