Însă, forţele latente ale subconştientului şi inconştientului
uman abia au început să fie explorate sub lumina focalizată
Definiţii
Definiţia 1: Parapsihologia reprezintă un studiu ştiinţific
efectuat asupra unor evenimente asociate cu experienţa
umană. Deşi această definiţie are o sferă de cuprindere
foarte largă, ea îşi păstrează rigurozitatea căci într-
adevăr, parapsihologia este menită să reconsidere
întreaga experienţă umană, oferind o nouă viziune asupra
vieţii.
O premisă aparent de bun simţ, ce a dominat multă vreme
mentalitatea comună, este faptul că lumea obiectivă şi
cea subiectivă sunt complet distincte, neexistând bucle
sau interconexiuni între ele. Lumea subiectivă este ”aici,
în cap” iar cea obiectivă este ”acolo, în exterior, în
lume”.
Definiţia 2: În sens restrâns, parapsihologia reprezintă
studiul fenomenelor ce ajung să cadă sub incidenţa
ambelor sfere, pura subiectivitate şi pura obiectivitate,
într-un mod neobişnuit. Numim asemenea fenomene
”anomalii”, ”mistere” sau ”fenomene paranormale”,
pentru că ele sunt dificil de explicat prin intermediul
metodelor ştiinţifice curente.
Există 3 categorii de fenomene incluse în această sferă:
ESP - percepţii extrasenzoriale posibile ca urmare a
dinamizării aspectului receptiv, lunar, Yin al fiinţei; din
această categorie fac parte: intuiţia, premoniţia,
clarviziunea, claraudiţia ş.a. Din categoria de oameni
care au asemenea capacităţi fac parte mediumii, şi în
general persoanele foarte sensibile.
PK – psihokinezie - fenomene psihokinetice prin care
conştiinţa poate acţiona fizic asupra materiei. Aceste
fenomene se realizează în urma dinamizării aspectului
emisiv, solar, Yang al fiinţei. Din această categorie fac
parte: levitaţia, telekinezia, psihofotografia,
materializările, inedia. Oamenii care au asemenea
capacităţi sunt persoane cu o voinţă foarte puternică.
Fenomene sugestive privind supravieţuirea după moartea
corpului fizic, incluzând experienţele din preajma
morţii (NDE - "near death experiences"), apariţiile
unor spirite şi reîncarnarea.
Parapsihologii se aşteaptă ca cercetările viitoare să
explice aceste ”anomalii” în termeni ştiinţifici, deşi este
clar că ele nu vor putea fi pe deplin înţelese fără
expansiuni semnificative (am putea spune chiar
revoluţionare) ale stării actuale a cunoaşterii ştiinţifice.
Alţi cercetători afirmă că modelele ştiinţifice cele mai
actuale ale percepţiei şi memoriei sunt capabile să
exprime unele sau chiar toate fenomenele
parapsihologice.
De ce parapsihologie?
Un răspuns simplu, dar adevărat ar putea fi că tentaţia de
a sonda necunoscutul din noi rămâne una dintre cele
mai fascinante. Dacă ai ales să parcurgi acest site, cu
siguranţă că ai fost atras de ceea ce se află în spatele
activităţilor conştiente, de acele mistere atât de greu
sondabile ale fiinţei umane.
1
a interogaţiei ştiinţifice. Omul “se încăpăţânează în
preajma acestui abis atrăgător, în sondarea neexploratului.
El intră pe tărâmul oprit, în efortul de a pipăi impalpabilul,
în a arunca o privire invizibilului…. Şi astfel, se pătrunde
în impenetrabil şi aşa se intră în dezmărginirea condiţiei
finite” (Victor Hugo).
Stările modificate ale conştiinţei reprezintă o realitate ce
pune sub semnul întrebării multe dintre datele clasice ale
psihologiei, aşa cum tahionii în fizica cuantică, încălcând
în mod flagrant legea cauzalităţii, pun în dificultate bazele
fundamentale ale fizicii clasice.
Omul nu poate evita experienţa stărilor modificate de
conştiinţă ce exhală dintotdeauna un iz puternic de
transcendenţă, readucând în atenţie conotaţia metafizică a
actelor sale. Prin astfel de stări psihice (relaxare,
vizualizare, meditaţie etc.) el poate evada din stihia
contingentului şi a perisabilităţii.
Stările modificate ale conştiinţei se constituie într-un front
disruptiv al automatismelor şi stereotipurilor create de o
lume hipertehnologizată, în care “omul unidimensional”,
omul tehnologiei, uită de rădăcina adâncă a
transcendentalităţii ce se află în el. Acceptarea stărilor
modificate ale conştiinţei ca experienţe subiective, ca
obiect al cercetării în psihologie, înseamnă în fapt a ieşi din
acel “flat land” (lume plată), care uniformizează şi caută
mereu stereotipul, deschizând perspectiva unicităţii
experienţei individuale, a redescoperirii autenticităţii
fiinţei, a esenţei sale, considerată de mistici a fi “după
chipul şi asemănarea” esenţei divine.
Lumina fizică şi lumina spirituală
Unul din cele mai mari mistere ale lumii este lumina.
Spaţiul şi timpul îşi extrag proprietăţile din constanţa
vitezei luminii şi mai mult decât atât, sunt legate între
ele. Einstein a postulat o singură realitate fixă: aceea a
luminii.
Arthur Stanley spunea în cartea sa "Natura lumii fizice":
"În lumea fizică noi asistăm la un joc de umbre
reprezentând drama noastră contemporană. Umbra
cotului meu se odihneşte pe cea a mesei şi umbra cernelii
acoperă umbra hârtiei. Toate acestea sunt simbolice iar
fizicianul le lasă acest caracter. Atunci survine spiritul
alchimist care transmută aceste simboluri... Pentru a
conchide într-o constatare categorică, substanţa lumii
este mentală (s.n.).”
Iar James Jeans spune în "Universul misterios":
"Gândirea modernă tinde din ce în ce mai mult spre o
realitate nonmecanică, universul ne apare mai degrabă ca
un gând uriaş decât ca o imensă maşinărie." În aceste
viziuni Universul material are o natură relativă şi
mentală - pe care unii au numit-o iluzorie. O astfel de
concepţie ne conduce la o explicaţie a fenomenelor
parapsihologice, fiind concepută în viziunea iniţiaţilor
yoghini contemporani.
Prima comandă Divină a creaţiei a fost "Dumnezeu a
spus: Să fie lumină! Şi a fost lumină!" - lumina este deci
esenţa structurală a lumii - HIRANYA GRABHA sau
Embrionul de aur al budiştilor. Viziunile de lumină
abundă şi la misticii creştini: "Dacă ochiul tău este
sănătos, tot corpul tău va fi umplut de lumină", spune
apostolul Matei.
Înţelepţii Orientului afirmă că fenomenele
parapsihologice pot fi realizate de toţi cei care au înţeles
direct că esenţa creaţiei este lumina. Nu există minune
care să nu poată fi redată prin efecte fotografice sau
cinematografice. Din punct de vedere vizual
cinematograful poate realiza orice minune: să se
inverseze cursul obişnuit al fenomenelor, să se joace cu
spaţiul şi timpul. Cinematograful realizează virtual
minunile sfinţilor ce pot fi concretizate tot prin raze
luminoase. Cinematograful poate fi folosit pentru a
explica secretele creaţiei - un amestec de umbre şi lumini
- planul cauzal, etc. Omul apare astfel ca o ţesătură de
lumină sau, cum spune vrăjitorul yaqui Don Juan, “un ou
de lumină”.
După ce am analizat fenomenul luminii atât din punct de
vedere fizic cât şi spiritual, ne putem pune întrebarea
dacă există vreo legătură între aceste două genuri de
manifestări. Vom urmări să facem în continuare o
paralelă, de altfel inedită, din câte ştim, nerealizată până
acum, între lumina fizică şi lumina spirituală.
Culorile aurei
Culorile fac parte în mod intim din viaţa noastră. Ele ne
influenţează şi sunt în acelaşi timp o reflectare a noastră.
Le folosim pentru a descrie starea noastră de sănătate
fizică, mentală, atitudinile, reacţiile, chiar şi experienţele
spirituale prin care trecem. Dacă vom asculta cu atenţie
ce vorbesc oamenii, vom observa cât de des este folosită
culoarea ca parte integrantă a vocabularului nostru:
“Astăzi văd viaţa în roz.”
“S-a făcut roşu de furie.”
“Situaţia e cam albastră.”
“Era verde de invidie.”
“Are o inimă de aur.”
Culoarea este dată de o anumită frecvenţă de vibraţie
a luminii. Lumina are mai multe frecvenţe principale şi
nenumărate frecvenţe secundare sau compuse, care sunt,
de fapt, nuanţele. Dacă ţinem o prismă în lumina
soarelui, pe suprafaţa opusă vor apărea în evantai toate
culorile curcubeului, sau ROGVAIV, după iniţialele lor
(roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo şi violet).
Energiile specifice fiecărei persoane, energii care
formează aura persoanei respective, sunt caracterizate de
lumină şi culoare. Claritatea, intensitatea şi repartizarea
culorilor aurei ne oferă informaţii privind starea fizică,
emoţională, mentală şi spirituală a unei persoane. Pe
măsură ce perseverăm în aplicarea tehnicilor yoga vom
începe să detectăm din ce în ce mai clar culorile aurei.
Dar acesta nu este decât un prim pas, care trebuie să fie
urmat în mod necesar de înţelegerea şi interpretarea
acestor percepţii.
Cu toţii suntem sensibili la culori şi la ceeea ce ne indică
ele, dar nu dăm suficientă atenţie acestui fapt. Fiecare a
remarcat efectele diferite pe care le au culorile din
ambianţa noastră, felul cum o anumită culoare se
potriveşte unei anumite persoane şi alteia nu, sau
senzaţia că unei persoane îi lipseşte “culoarea” din
obraji. Toate acestea sunt percepţii intuitive ale aurei.
2
Zece reguli de aur ale aspirantului la clarviziune
Diferitele culori sunt energii distincte, care au efecte
clare, obiective şi specifice asupra noastră. Atunci când
începem să percepem culorile subtile ale aurei, trebuie să
avem în vedere că ele au o multitudine de nuanţe, şi că
este nevoie de timp şi de experienţă pentru a fi siguri de
semnificaţia lor. Iată în continuare câteva lucruri pe care
trebuie să le avem în vedere:
1) Culorile care sunt mai apropiate de corpul fizic
reflectă de obicei starea acestui. Culorile aflate mai la
periferia aurei reflectă energiile emoţionale, mentale şi
spirituale.
2) Cu cât culorile sunt mai clare şi mai bine definite, ele
arată că aura este pură şi armonioasă. Culorile închise,
tulburi reflectă dezechilibre, excese sau alt gen de
probleme.
3) Culorile închise dar care sunt foarte intense şi
strălucitoare indică un nivel dominant de vibraţie a
energiilor foarte înalte. Nu trebuie să ne pripim
spunându-ne că ar fi ceva negativ dacă vedem o culoare
mai închisă.
4) Aura conţine de obicei mai multe culori. Fiecare
culoare reflectă aspecte diferite. Combinaţiile sunt foarte
variate, în funcţie de complexitatea individului în cauză.
Experienţa ne va învăţa ce raport există între diferitele
culori şi care este efectul acestor combinaţii.
5) Atunci când începem să vedem aura altor persoane, nu
trebuie să uităm că o vedem prin propria noastră aură, şi
deci percepţiile noastre pot fi subiective. De aceea,
trebuie să ne cunoaştem mai întâi propria aură. Pentru
aceasta, putem face exerciţii de vizualizare a aurei în
oglindă.
6) Este foarte important să nu judecăm oamenii după
ceea ce vedem în aura lor. Atât percepţiile noastre, cât şi
modul în care le interpretăm depind în mare măsură de
starea în care ne aflăm la momentul respectiv.
7) Pentru a ne dezvolta intuiţia, putem pune întrebări
legate de ceea ce observăm şi de ce credem noi că
înseamnă aceste observaţii. Astfel, cu ajutorul
răspunsurilor şi reacţiilor celeilalte persoane, ne putem
verifica atât observaţiile cât şi interpretările pe care le-
am dat.
8) Aura se schimbă în mod frecvent. Culorile cele mai
apropiate de corp (30-60 cm.) se pot schimba de mai
multe ori în cursul unei zile. Fiecare emoţie puternică
sau activitate mentală importantă pot determina fluctuaţii
în culoarea şi luminozitatea aurei. De asemenea, aura se
schimbă pe parcursul vieţii, odată cu evoluţia (sau
involuţia) persoanei respective. Pe măsură ce ne
dezvoltăm capacitatea de a vedea aura, vom descoperi că
fiecare individ are o culoare (sau mai multe) dominantă,
care ne indică nivelul său de conştiinţă.
9) Primele culori care apar de obicei în urma trezirii
clarviziunii sunt nuanţe de gri şi albatru pal, care sunt
legate de corpul eteric, structura energetică cea mai
apropiată de corpul fizic. Nu trebuie să ne descurajăm
dacă nu vedem imediat toate culorile, ci să perseverăm în
realizarea acestor exerciţii. Mulţi oameni care văd că,
după o perioadă de practică entuziastă, rezultatele nu
sunt spectaculoase, se descurajează şi încetează practica.
Dar şi aici, cheia este constanţa. Dacă practicăm zilnic,
vom avea primele rezultate clare după patru până la şase
săptămâni.
10) Pe măsură ce ne dezvoltăm văzul subtil, vom începe
să vedem aura a tot ce ne înconjoară. Acest fenomen
poate deveni însă deranjant. Anumite tehnici urmăresc să
ne înveţe cum să controlăm acest fenomen, declanşându-
l la voinţă. Este bine să nu divulgăm ceea ce am văzut
decât dacă persoana respectivă ne cere aceasta.
Semnificaţia culorilor
Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula
sau dezamăgi, atrage sau respinge. Pot avea chiar
caracter masculin sau feminin. Atunci când le distingem
în aură, ele oferă indicaţii asupra personalităţii, stării de
spirit, maturităţii şi sănătăţii individului. E nevoie de
multă practică pentru a ajunge să interpretăm corect toate
nuanţele pe care le observăm în aură.
Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conştienţi
de importanţa culorilor în viaţa noastră şi de cum le
putem folosi cu inteligenţă pentru a transforma în bine
atât conjuncturile vieţii noastre cât şi pe noi înşine. Sunt
informaţii care se pot transforma într-un instrument
redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne
decorăm camera, sau cum ne tratăm diverse afecţiuni,
putem face în aşa fel încât întreaga viaţă să devină
precum un curcubeu strălucitor, o punte către
desăvârşire.
Vom examina în continuare culorile principale şi
energiile lor corespondente la orice nivel:
Roşu
Roşul este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este
energia dătătoare de viaţă. Este fierbinte. Poate indica
pasiune, o minte şi o voinţă puternice. Este o culoare
puternică, nuanţele ei pot indica furie, iubire pasională,
ură. Este culoare care influenţează sistemul circulator, pe
cel reproducător şi trezirea capacităţilor şi talentelor
latente. Prea mult roşu sau o nuanţă tulbure reflectă
stimulare, inflamare sau dezechilibru. Poate reflecta
nervozitate, temperament aprins, agresivitate,
impulsivitate sau excitare.
Portocaliu
Portocaliul este culoarea căldurii, creativităţii şi
emoţiilor. Indică bucurie, curaj şi un caracter sociabil.
Este o culoare care poate reflecta deschiderea către
dimensiunile subtile ale manifestării. În funcţie de
nuanţă, poate indica dezechilibru emoţional, agitaţie,
mânie sau ostentaţie. Poate exprima de asemenea
îngrijorare şi vanitate.
Galben
Galbenul este una dintre culorile care se pot observa cu
uşurinţă în aură. Galben pal în jurul conturului părului
indică optimism. Galbenul este culoarea activităţii
mentale şi a luminii solare. Arată deschidere către a
învăţa, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele
pastelate reflectă deseori entuziasmul, forţa ideilor şi
dezvoltarea spirituală (în special când este aproape alb).
Galbenul indică şi trezirea clarviziunii şi a telepatiei.
Nuanţele mai închise sau tulburi pot reflecta gândire şi
analiză excesive. Poate reflecta criticism exagerat,
3
dogmatism şi sentimentul de nerecunoştinţă din partea
celorlalţi.
Verde
Verdele este culoarea sensibilităţii şi compasiunii.
Reflectă creşterea, simpatia şi calmul. Poate indica o
persoană de încredere, deschisă la minte şi pe care te poţi
baza. Verdele strălucitor cu nuanţe de albastru în aura
cuiva arată puteri tămăduitoare. Este o culoare a
bunăstării, forţei şi prieteniei. Nuanţele închise sau
tulburi de verde pot reflecta nesiguranţă sau zgârcenie.
Verdele tulbure reflectă deseori gelozia şi un caracter
posesiv. Mai pot arăta de asemenea îndoială şi
neîncredere.
Albastru
După galben, albastrul este cea de-a doua culoare care
poate fi văzută cu uşurinţă în aură. Este culoarea
calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi
seriozitate. Poate indica înclinaţii către claraudiţie şi
telepatie. Nuanţele deschise de albastru reflectă o
imaginaţie activă şi o bună intuiţie. Nuanţele închise pot
indica sentimentul de singurătate, care la un anumit nivel
reflectă căutarea de Dumnezeu. Albastrul intens indică
cinste şi discernământ. Poate indica, de asemenea, o
persoană care şi-a găsit sau este aproape de a-şi găsi
vocaţia. Nuanţele tulburi de albastru pot reflecta blocarea
percepţiilor, melancolie, grabă şi îngrijorare, dominare,
teamă, uitare şi hipersensibilitate.
Violet
Violetul este culoarea transformărilor, a îmbinării inimii
cu mintea, a fizicului cu spiritualul. Reflectă
independenţă, intuiţie şi în acelaşi timp o activitate
dinamică şi semnificativă a viselor. Arată o persoană în
căutare. Nuanţele purpurii indică abilitatea de a acţiona
cu judecată şi simţ practic. Nuanţele pale şi clare de
violet pot reflecta umilinţă şi spiritualitate. Cele purpurii-
roşiatice pot indica o mare pasiune sau putere a voinţei,
şi, de asemenea, nevoia pentru mai mult efort individual.
Nuanţele închise şi tulburi arată nevoia de a se depăşi o
anumită situaţie. Pot reflecta, de asemenea, o imaginaţie
erotică intensă sau tendinţa de a fi extrem de răbdător,
nevoia de simpatie şi sentimentul de a fi neînţeles.
Roz
Rozul este culoarea compasiunii, iubirii şi purităţii.
Poate reflecta bucurie, confort şi un puternic sentiment
de camaraderie. Rozul în aură indică o persoană cu
caracter liniştit, modest, care iubeşte arta şi frumuseţea.
În funcţie de nuanţă, rozul poate reflecta, de asemenea,
lipsa de maturitate, în special nuanţele tulburi, şi tendinţa
către minciună. Mai poate indica timpul unei noi iubiri
sau al unei noi viziuni.
Auriu
Auriul este culoarea care reflectă energia spirituală
dinamică şi o anumită cosmizare a persoanei. Reprezintă
cele mai înalte energii ale devoţiunii şi reinstaurării
armoniei universale. Indică entuziasm puternic şi
inspiraţie profundă. Reflectă timpul revitalizării.
Nuanţele tulburi arată faptul că persoana respectivă se
află încă în plin proces de trezire către aspiraţii mai
înalte şi încă nu a ajuns să-şi clarifice influenţa acestora
asupra direcţiei propriei existenţe. Cu alte cuvinte,
procesul alchimic este în plină desfăşurare: individul
lucrează la transformarea vieţii sale în aur.
Alb
Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca
un substrat pentru celelalte culori. Albul conţine în el
toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se
petrece în corelaţie cu alte culori. Acesta este criteriul
după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie
reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când
albul este o culoare de sine stătătoare în aură, reflectă
spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia
persoanei respective se purifică. De multe ori reflectă şi
o extraordinară creativitate.
Gri
Este o culoare a iniţierii, a trezirii unor capacităţi
înnăscute. Nuanţele de argintiu reflectă o trezire a
energiilor feminine, care stau la baza iluminării, intuiţiei
şi imaginaţiei creatoare. Nuanţele de gri închis arată
dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa
ceva neterminat.
Maron
Este o culoare destul de des întâlnită. Arată uneori lipsă
de energie sau dezechilibru. Dar este şi culoarea
pământului, care poate indica atunci când apare în jurul
picioarelor o nouă creştere, stabilirea de noi rădăcini şi
nevoia de împlinire. Este o culoare care reflectă un
caracter laborios şi spirit de organizare. Cafeniu în zona
capului indică lipsă de discernământ. În zonele centrilor
energetici (chakra) arată faptul că aceştia trebuie
purificaţi, energiile fiind blocate.
Negru
Negrul este culoarea cea mai discutabilă a spectrului
auric. Este o culoare care, atunci când apare în aură,
poate reflecta o stare de auto apărare sau faptul că
persoana are secrete. Indică, de asemenea, iminenţa unei
noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor
personale. Negrul poate indica dezechilibru şi probleme
fizice, dacă apare în jurul corpului fizic. Localizat la
marginea exterioară a aurei, negrul indică existenţa unei
găuri, care apare la cei dependenţi de droguri, alcool sau
tutun şi la persoane care au fost victime ale unor abuzuri
în copilărie.
Ce este holismul?
Odată cu înţelegerea principiului filosofic al holografiei
creăm premisele studiului ştiinţific al parapsihologiei.
Ce este holismul? Ce aduce el nou faţă de presupunerile
care ne-au fundamentat înţelegerea realităţii până acum?
Ce înseamnă a trăi având o viziune holografică asupra
realităţii? Ce înseamnă a trăi şi gândi holografic? Se va
schimba viaţa noastră în urma acestei abordări?
Din punct de vedere etimologic, acest cuvânt provine din
grecescul "holographos", care înseamnă scrierea
întregului. Holismul este concepţia care afirmă
ireductibilitatea întregului la suma părţilor sale
presupunând existenţa unui factor integrator imaterial -
conştiinţa. Ea afirmă deci o unitate a tuturor lucrurilor.
Tradiţiile spirituale au toate o viziune unitară - bazată pe
experienţa mistică - o experienţă directă, supra-
intelectuală, ce are un număr de caracteristici
fundamentale independente de contextul geografic,
4
istoric, cultural, etc. Aceste elemente se regăsesc şi au de
fapt caracteristicile fundamentale ale viziunii asupra
lumii rezultate din cercetările fizicii moderne.
Cea mai importantă trăsătură a viziunii mistice şi chiar
esenţa ei este: conştiinţa unităţii tuturor lucrurilor şi
evenimentelor, şi a intercorelerării lor. Experienţele
fenomenale sunt manifestări ale unei entităţi primordiale:
DUMNEZEU, BRAHMAN (ATMAN) în Vedanta,
DHARMAKAYA în Budism, TAO în Taoism, EIN-
SOPH în Cabala.
Pe de altă parte, în fizica cuantică s-a ajuns la concluzia
că observatorul influenţează observaţia sau obiectul de
observat - şi deci nu se poate face diferenţa clară între
subiect şi obiect. În experienţa fundamentală a meditaţiei
(etimologic, din latinescul MEDITO, MEDITARE - a
intermedia), avem o unificare a experimentatorului,
numit şi subiect sau cunoscător cu ceea ce este
experimentat numit şi obiect sau cunoscut.
Teoria cuantică relevă şi ea caracterul interdependent al
fenomenelor - marele fizician Heisenberg afirma : ”Ceea
ce observăm noi nu este natura, ci natura supusă metodei
noastre de investigare.”
Noţiunea de participant în loc de observator în cadrul
experimentelor ştiinţifice din fizica cuantică este
introdusă în cadrul experimentelor ştiinţifice din
domeniul fizicii cuantice de John Wheeler.
Experienţa unei plenitudini a fost simţită adesea de noi
în timpul unor meditaţii sau în diferite alte momente,
cum ar fi momentul în care privim un asfinţit de soare
sau când simţim şi cunoaştem ceva fascinant. Aceste
experienţe, fiind foarte puternice, lasă o amprentă de
neşters asupra noastră şi dorim să ştim ce trebuie să
facem pentru ca ele să se întâmple mai des sau să poată
fi evocată cu uşurinţă.
Există totuşi o mare prăpastie între experienţa spontană
şi extatică a totalităţii şi aplicarea viziunii holistice în
viaţa de toate zilele. Peste această prăpastie vom încerca
să ridicăm acum un pod. Pe o margine a acestui pod este
lumea fizică şi corpurile noastre fizice, pe cealaltă este
experienţa expansionată a holismului în care fiecare din
noi este tot ceea ce există. Astfel, problema care se pune
este: cum devenim noi holistici?
Unii cercetători au apreciat că, prin holografie,
supranaturalul pătrunde în ştiinţă. Dennis Gabor a sesizat
că posibilităţile microscopiei electronice pot fi
considerabil ridicate dacă, în loc de înregistrarea directă
a imaginilor, s-ar recurge la expunerea unui film
fotografic al unor probe de lumină difractată (filtrată sau
reflectată) de ţesătura pe care dorim s-o examinăm.
Aceasta idee capătă la Gabor o formulare matematică.
Ecuaţiile sale arată ca obiectul este transformat într-o
înregistrare transformată la rândul ei într-o imagine.
Structura de unde stocată este numită de Gabor
hologramă, deoarece una dintre caracteristicile ei cele
mai interesante constă în faptul că informaţia provenită
de la obiect se distribuie pe întreaga suprafaţă a filmului
fotografic. Fiecare punct de lumină defractată de la
obiect se estompează şi se împrăştie pe întreaga
suprafaţă a filmului (ecuaţiile care descriu acest fenomen
se numesc funcţii de împrăştiere). Însă această
împrăştiere nu se produce la întâmplare, ci ascunde o
ordine globală, după cum vom vedea.
Un model holografic de organizare a universului
În 1971, David Bohm, un fizician bine cunoscut care a
lucrat cu Einstein, a propus un model holografic de
organizare a universului. Holograma i-a sugerat lui
Bohm ideea unui nou tip de descriere a realităţii: ordinea
înfăşurată. Este vorba de o ordine ascunsă, exprimând
natura profundă a realităţii, distinctă de ordinea
desfăşurată, alcătuită din manifestări secundare. Ordinea
desfăşurată este fragmentată, în timp ce ordinea
înfăşurată se prezintă ca un flux care nu poate fi înţeles
prin descompunere în părţi, ci numai prin
comportamentul său de ansamblu. A luat astfel naştere o
nouă paradigmă în explicarea naturii: paradigma
holografică.
Pribram, auzind de studiile lui Bohm, şi-a dezvoltat şi
mai departe ideea sa, afirmând că de fapt, creierul uman
funcţionează ca o hologramă, adunând şi citind
informaţii dintr-un univers holografic. În biologie, în
special prin ideile lui Karl Pribram (Languages of the
Brain, 1971); s-a ajuns la ideea că "structura de
adâncime" a creierului este esenţial holografică. Aceasta
înseamnă că informaţia este în aşa fel distribuită în creier
încât fiecare fragment poate reproduce informaţia
întregului. Ideea lui Pribram a primit un suport puternic
din partea rezultatelor de laborator, care a pus în
evidenţă faptul că structurile cerebrale văd, gustă, miros
şi palpează printr-o suis generis analiză matematică a
frecvenţelor temporale şi spaţiale.
Deşi modelul holografic a generat răspunsuri fecunde, el
a ridicat totuşi o întrebare care devenise obsesivă vis-à-
vis de teoria sa: Cine priveşte holograma? Cine este
"omuleţul ascuns în omuleţ"? ("the little man inside the
little man"), "fantoma din maşină", cum se exprimă
Arthur Koestler.
Dacă o asemenea întrebare i-a pus în încurcătură pe toţi,
de la Aristotel încoace, nu cumva ea este o întrebare
greşită sau cel puţin greşit formulată? se întreabă
Pribram. Nu cumva lumea nu este alcătuită din obiecte,
ci are o structură holografică? Pribram era frapat de
ideea că matematica creierului ar putea fi o formă mai
primitivă de lentilă, fără de care am putea cunoaşte o
lume organizată prin frecvenţe, o lume constând numai
din evenimente. Bohm observă şi el că de la Galilei
încoace ştiinţa a obiectivat natura, privind la ea prin
lentile. Reprezentările cerebrale n-ar putea fi o anumită
stare a universului?
Chiar o distribuţie aşa zis “întâmplătoare” se bazează pe
principii holografice şi deci este determinată.
"Incertitudinea apariţiei unor evenimente este numai
superficială..." Dincolo de apariţiile întâmplătoare se
ascund unele simetrii fundamentale. Implicaţiile
principiilor de mai sus sunt nenumărate. Se ştie că
anxietatea subminează capacitatea de învăţare. O
înţelegere mai adâncă a creierului ca analizator complex
de frecvenţe poate determina un respect mai mare pentru
diferenţele individuale care se manifestă în stilul de
învăţare.
5
Teoria holografică aduce aminte de ideea lui Pierre
Teilhard de Chardin privind reprezentarea noosferei sub
forma unei pânze plantare invizibile a conştiinţei în
evoluţie. La frecvenţe care în mod normal nu sunt
percepute, apar aspecte noi ale realităţii. În artă,
universaliile ar putea reflecta relaţii fundamentale de
simetrie, frecvenţe, relaţii de fază la care creierul nostru
răspunde.
Reacţiile la ideile lui Pribram şi Bohm au fost
nenumărate. Evans Harris Walker a conturat o mecanică
cuantică a fenomenelor psihice, acordând o atenţie
specială evenimentelor cerebrale subatomice. Melvin
Werbach crede că holograma conferă pentru prima oară
o bază ştiinţifică unei viziuni holistice.
Contribuţie remarcabilă a fizicii moderne, holograma
are la bază o idee ingenioasă, care a fost preluată imediat
de biologie. Iată cum o descrie biologul LYALL
WATSON: dacă laşi să cadă o pietricică într-un lac, ea
va produce un şir de valuri regulate, care se propagă în
cercuri concentrice. Dacă lăsăm să cadă două pietricele
identice în puncte diferite ale lacului, cele două şiruri de
valuri asemănătoare se vor propaga unele spre celelalte,
în ambele sensuri. Acolo unde se produce o întâlnire a
unor valuri provenind din puncte diferite, ele vor
interfera. Dacă vârfurile acestor valuri intră în contact,
ele vor acţiona împreună şi vor produce un val de o
înălţime dublă. În schimb, la joncţiunea dintre vârful
unui val şi fundul altui val, cele două valuri se vor
neutraliza reciproc, producând o porţiune calmă a apei.
Diferitele combinaţii posibile ale celor două situaţii au
drept rezultat final o distribuţie complexă de ondulaţii
ale apei.
Un fenomen asemănător se produce cu undele
luminoase. Lumina cea mai pură de care dispunem este
aceea produsă de un laser care trimite un fascicul de raze
în care toate undele sunt de aceeaşi frecvenţă, ca aceea
produsă de o pietricică ideală într-un lac perfect. Când
două raze ale laserului interferează, ele produc o
alternare de ondulaţii luminoase şi întunecoase care
poate fi înregistrată pe o placă fotografică. Dacă o rază,
în loc să vină direct de la laser, este reflectată mai întâi
de un obiect cum ar fi faţa omenească, configuraţia
rezultată, deşi foarte complexă, poate totuşi să fie
înregistrată. Se obţine astfel o hologramă a feţei umane.
Pe o placă fotografică, lumina vine din două surse: direct
de la obiect şi indirect, prin intermediul unei oglinzi care
deviază spre placă un fascicul de raze provenind de la
obiectul considerat. Rezultatul nu mai seamănă cu
obiectul, dar imaginea obiectului poate fi reconstituită cu
ajutorul unei surse coerente de lumină, cum este un
fascicul de laser. Se obţine astfel o imagine
tridimensională proiectată în spaţiu, la o oarecare
distanţă de placa fotografică.
Proprietatea fundamentală a hologramei constă în aceea
că dacă holograma este sfărâmată, atunci orice parte,
oricât de mică a ei, reconstruieşte întreaga imagine.
Aşadar, holografia este o metodă de fotografiere fără
lentilă, în care câmpul de unde luminoase împrăştiate de
un obiect este înregistrat pe o placă, sub forma unei
configuraţii de interferenţe. Dacă înregistrarea
fotografică - holograma - este plasată într-un fascicul
coerent de lumină cum este laserul, modelul originar de
unde luminoase este regenerat, sub forma unei imagini
tridimensionale, deşi, în absenţa lentilei - focalizatoare,
placa prezintă o aparentă dezordine.
Când şi cum putem percepe cea de-a patra
dimensiune
Experimentarea unor dimensiuni superioare are loc doar
odată cu trăirea experienţelor de ordin mistic, a extazului
spiritual. În lucrarea sa “Explorând a patra dimensiune”
(1996), pornind de la datele fizicii cuantice, John D.
Ralphs include ca elemente definitorii pentru cea de-a
patra dimensiune: 1) logica cuantică (tertium inclus faţă
de tertium exclus din logica clasică - cu alte cuvinte o
logică unde este posibila şi o a treia posibilitate pe langă
adevărat sau fals) şi 2) deschiderea faţă de argumentul
metafizic. “Este foarte posibil (în sensul că ipoteza nu
poate fi infirmată) ca noi să nu putem vizita sau
reprezenta mintal centrul universului nostru hipersferic
din acelaşi motiv pentru care gândăceii nu se pot
scufunda sau zbura, deoarece evoluţia nu ne-a înzestrat
cu organele sau aptitudinile necesare, astfel încât,
explorarea noastră ştiinţifică nu poate să ţină pasul cu
noţiunile noastre matematice care nu sunt atât de
limitate” (p.61,1994).
Despre lucrările profesorului John A. Wheeler de la
Universitatea din Princeton, Arthur Koestler scria:
“Superspaţiul lui Wheeler (care are un număr infinit de
dimensiuni) prezintă câteva trăsături remarcabile; una
dintre ele este multipla conectivitate. Aceasta
înseamnă, într-un limbaj mai accesibil – şi mai
simplificat – că regiunile care, în spaţiul nostru simplu,
tridimensional, sunt foarte îndepărtate una faţă de
cealaltă, pot fi temporar aduse în contact prin tuneluri
sau “găuri” în superspaţiu” (p.78). Koestler subliniază că
acestea nu echivalează cu “găurile negre”.
Supoziţia că ar exista o a patra dimensiune duce la
concluzia că ar fi posibil, ca oricare două locuri din
universul nostru, indiferent cât de îndepărtate ni se par
unul de celălalt, pot fi foarte apropiate în acea
dimensiune, astfel încât, ideile noastre despre spaţiu,
formă şi distanţă se pot dovedi înşelătoare. Acesta a fost
numit paradoxul EPR. Presupunând că există o a patra
dimensiune, devine clar că un eveniment ce se
desfăşoară la Londra poate afecta un obiect din New
York pentru că, în a patra dimensiune, cele două puncte
sunt foarte apropiate, pentru că există între ele o legătură
cvadridimensională.
La acest fapt se referă denumirea propusă de autor:
“caracteristica de multiplă conectivitate”. Dacă a patra
dimensiune există, atunci, ar putea exista şi alte
universuri decât al nostru, separate de noi prin distanţe
scurte în acea dimensiune sau aflate de cealaltă parte a
unei “bariere cvadrisimensionale”.
Aşadar, universul în care trăim nu e decât o parte a
adevăratei realităţi. Este ca şi cum am căuta să
surprindem mişcarea reală a unui peşte într-un acvariu:
dacă privim din faţă, observăm o anumită mişcare şi o
anumită poziţionare a sa în spaţiu. Dar dacă o cameră de
filmat ne înfăţişează simultan mişcarea peştelui de pe o
6
latură a acvariului şi de deasupra sa, aproape că nu vom
recunoaşte că este acelaşi peşte şi acelaşi acvariu, pentru
că imaginile ne apar complet diferite, cu sisteme de
referinţă distincte.
La fel ar putea fi interpretate şi fenomenele paranormale.
Privite din alt unghi, ele nu sunt decât reflexii, efecte ale
unor fenomene ce au loc de fapt, într-o altă dimensiune,
superioară, mai subtilă, insesizabilă pentru cele cinci
simţuri grosiere cu care suntem înzestraţi. Astfel,
teleportările, nu ar fi decât mişcarea în alte dimensiuni,
pe care noi încă nu o percepem în totalitatea ei, ci doar
un anumit segment al ei.
Dacă universul nostru este cvadridimensional, nu mai
putem spune că în el mai există vreun obiect
tridimensional. Totul , fie el viu sau mort, praf, apă, stea
sau atom este cvadridimensional. “Cu adevărat, nota
Emerson Pugh, dacă creierul uman ar fi atât de simplu
încât noi să-l putem înţelege, atunci noi am fi atât de
simpli încât nu l-am putea înţelege”. Existând o a patra
dimensiune îi putem asocia un al şaselea simţ care să
opereze în acea dimensiune, care poate aduce informaţii,
idei, emoţii.
Multipla conectivitate a spaţiului cvadridimensional
presupune că oricare două puncte din universul nostru,
indiferent la ce distanţă ar fi unul de celălalt, pot să se
afle, aproape în contact unul cu celălalt, printr-o
extradimensiune. Proiecţiile astrale şi-ar explica astfel
posibilitatea şi ar apare ca o activitate desfăşurată într-o
altă dimensiune. De altfel, între siddhis-urile pe care le
dobândesc unii yoghini este şi acela al invizibilităţii.
Unde “dispare” însă yoghinul în timpul cât el nu mai este
perceptibil pentru cei din jur? Deşi el nu este vizibil
pentru simţurile grosiere, yoghinul rămâne o “absenţă
prezentă”, vehiculând elemente ale unei alte dimensiuni.
Sylvan Muldoon nota de asemenea, că “proiecţia astrală
nu este doar pentru cei aleşi; orice om are la dispoziţia sa
forţe latente care necesită doar o acţionare corectă. Este
o idee preconcepută aceea că persoana care se poate
proiecta în astral este una dotată cu o individualitate
astrală anormală, cu totul diferită de a semenilor săi; iar
eu vă asigur că trupul fizic joacă un rol tot atât de
important în aceste fenomene ca şi cel astral, în general,
anormalitatea existând în corpul fizic, nu în cel astral”.
Autorul însuşi a trecut prin prima experienţă de
decorporalizare la vârsta de doisprezece ani,
dezvoltându-şi apoi capacitatea de a o repeta după bunul
său plac.
Interpretarea fenomenului morţii este din această
perspectivă, identică cu aceea a înţelepţilor orientali:
moartea nu există. Ea nu e decât o trecere, într-o altă
dimensiune, doar a corpurilor noastre subtile, lăsând în
lumea fizică trupul supus imperfecţiunilor şi degradării.
Poetul John Dryden spunea în versurile sale că “Moartea
în sine nu-i nimic, ci noi ne temem/ De-a fi ceea ce nu
cunoaştem şi unde nu ştim.”
În hipnoză, perceperea unei alte persoane ca fiind
prezentă, deşi totuşi ea nu se află în încăpere, este
echivalentă cu perceperea ei într-o altă dimensiune. Ca
fenomen borderline, de graniţă, între normal şi
parapsihologic, hipnoza ilustrează clar capacitatea
creierului de a suprima sau reorienta impresiile
senzoriale.
Referindu-se la halucinaţiile produse de narcoticul LSD,
Lyall Watson scrie: “Cuvântul iluminare este interesant
în acest sens deoarece lumina pare să joace un rol
deosebit în cadrul transcendenţei. Halucinaţiile vizuale
constituie aspectul cel mai caracteristic al stării create de
LSD şi unele studii au desoperit că celulele retinei
reacţionează în întregime pe cont propriu. În lipsa
stimulului creat de undele de lumină specială, ele trimit
la creier semnale cu privire la o întreagă galaxie de
lungimi de unde şi frecvenţe care aparent, nu există la
acea vreme şi în acel loc. Creierul vede acele lumini şi
culori, aşa cum vede imaginile dintr-un vis…”
În cazul fenomenului EPR, nu se poate detecta nici un
efect intermediar şi nu există nici o lege previzibilă a
variaţiei în funcţie de distanţă, deci nu poate fi formulată
nici o explicaţie în termeni fizici, ortodocşi. Teoria
sugerează că, un obiect poate afecta un altul la o
oarecare distanţă, prin simplul fapt că ambele există în
acelaşi univers, care, sub unele aspecte se comportă ca
un singur organism.
Pentru unii, această “explicaţie” frizează misticul, iar
paradoxul EPR este o ilustrare a acestui tip de dihotomie
care apare mult prea frecvent în gândirea ştiinţifică
modernă, în care adevărul deducţiilor imediate (mai ales
al celor confirmate experimental) este acceptat, dar
concluzia mult mai importantă – anume, că ceva este
serios în neregulă cu bazele concepţiei umane despre
realitate – este ignorată în tăcere.
În rândul fizicienilor există părerea unanimă că natura
luminii este unul dintre cele mai mari mistere ale ştiinţei
actuale. Ea poate fi gândită fie ca o vibraţie continuă a
câmpurilor electrice şi magnetice, fie ca un şuvoi de
“gloanţe” de energie (“fotonii”). În orice experiment sau
concurs de împrejurări, se aplică doar una dintre aceste
descrieri şi se pare că nu există cazuri în care să poată fi
descrise la fel de bine în oricare dintre aceşti termeni.
Mai mult, faimoasa ecuaţie a lui Einstein, E=mc2 unde c,
viteza luminii este evident un factor cheie, arată că
aceste “gloanţe” pot fi transformate în materie solidă. Nu
este de mirare că visul fiecărui tânăr fizician promiţător
este acela de a găsi o explicaţie care să combine ambele
aceste caracteristici într-o singură descriere, în pofida
cocluziei lui Heisenberg, că acest lucru este fundamental
imposibil.
Referirea la “lumină” în acest context este desigur o
stenogramă pentru “radiaţia electromagnetică” sau r.e.m.
– căci lumina vizibilă este doar o mostră infimă (având o
gamă de lungimi de undă care atinge cu greu 2:1) a
uriaşei game de asemenea unde, care cuprinde de la
undele radio de frecvenţă foarte scăzută, cu lungimi de
undă de 60 mile sau mai mult, până la razele X şi
Gamma.
Ideea că “nimicul” are proprietăţi fizice pare absurdă şi
fizicianul teoretician se va grăbi să arate că acestea sunt
doar concepte convenţionale, “expresii simbolice” care
ne ajută să exprimăm faptele observate în termeni destul
de inteligibili. Cu toate acestea, este deosebit de
semnificativ faptul că această caracteristică
7
fundamentală a spaţiului vid este atât de des asociată
timpului – cum este cT în ecuaţia lui Minkowski – şi
“pozează drept” altă dimensiune.
“Natura radiaţiilor electromagnetice care include lumina,
iradierea de căldură, razele X şi undele radio, este un
mister care pare să fie strâns legat de existenţa unor
paradimensiuni” (Ralph, p.78, 1994).
Această teorie devine conexă într-un anumit fel, cu
teoria pluralităţii dimensiunilor conştiinţei. În fapt,
dimensiunile conştiinţei, despre care vorbeşte
McLaughlin, nu reflectă decât dimensiunile acestei lumi
în formele lor vizibile sau invizibile.
Etapele vizualizării
Este evident că orice analiză teoretică, oricât de
complexă şi profundă ar fi, nu poate nicicum să
înlocuiască experienţa directă a vizualizării. De aceea
este necesar să amintim care sunt fazele unui proces de
vizualizare, înţeles în esenţă ca un proces de
autocunoaştere şi autocontrol.
a) Prima etapă este relaxarea care poate fi atinsă cu
uşurinţă, uzând fie de metodele moderne de relaxare,
(training autogen Schultz, metode sofrologice, relaxarea
progresivă a lui Jacobson etc.), fie prin însuşirea unor
tehnici străvechi - sursă de inspiraţie pentru cele dintâi –
cum este Shavasana (sau “postura cadavrului”)
cunoscută în yoga de mii de ani. Simpla autosugestie cu
un conţinut specific relaxării poate avea un efect
neaşteptat.
b) Concentrarea este etapa următoare şi constă în
capacitatea de focalizare a întregii energii mentale asupra
unui singur obiect, imagine. Interiorizarea, alungarea
gândurilor parazite, îndepărtarea fluctuaţiei mentale sunt
piedicile ce trebuie înlăturate pentru a realiza o bună
concentrare. Ea poate fi la început realizată asupra unui
obiect exterior (în acest sens yantras – imaginile
simbolice folosite în yoga, sunt recomandate – figura
…). Ulterior, obiectul asupra căruia s-a făcut
concentrarea, poate fi interiorizat, continuându-se
concentrarea mentală cu o mai mare focalizare, pentru ca
ea să nu dispară din câmpul mental. Această ultimă fază
presupune un autocontrol superior al propriilor gânduri,
controlul respiraţiei şi realizarea unei profunde relaxări
şi interiorizări. În momentul în care imaginea obiectului
ne rămâne în faţa “ochiului minţii” constantă şi o putem
“privi” cu claritate, în toate însuşirile sale caracteristice
înseamnă că am atins o bună concentrare.
c) Contemplarea detaşată a acestor însuşiri ar fi etapa
următoare. Faptul contemplării oferă individului
posibilitatea reconsiderării sensului obiectului asupra
căruia s-a concentrat. A contempla înseamnă a pătrunde
în nivelurile sensului şi semnificaţiei nevăzute, ocultate,
din acel obiect. O mătură ca obiect al concentrării poate
părea ceva anost, fad, lipsit de interes. Pătrunzând mai
adânc în contemplarea măturii se ajunge la sensul ei,
acela de a face curat, de a înlătura murdăria. Mai mult, a
face curat înseamnă la un nivel superior a purifica, a
clarifica, a limpezi, a atinge puritatea absolută. Şi acest
proces contemplativ poate fi aplicat oricărui lucru din
lume. Pentru cel care ştie să contemple lumea cu
adevărat, sensurile profunde ies la iveală şi nimic nu mai
poate fi considerat atunci, ca fiind absolut bun sau
absolut rău, doar urât sau doar frumos. Fiecare lucru,
fiinţă, îşi are în fond un rost superior de a fi. Trebuie
doar să învăţăm să privim, să contemplăm, căutând
mereu să conferim semnificaţii profunde lumii în care
trăim.
d) Ultima etapă este evident vizualizarea propriu-zisă,
fază în care devenim capabili să pătrundem din interiorul
conştiinţei, consistenţa imaginii care ne apare acum clar
în ecranul mental, cu toate însuşirile sale.
Exerciţii de vizualizare
Pentru cel ce doreşte să pună în practică vizualizarea se
recomandă câteva exerciţii care trebuie executate pe un
fond de relaxare totală, încadrate într-un spaţiu mental
neafectat.
Efectele vizualizării nu sunt regăsite doar în domeniul
predilect al psihoterapiei. La fel de bine, medicina
străveche a utilizat vizualizarea ca mijloc de
însănătoşire, de vindecare a afecţiunilor corpului.
Babilonienii, egiptenii, grecii din antichitate, utilizau
tehnica vizualizării pentru vindecare, considerând că
fiinţe supranaturale şi demonii cauzau boala. Vindecarea
consta în rituri magice şi religioase.
1) Un prim exerciţiu constă în vizualizarea unui obiect
simplu, de dimensiuni mici, bidimensional, cum ar fi o
figură geometrică (triunghi, cerc). Imaginea mentală care
apare poate să nu fie perfect identică cu cea reală, ceea
ce nu diminuează calitatea vizualizării.
Vizualizarea obiectelor simple, tridimensionale,
familiare (măr, floare, ceaşcă) se desfăşoară astfel:
obiectul va fi aşezat în faţă, fără alte obiecte în jur, care
să distragă atenţia; după câteva minute de concentrare
imaginea va fi interiorizată şi va fi contemplată cu ochiul
minţii, conştientizându-se culoarea, forma,
neregularităţile, încercând să pătrundem mai adânc în
sensul şi semnificaţia sa.
2) Exerciţiul următor are ca scop surprinderea mentală
a mişcării obiectelor. Se va imagina cum ne mişcăm
lent în jurul obiectului privind şi înregistrând detaliile,
schimbările de unghi şi perspectivă.
Impresia de mobilitate mentală poate fi obţinută
imaginându-vă că acţionaţi faţă de anumite obiecte:
priviţi o maşină; imaginaţi-vă că vă aşezaţi la volan;
priviţi apoi din toate unghiurile posibile. Un alt procedeu
este acela de a ne imagina obiectele mişcându-se în jurul
nostru, după care ne mişcăm noi în jurul lor. Aceste
exerciţii de vizualizare conferă în final controlul
imaginaţiei.
3) Urmează, în ordinea complexităţii, dezvoltarea
capacităţii de a vizualiza, transformarea imaginii.
Imaginarea succesivă a unei săli de teatru pline, apoi
goală, cu luminile stinse, mişcarea dinaintea
spectacolului, sau imaginarea procesului de creştere,
dintr-un bob, a unei plante până la rodire, sunt doar
câteva exemple.
4) O ultimă etapă este aceea a vizualizării unei
persoane. Deşi vom relua pe larg această etapă ca fiind
esenţială în tehnicile pentru experienţa în afara corpului,
notăm că este importantă alegerea unei persoane
cunoscute, dragi; ne vom imagina culoarea ochilor,
8
pielea, părul, forma gurii, nasul, corpul persoanei, felul
cum stă. Urmărim de exemplu, atitudinea ei într-o
conversaţie, tonul, gesturile, expresia feţei la despărţire.
Se constată adesea, că mulţi indivizi au dificultăţi în a se
vedea pe sine în viziunile create. Pentru a înlătura acest
neajuns, se va folosi exerciţiul autocontemplării în
oglindă, de preferinţă nud.
5) Alte exerciţii de vizualizare
Aceste exemple de vizualizare nu vor rămâne însă la
stadiul unor imagini mai mult sau mai puţin clare, ci vor
fi îmbogăţite ulterior cu senzaţii diverse: vom mirosi
mărul imaginat, îl vom gusta, îl vom pipăi, vom auzi
motorul maşinii, vom simţi mirosul florii imaginate, vom
auzi tonul vocii persoanei cu care discutăm imaginar sau
vom simţi atingerea sa pe umăr.
O pădure în munţi - pacientul urcă în munţi şi descrie
priveliştea, aceasta evidenţiind trăirile subiective faţă de
cariera sa;
Vizualizează o casă şi camerele componente (simbolul
personalităţii lui);
Situaţiile sexuale – care trădează modul de raportare la
celălalt în situaţii intime;
Leu într-o cuşcă, junglă, deşert - reflectă tendinţele
agresive;
O mlaştină în marginea pajiştii – el trebuie să descrie
figura ce emerge din acel loc.
Pacientul se vizualizează la o distanţă sigură de pădure
sau cuşcă;
Psihosintezele reprezintă o serie de tehnici descrise de
Roberto Assagioli şi vizează integrarea armonioasă a
naturii umane în ansamblul social. Printre ele se află şi
metoda de vizualizare simbolică. El utilizează patru
tipuri de simboluri în terapie:
sinteză-integrare (balanţă);
relaţii umane armonioase (două palme bătându-se una de
alta);
simbolul masculinităţii şi feminităţii (ceaşca de aur);
stări afective.
Această tehnică ne ajută să găsească imaginea vizuală ce
corespunde gândirii nonverbale.
Vizualizarea şi fenomenele paranormale
Inevitabil, vizualizarea ne arată şi cealaltă faţetă a sa,
mai misterioasă şi insondabilă. Dacă, ceea ce am descris
anterior reprezintă metode conştiente de control asupra
imagetiei mentale, ceea ce vom prezenta în continuare
ţine de o scrutare cu totul inedită a inconştientului, acest
rezervor imens de cunoaştere… încă necunoscută.
Cele mai multe dintre fenomenele paranormale
(telepatie, percepţie extrasenzorială, psihokinezie) se
exprimă prin mijlocirea imaginilor. Starea de
vizualizare receptivă e o stare în care persoana poate
primi informaţii pe o cale extrasenzorială despre starea
mentală a altor persoane (în telepatie, de exemplu),
obiecte sau evenimente (în clarviziune), asupra
evenimentelor viitoare (în precogniţie) sau trecute (în
retrocogniţie).
Despre telepatie, Wolf Messing – fizician rus – spunea:
“gândirea oamenilor ajunge la mine ca imagine. De
obicei văd imagini ale acţiunilor sau locuri specifice.
Mai întâi mă relaxez, apoi, printr-un efort de voinţă văd
deodată rezultatul final al evenimentului strălucind în
faţa mea”.
Bob Hoffman şi Ernst Pecci (unul fizician, celălalt
psihiatru) au dezvoltat un sistem de terapie fizică numit
tehnica Fischer-Hoffman. Acesta implică imaginarea
sanctuarului interior şi a unui spirit care ajută
vizualizarea receptivă.
Fenomenele paranormale, cum ar fi telepatia,
clarviziunea, fenomenele ESP, presupun vizualizarea
receptivă, în timp ce psihokinezia, de exemplu, implică o
vizualizare emisivă, supusă controlului conştient şi
efortului de concentrare şi exteriorizare.
Clarviziunea implică, aparent, vizualizarea receptivă în
maniera asemănătoare cu recepţia în telepatie.
Vizualizarea intervine şi atunci când se realizează acea
“lectură psihică” prin care se pot descrie evenimentele
din trecutul persoanei, situaţiile prezente ce implică
persoane, evenimente despre viitorul persoanei.
Vizualizarea sau “citirea” pot fi utilizate pentru a
determina informaţiile despre starea de sănătate a
subiectului.
Aceste informaţii pot fi generale, fie implică informaţii
specifice, cu diagnostic medical. Între tehnicile utilizate
în clarviziune se află şi vizualizarea clară a corpului
pacientului. Unii văd zonele sănătoase ca lumină şi
diferitele boli ca întuneric; alţii văd bacterii, aure, blocuri
de energie.
O altă formă de clarviziune implică transformarea
imaginii dintr-o acţiune ideomotorie în radiestezie (de
exemplu, amplasarea apei şi a mineralelor subterane).
Clarviziunea include abilitatea de a vedea scene şi locuri
la distanţă. Una dintre tehnicile folosite pentru a însoţi
clarviziunea, presupune călătoria mentală a persoanei, în
locul pe care doreşte să-l vadă şi apoi să-l privească ca şi
cum ar fi acolo. Uneori, cei ce au aceste capacităţi
utilizează un glob de cristal sau un inel cu diamant
pentru vizualizarea semnelor.
Psihologul american McKellor consideră că vizualizarea
facilitată prin globul de cristal este un fel de imagine
eidetică tridimensională şi tinde să apară color.
Un alt tip de călătorie mentală îl constituie experienţa în
afara corpului (OBE) sau călătoria astrală, căreia de
altfel, i-am dedicat un întreg capitol. Persoana se simte
ca şi cum ar avea alt corp. În timpul călătoriei astrale
devine total inconştientă de senzaţiile din corpul fizic.
Psihokinezia (PK) ca fenomen de influenţare directă a
obiectelor prin intermediul minţii, foloseşte de
asemenea, vizualizarea. Între tehnicile de experimentare
a PK amintim: vizualizarea unui obiect cu “ochiul minţii
şi imaginea lui mişcându-se (deci ca proces) sau
perceperea lui vizuală la sfârşitul procesului (în stadiul
final), după ce s-a mişcat. Aceasta este vizualizarea
programată, utilizată cu precădere în procesul creativ.
Vindecarea fizică poate fi gândită ca o formă specială
de PK în care mintea influenţează direct ţesuturile
organismului.
Sugestiile pentru folosirea unui exerciţiu programat în
vindecarea fizică sunt: vizualizarea persoanei ce va fi
ajutată ca fiind înconjurată de lumina albă; singuri putem
vizualiza persoana bolnavă, înconjurată de o atmosferă
9
de dragoste; putem imagina energia curgând din corpul
nostru în corpul persoanei bolnave; ne putem vizualiza
pe noi mergând în corpul persoanei bolnave şi
schimbând zona afectată cu una sănătoasă.
Iată, câteva dintre metodele ce ţin de natura vindecării
sunt şi ele de natură vizuală: o persoană poate vindeca
direct cu energia din interiorul corpului; multe
vizualizări utilizează energia din afara persoanei –
Dumnezeu, univers, altă persoană. Emoţiile pozitive,
sentimentul iubirii, influenţează abilitatea persoanei
de a vizualiza şi comuta energia vindecătoare.
Aşadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde
implicaţii în viaţa noastră cotidiană, în starea noastră de
sănătate şi chiar în obţinerea unor performanţe mai mult
sau mai puţin, de natură paranormală. Deşi acest termen
impropriu “paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o
transcendere a normalităţii ci, pur şi simplu o
reconsiderare a sa, în cazul în care fiecare dintre noi ar
înţelege şi ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind
- să recunoaştem – atât de accesibile…
Prin dedublare controlată, înţelegem separarea deplin
conştientă a corpului de structurile subtile, în aşa
manieră încât fiinţa devine conştientă de unul sau mai
multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se
deplaseze în spaţiu, liber, independent de structura sa
grosieră (corpul fizic).
Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin
conştient - în decursul unei experienţe de dedublare:
A) La întoarcere, subiectul păstrează din experienţa lui şi
din tot ce a putut percepe şi îndeplini în această stare de
dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară
decât amintirile din viaţa sa curentă.
B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la
dispoziţia sa toate amintirile stării de veghe; în
consecinţă el posedă cunoaşterea imediată a caracterului
excepţional al acestei experienţe, graţie unui ”sui
generis” sentiment inefabil, care scapă descrierii.
C) În afara cazurilor excepţionale şi incomplete,
dedublarea este voluntară, deci succede practicii
exerciţiilor al căror ţel este de a induce această stare.
Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult
timp înainte de a se produce prima dedublare.
Perseverând, în această metodă, după prima dedublare
realizată, toate celelalte se succed mult mai uşor.
Călătorii extracorporale
Cunoscutele fenomene O.B.E. (out of body experiences,
cf.lb.engl., însemnând experienţe în afara corpului) pot fi
definite, aşa cum menţionează dicţionarul Universităţii
Oxford “The Mind” (1987) ca fiind “acea experienţă prin
care o persoană pare să perceapă lumea din afara
corpului fizic. O.B.E. a fost consemnat în diferite epoci
şi culturi de către persoane tinere sau vârstnici, educaţi
sau nu, de către cei care aveau o credinţă în aceste
fenomene cât şi de către cei care nu ştiau nimic despre
ele”(p.571).
Conform concluziilor cercetătorilor Muldoon şi
Carrington (1929) şi Rogo (1983) unele dintre cele mai
dramatice situaţii în care au loc experienţele în afara
corpului sunt experienţele în preajma morţii, de
exemplu, sau în acelea legate de resuscitarea cardiacă
sau supravieţuirea în urma unor accidente foarte grave.
Cu toate acestea, fenomenul “decorporalizării” poate
apare, afirmă cercetătorii americani, în timpul stărilor
obişnuite de odihnă, meditaţie, în urma consumării
anumitor droguri sau chiar în timpul activităţii de zi-cu-
zi. Puţine însă sunt acele persoane care afirmă că pot
realiza aceste fenomene la voinţă sau că le pot controla
atunci când ele apar.
Experienţele relatate de diverşi subiecţi conţin multe
elemente comune. În mod constant este descrisă senzaţia
de plutire în afara corpului, capacitatea de a vedea sau de
a se mişca în afara sa. În acel moment ei par să ia uneori
alte forme sau să aibă senzaţia că au devenit doar un
punct în spaţiu. Acest punct sau formă se poate mişca şi
poate observa ceea ce apare să fie lumea fizică normală
dar adesea cu unele diferenţe faţă de normal. Poate
conţine mici erori şi obiectele pot fi în mod straniu
luminate sau întunecate. Aceşti subiecţi relatează
posibilitatea de a vedea şi de a trece la voinţă prin pereţi
sau alte obiecte, fără a fi afectaţi fizic. Uneori, “lumi”
complet diferite sunt vizitate, unele bizare, altele, cu
aspecte profund spirituale. De altfel, fiinţe care au fost
considerate mari înţelepţi sau iluminaţi, provenind mai
ales din Orient, cum au fost Ramakrishna, Muktananda,
Yram, Yogananda, care au stârnit veneraţie prin forţa
spirituală dar şi prin calităţile de clarviziune, de
cunoaştere superioară, intuitivă a lumii, au vorbit
frecvent despre “lumile astrale” în care “călătoreau”
graţie stărilor extatice pe care le experimentau.
Creştinismul, teosofia, concepţiile esoterice antice
recunosc printre altele, existenţa unor lumi astrale (lumi
paradisiace, lumi infernale etc.) în care spiritul uman
poate pătrunde, fie prin rezonanţă, fie prin dedublare.
Experienţele de proiecţie astrală, de călătorie în afara
corpului, sunt descrise în general ca fiind extrem de vii şi
“reale”, fără a putea fi totuşi asociate visului sau reveriei.
Adesea, subiecţii care trăiesc o astfel de experienţă au
sentimentul că acele momente i-a afectat profund şi chiar
a determinat o modificare a credinţelor şi valorilor
personale.
Winifred G. Barton, în lucrarea “Experience mistique et
projection astrale” (1990) notează că “proiecţia astrală
este acţiunea de deplasare a conştiinţei, de separare a
spiritului de corp, pentru a se proiecta în alte dimensiuni
ale realităţii, unde conceptele de spaţiu şi timp terestru
sunt depăşite. Astfel, este posibil să călătoreşti în
imediata vecinătate în lumea fizică pentru a vizita un
prieten sau un părinte, sau departe de lumea fizică, în
sfere astrale superioare”(p.93).
Experienţele multiple relatate de-a lungul timpului, unele
dintre ele fiind consemnate de oamenii de ştiinţă,
dovedesc pe de-o parte că, în fapt, corpul fizic nu este
decât un vehicul al Sinelui iar ca urmare, ideea
supravieţuirii - într-o formă subtilă – după încetarea
funcţiilor corpului fizic nu mai pare un fapt
ireconciliabil.
Condiţiile dedublării
Modalitatea de producere a fenomenului dedublării poate
deasemenea fi regăsită în relatările unor fiinţe care au
10
practicat-o ani îndelungaţi. Yram, de exemplu, îşi
consemnează experienţele avute timp de doisprezece ani,
în lucrarea intitulată “Secretele lumilor astrale” (1998).
Toate constatările sale converg cu relatările altor fiinţe
iluminate din Orient. Relatările sale sunt mai elocvente
pentru intelectul occidentalului care aşteaptă mereu
explicaţii, încercând să înţeleagă, înainte de a
experimenta.
Constatând în mod spontan că avea capacitatea de a
acţiona în afara corpului fizic, Yram a început un lung
proces de auto-control şi implicit de auto-cunoaştere
lărgită a propriei conştiinţe. A te despărţi în două părţi,
într-un loc familiar, a acţiona în toată conştiinţa, cu toată
libertatea dorită şi a şti că eşti încă viu pe pământ,
rezumă cel mai mare triumf al Eu-lui gânditor asupra
materiei”( 1998, p.14).
El face o descriere explicită a modului în care are loc
separarea de corpul fizic: “Aveam senzaţia şi viziunea că
eram întins pe burtă pe o masă. Cu braţele întinse
înainte, mă ţineam de marginile acestei mese închipuite,
trăgând ca pentru a mă ajuta să ies din ceva. Aveam
impresia că eram închis într-un sac a cărui gură prea
strâmtă era o piedică. În sfârşit, eforturile mele au fost
încununate de succes şi m-am văzuit aproape de corpul
meu, în deplinătatea facultăţilor psihice şi conştiente. M-
am privit o clipă dormind, apoi, după ce mi-am
îmbrăţişat soţia şi copiii, am plecat în spaţiu în direcţia
răsăritului”(p.36).
Există însă anumite reguli psihologice ce trebuie
respectate, pentru ca fenomenul dedublării să poată avea
loc. Aspecte legate de caracterul individului trebuie luate
în considerare. Este importantă, precizează Yram o
atitudine pozitivă faţă de noi înşine, faţă de semenii
noştri, faţă de natură, faţă de faptele pe care le realizăm.
“Pentru a atrage în propria fiinţă latura pozitivă a
vibraţiilor ajunge să trăieşti nedorind nimic pentru tine
însuţi. Acţionând în interesul general, în cea mai totală
dezinteresare, nici o vibraţie inferioară nu se leagă de
noi. Deveniţi un generator de energie”.
În lumile invizibile, voinţa acţionează ca o baghetă
magică şi este destul de uşor ca ea să îndepărteze
tendinţele instinctive. Cineva ar putea deduce de aici că
este suficient să vrei şi te poţi duce la cineva împotriva
voinţei lui. Câte secrete n-ar fi astfel dezvăluite! Cu toate
acestea, în invizibil, libertatea individuală este sacră şi
voinţa inviolabilă. În afară de situaţia în care propriile
noastre rezonanţe sunt în armonie cu cele ale fiinţelor pe
care le atragem în jurul nostru, nu trebuie să ne temem
de “vizite” neaşteptate.
Pentru a putea stabili legături continue cu o persoană
care trăieşte pe pământ, trebuie să fii legat de ea prin
legături profunde (părinte, iubit, prieten) cu care să fii
unit prin legături spirituale. Legăturile de camaradereie
se pare că nu sunt totdeauna de ajuns.
Pe de altă parte, plăcerile intelectuale, bucuriile datoriei
împlinite, exercitarea conştientă a calităţilor superioare
ale sufletului, satisfacţia de a te face util, de a fi
contribuit la acte de binefacere, de pace, de a ajuta pe cei
ce se află în suferinţă, determină o fericire care durează
şi dă sufletului o senzaţie de forţă, de energie superioară.
Pentru a putea dobândi capacitatea dedublării, constată
Yram, este necesară o “descentralizare succesivă a
personalităţii, a Eului individual, pentru a-l face să ia
cunoştinţă de Pluralitatea Cauzelor asupra cărora este
capabil să acţioneze. Se ajunge aici îndreptându-ne
atenţia asupra unor subiecte superioare naturii
satisfacţiilor noastre materiale. Progresiv, aceste forme
ce privesc individualitatea noastră sunt părăsite,
focalizându-ne dorinţele, gândurile şi emoţiile asupra
unor obiective şi principii de viaţă superioare, până în
ziua în care vom ajunge să găsim satisfacţie şi fericire
totală în aplicarea principiilor eterne ale vieţii”(p.63).
“Puteţi avea o viaţă completă în celălalt plan, ne
atenţionează autorul în continuare. Prima oară când veţi
face dragoste în astral veţi fi uimit cât de satisfăcătoare şi
totală poate fi această experienţă. După aceea, când veţi
face dragoste în realitatea terestră, este posibil să simţiţi
lipsa desăvârşirii pe care aţi cunoscut-o dincolo” (p. 22).
Gavin şi Ivonne Frost (1998) propun o pentagramă a
condiţiilor necesare pentru dedublare:
Necesitatea urgentă – ea reprezintă scopul ales pentru
conştientizarea astrală;
Emoţia - reprezintă unul dintre elementele de bază ale
pentagramei. În ceea ce priveşte călătoria astrală, cea
mai dăunătoare emoţie este frica. Dacă apare frica de
ceea ce s-ar putea întâmpla, dedublarea nu se va putea
realiza. Alte stări emoţionale inhibitorii, cum ar fi furia,
de asemenea împiedică producerea acestui fenomen.
Condiţiile de mediu. Din multiple experienţe realizate,
concluzia a fost că următoarele condiţii sunt cele mai
adecvate :
Securitate – asigurarea izolării de anturaj;
Poziţia corpului – trebuie să fie relaxată, nemişcată, cu
capul spre est;
Temperatura – 22-23oC par a fi ideale;
Obiectele şi perturbările magnetice – se vor îndepărta
toate obiectele de pe corp: bijuterii, agrafe etc. dar şi
cablurile electrice, prelungitoare etc.
Intensitatea luminii – încăperea să fie aproape
întunecată;
Zgomotul – se va realiza practica într-o perioadă liniştită
a zilei.
Dieta – frugală, cu cel puţin două ore înainte de exersare.
Activitatea sexuală – o persoană frustrată sexual nu va
putea realiza cu uşurinţă dedublarea astrală. Există însă
şi posibilitatea obţinerii satisfacţiei sexuale în astral şi
din acel moment dorinţa de a trăi astfel de experienţe
poate deveni o forţă capabilă să producă fulgerător
dedublarea.
Timpul – cel mai potrivit moment al zilei este seara,
între orele 22 şi 23.
Dedublarea conştientă
În timpul viselor fiecare dintre noi experimentează de
fapt dedublarea astrală spontană. Înţelepţii vechii Indii
afirmă că “somnul ne este dat pentru a ne aminti de
moarte, în timp ce visele ne obişnuiesc cu lumile
astrale.”
Adepţii teoriei corpurilor subtile susţin de altfel, că
acestea ar fi explicaţia odihnei ce survine în timpul
somnului şi anume, desprinderea corpului astral şi
11
reîncărcarea lui cu energii subtile. Somnul indus prin
intermediul somniferelor este superficial, fiind
neodihnitor şi nici nu permite apariţia viselor, tocmai
pentru că un astfel de somn nu facilitează desprinderea
corpului astral de corpul fizic.
Mulţi cercetători au abordat problema proiecţiilor astrale
conştiente, dirijate şi mai mult, au afirmat că fiecare
individ este capabil să performeze la un moment dat o
astfel de experienţă.
Cercetători ca Robert Monroe, Raymond Reant, Jeanine
Mora, Ph.D. Keith Harary şi Pamela Weintraub, Gavin şi
Yvonne Frost au trecut chiar la elaborarea unor
programe concrete, prin respectarea cărora oricine ar
putea “învăţa" să practice proiecţia astrală. În toate
aceste metode, controlul mental al gândurilor şi emoţiilor
este esenţial. Conştientizarea etapelor unei relaxări
profunde, o treptată detaşare de lumea exterioară, de
lucrurile care ne atrag în mod obişnuit este de asemenea
necesară. Este necesară mai întâi amplificarea capacităţii
de a se interioriza, de a aprofunda propriile stări psihice
după care, abilitatea de expansionare a stării de conşiinţă
în forma proiecţiei astrale se va dezvolta treptat. Dar pe
lângă acestea, perseverenţa, răbdarea şi încrederea sunt
trăsături de caracter indispensabile unei depline reuşite.
Dedublarea conştientă poate avea loc şi prin tehnici de
inducţie: în transe, dans şamanic, hiperventilaţie.
Practicate în cadrul unor căi spirituale, aceste experienţe
trebuie să se afle sub directa îndrumare a unui maestru
spiritual, întrucât producerea bruscă a stării de dedublare
poate duce la şoc psihic, emoţional, asfixiere,
supraexcitare, hiperventilaţie, intoxicare, anoxie.
De exemplu, Jeanine Mora consideră ca fiind esenţiale în
învăţarea proiecţiei astrale următoarele elemente:
Relaxarea – înţeleasă ca procedeu neuromuscular prin
care se elimină anxietatea, stresul, gândurile negative,
tensiunile interioare. În mintea noastră, menţionează
autoarea, trebuie să avem mereu sugestia: “fii relaxat!”
Respiraţia trebuie să fie completă, amplă, naturală şi
trebuie să cuprindă cele trei etape, aşa cum sunt ele
descrise în cadrul tehnicilor yoghine de Pranayama:
abdominală, toracică şi claviculară. Lipsa unei bune
oxigenări micşorează capacitatea de concentrare şi
oboseşte prematur creierul. De asemenea, respiraţia
completă yoghină ne poate ajuta la trezirea armoniasă a
celor şapte chakras, ceea ce va face ulterior posibilă şi
dedublarea strală.
Concentrarea constă într-un efort de voinţă şi este
tradusă în acea capacitate de a fi absorbiţi de un obiect
de o idee, fără nici un “parazit” mental, înseamnă a fixa
“receptorul nostru de unde radio” (creierul) pe lungimea
de undă fără să captăm toate interferenţele care se
regăsesc şi care bruiază emisia. Concentrarea înseamnă
în fapt un control mental cât mai bun. Pentru a obţine
concentrarea este necesar să ne relaxăm mai întâi.
“Lăsăm gândurile şi imaginile să plutească. Lăsaţi-le să
treacă fără a le reţine. Nu căutaţi să le opriţi în mod
voluntar. Cu cât veţi vrea să le îndepărtaţi cu atât ele vor
fi mai prezente. Încetul cu încetul ele vor diminua şi vor
dispare. Subiectul asupra căruia vrem să ne concentrăm
va apare fără dificultate. Poate părea o stare de reverie
sau de absenţă.” Şi autoarea mai adaugă: ”Fiţi prezenţi în mentală vizualizată cu precizie, posedă ceva foarte
ceea ce faceţi. Consideraţi orice activitate ca fiind diferit-din punct de vedere subiectiv-de visul acestei
interesantă… Lăsaţi-vă absorbiţi de ea.” flori:cu excepţia celor cu o mare forţă de vizualizare
Chiar dacă ştiinţa nu a reuşit prin metodele actuale să visul pare mai clar şi mai real decât floarea voluntar
decripteze misterul profund al fenomenului dedublării, imaginată. Ori, imaginile care survin în timpul dedublării
chiar dacă instrumentele sale, actualmente prea grosiere sunt mai aproape de acelea ale visului şi decât de acelea
– potrivite unor investigaţii mai degrabă de ordin ale imaginaţiei trezite. Am putea chiar spune că în gama
materialist decât subtil şi spiritual – nu au reuşit să impresiilor vii ale imaginilor formate apare mai întâi
înregistreze decât sporadic rezultate pozitive în floarea imaginată, apoi floarea visată şi, în fine, floarea
experienţele de laborator este puţin probabil că ele vor percepută în timpul trezirii în somn; aceasta din urmă
rămâne în afara înţelegerii şi cunoaşterii umane. reprezintă, un al treilea eşalon superior.
Fenomenele paranormale, în ansamblul lor, reiterează B. În vis, ca şi în dedublare, succesiunea imaginilor este
problema existenţială a unui Giordano Bruno sau Galilei, foarte rapidă; ele nu sunt legate între ele prin cauze,
a unui Leonardo Da Vinci sau Jules Vernes în care, efecte, obiceiuri şi necesităţi ineluctabile ca şi
proiecte şi idei ce păreau doar o fantasmă, o elucurbaţie
a unei minţi halucinante au devenit în timp o realitate
incontestabilă. Până însă la acel moment al certitudinii
ştiinţifice în ce priveşte explicaţiile şi reproductibilitatea
lor, proiecţiile astrale rămân un fenomen fascinant şi
totodată abordabil de către fiecare dintre noi.
Teoria trezirii din somn
Trezirile spontane în somn reprezintă germenii rari şi
rudimentari ai dedublării. Poate vi s-a întâmplat spre
dimineaţă, mai ales când somnul este uşor, să puteţi
spune: ”În acest moment visez…” Această idee, chiar
dacă nu o definim prin limbajul gândirii, o sesizăm
printr-o intuiţie imediată pe care nu am putea să o
contestăm.
Dacă aşa ceva ni s-a întâmplat deja, trebuie să ştim că
acesta este germenul stării de trezire în vis sau dedublare
conştientă. Insistăm asupra acestui fapt înţelegând corect
că această stare este doar germenele a ceea ce noi
urmărim de fapt.
Pe de o parte, intensitatea acestei cunoaşteri imediate ar
trebui multiplicată de o mie, de un milion, de un miliard
de ori, pentru ca ea să se apropie de sentimentul de
realitate pe care îl dă dedublarea; pe de altă parte, în
dedublare apar elemente destul de diferite de cele ale
visului.
”Dedublarea, nu este de fapt un vis?”
La confruntarea cu fenomene precum dedublarea sau
visul conştient, mulţi se întreabă: ”Dedublarea, nu este
de fapt un vis?” Am putea chiar să adăugăm că există
vise trăite, studiate de psihologia contemporană şi că, de
fapt, dedublarea nu este nimic altceva decât o reverie în
care eşti adormit. Este astfel necesar să punem în paralel
caracteristicile diferite ale lor pentru a clarifica această
situaţie abordând diferenţele şi similitudinile acestor
procese (visul şi dedublarea).
Diferenţele ce există între vis şi dedublare
Similitudinile între vis şi dedublare
Metode de obţinere a dedublării
Diferenţele ce există între vis şi dedublare pot fi
exprimate sintetic, într-un tablou comparativ.
Similitudinile între vis şi dedublare pot fi şi ele
evidenţiate prin câteva elemente comune ce apar în
desfăşurarea celor două fenomene:
A. În vis, ca şi în dedublare, natura imaginii este aceeaşi
fără a fi uşor de definit exact această natură. Este precum
în cazul în care ne gândim la o floare; chiar imaginea ei

12
VISUL DEDUBLAREA
1. Intervine in mod spontan la aproape toţi oamenii. 1. nu survine decât după o lungă practică a exerciţiilor
respiratorii şi musculare iniţiatice. (Apreciem că putem
considera nerelevante aproape toate relatările
pretinselor dedublări survenite în perioada acestei
pregătiri).
2. în mod accidental visul poate fi provocat de o uşoară 2. este în mod accidental deranjată de cea mai mică
excitaţie a organelor de simţ în timpul somnului; excitare a simţurilor: un mic zgomot, o atingere uşoară
visele agreabile pot fi produse prin excitaţii senzoriale sau o lumină, întrerup plimbarea prin lumile subtile cu
adecvate. o senzaţie de revenire bruscă în corp, şi astfel, un
rezultat magnific şi dificil de dobândit este compromis
de un detaliu, printr-o senzaţie penibilă şi dezagreabilă.
3. subiectul resimte impresia unei activităţi mentale şi psihice 3. subiectul ştie că se află într-o activitate mentală şi
obişnuite. psihică excepţională.
4. subiectul trece de la o imagine la alta fără a păstra 4. subiectul poate să-şi reamintească în timpul
amintirea celei precedente şi fără a o dori pe următoarea. călătoriei psihice tot ce s-a întâmplat în orice moment
şi poate să-şi dirijeze actele prin exercitarea voinţei ca
şi în starea de veghe.
5. este practic inutil să decidem, atunci când ne aflăm în stare 5. este foarte uşor să facem o programare a proiecţiei
de veghe, să visăm despre un subiect anume, şi cu atât mai astrale şi reuşita este asigurată dacă înainte de a adormi
mult să îndeplinim un anume act sau gest în timpul visului. luăm decizia de a merge precis într-un anumit loc; în
Unii urmăresc să relizeze o programare a visului înainte de timpul trezirii în somn această stare intervine asemenea
culcare, dar în măsura în care nu se obţine conştienţa în senzaţiei realizării unui act prestabilit.
timpul somnului, rezultatele sunt anemice. Observaţie: dacă în starea de veghe este necesar un
efort prelungit pentru a provoca dedublarea,
dimpotrivă, înainte de a adormi nu este necesar să ne
concentrăm în mod special asupra unei decizii pentru a
o îndeplini (dacă acest fenomen intervine). Efortul de
voinţă pentru a ne deplasa într-o zonă anume chiar
îndepărtată sau a face un gest nu este nevoie să fie mai
mare decât cel de a decide să ne punem, de exemplu,
pălăria pe cap. Dacă proiecţia în astral se produce,
suntem aproape siguri că îndeplinim deciziile stării de
veghe cu un sentiment subiectiv de libertate şi uşurinţă,
doar dacă nu cumva în urma unei decizii luate în stare
de dedublare, ne hotărâm în ultima clipă să ne
schimbăm decizia.
6. procesele de gândire, raţionamentele se continuă rareori şi 6. procesele de gândire, raţionamentele continuă în aşa
în mod dificil; deşi sunt semnalate şi câteva probleme manieră încât revenită în starea normală, fiinţa nu-şi
rezolvate în timpul somnului (cazul descoperirii tabelului condamnă judecata pe care o avusese în starea de
periodic al elementelor de către Mendeleev), se constată mai dedublare, pentru că gândeşte în aceeaşi manieră în
des că găsim exactă şi perfectă o soluţie care ne va părea ambele stări.
absurdă în momentul trezirii.

7. imaginile sunt de intensitate medie în raport cu cele ale 7. imaginea posedă aproape întotdeauna o intensitate
vieţii curente, uneori mai intense, alteori mai puţin, alteori extraordinară raportată la aceea a stărilor de veghe sau
chiar mai slabe ca în cazul viselor în care se percep doar de vis. Din această cauză ea este foarte veridică şi în
imagini alb-negru. primele dăţi pare chiar miraculoasă.
majoritatea imaginilor din viaţa curentă. Astfel, cel care
decide să urce scara treaz este obligat să calce pe fiecare
treaptă; dar în vis acestea vor putea fi sărite imediat sau
pot foarte bine în timpul urcării să se transforme în munţi
sau în lacuri. Este într-un anumit fel identic şi în
dedublare: şi într-unul şi în altul, din cazuri, imaginile
apar mult mai neprevăzut decât în viaţa curentă, lumea
astrală fiind caracterizată de o mult mai mare libertate de
acţiune decât cea fizică.

13

Metode de obţinere a dedublării
În cele ce urmează vom reproduce două dintre cele mai
cunoscute metode de dedublare conştientă ce aparţin lui
Robert Monroe şi Raymond Reant. Primul dintre aceştia,
Robert Monroe descrie o metodă de antrenament
constituită din 7 etape:
Etapa nr.1: pregătirea
Întindeţi-vă pe o canapea sau pe un pat, cu capul spre
nord, dacă este posibil. Faceţi semiîntuneric şi luaţi
măsuri pentru a nu fi deranjaţi. Verificaţi veşmintele, să
fie largi şi să nu vă strângă.
Etapa nr.2: relaxarea
Relaxaţi-vă mental şi fizic. Închideţi ochii şi respiraţi cu
regularitate, ţinând gura uşor întredeschisă.
Etapa nr.3: concentrarea
Veţi luneca în continuare către somn, concentrându-vă
asupra unei singure imagini plăcute şi luminoase. Atunci
când veţi ajunge la frontiera dintre veghe şi somn,
aprofundaţi-vă relaxarea, concentrându-vă asupra
luminii din spatele pleoapelor dumneavoastră.
Etapa nr.4: starea vibratorie
Sunteţi acum pe deplin relaxat şi interiorizat.
Concentraţi-vă asupra unui alt punct, situat la treizeci de
centimetri depărtare de fruntea dumneavoastră. Faceţi
efortul de a îndepărta acest punct, progresiv, deasupra
14
dumneavoastră, şi spre spate, spre creştetul capului, apoi
imaginaţi planul, paralel cu corpul dumneavoastră, care
conţine acest punct. Concentraţi-vă atunci asupra acestui
plan, imaginându-vă vibraţiile pe care le-ar putea emite.
Urmăriţi apoi să le faceţi să coboare în corp.
Etapa nr. 5: plecarea
De îndată ce veţi simţi vibraţiile, concentraţi-le,
îndrumându-le conştient prin corp, de la cap la picioare
şi invers. Când veţi izbuti să provocaţi aceste unde
vibratorii din ce în ce mai intense şi mai ample, veţi fi
gata să realizaţi despărţirea de corpul fizic.
Etapa nr. 6: despărţirea
Acum, vă veţi putea părăsi corpul fizic. Pentru aceasta,
este suficient, după o perioadă de antrenament să faceţi
doar un efort de voinţă. Concentraţi-vă asupra unei
imagini în care vă vedeţi zburând, gândiţi-vă intens cât
ar fi de plăcut să plutiţi în aer. Fixaţi-vă pe aceste
gânduri şi corpul dumneavoastră astral ar trebui atunci să
înceapă să se înalţe, făcându-vă să vă puteţi privi cu
detaşare corpul fizic rămas la sol.
Etapa nr. 7: întoarcerea.
Pentru a reveni în corpul fizic, concentraţi-vă asupra
alinierii celor două aspecte ale fiinţei ce vă aparţin:
corpul fizic, pe care doriţi să-l regăsiţi şi corprile subtile
cu care aţi realizat călătoria astrală.
Iată în continuare, metoda expusă de un alt celebru
cercetător în parapsihologie, pe care acesta o şi predă la
cursurile sale din Franţa. Vom constata că, în mare parte,
ea coincide cu cea precedentă, fapt care ne va permite să
extragem constantele acestui gen de experienţă şi chiar
principiile ei. Pe de altă parte vom găsi câteva detalii
tehnice noi care sunt cu siguranţă folositoare.
Pentru a realiza experienţa de dedublare, Raymond
Réant ne recomandă să alegem un moment şi un loc
favorabile (spre a nu risca să fim deranjaţi de zgomote)
şi să nu încercăm asemenea experienţe în timpul
ceasurilor de digestie (minim două ore după masă). El
recomandă, de asemenea, să nu efectuăm experienţa într-
o încăpere prea luminată.
Mai recomandă, pe deasupra, să ne oprim în orice
moment dacă nu ne simţim bine, dacă avem o senzaţie
acută de oboseală, tulburări cardiace sau jenă
respiratorie.
Metoda lui Raymond Réant cuprinde două etape:
pregătirea şi despărţirea.
Etapa nr.1: pregătirea
Întindeţi-vă pe pat şi relaxaţi-vă timp de 2 până la 3
minute. Apoi, când am realizat starea de relaxare dorită,
ne concentrăm într-un efort de voinţă, închinzând ochii,
vizualizăm locul unde dorim să ajungem. Ne vom
concentra într-o primă fază, asupra unui punct situat la
10 centrimetri de zona în care se găseşte cel de-al treilea
ochi al orientalilor (Ajna Chakra - zona frunţii, central).
După ce am vizualizat bine acest punct, ne imaginăm
plutind, ridicându-ne până la 10 centrimetri sub tavanul
încăperii în care realizăm această experienţă. Vizualizăm
acest tavan de aproape ca şi cum am fi realmente în aer.
Facem apoi cale întoarsă, imaginându-ne cum coborâm
până ajungem la 10 centrimetri de corpul nostru fizic.
Trăim cu atenţie aceste senzaţii, apoi ne reintegrăm în
corpul fizic. Deschidem pe urmă ochii. Repetăm acest
exerciţiu mai multe zile la rând înainte de a trece la cel
de-al doilea exerciţiu.
Etapa nr.2: despărţirea
Aceasta constă în a ne duce realmente într-un loc pe care
l-am ales deja, după ce am ieşit din corpul fizic, plutind
deasupra acestuia, până în momentul în care vom avea
senzaţia unei căderi în gol. Senzaţia aceasta este semnul
că dedublarea este pe cale de a se înfăptui. Oprim
exerciţiul, dacă exact în acel moment vom resimţi cum
ne cuprinde o senzaţie extrem de dezagreabilă, aproape
de nedefinit, o frică acută o accelerare a bătăilor inimii,
sub efectul spaimei morţii. Reîncepem în zilele
următoare, până când vom realiza senzaţia de cădere, dar
fără încleştarea spaimei. Atunci, ne abandonăm ei. Ne
vom simţi ca şi cum am evada din această lume printr-un
tub foarte lung, la capătul căruia vom vedea ţâşnind din
tenebre o lumină copleşitoare în al cărei miez ne vom
afla.
Vom avea pe urmă, un fel de stare de decomprimare,
urmată de o fascinantă senzaţie de uşurare. Ne vom găsi
în afara corpului fizic pe care ”dublul” nostru va putea
să-l observe. Ne vom simţi tot atunci atras de un cordon
luminos (numit ”cordonul de argint” sau “cordonul
Sfântului Pavel”) care ne va urma în timpul întregii
călătorii şi va lega în permanenţă corpul fizic cu cel
astral.
Când vom dori să revenim în corpul fizic, va fi de ajuns
să ne afirmăm dorinţa ca “dublul” nostru să se întoarcă la
punctul de pornire. Vom fi absorbiţi de către corpul fizic
şi vom resimţi o senzaţie specială, ca şi cum am intra
într-o substanţă vâscoasă. Fireşte, va fi necesar să reluăm
cu consecvenţă, zilnic, acest exerciţiu până când vom
reuşi.
Modalităţi practice de inducere a stărilor modificate
de conştiinţă
“Deoarece tu înveţi despre “non-acţiune”, trebuie să-ţi
spun că nu are nici o importanţă dacă faptele sunt
adevărate sau nu. Pe un om obişnuit îl interesează dacă
lucrurile sunt false sau adevărate, în timp ce pe un
luptător nu îl interesează… Un luptător acţionează în
ambele ipostaze. Dacă lucrurile sunt adevărate, el
acţionează conform “acţiunii”. Dacă lucrurile nu sunt
adevărate, el tot va acţiona, dar conform “non-acţiunii”.
Carlos Castaneda
Meditaţie simplă de expansiune şi de contracţie
Pentru a percepe în mod direct caracterul subiectiv al
spaţiului şi timpului se poate realiza o meditaţie de
expansiune şi contracţie a conştiinţei.
Ne aşezăm pe pat sau la sol şi timp de 10 minute minim,
în fiecare dimineaţă sau în fiecare seară, vizualizăm ferm
şi clar, închizând ochii, cum corpul nostru vital,
energetic creşte şi se dilată din ce în ce mai mult. Îl
facem astfel să crescă cât mai mult posibil conştientizând
că energia care ne permite această dilatare a sa provine
din MACROCOSMOS şi este profund benefică şi
continuăm să ne expansionăm astfel până când corpul
ajunge să atingă tavanul camerei, sau dacă facem
15
exerciţiul în aer liber, cerul de deasupra noastră. Ne vom
familiariza gradat cu această senzaţie vitalizantă şi
euforică timp de două-trei zile şi vom remarca totodată o
extraordinar de clară senzaţie de liniştire la nivelul
întregului corp.
Atunci când vom fi obişnuiţi pe deplin cu această nouă
senzaţie vitalizantă şi euforică, vom vizualiza corpul
dilatându-se dincolo de limitele camerei sau ale cerului
umplând întreaga planetă spre a o îngloba. Astfel, corpul
nostru subtil va deveni la fel de mare cât casa. Vom
vedea în continuare cum expansiunea se realizează
gradat până ce devenim cât oraşul, ţara, apoi cât planeta
PĂMÂNT. Vom simţi atunci foarte clar camera în care
ne aflăm apoi casa, oraşul, ţara şi planeta PĂMÂNT pe
care ne găsim, ca aflându-se succesiv în interiorul
corpului nostru expansionat (dilatat). Continuăm deci
expansiunea, cuprinzând gradat împrejurimile casei şi
atunci vom simţi casa în interiorul corpului nostru. Apoi,
continuăm gradat expansiunea cu mult în afara planetei
şi urmărim să cuprindem prin expansiune tot sistemul
solar. În final vom umple cu corpul nostru subtil
expansionat tot sistemul solar, simţind pregnant Soarele,
Luna şi toate celelalte planete, mişcându-se în
interiorul corpului nostru astfel dilatat.
Acest proces de dilatare subtilă a fiinţei noastre se va
realiza cu consecvenţă o perioadă de 7 zile şi, după
aceea, va fi repetat cu consecvenţă. În sens invers pe o
altă perioadă de 7 zile.
Acum ne aşezăm pe pat sau pe sol şi urmărim să simţim
cum corpul ni se contractă şi se micşorează, devenind
din ce în ce mai mic, atît de mic încât, la un moment dat,
el nu mai este decât un atom aflat în regiunea inimii
noastre. Simţim după aceea în continuare cum acest
atom contractat, care este corpul nostru subtil, devine
apoi atât de mic încât el sfârşeşte prin a dispare în ceva
unic şi etern care se află în noi.
La capătul celor şapte zile de practică consecventă a
acestei tehnici simple, de contracţie a corpului subtil,
vom realiza că putem deveni din punct de vedere subtil
atât de mici, încât aproape că nici măcar nu vom mai
putea să ne localizăm.
Vom conştientiza astfel din plin faptul că prin dilatare
putem fi la fel de nelimitaţi ca sistemul solar şi ne vom
simţi capabili să "îmbrăţişăm" tot ceea ce ne înconjoară,
sau vom remarca faptul că prin contracţie putem să
devenim la fel de minusculi şi invizibili precum un infim
atom. Vom realiza deci antrenamentul mişcărilor de
expansiune şi de contracţie, fiecare pe câte o perioadă de
7 zile, respectând cu rigurozitate toate etapele descrise.
Dacă vom exersa această tehnică timp de 5-10 minute pe
zi pe o durată de 14 zile, efectele pozitive ce vor apare
vor fi: o senzaţie mărită de bunăstare interioară, o stare
oceanică şi nuanţată de fericire. Totodată, ne vom simţi
uşori, imponderabili, profund centraţi şi mult mai
echilibraţi. În fazele superioare de realizare a acestei
tehnici, fiinţa umană poate atinge starea extatică de
conştiinţă cosmică (numită în Yoga SAMADHI).
Activare cerebrală
RESPIRAŢIA PĂTRATĂ
Urmăreşte să modifice activitatea creierului prin
intermediul respiraţiei. Este contraindicat persoanelor
hipertensive.
Inspirăm timp de 8 secunde.
Realizăm o retenţie pe plin de 8 secunde.
Expirăm timp de 8 secunde.
Realizăm o retenţie pe vid de 8 secunde.
Păstrăm acest ritm minim 15 minute. Ne vom simţi mult
mai relaxaţi şi mai calmi, mintea se linişteşte iar starea
pregnantă devine cea de echilibru interior.
ACTIVAREA CREIERULUI PRIN AUDIŢIA
ALTERNATIVĂ
Prezentăm în continuare o metodă practică de
amplificare a forţei mentale, metodă folosită de
psihologul Lozanov cu un succes deosebit în şedinţele de
învăţare rapidă.
Consideraţii teoretice
Celulele cerebrale sunt locul unor pulsaţii electrice. De
obicei oscilaţiile celulelor nu sunt sincrone. Analizând
extremitatea celulelor nervoase situate pe scoarţa
cerebrală, observăm că datorită faptului că oscilaţiile lor
nu sunt simultane avem un mozaic de poli pozitivi şi
negativi ce tind să se echilibreze. Tensiunea neuro-
electrică superficială este deci foarte slabă.
Se ştie că există ”crize de sincronizare” cerebrală: grupe
mai mici sau mai mari de celule nervoase ajung să
oscileze simultan. EEG detectează atunci veritabile
”furtuni electrice” pe suprafaţa creierului. Acestea sunt
prezente în general în crizele de epilepsie. Chiar şi stările
de mânie sau enervare fac parte din aceeaşi categorie.
Acestea sunt fenomene în timpul cărora se produc
sincronizaţii nervoase şi drept consecinţă mai multe
grupe de muşchi se contractă în acelaşi timp.
În toate fenomenele din această clasă, o zonă mai mică
sau mai mare a scoarţei cerebrale are aceeaşi polaritate
în acelaşi moment; extremităţile corespondente, muşchii
şi organele de simţ fiind de polarităţi opuse.
Oscilaţia am putea spune că se realizează deci în planul
longitudinal al fiinţei vii - la om dinspre cap spre organe
şi muşchi. Vom numi această sincronizare patologică
”SINCRONIZAREA LONGITUDINALĂ”. Asemenea
crize pot fi probate experimental la şoareci şi la unele
persoane predispuse la epilepsie, prin străfulgerări
luminoase intermitente şi simultane, cu anumite
frecvenţe.
Dacă în loc să realizăm aceste excitări senzoriale
simultane le vom realiza alternativ la dreapta şi la stânga,
atunci vom creea sincronizări între anumite grupe de
neuroni. Dar atunci cele două emisfere în loc să fie de
aceeaşi polaritate vor fi de polarităţi opuse. În acest caz
oscilaţia se va produce între emisfera stângă şi cea
dreaptă în loc să se realizeze între scoarţă şi muşchi.
Sincronizarea va fi deci transversală. În plus, la
anumite ritmuri alternative se va produce o rezonanţă cu
timpii de oscilaţie proprii creierului, ceea ce va mări
eficienţa acţiunii de polarizare.
În funcţionarea normală oscilaţia celulelor nervoase
eate nesincronizată. Rezultanta este foarte slabă, iar
repartiţia medie a polarităţilor este omogenă.
16
În funcţionarea epileptică avem oscilaţii sincronizate
de aceeaşi polaritate pe ambele emisfere şi deci forţa se
consumă în mâini.
În funcţionarea iniţiatică avem oscilaţii sincronizate de
polaritate opusă pe cele două emisfere; în acest caz forţa
e acumulată în creier şi declanşează stări de
supraconştiinţă.
În timpul sincronizării transversale supratensiunea
neuroelectrică rezultată în urma acestei sincronizări
rămâne în ”organul conştienţei”, unde poate fi
folosită în toate scopurile benefice dorite.
Energia în loc să fie proiectată spre muşchi se
focalizează în creier. Această energie de sincronizare se
formează pe transversala auditivă, dar se difuzează în tot
creierul provocând o stare de supraluciditate. Este însă
necesar ca persoana să se abandoneze ritmului alternativ
al sunetului, evitând să impună creierului să funcţioneze
conform obişnuinţelor sale, ceea ce nu ar putea decât să
distrugă sincronizarea care se amorsează. La sfârşitul
şedinţei avem la dispoziţie o energie suplimentară care
se poate dirija către o idee benefică. Fixându-ne
gândurile de exemplu asupra unei probleme pe care o
avem de rezolvat, supratensiunea neuroelectrică ce a
avut timp să se formeze în acea perioadă de abandon faţă
de semnalul alternativ, e proiectată în mecanismul
cerebral responsabil pentru căutarea soluţiei.
Aparatul a fost folosit cu succes în diferite situaţii:
1) ameliorarea somnului - aparatul funţionând o oră după
culcare;
2) în timpul muncii - în special intelectuală;
3) îmbunătăţirea stării psihice;
4) ajută la orientarea fiinţei către sensul profund al
existenţei sale;
5) dezvoltarea clarviziunii;
6) pregătirea la examene - pentru studenţi, învăţare
rapidă;
7) amplificarea simţului artistic.
Efectele resimţite: relaxare, vid mental, euforie,
optimizarea gândirii, luminozitatea mărită a imaginilor
mentale, modificări spaţio-temporale, alternanţa
gândurilor complementare legate de cele două emisfere,
viziuni spirituale.
Desfăşurarea şedinţei: - Durata: 30-60 min.
- Se realizează în prealabil o relaxare.
- Intesitatea sunetului - maxim posibilă, rămânând totuşi
suportabilă.
-Rapiditatea alternanţelor se reglează la un ritm agreabil
ce favorizează fie starea de vid mental, fie capacitatea de
focalizare; acest ritm este cel ce trezeşte capacităţile
psihice şi declanşează experienţele superioare.
Încetinirea metabolismului
Vom prezenta în continuare o tehnică ce poate duce cu
uşurinţă la trezirea capacităţilor paranormale. Un
principiu fundamental în ceea ce priveşte antrenamentul
în dezvoltarea capacităţilor PSI îl reprezintă atenţia
îndreptată asupra fenomenelor limită. De exemplu,
atenţia focalizată asupra sunetelor intrinseci ale urechii,
acele aşa-zise ţiuituri, ne deschide către claraudiţie, iar
atenţia focalizată asupra luminii intrinseci a ochiului,
fosfene, ne deschide către clarviziune. Momentul de
trecere dintre veghe şi vis este de asemenea important,
fiind şi el un moment limită.
Experienţa ce o vom descrie în continuare oferă, pe
lângă efectele fiziologice de încetinire a metabolismului
o trăire cu un caracter profund spiritual, şi anume
conştientizarea unei stări de tranziţie între viaţă şi
moarte. Ea are deci un caracter excepţional, putând fi
comparată cu o veritabilă iniţiere (din latinescul INITIO
- întoarcere la origine sau la unitate). Adesea ritualurile
iniţiatice sugerau moartea - o moarte a personalităţii
egotice limitate - şi învierea, renaşterea într-o altă stare,
corespunzând deci unei translaţii a nivelului de
conştiinţă a adeptului. Găsim în astfel de ritualuri
iniţiatice gestul crucificării. Dar acest gest, forţează
fiinţa să intre într-o stare de hibernare artificială.
Intinderea la maximum a cutiei toracice, ca şi cum ne-am
afla într-o continuă retenţie a suflului respirator pe plin,
aplatizearea diafragmei care face procesul expiraţiei
foarte dificil vor conduce în câteva ore la o stare de
asfixiere ce va genera aproape spontan satrea de
dedublare în planurile subtile.
Printre alte gesturi rituale ce simbolizează moartea mai
amintim şi spânzurarea de picioare reprezentată în Lama
12 din TAROT, care amplifică posibilitatea ieşirii
corpurilor subtile din corpul fizic, prin zona din creştetul
capului (ce corespunde în anatomia subtilă lui
Shahashrara) ceea ce furnizează detaşarea şi eliberarea
de planul fizic şi lumea terestră.
În unele tradiţii presiunea asupra zonei gâtului, mai
precis asupra carotidei conferă stări de extaz, dar pentru
neiniţiaţi această practică poate cauza chiar moartea.
Vom face în continuare câteva consideraţii de natură
terapeutică cu privire la starea de încetinire a
metabolismului.
Există la toate organismele vii o posibilitate de adaptare
la asfixiere care este evidentă, cum fi cazul balenei care
plonjează în adâncuri. Ea se manifestă printr-o încetinire
şi o slăbire a activitătii cardiace. Pe de altă parte există
posibilitatea de diminuare a respiraţiei ţesuturilor, adică
a arderilor şi deci a vieţii interne a celulelor. Acest
fenomen se observă foarte bine la marmotă. Fenomenul
a putut fi reperat şi la om şi el stă la baza hibernării
artificiale care este utilizată mai ales în chirurgie. Omul
posedă deci, cele două facilităţi de adaptare:
pe de o parte cardiacă şi circulatorie;
pe de altă parte, tisulară, ceea ce face explicabil ştiinţific
faptul că, anumiţi yoghini au putut intra în starea de
moarte aparentă utilizând metode pe care urmează să le
precizăm.
În acest scop, să căutăm câteva deducţii care sunt
totodată în perfectă corelaţie cu tehnicile yoghine
îndreptate în acest sens. Dacă respirăm în aşa fel încât să
intre cât mai puţin oxigen la fiecare respiraţie, vom
vedea că inima şi ţesuturile vor avea tendinţa să se
adapteze, să lucreze mai puţin.
La prima vedere, o diminuare a cantităţii de oxigen ar
face să apară din ce în ce mai puternic nevoia de a
respira profund. Dar chiar şi din punct de vedere teoretic,
17
aceasta nu pare absolut necesar, deoarece setea de aer
sau nevoia de a respira nu este conexă cu lipsa
oxigenului absorbit ci cu a dioxidului de carbon dizolvat
în sânge deci, dacă vom lua mai puţin oxigen la fiecare
respiraţie, va fi mai puţin dioxid de carbon, deoarece
aceasta rezultă prin combustia oxigenului. Prin urmare,
în mod paradoxal, inspirând din ce în ce mai puţin
oxigen vom exprima treptat o necesitate mai mică de a
respira. Astfel viaţa "încetineşte în noi."
Propunem în continuare două experienţe, accesibile
oricui doreşte să resimtă în propria sa fiinţă efectele
despre care am discutat mai sus:
În prima inspirăm adânc, apoi rămânem în apnee
(retenţie pe plin); vom resimţi destul de rapid o senzaţie
de sete de aer, nu din cauza lipsei oxigenului, ci aşa cum
spuneam datorită dioxidului de carbon ce se acumulează
în sânge.
În a doua experienţă, din contră, inspirăm foarte puţin la
fiecare inspiraţie, ceea ce provoacă o sete de aer care
trebuie să rămână totuşi la limita suportabilului şi de
intensitate constantă. Prin acest procedeu ne obligăm
organismul să se adapteze treptat la starea de viaţă
încetinită, deoarece d.p.d.v. fiziologic sângele nostru va
conţine mai puţin CO2, şi asfel nevoia de a respira va
rămâne foarte scăzută.
Ritmurile fără retenţie
Cele două experienţe, precum şi un studiu mai
aprofundat al teoriei ne permit să facem o alegere între
grupele de ritmuri respiratorii şi să-l experimentăm pe
acela care pare cel mai potrivit pentru a permite
declanşarea experienţei vieţii încetinite, lăsând însă un
uşor spaţiu larg, în cadrul acestei grupe adaptării
individuale.
În concluzie, pentru ca setea de aer să nu crească este
necesar ca CO2 din sânge să nu mai crească şi, în
consecinţă, cantitatea de CO2 eliminat să fie în raport
normal unitar sau superior faţă de cantitatea de oxigen
inhalată. Doar asfel CO2 nu se acumulează excesiv în
sânge pentru a provoca acea sezaţie insuportabilă de sete
de aer.
Deci, pentru a obţine starea de viaţă încetinită
(hibernare), trebuie să eliminăm toate ritmurile
respiratorii care includ retenţia.
Acestea din urmă sunt, totuşi, ritmurile întâlnite cel mai
adesea în ritmurile respiratorii din tradiţia yoghină sau
sufită. Aceasta arată că starea de hibernare este o
experienţă ceva mai deosebită în viaţa yoghinului, dar
care poate fi asemănată cu stare de meditaţie în care
spontan respiraţia se opreşte pe perioade lungi de timp,
oprire numită KEVALAKUMBHAKA, după ce devine
foarte superficială. Această stare ce survine în meditaţiile
profunde este o consecinţă a liniştirii minţii. În
experienţa realizată, noi pornim invers: controlând şi
liniştind respiraţia, noi ajungem să controlăm şi să
liniştim mintea.
Să precizăm acum, pentru ce trebuie să eliminăm
ritmurile care includ retenţia: când inhalăm oxigen într-o
respiraţie lentă dar profundă, şi apoi ne reţinem
respiraţia, CO2 care se va forma se va acumula atât în
plămâni cât şi în sânge. Cantitatea produsă în unitate de
timp este, fără îndoială, inferioară celei care apare în
cursul unei respiraţii normale; dar totalul de CO2 existent
în sângele circulat devine cu rapiditate superior
normalului deoarece nu se mai elimină. Deci, în cursul
ritmului respirator cu retenţie de lungă durată setea de
aer nu se diminuează. Noi pierdem astfel treptat
beneficiul acestui aport iniţial de oxigen şi nu putem
declanşa ciclul respirator care este cheia punerii
organismului în starea de hibernare. Urmărim ca
diminuarea respiraţiei să provoace o încetinire a vieţii
organice, antrenând diminuarea setei de aer de unde
rezultă o nouă diminuare a inspiraţiei.
La polul opus ar fi un ritm care teoretic să permită
eliminare unei cantiăţi de CO2 mai mare proporţional
decât cantitatea de CO2 inhalată; adică un ritm care să
provoace o mărire a raportului respirator CO2
eliminat/O2 inhalat prin propria sa influenţă, excluzând
variaţiile produse de alimentaţie sau de temperatura
exterioară. Va rezulta o diminuare treptată a setei de aer.
În plus, dacă şi cantintatea de O2 inhalată ar putea fi
diminuată în acelaşi timp, organismul ar fi în mod
necesar condus la stare de hibernare. Ori, prima parte a
acestei experienţe este realizabilă şi clasică, este
experienţa hiperventilaţiei sau hiperpneei. Ea constă
în respiraţii foarte rapide şi foarte profunde (Bastrika),
în care expiraţia se realizează brusc şi rapid prin
contacţia abdomenului şi ridicarea diafragmei survine
apoi de la sine. Elementul dinamic, motor este deci
expiraţia. Se realizează astfel 60-100 respiraţii pe minut.
Acest model respirator duce la o mare eliminare a CO2 în
raport cu O2 absorbit. El este realizat de noi spontan
atunci când ne pregătim să ne ţinem respiraţia mai mult
timp, dacă, de exemplu, vrem să ne scufundăm.
Organismul este deci privat de CO2 (Nu trebuie totuşi
împinsă prea departe această experienţă care poate
conduce la ameţeli, indispoziţii şi chiar la criză de tetanie
datorită variaţiilor ph-ului sanguin). Să ne amintim că
dacă ne reţinem suflul după un exerciţiu de
hiperventilaţie putem să-l reţinem mult mai mult ca de
obicei datorită lipsei de CO2 care apăruse graţie
excesului de O2 acumulat. Această hiperventilaţie
urmată de o retenţie foarte lungă, este de altfel unul
dintre procedeele utilizate în practica yoga pentru
ridicarea energiei fundamentale Kundalini.
Remarcăm că hiperventilaţia nu poate duce totuşi la o
viaţă încetinită a ţesuturilor deoarece ea provoacă o
hiperoxigenare a sângelui care este însoţită de o activare
a circulaţiei sanguine, inima pulsând mai puternic şi mai
repede.
Vom combina aceste date diferite:
1) păstrăm un ritm respirator foarte rapid, fără retenţie,
dar, cu scopul de a diminua cantitatea de O2 inhalată;
2) vom da o amplitudine minimă mişcărilor respiratorii.
Mişcările cutiei toracice şi ale abdomenului devin astfel
aproape imperceptibile şi foarte rapide, dând impresia
unei respiraţii pulsatile. La limită, ea pare a fi aproape
doar un tremur al toracelui.
Ritmul fiind analog celui din cazul hiperventilaţiei, nu va
exista reţinerea CO2 în organism, dar, din contră
eliminarea acestuia rămâne de această dată superioară
18
cantităţii de O2 inhalat. Asfel absorbţia de O2 e din ce în
ce mai redusă, ceea ce constrânge ţesuturile să intre
treptat în starea de hibernare (viaţă încetinită), fără a
antrena totuşi o suferinţă prin nevoia de a respira,
deoarece avem din ce în ce mai puţin CO2 în sânge, din
două motive:
1. amplificarea proceselor eliminatorii ca urmare
ritmului rapid şi 2. diminuarea producerii CO2 ca urmare
a diminuării cantităţii de O2 absorbit.
O vom numi - aşa cum a făcut-o şi Kerneiz în cartea sa
"YOGA OCCIDENTULUI" - "Respiraţie superficială".
Această respiraţie este oarecum gâfâită, de amplitudine
foarte mică, şi defineşte destul de bine o întreagă grupă
de ritmuri respiratorii. În acest gen de respiraţie pot fi
precizate mai multe modalităţi:
A. după cum inspiraţia este egală cu expiraţia, sau una
dintre ele este mai scurtă decât cealaltă;
B. după cum această respraţie superficială se face cu
cutia toracică dilatată sau semidilatată, sau aflată la
volumul ei minim;
C. de asemenea, ea poate fi predominant costală sau
diafragmatică.
Rămâne de verificat de fiecare dată care dintre aceste
variante conduce cel mai uşor la starea de hibernare.
Totuşi, teoria arată că o respiraţie scurtă, de aproximativ
o secundă cu expiraţia egală cu inspiraţia, este probabil
cea mai favorabilă eliminării CO2, practica demonstrează
că respiraţia diafragmatică este cel mai uşor de executat
în cursul respiraţiei superficiale şi o însuşire mistică
despre care vom vorbi mai pe larg lasă să se deducă
faptul că pieptul trebuie să fie dilatat, deci este de
preferat să avem plămânii plini de aer.
Exerciţiul a cărui teorie tocmai o studiem permite, în
fapt, o încetinire de-a dreptul surprinzătoare a vieţii
organice; în particular, pulsul devine aproape
imperceptibil. Dar există mecanisme de apărare şi
reglare din cauza cărora nu vom şti cum să depăşim o
anumită limită, fără un antrenament foarte îndelungat.
Totuşi, rezultatele experimentate ne permit să ne gândim
că doar perseverenţa în aceste exerciţii este suficientă,
pentru a explica şi înţelege starea de moarte aparentă a
yoghinilor foarte consecvenţi în practicile lor.
Elemente ajutătoare
Încetinirea vieţii organice va fi facilitată prin respectare
anumitor reguli, mai ales alimentare. De fapt, sângele
trebuie să conţină cât mai puţin CO2. Ori, absorbţia
amidonului şi zahărului ridică câtul respirator (raportul
CO2 eliminat pe O2 absorbit), în timp ce absorbţia
proteinelor şi mai ales al grăsimilor îl scade, având în
vedere formulele de ardere a acestor substanţe.
Deci o alimentaţie pe bază de proteine şi lipide în ziua ce
precede experienţa, face să fie mai puţin accentuată setea
de aer, deoarece CO2 sanguin va fi mai puţin abundent.
În fine, am putea acţiona direct asupra oxidării
ţesuturilor reducând acest proces:
1. Prin regim vegetarian; de fapt, regimul pe bază de
carne creşte mult oxidarea. Cel mai bine este să avem o
alimentaţie pe bază de brânză, lapte, curmale, migdale,
în zilele care preced experienţa, dacă vrem să ne găsim
în cele mai bune condiţii posibile.
2. Postul este de asemenea recomandat dacă dorim o
experienţă mai plenară. În orice caz, este bine să nu fi
mâncat înainte de începerea experienţei.
3. Întunericul. Schimburile respiratorii la mamifere sunt
mai scăzute în întuneric decât la lumină.
4. Temperatura. O temperatură exterioară apropiată celei
corporale diminuează combustia, deci degajarea de CO2
în sânge; prin urmare, ea este cea mai propice stabilirii
hibernării; apoi această stare obţinută va fi mai uşor
menţinută graţie unei răciri treptate care blochează lent
activitatea celulară. Dar pentru început, deoarece nu
putem extinde această experienţă, să reţinem că trebuie
să ne aflăm la o temperatură ridicată pentru a realiza
acest exerciţiu.
Această respiraţie superficială este oare singura metodă
utilizată de yoghini pentru a intra în stare de moarte
aparentă? Nu posedăm decât foarte puţine informaţii
asupra acestui subiect. Respiraţia superficială era foarte
cunoscută de lamaşii din Tibet. Alexandra David Neel ne
spune în caretea sa "Iniţierea lamaistă" cu privire la
iniţiere: "Sunt încă multe lucruri de învăţat, cum ar fi să
respiri superficial, până în profunzimea gâtului, cum
spun tibetanii".
Kerneitz a creat termenul de "respiraţie superficială" pe
care îl regăsim în lucrarea sa "Yoga Occidentului". Aici
se subliniază importanţa acesteia fără a se preciza
tehnica. Sunt foarte puţine datele tradiţionale de care
dispune Occidentul asupra acestui model respirator,
totuşi teoria şi practica ne fac să îl considerăm
fundamental.
Yoga şi parapsihologia
Practicile yoga susţinute cu perseverenţă conduc la
obţinerea unor capacităţi extrasenzoriale - siddhis - care
îi oferă fiinţei umane posibilităţi neobişnuite, neîntâlnite
la omul comun. Aici se întâlneşte practica Yoga cu
parapsihologia.
În tradiţia milenară yoghină, există o ramură a practicii
denumită Siddha-Yoga care are drept scop dezvoltarea
capacităţilor paranormale ale practicanţilor:
ANIMA - a deveni la voinţă tot atât de mic ca şi un atom
(ANU = atom - limita de divizibilitate a spaţiului).
LAGHIMA - a nu mai avea la voinţă greutate
(consecinţă - levitaţia). Cheia este “a avea o frecvenţă
de vibraţie extrem de elevată”.
MAHIMA - a deveni la voinţă extrem de mare,
cuprinzând întreg universul. Cel care dobândeşte acest
SIDDHI este atotcuprinzător, percepe fidel
multiplicitatea fenomenelor, aspectelor, ca şi cum se
petrec în el însuşi. “A putea fi onorat şi a servi toate
fiinţele”.
GARIMA - a putea fi foarte greu la voinţă, imposibil de
mişcat, ridicat. În unele tratate este omisă şi înlocuită cu
karma vasayita- puterea mentală care permite la voinţă
să ne simţim întotdeauna şi oricând perfect mulţumiţi.
Corespunde unui anumit nivel spiritual.
PRAPTI - a ne transfera integral, la voinţă, cu
conştiinţa, nu contează unde. Cel care realizează aceasta,
indiferent de timp şi spaţiu, trăieşte stările legate de
această deplasare ca şi cum s-ar găsi acolo.
19
PRAKAMYA - a ne vedea dorinţele de orice fel
realizându-se. Adeptul poate oricând să facă să se
manifeste vizibil sau invizibil orice dorinţă. Prin puterea
sa el pătrunde şi atrage irezistibil către sine acele lucruri
dorite. Implică o capacitate de control la nivel cauzal.
VASHITVA- stăpânirea tuturor creaturilor, fenomenelor
şi elementelor într-un mod neobişnuit. Prin această
putere yoghinul poate acţiona asupra fiinţelor din toate
lumile, indiferent dacă aceasta aparţine trecutului,
prezentului sau viitorului; el poate domina vântul, ploaia;
poate construi tot ceea ce vrea prin puterea sa.
ISHITVA - “nobila şi uimitoarea domnie”. Yoghinul
poate hotărî cursul tuturor fenomenelor şi are o glorie
extraordinară. El are putere asupra formării, menţinerii şi
dispariţiei tuturor fiinţelor şi locurilor; el poate face de
asemeni să apară (materializându-se), să se menţină, să
trăiască şi să dispară noi fiinţe şi lucruri.
În afara acestor opt puteri, adeptul dobândeşte de
asemeni “perfecţiunile fizice ale formei, farmecul
magnetic, forţa uimitoare a voinţei şi fermitatea de
nezdruncinat” (YOGA ANKA).
Tradiţia yoghină şi aşa-zisele “biblioteci de date”
Există o mulţime de cazuri ale unor persoane "dotate" cu
posibilităţi extrasenzoriale încă neelucidate ştiinţific, ce
"văd" imagini "din viitor", şi care, pentru cei care le sunt
martori, sunt profund tulburătoare. Totuşi, dincolo de
această impresie subiectivă, specifică etapelor de
necunoaştere în profunzime a complexităţii naturii
terestre şi cosmice în care existăm, se conturează un fapt
fundamental pe care trebuie să-l sesizăm şi să-l
înţelegem ca atare: în mediul planetei noastre există, în
conformitate cu tradiţia yoghină milenară, o imensă
"bibliotecă de date", în baza căreia s-a derulat şi se
desfăşoară viaţa miliardelor de entităţi umane şi
respectiv a întregului nostru glob terestru... Este oare
această idee o afirmaţie prea hazardată? Şi totuşi..
Din cele mai vechi timpuri ale omenirii s-au conturat în
mod distinct două preocupări mult diferite de activităţile
zilnice, preocupări ce au captivat însă mereu fiinţele
umane: cunoaşterea cât mai amănunţită a întâmplărilor
din trecut şi aflarea pe orice cale a viitorului. Dar dacă
pentru faptele şi evenimentele anterioare a existat
întotdeauna un suport - mai mult sau mai puţin obiectiv -
acela al transmiterii pe cale orală şi apoi scrisă a
diferitelor relatări (devenite ulterior povestiri, legende,
mituri), pentru descifrarea viitorului s-ar părea că
demersul este mult mai dificil şi metodele pe care se
bazează se află la o limită greu definibilă a imaginarului.
Şi totuşi, anumite tradiţii bine păstrate cât şi texte vechi
au menţionat un fapt general, rămas mereu neexplicat,
acela al capacităţii anumitor persoane de a schimba
percepţia obişnuită a timpului, extrăgând informaţii atât
din trecut cât şi din viitor. În toate timpurile, la toate
populaţiile, au existat "persoane dotate" care reuşeau să
afle "frânturi" ale viitorului; anumiţi vraci, preoţi, auguri,
profeţi, prezicători, oracole, astrologi, care fie că
interpretau zborul păsărilor sau măruntaiele animalelor
sacrificate, fie că foloseau substanţe halucinogene, fie că
cercetau mersul aştrilor pe cer, fie că preluau informaţii
pe cale extrasenzorială în stare de concentrare conştientă
sau în stare de transă, au oferit de multe ori prevederea
foarte exactă a unor evenimente ce aveau să se producă
în viitor.
Dar dacă este adevărat că "cineva", indiferent cine, poate
afla frânturi din timpul ce va veni, problema în sine nu
mai este doar, pur şi simplu, captivantă. Ea devine subit
o problemă fundamentală a existenţei noastre, care,
înainte de orice, exprimă foarte lapidar un fapt ce trebuie
înţeles în cel mai realist mod: cu tot avansul cunoaşterii
civilizaţiei contemporane, ştim încă extraordinar de puţin
despre noi oamenii, despre existenţa noastră terestră... O
astfel de concluzie exprimată în antichitate, astăzi o
acceptăm desigur cu o superioară înţelegere. Unul dintre
promotorii teoriei atomice - filozoful grec Democrit din
Abdera - se exprima în sec. IV înaintea erei noastre într-
un mod foarte sugestiv: "Eu ştiu numai un singur lucru:
că nu ştiu nimic!"
S-ar părea însă că orgoliul omului modern nu ar putea
accepta o astfel de concluzie pentru generaţiile actuale.
Şi totuşi, minţi care au pătruns adevărate profunzimi ale
cunoaşterii moderne şi care au înţeles să se exprime
sincer şi cu modestie, au recunoscut după mai bine de
două mii de ani, o aceeaşi situaţie. Iată, de exemplu, ce
scria în anul 1895 filozoful american William James
colegilor săi de la Harvard: "Ştiinţa noastră este doar o
picătură, iar necunoaşterea noastră, un ocean!"
Şi mai sugestiv este textul scris în vremea noastră de un
laureat Nobel, cunoscutul fizician francez Alfred
Kastler: "Cunoştinţele noastre despre materie, oricât de
vaste ar fi, sunt doar ca nişte insule care răsar dintr-un
ocean necunoscut". În acest cadru actual al unui realism
sincer, trebuie să recunoaştem că astfel de probleme
fundamentale, precum cele privind citirea detaliată a
trecutului şi a viitorului, încă nu le putem aborda decât la
nivelul exemplificărilor, metoda ştiinţifică preocupându-
se deocamdată îndeosebi de verificarea veridicităţii lor.
În schimb, o acumulare cazuistică obiectivă permite
analizarea unor ipoteze realiste. Drept urmare, la nivelul
cunoaşterii acestui sfârşit de secol XX, beneficiind de
revelaţia divină numai la nivelul tradiţiilor şi al textelor
vechi, nemaiştiind să interpretăm zborul păsărilor sau
intestinele animalelor, neputând accepta informaţiile
obţinute prin drogări, ne aflăm în situaţia de a apela în
special la informaţia obţinută pe cale extrasenzorială. O
putem oare accepta? Bogata literatură ce s-a acumulat în
acest domeniu, susţinută tot mai mult de intensificarea
metodelor de verificare scientizată (prin specialişti din
diferite domenii şi aparatură tot mai perfecţionată) ne
recomandă nu numai să o acceptăm, dar ne indică şi un
anume aspect foarte actual: deocamdată este singura
posibilitate de a pătrunde în mod foarte amănunţit
dincolo de limita oferită de cunoaşterea ştiinţifică, în
problemele fundamentale ale existenţei umane.
În ultimele două decenii ale veacului trecut, cunoscuţi
psihologi şi filozofi europeni şi americani au cercetat
îndelung capacităţile extrasenzoriale demonstrate de d-
na Piper - din S.U.A.. Unii dintre aceştia - R. Hodgson,
W. James, Mrs. Sidgeick, M. Sage, O. Lodge - au şi
publicat la timpul respectiv o parte din studiile efectuate.
(Este poate interesant de menţionat faptul că cercetătorul
20
englez R. Hodgson a angajat chiar şi detectivi care să
urmărească toate activităţile acestei persoane.) Printre
experimentele remarcabile consemnate, s-a evidenţiat şi
capacitatea d-nei Piper de a descrie, până la amănunte
foarte intime, diferite fapte şi situaţii trăite cu mult timp
înainte de către diverse persoane - total necunoscute
pentru ea. Într-o carte a cercetătorului Olivier Lodge,
acesta relata că la unul din experimentele verificate
riguros, i-a înmânat ceasul unui unchi de al său care
murise cu douăzeci de ani mai înainte, fără ca
cercetătorul să-l fi văzut vreodată în viaţă.
Concentrându-se asupra obiectului pe care îl ţinea în
mâini, d-na Piper a început prin a-i spune numele
fostului posesor şi apoi al unui frate al acestuia, la care
decedatul a ţinut cel mai mult. În continuare, a derulat
diferite episoade din viaţa unchiului, inclusiv din
copilăria acestuia, fapte pe care cercetătorul nu avea cum
să le ştie: traversarea înot a unui râu mare, omorârea unei
pisici, obţinerea unei piei de şarpe şi altele. Chestionând
pe cei mai bătrâni din familia sa, O. Lodge a constatat
treptat că detaliile respective au fost întru totul exacte...
Din ce "fond de memorie", pe ce cale reuşise oare
clarvăzătoarea americană să afle astfel de informaţii, atât
de detaliate, care s-au petrecut cu zeci de ani mai
înainte?
În ziua de 25 ianuarie 1953, într-o localitate olandeză d-
na K. cerea poliţiei regăsirea fiului ei Jan - în vârstă de
13 ani - care dispăruse în condiţii necunoscute. Până în
ziua de 27 a lunii respective, poliţia nu a putut afla însă
nici cel mai mic indiciu. Atunci, mama tânărului a apelat
la dl. Alpha care devenise cunoscut pentru capacităţile
sale extrasenzoriale de a regăsi persoane şi obiecte
dispărute, ajutând adesea poliţia pe această cale. După
câteva ore de concentrare, verdictul i-a fost următorul:
tânărul se află în viaţă, dar a fugit de acasă cu o bicicletă
veche... Câteva zile mai târziu, băiatul a fost găsit în
Belgia, în localitatea Dinant, în plină disperare, întrucât
bicicleta i se stricase complet.
Deşi astfel de exemplificări sunt extrem de numeroase în
literatura care s-a format în decurs de mai mult de un
secol de investigări organizate cu concursul diferiţilor
oameni de ştiinţă, treptat s-a conturat un alt capitol al
domeniului, mult mai controversat: penetrarea într-un
trecut neştiut, prin regăsirea în memoria proprie a unor
amintiri foarte detaliate, pe care persoanele respective se
pare că le-ar fi trăit într-o... viaţă anterioară... Tema
reîncarnării fiinţelor este o problemă filozofică ce îşi
trage rădăcinile din timpuri străvechi, încă din antichitate
fiind dezvoltată în cadrul filozofiilor vechilor popoare
din Orientul îndepărtat şi cel apropiat, extinzându-se ca
atare şi la populaţiile mediteraneene. Creştinismul nu a
îmbrăţişat-o, fiind supusă multor respingeri ecleziastice,
motivate prin argumentul că Mântuitorul Iisus nu ar fi
menţionat-o în învăţătura Sa cuprinsă în Evangheliile
Noului Testament. Se pare însă că din neînţelegerea unor
profunzimi ale exprimărilor Sale, ideea respectivă s-a
pierdut pe parcurs; astfel, la un simpozion internaţional
desfăşurat în decembrie 1975 în oraşul francez Reims, s-
a reamintit faptul că la Conciliul din anul 553 de la
Constantinopole, Biserica Catolică şi-a însuşit ideea
reîncarnării, bazată pe înseşi cuvintele Mântuitorului.
Cea mai semnificativă exprimare a Sa consemnată în
textul biblic este răspunsul dat conducătorului iudeu
Nicodim, care era desigur un învăţat al vremii (Ioan, 3.
3):
"Adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din
nou, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu."
Această gândire se regăseşte de altfel şi în alte locuri în
Noul Testament; în Evanghelia lui Matei - capitolul 19,
verset 28 - se scrie:
"Iar Iisus le-a zis: Adevărul vă grăiesc, că la naşterea a
doua a făpturii..."
În capitolul 17 al aceleiaşi evanghelii - versetele 11 şi 12
- textul este din nou foarte sugestiv: "Iisus răspunzând,
le-a zis: Ilie are să vină întâiul şi are să pregătească toate.
Vă spun însă, că iată Ilie a venit, dar nu l-au cunoscut şi
au făcut cu el ce au voit."
Se pare că în acea vreme, la iudei credinţa în reîntrupare
era cu totul normală, căci iată cum a fost redată în
capitolul 16 al Evangheliei lui Matei, versetele 13 şi 14,
în cadrul dialogului dintre Mântuitor şi ucenicii săi: la
întrebarea lui Iisus “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul
Omului?” apostolii i-au răspuns: "Unii, Ioan Botezătorul,
alţii Ilie, iar alţii Ieremia sau unul din prooroci."
Dar dincolo de dezvoltarea mai amplă a acestei teme în
filozofia vedică indiană şi respectiv în budism, să
revenim la exemplificările cazuistice oarecum recente şi
care nici ele nu pot fi trecute cu vederea, datorită
verificărilor calificate moderne.
La congrese internaţionale desfăşurate în anul 1975 la
Edinburg şi apoi la Monaco, un medic legist turc a
prezentat următorul eveniment. Un copil aflat pe stradă a
început să strige: "el este acela care m-a omorât!" Omul
în cauză fiind arestat, a mărturisit că a omorât într-adevăr
pe cineva, cu mulţi ani în urmă, exact în condiţiile
descrise de copil. Dar ca aspect suplimentar la fel de
tulburător, copilul avea din naştere nişte cicatrici, care îi
corespundeau pe corp exact cu poziţiile loviturilor de
pumnal date de asasin - astfel cum au fost consemnate în
vechiul dosar al omorului, din arhiva organului de
justiţie.
Profesorul universitar J. Dierkens reluând acest caz la
Simpozionul de la Reims (dec. 1975), exprima şi
următoarea concluzie: "Ipoteza reîncarnării trebuie luată
în considerare cu calm şi seninătate. Toată lumea
vorbeşte de ea, numai Occidentul continuă să o ignore."
Fizicianul francez J.L.Siemons, care a publicat nu de
mult timp o carte de analiză realistă a acestei probleme
(Ed. Albin Michel), cita printre alte cazuri şi pe cel al
micuţei Dolon Champs. Această fetiţă, la vârsta de trei
ani, a început să spună că "eu nu sunt fată, căci înainte
am fost băiat!" La întrebările care au început să i se
pună, micuţa dădea răspunsuri foarte detaliate privind o
casă din localitatea Burdwan, situată la cca. 100 km de
locul unde se afla acum. După cum spunea Dolon,
băiatul "anterior" ar fi murit de o boală la cap. Sesizaţi
de amănuntele date de fetiţă, părinţii au trecut la
verificarea spuselor ei şi, spre stupefacţia tuturor,
numeroasele detalii privind pe băiatul respectiv,
21
descrierea casei, a mobilierului, aspectul părinţilor
anteriori, au corespuns în modul cel mai exact...
Dacă descrierea celor treizeci de vieţi anterioare ale
binecunoscutului filozof şi scriitor indian Jiddu
Krishnamurti (publicate de Gaston Revel) poate fi
considerată de mulţi cititori ca o operă literară, cazul mai
recent al hindusului Satyanarayana - din localitatea
Puttaparthi, satul Andhra Pradesh - este la fel de sugestiv
ca şi cel al micuţei Dolon.
Pe când avea 14 ani, în ziua de 8 martie 1940 a fost
muşcat de un scorpion, fapt care i-ar fi cauzat o stare
letargică profundă. Revenit de la spital, tânărul a început
să-şi renege însă părinţii, afirmând că numele său ar fi de
fapt Sai Baba. Faţă de amănuntele ciudate pe care a
început să le spună, s-a aflat că un mare înţelept cu
numele Sai Baba a trăit până la începutul secolului
nostru, la geamia din Shirdi - situată la cca. două mii de
Kilometri faţă de satul în care se afla acum. Vestea
acestui caz răspândindu-se, tânărul a fost chemat la
castelul din Chinchali, unde Sai Baba a fost cunoscut şi
apreciat. Ajuns acolo, spre uimirea tuturor, tânărul a
remarcat imediat o serie de modificări constructive -
făcute de fapt în ultimii ani, tăierea unui copac mare sub
care şedea predicând Sai Baba, dispariţia unui izvor, cât
şi multe alte amănunte. De unde putea să ştie toate aceste
detalii un tânăr de 14 ani, care nu plecase niciodată din
satul său?
Dar pentru a mări parcă şi mai mult stranietatea aparentă
a cazurilor tot mai numeroase de acest fel, la
documentarul respectiv se adaugă şi înmulţirea cazurilor
în care diferite persoane încep subit să vorbească şi să
scrie diverse texte în limbi pe care nu le-au învăţat
niciodată. Dar chiar mai mult, s-a constatat că vorbele
spuse sau scrierile sunt specifice unor veacuri, sau chiar
milenii anterioare! Astfel, de exemplu, un cunoscut
cercetător american al fenomenelor extrasenzoriale -
profesorul Stevenson - cita cazul unei tinere americane,
care a început să vorbească în limba suedeză, însă în
limbajul folosit în sec. XVII!
În România, un caz recent este cel al tânărului frezor
Cătălin Radu, care lucrează la o întreprindere din Iaşi.
De peste patru ani a început să simtă nevoia de a scrie
litere şi apoi texte chinezeşti, precum şi scrieri ale altor
populaţii asiatice, ajungând până la cuvinte cu caractere
cuneiforme! Rugat să arate modul său de manifestare în
acest sens, a uimit pe specialiştii în domeniul
parapsihologiei prin rapiditatea cu care a scris câteva coli
cu caractere chinezeşti, cât şi cu alte patru tipuri de
scrieri orientale. "Uneori mă aşez la masă şi mâna începe
să aştearnă pe hârtie texte, folosind caractere pe care nu
le cunosc şi nu le-am studiat niciodată. Specialiştii mi-au
spus că textele mele aparţin unor vechi scrieri ale
antichităţii orientale. Scriu cu mâna nevăzută a cuiva din
afara existenţei mele."
Separat de suita de cazuri similare publicate de savantul
francez Charles Richet (laureat Nobel), este interesant de
reamintit un caz asemănător din Italia. Un modest portar
din Milano scria poezii în limbi străine, cât şi texte cu
caractere necunoscute. O astfel de pagină prezentată
profesorului Corresio - un renumit paleograf, l-a
stupefiat pe acesta. Textul ce-l avea în faţă era scris cu
caractere runice şi era identic cu cel cioplit pe o piatră
dintr-un muzeu; numai că el nu putuse să interpreteze
textul din muzeu, întrucât piatra a fost găsită spartă şi nu
era întreagă. Or, textul adus era complet, permiţându-i
descifrarea inscripţiei cu care se chinuise inutil atâţia
ani!
Pentru "citirea în trecut" a diferitelor evenimente mari şi
mici, cu detalierile cele mai intime, am putea imagina
diverse moduri de înregistrare pe medii specifice mai
"subtile", sau vehicularea unor unde neamortizate. Dar
penetrând în acest domeniu atât de specific existenţei
noastre şi totuşi atât de necunoscut, problematica
fundamentală a "citirii în viitor" ni se pare mult mai
dificilă, mult mai greu de explicat ipotetic...
În anul 1926, la Institutul de metapsihică din Paris, dr. E.
Osty şi dr. Geley au organizat un experiment inedit. Cu
două ore înaintea unei conferinţe aceştia au solicitat două
persoane să fie martori şi să aleagă un scaun oarecare din
sală. Apoi, i-au cerut lui Pascal Forthuny - un subiect
foarte dotat, cu clarviziune - să dicteze celor doi martori
caracteristicile persoanei care se va aşeza pe scaunul ales
la întâmplare. După ce sala s-a umplut prin ocuparea
celor două sute de locuri, s-a citit în faţa doamnei care
ocupase scaunul respectiv cele scrise anterior de
Forthuny. Persoana respectivă a recunoscut - cu
deosebită surprindere - ca fiind adevărate toate datele
prezentate, în plus, a precizat că în ziua respectivă s-a
decis abia în ultimul moment să vină la conferinţă, şi că
dorea, de fapt, să se aşeze pe alt scaun, dar l-a acceptat
pe acesta, din cauza înghesuielii... Deci, totul părea
întâmplător...Şi totuşi, Fourthuny a aflat dinainte cine va
veni să se aşeze pe acel scaun ales doar în aparenţă
întâmplător ... Cum se poate oare "citi în viitor"?
Experienţa a fost repetată şi pentru o altă sală şi a fost la
fel de reuşită...
La 7 ianuarie 1957, profesorul W. Tenhaeff de la
Universitatea de stat din Utecht (Olanda) a organizat
împreună cu alte cadre universitare un experiment
similar, însă în condiţii mult mai pretenţioase. Un alt
subiect extrem de dotat - Gerard Croiset - a dat în plic
închis în faţa comisiei datele caracteristice ale persoanei
care în ziua de 1 februarie avea să se aşeze pe scaunul nr.
9 al unei săli din oraşul Haga, aleasă la întâmplare. Cele
douăsprezece elemente specifice - începând de la sexul şi
aspectul fizic şi până la preferinţele muzicale ale
persoanei, o mică rănire a ei la mână şi chiar un cadou
primit de tatăl ei, toate acestea au fost constatate în seara
respectivă ca fiind extraordinar de bine redate de către
"clarvăzător"! "Cum" şi "de unde" a putut afla şi
G.Croiset ce se va întâmpla peste mai bine de trei
săptămâni într-un loc "oarecare", specificând atâtea
detalii intime? Există oare undeva "programe" gata
făcute, care trebuie doar să fie văzute sau citite?
Faima pe care şi-a câştigat de-a lungul anilor dl. Croiset,
a determinat televiziunea japoneză să-l invite pentru a
demonstra şi în acea parte a lumii posibilităţile uluitoare
ale precogniţiei. La un moment dat, i s-au arătat şapte
fotografii ale unor persoane dispărute; printre acestea, se
afla chipul unei fetiţe despre care se credea că a fost
22
răpită de gangsteri. Privindu-i fotografia, deşi nu
cunoştea Japonia, G. Croiset a descris un anume peisaj
având un mare lac şi grupuri de arbori, cu un munte în
apropiere. Apoi, a indicat că a doua zi, la o anumită oră,
se va lămuri misterul dispariţiei fetiţei. Drept urmare,
încă din cursul nopţii poliţia a încercuit locul respectiv
care pentru localnici a fost uşor de identificat; a doua zi,
televiziunea a trimis chiar şi reporterii săi. Deşi poliţiştii
au devenit treptat tot mai sceptici, la ora indicată de
clarvăzător, cei din teren cât şi telespectatorii au fost
uimiţi văzând trupul fetiţei - dar nu adus de gangsteri
cum credea poliţia, ci ridicându-se din adâncul apei
lacului către suprafaţă...
Un alt nume care a devenit cunoscut încă din anii 1950 a
fost cel al oarbei Vanga Dimitrova, o săteancă din satul
bulgar Petriş. Iată câteva consemnări din multitudinea de
"consultaţii" pe care le dădea în satul ei şi apoi la Sofia,
unde a fost adusă pentru a fi studiată de specialişti. Unui
medic foarte sceptic în privinţa capacităţilor ei
extrasenzoriale, Vanga i-a "prezis" o serie de evenimente
care l-au tulburat deosebit de mult: după 14 ani, va muri
de cancer; fiica lui va avea o căsătorie fericită, dar îşi va
pierde soţul imediat după naşterea copilului;
recăsătorindu-se, va face o alegere greşită, care nu va
dura; la rândul său, băiatul medicului după ce va creşte,
la vârsta de 20 de ani va avea un accident şi va
muri...Cum putea oare Vanga să afle toate aceste detalii,
pe care spunea că "le vede" în faţa ochilor ei orbi?
Şi într-adevăr, după 14 ani medicul a fost operat de două
ori şi a murit de un cancer gastric...Fiica lui a fost într-
adevăr fericită în căsătorie, dar la o lună după naşterea
copilului, tânărul soţ a decedat...S-a remăritat, dar noua
căsnicie a fost un eşec... Fratele ei tocmai împlinise
vârsta de 20 de ani, când, sărind dintr-un tramvai, s-a
lovit atât de grav încât nu a mai putut fi salvat...
Se apropia terminarea celui de-al doilea război mondial;
Vanga pe atunci era tânără. Săteanul Boris Gurov a venit
să o întrebe pe oarbă dacă-i poate spune ceva despre
fratele lui, care plecase din ţară la vârsta de 15 ani. "Îl
văd, spuse ea. E într-un oraş mare din Rusia. A ajuns
mare. E un savant. Dar a părăsit oraşul. Poartă uniformă.
Este prizonier la germani. E într-un lagăr. Dar va reveni
curând, la primăvară. El va avea două valize, pe care le
va pune jos, în faţa porţii"... Săteanul nu a crezut nici un
cuvânt din cele spuse de Vanga. Dar în primăvara
următoare, un străin în uniformă s-a oprit în faţa casei
sale, punând jos două valize... Era fratele, care devenise
inginer în fosta URSS şi care a fost luat prizonier...
Astfel de cazuri - care de fapt sunt cu mult mai
numeroase - ale unor persoane "dotate" cu posibilităţi
extrasenzoriale încă neelucidate ştiinţific, ce "văd"
imagini "din viitor", sunt profund tulburătoare. Totuşi,
dincolo de această impresie subiectivă, specifică etapelor
de necunoaştere în profunzime a complexităţii naturii
terestre şi cosmice în care existăm, se conturează un fapt
fundamental pe care trebuie să-l sesizăm şi să-l
înţelegem ca atare: în mediul planetei noastre ar exista,
în conformitate cu tradiţia yoghină, o imensă "bibliotecă
de programe", în baza căreia s-a derulat şi se desfăşoară
viaţa miliardelor de entităţi umane şi respectiv a
întregului nostru glob terestru... Este oare această idee o
afirmaţie prea hazardată? Şi totuşi...
În antichitatea greacă şi apoi în cea romană, tradiţia
secretă menţinea o convingere profundă: tot ceea ce
există şi tot ce va fi, este scris într-o carte ascunsă; nici o
putere nu poate şterge ceva de acolo, însuşi Zeus - şi
respectiv Jupiter - neputând modifica înscrisurile...
Ajuns la Emaus, Marele MODEL DIVIN Iisus
dezvăluindu-se celor doi ucenici le-a vorbit astfel: (Luca
- capitolul 21, versetele 44-46):
"Acestea vi le-am spus Eu, când eram cu voi căci trebuie
să se împlinească cele scrise despre Mine în legea lui
Moise şi în prooroci şi în psalmi... Aşa este scris şi aşa
trebuie să pătimească Hristos...".
Această problemă fundamentală a "programelor" o
regăsim, de altfel, şi în tradiţiile filozofiei YOGA.
Controversatul autor T. L. Rampa, care a prezentat în
cărţile sale vechile tradiţii tibetane, scria următoarele:
"Analele AKASHICE la care cei care fac YOGA ajung
prin activarea centrului de forţă VISHUDDHA
CHAKRA! Ce sursă minunată a cunoaşterii reprezintă
acestea! Ce păcat că oamenii nu au explorat posibilităţile
lor colosale, în loc de a se juca cu bombele atomice. Tot
ceea ce facem, toate care vor veni, sunt înscrise într-un
mod de neşters în AKASHA TATTVA, acest fluid subtil
care impregnează tot ce este material. Toate
evenimentele care s-au produs pe Pământ de când există
Terra sau în orice alt loc din MACROCOSMOS sunt
acolo, la dispoziţia celor care au gradul de evoluţie
spirituală pentru a lua cunoştinţă de ele. Istoria lumii se
etalează înaintea oricăruia are ochii astfel deschişi. După
o veche profeţie, în secolul viitor, savanţii vor fi capabili
să folosească Analele AKASHICE pentru a studia
istoria... După un antrenament special YOGA putem
voiaja în lumea astrală unde Timpul şi Spaţiul nu
există..."
De altfel, idei similare le regăsim şi la cunoscutul filozof
francez H. Bergson: "Noi ştim că atemporalul nu este
numai un sfârşit ipotetic. El este în noi şi găsim în el o
conştiinţă mai puţin falsificată, mai reală asupra noastră
înşine şi asupra lumii". Mai direct însă, academicianul
rus V. Vernadski, inspirându-se din străvechile texte ale
înţelepciunii yoghine, vorbea despre o "psihosferă"
planetară, pe care filozoful francez Teilhard de Chardin
sugera ca fiind o "noosferă" - mediu comun al gândirii
umane...
Dacă problema fundamentală a Analelor AKASHICE va
stârni îndoieli printre cei care încă nu practică YOGA,
asupra celor expuse în această circumstanţă, mi-aş
permite să-l citez pe savantul Sigmund Freud:
"Dacă cineva este foarte sceptic, e bine să se îndoiască
din timp în timp de propriul său scepticism." Această
sugerare, oarecum limitată, era, de fapt, reluarea unei
recomandări aristotelice, pe care Rene Descartes o
exprimase astfel: "Cel ce caută adevărul, trebuie, pe cât
posibil, să pună totul la îndoială... "
Reîncarnarea
“Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă;
sufletul transmigrează şi, trăgând în jurul său atom cu
atom, el îşi reconstruieşte un nou trup.”
23
Reîncarnarea nu este o credinţă, o teorie sau un
subterfugiu psihologic în faţa finalităţii sinistre care este
moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise
care ne permit o mai bună înţelegere a drumului pe care
îl parcurgem în vieţile noastre succesive.
Înţelepţii Orientului afirmă că pentru cunoaşterea
adevărului ce se ascunde în noi este necesară asimilarea
a trei discipline care nu sunt foarte accesibile
Occidentului: concentrarea, contemplaţia şi meditaţia.
Numai aşa ne-am putea aminti cine suntem noi cu
adevărat şi, într-una dintre etapele acestui demers
iniţiatic ne-am putea aminti vieţile noastre anterioare.
Veţi spune că în urma unor astfel de experienţe aţi putea
deveni o persoană care reuneşte mai multe identităţi, mai
multe personalităţi. Dar oare nu este aşa? Nu simţim de
nenumărate ori acele multiple euri din noi care deseori
ne produc contradicţii în propria fiinţă? Avantajul ar fi
însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute şi toate
experienţele pe care le-am avut într-o altă viaţă şi am
putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar
putea transforma în supraoameni. În plus, am avea şansa
imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalităţi
care se schimbă de la o viaţă la alta, ceva din noi rămâne
întotdeauna neschimbat, acea scânteie luminoasă, Sinele
divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu.
Ca orice demers ştiinţific, şi în cazul reîncarnării există o
serie de argumente care pot susţine această teorie
milenară. Iată părerea noastră:
O ordine cu adevărat morală presupune în mod
necesar ideea unei vieţi anterioare vieţii actuale.
Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea
şanselor, diversitatea tulburătoare a situaţiilor
morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că
faptele bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt
cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar
datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept…
Reîncarnarea este, deci, necesară pentru a da omului
o explicaţie satisfăcătoare despre el-însuşi şi despre
viaţa pe care o trăieşte.
De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă
tocmai mie”? Puţini ştiu însă că nimic nu este
întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea
universală a karma-ei.
O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod
necesar ideea unei vieţi după această viaţă. Dacă n-ar fi
aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe
care atâţia oameni o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se
poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a omului,
dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată ?
Această doctrină îi permite deci omului să oprească
tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape
de eternul ciclu de renaşteri.
Animale alchimice
“Inorogul se înfăţişează ca un armăsar alb, frumos,
uneori chiar înaripat, cu cap de cerb. Din mijlocul
frunţii izbucneşte, drept înainte, un corn lung, răsucit,
foarte ascuţit. De aceea se mai numeşte şi unicorn sau
licorn. La firea lui se închipuie nedomolit în sălbăticie,
neasemuit întru îndrăzneală şi necugetat de pătimaş
întru ale dragostei. Îl ispiteşte mireasma de fecioară şi
nebuneşte îi place să doarmă în poala fetelor
neprihănite. Aşa îl află vânătorii, îmbătat de fericire, şi
lesne îl ucid…” (după Dimitrie Cantemir
Legendele şi tradiţiile omenirii sunt populate de animale
misterioase, cu înfăţişare fantastică şi puteri magice. Dar
cum se face oare că le regăsim, sub nume diferite dar cu
diferenţe minore de înfăţişare, în zone foarte diferite ale
Pământului, separate între ele de distanţe uriaşe? Să nu
fie oare aceste fiinţe atât de “fantastice” pe cât le
considerăm noi acum? Să aibă oare la bază aceste
legende fiinţe care au existat cu adevărat? Să fie oare
balaurii noştri şi dragonii Asiei mai mult decât nişte
plăsmuiri ale imaginaţiei umane? Dincolo de încântarea
şi fiorii pe care ni le dau aceste poveşti extraordinare,
fiecare din aceste animale mitice simbolizează o anumită
idee şi are anumite însuşiri ideale, arhetipale, spre care
tinde fiecare dintre noi şi omenirea în ansamblul ei. Să le
cunoaştem mai îndeaproape pe câteva din ele…
Uroborosul
Uroborosul este un şarpe sau un dragon care îşi muşcă
coada, simbolizând astfel natura ciclică a Universului:
creaţie şi distrugere, viaţă care se naşte din moarte. El îşi
mănâncă propria coadă pentru a-şi susţine viaţa, într-un
etern ciclu al reînnoirii.
Uroborosul apare în diverse culturi. La scandinavi, el
este şarpele JORMUNGANDR din mitul lui
YGGDRASIL, Arborele Lumii. Într-un mit hindus, el
înconjoară ţestoasa care îi poartă în spate pe cei patru
elefanţi care susţin lumea. Într-un alt mit, el înconjoară
“marea care împrejmuieşte lumea”, numită Pontus.
Uroborosul înconjoară Universul; tot ce este cunoscut şi
necunoscut este cuprins în îmbrăţişarea sa, care menţine
echilibrul lumii. Prime sale reprezentări le găsim în
Egipt, în anii 1600-1700 î.e.n. El a fost preluat de către
fenicieni şi greci, care I-au dat numele de “Ouroboros”,
însemnând “care îşi manâncă coada”. Şi Platon vorbeşte
despre el în dialogul său TIMAIOS.
Uroborosul eate strâns legat de mitul androginului, care
reuneşte principiile masculin şi feminin. Aceasta este
menirea fiinţei umane, această reunire a contrariilor care
duce la reîntregire, la unitatea primordială. În unele
reprezentări, corpul său este pe jumătate închis la culoare
(simbolizând pământul şi noaptea) şi pe jumătate deschis
(simbolizând cerul şi lumina), la fel ca în diagrama
chineză a celor două principii polare şi opuse Yin-Yang.
În China, el simbolizează continuitatea vieţii şi faptul că,
în procesul eternei reînnoiri, fiecare sfârşit este un nou
început. În alchimie, uroborosul simbolizează concepte
precum reîntregirea, perfecţiunea şi totalitatea, ca şi
cercul nesfârşit al existenţei (văzut uneori şi ca o
spirală).
Jung recunoaşte importanţa supremă a acestui simbol, pe
care îl include la loc de frunte printre arhetipurile sale. El
spune că Uroborosul “este mandala de bază a alchimiei”.
El apare într-o lucrare de referinţă a alchimiei, CODEX
MARCIANUS, care datează de prin secolul al X-lea,
împreună cu inscripţia “Unul este Totul”. Versiunea din
această lucrare este foarte interesantă, întrucât corpul lui
ia forma unei benzi a lui Moebius, atât de faimoasă în
matematică, părând să aibă două laturi şi având de fapt
24
una singură. Uroborosul este de asemenea simbolul
Adevărului şi Cunoaşterii ultime, ca şi al nediferenţierii.
Pasărea Phoenix
Pasărea Phoenix este cunoscută din Orientul mijlociu şi
îndepărtat până la Mediterana şi Europa, dar există
menţiuni despre o pasăre similară şi la nativii americani.
Este o pasăre de o frumuseţe neasemuită, care nu moare
niciodată, ci se mistuie în flăcări şi renaşte apoi din
propria cenuşă. Se spune că Pasărea Phoenix originară ar
fi apărut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele Oceanului
Primordial.
La egipteni ea este pasărea Bennu, asociată ciclului
zilnic al soarelui şi ciclului annual al creşterii apelor
Nilului, de unde legătura sa cu regenerarea şi viaţa.
Phoenixul evocă focul creator şi distrugător din care se
naşte lumea şi care îi va aduce sfârşitul. Simbolismul ei
este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând
nemurirea spiritului şi reîncarnarea. În alchimie, ea este
un simbol al transmutaţiei alchimice, al renaşterii magice
prin iniţiere şi al creşterii spirituale.
Pasărea Phoenix ne vorbeşte despre puterea de a depăşi
fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite, ne îndeamnă să ne
orientăm către cele spirituale şi ne dă speranţă, inspiraţie
şi putere regeneratoare atunci când renunţăm la vechiul
mod de viaţă pentru a îmbrăţişa unul nou, superior.
Phoenixul ne poate ajuta şi atunci când trecem prin
experienţe emoţionale devastatoare.
În alchimie, Pasărea Sublimării este asociată corpului
astral, care, după cum arată marele alchimist Paracelsus,
este corpul nostru spiritual sau “de aur”, purificat, care
se dezvoltă în cursul evoluţiei noastre personale şi
reprezintă renaşterea spiritului pe un nivel superior.
Atunci când corpul fizic moare, spiritul începe o nouă
existenţă într-o altă lume, non-fizică. La chinezi, Feng
Huang, “Pasărea Roşie”, este unul din cele patru animale
spirituale. Ea putea fi încălecată numai de către
Nemuritori. Feng desemnează pasărea mascul şi Huang
pe cea femelă, fiind în legătură cu simbolul Yin-Yang,
cele două principii polare opuse care guvernează
întreaga manifestare. Această pasăre este de asemenea
un simbol al dragostei nemuritoare.
Esenţa pozitivă a acestei creaturi se manifestă atunci
când cineva îşi recunoaşte şi îşi dezvoltă latura feminină
a naturii sale spirituale. Acea persoană îşi urmează
atunci vocea sa interioară şi latura creatoare a vieţii.
Esenţa sa negativă se manifestă atunci când cineva îşi
neagă şi îşi reprimă această latură a sufletului său,
rezultând astfel deviaţii de comportament şi alienare.
Pasărea Phoenix este în creştinism o pasăre sacră, simbol
al reînvierii şi emblemă a Arhanghelului Mihail.
Regăsim reflectări ale acestui mit şi în unele tradiţii
populare. Astfel, Pasărea Măiastră din basmele
româneşti este uimitor de asemănătoare cu Pasărea
Simorgh a persanilor, care simboliza înţelepciunea
divină şi perfecţiunea umană.
Inorogul
Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost
chiar Adam, în Grădina Edenului. Deşi nimeni nu a mai
văzut unicorni de câteva secole încoace, totuşi credinţa
în existenţa lor este larg răspândită în lume. Pentru unii,
faptul că nu au mai fost văzuţi nu face decât să le
sporească misterul; în timp ce alţii cred că inorogii mai
există încă în regiuni extrem de îndepărtate, putând fi
văzuţi numai de către oamenii de o virtute şi curăţenie a
sufletului excepţionale.
În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic ce
venea printre oameni doar cu misiuni importante.
Apariţia sa era văzută ca un semn bun, iar faptul că nu a
mai fost văzut de multe secole arată că trăim într-o epocă
de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul şi
când bunătatea va domni din nou printre oameni.
Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este similar cu Yin-
Yang.
Se spune că unul dintre primii inorogi I-a revelat
împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai bine de 5 000
de ani în urmă. Chinezii credeau de asemenea că inorogii
pot prezice naşterea şi moartea unor oameni deosebiţi
precum înţeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui
Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un
inorog care I-a dat o bucată de jad şi şi-a culcat apoi
capul în poala ei. Ea a ştiut atunci că acesta era un semn
de la zei. Pe bucata de jad era o inscripţie în care se
vorbea despre marea înţelepciune de care va da dovadă
fiul ei. Confucius a fost într-adevăr cel mai respectat
filozof chinez. La bătrâneţe, se spune că a văzut şi el un
inorog, înţelegând astfel că i se apropie sfârşitul.
În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam
sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura. În unele
traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe
care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor
animalelor din lume. Atunci când Adam şi Eva au părăsit
Paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al
castităţii şi purităţii.
Există în Vechiul Testament şapte referiri clare la
unicorn, deşi acum există discuţii referitoare la aceasta.
Şi Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei,
biserica a ajuns să interpreteze inorogul în diferite feluri.
În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui
Cristos, cornul său simbolizând uniunea dintre Cristos şi
Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie însemna că
nici un creştin adevărat nu se putea îndoi de existenţa sa.
Licorna apare în unele planşe din tratatele alchimice.
Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură
cu cel de-al treilea ochi şi cu Nirvana, cu reîntoarcerea la
Unitate, era destinat să le indice iniţiaţilor occidentali
calea către aurul filozofal, şi anume transmutaţia
interioară care are loc în procesul reconstituirii
androginului primordial.
Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul
frunţii, săgeata spirituală, raza solară, sabia divină a
discernământului, revelaţia, pătrunderea spiritului în
natură, dar şi o punte între lumi. El reuneşte în sine cele
două polarităţi sexuale şi le transcende, de unde ideea de
puritate şi de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna
ideea unei sublimări miraculoase a vieţii carnale şi a
forţei supranaturale care emană din ceea ce este pur.
Cornul său are virtuţi magice: decantează apele poluate,
vindecă boli, detectează şi anihilează otrăvurile şi nu
25
poate fi atins decât de către o fecioară. La British
Museum din Londra există un corn despre care se spune
că ar fi de unicorn şi pe care oamenii de ştiinţă nu au
primit permisiunea să îl studieze (cel puţin nu oficial).
Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi
doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul,
puritatea şi iubirea care s-au pierdut în umbra
tehnologiei. Pentru a găsi inorogul, aşa cum l-au găsit
strămoşii noştri, trebuie să uităm ceea ce am învăţat, să
renunţăm la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie
să ne întoarcem la modul tradiţional de a privi lumea.
Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca şi pe celelalte făpturi
extraordinare din noi ce abia aşteaptă să poată umbla
iarăşi fără frică prin lume…
Visul conştient
Oamenii au privit mereu visele ca pe un fenomen de
necontrolat. Cercetări ştiinţifice recente au început însă
să confirme faptul că, printr-un efort susţinut, noi putem
dobândi controlul deplin asupra viselor noastre.
La Universitatea Stanford (SUA) s-a format un colectiv
de cercetători care studiază starea de vis conştient,
urmărind să aprofundeze cunoaşterea asupra conştiinţei
umane şi aplicaţiile visului conştient în domeniul
sănătăţii.
Cercetarea modificărilor care apar la nivelul creierului şi
al conştiinţei poate conduce la descoperiri fantastice,
permiţându-ne să intrăm la voinţă în starea de vis
conştient şi să avem astfel acces la orice experienţă
imaginabilă. Deja se ştiu multe lucruri despre acea fază a
somnului numită REM (Mişcări Rapide ale Ochilor),
starea în care intervine visarea lucidă sau conştientă.
Găsirea unui mijloc sigur şi convenabil de a intra în
starea de vis conştient ar putea deschide o poartă către
nenumărate aplicaţii de valoare ale acestei stări.
Visarea lucidă a fost în centrul atenţiei din partea
comunităţii metafizice şi ştiintifice în ultimii ani. În
culturile orientale, visarea lucidă a fost întotdeauna un
element ezoteric al practicilor spirituale ale taoismului,
budismului şi hinduismului. Budiştii tibetani au ridicat
practica visării lucide la o formă de artă. Budiştii tibetani
consideră că a visa este o cale de a stabili conexiuni mai
profunde cu sufletul cuiva. Ei cred că de fiecare dată
când visăm experimentăm condiţia sufletului nostru
esenţial.
Luciditatea in vis este extrem de valoroasă. Când
indivizii încep să aibă experienţa visării lucide ei încep
să fie mult mai expansivi. Limitările personale nu mai
există şi apare sentimentul de a controla mai bine
destinul personal. Intuiţia şi imaginaţia în timpul orelor
de veghe sunt sporite în mod vizibil.
Astăzi, visul conştient a devenit o realitate, fiind explorat
de mii de oameni în Occident. Cu toate că este o
experienţă rară pentru majoritatea oamenilor, totuşi,
fiecare din noi are un vis conştient cel puţin o dată în
viaţă, iar 20% din oameni chiar o dată pe lună. Se fac
cercetări pentru a face accesibilă această experienţă
întregii umanităţi, pentru că dezvoltarea acestei
capacităţi necesită mai mult timp şi efort decât sunt
dispuşi să acorde cea mai mare parte a oamenilor.
Tehnologia ne poate ajuta să atingem această stare, dar
deocamdată succesul nu poate fi garantat 100%.
Ce este visul conştient
A visa conştient înseamnă să ştii că visezi chiar în timp
ce visezi. În timpul visului conştient, putem gândi,
raţiona şi acţiona la voinţă, rămânând în acelaşi timp în
stare de somn şi continuând să visăm. Teoretic, fiecare
are această capacitate, pentru că fiecare dintre noi
visează noapte de noapte.
Cei mai mulţi dintre noi au experimentat mai multe
grade de luciditate. Când cel care visează realizează că
un anumit segment de vis este doar un vis, aceasta se
numeşte “visare prelucidă”. Un vis într-adevăr lucid este
acela în care cel care visează recunoaşte în mod clar că
visează, continuându-şi astfel experienţele din vis.
Aceste vise tind să pară mai reale şi mai vii decât
realitatea normală din starea de veghe. De asemenea,
simţul auzului, vederii, gustului şi mirosului par a fi
amplificate.
În timp ce visăm, ne proiectăm, de fapt, în lumi paralele,
complexe, cu detalii la fel de clare, dinamice şi
impresionante ca şi lumea fizică pe care o experimentăm
în starea de veghe. Capacitatea de a crea lumi este un dar
al minţii umane. Acest talent uimitor este folosit din plin
atunci când visăm. Lumile create de mintea noastră sunt
atât de convingătoare încât şi nouă ne e greu să le
deosebim de lumea “reală”.
Inducerea stării de vis conştient
Deşi visarea conştientă poate fi învăţată şi există
numeroase tehnici de inducţie a acestei stări, este nevoie
de un efort susţinut pentru a obţine rezultate. În general,
sunt două modalităţi prin care subiecţii pot intra în starea
de vis conştient. Majoritatea spun că erau în mijlocul
unui vis normal când un fapt mai neobişnuit i-a făcut să-
şi dea seama că visează. Mai rar, subiecţii spun că s-au
trezit pentru scurt timp dintr-un vis, adormind apoi din
nou şi reintrând direct în acelaşi vis, fără întreruperea
conştiinţei.
Iată un exemplu:
“Eram întins în pat dimineaţa târziu ascultând sunetul
apei care curgea în baia învecinată. Mi-a apărut deodată
o imagine a oceanului, la început mai estompată ca şi
cum mi-aş fi imaginat-o în starea de veghe. Dar devenea
rapid din ce în ce mai vie, în timp ce sunetul apei se
îndepărta proporţional. În câteva secunde, m-am văzut
stând pe ţărm, între mama mea şi o fată al cărei chip îmi
era oarecum familiar. Nu mai auzeam sunetul apei care
curgea în baie, ci numai pe cel al valurilor...”
În cărţile sale, Carlos Castaneda descrie tehnica pe care
şamanul mexican Don Juan o numea “Arta visatului”. El
l-a învăţat pe Castaneda să se “trezească în vis”,
programându-şi mintea încă din starea de veghe să
realizeze o acţiune simplă, de exemplu să-şi privească
mâinile. Odată “trezit”, el putea apoi să realizeze acţiuni
mai complexe la voinţă şi chiar să îşi deplaseze
conştiinţa la distanţă, fie în lumea reală fie în lumile
subtile.
Cercetătorii moderni caută metode de obţinere a acestei
stări prin anumiţi stimuli externi induşi în timpul
somnului paradoxal (REM). Aceşti stimuli au rolul de a
26
aduce aminte subiectului că visează. Cei mai eficienţi se
pare că sunt stimulii luminoşi. Se pot folosi însă şi
sugestii verbale înregistrate sau stimuli tactili.
Combinaţia dintre stimulii luminoşi şi exerciţiile mentale
de genul autosugestiei este mai eficientă decât simpla
folosire a stimulilor.
Relaţia minte-corp în timpul visului conştient
În timpul unor studii, s-au realizat electroencefalograme
ale unor subiecţi care primeau stimuli luminoşi în timpul
somnului paradoxal. De asemenea, s-au urmărit şi alţi
parametri fiziologici pentru a vedea care sunt efectele
acestei stări asupra corpului fizic şi a pune în evidenţă
conexiunile care există între minte şi corp. S-a observat
că atunci când visăm că facem anumite acţiuni, efectele
asupra creierului sunt aproape identice cu cele produse
de aceleaşi acţiuni din starea de veghe.
În primele 30 de secunde de vis conştient apare o scădere
a undelor alfa din emisfera stângă a creierului, ceea ce
corespunde unei intensificări a activităţii acestuia. Într-
adevăr, emisfera stângă este asociată cu limbajul, iar
subiecţii intrau în starea de vis conştient formulând în
gând propoziţia “Acesta este un vis”.
Cei care visează conştient pot comunica, de asemenea,
cu cei din lumea reală prin mişcări fine ale ochilor sau
ale mâinii.
Aplicaţii de valoare ale visării lucide
Într-o lume cu posibilităţi nelimitate cum este cea
specifică visului conştient, creativitatea este la ea acasă.
Oamenii vor putea experimenta orice mod de viaţă îşi
doresc, îşi vor putea trăi fanteziile pe care nu şi le pot
permite în viaţa reală, sau vor putea face repetiţii pentru
succesele viitoare. Experimentarea stării de vis conştient
este lipsită de orice risc, astfel încât ideile noi din orice
domeniu pot fi testate în aceste lumi-model din vis.
Visarea lucidă poate fi privită, de asemenea, ca un
proces de evoluţie spirituală, un pas înainte, pentru a-ţi
reaminti cine eşti şi care este destinul tău real. Visătorul
lucid are un mare avantaj în viaţă. În vise, personajele şi
obiectele sunt părţi din noi înşine - fiecare personaj este
o faţetă diferită a minţii şi personalităţii noastre. Putem
întreba personajele din vis şi primi răspunsuri care au
fost tot timpul în mintea noastră, doar că nu am
recunoscut soluţiile care erau chiar în faţa noastră. Într-
un vis lucid poţi prelua controlul şi depăşi temerile şi
problemele. Adesea vei visa o situaţie cu care te
confrunţi în viaţa reală, chiar în acel moment. Cum crezi
că îţi va fi afectată atitudinea dacă te-ai putea ridica şi
stăpâni situaţia? Aceasta te-ar putea ajuta în fapt să-ţi
învingi temerile şi să faci faţă oricărei presiuni atunci
când te întorci în “lumea reală” întrucât vei fi pregătit
prin repetiţia din vis!
Visele recurente pot fi, de asemenea, stopate datorită
lucidităţii. Multe persoane au coşmaruri repetate care
sunt rezultatul unei traume sau tragedii din copilărie. În
timp ce ele par imposibil de oprit de către visătorul
pasiv, visătorul lucid poate controla situaţia şi, în final, o
poate stăpâni.
Poţi să mergi în locuri şi să faci lucruri pe care
întotdeauna ai vrut să le faci în visele tale. Aceasta poate
fi o evadare din viaţă când lucrurile sunt dificile. Într-un
vis lucid ai posibilitatea de a scăpa de stres, poti face
grijile să dispară ca prin farmec şi poti realiza lucruri pe
care ţi-ar fi plăcut să le faci dacă ai fi avut suficient timp
pentru ele în timpul zilei. Chiar dacă nu se produce în
lumea fizică, te vei simţi mult mai fericit şi mai relaxat
graţie experienţelor din vis. Nu subestima puterea minţii
de a face să se petreacă orice vrei – spune-ţi că meriţi şi
lasă-ţi visele să zboare!
Se pot mări, de asemenea, capacităţile curative. Oamenii
pot folosi visul conştient pentru a scurta timpul
recuperării de după o boală sau operaţie chirurgicală.
Pe lângă faptul că este un puternic instrument ştiinţific
pentru explorarea stării de vis, visul conştient oferă, de
asemenea, un important potenţial pentru numeroase
aplicaţii practice, inclusiv dezvoltare personală, creşterea
încrederii în sine, depăşirea coşmarelor, îmbunătăţirea
stării de sănătate fizică şi mentală, rezolvarea creatoare a
problemelor şi altele. Un alt exemplu este cel al
persoanelor handicapate, care vor putea să meargă din
nou în visele lor, să danseze, să zboare sau chiar să facă
dragoste.
La fel cum există simulatoare de zbor pentru a învăţa să
pilotezi în perfectă siguranţă, visul conştient poate
funcţiona ca un adevărat “simulator de realitate”,
permiţând oamenilor să înveţe să trăiască în orice lume
imaginabilă, să experimenteze şi să aleagă mai bine
dintre diferitele viitoruri posibile.
Arte divinatorii
Din vremuri străvechi, oamenii au urmărit să descifreze
misterele pe care viaţa şi moartea, trecutul şi viitorul l-au
exercitat asupra destinului lor. În cadrul acestei secţiuni
vă vom prezenta cele mai reprezentative dintre artele
divinatorii pe care omenirea le-a descoperit de-alungul
timpului, urmărind chiar să oferim unele modalităţi
practice prin care să vă puteţi înţelege şi modela singuri
propriul destin.
Numerologia
Numerologia este, cu siguranţă, cea mai simplă şi mai
uşor de aplicat dintre artele oculte divinatorii. Singurele
informaţii necesare sunt data naşterii şi numele complet
– cu ajutorul acestora numerele ne revelează misterul
destinului pe care ni l-am ales.
Numerologia reprezintă studiul influenţei misterioase a
numerelor asupra destinului oamenilor. Fiecare număr
dintre cele utilizate în numerologie (de la 1 la 9) are o
vibraţie specifică. Există 5 astfel de vibraţii manifestate
în viaţa unui om, care acţionează corelat, alcătuind
ansamblul de aptitudini, tendinţe şi potenţialităţi ale
fiinţei umane.
Numărul vieţii
Această vibraţie este precum o sămânţă, sădită în fiinţa
noastră în momentul naşterii, care cuprinde în ea
întreaga înţelepciune acumulată de suflet de-a lungul
vieţilor anterioare. O putem numi “moştenire karmică”.
Ea reprezintă ceea ce noi suntem cu adevărat, semnifică
ceea ce este în noi mai profund şi mai natural – acele
trăsături de caracter şi însuşiri care pot fi oricând
27
actualizate, deoarece ele există deja în noi. Devenind pe
deplin conştienţi de această parte a naturii noastre, vom
putea începe să amplificăm în noi alte calităţi şi să ne
îmbogăţim cu noi experienţe.
Modalitatea de calcul a acestei vibraţii constă în
însumarea cifrelor datei de naştere, după cum urmează.
Să presupunem că sunteţi născut în data de 21.02.1969.
Adunăm: 2+1+0+2+1+9+6+9=30; 3+0=3. Numărul
corespunzător este 3, iar trăsăturile de caracter specifice
numărului 3 sunt înnăscute pentru dumneavoastră.
Numărul zilei de naştere
Numărul zilei de naştere oferă informaţii cu privire la
natura lecţiilor pe care fiinţa umană trebuie să le înveţe
în această viaţă şi asupra modului în care acestea sunt
corelate cu aptitudinile înnăscute. Numărul acestei zile
arată cum ne percepem pe noi înşine, care sunt însuşirile
şi defectele pe care noi considerăm că le avem.
Modalitatea de calcul a acestei vibraţii se realizează
însumând cifrele zilei de naştere. În exemplul de mai
sus, numărul zilei este 2+1=3.
Numărul destinic
Taina numelui pe care îl primim la naştere ascunde o
minunată poveste despre noi. Numele nostru reprezintă
ceea ce trebuie să devenim în această viaţă, arată calea
pe care trebuie să o urmăm şi ce calităţi lăuntrice este
bine să ne dezvoltăm şi să ne amplificăm. Conştientizând
vibraţia acestui număr, vom constata că el va acţiona
asupra noastră precum o “promisiune divină”.
Numărul dorinţei inimii
Această vibraţie este dată de vocalele existente în nume.
Există popoare care consideră că vocalele sunt sacre, de
aceea nu sunt scrise niciodată. Vocalele numelui arată
care sunt cele mai profunde credinţe şi cele mai ardente
aspiraţii ale sufletului. Aici se găsesc motivaţiile
esenţiale ale acţiunilor noastre. Vibraţia acestui număr
înnobilează şi aduce o strălucire fermecătoare sufletului,
urmărind întotdeauna să se afle în armonie cu celelalte
vibraţii pentru a ne ajuta să ne exprimăm şi să ne
manifestăm ca fiinţe perfecte
Numărul personalităţii
Această vibraţie este dată de consoanele existente în
nume. Ea descrie influenţa pe care o are lumea exterioară
asupra noastră şi care este prima impresie pe care noi o
lăsăm acestei lumi în care trăim.
Trebuie să mai ştim că fiecare vibraţie poate fi
echilibrată sau poate prezenta un dezechilibru de tip +
(yang, exces) sau – (yin, deficit). De exemplu, dacă
presupunem că o persoană are numărul vieţii 1, ea ar
trebui să aibă în mod natural calităţile specifice acestui
număr. Dacă însă ea nu este conştientă de aceste însuşiri
şi prezintă un dezechilibru de tip -, în loc să fie o
iniţiatoare, un aventurier, o fiinţă curajoasă, ea se va
manifesta ca o fiinţă temătoare, timidă, lipsită de
încredere în sine. În cazul dezechilibrului de tip +, se pot
manifesta agresivitatea şi instictul de dominare.
Valoarea ocultă a numerelor
Numărul 1 denotă aptitudini deosebite în plan executiv
şi administrativ. Cel caracterizat de acest număr trebuie
să-şi dezvolte capacitatea de a fi un bun conducător,
iniţiator şi promotor. Este o persoană originală, foarte
creativă în rezolvarea oricărui gen de probleme; are o
adevărată plăcere în a începe sau a iniţia noi acţiuni. Este
necesar ca mereu cineva să meargă pe urmele sale pentru
a pune la punct detaliile, dar el este cel care ştie să
pornească lucrurile şi să le aşeze pe un anumit făgaş.
Gândeşte repede şi face multe conexiuni – de aceea
poate avansa uşor. Din aceste motive, are posibilitatea de
a ajunge la realizări importante şi de a avea o bună
situaţie financiară. Deseori, acest număr caracterizează o
persoană care conduce o afacere sau care face toate
eforturile pentru a-şi manifesta pe deplin aptitudinile
într-o anumită direcţie. Celui caracterizat de numărul 1 îi
displace să lucreze sub supraveghere; obţine cele mai
bune rezultate atunci când i se dă mână liberă. Este
ambiţios şi hotărât. Pe măsură ce îşi amplifică o voinţă
fermă şi puternică şi curajul necesar susţinerii propriilor
convingeri, devine încrezător în forţele proprii. Deşi îi
este teamă de singurătate, doreşte să fie lăsat singur. Îi
displace rutina şi monotonia. Aspectele negative ale
numărului destinic 1 sunt egoismul şi o viziune
egocentristă asupra vieţii. Cel aflat sub influenţa
numărului 1 poate fi caracterizat de agresivitate şi, dacă
aspectele negative sunt mai dezvoltate, este o persoană
cu care este destul de dificil de trăit. Are un instinct
natural către a domina şi a conduce; îi place să se afle
întotdeauna pe primul loc. Însă nu este necesar să
domine şi să distrugă pentru a conduce şi organiza.
Numărul 2 conferă capacitatea de a comunica uşor şi de
a lucra excelent cu alţi oameni. Cel influenţat de numărul
2 se află în postura mediatorului şi a aducătorului de
pace. În multe privinţe este dependent de ceilalţi; are
cele mai bune rezultate atunci când lucrează în
parteneriat sau în grup. Este extrem de modest şi poate
munci fără a i se recunoaşte meritele sau realizările.
Deseori ceilalţi profită de pe urma ideilor sale, dar
aceasta nu pare să îl deranjeze de vreme ce îi place atât
de mult munca de echipă. Este receptiv la sentimentele
celorlalţi, diplomat în rezolvarea situaţiilor complicate,
amabil, cooperant şi respectuos. Ştie cum să organizeze
oamenii. Este o persoană atentă la detalii, fiind rareori
necesar să revină asupra unui lucru. Prietenos şi plin de
tact, este plăcut de toată lumea. Aspectele negative ale
numărului 2 sunt hipersensibilitatea şi vulnerabilitatea.
Poate deveni foarte timid şi nesigur, apatic şi indiferent.
Numărul 3 este caracteristic scriitorilor, actorilor,
cântăreţilor, profesorilor, moderatorilor, comercianţilor,
compozitorilor – în general celor care lucrează în
domenii legate de comunicare. Cel aflat sub influenţa
numărului 3 poate vinde aproape orice. Este o persoană
plină de imaginaţie şi dă dovadă de talente creatoare în
artă. Optimist, el manifestă prin definiţie mult entuziasm
în viaţă. Prietenos, iubitor, comunicativ, oamenii îl plac
datorită farmecului pe care îl degajă. Abilitatea sa de a
comunica îi inspiră adeseori pe ceilalţi. Menirea sa în
viaţă este să-i inspire şi să-i motiveze pe ceilalţi, să
eleveze spiritele celor din jurul său. Aspectul negativ al
acestui număr este superficialitatea. Persoana
caracterizată de numărul 3 poate fi împrăştiată, comodă
şi înclinată către bârfă. Ordinea şi organizarea sunt
caracteristicile principale ale numărului 4. Destinul celui
28
influenţat de numărul 4 este de a exprima aptitudini
organizaţionale remarcabile asociate unei atitudini
realiste. Este genul de persoană pregătită întotdeauna să
muncească acele lungi şi obositoare ore necesare
perfecţionării unui proiect. Răbdarea şi atenţia la detalii
îi permit să devină un expert în construcţii, în inginerie şi
în toate meşteşugurile. Aspectul pozitiv al numărului 4
este asumarea responsabilităţii; este o persoană care nu
are îndoieli, îşi îndeplineşte obligaţiile, fiind foarte
sistematică şi ordonată. Este foarte serios şi sincer,
cinstit şi devotat. Menirea sa este să ofere ajutorul şi să
devină foarte bun în tot ceea ce face. În caz de
dezechilibru, este posibil să manifeste aspectele negative
ale numărului 4. Obligaţiile cărora este necesar să le facă
faţă tind să creeze frustrare şi sentimente de limitare.
Uneori întreţine anumite atitudini negative în această
privinţă şi acestea îl menţin într-o dispoziţie nu tocmai
pozitivă. El trebuie să evite tendinţele spre rigiditate,
încăpăţânare, dogmatism şi fixare asupra opiniilor sale.
Poate avea tendinţa de a dezvolta şi de a menţine
simpatii şi antipatii puternice şi multe dintre acestea ţin
de prejudecăţi. Tinde să aibă o individualitate
dominatoare şi să utilizeze disciplina în exces. Aceste
tendinţe trebuie, de asemenea, să fie evitate. Este, de
asemenea, necesar să menţină o imagine de ansamblu şi
să nu rămână prizonierul detaliilor şi al rutinei.
Numărul 5 este caracteristic persoanelor multitalentate
şi versatile, care pot face bine foarte multe lucruri.
Specificul numărului 5 este atitudinea liberă şi creatoare
şi, în strădania de a atinge această libertate, cel influenţat
de numărul 5 devine un maestru al adaptabilităţii şi al
schimbării. Este foarte priceput în prezentarea ideilor şi
cunoaşte modul în care trebuie să se apropie de oameni
pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. În mod natural, acest
fapt îi conferă un succes rapid în orice gen de activitate
care presupune comunicarea între oameni. Popularitatea
sa îl poate conduce către anumite forme de divertisment.
Indiferent ce face, este inteligent, analitic şi gândeşte
foarte rapid. În caz de dezechilibru, există posibilitatea
de a manifesta aspectele negative ale acestui număr.
Neliniştea şi nerăbdarea îl opresc din a se menţine mult
timp într-un singur proiect. Uneori poate fi nehotărât şi
dezordonat şi să-şi împrăştie energia în prea multe
direcţii. Îi este foarte dificil să respecte un program de
lucru fix şi regulat sau să menţină orice fel de rutină. Are
tendinţa de a reacţiona puternic atunci când simte orice
fel de restricţie sau limitare în ceea ce priveşte libertatea
de acţiune sau de exprimare. Cu toate că este inteligent,
are tendinţa de a face aceleaşi greşeli din nou şi din nou,
deoarece majoritatea răspunsurilor sale reprezintă
impulsuri momentane şi nu reacţii logice calculate
raţional.
Numărul 6 conferă un remarcabil simţ al
responsabilităţii, al iubirii şi al echilibrului. Cel
influenţat de numărul 6 este conştiincios şi mereu gata
să-şi ofere ajutorul, fiind capabil să reechilibreze orice
situaţie dizarmonioasă. Este foarte înclinat să ofere
ajutorul şi confortul celor care au nevoie. Are o tendinţă
naturală de a lucra cu cei bătrâni şi bolnavi sau cu
persoane care suferă de handicapuri fizice. Deşi poate
avea remarcabile talente artistice şi creative, există o
mare probabilitate să se dedice unei ocupaţii care arată
grija pentru binele comunităţii.
Aspectele pozitive ale numărului 6 sugerează că este o
persoană foarte iubitoare, prietenoasă, care îi apreciază
pe ceilalţi. Dovedeşte o profunzime a înţelegerii care dă
naştere simpatiei, bunătăţii şi generozităţii. Calităţile
numărului 6 fac din el un părinte iubitor şi grijuliu şi
implicat în activităţi domestice. Deschiderea sufletească
şi onestitatea sunt evidente în orice relaţie pe care o are.
În caz de dezechilibru, poate manifesta unele dintre
aspectele negative ale acestui număr. Există o tendinţă
de a fi prea exact şi de a cere prea mult de la sine. În
această privinţă, poate uneori să se sacrifice pe ei înşişi
pentru bunăstarea şi fericirea celorlalţi. În unele cazuri,
pare că nu distinge diferenţa dintre a-i ajuta pe ceilalţi şi
a interveni în treburile acestora. Poate întâmpina
dificultăţi în a–şi exprima propria individualitate datorită
prea multor responsabilităţi şi interese. Are tendinţa de a
se îngrijora mult mai mult decât este cazul.
Gîndirea, analiza şi introspecţia sunt caracteristicile
numărului 7. Dovedeşte discernământ şi există puţine
lucruri care scapă observaţiei şi puterii sale de înţelegere.
Deseori devine o autoritate în domeniul de care se ocupă
- acest domeniu poate fi de natură tehnologică sau
ştiinţifică, religioasă sau ocultă, deoarece este o persoană
care caută cunoaşterea cu o mare pasiune. Poate fi un
foarte bun profesor sau, datorită înclinaţiei către
aspectele spirituale, se poate implica profund în
probleme de natură religioasă sau în cercetarea
psihicului uman. Tinde să opereze pe o lungime de undă
diferită şi, din această cauză, mulţi dintre prietenii săi
nu-l cunosc prea bine. Aspectul pozitiv al numărului 7
este perfecţionismul de care dă dovadă în sensul cel mai
bun al cuvântului. Este foarte logic şi deseori se apropie
la un mod raţional de ceea ce îl înconjoară. Este atât de
raţional uneori încât pare să îi lipsească complet
sentimentul, şi atunci când se confruntă cu o problemă
de natură emoţională, are dificultăţi în a o rezolva. Are
capacităţi excelente de a studia subiecte profunde şi
dificile, de a căuta adevărurile fundamentale.
Trăsătura negativă principală a numărului 7 constă în
gradul limitat de încredere pe care îl acordă celorlalţi
oameni. O tendinţă de a fi extrem de introvertit poate să
îl determine să se considere prea important şi să fie prea
preocupat de persoana sa. Datorită acestui fapt, nu este
foarte adaptabil. Nu îşi arată emoţiile şi nici nu şi le
înţelege foarte bine.
Numărul 8 este caracterizat de aptitudini
organizaţionale şi administrative remarcabile. Cel aflat
sub influenţa numărului 8 poate atinge realizări
uimitoare în afaceri, atunci când se află în posturi de
conducere. Se pricepe să conducă o afacere cu mare
eficienţă. Mare parte din succesul (sau insuccesul) său se
datorează capacităţii (sau incapacităţii) sale de a judeca
corect caracterul oamenilor. Este practic, realist şi
raţional. Aspectele pozitive ale numărului 8 dau naştere
unor oameni ambiţioşi şi orientaţi către îndeplinirea unui
ţel. Nimeni nu are mai multă energie decât el atunci când
trece la realizarea unui proiect. Nimeni nu are mai multă
29
încredere în sine. Este un manager remarcabil deoarece
poate planifica, iniţia şi duce la bun sfârşit proiectele;
este o persoană hotărâtă şi de încredere. Aspectele
negative ale acestui număr sunt rigiditatea şi
încăpăţânarea. Poate deveni ambiţios peste măsură şi
nerăbdător, când semnele progresului întârzie să apară.
Deseori, cere prea mult atât de la sine, cât şi de la cei din
jur. Sunt cazuri în care este prea materialist şi avid după
putere.. Trebuie să evite tendinţa de a pune pe primul loc
în viaţa sa averea sau puterea, în detrimentul altor factori
importanţi din viaţa lui
În cazul numărului 9, aptitudinile fiinţei umane se
manifestă în domenii umaniste. Îi place să-i ajute pe
ceilalţi. Este extrem de eficient şi lucrează cel mai bine
atunci când îşi urmează sentimentele şi când este
receptiv la nevoile celorlalţi. Comunică bine cu oamenii
şi are puterea de a-i inspira. Aceasta arată că poate
deveni un bun profesor sau psiholog. Creativitatea,
imaginaţia şi simţul artistic sunt prezente în cel mai înalt
grad în această vibraţie. Dovedeşte multă înţelegere
umană şi are multe de dăruit celorlalţi. Ambiţia sa
personală se menţine într-o perspectivă pozitivă, fiind
întotdeauna atent la grijile celorlalţi oameni. Este deschis
şi compasiv, idealist şi dezamăgit de lipsa de perfecţiune
din lume. Este, de asemenea, foarte conştient de
sentimentele sale şi de ale celorlalţi. Prietenia, afecţiunea
şi dragostea sunt extrem de importante pentru el.
Aspectele negative ale numărului 9 sunt egoismul şi
centrarea excesivă asupra propriei fiinţe. Dacă nu este
implicat în activităţi spre folosul şi beneficiul celorlalţi,
poate manifesta trăsăturile negative amintite. Menirea sa
este de a se implica în activităţi umanitare, dar poate fi
foarte greu pentru el să-şi asume acest rol. Indiferenţa,
lipsa de implicare şi lipsa de sensibilitate marchează
treapta inferioară a acestei vibraţii.
Valoarea ocultă a literelor
Prezentăm în cele ce urmează corespondenţa existentă
între numere şi literele alfabetului:
1 – AJS; 2 – BKT; 3 – CLU; 4 – DMV; 5 – ENW; 6 –
FOX; 7 – GPY; 8 – HQZ; 9 – IR
Precizăm că Â şi Ă au aceeaşi valoare cu A, Î aceeaşi
valoare cu I, Ş aceeaşi valoare cu S şi Ţ aceeaşi valoare
cu T.
Vom calcula cele trei vibraţii pentru numele de
AVRAMESCU ALINA
1) Numărul destinic
Atribuim fiecărei litere a numelui valoarea
corespondentă şi apoi realizăm adunări succesive ale
numerelor obţinute până când ajungem la o singură cifră:
AVRAMESCU ALINA
14914513313951
1+4+9+1+4+5+1+3+3+1+3+9+5+1 = 50; 5+0 = 5.
Numărul destinic este 5.
2) Dorinţa inimii
Extragem toate vocalele numelui, le atribuim valoarea
corespondentă şi adunăm repetat până când ajungem la o
singură cifră.
AAEUAIAI
11531919
1+1+5+3+1+9+1+9 = 30; 3+0 = 3. Vibraţia
corespondentă dorinţei inimii este 3.
3) Personalitatea
Extragem toate consoanele numelui, le atribuim valoarea
corespondentă şi adunăm repetat până ajungem la o
singură cifră.
VRMSCLN
4941335
4+9+4+1+3+3+5 = 29; 2+9 = 11; 1+1 = 2. Vibraţia
corespondentă personalităţii este 2; comentariul se va citi
din numărul anterior.
Prezentăm în continuare o scurtă descriere a calităţilor
fiecărei litere a alfabetului. Putem folosi acestea pentru a
vedea care sunt acele caracteristici trezite în fiinţa
noastră prin numele pe care îl purtăm; de asemenea,
literele care se repetă într-un nume arată o amplificare a
respectivelor însuşiri. În exemplul de mai sus, este
evidentă repetiţia literei A: Avramescu Alina.
A – Litera A este una dintre energiile cele mai
independente ale alfabetului; caracterizează o persoană
conducătoare şi foarte aventuroasă, plină de încredere în
sine, căreia îi place să înceapă acţiuni. Trebuie să înveţe
din experienţele sale. Acţionează precum un catalizator
care activează vibraţiile din jur. Trebuie să înveţe să nu
mai fie atât de preocupată de propria persoană şi
încăpăţânată.
B – Litera B caracterizează o persoană compasivă,
sensibilă, ce îşi găseşte propriile motivaţii cu ajutorul
celorlalţi. Îşi caută echilibrul şi este foarte bună în
domenii ce necesită diplomaţie, mediere, îmbunătăţire.
Răspunde cel mai bine atunci când este apreciată. Dacă
nu îi lipseşte încrederea în sine, manifestă din plin
bunătate, generozitate şi iubire. Lucrează bine în grup.
C – Litera C caracterizează o persoană creativă şi
spontană. Este mereu nerăbdătoare să-şi exprime
inspiraţiile şi originalitatea; are multă imaginaţie. Este
sociabilă şi prietenoasă, sensibilă şi intuitivă; pentru ea,
bucuria este cel mai puternic factor de motivaţie. Se
manifestă cu succes în domenii artistice. În caz de
dezechilibru, este dezordonată şi împrăştiată.
D – Litera D aparţine constructorului neobosit şi plin de
responsabilitate. Munceşte mult şi din greu, este practic
şi răbdător. Uneori îi este greu să se exprime. Este
cinstit, constant şi respectă adevărul. Este necesar să
înveţe despre autocontrol şi automulţumire.
E – Litera E este caracterizată de cuvintele: inspiraţie,
talent, libertate, mişcare, flexibilitate, sinceritate,
hotărâre. Litera E este semnul unei persoane interesate
de latura spirituală a vieţii. Îi place să înveţe. Are multă
energie şi vitalitate. Este calmă, dar în caz de
dezechilibru manifestă nerăbdare şi impulsivitate.
F – Litera F caracterizează o persoană care simte o
nevoie puternică de a ajuta umanitatea. Apreciază ceea
ce este frumos. Este o fire complexă. Are valori şi
principii la care ţine. Este o persoană foarte critică. Fiind
optimistă şi canalizându-şi energia în direcţii creatoare,
poate fi foarte fericită.
G – Litera G caracterizează o persoană gânditoare,
deseori neînţeleasă de către cei din jur pentru că nu este
foarte comunicativă. Dă dovadă de multă răbdare şi are o
30
puternică dorinţă de a cunoaşte. Trebuie să înveţe să aibă
încredere în oameni. Este o persoană visătoare şi plină de
imaginaţie. Hotărârea şi înţelepciunea de care dă dovadă
o ajută să depăşească obstacolele. Devenind conştientă
de de aspectele spirituale ale vieţii, reuşeşte să atingă o
stare de armonie.
H – Litera H este semnul unei persoane care atinge
succesul în domeniul afacerilor şi finanţelor. Lucrează
metodic şi organizat. Este ambiţioasă şi munceşte din
greu pentru a obţine ceea ce doreşte. Se adaptează greu
schimbărilor. Este interesată de nevoile spirituale ale
fiinţei umane.
I – Litera I caracterizează o persoană care are multă
energie emoţională pe care o exprimă cu intensitate; este
sensibilă şi intuitivă. Ea doreşte să fie de ajutor
umanităţii, dar de multe ori îşi uită scopul, fiind distrasă
de ceea ce se petrece în jurul ei. Are nevoie de
singurătate pentru a realiza care este adevărata sa natură.
De multe ori se sacrifică pe sine pentru a sări în ajutorul
celorlalţi, deoarece are o înţelegere profundă a nevoilor
lor. Are multă creativitate şi energie artistică.
J – Şi persoana caracterizată de litera J este, prin natura
sa, o conducătoare, dar dă dovadă de mai multă prudenţă
decât cea aflată sub semnul literei A. Stilul de a conduce
este original şi progresist, dar are tendinţa de a începe
lucrurile puţin mai greu, deoarece nu este foarte hotărâtă.
Are mult mai multă nevoie de sprijin şi suport decât
persoana caracterizată de litera A. Este optimistă,
inteligentă şi ambiţioasă.
K – Litera K este semnul unei fiinţe înţelepte şi
spirituale, căreia îi place să împărtăşească celorlalţi din
cunoaşterea sa, pentru a-i ajuta. Este o fină observatoare
al detaliilor şi este foarte creativă. Nu îi place să se afle
pe locul doi. Este fericită când i se arată afecţiune şi
răspunde pe măsură.
L – Persoana caracterizată de litera L prezintă o atracţie
magnetică. Este afectuoasă, îi plac oamenii şi este cea
mai mentală dintre literele asociate numărului 3.
Misiunea sa este să exprime bucuria de a trăi şi simţul
originalităţii. Este inteligentă şi poate avea contribuţii
creatoare în domeniul literaturii şi filosofiei. Este
sensibilă şi critică.
M – Litera M caracterizează o persoană foarte
muncitoare. Îşi iubeşte casa şi are o natură protectoare.
Este dificil de cunoscut, pentru că de multe ori se
limitează, fiindu-i teamă să-şi exprime potenţialul. Are
multă intuiţie. Poate fi un bun manager atât în ceea ce
priveşte bunurile materiale, cât şi oamenii.
N – Litera N este semnul unei persoane căreia îi place
schimbarea şi care se află mereu în căutarea aventurii şi
a diversităţii. Este interesată de multe domenii şi
lucrează extrem de bine cu ceilalţi. Ştie cum să-i
motiveze pe ceilalţi şi este progresist în gândire. Este
mai raţional decât celelalte litere corespunzătoate
numărului 5. Are o filosofie personală pe care îi place să
o comunice celorlalţi.
O – Litera O caracterizează o persoană care doreşte să-şi
asume, şi o poate face, multe responsabilităţi. Este o fire
tradiţională şi deseori conservatoare. Se exprimă liber în
domenii creatoare (un astfel de domeniu poate fi şi casa
în care locuieşte). Obţine ceea ce doreşte deoarece, prin plac plantele. Este atras de medicina neconvenţională.
natura sa disciplinată, ştie de ce are nevoie pentru a Are un profund simţ al ordinii în viaţă.
obţine acele lucruri. De-a lungul vieţii este protejată şi X – Litera X caracterizează o persoană care îşi asumă
ajutată. Este o persoană echilibrată. Pune mare preţ pe multe responsabilităţi şi se consumă emoţional din
valorile spirituale în viaţa de zi cu zi. această cauză. Este o persoană care are grijă de ceilalţi, îi
P – Este destul de dificil de descris persoana protejează şi se poate chiar sacrifica pe sine pentru mai
caracterizată de litera P, deoarece nu se exprimă prea binele celorlalţi. Este foarte senzuală. O trage simplitatea
des. Îi place să fie singură pentru a se adânci în şi un mod de viaţă stabil. Are talente artistice şi poate
contemplare; trebuie să înveţe să-şi canalizeze atinge uşor succesul în aceste domenii. Are multă
sentimentele. Este o gânditoare, capabilă de o profundă energie magnetică.
analiză şi introspecţie. De multe ori îi lipseşte hotărârea Y – Litera Y este semnul unei persoane care trebuie să
de a-şi pune în practică ideile. Are multă intuiţie şi înveţe să aibă încredere în intuiţia şi însuşirile sale
capacităţi vizionare. psihice. Înţelege la un mod superior şi profund
Q – Litera Q este semnul unei persoane distinse şi problemele legate de spiritualitate. Lucrează cel mai bine
excentrice. Îi plac realizările materiale şi îşi foloseşte singură, dar se şi simte singură. Poate fi nehotărâtă.
aptitudinile manageriale pentru a obţine ceea ce doreşte. Tehnicile de meditaţie o pot ajuta să dobândească un
Este mereu bine dispusă şi plină de energie. Atrage banii simţ al totalităţii, care va contracara sentimentul de
şi succesul. Este o fiinţă generoasă. În general, nu are singurătate. Misiunea sa este de a revela mistere, lucruri
relaţii stabile sau de lungă durată. ascunse şi a le explica.
R – Litera R caracterizează o persoană care doreşte să fie Z – Litera Z caracterizează o fiinţă extrem de dinamică şi
de folos umanităţii, capabilă de o profundă înţelegere şi capabilă de mari realizări, atrasă de lumea materială şi de
toleranţă. Ştie cum să-i motiveze şi să-i inspire pe cei din cea a puterii. Are multă încredere în sine şi ambiţie. Are
jur. Are multă energie emoţională şi o profundă nevoie calităţile unei naturi organizaţionale şi reacţionează bine
de a fi de folos. Deseori o întâlnim în ipostaza de în crize emoţionale.
profesor, scriitor sau artist.
S – Litera S caracterizează o fiinţă emoţională, atrasă de
spiritualitate. Este capabilă să conducă, dar deseori o
face face într-un mod indirect. Are o personalitate
puternică, este ambiţioasă, dar de multe ori se simte
singură. Independentă şi curajoasă, este un model pentru
ceilalţi în ceea ce priveşte modul de a-şi exprima
emoţiile, mod prin care atrage cooperarea.
T – Litera T caracterizează o persoană căreia îi place
pacea şi armonia şi care va prefera deseori să-i urmeze
pe ceilalţi decât să preia conducerea. Aşteaptă mult de la
ceilalţi şi este foarte răbdătoare şi săritoare. Are mulţi
prieteni şi este foarte apropiat de familia sa. Nu se
îndepărtează prea mult de casă, fiind foarte fericit într-un
mediu plin de afecţiune. Este o persoană generoasă şi un
excelent profesor.
U – Litera U este semnul unei fiinţe foarte receptive şi
agitate. Este fericită când se simte susţinută. Are multă
creativitate şi un simţ artistic dezvoltat care se pot lua
multe forme de-a lungul vieţii sale. Îi poate inspira pe
ceilalţi, dar în acest sens este mai conservatoare.
V – Având multă energie, persoana caracterizată de
litera V este capabilă de mari realizări în toate planurile.
Are o viziune globală şi practică asupra vieţii şi de aceea
reuşeşte să-şi pună ideile în aplicare. Deseori se
stabileşte în alt oraş decât în cel natal. Atrage succesul.
Insuflă celor din jur dinamism şi este una dintre cele mai
puternice energii ale alfabetului.
W – Litera W este semnul unei persoane care are multă
putere de convingere şi un real talent oratoric. Deseori o
întâlnim lucrând în comerţ, acest domeniu implicând şi
călătoriile. Îi place să aibă mulţi prieteni. Este
inteligentă. Deşi îi plac orice fel de confruntări, nu riscă
tot atât de mult precum celelalte litere corespondente
numărului 5. Poate fi uneori confuză şi nehotărâtă. Îi

31