Sunteți pe pagina 1din 195

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE  ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI 

ORDIN Nr. 4/N din: 22.01.1997 

Având în vedere: 
­ Avizele Consiliului Tehnico­Ştiinţific nr. 341/96; 342/96; 343/96, 
­ In temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor 
Publice şi Amenajării Teritoriului, 
­ In conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 591/1996, 
­ Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul 

ORDIN 

Art. 1 ­ Se aprobă 
"Normativ privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor" Indicativ 
NP­015­97 

Art. 2 ­ Reglementările de la art.  1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor. 

Art. 3 ­ Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va aduce la îndeplinire 
prevederile prezentului ordin. 

MINISTRU 
NICOLAE NOICA
MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI 

DIRECŢIA COORDONARE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI 
TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII 

NORMATIV 
privind 
PROIECTAREA ŞI VERIFICAREA CONSTRUCŢIILOR 
SPITALICEŞTI ŞI A INSTALAŢIILOR 
AFERENTE ACESTORA 

Elaborat de: 
JSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE ŞI TEHNICĂ DE CALCUL SI 
CONSTRUCŢII ­ IPCT ­ S.A. ­ BUCUREŞTI 
În colaborare cu: ISTITUTUL DE PROIECTĂRI CARPAŢI ­ R.A. 

IPCT ­ SA 
DIRECTOR GENERAL                                        ing.Şerban Stănescu 
DIRECTOR GENERAL ADJUNCT                    dr.ing.Dan Căpăţână 
ŞEF DEPARTAMENT ARHITECTURĂ             dr.arh.Ştefan Barthon 
RESPONSABIL LUCRARE  arh.Ioana Atanasescu 

CARPATI PROIECT ­RA 
DIRECTOR                                                        ing.Mihai Mihalache 
RESPONSABILI LUCRARE                               arh.Silvia Măldărescu 
ing.Radu Măldărescu 
Avizat de:CTS­MLPAT 

DIRECŢIA   DE  COORDONARE,  CERCETARE  ŞTIINŢIFICĂ   ŞI   REGLEMENTĂRI 
TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII 

DIRECTOR                                                        ing.Octavian Mănoiu 
RESPONSABIL TEMĂ  arh.Doroteia Cocheci
CUPRINS 
VOLUMUL I 

I.  GENERALITĂŢI 
1.1.               Obiect 
1.2.               Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare 

II.  CADRUL LEGISLATIV 
privind proiectarea, realizarea si exploatarea 
clădirilor spitaliceşti 

II.1.              Cadrul general 

Anexa II­a ­ Documente conexe 

III.                CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALA 
pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor 

III.1.  Date generale, tipuri de spitale, 
date tematice de bază 
III.2.  Organizarea funcţională şi generală 
III3.             Prezentarea cerinţelor funcţionale tehnologice 
pentru principalele compartimente şi servicii 
III.4.              Instalaţii electrice 
III.5.              Instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare 
III.6.              Instalaţii de ventilare şi tratare a aerului 
III.7.              Instalaţii termice 
III.8.              Instalaţii frigorifice 
III.9.  Instalaţii de gaze naturale şi fluide medicinale 
III.10.           Instalaţii de colectare şi tratare deşeuri solide 

IV.  CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE 
privind amplasarea clădirilor spitaliceşti 
IV. 1.            Dimensionarea şi forma terenului 
IV.2.            Caracteristici geo­fizice ale terenului 
IV.3.            Condiţii de microclimat în zona amplasamentului 
IV.4. Amplasarea spitalelor în cadrul localităţilor 
IV.5.             Criterii de organizare funcţional­urbanistică 
a incintei sau a platformei spitaliceşti
ANEXE GENERALE 

AI.       Scheme funcţionale privind principalele compartimente şi sectoare 
AII.      Condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea şi exploatarea 
construcţiilor spitaliceşti 
AII.l.  Considerente generale 
AII.2.  Derularea procesului de proiectare 
AI 1.3.    Realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii 
AII.4.  Exploatarea clădirilor spitaliceşti 

Anexa AII.2.a.      Lista avizelor şi acordurilor ce trebuie obţinute de investitor 
(beneficiar de folosinţă) pe parcursul elaborării proiectului
NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI 
INDICATIV NPO15­97 

I GENERALITĂŢI 

I.1OBIECT 

I1.1  Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea clădirilor 
spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap.II şi IV), precum şi valorile 
parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995. 
(cap.V). 

I.1.2.         Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de 
spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal: 
­echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical, acestea 
impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează; 
­vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi 
psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor; 
­cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune, la parametri adecvaţi asigurării 
asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz de calamitate sau dezastru. 

1.1.3.         Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate, corespunzătoare 
clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea acestora), ce trebuie realizate şi 
menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga durată de existenţă a construcţiei. 

I .2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDIŢII DE UTILIZARE 

I.2.1  Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor spitaliceşti noi, şi 
după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau repararea clădirilor existente. 

I.2.2.  Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către: 
­organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care iniţiază 
investiţii în domeniul sănătăţii (cap.II şi cap.IV); 
­verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.V); 

Elaborat de: 
INST. DE PROIECTARE CERCETARE ŞI TEHNICA DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII 

Aprobat de: 
MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI 
AMENAJĂRII TERITORIULUI 
cu ordinul nr.4/N din 22.01.97
­elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale Planurilor 
Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale şi locale, 
referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti (cap.IV) şi 
cap.V); 
­elaboratorii  studiilor de  prefezabilitate  sau  ale  studiilor preliminare pentru întocmirea 
temelor de proiectare şi a temelor de tehnologie medicală (cap.III şi cap.IV); 
­persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către 
investitori sau antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.III şi cap.IV). 
I.2.3.          Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de 
performanţă ­ conf.cap.V) corespunzătoare categoriei de importanţă „C". Proiectantul, la 
solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor 
utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ. 
I.2.4.          La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile 
prezentului normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.
II.  CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI 
EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI 

II.1CADRUL GENERAL 

II.l.l. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi, în conformitate cu legislaţia, 
privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi teritoriale 
de asistenţă medicală. 

II.1 .2. Organizarea spitalelor (capacitate, profil medical, structura serviciilor componente), 
indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate, se face în 
conformitate cu prevederile legale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale 
sau cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale. 

II. 1.3.       Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din: 
a. ­fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin lege în 
afara acestor bugete), 
b. ­credite garantate sau contractate de stat, 
c. ­fonduri private (de la persoane fizice sau juridice), 
d. ­fonduri mixte (publice + private).Construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din 
fonduri publice şi/sau credite garantate de stat, urmează regimul investiţiilor publice conform cu 
Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice 
72/1996 privind aprobarea investiţiilor. 

II. 1.4. Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în 
temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează acestea. 

II. 1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exoploatarea lor se vor face în conformitate cu 
prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii. 

II. 1.6.       Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public, 
domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ­teritoriale, sau pe terenuri 
proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale 
ce reglementează utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 80/1994,• Legea 
33/1994, Legea 18/1990 etc). 

II. 1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul 
de stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din 
credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile 
stabilite de Ord. Guv. nr. 12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (MF) si al 
Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.l743/69/N/1996. 

II. 1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se 
finanţează din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si 
ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul 
tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă. 

MENŢIUNE 

Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea
construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII. 

ANEXA II­a 

DOCUMENTE CONEXE 

Legea 10/1995  ­privind calitatea în construcţii 
Legea 3/1978  ­privind asigurarea sănătăţii populaţiei 
Legea 72/1996  ­privind finanţele publice 
Legea 50/1991  ­privind autorizarea executării construcţiilor 
Legea 18/1991  ­privind fondul funciar 
Legea 33/1992  ­privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică 
Legea 83/1994  ­pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza 
Legii 58/1993 
Legea 137/1995  ­privind protecţia mediului 
HG 592/1993  ­pentru   aprobarea   Regulamentului   privind   procedurile   de 
organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice 
HG 727/1993  ­pentru   aprobarea  Regulamentului   privind  procedurile  de 
organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiilor publice 
HG 112/1993  ­privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului 
Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale 
HG 376/1994  ­privind metodologia de elaborare a devizului general pentru 
obiectivele de investiţii 
HG 925/1995  ­pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare 
tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor 
HG 525/1996  ­pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism 
Ordonanţa Guv. 12/1993  ­privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice 
Ordin 91/1991 MLPAT  ­pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a 
conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991 
Ordin MAPPM 125/1996  ­pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor 
economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător 
Ordin comun MF­MLPAT . 
1743/69/N/1996  ­pentru aprobarea Normelor metodologice privind conţinutul ­ 
cadru al proiectelor ­ pe faze de proiectare ­, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al 
contractelor pentru execuţia investiţiilor 
Legea 125/1996  ­pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind 
autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor 
Legea 90/1996  ­Legea protecţiei muncii
III.     CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU 
PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR 

III.l.       DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ 

III. 1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care 
asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare 
pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat 

III. 1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt: 
­spitale generale ­ ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli 
interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică­ginecologie. In funcţie de teritoriul arondat spitalele 
generale pot fi : comunale, orăşeneşti, 
municipale, judeţene. 
OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (fără chirurgie), 
cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitate urbană cea mai apropiată. 
­spitale de specialitate ­ ce asigură asistenţa medicală într­una din specialităţile medicale 
principale sau într­unui ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale 
de chirurgie cardio­vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie 
(derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli 
infecţioase (derivate din specialitatea 
boli interne) ş.a.m.d.. 

OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în 
oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de 
specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită 
vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli 
infecţioase (datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorita 
duratei mari de spitalizare). 

III. 1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii 
medicale în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi 
tratament alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ 
autonome (cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct, ca secţii, 
în structura unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate. 
în funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare ă necesităţilor din teritoriu) şi de 
dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic­tratament (ca amploare, diversitate şi 
nivel de echipare cu aparatură medicală), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele 
de specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele. 
III. 1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale 
clinice şi sunt diferenţiate Ia rândul lor în: ­spitale clinice generale (spitale universitare), ­spitale 
clinice de specialitate. 
OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă iu oraşele în care există instituţii de 
învăţământ superior medical. 
III.15. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă 
asistenţa medicală propriu­zisă şi învăţământul de specialitate, integrează şi funcţiuni de 
cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumite profiluri medicale 
sunt: 
­ institutele medicale, 
­ centrele medicale.
Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu­zise, ele au în componenţa lor 
secţii medicale şi servicii de diagnostic­tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti. 

III.l .6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structura 
medicală cu spitalele (iară a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării 
reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce 
acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc. 
Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă 
şi recuperare) pacienţilor care au încheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi 
sanatoriile se organizează pe profiluri medicale, separat pentru adulţi şi copii. 
Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone geo­ 
climatice cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare. 

III.l .7. în funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după 
cum urmează: 
a.­spitale mici (150­350 paturi pentru spitale generale, 
100­200 paturi pentru spitale de specialitate) 
b.­spitale mijlocii (400­600 paturi pentru spitale generale, 
250­400 paturi pentru spitale de specialitate) 
c.­spitale mari (700­1000 paturi pentru spitale generale, 
500­700 paturi pentru spitale de specialitate 
d.­spitale foarte mari (peste 1100 paturi ­ de regulă sunt spitale generale). 

OBSER VA ŢIE: In ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specialiştii în domeniu 
apreciază că: 
­spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor 
de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stressante pentru 
pacienţi; 
­spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul 
clinicilor universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri 
medicale; 
­spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a 
serviciilor medicale de bază. 

III. 1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine 
o serie de unităţi de servicii si prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială, 
de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie 
de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu 
pentru personalul medical etc. Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se 
impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor. 
Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu­zis, dar amplasate în 
aceiaşi incintă, vor fi denumite în text ..funcţiuni asociate". 

III. 1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor 
depinde direct de următoarele date tematice de bază: 
­capacitate (număr de paturi), 
­structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora), 
­structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare 
tehnico­medicală), 
­structura funcţiunilor asociate (după caz)
, ­natura atribuţiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz), 
­tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora, 
­sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz), 
­condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de 
organizare al utilităţilor). 

Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema­cadru pentru 
stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea, 
structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale 
spitalului (tema de proiectare propriu­zisă), pentru estimarea globală a necesarului de 
echipamente şi utilităţi. 

III.2.       ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ 

III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi 
interrelaţionarea lor reciprocă 

Organizarea spaţial­funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din sectoarele şi 
compartimentele componente, se face ţinând seama de: 
­categoriile de utilizatori, 
­specificul activităţilor, 
­condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile) 
utilizate, 
­criterii de igienă şi asepsie. 

III.2.1.1.   Principalele categorii de utilizatori sunt: 
a.­ pacienţii  ­spitalizaţi ­ambulatori gravitatea afecţiunii, risc de contaminare pentru restul 
utilizatorilor) 
b.­ personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical) 
c­ personalul paramedical (desfăşoară activităţi complementare procesului medical şi se 
diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.) 
d.­ însoţitori (persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta) 
e.­ aparţinători si vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care 
intră în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical) 
f. Studenţi, cursanţi ­ la spitale clinice şi institute medicale 
­g.­ personal de cercetare ­ la institute şi centre medicale ­ 
Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: ­ spaţiile necesare, ­ condiţiile adecvate 
de microclimat şi igienă, ­ protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe 
timpul staţionării sau desfăşurării de activităţi în incinta şi clădirile spitalului. 

III.2.1.2.    Principalele tipuri de activităţi sunt: 
­medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după 
natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie); 
­complementare  procesului  medical  propriu­zis   (supravegherea   şi   asistarea 
bolnavului, studiu şi documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, 
pregătirea materialului şi instrumentarului, sterilizare etc); 
­gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc); 
­de conducere si organizare: 
­administrative si de gestiune: 
­tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);
­de învăţământ si cercetare (după caz). 

Dintre activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care 
impun: 
­izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din 
considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare), 
­instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea 
fluxurilor şi proceselor medicale. 
Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotărilfe vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de 
activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de 
securitate a muncii în sectorul sanitar. 

III.2.1.3.   Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de 
folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale 
impun condiţionări tehnologice severe privind: 
­conformarea şi dimensionarea spaţiilor, 
­organizarea fluxurilor, 
­alegerea soluţiilor constructive şi de finisare, 
­deservirea cu instalaţii. 

III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în 
alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din 
sectoarele şi compartimentele medicale. în practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi 
recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare) 
modalităţi de soluţionare spaţio­funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la 
minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri 
medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii. 

Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza 
criteriilor de igienă şi asepsie sunt: 
­segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile); 
­diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/închise etc); 
­interpunerea de bariere ­ filtre de control şi igienizare ­ la trecerile între zone cu 
potenţial diferit de contaminare; 
­utilizarea   de   echipamente   şi   instalaţii   speciale   pentru   tratarea,   curăţirea, dezinfectarea, 
sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de 
transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice, 
instrumente, lenjerie etc.) 

III.2.2.  Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor 

III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale, prezentată în continuare, 
are la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este 
folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de 
organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea 
conceptului de organizare spaţial­funcţională a clădirilor spitaliceşti. 

III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a 
unităţilor funcţionale componente (compartimente) este: 
A. Sector spitalizare
Al. Secţiile medicale cu paturi compuse din'unităţi de îngrijire 
A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz) 
A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor 
B. Sector ambulator (pentru pacienţii ncinternaţi) 
Bl. Cabinete de consultaţii şi tratamente 
B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare 
C. Servicii tehnico­medicale de diagnostic si tratament 
C1. Sector de intervenţii ­ tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi 
Cla.­bloc operator 
Clb. ­serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI) 
Clc.­bloc de naşteri 
C2. Sector de investigaţii ­ explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi 
spitalizaţi) 
C2a.­laborator de analize medicale 
C2b. ­laborator de radiodiagnostic 
C2c. ­laboratoare de explorări funcţionale , 
C2d. ­laborator de anatomie patologică 
C2e. ­laborator de medicină nucleară (după caz) 
C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi) 
C3a. ­serviciu de urgenţe 
C3b. ­serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie 
C3c. ­compartiment de epurare renală (după caz) 
C3d. ­compartiment de radioterapie (după caz) 
C3e. ­compartiment de psihoterapie şi ergoterapie (după caz) 
C3f. ­alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura 
medicală a spitalului 
C4. Servicii tehnico­medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor) 
C4a. ­serviciu de sterilizare centrală 
C4b. ­farmacie 
C4c. ­bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz) 
C4d. ­prosectură (morgă) 
D. Servicii gospodăreşti 
D1. Bucătărie şi depozite alimente 
D2. Spălătorie şi depozite lenjerie 
D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi) 

E. Conducere medicală si administraţie 
E1. Conducere medicală 
E2. Birouri administrative 
E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive 
E4.Compartiment prelucrare informaţii şi documente 
E5. Sală de întruniri 
F. Servicii anexe pentru personal 
FI. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic 
F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă) F3. Cantină 
G. Spatii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori 
G l. Garderobă 
G2. Serviciu de informaţii şi relaţii 
G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare) 
G4. Diverse prestaţii ­frizerie, coafură, poştă (după caz)
G5. Capelă (după caz) 
H. Servicii tehnico­utilitare 
H1. Centrale şi staţii tehnice 
H1 a.­centrală termică 
Hlb. ­gospodărie de apă şi staţie hidrofor 
H1 c. ­post de transformare şi grup electrogen 
Hld. ­centrale de ventilaţie şi de tratare agerului 
Hle. ­centrală frigorifică (după caz) 
H lf. ­staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale 
H1 g. ­centrală telefonică 
Hlh.  ­staţii   pentru   comunicare   interne  (TV   cu   circuit  închis, 
ceasoficare, căutare de persoane, radioficare) 
H1 i. ­staţii de pompare şi tratare efluenţi 
Hlj. ­spaţii tehnice pentru maşini ascensoare 
Hlk. ­spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale 
Hll. ­alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, 
camere tablouri electrice, galerii de vizitare etc.) 

H2. Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării 
echipamentelor şi instalaţiilor (după caz) 
H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere) 
H4. Depozite diverse 
H5. Staţie colectare şi tratare deşeuri solide 
H6. Garaje 
H7. Control poartă 

OBSERVA ŢIE: In funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele 
din unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de 
ex. laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur 
compartiment, serviciul de urgenţă poate intra in componenţa serviciului de primire a bolnavilor 
spitalizaţi etc.) 

III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectorelor şi unităţilor funcţionale se completează 
cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii, 
cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic 
etc.) 
Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta 
diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte 
componenţa serviciilor tehnico­medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni). 
Pentru   institutele  medicale  schema  generală  a   funcţiunilor  spitaliceşti  va   fi particularizată 
în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un 
sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice 
activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. In raport de specificul 
acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico­utilitare, 
gospodăreşti, de conducere şi de administraţie. 

III 2.3. Principii  de  soluţionare   arhitecturală   şi   tehnologică   a   compartimentelor 
functionale 
III.2.3.1 Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreştij(din grupele de funcţiuni 
A,B,C,D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de
organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul 
tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionarile 
tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de 
spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de 
cercetare interdisciplinară specializate în probleme de  tehnologie medicală, precum şi 
reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au 
consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio­funcţională şi tehnologică a acestor 
compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale. 

OBSERVAŢII: ­experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor 
medicale şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare 
spaţio­funcţională. 
­echpamentele medicalele beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind 
alegerea unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de 
fixarea soluţiilor arhitecturale şi tehnologice. 

III.2.3.2.    Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu 
datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului 
de echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea 
structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv 
proiectului) de tehnologie medicală. în absenţa tefmei de tehnologie medicală pentru fiecare din 
compartimentele cu specific medibal (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe 
elaborarea soluţiilor peritru arhitectură şi instalaţii. 

OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea 
(sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul de folosinţă a listei principalelor echipamente 
şi aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionale condiţiile 
de instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea 
prealabilă a proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicata. 

III.2.3.3.    La stabilirea soluţiilor spaţio­funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a 
diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor 
şi a modalităţilor de racordare Ia instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare 
cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor 
medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cea. 12 ­15 ani pentru unele compartimente, 
respectiv la cea. 18­20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului 
şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate. 

III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite 
armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi 
elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul 
compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele 
de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază serii modulare specifice funcţiunilor 
spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate. 

OBSERVAŢIE: ­Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul 
de 0.90 m şi pe modulul de 1.20 m. 

III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea 
circuitelor
III.2.4.1.    Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va 
fi dependent de: 
­condiţionările specifice fiecărui compartiment; 
­cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat 
structurii medicale date; 
­sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la 
interiorul clădirilor, în relaţie cu accesele şi cu circulaţiile din incintă; 
­condiţionările amplasamentului (orientări, regim de înălţime) ­ prezentate la cap.IV. 
­opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial­volumetrică. 

III.2.4.2.    La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în 
consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de 
utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu 
celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau 
contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte 
restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi 
poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii, 
câmpuri electromagnetice etc). 

III.2.4.3.    Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa 
compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie 
similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice 
similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă 
incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a 
circuitelor ce trebuie protejate. 
Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale, 
precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează: 
a.   zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de 
sterilizare centrală ­ după caz) 
b. zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi) 
c. zona laboratoarelor 
d. zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic 
e. zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi 
f. zona ambulatoriului şi a serviciului de internări 
g. zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale h. zona 
administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal 
i. zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii 
j. zona celorlalte servicii tehnico­medicale auxiliare (farmacie, prosectură) 
k. zona gospodărească 
1. zona serviciilor tehnice. 

OBSERVAŢIE: ­Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri 
de spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferita fiind ponderea criteriilor în 
funcţie de care se face zonarea. 
­în cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor 
criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi). 
­Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la 
regrupări ale acestora.
­Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentata la 
pct.III.2.2.2., criteriile de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de 
proiectare. 

Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre 
„curat" spre „murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi 
auxiliare, criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala 
clădirilor sau pe orizontală, în raport cu circulaţiile majore interioare. Astfel: 
­compartimentele din zonele a) si b). adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe 
privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de 
circulaţiile comune; 
­zonele e), f) si g), relativ „neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico­sanitare, sunt 
zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii, 
aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din 
zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se 
amplasează la parter sau mezanin; 
­zonele i). k) si 1). „murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi 
altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de 
asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii 
ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare; 
compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei 
spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, 
precum şi în construcţii anexe izolate; 
­zonele c) si d). respectiv h) si i). pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona 
laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu 
excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic 
faţă de circulaţiile principale ale acestor utilizatori. 

III.2.4.4.    Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să 
răspundă următoarelor deziderate: 
­circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la 
părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, 
trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă 
atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. 
Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi 
directe,; 
­circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul 
îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai 
scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor; 
­circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi 
intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile 
medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente 
medicale; 
­circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi 
şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii 
pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radiofarmaceutice, deşeuri medicale 
contaminate) se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător. 

III.2.4.5.    Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală 
între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise
tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor „străzi". Transportul materialelor şi diferitelor 
produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate, 
închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori. 
Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura 
mijloacelor de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează 
în supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu. 

OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele 
medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de 
peste 3,5 m, nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii 
arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe 
circulaţia principală. 

III.2.4.6.    Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită 
amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente care 
au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze fluxurile 
principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise. 

III.2.4.7. în funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi: 
comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele 
categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de 
intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupa de personal sau de materiale 
(accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară). 
Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de 
natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele 
corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel 
încât să poată fi controlate. 

III.2.5.  Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele 
spitalului (fig.l) 

O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital general, 
ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în schema 
alăturată. 

NOTA: ­Zona secţiilor medicale cu paturi este indicatei numai prin punctele de conexiune la 
sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei in afara conglomeratului 
de fluxuri ce leagă celelalte comopartimente si sectoare funcţionale, dar si pentru a evidenţia 
mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau 
interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi trebuie să 
asigure legături specializate atât cu zona tehnico­gospodărească, cât şi cu celelalte servicii 
medicale. Ele pot fi noduri de circulaţie verticală, in soluţiile arhitecturale de tip „monobloc " 
sau „ articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip „ tentacular". 

111.2.6.  Tipuri de soluţionare spaţial­volumetrică a clădirilor spitaliceşti 

III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti 
(compartimente; sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial­volumetrică 
(arhitecturală) a ansamblului spitalului. 
Tipurile de soluţionare utilizate sunt:
a, ­sistem pavilionar ­ sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care 
există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie 
limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale avantajos din punctul de vedere al 
criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru 
personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte 
mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile 
de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico­gospodăresc şi, după caz, funcţiunile 
asociate (staţie de salvare, dispensar etc).
b. ­ sistem monobloc ­ toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor tehnice se 
amplasează comasat într­un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai economic din
punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de parcurs pentru 
personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor şi circuitelor. 
Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii. 
c. ­ sistem articulat ­ derivat din sistemul monobloc; configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu 
de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone 
şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de 
spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico­medicale şi tehnico­ 
gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii 
arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate. 
d. ­ sistem tentacular ­ derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită 
condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un 
volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, „neutre" din punctul de 
vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai 
ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de 
modalităţi de configurare volumetrică. 

III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial­volumetrică se va ţine seama de faptul că 
spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema 
măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico­medicale existente sau completării cu 
compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare, 
să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor 
construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze 
pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de 
circuite funcţionale. 

III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu 


condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii 
de rezistenţă 

III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să 
asigure: 
­posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul, 
corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale, 
concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu 
se produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţiilor şi 
echipamentelor; 
­posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice 
minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale; 
­condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ mari, 
800­1000 daN/mp, ditribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii); 
­libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct de 
vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie; 
­planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri, 
pentru a nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi 
dezinfecţie. 

III.2.7.2.    Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale 
modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează: 
a.  ­utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00m ­8.10m);
b. ­preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1­2 
niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte 
compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere 
1 3­5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente 
spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri; 
c. ­utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi nervuri 
înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie; 
d. ­­folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru 
crearea unei „cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi 
conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice. 

OBSERVAŢIE: ­La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care 
prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru 
rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona 
organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii. 

III.2.7.3.    Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de 
clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din 
sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii 
configuraţiilor spaţio­funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire), 
precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai 
deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire 
destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate 
specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări. 

III.2.7.4.    Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei 
spaţial­volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate 
care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la 
solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan 
orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări 
realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii, 
precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri 
nestructurale ale construcţiei. 

III.3.     CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR 
ŞI SERVICIILOR DIN SPITALE 

III.3.1. Secţiile medicale de specializare 

III.3.1.1.  Date generale 
Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor pe perioada 
internării. în funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile medicale cu paturi ocupă între 
30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin datele iniţiale a.le temei­cadru se stabilesc: 
numărul de secţii din spital, profilul medical şi caopacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat). 
Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea specifică 
profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70­80 de paturi. 
în funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului, rezultă că 
numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum urmează: 
­spitale mici ­ (3)4­5 secţii; 
­spitale mijlocii ­ 5­10 secţii;
­spitale mari ­ 10­18 secţii; 
­spitale foarte mari ­ peste 18 secţii. 

Profilul secţiei poate fi definit de: 
­una din specialităţile medicale de bază: 
­boli interne 
­chirurgie generală 
­pediatrie 
­obstetrică­ginecologie 
­alte specialităţi: 
­O.R.L. 
­oftalmologie 
­ortopedie 
­neurologie 
­boli dermato­venerice 
­boli contagioase etc. 
­profiluri derivate din specialităţile medicale de bază: 
­grupa boii interne: 
­cardiologie 
­reumatologie 
­endocrinologie 
­boli de sânge şi sistem 
­oncologie 
­boli profesionale etc. 
­grupa chirurgie: 
­chirurgie toracica şi pulmonară 
­chirurgie buco­maxilo­faciala 
­traumatologie şi chirurgie reparatorie 
­neurochirurgie etc. 
­grupa pediatrie: 
­neuropsihiatrie infantilă 
­chirurgie infantilă 
­prematuri etc. 

III.3.1.2.  Organizarea secţiilor medicale curente 
Indiferent de profilul medical, secţiile de spitalizare au o structurare funcţională asemănătoare, 
cu excepţia celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri, sugari şi copii mici) şi acelei 
de obstreticâ­ginecologie (compartimentul obstetrică fiziologică şi nou­născuţi). 
La soluţionarea arhitecturală a corpurilor de clădiri destinate spitalizării, se va avea în vedere ca 
amplasarea secţiei medicale să se facă pe un singur nivel. Se acceptă amplasarea pe două niveluri 
a secţiilor mari, care au în componenţă compartimente relativ autonome. 

În componenţa unei secţii medicale intră următoarele categorii de spaţii: 
a. ­saloanele bolnavilor şi dotările sanitare aferente 
b. ­încăperi pentru asistenţă medicală 
c. ­încăperi pentru deservirea pacienţilor 
d. ­diverse spaţii pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei 
e. ­circulaţii 
În spitalele clinice sunt necesare o serie de spaţii suplimentare, destinate studenţilor şi cursanţilor 
ce îşi desfăşoară practica medicală sau specializarea la patul bolnavului.
III.3.1.2.1.  Salonul pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe: 
­capacitatea 
­pentru saloanele curente: 
­optim: 2,3 sau 4 paturi 
­acceptabil: 5 paturi 
­maxim admisibil: 6 paturi 
­pentru cazuri speciale: 
­rezerve cu: 1 pat sau 2 paturi (din care unul pentru însoţitor) 

­arie utilă minimă/pat: 
­7 mp/pat în saloanele curente 
­8­10 mppat în rezerve 

­cubaj de aer în caz de ventilare naturală: 
­20 mc/pat 

­dotare sanitară aferentă: 
­minim: 
­un grup sanitar cu lavoar şi closet la maxim 8 paturi (cu duşurile amplasate în comun la 
mai multe saloane) 
­recomandat: ­un grup sanitar propriu complet la saloanele de 5 (6) paturi sau la două 
saloane de 2 (3) paturi 
­optim: 
­grup sanitar propriu la salon 
­rezervele vor avea în toate cazurile grup sanitar propriu 
­saloanele de 2­4 paturi care nu au gnip sanitar propriu, precum şi cele de 5 şi 6 paturi (în toate 
cazurile) vor fi prevăzute cu lavoar în cameră, pentru personalul medical. 

­dotare medicală: 
­minim: ­l priză de oxigen pe salon 
­recomandat: ­l priză de oxigen la 2 paturi 
­optim:­priză de oxigen la fiecare pat 

­dotare minimă cu instalaţii electrice: 
­corp de iluminat, priză şi sonerie la fiecare pat 

­dotare minimă cu mobilier: 
­pat + noptieră cu dulap / bolnav, 
­l masă cu scaune / salon 
­orientare a ferestrelor: 
­favorabilă: ­sud­est, sud 
­acceptabi lă: ­nord­vest 
­se va evita orientarea ferestrelor spre nord şi nord­est (vânturi dominante reci), 
­se poate accepta orientarea spre vest şi sud­vest, numai cu condiţia asigurării 
unei protecţii corepunzătoare a ferestrelor faţă de excesul de însorire. 

OBSERVAŢIE: Condiţionările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt imperative la secţiile 
de spitalizare de bolnavi acuţi (duratei mied de spitalizare: 10­12 zile) si la saloanele în care se 
face tratarea aerului (climatizare).
­alte prescripţii: 
­paturile se vor aşeza paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele 
laturi lungi, 
­distanţa între două paturi va fi de 0.80­1.00 m, dar nu mai mică de 0.70 m, 
­distanţa între pat şi peretele exterior va fi de cel puţin 0.80 m, recomandat 
1.00 m, 
­distanţa între pat şi peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minim 
1.30 m, 
­pentru cel puţin un pat din salon, circulaţia liberă aferentă va permite 
staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat. 

Prin datele de temă se vor preciza, pentru fiecare secţie, tipul de saloane ce se va prevedea, 
repartiţia paturilor pe saloane, eventualele specializări pentru unele dintre ele, necesarele 
compartimentări pe grupe de saloane (în funcţie de sex, tip de afecţiuni, nivel de asepsie). 

III.3.1.2.2.             Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în ce 
priveşte numărul, dimensiunile si organizarea în funcţie de profilul, capacitatea secţiei şi tipul de 
spital. Aceste date se vor preciza prin tema de proiectare. în mod curent, se prevăd următoarele 
spaţii: 
­camere pentru tratamente ­pansamente (1 cameră de 16­18 mp la 20­30 bolnavi); 
­cabinete pentru medici (cel puţin 1 cab. de 12­14 mp la 25 paturi, cu sau fără grup 
sanitar propriu); 
­spaţii de lucru pentru asistente (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a 
bolnavilor (monitorizare dacă este cazul), cu anexe pentru depozitare instrumentar 
şi medicamente; 
­încăperi pentru conducerea medicală a secţiei (medic­şef, asistentă­şefa, raport de 
gardă, secretariat); 
­grupuri sanitare şi vestiare pentru personal. 

Pentru unele din profilurile medicale, în cadrul secţiei se mai prevăd şi alte spaţii pentru activităţi 
medicale: ­camere pentru investigaţii, tratamente speciale, săli de intervenţie chirurgicală cu 
anexele respective ­. 

III.3.1.2.3.             In categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră: 
­oficiul alimentar cu anexele sale şi sală de mese; 
­cameră pentru activităţi de zi şi primire vizitatori; 
­cabine telefonice; 
­cameră de baie (după caz şi grupul de duşuri, dacă sunt soluţionate centralizat). 
In unele tipuri de soluţionare a circuitului de primire­internare a pacienţilor, vestiarul şi filtrul de 
igienizare se amplasează direct în secţie, în zona accesului; în acest caz se prevede suita de spaţii 
necesare: grup sanitar, boxă de dezbrăcare, depozite pentru efecte ale pacienţilor etc. 

III.3.1.2.4.  Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt: 


­camere de spălare­sterilizare ploşti şi alte recipiente ­ „ploscar" ­ (se recomandă una 
la 25­30 paturi) 
­spaţiu de colectare rufe murdare şi boxa de curăţenie; 
­depozit de lenjerie curată; 
­cameră pentru îngrijitoare. 

III.3.1.2.5.             Circulaţiile interioare ale secţiei asigură legăturile necesare între diversele
încăperi; ele se diferenţiază sau se segmentează prin filtre dacă apar în cadrul secţiei 
compartimente cu cerinţe diferite de asepsie. La spitalele clinice se recomandă diferenţierea pe 
circulaţie separată a zonei spaţiilor destinate învăţământului şi conducerii medicale a secţiei, de 
zona saloanelor pentru bolnavi. 
Accesul în secţie şi coridoarele se recomandă a fi supravegheate de la un post de control aflat în 
legătură cu secretariatul şi/sau cu spaţiile de lucru ale asistentelor. 

III.3.I.3.  Organizarea secţiilor medicale în sistemul ..unităţilor de îngrijire" 
Unitatea de înjgrijîre cuprinde o grupare de camere de bolnavi, cu un număr constant de paturi, 
pentru care asistenţa medicală este acordată de o echipă compusă din 5­6 asistente medicale, 2­3 
îngrijitoare, repartizate pe ture, coordonată de un medic. Capacitatea unei unităţi de îngrijire 
variază, în funcţie de profilul medical, între 20 şi 35 i   de paturi, cele mai frecvente fiind cele de 
25­30 paturi. 
.În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi gospodăreşti ale 
secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet medic, o sala de tratamente, un 
post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile 
conducerii secţiei, oficiul alimentar, una­două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor 
speciale. Acest sistem facilitează realizarea , unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat 
flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare segregări funcţionale pe 
subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea pacienţilor cu risc septic). 
Unitatea de îngrijire constituie un modul funcţional repetabil, căruia îi corespunde un modul de 
configurare spaţial­arhitecturală, ce devine o bază pentru modularea celei mai mari părţi a 
sectorului de spitalizare. In acest sistem de organizare, capacitatea secţiei se va corela cu 
numărul de unităţi de îngrijire şi cu mărimea acestora. în funcţie de mărime şi de profil medical, 
o secţie poate cuprinde 2­4 unităţi de îngrijire. 

III.3.1.4.  Organizarea secţiei de pediatrie 
îngrijirea pacienţilor copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcţie de vârstă: ­ 
grupa sugari şi grupa copii 1­3 ani, grupa copii preşcolari (3­6 ani) şi grupa copii şcolari (6­14 
ani). Structura paturilor pe grupe de vârstă se precizează prin tema­cadru, iar nominalizarea 
spaţiilor şi organizarea circuitelor prin tema de proiectare. 
Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire relativ autonomă, 
în cadrul căruia pe lângă spaţiile de spitalizare conformate după specificul vârstei, se mai prevăd: 
­o parte din spaţiile de asistenţă medicală (cele de supraveghere şi tratament specific), 
­o parte din spaţiile de deservire ale bolnavilor (individualizate după vârsta 
pacienţilor), 
­un spaţiu de curăţenie. 

III.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu unitatea de 
îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare aferente, sunt identic conformate, 
dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar 
se aprovizionează de la bucătăria spitalului. In cadrul compartimentului se vor crea subunităţile 
necesare pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi şcolare. 

III.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3­6 ani) trebuie aplicat un sistem de 
cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3­4 saloane de 2­4 copii, prevăzute cu grup sanitar 
comun sau separat pe sexe, cărora li se afectează un post de supraveghere (lucru) asistente. In 
cadrul compartimentului, unul­două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri 
sanitare distincte). 
­suprafaţa utilă/pat în salon va fi de minim 6 mp.
­peretele salonului orientat spre postul asistentei va fi parţial vitrat. 
­gabaritele mobilierului şi obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei. 
In cadrul compartimentului se vor mai prevedea o cameră de tratamente­pansamente , proprie, un 
spaţiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu medical) şi un număr de rezerve (stabilit prin 
temă) pentru copii care se internează cu mamele. Dacă mărimea compartimentului o justifică, se 
recomandă prevederea unui spaţiu dejoacă pentru copii necontagioşi. 

III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1­3 ani se organizează în sistemul 
nucleelor cu 2­3 camere (boxate) de 4­6 paturi, prevăzute cu un grup sanitar de igienizare şi 
grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul din nuclee va fi destinat cazurilor 
septice, ­suprafaţa utilă/pat în cameră va fi de 4­5 mp. ­toţi pereţii vor fi vitraţi la partea 
superioară pentru control vizual, ­în cameră se va prevedea o cadă specială pentru îmbăiere. 
Pentru copiii care se internează cu mamele se prevăd rezerve prevăzute cu dotări sanitare 
specializate pentru mamă şi pentru copil. Uneori se recomandă amplasarea în afara 
compartimentului a unor saloane pentru mamele care îşi alăptează copiii. 
Compartimentul pentru sugari şi copii mici (0­3 ani) va fi izolat pe un circuit distinct de restul 
grupelor de vârstă, va avea anexe medicale şi gospodăreşti proprii, iar accesul se va soluţiona în 
sistem filtru. 

III.3.1.4.d. In cadrul secţiei de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii de spaţii pentru 
asistenţă medicală, pentru care se vor face precizări anume prin tema de proiectare: 
­unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă, ­unitate specializată pentru îngrijire prematuri 
(după caz), ­încăperi pentru consultaţii, investigaţii şi tratamente speciale, ­cabinete pentru 
medici şi anexe pentru personalul medical auxiliar, ­spaţii pentru conducerea secţiei. 

III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor şi a copiilor de  1­3 ani. în secţiile de pediatrie se 
amenajează o bucătărie specializată, denumită „biberonerie" sau „bucătărie de lapte", organizată 
şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile componente se dimensionează ţinând seama de 
echipare; alcătuirea lor urmăreşte fluxul tehnologic: ­primirea, spălarea şi sterilizarea 
biberoanelor, căniţelor, linguriţelor; ­prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetice, 
lapte; ­umplerea biberoanelor, răcirea, distribuţia; ­anexe pentru depozitare; ­cameră asistenta 
dieteticiană. 

III.3.1.5. Secţiile sau subsecţiile de obstetrică fiziologică si nou­născuti (maternitate) au o 


organizare spaţio­funcţională mai complexă, întrucât activităţile medicale se adresează distinct 
mamelor şi nou­născuţilor, deşi cele două categorii de pacienţi se spitalizează împreună. 

OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică­ginecologie din spitalele generale mici şi mijlocii, se 
organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi obstetrica, pentru care se prevăd 
anexe medicale, de deservire pacienţi şi gospodăreşti distincte. In spitalele mari, sau în cele de 
specialitate, pentru cele două profiluri se constituie secţii diferite. 

Se pot aplica trei moduri de organizare funcţională a secţiei: 
a. ­compartimente medicale distincte pentru mame şi nou­născuţi, în care asistenţa pentru mame 
se face similar cu cea pentru celelalte categorii de bolnavi adulţi, iar pentru nou­născuţi 
se soluţionează în sistemul aplicat în secţiile de pediatrie la compartimentul sugari. Cele 
două compartimente au propriile anexe medicale, de deservire şi gospodăreşti 
specializate. Intre cele două compartimente se amplasează spaţiile pentru alăptare, 
utilizate în comun.
b. ­sistemul nucleelor (respectiv al unităţilor de îngrijire) mixte pentru mame şi nou­născuţii lor, 
compuse din două saloane (de 3­5 paturi) pentru mame cu dotările sanitare aferente, care 
flanchează două saloane pentru nou­născuţi (dotate corespunzător) şi un spaţiu de lucru 
pentru asistente (care, dimensionat ca atare, este utilizat în unele variante de organizare 
ca spaţiu de alăptare). 
c.  ­sistemul de cazare al mamei şi nou­nâscutului în acelaşi salon, (fie în rezerve individuale, fie 
în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spaţii corespunzător dimensionate şi dotări 
sanitare specializate. 

În sistemele b.) şi c), anexele medicale şi de deservire, specializate pentru cele două categorii de 
pacienţi, se amplasează grupat în cadrul unităţii de îngrijire. 

Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile septice se vor diferenţia compartimente 
(nuclee) distincte atât pentru mame cât şi pentru nou­născuţi. Pentru cazurile de obstetrică 
patologică se amenajează saloane distincte, grupate, atât în compartimentul septic, cât şi în cel 
aseptic. (Uneori cazurile de obstetrică patologică se amplasează în secţia/subsecţia de 
ginecologie). 

Secţia de obstetrică va fi în legătură directă cu blocul de naşteri, şi sala de operaţii pentru 
cezariene, la acelaşi nivel, recomandat fiind ca circuitul respectiv să fie distinct de circulaţiile 
comune ale spitalului. La spitalele generale mici şi mijlocii, blocul de naşteri se poate amplasa 
chiar în secţia (subsecţia) de obstetrică. 

Prin tema de proiectare se vor face precizări asupra sistemului de cazare adoptat şi asupra 
modului general de organizare al asistenţei la naşteri. 

III.3.2. Serviciul de primire ­ internare a bolnavilor 

III.3.2.1.    Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are rolul de a 
asigura  efectuarea   formelor  de  internare,  examinarea  medicală  şi   trierea epidemologică a 
bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a acestora în funcţie de starea lor fizică şi 
echiparea în îmbrăcămintea de spital. Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de 
internări zilnice rezultat din capacitatea şi profilul spitalului. 
Amplasarea serviciului de primire ­ internare se face în legătură directă cu accesul principal în 
spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două categorii de pacienţi: ­pacienţii care 
vin pregătiţi la spital (programaţi după consulturi şi examinări medicale anterioare, unele 
efectuate în ambulatorul sau în serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la 
spital nepregătiţi (accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de 
urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de primire ­ 
internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul. 

III.3.2.2.  Componentele funcţionale ale serviciului de primire ­ internare sunt: 
a. ­unitatea de întocmire a documentelor medicale, 
b. ­compartimentul de examinări medicale, 
c. ­unitatea de igienizare sanitară, 
d. ­unitatea de gestiune haine şi efecte de spital, 
e. ­unitatea de externare. 

OBSERVAŢIE: In funcţie de opţiunile beneficiarului de folosinţă, se poate adopta o organizare a 
internării în care componentele a.) şi b.) se soluţionează centralizat şi se amplasează la intrarea
în spital, iar componentele c), d.) şi e.) se repartizează la secţiile medicale şi respectiv la 
serviciul de urgenţă. 

III.3.2.3.  Unitatea de întocmire a documentelor de internare cuprinde: 
­spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru pacienţi 
adulţi şi pacienţi copii; 
­două­trei birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu 
publicul (ghişee sau tejghea cu boxe). 
Unitatea cooperează cu conducerea secţiilor medicale şi cu compartimentul evidenţă 
medicală (din serviciul administrativ). 

III.3.2.4.  Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie, specializate 
după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare aferente. In 
spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru 
obstetrică­ginecologie şi al treilea pentru restul de adulţi. 
Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari şi spitalele de specialitate din reţea se 
determină în funcţie de capacitatea secţiilor cărora li se adresează şi nu va fi mai mic decât: 
­pediatrie:  ­până la 150 paturi: ­l cabinet 
­peste 150 paturi:  ­2 cabinete 
­peste 300 paturi:  ­3 cabinete 
­obstetrică­ginecologie: 
­până la 50 paturi:­l cabinet cu 2 boxe 
­până la 200 paturi: ­2 cabinete 
­peste 200 paturi:  ­3 cabinete 
­secţii de adulţi: 
­până la 200 paturi: ­l cabinet 
­până la 400 paturi:  ­2 cabinete 
­peste 400 paturi:  ­3 cabinete 

Aşteptarea pentru pediatrie va fi separată, iar adiacent ei se va prevedea o cameră de izolare cu 
grup sanitar propriu, pentru staţionarea temporară a copilului identificat a fi contagios; la 
spitalele mari de pediatrie se prevăd două­trei boxe de izolare şi suplimentar se amenajează la 
intrare un filtru de triaj epidemiologie, de asemenea boxat. 

III.3.2.5.  Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi grupurile 
sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie ­ după caz ­), separate pe sexe şi pe cele trei categorii 
de pacienţi, ce trebuie departajate igienico­sanitar (copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul 
de igienizare se compartimentează: pentru grupa 0­2 ani şi pentru grupa 2­14 ani, accesul 
facându­se direct din cabinetele de examinare. în filtrele de igienizare se prevăd boxe pentru 
lenjerie şi efecte curate de spital. 

III.3.2.6.  Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într­un depozit de efecte 


compartimentat, bine ventilat, legat direct de spaţiile de igienizare, dar şi de unitatea de 
externare. Dimensionarea se face după numărul de paturi (0.16­0.18 mp/pat şi 0.08­0.10 mp/pat 
copil). 

III.3.2.7.  Unitatea de externare se compune dintr­un spaţiu prevăzut cu boxe de îmbrăcare, 
separate pe sexe şi distincte pentru copii şi nou­născuţi. Dacă externarea se face centralizat, 
unitatea se amplasează cât mai aproape de nodul de circulaţie verticală care face legătutra cu
secţiile de spitalizare, în afara circuitului de internare, dar în legătură cu depozitul de haine şi cu 
biroul de întocmire a documentelor de spitalizare. 

III.3.3. Serviciul de urgenţă 

III.3.3.1.      Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor accidentaţi sau 
aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele aparţinătorilor) ca şi pentru alte 
urgenţe medicale din teritoriu, uvspitale se organizează un serviciu sau un compartiment special 
(în funcţie de mărimea spitalului). 

III.3.3.2.      In varianta minimă, curentă la spitalele mici şi mijlocii, compartimentul trebuie să 
cuprindă următoarele spaţii: 
­acces acoperit şi închis lateral pentru autosalvări; 
­l (2) cabinete de consultaţie şi tratament cu 2 (4) posturi de lucru; 
­sală de intervenţii chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici şi instrumente; 
­sală cu anexe pentru proteze ghipsate, echipată cu aparat roentgen; 
­cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2­6 paturi (1% din 
capacitatea spitalului); 
­filtre igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienţilor, a efectelor şi 
lenjeriei de spital; 
­post de lucru pentru asistente şi anexe personal mediu; 
­sală de aşteptare cu anexe pentru aparţinători; 
­cabinet medici de gardă, cu grup sanitar; 
­depozit tărgi, brancarde, cărucioare. 

III.3.3.3.     La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgenţă, serviciul se 
amplifică ca număr de săli de intervenţie, se diversifică pe profiluri medicale (chirurgie, 
cardiologie, pediatrie) şi poate căpăta şi alte funcţiuni medicale: ­sală de reanimare, ­cabinete de 
investigaţii şi explorări, ­laborator teste de urgenţă etc. 

III.3.3.4. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă cu serviciul 
de internări, precum şi legături rapide cu blocul operator, serviciul de terapie intensivă, serviciile 
de roentgendiagnostic şi explorări funcţionale, laboratorul de analize medicale. 

III.3.4. Compartiment de spitalizare de o zi 

III.3.4.1.     Pentru unele tipuri de investigaţii, intervenţii şi tratamente, pentru care este necesară 
ţinerea sub observaţie a pacientului pe'durata unei zile, se organizează în spitale un compartiment 
distinct de spitalizare, care permite degrevarea secţiilor medicale de perturbările de activitate 
produse de astfel de cazuri. 

III.3.4.2.     Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o capacitate de 2­ 
3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi. In cadrul compartimentului, 
după caz şi în funcţie de precizările temei de proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de 
epurare renală, de întreruperi de sarcină. 
Cazarea pacienţilor se face în saloane de 2­3 paturi şi rezerve; aferent acestora se prevăd: cabinet 
de consultaţii şi tratamente (eventual sala de mici intervenţii), post de lucru pentru asistente, mic 
oficiu alimentar, grupuri sanitare, boxe de lenjerie şi de curăţenie etc.
Compartimentul se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu sectorul 
ambulator, cu serviciul de urgenţă (pentru utilizarea elastică a unor componente) şi cu circulaţiile 
principale care fac legătura cu serviciile tehnico­medicale. 

III.3.5. Sectorul ambulator 

III.3.5.1. Spitalul acordă servicii medicale, în specialităţile pe care este profilat, şi pentru 
bolnavii a căror stare fizică nu impune internarea. Sectorul ambulator propriu spitalului 
organizează şi gestionează aceste servicii, asigură asistenţa premergătoare internării (consultări, 
explorări) şi/sau pe cea posterioară internării (post­control, tratamente prelungite ambulator), 
reducând numărul de zile de spitalizare la strictul necesar. 

III.3.5.2.     Spaţiile necesare se amenajează pentru: 
­cabinete de consultaţii (în specialităţi din profilul spitalului ^i în specialităţi conexe 
cu acestea); 
­camere pentru pansamente şi tratamente curente; 
­spaţii de aşteptare aferente cabinetelor; 
­birou de programare şi evidenţă a pacienţilor; 
­punct farmaceutic pentru medicamente specifice (după caz); 
­anexe pentru personalul medical; 
­grupuri sanitare şi boxă pentru curăţenie. 
Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente curente, 
cuprinsă între 16 mp si 24 mp, este diferenţiată după activităţile specifice. Numărul de cabinete 
şi anexele acestora sunt determinate de numărul de consultaţii ce se preconizează a se acorda 
pentru fiecare specialitate; datele se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea 
spaţiilor de aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de 1.00­ 
1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50­2.00 mp/pacient copil cu însoţitor. Spaţiile de aşteptare şi 
grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale adulţilor. 

III.3.5.3.     Sectorul ambulator poate fi accesibil: 
a. ­direct din exterior, situaţie în care va fi dotat cu anexele specifice (garderobă, punct de 
informaţii şi control acces, cabine telefonice), 
b. ­din holul intrării principale, caz în care pacienţii pot beneficia de toate serviciile şi anexele 
prevăzute pentru vizitatori şi însoţitori. 
Amplasarea sectorului ambulator în cadrul spitalului va permite legături uşor accesibile cu 
serviciile de investigaţii­explorări şi tratamente, precum şi cu compartimentul de spitalizare de o 
zi.

III.3.6. Blocul operator 

III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate spitalele 
generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul operator este unul din 
sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă condiţionare a spaţiilor şi circuitelor 
interne. 
In principiu, blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor specialităţi 
(profiluri) medicale. In spitalele generale, profilurile care utilizează blocul operator sunt: 
chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii, cardiologia, gastro­enterologia, urologia, 
obstetrica, ginecologia, neurologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia şi serviciul de 
urgenţă.
In funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul activităţilor medicale, 
pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de operaţii proprii, în afara blocului 
operator centralizat, cum este cazul pentru: 
­secţia obstetrică­ginecologie; 
­secţia de oftalmologie; 
­secţia ORL; 
­compartimentul de arşi; 
­serviciul de urgenţă. 

III.3.6.2.     Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli 
de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din secţiile şi compartimentele cu profil 
chirurgical care îl utilizează. 
Indicele mediu de raportare este: 
­o sală de operaţie ­ pentru 30­35 paturi chirurgicale (indicele este în scădere datorită 
perfecţionării tehnicilor operatorii şi scăderii duratei de spitalizare post­operator). 

OBSERVAŢII: ­Pentru unele specialităţi chirurgicale (arşi grav, transplanturi) se prevede o sală 
de operaţii la„ 25 de paturi. 
­Intr­o sală de operaţie au loc, în medie pe zi, 2, 5 intervenţii chirurgicale, considerând un timp 
mediu necesar de cea 3 ore pentru pregătirea sălii şi desfăşurarea operaţiei. 
în funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator centralizat poate grupa 
de la 2 până la 8­10 săli de operaţie. 

III.3.6.3.     Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într­un singur bloc 
operator comun prezintă o serie de avantaje certe: 
­asigurarea controlului condiţiilor de asepsie, 
­utilizarea mai eficientă a spaţiilor, aparaturii, instrumentarului, personalului 
auxiliar, 
­organizarea coerentă a activităţilor de anestezie şi a supravegherii bolnavului la 
trezire, 
­gruparea economică a instalaţiilor speciale pentru tratare aer, pentru producere şi 
distribuţie apă sterilă, gaz de narcoză, curent electric în caz de avarii etc. 
în spitalele mari şi foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, centralizarea prea multor săli într­ 
un singur bloc operator pune în evidenţă serioase dezavantaje: ­dificultăţi în controlul aplicării 
măsurilor de igienă şi asepsie, ­scăderea gradului de confort pentru echipa medicală (agitaţie, 
aglomeraţie, instrumentar comun, dificultăţi în programare şi în coordonarea personalului 
auxiliar utilizat în comun), ­creşterea depărtării faţă de secţia medicală de spitalizare. 
Reducerea dezavantajelor pe care le prezntă blocurile operatorii mari se obţine prin: 
a. ­realizarea de două­trei blocuri operatorii distincte şi specializate, amplasate niai aproape de 
secţiile respective de spitalizare; 
b. ­sectorizarea blocului operator pe tipuri de intervenţii, fiecărui sector revenindu­i un grup de 
anexe proprii; 
c.  ­dublarea (eventual triplarea) circuitelor prin diferenţierea circuitelor interioare în sistem 
„curat / murdar" şi/sau specializarea circuitelor pe categorii de personal şi 
grupe de echipe medicale. 

OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în 
spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare 
diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest 
principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de specialiştii în
igienă, întrucât se dovedeşte prin măsurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul 
admisibil în sectorul septic (după părerea acestora, toate sălile de operaţie ­ inclusiv anexele lor 
medicale ­ trebuie considerate şi tratate ca aseptice). 

III.3.6.4.     Soluţionarea spaţial­funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea 
acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2­4 săli de operaţie, iar blocuri 
operatorii mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile 
de conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc 
operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea 
mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului. 

III.3.6.5.  Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii: ­spaţii 


medicale: 
­2­4 săli de operaţie cu anexele aferente: 
­spălător­filtru pentru chirurgi, 
­spălător pentru instrumente, 
­spaţiu de pregătire a bolnavului, 
­spaţiu pregătire materiale ­ după caz ­, (se recomandă ca anexele să fie 
individualizate pentru fiecare sală în parte; se acceptă şi anexe comune 
la două săli, dacă cel puţin o sală de operaţie a blocului are anexe 
individualizate) ­spaţiu pentru trezirea pacienţilor (comun sau boxat), ­cameră de odihnă pentru 
medici, ­cameră de lucru pentru asistente, ­laborator pentru determinări de urgenţă, 
­sală aplicare proteze gipsate cu anexe pentru pregătirea feselor (după caz), ­cameră protocol 
operator, ­cameră medici anestezişti. ­spaţii gospodăreşti: 
­boxă pentru depozitare materiale sterile şi farmaceutice, 
­depozit aparate, 
­spaţiu depozitare tărgi, cărucioare, 
­boxă pentru curăţenie şi colectare ­ evacuare obiecte murdare (rufe, 
deşeuri). 
­spaţii de control şi filtrare accese: 
­filtru bolnavi (eventual cu sistem de transbordare targa), 
­filtru personal medical (separat pe sexe) cuprinzând vestiar şi grup sanitar 
cu duş, 
­dispecerat ­ programare (după caz), ­spaţii tehnice pentru instalaţiile speciale aferente blocului 
operator (amplasate în afara blocului, dar în imediata vecinătate a acestuia) 
­staţie preparare apă sterilă, 
­staţie preparare gaz de narcoză, 
­staţie de acumulatori şi cameră tablou electric, 
­centrală de ventilaţie şi tratare a aerului. 

III.3.6.6.     Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face 
pe principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea facându­se gradat dinspre spaţiile neutre 
(condiţii igienico­sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele „curate" (cu condiţionări 
igienice speciale), la cele aseptice: 
­zonă filtre de acces ­ neutră ­ 
­zonă funcţiuni anexe ­ neutră ­ cuprinzând: ­protocol operator, secretariat, laborator 
determinări de urgenţă, laborator, etc, 
­zonă curată ­ camere de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a 
bolnavilor, spaţiul de lucru al asistentelor, camera odihnă medici, camera de gipsare, 
etc.
­zonă aseptică ­ sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi îmbrăcare sterilă a echipei 
operatorii. 
Problema principală în soluţionarea circuitelor blocului operator o reprezintă activităţile şi 
spaţiile „murdare": ­spălătoare pentru instrumentele utilizate, spaţii sanitare şi de curăţenie, 
evacuarea deşeurilor şi rufelor postoperator. Măsurile ce se întreprind sunt: 
­izolarea completă a activităţilor în spaţii închise, până la „ambalarea" produselor în anvelope 
sterile cu care se transportă apoi pe circulaţia comună a blocului operator; 
­decalarea prelucrărilor „murdare" până după încheierea programului operator; 
­crearea unui circuit „murdar", separat de circuitul zonei curate, prin dublarea 
coridoarelor blocului operator (soluţie recomandată în special la blocurile operatorii 
mari), ceea ce presupune săli de operaţii capsulate. 
În toate cazurile, transferul instrumentelor murdare de la sala de operaţie la spălător se face 
numai prin ghişeu; în cazul soluţiei cu dublu circuit, transferul deşeurilor şi rufelor murdare spre 
coridorul de serviciu se face printr­o ecluză specială. 

111.3.6.7.     în blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare 
proprii (pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de 
staţia centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare 
şi organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15. 
In blocurile operatorii mari se mai prevăd şi alte spatii: 
­camera dezinfecţie aparatura medicală mobilă. 
­punct farmaceutic, 
­bănci de ţesături, 
­post de lucru pentru medici şi personal mediu anestezie. 
­mic oficiu pentru ceai. cafea, legat de zona de odihnă a personalului medical ctc. 

111.3.6.8.     Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii 
chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare cu 
aparatură, soluţia generală de conformare a blocului operator. ­pentru sala de operaţie 
dimensiunile minime variază de la 30 mp la 40 mp arie utilă. ­pentru celelalte spaţii medicale, 
aria utilă nu va fi mai mică decât: 
­12 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi pentru o sală , 
­18 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi comună la 2 săli 
­10 mp ­ spălare instrumente 
­12 mp ­ un post de pregătire preoperatorie 
­10 mp de trezire postoperatorie 
­25mp sala de gipsare 

III.3.6.9.     Blocul operator va avea legătură directă cu serviciul anestezie ­ terapie intensivă şi 
cu sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie); legături uşoare se vor asigura cu: blocul 
de naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de 
roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologică (pentru examene 
cxtemporatiee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de 
spitalizare. 

III.3.7. Serviciul de anestezie ­ terapie intensiva (ATI) 

III.3.7.1.  O creaţie relativ recentă în structura spitalelor, serviciul ATI centralizează toate 
cazurile medicale grave, care necesită supraveghere continuă şi îngrijire intensivă 24 de ore din 
24. Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi
medicale specializate (pentru compensarea funcţiilor vitale ale organismului şi monitorizarea 
bolnavilor). 

III.3.7.2.     Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi 
profilul spitalului. Prin temă se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de 
organizare a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (sub 15 paturi) precum şi cele 
din spitalele de specialitate, se subminări în două sectoare ­septic şi aseptic ­. Serviciile mari, în 
spitalele multiprofilate. se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau 
după gravitatea cazurilor, prevăzându­se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice. 
Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi sau numărul de 
paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate, 
distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective. Este cazul mai ales 
pentru specialităţile: 
­cardiologie şi boli vasculare, 
­pediatrie, 
­arşi şi traumatologie, 
­transplant de organe. 

III.3.7.3.     Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt: 
unităţile de îngrijire ­ saloane sau nuclee cu spaţiile aferente postului de supraveghere (directă 
şi/sau monitorizată), grupului de igienizare, depozitărilor diverse, 
­cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare, 
cabinete medici anestezişti cu grup sanitar 
­sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, cu anexele ei (la serviciile mari), 
­depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice, 
­mic laborator pentru determinări de urgenţă (se poate utiliza în comun cu blocul operator), 
­boxă pentru lenjerie curată, 
­spaţiu sanitar pentru prelucrare şi igienizare obiecte de inventar, cu boxă pentru 
colectare obiecte murdare (rufe, deşeuri), 
­vestiar­fîltru de acces pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş, 
­filtru de acces pentru pacienţi şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru 
îmbrăcarea  în  vestimentaţie  de  protecţie  a  persoanelor  străine  serviciului 
(aparţinători sau alt personal medical decât cel al secţiei). 
Circuitul interior este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare faţă de 
perturbări externe (agitaţie, zgomot, vizite inoportune). 

III.3.7.4.     Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport 
de cauzistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire. 
­capacitate optimă: 
­5­6 paturi aferente unui post de supraveghere; ­capacitate maximă: 
­8 paturi (la mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea 
nu se mai consideră intensivă), ­arie utilă minimă/pat: 
­12 mp, ­arie utilă minimă/post supraveghere: 
­12 mp (recomandat 15 mp) ­dotare sanitară aferentă: 
­grup sanitar cu closet, lavoar şi spălător de ploşti). 
Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere 
(compartimente) de 1­2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de 
îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari 
de 5:7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai
puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel 
puţin o rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale. 

III.3.7.5. în mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator, 
pe acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni: 
­medicii anestezişti afectaţi serviciului lucrează şi în blocul operator; 
­mare parte a cazurilor sunt pacienţi care necesită postoperator îngrijiri speciale; 
­condiţiile de asepsie sunt asemănătoare celor din zona curată a blocului; 
­o parte din aparatură se poate utiliza în comun. 
Serviciul ATI se poate amplasa şi la un nivel superior sau inferior faţă de blocul operator (la 
spitale mari şi foarte mari), cu condiţia realizării unei legături directe, prin scară şi ascensor 
special afectat. 

III.3.8. Blocul tic naşteri 

III.3.5.1.     In blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţa medicală 
calificata a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ 
recentă, iar soluţionările funcţional­tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare, 
opţiunile pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneficiarul de folosinţă. 
Modul de conformare al blocului de naşteri şi locul cel mai potrivit de amplasare în 
cadrul spitalului este dependent de: 
­felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secţiei de profil, asistenţa 
parturientelor de la primirea în spital şi până la terminarea naşterii: 
­capacitatea acestuia (număr de naşteri zi, rezultată din capacitatea secţiei de 
obstetrică prevăzută în structura spitalului): 
­sistemul adoptat pentru asistarea parturientei în timpul celor trei faze ale naşterii 
(travaliu ­ expulsie ­ postpartum). 

III.3.8.2.     in principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spatio­ 
funcţionale: 
­compartimentul de primire şi prelucrare sanitară specifică (dacă activităţile nu au 
fost preluate de serviciul de primire ­ internare descris la cap. III.2.) 
­unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu ­ 
expulsie ­ postpartum): 
­sala de operaţie cu activităţile specifice (după caz); 
­cameră resuscitare nou­nâscut: 
­spaţii de lucru pentru personal (cabinet medici, cameră de lucru moaşe, boxe 
depozitare instrumentar şi materiale sterile): 
­spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar, boxe depozitare lenjerie şi efecte, spaţiu 
colectare ­ evacuare rufe murdare şi deşeuri); 
­filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş. 
compartimentat pe sexe, grup sanitar paciente), în blocurile de naşteri mici (2­3 unităţi de 
naştere), nu este economica prevederea unei săli de operaţie ­ pentru cezariene şi alte urgenţe ­ 
,acestea urmând a se efectua în blocul operator centralizat sau în sala de operaţii a secţiei de 
obstetrică­ginccologie. La blocurile de naşteri mari (peste 10 naşteri'zi) este indicată prevederea 
sălii de operaţie în cadrul blocului, precum şi a spaţiului de pregătire­trezire aferent. 

III.3.8.3.     Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. 1:1 se va 
compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50 
paturi de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică, va primi anexe
sanitare proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. în cadrul spitalelor de 
specialitate, cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea 
a două blocuri de naşteri separate. 

III.3.8.4.  Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri: 
a.  ­camera de travaliu cu 2­3 paturi tip salon (14 ­20 mp), conectată la o sala de naşteri, 
prevăzută­cu o nişă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou­născutului'(minim 25 mp), urmată 
de o cameră cu 2­3 paturi pentru terapia postpartum cele trei încăperi având uşi între ele. O astfel 
de unitate se prevede pentru cea. 20 paturi de obstetrică. 
b. ­sala unică pentru travaliu şi expulsic. destinată unei singure parturiente, dotată cu pat, masă 
ginecologică şi punct pentru toaleta nou­născutului (arie utilă 22­25mp); paturile pentru terapia 
postpartum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli, în saloane de 2­3 paturi. 
Soluţionată în acest fel, unitatea corespunde la cea 15 paturi de obstetrică fiziologică pentru o 
sală de travaliu­cxpulsie. 

III.3.8.5.     In ce priveşte amplasarea blocului de naşteri, sunt în dispută două modele: 
­amplasarea direct în cadrul secţiei sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele 
mici, dar şi la spitalele generale mari cu puţine paturi de obstetrică): 
­amplasarea în apropierea blocului operator şi a celorlalte servicii tchnico­medicale, 
avantajoasă pentru cooperarea cu acestea, necesară dacă spitalul are mai mult de două secţii de 
obstetrică, este contestată din punct de vedere al confortului pacientei. Această soluţie se aplică 
în mod curent la spitalele de specialitate (maternităţi sau blocuri matemo­infantile). 

III.3.9. Laborator de analize medicale 

III.3.9.1.     In acest compartiment se centralizează activităţile de laborator necesare examinării 
produselor biologice umane pentru o cât mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului 
de îmbolnăvire a pacienţilor. Laboratorul deserveşte atât pacienţii internaţi cât şi pe cei 
ambulatori. 

III.3.9.2.     Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu 
mărimea şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul 
spitalului în ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui 
spital clinic de specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr­un 
teritoriu mai larg decât cel arondat direct). 
Necesarul de spaţii, structura pe compartimente şi nivelul de echipare cu aparatură se 
vor preciza prin tema de proiectare. 

OBSERVAŢIE: Perfecţionarea tehnicilor de analiză, utilizarea sistemelor de teste standard, 
echiparea cu aparatură compactă, automatizată şi computerizată determină creştrea eficienţei 
concomitent cu reducerea suprafeţelor utile necesare. 

IIL3.9.3.    Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente: 
a.  ­compartimentul de recoltare directă a produselor biologice (pentru pacienţii ambulatori), 
amplasat fie în cadrul laboratorului (în zona sa externă), fie în cadrul sectorului ambulator 
propriu­zis (respectiv în cadrul dispensarului policlinic, dacă  spitalul are asociată această unitate 
sanitară); 
b. ­compartimentul de primire a produselor biologice recoltate în secţiile spitalului sau de la 
pacienţii ambulatori, în care se efectuează distribuirea probelor la punctele de lucru, se asigură 
centralizarea, înregistrarea şi eliberarea rezultatelor;
c. ­sectorul de examinări de laborator, cu compartimentele sale specializate: 
­biochimie, 
­hematologie, 
­citologie, 
­imunologie, 
­bacteriologic, 
­inframicrobiologie etc. 
d. ­spaţii anexe activităţilor de laborator (vestiare pentru personal, grupuri sanitare, depozite 
reactivi şi sticlărie, camere aparate, spaţii pentru spălare veselă şi sterilizare etc; 
e. ­microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz). 
La spitalele clinice universitare, la unele din spitale de specialitate cu programe asociate de 
cercetare ­ institute medicale ­, pe lângă laboratorul pentru analizele curente se dezvoltă şi un 
sector mai mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică şi/sau preclinică, în 
care caz apare şi un sector mare de creştere şi întreţinere de animale, numit biobază. Acesta din 
urmă trebuie amplasat izolat, în afara clădirilor spitalului. 

III.3.9.4  Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize 
medicale trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări 
funcţionale şi reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii 
de lucru tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu. 
încăperile sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de „module" spaţio­ 
funcţionale (1 ­3 module în funcţie de necesitate) 
.aria unui modul tipizat va fi de: 
­18­20 mp (la spitale mici) 
­22­25 mp (la spitale mari) 

III.3.9.5. Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a 
personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea 
încăperilorcu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile 
presupun degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se 
protejează şi activităţile sau operaţiunile care necesită conditii speciale de desfasurares în ce 
priveşte mediul aseptic sau steril, ecranarea luminii,protectia fata de vibratii. 

III.3.9.6. În cadrul laboratorului de«nalize medicale este necesară izolarea unui compartiment în 
care să se efectueze operaţiunile cu potenţial de contaminare (bacteriologic,  'virusologie, 
micologie, parazitologie). Acesta va avea un circuit strict delimitat de al celorlalte 
compartimente şi va fi prevăzut cu anexe proprii pentru spălare,  dezinfectare, sterilizare veselă 
şi instrumentar, precum şi pentru colectare ­ tratare , deseuri infectata 

III.3.9.7.    Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare şi vor avea condiţii de 
iluminare uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este 
nord, nord­est şi nord­vest. In cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua 
măsuri speciale de protecţie şi ecranare a suprafeţelor vitrate (geamuri termoabsorbante, „brise­ 
soleil"). 

III.3.9.8. Pentru determinarea globală a necesarului de suprafeţe utile desfăşurate aferente 
laboratorului de analize medicale al spitalelor generale (fără dispensar policlinic) se poate utiliza 
următorul indice mediu: 
­1.5 mp A.u./pat, respectiv 2.1 mp A.d./pat la spitalele teritoriale mici; ­1.0­1.2 mp A.uVpat, 
respectiv 1.5­1.7 mp A.d./pat la spitalele mijlocii şi mari.
III.3.9.9. întregul laborator de analize medicale va fi soluţionat în circuit închis pentru alţi 
utilizatori decât personalul propriu. Accesul pacienţilor sau al personalului medical din spital 
este permis numai în spaţiile amenajate ca atare din compartimentul a.) ­cabine de recoltare şi b.) 
­camera sau ghişeul pentru primire probe, ghişeul pentru eliberare rezultate. 

III.3.9.10. Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări 
funcţionale şi legături uşoare cu secţiile de spitalizare, sectorul ambulator. serviciul de urgenţă şi 
compartimentul de spitalizare de o zi. 

III.3.10.  Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic 

III.3.10.1.   Serviciul grupează centralizat toate investigaţiile bazate pe utilizarea radiaţiei 
Roentgen pentru aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de 
roentgendiagnostic fac parte dintr­un sistem mai amplu de investigaţii, aflat în prezent într­o 
evoluţie explozivă, cel al tehnicilor de examinare imagistică. 

III.3.10.2.   Serviciul de roentgendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în 
cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de 
amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce 
folosesc radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical, 
condiţiile ce trebuie să Ie îndeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi 
ecranare la radiaţii a încăperilor, sunt strict condiţionate de „Normele Republicane de Securitate 
Nucleară ­ Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare' 1 . 

III.3.10.3.    Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de 
aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific, de 
considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis 
determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj. 
Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt: 
­aparate de Rx­scopie şi Rx­grafie, independente sau cuplate la un post comun de 
comandă, 
­aparate de Rx­grafic specializate (angiografie, mamografie, limfografie. radiografie 
dentară), 
­aparate pentru microradiografie (MRF), 
­aparate pentru tomografie computerizată (CT). 
Pentru fiecare dintre ele sau pentru un cuplaj de aparate se constituie o unitate 
funcţională de examinare. 

III.3.10.4.    In structura serviciului de roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii: 
a. ­unităţile funcţionale de examinare (compuse din camera de investigaţie, posturile de comandă 
şi control, boxele de dezbrăcare, spaţiile sanitare şi tehnicile aferente); 
b.  ­spaţii de aşteptare pentru pacienţi cu grupuri sanitare aferente; 
c. ­spaţii medicale pentru relaţia cu pacientul (secretariat, cabinete de consultaţii); 
d.  ­spaţii pentru personal în afara relaţiei cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, cameră 
de odihnă personal, vestiarecu duş şi grupuri sanitare); 
e.  ­spaţii pentru prelucrare şi stocare filme radiologice (developare, triere, uscare, citire, 
depozitare); 
f.  ­spaţii pentru întreţinere şi activităţi gospodăreşti (cameră pentru tehnician de întreţinere, 
depozit piese de schimb, boxe pentru lenjerie şi curăţenie etc.)
III.3.10.5.   Unitatea Rx­scopie şi Rx­grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din 
următoarele încăperi: 
­cele două camere de investigare, fiecare de minim 20 mp (cu raportul laturilor de 
minim 2/3), ecranate corespunzător la radiaţii în funcţie de puterea aparatului, 
­camera de comandă (comună pentru cele două aparate) de minim 8 mp, prevăzută 
cu vizoare de sticlă plumbată spre camerele de investigare, 
­boxe de îmbrăcare dezbrăcare pentru pacienţi, pe fluxul de intrare în camerele de 
investigare, 
­spaţiul de lucru pentru asistente (preparare bariu, preparare seringi şi substanţe de 
control injectabile) de minim 6 mp, în relaţie directă cu camerele de investigare, 
­grup sanitar pentru pacient, în relaţia cu camera pentru Rx­scopie. 

III.3.10.6.   Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt 
necesare boxele de dezbrăcare, dar este necesar un spaţiu de pregătire a pacientului, un spaţiu de 
spălare a medicilor (ca pentru operaţii) şi o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat. 
Camera de investigaţie va avea minim 25 mp. 

III.3.10.7.   Unitatea de tomografie computerizată se compune din: 
­camera de investigaţie (30­35 mp), camera de comandă (minim 15 mp) prevăzută cu vizor mare 
de vizionare radioprotejat, camera pentru computere (10­12 mp), camera pentru pregătirea 
bolnavului, boxe de dezbrăcare, camera pentru evaluare, spaţiile tehnice indicate de furnizorul 
aparatului. 

III.3.10.8.   Unitatea de microradiografie cuprinde camera de investigare (18­20 mp), camera de 
comandă care este şi spaţiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul şi boxele de 
dezbrăcare. 

III.3.10.9.   Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de 
filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde: 
cameră obscură, cameră luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a 
filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee 
speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip „passe­cassettes"). Depozitul 
pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen. 

III.3.10.10.            Calculele  necesare,   pentru   stabilirea  măsurilor  de  ecranare  pentru 
radioprotecţie a incintelor în care se află aparatele radiologice, se fac de către persoane 
autorizate, pentru fiecare incintă în parte şi pentru fiecare element constructiv ce va avea rol în 
ecranare. 

III.3.10.11.            Amplasarea serviciului de roentgendiagnoslic se recomandă a se face la 
nivelurile inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date 
de greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate). 
Nu există contraindicaţii de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în 
vecinătatea unităţilor radiologicc (lateral, Ia nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se 
aplică măsurile normate de radioprotecţie Ia elementele constructive de separare faţă de alte 
spaţii (respectiv dimensionare corespunzătoare în funcţie de diferitele cateiţorii de utilizatori). 

III.3.10.12.  Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul 
operator, serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale.
La spitalele mari şi foarte mari, apare necesitatea amplasării unor unităţi radiologicc, distincte în 
serviciul central, în sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie. Aceste unităţi 
se vor trata ca unităţi nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor 
.normative privind utilizarea radiaţiilor Roentgen. 

III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo­ 
fi/iologice complexe 

III.3.11.1. în cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital, o relativ mare varietate de 
tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, si care 
permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale 
corpului uman. 
Prin tema de proiectare, investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul si numărul de 
laboratoare de explorări funcţionale necesare ­ în funcţie de mărimea şi profilul spitalului ­. va 
stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a 
unităţilor poe compartimente) şi va indica aparatura medicală cu care intenţionează să echipeze 
fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de 
prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale). 

OBSERVAŢIE: ­Recent intrate în uzul diagnosticării bolnavilor, explorările funcţionale sunt 
intr­o continuă evoluţie si diversificare a procedeelor de investigare, însoţită de înnoirea şi 
perfecţionarea rapidă a echipamentelor şi aparaturii. Din acest motiv nu s­a ajuns fa un punct 
de vedere unanim recunoscut privind organizarea optimă a acestui seniciu. 

II I.3.11.2. In mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari. unităţile de explorări funcţionale 
se grupează pe compartimente. în funcţie de organele şi sistemele anatomo­fiziologice 
investigate: 
a ­explorări cardio­respiratorii şi cardio­vasculare (electrocardiografie ­LKG. diagnostic 
ullrasonic, probe de efori, ventilaţie pulmonară, bronhoscopie etc): 
b.  ­explorări ale funcţiilor digestive (tubaje gastrice şi duodenale, colonoscopie. rectoscopie 
etc.); 
c. ­explorări ale sistemului nervos (electroencefalografie ­Lf G. excitabilitate ncuro­muscuIară 
etc.); 
d, ­explorări ale funcţiilor metabolice: 
e. ­explorări ale funcţiilor renale (citoscopie. cateterism uretral etc): 
f. ­explorări ORL (probe auditive, laringo­bronhoscopie etc): 
g. ­explorări oftalmologice; 
h. ­explorări imagistice generale (ecografic, tomografie cil rezonanţă magnetică ­RMN). 

OBSERVAŢII: ­Costul ridicat al aparaturii medicale neutru, uncie din sistemele de explorări si 
investigaţii, le face încă inaccesibile pentru spitalele generale mici din reţeaua medicală 
teritorială; în cazul acesta laboratoarele de explorări nu mai necesită organizarea pe 
compartimente după criteriul de mai sus. 
­Pentru unele explorări funcţionale specializate, unii beneficiari preferă o amplasare în cadrul 
secţiei medicale de profil (explorări ORL, explorări oftaimologice. internaţi în alte secţii sau 
celor diagnostigaţi ambulator şi produce o perturbare â sistemului general de circuite al 
spitalului. 

III.3,11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care, 
pe lângă cabinetele destinate examinării propriu­zise, mai cuprinde: încăperi de lucru pentru
medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării 
(după caz), anexe sanitare şi gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente 
echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru douâ­trei 
compartimente (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a 
serviciului), se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective, 
ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate). 

III.3.11.4.  Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică. 
combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări. extirpări, suturări). pune 
problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a 
grupării lor într­un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele 
medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a 
compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator. 

III.3.11.5.   La spitalele mari şi foarte mari, unele unităţi de explorări funcţionale se pot regăsi şi 
în componenţa secţiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de 
cx.xabinet de ecografic în secţia de obstericâ­ginecologie. cabinet LKG în secţia de cardiologie). 

III.3.11.6.   Amplasarea serviciului de explorări funcţionale se va face în apropierea serviciului 
de rocntiîendiaenostic si a laboratorului de analize medicale. Se va asituira o legătură directă cu 
serviciul de urgenţă, cu sectorul ambulator şi cu compartimentul de spitalizare de o zi. 

III.3.12.  Laboratoarele de medicină nucleară 

III.3.12.1 Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe 
radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu 
distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în 
spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de 
oncologie, endocrinologie, reumatologie etc. 

III.3.12.1.   în componenţa serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente: 
a. ­izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură tip scaner sau tip scintigraf); 
b.  ­izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienţii trataţi cu produse 
radiofarmateutice); 
c. ­laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice ale pacienţilor trataţi sau 
investigaţi cu izotopi); 
d. ­laborator de preparare şi dozare (diluţie) a substanţelor radiofarmaceutice; 
e.  ­anexe funcţionale şi tehnice comune pentru: depozitarea surselor radioactive, decontaminarea 
lenjeriei şi obiectelor de inventar, decontaminarea personalului, dezactivarea deşeurilor 
radioactive lichide şi solide, tratarea şi filtrarea aerului. 

III.3.12.2.   Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu 
surse deschise" în sensul definit de Normativul Republican de Securitate Nucleară şi se spune 
prescripţiilor şi reglementărilor acestuia, atât în ce priveşte proiectarea şi execuţia construcţiei si 
instalaţiilor pentru spaţiile respective. 

III.3.12.3.   Laboratorul se soluţioneză în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control 
dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr­un compartiment în celălalt. Operaţiunile 
de transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate.Efluienţii şi 
deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară dezactivării.
Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule radioactive, se 
filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior. 

III.3.12.4.   Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul 
construcţiei, sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte 
spaţii comune sau de alte funcţiuni ale clădirii. In afara accesului dinspre circulaţiile interioare 
ale spitalului, laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din 
exterior, pentru aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor 
nedezactivate. Nu sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în 
spaţiile aflate alături sau deasupra încăperilor laboratorului. 

III.313.    Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală 

III.3.13.1.  Procedurile de fizioterapie si recuperare medicală, mai amplu sau mai puţin 
dezvoltate, sunt nelipsite în structura spitalelor moderne, fie ca tratament asociat, fie ca tratament 
principal în cazul spitalelor de specialitate. Amploarea şi structura serviciului sunt în funcţie de 
capacitatea spitalului, de profilul acestuia şi, după caz, :  de asocierea dispensarului policlinic. 
.3.13.2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala poate cuprinde în structura sa 
următoarele compartimente: 
a,­cultura fizica medicală (kinototerapie) 
b.­electro­fototerapie 
c. ­hidro­termoterapie 
d. ­masoterapie 
e.­pneumoterapie 
f. ­psihoterapie si terapie ocupaţională 
Nominalizarea compartimentelor, a tipului si numărului de proceduri pentru fiecare din 
unităţile componente ale acestora, precum şi indicarea aparaturii sau a instalaţiilor i  speciale cu 
care urmează a fi echipate, se vor cuprinde în tema de proiectare a spitalului şi în tema de 
tehnologie medicală. 

OBSERVAŢII: ­La spitalele generale mici şi la spitalele de specialitate care nu au ca profil 
recuperarea medicală, serviciul de fizioterapie va cuprinde cu precădere compartimentele de 
kinetoterapie, electroterapie şi pneumoterapie (uneori şi psihoterapie). 
­La spitalele de neuropsihiatrie compartimentul de psihoterapie şi terapie ocupaţională se 
dezvoltă ca un serviciu autonom. 

III.3.13.3.  Compartimentul de electro­fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de 
proceduri utilizate: 
­terapie cu curenţi de joasă frecvenţă sau ultrasunete (curent galvanic, curenţi diadinamici, 
curenţi  cu  impulsuri,  curenţi  exponenţiali,  electrostimulatoare, sonodynatori etc); 
­terapie cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali) 
­terapie cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrascurte, radar, microunde,etc); 
­terapie cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls); 
­fototerapie (ultraviolete, Solux, băi de lumină generale sau parţiale). 
In general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate 
mai multe în cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru 
personalul medical. Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi 
distincte de celelalte proceduri;  deasemeni procedurile bazate pe câmpuri 
electromagnetice vor avea aparatele instalate în camere individualizate protejate 
corespunzător. încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi controlată în ce priveşte
ozonarea aerului. 
Compartimentul va mai cuprinde cameră de odihna pentru personal, boxe de dezbrăcare pentru 
pacienţi, grupuri sanitare. 

III.3.13.4.   în compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unităţi: 
­hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, duşuri terapeutice); 
­hidroelectroterapie (băi galvanice); 
­hidrokinetoterapie (bazine mari. bazine treflă, bazine de elongaţii etc). Unităţile de 
hidrokinetoterapie se amplscază împreună într­o sală mare. încălzită şi ventilată corespunzător, 
prevăzută la intrare cu fjltre­vesliar. closete şi duşuri pentru pacienti si  o camera cu un grup 
sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea , scări şi rampe comode pentru acces, 
balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de 
hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriatc, accesibile pe o parte pentru pacienţi (prin 
intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat. 
In cadrul compartimentului se mai prevăd: cameră de lucru şi odihnă pentru personal, depozit 
pentru lenjerie umedă dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curată, boxă curăţenie. 

III.3.13.5.   Compartimentul de masoterapic se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi 
unitate pentru proceduri umede (duş­masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede se 
poate cupla cu celelalte unităţi de hidroterapie. unitatea pentru masaj uscat amplasându­sc de 
regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultură fizică medicală. Masajul uscat se 
execută în boxe individuale înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru 
mascori cu grup sanitar şi duş. 

III.3.13.6.   Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o 
unitate de inhalaţii, camera pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea 
de aerosoli se organizează fie într­o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într­o sală 
comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoacrosoli. Unitatea de 
inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pmeumatică (barocamera) se 
dimensionează pentru un grup de 18­20 pacienţi, aşezaţi pe scaune. In cadrul compartimentului 
se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe 
pentru lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente. 

III.3.13.7.   Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare 
urnătoarelc spaţii: 
­sală de gimnastică în grup (dimensionată pentru 10­12 persoane), 
­sală de gimnastică analitică (pentru 2­3 persoane), 
­sală de elongaţii, 
­sală de terapie pe aparate. 
­anexe (camere instructori, depozit materiale, vestiare pentru pacienţi separate pe 
sexe, grupuri sanitare). 

III3.13.8 Gruparea diferitelor compartimente şi unităţi de fizioterapie în cadrul serviciului 
trebuie să aibă în vedere: 
­apropierea celor ce utilizează acelaşi tip de agenţi fizici (ape, gaze. nămol, electricitate), 
asocierea unor proceduri pe care pacientul le efectuează în flux continuu (de cx.: electrolerapie ­ 
kinetoterapie ­ masaj sau termoterapie ­ nămol ­ masaj ­ cultură fizica medicală). 

III.3.13.9.  Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operaţională) se adresează , 
special pacienţilor ce efectuează tratamente dificile şi sau de lungă durată, fiind prezent la spitale
de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale  mari şi foarte mari care au 
secţii de acest fel. Unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament 
individual, sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi: 
unitatea de terapie ocupaţionalâ cuprinde un număr de săli­atelier specializate pentru diferite 
activităţi (lucru manual, desen­pictură. tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale, 
grupuri sanitare. 

III.3.13.10.     In zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează 
secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi 
pentru asistenta şefa, garderoba pentru medicii ambulatori. vestiarele pentru personalul medical, 
depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile 
de odihnă post tratament pentru pacienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru 
serviciile mici. sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate. 

III.3.13.11.    Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile 
medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în 
sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului. 
Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă 
amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se 
face distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două 
niveluri, caz în care la nivelul superior se amplasează compartimentele "uscate" (electroterapie, 
pneumoterapie. cultură fizică medicală, psihoterapie), asigurându­se o circulaţie verticală proprie 
(scară) între cele două niveluri. 

III.3.14.  Laboratorul de anatomic patologică şi prosectură 

III.3.14.1. Serviciul este destinat efectuării de examene anatomo­patologice ale pacienţilor 
decedaţi (autopsie, analize de organe, ţesuturi şi produse biologice), dar şi pentru exeminări ale 
unor ţesuturi prelevate de la pacienţi vii (biopsii, puncţii, extirpări chirurgicale). 

III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne 
relativ autonome sunt: 
a. ­prosectură (prelucrare cadavre şi autopsie), 
b. ­laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie). 
Structura serviciului şi modul de organizare depinde de mărimea şi profilul spitalului, dar şi de 
rangul deţinut de acesta în reţeaua medicală teritorială. 

OBSER VA ŢII: ­Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale. 
Laboratorul de anatomie patologică nu se organizează distinct la spitalele mici; în cazul 
acestora sălii de autopsie i se alătură o încăpere anexă pentru lucrări de laborator. 
­La spitalele teritoriale judeţene, laboratorului de anatomie patologică i se asociază de 
regulă "Laboratorul judeţean de medicină legală" (pentru utilizarea mai eficientă a personalului 
şi a aparaturii dotare). 
­La spitalele clinice acest serviciu se poate amplifica cu spaţiile necesare pentru 
învăţământul medical de specialitate. 

III.3.14.3.  Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spaţii: 
­cameră frigorifică boxată pentru depozitarea cadavrelor; 
­sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, in funcţie de mărimea spitalului); 
­spaţiu pentru predarea cadavrelor către aparţinători;
­hol aşteptare aparţinători cu grup sanitar; 
­birou întocmire documente decese; 
­spaţiu de odihnă şi grup sanitar cu duş pentru personal; 
­laborator aferent autopsie (după caz). 

III.3.14.4.  Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde: 
­spaţii pentru prepararea probelor şi pieselor anatomice; 
­spaţii pentru diverse determinări histochimice, citologice etc. 
­cameră microscopie şi histotecă; 
­depozit sau spaţiu de expunere piese anatomice; 
­boxe de depozitare reactivi, chimicale; 
­camera medicului şef; 
­anexe pentru personal. 

III.3.14.5.      Operaţiunile de autopsiere şi cele de determinări de laborator sunt generatoare de 
noxe (mirosuri, degajări de vapori toxici) şi de pericol de infectare. Prevederea de nişe de 
laborator pentru localizarea acestora şi ventilarea mecanică a încăperilor sunt obligatorii. 

III.3.14.6.      Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din 
exterior pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor. în zona acestui acces se va prevedea un 
spaţiu pentru staţionarea maşinii mortuare, ferit vederii dinspre saloanele bolnavilor. Accesul 
dinspre spital va fi dotat cu un filtru igienico­sanitar, care să asigure izolarea circuitului intern al 
serviciului faţă de restul circulaţiilor din spital. Dinspre acest acces se vor asigura legături directe 
cu blocul operator şi cu nodul de circulaţie verticală al sectorului de spitalizare. 
La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pentru 
determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient de amplă, aceasta poate fi amplasata separat de 
restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize  medicale, a compartimentului de 
recoltări şi nu departe de blocul operator; în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei bune 
comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr­o scară 
interioara dacă separarea  s­a făcut pe verticală). 

OBSERVAŢIE: Amplasarea serviciului de prosectură şi anatomie patologicei într­o clădire 
distinctă nu este recomandată la spitalele moderne întrucât se rup legături funcţionale necesare 
Wlu ales pentru unele determinări de urgenţă ce trebuie făcute pe parcursul intcnenţiilor 
chirurgicale. 

III.3.15.      Serviciul de sterilizare centrală 

III.3.15.1În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de 
sterilizare centrală, cu urmâtoarelele excepţii obligatorii: 
­sticlăria şi materialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului: . 
­produsele farmaceutice injectabile, se sterilizează în cadrul farmaciei: 
­biberoanele şi alt inventar mărunt legat de alimentaţia sugarului se sterilizează în 
compartimentul "biberonerie" al secţiei pediatrie. 
Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial staţia de sterilizare îl va deservi şi pe 
acesta. 

III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile 
generale ale spitalului. în cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o
comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona 
curată a blocului). 

III.3.15.3.     In cadrul serviciului spaţiile se sectorizează pe zone şi se aşează în flux: 
a.  ­zona de activitate cu materiale nesterile, cuprinzând spaţiile pentru primire. depozitare 
temporară, sortare, prelucrare primară, introducere în aparatele de sterilizare sau în camera de 
sterilizare; 
b. ­zona de sterilizare propriu­zisă sau "zona fierbinte"; 
c. ­zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spaţiile pentru scoatere din zona fierbinte şi 
răcire, sortare, depozitare, predare; 
d. ­sector anexe comune: birou evidenţă, depozit detergenţi şi talc, vestiar şi grup sanitar cu duş 
pentru personal. 
Intre zona nesterilă şi zona sterilă se impune o separaţie cât mai sigură a fluxului de persoane şi 
materiale. 

III. 3.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru 
diferitele categorii de materiale ­ instrumentar metalic, caiiciucărie. material moale ­ şi se 
desfăşoară în spaţii distincte (boxe, alveole, nişe). 
Spaţiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătire (confecţionare) 
material moale, pudrare cu talc, aşezare pe rastele sau în casolete, conform cu tehnologia impusă 
de tipul de aparatură de sterilizare utilizat. 

III.3.15.5.     "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri: 
­fie dintr­o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de cea uscată), 
aşezată pe linia fluxului între zona nesterilă şi cea sterilă, în care se amplasează aparatele de 
sterilizare şi mesele pentru descărcarea casoletelor, 
­fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează autoclave şi 
echipamente cu dublu servici, sistem recomandat la spitalele mijlocii şi mari, pentru că asigură 
separarea completă a circuitului nesteril de cel steril. 
III.3.15.6.     Sterilizarea materialelor se poate face prin mai multe metode: cu căldură umedă j 
(în autoclave), cu căldură uscată (în pupinele), la rece cu oxid de etilena sau alt gaz  bactericid, 
prin radiaţie, aparatura fiind diferenţiată în funcţie de agentul respectiv, 

III.3.15.7.      Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de: 
­numărul de paturi (capacitatea spitalului), 
­cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi,corespunzător 
profilului spitalului, 
­tipul şi capacitatea aparatelor de sterilizare, 
­durata unui ciclu de sterilizare pe fiecare tip de aparat. Se prevede pentru fiecare categorie de 
aparate câte unul suplimentar care să preia efectuarea operaţiunilor în caz de avariere a altora. 

III.3.15.8.      Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator 
(60­70% din capacitatea staţiei deservindu­i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe 
cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale, 
secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare 
de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea 
unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă 
mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de de sterilizare 
proprii blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.
III.3.16.  Farmacie 

III.3.16.1. Serviciul asigură primirea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate 
industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform 
prescripţiilor medicale din spital. în funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea 
şi laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile, la spitalele cuplate cu dispensar policlinic 
sau la unele spitale  de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă 
gratuit. 

III.3.16.2 Farmacia cuprinde următoarele compartimente: 
a. ­primire şi depozitare medicamente, 
b. ­preparare şi prelucrare medicamente, 
c. ­laborator de produse sterile injectabile (după caz), 
d. ­eliberare medicamente, 
e­anexecomune pentru personal. 

III.16.3Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi 


depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct 
din exterior şi se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de 
produse farmaceutice: 
­specialităţi (medicamente, plante ceaiuri), 
­chimicale grele (produse livrate în ambalaje mari, bidoane, damigene), 
­chimicale uşoare (produse livrate în flacoane, sticle, pachete), 
­produse inflamabile (alcool, eter, acetonă), 
­materiale aseptice (pansamente, vată). Medicamentele şi produsele farmaceutice termobile se 
păstreză în frigidere. într­o . încăpere distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile 
şi a altor materiale  necesare prelucrărilor din farmacie (flaconaşe, punguţe, dopuri, etichete), 
prevăzută cu spaţiu de spălare a acestora. In funcţie de mărimea spitalului, respectiv a farmaciei, 
unele din depozite se pot cupla (cele pentru chimicale grele şi uşoare şi cele pentru specialităţi şi 
materiale aseptice). 
Dacă farmacia are laborator de produse sterile injectabile, se va prevedea un depozit distinct 
pentru substanţele şi materialele necesare acestuia. 
Pentru depozite se va preciza prin proiect categoria de incendiu pentru fiecare, luându­se 
măsurile de protecţie indicate în normativul P118. Suprafeţele de depozitare pentru farmacie se 
calculează la numărul de paturi al spitalului (0.15­0.23 mp/pat). 

III.3.16.4. Prepararea si prelucrarea medicamentelor conform reţetelor, respectiv prepararea 
formulelor magistrale, divizarea şi reambalarea medicamentelor condiţionate, precum şi 
controlul produselor farmaceutice recepţionate se face în camera denumită receptură­oficină şi în 
laboratorul anexat acesteia. Pentru spălarea, uscarea şi depozitarea veselei şi a ustensilelor se 
prevede o boxă (încăpere) specializată, accesibilă din oficină şi laborator. 

III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează conform Ord. Min. 
Sănătăţii nr. 120/1980. El se compune dintr­o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc 
un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi 
ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de preparare 
a soluţilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi etichetare, 
depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigura rezerva spitalului pentru 30 zile). Accesul 
personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar comunicarea 
dintre acesta camera şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigura prin ghişee.
III.3.16.. Spaţiul pentru eliberare medicamente este interfaţa farmaciei cu spitalul, locul unde 
accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţetele medicale prescrise si de unde 
se eliberează medicamentele*^ celelalte produse farmaceutice. Restul farmaciei este accesibil 
numai personalului propriu (circuit închis). 

III.3.16.7.     în cadrul farmaciei se mai prevăd câteva spaţii anexe: 
­biroul dirigintelui (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor), 
­camera de odihna şi vestiarul personalului cu grup sanitar şi duş. 
­boxa pentru înarhivarea documentelor, 
­boxa pentru curăţenie şi dezinfecţie. 

III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legătură cu toate serviciile medicale ale spitalului, de 
aceea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verticală. Pentru a permite accesul 
direct din exterior, amplasarea favorabilă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării 
convenabile a spaţiilor de lucru). In cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de 
recepţie accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură directă, proprie, prin 
ascensor de materiale si scară. 

III.3.17.  Blocul alimentar (bucătărie) 

III.3.17.1. Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, 
precum şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându­se în funcţie 
de numărul de porţii rezultat. 

III.3.17.2      In cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele: 
a. ­ recepţie şi depozitare produse alimentare neprelucrate; 
b. ­ spaţii pentru prelucrări primare; 
c. ­ spatii pentru prelucrări finale; 
d. ­ oficiu de distribuţie: 
e. ­ control dietetic; 
f. ­ anexe pentru personal 
Bucătăria se soluţioneză în circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare 
(rampă) şi evacuare deşeuri menajere; interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în 
care are acces personalul de îngrijire din secţiile medicale, precum şi cel de deservire al cantinei 
(restaurantului cu autoservire). 

III.3.17.3.      Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare si preparare a alimentelor, modul de 
organizare a circuitelor bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico­sanitare sunt cele prevăzute în 
normele şi presepripţiile referitoare la unităţile de alimentaţie publică, la care se adaugă 
prescripţiile specifice din ordinul Min. Sănăt. nr. 190/1982. 

III.3.17.4.  Spaţiile pentru depozitare produse alimentare neprelucrate se vor dimensiona în 
funcţie de stocul necesar pentru fiecare categorie (Ia unele produse de bază se face 
aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă 
pentru cazuri de dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi). 

OBSERVAŢII: ­Pentru două sau mai multe spitale amplasate în aceeaşi localitate se poate 
soluţiona un grup gospodăresc comun, în cadrul căruia să se asigure depozitarea alimentelor 
(stocurile mari),eventual şi unele prelucrări primare (tranşare carne, spălare curăţare legume).
III.3.17.5.      Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două. recomandabil trei (separat 
pentru legume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu­zise 
sau prin intermediul unui coridor intern "curat", ncinterferat de circuitele de aprovizionare 
"murdare".In bucătăria propriu­zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare 
(eventual separate prin pereţi de compartimentare parţială, la blocurile alimentare de mare 
capacitate>: 
­prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă). 
­preparări dietetice. 
­preparări pentru micul dejun (bucătărie lapte­ceai), 
­bucătărie rece. 
Preparatele de patiserie­cofetărie se vor prelucra într­o încăpere distinctă. Anexat 
direct bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase. 

III.3.17.6.      Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul 
adoptat pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel: 
a.­livrarea alimentelor preparate se face pe partide şi pe diete, pentru întreaga cantitate necesară 
unei secţii (în recipiente mari); 
In acest caz. încălzirea şi porţionarea mâncării se face în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici 
se spală şi se păstrează vesela pentru pacienţi şi cărucioarele de transport: oficiile alimentare ale 
secţiilor se vor dimensiona şi echipa corespunzător acestor activ ităţi; 
b.­din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient, 
situaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare 
tip catering; 
In acest caz. adiacent oficiului de distribuţie se prevăd spaţii, echipate cu linii mecanizate, pentru 
spălarea veselei întregului spital şi igienizarea cărucioarelor; cărucioarele pentru transportul 
mâncării porţionate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona şi 
echipa minimal. 

OBSERVAŢIE: ­ Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide (a), transportul alimentelor 


preparate de la oficiul blocului alimentar la oficiile alimentare ale secţiilor se poate face fie în 
cărucioare închise prin intermediul ascensoarelor comune, fie direct cu ascensoare de alimente 
(tip mont­carge), dacă oficiile secţiilor se află pe aceeaşi verticală cu of ciul central de 
distribuţie. 

III.3.17.7.      Pentru stabilirea menu­urilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a 
oficiului de distribuţie se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe 
alimentare, şi biroul dieteticianului 

III.3.17.8.      Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde: vestiare cu grup sanitar 
şi duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului, şi o sală de mese, amplasată în 
relaţie cu oficiul de distribuţie. 

III.3.17.9.      Colectarea deşeurilor menajere din blocul alimentar se va face în recipiente închise 
care se vor transporta la platforma de deşeuri din incintă. Se recomandă ca fie în apropierea 
bucătăriei, fie la platforma deşeuri, să se amenajeze un spaţiu frigorific pentru păstrarea 
temporară a deşeurilor alimentare în condiţii igienice. 

III.3.17.10.    Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de 
spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care
cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea 
principală a spitalului (la parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind 
protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas­ecluză la 
accesul spre spital), fie într­o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura 
printr­un coridor închis. 

III.3.18.  Spălătoria 

III.3.18.1. De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele 
activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea 
infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spălătoriei se vor respecta următoarele: 
­separarea obligatorie a circuitelor de rufe murdare şi rufe curate; ­separarea şarjelor de rufe pe 
categorii de provenienţă; 
­diferenţierea liniilor de utilaje pentru rufele copiilor faţă de cele pentru rufele adulţilor, pe 
întregul flux tehnologic. 
Pentru secţiile de boli transmisibile în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un circuit complet 
distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare a spaţiilor pe 
întregul traseu al rufelor; în cazul când secţia de boli transimisibile este plasată în pavilion 
separat, se va organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului. 

III.3.18.2.      Dimensionarea spaţiilor şi echiparea cu utilaje a spălătoriei se face în funcţie de 
capacitatea secţiilor de spitalizare, ţinându­se seama şi de amploarea celorlalte servicii tehnico­ 
medicale. Pentru spitalele generale se consideră un minim de .2.5 kg rufe pe zi şi pe pat. La 
spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică­ginecologie se va lua în calcul o cantitate mai 
mare de rufe pe zi şi pat (respectiv între 3 şi 4 kg). 

III.3.18.3.      Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează: 
a.  ­cameră pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci, 
sunt aduse de personalul secţiilor şi predate spălătoriei); 
b. ­spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de^baie pentru înmuiere în dezinfectat, în 
număr suficient pentru a putea separa rufele provenind de la diversele secţii; dezinfecţia se poate 
face şi direct în utilajul mecanizat de spălare, dacă acesta are un program special de dezinfecţie 
corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale; 
c.  ­spălătoria propriu­zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi stoarcere 
prin centrifugare; 
d.  spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două 
operaţii, separată însă de sala spălătoriei pentru a asigura menţinerea condiţiilor de igienă); 
uscarea şi călcarea rufelor se va face mecanizat; 
e. ­încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie si depozitul de rufe curate; 
f. ­depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi 
serviciile de destinaţie; 
g.  ­camera de eliberare rufe curate, în care are acces personalul din secţiile medicale; 
h. ­anexe pentru personalul propriu; vestiar cu grup sanitar şi duş, cameră de odihnă, biroul 
responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de4 primire şi eliberare rufe. 

III.3.18.4.      Circuitul interior al spălătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului. 
Modul de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor 
pentru întreţinere uşoară şi rapidă (reparaţii, curăţire).
III.3.18.5.      Spălătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a 
spitalului (la primul nivel peste subsolul tehnic), în care caz se vor asigura toate măsurile pentru 
a nu permite pătrunderea în spaţiile medicale a aburului şi mirosurilor, fie în pavilion separat 
(eventual cu alte funcţiuni gospodăreşti), în care caz comunicarea cu clădirea spitalizării se va 
face printr­un coridor de legătură. 

III.3.19.  Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar 

III.3.19.1. Serviciul asigură dezinfecţia periodică a mobilierului din saloanele bolnavilor (paturi), 
a inventarului moale al acestora (pături, perne, saltele), dar şi a altor obiecte în caz de necesitate 
(haine bolnavi, halate groase, perdele de compartimentare, etc). 

III.3.19.2. Calculul capacităţii de dczinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului, capacitatea 
acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar 
zilnic de dczinfecţie de minim 5% din numărul total de paturi. 

OBSERVAŢIE: ­Pentru secţiile chirurgicale, terapie intensivei, obstetrică, nou­născuţi şi 
pediatrie (grupele mici de vârstă) este necesară dezinfecţia la fiecare nouă internare; pentru 
celelalte secţii medicale poate fi şi lunară. 

III.3.19.3.      Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care 
patul intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat. In absenţa 
acestor utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizarc pentru 
paturi şi în camere de stropire pentru­inventarul moale. Camerele vor avea o capacitate de 
maxim 15 paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşă pe timpul 
formolizârii. 

III.3.19.4.      Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet 
circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor 
prevedea următoarele spaţii: 
­cameră primire­triere obiecte şi materiale murdare; 
­incinte de formolizare. cu spaţiu tehnic aferent instalaţiei de formolizare; 
­cameră eliberare obiecte şi materiale dezinfectate cu spaţiu pentru depozitare 
temporară; 
­birou responsabil (după caz): 
­cameră de odihnă pentru personal, cu grup sanitar şi duş. 

III3.19.5. Centrala de dczinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau 
demisol) în cazul soluţiilor tip „monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la 
nodul principal de circulaţie verticală, luându­se măsurile corespunzătore pentru corecta 
ventilare şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în 
centrală). Nu se recomandă amplasarea centralei de dczinfecţie în pavilion (anexă) separat dacă 
nu se asigură o legătură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare. 
In cazul în care se adoptă sistemul prin care pacientului i se afectează patul de la internare (ceea 
ce presupune asigurarea gabaritelor pentru circulaţia cu patul pe rotile pe tot traseul până la 
salonul de bolnavi din secţia medicală), sunt ncesare următoarele prevederi suplimentare: 
­se va asigura o legătură comodă a centralei de dczinfecţie cu serviciul de internări, ­în cadrul 
serviciului de internări se va amenaja un spaţiu tampon de depozitare a paturilor în aşteptare,
­centrala de dczinfecţie se va conexa cu spălătoria, în zona spaţiilor curate ale amândurora 
(camerele de eliberare obiecte, inventar moale şi respectiv lenjerie), şi se va prevedea o încăpere 
suplimentară, pentru echiparea paturilor cu lenjerie. 

III.3.20.  Anexe comune pentru personalul spitalului 

III.3.20.1.     Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces 
a acestuia, se organizează timpuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri 
sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii 
şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va 
face în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală 
a spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare. 

OBSERVAŢII: ­Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează 
obligatoriu în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină 
nucleară. 
­Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la 
intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un 
vestiar tip „filtru", la locurile de muncă care necesită măsiTri speciale de asepsie, in care se 
înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul 
blocului operator, al compartimentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri). 

In cazul organizării centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi 
modulare deservind max. 40­50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal 
medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu 
dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi. 
Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din 
serviciile gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară 
activitatea. 
la spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea 
vestiare pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical. 

III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu 
autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului 
alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau 
scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. în 
absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack­bar), eventual accesibil şi 
pentru vizitatori. 

III.3.20.3.     Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală. în cadrul spitalelor se prevăd 
spaţii pentru bibliotecă de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele 
mari o sală pentru întruniri si conferinţe, un studio de foto­film pentru înregistrarea 
pe peliculă a cazurilor medicale înainte şi după aplicarea tratamentelor, sisteme de 
vizionare a activităţii medicale prin televiziune cu circuit închis. Prin tema de 
proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi capacitatea acestora. 

MENŢIUNE: ­Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s­a limitat numai la 
compartimentele şi sen'iciile cu specific medical. întâlnite curent în organizarea spitalelor.
­Pentru seniciile paramedicale (administrative, sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale 
sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul 
altor programe de construcţii civile. 
­In cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi 
alte compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz 
şi preciza prin tema modul de organizare funcţională si tehnologică cel mai adecvat. 

III.4.  INSTALAŢII ELECTRICE 

lII.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE 

III.4.1.1.        Generalităţi 

III.4.1.1.1. La realizarea iluminatului artificial în spitale, trebuie să se ţină seama de mediul 
special din acestea acordându­se iluminatului şi repartizării cromatice din încăperi o atenţie 
deosebită. 

III.4.1.1.2. Se va avea în vedere ca în încăperile cu bolnavi atât iluminatul cât şi culorile pentru 
finisarea principalelor suprafeţe trebuie: 
­să asigure efectuarea activităţilor vizuale în cele mai bune condiţii atât celor ce' lucrează în 
spitale cât şi bolnavilor; 
­să aibă un rol terapeutic, contribuind la influenţarea psihicului bolnavilor, liniştindu­i şi 
stimulând încrederea şi speranţa. 

III.4.1.1.3.     Iluminatul trebuie să respecte cât mai riguros condiţiile de calitate impuse şi să fie 
adaptat destinaţiei încăperii. 

III.4.1.1.4.     în încăperile în care există solicitări vizuale diferite (de ex. în saloane ­ dormitor), 
se prevăd mai multe sisteme de iluminat, luându­se măsuri pentru utilizarea lor eficientă şi 
acordându­se o atenţie deosebită modului de realizare a iluminatului. 

III.4.1.1.5.     Iluminatul general din încăperi cu diverse destinaţii şi activităţi, trebuie să asigure 
cel puţin iluminările nominale prezentate în tabelul El. 
în tabelul El sunt prezentate şi culorile recomandate pentru sursele de iluminat fluorescente. 

III.4.1.1.6.  În toate categoriile de încăperi se prevăd prize bipolare cu contact de protecţie 
pentru uz general. 

III.4.1.1.7. La proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat, se vor respecta prevederile 
normativului 17 „Normativ pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice la consumatori cu 
tensiuni până la 1000 V ca. şi 1500 V ce.", cu excepţia circuitelor electrice, care se vor prevedea 
numai din cupru. 

III.4.1.2.         Iluminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve) 
În încăperile pentru bolnavi se prevăd următoarele sisteme de iluminat normal: 
.iluminat general; 
.iluminat local la pat pentru lectură; 
.iluminat local la pat pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor; 
.iluminat pentru supraveghere în timpul nopţii.
­Sursele de lumină vor avea culori calde, cu temperatura de culori situată între 3000+5000 °K şi 
indicele de redare a culorilor 80­90. 

III.4.1.2.1.  Iluminatul general 
­Iluminatul general trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El. 

III.4.1.2.2.  Iluminatul local 

III.4.1.2.2.1.  Iluminatul local pentru lectură şi iluminatul local pentru examinarea şi îngrijirea 
bolnavilor, se poate realiza cu corpuri de iluminat mobile (cu braţe articulate) sau semimobile 
sau cu corpuri de iluminat fixe multifuncţionale. 

III.4.1.2.2.2.  La fiecare pat pentru bolnavi se prevede un iluminat de lectură. Iluminarea 
nominală necesară de 200 lx, trebuie realizată pe fiecare suprafaţă de lectură de 0.3 
x 0.3 m, aflată în planul de lectură. 

OBSERVAŢIE: 
Se considera plan de  lectură, planul înclinat la 75 "jtiţa de orizontală, având 0.9 in lungime şi 
0.3 m lăţime şi distanţa la centru faţă de pardoseală de 1.1 m şi faţă de căpătâiul patului de 0.8 
m.

III.4.1.2.2.3.  Luminanţa corpurilor de iluminat pentru iluminatul local amplasat deasupra 
paturilor pe perete şi luminanţa acestui perete trebuie să fie' de cel mult 3 50 cd/nr. 

III.4.1.2.2.4.  Condiţiile vizuale pentru efectuarea unor examinări şi îngrijiri simple, se realizează 
asigurând în planul de consultanţă iluminatul general şi iluminatul local. 
In nici un punct din acest plan iluminarea nu trebuie să fie sub 150 lx (Emin/Emcd=0.5). 

OBSERVAŢIE: 
Se considera plan de consultaţie, planul orizontal situat la 0.15 m deasupra suprafeţei patului. 

III.4.1.2.2.5.  Amplasarea corpurilor de iluminat se face astfel încât să se evite orbirea 
persoanelor ce efectuează examinările şi îngrijirile bolnavilor. 

III.4.1.2.3.  Iluminatul pentru supraveghere în timpul nopţii 

III.4.1.2.3.1. Iluminatul pentru supraveghere, trebuie să asigure în zona patului o iluminare de 5 
lx, astfel încât personalul sanitar să poată supraveghea bolnavul. 

III.4.1.2.3.2. Corpurile de iluminat pentru supraveghere, trebuie amplasate astfel încât să nu 
deranjeze bolnavii. 

III.4.1.2.3.3.  In încăperi pentru sugari şi nou­născuţi iluminarea nominală trebuie să fie de 20 
lx. c 

III.4.1.2.3.4.  Luminanţa corpurilor de iluminat pentru supraveghere trebuie să fie de cel mult 
350 cd/nr. 

III.4.1.3.  Iluminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente
­In cabinetele pentru consultaţii şi tratamente, iluminatul general trebuie să îndeplinească 
condiţiile prevăzute în tabelul E 1. 
­Valoarea indicelui de redare a culorilor a surselor de lumină trebuie să fie 90­100. 

III.4.1.3.1.  Cabinete pentru consultantă si tratamente obişnuite 
­Iluminarea minimă de 1000 lx se asigură în spaţiul de consultaţii, prin combinarea iluminatului 
general cu iluminatul local. 

III.4.1.3.2.  Cabinete neutru consultaţii si tratamente speciale 

III.4.1.3.2.1. Iluminatul în cabinetele speciale, se realizează ţinându­se seama de tipul 
investigaţiei ce trebuie efectuată. 

III.4.1.3.2.2. Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El. 

III.4.1.3.2.3.  în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. în care radiodiagnosticul se face cu 
fixarea pe monitor a imaginii, iluminatul general pentru perioadele de investigaţie trebuie să 
asigure o lumină de culoare roşie. 

III.4.1.3.2.4.  Pentru toate cazurile în care investigaţiile se efectuează la iluminări foarte mici, se 
iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor de adaptare a bolnavului şi personalului medical, care nu 
trebuie să treacă brusc de la lumina de zi sau iluminări mari la iluminări foarte scâzite. în 
încăperea sau zona de adaptare iluminarea trebuie să fie numai de 3 până la 10 ori mai mare 
decât iluminarea din încăpere sau zona întunecată. 

III.4.1.3.2.5.  în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. unde se fac radiografii, se prevăd 
negatpscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor). 

III.4.1.4.         Iluminatul în săli de terapie 
În sălile de terapie (de ex. tratamentele radiologice, fizice, clectromedicale, băi terapeutice) 
iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El, iar sursele de lumină să 
aibe indicele de redare a culorilor de 90­100. 

III.4.1.5.         Iluminatul în săli de dializă 
În sălile de dializă, trebuiesc respectate condiţiile de la saloanele pentru bolnavi, asigurându­se în 
plus şi o a doua treaptă pentru iluminatul general în zona paturilor de 500 lx (necesară pentru 
pregătirea dializelor şi a eventualelor intervenţii în timpul tratamentului). 

III.4.1.6.         Iluminatul în laboratoare 

III.4.1.6.1. În laboratoare, iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El. 

III.4.1.6.2. În cadrul laboratoarelor cu mobilier fix. iluminatul local se realizează prin amplasarea 
corpurilor de iluminat general deasupra meselor de lucru. 

III.4.1.6.3. In cazul laboratoarelor cu mobilier mobil, iluminatul local se realizează cu corpuri de 
iluminat fluorescente fixate chiar de mesele de lucru. Iluminarea de 1000 lx se obţine prin 
combinarea iluminatului general cu iluminatul local.
III.4.1.6.4. Lămpile pentru iluminatul local, trebuie să aibă indicele de redare a culorilor de 90­ 
100. 

III.4.1.7.        Iluminatul pe coridoare şi scări 

III.4.1.7.1.    Iluminatul coridoarelor şi scărilor trebuie să asigure atât ziua cât şi noaptea, 
realizarea unor diferenţe minime de luminanţă la trecerea între încăperi cu iluminări diferite. 

III.4.1.7.2.      Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1. 

III.4.1.7.3.      Pentru realizarea iluminărilor de zi şi de noapte, se prevăd sisteme de iluminat în 
trepte cu posibilităţi de comutare. 

III4.1.7.4. Pentru iluminatul coridoarelor, se recomandă utilizarea corpurilor de iluminat cu 
dispersoare din material plastic mat, pentru a se proteja bolnavii care sunt transportaţi în poziţie 
culcată, împotriva orbirii. 

III.4.1.8.          Iluminatul în alte încăperi 
­Pentru celelalte încăperi, care nu au specific de spital, dar care deservesc spitalul, se vor 
respecta prevederile normativului PE 136, valorile nivelelor de iluminare luându­se ca valori 
minime. 

III 4 2 INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ 

III.4.2.1.        Generalităţi 

III.4.2.1.1.      Instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranţă din cadrul unui spital, trebuie să 
asigure funcţionarea acestuia, atunci când dispare tensiunea de pe sursa de bază (SEN). 

III.4.2.1.2.      Receptoarele electrice ale iluminatului de siguranţă se încadrează în categoria 0 şi 
categoria a I­a conform pct.III.4.14.1. 

III.4.2.1.3.      Conform normativ I 7 funcţie de destinaţie, iluminatul de siguranţă este de mai 
multe feluri: 
.Iluminat de siguranţă pentru categoria lucrului (categoria 0) .Iluminat de siguranţă pentru 
evacuare (categoria a I­a) .Iluminat de siguranţă pentru veghe (categoria a I­a) .Iluminat de 
siguranţă de intervenţie (categoria a I­a) .Iluminat pentru marcarea hidranţilor interiori de 
incendiu. 

III.4.2.2.  Iluminatul de siguranţa pentru continuarea lucrului se asigură în: 

III.4.2.2.1.  Încăperi pentru aplicarea tratamentelor intensive 

III.4.2.2.1.1. In încăperile pentru tratamentele intensive iluminatul trebuie sa îndeplinească 


condiţiile prevăzute în tabelul El, pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţilor de îngrijire 
şi supraveghere a bolnavilor. 

III.4.2.2.1.2.  Iluminarea trebuie să poată fi variată, în funcţie de solicitările foarte diferite ce 
apar în aplicarea tratamentelor intensive.
III.4.2.2.1.3.  Pentru situaţia specială a bolnavilor ţiunuţi sub supraveghere în încăperi pentru 
tratament intensiv (de exemplu bolnavi cu risc de infarct), trebuie create şi condiţii similare 
acelora din saloanele pentru bolnavi, prevăzându­se şi iluminat Ia pat pentru lectură. 

III.4.2.2.1.4.  In încăperile de terapie trebuie să se acorde o atenţie deosebită evitării fenomenului 
de orbire prin reflexie în suprafeţele vitrate, atât pentru bolnavi cât şi pentru personalul de 
supraveghere din încăperile alăturate. 

III.4.2.2.2.  Săli de operaţie 

III.4.2.2.2.1.  In sălile de operaţie se prevede: 
.iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie (zona cu dimensiunile 3x3m centrată faţă 
de masa de operaţie) .iluminatul local al câmpului operator. 

III.4.2.2.2.2.  în sălile de operaţie sistemul de iluminat general trebuie realizat în corelaţie cu 
iluminarea prevăzută pentru câmpul operator şi trebuie să asigure condiţiile prevăzute în tabelul 
El. 

III.4.2.2.2.3.  Corpurile de iluminat pentru iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie, 
se dispun pe cât posibil în apropierea mesei de operaţie, pentru a se reduce orbirea şi umbrele. 

III.4.2.2.2.4.  In câmpul operator, iluminatul trebuie să fie de 20000 ¸ 100000 lx, acesta 
asigurându­se cu corpuri de iluminat scialitice produse de firme specializate în domeniul tehnicii 
medicale. 

III.4.2.2.2.5.  în sala de operaţie, factorii de reflexie ai principalelor suprafeţe trebuie să 
îndeplinească următoarele condiţii: 
.minim 0.7 pentru plafon; 
.minim 0.5 pentru pereţi; 
.minim 0.2 pentru pardoseală; 
.maxim 0.3 pentru pânza cu care se acoperă bolnavii pe masa de operaţie, 
îmbrăcămintea şi mănuşile echipei de intervenţie. 

III.4.2.2.2.6.  Culoarea iluminatului câmpului înconjurător al mesei de operaţie şi iluminatul 
general, trebuie să fie adaptată culorii date de lumina corpului de iluminat scialitic. Se 
recomandă ca lămpile (cu excepţia celei scialitice) să aibă culoarea alb neutru şi indicele de 
redare a culorilor de 90­100. 

III.4.2.2.2.7.  Se recomandă folosirea corpurilor de iluminat înglobate în plafon. 

III.4.2.2.2.8.  Iluminatul locului de operaţie trebuie să se realizeze astfel încât în condiţiile 
ilumimărilor foarte mari impuse de reflexia foarte redusă a ţesuturilor umane, echivalentul 
fotometric de radiatie sa se situeze sub 170 lm / W, corpurile de  iluminat scialitice cu o iradiere 
sub 600 W/mp fiind corespunzătoare (pentru a nu se încălzi ţesuturile). 

III.4.2.2.2.9.  În sălile de operaţie, pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi negatoscoape 
(ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor). 

III.4.2.2.3.  Încăperi anexă sălii de operaţie
III.4.2.2.3.1.  Iluminatul din încăperile anexă sălii de operaţie trebuie să fie corelat cu iluminatul 
din sală. 

III.4.2.2.3.2.  Iluminarea nominală din încăperile anexe trebuie să fie de 500 lx, pentru a se evita 
perturbaţiile de adaptare la iluminarea de 1000 lx din sală. 

III.4.2.2.3.3. Lămpile trebuie să aibă aceeaşi culoare şi indice de redare a culorilor ca şi lămpile 
pentru iluminatul general din sala de operaţie. 

III.4.2.2.3.4. In sălile de reanimare se recomandă prevederea unui sistem de iluminat general care 
să poată realiza două trepte de iluminare: 
.o treaptă de 100 lx, pentru perioada postoperatorie a bolnavului până la trezirea din narcoză 
(bolnavul nu trebuie să fie orbit de acest iluminat); .o treaptă de 1000 lx la patul bolnavului, 
pentru supraveghere şi intervenţie. 

III.4.2.3.  Iluminatul de siguranţă pentru evacuare 

III.4.2.3.1. Iluminatul de siguranţă de evacuare se prevede pe culoarele de circulaţie, casele 
scărilor şi în zonele uşilor de acces în clădire. 

III.4.2.3.2. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare trebuie să poată fi acţionat independent de 
orice alt sistem de iluminat. 

III.4.2.4.        Iluminatul de siguranţă pentru veghe 

III.4.2.4.1.     Iluminatul de siguranţă de veghe se prevede în încăperile pentru bolnavi şi trebuie 
să asigure la nivelul pardoselii o iluminare nominală de 2 lx, pentru a da posibilitatea unui 
bolnav să se orienteze fără a deranja pe ceilalţi bolnavi. 

III.4.2.4.2.     Corpurile de iluminat se amplasează sub paturi şi în zona uşilor de acces şi se 
recomandă ca lumina să fie distribuită în fascicole late. 

III.4.2.4.3.     Iluminatul de veghe trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem de 
iluminat. 

III.4.2.5.        Instalaţii electrice pentru lămpi bactericide 

III.4.2.5.1.     In sălile de operaţie şi sălile de naşteri pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi 
lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizare aer şi dezinfecţie. 

III.4.2.5.2.     Se prevăd de asemenea lămpi cu raze ultraviolete şi în încăperile pentru terapie 
intensivă şi laboratoarele pentru care se solicită prin temă. 

III 4 3 INSTALAŢII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE 

III.4.3.1. Instalaţiile electrice de forţă cuprind alimentarea cu energie electrică a tuturor 
receptoarelor de forţă atât fixe cât şi mobile. 

III.4.3.2. Pentru întocmirea proiectului de instalaţii electrice, proiectantul trebuie să primească 
planurile tehnologice cu amplasarea tuturor utilajelor în care să se specifice:
.felul utilajelor; fixe sau mobile .felul alimentării; monofazată sau trifazată .punctele de racord 
.dacă sunt necesare întrerupătoare generale în afara tablourilor utilajelor sau alte condiţii 
.utilajele cu regim de şocuri .secţiunile conductoarelor de alimentare sau parametrii circuitelor 

III.4.3.3. La proiectarea instalaţiilor electrice de forţă se respectă prevederile normativului I 7, cu 
excepţia circuitelor, care se vor prevedea numai din cupru. 

III.4.3.4. Pentru alimentarea receptoarelor mobile, se prevăd prize bipolare sau tripolare cu 
contact de protecţie sau tablouri speciale, funcţie de tipul receptoarelor. 

III.4.3.5.        în sălile de operaţie se prevăd braţe mobile eu pri/e bipolare şi tripolare cu contact 
de protecţie în construcţie etanşa, acestea făcând pane din furnitura tehnologica. 

III.4.3.6.        Pentru alimentarea receptoarelor de forţa din blocul operator (sala de operaţii şi 
incâperile anexă ale acesteia) se prevede un tablou propriu, alimentat direct din tabloul de 
siguranţa principal. 

III.4.3.7.        Acolo unde este cazul, pentru utilajele cu regim special. în tema tehnologică 
trebuie specificat timpul maxim de întrerupere în alimentarea cu energie electrica. 

III.4.3.8. în spaţiile în care se solicita încadrarea receptoarelor electrice la categoria 0 sau 
categoria a 1­a conform pct.III.4.14.1., se prevăd şi prize pentru uz general, alimentate clin 
reţeaua de distribuţie obişnuita, acestea fiind utilizate pentru curăţenie sau alte activităţi, care nu 
implica regimuri speciale în alimentarea cu energie electrica. 

III.4.3.9. In sălile de operaţie tot aparatajul electric se montează la înălţimea de cel puţin 1.1 m 
de la pardoseala finită. 

III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE SI TERMINALE CALCULATOR 

III.4.4.1.        Spitalele se prevăd cu centrale telefonice automate proprii. 

III.4.4.2.        în saloanele pentru bolnavi, unde bolnavii pot răspunde la telefon, se prevede câte 
o priză telefonică, lângă fiecare pat. 

III.4.4.3.         în celelalte încăperi, posturile telefonice se prevăd conform temelor tehnologice. 

III.4.4.4.         Pentru încăperile în care se solicită posturi telefonice şi terminale calculator sau în 
viitor pot fi solicitate terminale calculator, se recomandă utilizarea prizelor duble, pentru post 
telefonic şi terminale calculator. 

III.4 4.5. Aceste prize se racordează prin cabluri speciale, conform cererii furnizorului de 
echipamente. 

III.4.4.6. Circuitele de prize se concentrează pe fiecare nivel în dulapuri cu repartitoare 
(repartitoare pentru racordare la centrala telefonică şi repartitoare pentru racordarea la 
calculatorul central). 

III  4 5 INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv
III.4.5.1.        Pentru recepţionarea emisiunilor Rtv. se prevede o instalaţie de recepţie colectivă. 

III.4.5.2.        Antenele se montează pe clădirea cea mai înaltă, iar tabloul cu grupurile 
amplificatoare la ultimul etaj al acesteia. 

III.4.5.3.        Se prevăd prize pentru recepţionarea emisiunilor Rtv în sălile de mese, în camerele 
de odihnă pentru personalul medical şi în orice altă încăpere în care se solicită prin temă. 

III.4.5.4.        Se recomandă ca instalaţia de recepţie colectivă să fie prevăzută în aşa fel încât să 
poată fi racordată dacă este cazul şi la sistemele de televiziune prin cablu. 

III.4.6.  INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS 

III.4.6.1.        In spitale se recomandă prevederea instalaţiilor de televiziune în circuit închis, 
pentru a se putea asista la efectuarea operaţiilor sau înregistra efectuarea operaţiilor fără a 
deranja cu nimic activitatea din blocul operator. 

III.4.6.2.        Pentru aceasta, corpul de iluminat scialitic este prevăzut cu camere de luat vederi, 
monitoarele pentru asistarea operaţiilor amplasându­se în sălile de curs sau sălile de studiu, acolo 
unde există în cadrul spitalului asemenea săli. 

III.4.6.3.        Se prevăd camere de luat vederi şi în încăperile pentru terapie intensivă, 
monitorizarea realizându­se centralizat în încăperi special amenajate, în care să existe în 
permanenţă personal pentru supraveghere. 

III.4.6.4. Se prevăd de asemenea camere de luat vederi în orice altă încăpere în care se solicită 
prin temă. 

III.4.7.  INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ ­ BOLNAV 

III.4.7.1.        Pentru instalaţia de semnalizare sora ­ bolnav se prevăd la patul bolnavului, 
elemente pentru comandă semnalizare (recomandabil pe o placă, ce cuprinde butonul de apel, 
butonul de anulare, lampa de liniştire şi întrerupătorul cumpănă pentru aprinderea iluminatorului 
la pat). 

III.4.7.2.        Tablourile de semnalizare se montează în încăperi în care există personal 
permanent, surori sau asistente medicale. 

III.4.7.3. Deasupra uşii de intrare în fiecare salon se prevăd lămpi pentru identificarea salonului 
din care s­a făcut apelul şi pe culoare la schimbările de direcţie. 

III.4.8.  INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE 

III.4.8.1. Pentru buna desfăşurare a activităţilor din cadrul spitalului, se recomandă prevederea 
instalaţiilor de ceasuri electrice. 

III.4.8.2.        Instalaţiile de ceasuri se realizează după scheme radiale sau arborescente, ceasurile 
putând fi legate în serie sau în paralel, în funcţie de tipul centralelor de ceasuri folosite.
III.4.8.3.        Pentru ceasurile electrice amplasate în locuri importante se prevăd circuite 
individuale. 

III.4.8.4.        Stabilirea numărului de ceasuri racordate la un circuit, se face astfel încât să se 
asigure la ultimul ceas o tensiune de alimentare de minim 80% din tensiunea nominală a 
instalaţiei. 

III.4.9.  INSTALAŢIE PENTRU EMISIE ­ RECEPŢIE AUTOSALVARE 

III.4.9.1.        Spitalele care dispun de autosalvări, vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu staţii de 
emisie­recepţie. 

III.4.9.2.  Staţia emisie­recepţie se ampasează într­o cameră dispecer. 

III.4.9.3.        Se recomandă cuplarea staţiei de emisie­recepţie la un sistem de achiziţie. 

III.4.10.  INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU 

III.4.10.1.      Pentru semnalizarea incendiilor în fază incipientă (degajări de fum), în spaţiile în 
care există aparatură electronică de valoare (aparate pentru radiologie, computere, aparate pentru 
iradiere cu energii înalte etc), în spaţiile în care există bunuri de valoare şi în orice altă încăpere, 
pentru care se solicită prin temă, se prevăd instalaţii de semnalizare incendiu cu detectoare de 
fum. 

III.4.10.2.      Centrala de semnalizare incendiu se amplasează în camera de gardă­urgenţă. 

III.4.10.3.      Pentru celelalte spaţii ale unităţilor spitaliceşti, instalaţiile de semnalizare incendiu 
cu detectoare de fum, se prevăd şi se proiectează conform normativ 118. 

III.4.10.4.      Pe căile de acces, lângă scări, la fiecare nivel al construcţiilor, se prevăd butoane de 
semnalizare manuală a incendiilor, racordate tot la centrala de semnalizare incendiu. 

III.4.10.5.      Pentru anunţarea echipelor de pompieri voluntari în caz de incendiu, camera de 
gardă­urgenţă se dotează pe lângă centrala de semnalizare incendiu şi cu o staţie de amplificare, 
prin care se poate transmite codul cuvenit pentru intervenţie. în toate corpurile de clădiri, se 
prevăd difuzoare, astfel amplasate, încât semnalele transmise să poată fi recepţionate în orice 
încăpere. 
Staţia de amplificare poate servi şi la transmiterea altor informaţii. 

III.4.10.6. Se recomandă ea în saloanele pentru bolnavi eu mai multe paturi sa nu se prevadă 
difuzoare. în aceste saloane, ulilizăndu­sc reeepţionarea informaţiilor la cască. 

III 4.11  INSTALAŢII DE MONITORIZARE BOLNAVI 

III.4.11.1. Se prevăd instalaţii de monitori/are bolnavi (transmiterea la distanta a funcţiilor). la 
terapie intensivă, reanimare ele. 

III.4.11.2. Transmiterea funcţiilor se reali/ea/ă în trepte: de la posturile individuale amplasate la 
capul bolnavilor, la posturile centralizate la nivelul personalului de supraveghere de salon, 
respectiv de secţie.
III 4.12 CENTRALA INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE 
SPITALE, RAPORTORI ÎNTRE SPITAL SI MEDICII LOCALI 

III.4.12.1.      Având in vedere ea în toate ţările dez.vollale se utilizează astfel de sisteme pentru 
gestionarea centralizata a dalelor medicale, pentru raporturi intre spitale (informaţii medicale) şi 
pentru raporturi între spital şi medicii locali, se recomandă aplicarea unui astfel de sistem şi în 
România. 

III.4.12.2.       Pentru aceasta se contactează firme specializate din străinătate, care au mai 
elaborat, executai şi pus în funcţiune astfel de sislemc şt se studiază posibilităţile de aplicare, atât 
tehnice cât şi materiale. 

III.4.13.  INSTALAŢII DE PROTECŢIE 

III.4.13.1.  Generalităţi 
­Se prevăd următoarele masuri de protecţie: 
.protecţia oamenilor impotriva tensiunilor accidentale de atingere: 
.protecţia construcţiilor împotrivă trăsnetelor: 
.protecţia  pentru buna  funcţionare a aparaturii  lehnico­incdicale sensibile  la câmpuri 
electromagnetice. 

III.4.13. 2       Proiecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere 

III.4.13.2.1. Protecţia impotriva tensiunilor accidentale de atingere se realizează conform 
normativ 1 7 şi S TAS­unlor 2612. 82. 12608: 2604 4. 2605 5. 

III 4.13 2.2. Aceasta se realizează prin legarea la nulul de proiecţie ca mijloc principal de 
protecţie şi suplimeniar la o centura interioară de împamântare a Hituror părţilor metalice care în 
mod normal nu suni sub tensiune, dar care accidental pol II puse ca urmare a unor defecte de 
izolaţie. 

III.4.13.2.3. În sălile de operaţie, pentru protecţia împotriva tensiunilor electrostatice, se 
recomanda studierea necesitaţii prevederii reţelelor de legare la pamâni in pardoseala şi pereţi 
(cuşti Faraday ) în funcţie de gazele de narcoza utilizate şi de sistemele de ventilare şi tratare a 
aerului. 

III.4.13.3.  Protecţia împotriva trăsnetului 

III.4.13.3.1. Instalaţia de paratrasnet se prevede şi se proiectează conform indicaţiilor 
normativului 1 20. 

III.4.13.3.2. Se pot utiliza ca elemente de coborâre, armaturile metalice ale stâlpilor din b.a.. 
atunci când se utilizează ca prize de pământ naturale armaturile fundaţiilor. Pentru aceasta se 
prevăd plăcuţe metalice de legare la pământ la partea superioară şi inferioară a stâlpilor de 
contur, asigurându­se continuitatea electrica între plăcuţele de la partea superioara şi cea 
inferioara, prin armatura stâlpilor (prin sudare). 

III.4.13.4.  Priza de pământ
III.4.13.4.1. Se recomanda sa se utilizeze ca priză de pamâni naturala armaturile metalice ale 
tuturor fundaţiilor stâlpilor, legate între ele ui prin armăturile fundaţiilor continui sau prin 
centurile interioare de impământaic (continuitatea electrica se asigura prin sudura). 

III.4.13.4.2. Daca priza de pământ naturala nu satisface.valoarea rezistenţei de dispersie sub 0.4 
ohmi se completează cu o priza de pământ artificiala, ce se proiectează conform prevederilor 
normativului 120. 

III.4.13.5.  Protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico­metalice sensibile la 
câmpuri electromagnetice 

III.4.13.5.1. In cabinetele în care se tac investigaţii cu aparatura tcbnico­medicala sensibila la 
câmpuri electromagnetice, se prevede ecranarea pereţilor cu relele metalice. 

III.4.13.5 2.   Reţelele metalice se racordează la centura interioara de împamântare. 

III.4.14  ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICA 

III 4.14. 1        Categorii de receptoare 
­Receptoarele electrice din cadrul unui spital, funcţie de natura efectelor produse la întreruperea 
in alimentarea cu energie electrica suni de următoarele categorii: 
.categoria 0 ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electtica sub 0.15 secunde, 
.categoria a I­a ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electrica sub 1 minut, 
.categoria a ll­a ­ durata maxima de întrerupere in alimentarea cu energie electrica este de 4 
ore când spitalul se alimentează prin post de transformare propriu şi de Sore când spitalul se 
alimentează prin firida de branşament din reţeaua de 0.4 kV a furnizorului. 

III.4.14.2.  Alimentarea cu energie electrică din SEN 

III.4.14.2.1.   Spitalele se alimentează cu energie electrică din posturi de transformare proprii cu 
cel puţin două unităţi. 

III.4.14.2.2.  Dacă pentru alimentarea cu energie electrică sunt necesare două transformatoare, 
se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR. 
Secţiile de bare ale tabloului general pot fi cuplate între ele şi prin separator, dar în acest caz 
spitalul trebuie să dispună de personal de întreţinere permanent. 

III.4.14.2.3.   în cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple 
(policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca 
alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile 
de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri 
(radiologie, radioscopie, computer tomograf etc), transformatorul care alimentează aceste secţii 
de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare. 
Se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin 
AAR­uri. 
Dacă secţiile de bare se cuplează între ele prin separatoare se păstrează indicaţiile 
de la punctul anterior. 

III.4.14.2.4.   Unităţile spitaliceşti pentru care nu se justifică prevederea unui post de 
transformare propriu (puterea absorbită este mică), se alimentează cu energie electrică din
reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, printr­o firidă de branşament. Firida de branşament se 
echipează cu două secţii de bare, alimentate fiecare prin câte un racord. 
în tabloul general, receptoarele se grupează la secţii de bare separate, pentru lumină şi pentru 
forţă, alimentate independent din firida de branşament. Secţiile de bare ale tabloului general se 
cuplează între ele prin AAR sau separator. 

III.4.14.2.5.   Postul de transformare sau reţeaua de 0.4KV a furnizorului, constituie sursa de 
alimentare cu energie electrică a receptoarelor de categoria a Ii­a şi sursa de bază pentru 
receptoare de categoria o şi categoria a I­a. 

III.4.14.3.      Alimentarea cu energie electrică din surse proprii 

III.4.14.3.1. Sursa de rezervă pentru receptoarele de categoria 0 şi categoria a I­a, o constituie 
. un grup electrogen cu pornire automată (tabloul de comandă al grupului electrogen 
sesizează întreruperea alimentării din SEN şi pune automat în funcţiune grupul 
electrogen) şi intrare în sarcină (adică să nu se decupleze dacă receptoarele 
alimentate din tabloul de siguranţă principal sunt în stare de funcţionare). 

III.4.14.3.2.   Pentru alimentarea receptoarelor de categorie 0 şi categoria a 1­a se prevede un 
tablou de siguranţă principal, care se alimentează de la tabloul general, prin intermediul tabloului 
de comandă al grupului electrogen (în cazul alimentării din reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, de 
la secţia de bare pentru iluminat a tabloului general). 

III.4.14.3.3.   Receptoarele de categoria a I­a, se alimentează de la tabloul de siguranţă principal, 
direct sau prin intermediul tablourilor de siguranţă secundare. 

III.4.14.3.4. Alimentarea receptoarelor de categoria 0 (receptori vitali) se face din tablouri de 
siguranţă secundare, prin intermediul unor redresoare*sau invertoare, care funcţionează în 
tampon cu baterii de acumulare. 
Alegerea aparatajului şi echipamentelor electrice se face funcţie de tensiunile de lucru şi puterea 
nominală a receptoarelor. 
Capacitatea   bateriilor   de   acumulatoare   trebuie   să   asigure   funcţionarea receptoarelor 
timp de cel puţin 3 ore. 
Instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor de categoria 0, se concep în aşa fel încât să 
se poată verifica funcţionarea bateriilor de acumulatoare. 

III.4.14.4.     Îmbunătăţirea factorului de putere 

III.4.14.4.1.   Factorul de putere al consumatorului (spital), conform reglementărilor MEE, 
trebuie să fie min.0.92. 

III.4.14.4.2.   Dacă în faza de proiectare, se constată că factorul de putere al consumatorului ce 
urmează a se realiza este sub 0.92, se vor prevedea pentru îmbunătăţirea acestuia, baterii de 
condensatoare cu conectare automată. 

III.4.15.        GESTIUNE TEHNICĂ CENTRALIZATĂ 
Pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul spitalului, se recomandă prevederea unei camere 
dispecer în care să se transmită datele tehnice privind funcţionarea tuturor instalaţiilor aferente 
construcţiei sau anumitor instalaţii tehnologice: date privind funcţionarea instalaţiilor electrice, 
instalaţiilor de climatizare, instalaţiilor de oxigen etc.
III.5.  INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE. 
TEHNICO­SANITARE 

III.5.1. INSTALAŢII    INTERIOARE    DE    ALIMENTARE  CU  APĂ    ŞI 


CANALIZARE 

III.5.1.1.       Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt: 
­Instalaţiile trebuie să menţină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuţi în standarde. 
­Modul de soluţionare generala a instalaţiilor va avea în vedere amplasarea grupată 
a eonsumatorilor şi modularea poziţionării ghenelor pentru coloane pentru a 
restrânge zonele traversate de conducte şi a oferi o flexibilitate pentru reamenajari 
ulterioare ale spaţiilor. 
­Instalaţiile se vor concepe în aşa fel încât să elimine riscul transmiterii prin 
intermediul lor a contaminării cu agenţi iufecţioşi sau poluanţi, de la o categorie 
de spaţii la altă categorie. 
­Toate trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor etanşa pentru a nu permite 
trecerea insectelor şi rozătoarelor. 

III.5.1.2.  Instalaţii de apa rece 

III.5.1.2.1.     Instalaţiile de apă rece trebuie să asigure alimentarea tuturor punctelor de consum 
din spital: obiecte sanitare curente, obiecte sau dotări speciale, utilaje, aparate medicale, bidranţi. 
robinete port furtun, recipient!, etc. 
Reţelele de distribuţie a apei din spital sunt. în mod obişnuit, comune pentru consumul menajer 
şi pentru combaterea incendiilor. însă cu coloane separate. 

III.5.1.2.2.     Instalaţiile vor fi astfel alcătuite încât să nu permită stagnarea apei şi impurificarca 
ei cu rugină sau microorganisme. Recireularea apei din coloanele de incendiu, se va asigura prin 
legarea la un obiect sanitar de folosinţă curentă (vas de closet sau lavoar). 

III.5.1.2.3.     Conductele de distribuţie principale se montează, de regulă, în subsoluri tehnice, cu 
înălţimea libera de minim 2.10 m. în cazul construcţiilor înalte, pentru care se adopta soluţia cu 
două sau mai multe zone de presiune, conductele de distribuţie principale se pot monta şi în 
etajul (etajele) tehnic (tehnice). 

III.5.1.2.4. în spitale, coloanele de alimentare şi conductele de legătură între acestea şi obiectele 
sanitare se montează în ghene. închise etanş pe traseu dar prevăzute cu posibilităţi de acces 
pentru cazuri de intervenţie. în aşa fel încât sa perturbe cât mai puţin activităţile medicale. 

III.5.1.2.5. Conductele principale de distribuţie, şi conductele de legătură se vor executa din ţevi 
de oţel zincat; ele se pot executa şi din alte materiale care au agrement tehnic în România, numai 
dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţa în exploatare similare sau superioare 
celor din oţel zincat. 
Conductele de apă rece se vor izola dacă poziţionarea lor se face în vecinătatea unor 
surse de căldură sau în spaţii încălzite. 

III.5.1.3.  Instalaţii de apă calda şi recirculare 

III.5.1.3.1.    Apa caldă menajeră se furnizează în spital la toate obiectele sanitare şi utilajele care 
trebuie să funcţioneze cu apă caldă pentru cerinţe tehnologice, medicale sau pentru asigurarea
unui grad sporit de confort şi igiena. Temperatura de furnizare a apei calde menajere va fi de 
max.60 C. Se va prevedea recircularea apei calde atât pe traseele orizontale cât şi pe coloane. 

III.5.1.3.2.     Conductele de alimentare cu apa caldă menajera precum şi cele de recirculare se 
vor monta pe trasee paralele şi de obicei împreună cu cele de apă rece. în ghene închise etanş. 
Pentru conductele de apă caldă menajeră sunt valabile toate prevederile referitoare la conductele 
de apă rece (mod de alcătuire, materiale de execuţie, izolaţii). 

III.5.1.4.        Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor 

III.5.1.4.1.     Spitalele se vor dota obligatoriu cu hidranţi interiori de incendiu. 
Hidranţii la toate clădirile cu mai mult de 2 niveluri funcţionale vor fi dotaţi cu materiale şi 
accesoriile prevăzute în Anexa VII a Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ale 
Ministerului Sănătăţii şi vor fi amplasaţi astfel încât să asigure debitele şi numărul de jeturi în 
funcţiune simultană cerute de STAS 1478, Normativul I 9 şi Normativul PI 18. 

OBSERVAŢIE: Pe lângă instalaţiile ele apa. pentru combaterea si stingerea incendiilor, 
unităţile spitaliceşti se vor dota cu mijloace de primei intervenţie, alte echipamente şi utilaje, 
conform prevederilor normelor Ministerului Sănătăţii, menţionate mai sus. 

III.5.1.5.        Instalaţii de canalizare menajeră 

II.5.1.5.1. Instalaţia interioară de canalizare menajeră preia apele uzate provenite de la toate 
punctele de consum de apă rece şi caldă din spital, precum şi cele deversate accidental pe 
pardoseală, din spaţiile în care aceasta se poate întâmpla prin natura activităţilor desfăşurate. 

III.5.1.5.2. Este obligatoriu ca evacuarea apelor uzate de la spălătorii şi bucătării să se facă prin 
reţele interioare separate de restul reţelei de canalizare menajeră, până la staţiile de tratare a 
acestor ape (separatoare de spume, nisip, nămoluri) premergătoare deversării în canalele 
colectoare din incintă. 

III.5.1.5.3.     Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante corespunzătoare 
diametrclor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală, amplasate pe trasee în 
afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în canale se vor prevedea 
capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de schimbare a direcţiei şi a celor de 
racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor monta colectoare de canalizare 
direct în pământ. 

III.5.1.5.4.    Coloanele se vor monta mascate, în ghene. dar cu posibilităţi de acces la piesele de 
curăţire. Conductele de legătură de la obiectele sanitare sau utilaje la coloane se vor monta 
îngropat în zidărie sau planşeu. cele ce se vor amplasa la plafonul încăperilor se vor masca prin 
plafoane sau grinzi de rabit. 

III.5.1.5.5.    Colectoarele principale şi coloanele vor fi executate din tuburi şi piese de legătură 
din fontă pentru canalizare, etanşate cu plumb şi frânghie gudronată. Conductele de legătură la 
coloane vor fi din fontă sau plumb; nu se vor utiliza conducte din PVC sau alte materiale decât 
dacă au agrement tehnic şi corespund sau sunt superioare tehnic şi calitativ cu cele din fontă sau 
plumb.
III.5.1.5.6. Aerisirea coloanelor se face prin prelungirea peste nivelul terasei sau acoperişului a 
coloanelor de scurgere, cu max.0.50 m cu conducte de fontă de scurgere şi cu căciuli de 
ventilaţie. 

III.5.1.6.        Instalaţii de canalizare pluvială 

III.5.1.6.1.     Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte sisteme 
de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele circulabile sau 
necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile pe care le 
traversează. 
Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei (circulabilă sau 
necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente, tipul de 
hidroizolaţie). 

III.5.1.6.2.     Poziţionarea coloanelor se va face în aşa fel încât să nu traverseze spaţii cu 
funcţiuni medicale pentru care se cer condiţii severe de igienă şi aşezare sau spaţii a căror 
funcţionare nu poate fi întreruptă sau perturbată de eventuale lucrări de reparaţii sau întreţinere. 

III.5.1.6.3.     Restul de prevederi privind alcătuirea, amplasarea, întreţinerea coloanelor şi 
colectoarelor pentru ape pluviale sunt asemănătoare celor prescrise la instalaţia de canalizare 
pentru ape menajere. 

III.5.1.7.        Canalizarea apelor uzate acide 

III.5.1.7.1.    Apele uzate acide provin de la laboratoarele spitalului. 
Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror 
concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în 
canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei 
prin amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele 
aferente sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de 
neutralizare în funcţie de produşii utilizaţi. Colectarea lor în interior se va face printr­o reţea 
separată de restul reţelelor de canalizare.Tuburile şi piesele de legătură folosite pentru colectarea 
acestui tip de ape uzate vor fi confecţionate din materiale rezistente la acţiunea acizilor (ex: 
gresie ceramică antiacidă). 

III.5.1.8.        Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi) 

III.5.1.8.1.     Apele uzate radioactive provin de la laboratoarele de medicină nucleară. Gradul de 
contaminare radioactivă este diferit după tipul de procedură medicală utilizat: 
a.  ape uzate slab radioactive care provin de la obiectele sanitare utilizate de pacienţii care au fost 
investigaţi scintigrafic (scaner) în cadrul compartimentului de izotopodiagnostic sau de la 
vestiarele personalului ce lucrează în unitatea nucleară. De regulă pentru aceşti efluenţi este 
suficientă diluţia realizată prin deversarea canalizării locale în canalizarea generală a spitalului. 
b.   ape uzate care provin de la laboratoarele de diluţie a produselor radiofarmaceutice ca şi cele 
ce provin de la laboratoarele de analize medicale ale produselor biologice ale pacienţilor aflaţi în 
terapie cu izotopi radioactivi pot fi mai puternic contaminate, motiv pentru care sunt colectate 
separat în bazine de retenţie, controlate permanent şi în funcţie de gradul de contaminare 
constatat se deversează în canalizare direct sau după o diluţie prealabilă. 
c.  efluenţii radioactivi care provin de la grupurile sanitare utilizate de bolnavii internaţi în 
compartimentul de izotopoterapie şi/sau de la laboratoarele de diluţie I. Aceştia se colectează
într­o instalaţie specială cu recipienţi de dezactivare, concepută în funcţie de tipul de izotopi 
utilizaţi (respectiv de perioadă de înjumătăţire a acestora) şi de debitul efluenţilor. 

III.5.1.8.2.     Reţelele de canalizare pentru apele uzate radioactive se vor separa în funcţie de 
categoriile enumerate mai sus şi vor fi distincte de cele ale spitalului pentru apele menţionate 
la.pct. b şi c. Traseele reţelelor de canalizare pentru apele de la pct. b şi c nu vor străbate spaţii 
utilizate pentru alte activităţi (medicale sau paramedicale). 
Traseul reţelei de canalizare pentru efluenţii radioactivi de la grupa c va fi ecranat corespunzător 
şi controlat permanent pentru a nu se produce defecţiuni care să genereze contaminarea spaţiilor 
în care este amplasat (subsol tehnic, canale sub pardoseală, etc). 

III.5.1.8.3.     Pentru instalaţiile de efluenţi radioactive se vor respecta prescripţiile Normativului 
Republican de Securitate Nucleară, cap. „Surse deschise". 

III.5.1.9.        Instalaţii de apă tratată 

III.5.1.9.1.    în unităţile spitaliceşti se folosesc diverse categorii de apă tratată: ­apă dedurizată ­ 
apă demineralizată ­apă distilată ­apă sterilă ­apă deionizată 

III.5.1.9.2. Apa dedurizată se folseşte în primul rând în instalaţia de încălzire, pentru a reduce 
depunerile minerale pe conducte şi în corpurile de încălzire. Ea se prepară cu ajutorul instalaţiilor 
de dedurizare a apei, amplasate de obicei în centrala termică. 

III.5.1.9.3.  Apa demineralizată se foloseşte în laboratoare şi farmacie, acolo unde este nevoie 
neapărat de apă distilată. Prepararea se face în panouri pentru deminerali/are sau în aparate 
locale. întrucât în acestea se rupe presiunea apei de la reţea, funcţionarea făcându­sc prin cădere 
liberă, prepararea apei demineralizate se face în apropierea punctelor de consum. 

III.5.1.9.4.  Ana distilată se foloseşte în farmacie. în laboratoare şi pentru spălări impecabile. 
Prepararea se face cu aparate specializate amplasate în apropierea consumatorului, apa distilată 
circulând prin conducte de sticlă sau din alte materiale care permit păstratrea calităţii apei. 

III5.1.9.5.  Apa sterilizată se foloseşte la lavoarele medicale din blocurile operatoare, blocul de 


naşteri, secţia prematuri, secţia de arşi. Sterilizatoare se amplasează întotdeauna lângă punctele 
de consum, la max. 20 m distanţa de acestea pentru a nu se pierde sterilitatea apei pe traseu: 
presiunea de utilizare se asigură prin cădere liberă. 
Circulaţia apei sterilizate se face prin conducte de cupru cositorite în interior sau argintate, 
montate aparent, cu trasee rectilinii care să evite stagnarea apei în conducte, panta recomandata 
este de 1%. 
Agregatele de preparare a apei sterilizate vor fi racordate la instalaţia de apă şi canalizare precum 
şi la cea de abur de medie presiune şi condens (când nu au generator propriu de abur). 

III.5.1.9.6. Apa deionizată se foloseşte la unele clin aparatele şi echipamentele medicale şi se 
prepară în agregate livrate odată cu acestea. 

III.5.1.10.  Dotarea cu obiecte sanitare, armături şi accesorii 

III.5.1.10.1.  Se va asigura pentru fiecare salon de bolnavi cel puţin un lavoar, iar în sălile de 
tratamente câte un lavoar sau spălător pentru spălarea instrumentarului.
De asemenea, se va prevedea câte un lavoar în fiecare cabinet de consultaţie, precum şi în toate 
încăperile în care acesta este necesar pentru desfăşurarea activităţilor medicale sau paramedicale. 
(Majoritatea încăperilor din spitale sunt dotate cu lavoare sau cu spaţii sanitare anexe pentru a 
asigura condiţiile necesare pentru menţinerea iuienei.) 

III.5.1.10.2.   în spitale se amenajează diverse tipuri de grupuri sanitare: 
­grupuri sanitare obişnuite (pentru personal, pacienţi, vizitatori) 
­grupuri aferente saloanelor de bolnavi 
­grupuri sanitare cu duşuri pentru diverse categorii de vestiare, filtre personal, etc. 
­grupuri sanitare pentru igienizare (ploscare) 
­boxe pentru curăţenie 
­băi medicale 
­spălătoare medici 
Pentru echiparea grupurilor sanilarc obişnuite se vor folosi obiecte sanitare curente: closete, 
lavoare, pisoare. 

III.5.1.10.3.  Grupurile sanitare aferente saloanelor de bolnavi pot fi: grupuri sanitare proprii 
fiecărui salon sau unui grup de două saloane în care ca/ se echipează fie cu closet şi lavoare. fie 
cu closet, lavoar şi duş. saau pot fi grupuri sanitare comune mai multor saloane (soluţie mai puţin 
recomandată din punct de vedere igienico­sanitar) în care ca/ se echipează cu closete şu lavoare 
(câte 1 la 8­10 paturi) şi cu cabine de duş (câte 1 pentru 10­12 paturi). 
în cazul prevederii unui grup sanitar pentru două camere, se recomandă amplasarea closetului în 
încăpere separată. 

III.5.1.10.4.   Dotarea sanitară pentru saloanele de nou­născuţi şi cele de sugari 0­1 ani este 
constituită clin lavoare sau cădite de baie prevăzute cu duş de mână. amplasate direct în salon. 

III.5.1.10.5.   Pentru personalul medical din diferite compartimente şi secţiile spitalului se prevăd 
fie grupuri sanitare simple cuprinzând closet şi duş. după caz. fie grupuri sanitare cuplate cu 
cabine de duşuri aferente vestiarelor sau filtrelor de acces (pentru personalul clin farmacie, 
blocul alimentar, sterilizare, prosectură, laboratoare, blocul operator, blocul de naşteri, 
radiologie, spălătorii, etc). 
(impuri sanitare proprii, dotate cu lavoar. closet şi duş, se prevăd şi pe lângă camerele de tzardă, 
camerele medicilor şefi de secţie, etc. 

III.5.1.10.6.   O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va 
prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet 
sau vidoar. cada mica sau spălător pentru dezinfecţie. lavoar. rastel pentru uscare; cada pentru 
de/infecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare­dezinfecţie alimentat cu abur de 
medie presiune. în secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând 
aceleaşi obiecte sanitare. 
Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în funcţie de necesităţile serviciilor 
respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă. 

III.5.1.10.7. în secţiile de spitalizare există şi o baie pentru nevoi medicale sau igienico­sanitare. 
Aceasta se echipează cu o cada mare amplasată astfel încât să i"\c liberă pe trei laturi (din care 
cele două lungi), cu un lavoar şi după caz cu un closet.
III.5.1.10.8.   în cadrul blocurilor operatorii, de naşteri şi alte spaţii de intervenţii de tip 
chirurgical se prevăd camere de spălare pe mâini a medicilor, echipate cu lavoare obişnuite şi cu 
lavoare speciale pentru apa sterilă. 

III.5.1.10.9.   Obiectele sanitare utilizate sunt în cea mai mare parte cele obişnuite pentru 
construcţii civile. Pentru secţiile de pediatrie se vor utiliza obiecte sanitare cu dimensiuni 
adecvate şi montate la cote corespunzătoare grupei de vârstă. Alegerea obiectelor sanitare va 
avea în vedere asigurarea unor condiţii de exploatare sigură şi curăţire uşoară. Pentru secţiile de 
bolnavi infecţioşi se recomandă vase de closet montate pe perete cu spaţiu liber între acestea şi 
pardoseală pentru a facilita curăţenia şi dezinfecţia. 

III.5.1.10.10. Armăturile vor fi de construcţie sigură, inoxidabile, cu baterii amestecătoare. 
Pentru lavoarele din cabinetele medicale şi sălile de tratamente unde se fac dese 
spălări pe mâini se recomandă montarea de armături spciale care să asigure 
livrarea apei gata amestecate, la temperatura cerută (termostat) printr­o singură 
manevră. 
Pentru lavoarele din spălătoarele de medici ale spaţiilor de investiţie cu cerinţe de 
asepsie se prevăd armături ce pot fi acţionate cu cotul, cu piciorul, sau prin celulă 
fotoelectrică. 

III.5.1.11.  Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente 

III.5.1.11.1.   Laboratoarele vor fi prevăzute obligatoriu cu următoarele dotări minimale,' care 
necesită racordarea la instalaţiile de apă rece, caldă şi de canalizare. 
­cuve speciale din mesele şi nişele de laborator din gresie antiacidă sau alte materiale rezistente 
la acţiuni chimice ­lavoare obişnuite pentru spălarea mâinilor 

III.5.1.11.2.   Dotarea serviciilor de balneokinetofizio­terapie se va face în funcţie de natura 
tratamentelor ce urmează a se aplica în unitatea respectivă astfel: 
a. hidrotermoterapie ­căzi de baie îngropate sau deasupra pardoselii, alimentate cu apă, 
mineralizată sau apă cu soluţii medicinale, infuzii de plante, etc. 
b.  pneumoterapie ­lavoare racordate la apă rece şi caldă la o sursă de aer comprimat, pe care se 
montează aparatura pentru aerosoli şi inhalaţii. 
c. hidroterapie ­duşuri terapeutice (masaj scoţian, sul, gigant, afuziuni simple sau alternante, 
manta), băi parţiale (membre, şezut), băi generale (cu apă simplă sau minerală), băi cu proceduri 
complexe (cu infuzii de plante). 
Echipamentele se vor racorda la instalaţiile de apă rece, caldă şi scurgeri, iar presiunea minimă 
de utilizare va fi de 3 bar. 

OBSERVAŢIE: ­Pentru procedurile complexe, pe lângă racordurile de apă şi canalizare, 
echipamentele vor mai fi racordate la: oxigen, bioxid de carbon, abur, aer comprimat, după caz. 
­Infuziile de plante se vor prepara centralizat într­o bucătărie de plante, de unde se vor 
transporta prin conducte la fiecare post. 
­Toate conductele de transport a fluidelor necesare la băile cu proceduri complexe vor fi din ţevi 
de cupru. 

III.5.1.12.  Dotări pentru spălătorii 

III.5.1.12.1.  Spălarea rufelor murdare dintr­o unitate spitalicească se face într­o spălătorie 
mecanică proprie. Echiparea cu instalaţii specifice se face ţinând seama de fluxul tehnologic
general: predare rufe murdare, înmuiere, spălare, centrifugare (stoarcere) uscare, călcare, predare 
rufe curate, reparaţii, la care se adaugă, după caz, operaţii suplimentare impuse de specificul 
spitalului, cum ar fi dezinfecţii, sterilizare, etc. 

III.5.1.12.2.   Dotările şi utilajele principale din spălătorie sunt: 
­căzi de înmuiat şi dezinfecţie racordate la apa rece, caldă şi canalizare 
­maşini de spălat, racordate la apa rece, caldă şi canalizare 
­centrifuge pentru stors rufe, cu posibilitatea de evacuare a apei la un sifon de 
pardoseală 
­uscătoare pentru rufe şi calandre racordate la abur de medie presiune şi la 
conducte de exhaustare 
­grupuri de prese pentru călcat, racordate la abur de medie presiune 

III.5.1.12.3.   Numărul utilajelor de acelaşi fel va fi determinat ţinându­se seama de 
productivitatea utilajului, numărul de schimburi în care se lucrează, cantitatea de rufe murdare ce 
urmează a fi spălate. 
Alegerea tipurilor de utilaje ce vor fi folosite, se va face având în vedere şi energia disponibilă 
(abur, energie electrică, etc). 

III.5.1.13  Dotări pentru bucătării 

III.5.1.13.1. Prepararea hranei pentru bolnavi se va face într­un bloc alimentar propriu echipat cu 
instalaţii, obiecte sanitare şi utilaje adecvate cerinţelor fluxului tehnologic, amplasate 
corespunzător modului de organizare a sectoarelor componente. 
a.  Zona de depozitare va fi prevăzută cu camere frigorifice distincte pentru: legume şi fructe 
proaspete, carne în stare crudă, sau semipreparate din carne, ouă, lapte, brânzeturi, peşte, etc. 
b.  Zona ..preparărilor", unde se,face prelucrarea primară a materialelor prime: curăţire, spălare, 
tocare, etc. va fi echipată cu spălătoare, mese, roboţi de prelucrare, frigidere, butuc de carne, etc. 
c. Zona de servicii auxiliare ­ spălări vase de bucătărie ­ echipată cu evier, spălător, spălător­ 
degresor şi rasteluri pentru uscare alimente cu apă rece, caldă, abur. 
d. Bucătărie caldă, echipată cu: 
­maşini de gătit, friteuze, grătare, cuptoare, etc. alimentate cu gaze sau electric; 
­marmite sau/şi baterii de căzănele pentru fierberea alimentelor (ciorbe, supe, 
lapte, ceai), alimentate cu abur de joasă presiune sau electric şi racordate la 
instalaţii de apă şi canalizare; 
­roboţi universali de bucătărie (alimentare electrică); 
­mese pentru prelucrări de alimente de diferite tipuri şi mărimi (cu blat de marmură 
sau inox); 
­spălătoare racordate la inst. de apă caldă, rece şi canalizare 
e.  Patiseria se va echipa cu cuptoare de patiserie, dumane, spălător, frigider, reşouri, roboţi, 
mese speciale etc. 
f.  Oficiul de distribuţie va fi prevă/ut cu tejghele, mese dulapuri pentru tăvi şi recipienţi. 
g.  Anexat oficiului se prevede un spaţiu amenajat pentru curăţirea si spălarea cărucioarelor de 
transport alimente, prevăzut cu cuvă îngropată, robinet port furtun, baterie amestecătoare cu duş. 

III.5.1.13.2    Toate spaţiile (camerele) de prelucrare şi manipulare alimente vor fi dotate cu 
lavoarc de spălat pe mâini amplasate în zona intrării. 

III.5.1.13.3    Colectarea deşeurilor menajere se va face în recipienţi speciali amplasaţi lângă 
punctele de lucru, prevăzuţi cu saci de plastic şi capace de închidere. Lângă intrarea în bucătărie
se recomandă prevederea unei camere frigorifice de depozitare temporară a recipienţilor cu 
deşeuri până la evacuarea lor la platforma de gunoaie a incintei. 

III.5.1.13.4    La alegerea lipului de utilaje se vor avea în vedere: ­agenţii disponibili (abur, 
energic electrică, gaze naturale) ­diversificarea pe diete a hranei preparate ­capacitatea utilajelor 

III.5.1.13.5    Hrana preparată în blocul alimentar se va transporta în oficiile alimentare ale 
secţiilor medicale unde va fi porţionată. încălzită, păstrată la rece. În oficii se asigură şi 
gestionarea şi spălarea veselei. Oficiile alimentare se echipează cu: aragaz (reşou), frigider, 
spălător de veselă, masă calda (după caz), mese de lucru, dulapuri de depozitare. 

III.5.1.14.     Dotări pentru biberonerii (bucătării de lapte) 
Pregătirea hranei pentru sugari şi copii mici (grupa 1­3 ani) se face într­o bucătărie specializată 
(„biberonerie") amplasată în secţia de pediatrie. 
Principalele utilaje şi dotări cu care se echipează biberoneriile (determinate în funcţie de numărul 
paturilor din compartimentele deservite) sunt: 
­frigidere tip casnic de diferite capacităţi 
­maşini de gătit tip aragaz 
­baterie de căzănele 
­sterilizatoare de tip „pupinel" cu dublu serviciu 
­spălătoare de inox cu 1 ­2 cuve şi picurator 
­mese cu blat inox 

III5.1.15.  Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie 

III.5.1.15.1  În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare umedă 
s (tip autoclav). de sterilizare uscată (lip pupinel) sau de sterilizare chimică, la rece (aparate cu 
oxid de etilena). Aceslea pol fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia sau 
altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic­ arhitecturala adoptată. Aparatele de 
strerilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu 
abur produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric. 
Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac 
în concordantă cu instrucţiunile tehnice ale furnizorului. Dacă staţia de sterilizare se află în 
apropierea spălătoarelor medicale ce utilizează apa sterilă, atunci aparatele de sterilizare a apei se 
amplasează chiar în staţia de sterilizare, utilizând aceleaşi coloane de alimentare cu abur. 
Spaţiile pentru spălare şi preluare primară a naterialelor de sterilizat se dotează cu spălătoare 
tehnologice din tablă de inox şi mobilier tehnologic" (mese de inox, rastele, etc). 

III.5.1.15.2  Staţia de dezinfectie centrală de paturi va fi prevăzută cu un utilaj specializat de 


tip incintă etanşă, în care se va face vaporizarea sa stropirea cu formol sau alţi 
compuşi chimici cu acţiune dezinfectantă. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi 
a utilajului se vor face după instrucţiunile tehnice ale furnizorului. 
în absenţa acestui utilaj, se poate executa o incintă cu închide etanşă din elemente de 
construcţie, dezinfecţia urmând a se face cu un aparat de formolizare. 

III 5 2 INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE 

III.5.2.1.       Alimentare cu apă şi instalaţii de gospodărie a apei
III.5.2.1.1.     Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea apei 
va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342­91. Se interzice folosirea apei industriale în 
unităţile spitaliceşti. 

III.5.2.1.2.     Se recomandă, din motive de siguranţă în consum, ca racordarea la reţeaua publică 
să se facă prin două conducte de racord (braşamente). 
Pe aceste braşamente, în căminele de apometru, se vor monta ventile de reţinere pentru a permite 
circulaţia apei într­un singur sens (de la reţeaua publică către spital). 

III.5.2.1.3     Pentru asigurarea continuă a necesarului de apă, unităţile sanitare vor fi dotate cu 
rezervoare de acumulare. Se recomandă să se asigure o rezervă de consum de 1 ­3 zile. 
Rezervoarele vor fi amplasate în circuitul general al apei, astfel încât aceasta să fie în 
permanenţă proaspătă. 
In afara rezervei de consum se va asigura o rezervă de apă de incendiu care să permită 
funcţionarea hidranţilor interiori timp de 10 minute şi a celor exteriori timp de 3 ore. 

III.5.2.1.4. Se recomandă ca pentru spitalele cu 400 paturi şi mai mult, să se prevadă şi o sursă 
proprie de apă (puţ), calitatea apei urmând a corespunde prescripţiilor STAS 1342­91. 

III.5.2.1.5.    Pentru a se asigura în permanenţă debitele şi presiunile necesare funcţionării 
optime a instalaţiilor de alimentare cu apă şi de combaterea incendiilor se vor prevedea staţii de 
ridicare a presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare. 
Acestea vor alimenta reţeaua de conducte de alimentare cu apă din incinta spitalului 
care deserveşte hidrant ii exteriori de incendiu, hidranţii de stropit şi eventual, bazine 
ornamentale precum şi instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi de hidranţi interiori. 

III.5.2.1.6.     Reţeaua de incintă se va prevedea inelară şi se va executa din conducte de oţel 
zincat. In mod obişnuit conductele se îngroapă direct în pământ, sub adâncimea de îngheţ şi se 
protejează corespunzător contra coroziunii provocate de apele din sol. In terenurile macroporice 
sau cu ape agresive se vor prevedea măsurile de execuţie şi protecţie indicate de normele 
respective în vigoare. 

III.5.2.1.7.     Alimentarea cu apă caldă menajeră se face centralizat de la centrala termică sau 
punctul termic propriu. Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei calde menajere, 
precum şi pentru evitarea risipei de apă, în punctul termic se vor prevedea pompe pentru 
recircularea apei calde menajere. 
Conducta de alimentare cu apă caldă menajeră şi conducta de recirculare se vor executa din ţeava 
de oţel zincată. în cazul în care punctul termic nu se află amplasat în interiorul spitalului, 
conductele se vor monta într­un canal termic, de regulă împreună cu cele de încălzire şi se vor 
izola împotriva pierderilor de căldura. 

III.5.2.2.       Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate 

III.5.2.2.1.     Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile sanitare), 
menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la laboratoare), 
radioactive (laboratoare de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni (secţii de boli 
infecţioase şi laboratoare de bacteriologic), pluviale. Acestea, colectate prin reţele interioare 
separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a celor care nu 
corespund prevederilor normativului C 90/1983.
III.5.2.2.2.     Absenţa în zonă a unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai pentru 
spitale mici rurale şi unele aşezăminte de post­cură, caz în care unităţile sanitare respective vor fi 
prevăzute cu instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se 
execută şi se exploatează astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului. 

III.5.2.2.3.     Reţelele de canalizare din incintă vor fi soluţionate în sistem unitar sau divizor în 
funcţie de sistemul de canalizare publică din zonă. Reţelele de canalizare din incintă vor prelua şi 
apele pluviale din curţile de lumină şi de pe platformele şi aleile carosabile din incintă. Gurile de 
evacuare vor fi sifonate pentru a împiedica ieşirea mirosurilor neplăcute din canalizare. 

III.5.2.2.4.     Sistemele de tratare ale diverselor categorii de ape uzate, prealabil deversării lor în 
canalizarea generală a incintei, sunt: 
a. apele uzate cu nisip, pământ si grăsimi vor fi trecute mai întâi prin separatoare 
b. apele uzate de la secţiile de ghipsare vor fi decantate în decantoare locale 
c. apele uzate radioactive vor fi decontaminate în instalţii de tratare şi rezervoare de stocare, 
alcătuite conform prescripţiilor din normele republicane de securitate nucleară 
d. apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenţie şi după un control al 
radioactivităţii, evacuate la canalizarea publică sau tratate 
e. apele uzate de la secţiile de boli infectioase şi/sau laboratoarele care lucrează cu produse 
patologice sau care prin specificul lor contamirîează apele reziduale cu agenţi patogeni, se vor 
dirija spre o staţie de dezinfecţie locală, în care se vor neutraliza agenţii nocivi. 

III.5.2.2.5.     Reţelele de canalizare şi rezervoarele staţiilor de tratare se vor proteja anticoroziv, 
iar în cazul apelor uzate radioactive se recomandă stocarea în rezervoare de oţel inoxidabil. 
Amplasarea acestora se va face în bunkere din beton armat, cu grosimi ale pereţilor determinate 
prin calcule specifice de radioprotecţie. 

III.6.  INSTALAŢII DE VENTILARE SI DE TRATARE A AERULUI 
Unităţile spitaliceşti reprezintă ansambluri complexe de funcţiuni; gradele de complexitate sunt 
foarte diferite şi sunt determinate de tipul, categoria şi mărimea unităţilor spitaliceşti (vezi capIII. 
1.­III.3.). 
Dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului se stabileşte în conformitate cu 
necesităţile specifice în materie, ale funcţiunilor componente, în cadrul sarcinilor generale pe 
care astfel de instalaţii le au de îndeplinit în domeniul spitalicesc. Sarcinile generale şi specifice 
ale instalaţiilor se precizează prin nonne tehnice în relaţie cu soluţii de rezolvare avute în vedere. 

III.6.1.   Sarcinile instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului în cadrul unităţilor spitaliceşti 
sunt: 
­realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri sau în zone de clădiri, numai 
de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai scăzut de poluare­ 
contaminare, spre spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai 
ridicat de poluare­contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere; controlul circulaţiei 
aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer instalate şi a regimurilor de presiuni 
diferenţiale între spaţii adiacente, sub o strictă monitorizare în zonele critice, ­realizarea în 
încăperile servite a unor concentraţii de germeni (patogeni) şi/sau ale altor tipuri de poluanţi ­ 
mirosuri, noxe chimice sau radioactive etc. sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor 
funcţionale ale respectivelor încăperi, prin niveluri corespunzător de circulaţie a aerului în 
interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului introdus.
­controlul condiţiilor de microclimat interior pentru satisfacerea cerinţelor specifice de ordin 
medical sau tehnologic al încăperilor servite prin tratarea corespunzătoare a aerului de 
introducere. 
­controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se 
stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce 
trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale 
zonei, inclusiv meteorologice ­ prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă faţă 
de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. ­asigurarea unei 
funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse. Sarcinile instalaţiilor sunt evident 
dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de condiţiile exterioare ­ regim de 
înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer (direcţie, intensitate, dinamică a 
vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de poluare al zonei, nivel de zgomot al 
zonei, etc. 

III.6.2.   Natura activităţilor prevăzute a se desfăşura în unităţi spitaliceşti, împarte spaţiile 
construite, care le sunt destinate, în: 
1. Spatii cu specific clar si strict spitalicesc care sunt destinate activităţilor medicale, 
complementare procesului medical şi tehnice aferente strict. 
2. Spatii fără specific strict spitalicesc care sunt destinate restului de activităţi ­administrative de 
conducere ­ organizare, gospodăreşti, de învăţământ, de cercetare, tehnico ­ utilitare, etc. 

III.6.2.1.       SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC 
Pentru principalele tipuri de încăperi este prezentat în anexă la cap.V.4. tabelul 1 în care 
clasificarea de bază a încăperilor are drept criteriu puritatea aerului exprimată prin cerinţa 
esenţială în domeniul spitalicesc ­ lipsa de germeni (patogeni) ­ asepsia. 

a. Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii*deosebit de ridicate şi respectiv 
ridicate privind lipsa de germeni ­ concentraţii de lOgerm/mc şi respectiv sub 200germ/mc, 
încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul unităţilor 
spitaliceşti: 
­clasa I­a ­ blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei ­ 
transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc. 
­clasa a 11­a ­ blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie 
intensivă şi unităţile de prematuri. 
al. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt 
indispensabile; instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer ­ aer introdus 100% aer exterior, 
cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în 
încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi 
pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă, a IlI­a, prin filtru tip HEPA sau 
superior; amplasarea filtrelor: ­tr.I­a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului ­tr. a 11­a 
după ventilatorul de introducere a aerului ­tr. a IlI­a cât mai aproape de gurile de introducere a 
aerului în încăperea servită Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată 
recuperării de căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt 
introdus, aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de 
introducere indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de 
colmatare ale filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor 
niveluri de suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a acrului faţă de spaţii 
cu pretenţii mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.
a2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v. al 
condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme 
centralizate pentru vehicularea şi tratarea „primară" a aerului de introducere ­ filtrare tr. I­a, 
recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire ­ dezumidificare, eventual 
reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare tr. a II­a; sistemele cuprind distribuţii 
secundare de tubulatura la/de la încăperi: sau grupe de încăperi cu tratări „secundare" ale aerului 
de introducere ­ reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a ill­a. 

a3. Se recomandă ca în încăperi să se realizeze introducerea de aer prin guri în/sau la 
tavan, iar evacuările de aer prin guri la pardoseală (10­15 cm de la pardoseală). 

a4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie ­ (unităţi pentru 
arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio­ sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de 
organe, etc.) s­au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica 
„curent laminar" în special vertical ­ de la tavane, a aerului tratat „final"; condiţiile de 
microclimat şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor 
admisibile de confort specifice. 

a5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de 
introducere a aerului tratat „final 1 ' pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de 
intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste 
sisteme de introducere sunt: 
­guri plasate la partea superioară a peretelui de la picioarele pacientului, cu direcţionarea aerului 
introdus spre câmpul operator (soluţie la care se apelează în prezent la amenajări în încăperi cu 
înălţimi reduse), ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator, simplu sau cu „perdea" pe 
conturul zonei de introducere a aerului, sau cu „perete" la capul pacientului. 
­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu perdea de aer verticală pe conturul zonei 
de introducere a aerului, ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu 2 jeturi de aer 
oblice „stabilizatoare" spre câmpul operator. 
­tavan filtrant (filtre HEPA) deasupra câmpului operator cu „sort panotat" 
pe conturul zonei de introducere a aerului, cu recirculare masivă de aer la 
nivelul camerei, prin ventilatoare amplasate în tavan şi cu prefiltrare fină în 
gurile de aspiraţie (de tavan). 
Evacuările de aer din sălile de operaţii se realizează prin guri plasate la pardoseală pentru 75% 
din debitele de aer şi prin guri plasate la tavan sau în tavan pentru restul de 25% din debitele de 
aer. În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune a 
sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare la 
50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu 
eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de 
funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de 
avarie. 

a6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele: 
­tubulatura şi echipamentul de tratare aer vor avea rezistenţă la solicitări mecanice şi la uzura, 
vor avea pereţi interiori netezi şi o bună accesibilitate pentru întreţinere şi pentru eventualele 
curăţiri şi dezinfectări interioare, 
­tubulatura va fi realizată în aşa fel (forme aerodinamice, etc.) încât să nu permită la interior 
formarea de depozite de particule la vitezele de aer avute în vedere; la executarea şi montarea 
tubulaturii se va acorda o atenţie deosebită nemurdăririi pereţilor interiori într­un mod care să 
compromită aprioric operaţiile (ulterioare) de curăţire, necesare la punerea în funcţiune, ­în
cadrul sistemelor de ventilare centralizate pe racordurile la încăperi sau grupuri de încăperi se 
prevăd atât pe tubulatura de introducere aer, în amonte de filtrele tr. a Ill­a, cât şi pe tubulatura 
corespunzătoare de evacuare aer ­clapete automate de închidere etanşă. 
­tubulatura de introducere aer în aval de filtrele tr. a Ill­a nu va cuprinde racorduri flexibile, 
amortizoare de zgomot, clapete de reglare sau de închidere, etc; nu se admit în tronsoanele din 
aval de filtrele tr. a III­a condiţii de umiditate ridicată cu posibile condensări şi nici legături la 
alte instalaţii ­canalizare, etc. 
­tubulatura de introducere a aerului în amonte de filtrele tr. a II­a şi a III­a va avea rezistenţa 
mecanică şi etanşeitatea necesare regimurilor de presiuni interioare ridicate (până la 1700 Pa) la 
care este supusă, ­în încăperile de clasa 1 şi II, aparente sau mascate în ghene sau tavane duble, 
sunt interzise trasee de instalaţii, proprii sau străine, care pentru întreţinere sau reparaţii necesită 
accese prin încăperile respective ­ accesele sunt acceptate numai în anexe tehnice ale acestor 
încăperi. 

b. Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de 
o mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la 
lipsa de germeni ­ concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate 
a încăperilor din unităţile spitaliceşti. 

bl. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrica­ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane, 
camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc; nu 
se cuprind încăperile incluse în clasele I si II şi nici cele incluse în clasa IV­a (boli infecţioase şi 
medicină nucleară). Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în 
cazurile luării în considerare a unei singure exigenţe ­ împrospătarea aerului şi dacă este 
apreciată ca acceptabilă satisfacerea ei pe cale naturală prin deschideri de ferestre (zonă farâ 
vânturi puternice, nepoluată, nezgomotoasă, etc). In cazul unof exigenţe complexe se prevăd 
sisteme de tratare a aerului pe grupe de încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploatare 
şi cu evitarea riscurilor de contaminare; este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a 
aerului, cu evacuarea completă la exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de 
poluare (grupuri sanitare, băi, cabine de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere 
pentru fumători, etc); debitele de aer proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor 
satisface cel puţin nivelurile minime recomandate; în rest, recircularea de aer este posibilă fie în 
cadrul încăperilor prin eventuale aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central 
de introducere aer proaspăt tratat şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu 
grup de tratare ­ introducere de aer amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare 
de aer din încăperi; un grup este destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu 
poluare puternică, iar celălalt grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului 
provenit din încăperile cu niveluri reduse de poluare. 
Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina asigurării 
unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în 
concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în 
încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico 
generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26°C: 
condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru 
persoanele bolnave. 

OBSERVAŢII:  ­Pacienţii cu boli pulmonare cronice sau cu probleme respiratorii (sub terapie 
cu oxigen sau cu traheotomie) nu suportă bine temperaturi si umidităţi scăzute. 
­Pacienţii cu afecţiuni cardiace ­ în special după infarcturi, cei cu traumatisme craniene şi/sau 
cu operaţii pe creier, cei cu toxicoze sau după otrăviri cu barbiturice nu suportă bine
temperaturi si umidităţi ridicate ­ valuri de căldură de vară; în general trebuie evitate extremele 
şi variaţiile mari ale condiţiilor de temperatură şi de^ umiditate ale aerului. 
­Pacienţii cu artrite reumatismale sunt avantajaţi în tratamente de condiţii foarte calde şi uscate 
­ temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de 35% au fost utilizate cu succes. 

Notă: 
­Considerentele de mai sus sunt valabile şi pentru încăperile din clasa I şi II; în completare 
se menţionează că pacienţii cu arsuri grave necesită condiţii foarte calde şi umede ­ 
(temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de până Ia 95% avantajează cazurile critice). 

Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor 
temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea 
de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr.I­a în amonte 
de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr. 
a Ii­a după ventilatorul de introducere a aerului ­ filtru de tip fin ­ EU 7 sau superior) pentru 
menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale 
filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele 
spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane 
bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie 
să fie menţinute într­un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai 
ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi, etc.) 
trebuie să fie menţinute într­un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi 
de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe 
ansambluri funcţionale reduse (module). 

Se recomandă următoarele tipuri de sisteme de tratare a aerului: 
1. Sisteme centrale integrale cu recirculare de aer la nivel central: 
­cu reîncălziri de aer zonale 
­cu două canale ­ cu unităţi locale de amestec 
2.  Sisteme centrale de aer proaspăt şi unităţi locale cu recirculare aer. 
Tratarea centrală a aerului proaspăt va asigura controlul umidităţii în încăperi. 
­cu ventiloconvectoare cu 2 sau 4 conducte 
­cu unităţi cu inducţie (condiţionat de respectarea nivelurilor de 
zgomot în timpul nopţii). 

b2. Sectorul ambulator 
Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de tratare 
a aerului nu sunt indispensabile. In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu 
astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare ­ introducere a aerului proaspăt cu 
unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură 
evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc. 
Sunt valabile cele indicate la pct. bl. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare 
şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai 
puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi 
tratament faţă de spaţiile învecinate. 

b3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de analize 
medicale. 
Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de 
endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele
probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru 
care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile 
de la pct. b2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a 
aerului: se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de 
aer care sunt specifice tehnicilor de termografie. 
In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu instalaţii de tratare aer se preferă 
sistemul centralizat de tratare ­ introducere aer proaspăt cu unităţi locale (de climatizare) cu 
recirculare de aer, deoarece acest sistem poate rezolva şi necesităţile de alimentare cu aer 
proaspăt şi de control al umidităţii pentru spaţiile speciale: 
­spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale; funcţie 
de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se rezolvă şi 
dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată, echiparea va 
cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de aer prin utilizarea 
de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central la care se racordează; 
unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile servite, prin filtre de 
eficienţă ridicată. 
­spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi alte 
încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic utilizat ­ 
condiţiile de amplasare, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic, dar şi cu 
instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic cuprinde şi 
echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de agent de răcire, 
care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii spitalului.  ­Climatizarea 
camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr­o unitate de tratare ­ introducere a 
aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat . cu aer proaspăt preluat prin racordare 
de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de răcire la intensităţi ridicate ale 
câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări mecanice de avarie a camerei tehnice. 

b4. Serviciul de Ronteen diagnostic 
Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor 
de angiografie şi de computer ­ tomograf Rontgen (CT­Rx) care pun unele 
probleme specifice: 
Spaţiile pentru Rx­scopie şi Rx­grafie, cu camera de comandă şi restul încăperilor 
anexe tehnice pentru personal şi pentru pacienţi au potenţial redus de poluare. 
In cazul unor exigenţe care determină dotarea cu instalaţii de de ventilare­tratare 
aer se preferă un sistem centralizat de introducere aer proaspăt tratat şi unităţi 
locale (de climatizare) cu recirculaţie de aer în încăperi; evacuarea aerului viciat 
se realizează din grupuri sanitare, cabine de dezbrăcare, etc. 
­Spaţiile de angiografie pun probleme similare spaţiilor destinate endoscopiei şi 
pot fi dotate cu instalaţii în aceiaşi manieră (vezi pct.b3.) 
­Spaţiile de CT­Rx. cu prind camera de investigaţii, camera de comandă, camera 
tehnică şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; în general furnitura tehnologică 
cuprinde şi echipamentul de răcire a "gantry"­ului şi a spaţiului tehnic, dar nu 
totdeauna şi generatorul de agent de răcire, care este bine să fie independent de 
instalaţiile de răcire ale clădirii spitalului. 
Climatizarea camerelor se poate rezolva cu unităţi locale cu recirculare de aer; 
necesarul de aer proaspăt se poate asigura prin utilizarea sistemului centralizat. 

b5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializăi 
Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor exigenţe 
sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea parametrilor
de microclimat între limite convenabile ­temperaturi între 22 °C şi 26°C cu umidităţi relative 
între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale funcţionând cu 
recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr­un sistem centralizat ce asigură şi 
evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc. Acelaşi tip de instalaţii 
poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" ­ pentru personal, pentru pacienţi, etc. 

b6: Compartimentul de radioterapie /iradiere cu energii înalteV Datorită modului specific de 
amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor echipamentului tehnologic, instalaţiile de 
ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Instalaţiile se pot rezolva prinsisteme 
centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu aer proaspăt în amestec cu aer 
recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie de specificul tehnicii de iradiere. 
Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură trebuie amplasate şi amenajate 
în âşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor. 

b7. Sectorul de analize medicale 
Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele comune ale 
unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare avantajează 
rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi module 
funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare­contaminare se localizează 
precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a tehnicilor 
medicale de diagnostic. 
­în laboratoarele cu specific biochimic ­ biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe chimice, 
inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror număr, amplasare 
şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema de tehnologie medicală; 
evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin ventilatoare amplasate la gurile de 
exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de racordare la nişe în depresiune; materialele 
din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă 
necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente. 
­în laboratoarele cu specific bacteriologic tehnicile de lucri prevăd spaţii sterile cu eventuală 
presurizare pozitivă, faţă de spaţii imediat vecine, prin introducere de aer filtrat tratat absolut 
(HEPA) şi cu mişcări de aer cât mai reduse; boxele sterile sunt completate funcţional cu un 
spaţiu de preparare medii gen bucătărie de la care aerul viciat trebuie eventual evacuat mecanic. 
­în laboratoarele cu specific virusologie pot exista, în situaţii foarte speciale spaţii în care se 
lucrează cu contaminaţi periculoşi şi care trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţii vecine; 
atât introducerea de aer tratat, cât şi evacuarea aerului în exterior, printr­un ventilator propriu, se 
realizează prin filtre absolute (HEPA) plasate în gurile din încăperi ­ de introducere şi respectiv 
de evacuare a aerului. 
Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de analize 
medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere, în 
compensare, de aer tratat. în situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de tratare 
a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus, sunt destinate şi controlului unor 
condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector. Se 
vor folosi posibilităţile de recirculare a acrului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de recuperare 
de căldură din aer de evacuare pentru tratare „primară" a aerului de introducere. 

b8. Sectorul de anatomie patologică 
Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la nişele 
de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele Iară nişe, dar cu degajări de 
mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat: ventilatoarele de 
evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de
racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivâ 
necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona (ară recirculare de aer. 

b9. Serviciul de prosectura 
Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt similare, la altă scară a structurii spaţiilor 
servite, instalaţiilor aferente laboratoarelor de patologie, evacuări de aer de la nişele 
laboratoarelor, evacuare de aer de tip general din sala de autopsie şi restul camerelor cu degajări 
de mirosuri supărătoare şi introducere, în compensare, de aer proaspăt tratat. 

bl0. Staţia de dezinfectie paturi 
Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuării aerului viciat 
încărcat cu noxe, inclusiv mirosuri neplăcute şi introducerii, în compensare, de aer 
proaspăt tratat. 
încăperile pentru paturi murdare şi pentru instalaţii tehnice trebuie menţinute în 
depresiune faţă de camera de paturi curate, iar întregul ansamblu în depresiune faţă 
de spaţiile adiacente cu potenţial de poluare mai redus; nu este admisă recirculare 
de aer. 

bl 1. Serviciul de sterilizare centrală 
Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor ­ căldură şi 
abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive (etilenglicol, 
etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer proaspăt 
tratat;vsterilizatoareIe chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru exhaustarea 
emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin introduceri 
preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele cu degajări de 
nocivităţi. In ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru d.p.d.v. al presiunii 
comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare­sterilizare sunt destinate blocului 
operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie ­ biberonerie şi altor secţii de spitalizare, 
laboratoarelor de analize medicale (înspecial bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd instalaţii de 
evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament. 

bl2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala 
Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile dar trebuie sâ răspundă unor nevoi de natură distinctă 
pentru diversele spatii componente cu dotări specifice. ­Compartimentul de hidroterapie cuprinde 
săli cu bazine, duşuri, etc, pentru care instalţiile de ventilare­climatizare au sarcina controlului 
condiţiilor de microclimat ­ nivel ridicat al temperaturii necesare şi umiditate în exces, cu 
satisfacerea nevoilor de aer proaspăt, trebuie avută in vedere recuperarea de căldură din aerul de 
evacuare. 
­încăperile destinate tehnicilor uscate care necesită efort (kinetoterapie, masoterapie, etc.) pot fi 
dotate cu instalaţii de ventilare­climatizare pentru împrospătarea aerului cu îndepărtarea 
mirosurilor neplăcute şi, la exigenţe speciale, pentru controlul condiţiilor de microclimat şi în 
sezonul cald; ­Pentru celelalte proceduri terapeutice potenţialul de poluare este scăzut, deci 
nevoile de împrospătare a aerului sunt normale; in cazul unor cerinţe speciale se realizează 
instalaţii de climatizare cu rezolvări ale unor exigenţe locale, ca de exemplu calitatea aerului la 
pneumoterapie, etc. 
In cadrul unor sisteme de ventilare­climatizare destinate unor încăperi compatibile d.p.d.v. al 
nevoilor funcţionale, recircularea de aer este posibilă. 

bl3. Serviciul farmacie
Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale 
obişnuite; se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul 
condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. în cazurile singulare în care se prepară soluţii 
injectabile operaţiile specifice se realizează în „spaţiile curate" de clasa 10 :  (conf.Fed.Std.209 D) 
ale unor echipamente tehnologice ­ nişe sau baldachine având „curent laminar" nu se pune 
problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10 4 sau 
10 5  (conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul 
laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti. 

c. Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor actvităţi cu potenţial ridicat şi permanent 
de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a acrului normale. 

c1. Secţiile de boli infectioase 
Secţiile de spitalizare destinate bolilor infectioase au structurile modulate ca şi secţiile normale 
de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt distincte 
şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt 
indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu 
faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din 
secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie ­ bai şi grupuri 
sanitare, laboratoare (eventual) etc; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele'de aer 
minime necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. In cadrul unor exigenţe sporite 
instalaţiile de tratare a acrului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald 
în încăperile servite. 
Instalaţiile aferente eventualelor laboratoare respectă natura activităţilor şi a  dotărilor tehnico­ 
medicale (vezi pct.HI.6.2.l.b7.). 
Instalaţiile secţiilor de boli contagioase sunt complet separate de instalaţiile altor  spaţii din 
unităţile spitaliceşti. 
Evacuările de aer viciat la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte un pericol de 
contaminare pentru vecinătăţi. 

c2. Serviciul de medicină nucleară 
Serviciul funcţionează ca o unitate nucleară şi trebuie să corespundă normelor 
specifice de securitate, inclusiv prin instalaţiile de ventilare cu care este dotat. 
Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile, întregul serviciu este menţinut 
în regim de depresiune faţă de vecinătăţi, iar în cadrul serviciului încăperile cu potenţial mai 
ridicat de contaminare şi/sau poluare sunt menţinute în regimuri de depresiune faţă de celelalte 
încăperi prin evacuări de aer viciat mai intense 
­ băi şi grupuri sanitare 
­ nişe de radiochimie în laboratoare 
­ depozite de materiale radioactive 
­ staţie afluenţi radioactivi 
Toate instalaţiile de evacuare aer sunt echipate cu filtre tip absolut (HEPA) pe partea de 
aspiraţie a ventilatoarelor de exhaustare la exterior; în cazul nişelor de radiochimie 
dotarea cu filtru tip absolut (HEPA) se poate realiza în chesoane individuale prevăzute 
la ieşirea aerului. 
Evacuările de aer la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte pericol de 
contaminare pentru vecinătăţi ­ tot aerul viciat preluat din spaţiile interioare se 
evacuează la exterior. 
Filtrele de tip absolut pentru evacuări se montează în chesoane special prevăzute cu 
manometre diferenţiale pentru urmărirea stării funcţionale a filtrelor, cu clapete de
închidere etanşă şi cu dispozitive care fac posibilă îndepărtarea insacuită a filtrelor 
colmatate. 
Instalaţiile de introducere a aerului funcţionează cu aer proaspăt, recircularea aerului 
neftind admisă; tratarea aerului se realizează în funcţie de cerinţele de confort interior ­ 
controlul parametrilor de microclimat numai în sezonul rece sau şi în sezonul cald; se 
prevede recuperarea de căldură din aerul de evacuare pentru tratarea primară a aerului 
de iritroducere. 

d. Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti 
­ Prizele de aer proaspăt se plasează în locuri cât mai curate, la minim 3 m, înălţime peste nivelul 
solului sau al unei terase şi în afara zonelor de influenţă a unor eventuale surse de poluare sau de 
contaminare: nu trebuie să fie accesibile persoanelor neautorizate; tubulatura de aer proaspăt 
până la la filtrul tr. I­a trebuie să fie cât mai scurtă şi accesibilă în vederea curăţirii periodice. 
­ Gurile de evacuare la exterior a aerului viciat se realizează de preferinţă peste nivelul 
acoperişului pentru a micşora la minim riscul de poluare ­ contaminare al mediului ambiant; cu 
cât nivelul de contaminare al aerului viciat este mai ridicat cu atât mai mult ftitmlâtura de 
evacuare a aerului trebuie să fie în depresiune faţă de spaţiile pe care le traversează ­ 
ventilatoarele de evacuare trebuie plasate la capătul tubulaturii de exhaustare la exterior. 
­ Echipamentul de tratare şi vehiculare a aerului trebuie să fie accesibil şi eventual demontabil în 
vederea curăţirii. 
­  Unidificarea se realizează cu „abur curat" de joasă presiune utilizându­se fie umidificatoare 
electrice autogeneratoare, fie umidificatoare alimentate prin reţele de distribuţie de la surse 
centrale de preparare a aburului în schimbătoare de căldură având ca agent primar abur de medie 
presiune şi fiind alimentate cu apă demineralizată. 
­  Filtrarea aerului de introducere pentru clasele de încăperi f şi II se realizează în 3 trepte, iar 
pentru clasele de încăperi III şi IV în 2 trepte ­ prefîltru şi filtru fin. 
­ Vehicularea aerului viciat cu încărcătură de substanţe agresiva chimic se realizează prin 
instalaţii cu rezistenţa corespunzătoare anticorosivă şi accesibile pentru verificări periodice şi 
reparaţii sau înlocuiri. 

III.6.2.2.      SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC 

A. Spaţii gospodăreşti din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt lipsite în 
principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de igienă. 

a.l. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat de la 
utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de 
grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de 
preparare prin grile ­ în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul 
acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit 
să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai 
slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă. 
Introducerile de aer proaspăt, tratat ­ filtrat şi încălzit în sezonul rece, se realizează în aşa fel ­ ca 
debite de aer şi ca localizări, faţă de avacuările de aer, încât să se menţină bucătăria în ansamblu 
în regim de depresiune faţă de spaţiile învecinate şi zonele mai poluate ale bucătăriei în 
depresiune faţă de zonele mai curate. 

a.2. Spălătoria cu uscătorie si călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care evacuările de 
aer specific locale ­ de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură umedă, se 
completează cu evacuări de aer tip general ­ de la încăperi cu potenţial de poluare ­ ridicat ­
camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează exhaustările de 
aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a recuperării de căldură; 
evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu ventilatoare proprii, iar de 
la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le trebuie amenajate guri sau chiar 
hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare, cu filtre de scame în amonte, 
montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură; evacuările de aer de la încăperile 
murdare se realizează similar ­ prin ventilatoare pe sisteme comune de tubulatură. 
Recuperarea de căldură din aerul de evacuare necesită concentrarea evacuărilor de aer 
şi măsuri de protecţie contra îngheţării condensatului produs; asigură preîncălzirea 
aerului de introducere; este de dorit amplasarea centralei de ventilare deasupra acoperişului. 
Introducerile de aer tratat sunt diferite ca debite şi localizare ­ de preferinţă în zonele 
„curate" ­ de evacuările de aer, dar împreună cu acestea realizează regimuri locale de 
depresiuni ale zonelor poluate ale spălătoriei faţă de zonele „curate şi un regim general 
de depresiune a spălătoriei faţă de restul spaţiilor spitaliceşti. 
b. Spaţiile tehnico­utilitarc în funcţie de specificul funcţional şi de nivelul tehnic de echipare, au 
nevoi şi dotări foarte variate d.p.d.v. al instalaţiilor de ventilare şi de tratare a acrului: 
­ post trafo, grup electrogen, staţie încărcare acumulatori, ateliere şi eventual centrala frigorifica, 
garaj cu spaţii de întreţinere, parcaj subteran, etc. 
c. Spaţiile de conducere ­ organizare şi de administraţie pot fi dotate cu instalaţii de vcntilare­ 
climatizare, la care criteriul este nivelul de confort dorit. 
d. Spaţiile anexe pentru personal, pacienţi, etc. sunt dotate cu instalaţii de ventilare mecanică în 
cazurile în care ventilarea naturală nu este suficientă sau pot fi dotate cu instlaţii de climatizare 
pentru condiţii de confort. 
­ vestiare, cantina, bufet şi diverse prestaţii inclusiv comerciale, punct de documentare medicală, 
capela, etc. 
e. Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc, cuprind atât spaţiile pentru care 
instlaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific funcţional 
deosebit ­ laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporita faţă de cele spitaliceşti, biobaza cu 
cerinţe speciale de asepsie („germfree") etc, cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de ventilare­ 
climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort ­ săli de cursuri, puncte de 
documentare, aula pentru întruniri, etc 

III.7.  INSTALAŢII TERMICE 
Dotarea cu instalaţii termice se stabileşte în conformitate cu necesităţile funcţionale ale unităţilor 
spitaliceşti. 
Formele şi modurile de utilizare a energiei termice şi deci tipurile şi parametrii caracteristici ai 
agenţilor termici utilizaţi determină tipurile şt performanţele funcţionale necesare ale instalaţiilor 
aferente ­ de utilizare (consum), de transport şi de preparare ale agenţilor termici. 
In unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare de 
performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază ­ 
pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru 
prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în explotare se impun având în vedere accentuata 
vulnerabilitatea fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru 
activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a 
cerinţelor de consum ­ în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. în 
cadrul spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa 
generală de asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a 
încăperilor prin pretenţiile de asepsie ­ lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor 
termice aferente acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai 
stricte cu cât şi pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).
III.7.1.        INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ 
Instalaţiile de încălzire au sarcina asigurării în încăperile unităţilor spitaliceşti a nivelurilor de 
temperatură recomandate pentru destinaţiile funcţionale ale respectivelor spaţii. 
Modul de rezolvare a instalaţiilor se va intercondiţiona cu soluţia dotării spaţiilor respective cu 
instalaţii de ventilare ­ tratare aer. 

III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform HI.6.2.1.) având condiţii cel puţin 
normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza 
atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max. 
85 °C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de 
încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în 
ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircularea aerului, dar şi a tipului constructiv de 
elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel 
l/anexa cap. 4(A).2 şi pct. HI.6.2.1 .a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri 
convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim 
curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful, a. Sistemele de suprafeţe statice de încălzire, 
pot acoperi nevoile de încălzire integral sau funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate 
de ventilare ­tratare aer: ­ Sistemele având corpuri de încălzire natural convective ­ radiatoare, 
serpentine, registre, etc. se utilizează în spaţii cu pretenţii scăzute, dar şi normale sau chiar 
ridicate de asepsie ­ cu restricţii ca amplasare şi ca tip constructiv (accesibile şi uşor de curăţat ­ 
decontaminat); se va evita mascarea; se recomandă utilizarea apei calde la temp. max. 85 °C. 
Pentru spaţii fără specific medical în cadrul unităţilor spitaliceşti, funcţie de pretenţiile de confort 
se pot utiliza agenţi cu temperaturi mai ridicate, apa caldă, apa supraîncălzită sau abur. 
­ Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate de 
asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan, funcţionează 
cu apă caldă de temp. max. 60 °C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile a tavanului 
din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate (conducte şi 
elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic. 
­ Sistemele având suprafeţe radiante de pardoseală se pot utiliza în compartimentul de 
hidroterapie etc, unde existenţa unor pardoseli calde, dar de temperatura max. 28+30°C poate 
crea condiţii superioare de confort; de obicei este nevoie să fie completate pe contur cu alte 
sisteme de încălzire; se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic. 
b. Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare ­tratare aer ce 
dotează respectivele spaţii (pct. III.6.) 
­ Sisteme centralizate integral cu aer tratat central şi eventual zonal (reîncălziri sau amestecuri) 
cu recirculare generală de aer sau fără. 
­ Sisteme locale cu echipamente de cameră funcţionând cu recirculare de aer la nivelul 
încăperilor (ventiloconvectoare sau aparate inducţie) dar şi aeroterme pentru spaţii mari şi fără 
pretenţii deosebite de confort. 
­  Sisteme mixte ­ centralizat, pentru aer proaspăt tratat şi local pentru încălzire/răcire. 

III.7.1.2. Instalaţiile de încălzire, în special în camerele de spitalizare bolnavi se prevăd cu 
posibilităţi de reglare a temperaturilor interioare pentru a face faţă în aceleaşi încăperi unor 
cerinţe diferite de încălzire în cadrul unor limite rezonabile (20°+25°C pentru cazuri curente). 
Distribuţia agentului termic ­ apa caldă pentru încălzire, se realizează prin instalaţii adaptate 
tipurilor de elemente de încălzire folosite pe grupuri de încăperi servite, compatibile d.p.d.v. al 
regimurilor de exploatare.
III.7.1.3. Instalaţiile de distribuţie a apei calde cuprinde racordurile de la sursa termică la puncte 
termice de preparare ­ distribuire şi de la acestea pe grupuri de distribuţie la echipamentele locale 
de încălzire posibil dotate cu armături de închidere, de reglare, de dezaerisîre şi de golire. 
Punctele termice de preparare ­ distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de 
distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare, 
cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi 
de control. Echiparea indicată trebuie să asigure, eventual automat, regimurile de debite şi de 
presiuni cu nivelurile de temperatură necesare la echipamentele locale de încălzire în condiţiile 
unei bune stabilităţi hidraulice, dar şi în condiţii normale şi sigure de supraveghere a funcţionării. 
Reglarea automată a grupurilor de distribuţie­pompare se realizează fie de tip calitativ prin 
control al temperaturii de plecare funcţie de temperaturile exterioare cu eventualele ajustări 
programate, fie de tip cantitativ prin control al regimului de debite de diferenţe de presiune de 
plecare (distribuitor­colector) menţinute constante; reglarea de tip calitativ asigură condiţiile 
bune de reglare pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 3 racorduri, iar 
reglarea de tip cantitativ asigură condiţii bune de reglare, pentru consumatori dotaţi cu ventile 
automate de reglare cu 2 racorduri. 

III.7.2. INSTALAŢII TERMICE AFERENTE BATERIILOR DE ÎNCĂLZIRE AER 
Instalaţiile au sarcina alimentării cu agent termic a bateriilor de încălzire a aerului din cadrul 
sistemelor de ventilare­tratare aer. Agentul termic utilizat este în general apa caldă cu 
temperaturi până la 115 °C; apa supraîncălzită, când este disponibilă de la o sursă termică 
primară, este limitată ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor nemedicale ­ fără pacienţi, etc; 
aburul nu se utilizează deoarece este greu reglabil şi de asemeni este limitat ca utilizare la 
instalaţii aferente spaţiilor gospodăreşti etc. 

III.7.2.1.        Instalaţiile de distribuţie a apei calde pentru ventilare sunt distincte de cele pentru 
încălzire centrală din punctul din care fiecare capătă prin tratare distinctă caracteristici 
funcţionale ­ regimuri de temperatură sau de debit ­ presiune, incompatibile cu necesităţile 
celorlalte instalaţii, acest lucru se poate întâmpla la sursa termică sau în puncte de preparare ­ 
distribuire secundare menţionate la III.7.1.3.. 
Racordurile la fiecare baterie sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de 
dezaerisire şi de golire, cu aparatura de măsură şi control; funcţie de regimurile de presiune, de 
modurile de reglare şi de necesităţile funcţionale se prevăd sau nu pompe de circulaţie cu 
armături de reţinere pentru fiecare baterie; în general se echipează cu pompe proprii bateriile de 
preîncălzire cu pericol de îngheţ, iar pentru restul bateriilor (de reîncălzire, etc.) se pot revedea 
pompe în comun pe grupuri de distribuţie­dotate cu armături de închidere, de dezaerisire şi de 
golire şi cu aparatură de măsură şi control. 

III.7.2.2.        în cazul utilizării aparatelor locale de climatizare (ventiloconvectoare, etc.) cu 
alimentare în sistem cu 2 conducte pentru răcire ­ încălzire cu comutare sezonieră se prevăd în 
punctele de preparare ­ distribuţie grupuri distincte cu pompe proprii de circulaţie, cu racordare 
la instalaţiile de distribuţie de apă răcită şi eventual cu preparare (prin amestec) calitativă a apei 
calde pentru încălzire; instalaţiile de distribuţie se dimensionează pentru funcţionare cu apă 
răcită. 

III.7.2.3.       O categorie specială de instalaţii, este constituită de cele aferente grupurilor de 
recuperare de căldură cu agent intermediar; instalaţiile asigură racordarea bateriilor  de 
recuperarea căldurii din aerul de evacuare la bateriile de preîncălzire primară a aerului de 
introducere; agentul termic utilizat în general este soluţie glicolată.
Instalaţiile în sine sunt echipate cu pompe de circulaţie, armături de închidere, de reglare 
automată, de golire şi dezaerisire, cu aparatură de măsură şi control, dar şi cu dispozitive de 
expansiune şi de siguranţă în sistem deschis sau închis (recipiente închise cu perna gazoază şi 
supape de siguranţă) pentru mai multe sisteme în comun sau individual, se realizează staţii de 
preparare în rezervor ­ cu colectare ­ recuperarea eventualelor goliri din instalaţii, şi de umplere 
prin pompare a sistemelor cu soluţie glicolată. 

III.7.3.         INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE MEDIE PRESIUNE 
Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur de medie presiune a echipamentelor de sterilizare 
umedă şi uscată (autoclave şi pupinel) şi de preparare a apei sterile, dar şi a echipamentelor de 
spălătorie­uscătorie­călcătorie, cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la centrala 
termică. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi de 
reglare automată de debite sau presiuni, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, 
cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometre; eventualele puncte de reglare 
a presiunii sunt dotate cu supape de siguranţă pe partea reglată. În general remarca condensatului 
la Centrala termică se realizează direct, dar funcţie de condiţiile locale, pot apărea ca necesare 
staţii de pompare cu rezervoare de colectare; pompele funcţionează automat funcţie de nivelul 
condensatului în rezervoare; rezervoarele sunt prevăzute cu racorduri de aerisire. 
Se pot realiza recuperări de căldură locale din condensatul colectat  prin detendoare, 
schimbătoare de căldură, etc. 

III.7.4.  INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE JOASĂ PRESIUNE 
Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur a echipamentelor preparare­încălzire a hranei în 
bucătării, oficii biberonerM sau bufete şi cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la 
sursa termică. 
Funcţie de consumul de abur de joasă presiune faţă de consumul de abur de medie presiune 
centrala termică este echipată cu cazane de abur de joasă presiune sau aburul de joasă presiune 
este produs prin reducere din abur de medie presiune în centrala termică sau într­un punct termic 
din clădire, mai apropiat de consumatori. 

III.7.4.1. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi eventual de 
reglare automată debite, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de 
golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometrie; punctele de reglare a presiunii sunt dotate 
cu dispozitive sau supapa de siguranţă. 
Condensatul rezultat este practic lipsit de presiune şi numai în cazuri speciale (instalaţii mici cu 
consumatorul la înălţime, etc.) poate fi retumat natural (gravitaţional) la centrala termică, în 
general fiind necesare staţii de colectare ­pompare; în situaţiile când este posibil, staţiile de 
colectare ­ pompare sunt comune cu cele de condensat provenit din abur de medie presiune. 

III 7.4.2. Pentru umiditatea în sistemele de ventilare­tratare aer se utilizează, în special pentru 
spaţiile cu pretenţii de puritate a aerului şi de confort, „abur curat" de joasă presiune; utilizarea 
sistemului de umidificare prin stropire de apă este evitat datorită pericolului formării şi 
răspândirii unor colonii de germeni patogeni specifici condiţiilor în cauză de umiditate şi de 
temperatură, cu masa de apă stagnantă, etc; de asemeni sărurile şi suspensiile din apă pot colmata 
filtrele fine şi absolute; aburul de medie sau joasă presiune, utilizat în echipamente de spălare­ 
uscare­călcare rufe sau de preparare­încălzire hrană, se consideră în general impropriu 
umidificării aerului, fiind mai mult sau mai puţin murdar ­ grăsimi, impurităţi, mirosuri, etc. 
Umidificarea cu „abur curat" se realizează fie prin aparate locale, fie prin sisteme centralizate de 
preparare­diStribuire..
a. Aparatele locale sunt generatoare, în general electrice, de abur de foarte joasă presiune din apa 
potabilă sau parţial tratată pentru utilizarea directă în echipamente (tubulatură) de tratare aer, cu 
reglarea prin generator. 
b.  Sistemele centralizate de prepârare­distribuţie a „aburului curat" de joasă presiune au în 
general ca sursă în centrala termică sau într­un punct termic local, un preparator­schimbător de 
căldură utilizând ca agent primar abur de medie presiune sau apa supraîncălzită, alimentată cu 
apă tratată­demineralizată şi cu dotarea necesară de aparatura de reglare automată şi de siguranţă, 
de armături de închidere, etc, cu aparatura de măsură şi control, în sistemele centralizate 
umidificarea se realizează în u midi ficat oare tipice având ventil de reglare şi dispozitiv de 
distribuţie a aburului „uscat" în echipamentul (tubulatura) de tratare aer, pe care este montat; 
condensatul provenit din „abur curat" ori nu este recuperat, ori este recuperat prin sistemul 
aferent aburului ordinar de joasă presiune. 

III.7.5. INSTALAŢII DE PREPARARE APĂ PENTRU BAZINE DE TRATAMENT 
Prepararea apei, nu numai din punct de vedere termic se realizează în staţii locale echipate în 
consecinţă; pentru încălzire se utilizează în schimbătoare de căldură unul dintre agenţii termici 
disponibili considerat mai avantajos de folosit ­ apa caldă, apa supraîncălzită, abur de medie sau 
joasă presiune; dotarea cu armături: de închidere şi de reglare automată, cu dispozitive de 
siguranţă, de separare impurităţi, etc corespunde agentului termic utilizat, iar instalaţiile de agent 
termic au structură adecvată. 

III.7.6.         CONDIŢII GENERALE DE EXECUŢIE 
Instalaţiile termice au în compunerea lor conducte, armături, recipiente, schimbătoare de dădură, 
echipamente de încălzire, etc. care trebuie să corespundă din punct de vedere funcţional ­ 
presiune nominală, temperatură maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale agenţilor 
termici utilizaţi; de materialele din care sunt fabricate elementele componente ale instalaţiilor 
rezultă măsuri specifice care trebuie avute în vedere; elementele componente ale instalaţiilor se 
protejează anticoroziv după necesităţi, se izolează specific condiţiilor de exploatare şi se 
finisează corespunzător caracterului aparent sau mascat al locului de montare. Se subliniază 
interdicţia realizării de trasee de instalaţii cu accese necesare pentru montare, întreţinere­ 
reparaţii, etc. din spaţii cu pretenţii mai ridicate de igienă, nemaivorbind de asepsie. 
Punctele tehnice necesare se amplasează în aşa fel încât să fie cât mai apropiate de spaţiile 
servite, fără să incomodeze activităţile de bază ­ medicale sau de altă natură. 

III.7.7.         SURSE DE ENERGIE TERMICĂ 

III.7.7.1. La proiectarea şi execuţia surselor de energie termică se va ţine cont de toate cerinţele 
şi exigenţele specifice pentru clădirile spitaliceşti amintite în normativul de faţă, precum şi de 
normativele, prescripţiile şi legislaţia în vigoare ce au ca obiect condiţiile tehnice şi 
administrative specifice privind realizarea acestor obiective. 

III.7.7.2. Funcţie de structura funcţională a obiectivului spitalicesc şi în consecinţă, de structura 
consumatorilor de energie termică este necesară producerea următorilor agenţi termici: 
­ apa caldă cu temperaturi până la 115°C pentru instalaţiile de încălzire centrală cu preparări 
ulterioare pentru realizarea apei calde corespunzătoare tipurilor de instalaţie de încălzire (prin 
corpuri statice convective, radiante, etc.) şi pentru încălzirea aerului în cadrul sistemelor de 
ventilare ­ climatizare etc. 
­ abur de joasă presiune (max. 0,7 bar), pentru echipamente de preparare a hranei 
­ în bucătării, oficii de servire, biberonerii, etc.
­  abur de medie presiune (0,7+7 bar) pentru sterilizări ­ staţii de sterilizare, preparare apa sterilă 
etc, pentru echipamentele de spălătorie­uscătorie­călcătorie, etc. 
­ apa caldă de consuni menajer preparată centralizat în centrala termică sau local cu utilizarea ca 
agent termic a numai unuia dintre agenţii prezentaţi mai sus. 
­  consumuri termice speciale ­ încălziri de apă pentru bazine de înaot ­recuperare, tratamente 
termale, etc. ­ utilizează în puncte termice locale proprii unul din agenţii termici menţionaţi mai 
sus. 
­ în instalaţiile de tratare a aerului în spitale se utilizează cu preponderenţă abur curat de joasă 
presiune care se produce în generatoare electrice, locale ­umidificatoare autogene sau în sisteme 
centralizate având ca sursă schimbătoare de dădură cu abur de medie presiune sau apă 
supraîncălzită ca agent primar. 

III.7.7.3. Datorită exigenţelor în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, se recomandă 
pentru spitale adoptarea surselor de căldură independente, respectiv centrale şi/sau puncte 
termice proprii. Se acceptă utilizarea unor sifrse termice primare cu administrare străină ­ de tip 
termoficare urbană sau de zonă, etc, chiar numai pentru satisfacerea unor anumite categorii de 
consumatori termici numai dacă există certitudinea asigurării continuităţii livrării agentului 
termic primar (apa fierbinte, abur, etc.) la parametrii contractaţi. 
De asemeni la lucrări complexe, de amploare, se va lua în considerare şi posibilitatea realizării 
unor sisteme energetice integrate cu sursa comună pentru energie termică şi electrică. 

III7.7.4.        Amplasarea şi realizarea surselor termice trebuie să ţină cont de normativele 
specifice în vigoare, iar prin funcţionalitatea lor să nu afecteze îndeplinirea cerinţelor prezentate 
în normativ în privinţa desfăşurării normale a activităţilor medicale şi de tratament din cadrul 
spitalului. 
în situaţii clar definite, care impun amplasarea în clădiri independente, acestea se vor grupa cu 
alte spaţii tehnico­gospodăreşti (staţie hidrofor, centrala frigorifică, grup electrogen, post trafo, 
ateliere, etc). 

III.7.7.5.        Dimensionarea centralelor şi punctelor termice va respecta condiţiile de montare, 
exploatare şi întreţinere ca cerinţe ale producătorilor de echipamente şi prescripţiilor actelor 
normative în vigoare (113 ­ 94, norme ISCIR, etc.) 

III.7.7.6.        în vederea asigurării continuităţii în livrarea de energie termică se vor lua măsurile 
corespunzătoare, astfel încât să existe încă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic. 

III.7.7.7.        Consumurile de energie termică indicate, specifice obiectivelor spitaliceşti 
(niveluri de temperatură mai ridicate, sterilizări, utilizarea unor cote ridicate de aer proaspăt, 
consumuri ridicate de apă caldă menajeră, etc), impun utilizarea unor soluţii energetice cât mai 
eficiente asociate cu soluţii diverse de recuperare a căldurii V.5.3.3. (Obs. al. 2). 

III.7.7.8. Asigurarea unui regim optimizat de funcţionare al surselor impune corelarea producţiei 
de energie termică cu nivelul de consum. Pentru aceasta se va asigura echiparea cu aparatură 
necesară şi control a parametrilor funcţionali şi dotarea cu aparatură de automatizare adecvată. 

III.7.7.9.        In sistemele de distribuţie ale apei se va urmări realizarea unor regimuri hidraulice 
şi termice adaptate necesităţilor de consum. Aceasta implică realizarea unor circuite separate pe 
consumatori individualizaţi ca regim funcţional, program, localizare în cadrul clădirii, etc. 
echipate cu aparatură de măsură control şi automatizare corespunzătoare.
III.7.7.10.      Producerea agenţilor termici impune apei de alimentare respectarea unor condiţii 
de calitate privind regimul chimic în special pentru nivelurile ridicate de temperatură şi presiune 
al generatoarelor termice şi lipsa de impurităţi în special în vederea protejării armăturilor fine de 
reglare. în acest sens sursele termice vor fi dotate cu staţii de tratare (dedurizare, degazare etc), în 
conformitate cu normativul C 18 ­ 85 şi armături de separare a impurităţilor, centrale şi/sau 
locale. Funcţionarea acestor echipamente va fi supravegheată în vederea unei exploatări de 
calitate. 

III.8.  INSTALAŢII FRIGORIFICE 
Dotarea cu instalaţii frigorifice este determinată de complexitatea funcţională şi gradul de 
echipare ale unităţilor spitaliceşti. 

III.8.1.        INSTALAŢIILE FRIGORIFICE PENTRU DEPOZITĂRI RECI 
constituie o categorie foarte diversă ca destinaţii de utilizare, capacităţi de 
depozitare, niveluri de răcire, tipuri de echipamente, etc. în general în unităţile spitaliceşti 
depozitările reci necesită capacităţi foarte mici şi mici ­ până la nivel de cameră frigorifică de 
max. 15 m\ pentru răciri şi congelări fără niveluri de frig profund legat în aplicaţii reduse şi 
complet izolate, şi cu utilizarea unor echipamente locale individuale de tip general ­ frigidere, 
congelatoare, dulapuri frigorifice şi camere frigorifice, dotate cu agregate de frig proprii cu 
condensatoare răcite cu aer; echipamente frigorifice speciale de uz medical sau echipamente 
medicale cu instalaţii frigorifice proprii înglobate sunt foarte rare dacă există. Agenţii frigorifici 
utilizaţi, amoniacul fiind în general exclus datorită toxicităţii ridicate, cuprind încă pe scară mare 
produse C.F.C (R 12) pe cale de eliminare şi produşi HCFC (R 22) cu termen de eliminare mai 
îndelungat. Noile echipamente moderne utilizează agenţi frigorifici ecologici cu ODP nul (R 
134a, etc). Agregatele frigorifice răcite cu aer, aferente echipamentelor de răcire se amplasează 
în spaţii adiacente încăperilor servite, bine ventilate (natural) şi izolate de spaţii pretenţioase 
d.p.d.v. al zgomotului şi vibraţiilor, a. Pentru scopuri medicale, frigiderele sunt o dotare curentă 
a sălilor de tratamente, laboratoarelor şi farmaciei; pentru stoc de produse sterile la farmacii 
eventual se prevăd spaţii frigorifice majorate: 
­ dulap sau cameră frigorifică; băncile de sânge sau de ţesuturi se dotează cu frigidere, dulapuri 
frigorifice sau echipamente specializate; laboratoarele de analiză patologică pot fi dotate cu 
echipamente speciale; prosectura este dotată cu .1­3 camere frigorifice specializate pentru 
păstrarea cadavrelor max. 5 zile (la cea. ­5°C). 
b. Pentru scopuri alimentare ­ depozitarea materiilor prime, dar şi a unor produse finite, băuturi, 
etc. la bucătării se realizează în frigidere, congelatoare, dulapuri şi camere frigorifice; oficiile 
alimentare, biberoneriile, bufetele dar şi saloanele bolnavilor se dotează în mod curent cu 
frigidere; în unităţile spitaliceşti cu o dotare modernă depozitarea deşeurilor menajere (bloc 
alimentar) se realizează în camere frigorifice. 

III.8.2.       INSTALAŢII FRIGORIFICE PENTRU TRATAREA AERULUI 
cuprind instalaţii locale sau centrale de capacităţi şi tipuri diferite utilizate la răcire 
şi/sau dezumidificarea aerului în aparate locale sau în procese mai complexe de preparare a 
aerului în cadrul. sistemelor de ventilare­tratare aer; utilizarea instalaţiilor frigorifice pentru 
scopuri de încălzire a­aerului ­ în regim de pompă termică, are diverse aplicaţii locale ­ în 
echipamente locale de climatizare şi se pot utiliza la scară mai mare, de exemplu în recuperări de 
căldură în secvenţe de tratare a aerului dezumidificarea ­ reîncălzire. 

III.8.2.1. Instalaţii locale de climatizare echipate cu aparate (pentru răcire cu detentă directă) de 
tip comercial monobloc („de fereastră") sau mono/multi „split" (unitate exterioară compresor ­ 
condensator la care se racordează una sau mai multe unităţi interioare de tavan sau perete ­sus
sau jos) având condensatoare răcite cu aer, sunt curente dar nu pot fi utilizate decât pentru spaţii 
ale căror destinaţii funcţionale nu necesită niveluri de asepsie ridicate ­ aparatele operează în 
principal în regim de recirculare a aerului interior şi nu prezintă posibilităţi de filtrare de calitate. 
­  aparatele monobloc („de fereastră") constituie o comunicare nepermîsă cu exteriorul şi nu se 
recomandă deloc spaţiilor cu specific spitalicesc; pot fi utilizate la spaţii fără acest specific 
­ aparatele locale în sistem „split" pot avea o utilizare izolată, în situaţii în care sunt admise şi 
ventiloconvectoarele, limitarea utilizării pe scară largă este determinată de inconvenientele de 
cost şi întreţinere. 
Utilizarea dulapurilor de climatizare (pentru răcire cu detentă directă) în sistem „split" sau 
similar, sau a altor aparate de tip comercial, în care nu se poate realiza o tratare corectă a aerului 
sau sunt lipsite de caracteristici funcţionale corespunzătoare (lipsa de etanşeitate, fără posibilităţi 
de racordare pe aspiraţie, presiuni disponibile scăzute care nu permit filtrări de calitate etc.) nu 
este recomandată pentru spaţii cu specific spitalicesc, dar se pot utiliza la spaţii cu alte activităţi. 
Tratarea aerului în unităţi corespunzătoare domeniului spitalicesc atât ca echipare cât şi d.p.d.v. 
al caracteristicilor constructive şi al performanţelor funcţionale, poate utiliza pentru răcire ­ 
dezumidificare baterii cu detentă directă cu circuite frigorifice individuale având condensatoare 
răcite cu aer sau cu apă (mai puţin în ultimul timp) pentru capacităţi mici şi pentru instalaţii 
izolate; au dezavantajul general al unor reglări rigide ale capacităţilor de răcire ­ puţine trepte de 
reglare. 
Unităţi specializate compacte pot îndeplini tratări complexe ale aerului de introducere, cu 
satisfacerea cerinţelor cele mai pretenţioase în domeniu (pentru săli de operaţii etc.) inclusiv 
recuperări de căldură din aerul de evacuare. Instalaţii locale independente frigotehnic de tratare a 
aerului se pot utiliza la săli de hidroterapie pentru controlul umidităţii aerului prin răcire cu 
dezumidificare şi reîncălzire cu utilizarea unei părţi din căldura de condensare, dar este necesar 
un echipament frigorific special cu reglarea repartizării sarcinii de condensare la două 
condensatoare complementare. 
Agenţii frigorifici utilizaţi în instalaţiile locale sunt freoni ­ R 22, R 134a etc. Circuitele 
frigorifice de legătură a evaporatoarelor cu unităţile exterioare compresor ­ condensator vor 
cuprinde în cazul sisternelor „split" ­ conducte de gaz aspirat şi conducte de lichid ­ cu echiparea 
specifică de armături,, funcţie de capacitate şi de modul de reglare a capacităţii la evaporator şi 
compresor; conductele se izolează corespunzător temperaturilor agenţilor transportaţi ­ cele de 
lichid pe traseu exterior nu se izolează. 

III.8.2.2 Unităţile spitaliceşti dotate cu mai multe sisteme de tratare, cu răcire ­dezumidificare a 
aerului se preferă a fi prevăzute cu echipamente frigorifice centralizate, pentru preparare de apă 
răcită în vederea utilizării ca agent de răcire a aerului. Avantajele sistemului centralizat sunt de 
natură ecologică ­ cantitate mai redusă de agent frigorific şi centralizare a problemelor de 
amplasare a unor eventuale unităţi exterioare, de întreţinere ­ mai concentrată, de reducere a 
puterii electrice instalate şi de cost ­ peste o anumită capacitate frigorifică instalată. Funcţie de 
modul de răcire al condensatoarelor, echipamentele de răcire a apei pot fi: 
­ cu răcire cu apă  ­ echipamente în general monobloc montate în centrala 
frigorifică şi având circuite cu apă de răcire echipate cu pompe şi turnuri de răcire; 
­ cu răcire cu aer  ­ condensatoare răcite cu aer montate la exterior racordate prin 
circuite de agent frigorific cu echipamentele de răcire a apei montate In centrala frigorifică; 
­ cu răcire cu aer  ­ echipamente monobloc montate la exterior; se golesc de apă 
în sezonul rece sau se utilizează în locul apei soluţie glicolată 
cu o serie întreagă de inconveniente. Temperaturile nominale ale apei răcite utilizate ca agent de 
răcire în sistemele de ventilare ­ tratare aer în unităţile spitaliceşti sunt în general de min. 6°C/11 
°C; la agregatul de răcire se consideră temperaturi de min. 11 6 C/5,5°C. a. centrala frigorifică se 
amenajează în general într­un corp tehnico ­ gospodăresc împreună cu centrala termică.
Centrala frigorifică este echipată pe partea de apă răcită cu pompe, distribuitoare ­colectoare, 
armături de închidere, de reţinere şi de reglare automată, separatoare de impurităţi, armături de 
dezaerisire şi de golire, dispozitive de expansiune şi de siguranţă, aparatură de măsură şi control 
etc; pentru umplere se utilizează apă dedurizată prin folosirea staţiei de dedurizare din dotarea 
centralei termice. 
Pentru capacităţi frigorifice mari sistemul de pompare cuprinde pompe individuale pe fiecare 
agregat de răcire (active şi rezervă) şi pompe pentru consum (active şi rezervă) în sistem de 
reglare cantitativă dacă armăturile de control automat aferente bateriilor de răcire a aerului sunt 
de tip cu 2 racorduri; numai la instalaţii mici se păstrează debite de apă răcită constante la 
consumatori ­ armături de control automat cu 3 racorduri. 
b. Instalaţiile de distribuire a apei răcite la bateriile de răcire din cadrul sistemelor de ventilare ­ 
tratare aer cuprind conducte de racord la centrale de ventilare, în care de obicei se amplasează şi 
punctele termice de preparare ­ distribuire secundară (vezi W.7.2.I.); racordurile la fiecare baterie 
de răcire sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire şi 
cu aparatură de măsură şi control. 
Elementele componente ale instalaţiilor de apă răcită: 
­ conducte, armături, aparate etc. trebuie să răspundă d.p.d.v. funcţional ­ presiune nominală, 
temperatură minimă ­ maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale condiţiilor de exploatare; 
se protejează anticoroziv şi se izolează specific ­ fără contact direct cu elemente de susţinere 
metalice etc. 
c. în varianta echipamentelor de răcire a apei având condensatoare răcite cu apă, temperaturile 
nominale ale apei răcite se stabilesc funcţie de temperaturile de calcul ­ bulb umed ale aerului 
exterior în general u ­1, = 5°C; t, ­ te  (b.u.) = 5 = C; pentru tc  (b.u.) = 23 °C rezultă t,/t2  = 
28°C/33°C. Instalaţiile de apă răcită sunt echipate în centrala frigorifică cu pompe active şi de 
rezervă, armături de închidere şi de reţinere, eventuale armături de reglare debit la turnuri, 
separatoare de impurităţi, dispozitive de dezaerisire şi armături de golire, aparatură de măsură şi 
control. 
Turnurile de răcire se montează la exterior, sau în cazuri foarte speciale la interior, cu racordare 
la circuitul de aer la exterior ­ numai pentru instalaţii de capacităţi reduse este posibilă datorită 
debitelor mari de aer; în orice caz amplasarea turnurilor de răcire se face cu luarea unor măsuri 
speciale de protecţie la zgomot a vecinătăţilor. Staţia de turnuri de răcire se racordează la 
canalizare pentru golire şi pentru purjare continuă şi se alimentează cu apă potabilă eventual 
tratată pentru acoperirea consumurilor de apă (evaporare, antrenare picături şi purjă continuă); 
conductele de apă de răcire se protejează de insolare şi pe trasee exterioare lungi aparente se 
izolează. 
d. Funcţie de capacitatea de răcire instalată, condiţiile de amplasare şi de realizare a centralei 
frigorifice, sunt necesare instalaţii de ventilare pentru avarie şi pentru evacuarea căldurii 
degajate. Pentru amenajarea centralei frigorifice se va respecta STAS 6987­82 ­ Instalaţii 
frigorifice ­ prescripţii de siguranţă. 

III.9.  INSTALAŢII DE GAZE  NATURALE ŞI FLUIDE MEDICINALE 

III.9.1.        INSTALAŢII DE GAZE NATURALE 

III.9.1.1.       În cadrul unui spital, gazele naturale sunt folosite pentru: 
­ consumatori cu flacără liberă (tehnologici); 
­ prepararea hranei; 
­ arderea deşeurilor; 
­ centrala termică.
III.9.1.2.       In scopuri tehnologice (cu flacără liberă) gazele naturale sunt folosite în: 
­ laboratoare de analize medicale; 
­ farmacie; 
­ prosectură şi lab. de anatomie patologică; 
­ laboratoare de cercetare. 
Consumatorii sunt în principal cei specifici laboratoarelor: becuri Bunsen sau Teclu, fierbătoare, 
reşouri. 
Numărul punctelor de consum şi poziţionarea lor în încăperi vor fi stabilite prin tema de 
proiectare. 

III.9.1.3.       Pentru prepararea hranei se vor prevedea instalaţii de gaze naturale la bucătărie şi la 
oficiile alimentare din flecare secţie. 

III.9.1.4.       Pentru arderea deşeurilor organice de provenienţă medicală, spitalele vor fî dotate 
cu instalaţii proprii specifice (crematorii), ale căror arzătoare se alimentează cu gaze. Nu se vor 
elimina la crematoriu materiale inflamabile. 
III.9.1.5.       în centrala termică, gazele naturale alimentează arzătoarele cazanelor de abur şi de 
apă caldă. 

III.9.1.6.       In cazul imposibilităţii alimentării cu gaze naturale a unităţilor spitaliceşti se poate 
folosi gazul petrolier lichefiat, pentru punctele de consum tehnologic din laboratoarele şi spaţiile 
medicale, debitat de la butelii. 
Dacă pentru asigurarea debitului necesar calculat trebuie mai mult de 7 butelii se va prevedea o 
staţie centrală de distribuţie, conf. normativului 1.31. 

III.9.1.7.       în absenţa instalaţiilor edilitare cu gaze naturale, centrala termică se va alimenta cu 
combustibil lichid (păcură). 

III.9.1.8 Proiectarea şi executarea instalaţiilor de gaze naturale se va face conform normativului I 
6. 

III.9.2.        INSTALAŢII DE FLUIDE MEDICINALE 
Alimentarea cu fluide medicinale a unui spital este o necesitate absolută. Fluidele medicinale 
utilizate sunt: oxigenul, aerul comprimat, protoxidul de azot (gaz narcotic), vidul medicinal. 

III.9.2.1.       Instalaţii de oxigen 

III.9.2.1.1. Instalaţiile de oxigen în unităţile sanitare alimentează punctele fixe de consum şi se 
compun din: 
­ staţie centrală de butelii pentru distribuţie de oxigen; 
­ reţete exterioare de distribuţie a oxigenului; 
­ instalaţii interioare de distribuţie a oxigenului formate din ţevi, puncte de consum şi instalaţii 
de semnalizare. 

III.9.2.1.2. Staţia centrală de butelii pentru distribuţia de oxigen se compune din trei încăperi 
dispuse în serie: camera de distribuţie cuprinzând 1/3 din numărul total de butelii, camera în care 
se află buteliile pline aflate în rezervă şi camera pentru buteliile golite. Cele trei încăperi se 
execută din materiale incombustibile, cu pereţi rezistenţi la explozie şi cu panouri de 
decompresare, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR. Amplasarea staţiei se face în afara
clădirilor spitalului, la distanţă suficientă pentru a nu provoca accidente şi daune materiale, 
conform cu prevederile normativului P 118­1983. 

III.9.2.1.3.     Echipamentele şi instalaţiile din staţia de oxigen sunt: 
a. butelii de oxigen, de regulă de capacitate de 401. 
b. reductoare de presiune individuale, montate direct pe butelii, care reduc presiunea la max. 5 
Kgf/cmp; 
c. conducte fixe sau tuburi de cauciuc armate, cu brăţări de fixare între butelii şi ţeava colectoare; 
d. ţeava colectoare cu ştuţuri, funcţie de numărul buteliilor din staţie; 
e. manometre de măsură a presiunii, înainte şi după reducere; 
f. robinete speciale de închidere şi manevră; 
g. ţevi de legătură cu aparatele de măsură şi semnalizare; 
h. instalaţia de semnalizare optică şi acustică (în staţiile de supraveghere permanentă), tablou de 
alarmă pentru lipsa de 02, care va avea un racord pneumatic la instalaţia de 02  şi un racord 
electric de 220V. 

III.9.2.1.4.     Reţelele exterioare de distribuţie se vor amplasa în canale de distanţă special 
prevăzute. Este interzisă amplasarea conductelor de oxigen în acelaşi canal cu conductele de 
distribuţie de gaze inflamabile sau care transportă fluide cu temperaturi peste 40°C. 
Se acceptă pozarea reţelelor de oxigen în coridoare subterane sau tuneluri bine aerisite 
împreună cu alte instalaţii ţinând seama de măsurile de siguranţă epidemiologică şi de 
restricţiile descrise la punctuf anterior. 
Traseele reţelelor exterioare vor fi cât mai drepte, montate sub limita de îngheţ şi cu o 
pantă de 3% spre robinetul de purjare. 
La intersecţiile subterane cu alte reţele, se vor respecta distanţe minime de 40 cm între 
conductele de oxigen şi cabluri. 

III.9.2.1.5.     Instalaţiile exterioare de distribuţie a oxigenului se vor monta aparent, paralel cu 
tavanul. Traseele conductelor instalaţiilor interioare vor urmări drumul cel mai scurt spre 
punctele de alimentare şi vor fi în linie dreaptă sau în curbe suficient de largi pentru a nu produce 
gâtuiri 

.III.9.2.1.6. Tronsoanele care alimentează zona cu consumatori vitali (săli de operaţie, terapie 
intensivă) se vor separa de restul instalaţiei prin robinete de separare, pentru a mări siguranţa în 
exploatare. 

III.9.2.1.7. Conductele de oxigen, exterioare şi interioare se vor executa din ţevi de cupru 
degresate, îmbinate prin sudură cu aliaj de lipit alcătuit din 95% cositor şi 5% antimoniu, şi prin 
sudură cu aliaj de argint în locurile înguste. 
Trecerile conductelor prin pereţi sau planşee se vor proteja prin manşoane de protecţie 
din ţeava de oţel. 

III.9.2.1.8. Conductele de oxigen se probează la presiunea de lOljar, timp de 24 ore. Pe 
conductele de oxigen se vor monta separatoare apă ­ aer (de linie şi de capăt). 

III.9.2.1.9.    Punctele de consum vor fi stabilite prin tema de tehnologie medicală. Se va preciza 
amplasarea şi numărul acestora în diferite încăperi, gruparea lor pe secţii şi se va 
stabili sistemul de semnalizare în caz de absenţă a oxigenului. 
Este obligatorie alimentarea cu oxigen a blocului operator, a blocului de naşteri, a 
serviciului de anestezie, terapie intensivă, a sectorului de urgenţă, a compartimentelor
pentru sugari şi prematuri, a compartimentului de arşi grav. 
Pentru secţiile medicale de spitalizare se va asigura cel puţin o priză de oxigen în fiecare salon al 
secţiilor de chirurgie, cardiologie, traumatologie, obstetrică, iar pentru celelalte secţii în toate 
rezervele sau saloanele destinate cazurilor grave. 

III.9.2.1.10. Prizele de oxigen se vor monta pe perete, la capul patului, acolo unde se deserveşte 
un singur pat, sau între paturi, acolo unde se deservesc două paturi. înălţimea de montare a prizei 
de oxigen va fi de 160 cm de la pardoseală la axul prizei. 

III.9.2.1.11. Instalaţiile la punctele de distribuţie vor fi prevăzute cu sisteme de alarmare vizuale, 
sau vizuale şi sonore, care semnalizează personalului tehnic şi medical că alimentarea cu oxigen 
este în afara limitelor normale de lucru. 

III.9.2.1.12. La spitalele mari, cu consumuri de oxigen mai mari de 3000 mc/zi, devine rentabilă 
soluţia de alimentare cu oxigen lichid, furnizat de o staţie ale cărei instalaţii constau din: 
­ rezervoare de stocare oxigen lichid; 
­ pompe de expansiune; 
­ recipienţi de oxigen gazos presurizat; 
­ instalaţii de conducte pentru transportul oxigenului gazos; 
­ cisterna de aprovizionare cu oxigen lichid. 

III.9.2.1.13. La proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare se 
va ţine obligatoriu seama de instrucţiunile ISCIR, Normativele PSI şi al Ministerului Industriei 
chimice, amplasarea staţiilor de oxigen cu butelii sau pentru platforma necesară amplasării 
echipamentelor de stocare a oxigenului lichid precum şi de „Prescripţiile tehnice privind 
siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare" aprobate prin Ordinul M.S. 
nr. 67/13.02.1979. 

III.9.2.2.       Instalaţii de aer comprimat 

III.9.2.2.1. Aerul comprimat medical se foloseşte, de regulă, pentru: punerea în funcţiune a 
echipamentelor din sala de operaţie, pentru personalul chirurgical la costumele izolante, pentru 
aparatura de respiraţie artificială sau cea de aerosoli, pentru probe şi dezinfecţie instrumente 
medicale, pentru activităţi din laboratoare, precum şi pentru flacoanele de producere a vidului 
necesar în secţiile medicale (aspiraţie). 

III.9.2.2.2. Nu este permisă folosirea aerului comprimat medical pentru alte scopuri; pentru 
ceilalţi consumatori (ateliere mecanice, hidrofoare, climatizare, spălătorie şi sterilizare centrală, 
comenzi pneumatice) aerul comprimat se prepară distinct şi se distribuie pe alte reţele de 
instalaţii. 

III.9.2.2.3.  Instalaţiile de aer comprimat medical se compun din: staţia (centrală) de aer 
comprimat, conducte de distribuţie şi instalaţia la consumator. 

III.9.2.2.4.  Staţia (centrala) de aer comprimat medical se va echipa astfel: 


­ compresoare; 
­ rezervor tampon; 
rampa de reducere a presiunii (reductoare de presiune, manometre, armături de închidere). 
Se vor monta cel puţin două compresoare de aceeaşi mărime (o unitate activă + una de 
rezervă), fixată pe fundaţii de beton cu izolaţie de plută pentru amortizarea zgomotelor.
III.9.2.2.5. Se recomandă utilizarea de compresoare speciale pentru uz spitalicesc, cu funcţionare 
în două trepte, cu randament ridicat, evitându­se utilizarea compresoarelor de tip industrial care 
au randament scăzut, un nivel ridicat al zgomotului şi pericol de antrenare a uleiului pe reţea. 
Tipul compresorului se va determina funcţie de necesarul de consum, capacitatea 
utilajului, durata şi condiţiile de funcţionare. 

III.9.2.2.6.     Conductele de distribuţie de aer comprimat se vor monta aparent şi pe cât posibil 
paralel cu conductele de oxigen. 
Scimbările de direcţie se vor realiza prin curbe executate manual cu raza de cel puţin 
10 ori diametrul conductei. 
Conductele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru, ca şi cele de oxigen. . 

III.9.2.2.7.     Instalaţia la consumator constă din prize de perete, montate pereche cu prizele de 
oxigen, pentru nevoile de vid pentru aspiraţie în spaţiile pentru bolnavi şi de prize şi/sau 
racorduri cu tuburi flexibile sau rigide pentru aparatura medicală fixă sau mobilă. 
Presiunea de utilizare va fi de 5 at în toate cazurile, cu excepţia aerosolilor pentru care va fi de 
1,5 at. 

III.9.2.2.8. Soluţionarea instalaţiilor de aer comprimat medical va respecta prescripţiile tehnice 
pentru proiectarea, execuţia, repararea, utilizarea şi verificarea recipientelor ­ butelii pentru gaze 
comprimate, lichefiate sau dizolvate, C 5­84, şi Normele de protecţie a muncii în sectorul sanitar 
(aprobate cu Ordinul M.S. nr. 425/7.11.1983). 

III.9.2.3.        Instalaţia de vid 

III.9.2.3.1. In spitale vidul este necesar pentru: absorbţii din câmpul operator, din căile 
respiratorii superioare şi pentru absorbţii de durată (în domeniul vidului redus). 

III.9.2.3.2. Instalaţia de vid constă din pompe de vid, reţea de distribuţie şi instalaţia la 
consumator. 

III.9.2.3.3. Pompele de vid vor fi de preferinţă de tipul cu inel de apă, având avantajul unei 
spălări continui cu apă. 
Se vor monta cel puţin două agregate (unul activ + unul de rezervă), ele putând funcţiona şi 
simultan în cazul vârfului de consum. 

III.9.2.3.4. Reţelele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru ca şi cele pentru oxigen şi aer 
comprimat. 

III.9.2.3.5. Instalaţia la consumator constă din prize de aspiraţie montate pereche cu prizele de 
oxigen, pentru secţiile de spitalizare sau din racorduri pentru aparatura medicală de aspiraţie. 

III.9.2.3.6. Ca şi pentru instalaţiile de oxigen, pentru instalalaţiile de vid se vor prevedea sisteme 
de control şi semnalizare a parametrilor de funcţionare. 

III.9.2.4.  Instalaţia pentru gaz de narcoză
III.9.2.4.1.     Pentru distribuirea centralizată a gazului de narcoză în blocul operator şi eventual 
în blocul de naşteri se prevăd instalaţii specializate, care constau dintr­o staţie de producere, 
reţele de distribuţie şi echipamente la punctul de consum. 

III.9.2.4.2.     în staţia de producere a gazului de narcoză se amplasează buteliile sau recipientele 
de gaz sub presiune (de regulă de mică capacitate ­ 35 Kg ­), organele de distribuţie şi control a 
presiunii. 
Staţiile pentru gaz de narcoză se amplasează în vecinătatea consumatorilor (chiar în blocul 
operator sau în imediata lui apropiere). 

III.9.2.4.3.    Reţeaua de conducte de distribuţie se va executa din ţevi din cupru. 

III.9.2.4.4. Echipamentul de la punctul de consum este utilajul medical (aparatul de narcoză), 
racordul acestuia la reţeaua de distribuţie a gazului de narcoză urmând a se executa conform 
instrucţiunilor tehnice ale furnizorului. 

III.10. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE ŞI INSTALAŢII DE TRATARE A 
ACESTORA 

III. 10.1.  Colectarea deşeurilor solide 

III. 10.1.1.     Deşeurile solide din spitale sunt de mai multe feluri: 
a) deşeuri reciclabile (neinfectate): 
­ hârtie, ambalaje din carton; 
­ ambalaje de sticlă; 
­ metal; 
b) deşeuri nereciclabile: 
­ gunoaie menajere (de la bucătărie, biberonerie, oficiile alimentare din secţiile medicale); 
­ deşeuri medicale (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator); 
­ deşeuri medicale contaminate radioactiv. 

III. 10.1.2. Deşeurile reciclabile se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, 
asigurându­se la locul lor de provenienţă condiţiile necesare pentru intrarea pe circuitul de 
reciclare (spălare, preambalare). Depozitarea se face pe platforma de deşeuri, într­un spaţiu 
separat. 

III. 10.1.3. Gunoaiele menajere se colectează la sursă, se transportă şi se depozitează în 
recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş, într­o încăpere specializată 
amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţie de apă şi canalizare pentru menţinerea 
igienei spaţiului de depozitare a recipientelor. La spitalele mari, se recomandă ca încăperea de 
depozitare a gunoaielor menajere să fie răcită printr­o instalaţie frigorifică locală. 

III. 10.2.  Instalaţii de tratare a deşeurilor solide medicale 

III. 10.2.1. Deşeurile provenite din activităţile medicale prezintă un potenţial infecţios şi trebuie 
colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de deplină securitate pentru a 
împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor şi rozătoarelor) a 
personalului şi populaţiei. Se recomandă tratarea şi distrugerea acestor deşeuri cât mai aproape 
de sursa de producere, prin tratare cu substanţe dezinfectante şi/sau ardere în crematoriu.
III. 10.2.2.     Instalaţia de crematoriu se amplasează într­un spaţiu distinct în zona funcţiunilor 
tehnico ­ edilitare, la distanţă de serviciile şi compartimentele medicale. Este obligatorie 
prevederea unor măsuri constructive şi a unor instalaţii care să minimizeze riscul de poluare a 
mediului, astfel: 
­ combustibilul utilizat va fi gazul metan sau păcura; 
­ coşul de evacuare a gazelor arse va fi dotat cu filtre de reţinere a produselor de ardere; 
­ în funcţie de amplasare şi regimul de funcţionare (cu asistenţă umană sau nu) se va prevedea o 
instalaţie de ventilaţie mecanică pentru evacuarea aerului din încăperea crematoriului, prevăzută 
dacă este cazul cu filtre de reţinere a impurităţilor. 
­  instalaţia de crematoriu va fi prevăzută cu organe de control şi semnalizare a modului de 
funcţionare. 

III. 10.3.  Sistemul de tratare a deşeurilor solide contaminate radioactiv 

III. 10.3.1.     Deşeurile medicale solide provenind de la laboratorul de medicină nucleară se 
colectează şi se depozitează distinct de celelalte deşeuri din spital; depozitul de deşeuri 
radioactive se amplasează în cadrul laboratorului. In funcţie de natura substanţelor radioactive 
utilizate deşeurile radioactive urmează un tratament distinct: 
a) deşeurile puternic radioactive se colectează în recipiente speciale închise etanş şi ecranate şi se 
depozitează temporar până la preluarea lor de unitatea teritorială specializată în tratarea 
deşeurilor; 
b)   deşeurile slab radioactive se colectează în recipiente port­deşeu şi se dezactivează în cadrul 
laboratorului într­un depozit ecranat şi ventilat corespunzător prin staţionare pe durata de timp 
calculată în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate. 

III. 10.3.2. Depozitul pentru dezactivare a deşeurilor slab radioactive se organizează calendaristic 
pe compartimente sau se dozează cu un conveier calculat în funcţie de cantitatea de deşeuri şi 
timpul necesar pentru dezactivare, în aşa fe încât după parcurgerea unui ciclu şi după efectuarea 
controlului dozimetric, rezidurile devenite neradioactive să poată fi depozitate şi tratate ca şi 
celelalte deşeuri ale spitalului. 

III. 10.3.3. Depozitele pentru deşeuri solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi 
se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de Normativul Republican de 
Securitate Nucleară. 

IV CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA 
CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI 

IV. 1.            DIMENSIONAREA ŞI FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT 

IV. 1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele 
considerente: 
a. ­ capacitatea spitalului (numărul de paturi); 
b.  ­ profilul medical (bolile tratate şi durata medie de spitalizare specifică cazuisticii respective); 
c. ­ rangul ce­1 va deţine spitalul în reţeaua de ocrotire a sănătăţii, respectiv numărul şi natura 
funcţiunilor medicale asociate funcţiunii de bază; 
d. ­ perspectivele de dezvoltare (extindere) ale acestuia, previzionate pe termen mediu şi lung; 
e. ­ rezolvarea spaţial ­ funcţională preconizată (cu distribuţia funcţiunilor preponderent pe 
orizontală sau pe verticală, în sistem monobloc, pavilionar sau mixt);
f. ­ condiţiile geo­fizice şi de microclimat proprii terenului de amplasament; 
g. ­ poziţia amplasamentului în cadrul localităţii. 

IV. 1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren necesare 
unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat. Acest 
indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor 
destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale 
localităţilor. 
Valoarea indicelui este cuprinsă între 75 mp/pat şi 150 mp/pat, în funcţie de considerentele 
prezentate la punctul IV. 1.1., astfel: 
­ 75 ­ 90 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru necesarul de teren al unor spitale 
generale curente din reţeaua teritorială, soluţionate multietajat; 
120­150 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru spitale soluţionate preponderent pe 
orizontală sau în sistem articulat­pavilionar; utilizându­1 se asigură şi o marjă de rezervă pentru 
extinderi, dezvoltări ulterioare sau pentru asociere de alte funcţiuni cu caracter medical 
(dispensar policlinic, staţie de salvare, eventual locuinţe pentru personal medical). 

IV. 1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru spitale 
este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată a 
viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă 
atunci când s­a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate 
funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii. Valoarea acestui indice se cuprinde între 1,4 ­ 1,5 
pentru unităţi spitaliceşti soluţionate compact şi multietajat şi respectiv 1,7­1,8 pentru cele 
soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articular/pa vi lionar. Atunci când se 
utilizează acest măsurător, necesarul de teren de rezervă pentru extinderi viitoare se calculează 
(estimează) separat. 

IV. 1.4. în cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu suprafeţe 
unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează: 
­ pentru un spital general sau de specialitate, profilat pentru bolnavi acuţi, soluţionat în sistem 
mixt (clădire principală + clădiri anexe tehnico­gospodăreşti), amplasat într­o localitate (zonă) ce 
beneficiază de toate dotările edilitare necesare, pe un teren cu condiţiile favorabile (definite la 
IV.2. şi IV.3.) şi pentru care nu se previzioneazâ o viitoare mărire a capacităţii sau o asociere cu 
alte funcţiuni medicale, se poate utiliza şi un indice de 60 ­ 70 mp/pat. 
în localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata vecinătate 
a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor spitalului) sau 
în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private) care deservesc 
centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de întreţinere, depozite 
sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul aferent unui spital 
obişnuit de reţea poate coborî şi sub 60 mp/pat. 

IV. 1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren, 
dacă: 
a. ­ în imediata vecinătate a terenului de amplasament se află o sursă de relativă poluare (arteră 
de trafic intens, dotări comerciale mari şi aglomerate, unităţi de mică producţie etc.) faţă de care 
este necesar a se lua măsuri de protecţie (distanţare, spaţii plantate); 
b.  ­ terenul disponibil prezintă denivelări pronunţate, are o formă neregulată sau un raport al 
laturilor nefavorabil; 
c.  ­ utilităţile edilitare din zonă nu asigură necesarul pentru un spital şi trebuie completate cu 
surse sau staţii proprii;
d. ­ reglementările urbanistice ale zonei limitează regimul de înălţime al construcţiilor; 
e. ­ în incintă se va amplasa un heliport; 
f.  ­ profilul medical, sistemul de tratament (sau durata mare de spitalizare proprie acestora) 
impun dezvoltarea unor spaţii mai ample de plimbare a bolnavilor în aer liber (cazul spitalelor de 
recuperare, de bolnavi cronici, de neuropsihiatrie etc). 

IV. 1.6. Pentru a se obţine o utilizare cât mai eficientă şi economică a terenurilor, este 
recomandabil ca forma în plan a terenului destinat unui spital să fie regulată, cât mai apropiată de 
un dreptunghi, cu raportul laturilor cuprins între 1/2 şi 1/1,5, aşezat cu latura mică spre artera de 
circulaţie la care este adosat. 

IV.2.            CARACTERISTICILE GEO­FIZICE ALE TERENULUI 

IV.2.1. Pentru amplasarea de spitale sunt recomandate terenurile plate sau cu pantă mică (până la 
10%). 
Terenurile impermeabile la suprafaţă, cele care prezintă pericol de alunecare sau de inundare nu 
se vor folosi pentru amplsarea de construcţii spitaliceşti. 

IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor, examinate la 
capitolul precedent (cap. III), care impun în cele mai multe cazuri adoptarea soluţiilor cu demisol 
(subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic destinat distribuţiei 
instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor spitaliceşti să aibă o 
stratificaţie convenabilă fundării la cea 5 ­ 6 m sub nivelul solului, cât mai omogenă pe întreaga 
suprafaţă a acestuia. 

IV.2.3. Aceleaşi raţiuni impun recomandarea ca, pe terenurile prezervate pentru spitale, pânza de 
apă freatică să se afle la adâncime mai mare de 6 ­ 7 m. 

IV.3.            CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI 

IV.3.1. Amplasarea construcţiilor spitaliceşti se va face în zone nepoluate, protejate faţă de 
concentrările de curenţi de aer, rezultate din conformarea naturală sau urbanistică a sitului în 
raport cu direcţia vânturilor dominante. 

IV.3.2. Se vor prefera zonele mai înălţate, însorite şi aerisite, aflate în apropierea parcurilor sau 
spaţiilor verzi orăşeneşti. 

IV.3.3. Sunt contraindicate amplasamentele peste care vânturile dominante ar putea aduce emisii 
poluante din zone industriale, cele care au vecinătăţi neconvenabile, cu surse de zgomot, vibraţii 
sau mirosuri dezagreabile (cum ar fi: arterele de trafic intens, terenuri de sport, cazărmi, autogări, 
cinematografe, şcoli, pieţe alimentare, depozite de mărfuri etc.) sau vecinătăţi stressante psihic 
(cimitire, crematorii, servici de pompe funebre). 

IV.3.4. Pentru a prezerva calitatea microclimatului pe toată durata de funcţionare a unităţii 
spitaliceşti, amplasarea acesteia se va face în zone gata structurate din punct de vedere al 
amenajărilor edilitare şi al fondului construit. 

IV.4.  CONDIŢII   DE   AMPLASARE   A   SPITALELOR   ÎN   CADRUL 
LOCALITĂŢILOR
IV.4.1. Terenurile care întrunesc condiţiile favorabile amplasării de unităţi spitaliceşti trebuie 
avute în vedere şi prezervate ca destinaţie încă din faza întocmirii planului urbanistic general 
(PUG) al localităţii, corelat cu perspectivele de dezvoltare demografică şi urbanistică a acesteia 
pe termen mediu şi lung, precum şi cu repartiţia teritorială şi structura serviciilor medicale 
existente, respectiv previzionate ca necesar pentru viitor. 

IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele 
prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în 
teritoriu în funcţie de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia 
arondată, de distanţele convenabile de parcurs până la spital. 
­ De exemplu: ­ se recomandă ca un spital general de mărime mijlocie (500 ­ 600 
de paturi) să se adreseze unei populaţii de cea 70.000 ­ 80.000 de locuitori, 
distribuită pe o rază de maxim 1 km faţă de spital (respectiv pe un teritoriu de cea 
200 ha, presupunând o densitate de cea 400 locuitori/ha). 

IV.4.3. Pentru oraşele mijlocii şi mici se recomandă gruparea construcţiilor spitaliceşti (chiar 
şi atunci când formează unităţi sanitare distincte) pe platforme special destinate sau pe 
terenuri situate în zone apropiate, pentru a asigura o bună cooperare între ele la nivelul 
serviciilor tehnico­medicale. 

IV.4.4. Amplasarea spitalelor se va face în zone preponderent rezidenţiale, cât mai aproape de 
„zonele verzi" ale localităţii. 
La amplasarea spitalelor se va lua în considerare existenţa unei legături facile cu 
principalele artere ale localităţii şi existenţa unor mijloace de transport în comun, cu 
staţii în apropierea intrării în incinta spitalului. 

IV.4.5. In cazul amplasării spitalelor în afara localităţilor sau în zone periferice ale acestora se 
va asigura o bună legătură cu oraşul prin cel puţin două artere de circulaţie distincte, 
prevăzute cu mijloace de transport în comun. 

IV.4.6. In vecinătatea terenului destinat amplasării construcţiilor spitaliceşti vor fi asigurate toate 
reţelele edilitare de distribuţie a utilităţilor necesare spitalului, dimensionate corespunzător cel 
puţin la nivelul capacităţii preconizate pentru etapa iniţială, preliminând soluţiile tehnice de 
extindere a acestora, corelat cu etapele de dezvoltare viitoare a spitalului avute în vedere Ia 
stabilirea dimensiunilor terenului de amplasament. 

IV.4.7. Se recomandă ca prin PUZ şi PUD, să se asigure spaţii de parcare publice amplasate în 
vecinătatea spitalelor, care să permită descongestionarea incintei spitalului de circulaţia şi 
staţionarea autoturismelor vizitatorilor, aparţinătorilor şi pacienţilor ambulatori. 

IV.4.8. Amplasamentele destinate construcţiilor spitaliceşti vor evita zonele presupuse a fi 
afectate în caz de calamităţi naturale, fiind necesară menţinerea integrală a funcţionalităţii 
spitalelor tocmai în aceste cazuri. 

IV.4.9. Nu se vor utiliza pentru spitale terenuri ocupate în subteran de galerii edilitare sau trasee 
pentru metrou, chiar dacă acestea sunt la adâncimi relativ mari. 

OBSERVAŢIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul urbanistic 
local, au condiţionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile de 
încadrare plastic ­ arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât
clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori 
chiar cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale si tehnologice complexe, ceea ce le face mai 
greu adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente 
de ordin economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă senncii sociale, finanţate din fonduri 
publice, subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare 
la strictul necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe. 

IV.5.            CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A 
INCINTEI SAU PLATFORMEI SPITALICEŞTI 

IV.5.1. Considerente generale 

IV.5.1.1. Incinta spitalicească este o prelungire în exterior a funcţiunilor proprii spitalului, 
organizarea ei fiind riguros determinată de modul de organizare spaţial ­funcţională preconizat 
pentru clădirile principale şi anexele acestora. 

IV.5.1.2. Pentru considerente de siguranţă în funcţionare, protecţie igienico ­ sanitară, intimitate 
a pacienţilor, incintele spitaliceşti se închid perimetral cu gard, accesele rezolvându­se astfel 
încât să poată fi controlate. 

IV.5.1.3. Organizarea funcţional ­ urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de probleme 
specifice: 
­  sectorizarea terenului în zone funcţionale şi organizarea relaţiilor dintre acestea în funcţie de 
natura activităţilor şi categoriilor de utilizatori; 
­ delimitarea şi tratarea adecvată a sectoarelor ce necesită a fi protejate: cele în care se deplasează 
sau sunt cazaţi bolnavii şi cele în care se desfăşoară activităţi medicale sensibile faţă de factori 
externi perturbatori; 
­ stabilirea şi diferenţierea traseelor de circulaţie pentru pietoni şi diverse categorii de vehicule, 
amplasarea spaţiilor de parcare, a platformelor de staţionare şi manipulare a materialelor, 
soluţionarea modului de deservire a diferitelor accese în clădiri, în funcţie de specificul acestora; 
­ amplasarea construcţiilor în raport de realţiile funcţionale dintre ele, dar şi condiţionat de 
caracterisiticile sitului; 
­ stabilirea soluţiilor de echipare cu utilităţi a incintei (staţii şi centrale proprii, reţele de 
distribuţie a diverşilor agenţi) în funcţie de cerinţele funcţionale şi modul de amplasare a 
clădirilor ce compun ansamblul, corelat cu rezolvările tehnice ale reţelelor edilitare existente în 
zona amplasamentului (racorduri, branşamente); 
­  prezervarea (dacă terenul a fost astfel dimensionat) zonelor destinate dezvoltării (extinderii) 
ulterioare a funcţiunilor spitaliceşti, cu asigurarea modalităţilor de extindere a serviciilor 
gospodăreşti, circulaţiilor şi reţelelor de utilităţi; 
­  asigurarea condiţiilor igienico ­ sanitare, a celor de protecţie a mediului, izolarea şi 
neutralizarea surselor de poluare proprii, organizarea stocării, prelucrării şi evacuării deşeurilor. 

IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor 

IV.5.2.1.       Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii: 
a.  ­ concordanţa cu zonificările operate la interiorul clădirilor; 
b. ­ separarea spaţiilor (sectoarelor) în care se desfăşoară funcţiuni incompatibile (cele cu 
specific medical faţă de cele tehnico ­ utilitare şi gospodăreşti); 
c. ­ protejarea sectoarelor în care se deplasează şi recreazâ bolnavii (categoria cea mai 
vulnerabilă faţă de riscuri) faţă de cele destinate altor activităţi;
d.  ­ gruparea acceselor în clădiri şi a circulaţiilor pentru vehicule în funcţie de activităţile 
deservite şi delimitarea zonelor afectate de trafic şi manipulări de materiale, faţă de restul 
spaţiilor; 
e. ­ amplasarea periferică şi grupată a sectoarelor din incintă în care au acces utilizatori externi 
(pacienţi ambulatori, vizitatori, studenţi, furnizori). 

IV.5.2.2.       Principalele zone ce se delimitează în cadrul incintelor spitaliceşti sunt: 
­  zona publică ­ partea incintei cuprinsă intre accesul principal în incintă şi 
accesele principale în spital; în această zonă au acces cea mai mare parte a 
utilizatorilor (interni şi externi) şi a vehiculelor. OBSERVAŢIE: La s ni ta lele ele capacitate 
mare ca si la cele cu funcţiuni asociate pot apărea două ­ trei zone publice, separate total sau 
parţial între ele (zone de acces distincte pentru sectorul de urgenţe, cel de învăţământ ­ 
cercetare, pentru staţia de salvare etc). La spitalele cu secţie de boli infecfioa.se se va separa 
zona publică destinată acesteia de zona publică pentru restul spitalului. 
­  zona de serviciu ­ creată prin gruparea acceselor, circulaţiilor şi platformelor aferente clădirilor 
ce adăpostesc funcţiuni gospodăreşti sau tehnico ­ utilitare; 
­ zona de recreere pentru bolnavi (parcul spitalului) ­ cuprinzând spaţiile verzi şi aleile de 
promenadă în aer liber rezervate pacienţilor; se va avea în vedere o relaţie cât mai directă între 
aceasta şi nodul de circulaţie verticală care deserveşte secţiile de spitalizare; 
­ zone de protecţie ­ cuprinzând spaţiile plantate de protecţie a microclimatului şi alte zone 
restricţionate pentru protecţia unor funcţiuni (gospodăria de apă potabilă, vecinătăţi ale unităţilor 
nucleare etc). 
In funcţie de amplasarea spitalelor şi/sau de asocierea altor funcţiuni poate apărea necesară 
delimitarea şi a altor zone, cum ar fi: zonă pentru creşterea şi întreţinerea animalelor de 
cercetare, zonă pentru heliport, zonă de locuinţe pentru personalul medical etc. 

IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren 

IV.5.3.1. Aşezarea clădirilor pe teren va asigura ca faţadele ce corespund saloanelor de bolnavi 
să fie orientate preferenţial spre sud­est, sud sau nord­vest; se va evita expunerea lor spre nord, 
nord­est sau vest. 
Faţadele pe care se află ferestrele laboratoarelor, sălilor de operaţie sau ale altor încăperi dotate 
cu aparatură medicală sensibilă la însorire directă, se vor orienta spre nord­vest, nord şi nord­est. 

IV.5.3.2. Se va avea grijă ca prin poziţionarea reciprocă a clădirilor sau volumelor construite să 
nu se favorizeze crearea unor curenţi locali de aer care să afecteze zonele de circulaţie şi cazare a 
bolnavilor. 
Se va evita practicarea acceselor importante (cu flux mare de persoane) pe faţadele expuse 
vânturilor dominante. 

IV.5.3.3. Se interzice amplasarea coşurilor de fum (de la centrala termică, crematoriu, grup 
electrogen) sau a exhaustărilor de la centralele de ventilaţie în astfel de poziţii în care emisiile 
poluante ar putea fi direcţionate de vânturile dominante sau curenţii locali de aer spre faţadele 
spre care au ferestre încăperile sensibile ale sectoarelor medicale. 

IV.5.3.4. Fronturile de clădire cuprinzând saloane de bolnavi, săli de operaţie sau săli de naşteri 
se vor orienta spre vecinătăţile imediate cele mai favorabile (parcul bolnavilor, alte spaţii verzi, 
zone liniştite şi fără risc de poluare); acestea nu se vor orienta spre spaţii intens circulate, 
parcaje, curţi de serviciu, fără o distanţiere suficientă şi o protecţie prin spaţii intermediare 
plantate.
IV.5.4. Distanţe între  fronturi  de clădiri  şi  cerinţe la  compunerea  ansamblurilor volumetrice 

IV.5.4.1. Distanţele între fronturile paralele, atunci când cel puţin unul are ferestre ale încăperilor 
în care sunt cazaţi bolnavi sau se desfăşoară activităţi medicale ce necesită iluminare directă, vor 
fi cel puţin 50 % din înălţimea până la cornişă a frontului care umbreşte ferestrele spaţiilor 
menţionate. 

IV.5.4.2. Nu se vor aşeza faţă în faţă, chiar dacă distanţele între fronturi sunt respectate, ferestre 
ale spaţiilor sau funcţiunilor care prezintă incompatibilităţi (saloane de bolnavi cu cabinete de 
explorări şi investigaţii, cu săli de operaţie, săli de naşteri, saloane de terapie intensivă, săli de 
autopsie şi zone de eliberare cadavre). 

IV.5.4.3. Se va evita ca imediat sub ferestrele saloanelor de bolnavi sau a spaţiilor cu funcţiuni 
medicale sensibile să se amplaseze terase, acoperişuri ori alte suprafeţe care pot acumula praf sau 
degaja radiaţii termice datorită insolării. 

IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei 

IV.5.5.1. Intre fronturile cu ferestre ale spaţiilor de cazare şi ale funcţiunilor medicale sensibile 
din punctul de vedere al condiţiilor igienico­sanitare şi străzile limitrofe cu trafic intens saii 
vecinătăţi cu surse de zgomot, trepidaţii, mirosuri dezagreabile, praf etc. se vor păstra distanţe 
convenabile (20 ­ 25 m) şi se vor prevedea ecrane de protecţie (plantaţii dese cu arbori şi arbuşti, 
ziduri sau garduri pline la limita incintei). 

IV.5.5.2. Distanţa între fronturile de mai sus şi marginile laterale ale incintei, dacă vecinătăţile 
sunt favorabile, nu va fi mai mică de 10 m, spre a asigura gradul de intimitate necesar 
persoanelor în suferinţă şi specificul activităţilor medicale. Această distanţă se poate reduce până 
la 3 m pentru faţadele cu ferestre ale clădirilor anexă tehnico­gospodăreşti sau administrative. 

IV.5.6. Regim de înălţime 

IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit regim 
de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico­medicale speciale (bunkere de iradiere cu 
energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce 
trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într­o incintă spitalicească se vor 
întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare 
spaţio­funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea 
unor decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc. 

IV.5.6.2. Se recomandă evitarea dezvoltării pe înălţime a clădirilor spitaliceşti (chiar şi în cazul 
spitalelor de capacitate mare) datorită disfuncţionalităţilor induse de dependenţa excesivă faţă de 
mijloacele de transport pe verticală. 

IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă 

IV.5.7.1.       Sistemul de circulaţii interioare ale incintei spitaliceşti se compune din: 
­ alei exclusiv carosabile, 
­ alei exclusiv pietonale şi trotuare, 
­ alei mixte carosabile şi pietonale.
IV.5.7.2.       Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile de 
staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate. Lăţimea acestora nu va mai fi mai 
mică de: 
a. ­ 2,5 m pentru aleile carosabile utilizate ocazional, în care caz la lungimi mai mari de 25 m se 
vor prevedea supralărgiri pentru depăşire, iar la capete zone de întoarcere; 
b.  ­ 4 m pentru aleile carosabile de trafic mic sau cele care presupun staţionări, prevăzute la 
capete cu zone de întoarcere; 
c. ­ 6 m şi peste 6 m pentru aleile carosabile mai intens circulate (accese principale la spitalele 
mici şi mijlocii, accese la zona de serviciu pentru spitalele mari, accese la sectorul de urgenţe 
când acesta este dezvoltat etc). 

IV.5.7.3. Se prevăd obligatoriu trotuare pietonale, pe o parte sau pe ambele părţi, la aleile 
carosabile de 6 m lăţime şi peste 6 m; se recomandă prevederea unui trotuar la aleile de 4 m 
lăţime dacă conduc la intrarea de urgenţă sau la platforma pentru serviciile tehnico ­ 
gospodăreşti; se admite circulaţia pietonilor pe aleile carosabile de 2,5 m. 

IV.5.7.4. Pentru spitalele cu capacitate mai mare de 500 paturi, precum şi pentru spitalele 
mijlocii (mici) dacă sunt asociate cu dispensare policlinice sau alte funcţiuni complementare, se 
recomandă separarea completă a aleilor pietonale de cele carosabile, cu deosebire în zona 
accesului pentru bolnavi, separare ce se va realiza fie prin stabilirea unui traseu distinct, fie prin 
prevederea unui spaţiu verde între trotuar şi carosabil. 

IV.5.7.5. Aleile pietonale destinate pentru plimbarea bolnavilor spitalizaţi, se vor soluţiona 
distinct de celelalte circulaţii, la distanţă de aleile sau platformele carosabile, precum şi de zonele 
în care se manipulează materiale şi echipamente, substanţe cu potenţial toxic, inflamabil sau 
exploziv. 

IV.5.7.6.       Parcajele se vor amplasa cât mai grupat şi cât mai aproape de accesul în incintă. 
Se recomandă amplasarea în afara incintei spitalului a parcajelor pentru vizitatori, studenţi, 
cercetători, a altor categorii de persoane care nu sunt nemijlocit implicate în activităţile 
spitalului. 

OBSERVAŢIE: La spitalele mari sau la cele amplasate pe terenuri insuficiente se prefera 
soluţiile care asigură parcarea în subteran a autoturismelor personalului, cu luarea masurilor 
de protecţie cuvenite la evacuarea gazelor de eşapament. 

IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă 

IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr­o serie de reţele, în 
majoritate subterane, ce transportă utilităţi: 
­ conducte de alimentare cu apă potabilă şi apă de incendiu; 
­ conducte de canalizare cu cămine şi staţii de tratare a efluenţilor pe traseu; 
­ reţele termice diversificate după temperatura şi presiunea agenţilor; 
­ conducte de apă răcită; 
­ reţele pentru gaze naturale; 
­ reţele pentru oxigen şi aer comprimat; 
­ reţele electrice de medie (înaltă) tensiune pentru alimentarea posturilor de transformare şi reţele 
de distribuţie pentru curenţi de joasă tensiune; 
­ reţele de telecomunicaţii.
IV.5.8.2. La amplasarea acestor reţele se vor avea în vedere: gruparea reţelelor asemenea şi 
sistematizarea traseelor pentru a afecta cât mai puţin din teren, respectarea condiţiilor specifice 
de alcătuire şi pozare, respectarea reglementărilor tehnice privind vecinătatea traseelor şi 
rezolvarea intersecţiilor. 

IV.5.8.3. în cazul spitalelor mari, sau a platformelor spitaliceşti comune mai multor unităţi 
sanitare, se vor prevedea, pe traseele principale, galerii vizibile în care se vor monta toate reţelele 
care nu prezintă incompatibilităţi de amplasare în acest sistem. 

IV.5.8.4. Reţelele pentru utilităţi nu se vor amplasa sub aleile carosabile pentru a nu bloca 
circulaţia în incintă pe perioada intervenţiilor pentru reparaţii.
ANEXE GENERALE 

AI  SCHEME FUNCŢIONALE PRIVIND PRINCIPALELE COMPARTIMENTE ŞI 
SECTOARE 

AII. CONDIŢII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, 
REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI
AII      CONDITII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, 
REALIZAREA SI EXPLOATAREA CONSTRUCTIILOR SPITALICESTI 

AII.1 CONSIDERENTE GENERALE 
Derularea procesului de proiectare, realizarea si executia constructiilor spitalicesti se va face în 
conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexa, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va 
respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei. 
AII.2.         DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE RE FAZE ŞI ETAPE 
CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE ÎN VIGOARE 
AII.2.1.1      Operaţiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor 
AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a
AII.  CONDIŢII  PRIVIND  DERULAREA  PROCESULUI  DE 
PROIECTARE,     REALIZAREA    ŞI     EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR 
SPITALICEŞTI 

AII.l.  CONSIDERENTE GENERALE 
Derularea procesului de proiectare, realizarea şi execuţia construcţiilor spitaliceşti se va face în 
conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexă, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va 
respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei. 

AII.2.  DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE P„E FAZE SI ETAPE 
CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE IN VIGOARE 

Al 1.2.1.1       Operafiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor 

AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a 
serviciilor medicale în raport cu dezvoltarea localităţilor, se va face de către organele 
administraţiei locale, împreună cu Direcţiile Sanitare Judeţene, pe bază de studii şi analize 
multicriteriale ale situaţiei existente în teritoriu, ale disfuncţionalităţilor evidenţiate şi ale 
cerinţelor de perspectivă pe termen mediu şi lung. 

AII.2.1.2. în planurile urbanistice generale şi zonale (PUG şi PUZ), elaborate pentru localităţile 
urbane şi rurale, se vor cuprinde noile obiective spitaliceşti, rezervându­se amplasamente care să 
asigure condiţii corespunzătoare acestui tip de unităţi sanitare (conform Regulamentului general 
de urbanism aprobat prin HG 525/1996 şi cerinţelor de la Cap. IV din prezentul Normativ). 
Verificarea caracteristicilor terenurilor propuse pentru amplasarea de spitale se va face anterior 
cuprinderii în PUG şi PUZ, prin studii topometrice, geotehnice, de încadrare în mediul natural şi 
construit existent. 
Pentru amplasamentele destinate spitalelor, precum şi pentru zonele de influenţă adiacente, se 
vor face precizări speciale în Regulamentele urbanistice locale privind vecinătăţile admise şi 
regimul construit al acestora, arterele de circulaţie şi mijloacele de transport in comun, dotările 
tehnico ­ edilitare obligatorii, etc. 

AII.2.1.3. Determinarea capacităţii, profilului şi structurii medicale a viitoarelor obiective 
spitaliceşti se va face de către organismele şi specialiştii cu responsabilităţi în managementul 
reţelei de asistenţă medicală prin analize şi studii prealabile privind starea de sănătate şi structura 
populaţiei din teritoriu, recurenţa şi morbiditatea unor patologii generale sau specifice zonei, 
tendinţa de evoluţie pe termen mediu şi lung a necesităţilor de asistenţă sanitară, oportunitatea 
dezvoltării în cadrul noilor unităţi a unor funcţiuni medicale asociate (dispensar, sector de 
învăţământ şi/sau cercetare de specialitate). 
Datele din aceste studii vor fi analizate de investitor pentru întocmirea temei cadru a viitoarei 
investiţii. 

AII.2.2.        Iniţierea investiţiei 

AII.2.2.1.     Iniţierea investiţiilor ce se vor finanţa din fonduri publice, definite ca la II. 1.3. i 2, 


se face pe baza .Studiului de pre fezabilitate care determină, pe baza datelor tema cadru şi a 
condiţiilor specifice unor amplasamente date, parametrii unităţi spitaliceşti: 
­ tema de proiectare propriu­zisă cuprinzând caracteristicile spaţio­funcţio şi tehnico­medicale; 
­  volumul cheltuielilor estimate a fi necesare pentru realizarea obiectiv (costuri pentru 
proiectare, execuţie, dotare medicală, lucrări conexe de ini public etc).
„Studiul de prefezabilitate" se întocmeşte, în conformitate cu Nori metodologice privind 
conţinutul ­ cadru precizate de Ordinul comun MF ­ ML nr. 1743/69/N/1996, prin grija 
ordonatorului de credite (investitor), de < persoana juridică achizitoare, prin forţe proprii sau cu 
sprijinul unor consul specializaţi în proiectarea construcţiilor spitaliceşti. 
„Studiul de prefezabilitate" se aprobă de către ordonatorul de credite. 

AII.2.2.2. Pentru investiţii realizate integral din fonduri private nu este impusă elabo unui Studiu 
de prefezabilitate. Investitorul va obţine însă avizul Ministe Sănătăţii sau al organismelor 
competente din subordinea acestuia referii principalele date de temă ale spitalului pe care 
intenţionează să­1 real (capacitate, profil medical, structura şi organizarea serviciilor medicale). 

AII.2.2.3. Concomitent investitorul întreprinde demersurile şi operaţiunile necesare sta 
terenurilor de amplasare şi clarificării statutului juridic al deţinerii şi util acestuia (concesionare, 
transfer, cumpărare, eventual expropriere) dacă acesl sunt proprietatea investitorului. 

AII.2.2.4. Pentru alte terenuri decât cele prevăzute cu destinaţia spitale prin PUG şi P vor 
întocmi, la iniţiativa investitorului sau a administraţiei locale, p urbanistice de detaliu (PUD) prin 
care se vor evidenţia: 
­  capabilitatea terenului şi a zonelor învecinate de a satisface con necesare pentru amplasarea 
unui spital; 
­ modul de integrare al noii construcţii spitaliceşti în cadrul urbanistic ej sau preconizat, impactul 
acestuia asupra zonei etc. 

AII.2.2.5. Pentru terenurile de amplasare prezervate prin PUG sau PUZ, cât şi penti studiate prin 
PUD, se va obţine ^Certificatul de urbanism", document ei autoritatea administraţiei publice 
locale. Prin „Certificatul de urbanis specifică, pe lângă regimul juridic şi economic al terenului, 
condiţiile tehr utilizare a acestuia, precum şi avizele tehnice ce trebuie obţinute de la organ locale 
responsabile cu gospodărirea resurselor din teritoriu, a infrastructu reţelelor edilitare, cu protecţia 
mediului etc. 

AII.2.2.6. în cazul în care este posibilă alegerea între mai multe amplasamente în localităţii, 
aceasta se va face pe baza unor studii de amplasament cu i comparative privind avantajele şi 
dezavantajele fiecărui teren în rap adecvarea la cerinţele temei program propuse. în această 
situaţie se vor certificate de urbanism pentru toate terenurile supuse analizei. 

AII.2.3.        Proiectarea construcţiilor spitaliceşti 

AII.2.3.1. Cadrul pentru alegerea corectă a proiectantului cu competenţa tehnică şi experienţa 
necesară proiectării complexe a unităţilor spitaliceşti este, pentru investiţiile publice, licitaţia de 
adjudecare a proiectării, organizată conform reglementărilor legale în vigoare, stipulate în HG 
727/1993. Pentru obiective spitaliceşti de mare amploare şi importanţă naţională, investitorii sau 
administraţia publică pot iniţia, în prealabil, organizarea unui concurs de arhitectură. 

AII.2.3.2. Pe baza Temei de proiectare aprobată odată cu Studiul de prefezabilitate, a stipulaţiilor 
şi recomandărilor din Certificatul de urbanism şi din avizele tehnice, proiectantul desemnat 
întocmeşte „Studiul de fezabilitate". în cadrul căruia elaborează Tema de tehnologie medicală, 
definitivează concepţia spatio ­funcţională şi plastic ­ arhitecturală a viitorului spital şi planul 
general de organizare a incintei, stabileşte soluţiile tehnice pentru lucrările de construcţii şi 
instalaţii în funcţie de principalele echipamente şi dotări medicale prevăzute, estimează costurile 
de investiţie pe obiecte şi categorii de lucrări şi întocmeşte devizul general al obiectivului.
AII.2.3.3. Pentru investiţiile publice „Studiul de fezabilitate" se aprobă, potrivit prevederilor din 
Legea 72/1996 a finanţelor publice, de către guvern sau ordonatorii principali de credite, în 
funcţie de mărimea investiţiei şi competenţelor valorice de aprobare. Fără un Studiu de 
fezabilitate aprobat conform prevederilor legale nu este permisă finanţarea următoarelor faze de 
proiectare. 

AII.2.3.4. „Proiectul tehnic" este următoarea fază de proiectare ce se elaborează de acelaşi 
proiectant care a întocmit Studiul de fezabilitate. 
Pentru investiţiile realizate parţial sau integral din fonduri publice, reglementările legale prevăd 
cuprinderea în cadrul Proiectului tehnic a documentaţiilor necesare pentru licitaţia de adjudecare 
a execuţiei lucrărilor, respectiv ..caiete de sarcini" şi ..liste cu cantităţi de lucrări" (conform 
precizărilor din Ord. comun MF ­ MLPAT nr. 1743/69/N/1996). 
în cazul investiţiilor de la alineatul precedent, Proiectul tehnic se aprobă de către ordonatorul de 
credite, pentru încadrarea în indicatorii tehnico­economici aprobaţi la Studiul de fezabilitate. 
Depăşirea acestor indicatori conduce la remiterea proiectului spre aprobare la forurile abilitate 
prin Legea 72/1996. 

A.II.2.3.5. Proiectul tehnic se supune verificării în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de 
calitate a construcţiilor, conform prevederilor Legii 10/1995, în integralitatea lui (inclusiv 
documentaţia tehnică ce se înaintează autorităţii administraţiei locale pentru autorizarea 
construcţiei). Verificarea Proiectelor tehnice se face numai de către verificatori atestaţi, conform 
Hotărârii Guvernului nr. 925/1995, în baza regulamentului de procedură aprobat. 

A.II.2.3.6. O parte a proiectului tehnic verificat, ..proiectul pentru autorizaţia de construire", 
însoţit de avizele tehnice (solicitate prin Certificatul de urbanism şi de dovada titlului de 
proprietate sau concesionare a terenului, constituie documentaţia în baza căreia autoritatea 
administraţiei publice emite Autorizaţia de construire, fără de care nu se poate începe execuţia 
obiectivului. 

A.II.2.3.7. „Detaliile de execuţie", ultima fază de proiectare, se întocmesc de la caz la caz de 
către proiectant sau de către antreprenorul lucrării, cu respectarea prevederilor din Proiectul 
tehnic şi Caietele de sarcini. 
Elaborarea detaliilor de execuţie se poate face înainte de începerea lucrărilor în şantier sau pe 
parcursul execuţiei acestora. Punerea lor în aplicare se va face după verificarea de către un 
verificator atestat. 

A.II.3.        REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII 

A.II.3.1. Execuţia investiţiilor publice se adjudecă pe bază de licitaţie publică, în condiţiile 
stabilite de ord. guv. nr. 12/1993 şi 15/1993, potrivit Regulamentului aprobat prin Hot.Guv.nr. 
592/1993. 
Proiectul tehnic, verificat şi aprobat, împreună cu anexele sale (Caiete de sarcini şi Liste cu 
cantităţi de lucrări) sunt parte componentă a documentaţiei de licitaţie şi servesc la întocmirea 
ofertelor de către contractanţi, iar după adjudecarea executantului, la întocmirea contractelor de 
execuţie ale obiectivului de investiţie. 

A.II.3.2. Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii se va face în termenul impus prin 
Autorizaţia de construire, cu respectarea condiţiilor puse de emitentul Autorizaţiei privind 
organizarea şantierului.
A.II.3.3. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor şi instalaţiilor pe faze şi categorii de lucrări 
este obligatorie. Ea se efectuează de către: 
­  investitor, prin agenţi de consultanţă şi diriginţi de specialitate atestaţi conform HG 925/1995; 
­ proiectant, prin specialiştii săi, obligaţi să participe la verificarea în şantier a modului cum se 
execută lucrările cuprinse în proiecte; 
­ executant, prin personalul propriu şi responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi conform HG 
925/1995; 
­ organele Inspecţiei de stat în construcţii. 

A.II.3.4. Echiparea cu aparatură tehnico­medicală şi utilajele funcţionale necesare este o 
componentă de bază a funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti în raport cu cerinţele de calitate pe 
care trebuie să le asigure construcţia. Condiţiile de montaj, racordurile şi alimentarea cu instalaţii 
a aparaturii şi utilajelor se stabilesc, după caz, prin proiectul de tehnologie şi/sau detalii de 
montaj, elaborate de proiectant, împreună cu furnizorul adjudecat prin licitaţie şi se execută, în 
funcţie de stipulaţiile din contractele de livrare, sau de către furnizor, sau de către executantul 
general al lucrării. Aceste lucrări trebuie să concorde cu prevederile generale ale proiectului şi să 
nu diminueze calitatea cerută pentru construcţie. 

A.II.3.5. ..Recepţia construcţiilor" constituie procedura de certificare a realizării lucrărilor şi cu 
celelalte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei întocmită de investitor. Recepţia 
construcţiilor se efectuează de către investitor (proprietar), în prezenţa proiectantului şi 
executantului, în două faze: la terminarea lucrărilor de execuţie şi la expirarea perioadei de 
garanţie. 
După punerea în funcţiune a construcţiilor se derulează perioada de izarantie legală, interval în 
care se evidenţiază şi remediază defectele calitative ale lucrărilor de construcţii şi instalaţii, 
constatate pe parcursul exploatării. 

A.II.4.        EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI 

A.II.4.1. Urmărirea în exploatare a construcţiilor se efectuează pe toată durata lor de existenţă. 
Proiectantul stabileşte prin documentaţia tehnică elaborată (caiete de sarcini, instrucţiuni tehnice 
de exploatare, proiecte de urmărire în timp a comportării construcţiilor, instalaţiilor şi 
echipamentelor) modul adecvat de explotare a clădirilor spitaliceşti, pentru menţinerea cerinţelor 
de calitate a acestora. 

A.II.4.2. Proprietarul, utilizatorul (beneficiarul de folosinţă) şi/sau administratorii spitalului au 
obligaţia de a efectua la timp lucrările de întreţinere şi reparaţiile necesare, pentru a nu se 
produce degradări ale construcţiilor şi instalaţiilor care să afecteze paramentrii de funcţionalitate 
stabiliţi prin proiect. 

A.II.4.3. Intervenţiile la construcţii şi instalaţii, pe durata de existenţă a clădirilor spitaliceşti, 
pentru reamenajări cu aparatură medicală, extinderi, se vor face pe baza unui proiect avizat de 
proiectantul iniţial al obiectivului sau a unui proiect fundamentat pe concluziile unei expertize 
tehnice, întocmită de un expert tehnic atestat (conform HG 925/1995). 

A.II.4.4. Cartea tehnică a construcţiei va fi păstrată pe toată durata de existenţă a acesteia, 
proprietarul (beneficiarul de folosinţă) având obligaţia de a o completa cu toate documentele şi 
documentaţiile tehnice referitoare la diferitele constatări de defecţiuni, expertizări, lucrări de 
reparaţii si intervenţii, modernizări etc, executate pe parcurs.
La înstrăinarea construcţiei, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) va preda cartea tehnică 
noului proprietar (beneficiar). 

A.II.4.5. Orice reamenajări, modernizări, refuncţionalizări şi extinderi ale clădirilor spitaliceşti 
existente, efectuate din fonduri publice, vor urma aceleaşi demersuri legale de iniţiere, avizare ­ 
aprobare, proiectare, execuţie ca şi pentru o construcţie nouă. 

A.II.4.6. Pentru orice intervenţii la clădirile spitaliceşti existente, cu execepţiile menţionate în 
Legea 50/1991, se va solicita şi obţine autorizaţia de construire, urinând aceeaşi procedură ca 
pentru o construcţie nouă. 

A.II.4.7. La dezafectarea, demontarea sau demolarea construcţiilor spitaliceşti se vor respecta 
prevederile Legii 10/1995 privind „postutilizarea construcţiilor". 
Demolarea construcţiilor se autorizează de administraţia publică locală conform prevederilor 
Legii 50/1991 (Autorizaţia de desfiinţare).
ANEXA A.II.2. a 

LISTA AVIZELOR ŞI ACORDURILOR CE TREBUIE OBŢINUTE DI INVESTITOR 
(BENEFICIAR DE FOLOSINŢĂ) PE PARCURSUI ELABORĂRII PROIECTULUI 

A. ­ în faza de studiu a planului urbanistic de detaliu (PUD): 
­ avize de principiu din partea administratorilor reţelelor publice, privind asigurarea c utilităţile 
necesare noului obiectiv (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energi termică, electrică, 
telefonie, gaze naturale etc.) precum şi modul de racordare (branşare la reţelele existente în zonă; 
­ avize de principiu din partea administratorilor domeniului publice, drumurilor publice reţelelor 
de transport public etc. ­ după caz ­; 
­ avizul comisiilor de specialitate şi responsabililor legali pentru amplasamente situate î zone 
protejate (istorice, arhitectural ­ urbanistice etc.) ­ după caz ­; 
­ alte avize solicitate de autoritatea care aprobă PUD. 

B. ­  în faza de Studiu de prefezabilitate şi Studiu de fezabilitate (pentru investiţiile publice) 
sau faza de studii preliminare (pentru investiţiile private): 
­ Certificat de Urbanism; 
­ avizul Direcţiei Sanitare locale sau al Ministerului Sănătăţii; 
­ avizele tehnice privind asigurarea utilităţilor (dacă terenul era prevăzut ca destinaţie pri PUZ şi 
nu s­a mai elaborat PUD); 
­ avizul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă (IPSMP); 
­ avizul autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului; 
­ avizul autorităţii locale privind protecţia la incendiu; 
­  alte avize solicitate prin Certificatul de urbanism sau de către organele de avizar aprobare ale 
investiţiilor publice. 

C. ­ În faza de Proiect tehnice: 
­ avizul comisiei teritoriale privind protecţia la radiaţii; 
­ avizul autorităţii locale pentru apărarea civilă privind amenajarea de adăposturi subteran (conf. 
HG 531/1992).
CUPRINS 

VOLUMUL 2 

V.  CERINŢE 
privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederii Legea 10/1995 

V.l.         Rezistenţă şi stabilitate  ..........................  ............................. ..........................157 


Anexa V.l.­ Documente conexe.............................................................   ................169 

V.2.  Siguranţa în exploatare.............   .............♦........................................................171 
Anexa V.2. ­ Documente conexe..............................................................................186 

V.3.         Siguranţa la foc....................................   .............................................................188 
Anexa V.3. ­ Documente conexe 

V.4.         Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia 
mediului.................................................................................................................................197 

V.4.(A)    Igiena mediului interior.........................................................................................197 
V.4.(A).l.                     Mediul higrotermic............................................................................197 
Anexa V.4.(A).l. ­ Documente conexe 
V.4.(A).2.                     Igiena aerului...................................................................................201 
Anexa V.4.(A).2. ­ Documente conexe 
V.4.(A).3.                     Igiena finisajelor...................................................................................207 
V.4.(A).4.                     Igiena vizuală..................................................................................... 208 
Anexa I.4.(A).4. ­ Documente conexe 
V.4.(A).5.                     Igiena auditivă  ..................................................................................214 
V.4.(B)    Igiena apei  ...............................................................................................................214 
Anexa V.4.(B). ­ Documente conexe 
Anexa V.4.(C) ­ Documente conexe 
V.4.(C)    Igiena evacuării rezidurilor lichide..............................................................................227 
V.4.(D)    Igiena evacuării rezidurilor solide.............................................................................220 
V.4.(E).    Protecţia mediului  ...................................................................................................222 
Anexa V.4. ­ Documente conexe 

V.5.         Izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie 
....................................................................................................................................................224 
Anexa V.5. ­ Documente conexe V.6. 

V.6Protecţia împotriva 
zgomotului.................................................................................................................................230 
Anexa V.6. ­ Documente conexe
V.  CERINŢE 
privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederi Legea 10/1995 

CONSIDERENTE GENERALE 
Cele şase cerinţe, obligatoriu a fi menţinute pe întreaga durată de existenţă a 
clădirii, conform prevederilor Legii 10/1995 sunt următoarele: 

1. Rezistenţă şi stabilitate   • 
2. Siguranţa în exploatare 
3. Siguranţa la foc 
4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului 
5. Izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie 
6. Protecţia la zgomot 

Categoriile de utilizatori ale căror cerinţe, privind funcţionalitatea, calitatea şi siguranţa 
construcţiilor şi instalaţiilor, trebuie soluţionate cu prioritate, sunt în ordine: 
­ pacienţii (cu prioritate specială ­ cei cu afecţiuni grave) 
­ personalul medical (cu prioritate, cei implicaţi direct în activităţi medicale cu grad ridicat de 
risc pentru bolnavi) 
­  personalul paramedical ce desfăşoară activităţi tehnologice sau tehnice periculoase. 

Riscurile avute în vedere în cazul clădirilor spitaliceşti sunt: 
a. generale ­ comune tuturor clădirilor civile 
b. specifice spitalelor ­ rezultate din: 
­ aglomerare de persoane cu capacităţi fizice şi psihice diminuate 
­ aglomerare de persoane purtătoare de infecţii microbiene, concomitent cu concentrarea de 
activităţi (acte medicale) care comportă manipulări ale germenilor patogeni cu risc de proliferare 
şi răspândire 
­  aglomerare de tehnologii, echipamente, instalaţii, cu potenţial de producere a accidentelor. 
Prezentul normativ se referă, în principal, la cerinţele utilizatorilor raportate la riscurile specifice 
spitalelor.
VI.  REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE 

V.l.l.         CONSIDERENTE GENERALE 

V. 1.1.1. Construcţiile destinate spitalelor trebuie să asigure satisfacerea exigenţelor utilizatorilor 
pe întreaga durată de serviciu în condiţiile unei exploatări normale. De asemenea, spitalele fiind 
construcţii de importanţă vitală pentru societate, ele trebuie să se menţină în stare de funcţionare 
integrală în timpul cutremurelor sau ale altor calamităţi naturale. Pentru realizarea acestor 
deziderate este necesar ca încărcările susceptibile de a acţiona asupra clădirii în timpul execuţiei 
şi pe întreaga durată de exploatare să nu se producă nici unul din următoarele evenimente: 
a. prăbuşirea totală sau parţială a clădirii; 
b. deformări de mărime inadmisibilă ale elementelor structurale care să provoace 
avarierea elementelor nestructurale ale clădirii, a instalaţiilor sau a aparaturii medicale; 
c. avarii ale construcţiei rezultând din accidente tehnice, 

V.1.1.2. Asigurarea unei comportări adecvate a clădirilor spitaliceşti în raport cu cerinţa de 
rezistenţă şi stabilitate se va urmări în toate etapele de realizare a investiţiei (iniţiere, proiectare, 
execuţie), precum şi pe parcursul exploatării acestora (analiza comportării timp). 

V.1.1.3. Spitalele vor fi proiectate şi realizate astfel încât să fie satisfăcută cerinţa de rezistenţă şi 
stabilitate atât pentru terenul de amplasament şi pentru ansamblul clădirii, cât şi pentru fiecare 
din părţile componente ale acesteia: 
• infrastructura de rezistenţă (fundaţii directe, fundaţii indirecte, ziduri de sprijin, pereţii şi 
planşeele subsolurilor, etc); 
• suprastructura de rezistenţă (elemente şi subansambluri structurale verticale şi orizontale); 
• elemente nestructurale (de închidere, compartimentare, învelitori pe şarpantă, ii&ane 
suspendate etc); 
'• instalaţii aferente clădirii şi elemente de susţinere ale acestora; 
•   elemente   de  pozare   fundaţii,   susţinere   şi   fixare   ale  echipamentelor electromecanice şi 
ale aparaturii tehnico ­ medicale. 

V.1.1.4. Cerinţa de „rezistenţă şi stabilitate" va fi satisfăcută, cu o probabilitate acceptabilă, pe 
timpul unei durate de exploatare raţională a clădirii din punct de vedere economic, respectiv 
tehnico ­ funcţional. 

V.1.1.5. Satisfacerea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se va asigura în toate cazurile de 
solicitare a clădirii, în afară de situaţiile unor solicitări cu probabilitate de producere deosebit de 
mică şi care', din acest motiv, nu au fost avute în vedere la proiectare, precum şi de cazurile în 
care se produc erori umane grave în fazele de concepţie, execuţie şi utilizare ale clădirii. 

V.1.1.6.  Semnificaţia termenilor utilizaţi în definirea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" 
este: 
a. Prin „încărcări susceptibile de a acţiona asupra clădirii" se înţeleg acţiunile şi efectele unor 
solicitări care, pe durata de existenţă a clădirii, supun elementele de construcţie la eforturi unitare 
care pot provoca deformaţii, degradări în timp sau avarii ale acestora. 
Acţiunile pot fi: 
­ cu caracter permanent: încărcări gravitaţionale, sarcini utile, vibraţii etc; 
­  cu caracter temporar, dar periodic: încărcări în zăpadă, presiunea vântului, seisme; 
­ cu caracter excepţional: inundaţii, explozii, incendii.
b.  Prin „prăbuşire" se înţelege una din diferitele forme de cedare a construcţiei pentru care se 
definesc stările limită ultime. 
c. Prin „deformaţii de mărime inadmisibilă" se înţelege deformarea sau fisurarea clădirii sau a 
unei părţi a acesteia sau care atrage anularea ipotezelor făcute pentru a determina stabilitatea, 
rezistenţa mecanică sau aptitudinea de exploatare a clădirii sau a unor părţi ale acesteia sau 
acelea care antrenează o reducere importantă a durabilităţii clădirii. 
d.  Prin „avarii rezultând din accidente tehnice" se înţeleg distrugeri parţiale ale elementelor sau 
subansamblelor construcţiei, provocate de elemente accidentale: o explozie, o încărcare 
excepţională, sau o consecinţă a unei erori umane şi care ar fi putut fi evitate sau limitate. 

V.l. 2.        EXIGENŢE DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE CERINŢEI DE 
REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE 
Cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" îi corespund următoarele exigenţe de performanţă pentru 
clădirea în ansamblu şi pentru părţile sale componente: 

V.l.2.1.  Rezistenţa 
Rezistenţa unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din eforturile interioare 
într­o secţiune sau într­un element de construcţie, aşa cum acestea rezultă din,proprietăţile 
geometrice şi mecanice ale materialului şi terenului de fundare, inclusiv din efectul degradării în 
timp a acestor proprietăţi. 

V.l.2.2.  Stabilitate 
Stabilitatea unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din: 
• deplasarea de ansamblu (de corp rigid), 
• efectele de ordinul II datorate deformabilităţii structurii în ansamblu, 
• flambajul sau valoarea unor elemente componente. 

V.l.2.3.  Ductilitate 
Ductilitatea unei clădiri presupune aptitudinea de deformare postelastică a elementelor şi 
subansamblelor structurale, deformaţii specifice, rotiri fără reducerea capacităţii de rezistenţă în 
cazul acţiunilor statice şi fără pierderea capacităţii de absorbţie a energiei (în cazul acţiunilor 
dinamice inclusiv cele seismice). 

V.l.2.4.  Rigiditate 
Rigiditatea unei clădiri presupune: 
•  limitarea deplasărilor şi deformaţiilor produse de acţiuni statice, dinamice, seismice; 
•   limitarea fisurării, în cazul elementelor de beton, beton armat şi beton precomprimat. 

V.1.2.5.  Durabilitate 
Durabilitatea unei clădiri se referă la: 
• satisfacerea exigenţelor de performanţă de la V. 1.2.1. ­ V. 1.2.4. pe toată durata de exploatare a 
clădirii; 
• limitarea deteriorării premature a materialelor şi părţilor de construcţie datorită proceselor 
fizice, chimice şi biologice.
V.l. 3. PRINCIPII ŞI METODE PENTRU VERIFICAREA SATISFACERII CERINŢEI 
DE „REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE" 

V.1.3.1. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se face, în general, în raport 
cu stările limită, care se definesc în conformitate cu STAS 10100/0­75 şi se împart în două 
categorii: 
a.  stări limită ultime (care se referă la exigenţele de performanţă şi stabilitate, rezistenţă şi 
ductilitate); 
b. stări limită ale exploatării normale (care se referă la exigenţa de performanţă de rigiditate). 

V.1.3.2. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" pe baza conceptului de stări 
limită presupune stabilirea unor modele de calcul corespunzătoare care includ toţi factorii 
susceptibili de a interveni. Modelele de calcul vor fi suficient de precise pentru a estima 
comportarea clădirii în ansamblu şi a părţilor sale componente. 

V.l.3.3 In raport cu stările limită ultime, structurile de rezistenţă ale clădirilor se proiectează şi se 
execută cu un grad de asigurare corespunzător, diferenţiat după natura cerinţelor si cu acceptarea 
producerii unor eventuale avarii locale. 
Aceste cerinţe sunt: 
a.  Structura în ansamblu precum şi părţile ei componente nu trebuie să se prăbuşească sau să 
sufere avarii importante în timpul execuţiei şi pe toată durau exploatării normate. 
b. Accidentele în exploatare (explozii, etc) pot produce avarii locale, dar în nici ui caz nu trebuie 
să provoace degradări în lanţ, care să conducă la consecinţe disproporţionate faţă de cauza 
iniţială. 
c.  In timpul exploatării trebuie efectuate inspecţiile periodice care să indici lucrările de 
întreţinere şi reparaţii pentru a se evita degradarea elementelo structurale produse de acţiuni 
directe defavorabile sau funcţionarea defectuoasă \ instalaţiilor şi echipamentelor (protecţia 
împotriva coroziunii, a infiltraţiilor de lichide, etc). 
în general, avariile grave pot fi evitate cu menţinerea probabilităţii la un nive acceptabil, prin 
respectarea nivelelor de performanţă prevăzute pentru proiectar cap. V. 1.5.5. 

V.1.3.4.        în cazul în care metodele de calcul prevăzute în prescripţii se dovedesc a fi 
insuficiente sau nu sunt aplicabile într­o anumită situaţie concretă, verificare satisfacerii cerinţei 
de „rezistenţă şi stabilitate" se poate face şi prin încercări. Desfăşurarea încercărilor şi 
interpretarea rezultatelor se va face pe baz reglementărilor tehnice specifice. 

V. 1.3.5.  Pentru clădirile spitaliceşti, respectarea cerinţei se asigură şi prin măsuri specific 
referitoare la: 
•  concepţia generală şi de detaliu a clădirii, calitatea execuţiei şi executare lucrărilor de 
întreţinere necesare; 
• proprietăţile, performanţele şi utilizarea materialelor şi produselor de construcţii 

V.l.3.6.        Asigurarea durabilităţii implică măsuri de protecţie corespunzătoare la acţiunii 
agenţilor fizici, chimici şi biologici din mediul înconjurător natural şi de exploatare. 

V.1.4.  FACTORI CARE INTERVIN LA VERIFICAREA SATISFACERI 
CERINJEI ESENŢIALE PE BAZA CONCEPTULUI DE STĂRI LIMITA 
Factorii care intervin la verificarea satisfacerii cerinţei pe baza conceptului de stă limită sunt: 
1. acţiunile agenţilor mecanici, 
2. influenţele mediului natural,
3. proprietăţile materialelor, 
4. proprietăţile terenului de fundare, 
5. geometria structurii în ansamblu şi geometria elementelor de construcţii, 
6. metodele de calcul. 

V. 1.4.1.        Acţiunile agenţilor mecanici 
Pentru calculul spitalelor se consideră acţiunile încărcărilor permanente şi de exploatare (utile). 
Clasificarea şi gruparea acţiunilor, intensitatea acestora precum şi ale coeficienţilor de siguranţă 
asociaţi sunt normate (STAS 10101/OA/1/2/2A1). 
Încărcările date de echipamente şi instalaţii speciale se vor evalua ţinând cont de cerinţele 
furnizorilor acestora. 

V. 1.4.2.        Influenţa mediului natural 
Încărcările din vânt, zăpadă şi temperatura exterioară precum şi coeficienţii de siguranţă asociaţi 
sunt normaţi (10101/20/21/23/23A) 
încărcările seismice convenţionale se vor considera conform prevederilor normativului PI00 şi 
ale precizărilor de la V.l .6.2. 

V.l.4.3.        Proprietăţile materialelor 

V.l.4.3.1. Proprietăţile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor se definesc conform 
principiilor prevăzute în standardul de verificare a siguranţei construcţiilor (STAS 10101/0). 

V.l.4.3.2. Valorile caracteristice, coeficienţii de siguranţă pentru principalele materiale de 
construcţii şi valorile de calcul ale rezistenţei acestora sunt prevăzute în prescripţiile referitoare 
la proiectarea elementelor de construcţii (beton, oţel, zidărie, lemn). 
Pentru alte materiale de construcţii tradiţionale (sticlă, piatră, ipsos etc) valorile caracteristice 
sunt prevăzute în standardele produselor respective: STAS 10107/0, STAS 10108/0/1/2, STAS 
10104, STAS 856. 
Pentru materiale de construcţii care nu sunt standardizate, valorile caracteristice se vor stabili 
prin agrementele tehnice eliberate de laboratoarele abilitate. 

V.l.4.4.  Proprietăţile terenurilor de fundare 

V. 1.4.4.1. Proprietăţile terenului de fundare se vor stabili prin cercetare geologică ­ tehnică şi 
geotehnică în conformitate şi cu celelalte reglementări tehnice specifice. 

V. 1.4.4.2. Caracteristicile fizico­mecanice ale pământurilor se stabilesc conform prevederilor 
standardizate. 

V. 1.4.4.3. Valorile normate şi valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale terenurilor de 
fundare se stabilesc conform reglementărilor tehnice prevăzute pentru diferite tipuri de 
pământuri. 

V. 1.4.5.       Geometria structurii în ansamblu 

V. 1.4.5.1. ­Parametrii geometrici ai­structurii în ansamblul ei şi cei ai elementelor de structura 


se vor încadra în sistemul de toleranţe standardizat (clasele de precizie şi valorile toleranţelor) în 
funcţie de dimensiunile respective.
V. 1.4.5.2. Elementele nestructurale de construcţie care trebuie să satisfacă cerinţa de rezistenţa 
şi stabilitate se vor încadra în sistemele de toleranţe prevăzute prin reglementările specifice. 

V. 1.4.5.3. Elementele care nu sunt standardizate se vor încadra în sistemul de toleranţe prevăzut 
în agrementele tehnice respective. 

V. 1.4.6.        Metodele de calcul 

V. 1.4.6.1. Pentru spitale se folosesc, de regulă, aceleaşi metode de calcul ca şi pentru toate 
celelalte construcţii civile şi industriale. 

V. 1.4.6.2. Pentru calculul structurilor din beton armat se va ţine scama de prevederile 
reglementărilor tehnice specifice acestora. 

V. 1.4.6.3. Pentru elementele de structură din beton armat, beton precomprimat, beton cu 
armătura rigidă, oţel şi zidărie precum şi pentru terenul de fundare, metodele de calcul sunt 
bazate pe conceptul de stare limită. 
Pentru elementele de structură din lemn, metoda de calcul este bazată pe conceptul de rezistenţe 
admisibile. Pentru acestea se pot folosi şi metode bazate pe conceptul de stare limită, în măsura 
în care sunt acceptate de standardele internaţionale. Pentru elementele din aceste materiale, 
principiile de bază ale metodelor de calcul sunt standardizate. 

V.1.5.         CRITERII, PARAMETRI Şl NIVELURI DE PERFORMANTA 

V. 1.5.1. Pentru spitale verificarea satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate se face cu 
criteriile sau parametrii de performanţă folosiţi pentru toate clădirile civile şi industriale precum 
şi cu criteriile specifice din prezenta reglementare. 

V. 1.5.2. Nivelurile de performanţă asociate satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate sunt 
cele corespunzătoare construcţiilor din clasa de importanţă I conform STAS 10100/0. 

V. 1.5.3. Protecţia antiseismică globală a spitalelor trebuie să limiteze avariile clementelor 
structurale şi ncstructurale astfel ca să se asigure activitatea normală în timpul şi după 
producerea unui cutremur de intensitate corespunzătoare celui avut în vedere la proiectare. 
Spitalele, din punct de vedere al protecţiei antiseismice, sunt considerate construcţii de 
importanţa vitală pentru societate ­ clasa I de importanţă conform normativ PI00 însă alcătuite si 
dimensionate pentru intensitatea unui seism cu o perioada de revenire de 200 ani. 

V. 1.5.4.        Pentru pereţii interiori neportanţi se stabilesc următoarele criterii şi niveluri de 
performanţă: 
a.  deformaţiile normale ale planului peretelui sub încărcările de exploatare nu trebuie să 
depăşească valoarea de 5 mm: 
b.  deformarea instantanee normală a planului peretelui, într­un punct situat în centrul unui 
clement de perete, datorită rezemării unei persoane ­ max. 5 mm: 
c. deformaţia remanentă provocată de încărcările de exploatare nu trebuie să fie mai mare de 
10% din deformaţia instantanee normală pe planul pereţilor. 

V. 1.5.5.        Acceleraţia vibraţiilor clădirii sau a uneia din părţile sale componente sub acţiunea 
încărcărilor seismice se limitează. în funcţie de frecvenţă, după cum urmează:
a) acceleraţia verticală (a) în ms :  în funcţie de frecvenţa (0 
fi ­4lHz                        a   10' 4 
f 4­8 Hz                        a 5 X 10 3 ­ 10 2 
f­8­100 Hz                    a6,25XfX10 4 
b)  acceleraţia verticală (a) in funcţie de frecvenţa (0. eu condiţia ca viteza unghiulară de torsiune 
a clădirii să fie mai mare de 0.012 rad s. 
f<l Hz                             a 0.1 
f­1 ­2 Hz  a ­3.6 X 10 3 
f 2­ 100 Hz                    a  1.8 X f X10 4 
V. 1.5.6.        Variaţia vitezei de mişcare a ascensorului nu va depăşi valorile: 
­acceleraţia.                    1.2 ms 2 
­deceleraţia                     9.81 ms :2 

V.1.6.         REGULI DE PROIECTARE 
Prezentele instrucţiuni stabilesc prevederi de proiectare specifice construcţiilor de spitale, 
completate faţă de cele cuprinse în prescripţiile cu caracter general valabile pentru construcţiile 
civile şi industriale. 
La proiectarea antiseismică a spitalelor se vor aplica prevederile prescripţiei „Normativ pentru 
proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social ­culturale, agrozootehnice şi 
industriale" ­ indicativ PI00, completate si sau modificate, după caz,cu prevederile cuprinse în 
prezentul normativ. Prezentele prescripţii au caracter minimal şi nu sunt limitative. 

V. 1.6.1.  Principii pentru proiectarea structurilor 

V. 1.6.1.1. In proiectarea antiseismică bazată pe aplicarea prevederilor din prezentul normativ se 
admite ca. sub acţiunea cutremurelor avute in vedere la proiectare (definite prin acceleraţiile 
maxime ale terenului aşa cum rezultă din harta de microzonare din normastivul P 100 construcţia 
nu poate suferi: 

a. La dementele structurii de rezistenţă: degradări locale, limitate ca amploare, în zone cu 
deformaţii postelastice asociate mecanismului de plastificare urmărit a se realiza prin proiectare, 
în care accesul pentru reparaţii este facil, care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori 
materiale importante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare; 
b. La elementele nestructurale pe care sunt fixate instalaţii şi echipamente scumpe şi cu rol 
esenţial în funcţiunea spitalului: degradări locale, limitate ca amplasare, accesibile reparaţiilor, 
care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera 
întreruperi în funcţionare; 
c.  La celelalte elemente nestructurale: degradări mai extinse, dar care nu pun în pericol vieţi 
omeneşti sau valori materiale impoftante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare. 

V. 1.6.1.2. Legăturile dintre structura clădirii şi elementele nestructurale sau instalaţiile şi 
echipamentele esenţiale pentru funcţionarea spitalului, trebuie să fie capabile să preia fără 
degradări eforturile generate de deformaţiile clădirii induse de acţiunea seismică. 

V. 1.6.1.3. Infrastructura şi fundaţiile spitalelor se vor asigura fără avarii semnificative pentru 
capacitatea maximă a suprastructurii. 

V. 1.6.1.4.     Pentru orice tip de structură şi pentru zona de amplasament deformaţiile maxime
relative de nivel ­ r max", provocate de acţiunea seismică, vor fi cel mult: 

rmax  = — =0,0035 conform normativului P100. 
max  He 

V.l.6.2.  Calculul de ansamblu al structurilor la acţiunea seismică 

V. 1.6.2.1. Calculul antiseismic se va face în conformitate cu normativul P100 cu precizarea că 
la stabilirea încărcărilor seismice pentru calculul de ansamblu al structurii spitalelor, coeficientul 
de importanţă se va considera <x=l ,75. 

V. 1.6.2.2. Se recomandă ca structurile de rezistenţă ale construcţiilor de spital cu mai mult de 2 
niveluri şi amplasate în zona seismelor de calcul A­B să fie calculate prin cel puţin una dintre 
metodele de calcul de complexitate superioară prezentate în Normativul PI00. 

V. 1.6.3  Alcătuirea de detaliu a structurilor de rezistenţă 

V.l. 6.3.1.     Infrastructura 

V. 1.6.3.1.1. Infrastructura construcţiilor pentru spitale, care include fundaţiile şi subsolul, va 
constitui un sistem spaţial capabil să transmită la teren încărcările verticale şi orizontale de 
calcul, în limitele eforturilor unitare de calcul ale terenului şi ale deformatiilor compatibile cu 
conditiile de exploatare normală a clădirilor. 
Infrastructura se va concepe ca o cutie rigidă alcătuită din fundaţii, pereţii subsolului, placa 
pardoselii subsolului şi planşeului peste subsol. Infrastructura rigidă se recomandă şi la clădirile 
cu subsol cu regim mic şi mediu de înălţime, în general pentru toate tipurile de clădiri cu subsol. 
Se prevede obligatoriu în cazul terenurilor slabe, sensibile la umezire sau contractile şi în zonele 
seismice A­C. 

V. 1.6.3.1.2. Proiectarea infrastructurilor pentru spitale se va face numai pe baza unui studiu 
geotehnic întocmit de o unitate de specialitate atestată. Se va evita amplasarea spitalelor în zone 
cu teren instabil (maluri, râpe, teren mlăştinos, nisipuri lichefiabile, teren inundabil, teren cu 
tasări mari). 

V. 1.6.3.1.3. în cazul terenurilor dificile, în faza de proiectare, se vor lua măsuri necesare, după 
caz, pentru: 
­ stabilizare, consolidare, epuismente, terasamente; 
.­ aducerea caracteristicilor de rezistenţă şi deformabilitate ale terenului la nivelul cerinţelor 
(compactare, vibrare, silicatizare, etc); 
­ drenare, colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă sau pluviale. 

V. 1.6.3.1.4. Fundaţiile vor trebui proiectate şi executate astfel încât să respecte următoarele 
exigenţe: 
­  Fundarea se va face pe straturi de teren compacte şi omogene; de regulă caracteristicile 
terenului la nivelul de fundare vor fi uniforme pe toată suprafaţa clădirii. în cazul în care 
amplasamentul prezintă discontinuităţi de structură a solului, construcţia va fi plasată integral pe 
una din părţile omogene. 
­ Se va asigura trasmiterea cât mai uniformă a încărcărilor la teren. 
­ Nu se va depăşi capacitatea portantă a terenului în nici o zonă a fundaţiei. 
­ Adâncimea de fundare să fie cel puţin adâncimea limită de îngheţ
­ Se va asigura protecţia armăturii şi betonului contra factorilor agresivi din sol. 

V. 1.6.3.1.5. Pentru infrastructură se recomandă următoarele materiale şi soluţii constructive; 
­ Fundaţiile vor fi prevăzute din beton simplu şi/sau beton armat sau alte materiale atunci când 
sunt impuse prin cerinţe deosebite. 
­ Pentru construcţiile etajate, dimensionarea elementelor infrastructurii la acţiunea seismică de 
calcul va fi făcută astfel încât starea limită de rezistenţă a acestora şi a terenului să nu poată fi 
atinsă înainte de atingerea stării limită de rezistenţă a structurii. 
­  Pentru clădirile cu structura în cadre şi cu subsol se vor prevedea fundaţii continue sub pereţii 
subsolului, stâlpii fiind plasaţi la intersecţia pereţilor cel puţin în 50 % din rigiditatea şi rezistenţa 
pereţilor de subsol). 
­ Pentru structurile în cadre fără subsol, toate fundaţiile stâlpilor vor fi legate printr­o reţea bi­ 
direcţională de grinzi de fundaţie. Reţeaua de grinzi de fundaţie poate fi redusă la 50 % din 
numărul stâlpilor în cazul construcţiilor amplasate în zonele de intensitate seismică D­F sau în 
cazul construcţiilor fundate pe teren foarte bun (teren stâncos, pietrişuri compacte, etc): în aceste 
cazuri este obligatorie prevederea grinzilor de fundaţie (socluri armate) pe conturul clădirii şi 
realizarea la nivelul pardoselii parterului a unei placi din beton armat legata cu stâlpii. 
­  Subsolul rigid va fi alcătuit din pereţi de beton armat pe contur şi in interior, pentru rigidizare 
şi compartimentare. Pereţii subsolului se vor dispune obligatoriu în prelungirea diafragmelor 
suprastructurii. 
­  Infrastructura rigida va rezema obligatoriu pe fundaţii continue sau pe radier. 
­  Pentru clădiri până la 3 niveluri (P+ 2) cu structura în cadre, amplasate în zone seismice D­F. 
şi care au teren de fundare foarte bun. se admit subsoluri cu pereţi numai pe contur şi în interior 
cu stâlpi. 
­ în cazul in care construcţiile sunt amplasate pe terenuri dificile de fundare se vor respecta, după 
caz, prevederile de alcătuire generală şi detaliere constructivă din normativele P7. P70 sau CI60 
(piloţi ­ în cazul fundaţiilor indirecte). 
Pentru situaţiile în care sunt necesare lucrări de îmbunătăţire a terenului, acestea vor fi realizate 
numai pe baza unui proiect verificat conform prevederilor IIGR 731 1991. Prin proiect se va 
justifica alegerea soluţiei de fundare (consolidare a terenului sau fundare indirectă). 

V. 1.6.3.2.     Stâlpi 

V.1.6.3.2.1. Stâlpii trebuie proiectaţi astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările 
fundamentale şi speciale: 
­  să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate: 
­  să fie capabil să preia eforturi suplimentare care apar ca urmare a cedării unui element 
structural (altor elemente structurale) situat în vecinătate; 
­  să fie astfel concepuţi încât în cazul depăşirii accidentale a caracteristicilor de rezistenţă ale 
unuia din ei. să transmită elementelor structurale învecinate eforturi suplimentare care apar; 
­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi a acesteia în cazul cedării accidentale a unui 
stâlp; 
­ deformaţiile lor să fie limitate pentru a nu se produce distrugerea sau avarierea semnificativă a 
clementelor nestructurale şi sau a echipamentelor si instalaţiilor adiacente. 

V. 1.6.3.2.2. La dimensionare se vor avea în vedere şi următoarele condiţii: 
­ asigurarea unei rigidităţi suficiente pentru satisfacerea prevederilor care limitează deformaţiile 
provocate de seisme: 
­  limitarea la valori corespunzătoare a eforturilor axiale de compresiune, pentru asigurarea unui 
răspuns ductil al stâlpului solicitat de încărcări seismice;
­ protecţia stâlpilor împotriva inducerii în ei de către acţiuni seismice de intensitate ridicată a 
unor deformaţii mari în domeniul postelastic. prin dirijarea producerii articulaţiilor plastice cu 
prioritate în grinzi şi în secţiunile de la baza pereţilor structurali. 

V.l.3.3.       Grinzi 
Grinzile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale şi 
speciale: 
­ să fie  înzestrate cu caracteristici suficiente de rezistentă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate; 
­ să fie apte să preia eforturile suplimentare generate de o eventuală cedare a altor elemente ­ 
structurale (grinzi, zone de placă, etc.) situate în vecinătate: 
­  să fie capabile să transmită elementelor structurale învecinate eforturile suplimentare care apar 
în caz de depăşire accidentală a caracteristicilor de rezistenţă pentru una din ele: 
­  să constituie elemente structurale în care se produc cu prioritate plastificări. înainte ca acestea 
să ia naştere în elemente verticale pe care reazemă. în cazul apariţiei unor eforturi mari din 
cutremur şi să se plastifice înaintea clementelor verticale adiacente pe măsură ce eforturile se 
măresc: 
­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea în cazul cedării accidentale 
a unei grinzi. 
Deformaţiile grinzilor vor fi limitate la valori acceptabile pentru a nu se produce distrugerea sau 
avarierea semnificativă a elementelor nestructuralc şi sau a echipamentelor şi instalaţiilor 
adiacente. Grinzile vor fi înzestrate cu capacităţi corespunzătoare de ductilitate. 

V.l.6.3.4.     Pereţi structurali 

V. 1.6.3.4.1. Pereţii structurali trebuie proiectaţi astfel încât sub acţiunea încărcărilor din 
grupările fundamentale şi speciale: 
­ să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate; 
­ să fie apţi să preia în condiţii favorabile, întreaga încărcare seismică orizontală care acţionează 
asupra structurii sau a unei părţi semnificative din ea. inclusiv eforturile suplimentare generate 
de torsiunea de ansamblu a clădirii: 
­  să asigure întregului ansamblu structural caracteristici de rigiditate suficiente pentru 
satisfacerea condiţiilor de deformabilitate impuse; 
­  să poată prelua eforturile suplimentare care apar ca urmare a cedării altor elemente structurale 
situate în vecinătatea lor; 
­ să nu se producă avarierea gravă sau prăbuşirea clădirii, respectiv a unei pâini importante din 
ea. în cazul cedării accidentale a unui perete structural. 

V. 1.6.3.4.2. La dimensionarea pereţilor structurali se va ţine seama de următoarele condiţii: 
­  numărul pereţilor, forma şi dimensiunile secţiunilor transversale ale acestora, precum si 
poziţiile lor în plan vor asigura: 
• caracteristici de rigiditate cu valori apropiate pe cele două direcţii principale ale ansamblului 
structural: 
• limitarea intensităţii eforturilor unitare axiale, normale şi de lunecare, pentru a micsora 

probabilitatea cedărilor casante provocate de acţiunea forţei tăietoare; realizarea unei rigidităţi 
corespunzătoare a ansamblului structural la torsiunea generală, prin dispunerea de pereţi 
structurali pe contur sau în colţuri;  evitarea producerii fenomenului de pierdere a stabilităţii 
laterale; (voalare) 
­  producerile de deformaţii plastice sub acţiunea încărcărilor seismice de mare intensitate va fi 
dirijată în zone ale pereţilor prestabilite prin proiect, în acord cu mecanismele structurale de
plastiftcare dorite (de regulă, în grinzile de cuplare a montanţilor diafragmelor cu goluri şi în 
secţiunile de la baza pereţilor la primul nivel deformabil al structurii); 
­ în cazul pereţilor de zidărie, va fi evitată produce/ea de striviri locale ale acestora din 
interacţiunea lor cu stâlpii şi grinzile adiacente. 

V.l.6.3.5.     Plăci 
Plăcile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale 
specifice: 
­  să posede caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate, atât faţă 
de încărcările orizontale; în legătură cu încărcările orizontale, şi în primul rând cu cele seismice, 
se face precizarea că plăcile, împreună cu grinzile şi centurile, trebuie să constituie elemente de 
mare rigiditate în planul lor, cu rol determinant în mobilizarea celorlalte elemente structurale 
(pereţi şi stâlpi) la preluarea acestor încărcări şi la redistribuirea eforturilor între elementele 
verticale suprasolicitate şi cele mai puţin încărcate; 
­  să transmită în condiţii avantajoase, încărcările verticale şi orizontale la elementele structurale 
pe care reazemă (grinzi, stâlpi şi pereţi structurali); 
­  să poată prelua eforturile suplimentare generate de cedarea unui elemem structural adiacent; 
­  să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea, în căzu cedării accidentale 
a unei zone de placă; 
Dimensionarea şi modul de alcătuire al plăcilor structurale vor avea în veden asigurarea nivelelor 
normate de protecţie fonică şi, după caz, protecţia termică: spaţiilor pe care le delimitează.
ANEXA V.l.A 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 10101/OA  ­ Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru 
construcţii civile şi industriale. 
STAS 10101/2  ­ Acţiuni în construţii. încărcări datorate procesului de exploatare. 
STAS 10101/2 Al  ­ Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare pentru 
construcţii civile, industriale şi agrozootehnice. 
STAS 10101/20  ­ Acţiuni'în construcţii. încărcări date de vânt. 
STAS 10101/21  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de zăpadă. 
STAS 10101/23  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperatura exterioară. 
STAS 10101/23 A  ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperaturi exterioare în 
construcţii civile şi industriale. 
STAS 10101/0  ­ Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor. 
STAS 10107/0  ­ Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor 
structurale de beton, beton armat şi beton precomprimat. 
STAS 10108/0,1,2  ­ Construcţii civile, industriale şi agricole. 
Construcţii din oţel. 
STAS 10109/1  ­ Lucrări de zidărie. Calculul şi alcătuirea elementelor. 
STAS 10104  ­ Construcţii din zidărie. Prevederi fundamentale pentru calculul 
elementelor structurale. 
STAS 856  ­ Construcţii de lemn. Prescripţii pentru proiectare. 
STAS 1242/1  ­ Teren de fundare. Principii generale de cercetare. 
STAS 1243  ­ Teren de fundare. Clasificarea şi identificarea pământurilor. 
STAS 3300/1  ­ Teren de fundare. Principii generale de calcul. 
STAS 3300/2  ­ Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării 
directe. 
STAS 8600  ­  Construcţii civile,  industriale şi  agrozootehnice.  Sistem de 
tolerante. 
P 100  ­ Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de 
locuinţe, social­culturale, agrozoetehnice şi industriale. 
P 2  ­ Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor dir 
zidărie. 
P 85                                Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea construcţiilor cu structura dii 
diafragme de beton.
V.2.                          SIGURANŢA ÎN EXPLOATARE 
Cerinţa de siguranţă în exploatare implica la protecţia utilizatorilor clădirilor spitaliceşti 
împotriva riscului de accidentare în timpul exploatării clădirii precum şi în timpul utilizării 
spaţiului imediat înconjurător, respectiv: 
A. Siguranţa cu privire Ia circulaţia pedestră. 
B. Siguranţa cu privire la circulaţia cu mijloace de transport mecanizate 
C. Siguranţa cu privire la riscuri provenite din instalaţii 
D. Siguranţa cu privire Ia lucrările de întreţinere 
E. Securitate cu privire la intruziuni şi efracţii 
Zonele avute în vedere: 
­  spaţiul public din imediata vecinătate a incintei, inclusiv accesele în incintă (pentru cerinţa 
A;E) 
­ incinta clădirii, inclusiv zonele de acces în clădire (pentru cerinţa A;C;E) 
­ spaţiul interior al clădirii (pentru cerinţa A;B;C;D;E) 

OBSERVAŢIE: 
La proictarea spitalelor din punct de vedere al cerinţei de ,,siguranţa în exploatare " se va ţine 
cont şi de prevederile cuprinse în ,, Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de 
vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare ". 

V.2.(A).      SIGURANŢA CU PRIVIRE LA CIRCULAŢIA PEDESTRA 
implică la protecţia utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul desfăşurării 
activităţii, sau deplasării pedestre atât în interiorul clădirii (pe •   orizontală şi verticală) cât şi în 
exteriorul clădirii (spaţiul public din imediata vecinătate şi incinta clădirii). 
CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA 

V.2.(A).l.     Siguranţa cu privire la circulaţia exterioară clădirii 

V.2.(A).1.1. Circulaţia în cadrul incintei 
a. circulaţia carosabilă se va rezolva separat de cea pietonală. 
b.  în cazul incintelor spitaliceşti mari, sau a celor cu organizarea pavilionară, carosabilele de 
acces la intrarea principală, la parcaje şi la intrarea serviciului de urgenţă, vor fi prevăzute cu 
trotuare (pavate, înălţate faţă de carosabil, având bordura teşită). 
c. pentru accesul de urgenţă (cazul spitalelor cu sector de urgenţă important) se va prevedea alee 
carosabilă distinctă (inclusiv pietonală) cât mai scurtă şi liberă de orice obstacol. 
d. denivelările de pe traseele de circulaţii (carosabilă şi pietonală) mai mari de 2,5 cm, vor fi 
preluate prin pante de max.8%. 
e. locurile periculoase din punct de vedere al circulaţiei, vor fi asigurate împotriva accidentării şi 
vor fi semnalizate vizibil. 
f. pe traseele de circulaţie din jurul clădirilor, la ieşirea din clădire, în zonele cu 1 potenţial de 
accidentare, precum şi la punctele de alimentare cu apă vor fi ­l prevăzute instalaţii de iluminate. 

V.2.(A). 1.2. Condiţii de parcare 
a. parcajele pentru personalul spitalului se! vor rezolva fie suprateran (amplasate    | grupat în 
zona de intrare în incintă), fie subteran (în cazul în care spitalul nu permite altă rezolvare) astfel 
amenajate încât să nu afecteze circulaţia pietonală. 

OBSERVAŢIE: 
Se recomandă ca zona de parcare pentru autoturismele vizitatorilor, studenţilor, aparţinătorilor, 
etc, să fie organizată în afara incintei.
V.2.(A).2.  Siguranţa cu privire la accese 

V.2.(A).2.1. Criterii de rezolvare şi diferenţiere 

V.2.(A).2.1.1. Accesele în incintă vor fi strict limitate ca număr şi cu posibilitate de control, în 
vederea asigurării condiţiilor speciale de igienă, intimitate şi linişte, corespunzătoare specificului 
spitalicesc. 

OBSERVAŢIE: 
/. Se recomandă închiderea perimetrală a incintei şi practicarea unui acces unic controlat. 
2.  In cazul incintelor spitaliceşti mari sau a celor care găzduiesc mai multe unităţi sanitare, 
administrate distinct (2­3 spitale autonome, sau spital + policlinică, sau spitale cu importante 
activităţi de învăţământ şi/sau cercetare), se pot practica unul sau două accese suplimentare, 
funcţie de situţia concretă. 
3. In cazul spitalelor cu sector important de urgenţe medicale, se va asigura un acces distinct 
pentru autosalvări, cât mai aproape de accesul corespunzător din clădire. 
Dacă se utilizează transportul cu helicoptend se va prevedea o pistă de aterizare nu departe de 
accesul respectiv în clădire, legată de acesta prin alee carosabilă + pietonală. 

V.2.(A).2.1.2   Accesele în clădire se vor diferenţia în funcţie de următoarele criterii de: 
a. igienă şi asepsie 
• accese curate (internare bolnavi, sector urgenţă) 
•  accese neutre (personal medical, pacienţi ambulatori, vizitatori, aparţinători, 
studenţi, cercetători, aprovizionare farmacie, aparatură medicală) 
• accese murdare (aprovizionare cu alimente, prosectură, staţii şi centrale termice, 
ateliere şi depozite gospodăreşti, platformă deşeuri) 
b. tipul de intervenţie medicală 
• acces consultaţii 
• acces internări 
•  acces urgenţe (asigurat cu spaţiu de intrare acoperit şi închis lateral parţial ­ 
pentru descărcare ambulante) 
c. categoriile de utilizatori 
• accese persoane  ­ bolnavi 
­ personal medical şi paramedical 
­ studenţi, cercetări 
­ vizitatori, aparţinători 

• accese produse  ­ produse farmaceutice şi de uz medical 
­ alimente 
­ echipamente şi materiale de întreţinere 
­ combustibili 
­ deşeuri 
• accese speciale  ­ cadavre 
­ animale pentru cercetare 
­ substanţe radioactive 
­ butelii de oxigen şi fluide medicinale 
d. profilul medical 
• acces secţii pentru adulţi
• acces pediatrie 
• acces maternitate 
• acces bolnavi contagioşi 
Este obligatoriu ca accesele diferenţiate funcţie de profilul medical să fie distincte între 
ele. 

OBSERVAŢIE: 
/. Numărul de accese în clădire şi modul de cuplare a acestora este dependent de mărimea şi 
profilul spitalului, de structura medicală şi organizarea pe sectoare a acestuia, de 
compatibilitatea dintre fluxuri, de soluţia arhitectural­funcţională adoptată (monobloc, 
pavilionar, ansamblu de clădiri articulate, dezvoltare pe mai multe sau mai puţine niveluri etc.) 
precum şi particularităţile amplasamentului. 
2. Este necesar a se analiza şi a se stabili echilibrul just între necesitatea diferenţierii 
funcţionale a acceselor şi necesitatea evitării intrărilor necontrolate în spital. 

V.2.(A).2.2. Condiţii de conformare 
a. accesul unic în incintă va avea porţi distincte pentru pietoni şi autovehicule 
b. dimensionarea acceselor în clădiri se va face ţinându­se cont atât de necesităţile procesului 
medical cât şi de cele privind evacuarea în caz de incendiu, alegându­se ca soluţie cea mai 
severă. 
c. accesele în clădire pentru bolnavii ce nu se pot deplasa singuri se vor rezolva cu uşi în două 
canate, fără praguri având lăţimea liberă: 
1 = min. 1,10 m (targa, cărucior) 
l = min. 1,40 m (brancardă cu aparatură ataşată) 
d. podestele de intrare în clădiri vor avea dimensiunea: 
. min. 1,50 x 1,50 m (pentru relaţii complete cărucior handicapat) 
e. accesul pe podestul de intrare se va asigura inclusiv prin intermediul unei rampe cu: 
l = min. 1,20 m liber 
. panta ­ max. 8 % 
f. accesul la urgenţă, carosabilul pentru autosalvări va fi rezolvat încât să fie adus la cota 
pardoselii interioare (denivelările vor fi preluate prin pante de max. 8 %) 
g. accesele în holuri şi săli de aşteptare vor fi prevăzute cu Windfanguri 
h. accesele pentru servicii tehnice şi aprovizionare se vor dimensiona de la caz la  caz, funcţie de 
cerinţele tehnologice. 

V.2.(A).3.  Siguranţa în timpul deplasării si activităţilor curente la interiorul clădirilor 
1 V.2.(A).3.1. Măsuri de siguranţă generală 
Pentru siguranţa pacienţilor spitalului, persoane cu capacităţile fizice diminuate de boală se vor 
asigura, prin conceptul de organizare funcţională generală, următoarele cerinţe: 
a. se va evita interferarea principalelor trasee de circulaţie (inclusiv a holurilor de   . aşteptare) 
utilizate de bolnavii spitalizaţi cu acele fluxuri de persoane şi materiale    1 care prin specificul 
lor funcţional pot crea situaţii de risc, cum ar fi: 
­ fluxurile de mare viteză proprii serviciului de urgenţă sau legăturii acestuia cu blocul operator 
central (în cazurile când serviciul de urgenţă nu are săli de operaţie proprii) 
­ fluxurile relativ aglomerate proprii sectorului de învăţământ (amfiteatre, săli de cursuri) sau 
sectorului de consultaţii pentru pacienţi (ambulatori) 
­  fluxurile de aprovizionare, cele cu manipulări importante de materiale sau cu densitate mare de 
mijloace de transport pe roţi (cărucioare, tărgi)
OBSERVAŢIE: 
Cerinţele de mai sus devin cu atât mai stricte cu cât categoria de pacienţi este mai sensibila 
privind expunerea la factori de risc (din categoria celor de mai sus), cum ar fi: copii bolnavi, 
adulţi grav bolnavi din secţiile de terapie intensivă, gravide, arşi sai mari traumatizaţi în 
accidente. Pentru aceştia se va asigura, pe cât posibil, comasarea funcţiunilor de diagnostic ­ 
tratament adresate lor, în imediata apropiere a secţiei de paturi, pentru a nu mai fi necesara 
deplasarea pe circulaţiile comune ale spitalului. 

b. se interzice ca circulaţiile comune, pe care se deplasează în mod curent pacienţii, să traverseze 
servicii sau compartimente în care activităţile specifice presupun degajări de noxe, manipulări de 
substanţe nocive, risc de infectare sau iradiere. Astfel de servicii sunt laboratoarele clinice, 
prosectura şi laboratorul de anatomie patologică, unităţile nucleare cu surse închise sau deschise, 
secţiile de bolnavi infecţioşi, compartimentele în care este necesară menţinerea unor condiţii 
stricte de igienă, asepsie, sterilitate, cum ar fi: blocul operator, blocul de naşteri, farmacie, 
secţiile de terapie intensivă, arşi, nou­născuţi, pediatrie. 
d. sistemul general de circulaţii orizontale (coridoare, holuri) trebuie să fie cât mai compact 
pentru scurtarea distanţelor de parcurs ale bolnavilor şi personalului de îngrijire, trebuie să 
faciliteze o orientare uşoară la interiorul clădirii şi trebuie să asigure condiţii de deplasare 
favorabile şi sigure atât pentru persoane pe picioare cât şi pentru cele ce se deplasează cu diferite 
mijloace de transport pe roţi ­cărucioare, tărgi, paturi 
­  traseele trebuie să fie drepte, fără accidente volumetrice pe parcurs (îngustări, decroşuri, 
cotituri bfuşte si intersecţii fără vizibilitate, praguri sau denivelări) 
­ traseele de circulaţie vor fi marcate cu semnale grafice vizibile indicând direcţiile de parcurs 
spre diferitele compartimente si localizarea acestora. 
e. sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va asigura 
accesul operativ al forţelor de intervenţie în caz de incendiu, precum şi evacuarea utilizatorilor în 
condiţii de siguranţă. 

V.2.(A).3.2. Dimensionarea căilor de circulaţie 
Căile de circulaţie în încăperile în care se desfăşoară diverse activităţi se dimensionează în 
funcţie de necesităţile funcţionale, de prescripţii tehnologice privind aparatura şi echipamentele, 
de tipul şi gabaritele mijloacelor de transport, de modul de mobilare, de numărul şi categoriile de 
utilizatori. 

V.2.(A).3.2.1. Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în salonul de bolnavi va asieura: accesul cu 
targa până la patul bolnavului (paralel cu acesta) deplasarea cu scaunul pe rotile (pentru minim 
unul din paturi), manevrarea şi scoaterea din salon a patului (cu roţi şi fără roţi). 
a.  paturile se vor dispune perpedincular pe peretele la care se adosează şi vor fi libere pe ambele 
laturi pentru a permite manevrarea bolnavului de către personalul de îngrijire. 
b. distanţa liberă între două paturi paralele va fi: 
•  min. 0,70 m ­ în saloane obişnuite pentru adulţi (acces cu targa) 
•  min. 0,90 m ­ în saloane pentru bolnavii ce se deplasează cu scaunul rulant 
•  min. 1,20 m ­ în saloane de terapie intensivă (acces la aparatura medicală) 
c. distanţa liberă între capul patului şi perete (aşezarea paturilor pe un front) va fi: 
• min. 1,20 m ­ paturi obişnuite 
• min. 1,35 m ­ paturi rulante 
distanţa liberă între capetele paturilor (aşezarea paturilor pe două fronturi) va fi: 
•  min. 1,40 m ­ paturi obişnuite 
•  min. 1,50 m ­ paturi rulante
V.2.(A).3.2.2.  Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în toate încăperile în care au acces 
pacienţii va fi asigurată corespunzător situaţiei concrete, astfel: 
a. pentru pacienţi în scaun rulant 
•  min. 0,90 m ­ deplasare în linie dreaptă 
•  min. 1,00 m ­ întoarcere în unghi drept 
•  min. 1,50 m ­ spaţiu pentru manevră 
b. pentru pacienţi pe targa 
•  min. 0,70 m ­ deplasare în linie dreaptă 
•  min. 1,80 m ­ întoarcere în unghi drept 
•  min. 2,20 m ­ spaţiu pentru manevră 

V.2.(A).3.2.3.  Lăţimea coridoarelor se va stabili în funcţie de destinaţia acestora, respectiv 


funcţie de categoria utilizatorilor, fluxurile de persoane şi materiale, mijloace de transport, modul 
de soluţionare a zonelor de staţionare şi aşteptare, determinant fiind criteriul cel mai sever. 
a.  lăţimea liberă a coridoarelor principale în unităţile de îngrijire diagnostic şi  tratament va fi: 
• min. 2,20 m ­ transport targa 
• min. 2,40 m ­ transport pat cu rotile 
b. lăţimea liberă a coridoarelor cu zone de aşteptare de­a lungul pereţilor va fi: 
• min. 2,40 m ­ aşteptare pe o latură 
• min. 3,50 m ­ aşteptare pe două laturi 
­ lăţimea liberă a coridoarelor ce constituie şi căi de evacuare va fi stabilită şi  funcţie de 
prevederile normativului de protecţie corrtra incendiilor. 

OBSERVAŢIE: 
/. Se recomanda ca zonele de aşteptare pentru pacienţi să fie soluţionate în buzunare laterale 
traseului de circulaţie propriu­zisă, pe cât posibil luminate natural, asigurându­se astfel şi 
iluminarea coridorului.                                                                           . 
2. Zonele de aşteptare pentru bolnavii grav se vor amplasa în spaţii închise faţă de coridor şi  . 
faţa de celelalte zone ae aşteptare. 

V.2.(A).3.2.4.  înălţimea liberă a încăperilor va fi stabilită funcţie de cubajul de aer necesar, 
condiţionările tehnologice (gabarite, aparatură, trasee, instalaţii) precum şi asigurarea 
iluminatului natural în profunzimea încăperilor, dar: 
• min. 2,40 m ­ pe căile de circulaţie principale; 
• min. 2,80 m ­ în saloanele de bolnavi şi toate celelalte spaţii în care se desfăşoară activităţi 
medicale. 

V.2.(A).3.2.5. Gabaritele uşilor se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperii respectiv funcţie de 
categoriile de utilizatori, gabaritele aparaturii, utilajelor şi mobilierului, tipul mijloacelor de 
transport, precum şi funcţie de poziţia uşii în sistemul căilor de evacuare. 
a. înălţimea liberă a uşilor curente va fi: 
• min. 2,04 m 
b. lăţimea liberă a uşilor va fi: 
•min. 1,05 m ­ la saloane bolnavi; 
• min. 1,40 m ­ la săli operaţii şi trasee pe care se deplasează bolnavi pe targa; 
• min. 0,90 m ­ la spaţiile de diagnostic ­ tratament; 
• min. 0,70 m ­ la grupuri sanitare pentru pacienţi valizi; 
• min. 0,80 m ­ la grupuri sanitare pentru persoane handicapate. 
c. pe căile de evacuare, dimensiunile uşilor se vor stabili conform normativului de
protecţie contra incendiilor. V.2.(A).3.3. Modul de soluţionare a elementelor de construcţie şi 
dotare fixă pe căile de circulaţie 

V.2.(A).3.3.1.  Condiţii de rezolvare a uşilor 
a. pe traseele de circulaţie ale pacienţilor uşile vor fi vizibile, având înscrisuri privind destinaţia 
încăperilor, vor avea sisteme de acţionare simple, iară risc de blocare si nu vor avea praguri; 
b.  prin modul de amplasare sau sensul de deschidere, uşile nu vor limita sau împiedica 
circulaţia, nu vor lovi persoanele care. circulă sau îşi desfăşoară activitatea, nu se vor ciocni între 
ele la deschiderea consecutivă. 
c. uşile batante precum şi uşile amplasate transversal pe traseele de circulaţie vor avea geam la 
înălţimea corespunzătoare ochilor. 

OBSERVAŢIE 
Nu se recomanda uşi cu geam pe toată înălţimea pe traseele de circulaţie a pacienţilor pe targa 
sau în scaun rulant. In cazul in care se utilizează astfel de uşi, partea inferioară a acestora se va 
proteja cu hare sau grile. 

d. uşile amplasate pe căile de evacuare şi adiacent acestora sau cele care închid spaţii cu pericol 
de incendiu sau explozie vor respecta prevederile din normativul de protecţie contra incendiului. 
e.  uşile care închid încăperi în care se utilizează surse de radiaţii se vor ecrana corespunzător şi 
vor purta marcaje sau semnalizări de atenţionare (conform cu prevederile „Normativului 
republican de lucru cu radiaţii nucleare"). 
f. uşile care închid spaţii în care se lucrează cu substanţe ce degajă noxe, vor avea prevăzute 
sisteme de etanşare şi vor purta marcaje de atenţionare sau de interzicere a accesului, după caz; 
g. uşile culisante sau componentele culisante ale ghişeelor de relaţii cu publicul (pacienţii) vor fi 
asigurate împotriva ieşirii din ghidaje. 

V.2.(A).3.3.2.  Condiţii de rezolvare a pardoselilor 
a. să aibă suprafaţa plană, netedă dar antiderapantă; 
b. să fie la acelaşi nivel pe tot etajul; eventualele denivelări survenite din cerinţe tehnologice 
proprii unor servicii se vor prelua prin pante de maxim 8%; 
c. să fie realizate din materiale rezistente la uzură, care nu produc: praf şi scame prin erodare, 
care nu se deformează sub acţiunea greutăţilor sau şocurilor mecanice şi ale căror îmbinări sau 
rosturi de montaj nu crează pericol de agăţare sau împiedicare; 
d. să fie lavabile (hidrofuge) uşor de întreţinut, să permită realizarea de reparaţii în mod rapid, 
simplu, comod; 
e. să fie aseptice şi să nu reţină praful în încăperile în care se cer condiţii de igienă şi asepsie mai 
severe. 
f. să nu producă scântei la lovire şi să nu aibă potenţial de încărcare electrostatică în încăperi în 
care se pot produce amestecuri explozibile în aer; 
g.   să fie rezistente la acţiuni chimice ale substanţelor utilizate în spital (dezinfectanţi, reactivi, 
medicamente, chimicale de laborator); 
h. să fie incombustibile în încăperile în care se lucrează cu flacără liberă, materiale 
incandescente sau cu temperatură ridicată; 
i. să fie prevăzute cu pante de scurgere şi sifoane în încăperile unde tipul de 
activitate presupune acumulări de apă pe pardoseală; 
j. să aibă coeficient de conductibilitate termică şi electrică scăzut. 

V.2.A. 3.3.3 Conditii de rezolvare a peretilor
a. pereţii laterali căilor de circulaţie vor fi plani, netezi (fără asperităţi şi profite ornamentale); nu 
se vor prezenta bavuri, muchii tăioase sau alte surse de rănire; 
b. se vor evita soluţiile constructive care induc deplanâri (grinzi secundare, stâlpi şi sâmburi 
ieşiţi din planul pereţilor); 
c. se vor evita ghene de instalaţii ieşite din planul pereţilor; 
d.  suprafeţele vitrate vor fi rezolvate prin pană Ia înălţimea de cea. 1,00 m (din materiale 
rezistente la lovire). 

V.2.(A).4.  Siguranţa cu privire la schimbare de nivel 
(galerii, balcoane, şarpante, ferestre, uşi ­ ferestre) 

V.2.(A).4.1­ Condiţii de rezolvare 
a. diferenţele de nivel sub 3 trepte vor fi rezolvate prin plan înclinat, cu pante de max. 8%. 

V.2.(A).4.2. Măsuri de protecţie 
a. la denivelări mai mari de 0,30 m se prevăd balustrade (parapete) de protecţie, alcătuite 
conform STAS 6131. 
• înălţimea curentă h = 0,90 m; 
b. ferestrele fără parapet sau cu parapet sub 0,90 m şi uşile ­ ferestre aflate Ia mai mult de 0,50 m 
faţă de sol, vor fi asigurate cu balustrade de protecţie conform   • prevederilor STAS 6131 („h" 
recomandat = 1,00 m); 
c.  ferestrele de la pediatrie şi neuropsihiatrie vor fi prevăzute cu grile sau alte sisteme de 
protecţie. 

V.2.(A).5.    Siguranţa cu privire la deplasarea pe scări si rampe 

V.2.(A).5.1. Condiţii de rezolvare 
a. dimensiuni trepte şi contratrepte: 
• h = max. 16,5 cm; 
• 1 = min. 28 cm, cu condiţia: 
• 2h +1 = 62 ­ 64 cm; 
b. lăţime rampă scară şi podeşte (pe traseele bolnavilor): 
•  în general 1 = min 1,20 m (impus de necesităţi persoane handicapate cu dificultăţi de mers); 
• pentru transportul persoanelor cu targa: ­scări 1 = min. 1,40 cm; 
­ podeşte 1 = min. 2,20 m; 
c. treptele vor fi astfel conformate încât să nu existe pericol de accidentare prin agăţare cu vârful 
piciorului; 
d. finisajul scărilor va fi realizat din materiale antiderapante 
e. toate treptele unei scări vor avea aceleaşi dimensiuni; 
f. înălţimea liberă de trecere, de la nasul treptei pe linia de flux şi înălţimea liberă de trecere pe 
sub scară: 
• h = min. 2.40 m; 
g. nu se vor utiliza scări cu trepte balansate pe căile de evacuare. 

V.2.(A).5.2. Măsuri de protecţie 
a.  scările vor avea mana curentă (fixată pe parapet sau pe perete) pe o singură parte, în cazul 
rampelor cu 1 ­ 3 fluxuri şi pe ambele părţi în cazul celor mai late. 
b. spre partea liberă a rampei sau podestului, scările vor fi prevăzute cu balustradă având h 
curent = 0,90 m (şi conform prevederi STAS 6131);
c.  balustrada trebuie astfel alcătuită încât să nu permită căderea sau trecerea copiilor dintr­o 
parte în alta (cazul secţiei de pediatrie). 
• fără elemente orizontale sau elemente decorative cu potenţial de căţărare (între 0,12 şi 0,60 m 
de la partea inferioară); 
• cu distanţa între montanţi max. 10 cm; 
d. mana curentă va fi astfel conformată încât să fie uşor cuprinsă cu mâna (0 max 4­5 cm) şi să 
nu prezinte nici un risc de agăţare sau rănire; 
e. scările vor fi corespunzător luminate, fără a produce fenomenul de orbire. V.2.(A).6. 

V.2.(A)..6.Siguranţa cu privire la iluminarea artificială 

V.2.(A).6.1. Iluminare medie pentru iluminatul de siguranţă 
a. pentru continuarea lucrului 
­ în general ­10% din iluminatul normal; 
­ în încăperile blocului operator ­ 80% din iluminatul normal; 
­ la câmpul de operaţie ­ egal cu iluminatul normal. 
b. pentru evacuare 
­ min. 2 Ix; 
c. pentru zona supraveghere în timpul nopţii (în zona patului) 
­ min. 5 Ix ­ încăperi adulţi; 
­ min. 20 lx ­ salon sugari, nou născuţi; 
d. pentru veghe (orientare) 
­ cabinet consultaţii, tratamente intensive 
• min. 2 lx. 

V.2.(A).6.2. Iluminarea medie pentru iluminatul normal pe căile de circulaţie orizontală şi 
verticală 
a. holuri, coridoare, scări: 
• 200 ix­ziua; 
•  50 Ix ­ noaptea; 
b. holurile şi coridoarele din blocul operator: 
• 300 lx ­ ziua: 
•  100lx ­noaptea. 

MENŢIUNE 

Raportul între nivelurile de iluminare medie dintre, două încăperi alăturate trebuie să fie min 
0.1(Emed1 / Emed2 ³ 1/10) 

V.2.(A).6.3. Factorul de uniformitate (E min/E max) pentru iluminatul de siguranţă 
a.  pentru evacuare şi circulaţie 1/40 (la nivelul suprafeţei de circulaţie ­ în axul acesteia); 
b. pentru continuarea lucrului 1/2 ... 1/4 (la nivelul suprafeţei de lucru). 

V.2.(A).6.4. Iluminarea medie pentru iluminatul normal al spaţiilor exterioare 
­min. 10 1x 

V.2.(A).6.5. Continuitatea serviciului 
a. duratele maxime de întrerupere în alimentare (conform cap. III.4.14.1) trebui să fie: 
• pentru receptoare de categoria 0 (bloc operator, bloc naşteri, terapie intensivă 
­ sub 0,15 secunde
• pentru receptoare de categoria I (iluminatul de siguranţă, centrala termică, staţi de hidrofor, 
staţia de oxigen, staţia de frig prosectură, unul dintre ascensoare). 
­ sub 1 minut 
•  pentru receptoare categoria II (restul încăperilor ce nu au fost menţionate 1 categoria 0 şi I). 
­ sub 4 ore (dacă alimentarea se face din post de transformare propriu) 
­ sub 8 ore (dacă alimentarea se face din reţeaua de 0,4 kV a furnizorului) 
b. alimentarea cu energie electrică se asigură din SEN (sistemul energetic naţional pentru 
receptoarele de categoria Ii­a, prin grup electrogen cu pornire automat (conform cal. III.2.4.3) 
pentru receptoarele de categoia I­a şi prin baterii d acumulatoare pentru receptoarele de categoria 
0. 

V.2.(B)       SIGURANŢA CIRCULAŢIEI CU MIJLOACE DE TRANSPORT 
MECANIZATE 
Siguranţa circulaţiei cu mijloace de transport mecanizate implică protecţii 
utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu ascensorul 
Transportul pe verticală a categoriilor de utilizatori luaţi în considerare se face ci 
ascensoare diversificate ca mărime, capacitate de transport, viteza. 
Spitalele se vor dota, începând cu două nivele, cu ascensoare de spital (alcătuit conform 
prevederi STAS 2455) şi cu ascensoare obişnuite (alcătuite conforn prevederi STAS 2453). 
Determinarea numărului şi tipului de ascensoare se va face astfel încât să s< 
asigure fluenţa circulaţiei, timpul de aşteptare şi de parcurs trebuie să corespundi 
specificului spitalului, fără a perturba desfăşurare activităţilor medicale sau a celo 
paramedicale. 
In afara ascensoarelor pentru persoane, spitalele se dotează cu ascensoare pentn 
materiale destinate unor transporturi specializate, după caz (transportul alimentelor 
aprovizionarea farmaciei etc). 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ 

V.2.(B).l.  Siguranţa cu privire la deplasarea ascensoarclor pentru spitale 

V.2.(B).1.1. Condiţii de conformare şi funcţionare 
a. dimensiunile cabinei vor fi: 
• min. 2,20 m lăţime 
• min. 2,70 m adâncime 
b. dimensiunile uşilor vor fi: 
• min. 1,40 m lăţime liberă 
• min. 2,05 înălţime liberă 
c. uşile vor fi glisate cu deschidere ­ închidere automată 
d. dimensiunile platformei de acces în faţa ascensorului vor fi: 
• min. 2,50 x 3,30 ­ grupare pe un front 
• min. 2,50 x 540 ­ grupare pe două fronturi 
e. viteza de deplasare va fi: 
• max. 0,5 m/sec 
f. diferenţa de nivel între cabină şi palier va fi: 
• max. 2,5 cm 
g.  finisajul cabinei va fi rezistent la şocuri, uşor de spălat şi dezinfectat şi nu v prezenta muchii 
tăioase, proeminente sau profile ce pot constitui o potenţială sun de rănire. 
OBSERVAŢIE:
Numărul de ascensoare se va calcula funcţie de structura medicală a paturilor, considerându~i 
un indice minim necesar de 1 ascensor/120 paturi cu condiţia ca orice spital, indiferent % 
capacitate, să fie dotat cu minim 2 ascensoare. 

V.2.(B). 1.2. Măsuri de protecţie 
a. la interiorul cabinei se va prevedea o mana curentă de protecţie la h = 0,90 rr 
b.  pentru caz de emergenţă va fi prevăzut buton de alarmare şi iluminat c siguranţă. 

V.2.(B).2.  Siguranţa cu privire la deplasarea cu ascensoarele de persoane (inclus 
persoane handicapate) 
Se vor respecta prevederile normativului CE 1 ­ 95 cu următoarele preciza suplimentare pentru 
persoane handicapate: 
a. platforma de,acces din faţa ascensorului va fi de: 
• min. 1,50 x 2,40 m­ascensoare grupate pe un front 
• min. 1,50 x 3,30 m ­ ascensoare grupate pe două fronturi 
b. butoanele de acţionare vor fi prevăzute la h max. = 1,20 m 

V.2.(C)      SIGURANŢA   CU   PRIVIRE  LA   RISCURI   PROVENITE   DIN 
INSTALAŢII 
Siguranţa cu privire la instalaţii implică asigurarea protecţiei utilizatorilo împotriva riscului de 
accidentare provocat de posibila funcţionare defectuoasă i instalaţiilor sau de eventualul contact 
cu diverse elemente ale acestora. 
Toate instalaţiile din clădirile spitaliceşti vor trebui concepute şi executate în aş fel încât toţi 
utilizatorii şi în special bolnavii să fie protejaţi faţă de riscuri pentr sănătatea şi viaţa lor, ţinând 
seama şi de faptul că bolnavii, bătrânii şi copiii pe face gesturi necontrolate şi manevrări greşite 
în utilizarea instalaţiilor. O cerinţă obligatorie este respectarea întocmai a prevederilor 
normativele specifice diferitelor tipuri de instalaţii. 
Se vor respecta şi prevederile cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirile civile din punct 
de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" CE 1­95 (cap. 2.3 cu condiţionările specifice 
clădirilor spitaliceşti, precizate mai jos. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ 

V.2.(C).l.    Protecţia împotriva riscului de electrocutare 
a. alimentarea cu energie electrică a diferitelor echipamente şi aparate medicale: va face cu 
respectarea condiţiilor de montaj indicate de furnizor (eventual c adaptarea acestora pentru a se 
conforma reglementărilor în vigoare, dacă norme româneşti sunt mai severe). 
b. tablourile electrice cu aparatele de comutare, siguranţă şi control, vor fi astl amplasate şi 
asigurate încât să nu permită accesul la ele decât pentru personal instruit în utilizarea lor. 
c.  pentru fiecare echipament şi utilaj care poate prezenta riscuri la manevrar greşită se vor afişa 
instrucţiuni de utilizare. 
d. cablajele care leagă componente ale aparaturii medicale, aflate la distanţă înt ele, se vor 
amplasa în canale sau ghene de cable protejate cu capace şi măsti evitându­se desfăşurarea lor 
liberă pe pardoseală sau pe pereţi, până la h = 2,20 

V.2.(C).2.  Protecţie împotriva riscului de arsură sau opărire 
a. agenţii termici utilizaţi în spitale pentru încălzire, ventilaţie, climatizare voi de natura să nu 
producă panică sau accidente în caz de defecţiune sau avariere ( se va utiliza apa fierbinte).
b.  instalaţiile de apă fierbinte sau abur pentru uz tehnologic ­ medical vor a> elementele 
componente (conducte şi echipamente) amplasate în spaţii şi pe trai protejate (ghene închise) 
inaccesibile pentru persoanele neinstruite 
­ materialele de închidere a ghenelor vor asigura o etanşare şi o rezistenţă term mresnunzătoare: 
­conductele vor fi izolate termic. 
c. în spaţiile tehnice (staţii, centrate, subsoluri sau canale vizitabile) conductele ' 
termice se vor semnaliza prin simboluri şi culori distincte. 
d. pentru instalaţiile şi aparatele din laboratoare şi spaţiile tehnico­medicale care pot provoca 
arsuri sau opărire, se vor respecta prevederile normelor de protecţia muncii în sectorul sanitar. 

V.2.(C).3.    Protecţia împotriva riscului de explozie 
a. toate instalaţiile, recipienţii şi echipamentele pentru agenţi termici sub presiune vor fi 
prevăzute cu dispozitive de siguranţă pentru cazul când presiunea se ridică peste parametrii 
nominali (supape de siguranţă, elemente de automatizare, etc.) 
b. toate instalaţiile şi echipamentele care utilizează apa cu temperaturi peste 114 C C vor respecta 
prescripţiile tehnice ISCIR şi vor fi autorizate de acesta la punerea în funcţiune. 
c. dimensionarea şi amplasarea rezervoarelor de carburanţi şi combustibili pentru centralele 
termice vor fi conforme cu prevederile normativului P 118 şi I ­ 13 privind protecţia la explozie. 
d. proiectarea instalaţiilor de gaze naturale (gaz metan) se va face cu respectarea normativului 
specific atât în ce priveşte componentele instalaţiei propriu­zise cât şi în ce priveşte condiţiile pe 
care trebuie să le îndeplinească spaţiile în care acestea sunt amplasate (panouri de explozie 
dirijată, rezistenţa pereţilor şi planşeelor, guri de aerisire, cubaj de aer, etc). 
e. pentru instalaţiile de oxigen şi fluide medicinale, ce utilizează butelii şi recipienţi sub presiune, 
se vor respecta normele ISCIR, prevederile din P 118 şi prevederile din normativele Ministerului 
Sănătăţii referitoare la modul de utilizare şi măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei 
muncii. 
f. instalaţiile electrice în blocul operator şi spaţiile pentru anestezie se vor plasa la înălţimea de 
peste 1,00 m de la pardoseală, iar masa de operaţie şi restul de mobilier şi aparatura medicală se 
vor conecta la reţeaua de împământare pentru a preveni riscul producerii de scântei în zona de 
deasupra pardoselii unde se pot acumula gaze de narcoză care ar putea exploda. 
în acelaşi scop se prevede şi ventilarea ­ climatizarea corespunzătoare a spaţiilor cu exhaustoare 
şi de la partea inferioară a încăperilor. 
g. la bateriile de acumulatori şi redresori pentru alimentarea electrică de siguranţă se vor lua 
măsuri corespunzătoare de conformare geometrică a spaţiilor şi aerisire naturală permanentă 
pentru a preveni riscul acumulatorilor de hidrogen. 

V.2.(C).4.    Protecţia împotriva riscului de intoxicare 
a. instalaţiile de ventilare (canalele) ce asigură evacuarea degajărilor de substanţe nocive de la 
hotele de exhaustare, nişe şi boxe vor fi individuale, vor evita străbaterea de încăperi în care se 
pot afla bolnavi (la etajele superioare), vor avea ventilatoarele de evacuare amplasate la capătul 
dinspre exteriorul instalaţiei pentru a menţine canalele de evacuare în subpresiurie. 
b. materialele din care se execută componentele instalaţiilor de evacuare a aerului vor fi protejate 
la acţiunea degradantă a substanţelor chimice evacuate pentru ca eventualele defecţiuni produse 
instalaţiei să nu o transforme în sursa de noxe pentru spaţiile prin care trece. 
c. instalaţiile de evacuare a aerului viciat cu substanţe toxice vor fi monitorizate pentru 
supravegherea permanentă a stării lor de funcţionare. 

V.2.(C).5.    Protecţia împotriva riscului de contaminare sau otrăvire
a. aparatura medicală de investigare şi tratament ce foloseşte radiaţii penetrante trebuie să fie 
izolată din punct de vedere al iradierii faţă de încăperile din jur, în funcţie de caracteristicile 
sursei de radiaţie, natura radiaţiei şi puterea fascicolului. 
b. pentru protecţia împotriva riscului de contaminare se vor respecta şi prevederile cuprinse în 
„Norme republicane la radioprotecţie" şi „Norme republicane de securitate nucleară". 

V.2.(C).6.    Protecţia împotriva descărcărilor atmosferice 
se va asigura la clădiri spitaliceşti cu minim 75 paturi, în conformitate cu prevederi Normativ 
I.20. 

V.2.(C).7.    Protecţia cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor 
va fi asigurată conform prevederi „Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar" cap. III. 

V.2.(D).      SIGURANŢA CU PRIVIRE LA LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE 
Se vor respecta prevederi cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirilo civile din punct de 
vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" ­ cod CE 1 /95 (cap 2.4) şi prevederi specifice 
lucrărilor de întreţinere din clădiri spitaliceşti, cuprins în „Norme de protecţie a muncii în 
sectorul sanitar". 

V.2.(E).      SECURITATEA LA INTRUZIUNI ŞI EFRACŢII 

V.2.(E). 1. Pe lângă prevederile cuprinse în „Normativul privind proiectarea clădirilor civi din 
punct de vedere al cerinţei.de siguranţă în exploatare" cod CE 1/95 (cap. 2.: pentru clădirile 
spitaliceşti este necesară asigurarea unor măsuri suplimentare < securitate împotriva efracţiei 
pentru unele sectoare, compartimente şi încape după cum urmează: 
a. spaţii de lucru şi depozite în care se afla materiale sau substanţe periculoa (otrăvitoare, 
inflamabile, explozibile, narcotice, surse radioactive, culturi bacterii şi viruşi). 
b. spaţii cu aparatura medicală de înaltă performantă (majoritatea cabinetelor din sectoarele de 
investigaţii si tratamente speciale). 
c.  Compartimente în care trebuie menţinute condiţii deosebite de sterilitate sau asepsie (bănci de 
sânge sau ţesuturi, laborator de produse sterile, bloc operator, biberonerie. sterilizare). 
d.  spaţii tehnice şi staţii a căror avariere poate pune în pericol bolnavii sau alte categorii de 
utilizatori ai spitalului (staţia de oxigen, tablourile electrice, staţia de apă sterilă, sistemele de 
control automat ale funcţionării instalaţiilor). Măsurile de protecţie la efracţie a spaţiilor 
enumerate mai sus vor fi: 
­ prevederea de uşi solide şi sisteme de încuiere fiabile 
­ protejarea ferestrelor cu grile sau obloane 
­ prevederea de sisteme de alarmare 

V.2.(1:).2. In incintele şi clădirile spitaliceşti sunt necesare măsuri speciale împotriva intruziunii 
insectelor şi rozătoarelor care pot deveni un vehicul pentru transmiterea infecţiilor între diferitele 
sectoare ale spitalului, dar şi între spital şi populaţia din zonă. Printre măsurile ce trebuie avute în 
vedere la proiectare şi execuţie, cele mai importante sunt: 
­ etanşarea conductelor şi cablelor la trecerea prin pereţi şi planşee 
­ prevederea de materiale de construcţie şi de finisare care să permită incuibarea insectelor 
­  ghcnele pentru trasee de conducte şi cable să fie închise etanş, dar în caz de necesitate să fie 
accesibile acţiunilor de salubrizare. 
­ tunelurile şi galeriile de instalaţii, subsolurile tehnice să fie finisate corespunzător menţinerii 
curăţeniei, să aibă instalaţii de evacuare a apelor accidentale, să permită inspecţia şi 
întreprinderea acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare.
ANEXAV.2. 

DOCUMENTE CONEXE 

STAS 12.400/1,2  ­ Performanţe în construcţii (Mod de exprimare al performanţelor) 
CE ­ 1 /95  ­ Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere 
al cerinţei „Siguranţa în exploatare" 
C 239  ­ Normativ pentru adaptarea construcţiilor de locuit, a construcţiilor 
şi locurilor publice la cerinţele persoanelor handicapate 
Normativ  ­ Proiectarea spitalelor generale 
departamental 
N 425  ­ Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar 
Norme                             .­ Prevenirea şi stingerea incendiilor pentru ramura Ministerului 
Sănătăţii 
P 118  ­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind 
protecţia la acţiunea focului 
N 133  ­ Norme Republicane de Securitate Nucieară 
I 7  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu 
tensiuni până la 1000 V 
ID 17  ­ Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea instalaţiilor 
electrice în zone cu pericol de explozie 
I 20  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie 
contra trăznetului 
I 5  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire 
I 6  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor 
de utilizare a gazelor naturale 
I13  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare 
I 9  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare 
C31  ­  Prescripţii   tehnice   pentru   proiectarea,   execuţia,   montarea, 
instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea cazanelor de abur de 
joasă presiune şi a cazanelor de apă caldă 
C 37  ­ Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia şi încercarea în 
vederea amenajării supapelor de siguranţă destinată echipării cazanelor şi recipientelor sub 
presiune 
C4  ­  Prescripţii  tehnice  pentru  proiectarea,   execuţia,   instalarea, 
exploatarea, separarea şi verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune 
PE 204  ­ Instrucţiuni privind exploatarea şi întreţinerea punctelor termice 
PE 216  ­ Regulament de exploatare tehnică a instalaţiilor de cazane 
I 25  ­ Instrucţiuni tehnice pentru efectuarea încercărilor hidraulice şi 
pneumatice la recipiente 
STAS 2612  ­ Protecţia împotriva electrocutărilor. Limite admise. 
STAS 6526  ­ Manometru diferenţial cu tub în formă de V. Condiţii generale 
Catalog IPCT  ­ Detalii, elemete şi subansambluri canale de aer. Grupa VI­90 
STAS 2453  ­ Ascensoare pentru persoane 
STAS 2455  ­ Ascensoare pentru spitale 
STAS 2965  ­ Scări interioare în construcţii 
STAS 6131  ­ Înălţimi de siguranţă şi alcătuirea parapetelor 
P 92  ­ Normativ privind dotarea cu ascensoare a clădirilor de locuit, social 
culturale şi administrative
V.3. SIGURANŢA LA FOC 
•  Cerinţa de calitate a construcţiilor, privind siguranţa la foc, în cazul unităţilor spitaliceşti, 
impune ca soluţiile adoptate prin proiectare şi menţinute în exploatare, sâ asigure, în caz de 
incendiu, următoarele: 
­ protecţia utilizatorilor (bolnavi, personal medical, vizitatori, aparţinători) ţinând seama de 
starea lor de sănătate precum şi riscul de incendiu; 
­ limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale; 
­ împiedicarea extinderii incendiului la vecinătăţi; 
­  prevenirea avariilor la construcţii şi instalaţii învecinate, în cazul prăbuşirii clădirii incendiate; 
­  protecţia echipelor de intervenţie şi a serviciilor mobile de pompieri care acţionează pentru 
stingerea incendiilor, evacuarea ocupanţilor şi a bunurilor materiale. 
•  Concretizarea cerinţelor utilizatorilor în ceea ce priveşte siguranţa la foc se va face funcţie de 
situaţia concretă determinată de condiţiile specifice existente, corelată cu performanţele clădirii 
referitoare la siguranţa la foc. 
Condiţiile specifice existente, vizează atât evacuarea dificilă a persoanelor din clădirea spitalului 
(bolnavi greu dcplasabili sau care nu se pot deplasa singuri) cât şi menţinerea Iară întrerupere a 
activităţii blocului operator. 
•  Condiţiile performante specifice şi cuantificarea acestora, pentru fiecare caz concret, va fi 
stabilit de către proiectantul de investiţie pe baza scenariilor de siguranţă la foc elaborate 
conform reglementărilor de specialitate (conform Anexa V.3.). 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind: 

V.3.1.  Riscuri de izbucnire a incendiilor 

V.3.1.1. Riscurile de izbucnire a incendiilor în clădirile spitaliceşti trebuie reduse, în condiţiile 
asigurării funcţionalităţii, prin limitarea surselor potenţiale de aprindere, a materialelor şi 
substanţelor combustibile. încadrarea încăperilor şi a spaţiilor din construcţiile spitaliceşti în 
nivelurile de risc, are în vedere activitatea desfăşurată, densitatea sarcinii termice şi alcătuirea 
constructivă. 

V.3.1.2. încăperile şi spaţiile clădirilor spitaliceşti se încadrează în următoarele niveluri de risc: 
­  risc obişnuit (densitatea sarcinii termice mai mică de 420 Mj/mp) cuprinzând majoritatea 
spaţiilor destinate bolnavilor, respectiv: saloane, cabinete consultaţii, spaţii destinate 
tratamentelor, săli operaţie etc. 
­  risc mediu (densitatea sarcinii termice cuprinsă între 420 şi 840 Mj/mp) cuprinzând, în 
principal. încăperi şi spaţii tehnice, cum ar fi: centrale de ventilaţie, laboratoare, bucătării etc. 
­ risc mare în care sunt cuprinse încăperi şi spatii cu densitatea sarcinii termice peste 840 Mj/mp 
(depozite, arhive etc.). 

OBSERVAŢIE 
Densitatea sarcinii termice va fi calculată, de la caz la caz, funcţie de situaţia concretă, conform 
prevederi STAS 10903/2. 

V.3.1.3. Este interzisă folosirea sau depozitarea lichidelor şi gazelor combustibile în alte locuri 
decât cele special amenajate şi fără respectarea măsurilor de prevenire şi stingere specifice 
pentru cantităţi limitate. 

V.3.2.  Asigurarea protecţiei utilizatorilor prin stabilirea intervalelor de timp 
care să permită corelarea acţiunilor de intervenţie şi salvare, cu dezvoltarea incendiului.
V.3.2.1.        Timpul de alarmare a utilizatorilor 
Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi semnalizarea acestuia diferă în funcţie de 
sistemele utilizate (automate sau comandate de om) 
­ în cazul echipării cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor: 
• max. 30 secunde 
­ în cazul neechipârii cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor: 
• max. 60 secunde. 

V.3.2.2.  Timpul de alertare a serviciilor de pompieri 
Intervalul de timp dintre momentul semnalizării incendiului (alarmare) şi cel al alertării 
serviciilor de pompieri depinde de sistemul utilizat: 
­ sisteme automate de alertare: 
• max. 30 secunde 
­ sisteme manuale de alertare: 
• max. 2 minute. 

V.3.2.3.    •  Timpul de supravieţuire a utilizatorilor 
Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi limita menţinerii în viată în spaţiile destinate 
activităţilor medicale se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, dar: 
­ min. 20 minute ­ în construcţiile ce au grad I ­ II rezistenţă la foc 

V.3.2.4.        Timpul de evacuare a utilizatorilor 
Intervalul de timp dintre alarmarea utilizatorilor şi evacuarea acestora în exterior sau în spaţii 
special amenajate, se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al clădirii şi lungimea 
maximă a căii de evacuare, considerând că deplasarea pe orizontală a persoanelor bolnave se 
face în cea. 0,05 m/sec. 
Grad de rezist, la foc al  Lungime maximă a căii de evacuare (metrii)  Timp de evac. 
constr.  maxim 
(secunde) 
în două dir. (2)  într­o singură dir. (1)  (­2)  (­1 

I – II  30  20  600  400

V.3.2.5.        Timpul de localizare şi stingere a incendiilor 
Intervalul de timp dintre alarmare şi momentul punerii sub control şi stingerii incendiului este 
funcţie de echiparea şi dotarea cu mijloace de stingere, precum şi de timpul de alertare al forţelor 
de intervenţie 
­ max. 60 minute 

V.3.2.6.  Timpul de propagare la clădirile învecinate 
Se ia în considerare în cazul spitalelor pavilionare (în cazul spitalelor monobloc, distanţele cerute 
de condiţiile urbanistice asigură o protecţie suficientă la propagarea focului) 
­ min. 30 minute 

V.3.3. Asigurarea performanţelor construcţiei si a principalelor ei părţi componente 
(comportarea la foc a construcţiilor) 
V.3.3.1.        Timpul de incendiere totală (flash ­ over) 
Intervalul de timp dintre momentul alarmării şi momentul generalizării combustiei la toate 
elementele şi materialele din clădire trebuie să fie de cel puţin două ori timpul de supravieţuire 
­ min. 40 minute la construcţii de grad I ­ II rezistenţă la foc 

V.3.3.2.  Etanşeitatea la aer a construcţiei 
Volumul de aer ce intră în interiorul clădirii, când tâmplăria exterioară (uşi, ferestre) este în 
poziţie închisă, precum şi cel care iese din clădire, datorită diferenţei de presiune, trebuie 
controlat şi redus cât mai mult posibil 
­ max. 1 schimb aer/oră. 

V.3.3.3.  Compartimentarea antifoc a construcţiei 
Aria compartimentelor antifoc trebuie să fie realizată în limitele admise, în corelare cu gradul de 
rezistenţă la foc şi numărul de niveluri, conform reglementărilor specifice. 

V.3.3.4.        Limita de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie ce delimitează sau 
separă spaţii ale clădirii 
a. elemente ce delimitează compartimentele antifoc 
­  pereţi antifoc realizaţi din materiale incombustibile (clasa Co) cu limita de rezistenţă la foc 3 
ore ­ 7 ore, în funcţie de densitatea sarcinii termice din compartimente; 
b. elemente de separare din cadrul compartimentelor de incendiu sunt: 
­ pereţii despărţitori ai diferitelor spaţii funcţionale au limite de rezistenţă la foc şi clase de 
combustibilitate normate, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, destinaţia 
spaţiului respectiv şi rolul elementelor de separare, potrivit reglementărilor. 

V.3.3.5.        Limita de rezistenţă Ia foc a faţadelor şi acoperişului (elemente neportante) 


In funcţie de gradul de rezistenţă la foc asigurat, limita de rezistenţă la foc a pereţilor exetriori 
neportanţi este: 
­ min. 15 minute (Co) ­ grad I rezistenţă la foc; 
­ min. 15 minute (C2) ­ grad II rezistenţă la foc 
Acoperişurile se alcătuiesc şi se realizează conform condiţiilor corespunzătoare gradului de 
rezistenţă la foc al construcţiei. 

V.3.3.6.        Rezistenţa la foc a structurii portante 
Structura portantă a construcţiei, funcţie de gradul de rezistenţă la foc trebuie să îndeplinească 
următoarele condiţii minime de combustibilitate şi rezistenţă la foc: 
Tip element  Grad de rezistenţă la foc 
I  II 
stâlpi, coloane, pereţi portanţi  nivel curent  Co 2 h 30'  Co 2h 
ultim nivel  Co 1 h 30'  Co 1h 
grinzi, planşee­niv. curent acoperiş terasă  Co 1h  Co 45' 
grinzi olansee oeste subsol  Co 1 h 30'  Co 1h 

V.3.3.7.  Durata de sigurtanţă a refugiilor 
Intervalul de timp în care este asigurată supravieţuirea în spaţiile special amenajate, indiferent de 
modul în care evoluează incendiul, trebuie să fie cel puţin egal cu timpul de supravieţuire. ­ min. 
20 minute ­ grad I ­ II rezistenţă la foc.
V.3.3.8.        Existenţa şi condiţiile performante ale dispozitivelor de detectare şi alarmare 
Echiparea şi dotarea cu dispozitive de detectare şi alarmare se face confornj reglementarilor de 
specialitate astfel încât să se poată asigura timpul de alarmare stabilit (cap. V.3.2.I.). 

V.3.3.9.        Existenţa şi condiţiile performante ale sistemului de alertare în caz de incendiu 
Pentru anunţarea serviciilor mobile de pompieri, în caz de incendiu, se asigură mijloacele 
corespunzătoare funcţie de fiecare situaţie concretă, astfel încât să se asigure timpul de alertare 
stabilit (cap. V.3.2.2J. 

V3.3.10.      Condiţiile performante ale dispozitivelor de evacuare a fumului 
Limitarea propagării fumului în încăperi, coridoare, scări trebuie asigurată prii realizarea unor 
elemente despărţitoare corespunzătoare (pereţi, planşee) ş prevederea dispozitivelor de evacuare 
a fumului, corespunzător reglementărilo specifice. 

V.3.3.11.      Existenţa şi condiţiile performante ale sistemelor automate de stingere a 
incendiilor 
Necesitatea sistemelor automate de stingere se stabileşte în funcţie de riscurile d 
incendiu,   combustibilitatea   materialelor   şi   valoarea   aparaturii   utilizate 
respectându­se prevederile normelor tehnice în vigoare. 
Se va asigura declanşarea şi funcţionarea corespunzătoare, a sistemelor cu debitele 
intensităţile, presiunile şi timpul de funcţionare normate funcţie de necesităţii 
concrete. 

V.3.3.12.      Asigurarea duratei de siguranţă şi capacitatea căilor de evacuare 
Asigurarea intervalului de timp în care căile de evacuare pot fi utilizate în condiţ de siguranţă, se 
realizează, potrivit reglementărilor. în funcţie de capacitate maximă simultană, tipul de 
construcţie şi modul de rezolvare a căii de evacuare (în două direcţii, respectiv într­o singură 
direcţie). ­ min. 900 respectiv 600 sec. ­ gr. I ­ II. 
Capacitatea căilor de evacuare „C" (50 persoane/flux) va asigura trecere numărului de fluxuri 
determinate prin calcul (Număr fluxuri .,F k  ­­ Număr persoai ..N 4 " / Capacitate evac. „C"). 
în orice condiţii căile de evacuare (coridoare) nu vor avea lăţimea mai mică c 2.20 in pentru 
transportul persoanelor cu targa, sau 1,40 m pentru transportul braţe al copiilor preşcolari, uşile 
de pe căile de evacuare având lăţimea minimă ( 1,00 m. 

V.3.3.13.      Timpul de siguranţă privind funcţionarea ascensoarelor de intervenţie 
În clădirile înalte, cel puţin unul din ascensoarele prevăzute, se vor amenaja corespunzător 
asigurării operaţiunilor de stingere, având o capacitate de transport de 3 ­ 5 servanţi cu 
echipamentul respectiv. 
Timpul de funcţionare în siguranţă, al ascensoarelor de intervenţie, trebuie să fie cel puţin 2 ore 
de la izbucnirea incendiului. 

V.3.3.14.  Asigurarea condiţiilor pentru accesul autovehiculelor de intervenţie 
Construcţiile pentru spitale vor avea asigurate accese carosabile, corespunzător dimensionate şi 
alcătuite, care să permită accesul uşor al autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor, cel puţin 
la două faţade ale clădirii. 

V.3.3.15.      Echiparea şi dotarea construcţiei cu mijloace fixe şi mobile de intervenţie 
Construcţiile  se vor echipa  şi  dota  cu  mijloace de  intervenţie  conform 
reglementărilor specifice, în funcţie de tipul construcţiei şi densitatea sarcinii
termice. 
Se vor prevedea, după caz, stingătoare, hidranţi interiori şi exteriori de incendiu, 
coloane uscate, instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor etc, 
potrivit necesităţilor. 

V.3.3.16.      Asigurarea traseelor pentru accesul personalului serviciilor  mobile de 
pompieri 
Traseele de intervenţie trebuie să fie marcate corespunzător pentru a fi uşor de recunoscut, cât 
mai scurte şi amenajate astfel încât să se asigure protecţia forţelor care acţionează pentru stingere 
şi salvare. 

V.3.4.  Performanţele elementelor şi materialelor de construcţie 

V.3.4.1.        Combustibilitatea elementelor, respectiv a materialelor componente 
In clădirile spitaliceşti se vor utiliza materiale având clasa de combustibilitate admisă de normele 
specifice, în corelare cu gradul de rezistenţă la foc, respectiv clasa Co ­ pentru principalele 
elemente constructive. 

V.3.4.2.        Contribuţia la evoluţia incendiului 
este apreciată prin densitatea sarcinii termice corespunzătoare spaţiului respectiv 
şi se evaluează funcţie de situaţia concretă (totalitatea materialelor şi substanţelor combustibile, 
fixe şi mobile existente pe suprafaţa considerată) conform prevederi STAS 10903/2. 
Se vor asigura măsuri de protecţie corespunzătoare, stabilite prin reglementările tehnice. 
Se recomandă ca densitatea sarcinii termice în încăperile destinate bolnavilor să nu depaseasca 
420 MJ/mp 

V.3.4.3.        Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie combustibile 
Alcătuirea clementelor va fi astfel rezolvată încât incendiul să nu se propage cu uşurinţă. 
Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie trebuie să fie de maximm 45 cm în 
10 minute. 

V .3.4.4.        Nivelul admisibil de degajare a fumului şi gazelor toxice 
Se vor utiliza elemente şi materiale combustibile astfel încât prin inflamarea acestora să nu se 
degaje cantităţi mari de fum şi gaze toxice care să pericliteze sănătatea utilizatorilor. Se vor lua 
măsuri corespunzătoare de evacuare a fumului şi gazelor toxice. 

V.3.4.5.        Gradul de rezistenţă la foc al construcţiei 
va fi stabilit în funcţie de combustibilitatea şi limita de rezistenţă la foc a principalelor elemente 
de construcţie folosite, potrivit reglementărilor. Pentru spitale (respectiv clădirile în care se află 
bolnavi şi se desfăşoară activităţ medicale) se vor utiliza construcţii de gradul I sau II rezistenţă 
la foc. 

V.3.4.6.        Etanşeitatea la propagarea fumului şi a flăcărilor 
Intervalul de timp în care un element de separare împiedică trecerea fumului şi £ flăcărilor, dintr­ 
o încăpere în alta se stabileşte corespunzător destinaţiei acestuia în funcţie de gradul de rezistenţă 
la foc stabilit, conform normelor specifice (vez cap.V.3.3.3.­3.3.6.). 

3V .3.4.7.        Durata de stingere a incendiilor
Intervalul de timp până când focul este stins complet trebuie să se înscrie îi limetele rezistenţei 
la foc a elementelor structurale (maxim performanţi elementului cel mai puţin rezistent ­ planşeul 
în situaţia cea mai defavorabilă). ­ max. 1 oră ­ grad MI rezistenţă la foc. 

V.3.5.  Intervenţia pentru stingere 

V.3.5.1.        Timpul de începere a intervenţiei 
Intervalul de timp dintre momentul alertării şi cel al începerii acţiunii de intervenţiei la locul 
incendiului, depinde de echiparea cu instalaţii de semnalizare şi alertare de distanta la care se 
află unitatea de intervenţie de dotarea acestora, precum şi de operativitatea echipelor respective. 
Se va stabili, pentru fiecare situaţie concretă, prin elaborarea de scenarii de siguranţă. 

V.3.5.2.        Durata intervenţiei 
Timpul în care incendiul este oprit depinde de suma tuturor intervalelor de timj necesare 
începerii şi desfăşurării procesului de stingere.
ANEXA V.3 

DOCUMENTE CONEXE 
Decret 290­1977­ Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la  proiectare şi realizarea 
construcţiilor şi instalaţiilor 
P 118­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privin/d protecţia la acţiunea 
focului 
Ordin 381/1219 ­ Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor­ HG ­1994 completare la 
NC­1977 
HG 51 ­1992 ­ Privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a 
incendiilor 
Norme C 58 ­ Norme tehnice privind ignifugarea materialelor combustibile din lemn şi textile 
utilizate în construcţii 
Normativ 1 5 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare 
Normativ I 6 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de utilizare a 
gazelor naturale 
Normativ 1 7 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu 
tensiunea până la 1000 V.c.a şi 1500 V.c.c 
Normativ 1 9 ­ Normativ pentru priectarea şi executarea instalaţiilor sanitare 
Normativ 113 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire 
Normativ I 18 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de telecomunicaţii 
Normativ I 20 ­ Normativ privind proiectarea şi executarea  instalaţiilor de protecţie contra 
trăsnetului în construcţii 
STAS 1478 ­ Construcţii civile şi industriale. Alimentarea interioară cu apă. Prescripţii 
fundamentale 
STAS 6168 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Scări de intervenţie şi salvare 
STAS 6647 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Elemente pentru protecţia golurilor 
STAS 6793 ­ Lucrări de zidărie. Coşuri, canale de fum pentru focare obişnuite la constructii 
civile. Prescripţii generale. 
STAS 8844 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Uşi batante pe   scările de evacuare. 
Prescripţii constructive împotriva trecerii fumului 
STAS 297/1,2 ­ Indicatoare de securitate. Culori şi forme. Condiţii generale 
STAS 10903 ­ Calculul sarcinii termice în construcţii 
STAS 2965 ­ Scări interioare în construcţii 
STAS 3081 ­ Utilaje de stins incendii. Cutii metalice pentru hidranţi interiori 
STAS 4918 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator portativ cu raf şi CO2 
STAS 9752 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator cu dioxid de carbon
V.4 IGIENA, SANATATEA OMENILOR, REFACEREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI 
Cerinţa de igienă, sănătate şi protecţie a mediului implică conceperea şi  realizarea spaţiilor 
precum şi;a părţilor componente astfel încât şă nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor, 
urmarindu­se în acelaşi timp şi protecţia mediului înconjurător. 
În cazul clădirilor spitaliceşti, această cerinţă este de importanţă vitală şi se asigură atât din faza 
de proiectare cât şi din faza de exploatare a clădirii. Necesităţile utilizatorilor, în cazul acestei 
grupe de cerinţe, se referă la: 

A. Igiena mediului interior 
B. Igiena apei 
C. Igiena evacuării rezidurilor lichide 
D. Igiena evacuării rezidurilor solide 
E. Protecţia mediului 
V.4.(A).  IGIENA MEDIULUI INTERIOR 
Se referă la: 
1. Mediul higrotermic 
2. Igiena aerului 
3. Igiena finisajelor 
4. Igiena vizuală 
5. Igiena auditivă 

V.4.(A).l.       MEDIUL HIGROTERMIC 
Crearea unui mediu higrotermic minim admisibil, implică asigurarea unei ambianţe termice 
corespunzătoare atât în regim de iarnă cât şi în regim de vară. 
Se admite ca aceste condiţii să nu fie satisfăcute o zi pe an iarna şi 3 zile pe an vara. 
Asigurarea mediului higrotermic trebuie corelată cu asigurarea calităţii aerului 
şi optimizarea consumurilor energetice. 
CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ privind 

V.4.(A).1.1.  Asigurarea ambianţei higrotermice 

V.4.(A).1.1.1. Temperatura ambianţei „ta" 
(măsurată în centrul încăperii la 1.5m de la pardoseală, cu termometru cu glob), funcţie de 
destinaţia încăperii, trebuie să fie: 
­ în perioada rece 
• conform STAS 1907/2 şi conform tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2) 
­ în perioada caldă 
• max. 26 °C ­ pentru o viteză relativă a aerului de 0.275 m/s 

OBSERVAŢIE: 
/. Temperatura, în perioada de vară, poate fi mai mare de 26 °C (dar max. 2H S C) cu condiţia 
creşterii vitezei aerului cu 0.275 m/s pentru I °C (dar max. 0.45 m/s) 
2. Temperatura ambianta se considera stabila şi uniformă dacei valorile măsurate corespund 
valorilor necesare spaţiului respectiv (conform V.4.(A).l.l.l. cu o abatere de max. I C. Se admite 
in mod excepţional o abatere de max. 2 °C, dacă ponderea abaterilor nu depăşeşte 10% din 
totalul măsurătorilor. 

V.4.(A).1.1.2. Amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior (conform N.P.200) 
­ în regim de iarna A Τi £ 1.0 
­în regim de vară AΤi £ 3.0
V.4.(A). 1.1.3. Viteza relativă medic a aerului 
­ în perioada de iama 
• max. 0.15 m/s 
­ în perioada de vară (ta=26°C) 
• max. 0.275 m/s 

OBSERVAŢIE: 
Se admit viteze ale aerului mai mari de 0.275 m/s dacă se impun tehnologic (sala de operaţie ­ 
curent laminar) dar max. 0.45 m/s. 

V.4.(A).1.1.4. Umiditatea relativă a aerului (UR) va fi corelată cu temperatura ambianţei („ta" 
­  conform V.4.(A). 1.1.1.) şi funcţie de destinaţia încăperilor va avea valorile corespunzătoare 
necesităţilor, conform Tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2.) 
­ în general, pentru unităţile funcţionale cu regim normal de umiditate (saloane, cabinete de 
consultaţii, etc). 
• UR=30­60% 
­ pentru afecţiuni speciale reumatism poliarticular 
• UR­30­35% (ta=30­32 °C) arşi grav 
• UR=60­85%(ta=30­32°C) 

OBSERVAŢIE: 
Pentru afecţiunile speciale, condiţiile de microclimat trebui precizate prin tema de proiectare. 

V.4.(A).1.1.5. Asimetria temperaturii radiante 
(conform STAS 13.149) calculată în raport cu un plan vertical situat în zona 
ocupată, la 0.6 m de pardoseală. 
­ datorită ferestrelor sau altor suprafeţe reci 
• max.lO c C 
­ datorită unui planşeu încălzit 
• max.5°C 

V.4.(A).1.1.6. Diferenţa de temperatură pe verticală între nivelul capului şi al gleznelor 
(pentru o persoană în picioare sau pentru o persoană şezând) ­ conform STAS 13.149. 
• max.3°C 

V.4.(A).1.1.7. Cantitatea de căldură transmisă de picior la pardoseală (senzaţia de rece cald) 
conform STAS 6472/10. 
­ în timp de un minut Ql £ 4.10 3 J/m 2 
­în timp de 10 minute Q £  10  200.10 3 J/m 2 
­ temperatura minimă pe suprafaţa pardoselii trebuie să fie conform prevederii STAS 6472/3 şi 
nu trebuie să depăşească 26 °C. 

V.4.(A).1. 1.8. Numărul schimburilor de aer 
se stabileşte în funcţie de bilanţurile termoenergetice, ardegajărilor de umiditate 
şi al necesităţilor privind existenţa agenţilor patogeni (vezi cap.V.4.(A).2. Igiena aerului). 

V.4.(A).1.1.9. Indicele global de confort „PMV" 
(conform STAS 13.149) reprezintă opţiunea medie previzibilă a unui grup
numeros de persoane asupra senzaţiei termice produse de un anumit mediu. Rezultă din bilanţul 
termic al corpului uman şi trebuie să se încadreze între valorile: ­0.5<PMV<0.5 

ANEXA VA.(A). 1. 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 1907/1,2  ­ Calculul necesarului de căldură 
STAS 6472/3  ­ Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirii 
I 5  ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare 
Norme  ­ Protecţia muncii în sectorul sanitar 
NP 200  ­ Instrucţiuni tehnice provizorii pentru proiectarea la stabilitate termică a 
elementelor de închidere a clădirilor 
STAS 13.149  ­ Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor 
PMV şi PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante 
Documente  ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător 
interpretative 
CEE nov.93
V.4.(A).2.       IGIENA AERULUI 
­ Cerinţa privind igiena aerului implică asigurarea în spatiile spitaliceşti ai acelor parametri de 
calitate ai aerului care favorizează vindecarea oamenilor bolnavi şi împiedică periclitarea stării 
de sănătate a utilizatorilor unităţilor spitaliceşti de către eventualii agenţi poluanţi şi contaminaţi 
purtaţi de aer, specifică activităţilor desfăşurate (germeni patogeni, particule de suspensie, 
mirosuri dezagreabile, emanaţii nocive, contaminanţi radioactivi, etc). 
­ In unităţile spitaliceşti natura activităţilor în anumite spaţii impune utilizarea de instalaţii de 
ventilare şi respectiv climatizare, ca unică soluţie de asigurare a parametrilor de calitate ai 
aerului consideraţi necesari 
­ Prin alcătuire, caracteristici constructive, calitate a materialelor utilizate, dotare cu echipamente 
de tratare a aerului şi cu aparatură de automatizare, prin performanţele funcţionale atribuite, 
sistemele de ventilare climatizare vor corespunde cerinţelor de realizare în spaţiile servite a 
nivelurilor impuse pentru parametrii de microclimat şi pentru lipsa germenilor patogeni şi/sau a 
altor tipuri de nocivităţi, cu asigurarea unor circulaţii de aer controlate între spaţii, fără afectarea 
în mod negativ peste limitele normate a calităţii aerului din mediul exterior şi în condiţii de 
funcţionare­exploatare cât mai economică. 
­  încăperile cu specific strict spitalicesc se cuprind în 4 clase de încăperi determinate de 
pretenţiile de asepsie care corespund naturii activităţilor cărora le sunt destinate: sunt stabilite 
pentru fiecare clasă niveluri limită pentru concentraţia volumetrică de germeni (N) care indică 
numărul de unităţi specifice de germeni la unitatea de volum (germ/m 3 ). 
­ conform tabel 1 (anexat la prezentul capitol V.4.(A).2.) 
•  clasa I­a                          N £  10 germ/m 3 
• clasa II­a                        N £  200 germ/m 3 
• clasa III­a                       N £  500 germ/m 3 
• clasa IV­a                       N £  500 germ/m 3 

MENŢIUNE: 
­ In tabel sunt specificate clasele de asepsie în care se încadrează principalele compartimente 
funcţionale ale unei unităţi spitaliceşti. ­ Pentru funcţiuni ce nu sunt menţionate în tabel, 
apartenenţa la una dintre cele 4 clase va fi specificată de beneficiar prin tema de proiectare. 
­ In spaţiile cu pretenţii ridicate de asepsie ­ clasa I şi II, se utilizează instalaţii de tratare a 
aerului care funcţionează numai cu aer exterior, ca măsură considerată necesară împotriva 
răspândirii şi dezvoltării infecţiilor intraspitaliceşti cu germeni aeropurtaţi: se consideră 
posibilă utilizarea recirculării aerului la nivelul unei încăperi în cadrul unui sistem tip „curent 
laminar" cu viteze de min.0.35 m/s cu filtrare fină la aspiraţia din încăpere şi cu filtrare 
absolută în suprafaţa de introducere a aerului. 
­ In spaţiile cu pretenţii mai scăzute de asepsie ­ clasa III­a, care utilizează sisteme de ventilare­ 
climatizare, este permisă recircularea aerului fie la nivelul fiecărei încăperi prin unităţi locale 
de climatizare, fie în comun pe grupe de încăperi, compatibile d.p.d.v. al funcţiunilor şi 
exigenţelor, sei'vite fiind de cate un singur sistem centralizat; se vor asigura debitele minime 
necesare de aer proaspăt şi celelalte cerinţe privitoare la condiţiile de igienă. 
­ Igiena aemlui interior depinde în mod esenţial de controlarea circulaţiei aerului între spaţiile 
unităţilor spitaliceşti; circulaţia aerului trebuie să aibă loc numai de la spaţii cu cerinţe mai 
ridicate de asepsie spre cele cu cerinţe mai scăzute şi/sau cu pericol de poluare­contaminare 
mai ridicat. In cazul utilizării de sisteme de ventilare­climatizare circulaţia aerului este dirijată 
prin bilanţuri de debite de aer ­ de introducere şi de evacuare ­ reglate corespunzător şi prin 
presiuni diferenţiale controlate între spaţii adiacente. 
­  Sistemele de ventilare climatizare se dotează cu filtre de aer având sarcini precise în 
ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor de curăţenie a spaţiilor se/vite, dar şi a 
interiorului instalaţiilor (tubulatura, echipamente de tratare aer, etc) sarcinile atribuite
filtrelor le determină performanţele funcţionale necesare şi locurile de amplasare în 
cadrul instalaţiilor. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI PE PERFORMANTA privind: 

V.4.(A).2.1.  Asigurarea  calităţii  acrului  prin  utilizarea  instalaţiilor  de  ventilare­ 


climatizare: 

V.4.(A).2.1.1   Debit de aer proaspăt 
(se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar pe persoană). 
Nivelul minim de debit de aer proaspăt (de introducere) reprezintă nivelul considerat insuficient, 
în funcţie de destinaţia funcţională a încăperii, diminuării concentraţiei de germeni şi/sau de alte 
nocivităţi aeropurtate sub limitele maxime admisibile. 
•  în tabelul 1 (anexat la prezentul cap. V.4.(A).2.) 

V.4.(A).2.1.2. Debit de aer 
(se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar de evacuare pe 
obiect sanitar) 
Nivelul minim de debit de aer ­ indicat, fie de introducere (încăperi de suprapresiune), fie de 
evacuare (încăperi în depresiune), reprezintă nivelul considerat suficient (în funcţie de destinaţia 
funcţională a încăperii) asigurării unei intensităţi a circulaţiei aerului şi deci unei spălări cu aer 
tratat, care să permită obţinerea şi uniformizarea condiţiilor impuse pentru microclimat şi 
pentru puritatea aerului. 
Conform tabel 1 (anexat la prez. cap. V.4.(A).2.) 
­ pentru încăperi clase I şi II (climatizare fără recirculare) debit aer­debit aer proaspăt ³ 
deb.min.aer proaspăt 
­ pentru încăperi clasa III şi IV 
•  ventilare (fără recirculare) 
debit aer­debit aer proaspăt i deb.min.aer proaspăt 
•  climatizare (cu recirculare) debit aer > deb.min.aer proaspăt 
V.4.(A).2.1.3. Nivel de filtrare 
(se exprimă ca reţinere procentuală a particulelor în suspensie în aer – cu indicarea metodei de 
testare folosite). 
Condiţiile de puritate a aerului în încăperile unităţilor spitaliceşti implică un nivel de filtrare 
adecvat, ceea ce determină numărul de trepte de filtrare, performanţele funcţionale ale filtrelor şi 
locul de amplasare al fiecărei trepte de filtrare în cadrul instalaţiilor. 
Se utilizează 3 tipuri de filtre: 
­ filtre brute (prefiltre) ­ filtre clasa EU 3 şi EU 4 
(grad reţinere 80­95% conform test gravimetric ASHRAE) 
• se utilizează pentru filtrare treapta I­a 
­ filtre fine ­ filtre clasa EU 7 şi EU 8 
(grad reţinere 80­95% conform test opacimetric ASHRAE) 
• se utilizează pentru filtrare treapta 11­a 
­ filtre absolute ­ filtre clasa EU 10 ­ EU 12 
(grad reţinere 98­99.97% conform test DOP Mil. Std. 282) 
•  se utilizează pentru filtrare treapta III­a
MENŢIUNE: 
Utilizarea într­un .sistem de tratare a aerului a unui filtru de clasa superioarei implică, pentru 
a­lproteja de colmatâri grosiere, echiparea sistemului în amonte cu filtre de clasei inferioară. 
Filtrele treapta 1­a se montează în amonte de echipamentele de tratare centrală a aerului pentru 
a le proteja de colmatare; filtrele treapta Ii­a se montează imediat în*avalul ventilatoarelor de 
introducere a aerului pentru a menţine curate tronsoanele de distribuţie a aerului; filtrele 
treapta Ill­a se montează cât mai aproape sau chiar în gurile de introducere a aerului în 
încăperile servite pentru a evita riscul apariţiei de focare de contaminare în aval. 
Supravegherea stării funcţionale a filtrelor şi semnalarea colmalării în vederea înlocuirii 
celulelor filtrante se realizează prin controlul presiunilor diferenţiale amonte­aval şi au un loc 
important în cadrul lucrărilor de întreţinere­exploatare. 
In tabelul 1 (anexat la prez. cap. VA. (A). 2.) este indicat numărul necesar de trepte de filtrare: 
.pentru 3 trepte de filtrare se înţeleg treptele 1. 11 şi III .pentru 2 trepte de filtrare se înţeleg 
treptele 1 şi II .pentru 1 treapta de filtrare se înţelege treapta I 

V.4.(A).2.1.4. Nivel de presiune diferenţială între spaţii adiacente 
Valoarea presiunii diferenţiale dintre încăperi alăturate astfel încât să se realizeze 
o circulaţie controlată a aerului (de la încăperi cu cerinţe mai ridicate la încăperi 
cu cerinţe mai scăzute d.p.d.v. al absenţei agenţilor patogeni). 
Nivelul de presiune diferenţială determină debitele de scurgere de aer între 
respectivele încăperi, prin deschiderile existente între ele. Spaţiile mai curate vor 
fi în suprapresiune faţă de cele mai puţin curate. 
Nivelul presiunii diferenţiale între spaţiile adiacente, în cadrul încăperilor din 
clasa I şi II va fi de max.l0­20Pa. 

MENŢIUNE: 
Menţinerea în permanenţă. în mod controlat, a condiţiilor de presiune diferenţială, pe ansamblul 
spaţiilor serxite de instalaţiile de ventilare, necesită monitorizarea stărilor de colmatare a 
filtrelor şi reglarea automată a caracteristicilor funcţionale (debit, presiune) ale unităţilor de 
vehiculare a aerului, pentru menţinerea unor regimuri constante de debite de aer. 

V.4.(A).2.2.  Asigurarea unor concentraţii maxim admisibile de substanţe poluante 
provenite din materiale de construcţii, instalaţii tehnice, inclusiv aparate de ardere, surse 
exterioare, sol, etc. 
­ pentru valori maxim admisibile de concentraţii ale substanţelor poluante din încăperile 
unităţilor spitaliceşti, se vor respecta prevederi Normativ de protecţia muncii în sectorul sanitar 
şi „Normativ privind puritatea aerului în încăperi cu diverse destinaţii" (în curs de editare ­ 
INCERC). 
­  în vederea evitării contaminării aerului peste limitele admise (ca rezultat al manipulării unor 
surse radioactive deschise, în scopuri medicale ­ ionizare, suspensii de pulberi, substanţe volatile 
radioactive) se vor respecta prevederi „Norme republicane de securitate nucleară ­ Regim de 
lucru cu surse de radiaţii nucleare" ­ tab. 2.
ANEXA V.4.(A).2. 
DOCUMENTE CONEXE 

STAS 10813  ­ Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie 
STAS 11322  ­ Puritatea aerului. Determinarea aldehidei formiee 
STAS 12051  ­ Aer. Determinarea conţinutului de radon 222 
STAS 9081  ­ Poluarea acrului 
STAS 12574  ­ Aer din zone protejate. Condiţii de calitate 
STAS 1238/1  ­ Ventilare mecanica. Debitul de aer proaspăt 
Normativ in  ­ Normativ privind igiena compoziţiei acrului în spatii cu diverse curs de editare 
destinaţii funcţie de activităţile desfăşuralc în regim de iarnă­vară (INCIzRC) 
Norme­84  ­ Protecţia muncii în sec tonii sanitar 
DIN 1946­Fila 4­ Ventilaţii în instituţii spitaliceşti 
Documente  ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător 
interpretative 
CEE­nov.
V.4.(A).3.       IGIENA FINISAJELOR 
Cerinţa privind igiena finisajelor implică asigurarea calităţii suprafeţelor interioare ale 
elementelor delimitatoare astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind 

V.4.(A).3.L    Asigurarea calităţii finisajelor 
Finisajele încăperilor în care staţionează şi se deplasează bolnavi sau în care se desfăşoară 
activităţi medicale vor fi: 
• lavabile 
• rezistente la dezinfectanţi 
• rezistente la decontaminări radioactive (după caz) 
• fără asperităţi care să reţină praful 
• bactericide (în spaţiile aseptice) 
• negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne în suspensie în aer 
• rezistente la acţiunea acizilor (în laboratoare şi camere de tratament) 
•  se admit materiale de finisaj care prin alcătuirea lor, sau modul de punere în operă, pot 
favoriza dezvoltarea de organisme parazite (gândaci, acarieni, mucegaiuri) sau substanţe nocive 
ce pot periclita sănătatea oamenilor. 

V.4.(A).3.2.  Asigurarea calităţii finisajelor 
Finisajele pentru elementele de instalaţii vor fi rezistente la acţiunile fizico­mecanice ale 
agenţilor externi (şocuri, frecare, etc.) şi la acţiunile chimice provocate de solvenţi, detergenţi, 
dezinfectante, lichide sau vapori ai acestora. La finisarea spaţiilor cu cerinţe severe de asepsie se 
va evita utilizarea materialelor care, prin punerea în afară prezintă rosturi, adâncituri sau colţuri 
dificil de curăţat. 
Finisarea spaţiilor din laboratoarele de medicină nucleară în care se lucrează cu surse deschise 
(izotopi) vor respecta prevederile Normativului Republican de Securitate Nucleară.
V.4.(A).4.        IGIENA VIZUALĂ 
Cerinţa privind igiena vizuală implică asigurarea cantităţii şi calităţii luminii (naturale şi 
artificiale) astfel încât utilizatorii spaţiilor respective să­şi poată desfăşura activităţile specifice în 
condiţii de igienă şi sănătate. 

MENŢIUNE: 
Aspectele legate de iluminatul de siguranţa al încăperilor sunt prezentate la cap.V.2.(A). 
(Siguranţa circulaţiei pedestre). 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la: 

V4.(A).4.1.  Asigurarea iluminatului natural 

V.4.(A).4.1.1. Raport arie ferestre ­ arie pardoseli 
­ săli operaţii, naştere, laboratoare 
tratamente, pansamente                                                                       1/3­1/4 
­ saloane alăptare, farmacii, saloane 
sugari, nou­născuţi                                                                               1/4­1/5 
­ cabinete consultaţii, saloane 
bolnavi                                                                                                1/4­1/6 
­ spaţii de lucru, pregătire, 
sterilizare, bucătării, spălătorii                                                              1/5­1/8 
­ camere şi săli de aşteptare, cameră gardă personal, tratament Roentgen, 
fizioterapie  1/6­1/7 

OBSERVAŢIE: 
­ In cazul construcţiilor spitaliceşti se recomandă ca toate încăperile în care au acces bolnavii 
să beneficieze de lumină naturală. 
­Laboratoarele trebuie protejate împotriva razelor solare printr­o orientare corespunzătoare şi 
prin elemente de umbrire, dar fără utilizarea sticlei colorate. 
­  Coridoarele vor beneficia de lumină naturală directă (prin buzunare laterale) sau indirectă 
(prin uşile încăperilor ce le mărginesc). 

V.4.(A).4.2.  Asigurarea iluminatului artificial 

V.4.(A).4.2.1. Nivel de iluminare medie pentru iluminatul normal al încăperilor (valori 
minime) 
­ conform tab.E1 anexat 

V.4.(A).4.2.2. Evitarea sau limitarea orbirii 
­ orbire directă 
•  se vor lua măsuri de ecranare a lămpilor şi de dispunere corespunzătoare a acestora 
­ orbire prin contact sau reflexie 
•  se vor alege finisaje cu factori de reflexie corespunzători 
•  corpurile de iluminat se vor dispune corespunzător cerinţelor specifice încăperilor 
Se vor respecta prevederi STAS 6646/1,3.
Nr.crt  Tipul  Iluminarea  Culoarea  Observaţii 
încăperii x)  normala  luminii 
Ix 

1  2  3  .4  5  6 
1.  încâperi  ­iluminat  100  alb  Măsuri pentru 
.  bolnavi;  ­iluminat pentru  200  evitarea orbirii pacienţilor 
lectură! 
­iluminat pentru  300 
consultaţii 
­iluminat pentru  5 
supraveghere ­  2 
iluminat de veghe 
. (orientare) 
2.  Salon pentrii  ­iluminat general  300  alb  Iluminat general în 
sugari sau  ­iluminat pentru  20  locurile de 
nou­născuţi  supraveghere  îngrijire 
­iluminat pentru  300  sugari, min 1601 lx 
consultaţie 
3.  Cabinete .  ­iluminat general  500  alb de 
pentru  lux 
consultaţii 
tratamente 
obişnuite 
4.  Cabinete  ­iluminat general  alb de  După caz, 
pentru  pentru pregătire  500  lux  comutabil sau 
consultaţii şi  ­iluminat general  reglabil pentru 
tratamente  pentru perioada de  obţinerea 
speciale:  investigaţie  iluminării mai 
­pentru  .urologie  50  reduse 
investigaţii  .rectoscopie  50 
endoscopice  .ginecologie ­  550 
iluminat general 
pentru pregătire ­ 
iluminat general 
­pentru  pentru perioada de  500  alb,alb  După caz, 
investigaţii  investigaţie  de lux  comutabil sau 
oftalmologice  .refractometrie  50  reglabil pentru 
.schiascopie  50  obţinerea 
.oftalmologie  50  iluminării mai 
.oftalmometrie  50  reduse
­pentru  .perimetrie  5  alb, alb  După caz, 
investigaţii  .adaptometrie  5  alb  comutabil sau reglabil 
Rontgen  ­iluminat  500  alb  pentru obţinerea iluminării 
­pentru  general ­lucru  20  alb alb de lux  mai reduse 
consultaţii  cu monitoare  500  Lampa scialiticâ cu 
stomatologice  ­iluminat  8000 500  posibilităţi de reglare a 
­pentru  .iluminat  iluminării şi direcţionării 
consultaţii  cavitate  luminii 
dermatologice  bucală  Ra.90 
.iluminatul 
câmpului 
înconjurător 
­iluminat 
general 

5.  Cabinete  ­iluminatul  100  alb  Măsuri pentru evitarea 


pentru  generat ­  300 1000  orbirii pacienţilor 
consultaţii şi  iluminat  20 
tratamente  general în zona 
intensive  paturilor ­ 
iluminat pentru 
consult în zona 
paturilor ­ 
iluminat de 
supraveghere 
6.  Săli de  ­iluminat  1000  alb  vezi pct.lll.4.2.2.2. 
operaţie  general ­ 
iluminat pentru 
câmpul de 
operaţie ­ 
iluminat pentru 
câmpul 
înconjurător al 
mesei de 
operaţie 
7.  Anexe ale    .  ­iluminat  500 
sălii de  general  500 
operaţie  pentru:  500
.vestiare 
.spălătorii 
.încăperi 
precedând 
intrarea în sala 
de
operaţii 
.incăperi la  500  alb sau alb de  Măsuri pentru evitarea 
ieşirea din sala  500  lux  orbirii pacienţilor 
de operaţii  500  alb 
.depozit de  500 
instrumente  100 
.depozit pentru 
elemente sterile 
.depozit cu 
dispozitive de 
sterilizare .săli 
de reanimare, 
iluminat pentru 
trezire 
8.  Sala de  ­iluminat  300  alb 
terapie. Băi  general 
medicinale, 
gimnastică 
medicală, 
masaje 
9.  Săli de dializă  ­iluminat  100 500  Măsuri pentru evitarea 
general în  orbirii pacienţilor 
sală 
­iluminat 
general in 
zona paturilor 
10.  Laboratoare  ­iluminat  500 1000  alb 
Farmacii  general ­  alb de lux 
iluminat pentru 
verificarea 
culorii 
11.  Camere de  ­iluminat  300 500  alb cald alb  După caz, iluminat local, 
serviciu  general ­  pentru zona umplerea 
pentru medici,  iluminat pentru  seringe­lor sortarea medi­ 
asistente  solicitări  camentelor, etc 
medicale  vizuale intense 
12.  Săli de  ­iluminat  1000 5000  alb 
disecţie  general ­ 
iluminat local 
pentru masa de 
lucru 
13.  Coridoare,  ­zona de  200 50  alb sau alb cald  Clasa de calitate 2 Clasa de 
scări  saloane  300 100  alb  calitate 2
bolnavi 
.ziua 
.noaptea 
­zona cu săli de 
operaţii 
.ziua 
.noaptea 
14.  Toalete.  ­toalete  200  alb. alb 
încăperi cu  ­băi orientare  cald 
activităţi  spre 
murdare  saloane  100  alb  Clasa de calitate 2 
­încăperi cu  300  alb, alb  Clasa de calitate 2 
activităţi 
murdaţe  cald 
NOTA: x) Încăperile sunt încadrate în clasa de calitate 1, cu excepţia celor pentru care la 
coloana: Observaţii", clasa de, calitate este 2.
ANEXA V.A4. 

DOCUMENTE CONEXE 
STAS 8313  ­Iluminatul în clădiri şi în spatii exterioare, la clădiri civile şi industriale 
STAS 6221  ­Iluminatul natural al încăperilor la clădiri civile şi industriale 
STAS 6646/1 ­Iluminatul artificial. Condiţii generale pentru iluminat în clădiri civile 
STAS 6646/3 ­Iluminatul artificial. Condiţii speciale pentru iluminat în clădiri civile 
PE 136  ­Normativ pentru folosirea energiei electrice la iluminatul artificial în utilizări 
casnice 
Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător interpretative 
CEE­nov.93 
Norme  ­Protecţia muncii în sectorul sanitar
V.4.(A).5.IGIENA AUDITIVĂ 
Cerinţa privind igiena auditivă se referă la conceperea şi realizarea spaţiilor interioare ale 
spitalelor astfel încât zgomotul perturbator perceput de utilizatori să fie menţinut la un nivel ce 
nu le poate afecta sănătatea. 
Igiena auditivă se referă la condiţiile interioare de zgomot, respectiv la ambianţa acustică 
interioară. 
Performanţele corespunzătoare asigurării ambianţei acustice interioare, sunt tratate la cap.V.6. 
„Protecţia împotriva zgomotului". 

V.4.(B).  IGIENA APEI 
Cerinţa privind igiena apei se referă la condiţiile privind distribuţia apei într­un debit suficient şi 
la satisfacerea criteriilor de puritate necesare apei potabile. Apa necesară alimentării instalaţiilor 
din clădiri trebuie să aibă o anumită calitate exprimată prin ansamblul proprietăţilor sale fizice, 
chimice, bacteriologice, organoleptice, etc. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la: 

V.4.(B).l.  Asigurarea calităţii anei (potabilitatea') 


­se va realiza conform prevederii STAS 1342 

OBSERVAŢIE 
Verificarea îndpliniriicondiţiilor de calitate a potabilitaţii apei se face de catre centrele de, 
medicină preventivă. 

V.4.(B).2.  Asigurarea debitului de apă la punctul de consum 
­se va realiza conform prevederii STAS 1478 (punctele de consum tehnologic vor fi stabilite 
conform cerinţelor de funcţionare a echipamentelor). 

V.4.(B)3.  Asigurarea cantităţii de apă potabilă necesari (1/pat/zi) 

V.4.(B).3.1.    Necesar curent pentru: 
­igiena bolnavilor                                                                                     240 
­igiena personalului                                                                                    40 
­igiena lenjeriei                                                                                         110 
­preparare hrană igienă bloc alimentar                                                       100 
­igiena spaţiilor, mobilierului, 
obiectelor sanitare  40 
­preparare apă sterilă pentru spălare chirurgicală, 
apă distilată, spălare şi dezinfecţie instrumentare                                         25 
­utilizări tehnologice  20 
­igienizare platformă, gunoi, recipiente colectare 
reziduri, crematoriu şi anexe                                                                   10­15 
­întreţinere căi acces, spaţii exterioare, zone 
de protecţie sanitară                                                                                    10 
­necesităţi grup gospodăresc (bucătării, 
spălătorii)  25­30 
­pierderi de apă in reţeaua de distribuţie ­cea 10% 
Total  cca 700 l/pat/zi
V.4.(B).3.2.    Necesar tn perioadele de deficit sau întrerupere a alimentării cu apă ­min. 500 
l/pat/zi timp de 12 ore 

V.4.(B).3.3.    Necesar pentru sectoarele de recuperare medicali balneo­fizico­terapeutică ­ 
130 l/procedură (om afara consumului precizat mai sus) 

ATENŢIE! 
Nu se admite utilizarea apei nepotabile in spitale
ANEXA V.4.(B 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 6322  ­Apa potabila 
Determinarea culorii. 
STAS 6323  ­Apa potabilă. 
Determinarea turbidităţii. 
STAS 6324  ­Apa potabilă. 
Determinarea temperaturii, mirosului şi gustului. 
STAS 6325  ­Apa potabilă. 
Determinarea PH­ului. 
STAS 6329  ­Apa potabilă. 
Analiza biologică. 
STAS 3001  ­Apa. Analiza bacteriologică. 
STAS 1342  ­Apa potabilă. 
STAS 3026  ­Apa potabilă. 
Determinarea durităţii. 
STAS 3002  ­Apa potabilă. 
Determinarea substanţelor organice. 
STAS 12650  ­Apa potabilă. 
Determinarea conţinutului de pesticide. 
Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător. 
interpretative 
CEE­nov.93 
Norme  ­Protecţia muncii în sectorul sanitar.
V.4.(C).  ICIENA EVACUĂRII RE/JDURILOR LICHIDE 
Cerinţa privind igiena evacuării rezidtirilor lichide, implică asigurarea unui sistem corespunzător 
de eliminare a acestora astfel încât să nu prezinte surse potenţiale de contaminare a mediului, să 
nu emită mirosuri dezagreabile, să nu prezinte posibilitatea scurgerilor exterioare şi să nu 
prezinte riscul de contact cu sistemul de alimentare cu apă. 
Rezidurile lichide din spitale sunt: 
­apele uzate menajere obişnuite (de la grupurile sanitare)­cap.III.5.1.5.1. 
­apele uzate menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la spălătorii si bucătării) 
­cap.111.5.1.5.2. 
­apele uzate radioactive (de la laboratoarele de medicină nucleară) ­ 
cap.lll.5.1.8. 
­apele contaminate cu agenţi patogeni (din secţii de boli infecţioase şi 
laboratoare de bacteriologic). 
­apele pluviale cap.lll.5.1.6. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la: 

V.4.(C).l.  Asigurarea evitării poluării solului, anelor subterane, sau a aerului 

V.4.(C).1.1.    Condiţii de rezolvare a evacuărilor 
­apele uzate din unităţile spitaliceşti se evacuează exclusiv prin reţeaua de 
canalizare. 
­lipsa unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai în cazul 
staţionarelor rurale sau unele aşezăminte de posl­cură. situaţie în care unităţile 
sanitare respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii de colectare, tratare şi 
evacuare a apei uzate, astfel executate încât să nu provoace poluarea solului, 
apelor sau a acrului. 
­apele uzate vor fi colectate prin reţele interioare separate şi evacuate în 
reţeaua de canalizare a incintei, după tratarea prealabilă a celor cu conţinut de 
grăsimi, nisip, pământ, sau substanţe nocive (chimice, biologice, radioactive) ­ 
vezi cap.(II.3.1.7. 

V.4.(C).l.2.    Condiţiile de calitate a apelor uzate 
­apele uzate evacuate în reţelele de canalizare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în 
Normativ C 90. 

V.4.(C).l .3.    Condiţiile de calitate a conductelor de canalizare 
­să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse 
­să fie impermeabile 
­să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate 
­să aibă o rugozitate cât mai redusă 
­să respecte cotele de montaj pentru a se evita colmatarea 

V.4.(C).2.  Asigurarea evitării emisiei de mirosuri dezagreabile 

V.4.(C).2.1.    Condiţii de rezolvare 
­se vor lua măsuri de etanşeitate a căminelor de racord şi de vizitare din imediată vecinătate a 
clădirilor spitaliceşti
­se va asigura o diluţie corespunzătoare a apelor uzate ­racordurile dintre reţeaua de canalizare 
pluvială din incinta spitalului şi gurile de scurgere ale reţelei vor fi sifonate pentru a se evita 
ieşirea mirosurilor din canalizare. 

V.4.(C).3.       Evitarea interconexiunii dintre apele uzate şi apa potabilă 
­se asigură prin rezolvarea corectă a sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă, conform 
prevederii STAS 8591/1.
ANEXA V.4.C 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 1795  ­Canalizare interioară 
STAS 1846  ­Canalizări exterioare. Debite. 
Prescripţii de proiectare.                                         . 
STAS 3051  ­Sisteme de canalizări. 
Canale ale reţelelor exterioare. Prescripţii de proiectare. 
STAS 2448  ­Canalizări. Cămine de vizitare. Prescripţii de proiectare. 
STAS 6701  ­Canalizări. Guri de scurgere cu sifon şi depozit. 
STAS 10859  ­Canalizări. Staţii de epurare a apelor uzate provenite din centrele populate. 
STAS 12278  ­Canalizări. Bazine de fermentare a nămolurilor la Staţiile de epurare a centrelor 
populate. 
STAS 12594  ­Canalizări. Staţii de pompare. 
Documente  ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător. 
interpretative 
CEE nov.93
V.4.(D).  IGIENA EVACUĂRII REZIDURILOR SOLIDE 
Cerinţa privind igiena evacuării rezidurilor solide din spitale, implică 
asigurarea unităţilor spitaliceşti cu sisteme corespunzătoare de colectare, 
depozitare şi evacuare a acestora astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi 
igiena oamenilor, eliminând totodată riscul de poluare a acrului, apei şi 
solului. 
Deşeurile solide din spitale sunt: 
1 .deşeuri reciclabile (neinfectate) 
­hârtie, ambalaje din carton 
­ambalaje din sticlă 
­metal 2'deşeuri nereciclabilc 
­gunoaie menajere (de la bucătărie, bibcronerie, oficiile alimentare din secţiile medicale) 
­deşeuri medicale curente (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator) 
­deşeuri medicale contaminate radioactiv 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ 

V.4.(D).I.  Asigurarea colectării, depozitării şi evacuării deşeurilor solide în condiţii de 
igienă 
Se colectează şi se depozitează distinct, după natura materialelor, după ce au 
fost asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de 
provenienţă. 
­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat. 

V.4.(I)).1.1.    Deşeurile reciclabile 
se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, după ce au fost asigurate 
condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţă. 
­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat. 

V.4.(l)).1.2.    Deşeurile nereciclabile 

V.4.(D).1.2.1. Gunoaiele menajere 
se colectează la sursă şi se transportă în recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă 
închişi etanş 
­se depozitează într­o încăpere specializată, amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu 
instalaţii de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei atât a spaţiului cât şi a rccipienţilor. 

V.4.(D). 1.2.2. Deseurile medicale curente 
(provin din activităţile medicale, prezintă potenţial infecţios) 
­trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de 
maximă siguranţă d.p.d.v. al igienei pentru a împiedica contaminarea directă 
sau indirectă (prin intermediul insectelor sau rozătoarelor) a personalului sau a 
populaţiei. 
­se tratează cu substanţe dezinfectante şi/sau se ard în crematorii (vezi 
cap.III.10.2.2.). 

V.4.(D). 1.2.3. Deseurile solide contaminate radioactiv 
(provin de Ia laboratorul de medicină nucleară) 
­se colectează şi se depozitează separat de celelalte deşeuri din spital, într­un 
depozit amplasat în cadrul laboratorului, ecranat şi ventilat corespunzător.
a.descurile puternic radioactive ­se colectează în recipiente speciale închise ermetic şi ecranate ­ 
se depozitează temporar în depozitul spitalului, până la preluarea lor de către unitatea teritorială 
specializată în tratarea deşeurilor. 
b.deseurile slab radioactive 
­se colectează în recipiente port­deşeu 
­se depozitează în depozitul laboratorului şi se dezactivează prin staţionare pe durată de timp 
calculată, în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate. 
Depozitele pentru deseurile solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi se 
conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de „Normativul republican de 
securitate nucleară". 

OBSERVAŢIE: 
Având in vedere ca până la ora actuală nu există reglementări specifice cu privire la evacuarea 
rezidurifor solide din unităţile spitaliceşti, se recomandă ca în etapa de proiectare a unui spital, 
proiectantul să consulte Ministerul Sănătăţii, prin experţii acreditaţi, asupra recomandărilor 
existente pe plan mondial la data proiectăr 

V.4.(E).  REFACEREA SI PROTECŢIA MEDIULUI 
Cerinţa privind refacerea şi protecţia mediului implică conceperea şi realizarea unităţilor 
ispitaliceşti astfel încât pe toată durata de viaţă (execuţie, exploatare, postutilizare) să nu afecteze 
în nici un fel, echilibrul ecologic şi să riu dăuneze sănătăţii, liniştii sau stării de confort a 
oamenilor prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ 

V.4.(E).l.  Asigurarea evitării poluării aerului exterior 
V.4.(E).1.1.  Concentraţiile maxim admisibile pentru potenţialii poluanţi emişi în 
atmosferă ca urmare a activităţilor spitaliceşti vor avea valori corespunzătoare conform 
prevederii STAS 10574. 

V.4.(E).1.2.  Măsuri preventive 
­limitarea emisiilor de poluanţi conţinute în gazele de ardere provenite din centrala termică şi 
crematoriu (dacă este cazul) prin controlul arderii sau dimensionarea coşului de fum, în vederea 
realizării dispersiei acestora în atmosferă. 
­filtrarea aerului evacuat şi contaminat cu germeni patogeni prin utilizarea sistemelor specifice 
de purificare. 
­evacuarea cu diluţie în atmosferă a aerului purtător de noxe, sau provenit din instalaţiile de 
ventilare climatizare, ţinând cont de zonele populate şi de direcţia vântului dominant. 
­se vor respecta cu stricteţe regulile de amplasare privitoare la poziţiile relative dintre prizele de 
aer proaspăt şi gurile de evacuare. 

V.4.(E).2.  Asigurarea evitării poluării solului şi apei 

V.4.(E).2.1.    Măsuri de prevenire 
­apele uzate provenite de la unităţile spitaliceşti se vor evacua numai prin sisteme (reţete) proprii 
de canalizare, ce trebuie să respecte condiţiile prevăzute la cap.V.4.(C).1.3. 
­înainte de deversarea în sistemele publice de canalizare, apele uzate evacuate din unităţile 
spitaliceşti vor suferi operaţiuni de neutralizare şi tratare în funcţie de natura poluanţilor continui 
(vezi cap.III.5.2.2.2.).
­apele uzate evacuate în sistemele publice de canalizare vor trebui să îndeplinească obligatoriu 
prevederile Normativ C 90.
ANEXA V.4.E. 

DOCUMENTE CONEXE 
Legea 137/95 ­Legea protecţiei mediului 
Legea 5/1989 ­Legea privind protecţia şi asigurarea calităţii apelor 
Legea 3/1978 ­Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei 
Decret 466/1979  ­Decret privind regimul produselor şi substanţelor toxice 
Decret 414/1979  ­Decret privind stabilirea valorilor limită admisibile ale principalelor 
substanţe poluante din apele uzate. 
Ordinul  ­Condiţii tehnice privind protecţia atmosferei 
462/1993 
STAS 10574  ­Aer din zonele protejate. Condiţii de calitate. 
STAS 10331  ­Puritatea aerului. Principii şi reguli generale de supraveghere a calităţii aerului. 
STAS 10194  ­Puritatea aerului. Determinarea conţinutului de bioxid de sulf. 
STAS 10329  ­Puritatea aerului. Determinarea bioxidului de azot.
V5.  IZOLAREA TERMICĂ, IZOLAREA HIDROFUGĂ SI ECONOMIA DE ENERGIE 
Cerinţa privind izolarea termică, izolarea hidrofuga si economia de energie se refera la 
asigurarea unei conformari; generale şi de detaliu a CLADIRII, astfel incât consumul energetic să 
poată fi limitat, in condiţiile obţinerii unui confort termic minim admisibil. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ 
V5.1Asigurarea performanţelor higrotermice ale elementelor perimetrale 
Astfel încat pierderile de caldura  sa fie cat mai reduse, respectiv 

V.5.1.1  Rezistenţa termică specifică necesară (Ros a elementelor 
Trebuie sa fie  mai mare sau cel pu;in egala cu rezistenţa minima necesara la transfer termic 
(Ronec), calculata conform STAS 6472/3. 

V.5.1.2.           Diferenţa de temperatura ( D .) dintre feţele interioare ale elementelor 
delimitatoare si temperatura aerului interior (conform prevederii STAS 6472/3) trebuie sa fie de 
max 

Temperatura  Umiditatea  Diferenţa de temperatura „ΔΤ i”(K) 


interioara  relativă 
pereţi  acoperiş  pardoseli 

18 0  C  60%  4  3  2 

22  C  50%  6  4,.5  3 

V.5.2,  Evitarea apariţiei condensului prin realizarea elementelor de inchidere astfel 


incât: 

V.5.2.1.  Temperatura pe suprafaţa interioară Tsi sa aiba in orice punct, o valoare 


mai mare decât temperatura punctului de rouă, stabilita conform STAS 6472/3 în funcţie de 
umiditatea relativă a aerului interior. 

V.5.2.2.            Umiditatea materialelor componente ca urmare a condensării vaporilor de 
apă in perioadele reci. ţa mi depăşească valorile normate conform STAS 6472/4 (în vederea 
eliminării riscului de apariţie a coloniilor de agenţi palngcui). 

V.5.2.3.            Cantitatea di­ apa provenită'prin condensarea vaporilor, din masa 
elementului de închidere,în perioada recea anului,sa fie mai mică decât cantitatea de apă care se 
poate evapora în perioada calda (conform SI AS 6472/4), ma<mw. 

V.5 3.  Asigurarea   economici   de   energic  într­o  clădire   spitalicească   priveşte 


principalele  modalităţi  de  utilizare  a  energiei  în  condiţii  determinate  de  amplasare 
(condiţii  exterioare), de utilizare  funcţională  (cerinţe  interioare)  şi  de  dotare  tehnică 
(posibilităţi de realizare) şi anume: încălzire, ventilare şi tratare a acrului cu sau fără 
răcire sau controlul umidităţii şi preparare a apei calde de consuni. Economia obţinută 
din energia consumată în special pentru încălzire în sezonul rece, dar şi pentru răcire 
in sezonul cald, implică conceperea şi realizarea construcţiilor spitaliceşti şi în special 
a  elementelor  de  închidere  cu  o  bună  izolare  termică,  cu  o  corectă  orientare, 
dimensionare şi dotare a elementelor vitrate şi cu o scăzută permeabilitate la aer. 
Consumurile de energie pentru ventilare şi tratare specială  a aerului depind de tipul, 
structura şi gradul de dotare al spitalului. în special intervenind dimensionarea dar şi 
echiparea cu instalaţii  specifice a sectoarelor chirurgical, ATI, etc, factori importanţi
sunt debitele de aer proaspăt vehiculate, condiţiile de stare a acrului dorite la interior 
faţă de condiţiile de stare a aerului exterior, duratele de funcţionare, etc, consumurile 
de energie pentru prepararea apei calde menajere depind de tipul, structura şi gradul 
de dotare al spitalului. 
V.5.3.1.  Coeficientul global de izolare termică al clădirii „Gl" trebuie să fie inferior 
valorii corespunzătoare la referinţa „Gl ref" [W/m'h], determinaţi conform „Normativ 
pentru  calculul  coeficientului  global  de  izolare  termică,  la  clădiri  cu  alte  destinaţii 
decât cea de locuit". 
Valorile coeficienţilor de control „a ¸ e" (rezistenţe termice normate) necesare pentru 
calculul coeficientului global de referinţă (Gl ref.) sunt următoarele: 
zona climatică  I  II  III 

a  1.30  1.40  1.50 


b  2.75  3.00  3.25 
c  1.50  1.60  1.70 
d  1.30  1.30  1.30 
e  0.40  0.50  0.50 

în care: 
a=pereţi exteriori 
b=planşeu de la ultimul nivel 
c=planşeu de peste subsol 
d=soclu 
e=elemente vitrate 

V.5.3.2.  Necesarul specific global de căldură pentru încălzire al clădirii „G" trebuie 
să fie inferior valorii corespunzătoare de referinţă „Gl ref." [W/m 3 K] 

V.3.3.  Consumul anual global de căldură pentru încălzirea clădirii 

în care: 
G timi  ­are semnificaţia de mai sus 
N  toi  ­numărul  de  grade  zile;   se  determină  funcţie  de  temperatura  exterioară  de 
începere/sfârşire a perioadei de încălzire (t,(i) şi de temperatura interioară medie pentru 
încălzire (timi) 
V  ­volumul construit la care se referă G şi Qi.an 

V.5.3.4.  Consumul anual global de căldură pentru ventilare (mecanică). 

­constituie o sumă de consumuri specifice (timv, tov, nv,  η rv) diverselor aplicaţii, în 


care: 
Lp timv  ­debit de aer proaspăt pentru tipul de aplicaţie (m 3 /h) 
N  tov  ­număr de grade zile pentru temperaturi exterioare de începere/sfărşire ; 
consumului (tov) şi temperatura interioară medie în respectiva aplicaţie (timv). 
nv  ­durata zilnică de funcţionare în respectiva aplicaţie [h/zi] 
dv  ­durata de funcţionare în perioada de încălzire [%] 
η rv 
­eficienţa recuperării de căldură utilizate.
V.5.3.5.  Consumul anual global de energie pentru umidificare 

­constituie  o  sumă  de  consumuri  specifice  (tjmv,  tov,  nv,  η rv)  diverselor  aplicaţii  cu 
umiditate controlată, în care semnificaţiile sunt cele anterioare pentru aplicaţiile în 
cauză; η r1  ­randamentul recuperării căldurii latente (dacă este cazul). 
V.5.3.6.  Consumul anual global de energie pentru 
răcire ­ dezumidificare 

­formula dă un nivel aproximativ al consumurilor de energie electrică pentru aplicaţiile cu aer 
proaspăt 100% (Lp1) şi pentru aplicaţiile cu aer proaspăt parţial (Lp2) în care: 
Lp1, Lp2­ debite de aer proaspăt [m 3 /h] 
Dr1,  Dr2;­ durate de răcire [zile/an] cu procente de funcţionare ­ drl, dl2 
η r1, ηr2  ­ durate zilnice de funcţionare [h/zi] 
η r.r1, η r.r2  ­ eficiente de recuperare de căldură totală 

C= 1.6 ¸ 2 în funcţie de zona climatică 

V.5.3.7.          Consumul anual global de căldură pentru preparare apă caldă menajeră 
Qacm.an  ≈ 3500P până la 7000P [KWh/an] funcţie de tipul, structura şi dotarea spitalului, valorile 
mari corespund spitalelor ce au consumuri specifice ridicate de a.c.m. ­ (secţii de chirurgie, 
obstetrică, boli nervoase, etc). în care 
P=număr de paturi de spitalizare. 

OBSERVAŢII: 
­Consumurile de căldură .sunt calculate la instalaţiile de utilizare. 
­Spitalele fiind mari consumatoare de energie, prin proiectarea si exploatarea instalaţiilor 
termice se impun măsuri de limitare a consumurilor energetice care In principal se referă la: 
•eficienţa sistemelor adoptate si performanţele energetice ale  elementelor utilizate (randamente, 
consumuri specifice etc). 
•măsuri de recuperare a energiei si utilizarea acesteia ca sursă secundară de căldură cum ar fi 
recuperarea de energie termică din gazele arse provenite de la centrala termică, recuperarea 
unei părţi din căldura aerului de evacuare din instalaţiile de ventilare, producerea aburului de 
joasă presiune din condensul de medie presiune, utilizarea condensului provenit din instalaţia de 
abur pentru prelncălzirea apei de adaos sau prepararea apei calde de consum. 
•introducerea circuitelor separate de încălzire pe zone ce beneficiază de acelaşi regim termic, 
sistem de cedare a căldurii şi programe de funcţionare. 
•sporirea gradului de automatizare al instalaţiilor atunci când acestea contribuie efectiv la 
realizarea economiei de energie în exploatare, corelat cu aplicarea unor regimuri economice de 
exploatare funcţie de condiţiile climatice, categoria clădirii spitaliceşti, felul ocupării, programe 
de lucru etc. 
•izolarea termică a conductelor pentru diverşi agenţi termici şi a canalelor de aer cald şi rece. 
•utilizarea în măsura posibilităţilor a surselor neconvenţionale de căldură. 
•contorizarea energiei termice.
ANEXA V.5. 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 6472/2 ­Fizica construcţiilor. Higrotcrmice. Parametri climatici exteriori. 
STAS 6472/3 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul termotehnic al elementelor de 
construcţie ale clădirii. 
STAS 6472/4 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Comportarea elementelor de construcţie la 
difuzia vaporilor de apă. Prescripţii de calcul. 
STAS 6472/6 ­Fizica construcţiilor higrotennică a elementelor de construcţii cu punţi termice. 
STAS 6472/7 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a clementelor 
şi materialelor de construcţii. 
STAS 4389  ­Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade­zilc. 
STAS 9791  ­Rosturi la faţadele clădirilor executate cu panourimari prefabricate. Clasificare, 
tehnologie şi principii generale de proiectare. 
NP 200  ­Instrucţiuni tehnice pentru proiectare la stabilitate termică, a elementelor de 
închidere a cădirilor. 
Prescripţii  ­Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică 
tehnice în         la clădiri cu altă destinaţie decât cea de locuit 
curs de 
editare 
(INCERC) 
C 107  ­Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice 
C112  ­Normativ  pentru  proiectarea  şi  executarea  hidroizolaţiilor din  materiale 
bituminoase la lucrările de construcţii. 
STAS 6472/10  ­Fizica construcţiilor.  Termotehnica. Transferul terrhic  la contactul cu 
pardoseala. Clasificare şi metodă de determinare. 
STAS 13149  ­Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor PMV; 
PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante. 
STAS 1907/1  ­Instalaţii de încălzire. Calculul necesarului de căldură. Prescripţii 
de calcul. Reglementări ­Normativ privind igiena compoziţiei aerului la clădiri cu diverse în curs 
de       destinaţii în regim de iarnă­vară. editare (INCERC) 
P68  ­Normativ privind gradul de protecţie termică a clădirilor şi de reducere a 
consumului de energie pentru încălzire. 
Documente  ­Economia de energic şi izolare termică. 
interpretative 
CEE nov. 1993
V.6.            PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI 
Cerinţa privind protecţia împotriva zgomotului implică conformarea spaţiilor, respectiv a 
elementelor lor delimitatoare astfel încât zgomotul provenit din exteriorul clădirii sau din 
camerele alăturate perceput de către ocupanţii clădirii, să se păstreze la un nivel corespunzător 
condiţiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându­se totodată în interiorul 
spaţiilor o ambianţă acustică minim acceptabilă. 

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la: 

V.6.1.  Asigurarea ambianţei acustice în interiorul încăperilor cu specific medical 

V.6.1.1.           Nivel de zgomot echivalent interior (limite admisibile) datorat unor surse de 
zgomot exterioare unităţilor funcţionale. 
• 30 dB(A)±5 dB(A)  ­în plus ziua 
­în minus noaptea 

MENŢIUNE: 
In cazul spaţiilor ce necesită instalaţii de ventilare şi/sau climatizare (tratarea aerului) se 
admite ca nivelul de zgomot interior să fie depăşit cu incă max. 5 unităţi faţă de cel menţionat 
mai sus (a se vedea Tab. 1 cap. V.4.(A).2. 

V.6.1.2.           Măsuri de asigurare a ambianţei acustice 
­amplasarea unităţilor spitaliceşti în zone fără vecinătăţi producătoare de zgomot 
sau vibraţii 
­gruparea in cadrul unităţilor spitaliceşti a compartimentelor cu activităţi similare 
­separarea spaţiilor cu cerinţe deosebite d.p.d.v. al confortului acustic, de spaţiile 
producătoare de zgomot (spaţii gospodăreşti şi spaţii tehnico­utilitare) 
­evitarea alăturării bateriei de ascensoare de încăperile destinate bolnavilor 
spitalizaţi 
­pentru cazul in care nu este posibilă îndepărtarea încăperilor cu activităţi 
producătoare de zgomot, se vor lua măsuri corespunzătoare de prevenire sau 
atenuare a zgomotului prin: 
•  prevederea de echipamente dinamice (pompe ventilatoare, compresoare) cu nivel de zgomot 
scăzut, în funcţionare. 
• măsuri constructive de atenuare a zgomotelor sau vibraţiilor produse de unele surse locale 
(aparate sau utilaje) conform prevederilor STAS 8048/1. 
•  izolarea corespunzătoare a elementelor despărţitoare, conform prevederi „Instrucţiuni tehnice 
C 125". 
•  limitarea vitezelor de vehiculare a fluidelor în elementele instalaţiilor utilitare, termice, de 
ventilaţie, sanitare etc. 
V.6.2.  Asigurarea izolării acustice a spaţiilor la zgomot aerian­pe orizontală (valori 
maxim admisibile) 
V.6.2.1.  Indicele de izolare al peretelui exterior la: 
­saloane (inclusiv de terapie intensivă), cabinete de consultaţii, săli de operaţii şi anexe 
ale acestora. 

V.6.2.2.  Indicele de izolare a peretelui interior la: 
­saloane 1­2 paturi
•  faţă de saloanele adiacente 
Ia(Ea,)=56(+4) dB 
• faţă de coridoare 
Ia(Ea=59(+7) dB 
­saloane cu peste trei paturi şi saloane de terapie intensivă 
•  faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
•  faţă de coridoare 
Ia(Ea)=56(+4) dB 
­sălii de operaţii (în sectorul urgenţe) 
•  faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii, terapie intensivă 
Ia(Ea)=46(­6) dB 
•  faţă de coridoare 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
­cabinete consultaţii 
•  faţă de saloane adiacente 
Ia(Ea.)=46(­4) dB 
•  faţă de coridoare 
Ia(Ea.)=51(­l)dB 
V.6.3.  Asigurarea izolării acustice a spatiilor la zgomot aerian si de impact pe 
verticală (valori maxim admisibile conform STAS 6156). 
V.6.3.1.  Indicele de izolare al planşeului la: 
­saloane 1 ­2 paturi 
•  faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii 
Ia(Ea)=56(+4) dB 
Ii(Ei)=60(0) dB 
•  faţă de coridoare, birouri (după caz) 
Ia(Ea)=59(+7) dB 
Ii(Ei,)=53(+7) dB 
•  faţă de exteriorul clădirii 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Ii(Ei)=57(+3) db3 
­saloane cu pesle 3 palmi şi saloane terapie intensivă 
•  faţa de saloane adiacente 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Ii(Ei)=60(0) dB 
•  faţă de cabinete de consultaţii 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Ii(Ei)­57(+3) dB 
•  faţă de săli de operaţii şi anexe ale acestora 
Ia(Ea)=56(+4) dB 
Ii(Ei)=57(+3) dB 
•  faţă de coridoare, birouri (după caz) 
Ia(Ea)=56(+4) dB 
Ii(Ei)=53(+7) dB 
­săli de operaţii inclusiv anexe 
•  faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii 
Ia(Ea)=46(­6) dB 
Ii(Ei)=57(+3)dB 
•  faţă de exteriorul clădirii 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Ii(Ei)=57(+3)dB 
•  faţă de coridoare, birouri 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Ii(Ei)=53(+7)dB
­cabinete de consultaţii 
•  faţă de saloane adiacente 
la(Ea)=46(­6) dB 
li(Ei)=60(0) dB 
•  faţă de exteriorul clădirii 
Ia(Ea)=51(­l)dB 
Li(Ei)=57(+3)dB 
•  faţă de coridoare, birouri (după caz) 
la(Ea)=51(­l)dB 
li(Ei)=53(+7) dB
ANEXA V.6 
DOCUMENTE CONEXE 
STAS 10009  ­Acustica in construcţii. Acustica urbana. Limite admisibile ale nivelului de 
zgomot. 
STAS 6156  ­Acustica in construcţii. Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi 
social­culturale. Limite admisibile şi parametri de izolare acustica. 
P 122  ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia Ionică a clădirilor. 
C 125  ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia fonică a clădirilor. 
Documente  ­Protecţia la zgomot. 
interpretative 
CEEnov.93