Sunteți pe pagina 1din 292

INSTITUTUL CENTRAL DE CERCETARE. PROIECTARE Şl DIRECTIVARE ÎN CONSTRUCŢII

Biroul executiv

DECIZIA Nr. 50 din 30 decembrie 1989 PENTRU APROBAREA „INSTRUCŢIUNILOR TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA SĂLILOR DE AUDIŢIE PUBLICĂ DIN PUNCT DE VEDERE ACUSTIC" INDICATIV P 123-89

Biroul executiv al Consiliului ştiinţific al Institutului central de cercetare, proiectare şi directivare în construcţii; Având în vedere prevederile art. 5, litera „d" din Decretul nr. 170/1976, cât şi avizul CTE-ICCPDC nr. 544 din 17 noiembrie 1989; În temeiul Decretului nr. 170/1976, modificat prin Decretul nr. 31/1983, privind organizarea şi funcţionarea Institutului central de cercetare, proiectare şi directivare în construcţii, cât şi a Legii nr. 5/1978, emite următoarea

DECIZIE:

1. Se aprobă „Instrucţiunile tehnice privind proiectarea şi execuţia sălilor de audiţie

publică din punct de vedere acustic având indicativul P 123-89.

2. Instrucţiunile tehnice de la pct. 1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul

construcţiilor. La aceeaşi dată încetează valabilitatea instrucţiunilor tehnice cu acelaşi titlu, indicativ P 123-83, aprobate de ICCPDC cu decizia nr. 26 din 9.III.1984.

PREŞEDINTELE BIROULUI EXECUTIV DIRECTOR GENERAL dr. arh. GHEORGHE POLIZU

INSTRUCŢIUN TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA SĂLILOR DE AUDIŢIE PUBLICĂ DIN PUNCT DE VEDERE ACUSTIC

Elaborate de:

INSTITUTUL STRUCŢII DE CERCETĂRI ÎN CONSTRUCŢII

Director adj. şt. Şef laborator

Şef. colectiv Acustică dr. ing. Şerban Petre Lazăr Elaborator

dr. ing. R. Constantinescu ing. loan Marcu

dr. fag. Şerban Petre-Lazăr dr. ing. Mariana Stan ing. Dan Rădulescu

Responsabil din partea I.C.C.P.D.C. arh. D. Cocheci

INSTRUCŢIUNI TEHNICE PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA SĂLILOR DE AUDIŢIE PUBLICA DIN PUNCT DE VEDERE ACUSTIC

înlocuiesc: P 123-83 indicativ: P 123-89

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE FOLOSIRE

1.1. Prezentele instrucţiuni tehnice se referă, la proiectarea din punct de vedere acustic a

sălilor de audiţie publică şi la măririle speciale ce trebuie adoptate la execuţia acestora.

1.2. Prezentele instrucţiuni tehnice se aplică la proiectarea sălilor în care sunetul este

emis de surse naturale (voci, instrumente), difuzoare sau concomitent de surse naturale şi difuzoare, daci acestea sunt amplasate grupat în zona caracteristică de emisie (podium, scenă

etc).

Pentru săli de importanţă republicană (săli unicat) şi pentru gălile în care sunetul este

emis de difuzoare distribuite pe toate suprafeţele sălii, proiectarea acustică se face cu concursul unor instituţii de specialitate (INCERC, RTV, institute de învăţământ superior).

1.3. Condiţiile admisibile din punct de vedere acustic pentru sălile de audiţie publică sunt

conform STAS 9783/0-84 „Acustica în construcţii. Parametrii pentru proiectarea şi verificarea acustică a sălilor de audiţie publică. Limite admisibile".

În mod experimental în ANEXA 1 se prezintă condiţii admisibile pentru unii parametri acustici fundamentali (indicele de claritate „C" şi indicele de balans - echilibru, între grupe de surse sonore), care exprimă calitatea unei săli în cazul producţiilor sonore, muzicale şi care nu sunt cuprinşi în STAS 9783/0-84.

1.4. Terminologia folosită în prezentele instrucţiuni tehnice este în conformitate cu STAS

1957/1

3-88; STAS 6691-84; STAS 9783/0

3-84.

2. PREVEDERI DE PROIECTARE

2.1. Proiectarea acustică a unei săli de audiţie publică se face în următoarele etape:

- stabilirea formei sălii;

- dimensionarea elementelor delimitatoare şi alegerea parametrilor tehnici ai instalaţiilor aferente sălii în scopul asigurării protecţiei împotriva zgomotului perturbator;

- calculul şi distribuţia tratamentelor acustice;

- realizarea de sisteme electroacustice pentru sonorizare.

Proiectarea se face diferenţiat, în funcţie de alcătuirea sălilor de audiţie publică, care, în conformitate cu prevederile STAS 9783/0-84 (paragraful 2.2.1), se clasifică în:

- săli unice (cinematografe, săli de conferinţe, săli de concerte) ;

- auditorii cuplate cu scene (săli de teatru).

2.2. Stabilirea formei

Săli unice 2.2.1. Sălile unice care fac obiectul prezentelor instrucţiuni tehnice sunt, în mod preponderent, cele de formă paralelipipedică şi cele cu formă complexă derivând dintr-un paralelipiped. Volumul sălii rezultă prin înmulţirea numărului de auditori cu volumul specific indicat în STAS 9783/0-84, tabelul 1.

Condiţia geometrică principală ce trebuie respectată în cazul tuturor sălilor este ca distanţa dintre sursa sonoră şi cel mai îndepărtat fotoliu „D max " să îndeplinească relaţia:

V D ≤ 0,35 (m) max T
V
D
0,35
(m)
max
T

în care: V - este volumul sălii (m 3 ); T - durata de reverberaţie (s) ;

ţ ia: V D ≤ 0,35 (m) max T în care: V - este volumul s

a) în cazul sălilor de formă paralelipipedică, volumul total se limitează superior la

valoarea de 2 000 m 3 . În funcţie de volumul stabilit pentru astfel de sală, se aleg dimensiunile laturilor paralelipipedului astfel încât valorile rapoartelor dintre lungimea sălii „L" şi înălţimea

sălii „h", respectiv dintre lăţimea sălii „l" şi înălţimea „h" să se înscrie în interiorul conturului reprezentat în fig. 2.

b) în cazul sălilor de formă complexă avînd un volum mai lic de 2 000 m 3 se stabileşte

întîi un paralelipied de bază la care volumul se obţine prin înmulţirea numărului de auditori cu volumul specific maxim indicat în STAS 9783/0-84, tabelul 1, majorat cu 20%. În funcţie de volumul rezultat, se aleg dimensiunile laturilor paralelipipedului în conformitate cu prevederile para -grafului 2.2.1.a.

Forma finală a sălii se stabileşte, pornind de la paralelipipedul de bază astfel încât să asigure o distribuţie şi o calitate corespunzătoare a sunetului, în conformitate cu prevederile paragrafelor 2.2.2.

2.2.9. şi în final şi respectarea volumului specific

conform STAS 9783/0-84. În cazul sălilor de formă complexă cu volum mai mare de 2 000 m 3 se admit şi alte rapoarte între laturile paralelipipedului de bază în afara celor precizate prin fig. 2. În acest caz, la stabilirea formei definitive a sălii, se va avea în vedere, în afara condiţiei formulate prin relaţia (1), şi necesitatea ca înălţimea medie a sălii să fie superioară valorilor precizate în tabelul 1. (până la limita

ă valorilor precizate în tabelul 1. (pân ă la limita exprimat ă prin fig. 2). c)
ă valorilor precizate în tabelul 1. (pân ă la limita exprimat ă prin fig. 2). c)

exprimată prin fig. 2). c) Se va evita pe cât posibil realizarea unor săli de formă cilindrică (cu plan circular) şi mai ales a unor săli cilindrice acoperite de cupole. în cazul cînd aceste forme sunt impuse prin tema de proiectare (datorită unor raţiuni de alt ordin decât cel acustic), pentru realizarea unei distribuţii corespunzătoare a sunetului se aplică în măsura posibilităţilor prevederile paragrafelor

2.2.2

2.2.2. Forma şi dimensiunile sălii trebuie să fie astfel alese încât diferenţa de drum dintre

undele directe şi cele corespunzătoare primei reflexii să fie mai mică de 13,5 m în oricare punct curent de audiţie din sală. 2.2.3. În cazul sălilor cu formă complexă derivînd dintr-un paralelipiped, forma se

proiectează pornind de la principiul eliminării paralelismului dintre suprafeţele opuse, în scopul evitării formării undelor staţionare, şi a unor ecouri nedorite (defecte care sînt posibile în cazul sălilor de formă paralelipipedică şi pentru a căror evitare, la aceste săli, se limitează volumul, tratamentele acustice fiind mai pretenţioase).

2.2.4. Contururile de bază ale sălii se vor construi astfel încât să contribuie la o cât mai

bună dirijare a sunetului emis de sursele sonore pe suprafaţa ocupată de public. În cazul unor,

surse care emit unde sferice sau quasisferice (vorbitor, actori, cânt ă te ţ i instrumenti

surse care emit unde sferice sau quasisferice (vorbitor, actori, cântăteţi instrumentişti), contururile de bază ale săli se vor construi astfel încât aceste unde reflectate de elementele delimi- tatoare ale auditoriului (în special cele situate în prima treime a acestuia), să se transforme în unde avînd caracteristici fizice cât mai apropiate de cele ale undelor plane, difuzate cu precădere spre zona situată dincolo de prima treime a sălii (pentru a compensa scăderea nivelului sunetului direct datorită

distanţării de sursă). Construirea unor astfel de contururi se poate realiza cu ajutorul unor epure. În figurile 3 şi 4 se prezintă epurele de construcţie ale unor contururi ce permit transformarea undelor sferice în unde plane, pentru surse amplasate în zona principală de emisie (podium, scenă). Aceste epure corespund în special producţiilor sonore vorbite (conferinţe, teatru). În ANEXA 5 se

sonore vorbite (conferin ţ e, teatru). În ANEXA 5 se prezint ă un program de construire

prezintă un program de construire a formei plafonului redactat în CP/M - BASGRF. 2.2.5. Pereţii laterali ai auditorului se vor realiza cât mai opiat de conturul de bază. În cazul sălilor destinate unor producţii sonore se implică indici de difuzitate ridicaţi (d > 70%), este necesară realizarea pereţilor laterali prin frângerea conturului de bază, astfel încât, cel puţin în ultimele 2/3 ale auditoriului, să se realizeze o suprapunere convenabilă de unde reflectate provenind de la mai multe suprafeţe reflectante.

Exemple de astfel de frîngeri sînt prezentate în fig. 5.

2.2.6. Peretele opus scenei poate fi drept sau convex. În cazul în care forma concavă,

pentru acest perete, nu poate fi evitată, este necesar să se ţină seama de prevederile de la pct. 2.2.5. pentru realizarea pereţilor laterali.

Adoptarea unor suprafeţe înclinate spre auditoriu, pe peretele opus scenei, este utilă deoarece diminuează riscul întoarcerii către scenă a unor unde reflectate ce ar putea produce ecouri în scenă şi în zona din faţa scenei.

2.2.7. Când sala este prevăzută cu balcon, înălţimea acestuia deasupra pardoselii, precum şi adâncimea lui, trebuie astfel derminate, încât la ultimul rând de scaune de la parter să mai ajungă unde reflectate de tavanul sălii (fig. 6). Înălţimea de la pardoseala auditoriului la intradosul balonului trebuie să fie de minimum 3 m. Pentru realizarea pereţilor balconului se vor avea în vedere prevederile de la pct.

2.2.4

2.2.8. Se recomandă construirea profilului longitudinal al jardoselii printr-o epură, conform figurii 7. Notă explicativă la fig. 7.

a) Se poziţionează sursa

ă explicativ ă la fig. 7. a) Se pozi ţ ioneaz ă sursa sonor ă „S"

sonoră „S" după cum urmează:

- În cazul unor oratoii, actori, cântăreţi, se consideră înălţimea convenţională a sursei

sursa

în poziţie fixă (cazul sălilor de conferinţe) se construieşte profilul pardoselii în raport cu această poziţie. Pentru cazul unor urse mobile se consideră sursa „S" amplasată la jumătatea ungimii

h

sursa

conventional

= 1,5

m

.

Dacă

podiumului; b) Axa primului rând de scaune se fixează la min. 2,5 m de limita podiumului. Se marchează punctul A, situat pe acest ax la 1,15 m deasupra pardoselii.

c) Profilul pardoselii se trasează prin puncte în felul următor

- Se uneşte punctul „S" cu punctul „A";

- Deasupra punctului „A" se marchează punctul „a", astfel încât segmentul A a = min.25

cm;

 

- Se uneşte punctul „S" cu punctul „a" şi se prelungeşte la intersecţia cu axa celui de al 2-

lea

rând de scaune (B). Din coboară un segment de 1,15 m a cărui limită inferioară indică cota

pardoselii;

- Deasupra punctului „B" se marchează punctul „b" astfel încât segmentul Bb = min. 25

cm şi construcţia se repetă.

Obs. 1) Se recomandă că zona în care cotele pardoselii coboară cota punctului A să se corecteze astfel:

Porţiunea dintre A şi cel mai coborât punct al profilului se va prevedea, în final, orizontală. În continuare, curba finală se trasează paralel cu aceea rezultată din construcţie.

2) Segmentele (Aa), (Bb), (Ce)

vor fi egale între ele.

2.2.9. Tavanul se realizează în general, din elemente suspendate care asigură pe de o

parte curba necesară reflectării sunetului conform epurei din figura 3, respectiv a programului

din Anexa 5 şi pe de altă parte separarea între sală şi podul tehnic, spaţiul de protecţie; tavanul

trebuie să fie etanş, pentru a nu se crea posibilitatea apariţiei unor unde întîrziate (reflectate din podul tehnic) şi suficient de rigid pentru ca sub acţiunea undelor sonore provenite de la surse să nu intre în vibraţie proprie. În cazul sălilor destinate unor producţii sonore ce implică indici de difuzitate ridicaţi, este necesară realizarea tavanului prin frîngerea conturului de bază, astfel îneît cel puţin în ultimile

2/3 ale auditorului să se realizeze o suprapunere convenabilă de unde reflectate provenind de la

mai multe suprafeţe reflectante. Exemple de astfel de figuri sunt prezentate în fig. 8.

Auditorii cuplate cu scene

2.2.10. Pentru sălile care fac obiectul prezentelor instrucţiuni tehnice, dimensiunile

maxime recomandabile pentru scenă sunt:

- suprafaţa scenei, fără buzunare (adâncime x lăţime)

12x24

m

- înălţimea turnului scenei

18

m

- deschiderea (golul) scenei (înălţimea x lăţimea)

7 x 16 m

2.2.11. În cazul scenelor cu buzunare, în scopul eliminării posibilităţii apariţiei unor

efecte nedorite, de cuplaj acustic a acestora cu scena, vor fi prevăzute, din faza de proiectare,

elemente de închidere mobile, care vor fi utilizate pe timpul exploatării sălii. Elementele de închidere se recomandă a fi alcătuite din materiale uşoare care să prezinte

un indice de atenuare acustica la zgomot aerian R20 dB la fiecare treime de octavă din

domeniul de frecvenţe 63

2.2.12. În scenele cu fosa, aceasta din urma se va proiecta ustfel încât adâncimea ei să

fie minimum 2m (şi preferabil reglabilă). Raportul dintre adâncimea şi înălţimea fosei se

recomandă a fi mai mare sau cel puţin egal cu 1/3.

2.2.9.

în mod suplimentar, la proiectarea auditoriilor cuplate cu scenă, la alegerea volumelor şi a dimensiunilor deschiderii (golului) scenei se va ţine seama şi de următoarele condiţii de ordin acustic:

- volumul şi tratamentele acustice ale auditorului şi scenei vor fi astfel alese încât să fie îndeplinită relaţia:

5 000 Hz.

2.2.13. Auditoriile se vor proiecta ţinînd seama de prevederile paragrafelor 2.2.1

în care:

V

1

V

2

⎛ ⎜ A

1

A

2

⎟ ⎟

2

1

A

1

A

2

⎜ ⎝

V

1

V

2

V

1 - volumul scenei (m 3 )

(10)

V

2 - volumul sălii (m 3 )

A

1 - suprafaţa totală de absorbţie echivalentă a scenei (m 2 U.A.)

A

2 - suprafaţa totală de absorbţie echivalentă a sălii (m 2 U.A.)

- suprafaţa deschiderii (golului) scenei „S 4 " trebuie astfel determinată încât să fie îndeplinită relaţia:

S

2

a

A A

1

2

3

(11)

Observaţie: Relaţiile (10) şi (11) sunt valabile în cazul scenei cu decorurile montata. În mod, practic, pentru spectacolele deosebite, se impune măsurarea coeficienţilor de uniformitate şi a duratei de reverberaţia a sălii în condiţii de spectacol şi eventuala corecţie a formelor şi absorbţiei în scenă pentru înscrierea în valorile admisibile.

De asemenea, se va ţine seama de următoarele recomandări:

Profilul longitudinal al pardoselii se va constitui cf. prevederilor paragrafului 2.2.8 pentru două poziţii ale sursei (sursa situată îri dreptul portalului şi în interiorul scenei la cca 10 m de portal). Profilul final se va alege ca o medie a cel curbe. 2.3. Dimensionarea elementelor delimitatoare şi alegerea parametrilor tehnici ai instalaţiilor aferente sălii, în scopul asigurării protecţiei împotriva zgomotului perturbator.

2.3.1. Condiţiile admisibile privind protecţia împotriva zgomotului aerian, de impact şi a

celui produs de instalaţiile-anexă ale sălii se stabilesc, de la caz la caz în funcţie de nivelul,

zgomotului exterior real, determinat prin calcul, măsurări directe sau asimilări cu situaţii comparabile. 2.3.2. Calculul acustic al capacităţii de izolare a elementelor delimitatoare, al atenuatoarelor şi camerelor de detentă necesare în instalaţii precum şi prevederea unor măsuri constructive pentru reducerea transmisiei zgomotului şi vibraţiilor se fac ţinând seama de

prevederile „Normativului privind proiectarea şi executarea măsurilor de izolare fonică şi a tratamentelor acustice la clădiri", indicativ C 125-87 (cu concursul unor unităţi de specialitate ca: INCERC, RTV, Institute de învăţământ superior).

2.3.3. În scopul reducerii zgomotului pertubator, se recomandă crearea de spaţii tampon

în jurul sălii; realizarea podului tehnic este obligatorie.

Observaţie: Dacă este necesară circulaţia prin pod, se recomanda execuţia elemente lor de susţinere a acoperişului sub formă de ierme metalice sau de beton armat (precomprimat). În cazul folosirii grinzilor cu inima plină trebuie luate măsuri speciale din punct de vedere funcţional sau circulaţia trebuie asigurată prin suspendarea tavanului la o înălţime convenabilă sub grinzi.

2.3.4. În cazul sălilor cu evacuare directă în exterior, se recomandă realizarea unor spaţii

tampon (sasuri) şi orientarea evacuării către zone liniştite.

2.4. Calculul şi distribuţia tratamentelor acustice

2.4.1. Calculul tratamentelor acustice se face în următoarele etape:

- determinarea domeniului în care trebuie să se încadreze curba duratei de reverberaţie caracteristică sălii;

- determinarea suprafeţei necesare de absorbţie echivalentă a sălii;

- calculul suprafeţei efective de absorbţie echivalentă a sălii şi compararea cu valorile necesare.

- calculul suprafe ţ ei efective de absorb ţ ie echivalent ă a s ă lii

Săli unice

2.4.2. Determinarea domeniului admisibil în care trebuie încadreze curba de reverberaţie

caracteristică sălii se face, ni cazul sălilor unice monovalente sau pentru sălile polivalente la care, prin tema de proiectare sau în alt act oficial, s-a stabilit nu gen de spectacol preponderent, conform STAS 9783/0-84, paragraf 2.3.1. În cazul sălilor polivalente la care se cere ca durata de reverberaţie să corespundă tuturor genurilor de producţie prevăzute a se desfăşura în sală, domeniul admisibil reprezintă intersecţia domeniilor stabilite pentru fiecare din genurile de producţie considerate conform STAS 9783/0- 84, paragraful 2.3.1.

2.4.3. Determinarea suprafeţei necesare de absorbţie echivaletentă a sălii „A nec " se face la

4000 Hz

frecvenţele normale, stabilite Conform STAS 9790-74, în domeniul de frecvenţe 125 folosind sistemul de inegalităţi:

în care:

0,163

V

V

T

max

nec

T

min

A

0,163

(12)

V este volumul total al sălii (m 3 );

T max durata de reverberaţie maximă, la o frecvenţă dată, determinată din domeniul

admisibil în care trebuie să se încadreze curba de reverberaţie, determinat conform paragrafului

2.4.2 (s);

T min durata de reverberaţie minimă, la o frecvenţă dată, determinată din domeniul admisibil în care trebuie să se încadreze curba de reverberaţie, determinat conform paragrafului

2.4.2 (s).

2.4.4.Calculul suprafeţei efective de absorbţie echivalentă a sălii „A" se face cu relaţia:

A

= A o + A P (m 2 U.A.)

(13)

în

care:

A o - este suprafaţa de absorbţie echivalentă pentru sala fără public (m 2 U.A.); A P - suprafaţa de absorbţie echivalentă suplimentară adusă de public (m 2 U.A.).

2.4.4.1. Suprafaţa cu relaţia:

Ao

=

S

ln

1

1

α

+

de

m

j =

1

n

j

absorbţie

echivalentă

F

j

(m 2 U.A.)

(14)

pentru

sală ără public „A o " se determină

în care:

S - este suprafaţa geometrică totală a elementelor delimitatoare ale sălii (m 3 ); α - coeficientul de absorbţie mediu al sălii; n j - numărul de absorbanţi funcţionali de tip „j" ;

F j

- suprafaţa de absorbţie echivalentă corespunzătoare unui absorbant funcţional de tip

sălii „α" se

determină cu relaţia

„j" (m 2 U.A.). Coeficientul de absorbţie mediu al

α

=

S

i

α

i

S

(15)

în care:

S i - este suprafaţa geometrică pe care este aplicat tratamentul „i" (m 2 ); α i - coeficientul de absorbţie acustică corespunzător tratamentului „i";

S - suprafaţa geometrică totală a elementelor delimitatoare ale sălii (ni 2 ).

OBSERVAŢIE: În cazul când coeficientul mediu de absorbţie necesară a sălii ,,α m ", îndeplineşte relaţia:

α

m

0,3

(16)

Suprafaţa de absorbţie echivalentă pentru sală poate fi determinată cu relaţia simplificată:

Ao

=

α S

i

i

+

n

j

F

j

(16')

Coeficientul mediu de absorbţie necesară a sălii „α m " se determină cu relaţia:

α

m

0,163

V

T

m

S

(17)

Calculul coeficienţilor de absorbţie acustică al ferestrelor şi uşilor se face adăugind la valorile de la poz. 11 şi 15, valorile indicilor de transmisie „τ" care se determină în funcţie de indicii de atenuare „R" ai ferestrelor şi uşilor, folosind abaca din fig. 9.

ai ferestrelor ş i u ş ilor, folosind abaca din fig. 9. 2.4.4.2. Coeficien ţ ii

2.4.4.2. Coeficienţii de absorbţie „α i ” pentru materiale şi structuri fonoabsorbante speciale sunt prezentaţi în „Catalogul de detalii pentru tratament fonoabsorbant al sălilor de spectacol" care constituie ANEXA 2 la prezentele instrucţiuni tehnice. 2.4.5. Verificarea prin calcul a tratamentului acustic al unei săli unice existente sau a unei săli unice al cărei proiect a fost realizat se face astfel:

- se determină suprafaţa efectivă de absorbţie echivalentă a sălii „A", conform prevederilor paragrafului 2.4.4.;

- se determină curba duratei de reverberaţie a sălii, calculând durata de reverberaţie la

T = 0,163

V

A

(s)

(19)

- se verifică dacă curba calculată se încadrează în domeniul admisibil stabilit conform paragrafului 2.4.2.

Auditorii cuplate cu scene

2.4.6. Determinarea domeniului admisibil în care trebuie să se încadreze curba de reverberaţie caracteristică auditoriului se face conform prevederilor paragrafului 2.4.2.

OBSERVAŢIE: Durata de reverberaţie a scenei nu este standardizată in prezent. Se recomandă ca pentru fiecare din irecvenţele normale considerate, durata de reverberaţie a scenei să se încadreze în domeniul:

0,8

auditoriu

< T

scena

1,5T

auditoriu

durata de reverbera ţ ie a scenei s ă se încadreze în domeniul: 0,8 auditoriu <

2.4.7. Determinarea

suprafeţei

necesare

de

absorbţie

echivalentă a auditoriului

„A aud necesar " şi a scenei „A scena necesar " se face pornind de la ecuaţiile exponenţiale de mai jos:

în care:

a r

2

2

+

(

b b

1

2

a a

1

2

)

r T

1

scena

a r

2

1

+

(

b b

1

2

a a

1

2

)

r T

2

scena

 

=

10

6

 

a

a r

2

2

2

(

r

1

r

2

+

(

b b

1

2

)

 

a a

1

e

2

) (

r

1

a

1

)

a

1

(

r T

1

scena

r

1

r

2

)

a r

2

1

+

e

(

b b

1

2

a a

1

2

) (

r

2

(20)

a

1

)

a

1

=−

b

2

(

cA

4 V

1

1

r

2

r

1

(s)

 

)

b

1

e

b

2

(

r

2

r

1

)

b

1

c

A

V

- viteza de propagare a undelor în aer (m/s);

1 - suprafaţa totală de absorbţie echivalentă a scenei (m 2 U.A.);

1 - volumul scenei (m 3 ) ; cA

2

(s)

a

2

=−

4 V

1

e

r T

2

scena

= 10

6

(21)

A

2 - suprafaţa totală de absorbţie echivalentă a sălii(m 2 U.A.);

V

2 - volumul sălii (m 3 )

b 1 =

b

2

=

c

(

4 V

c

1

4

V

2

(

τ

τ

a

S

a

a

S

a

+τ

c

S

c

+τ

c

S

c

)

)

S a - suprafaţa geometrică a golului prevăzut în peretele despărţitor dintre sală şi scenă, (m 2 ) cf. fig. 10;

a geometric ă a golului prev ă zut în peretele desp ă r ţ itor dintre

S e - suprafaţa geometrică a părţii pline din peretele despărţitor dintre sală şi scenă (m 2 ) cf.

fig. 10;

τ a - coeficientul de transmisie corespunzător golului din peretele despărţitor dintre sală şi scenă; τ e - coeficientul de transmisie corespunzător părţii pline din peretele despărţitor dintre sală şi scenă;

r 1,2

=

1

2

⎡ +

⎣ ⎢ 1

(

a

a

2

)(

±

a

 

+

a

 

2

4 a a

1

 

b b

1

 

1

2

2

2

OBSERVAŢIA 1: Coeficientul de transmisie reprezintă raportul dintre densitatea energiei transmise şi densitatea tnergiei incidente.

E

t

τ= = 10

E

i

R

10

în care: E t - densitatea de energie transmisă; E i - densitatea de energie incidenţă; R - indicele de reducţie sonoră al elementului respectiv.

OBSERVAŢIA 2: În cazul în care scena este deschisă, τ a = 1, iar pentru structurile normale de pereţi se poate considera ca τ e = 0. Înlocuind aceste valori in expresiile mărimilor b 1 , b 2 acestea devin:

b

1

=

cS

a

4V

1

şi

b

2

=

cS

a

4V

2

2.4.8. Calculul suprafeţei efective de absorbţie echivalentă a auditoriului „A aud " se face conform prevederilor paragrafului 2.4.4. În calcul se ţine seama că suprafaţa deschiderii (golului) scenei se caracterizează printr-un coeficient de absorbţie acustică d.s. = 1 (în tot domeniul util de frecvenţe). 2.4.9. Calculul suprafeţei efective de absorbţie echivalentă a scenei „A scena “se face conform prevederilor paragrafului 2.4.4. (pentru situaţiile curente de spectacol).

2.4.10. Verificarea prin calcul a tratamentului acustic al unei săli de spectacole compusă

din auditoriu cuplat cu o scenă se face astfel:

- se determină suprafaţa efectivă de absorbţie echivalentă a auditoriului „A aud " şi a scenei „A scena “ conform prevederilor paragrafului 2.4.8. şi 2.4.9.;

- se determină curba duratei de reverberaţie a auditoriului respectiv a scenei calculând

durata de reverberaţie la frecvenţele normale (stabilite conform STAS 9790-74) în domeniul

4000 125

- se verifică dacă curba calculată pentru auditoriu se încadrează în domeniul admisibil

stabilit conform paragrafului 2.4.6.; În cazul scenei se va ţine seama de observaţia de la paragraful 2.4.6. Un exemplu de verificare a duratei de reverberaţie a unui auditoriu este

prezentat în ANEXA 3.

Hz, cu relaţia (20) şi respectiv (21);

Prevederi privind distribuţia tratamentelor acustice

2.4.11. Distribuţia tratamentelor pe elementele delimitatoare ale sălilor unice sau ale

auditoriilor, în scopul asigurării suprafeţei necesare de absorbţie echivalentă, se face în succesiunea prezentată schematic în figura 11 şi ţinând seama de următoarele recomandări:

a) Pentru săli în care sursele sînt amplasate grupat în zonă caracteristică de emisie (podium, scenă):

- peretele opus scenei va fi complet fonoabsorbant, urmărindu-se realizarea unei suprafeţe

echivalente de absorbţie cât mai uniformă în tot domeniul util de frecvenţe;

- pereţii laterali vor fi trataţi astfel încât în partea dinspre scenă să predomine elementele reflectante iar către peretele opus scenei să predomine elementele egal absorbante, în tot

domeniul de frecvenţe; tratamentele identice (reflectante sau absorbante) nu trebuie dispuse faţă în faţă pe pereţii opuşi paraleli.

- tavanul sălii se recomandă a fi reflectant cel puţin în prima treime dinspre scenă; în

ipoteza că este necesară amplasarea unor tratamente fonoabsorbante şi pe tavan, prevederea acestora se va face începând cu zona opusă scenei cu părţile laterale pe cca. 1/6 din lăţime. b) Pentru săli în care în afara surselor principale de sunet stă difuzoare distribuite pe toate suprafeţele sălii, recomandările de la paragraful „a" vor fi aplicate ţinând seama de prevederile pct. 2.5. 2.4.12. În cazul cinematografelor este indicat ca peretele din spatele ecranului să fie tratat cu material fonoabsorbant.

În cazul cinematografelor este indicat ca peretele din spatele ecranului s ă fie tratat cu material

2.4.13.

Când în sală (auditoriu) sunt prevăzute elemente verticale pentru delimitarea unor

zone (de ex. pentru delimitarea spaţiului de circulaţie faţă de pachetele de scaune) ca: parapete,

ecrane, nişe, care conduc la crearea în sală a unor spaţii parţial închise, aceste elemente vor fi tratate intens fonoabsorbant.

2.4.14. Pentru protecţia tratamentelor acustice, în zonele în care acestea pot fi supuse

unor solicitări mecanice (de exemplu tratamentele de pe pereţii coridoarelor laterale de circulaţie), se recomandă acoperirea acestora cu plăci perforate sau baghete din lemn ignifugat, în conformitate cu detaliile prezentate în planşele 2 şi 10 din ANEXA 2. Calculul coeficienţilor

de absorbţie pentru structurile astfel protejate se face în confoiinhate cu metodologia prezentată în planşa. 3 din ANEXA 2.

2.4.1.5. La distribuţia şi realizarea tratamentelor acustice se va ţine seama de prevederile

„Normelor generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor", aprobate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 290/16 august 1977 şi de „Normele tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului", P 118-83. 2.5. Realizarea sistemelor electroacustice pentru sonorizare

Proiectarea electroacustică

2.5.1. Proiectarea electroacustică a spaţiilor închise constă în stabilirea corespunzătoare a

componentelor instalaţiei de sonorizare, în scopul asigurării parametrilor acustici admisibili

precizaţi prin STAS 9783/0-84.

2.5.2. Instalaţiile de sonorizare constau,

în principiu din următoarele componente:

- sursă de program direct (microfon) sau sursă de program înregistrat (magnetofon, casetofon, pick-up) ;

- amplificatorul (eventual pupitru de mixaj);

- sistem de redare acustică a semnalelor electrice (de ex. incintă acustică).

2.5.3. Principalele caracteristici tehnice ce se iau în considerare la proiectarea instalaţiilor

de sonorizare sunt:

- puterea electrică nominală de ieşire

- caracteristica de directivitate a sistemelor de redare acustică;

- caracteristica de frecvenţă a răspunsului;

- distorsiunile armonice;

- raportul semnal/zgomot.

2.5.4. Puterea electrică nominală de ieşire reprezintă suma purerilor electrice necesare aîe

sistemelor de redare acustică utilizate pentru sonorizarea sălii.

2.5.4.1. Puterea electrică minimă a unui sistem de redare acustică “P e ” se determină în

funcţie de puterea acustică necesară acestuia „P o " cu relaţia:

P =

e

P

a

η

(watt)

(1)

în care η este randamentul sistemului.

Pentru calcule orientative în cazul sistemelor de redare acustică ce includ difuzarea cu radiaţie directă, se poate adopta valoarea η = 0,01, în tot domeniul util de frecvenţe.

- Puterea acustică „P a " a unui sistem de redare acustică determină cu relaţia:

Pa

= 10

L

Q

10

12

(watt)

(2)

în care:

L Q este nivelul de putere acustică a sistemului în dB.

- Nivelul „L Q " se determină cu relaţia:

L

Q

în care:

= L

10

lg ⎜ ⎛

Q

D

4 ⎟ ⎞ (dB)

R

4

π r

2

+

(3)

L - nivelul de presiune acustică în dreptul ascultătorului situat în punctul central al zonei

sonorizate de sistemul considerat, în dB;

r - distanţa între sistem şi ascultător, în m;

Q D - factor de directivitate, avînd următoarele valori, în funcţie de amplasarea sistemului:

ă toarele valori, în func ţ ie de amplasarea sistemului: R - constanta acustic ă a

R - constanta acustică a încăperii:

R =

S

α

m

1

α

m

2

m ;

S - suprafaţa delimitatoare totala a încăperii, în m 2 ;

α m - coeficientul de absorbţie acustică mediu al materialelor aplicate pe suprafeţele delimitatoare.

în care:

- Nivelul de presiune acustică „L" pentru orice punct din sală se determină cu relaţia:

L = L fond + W + D (dB)

(4)

fond - nivelul zgomotului de fond, stabilit conform STAS 9783/0-84, în dB;

L

D - dinamica programului sonor redat, în dB;

Pentru calcule orientative, se poate adopta pentru „D" valoarea de 50 dB.

2.5.4.2. Numărul şi poziţiile sistemelor de redare acustică se stabilesc astfel încât diferenţa de nivel de presiune acustică între 2 puncte oarecare din sală ΔL" să fie mai mare sau cel mult egală cu 2dB.

Acoperirea cu sunet a zonelor de audiţie se va face în funcţie de caracteristicile de directivitate ale sistemelor considerate şi ţinînd seama de suprapunerea acţiunilor în spaţiile influenţate de mai multe sisteme de redare acustică. 2.5.5. Caracteristica de frecvenţă a instalaţiei de sonorizare se alege în funcţie de producţia sonoră după cum urmează:

 

- pentru producţii muzicale: neuniformitate maximă ±4 dB în domeniul 80 Hz*)

8

000

Hz;

 

- pentru producţii vorbite: neuniformitate maximă ±4 dB în domeniul 125 Hz*)

4

000

Hz.

*) Stabilirea valorii limite inferioare s-a făcut în acest caz pornind de la criterii practice de realizare a incintelor. În mod teoretic ţinând seama de spectrul de răspuns al unor instrumente ca orgă, bass, saxofon etc. această valoare ar trebui coborâtă spre limita de perceptibilitate a domeniului de frecvenţe audibile. 6. Distorsiunile armonice semnificative ale incintelor se exprimă prin valorile minime în funcţie de frecvenţă ale diferenţelor nivel dintre componenta de frecvenţă „f e " şi componentele de frecvenţe 2 f e , 3 f e şi 4 f e , după cum urmează:

f e , 3 f e ş i 4 f e , dup ă cum urmeaz

2.5.7. La amplasarea sistemelor de redare acustică se va seama de condiţia ca sunetele reflectate sa nu sosească în punctele de ascultare cu întârzieri mai mari de 50 ms şi nivele de presiune acustică comparabile cu cele ale sunetului util. Se recomandă în acest sens introducerea sistemelor electronice în spaţii închise, fără contact cu sala sau cel puţin tratarea fonoabsorbantă a suprafeţelor învecinate cu sisteme eficiente în special în domeniul frecvenţelor joase. De asemenea, pentru evitarea apariţiei fenomenului de reacţie acustică, amplasarea sistemelor de redare acustică şi a microfoanelor se va face astfel încât să fie respectata condiţia:

P

D

( )

f

1

<

P

M

( )

f

μ

(5)

în care:

P D(f) - este presiunea sonoră maximă, la frecvenţa „f", la limita câmpului acustic apropiat al sistemului de redare acustică (P a ); P M(f) - presiunea sonoră provenită de la sistemul de redare acustică la frecvenţa „f" în dreptul microfonului (P a ), μ - factorul de amplificare electrică al lanţului electroacustic.

Obs. Frecvenţele la care poate apare fenomenul de reacţie acustică sunt date în relaţia:

fn = n

c (Hz)
d

(6)

în care:

n - şirul numerelor naturale (1, 2, 3,

c - viteza sunetului în aer (m/s);

d - distanţa dintre sistemul de redare acustică şi microfon (m).

);

2.5.8. Instalaţiile electroaoustice de sonorizare în cinematografe trebuie să îndeplinească

atât condiţiile prezentate mai sus pentru instalaţiile de sonorizare a sălilor de audiţie publică cât şi condiţia de caracteristică de frecvenţă prezentată în STAS 12013-81 „Cinematografe. Caracteristica electroacustică a sălilor de mixaj, de control şi de cinematograf. Caracteristici şi metodă de măsurare".

NOTĂ: În R.S.R. pentru instalaţiile de proiecţie pe 16 mm, instalaţia de sonorizare se proiectează având în vedere şi prevederile Normei interne privind optimizarea parametrilor sunetului pe 16 mm elaborată de Centrala România-Film.

Elemente componente ale instalaţiilor eledroacustice de sonorizare

2.5.9. Elementele componente ale instalaţiilor electroacustice de sonorizare pentru spaţii

închise sunt:

- surse de program: microfoane, magnetofoane, disclectoare (picupuri), dispozitive de redare a sunetului de pe film;

- amplificatoare;

- sisteme de redare acustică: difuzoare, incinte şi coloane cu difuzoare.

2.5.10. Microfoanele constituie elementele lanţului electro-acustic care realizează

transformarea energiei acustice în energie electrică, în condiţiile menţinerii, pentru semnalul electric, a unor indicii calitativi asemănători cu cei ai semnalului acustic incident. rofoanele

utilizate de obicei în instalaţiile de sonori- Microfoanele destinate captării unor surse fixe sau aflate în mişcare pe un spaţiu relativ

restrâns. În situaţiile în care este necesar ca sursa de semnal să se poată deplasa pe distanţe lungi, se utilizează microfoane-emiţător, fără fir de legătură cu amplificatorul de putere. Un alt tip de microfon utilizat (de obicei pentru captarea urse mobile este microfonul personal (tip „lavalieră"), asociat un radioemiţător de dimensiuni reduse.

2.5.10.1. În funcţie de domeniul lor de aplicare se recomandă rofoanele să îndeplinească

condiţiile tehnice specificate în tab. 1.

2.5.10.2. În mod orientativ, în ANEXA 6 (partea 6.1) se prezintă caracteristicile tehnice

pentru o serie de microfoane folosite uzual în tehnica sonorizării în România.

2.5.11. Amplificatoarele utilizate în instalaţiile de sonorizare trebuie să asigure

amplificarea semnalelor captate de microfon sau provenind de la sursele de program înregistrate

pînă la nivelul de putere electrică nominală de ieşire, determinat conform paragrafului 2.5.4. Caracteristicile tehnice ale amplificatoarelor trebuie astfel alese încât să asigure menţinerea parametrilor semnalului provenit de la microfon în limitele admisibile stabilite conform paragrafelor 2.5.5., 2.5.6. şi 2.5.10.

2.5.11.1. În mod orientativ, caracteristicile tehnice ale unor amplificatoare de semnal,

produse în Romanist sîntprezentate în ANEXA 6 partea 6.2. 2.5.12. Transformarea semnalelor electrice amplificate în semnale acustice corespunzătoare se face cu sisteme de redare acustică alcătuite din difuzoare montate în panouri,

incinte deschise sau incinte închise. Caracteristicile tehnice ale acestor sisteme trebuie astfel alese încât să asigure menţinerea parametrilor semnalului amplificat în limitele admisibile stabilite conform paragrafelor 2.5.5. şi

2.5.12.1. În mod orientativ, caracteristicile tehnice ale unor sisteme de redactare acustică, produs în România, sunt prezentate la ANEXA 6 (partea 6.3).

în România, sunt prezentate la ANEXA 6 (partea 6.3). 3. PREVEDERI DE EXECU Ţ IE Ş

3. PREVEDERI DE EXECUŢIE ŞI VERIFICARE

3.1. La execuţia structurii de rezistenţă şi a elementelor de construcţie ataşate, proiectate pentru a permite realizarea formei sălii, se va acorda o atenţie deosebită îmbinărilor între elemente în scopul asigurării etanşeităţii suprafeţelor ce delimitează sala şi a rigidităţii părţilor componente ale acestora (pentru evitarea intrărilor în stare de vibraţie proprie). 3.2. La execuţia tratamentelor acustice se va urmări în mod special respectarea proprietăţilor acustice şi mecanice ale materialelor ce intră în alcătuirea structurilor (prin încercări de sondaj de pe loturi de produse). Folosirea altor materiale decât a celor prevăzute în proiect este permisă numai după încercarea în laborator a noilor soluţii propuse şi atestarea lor din punct de vedere al calităţilor fonoabsorbante şi rezistenţelor mecanice.

3.3.

În cazul structurilor care includ stratul de aer, limitate în plan prin anumite carelaje,

modificarea grosimii stratului de aer şi a dimensiunilor geometrice ale carelajului este permisă

numai cu avizul proiectanţilor tratamentelor acustice.

3.4. La execuţia instalaţiilor aferente sălii (în mod deosebit la excuţia tubulaturii de

ventilaţie), se va urmări în mod special executarea traseelor şi a sistemelor de prindere prevăzute

în proiect. Modificarea sistemelor de atenuare a zgomotului, a traseelor sau sistemelor de prindere este permisă numai cu avizul proiectanţilor tratamentelor acustice.

3.5. Verificarea calităţii acustice a sălilor de audiţie publică se face pe parcursul execuţiei

şi înainte de darea in folosinţă a sălii conform STAS 9783/6-84, paragraful 3. În ANEXA 4 se prezintă o serie de măsuri de remediere necesare în cazul în care la verificări au fost puse în evidenţă unele defecte.

NOTA

AXEXĂ

Etape de construcţie a epurei

LA FIG.

3

1. se trasează profilul longitudinal al pardoselii,

2. se determină forma tavanului după cum urmează:

a) Se duce raza directă din punctul 0 (în care se consideră că există sursa) în punctul A

(unde se consideră că se termină golul scenei). Lungimea segmentului - OA nu trebuie să

depăşească valoarea de 7,00 m.

b) Se duce segmentul AA", punctul A' fiind situat la sfârşitul primei treimi a lungimii

săiii. Acest segment determină direcţia fascicolului de unde plane ce acoperă ultimele două

treimi ale lungimii sălii.

c) Se construieşte bisectoarea unghiului OAA' şi se duce o perpendiculară la aceasta în

punctul A.

Această perpendiculară determină panta de începere a tavanului.

d) Se prelungeşte segmentul AA', în direcţia turnului scenei cu segmentul AO A care este

egal cu segmentul OA.

e) Din punctul O A se duce o perpendiculară la segmentul AO' care reprezintă linia

centrelor virtuale de reflexie.

f) De pe linia centrelor virtuale se duc paralele la segmentul AA' până când una dintre

acestea întîlneşte punctul final al profilului longitudinal al pardoselii.

g) Curba tavanului se obţine prin puncte. De exemplu, pentru găsirea punctului curent I,

situat la intersecţia dintre această curbă şi paralele O 1 I, se procedează astfel:

Se duce segmentul OOj după care se construieşte triunghiul isoscel O 1 IO la care unghiul O = unghiul O 1 , respectiv laturile O 1 l = OI, determinându-se astfel punctul I.

OBSERVAŢIE: Din punct de vedere geometric curba tavanului reprezintă înfăşurătoarea dreptelor perpendiculare la bisectoarele unghiurilor de tip OI’.

h) Ultima zonă a conturului tavanului se construieşte astfel încât reflexiile razelor pornite

din O să se distribuie aproximativ uniform şi vertical pe pardoseala din această parte a sălii. Atunci când înălţimea sălii permite, se poate adopta o curbă de tip S C B. Dacă dimpotrivă

înălţimea este insuficientă, o soluţie posibilă este cea prezentată în figură, sub forma curbei S C B',

construită prin frîngerea prelungirii conturului determinat ca la punctele a

g.

NOTĂ ANEXĂ LA FIG. 4

Etape de construcţie a epurei.

1. alege deschiderea scenei astfel încît să fie îndeplinite condiţiile din paragrafele 3.2.14.

- 3.2.16.

2. fixează sursa în punctul O situat într-o extremitate a scenei şi se punctul A unde se

consideră că începe peretele lateral al sălii.

3. Se construieşte peretele lateral din trei segmente, după cum urmează:

a) porţiunea AR se construieşte prin metoda descrisă la punctele 2a—2c ale epurei de construcţie a secţiunii longitudinale, astfel încât fascicolul limitat de razele reflectate AB şi RM să acopere o a doua treime a sălii;

b) porţiunea RS se construieşte în mod similar astfel încât fascicolul limitat de razele reflectate RM şi SN să acopere ultima treime a sălii; c) porţiunea SL poate fi construită, paralelă cu segmentul EMN sau în interiorul unui triunghi SLL', având unghiul S 15°.

ANEXA 1

CONDIŢII ADMISIBILE PENTRU UNII PARAMETRII ACUSTICI FUNDAMENTALI CARE NU SUNT CUPRINŞI ÎN STAS 9783/0-84

A.1.1. Pentru verificarea sălilor de audiţie publici, în special a celor destinate producţiilor

muzicale, în afara criteriilor prevăzute în STAS 9783/0-83 se recomandă şi folosirea următorilor parametri:

- indicele de claritate a sunetului „C 50 ";

- indicele de balans (echilibru) între grupe de surse sonore „B".

A.1.2. Indicele de claritate „C 50 " într-un anumit punct de recepţie din sală se exprimă prin

relaţia:

C

50

E

50

= 10 lg E

E

50

(A.1.1.)

în care

E 50 - Energia sonoră primită în punctul de recepţie, în primele 50 milisecunde de recepţie (J), în cazul funcţionării unei surse sonore de tip impuls.

- energia sonoră totală primită în locul de recepţie (J), în cazul funcţionării unei surse

sonore de tip impuls.

OBSERVAŢIE: Pentru determinarea indicelui de claritate se recomandă folosirea unui montaj de recepţie cuprinzând un microfon omnidirecţional şi un sistem de înregistrare oscilografic cu bază de timp corespunzătoare ptrjtra analiza semnalelor în intervale de cel puţin 10 milisecunde.

E

În mod experimental se recomandă verificarea indicelui de claritate C 50 în săli monovalente destinate producţiilor vorbite şi muzicii simfonice. Pentru producţiile vorbite se recomandă C 50 3. Pentru muzică simfonică se recomanda C 50 > 1.

A. 1.3. Indicele de balans (echilibru) între grupe de surse „B" se exprim