1.

SOLICITĂRI AXIALE
1.1. Calculul de rezistență la solicitări axiale. Tensiuni și deformații.
Se spune că o bară este solicitată la tracțiune sau compresiune dacă doar forța axială
N se dezvoltă ca efort secțional în orice secțiune a barei. Forța axială poate fi
constantă sau variabilă în lungul axei barei.
Pentru a determina distribuția tensiunilor care se dezvoltă în cazul solicitării axiale, în
figura 5.1 se consideră o bară dreaptă a cărei lungime este egală cu l . Se presupune
că secțiunea barei este constantă iar aria acestei secțiuni se notează cu A .

Fig. 5.1

Pentru a demonstra câteva relații de calcul utilizate în cazul calculelor de tracțiune-

compresiune, se iau în considerare următoarele ipoteze:
1) materialul barei este omogen și izotrop;
2) deformațiile și deplasările sunt mici în comparație cu dimensiunile barei, în
accord cu ipoteza micilor deformații;
3) comportarea materialului este liniar elastică până la rupere și prin urmare,
legea lui Hooke rămâne valabilă;
4) în accord cu ipoteza lui Bernoulli, o secțiune plană a barei, care este
perpendiculară pe axa barei înainte de deformație, rămâne plană și
perpendiculară pe axa barei și după deformație.
În figura 5.1, se consideră o secțiune arbitrară a barei, aflată la distanța x față de
capătul barei.

 Aspectul static al problemei

Din cauza acțiunii forței exterioare F , o forță axială N  F se dezvoltă ca efort
sectional în secțiunea arbitrară a barei. Această forță axială N reprezintă efectul
global al forței F la nivelul secțiunii considerate. Pe de altă parte, la nivelul unui
element infinit de mic având aria dA , se dezvoltă tensiunea normală  (fig. 5.1). Se

1
 Cap. 5. Solicitări axiale

cunoaște deja relația dintre forța axială N și tensiunile normale  :

N  A dA . (5.1)

 Considerații geometrice
Din cauza acțiunii forței externe F , bara se deformează. Câtă vreme ipoteza lui
Bernoulli rămâne valabilă, toate punctele secțiunii arbitrare considerate se deplasează
cu aceeași cantitate dx  const.
Acest lucru înseamnă că deformația  în oricare punct al secțiunii considerate este
aceeași:
dx
x   constant (5.2)
x
Deoarece s-a presupus că materialul barei se comport liniar elastic, legea lui Hooke
rămâne valabilă iar distribuția tensiunilor normale  pe secțiune este constantă (fig.
5.1):
  E    constant (5.3)
Utilizând ultima relație, relația (5.1) devine:
N   A dA    A. (5.4)

Prin urmare,
N
 . (5.5)
A
Din legea lui Hooke, valoarea deformației  se calculează utilizând relația:
 N
  . (5.6)
E EA
Pe de altă parte, deoarece
l
x  , (5.7)
l
deformația totală l a barei se poate calcula utilizând următoarea relație:
Nl
l   x  l  , (5.8)
EA
în care E reprezintă modulul de elasticitate al materialului barei solicitate la
tracțiune; A – aria secțiunii transversale; l – lungimea barei.
2
 Camelia Cerbu – Rezistența Materialelor

Observații
 Analizând relația (5.8) se poate observa că dacă crește produsul EA care
reprezintă numitorul fracției, atunci lungirea l (deformația totală) a barei scade.
Prin urmare, produsul EA se numește modul de rigiditate la tracțiune.
 Condiția de rezistență în cazul solicitării axiale se poate scrie:

N
  a, (5.9)
A
în care  a reprezintă tensiunea normală admisibilă a materialului din care este
fabricată bara.
 Dacă bara solicitată axial este compusă din câteva porțiuni de diferite secțiuni și /
sau aceste porțiuni sunt fabricate din materiale diferite, lungirea totală l a barei
se calculează utilizând relația:

N l
n
l   i i , (5.10)
i 1 Ei Ai

în care n repezintă numărul de porțiuni ale barei solicitate axial; N i este forța axială
care se dezvoltă pe porțiunea i a barei; li este lungimea corespunzătoare porțiunii i ;
Ei este modulul de elasticitate al materialului corespunzător porțiunii i ; Ai este aria
secțiunii corespunzătoare porțiunii i . Se poate observa că relația (5.10) se utilizează
doar dacă atât forța axială N i cât și aria secțiunii Ai sunt constante în lungul fiecărei
porțiuni i a barei.
 În cazul unei bare având secțiunea variabilă  A  Ax  și / sau porțiunea este
solicitată de o forță axială variabilă N  N x  ca în cazurile care se prezintă în
figura 5.2, lungirea totală l a barei se calculează utilizând următoarea relație:
N x 
l
l  0 EA x 
dx. (5.11)

Fig. 5.2

3
 Cap. 5. Solicitări axiale

Există trei tipuri de probleme de solicitări axiale care vor fi prezentate în continuare
 Probleme de dimensionare
În acest caz, se calculează aria necesară a secțunii barei astfel încât bara să nu se rupă
sau să se deformeze excesiv sub acțiunea sarcinilor exterioare. Se utilizează condiția
de rezistență:
N N
 a  A  (5.12)
A a
și condiția de rigiditate
Nl Nl
l   la  A  , (5.13)
EA E  l a

în care l a reprezintă deformația totală admisibilă.

 Probleme de verificare
În acest caz, se cunosc toate datele și se calculează tensiunile care se dezvoltă pe
fiecare porțiune a barei. În final, se verifică dacă se respectă condiția de rezistență:
N
- dacă     a atunci, bara nu se rupe;
A
N
- dacă     a atunci, bara se rupe.
A
 Probleme de calcul a forței capabile - Fcap
În acest caz, se cunosc toate datele excepția sarcinii externe aplicate. Este necesar să
se calculeze valoarea maxima a forței axiale astfel încât bara să nu se rupă sau să se
deformeze excesiv.
În această situație, ambele condiții ar trebui să fie utilizate pentru a calcula forța
capabilă Fcap  N cap :
- condiția de rezistență:
N
   a  N cap  A   a ; (5.14)
A
- condiția de rigiditate:
l a EA
 l a
Nl
l   N cap  . (5.15)
EA l

4
 Camelia Cerbu – Rezistența Materialelor

1.2. Contracția transversală. Coeficientul lui Poisson

Pe lângă deformația materialelor în direcția forței aplicate, are loc o contracție

transversală. Acest fenomen se prezintă în figura 5.6 în care deformațiile sunt
exagerate în mod voit pentru înțelegerea mai bună a fenomenului.
Acest fenomen se numește
contracție transversală.
Valoarea absolută a raportului
dintre deformația în direcție
transversală pe direcția forței de
tracțiune F și deformația în
direcția forței, se numește
coeficientul lui Poisson și se
notează cu litera grecească  :
y z
Fig. 5.6   . (5.16)
x x

Pentru majoritatea materialelor izotrope și omogene (oțel, aluminium) coeficientul lui

Poisson este aproximativ   0,3.
Bara considerată având secțiunea dreptunghiulară se raportează la sistemul de
referință Oxyz așa cum se prezintă în figura 5.6. Dimensiunile inițiale ale barei sunt
l, b și h . Dimensiunile barei se modifică din cauza acțiunii forței axiale F după cum
urmează:
l   x  l; h   y  h   x h; și b   z  b   x b. (5.17)

Aria secțiunii barei scade:

A  b  b  h  h   b   x b  h   x h   bh1   x 2 
 
(5.18)
 bh 1  2 x   2 x2  A0 1  2 x .

Volumul barei după deformație este:

V  b  b  h  h  l  l   b   x b  h   x h  l   x l  
(5.19)
 bhl 1   x 2 1   x .

Raportul dintre variația volumului barei și volumul inițial este:

5
 Cap. 5. Solicitări axiale

V V  V0 bhl 1  x 2 1   x   bhl

V    
V0 V0 bhl
 
 1  2 x   2 x2 1   x   1  1   x  2 x  2 x2  (5.20)
  2 x2   2 x3  1   x 1  2 .

În ultima relație, s-au neglijat următorii termeni: 2 x2 ,  2 x2 și  2 x3 .

Deoarece volumul barei crește întotdeauna în cazul solicitării la tracțiune:
V  0  V  0  ….1  2  0  0    0.5. (5.21)

Pe de altă parte, deformația volumică  V poate fi calculată astfel:

V V  V0 b  b  h  h  l  l   bhl
V    
V0 V0 bhl


bh  bh  hb  b  h l  l   bhl 
bhl
bhl  bh  l  bl  h  b  h  l  hl  b  h  b  l  l  b  h  b  h  l  bhl
 
bhl
l h b h  l b  h b  l
       x y z,
l h b hl bh bl
h  l b  h b  l
deoarece termenii , și sunt infinit de mici.
hl bh bl

1.3. Diagrama tensiune-deformație

Pentru a rezolva diferite probleme de dimensionare sau de verificare utilizând

condițiile de rezistență și rigiditate, este necesar să se cunoască proprietățile mecanice
ale materialului din care sunt fabricate componentele structurii.
Încercarea la tracțiune este principalul tip de test utilizat pentru determinarea
caracteristicilor mecanice ale unui material. Există standarde care stabilesc procedura
de testare la tracțiune pentru diferite tipuri de materiale. Rezultatul încercării la
tracțiune este diagrama tensiune-deformație     care reprezintă reprezentarea
grafică a relației dintre tensiune și deformație. Pentru diagrama tensiune-deformație
    se obișnuiește să se utilizeze ordonata pentru tensiuni și abscisa pentru
deformații.

6
 Camelia Cerbu – Rezistența Materialelor

Fig. 5.7

Pentru a determina diagrama tensiune-deformație     pentru un anumit material,

înainte de toate trebuie să se fabrice o epruvetă din acel material. Un exemplu de
formă de epruvetă utilizată la încercarea la tracțiune a unui metal se prezintă în figura
5.7. Înainte de testare, se fac două marcaje K și K’ pe porțiunea centrală a epruvetei.
Dinstanța dintre cele două marcaje se notează cu l0 . Apoi, epruveta se fixează în
mașina de încercare și forța de tracțiune este aplicată static (crește încet în timp).
Astfel, pe măsură ce epruveta este solicitată la o forță de tracțiune F mai mare, așa
cum se prezintă în figura 5.8a, are loc o modificare a distanței dintre cele două
marcaje. Periodic se înregistrează două valori în funcție de viteza de achiziție a
datelor experimentale care este definită în soft-ul mașinii:
- forța axială N  F aplicată epruvetei de tracțiune;
- distanța li între cele două marcaje ale epruvetei.
Aici, se prezintă câteva epruvete de tracțiune fabricate din oțel (fig. 5.8b) sau
aluminiu (fig. 5.8c), fabricate în acord cu standardele europene utilizate în cazul unor
astfel de materiale.

b.

c.

a.
Fig. 5.8

Asta înseamnă că la un anumit moment al încercării, se pot calcula două valori:

N
- tensiunea normală  i  i ;
A0
l l  l
- deformația  i  i  i 0 ,
l0 l0

7
 Cap. 5. Solicitări axiale

d02
în care A0  reprezintă aria initială a secțiunii porțiunii de lungime l0 a
4
epruvetei.
Fiecare pereche de valori  i ,  i  este reprezentată pe un grafic și în final, se obține
diagrama tensiune-deformație     . De exemplu, în figura 5.9 se reprezintă o
astfel de diagramă obținută în cazul încercării oțelului pentru construcții.

Fig. 5.9

Se menționează că tensiunile normale  se calculează utilizând aria inițială a

secțiunii epruvetei, cu toate că, așa cum s-a menționat mai înainte, are loc contracția
transversală a epruvetei. Dacă tensiunea normală  se calculează împărțind forța
aplicată F la secțiunea reală a epruvetei corespunzătoare acelei forțe, se obține așa-
numita diagramă reală tensiune-deformație.
Principalele puncte ale unei diagrame     sunt:
 limita de proporționalitate (P) corespunde valorii maxime a tensiunii normale  p
până la care tensiunea normală  este direct proporțională cu deformația  :
  E  , (5.22)
în care E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal sau modulul lui Young al
materialului încercat. Relația (5.22) se numește legea lui Hooke.
Modulul lui Young se calculează ca panta porțiunii liniare a diagramei tensiune-
deformație     :

E  tg  (5.23)

 limita de elasticitate (E) care corespunde valorii maxime a tensiunii normale  e

până la care deformațiile sunt elastice. Acest lucru înseamnă că epruveta revine la
forma și dimensiunile inițiale dacă epruveta se descarcă.
 limita de curgere (C) care corespunde valorii tensiunii normale  c pentru care
epruveta se deformează în timp ce tensiunea normală rămâne constantă (există o
lungire l apreciabilă fără vreo creștere corespunzătoare a forței de tracțiune).

8
 Camelia Cerbu – Rezistența Materialelor

Rezistența la curgere este asociată cu punctul de curgere C.

 tensiunea limită sau rezistența limită (  l ) reprezintă cea mai mare ordonată a
diagramei tensiune-deformație     .
 rezistența la rupere (  r ) reprezintă tensiunea normală la rupere. Analizând
diagrama tensiune-deformație se observă că rezistența la rupere  r este mai mică
decât tensiunea limită  l deoarece tensiunea normală la rupere se calculează
împărțind forța de rupere la aria secțiunii inițiale a epruvetei. Dar aproape de
punctul de rupere, aria secțiunii epruvetei scade rapid în momentul ruperii. Acest
fenomen se numește gâtuire și poate fi exprimat utilizând relația:
A  Ar
Gâtuirea  0  100 [%], (5.24)
A0

în care Ar reprezintă aria secțiunii transversale a epruvetei la rupere.

Fenomenul de gâtuire poate fi observat în figura 5.10a la o epruvetă din oțel. Efectul
fenomenului de gâtuire nu este la fel de pronunțat în cazul epruvetelor din aluminiu
(fig. 5.10b).

a. b.
Fig. 5.10

Observații
Există două tipuri de materiale care depind de mărimea deformației până la rupere:
 materiale ductile (oțeluri cu conținut scăzut de carbon) care se deformează mult
până la rupere;
 materiale fragile (fontă, beton etc.) care prezintă deformații mici până la rupere.
Punctul final al diagramei tensiune-deformație     reprezintă ruperea completă a
epruvetei.

1.4. Energia de deformație în cazul solicitărilor axiale

Se consideră un element de volum ca cel prezentat în figura 5.11, având dimensiunile

dx, dy și dz , solicitat de tensiunea normal  x . Forța totală care acționează la nivelul
suprafeței pe care se aplică  x , se calculează cu relația:

9
 Cap. 5. Solicitări axiale

F   x  dy  dz , (5.25)

în care dy  dz este aria feței elementului pe care se aplică tensiunea normală  x .

Elementul de volum se lungește în direcția axei Ox din cauza acțiunii acestei forțe iar
lungirea se calculează cu relația:
dx    x  dx . (5.26)

Fig. 5.11 Fig. 5.12

Astfel, dacă elementul este inițial liber de tensiuni, forța care acționează asupra
elementului crește liniar de la zero la valoarea finală. Forța medie care acționează
1
asupra elementului în timpul deformației, este egală cu  x  dy  dz .
2
Înmulțind această forță medie cu distanța pe care aceasta acționează se obține lucrul
mecanic exterior efectuat asupra elementului. În cazul unui corp perfect elastic, nu se
disipează nicio cantitate de energie iar lucrul mecanic exterior se transformă integral
în energie elastică de deformație. Prin urmare, energia elastică de deformație U
pentru un element de volum aflat în stare uni-axială de tensiune, se calculează cu
relația:
1 1 1
dU   x  dy  dz   x  dx   x   x  dx  dy  dz   x   x  dV , (5.27)
2   2
 2
dis tan ce
average force
 
work done
on the element

în care dV este volumul elementului.

Se definește energia specifică de deformație U 0 ca energia înmagazinată în corpul
elastic pe unitatea de volum a materialului:
dU 1
U0    x  x . (5.28)
dV 2
Această expresie se poate interpreta grafic ca aria aflată sub linia înclinată care
reprezintă diagrama tensiune-deformație pe domeniul elastic (fig. 5.12).

10
 Camelia Cerbu – Rezistența Materialelor

Câtă vreme în domeniul elastic se aplică legea lui Hooke, aceasta însamnă că:
x
 x  E x sau x  (5.29)
E
iar relația (5.28) poate fi scrisă ca:

2 1x
2
1
U0  E  x  . (5.30)
2 2 E
Din relația (5.28) se poate scrie:
dU  U 0  dV . (5.31)

Integrând fiecare membru al relației de mai sus pe întreg volumul elementului, se

obține energia elastică de deformație:

 x2
U V U 0 dV  V 2E dV . (5.32)

1.5. Calculul deplasărilor prin metode energetice

Principiul conservării energiei se poate utiliza pentru a calcula deformația unui
element solicitat. În acest scop, energia elastică de deformație U a unui element se
calculează utilizând ecuațiile rezultate în secțiunea precedentă. Apoi, egalând această
energie cu lucrul mecanic exterior L , efectuat de forța exterioară, se poate stabili o
relație din care se calculează deplasarea în direcția forței aplicate.
Se va presupune că forța exterioară este aplicată static pe un corp. Acest lucru
înseamnă că, pe măsură ce forța este aplicată, întregul ei efect asupra materialului
este atins gradual începând de la zero până la valoarea nominală a acesteia. Prin
urmare, lucrul mecanic exterior L este egal cu semi-produsul dintre forța totală și
deplasarea în direcția de acționare a acesteia:

F   2 F  F2 l
L  U ….   V sau  . (5.33)
2 2E 2 2 AE
Observație importantă
Această metodă directă poate fi utilizată doar în situațiile în care o singură forță se
aplică asupra unui element. O metodă generală pentru calculul deplasării
corespunzătoare oricărui punct al unui element, cauzată de aplicarea mai multor
sarcini care produc solicitări axiale, se va discuta în secțiunea următoare.

11