Munții Gutâi

Munții Gutâi sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de

lanțul muntos al Carpaților Orientali. Ei constituie primul segment al lanțului eruptiv neogen
Vihorlat-Gutîi-Harghita, dezvoltat aproape integral pe teritoriul României.

Sunt situați în nord-vestul Carpaților Orientali, în cadrul lanțului munților vulcanici, între
Depresiunea Maramureș la nord, Munții Țibleș și Depresiunea Lăpuș la est, Depresiunea
Copalnic la sud și Depresiunea Baia Mare la vest-nord-vest. La poalele lor este situat orașul
Baia Mare.

Masivul Gutâi este acoperit cu păduri de foioase și conifere, iar în partea superioară de pășuni.
Este traversat de șoseaua Sighetu Marmației - Baia Mare, care se desfășoară peste Pasul Gutâi
situat în vestul Munților Gutâi la 987 metri altitudine, respectiv de șoseaua Sighetu Marmației
- Ocna Șugatag - Cavnic, peste Pasul Strâmbului (Pasul Neteda).

imita nordică a Gutîiului trece pe la sud de localităţile Teceu Mic, Remeţi, Săpînţa,
Cîmpulung la Tisa, Sarasău şi Sighetu Marmaţiei, de pe malul stîng al Tisei, iar cea estică pe
la vest de localităţile Vadu Izei, Berbeşti, Fereşti, Giuleşti, Sat-Şugatag, Hărniceşti. de pe
Mara, traversînd apoi în valea Cosăului prin localităţile Hoteni, Breb şi Budesti.

La vest, limita zonci montane trece pe la est de localităţile Huta-Certeze, Certeze, Negreşti-
Oaş, Vama, Racşa, Orasu Nou, din Depresiunca Oaşului.

La sud, limita cu Depresiunea Baia Mare este netă pe porţiunea Seini-Baia Mare-Baia Sprie,
trecînd apoi prin zona de piemont străbătută de bazinul Văii Cavnicului, pe la nord de satelc
Şişeşti, Dăneşti, Şurdeşti. Legătura cu Munţii Oaşului se face prin Pasul Huta (587 m)
(denumit şi Cireşului sau Sîmbra Oilor) traversat de DN 19, ce leagă localităţile Negreşti-Oaş
şi Sighetu Marmaţiei.

Limita estică a masivului este controversată la literatura geografică şi geologică, fiind trasată
fie prin Pasul Neteda (1058 m) între Valea Cosăului şi Valea Cavnicului, fle mai la est, între
Botiza şi Poiana Bo-tizei sau şi mai la est, între Groşii Tibleşului şi Botiza. Am adoptat ca
limită estică Valea Cavnicului şi Pasul Neteda (Vintilă Mihăilescu, 1968), considerînd că
unitatea montană de la est de acest pas (Munţii Văratecului sau Munţii Lăpuşului), ce face
legătura cu Munţii Tibleşului, se ataşează ca flux turistic mai degrabă acestora decît Munţilor
Gutîi.

Munţii Gutîi sînt alcătuiţi aproape în exclusivitate din roci vulcanice, preponderent andezitice,
fundamentul sedimentar apărînd pe suprafeţe redusa în micile depresiuni intramontane
Chiuzbaia, Ulmoasa, Luna-Şes şi în zonele marginale.
In prezent, în Munţii Gutîi se află 10 zone cu statut de rezervaţie - flora şi fauna, formele de
relief de interes deosebit fiind puse sub regim de ocrotire. Este însă necesar de ştiut că în
aceste rezervaţii circulaţia turistică este permisă numai pe drumurile şi potecile special
amenajate şi marcate, fiind interzisă colectarea de materiale de interes ştiinţific sau
naturalistic, colectarea sau comercializarea de plante, fosile şi minerale din rezervaţii şi, în
general, orice acţiuni ce ar putea prejudicia aspectului şi evoluţiei cadrului natural (focul,
poluarea etc.).

1., Rezervaţia geologică Creasta Cocoşului ocroteşta lama stîncoasă, zimţată, de cca 60-80 m
inăiţime, al cărei nume oglindeşte plastic morfologia ei, cu creneluri ce afectează atît creasta,
cît şi versanţii. Constituită din andezite cu piroxeni, amfiboli şi biotit, ca şi întrcg platoul înalt
al Gutîiului, Creasta Cocoşului reprezintă un contrafort sculptat de eroziunea subaeriană
exercitată pe flancuri, un martor de eroziune avansat spre zona piemontană. Suprafaţa de 50
ha a rezervaţiei include şi o parte a vegetaţiei subalpine ce mărgineşte Creasta Cocoşului.

2., Rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia este situată la baza Vf. Igniş, între Valea Plopilor şi stînca
numită Biserica lui Spiridon, fiind ocrotite depozito diatomitice, în alternanţă cu straturi de
ccnusă vulcanică, cu numeroase impresiuni dc frunze. Aceste depozite s-au format într-un lac
înconjurat dc o pădure deasă. Impresiunile de frunze indică o pădure cu specii de stejar
(Quercus), arin (Alnus), fag (Fagus), paltin (Acer), castan (Castanea), pe lîngă care se mai
găseau mesteceni (Betula), carpeni (Carpinus), Giyptostrobus, Liriodendron, Magnolia, Finus,
Ulmul etc., ceea ce arată că este vorba de o pădure dezvoltată intr-un climat temperat, dar mai
cald decît ccl actual. Flora fosilă de la Chiuzbaia este una dintre cele mai bogate şi mai bine
conservate flore plincene din Romania - fiind identificate 120 de specii fosile, din care 32
pentru prima oară în Romănia, 6 pe plan mondial şi 3 varietăţi noi (Nădisan ş.a., 1976).

3., Cheile Tătarului. Rezervaţia are o suprafaţă de 15 ha, cuprinzînd cheile cu o lungime de
cca 700 m, săpate de Talea Brazilor în lave andezitice. Versantul vestic al văii este aproapc
vertical, cu surplombe, cel estic fiind împădurit, intercalat cu zone de grohotişuri şi rare
ţancuri stîncoase. S-au început lucrările de construcţie a barajului lacului de acumulare
Runcu-Brazi care va inunda o parte a rezervaţiei.

4., Rezervaţia de castan comcstibil dc la Baia Mare constituie cea mai extinsă rczcrvaţie din
Munţii Gutîi, cu o suprafaţă de cca 500 ha, între Tăuţii de Sus şi Tăuţi Măgherăuş, fiind
ocrotit castanul comestibil (Castanea sativa), care aici atinge limita nordică a arealului său de
dezvoltare. Infiintată în anul 1952, în anul 1970 s-a delimitat o zonă de 51 ha ca zonă
ştiinţifică în Culmea Morgăului (între Valea Rosie şi Valea Borcutului).

5., Mlaştini oligotrofe ocrotitc. Sînt ocrotite trei turbării pentru flora specifică: Mlaştina
Vlăşinescu, cu o suprafaţă de 3 ha, cste o zonă cu un strat de turbă de cca 3,5 m grosime,
situată în apropierea staţiunii Izvoare. Aici sînt cantonale cîteva plante rare (Lycopodium
inundutum, Scheuchzeria palustris şi Drosera rotundijolia); Mlastina Tăul lui Dumitru are o
suprafaţă dc 3 ha, turbăria bombată avînd în centru, ca într-un crater, un mic ochi de apă. Sînt
ocrotite şi aici o serie de plante relicte rare;
6., Mlaştina Poiana Brazilor este ocrotită pe o suprafaţă de 4 ha, fiind împădurită cu molizi,
apărînd şi pîlcuri de jnepeni (Pinus montana mugo) şi ienuperi, avînd şi un strat de muşchi de
turbă (Sphagnum sp.)- Se consideră că jnepenii apar aici la cea mai joasă altitudine (970 m)
din Carpaţii romăneşti; Tăul Morăreniîor, lac de baraj natural situat la nord de Vf. Gutîi, are o
suprafaţă de 4 300 m2 şi o adîncime maximă de 20 m. Este ocrotită o suprafaţă de 20 ha,
prezentînd interes atît flora din zona înconjurătoare, cît şi apa lacului, în care au fost
idcntificate mai multe specii de alge, între care şi o nouă specie denumită Cylindrocystis
brebissonii, după numele satului Breb din apropiere (Nădişan ş.a., 1976). Rezervaţia prezintă
interes şi prin fauna prezentă cît şi prin peisaj; Lacul Albastru este situat pe versantul de sud-
vest al Dealului Dosul Minei de la Baia Sprie, avînd un diametru de cca 40 m şi o adîncime de
4 m. Lacul s-a format prin surparea unor galerii de mină, apa fiind mineralizată prin spălarea
haldelor înconjurătoare. Culoarea caracteristică verde-albăstrui a apei este imprimată de
prezenţa ionilor de cupru şi a trioxidului de sulf. Dintre speciile declarate monumente ale
naturii, pe teritoriul Munţilor Gutîi pot fi întîlnite: bulbucii de munte (Trollius europaeus),
cocoşul de munte (Tetra urogalius), acvila ţipătoare (Aquila pomarina), bufniţa (Bubo bubo).

Surse:

https://mormota.ro/muntii-gutai

https://ro.wikipedia.org/wiki/

http://www.maracosau.ro/muntii-gutai