1.

Ipoteze simplificatoare în
analiza simplificata
 La baza modelului clasic stau urmatoarele ipoteze simplificatoare in conditii de valabilitate in
raport in raport cu rezultate experimentale:
• Ipoteza mediului continuu
• Ipoteza omogenitatii mediului
• Ipoteza mediului izotrop
• Ipoteza elasticitatii perfecte
• Ipoteza deformatiilor mici
• Ipoteza proportionalitatii intre tensiuni si deformatii
• Principiul lui Saint-Venant
• Ipoteza starii naturale
• Ipoteza lui Bernoulli (ipoteza sectiunilor plane)
 Ipoteza mediului continuu

 Ipoteza omogenitatii mediului

 Ipoteza mediului izotrop

 Ipoteza elasticitatii perfecte

 Ipoteza deformatiilor mici

 Ipoteza proportionalitatii intre tensiuni si deformatii

 Principiul lui Saint-Venant
 Ipoteza starii naturale
 Ipoteza lui Bernoulli
(ipoteza sectiunilor
plane)
 2. Consecinte ale ipotezelor

Dacă se admit aceste ipoteze simplificatoare, rezultă o serie de consecinţe foarte importante:
1. pentru elementele şi structurile de rezistenţă utilizate în construcţii, deplasările secţiunilor
transversale sunt mici, deci condiţiile de echilibru static se pot exprima prin ecuaţiile Mecanicii teoretice
(care au fost stabilite pentru corpul rigid).

2. deoarece relaţia forţă-deplasare este liniară şi deplasările sunt foarte mici, se poate admite
principiul suprapunerii efectelor, adică efectul unei forţe asupra structurii nu este influenţat de efectul
altor forţe aplicate concomitent pe structură, ceea ce revine la a determina efectul total prin însumarea
efectelor parţiale. În Figura 1 se prezintă modul de aplicare a principiului suprapunerii efectelor

Figura 1
 Daca grinda dreapta din Figura 1. este incarcata concomitent cu fortele Pi si Pj, in reazeme vor
aparea reactiunile R1 si R2, iar deplasarile sectiunilor i si j sunt Δi si Δj.
Grinda se considera in urmatoarele doua situatii de incarcare:
-in prima situatie, grinda este incarcata numai cu forta Pi (Figura 1.b). Sub actiunea acestei
incarcari in reazeme apar reactiunile R1i si R2i, iar pe directiile i si j se produc deplasarile Δii si Δji;
-in a doua situatie grinda este incarcata numai cu forta Pj (Figura 1.c). Sub actiunea acestei
incarcari in reazeme apar reactiunile R1j si R2j, iar pe directiile i si j, se produc deplasarile Δij si Δjj.
Suprapunand efectele rezulta:
R1=R1i+R1j ; R2=R21+R2j (1)
Δi=Δii+Δij ; Δj=Δji+Δjj (2)
Aceleasi valori pentru reactiuni si deplasari se obtin si daca grinda este incarcata concomitent cu
fortele Pi si Pj.
 3. Structura de rezistenta este un sistem conservativ, adica energia de deformatie acumulata
pentru trecerea in forma deformata este integral consumata pentru revenirea la forma initiala nedeformata,
cand incarcarea este indepartata.

4. Deoarece relatia forta-deplasare este liniara(Figura 4), se poate scrie:

Pi
tg  sau Pi=KΔ (3)
i

unde K reprezinta rigiditatea structurii, adica valoarea fortei Pi pentru a produce o deplasare Δi=1
De asemenea se poate scrie:
 sau Δi=FPi (4)
tg (90 o   )  tg  i
Pi

unde F reprezinta flexibilitatea structurii, adica valoarea deplasarii Δi pentru o forta Pi=1.
 Din ultimele doua relatii se poate deduce ca F=1/K sau K=1F.
Din Figura 2 se poate constata ca tgβ si tgγ sunt constante, ele nedepinzand de valoarea
fortelor, ci numai de caracteristicile structurii, deci rigiditatea si flexibilitatea sunt caracteristici
proprii ale structurii in calculul de ordinul 1.

Figura 2.
 3. Schematizarea structurilor

 Schematizarea dimensională
În vederea calculului, Rezistenţa materialelor schematizează elementele de construcţii în
funcţie de raportul dintre principalele lor dimensiuni, rezultând schema de calcul elementară în:
1. Bara, cu dimensiunile secţiunii transversale mult mai mici decât lungimea ei. Se defineşte
prin axa barei şi secţiunile perpendiculare pe axă numite secţiuni transversale (Figura 3.1.a). În calcule se
raportează la un sistem de axe şi se schematizează prin axa sa, care uneşte centrele de greutate ale tuturor
secţiunilor transversale ale barei. (Figura 3.1.b)

Figura 3.1 Figura 3.2

 După forma axei barele pot fi bare drepte (Figura 3.2.a), cu axă dreaptă, bare curbe când axa
este o curbă în plan (fig 3.2b) sau în spaţiu.
După direcţia şi sensul acţiunilor barele se numesc:
− tiranţi (Figura 4.a) când acţiunile aplicate în lungul axei întind bara;
− grinzi (Figura 3.2.a) când acţiunile sunt aplicate transversal pe axă;
− stâlpi (Figura. 4.b) când acţiunile aplicate în lungul axei comprimă bara.
După dimensiunile secţiunii transversale barele pot fi:
− bare cu secţiune plină (Figura. 4.c);
− bare cu pereţi subţiri (Figura 4.d) când dimensiunile de ansamblu ale secţiunii sunt mai mari
decât grosimile pereţilor;
− fire (Figura. 4.e) la care dimensiunile secţiunii transversale sunt foarte mici în comparaţie cu
lungimea.

Figura 4
 2. Placa, (Figura 5.a) cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni. Se defineşte prin
grosimea şi suprafaţă mediană. În calcule secţiunile transversale se consideră cu grosime unitară.

Figura 5.

Sistemul de axa ataşat are y normală la suprafaţa mediană şi axele x şi z cuprinse în planul suprafeţei
mediane. Se schematizează prin suprafaţa mediană şi secţiune transversală unitară Figura 5.b).
După forma suprafeţei mediane, plăcile pot fi:
− plăci plane denumite dale sau planşee (Figura 6.a) dacă sunt încărcate perpendicular pe
suprafaţa mediană sau şaibe; pereţi diafragme (Figura. 6.b) în cazul în care acţiunile sunt cuprinse în
planul median.
− plăci curbe (Figura 6.c, d) cu una sau două curburi.
Se mai numesc învelitori sau pânze, iar când grosimea este foarte mică se numesc membrane.

Figura 6.

3. Blocul (masivul) Figura 7. are toate cele trei dimensiuni comparabile, deci nu se
schematizează. În această categorie intră fundaţiile izolate, tuburi cu pereţi groşi, etc.

Legând una sau mai multe elemente simple se obţin

structuri elementare. Prin legarea barelor de exemplu
rezultă grinzi cu zăbrele, cadre, reţele de grinzi. Prin
legarea plăcilor se obţin planşee, diafragme, structuri din
plăci curbe etc.

Figura 7.
 4.Cadrele plane (Figura. 9) sunt structuri formate din bare drepte dispuse în două sau mai
multe direcţii şi conectate între ele în noduri rigide sau articulate.

Figura 9

5.Grinzile cu zăbrele (Figura. 10) sunt structuri realizate din bare drepte conectate între ele
prin noduri articulate. Grinzile cu zăbrele sunt încărcate numai cu forţe aplicate în noduri.

Figura 10
 Schematizarea legăturilor
a) Legături exterioare, reazeme
Legarea unei bare de teren sau de alte elemente fixe se face prin
dispozitive denumite reazeme.
Bara supusă acţiunilor exterioare are tendinţa de deplasare şi deci va
transmite acţiuni asupra reazemelor care se reduc la forţe şi momente. Rezemările
la rândul lor se opun tendinţei de deplasare şi transmit barei acţiuni egale şi de sens
contrar numite reacţiuni (forţe de legătură exterioare). Încărcările aplicate direct pe
structură împreună cu reacţiunile formează un sistem de forţe în echilibru, condiţie
din care se calculează reacţiunile.
Pentru sisteme plane se disting, următoarele tipuri de reazeme:
 1. Reazemul simplu sau mobil, împiedică numai deplasarea pe direcţie perpendiculară
pe suprafaţa de reazeme, deplasarea pe direcţia paralelă cu aceasta şi rotirea elementului rezemat
fiind posibile. Reprezentarea schematică se află în Figura. 11.a,b,c. Reazemul împiedică o singură
deplasare, deci introduce o singură necunoscută, mărimea reacţiunii. Considerând că deplasarea
este împiedicată printr-o legătură schematizată printr-un pendul, se ajunge la reprezentarea din
Figura 11.d.

Figura 11.

2. Articulaţia (reazem fix) împiedică deplasarea pe orice direcţie în plan, dar

permite rotirea în jurul punctului de articulare. Reacţiunea care apare în articulaţie are
punctul de aplicaţie cunoscut, dar mărimea şi direcţia necunoscute (Figura. 12.a).

Figura 12.
 3.Încastrarea împiedică deplasarea pe orice direcţie în plan, precum şi rotirea (Figura 13.a).

Figura 13.

Necunoscutele folosite în calcule sunt reacţiunea orizontală H, reacţiunea verticală V şi reacţiunea

moment M (Figura. 14.3). În Figura. 13.c este indicată reprezentarea pendularǎ.
În afara celor trei tipuri de reazeme, pentru fixare în spaţiu există:
4.Articulaţia sferică sau spaţială (Figura 14.a) care împiedică deplasările în trei direcţii şi
permite rotaţii în raport cu orice dreaptă ce trece prin A, punctul teoretic al articulaţiei. Reacţiunile se
aleg ca şi componente după cele trei direcţii ortogonale V, H, Z sau Rx, Ry, Rz (Figura. 14.b)

Figura 14.

Încastrarea spaţială care împiedică atât translaţiile cât şi rotaţiile, are şase reacţiuni Rx, Ry,Rz şi Mx,
My, Mz
 4. Teorema lui Betti
(teorema reciprocitatii lucrului mecanic)
 5. Teoremele lui Castigliano
 6. Teorema lui Maxwell
(teorema reciprocitatii deplasarilor)
6. Conformarea structurilor metalice la actiunile
seismice conform normativului P100
 In conformitate cu normativul P100-2006 exista o serie
de prevederi specifice constructiilor amplasate in zone
seismice, cu privire la:
 materialele utilizate
 determinarea solicitarilor de dimensionare in domeniul
elastic
 particularitati legate de imbinarea elementelor
 prevederi specifice cadrelor necontravantuite
 prevederi specifice cadrelor contravantuite centric
 prevederi specifice cadrelor contravantuite excentric
 8. Prevederi generale privind proiectarea
constructiilor din lemn
. Prescriptii generale de proiectare

• La proiectarea constructiilor din lemn se vor adopta

masuri si solutii constructive de protectie impotriva atacului
ciupercilor si a insectelor xilofage si de evitare a umezirii.

• Daca la punerea in opera materialul lemnos are o

umiditate mare (dar maxim 20%) si nu exista posibilitatea de a
fi uscat pe santier, se vor adopta solutii constructive, masuri de
protectie si detalii de alcatuire care sa permita ventilarea
elementelor de constructie fara a induce in structura de
rezistenta deformatii periculoase sau cresterea eforturilor
sectionale.
• In cazurile in care constructiile sunt supuse actiunii
unor medii corosive pentru metal, se recomanda
folosirea unor subansambluri structurale fara piese
metalice, de exemplu cu imbinari prin incleiere, cu cuie
din lemn sau cu pene elastice.

• Sistemele constructive se vor stabili astfel incat sa

se asigure o executie si o montare simpla.
Prescriptii generale de alcatuire si calcul

Elementele sarpantei (astereala, sipci, capriori, pane, popi, contrafise, clesti si talpi)
se calculeaza la incarcarile de calcul stabilite conform standardelor de actiuni, grupate in
urmatoarele situatii de incarcare:

Ipoteza I: incarcarea permanenta + incarcarea din zapada;

Ipoteza a IIa: incarcarea permanenta + incarcarea exterioara din vant (la care se
adauga efectul suctiunii interioare) + jumatate din intensitatea incarcarii din zapada;

Ipoteza a IIIa: incarcarea permanenta + o forta concentrata (aplicata in pozitia in care

produce cea mai defavorabila stare de solicitare) avand valoarea normata de 1000 N,
majorata cu un coeficient al incarcarii n = 1,5.

Ipoteza a IVa: incarcarea permanenta + incarcarea exterioara din vant (la care se
adauga efectul presiunii interioare) – numai la acoperisuri foarte usoare
Observatii:

• La calculul sipcilor nu se ia in considerare ipoteza a IIIa, intrucat circulatia

pe acoperisul in executie, in acest caz, se asigura pe podini de repartitie a
incarcarilor sau numai pe capriori.

• La calculul asterelei, daca distanta intre axele scandurilor este sub 15 cm se

considera ca forta concentrata se distribuie la doua scanduri, iar daca distanta este
mai mare de 15 cm, forta concentrata se repartizeaza unei singure scanduri. In
cazul a doua straturi de scanduri suprapuse, sau in cazul unui strat de scanduri
solidarizat cu rigle transversale, se considera ca forta concentrata se distribuie pe o
latime de 50 cm.
Recomandari:

• se vor evita imbinarile la care transmiterea eforturilor se face prin mai multe
mijloace de asamblare cu rigiditati diferite (de exemplu chertari si tije);

• se va urmari, pe cat posibil, o repartizare uniforma a eforturilor in toate

elementele componente ale barelor compuse comprimate sau intinse;

• la elementele comprimate, se recomanda ca imbinarile de continuitate sa fie

amplasate in apropierea nodurilor si sa se realizeze transmiterea eforturilor direct
prin imbinare cap la cap; eclisele de solidarizare vor avea o lungime de cel putin
trei ori mai mare decat latimea elementelor innadite si vor fi fixate cu cel putin
doua buloane cu diametrul mai mare sau egal cu 12 mm, amplasate de fiecare
parte a rostului;
• la elementele intinse, se recomanda ca eforturile sa
se transmita centric, evitanduse momentele datorate
excentricitatii, iar imbinarile de continuitate vor fi
amplasate in zonele cu solicitari reduse;

• la grinzile cu zabrele, barele vor fi, pe cat posibil,

centrate la noduri;

• cand nu se pot folosi subansamble prefabricate, se

recomanda adoptarea unor sisteme static determinate.
• Elementele portante intinse cu sectiune simpla din lemn trebuie
sa aiba aria sectiunii nete (rezultata in urma scaderii slabirilor din
sectiune) de cel putin 4 000 mm2 si minimum 2/3 din aria sectiunii
brute. Grosimea sectiunii slabite trebuie sa fie de minimum 38 mm,
iar a sectiunii brute de minimum 58 mm, in cazul elementelor
solicitate la intindere pentru care tensiunea normala maxima
depaseste 70 % din rezistenta de calcul la intindere.

• In cazul elementelor portante cu sectiune compusa, realizata din

scanduri batute in cuie sau prin incleiere, este necesar ca grosimea
minima a unei piese (scanduri) sa fie de 24 mm si sa aiba aria sectiunii
transversale de cel putin 1.400 mm2. Grosimea pieselor care alcatuiesc
elementele compuse incleiate nu este limitata inferior, iar superior se
recomanda sa nu depaseasca 50 mm.
La grinzile incovoiate trebuie evitate
slabirile amplasate in zone de solicitare
maxima la forta taietoare; in cazurile in care
acest lucru nu este posibil se recomanda ca
adancimea maxima a chertarii in zona
intinsa de la reazem (fig. 3.1.) sa se limiteze
la valorile:

• a = 0,1 h cand R/bh ≥ 0,5 N/mm2

• a = 0,25h cand R/bh = 0,3 N/mm2

(3.1)

• a = 0,5h cand R/bh ≤ 0,2 N/mm2

R fiind reactiunea, in N, iar b si h

dimensiunile sectiunii transversale, in mm.
• a = 0,3 h cand h ≥ 180 mm;

• a = 0,5 h cand 120 mm < h < 180 mm; (3.2)

• a = 0,5 h cand h ≤ 120 mm.

Observatie:

• Pentru marimea a se va adopta valoarea minima rezultata in

urma implicarii relatiilor (3.1) si (3.2).

Lungimea minima a chertarii (v. fig. 3.1.) trebuie sa

indeplineasca conditiile:

c ≥ h si c1 ≥ 4a (3.3)

Se recomanda ca taierea sa se faca oblic (linia punctata din

figura 3.1). In cazul in care in apropierea reazemelor actioneaza forte
concentrate cu valori mari se interzice executarea chertarilor.
Stabilirea deschiderii de calcul

Deschiderea de calcul a elementelor de constructie din

lemn se va stabili in functie de tipul elementului de constructie,
schema statica adoptata si natura reazemelor, astfel:

• La grinzile simplu rezemate care sprijina pe zidarie direct

sau prin intermediul unor centuri (fig. 3.2), deschiderea de
calcul se va considera egala cu lumina golului majorata cu 5 %;
lungimea de rezemare a acestora direct pe zidarie se va
determina prin calcul, astfel incat sa nu se depaseasca
rezistentele de calcul in lemn la compresiune perpendiculara pe
fibre si va fi de minim 200 mm.
• La grinzile simplu rezemate care sprijina pe stalpi sau pe grinzi din lemn,
deschiderea de calcul va fi egala cu distanta intre axele elementelor de reazem.

• Deschiderile de calcul la grinzile continue se vor considera egale cu distantele

intre axele reazemelor.

• In cazul grinzilor cu contrafise (fig. 3.3) deschiderea de calcul va fi:

pentru traveile 1(n 1), lc =lo + a;

pentru traveea n, lc =lo + 1,5a. (3.4)

• Elementele de sarpanta (astereala, sipci, capriori si
pane) se calculeaza ca grinzi simplu rezemate, avand
deschiderea de calcul egala cu lumina intre reazeme,
majorata cu 10 cm, insa cel mult distanta intre axele
reazemelor.
Deformatii maxime admise

• Deformatiile maxime finale ale elementelor incovoiate, stabilite pe baza

relatiei (3.5) nu vor depasi valorile deformatiilor maxime admise, date in tabelul
3.1.

• Deformatiile maxime finale de incovoiere (fig. 3.4) se stabilesc cu relatia:

fmax, final= f1 + f2 + fi + fc , (3.5)

in care:

f1 sageata (deformatia transversala pe axa elementului)

datorata incarcarilor permanente;

f2 sageata datorata incarcarilor temporare;

fi sageata datorata deformatiei imbinarilor;

fc contrasageata initiala a grinzii neincarcate, care se

stabileste prin calcul ca fiind sageata grinzii incarcata cu
sarcinile permanente si cu 1/2 din sarcinile utile.
• Deformatiile f1 si f2 se stabilesc ca valori finale tinand cont de
fenomenul de fluaj si de umiditatea de echilibru a materialului lemnos,
cu relatiile:

• f1 = f1,mst (1+kdef);

• f2 = f2,mst (1+kdef). (3.6)

• Sagetile f1,mst si f2,mst se stabilesc pe baza incarcarilor normate

neafectate de coeficientii incarcarilor, pentru sectiunea bruta a
elementului, luand in considerare modulul de elasticitate mediu E.

• Valorile coeficientului kdef, in functie de durata de actiune, a

incarcarilor si de clasa de exploatare a constructiei sunt date in tabelul
3.2.
Deformatia din curgerea lenta a
imbinarilor, fi, are valorile din
tabelul 3.3, in functie de tipul
imbinarilor si de diametrul tijelor.
Observatie:

d reprezinta diametrul tijei;

L efortul efectiv in tija;

Lcap capacitatea de rezistenta minima a tijei.

• Grinzile din lemn incovoiate, alcatuite cu sectiune simplu si utilizate la

elemente de constructie cu deschideri reduse (l ≤ 6,00 m) se realizeaza, in mod
obisnuit, fara contrasageata.

• La grinzile cu sectiune compusa solicitate la incovoieri precum si la grinzile

cu zabrele, se executa o contrasageata egala cu sageata produsa de incarcarile
permanente plus jumatate din actiunile temporare. Grinzile cu zabrele executate
fara tavan suspendat se vor executa cu o contrasageata de minim Lc /200 (Lc fiind
deschiderea de calcul a grinzii).
Lungimi de flambaj si coeficienti de zveltete limita

• Lungimile de flambaj, lf, ale barelor cu sectiune simpla solicitate la compresiune se iau din tabelul 3.4. in functie de
tipul legaturilor mecanice la capete.
Lungimile de flambaj, lf, ale barelor grinzilor cu zabrele se iau conform tabelului 3.5
• La structurile in cadre din lemn,
lungimile de flambaj in planul cadrului
pentru stalpi cu sectiune constanta se
stabilesc in functie de conditiile de
rezemare mecanica la extremitati.

• In plan normal pe planul

cadrului, lungimile de flambaj ale
stalpilor se vor lua egale cu distanta
dintre legaturile ce impiedica
deplasarea pe aceasta directie.

Coeficientii de zveltete, λf, ai

elementelor comprimate, definiti ca
raportul dintre lungimea de flambaj si
raza de giratie corespunzatoare
sectiunii elementului pe directia de
calcul la flambaj, nu vor depasi valorile
maxime admisibile, λa , prevazute in
tabelul 3.6.