UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Medicină Veterinară

CODUL DE ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE VETERINARĂ

AL SPANIEI

STUDENTĂ:MALCIU (CRAIA) MIRELA

GRUPA: 3602
 Codul de etică și deontologie veterinară din Spania cuprinde declarația motivelor,urmată
de 18 capitole,prima dispoziție finală,a doua dispoziție finală si dispoziția de anulare.
Declarația motivelor.
Legea 2/1974,din 13 februarie, a colegiile profesionale cu modificările introduse prin Legea
74/1978, din 26 decembrie, Legea 7/1997, din 14 aprilie și prin Decretul Legislativ regal 6/2000,
din 23 iunie, stabilește în articolul 9,1 a) corespunzătoare consiliilor generale ale
colegiilor,printre alte funcții,atribuită de articolul 5 Asociațiilor profesionale, de îndată ce au un
scop sau o repercusiune națională.Printre acestia, o atenție sporită o necesită activitatea
profesional veterinară, asigurând etica și demnitatea profesiei exercitând facultatea disciplinar în
sfera competențelor sale; adoptă măsurile adecvate pentru a evita intruziunea profesională,
urmărește ca, între colegi, să existe armonie și colaborare, prevenind concurența neloială între
aceștia; se conformează și se aplică legile colegiale, generale și speciale.Codul de etică nu este
echivalent cu stabilirea standardelor direct aplicabile, ci implică stabilirea principiilor eticii
pentru exercitarea profesiei.
Pilonii pe care se bazează deontologia veterinara sunt:
1.Producția animalelor și controlul
2.Protejarea sănătății animalelor,evitarea și controlul bolilor infecțioase, contagioase și parazitare
răspândite pe larg,care pune în pericol sănătatea publică, producția animalelor și echilibrul
speciilor de animale.
3.Protejarea sănătății animalelor împotriva substanțelor chimice care ar putea fi dăunătoare
pentru ele, punând în pericol echilibrul speciilor,biodiversitatea și mediul.
4.Identificarea animalelor, eliberarea și primirea certificatelor pentru uz uman sau
consum,facilitând astfel transparența tranzacțiilor comerciale și protecția consumatorilor.
5.Protejarea vieții,sănătații, demnitații, bunăstării animalelor
6.Dezvoltarea strategiilor și acțiunilor care urmaresc promovarea sănătății în domeniul
alimentației umane.
Toate acestea reprezintă atat drepturile cât și îndatoririle primare ale profesiei de medic veterinar
aflat în serviciul societății,omului,animalelor și mediului.
CAPITOLUL 1.DEFINIREA ȘI DOMENIUL DE APLICARE
ARTICOLUL 1
1.Deontologia profesională veterinară este amsamblul îndatoririlor și principiilor eticii profesiei
de veterinar.Ea reprezintă amsamblul de principii și reguli ce alcătuiesc conținutul etic,conținut
etic care are rolul de a inspira și a ghida acțiunile profesioniștilor veterinari.
2.Codul deontologic al profesiei veterinare este organismul de reglementare unde sunt puse la un
loc principiile și regulile,drepturile și îndatoririle, inerente eticii provesionale veterinare.
ARTICOLUL 2. Domeniul de aplicare și responsabilitatea disciplinară.
1. Principiile și regulile, drepturile și îndatoririle cuprinse în prezentul cod impun tuturor
medicilor veterinari ca exercitarea profesiei lor, indiferent de modalitatea în care o practică, să
se realizeze fără a aduce atingere existenței altor reguli disciplinare aplicabile în domeniul
specific al administrațiilor publice. Nerespectarea normelor cuprinse în prezentul cod
deontologic constituie abatere disciplinară în conformitate cu prevederile Statutului general al
Organizației Colegiului Veterinar Spaniol, precum și în conformitate cu dispozițiile din diferite
statuturi particulare ale colegiilor veterinare oficiale și ale consiliilor
2. Cei responsabili de Organizația Colegială Veterinară din Spania, în oricare dintre nivelurile
sale, membri ai consiliilor guvernamentale ale colegiilor oficiale de veterinari, a consiliilor
autonome, după caz, și a Consiliului general și în mod definitiv, câte persoane dețin orice funcție
electivă sau de numire în cadrul organizării colegiale, de asemenea, ei sunt obligați să respecte și
să aplice normele colectate în prezentul cod.Cei care prezintă omisiuni sau simplă neglijență în
îndeplinirea funcțiilor sale, încalcă prevederile din acest Cod.
CAPITOLUL II
RELAȚII DINTRE DIVERSE CORPORAȚII INTEGRATE ÎN ORGANIZAȚIA
COLEGIILOR VETERINARE
ARTICOLUL 3. Relațiile dintre corporațiile membre ale organizației școlii veterinară spaniole.
1. Colegiile veterinare oficiale vor servi drept cale și, în consecință,aceștia vor avea obligația să
relaționeze cu profesioniștii lor colegi,cu Consiliul General și cu consiliile autonome, după caz,
când este necesar să participe la comunicări, apeluri sau notificări către profesioniștii menționați.
2. Veterinarul înregistrat va fi obligat să furnizeze, direct sau prin intermediul colegiul său
oficial, după caz, colaborarea care este solicitată de Consiliu General sau Consiliul autonom
corespunzător, dacă este cazul.
ARTICOLUL 4. Obligațiile colegiilor.
Colegiile veterinare oficiale vor fi obligate să comunice către Consiliul general și consiliile
autonome corespunzătoare, după caz, când indiferent dacă li se solicită acest lucru sau derivă
dintr-o obligație legală, datele personale și profesionale ale membrilor lor pentru a pregăti și ține
la zi înregistrările care sunt în competența sa, prevăzute în reglementările legale în consecință.
ARTICOLUL 5. Funcțiile Organizației Colegiului Veterinar din Spania în materie deontologică.
1. Organizația Colegiului Veterinar din Spania va desfășura toate acțiunile necesare pentru a se
asigura că standardele cuprinse în prezentul cod se adaptează la legislația în vigoare în orice
moment și că acestea sunt respectate și protejate de lege și de toți medicii veterinari înregistrați.
2.Organele de conducere ale Colegiilor veterinare oficiale și cele ale Colegiului după caz,
consiliile autonome își vor adapta rezoluțiile, deciziile și acordurile,regulile statutare și etice la
cele ale Organizației Colegiale Veterinare din Spania.
3. Organele de conducere ale corporațiilor membre ale organizației Colegiului veterinar spaniol
are datoria de a păstra informațiile secrete și documentația referitoare la problemele etice ale
membrilor săi.
4. Organizația Colegială Veterinară din Spania are datoria de a contribui la realizarea unei
educații veterinare de calitate, predarea eticii veterinare și a deontologiei.
5. Trebuie să se asigure prin toate mijloacele la dispoziție că medicii veterinari mențin și, după
caz, își extinde competențele și puterile profesionale.
CAPITOLUL III
PRINCIPII GENERALE DEONTOLOGICE.REFERINȚĂ SPECIALĂ LA SECRETUL
PROFESIONAL
ARTICOLUL 6. Principii deontologice generale.
1. Medicul veterinar dobândește o datorie profesională fundamentală.Este legat ași exercita
profesia cu cea mai mare eficiență și să asigure produse animaliere de calitate efectuând în mod
eficient controale veterinare asupra animalelor, precum și produse de origine animală și non-
animale pentru uz sau consum uman,.El are datoria de a proteja și respecta vieța, demnitatea și
sănătatea și bunăstarea animalelor și interacțiunile lor cu sănătatea umană.
2. În exercitarea activității sale profesionale, orice medic veterinar trebuie să cunoască și să
respecte îndatoririle impuse de legile și reglementările generale dar si de cele care atestă în mod
special activitatea sa profesională.

3. Societatea are dreptul la îngrijiri medicale veterinare și umane de calitate.Astfel, medicul

veterinar este obligat ca indiferent de serviciile ce le prestează, acestea sa se ridice la un prag cât
mai înalt din punct de vedere al calității.
4. Veterinarul are o responsabilitate esențială pentru bunăstarea animalelor. Trebuie să se asigure
că nevoile acestora sunt acoperite,astfel că medicul veterinar trebuie sa asigure îngriji medicale,
controale periodice ale animalelor,dar și colaborarea cu persoanele responsabile de ingrijirea
acestora.
ARTICOLUL 7. Secretul profesional.
1.Clientul poate face apel la secretul profesional,astfel că medicul veterinar are obligația de a
pastra confidențialitatea, secretul profesional fiind inerent exercitării profesiei.
2. Obligația secretului profesional se extinde.Medicul veterinar poate apela la discreție atât din
partea colaboratorilor cât și din partea angajaților săi.
4. Atunci când un medic veterinar își încetează activitatea, acesta poate preda dosarele medicul
predecesor care le va prelua,cu condiția obținerii consimțamântului din partea clienților sau
proprietarilor.
CAPITOLUL IV
DATELE VETERINARILOR ȘI A MODALITĂȚII DE EXPERTIZĂ PROFESIONALĂ
ARTICOLUL 8. Obligațiile de bază.
1. Medicul veterinar este în slujba societății,acesta având îndatoriri esențiale.
• Protecția sănătății și bunăstării animalelor, precum și lupta împotriva abuzului de animale.
• Conservarea și îmbunătățirea resurselor cu origine animală și promovarea sănătății acestora
• Promovarea, protecția și prevenirea sănătății publice.
• Conservarea și apărarea mediului.
• Deținerea și utilizarea responsabilă a medicamentelor.
• Contribuția și promovarea proprietății responsabile a animalelor.
• Menținerea integrității documentației veterinare.
2. Veterinarul are obligația de a încerca stabilizarea unui animal atunci când viața sa se afla in
pericol, cu condiția ca acesta să dețină mijloacele pentru a face acest lucru și când nu reprezinta
un risc pentru sine sau pentru terti.
3. În cazuri excepționale ce implică catastrofele cauzate de fenomene naturale sau accidentale,
veterinarul nu este scutit de a-și respecta dispozițiile,obligațiile profesionale și etice, cu excepția
cazului în care autoritatea competentă ii împiedică conformitatea.
4. Veterinarul nu trebuie să efectueze acțiuni pentru care nu este instruit sau nu are mijloacele
tehnice necesare, nu va declara competențe sau cunoștințe pe care nu le are însușite și nici nu va
desfășura acțiuni lipsite de o bază științifică. În acest caz, acesta va informa clientul astfel încât
să fie oferită cea mai bună soluție, apelând la alt coleg competent în materie.
5. Veterinarul nu își va folosi cunoștințele tehnice, abilitățile sau abilitatea de a facilita aplicarea
dopajului, a torturii sau a oricărei alte proceduri sau metodă care este crudă sau degradantă
pentru animale, indiferent de scop.
6. Când unui medic veterinar i se solicită beneficii profesionale care se comportă contrar
preceptelor acestui Cod, acesta trebuie sa aducă șa cunoaștința Colegiului Oficial al Medicilor
Veterinari.
7. Nu trebuie prescrise tratamente sau alte proceduri fără a efectua o examinare directă și
prealabilă a pacientului. Cu toate acestea, când medicul veterinar responsabil cunoaște
informațiile epidemiologice și / sau clinice și urmărește animalele,iar documentele pot dovedi
acest lucru, poate prescrie tratamente fără nevoie de prezenta fizica. În beneficiul acestui fapt,
veterinarul nu va admite consultări, care implică o rețetă, făcută exclusiv prin telefon, scrisoare
sauorice alt mijloc de comunicare.
11. Medicul veterinar trebuie să își desfășoare activitatea profesională fără ca aceasta să fie
afectată de interese sau influențe personale externe.
12. Medicul veterinar trebuie să-și păstreze și să-și actualizeze cunoștințele și competențe în
legătură cu știința veterinară și sănătatea publică, în vederea asigurării si desfășurării activităților
sale profesionale cu niveluri adecvate de calitate în fiecare moment.
13. Medicul veterinar trebuie să se abțină de la a efectua acte sau manifestări care pot discredita
profesia de medic veterinar sau pot submina încrederea cetățenilor.
14. Veterinarul, în niciun caz, nu va promova, facilita, proteja sau acoperi intruziuna
profesională. Dimpotrivă, va fi obligat să-l raporteze Colegiului, inclusiv suspiciunea de unități
ilegale.
ARTICOLUL 9. Modalități de practică profesională.
Profesiunea veterinară poate fi exercitată în următoarele moduri:
- În calitate de funcționar public, statutar, permanent sau temporar al muncii, la serviciul
Administrației Generale a Statului, al Comunităților Administrative autonome și locale.
- în calitate de contractant de muncă permanent sau temporar, în serviciul companiilor,entităților,
ferme și industrii sau întreprinderi legate de profesia de veterinar.
- Ca medic veterinar de exercițiu gratuit, prin care înțelege orice activitate sau lucrare desfășurată
sub titlul de licențiat sau absolvent în Medicină Veterinară, care nu este inclus în secțiunile
anterioare.
CAPITOLUL V. AL OBIECTULUI DE CONȘTIINȚĂ
ARTICOLUL 10. Obiecția conștiincioasă a medicului veterinar.
1. Obiecția conștiincioasă a veterinarului este un drept care protejează în anumite circumstanțe,
refuzul acesteia de a se supune conduitei obligatorii legale atunci când implică o încălcare gravă
a conștiinței sale sau contrar convingerilor sale morale sau etice.
2. În consecință, în conformitate cu etica profesională, un medic veterinar, din cauza
convingerilor sale personale, a refuzat să intervină, invocând obiecții din partea conștiinței în
sacrificii religioase, sărbători, spectacole, tradiții, intervenții, studii sau experimentări care poate
provoca durere, suferință sau moarte animalelor.
3. Obiecția conștiincioasă protejează medicul veterinar individual din motive ale conștiinței
personale și a moravurilor, deci nu există nici o modalitate de a o aplica colectiv sau instituțional
și nici pentru a proteja acțiunile pe baza criteriilor de comoditate sau oportunism.
4. O obiecție conștiincioasă nu poate proteja refuzul veterinarului de a executa o performanta
profesionala bazată pe caracteristici personale ale indivizilor care îi solicită performanța, cum ar
fi rasa, sexul, religia sau ideologie.
ARTICOLUL 11. Exercitarea obiecției conștiincioase.
1. Exercitarea dreptului la obiecțiune de conștiință de către medicul veterinar nu trebuie să
limiteaze, condiționeaze sau să pună în pericol sănătatea animalelor sau a oamenilor.
2. Chiar dacă se abține de la practicarea actului obiectat, medicul veterinar obiectiv este obligat,
în caz de urgență, să aibă grijă de acel animal, chiar dacă o astfel de îngrijire a fost legată de
acțiunea obiectată.
3 Medicul veterinar poate să-i comunice statutul său de obiector conștiincios Colegiului.
5. Exercitarea dreptului de obiecțiune de conștiință de către medicul veterinar care îl invocă nu
trebuie să producă rău sau avantaje
CAPITOLULVI
RELAȚIILE CU ORGANIZAREA ȘCOLII VETERINARE
ARTICOLUL 12. Obligația de a respecta reglementările legale.
1 Medicul veterinar este obligat să se conformeze Statuturilor generale ale
Organizației Colegiului Veterinar Spaniol, persoanele fizice ale Colegiului respectiv,a
Consiliului autonom al școlilor, după caz, precum și orice reglementări,acorduri și rezoluții ale
organelor colegiale ale corporațiilor care alcătuiesc Organizația Colegiului Veterinar Spaniol.
2. De asemenea, este obligat să se conformeze reglementărilor din 2008 cu privire la activitățile
profesionale desfășurate în baza unor contracte sau contracte semnate între Consiliul General,
Colegiul respectiv și / sau Consiliul Autonom al Colegiilor și al oricărei administrații publice.
ARTICOLUL 13. Comunicări și referințe.
Medicul veterinar, indiferent de situația sa profesională și independent de funcția pe care o
ocupă, el are datoria de a participa cu cea mai mare sârguință la comunicări și citări și, în
general, la orice apel, care rezultă din organele de conducere ale Colegiului, ale Consiliului
General și ale Consiliului Autonom al Consiliului,școli, dacă este cazul.
ARTICOLUL 14. Obligații financiare.
Medicul veterinar este obligat să contribuie la sprijinul financiar al Organizației Colegiului
Veterinar din Spania și să fie la curent cu plata taxelor obișnuite și extraordinare, precum și
sumele derivate din servicii.
ARTICOLUL 15. Comunicări și informații către Colegiu.
1. Veterinarul este obligat să informeze Colegiul despre faptul că un alt coleg este supus hărțuirii
morale,tulburări sau constrângeri în practica profesională.
2. Veterinarul este obligat să informeze Colegiul Oficial cu privire la toate actele intruzive care îi
atrag atenția, precum și cazuri de exercițiu ilegal,atât pentru a nu fi colegiat, fie pentru a fi
suspendat sau dezactivat în exercițiu profesional acuzatul.
3. Veterinarul este obligat să comunice datele sale Colegiului Oficial,relații personale și
profesionale care îi afectează situația profesională și acelea care sunt necesare pentru pregătirea
și actualizarea înregistrărilor care, legale sau statutare, sunt adecvate.
4. Veterinarul este obligat să informeze imediat autoritatea administrativă competentă atunci
când ia cunoștință de existența:
a) Orice caz de suspiciune de epizootie sau zoonoză.
b) incidente de poluare a mediului legate de funcțiile și competențele profesiei de medic
veterinar.
c) Episoade extraordinare de mortalitate animală.
d) Orice caz de abuz suspect de animale.
e) contaminarea sau riscul de contaminare al alimentelor sau furaje în condiții precare ce
constituie un pericol pentru sănătatea publică sau animală.
5. Veterinarul este obligat ca în toate relațiile și comunicările sale cu medicul din instituția
colegială, atât în raport cu membrii consiliului de conducere, cât și în raport cu personalul de
muncă și administrativ, a menține un tratament corect și politicos
6. Dacă medicul veterinar detectează o încălcare a Codului deontologic din partea unui alt medic
veterinar care poate genera riscuri pentru sănătatea animalelor și care poate crea situații nedrepte
care ar putea discredita profesie veterinară, trebuie să-l facă cunoscut oficial Organizației
colective, fără a aduce atingere comunicării sale către autoritățile sanitare competente.
CAPITOLUL VII
RELATIIE CU CLIENTII
ARTICOLUL 16. Conceptul și îndatoririle de bază ale clientului.
Orice persoană, fizică sau juridică, care solicită medicul veterinar este considerată client..
ARTICOLUL 17. Relațiile cu clienții.
1. Relația medicului veterinar cu clientul trebuie să se bazeze pe reciprocă încredere. Medicul
veterinar trebuie să arate întotdeauna clientului său o atitudine corectă,să fie respectuos și
profesional, ținând cont în special de relațiile afective care pot exista între proprietar și animal.
2. Veterinarul va trata cu aceeași corectitudine și profesionalism toți clienții, fără distincție din
cauza rasei, sexului, religiei, opiniei, handicapului,orientarea sexuală sau orice altă condiție sau
circumstanță personală sau socială.
3. Medicul veterinar este obligat să respecte dreptul care ajută fiecare persoană să aleagă liber
profesionistul ale cărui servicii le solicită. În mod similar,veterinarul are dreptul de a alege liber
clienții care vor face obiectul său.
ARTICOLUL 18. Obligația de informare. Consimțământ informat.
1. Veterinarul are obligația de a informa clientul, în limbaj inteligibil pentru opțiunile de
diagnostic și tratament ale patologiilor suferite de animal. De asemenea, trebuie să își formuleze
rețetele cu o claritate completă și să ofere clientului toate explicațiile utile despre terapia și
prescripția consacrată aplicată.
2. Medicul veterinar are obligația de a solicita și de a obține consimțământul expres și scris din
partea clientului, înainte de a efectua acte clinice care pot prezenta un risc pentru animal și
trebuie să furnizeze anterior toate informațiile necesare despre acesta. Aceeași procedură va fi
urmată înainte de a efectua o eutanasie sau o necropsie la un animal. În asumarea persoanelor
sub 18 ani sau cu dizabilități, nu ar trebui să li se ceară semnarea consimțământului, dar acesta va
fi obținut de la părinți sau tutori.
3. În situații de urgență în care viața animalului este în pericol și este imposibil să obțineți
acordul clientului, medicul veterinar trebuie să furnizeze îngrijire dictată de conștiința sa
profesională.
4. Dacă clientul, informat în mod corespunzător, nu a acceptat să-și supună animalul examinării
sau tratamentului pe care medicul veterinar îl consideră esențial sau, dacă este necesară o
procedură care, din motive științifice sau etice, este considerată nepotrivită sau inacceptabilă,
medicul veterinar este eliberat de obligația sa de a asistența ,în schimb ar trebui, dacă este
posibil, să lase aceste aspecte reflectate în scris cu semnătura clientului.
ARTICOLUL 19. Drepturile clienților.
1. Medicul veterinar este obligat, la cererea clientului, să furnizeze unui alt medic veterinar
datele necesare completării diagnosticului, precum și examinarea rezultatelor testelor efectuate.
De asemenea, medicul veterinar este obligat să asigure singur sau printr-un alt medic veterinar
continuitatea îngrijirii animalelor bolnave care i-au fost încredințate.
2. Veterinarul trebuie să-și adapteze diagnosticul la realitate, încercând să aranjeze și să
efectueze o serie de vizite, consultări sau proceduri clinice în conformitate cu presupunerea
corespunzătoare.
3. Clientul are dreptul să obțină un raport sau un certificat emis de medicul veterinar, referindu-
se la starea de sănătate, la starea bolii sau la asistența oferită , precum și livrarea unei copii a
elementelor materiale utilizate pentru diagnostic (rezultate analitice, radiografii etc.). Conținutul
raportului menționat va fi veridic și detaliat și va include numele și prenumele, numărul colegilor
și semnătura veterinarului (scrisă de mână sau electronică).
4. Veterinarul este obligat să informeze clientul despre riscurile posibile pentru sănătate atunci
când animalul său suferă de boli transmisibile oamenilor și trebuie să asigure întotdeauna
sănătatea publică.
5. În cazuri de lucru în echipă, clientul va avea dreptul să cunoască persoana responsabilă pentru
îngrijirea animalului său.
ARTICOLUL 20. Istoric clinic și elemente de diagnostic.
1. Performanțele veterinare vor fi înregistrate în istoricul corespunzător sau în fișa clinică.
Medicul veterinar are dreptul și datoria să-l scrie și să-l păstreze Adnotările subiective pe care
medicul veterinar le-a înscris în fișa medicală este proprietatea exclusivă a acestuia.
2. Medicul veterinar trebuie să păstreze protocoalele clinice și elementele materiale de
diagnosticare, pentru o perioadă minimă de cinci ani de la ultima adnotarea în istoricul medical
al pacientului, fără a aduce atingere reglementărilor care rezultă din cerere.
CAPITOLUL VIII
RELAȚIA CU PACIENȚII.
ARTICOLUL 21. Relația cu pacienții.
1. Veterinarul are dreptul să accepte sau să respingă în mod liber îngrijirea unui pacient, cu
excepția cazului prevăzut la articolul 8.2 din prezentul cod.
2. Veterinarul nu va răni în mod intenționat pacientul ,nu va prescrie orice tratament fără să fi
examinat direct și anterior animalul. Acesta va respecta și proteja viața animalelor și va atenua
durerea și bolile.
(3) Medicul veterinar nu trebuie să subestimeze respectul datorat animalelor sau să le maltrateze.
De asemenea, va raporta către autoritatea administrativă sau judiciară competentă, că
proprietarii animalelor îi maltratează, căutând mijloacele necesare pentru a-i proteja și pedepsirea
comportamentelor conform reglementărilor actuale privind protecția animalelor. Toate acestea
fără a aduce atingere ipotezelor de sacrificare a animalelor de sacrificare care sunt făcute
conform ritualurilor proprii ale bisericilor, mărturisirilor sau comunităților religioase înscrise în
registrul entităților religioase.
4. Gestionarea pacientului trebuie făcută cu stres minim și maxim de atenție. Prin propriul
exemplu, medicul veterinar va încuraja gestionarea animalelor pentru ca aceasta să se facă la fel
de sigur, după cum o permit circumstanțele.
ARTICOLUL 22. Eutanasia și măsurile paliative.
1. În cazuri de boală incurabilă, terminală sau riscantă sănătatea publică și, în special, când boala
compromite grav calitatea vieții animalului, medicul veterinar trebuie să raporteze această
circumstanță proprietarului animalului, astfel încât să poată alege, dacă dorește, să efectueze
eutanasia activă.
2. În caz de refuz al clientului, medicul veterinar se poate limita la reducerea durerii fizice a
animalului, evitând luarea sau continuarea acțiunilor terapeutice fără speranță.
3. Medicul veterinar va ține cont de eutanasierea animalelor de companie.Poate fi un eveniment
traumatic pentru proprietarul său și trebuie să efectueze acțiunea compătimitor și cât mai privat.
4. Veterinarul nu trebuie să eutanasieze animalele, cu excepția :
(i) pentru boli fizice care îi compromit viața și / sau modificarea comportamentului care pune în
pericol integritatea fizică a proprietarilor, altor animale sau cetățeni;
(ii) deoarece prezintă un risc pentru sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea publică sau
ordinea publică; sau
(iii) din motive de diagnostic ale comunităților sau prin ordinul autorității competente.
5. Veterinarul trebuie să obțină acordul scris al proprietarului animalului sau, în situații de
urgență, a persoanei responsabile pentru acesta, pentru a efectua eutanasia.
ARTICOLUL 23. Interziceri.
1. Acțiunile profesionale care oferă sau garantează proceduri de vindecare, proceduri iluzorii sau
insuficient dovedite sau confirmate de autorități științifice sau profesionale de renume,utilizarea
tratamentelor sau mijloacelor necontrolate științific, aplicarea elemente de diagnosticare sau
tratamente terapeutice simulate sau prefăcute intervenții chirurgicale fictive și cele bazate pe
moduri sau terapii de diagnostic secret sunt interzise.
2. Intervenții chirurgicale în scopul modificării condiției unui animal de companie sau pentru
atingerea altor scopuri care nu vindecă, în special:
• Tăierea cozii.
• Tăierea urechilor.
• Secțiunea corzilor vocale.
• Îndepărtarea unghiilor și a dinților.
3. Excepțiile de la aceste interdicții vor fi permise numai:
a) Dacă un medic veterinar consideră că sunt necesare intervenții non-curative, fie din motive de
medicină veterinară sau pentru beneficiul unui animal
b) Pentru a preveni reproducerea
CAPITOLUL IX
RELAȚIILE VETERINARILOR CU ALTE PROFESIUNI DE SĂNĂTATE
ARTICOLUL 24. Relațiile dintre medicii veterinari.
1. Veterinarii vor păstra obligațiile derivate din respect profesionist care trebuie să existe între ei,
evitând concurența ilegală și respectând îndatoririle corporative.
2. Medicul veterinar nu poate efectua acțiuni care pot fi considerate concurență neloială de
legislația în vigoare și, în special, de orice conduită care vizează obținerea unui avantaj
competitiv dobândit prin încălcarea sistemul legal sau orice ordin de limitare sau restricționare a
libertății de alegere aclienților și a utilizatorilor.
3. Veterinarii ar trebui să se trateze reciproc cu respect,loialitate și integritate, indiferent de
relația ierarhică care există între ei.
4. Relația dintre medicii veterinari nu ar trebui să promoveze discreditarea lor publică.Ar trebui
să existe discrepanțe care pot apărea în chestiuni științifice sau profesionale care să fie rezolvate
în particular sau în sesiuni adecvate. Când un acord nu este posibil, ei vor merge la Colegiul
Oficial al Medicilor Veterinari care va avea o misiune de arbitraj în acestea conflicte.
5. Veterinarul care primește un caz clinic cu trimitere, va participa la abordarea terapeutică a
pacientului numai în raport cu serviciile solicitate de medicul veterinar de referință, cu excepția
existenței unui risc vital pentru pacient sau prin dorință expresă și scrisă a proprietarului
animalului, raportul anterior și aprobarea medicului veterinar care a trimis cazul.
7. Niciun medic veterinar nu va interveni în acțiunile oferite de alt veterinar unui pacient.
Cazurile de urgență nu sunt considerate interferențe.
8. Când un medic veterinar cooperează cu un medic veterinar dintr-o altă țară, ambele parți vor
ține cont de diferențele care pot exista între legile respective și organizații profesionale, precum
și în raport cu competențele și obligațiile veterinarilor din țara respectivă.
ARTICOLUL 25. Relațiile medicilor veterinari cu echipa lor.
1. Veterinarul trebuie să se asigure că comportamentul echipei sale este consecvent la acest Cod
de etică.
2. Medicul veterinar trebuie să contacteze echipa sa pentru a asigura coordonarea în îngrijirea
animalelor.
3. Veterinarul se va asigura că orice membru al echipei sale care delegă o sarcină să aibă
cunoștințele și abilitățile necesare pentru realizarea sarcinii încredințate eficient, fără a aduce
atingere responsabilității medicului veterinar delegator. De asemenea, ar trebui să existe o
supraveghere adecvată.
ARTICOLUL 26. Relațiile cu alți profesioniști din domeniul sănătății.
1. Veterinarii trebuie să mențină relații bune cu celelalte cadre medicale.
2. Veterinarii vor respecta competența personalului colaborator cu ei, dar nu le va permite să
invadeze zona responsabilităților lor..
CAPITOLUL X
EXERCITAREA PROFESIEI ÎN SERVICIUL ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE.
INCOMPATIBILITĂȚI
ARTICOLUL 27. Exercitarea profesiei în slujba administrațiilor publice. Incompatibilități.
1. Veterinari care își exercită profesia în slujba diferitelor Administrații publice vor fi supuse
regulilor de organizare și funcționare a administrației corespunzătoare.
2. Medicii veterinari oficiali vor fi supuși reglementărilor care sunt în vigoare în orice moment.
3. Veterinarul, atunci când își desfășoară activitatea în numele Administrației, se asigură că nu
există niciun conflict de interese și nu poate folosi poziția sa pentru a obține un avantaj personal.
4. Veterinarul, atunci când efectuează inspecții în numele Administrației trebuie să țină cont de
importanța corectitudinii și uniformității.
CAPITOLUL XI
ACTIVITĂȚI PROFESIONALE ÎN FARMELE LIVESTOCK,ÎNCĂRCĂRI ȘI ALTE
CENTRE DE PRODUCȚIE
ARTICOLUL 28. Activități profesionale în fermele de animale, abatoare și
alte centre producătoare.
1. Veterinarul își va exercita profesia în mod responsabil, ținând cont de incidența relevantă
pentru sănătatea publică implicată în intervenția lor, precum și de interesele pentru sănătate.
(2) Medicul veterinar este obligat să consilieze cu privire la promovare și întreținere,calitatea
facilităților, serviciilor și produselor fermelor sau industriilor cu care lucrează sau colaborează.
(3) Medicul veterinar trebuie să respecte, în orice caz, reglementările de stat și care afectează
reglementarea sectoarelor de producție alimentară emis în apărarea sănătății publice, fără a fi
supus la instrucțiuni contrare reglementărilor legale sau la presiuni care duc la implicit. Medicul
veterinar are obligația morală de a raporta aceste practici la Colegiul Oficial al Medicilor
Veterinari, după caz, și la autoritățile administrative competente.
(4) Medicul veterinar se asigură, în măsura posibilităților sale,de respectarea reglementărilor în
vigoare privind bunăstarea animalelor în ferme de animale, abatoare și centre de producție în
care își acordă serviciile.
CAPITOLUL XII
DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ ÎN DOMENIUL EXPERIMENTAȚIEI
ARTICOLUL 29. Principii generale.
(1) Medicul veterinar nu poate efectua experimente pe animale vii cu excepția cazului în care
aveți certificatul de pregătire care îi permite sa facă sau să aiba autorizație emisă de autoritatea
competentă.
2. Trebuie să existe protocoale experimentale cu animale vii aprobate și supravegheate de
comisii cum sunt centrele de experimentare publice sau private, dar care,în niciun caz, nu pot
încălca legislația în vigoare în probleme de bunăstare și protecție a animalelor.
3. Experimentarea cu animale vii trebuie să se bazeze pe standarde științifice acceptate în mod
obișnuit în principiul 3R-urilor (înlocuire, reducere și perfecționare).
4. Durerea și / sau stresul animalelor utilizate în experimentare trebuie să fie minimal posibil și,
în orice caz, va fi justificat doar ținând cont de importanță obiectivelor de atins odată cu
cercetarea.
5. Veterinarul este obligat să păstreze o distincție clară între procedurile aflate în proces și cele
care au fost deja acceptate ca valabile de către științele veterinare și practicate în practica
veterinară clinică.
6. Când medicul veterinar doreste sa aplice un tratament în faza de încercare, acest fapt necesită
acordul expres și scris al proprietarului animalului, și semnat de acesta.
CAPITOLUL XIII
EXPERȚI VETERINARI
ARTICOLUL 30. Experți veterinari.
1. Veterinarul are obligația de a merge dacă este solicitat sau chemat de către medici judecători și
instanțe.
2. Cooperarea cu justiția și administrația nu ar trebui să însemne afectarea drepturilor clientului,
prin urmare, expertul veterinar în parte va respecta secretul profesional cu singurele excepții
detaliate în același cod.
3. Veterinarul nu ar trebui să accepte expertize veterinare pentru care nu are pregătire
profesională sau dacă nu este dispus să o apară în procesul oral. Dacă este obligat să facă acest
lucru, va avea dreptul să accepte obiecții conștiincioase.
4. Poziția de martor expert este incompatibilă cu intervenția ca medic veterinar pentru persoana
expertă.
5. Dacă expertiza veterinară necesită recunoașterea animalului sau animalelor și / sau produse ale
proprietarului, expertul îi va comunica acestuia identificarea personală și profesională,misiunea
pentru care a fost responsabil, de către cine a fost numit responsabil.
CAPITOLUL XIV
TAXE PROFESIONALE
ARTICOLUL 31. Taxe profesionale.
1. Medicul veterinar în practica sa profesională are dreptul de a fi remunerat în funcție de
importanța serviciului furnizat și de competența și calificarea proprie profesională.
2. Medicul veterinar se va abține să efectueze acțiuni sau să presteze servicii sub prețul costului.
3. Medicul veterinar nu poate primi taxe pentru actele care nu au fost efectuate.
4. Medicul veterinar este obligat să informeze clientul de taxe înainte de a efectua serviciul
profesional, dacă este solicitat, prin furnizarea ofertei sau foaiei personalizate.
CAPITOLUL XV
CERTIFICĂRI, RAPORTURI, AVIZE, RECETE ȘI ALTE DOCUMENTE
ARTICOLUL 32. Principii generale.
1. Veterinarul trebuie să acorde o atenție atentă la completarea de certificate rapoarte, avize și
alte documente (manuscrise, tipărite sau electronice), evitând greșelile și neafirmând în ele decât
fapte verificate riguros. Conținutul opiniei va fi autentic și veridic și va fi scris conform
principiilor tehnice și științifice.
2. Veterinarul va acționa în orice moment imparțial și nu va avea interese directe sau indirecte cu
privire la ceea ce certifică, informează sau dictează.
3. Veterinarul nu trebuie să certifice, să informeze sau să se pronunțe dacă nu areccunoașterea
suficientă a reglementărilor, procedurilor legale aplicabile,teste, examene care trebuie efectuate,
ceea ce nu este la îndemâna sa,cunoștințe personale sau conținut fals sau inexact.
4. Veterinarul se va abține să semneze certificate, rapoarte sau avize completate sau incomplete,
referindu-se la ceea ce nu a inspectat sau controlat, cu excepția situațiilor care, în fiecare caz,
indică reglementările legale în vigoare; cu privire la chestiuni care nu se încadrează în domeniul
cunoștințelor lor profesionale sau nu pot verifica personal și sigur. La fel, se va abține de la
semnarea de documente scrise într-o limbă pe care nu o înțelege sau nu o cunoaște.
5. Orice comerț, certificat, declarație, rețetă sau document similar trebuie să fie autentificat prin
semnătură (scrisă manual sau electronică), numele și prenumele și numărul colegial al medicului
veterinar care îl emite.
ARTICOLUL 33. Custodia documentelor și a altor elemente.
1. Medicul veterinar are obligația de a supraveghea și de a păstra elemente și documente legate
de practica profesională și, în special, cu caracter enunțător și nu exhaustiv, al formelor oficiale,
cioturilor, cărților de rețete oficiale, dacă există, certificate de circulație medicală, pașapoarte,
timbre de documente, timbre de identificare și certificare, microcipuri, ace de bowling ruminale
și etichete de urechi, care fac parte integrantă și esențială din certificare viitoare și identificare
completă.
2. În caz de pierdere sau furt, medicul veterinar are datoria să îi aducă la cunoștința superiorului
său, după caz, a colegiului oficial și a autorității competente imediat.
3. Medicul veterinar are obligația să depună și să păstreze toate documentele referitoare la
practica profesională, inclusiv certificate și rapoarte emise și, în cazul său, dintre cele care au
servit ca bază pentru a le elibera, cel puțin, timp de 5 ani.
ARTICOLUL 34. Criterii și cerințe pentru finalizare.
1. În cazul în care nu există documente oficiale pentru cazul specific,medicul veterinar va urma,
în măsura posibilului, criteriile și cerințele obligatorii ale altor documente oficiale similare, care
menționează cel puțin:
a) Identitatea: nume, prenume și numărul colegiului.
b) Numele și identificarea completă a persoanei care solicită raportul sau certificarea.
c) Descrierea și identificarea clară și concisă a raportului sau a certificării.
d) Fundații: acțiuni veterinare efectuate.
e) Concluziile obținute.
f) Data emiterii raportului sau a certificării și a semnăturii, scrisă manual sau electronică.
2. Formularea va fi lizibilă și nu va conține semne sau limbi necorespunzătoare profesiei
veterinare.
3. Falsitatea sau inexactitatea certificatelor sau a documentelor care se extind sau medicii
veterinari care folosesc în exercitarea profesiei lor astfel de documente, vor fi sancționați
conform prevederile cuprinse în Statuturile generale ale Organizației Colegiate Veterinare
Spaniole.
4. Veterinarul va încerca să evite ca orice document emis de acesta să poată să fie ulterior supus
unei manipulări frauduloase. Deci, cel puțin trebuie:
• să nu lase spații care pot fi completate între text și semnătură.
• să numeroteze fiecare foaie secvențial
ARTICOLUL 35. Completarea rețetelor.
1. Veterinarul în eliberarea rețetei va ține cont de articolul precedent și în niciun caz nu va emite
rețete fără să fi examinat anterior pacientul și să stabilească diagnosticul anterior corespunzător,
în termeni și cu excepțiile revăzute la articolul 8 secțiunea 8 din prezentul cod.
2. Medicul veterinar nu poate primi un stimulent economic de orice natură pentru prescripțiile
sale.
CAPITOLUL XVI
UTILIZAREA NOUĂLOR TEHNOLOGII APLICATE ÎN EXERCIȚIE PROFESIONALĂ
ARTICOLUL 36. Criterii profesionale în mass-media și internet.
1. Veterinarul trebuie să fie conștient și responsabil pentru consecințele derivate din utilizarea
necorespunzătoare a rețelelor sociale.
2. Atunci când medicul veterinar intervine identificat ca atare într-o comunicare mass-media,
internet sau rețelele sociale pentru a-și oferi părerea cu privire la aspecte relative pentru profesia
sa, trebuie să se asigure că informațiile pe care le emite sunt inteligibile, veridice, ponderate,
simplu și ajustat la legislația în vigoare și adecvat nevoilor forumului în care este difuzat.
3. Veterinarul ar trebui să evite publicarea fără discriminare a mesajelor care pot crește alarma
socială sau care pot crea confuzii sau îndoieli cu privire la îngrijire și menținerea sănătății sau
prevenirea bolilor animalelor și a eventualei repercusiuni asupra sănătății oamenilor.
4. Dacă medicul veterinar detectează informații care nu sunt veridice sau se presupun ilegale de
către un alt medic veterinar, identificat ca atare, care poate genera riscuri pentru sănătate
animalelor și, după caz, a oamenilor,medicul veterinar trebuie să informeze organizația
colegială, fără a aduce atingere comunicării sale către autoritățile de sănătate competentă.
6. Când apar discrepanțe cu privire la problemele profesionale cu alți veterinari sau profesioniști
din domeniul sănătății din mass-media, internet sau rețele sociale, veterinarul trebuie să evite
întotdeauna descalificările și insultele personale,precum și scandalul și discreditarea publică a
profesiei.
7. Medicul veterinar se va abține să dea avize în numele Organizației Colegiul veterinar spaniol,
cu excepția cazului în care a fost autorizat de colegiul respectiv, de către Consiliul autonom,
după caz sau de către Consiliul General.
ARTICOLUL 37. Utilizarea corectă a rețetei electronice.
1. Medicul veterinar este responsabil pentru păstrarea și buna utilizare a dispozitivului sau a
mecanismului activat pentru identificarea personală care permite accesul la prescripție
electronică și nu trebuie să permită altui coleg, colaborator sau oricare altă persoană să o
folosească
2. Prescripția unui medicament sau a unui dispozitiv medical prin intermediul sistemului
electronic trebuie făcută numai atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse, în conformitate cu
reglementările actuale.
CAPITOLUL XVII
PUBLICITATE
ARTICOLUL 38. Publicitate.
1. Medicul veterinar trebuie să își adapteze comportamentul în ceea ce privește publicitatea
serviciilor profesionale și comunicațiilor comerciale prevăzute de lege în vigoare.
2. Publicitatea realizată de către medicii veterinari va fi reprezentată de informații obiective,
veridice și demne, atât în conținutul său, cât și în mijloacele utilizate și va fi realizată respectând
întotdeauna legislația și reglementările generale privind deontologia publicității profesiei.
3. Nu va fi posibilă:
• Folosirea emblemelor colegiilor sau simboluri corporative care datorită asemănării lor, acestea
ar putea genera confuzie, rezervându-și utilizarea pentru publicitate instituțională care poate fi
realizată în beneficiul profesiei.
• Promiterea de rezultate sau inducerea clienților să creadă că acestea vor apărea,rezultate care
nu depind exclusiv de activitatea medicului veterinar.
• Atribuirea unei calificări sau a unei diplome oficiale de acreditare o formare sau pregătire pe
care nu o deține.
• Exprimarea de date eronate sau înșelătoare.
4. Medicul veterinar care intenționează să facă publicitate sau să furnizeze informații despre
centru sau unitatea veterinară, precum și serviciile și beneficiile pe care acestea le efectuuează,
trebuie să respecte prevederile legislației specifice privind problema și, în orice caz, să respecte
conținutul autorizației acestor centre sau unități.
5. Medicul veterinar va fi responsabil pentru conținutul site-ului său pe platforma web și
actualizarea acesteia, având grijă specială cu alocarea de link-uri care consultă alte pagini cu
conținut non-științific sau care pot duce la confuzie sau promovează sau favorizează achiziția de
medicamente sau alte produse ale căror eliberarea de către medici veterinari este interzisă de
reglementările în vigoare.
6. Veterinarul nu poate induce în eroare prin publicitatea sau promovarea sub acoperire a unui
produs fără suficient suport științific sau cu informații insuficiente despre acesta.
CAPITOLUL XVIII
DISCUȚII ȘI PUBLICĂRI ȘTIINȚIFICE
ARTICOLUL 39. Publicații de divulgare.
1. Analiza datelor obținute în acțiunea veterinară poate furniza informații foarte valoroase, astfel
încât publicarea acesteia să fie autorizată de punctul de vedere deontologic, cu condiția de a se
respecta dreptul la confidențialitate al clientului, precum și reglementările actuale privind
protecția datelor cu caracter personal. Orice alt scop este interzis fără autorizarea expresă a
clientului.
2. Medicul veterinar poate comunica și transmite mass-mediei descoperiri profesionale
specializate la care a ajuns sau concluzii derivate din studiile sale științifice. Înainte de a dezvălui
concluziile către mass-media nespecializate ar fi recomandabil publicarea prealabilă în mass-
media specializate sau avizat de către autoritatea științifică sau academică în cauză.
3. Veterinarul nu va publica proceduri de eficacitate nedovedite.
4. Veterinarul nu va emite concluzii sau hotărâri profesionale, influențate de conflicte de
interese.
5. În niciun caz nu va publica informații despre procedurile de diagnostic sau terapie care nu este
supusă unei experimentări adecvate sau unui control științific riguros.
ARTICOLUL 40. Publicații științifice.
1. Medicul veterinar nu poate publica lucrări științifice în numele său la care nu a participat și nu
i-a fost atribuită o responsabilitate pentru munca prestată de colaboratorii săi sau plagiatul
publicat de un alt cercetător, indiferent dacă este sau nu medic veterinar.
2. Veterinarul nu va publica date sau informații de la alți autori fără autorizarea expresă a
acestora sau fără citarea originii lor. Dacă utilizați texte și / sau rezultatele observațiilor altor
autori, veterinarul trebuie să specifice partea textului sau observație menționând autorul.
3. Publicațiile științifice nu vor include ca autor pe cei care nu au contribuit substanțial la
proiectarea și performanța lucrării.
4. Veterinarul nu va falsifica sau inventa date și nu va falsifica studiile statistice.
5. Este lipsit de etică publicarea repetată a acelorași constatări.
PRIMA DISPOZIȚIE FINALĂ
Prezentul cod intră în vigoare a doua zi după aprobarea sa de către Adunarea generală a
președinților Consiliului general al colegiilor veterinare din Spania și va fi publicat în mod
corespunzător în revista și pe site-ul organizației , pentru cunoștințe generale.
A DOUA DISPOZIȚIE FINALĂ
Acest Cod de Etică constituie un regim corporativ de aplicare de stat, cu natură de bază și, în
consecință, existența și aplicarea acestuia trebuie să se facă fără a aduce atingere în sfera
autonomă și colegială, pe de o parte, și pe plan internațional, pe de altă parte.