Rezistenta Materialelor

Elemente de Inginerie mecanica

Curs nr. 11

Specializarea Inginerie Economica An II

cuplaj
Specializarea Navigatie An II

03 MAI 2022

ÎNCOVOIEREA BARELOR
 ÎNCOVOIEREA BARELOR
O bară este solicitată la încovoiere dacă în secţiunea transversală acţionează un
moment al cărui vector este perpendicular pe axa barei.
Deobicei încovoierea este rezultatul acţiunii unor sarcini transversale asupra unor
bare relative zvelte, cum sunt grinzile de susţinere a planşeelor, grinzile podurilor, osiile
vagoanelor, paletele turbinelor şi compresoarelor axiale, arcurile de foi şi chiar aripile
unor avioane.
Aceste sarcini produc în secţiunea transversală atât moment încovoietor cât şi forţă
tăietoare. Momentele încovoietoare produc tensiuni normale distribuite liniar pe înălţimea
secţiunii barei, rezultat direct al ipotezei secţiunii plane. În aceste condiţii forma secţiunii
barei este mai importantă decât aria suprafeţei, forme optime fiind obţinute cu ajutorul
profilelor subţiri.

Forţele tăietoare produc tensiuni tangenţiale nule la extremităţi şi maxime la centrul

secţiunii. Calculul acestora este important la profilele subţiri şi la organele de asamblare
ale grinzilor compuse.
Dacă acţionează numai un moment încovoietor se spune că bara este
solicitată la încovoiere pură.

Dacă forţele care acţionează asupra barei sunt cuprinse într-un plan de
simetrie al secţiunii transversale, atunci bara este solicitată la încovoiere
simetrică.

Dacă vectorul moment este dirijat în lungul unei axe centrale de inerţie a
secţiunii care însă nu este şi axă principală, atunci se spune că bara este
solicitată la încovoiere oblică.

În multe cazuri încovoierea apare simultan cu răsucirea.

În acest curs vom studia numai încovoierea.
Tensiuni la încovoierea pură simetrică

Determinarea distribuţiei tensiunilor la încovoierea pură este o problem static nedeterminată la

rezolvarea căreia se utilizează condiţii de deformaţie, relaţii între tensiuni şi deformaţii specifice,
şi condiţii de echilibru.
Se fac următoarele ipoteze:
a) barele au secţiune constantă;
b) momentul încovoietor este constant în lungul barei, având vectorul dirijat perpendicular pe un
plan de simetrie al barei;
c) secţiunile transversale plane, înainte de încovoierea barei, rămân plane după încovoiere şi
perpendiculare pe axa deformată a barei;
d) raza de curbură a barei deformate este mare în comparaţie cu dimensiunile transversale;
e) elemente longitudinale ale barei sunt solicitate doar la întindere sau compresiune, nu există
tensiuni transversale;
f) modulul de elasticitate longitudinal al materialului barei are aceeaşi valoare la întindere şi la
compresiune.
Deplasări şi deformaţii specifice
Deformaţii longitudinale
Se consideră o porţiune de lungime dx
dintr-o bară solicitată la încovoiere pură în planul xOz .

În urma aplicării momentelor încovoietoare My ,bara se deformează ca în figura, cele două secţiuni situate
iniţial la distanţa dx rotindu-se relativ cu unghiul dϕ , dar rămânând plane, conform ipotezei lui Bernoulli.

Se observă că partea de jos a barei este întinsă, în

timp ce partea superioară este comprimată.
Înseamnă că trebuie să existe un plan intermediar
xOy în care deformaţia longitudinală este zero.

Acesta se numeşte plan neutru iar axa Ox din acest

plan se numeşte axa neutră a barei.
Dacă bara ar fi formată din fibre
longitudinale, atunci s-ar observa că, în
urma încovoierii barei, fibrele inferioare se
întind, iar cele superioare se comprimă.
Fibra care nu se alungeşte prin deformaţia
de încovoiere este a′b′ = ab şi se numeşte
fibra medie a barei.

Fie ρz raza de curbură a fibrei medii.

Alungirea fibrei

Alungirea specifică
Se notează curbura fibrei medii deformate

Deplasarea longitudinală a unui punct situat la distanţa z de planul neutru

Deformaţii transversale.

Studiul încovoierii se bazează şi pe ipoteza invariabilităţii secţiunii transversale a barei.

În realitate, alungirile în lungul barei sunt însoţite de contracţii transversal

În zona întinsă grosimea barei scade, în zona comprimată grosimea barei creşte, iar suprafaţa neutră se
curbează, fenomen denumit curbură anticlastică.

Aceste deformaţii sunt foarte mici şi nu modifică rezultatele obţinute pentru alungirile specifice
longitudinale.
Relaţia între tensiuni şi deformaţii specifice

Aplicând legea lui Hooke

relaţie valabilă numai pentru materiale liniar-elastice.

Tensiunile normale de încovoiere variază liniar cu distanţa la fibra medie fiind maxime în
fibrele extreme, unde distanţa z este maximă.

În planul neutru, deci, pentru o secţiune dată, în lungul axei neutre, tensiunile produse de
încovoiere sunt nule.

De asemenea, conform ipotezelor de lucru

Condiţii de echilibru
Tensiunile σx produc forţe interioare σx dA care echilibrează momentul încovoietor My .

Poziţia axei neutre Oy

Momentul static al suprafeţei secţiunii transversale faţă de axa Oy este nul, deci axa Oy trebuie să fie axă
centrală.

Rezultă că axa neutră Oy trece prin centrul de greutate al secţiunii transversale a barei.
 Axa Oz

Rezultă că momentul centrifugal al suprafeţei

secţiunii transversal trebuie să fie nul

Deci axele sistemului yOz trebuie să fie axe centrale principale.

În cazul încovoierii simetrice această condiţie este automat îndeplinită.

Când secţiunea barei nu este simetrică,

planul forţelor trebuie să conţină o axă
centrală principal, vezi figura alaturată
Formula lui Navier

Curbura barei

Formula lui
Navier

Tensiunile de încovoiere sunt proporţionale cu

momentul încovoietor şi cu distanţa la axa neutră,
şi invers proporţionale cu momentul de inerţie axial
al secţiunii transversale.
La o secţiune cu două axe de simetrie
tensiunile au valori maxime egale (şi de
semn contrar) în fibrele extreme.

La o secţiune cu o singură axă de simetrie

tensiunea maximă σmax apare în fibra cea
mai îndepărtată de axa neutră.
Această valoare nu trebuie să
depăşească rezistenţa admisibilă la
încovoiere pentru materialul barei.
Modulul de rezistenţă axial

Tensiunea normală maximă are expresia :

Modulul de rezistenţă axial sau

modulul de rezistenţă la încovoiere al
secţiunii transversale

La secţiunea circulară plină,

cu diametrul D:

La secţiunea inelară circulară,

cu diametrul exterior D şi cel interior d
La secţiunea dreptunghiulară,
cu baza b şi înălţimea h

La problemele de dimensionare sau de verificare, relatia

Tensiunea maximă σmax
devine rezistenţa admisibilă
la încovoiere σa
iar M este momentul încovoietor
maxim din bară, în valoare absolută
O grindă rezistă cu atât mai bine la încovoiere cu cât Wy are valori mai mari.
Forma secţiunii transversale este cu atât mai raţională cu cât Wy este mai mare pentru
un consum de material cât mai mic, deci pentru o valoare cât mai mică a ariei A a
suprafeţei secţiunii transversale.
Pentru trei secţiuni cu arii egale (12 pătrate cu latura a), la care prin distribuirea
judicioasă a elementelor suprafeţei (cât mai departe de axa Oy) se obţine un modul de
rezistenţă tot mai mare.

Astfel:

La secţiunea în I, tălpile preiau cea mai mare parte a

solicitării de încovoiere, inima având rolul de a menţine
tălpile în poziţie şi de a prelua solicitările de forfecare care
apar la încovoierea cu forţă tăietoare.
Deformaţii la încovoierea pură simetrică

Deoarece pe porţiunile de bară solicitate la încovoiere pură My = const.

rezultă că, în cazul barelor de secţiune constantă şi din acelaşi material, se obţine

Deci la încovoierea pură ρz = const., bara se deformează în formă de arc de cerc.

În relaţia de sus produsul E Iy se numeşte modùl de rigiditate la încovoiere.

Acesta este util în special la studiul barelor de secţiune eterogenă, deci la bare din mai
multe materiale.
Exemplul

Să se dimensioneze bara din oţel cu din figura

 σ21 𝐴𝑖 ∗ 𝑧𝑖
𝑧𝐺 =
σ21 𝐴𝑖