Propagarea undelor radio în atmosferă

Modul de propagare a undelor radio folosite ca semnale pentru măsurarea distanţelor

depinde în mare măsură de compoziţia atmosferică, prin structura acesteia.
Există mai multe straturi atmosferice după cum urmează:

1.Troposfera – până la înălţimi de 10 km;

- este regiunea în care se produc fenomenele meteorologice: nori, descărcări electrice;
- temperatura înregistrează o scădere până la −500..... − 600
- până la înălţimi de aproximativ 3 km atmosfera se poate aproxima ca fiind izotermă,
⎛ M ⋅ g ⋅h ⎞
iar variaţia presiunii cu înălţimea este dată de formula barometrică: p = p0 exp ⎜ − ⎟ ,
⎝ kB ⋅ T ⎠
unde
p0 presiunea la nivelul solului

h înălţimea
g acceleraţia gravitaţională
T temperatura
M masa molară a aerului M=28,9 g/mol

11
 În troposferă variaţia de temperatură este determinată în principal de radiaţiile reflectate
de suprafaţa solului şi nu de absorbţia atmosferică.
2. Stratosfera – 10-30 km; are o temperatură relativ constantă.
3. Mezosfera – 30-80 km; se observă o creştere a temperaturii datorită absorbţiei radiaţiei
ultraviolete în stratul de ozon.
4. Ionosfera – 80-1000 km; temperatura creşte foarte mult datorită absorbţiei puternice a
radiaţiilor cosmice γ , x , ridicându-se până la aproximativ 10000 C .
Datorită variaţiilor de energie foarte mari atomii suferă un fenomen de ionizare. În
aceste condiţii concentraţia de purtători de sarcină electrică liberi este foarte mare, iar
conductivitatea electrică ridicată.
Undele radio emise de pe suprafaţa Pământului suferă un fenomen de reflexie puternică
şi simultan absorbţie. Din acest motiv în timpul zilei, atunci când radiaţiile sunt foarte
puternice conductivitatea creşte foarte mult, deci şi fenomenul de absorbţie. Astfel undele radio
din domeniile scurte, medii şi lungi sunt recepţionate mai bine noaptea decât în timpul zilei.
În cazul undelor ultrascurte există unele particularităţi legate de faptul că reflexia pe
ionosferă este absentă. În aceste condiţii recepţia acestora se poate face numai pe distanţe
foarte mici.
În continuare ne propunem să calculăm distanţa maximă de propagare în cele 2 situaţii.
Pentru început considerăm cazul undelor medii şi lungi, şi pentru simplitate o singură reflexie
pe ionosferă.

=δR
Distanţa de propagare a undei este dată de lungimea arcului de cerc D = ER 0

12
În ∆EOV : Th. Sinusului:
R+h R0
=
⎛π ⎞ ⎡ δ π ⎤
sin ⎜ + γ ⎟ sin ⎢π − ⎛⎜ + + γ ⎞⎟ ⎥
⎝2 ⎠ ⎣ ⎝2 2 ⎠⎦
⎛δ ⎞ R0 ⎡ ⎛ R0 ⎞ ⎤
cos ⎜ + γ ⎟ = ⋅ cos γ ⇒ δ = 2 ⎢arccos ⎜ cos γ ⎟ − γ ⎥
⎝2 ⎠ R0 + h ⎣ ⎝ R0 + h ⎠ ⎦
⎡ ⎛ R0 ⎞ ⎤
D = 2 R0 ⎢ arccos ⎜ ⋅ cos γ ⎟ − γ ⎥
⎣ ⎝ R0 + h ⎠ ⎦

⎛ R0 ⎞
Valoarea maximă a acestei distanţe se obţine pentru γ = 0 Dmax = 2 R0 arccos ⎜ ⎟
⎝ R0 + h ⎠
Exemplu numeric : R0 = 6378km , h = 260km ⇒ Dmax = 3582km

În cazul undelor ultrascurte :

D = ER = EA + AR
EA2 = ( R0 + hE ) 2 − R02 = 2 R0 hE + hE2
AR 2 = ( R0 + hR ) 2 − R02 = 2 R0 hR + hR2
Dmax = 2 R0 ( hE + hR )

13
 R0 = 6378km
Ex numeric: hE = hR 100m
⇒ Dmax 71km

Indicele de refracţie atmosferic. Dependenţa de lungime de undă

Măsurările de distanţe folosind unde electromagnetice din domeniul vizibil sau radio
presupune cunoaşterea exactă a vitezei reale a semnalelor de măsură. Această viteză este dată
de viteza de grup, care prin definiţie este viteza de propagare a energiei semnalelor de măsură.
Sursele reale emit unde într-o anumită bandă de frecvenţă sub forma unui grup de unde.
Viteza de grup, este de fapt viteza de propagare a acestui pachet de unde.
Viteza de fază este viteza de propagare a fazei undei respective. Legătura dintre cele
dv
două este dată de relaţia: vg = v − λ .
dλ
Corespunzător se definesc indicii de refracţie de grup
c c
ng = ;n =
vg v
c c d ⎛c⎞ c c dn n ⎛ λ dn ⎞
= −λ ⎜ ⎟ = +λ⋅ 2 ⇒ ng = ≅ n ⎜1 − ⎟
ng n dλ ⎝ n ⎠ n n dλ λ dn ⎝ n dλ ⎠
1+
n dλ
dn
⇒ ng = n − λ
dλ

Aşadar cunoaşterea modului de dependenţă a indicelui de refracţie de fază de lungime de undă

a relaţiei de dispersie n = n ( λ ) , implică cunoaşterea şi a dependenţei indicelui de refracţie de

grup de lungime de undă ng = ng ( λ ) .

Teoria clasică a dispersiei undelor electromagnetice ia în considerare următoarele

aspecte:
a) mediul de propagare a undei are o structură moleculară formată din oscilatori atomici şi
electronici care se supun legilor mecanice clasice.
b) Sub acţiunea câmpului electric variabil în timp din unda electromagnetică, aceşti
oscilatori capătă o mişcare oscilatorie forţată cu o frecvenţă egală cu frecvenţa undei. În
aceste condiţii va exista posibilitatea unui transfer rezonant de energie, prin fenomen
14
 numit rezonanţă, de la undă la oscilator atunci când frecvenţa undei electromagnetice
este egală cu frecvenţa proprie ( de oscilaţie liberă ) a oscilatorilor atomici şi
electronici.
c) Oscilatorii pot emite la rândul lor unde electromagnetice secundare determinând astfel
difuzia (împrăştierea) undei electromagnetice.
Se obţin astfel următoarea dependenţă a indicelui de refracţie de fază de frecvenţă a undei
electromagnetice.

Pentru undele electromagnetice din domeniu vizibil nu există frecvenţă de rezonanţă pentru
aerul atmosferic. Acest lucru se păstrează până în infraroşu apropiat şi ultraviolet. Dependenţa
B C
indicelui de refracţie de lungime de undă este descrisă de relaţia lui Cauchy: n = A + + .
λ 2
λ4
Această relaţie este valabilă pentru condiţii normale, presiune si temperatură t = 00 C ,
p = 760torr

15
 În domeniul microundelor se află frecvenţe de rezonanţă ionice, relaţia lui Cauchy nu
mai este valabilă, iar cu o bună aproximare se poate folosi

λ12 λ22
n − 1 = c1
2
λ + c2
2
λ2 ,
λ −λ1
2 2
2 λ −λ
2
2
2

unde λ1 , λ2 sunt lungimi de undă de rezonanţă corespunzătoare frecvenţelor de rezonanţă din

⎛ dn ⎞
domeniul respectiv. În vecinătatea acestor frecvenţe dispersia devine anomală ⎜ > 0⎟ .
⎝ dλ ⎠
Având relaţia de dispersie dată de relaţia lui Cauchy în domeniul vizibil vom găsi pentru
indicele de refracţie de grup:
B ⎛ 2 B −4C ⎞
C
ng = A + −λ ⎜− 3 − 5 ⎟
+
λ λ 2
⎝ λ λ ⎠
4

3B 5C
ng = A + 2 + 4
λ λ

16