4.

ECHILIBRUL SISTEMELOR DE BARE ARTICULATE

Un sistem de bare articulate reprezintă un ansamblu de bare rigide, legate între ele la
capete prin intermediul unor articulaţii, numite noduri.

4.1. Definiţii. Ipoteze simplificatoare

În studiul sistemelor de bare articulate se fac următoarele ipoteze simplificatoare:

- barele sunt drepte;
- secţiunea barelor este neglijabilă în raport cu lungimea lor;
- barele sunt legate între ele (figura 4.1) prin articulaţii fără frecare, numite noduri (în realitate
barele sunt prinse rigid între ele);
- sistemul de bare articulate este legat cu exteriorul numai prin intermediul nodurilor;
- greutatea barelor este neglijabilă în raport cu forţele exterioare (în cazul în care se impune
totuşi să se ţină seama de greutatea unei bare, aceasta se repartizează în mod egal ca forţe
aplicate în nodurile aflate la extremităţile sale);
- forţele exterioare sunt aplicate numai în noduri.
r
P

r
P
A
guseu

a) reprezentare schematică b) reprezentare reală

Figura 4.1

Sistemele de bare articulate pot fi:

- plane (figura 4.2 a)
- spaţiale (figura 4.2 b)

r r
P1 P1 r
r P2
P2

a) sistem plan de bare articulate b) sistem spaţial de bare articulate

Figura 4.2

De asemenea sistemele de bare articulate pot fi clasificate şi în:

a) sisteme geometric deformabile;
b) sisteme geometric nedeformabile.

103
 Această ultimă categorie – a sistemelor de bare articulate geometric nedeformabile – mai
poartă şi numele de grinzi cu zăbrele.

Exemple:

Acoperișuri

Poduri

Mașini de construcții

104
 Barele pot fi separate de noduri dacă se fac tăieturi în imediata apropiere a nodului şi în
locul acestuia se introduce forţa de legătură corespunzătoare (figura 4.3). Forţa de legătură dintre
bară şi nod se numeşte efortul din bară.

i j
r r r r
Fij F ji F ji Fij
Figura 4.3

În cazul în care eforturile din bară tind să mărească lungimea barei, se spune că bara este
întinsă, iar efortul este de întindere.
În situaţia în care eforturile din bară tind să micşoreze lungimea barei, se spune că bara
este comprimată şi efortul corespunzător se numeşte efort de compresiune.
În figura 4.4 sunt prezentate toate situaţiile posibile atât în cazul barelor, cât şi în cel al
nodurilor.

compresiune
pentru bară
întindere

i j compresiune
pentru nod

i j întindere

Figura 4.4

4.2. Condiţia de nedeformabilitate geometrică

a) sisteme plane de bare articulate

Cel mai simplu sistem plan de bare articulate este cel triunghiular, alcătuit din 3 bare şi
3 noduri. Pentru fiecare nod suplimentar sunt necesare două bare (figura 4.5).
Dacă se notează cu b ′ - numărul barelor
nod adăugate la sistemul triunghiular de bază şi cu
suplimentar n ′ - numărul nodurilor formate pornind de la
sistem
triunghiul iniţial, rezultă:
de bază
2 ⋅ n′ = b′ (4.1)
Pe de altă parte, dacă notăm cu b -
Figura 4.5 numărul total de bare şi cu n - numărul total de
noduri, se poate scrie:
b = b′ + 3 (a) ; n = n ′ + 3 (b) (4.2)
Din (4.2 a) rezultă
b′ = b − 3 (4.3)

în timp ce din (4.2 b) se deduce:

n′ = n − 3 (4.4)
Introducând (4.3) şi (4.4) în relaţia (4.1) va rezulta: 2 ⋅ n − 6 = b − 3 .
Deci, în final se obţine
b = 2⋅n −3 (4.5)

105
relaţie ce exprimă condiţia de nedeformabilitate geometrică a sistemelor plane de bare
articulate.

b) sisteme spaţiale de bare articulate

Cel mai simplu sistem spaţial de bare articulate este tetraedrul, alcătuit din 4 noduri şi 6
bare. Pentru fiecare nod suplimentar sunt necesare trei bare (figura 4.6).
Dacă se notează cu b ′ - numărul de bare
sistem nod adăugate sistemului tetraedric de bază şi cu n ′ -
de bază suplimentar numărul nodurilor formate pornind de la
tetraedrul iniţial, rezultă:
3 ⋅ n ′ = b′ (4.6)
Ulterior, notând cu b - numărul total de
bare şi cu n - numărul total de noduri, se obţine:
Figura 4.6 b = b ′ + 6 (a); n = n ′ + 6 (b) (4.7)

Din (4.7 a) se deduce:

b′ = b − 6 (4.8)
iar din (4.7 b) rezultă:
n′ = n − 4 (4.9)
În urma înlocuirii relaţiilor (4.8) şi (4.9) în (4.6) va rezulta condiţia de nedeformabilitate
geometrică a sistemelor spaţiale de bare articulate sub forma
3 ⋅ (n − 4) = b − 6 ⇒ 3 ⋅ n − 12 = b − 6 , obţinându-se
b = 3⋅ n − 6 (4.10)

4.3. Echilibrul grinzilor cu zăbrele

Sistemele rigide de bare articulate mai poartă şi denumirea de grinzi cu zăbrele. Grinzile
cu zăbrele au o largă întrebuinţare în construcţii fiind utilizate ca: ferme de susţinere pentru
acoperişurile clădirilor, grinzi ale podurilor metalice de şosea şi cale ferată, stâlpi metalici de
susţinere pentru cablurile reţelelor electrice, structura metalică a braţelor şi turnurilor
macaralelor etc.
Dacă barele ce alcătuiesc grinda cu zăbrele sunt situate în acelaşi plan cu forţele
exterioare ce o acţionează, atunci sistemul este denumit grindă cu zăbrele plană. Grinzile cu
zăbrele la care nu sunt îndeplinite condiţiile specificate anterior se numesc grinzi cu zăbrele
spaţiale.
De asemenea, grinzile cu zăbrele se mai pot clasifica în grinzi cu zăbrele static
determinate şi grinzi cu zăbrele static nedeterminate. În continuare, va fi analizat doar
echilibrul grinzilor cu zăbrele static determinate.

B C D
l l

l l P
l l

l
E
A
2P
Figura 4.7

Elementele componente ale unei grinzi cu zăbrele (figura 4.7) sunt:

- nodurile – punctele geometrice A, B, C , D şi E în care converg barele sistemului;

106
- legăturile exterioare – reazemul simplu A şi articulaţia B ;
- tălpile superioare – bare exterioare configuraţiei geometrice aflate la partea superioară a
grinzii (barele BC şi CD );
- tălpile inferioare – bare exterioare configuraţiei geometrice aflate la partea inferioară a grinzii
(bara AE );
- montanţi – bare verticale ce leagă două noduri de pe tălpile opuse (barele AB şi CE );
- diagonale – bare înclinate ce leagă două noduri de pe tălpile opuse (barele BE şi DE ).
Problema principală a studiului echilibrului grinzilor cu zăbrele este determinarea
mărimii şi sensului eforturilor din barele acestora în vederea calculului ulterior de dimensionare
sau verificare.
Conform ipotezelor simplificatoare menţionate în cazul sistemelor de bare articulate va
rezulta că o bară izolată din grindă este în echilibru numai dacă forţele de legătură din
articulaţiile de la capete sunt egale, de sens contrar şi au direcţia barei. Totodată, rezultă că
efortul din bară este axial.
În problemele practice referitoare la grinzile cu zăbrele se întâlnesc două categorii de
necunoscute: forţe exterioare de legătură şi eforturile din bare.
Pentru determinarea forţelor exterioare de legătură se aplică metoda solidificării din
statica sistemelor de corpuri (capitolul 3.2.1) considerând grinda cu zăbrele ca un corp rigid
încărcat cu forţele exterioare date şi supus la legăturile exterioare.
Pentru calculul eforturilor din bare se pot folosi metode analitice sau grafice. Vor fi
analizate două metode analitice: metoda izolării nodurilor şi metoda secţiunilor.
Indiferent de metoda utilizată, calculul debutează cu determinarea reacţiunilor din
reazemele sau articulaţiile prin care grinda cu zăbrele este legată de mediul exterior.

4.3.1. Metoda izolării nodurilor

Metoda reprezintă de fapt aplicarea metodei izolării corpurilor din sistemele de corpuri
(capitolul 3.2.1) în studiul echilibrului grinzilor cu zăbrele. Ea constă în izolarea pe rând a
fiecărui nod şi studierea echilibrului acestuia ca un punct material fără frecare.
Forţele care acţionează într-un nod sunt de două categorii:
- forţe cunoscute (atât cele exterioare, direct aplicate, cât şi reacţiunile din legăturile exterioare
determinate anterior prin metoda solidificării);
- forţe necunoscute (eforturile din bare).
Considerându-se o grindă plană cu „ b ” bare şi „ n ” noduri, întrucât pentru fiecare nod se
pot scrie 2 ecuaţii de echilibru, sunt disponibile 2n asemenea ecuaţii pentru toată grinda.
Aplicând metoda solidificării s-au utilizat deja 3 ecuaţii de echilibru pentru determinarea
reacţiunilor din legăturile exterioare, astfel că pentru determinarea eforturilor din bare rămân
disponibile 2n − 3 ecuaţii. Rezultă aşadar condiţia pentru care problema studiată este una static
determinată: b = 2n − 3 (vezi relaţia 4.5).
Relaţia de mai sus reprezintă condiţia necesară dar nu şi suficientă pentru ca grinda cu
zăbrele să fie static determinată şi nedeformabilă. Pentru ca structura analizată să fie şi
nedeformabilă trebuie ca barele articulate să formeze între ele un triunghi.
În cazul determinării eforturilor din barele unei grinzi cu zăbrele prin metoda izolării
nodurilor se parcurg următoarele etape:
- se izolează un nod care conţine maximum două bare de eforturi necunoscute;
- în nod se introduc forţele exterioare (efectiv aplicate şi de legătură) precum şi eforturile din
bare (considerate pozitive la început);
- se scriu cele două ecuaţii care exprimă condiţia de echilibru a nodului izolat (condiţia ca
sistemul de forţe concurente să reprezinte un sistem echivalent nul);
- se repetă procedeul pentru fiecare nod al grinzii, alegând o anumită ordine de parcurgere a
nodurilor astfel încât cele două ecuaţii scalare de echilibru ale fiecărui nod să conţină numai
două necunoscute;

107
- ultimele ecuaţii servesc pentru verificarea corectitudinii calculelor, întrucât la penultimul nod
rămâne de determinat o singură necunoscută, iar în cazul ultimului nod toate forţele sunt
cunoscute.
Se recomandă utilizarea metodei izolării nodurilor numai în situaţia în care se solicită
determinarea tuturor eforturilor din barele grinzii cu zăbrele. În alte situaţii, metoda nu se
recomandă, fiind laborioasă şi totodată prezentând dezavantajul că o eventuală greşeală efectuată
pe parcursul calculului se propagă în etapele următoare, neputând fi constatată decât la sfârşit,
când se utilizează ecuaţia de verificare. Metoda analitică a izolării nodurilor are şi un
corespondent grafic: metoda Cremona-Bow.

4.3.2. Metoda secţiunilor

Metoda secţiunilor – numită şi metoda Ritter – reprezintă aplicarea metodei echilibrului

părţilor din statica sistemelor de corpuri (capitolul 3.2.1) în studiul echilibrului grinzilor cu
zăbrele.
În acest scop se secţionează grinda în două părţi şi se studiază echilibrul uneia dintre ele
considerând-o ca pe un solid rigid situat în plan.
În locul barelor secţionate se introduc eforturile corespunzătoare, presupuse a fi întinderi,
forţe ce constituie necunoscutele problemei. Ca atare, fiecare din părţile rezultate în urma
secţionării se va afla în echilibru sub acţiunea forţelor exterioare efectiv aplicate, a forţelor
exterioare de legătură (determinate în prealabil prin aplicarea metodei solidificării) şi a
eforturilor din barele secţionate.
Forţele ce acţionează asupra părţii din grinda cu zăbrele studiată alcătuiesc un sistem de
forţe coplanare, iar condiţia de echilibru a acestuia se poate exprima prin intermediul a trei
ecuaţii scalare, astfel că se pot determina numai trei necunoscute ale problemei.
În cazul determinării eforturilor din barele unei grinzi cu zăbrele prin metoda secţiunilor
se parcurg următoarele etape:
- se secţionează maximum 3 bare de efort necunoscut care nu sunt toate paralele sau concurente
(conform precizărilor anterioare cele trei bare secţionate nu trebuie să fie concurente sau
paralele deoarece problema se reduce la descompunerea unei forţe după trei direcţii, operaţie
imposibil de efectuat în situaţia în care respectivele direcţii sunt concurente sau paralele);
- se consideră o parte din sistemul secţionat aflată în echilibru sub acţiunea forţelor date, a
forţelor provenite din suprimarea legăturilor exterioare şi a celor trei eforturi necunoscute din
barele secţionate;
- pentru una din părţile izolate se vor scrie ecuaţiile de echilibru, urmărindu-se obţinerea unor
expresii cât mai simple, care să conţină o singură necunoscută (fapt perfect posibil în cazul
scrierii unei ecuaţii de momente faţă de un punct de intersecţie a două eforturi necunoscute –
alegerea convenabilă a acestui punct eliminând din ecuaţia de echilibru două din cele trei
necunoscute posibile);
- în cazul particular în care două din cele trei bare secţionate sunt paralele, atunci efortul din
cea de-a treia bară poate fi determinat cu ajutorul unei ecuaţii de proiecţii de forţe pe o direcţie
perpendiculară pe aceea a celor două bare paralele.
Se recomandă utilizarea metodei secţiunilor în situaţiile în care se solicită determinarea
anumitor eforturi din barele unei grinzi cu zăbrele. În timp ce metoda izolării nodurilor
corespunde specificului activităţii de proiectare, acolo unde este necesară cunoaşterea tuturor
eforturilor din bare în vederea dimensionării lor, metoda secţiunilor este indicată situaţiei
verificării calculelor. În cazul structurilor articulate complexe, combinarea metodei izolării
nodurilor cu metoda secţiunilor este deosebit de avantajoasă. Metoda analitică a secţiunilor are la
rândul său un corespondent grafic: metoda Culmann.

108
 APLICAȚII

1. Să se determine eforturile din toate barele (1 ÷ 7) grinzii cu zăbrele din figura 4.8
(AB = 2a, BD = DE = DC = a):

45o 2

C P
1
6
45o 3 5
45o
E
B 4 D 7 2P

Figura 4.8

Rezolvare
Se verifică dacă grinda este static determinată:
b = 2 ⋅ n − 3 (b = nr. de bare, n = nr. de noduri):
7 = 2 ⋅ 5 − 3 (adevărat)

Aplicăm metoda izolării nodurilor, pornind de la nodul E (nod care introduce doar două
necunoscute):
y
2
∑ X i = 0 ⇒ S7 + S6 ⋅ =0 (1)
2 S6
2
∑ Yi = 0 ⇒ S 6 ⋅ − 2P = 0 (2)
2 x 45o
4P E
Din (2) ⇒ S 6 = ⇒ S 6 = 2 P 2 (efort de întindere) S7
2

Înlocuind S6 în (1) 2P
2 2
⇒ S 7 = −S 6 ⋅ ⇒ S 7 = −2 P ⋅ 2 ⋅ ⇒ S 7 = −2 P (efort de compresiune)
2 2

y
Nodul D

∑ X i = 0 ⇒ S 7 − S 4 = 0 ⇒ S 4 = S 7 ⇒ S 4 = −2 P
(efort de întindere)
∑ Yi = 0 ⇒ S 5 = 0 S5
S4 x
D S7

109
 y
Nodul C

2 2 2
∑ X i = 0 ⇒ S6 ⋅ − S3 ⋅ − S2 ⋅ −P=0
2 2 2
45o
2 2 2 S2
∑ Yi = 0 ⇒ S 2 ⋅ − S5 − S3 ⋅ − S6 ⋅ =0 C P x
2 2 2
S3 S6
o
45o 45
Rezolvând sistemul de două ecuații cu două
necunoscute: S5

 2 2  2
2 P − S 3 ⋅ − S2 ⋅ − P = 0 S 3 = − P (efort de compresiune)
 2 2  2
 ⇒
S ⋅ 2 − S ⋅ 2 − 2 P = 0 S = 3P 2
(efort de întindere)
 2 2 3
2  2 2

Nodul B
y
2
∑ X i = 0 ⇒ S4 + S3 ⋅ − NB = 0 (3)
2
2
∑ Yi = 0 ⇒ S1 + S 3 ⋅ =0 (4)
2 S3
S1 45o
2 1
Din (4) ⇒ S1 = − S 3 ⋅ ⇒ S1 = P (efort de întindere) NB 45o x
2 2
B S4
2 P 5
N B = S4 + S3 ⋅ ⇒ N B = −2 P − ⇒ N B = − P
2 2 2

Izolând nodul A putem să determinăm și reacțiunile din articulația A:

VA
HA A x

2 3 o S2
∑ X i = 0 ⇒ S2 ⋅ − HA = 0 ⇒ HA = P S1 45
2 2
2
∑ Yi = 0 ⇒ S1 + S 2 ⋅ − V A = 0 ⇒ V A = 2 P
2

r
25P
2. Un pasaj de trecere (cu sarcina distribuită ) între două cladiri ale unei universități
a
se sprijină pe o grindă cu zăbrele ca în figura 4.9. În nodul G al grinzii este montată o reclamă

110
 r r
luminoasă de greutate P . Știind că P = 3 N, să se determine eforturile din barele 6, 7 și 8 ale
grinzii, considerată a avea greutate neglijabilă.

C 2 D 6 F 10 H 14 I
3 5 7 9 11 13 15
1 G
A 4 8 12 B
E

Figura 4.9

Rezolvare
Se verifică dacă grinda este static determinată:
b = 2 ⋅ n − 3 (b = nr. de bare, n = nr. de noduri):
15 = 2 ⋅ 9 − 3 (adevărat)
Pasajul de trecere exercită o sarcină uniform distribuită ca în figura 4.10. Se aplică
axioma legăturilor, înlocuindu-se reazemul din A cu reacțiunea N A , iar articulația din B cu
reacțiunile H B și VB . De asemenea, se înlocuiește sarcina distribuită (reprezentată punctat) prin
r
25 P r
forța concentrată ⋅ 8l = 200 P ce acționează la jumătatea grinzii, în nodul F (figura 4.10)
a

v
25 P
y
a
r
200 P
+

C 2
D 6
F 10 14 I
9
H 13
a

1 3 5 7 11 15
x
A 4 E 8 G 12 B H
B
NA r VB
P
a 2a 2a 2a a

Figura 4.10

111
 Considerând grinda ca un solid rigid, aplicăm metoda solidificării:

∑ Xi = 0 ⇒ HB = 0 (1)
∑ Yi = 0 ⇒ N A + VB − 200 ⋅ P − P = 0 (2)
∑ M ( B ) = 0 ⇒ P ⋅ 2a + 200 ⋅ P ⋅ 3a − N A ⋅ 6a = 0 (3)

Observație: se consideră că forțele care tind să răsucească grinda în sensul trigonometric

dau moment cu semn pozitiv.

602 301
Din (3) ⇒ N A = P= P
6 3
302
Din (2) ⇒ VB = P
3
Înlocuind valoarea forței P ⇒ NA = 301 N, VB = 302 N.
Aplicăm metoda secțiunilor (metoda Ritter). Prin secționarea barelor 6, 7, 8 se împarte
grinda în două părți și se alege partea din stânga (figura 4.11):

2
∑ X i = 0 ⇒ S6 + S7 + S8 = 0 (4)
2
2 2
∑ Yi = 0 ⇒ N A + S 7 = 0 ⇒S 7 = −301 ⋅ = −301 2 N (5)
2 2
(2)
2
∑ M ( A) = 0 ⇒ S 7 ⋅ 2a − S 6 ⋅ a = 0 ⇒ S 6 = S 7 2 ⇒ S 6 = −301 N (6)
2

2
Înlocuind (5) și (6) în (4) ⇒ S 8 = − S 6 + S 7 ⇒ S 8 = −301 − 301 ⇒ S 8 = −602 N (7)
2

+
r r
S6 200 P
C 2 r 10 14 I
D S F H
5 7 9 11 13
a

1 3 15
x
r
A 4 E S8 G 12 B H
B
NA r VB
P
a 2a 2a 2a a

Figura 4.11

112