REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA 

CONSILIUL   CULTURII   ŞI  EDUCAŢIEI   SOCIALISTE 

DISPOZIŢIA NR. 94 din 27 februarie 1985 

PRIVIND   APROBAREA   „NORMATIVULUI   PENTRU    REŢEAUA CULTURALĂ" 
INDICATIV P 25­85 

În.  temeiul  Decretului  Consiliului  de  Stat  nr.  442/1977  privind  organizarea  şi  funcţionarea 
Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste: 
Avînd în vedere prevederile planului de normative în construcţii aprobat pe anul 1984 şi adresa 
Institutului  de  proiectare  pentru  construcţii  tipizate  nr.  93/1985,  prin  care  acesta  în  calitate  de 
elaborator  înaintează  „Normativul  pentru  reţeaua  culturală",  revizuit,  în  vederea  aprobării  de 
Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi înaintării lui la Institutul Central de Cercetare, Proiectare 
şi Directivare în Construcţii, 

SE DISPUNE 

1.  Se aprobă „Normativul pentru reţeaua culturală",  indicativ P.25­85; 
2.  Normativul   aprobat   prin  prezenta   dispoziţie   intră   în vigoare pe data de 1 martie 1985, 
înlocuind „Normativul pentru reţeaua culturală", indicativ P 25­75. 
3.  Serviciul secretariat­administrativ va transmite prezenta dispoziţie Institutului Central de 
Cercetare, Proiectare şi Directivare  în  Construcţii  în vederea publicării  în Buletinul 
Construcţiilor. 
PREŞEDINTE, 
SUZANA GÂDEA 

NORMATIV PENTRU RETEAUA CULTURALA  Indicativ P 25­85 
Înlocuieste P25­75 
GENERALITĂŢI 

Domeniul de aplicare 

1.  Prezentul  normativ  cuprinde  directive  de  proiectare  referitoare  la  prevederea  unor 
obiective  din  reţeaua  culturală  în  studiile  şi  proiectele  de  sistematizare  pentru  municipii, 
oraşe,  etc;  directivele  precizează  criteriile  principale  pentru  determinarea,    amplasarea  şi 
stabilirea  ordinului  de  mărime  a  acestor  obiective,    în  scopul  satisfacerii  necesităţilor  de 
spectacole, lectură, expoziţii etc. în condiţii optime. 
2.  Sînt    incluse    în  prevederile  prezentului  normativ  numai  dotările   care    funcţionează 
în   circuit   deschis,   fiind   destinate populaţiei   în  general,   indiferent   de  apartenenţa   lor 
administrativ­organizatorică;  prevederile  nu  se  referă  la  dotările  care  funcţionează    în 
circuit    închis,    cu    acces  rezervat  unor  grupuri  restrînse      din      populaţie,      limitate      pe
considerente      profesionale  sau  altele.  în  cadrul  proiectării  de  sistematizare  se  va  examina 
dacă  există,   în  condiţiile   locale,   posibilităţi  pentru  trecerea unor  unităţi  din  circuitul 
închis în cel deschis. 
3.  Tratarea urbanistică a obiectivelor din reţeaua culturală este condiţionată în principal 
de justa încadrare în schiţa de sistematizare a localităţii şi în detaliul de sistematizare 
eventual 

Elaborator:  Aprobat de C.C.E.S. 
INSTITUTUL DE PROIECTĂRI PENTRU  ca  dispoziţia nr.  94 
din 
CONSTRUCŢII TIPIZATE  27.02.1985 

elaborat pentru respectiva zonă. Ea este extinsă pînă la nivelul problemelor de plan general de 
situaţie  a  obiectivului  pe  teren.  Aspectele  principale  de  rezolvare  a  planului  general  precum: 
asigurarea  fluxurilor  funcţionale  în  incintă, distanţa  dintre  obiecte  ş.a. sînt  determinate  şi 
precizate prin normativele de proiectare sau prescripţiile tehnice în vigoare pentru respectivele 
obiecte sau probleme. 

Aspecte comune 

4.  La  determinările  care  urmează  a  se  efectua  în  conformitate  cu  principiile  expuse  în 
prezentulnormativ  pentru  fiecare  obiectiv  în  parte  vor  fi  avute  în  vedere  şi  unele  aspecte 
comune arătate mai jos: 
a.  Considerarea  unor  obiective    care  pot  fi  de    importanţă  deosebită  (teatre,  săli  de 
concerte,  case  de  cultură,  cinematografe,  biblioteci,  muzee  ş.a.  în  cadrul  sistemului  de 
localităţi pe care ele sînt prezumate a le deservi). 
b.  Analizarea pe ansamblu a obiectivelor în care sînt prezentate spectacole şi concerte, 
ţinînd  seama  de  necesităţile  evitării  unor  paralelisme,  precum  şi  de  posibilitatea  unor 
compensări de folosinţă, dată fiind ponderea crescînd în viitor a polivalenţei obiectivelor. 
c.  Evitarea   centralizării   excesive   în  amplasarea  dotărilor pentru spectacole şi concerte 
şi în repartizarea locurilor acestora în unele oraşe mijlocii şi în cele mari, centralizare care ar 
dăuna  pe  de  o  parte    condiţiilor  generale  de  accesibilitate,      iar  pe  de  altă  parte  varietăţii 
programelor. 
d.  Integrarea   obiectivelor   culturale   ale   unităţilor   de   locuit  în  toate  situaţiile  cînd 
aceasta  este  posibil  în  centrele  de  dotare  specială  deservite  (complex  de  locuit,  cartier,  oraş 
etc). 
e.  Respectarea  prevederilor  din  prezentul  normativ  privind  categoriile    de    clădiri 
diversificate din domeniul culturii,  prin care se stabilesc: 
— serierea   capacităţilor   unitare   prezumate   să   constituie obiective cu frecvenţă mare 
de aplicare cu posibilităţi de tipizare 
— programul, indicatorii valorici şi alte documente caracteristice ale acestor obiective. 
f.  Respectarea  indicatorilor  principali  din  proiectele  ţip  în  vigoare  (capacitate,  arie 
desfăşurată, valoare), precum şi a formei generale a clădirii, în special atunci cînd obiectivele 
se folosesc izolat. 
g. Sporirea eficienţei economice prin:
 — cooperarea şi comasarea unor obiective culturale între ele sau cu alte obiective social­ 
culturale (sportive, de învăţămînt, comerciale etc). 
Cooperarea şi comasarea vor fi propuse în  funcţie de condiţiile  locale,  precum  şi  în  raport 
cu eşalonarea posibilităţilor de finanţare. 

Criterii urbanistice 

5.  Profilul  se  defineşte  în  raport  cu  modul  de  folosire  uzuală  şi  cu  caracterul  de 
permanenţă  al  dotării.  Sînt  considerate  a  fi  în  afara  prezentului  normativ  unele  unităţi 
culturale  care  sînt  prin  amploarea  programelor  şi  spaţiilor  construite  aferente  la  o  treaptă 
superioară  de  deservire  pe  plan  naţional  sau  regional:  biblioteci  centrale,  muzee 
republicane  şi  alte  dotări  cu  caracter  de  unicat.  Asemenea  situaţii  care  apar  în  municipiul 
Bucureşti şi eventual în unele oraşe mari ale ţării urmează a fi rezolvate de la caz la caz. 
6.  Amplasarea se ia în considerare în raport cu: 
a.  Mărimea  şi  structura  localităţii,  cu  frecvenţa  solicitării  şi  cu  raza  favorabilă  de 
frecventare.  împărţirea  localităţilor  pe  categorii  de  mărime,  după  numărul  locuitorilor  în 
perspectivă, este stabilită, pentru necesităţile prezentului normativ, după  cum urmează: 
­— oraşe mari:  —  peste        100.000  de  locuitori,    cu  excepţia  municipiului 
Bucureşti 
—  oraşe mijlocii:  — de la 30.000 la  100.000 de locuitori 
—  oraşe mici:  — cea. 20.000 locuitori 
—  comune:  a.   sub 3.000 de locuitori 
b.  de la 3.000 la 6.000 de locuitori 
c.  peste 6.000 de locuitori. 

b.  În  raport  cu  vecinătăţile,  cadrul  construit,  schema  circulaţiei,  modul  de  folosire  a 
spaţiului liber ş.a. 
7.  Calcularea  necesarului  se  face    în  măsura  posibilităţilor  de  concretizare  a  nevoilor 
prin indici de folosinţă raportaţi la  unitatea de măsură funcţională. Indicii sînt: 
a.  de  capacitate,  exprimaţi  în  număr  de  unităţi  de  folosinţă  la    1.000  de  locuitori  din 
zona  de  influenţă;  cu  ajutorul  lor  se  determină  capacitatea  fizică  globală  în  raport  cu 
populaţia de  servită în perspectivă; 
b.  de  suprafaţă,  exprimaţi  în  mp  arie  desfăşurată  a  clădirii  şi  mp  suprafaţă  de  teren 
raportate  la  unitatea  de  măsură  specifică  respectivei  dotări;  cu  ajutorul  lor  se  determină 
dimensionarea  globală în raport cu capacitatea fizică necesară. 
8.  Repartizarea capacităţilor  fizice globale se  face  în  funcţie  de  capacităţile  unitare  ale 
dotărilor,      avîndu­se    în  general    în  vedere  —  pentru  obiectivele  nou­propuse  —  dotări 
seriabile  prin  tipizare  sau  proiectare  curentă.  Se  va  ţine  seama,  totodată,  de  capacitatea 
unităţilor  specifice existente, pentru fiecare gen de  dotări  şi care  pot fi  menţinute, precum 
şi  de  unităţile  culturale  amenajate  în  clădiri  existente  nespecifice  (de  ex.  în  monumente 
de arhit ectură şi de artă).
 Nomenclatorul 

9.  Nomenclatorul şi gruparea pe sectoare şi pe profiluri de activitate a obiectivelor 
culturale tratate în prezentul normativ sînt următoarele: 
a.  Cultura de masă  1.  — Cluburi 
2.  — Case de cultură 
3.  — Cămine culturale 
4.  — Biblioteci 
b.  Spectacole şi concerte      5.— Cinematografe 
6.  — Teatre 
7.— Săli polivalente cu capacitate redusă 
8.  — Săli de concert 
9.  — Circuri 

c.  Muzeistică şi expoziţii    10.  —  Muzee (şi colecţii) 

11.  —  Muzee  memoriale 
12.  — Săli de expoziţii şi galerii , de artă 
13.  —: Şcoli populare de artă 
14.  —  Universităţi   cultural ştiinţifice 
d.  Alte obiect ive  15.  —  At eliere de creaţ ie 
10. Cluburile, casele de cultură, căminele culturale, biblio tecile,  cinemat ografele  şi 
t eatrele  sînt   obiect ive  normabile  în  mo d  cur ent   şi  sînt   t rat at e  în  part ea  I  a 
prezent u lu i  no r mat iv. 
a.  Pent ru acest e dot ări: 
—­limitele de mărime ale indicilor de suprafaţă corespunzători în raport cu 
capacităţile unitare uzuale sînt centralizate în  t abelu l 1; 
— modul  de  utilizare  recomandabil  al  acestor  capacităţi est e  ind icat   în t abe lul 
2 ; 
— în vederea unei mai uşoare aprecieri globale a. Necesarului se dă în anexă o tabelă 
cuprinzînd limitele de mărime a indicilor  pent ru suprafeţe  în raport  cu populaţ ia.  . 
b.  Celelalt e dotări cuprinse în nomenclator sînt considerate  ut ilizabile  de  la caz  la 
caz ş i s înt   descr ise  în part ea a  Il­ a.  A  prezent ului normat iv. 

PARTEA I. OBIECTIVE   CULTURALE  NORMABILE   ÎN   MOD CURENT 

1. CLUBURI 

Profilul 
1 . 1 .  Cluburile  au  sarcini  de  a  asigura  activităţi  cultural  educative  şi  artistice 
permanente  şi  sezoniere.  Profilul  lor  este  dat  de  categoria  de  populaţie  care  utilizează 
clubul. Ele pot f i: 
— pentru tineret 
— sindicale 
—cu profil special (pentru anumite segmente de populaţie cu preocupări comune)
 —  pentru  oamenii  muncii  aflaţi  la  odihnă  sau  tratament. 
Funcţiile principale sînt: 
a.  Asigurarea  cadrului  necesar  contractului  social,    şi  activităţilor  de  integrare 
socială, formativ­educative şi informaţionale 
b.  Punerea  unor  diverse  modalităţi  de  recreere  la  dispoziţia  utilizatorilor      (activităţi 
culturale,   distractive,   sportive,   ş.a.). 
c.  Organizarea de formaţii artistice proprii şi de manifestări ale acestora. 

Amplasarea 

1.2.  Cluburile deservesc  în  ­principiu populaţia la nivelul complexelor de locuit. în 

cazul cînd acestea au o populaţie mai mică de  4.000—3.000 de  locuitori,  se recomandă 
deservirea  a  două­trei  complexe  de  locuit  printr­un  singur  club  dimensionat 
corespunzător, situat în limitele favorabile de frecventare. 
1.3.  Nu  se prevăd cluburi  în  zone de  locuit dotate cu case  de  cultură (zone centrale 
ale unor oraşe mari şi mijlocii sau oraşe —în general mici). In asemenea situaţii, funcţia 
este  asigurată  prin  filialele  acestor  case,  în  limita  capacităţii  şi  razei  favorabile  de 
frecventare. 
1.4.  În  oraşele  mari  şi  mijlocii,    organizate  şi  pe  cartiere,  apare  posibilitatea  ca 
unul  din  cluburi,  cuplat  cu      o    sală    polivalentă,  să  constituie  clubul  principal  al 
cartierului. 
1.5.  În  zone  industriale  puternic  dezvoltate  pot  fi.amplasate  cluburi  cu  apartenenţă 
sindicală. 
În  cazurile  în  care  cluburile  sindicale  (cuprinzînd  săli  polivalente)  îşi  asumă  şi  rolul 
cluburilor  de  cartier,  iar  în  oraşe  mici,  dar  industriale,  preiau  funcţia  casei  de  cultură 
orăşenească, se  i  recomandă amplasarea corespunzătoare funcţiei. 
1.6.  Pentru cluburile  din  complexele  de  locuit, raza  favorabilă  de  frecventare  este 
de  ordinul  400—700  m  (în  raport  cu  caracteristicile  urbanistice  ale  complexului  de 
locuit în care se află localitatea). 
1.7.  Cluburile   se   amplasează  de  preferinţă   la    intersecţia  direcţiilor principale de 
acces pietonier din cadrul complexului, eventual în centrul civic al acestuia. 
1.8. Se  recomandă  aşezarea  clubului  în  vecinătatea  unităţii  învăţămîntului  de 
cultură  generală  şi  pe  lîngă  terenurile  de  sport  (ale  şcolii  sau  unităţii  de  locuit)  şi 
eventualele spaţii verzi .de folosinţă publică, în vederea cooperării. 
1.9. Cluburile  pot.fi  cuplate  cu  biblioteci  publice,  cu  posibilitatea  utilizării  în 
comun a unor încăperi auxiliare. 
1.10. Cluburile de apartenenţă sindicală din zonele industriale trebuie amplasate 
astfel  încît  să  favorizeze  şi  accesul  locuitorilor  din  teritoriul  învecinat,  pentru  a 
putea fi considerate ca funcţionînd în circuit deschis. 

Calcularea necesarului 

1.11. Determinarea  indicelui  de  capacitate  se  face,  pentru  cluburi,  pe  baza 
formulei:
în care: 
N­—  indicele  de  capacitate  exprimat în număr de locuri de  club/1  000  locuitori 
deserviţi 
F  — frecvenţa în număr de participări pe vizitator pe an 
V ­ — numărul de vizitatori potenţiali  (cota din   1 000 de locuitori deserviţi). 
u  — coeficientul de participare prezumat (din V) 
z  — numărul zilelor de activitate specifică pe an. 
1.12. Ipoteza luată în considerare pentru perioada de perspectivă este: 

deserviţi 
Aceasta  corespunde  şi  unei  folosiri  săptămînale  de  1,5—2  ore/  loc  de  club  pe 
fiecare vizitator potenţial, în ipoteza unei funcţionări de 42 ore/săptămînă. 
1.13.  Indicele  de  capacitate  astfel  calculat  satisface  deservirea  populaţiei  prin 
diversele forme de club din domeniul public. 
1.14.  Indicele   de   capacitate   pentru   populaţia   stabilă   a staţiunilor balneoclimaterice 
şi  a  localităţilor  de  interes  turistic  se  suplimentează  cu  necesităţile  de  club  ale  populaţiei 
flotante. 
Parametrii  de  calcul  pentru  suplimentare  se  evaluează  după  caz,  în  raport  şi  cu  profilul 
(permanent sau sezonier) al staţiunii sau al localităţii. 
Repartizarea pe capacităţi unitare 
Serierea  capacităţilor  unitare  este:  150,  200,  300,  ­100,  500,  600  locuri  în  sala 
polivalentă. 
1.15. Cluburile  de  apartenenţă  sindicală  au  capacităţi  determinate  prin  programele 
aprobate de U.G.S.R. de 400, 500 şi 600 locuri în sălile de spectacole polivalente. 
1.16. Cluburile      pentru      staţiuni      balneoturistice      ce      vor      fi  dimensionate  pe  criterii 
specifice  modului  diferenţiat  de  utilizare  pe  sezoane,  astfel  încît  să  se  poată  asigura  prin 
mijloace adecvate şi satisfacerea necesităţilor de vîrf. 

2. CASE DE CULTURĂ 

Profilul 

2.1.  Casele  de  cultură  asigură  difuzarea  valorilor  culturii,  ştiinţei  şi  artei,  promovează 
creaţia  cultural­artistică  locală,  oferă  mijloacele  şi  cadrul  prielnic  de  dezvoltare  a 
aptitudinilor,  înclinaţiilor  şi  intereselor  diverse  de  ordin  spiritual,  creînd  totodată  condiţii 
pentru distracţie şi recreere în timpul liber. Funcţiile principale sînt: 
a.  Asigurarea    condiţiilor  şi  formelor  de  activitate  pentru  dezvoltarea  aptitudinilor  şi 
pasiunilor  extraprofesionale  ale  oamenilor  prin  organizarea  de  cercuri,  laboratoare  şi
cluburi preferenţiale. 
b.  Organizarea      manifestărilor  inforrnaţional­educative,      de  propagandă  economică, 
informare  social­politică,  educaţie  etică,  estetică  şi  ştiinţifică  prin  expuneri,  dezbateri, 
simpozioane, cabinete pentru dezbateri de probleme preferenţiale etc. 
c.  Organizarea  manifestărilor  artistice,  spectacole,  concerte,  expoziţii,  cu  formaţii 
proprii sau ale instituţiilor profesioniste. 
d.  Organizarea  de  manifestări  cultural­distractive  sau  cu  caracter  sportiv  precum  şi  asigurarea 
condiţiilor corespunzătoare de agrement. 
2.2.  Sînt  cuprinse  în  prevederile  prezentului  normativ  atît  casele de cultură orăşeneşti,  cît  şi 
cele  ale  sindicatelor,  ale  tineretului  ş.a.  Specificul  acestora  va  fi  stabilit  de  la  caz  la  caz  în 
raport  cu  profilul  social­economic  şi  demografic  al  oraşului  cu  cerinţele  şi  necesităţile  specifice 
populaţiei, urmărindu­se evitarea paralelismelor. 

Amplasarea 

2.3.  În oraşele  mici şi  mijlocii se prevede o singură casă de cultură  la treaptă orăşenească (în 

municipiul Bucureşti, această treaptă este la nivelul sectorului de oraş). 
2.4.  În  oraşele  mari  pot  fi  prevăzute,  după  necesităţi,  mai  multe  case  de  cultură,  putînd  fi 
localizate şi la treapta cartierului. 
2.5.  Casele de cultură constituie obiecte reprezentative de dotare orăşenească şi se amplasează 
de  regulă  în  centrele  civice  ale  oraşului  (centrul  principal  al  oraşului,  centru  de  sector,  centru  de 
cartier)  în  condiţii  favorabile  de  mediu  ambiant,  de  acces  şi  parcare,  de  punere  în  valoare 
arhitectonică. 
2.6.  Amplasamentele alese se consideră necesar să ofere posibilităţi  şi pentru  continuarea  unora 
din    activităţi      (reuniuni,  sport,  spectacole)    în  aer  liber.  în  acest  scop  apare  ca  indicată 
comasarea  sau  învecinarea  cu  spaţiu  verde  public  şi  cu  terenurile  de  sport  ale  respectivei  trepte 
structurale.. 
2.7.  Casele  de  cultură  din  oraşele  mici  pot  fi  comasate  cu  biblioteca  publică  orăşenească; 
unele încăperi anexe, dimensionate corespunzător, vor putea fi folosite în comun. 

Calcularea necesarului 

2.8.  Determinarea    indicelui  de    capacitate    se  face,    pentru  casele  de  cultură,  pe  baza 
formulei. 

în care: 
N  este  indicele  de  capacitate,  exprimat  în  număr  de  locuri  în  sala  de  spectacole/l  000 
locuitori  deserviţi  (cu­noscînd  că  locurile  de  club  se  determină  separat,  şi  se 
repartizează  la treapta complexelor de  locuit, luînd  în considerare şi locurile din 
casa de cultură pentru zona deservită de aceasta. 
F  — frecvenţa,  în număr de vizionări pe spectator, pe an 
V  — numărul de vizitatori potenţiali (cota din  1 000 de  locuitori deserviţi)
 Z  — numărul zilelor de activitate specifică pe an 
u  — coeficientul de participare prezumat (din V) 
s  —­ numărul de reprezentaţii 
o  — coeficientul de ocupare a sălilor. 
2.9.  Ipoteza luată în considerare este: 

6 X 100 X 0 . 6 
N   =  = 1o locuri în sala  de spectacole/1 000  locuitori deserviţi. 
210 x 1 , 6 x 0 , 55 
2.10.  Variaţii  de    ±15—20%    ale  acestui    indice  vor  putea  fi  justificate  de  ponderea 
diferită a populaţiei din zona învecinată oraşului (dar care frecventează sălile de spectacole ale 
caselor de cultură) în raport cu întreaga populaţie deservită sau cu necesităţile sezoniere sau 
permanenţe ale staţiunilor balneoclimaterice şi ale localităţilor de interes turistic. 

Repartizarea pe capacităţi unitare 

2.11.  Serierea  capacităţilor  unitare  este  următoarea:   500,600  şi  800  locuri  în  sala  de 

spectacole polivalentă. 
2.12.  Pentru  activităţi  în  aer  liber  vor  fi  prevăzute  în  plus,după  posibilităţi:  teatru­ 
cinematograf de vară, terasă cu ring de dans, terenuri pentru sport şi jocuri distractive. 
2.13. În  cazuri  bine  justificate,  precum:  a)  necesitatea  modificării  substanţiale  a 
raportului  numărului  de  locuri  pe  sectoare  de  activitate  (de  exemplu  în  staţiunile 
balneoclimaterice  şi  în  localităţile  de  interes  turistic);  b)  necesitatea  unei  săli  principale 
de spectacole cu mai mult de 800 de locuri, vor putea fi elaborate, după aprobarea prealabilă a 
programului, proiecte unicat care să ţină seama, în linii mari, de rezolvările propuse pentru 
casele  de cultură seriate. 
2.14. În cazurile în care nu se va putea justifica oportunitatea nici a tipului cel  mai redus 
de  casă  de  cultură  (în  oraşele  mici,  sub  10.000  de  locuitori),  se  recomandă  utilizarea  unui 
club de categorie adecvată cuplat cu o sală polivalentă de capacitate corespunzătoare, înzestrată 
cu  o  echipare  scenică  minimă.  La  calcularea  capacităţii  unitare  a  sălii  polivalente  vor  fi 
incluse necesităţile întregului sector de spectacole. 

3. CĂMINE CULTURALE 

Profilul 

3.1.  Căminele      culturale      sînt      instituţii      cultural­educative  create  în  mediul  rural,  în 
scopul  educaţiei  socialiste  a  oamenilor  muncii.  Ele  desfăşoară  o  activitate  cultural­artistică 
permanentă  şi  multilaterală,  contribuind  în  mod  activ  la  educaţia  socialistă  a    cetăţenilor, 
îndeosebi a  tineretului,  la răspîndirea  culturii, ştiinţei şi artei, asigurînd petrecerea timpului 
liber în mod plăcut şi în acelaşi timp educativ. 
3.2.  Se      consideră      că    dotările      corespunzătoare  desfăşurării  activităţii  cultural­ 
educative  ale  oamenilor  muncii  din  mediul  rural  trebuie  să  fie  diferenţiate  în  funcţie  de 
numărul populaţiei.
 Amplasarea 

3.3.  Localităţile cu rol de deservire comunală şi zonală pot opta pentru varianta de 
cămin cultural cu un număr suplimentar de locuri în sala de spectacol, pentru a cuprinde şi 
populaţia de servită din localităţi apropiate. 
3.4.  Căminele culturale constituie obiecte reprezentative de dotare în mediul rural şi se 
amplasează de regulă în centrul localităţii,  în  condiţiile favorabile de mediu ambiant, de 
acces şi parcare, de punere în valoare arhitectonică. 
3.5.  Amplasamentele alese se recomandă să ofere posibilităţi şi pentru continuarea unor 
activităţi (reuniuni, sport, spectacole) în aer liber. 
3.6.  Căminele culturale pentru localităţi pînă la   1 000 de locuitori nu vor constitui 
unităţi independente ci, în funcţie de  necesităţi, vor face parte dintr­o clădire care are şi alte 
funcţiuni. De asemenea se recomandă studierea utilizării în cadrul localităţilor rurale a unor 
clădiri cu funcţiuni comasate în care să fie  incluse cămine culturale de orice capacitate. 

Calcularea necesarului 

3.7.  Determinarea  indicelui  de  capacitate  se  face,  pentru căminele culturale, pe 
baza categoriei de mărime a localităţii: 
a.'  Pentru  localităţi  sub  1  000  de  locuitori  capacitatea  sălii  polivalente  va  fi  de  100—120 
locuri şi de 50—85 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. 
b.  Pentru   localităţi  cu   1 001—3 000   locuitori  capacitatea sălii polivalente va fi de 200— 
300 locuri şi de 85—200 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. 
c.  Pentru   localităţi  cu   3 001—6 000   locuitori  capacitatea sălii polivalente de spectacol 
va fi de 300—400 locuri şi 200—400 locuri pentru sectoarele de club şi recreativ. 
d.  Pentru      localităţi    cu    peste      6  000      locuitori,      capacitatea  sălii  polivalente  de 
spectacole  va  putea  depăşi  500  locuri.    În  cazuri  bine  justificate  se  vor  putea  construi 
cămine culturale cu capacităţi mai mari. 
e.  În    perspectivă      căminele      culturale    vor    trebui    să    tindă  spre  aceiaşi  temă  cu 
cluburile  şi  casele  de  cultură,  ţinînd  seama  de  eliminarea  în  viitor  a  deosebirilor  esenţiale 
dintre sat şi oraş. 

Repartizarea pe capacităţi unitare 

3.8.  Serierea   capacităţilor   unitare   este   următoarea:   100, 200,  300, 400 şi 500 locuri 

care pot fi realizate în construcţii cu o sală sau două săli polivalente. 

4. BIBLIOTECI 

Profilul 

4 . 1 .  Bibliotecile folosesc cartea ca instrument principal pentru răspîndirea cunoştinţelor 
de cultură generală şi de specialitate. Ele asigură:
 a.  Colectarea,  depozitarea  şi  conservarea  fondului  de  cărţi,  publicaţii  periodice  şi 
seriale, precum şi a altor categorii de  materiale  (microfilme,   discuri,  benzi  de  magnetofon, 
diapozitive, casete, videocasete, etc). 
b.  Consultarea  colecţiilor    în  sălile  de  lectură  şi  difuzarea  publicaţiilor  pentru  acasă, 
prin săli de împrumut. 
c.  Acordarea  de  informări  bibliografice  cititorilor.  Sînt  cuprinse    în  prevederile 
prezentului  normativ bibliotecile publice  din reţeaua consiliilor   populare, inclusiv cele din 
casele de cultură de orice fel şi cele din cluburile din circuitul deschis. 

Amplasarea 

4.2.  Bibliotecile   publice   sînt   organizate   cu   precădere   la treapta oraşului. 
4.3.  În  oraşele  avînd  pînă  la  40.000  de  locuitori,  biblioteca  municipală sau  orăşenească 
este  constituită  de  preferinţă  dintr­o  singură  unitate  în  scopul  unei  maxime  raţionalizări  a 
activităţii. Raza favorabilă de frecventare este de 1 000—1 500 m. 
4.4.  În municipiile şi oraşele cu mai mult de 40.000 locuitori, biblioteca municipală poate 
avea  filiale  sau  puncte de  împrumut  în  cartiere sau  chiar  în complexe de  locuit,  în  funcţie de 
condiţiile  locale.  Raza  favorabilă  de  frecventare  se  consideră  în  asemenea  cazuri  a  fi  de  2 
000—2 500 m pentru biblioteca  centrală şi de 800—1 200 m pentru bibliotecile filiale. 
4.5.  Bibliotecile  publice  constituie  dotări  reprezentative  ale  oraşului  şi  se  amplasează 
de  regulă  în  centrul  civic  al  treptei  structurale  deservite,    în  condiţii  favorabile  de  mediu 
ambiant, acces şi parcare. 
4.6.  Se recomandă comasarea  sau cel  puţin  învecinarea cu  spaţiul  verde public precum 
şi prevederea de spaţii pentru lectură în aer liber, în directă legătură cu sălile de lectură. 
4.7.  Pentru  oraşele  mari  şi  mijlocii  se  recomandă  şi  funcţionarea  bibliotecilor 
municipale sau orăşeneşti în clădiri proprii specifice. 
4.8.  Pentru  oraşele  mici  sau  pentru  cartiere  şi  complexe  de  locuit  se  recomandă 
comasarea  bibliotecii  cu  casa  de  cultură,  respectiv    clubul,      cu    condiţia    prevederii 
integrale    a    spaţiilor,  precum  şi  a  funcţiunilor  bibliotecii,  unele  încăperi  anexă  putînd 
fi folosite în comun. 
4.9.  în  unele  cazuri  poate  apărea  oportunitatea  utilizării  unor  spaţii  sau  clădiri 
existente  (biblioteci  tradiţionale,  monumente de  arhitectură  ş.a);      în  asemenea  situaţii  se 
recomandă  îmbunătăţirea  condiţiilor  existente  de  mediu  ambiant  în  măsura  posibilităţilor 
oferite de condiţiile locale. 

Calcularea necesarului 

4.10.  Indicele   de    capacitate   (dotare    cu    publicaţii,    cărţi,  reviste  etc)  se  face  pentru 
bibliotecile  publice,  pe  baza  normelor  pentru  funcţionarea  bibliotecilor  publice  aprobate  în 
anul  1972,  de  Federaţia  internaţionala  a  asociaţiilor  de  biblioteci  (FIAB),  de  pe  lîngă 
UNESCO, care prevăd: 
—  2 000 volume/1 000 locuitori în localităţi cu peste 10 000 locuitori; 
—  3 000 volume/l 000 locuitori în localităţi sub 10.000 locuitori. 

4.11.  Indicele de capacitate are tendinţă de a se diminuapînă la 1 600 volume la 1 000
locuitori,  în  raport  invers  cu  mărimea  oraşului.  în  ipoteza  unor  biblioteci  filiale  indicele 
va  fi  de ordinul 1 500—1 000  volume/l  000  locuitori (cartier, complex  de  locuit etc) urmînd 
ca restul să fie acoperit de biblioteca orăşenească sau municipală. 
4.12. Indicele  este  direct  influenţat  de  importanţa  culturală  a  oraşului;  în  centre 
importante de cultură, indicele poate depăşi 2 000 volume/1 000 locuitori. 
4.13.  Indicele  trebuie  reconsiderat  în  acelaşi  sens  şi  la  oraşele  mici,  sub  10.000  locuitori, 
precum şi localităţi mici şi cele cu profil balneoclimateric sau turistic. La determinarea indicelui se 
va ţine seama de profilul­sezonier sau permanent al staţiunilor balneoclimaterice şi al localităţilor de 
interes turistic. 

Repartizarea pe capacităţi unitare 

4.14. Corelarea cu treapta structurală şi numărul optim de locuitori deserviţi este arătată în 
tabelul de mai jos: 

Specificarea  Tipul de bibliotecă diversificat pe categorii 
a complexului de  orăşenească  municipală 
locuit 
I  II  I  II  I  II 
Populaţia  12 000  6 000  30 000  20 000  60 000  30 000 
deservită 
Fond­volume  20 000  10 000  60 000  40000  100 000  60 000 
' Nr. locuri în  20  10  60  40  100  80 
sala de lec­ 
tură 

4.15.  În  cazul  municipiilor  cu  peste  60.000  de  locuitori  şi  pentru  biblioteci  cu  mai  mult  de 
100.000  volume,  vor  putea  fi  elaborate  proiecte  unicat,  care  să  ţină  seama,  în  linii  mari,  de 
programul bibliotecilor seriate. 
4.16.  Tipurile  de  biblioteci  destinate  complexelor  de  locuit  pot  fi  utilizate  şi  ca  biblioteci 
pentru  localităţi  mai  mici  de  10.000  de  locuitori,  cu  aplicarea  indicelui  de  capacitate  cores 
punzător. 
4.17. Pentru  staţiunile  balneoclimaterice  şi  localităţile  de  interes  turistic  se  admite  o 
eventuală reproporţionare a spaţiilor în măsura impusă de variaţia indicilor de utilizare, de lectură ş 
i  de  circulaţie,    în  vederea  unor  realizări  eficiente,      îndeosebi  în  cazurile  staţiunilor 
sezoniere. 
4.13.  Tipurile  de  biblioteci  denumite  orăşeneşti  pot  fi  utilizate  ca  biblioteci  de  cartier 
(filiale ale bibliotecilor municipale) pentru oraşe mari cu trei trepte structurale, cu aplicarea 
indicelui de capacitate corespunzător.
 5. CINEMATOGRAFE 

Profilul 

5.1.  Cinematografele  s.înt  instituţii  cultural­educative  unde  se      prezintă      spectacole 

cinematografice   publicului   spectator. 
Cinematografele  îşi  pot  desfăşura  activitatea  în  unităţi  exclusiv  cinematografice  sau  în, 
alte  unităţi  social­culturale  cu  funcţii  polivalente  (cluburi,  case  de  cultură,  cămine 
culturale  . etc). Cinematografele pot funcţiona în clădiri specifice sau în spaţii..în aer liber. 
5.2.  În  localităţile  mici,  complexe  de  locuit  şi  oraşe  mici  capacitatea  aferentă 
activităţii  cinematografice  poate  fi  inclusă  în  alte  dotări  culturale  (cu  funcţii  polivalente) 
existente  sau  nou  construite,  care  vor  trebui  să  fie  prevăzute  cu  posibilitatea  de 
proiecţie cinamatografică. 
5.3.  Cinematografele  se  recomandă  a  fi  situate    în  centrele  oraşelor  sau  în  centrele 
cartierelor, în zone de aglomerare a populaţiei,  în  legătură cu vaduri de circulaţie pietonală 
(complexe  comerciale,  pieţe,  grupări  de  instituţii),  cu  posibilităţi  de  parcare.  Raza 
favorabilă de frecventare se recomandă a nu depăşi 1 km. 
5.4.  Cinematografele    în  aer  liber  se  amplasează  de  la  caz  la  caz,  pe  criterii  de 
oportunitate,  recomandîndu­se  a  fi  grupate  cu  clădiri  de  cinematografe  (pentru  o  mai 
eficientă  exploatare  tehnico­economică),      cu    retrageri  suficiente  faţă  de    eventualele 
surse  de  zgomot  şi  de  lumină.  în  cazul  construirii  izolate  se  preferă  încadrarea  într­un 
spaţiu plantat. 
5.5.  Organizarea  spaţiului  învecinat  este  legată  şi  de.  Modul  în  care  cinematografele 
urmează  a  fi  integrate  ansamblului  arhitectonic  din  care  fac  parte,  clădirile  lor  putînd  fi 
independente, cuprinse în complexele comerciale sau legate de blocuri de locuinţe. 

Calculul capacităţilor cinematografice necesare 

5.6.  Determinarea  indicelui  de  capacitate  (numit  de  „cineficare")  se  face  pe  baza 
formulei: 
N  =  F x 1 000 
s x o  x  365 
în care: 
N  —  indicele de cineficare exprimat în număr de locuri  în sălile pentru spectacole 
cinematografice la 1 000 
locuitori 
F — frecvenţa medie anuală, exprimată în număr de vizionări pe locuitor/an 
s  —  număr de spectacole pe, o zi de  activitate în valori  medii în funcţie de 
solicitările publicului 
o  — coeficient mediu de ocupare a sălilor determinat statistic pentru diferite 
localităţi. 
( 16 ¸ 13 ) X 1000 
N  =  = 35 ¸ 25 locuri/1000 locuitori.
2 ¸ 3 ) X ( 0 . 65 ¸ 0 . 45 ) X 365 
 5.7.  Capacităţile cinematografice necesare exprimate în număr de locuri fizice, însumînd 
atît pe cele din clădirile exclusiv cinematografice cît şi pe cele din celelalte unităţi social­ 
culturale cu funcţii polivalente avînd posibilitatea de proiecţie cinematografică se  determină 
cu ajutorul relaţiei: 

L­ numarul de locuri noi necesare pe treapta urbana pentru care s­a facut calculul respectiv 
P  —  populaţia  treptei  urbane  care  urmează  a  fi  deservită  exprimată  în  număr  de 
locuitori. 
N  —  indicele  de  cineficare,  ce  depinde  de  mărimea  localităţilor  după  cum  urmează: 
30—35 locuri/1000  locuitori pentru localităţile mici şi staţiunile balneo­climaterice 
20—25 locuri/1000  locuitori pentru  localităţile mari şi mijlocii. 
NOTA  I:  În  cazul  cînd  calculul  se  face  pentru  un  cartier  stabilirea    indicelui    de 
cineficare  se face  după aceleaşi criterii. 
A  —  capacitatea existentă în clădirile cu funcţii exclusiv  cinematografice,  exprimată 
în număr de locuri 
B — capacitatea existentă în alte unităţi social­culturale cu funcţii polivalente utilizate şi 
pentru proiecţii cinematografice exprimată în număr de locuri 
k  —  coeficient  ce  caracterizează  gradul  de  utilizare  al  capacităţilor  B  pentru 
activitatea cinematografică (valoarea acestuia va fi cuprinsă între 14—17%). 
NOTA II:  Capacitatea din cinematografele în aer liber nu  va fi inclusă în calcul. 
5.8.  Capacitatea    cinematografică    totală    determinată    la pct. 5.7. va fi distribuită pe 
următoarea serie de capacităţi ale  unităţilor cinematografice:  100,  150, 250, 350, 500, 650 
locuri,  care  pot  fi  realizate  în  construcţii  cu  o  sală  sau  în  complexe  cinematografice  cu  mai 
multe săli. 
În  afara  capacităţilor  de  mai  sus,  în  cazuri  bine  justificate  pot  fi  realizate  şi  capacităţi 
superioare  celei  de  650  locuri,  acestea  avînd  caracter  de  unicat,  pentru  care  se  vor  obţine 
avizele organelor de specialitate. 
5.9.  La  stabilirea  amplasamentelor  cinematografelor,  a  capacităţilor  necesare,  a 
numărului  de  ecrane  dintr­o  unitate  precum  şi  pentru  realizarea  de  unicate  se  va  cere  avizul 
tehnic  de  specialitate      al      Consiliului      Culturii      şi      Educaţiei      Socialiste      (Centrala 
Româniafilm). 

6. TEATRE 

Profilul 

6.1.  Teatrele  folosesc  ca  mijloc  de  expresie,  în  vederea  realizării  funcţiei    lor  social­ 
educative,    de  modelare    a    conştiinţei  socialiste,  arta  complexă  a  spectacolului  scenic 
realizat  pe  viu,  prin  intermediul  literaturii,  actoriei,  regiei,  scenografiei,  muzicii
etc, în proporţii variabile, după gen. 
6.2.  Teatrele  trebuie  să  asigure,  pentru  obţinerea  eficienţei  lor  educative  tin  cît  mai 
înalt nivel artistic: 
a.  Pregătirea  spectacolelor  prin  repetiţii,  confecţionarea  de  decoruri  şi  costume, 
adaptarea  echipării tehnice,  ş.a. 
b.  Desfăşurarea  spectacolelor,  prin  interpretarea  lor  directă  în  prezenţa  publicului,  cu 
folosirea  mijloacelor  scenice  adecvate  şi  în  condiţii  optime  de  vizionare  şi  de  audiere 
asigurîndu­se  confortul necesar. 
c.  Pentru  mărirea    eficienţei,    se    recomandă,      în  funcţie    de  importanţa  şi 
complexitatea teatrului,  să  existe  săli  cu  spaţii  transformabile, pentru spectacole care cer 
altfel de configuraţii spaţiale decît cele pe care le oferă o singură sală fixă. 
6.3.  Teatrele pot fi pentru diverse genuri de spectacole sau specializate: 
a.  Teatrele  de  diverse  genuri  de  spectacole  pot  avea  activităţi  combinate,    prezentînd 
spectacole atît  în genul  vorbit,  cît  şi în cel muzical. în această categorie pot fi cuprinse şi 
teatrele  în  aer  liber  cu  caracter  sezonier,  care,  pe  lîngă  teatru,  prezintă  şi  alte  feluri  de 
manifestări artistice: concerte, spectacole, cinematografe ş.a. 
b.  Teatrele  specializate  sînt  profilate  în  raport  cu  genul  de  spectacole  cărora  le  sînt 
destinate în mod predominant astfel: 
— teatru vorbit  (de dramă,  de  comedie);    . 
— teatru muzical (operetă, revistă, varietăţi); 
­ teatru de operă, şi balet; 
— teatru de păpuşi şi marionete. 

Amplasarea 

6.4.  Teatrele,  concepute  cu  dotări  specifice,  pot  fi  prevăzute  pentru  perioada  de 
perspectivă  numai  în  oraşele  mari  şi  în  unele  din  cele  mijlocii,  înspre  limita  superioară  de 
mărime a acestora. 
6.5.  Pentru  oraşele  mici  şi  cele  mijlocii  care  nu  vor  depăşi  50.000  locuitori  nici  în 
perspectivă,  se  consideră  că  satisfacerea  necesităţilor  poate  fi  asigurată  prin  utilizarea 
sectorului  de  spectacole  din  casele  de  cultură  sau  din  sălile  polivalente,  în  limita 
nivelului de echipare scenică a acestora. 
6.6.  Teatrele  se  localizează  la  treaptă  orăşenească.Profilarea  teatrelor  se  corelează  în 
principiu cu categoria de mărime a oraşului, astfel: 
a.  În oraşe mijlocii,  teatrul constituie unicat şi va fi cu  activităţi combinate. 
b.  În  oraşele  mari  pot  apărea,  în  afara  teatrului  sau  teatrelor  de  dramă  şi  comedie  cu 
dotări de bază, şi necesitatea unor teatre  specializate, precum teatru muzical, teatru de păpuşi 
şimarionete. 
c.  La limita superioară a oraşelor  mari poate apărea necesitatea  unui  teatru  de  operă  şi 
balet. 
6.7.  Teatrele  ca  unităţi  de  dotare  orăşenească  se  amplasează  în  general  în  centrul 
principal al oraşului sau în vecinătatea  acestuia.   În cazurile   în  care  într­un oraş  mare  sînt 
prevăzute  mai  multe  unităţi,  unele  din  acestea  pot  fi  aşezate  şi  în  centre 
secundare ale oraşului. 
6.8.  Teatrele  necesită  amplasamente  care  să  ofere  posibilităţi  de  punere  în  valoare  a
caracterului lor monumental, reprezentativ. Se recomandă spaţii largi — pieţe sau zone plantate 
—  organizate  astfel  încît  să  permită  accese  şi  evacuări  uşoare,  atît  pentru  public  (trasee 
pietonale, staţii de transport în comun, parcaje), cît  şi pentru circulaţia de serviciu. 
6.9.  Teatrele de păpuşi şi  marionete se amplasează de regulă  în zone liniştite ale oraşului, 
de preferinţă în legătură cu un spaţiu plantat de agrement şi în condiţii de maximă securitate 
de circulaţie pentru spectatori­copii. 
6.10.  Teatrele  în  aer  liber,  se  amplasează  în  funcţie  de  condiţiile  naturale  favorabile. 
Aşezarea  în  cadrul  unui  parc  apare ca  soluţia  cea  mai  recomandabilă;  teatrul  constituie,  în 
acest caz unul din elementele compoziţionale dominante ale parcului, corelîndu­se cu: 
a.  Dirijarea şi dimensionarea principalelor alei de acces. 
b.  Justa utilizare a reliefului prin valorificarea denivelărilor naturale sau artificiale. 
c.  Dispunerea  grupurilor  de  plantaţii  înalte  atît  în  vederea  unei  bune  protejări,  cît  şi 
pentru considerente estetice. 

Calcularea necesarului 

6.11. Determinarea  indicelui de capacitate se face, pentru teatre,    pe   baza    formulei: 

FxVxu 
N= 
Zxsxo 
în care: 
N —este indicele de capacitate, exprimat în număr de locuri în sala de spectacole/1000 de 
locuitori deserviţi , 
F —­ frecvenţa în număr de vizionări/spectatori/an 
V  — spectatori potenţiali (cota din  1000 de locuitori deserviţi) 
u  — coeficient de participare prezumat (din  V) 
Z  —  numărul zilelor de activitate specifică pe an 
s  — numărul mediu de reprezentaţii pe zi de activitate 
o  — coeficient de ocupare a sălilor. 
6.12.  Ipoteza luată în considerare (exclusiv necesarul pentru teatre de păpuşi şi pentru 
cele în aer liber) este: 

4 x 800 x 0 . 6 
N=  10 locuri în sală/1000 locuitori deserviti 
210 x 1 . 2 x 0 . 6 

6.13.  Indicele de capacitate poate varia cu ±20—25% după: 
a.  Particularităţile tradiţional­culturale şi structura socială a populaţiei oraşului. 
b.  Gradul de participare la spectacole teatrale a populaţiei din sistemul de localităţi şi 
ponderea acesteia faţă de întreaga populaţie deservită. 
c.  Potenţialul sălilor de spectacole ale  caselor de cultură  şi ale eventualelor săli 
polivalente, în special în oraşele mijlocii. 
6.14.  Pentru oraşele mici şi în acele oraşe mijlocii pentru care nu se prevăd teatre, 
indicele este cumulabil cu cel pentru casele de cultură. 
6.15.  Pentru teatrele cie păpuşi şi marionete, ipoteza medie de calcul este:
 6 x 180 x 0 . 7 
N =  = 3 locuri în sală/1000 locuit, deserviţi. 
210 x 1 . 3 x 0 . 9 

6.16.­Pentru teatrele în aer liber indicele de capacitate se apreciază  (cu totul orientativ) 
la   1,5—2  locuri/1000  locuitori. 

Repartizarea pe capacităţi unitare 

6.17.  Capacităţile  sălilor  de  teatru  (în  număr  de  locuri)  sînt  legate  într­o  anumită 
măsură şi de genul de spectacole pentru care sînt profilate. Astfel: 
a.  Sălile  mici  de  100—400  locuri,  sînt  destinate  în  special  spectacolelor  cu  caracter 
experimental,    care  nu  atrag  simultan  un  număr  prea  mare  de  spectatori.  Tot  săli  mici  se 
folosesc  pentru  teatrele  de  păpuşi  şi  marionete,  de  preferinţă  spre  limita  inferioară 
de  capacitate,  ţinînd  seama  de  condiţiile  de  vizibilitate  impuse  de  dimensiunile  reduse  ale 
personajelor şi ale scenei. 
b.  Sălile  mijlocii,  de  500—700  de  locuri,  pot  fi  specializate  de  genuri,  dar  servesc 
îndeosebi pentru teatru vorbit. 
c.  Sălile  mari,  de  800—1000  de  locuri,  se  realizează  de  obicei  ca    unităţi    reprezentative 
permiţînd  şi  spectacole  de  operă  şi balet, şi în general, spectacole de mare montare. 
d.  Sălile foarte mari, cu o capacitate care depăşeşte 100 de  locuri,  constituie unicate  la 
nivelul republican. 
6.18.  Pentru motive de eficienţă şi rentabilitate apare indicat  ca,  în oraşele  mari  numărul 
de  locuri  rezultate  din  calculul  necesarului  să  fie  repartizat  în  două  sau  mai  multe  săli  cu 
capacitate  şi  profilare  adecvată,  cu  utilizarea  în  comun  a  unei  părţi  din  încăperile  anexă 
cu caracter tehnic şi a celor destinate publicului. 
6.19.  Capacitatea teatrelor    în  aer  liber  poate  varia  foarte  mult,  în raport cu condiţiile 
naturale  şi  posibilităţile  economice  locale.    Capacitatea  poate  ajunge,    în  condiţiile  uzuale 
din  ţara  noastră,    în  limitele  a    1000—3000  de  locuri.  Ceea  ce  depăşeşte  această  mărime 
constituie unicate la nivel republican. 

PARTEA A II­A DOTĂRI  CULTURALE UTILIZABILE DUPĂ CAZ 

7.  SĂLI POLIVALENTE 

7.1.  Se    includ    în  prevederile  prezentului  normativ  numai  sălile  polivalente  cu 
capacitate  redusă  (300—700  de  locuri),  ale  căror  funcţiuni  posibile  ţin  în  principal  de 
reţeaua  culturală.  Sălile  polivalente  de  mare  capacitate  (peste  1000  de  locuri  sînt 
considerate a se încadra, după destinaţia principală, în reţeaua de educaţie fizică şi sport. 
7.2.  Sălile polivalente de capacitate redusă satisfac în vederea diversificării mijloacelor 
cultural­educative  de  influenţare  a  maselor,  unele  necesităţi  ale  sectoarelor  de  spectacole  şi 
cultură  de  masă  care  din  diferite  cauze  nu  sînt  satisfăcute  prin  dotări  specifice; 
reprezentaţii  teatrale  şi  concerte  (în  limita  programelor  de  echipare  tehnică  a  acestor  săli,) 
reprezentaţii  cinematografice,  conferinţe,  simpozioane  etc,  precum  şi  unele  reuniuni 
cetăţeneşti. 
7.3.  Sălile  polivalente  de  capacitate  redusă  din  cijcuitul  deschis  se  amplasează  la
treapta oraşului sau a cartierului. Sălile pot fi situate: 
a.  Izolat,  în condiţiile generale ale sălilor de spectacole şi  în  funcţie de  importanţa pe 
care o au în cadrul oraşului. 
b.  Comasat,  alăturate  sau  încorporate  unor  dotări  culturale  ale  căror  funcţii  le 
completează sau în clădiri cu funcţii comasate. 
7.4.  Sălile  polivalente  de  capacitate  redusă  nu  au  un  indice  de  calcul  propriu,  acesta, 
înscriindu­se  în  indicele  dotării  a  cărei  funcţie  principală  o  asumă.  Determinarea 
capacităţilor  optime  se  coroborează  cu  importanţa  oraşului,  necesităţile  culturale  ale 
populaţiei, amplasarea dotărilor din reţea existente şi propuse. 

8.  SĂLI DE CONCERT 

8.1.  Sălile  de  concerte  sînt  destinate  manifestărilor  publice  de  muzică  instrumentală  şi 
vocală,  avînd  ca  scop  educarea  estetică  şi  patriotică  a  maselor  largi  de  auditori,  în  lumina 
ideologiei  şi  principiilor  umaniste  socialiste.  Profilarea  sălilor  de  concerte  se  axează  în 
principiu, pe deosebirile de amploare ale producţiei muzicale: 
a.  Concerte ale unor formaţii mari (orchestre simfonice, populare, ansambluri corale  ş.a.). 
b.  Concerte ale unor formaţii reduse (instrumentale sau corale"de  cameră",    recitaluri  şi 
formaţii de muzică uşoară). 
8.2.  Sălile  de  concerte  constituie  unicate  la  treapta  oraşelor;  oportunitatea  unor 
construcţii noi de acest tip este necesar să  fie supusă unei analize deosebite de atente. 
8.3.  Clădirile  pentru  săli  de  concerte  sînt  obiective  reprezentative,    uimind  a    se 
prevedea  în  amplasamente centrale şi în condiţii similare cu cele ale teatrelor. 
8.4.  Numărul de  locuri, precum şi suprafeţele  necesare acestui  gen  de  spectacole  nu  sînt 
cuprinse  în  indici  de calcul  şi se  determină în funcţie de specificul şi nivelul preocupărilor 
lor locale în acest domeniu. 
8.5.  Intervalul      capacităţilor      corespunzătoare      pentru      asemenea  tipuri  de  dotare  se 
recomandă a  f i : 

— pentru muzica de cameră, 20—300 de locuri 
— pentru muzica simfonică,  400—1000 de locuri. 

9. CIRCURI 

9.1.  Circurile  sînt  localuri  de  spectacole  cu  arenă  circulară  tradiţională  şi  anexe 
funcţionale (menajerie ş.a.) legate de specificul genului. 
9.2.  În  condiţiile  ţării  noastre,  dotări  de  acest  fel  cu  caracter  permanent  nu  pot  fi 
realizate decît în împrejurări deosebite, la  nivel republican. 
9.3.  Pentru  celelalte  oraşe  este  necesar  să  se  prevadă  amplasamente  pentru  construcţii 
uşoare, demontabile (şapitouri), care să  adăpostească  spectacole  ale  colectivelor de  circ   în 
turneu. Asemenea amplasamente înzestrate cu o minimă echipare edilitară (alimentare cu apă 
şi  energie  electrică)  se  situează  în  general  în  zone  marginale,  pe  lîngă  tîrguri,  oboare  sau 
terenuri destinate distracţiilor populare.
 10. MUZEE ŞI COLECŢII 

10.1.  Muzeele  sînt  destinate  cercetării,  depistării,  depozitării, conservării şi prezentării către 
public  a  unor  obiecte  reprezentînd  valori  din  patrimoniul  artistic  etnografic  ştiinţific  etc, 
pe plan naţional şi internaţional. 
10.2.  Profilarea muzeelor pe specialităţi urmăreşte criterii variate, precum destinaţia,  modul, 
cadrul sau perioada de folosire ştiinţifică şi educativă a exponatelor. 
10.3.  Muzeele pot fi organizate în orice localitate cu un bogat trecut istoric sau care oferă dovezi 
materiale ştiinţifice, artistice sau documentare.  în oraşele reşedinţă de judeţ, ele se organizează în 
general  ca  unităţi  complexe  sau  de  profil  unic,  specializate  cu  secţii  autonome:  artă,  etnografie, 
istorie,  ştiinţe  naturale,  tehnică,    istoria  culturii  etc.  ca  şi  de  restaurare  şi  conservarea 
patrimoniului.  Secţiile  sînt,  atît  funcţionale,  cît  şi  expoziţionale,  cu  excepţia  celei  de  restaurare 
conservare care este numai funcţională. 
10.4.  Muzeele se pot organiza cu un conţinut determinat şi cu o structură adaptabilă;  profilul 
poate  fi  dezvoltat  pe  o  tematică  legată  de  specificul  regional  (arheologie,  artă  populară,  tradiţie 
meşteşugărească,  producţie  economică  specifică,  personalităţi  istorice.şi  artistice,  colecţii 
personale ş.a.). 
10.5.  Muzeele  se  amenajează  la  treapta  orăşenească,  expunerea  colecţiilor  făcîndu­se  în  spaţii 
închise sau deschise, dimensionate după necesităţile sau după posibilităţile existente: 
a.  în construcţii închise, în clădiri sau complexe de clădiri constituie după programe speciale, 
sau  în  clădiri  existente  cu  alte  destinaţii  iniţiale  (eventual  monumente  de  arhitectură)  adaptate 
scopurilor muzeale. 
b.  în aer liber: 
.  —  în  corelaţie  cu  muzeele  pavilionare,  pentru  exponate  de  dimensiuni  mari  sau  care  se 
consideră oportun a fi prezentate în cadrul naturii; 
— în amenajări de sine stătătoare; 
— pentru expunerea unor clădiri, instalaţii sau tehnicieni în condiţii de cadru natural care să 
sugereze  sau  să  reconstituie  mediul  originar;  se  amenajează  de  obicei pe  suprafeţe  mai 
mari, înglobîndu­se în spaţii plantate de importanţă orăşenească; 
— pentru valorificarea unor monumente de cultură, arheologie sau arhitectonice, în situ. 
Pot  fi  însoţite  de  muzee  în  spaţii  închise  pentru  expunerea  sistematică  şi  sintetică  a 
obiectelor, documentelor de dimensiuni  , variabile sau de valoare mare, găsite la  faţa 
locului. 

11. MUZEE MEMORIALE 

11.1. Muzeele memoriale sînt localuri pentru cinstirea memoriei şi în scopul popularizării unor 
personalităţi  din  diverse  domenii  de  activitate,  personalităţi  reprezentative  pentru  trecutul  ţării 
sau pentru cultura naţională şi universală. 
11.2. Amenajarea muzeelor memoriale este determinată de existenţa în localitate a unor elemente 
materiale (clădiri, locuinţe, obiecte) legate de personalitatea respectivă. Ele pot adăposti în unele 
cazuri  colecţii  cu  caracter  artistic.  Muzeele  memoriale  pot  constitui  uneori  elemente  dominante  în 
restructurarea zonelor în care se află, cu precădere atunci cînd sînt monumente de cultură clasate.
 12. SĂLI DE EXPOZIŢIE ŞI GALERII DE ARTĂ 

12.1.  Sălile permanente de expoziţie din reţeaua culturală au ca scop prezentarea unor lucrări 
selecţionate,  fie  din  opera  unui  artist,  fie  în  vederea  unor  expoziţii  colective  sau  pe  teme  date. 
Menirea  lor  este  de  a  contribui  activ  şi  permanent  la  acţiunea  de  educare  estetică  a  publicului 
celui mai larg. 
12.2. Caracterul de reînnoire periodică  şi  marea varietate  în profilul expoziţional, care poate 
diferi  după  tipul  exponatelor  (dintr­o  singură  ramură  sau  mixte),  după  modul  de  expunere, 
după  importanţa  cuprinderii  (locală,  naţională,  sau  chiar  internaţională)  conferă  sălilor  de 
expoziţie un anumit grad de polivalenţă. 
12.3. Galeriile  de  artă prezintă  —  pe  lîngă  spaţiul  de expunere  —  şi spaţii cu caracter 
comercial. Odată cu organizarea  unor expoziţii personale ale artiştilor plastici profesionişti, 
galeriile  de  artă  asigură  vînzarea  către  populaţie  a  producţiei  artistice,  precum  şi  a 
materialelor necesare creaţiei plastice. 
12.4. Amplasarea  spaţiilor  destinate  expoziţiilor  cu  caracter  cultural,  precum  şi  a 
galeriilor  de  artă,  se  face  de  preferinţă  în,  în  zonele  centrale  ale  oraşelor  (eventual  şi  în 
centre  de  cartier),  în  puncte  de  animaţie,  intens  frecventate  de    pietoni    cel  puţin 
în anumite ore ale zilei (centre comerciale, parcuri orăşeneşti). 
Necesitatea galeriilor de artă este determinată de la caz la  caz,în raport şi cu mărimea 
oraşului. 
12.5. În zonele centrale dens construite se recomandă ca sălile de expoziţii şi galeriile de 
artă,  să  fie  încorporate  altor  clădiri  cu  destinaţie  culturală  (cluburi,  case  de  cultură),  sau 
incluse  în  parterul  unor  construcţii  cu  alte  funcţiuni  (clădiri  comerciale,  administrative, 
blocuri de locuit). 
12.6. În zonele verzi marginale ale oraşelor mari, sălile de  expoziţie pot fi prevăzute în 
pavilioane  speciale,  de  regulă  în  cadrul  unor  ansambluri  expoziţionale  cu  profilare 
polivalenta, pe suprafeţe mai mari de teren folosibile la treapta supraorăşenească. 
12.7. Pentru dimensionarea  sălilor de expoziţie curente de  interes local se poate avea în 
vedere  în  mod  orientativ  un  indice  de  2—3  mp  de  arie  desfăşurată/1000  locuitori  (cu  un 
minimum  de  60  mp  care  asigură  o  desfăşurare  de  circa  25—30  m  de  simeză). 
Indicele  variază  în  raport  invers  cu  mărimea  oraşului  şi  este  puternic  influenţată  de 
condiţiile  locale,  nivelul      cultural­artistic  al  oraşului,  existenţa  unei  şcoli  de  artă,  a  unor 
ateliere de creaţie 
12.8. Indicele  nu  cuprinde  sălile  utilizate  în  mod  ocazional  în  scopuri  de  expoziţie, 
precum  foaierele  teatrelor,  caselor  de  cultură  sau  alte  săli  polivalente,  holuri  de 
instituţii publice,  şcoli, biblioteci ş.a. 
12.9. Pentru  galeriile  de  artă,  capacităţile  unitare recomandate   sînt   40—50   mp   arie 
utilă   pentru   spaţiul   de   vînzare, 70—100 mp arie utilă pentru cel de expunere şi circa 50 mp 
spaţiu de depozitare. 

13 ŞCOLI POPULARE DE ARTĂ 

13.1.  Şcolile    populare    de  artă  sînt  destinate    pregătirii    şi  perfecţionării  interpreţilor  şi 
instructorilor  din  cadrul  formaţiilor  artistice    de    amatori  din    instituţii  şi    întreprinderi    în 
vederea  ridicării nivelului mişcării artistice de amatori, contribuind prin aceasta la educarea
estetică a populaţiei. 
13.2. Şcoli populare de artă se organizează   şi  funcţionează  pe  lingă  consiliile  populare 
şi pot fi prevăzute în orice oraş în  funcţie de condiţiile umane şi materiale. Ele funcţionează 
în  localuri  proprii,    după  programe  speciale  adecvate      profilului      lor  sau  folosesc  spaţii 
existente  ale  unor  case  de  cultură,  clădiri  de  învăţămînt  etc.  Şcoala  populară  de  artă  din 
oraşul    de  reşedinţă  poate  include  şi  „Casa  creaţiei  populare"  a  judeţului  unitate  cu 
caracter metodologic. 

14. UNIVERSITĂŢI CULTURAL­ŞTIINŢIFICE 

14.1. Universităţile   cultural­ştiinţifice   îşi  asuma  rolul  de răspîndire şi adîncire a unor 
cunoştinţe  despre  artă,  ştiinţă  şi  tehnică,  la  un  nivel  relativ  ridicat,  în  rîndul  populaţiei 
adulte  şi în afara sistemului de  învăţămînt superior. 
14.2. Universităţile  cultural­ştiinţifice  se  înfiinţează  în  reţeaua  urbană.  Ele  pot 
funcţiona  în  mod  curent  în  localul  casei  de  cultură  orăşenească  sau  în  alte  clădiri 
corespunzătoare      din  oraş.    Localuri  proprii  vor  fi  avute  în  vedere  numai  în  situaţii 
cu totul deosebite. 

15. ATELIERE DE CREAŢIE 

15.1. Atelierele  de  creaţie  asigură  artiştilor  plastici  profesionişti  (individual  sau  în 
colectiv) condiţii optime de concepere şi realizare a operelor lor. 
15.2. Amplasarea atelierelor (şi caselor) de creaţie  precum şi dimensionarea lor se face 
de  la  caz  la  caz,  după  necesităţile  stabilite  de  uniunile  de  creaţie  tutelare  şi  în  raport  cu 
posibilităţile orăşeneşti. 
15.3.  Pentru  amplasarea  unităţilor  de  creaţie  se  recomandă  alegerea  de  medii  ambiante 
favorabile, în zone liniştite şi bogat plantate. Atelierele de creaţie pot fi prevăzute şi în zona de lo 
cuit ; pentru casele de creaţie se recomandă condiţii de   izolare mai accentuată (în parcuri, în locuri 
pitoreşti din zone marginale sau chiar exterioare oraşelor). 
15.4.  Atelierele de crtaţie pot fi organizate: 
a.  în  construcţii  specifice  (de  preferinţă  într­un  grupaj    de  mai  multe unităţi, cu  atelierele de 
sculptură la parter, necesitînd echipare şi înălţime specială). 
b.  Comasat  cu  locuinţele,   în  construcţii joase  (cuplat  cu locuinţa personală a artistului) sau 
în blocuri (ateliere de sculptură la parter, cele de pictură la ultimul nivel).