Capitolul 4

SOLICITĂRI AXIALE

4.1. Diagrame ale forţelor axiale.

Tensiuni şi deformaţii

O bară este solicitată axial dacă sarcinile care acţionează

sunt orientate după axa longitudinală a sa. Acestea sunt considerate
pozitive dacă solicită bara la tracţiune şi negative dacă o solicită la
compresiune, figura 4.1.
P P 3 P
P
Fig. 4.1. Solicitări axiale
Dacă în mai multe secţiuni acţionează diferite forţe axiale,
bara respectivă este solicitată diferit de la un interval la altul. Pentru
a cunoaşte starea de tensiune din o astfel de bară, este necesară
trasarea unei diagrame de forţe axiale.
Forţa axială dintr-o anumită secţiune este dată de suma
algebrică a tuturor proiecţiilor forţelor pe axa longitudinală, dintr-o
parte sau alta a secţiunii, considerate pozitive dacă o solicită la
tracţiune sau negative dacă o solicită la compresiune.
Fie o bară încastrată în
capătul B şi solicitată de sistemul RB
de forţe axiale, figura 4.2. Pentru 5 B
trasarea diagramei de forţe axiale 2P +
se delimitează intervalele de 4
+ 2P
4P
solicitare: 1-2; 2-3; 3-4; 4-5, pe 3

care se va determina forţa axială P +

corespunzătoare. 2
4P 3P
N 1 2   P -
1
N 2 3   P  4 P  3P A -P
N 3 4   P  4 P  P  2 P P
N 4 5   P  4 P  P  2 P  4 P Fig. 4.2. Bară solicitată axial

- 140 -
 Se consideră axa xx, axa longitudinală a barei faţă de care se
va determina forţa axială corespunzătoare fiecărui interval, pozitivă
sau negativă. Se observă că reacţiunea R B va fi egală cu
4P,(RB=4P). Bara având secţiune constantă, tensiunea maximă va fi
pe intervalul 4-5, unde forţa axială este maximă. Conform ipotezei
lui Bernoulli: o secţiune plană şi normală pe axa unei bare înainte de
solicitare rămâne plană şi normală pe axa barei şi după solicitare, se
trage concluzia că lungirile l vor fi aceleaşi, deci şi lungirile
specifice ε vor fi constante. Conform legii lui Hooke,   E   , se
constată că şi tensiunea va fi constantă pe toată secţiunea transversală
(σ=ct.). În aceste condiţii, pentru echilibru, trebuie ca:

A

N  dA   dA  A .
A
(4.1)

N N

l
l+Δl
N N
σ
Fig. 4.3. Tensiuni la solicitări axiale

Rezultă astfel relaţia fundamentală pentru calculul tensiunii

normale la solicitări axiale, tracţiune sau compresiune:
N
  . (4.2)
A
Lungirea specifică (alungirea) se obţine din legea lui Hooke.
Se aplică relaţia fundamentală şi rezultă:
 N
  . (4.3)
E A E
Deformaţia totală va fi:
N l
l    l  , (4.4)
A E
unde: A·E – rigiditatea barei la întindere sau compresiune.

- 141 -
 4.2. Calculul barelor supuse la solicitări axiale

În funcţie de natura aplicaţiei practice, calculul la solicitări

axiale se poate aplica sub trei aspecte:
a) Calcul de dimensionare – prin care se determină aria necesară a
secţiunii transversale cunoscând forţa axială din secţiune şi rezistenţa
admisibilă a materialului piesei, care nu trebuie să fie depăşită de
tensiunea care apare:
N max
Anec  . (4.5)
a
Când se impune o dimensiune din condiţia de rigiditate, se pune
condiţia    a , unde εa este alungire admisibilă. Aria necesară
 N
devine:      a , de unde:
E A E
N
Anec  max . (4.6)
E a
b) Calculul de verificare – se aplică atunci când se cunoaşte aria
secţiunii transversale şi forţa axială maximă, tensiunea efectivă
trebuie să fie mai mică decât tensiunea admisibilă:
N max
 ef  a. (4.7)
Aef
Din condiţia de rigiditate,    a şi folosind legea lui Hooke,
rezultă:
N max
 ef   E a . (4.7)'
Aef
c) Calculul sarcinii capabile, adică a determina forţa axială
maximă, N max , cunoscând aria secţiunii transversale a barei şi
materialul acesteia (  a ),
N cap  Aef   a . (4.8)
Dacă se impune şi condiţia de rigiditate,    a se va obţine:
N cap  Aef  E   a . (4.8)'

- 142 -
 4.3. Bare cu variaţii de secţiune
Din condiţii de proiectare constructive, barele solicitate la
tracţiune nu sunt întotdeauna de secţiune constantă pe toată
lungimea, aceasta variind pe anumite zone.
Se consideră două platbande îmbinate prin nituri, solicitate la
tracţiune de sarcina N, figura 4.4.
Secţiunea I – I , are aria:
AI  Abr  b  t , (4.9)
numită secţiune brută sau neslăbită.
N
t

I II II
I
d
N b N

I II II
I
Fig.4.4. Platbande îmbinate prin nituri
În secţiunile II – II, III – III, platbandele au ariile mai mici,
aceste secţiuni numindu-se secţiuni nete sau secţiuni slăbite:
AII  b  t  d  t  b  d   t
. (4.10)
AIII  b  t  2  d  t  b  2  d   t
Tensiunile în cele trei secţiuni vor fi:
N N N N N N
I   ;  II   ;  III   .
AI b  t AII  b  d   t AIII  b  2  d   t
(4.11)
Se observă că  III   II   I .
Secţiunile în care tensiunile sunt maxime se numesc secţiuni
periculoase şi reprezintă secţiunile în care se vor efectua calculele de
rezistenţă.

- 143 -
 4.4. Efectul greutăţii proprii la bare cu
secţiune constantă

În cazul general, efectul greutăţii proprii a barei este

neglijabil, nu însă şi pentru bare cu lungimi foarte mari, solicitate la
tracţiune (compresiune) pe direcţie verticală. Se consideră o bară de
lungime l, verticală, executată dintr-un material cu greutatea
specifică γ, solicitată la capătul σ1 σ2
liber de forţa axială P, având aria
secţiunii transversale A, figura
2 γl
4.5. Într-o secţiune oarecare x,
măsurată de la capătul liber,

dx
atunci, când se consideră şi

l
σx
greutatea proprie a materialului,
forţa axială N va fi: γx
x
N x  P  A  x   , (4.12) 1
σ1
iar tensiunea normală  x va fi: P
N P  A x  P
x  x      x Fig. 4.5. Efectul greutății proprii
A A A
la bare cu secţiune constantă
(4.13)
Deci, tensiunea are o variaţie liniară, iar valorile extreme sunt:
P
1  , pentru x  0;
A
. (4.14)
P
 max   2     l   1    l , pentru x  l
A
O bară solicitată numai de greutatea proprie (P=0), se va
rupe atunci când tensiunea maximă atinge valoarea limitei de rupere:
r
 max   r    lr , rezultă : lr  , (4.14')

numită lungime de rupere sub greutatea proprie.
Dacă se cere o dimensionare, trebuie egalată tensiunea
maximă cu tensiunea admisibilă:
P P
 max   a     l , rezultă : Anec  . (4.14")
A a   l

- 144 -
 Pentru calculul alungirii barei se consideră un element de
bară de lungime dx, asupra căruia acţionează forţa axială Nx,
lungirea sa Δ(dx) fiind dată de relaţia:
N x  dx P  A    x
  dx     dx . (4.15)
A E A E
Lungirea totală a barei va fi:
 1 
P   A l l
P  A  x
l l
l  dx    dx    .
2
0
 0
 A E A E
(4.16)

Se notează cu G  A  l   - greutatea barei şi se obţine:

 1 
P  Gl
l  
2 
, sau (4.17)
A E
lungirea barei produsă numai de greutatea proprie, pentru P=0:
G l
l  . (4.17')
2 A E

4.5. Bare de egală rezistenţă

a. Varianta exponenţială
Dimensionarea anterioară s-a făcut din condiţia ca în
secţiunea periculoasă (încastrare), tensiunea să atingă rezistenţa
admisibilă a materialului, σa, astfel o bună parte din material fiind
utilizată neeconomic. De aceea, se va determina o secţiune optimă A,
care va avea o variaţie exponenţială, figura 4.6, bara astfel obţinută
numindu-se bară de egală rezistenţă la întindere sau compresiune.
Condiţia determinării unei astfel de secţiuni este ca pe toată lungimea
elementului de rezistenţă tensiunea să aibă aceeaşi valoare, σ=σa.
Se consideră un element de bară de lungime dx, figura 4.7, la
distanţă x de capăt. Acesta va fi în echilibru sub acţiunea forţelor:
Nx+dx, Nx şi greutatea elementului de bară G(dx)=Ax·dx·γ:

 a   Ax  dAx    a  Ax  Ax  dx   , (4.18)

- 145 -