UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE REGIONALĂ ŞI MEDIU

GEOGRAFIA FIZICĂ A
ROMÂNIEI
(Curs nr. 3)

Conf.univ.dr. VIJULIE IULIANA

 Unităţile morfostructurale ale
României
 Unităţi morfostructurale: unitatea de orogen; unitatea de
platformă (Dumitrescu, I. 1962; Coteţ, P., 1973, Ielenicz şi Pătru, 2005);
Unitatea de orogen – ocupă cca. 60% din teritoriul ţării, se
caracterizează prin dominarea formaţiunilor cristaline, inclusiv în
fundamentul unităţilor sedimentare (Posea et al., 1974).

Limita dintre unitatea de orogen şi unitatea de platformă se plasează

la exteriorul Carpaţilor (exteriorul Subc. Moldovei), iar în zona
Curburii limita dintre aceste unităţi urmăreşte aliniamentul:
Focşani-Ploieşti-Găești-Drăgăşani-Filiaşi-Dr.Turnu Severin
(Falia pericarpatică);
- În sudul Carpaţilor, o parte din fundamentul Piemontului Getic,
respectiv jumătatea sa nordică, se suprapune unităţii de orogen,
iar cea sudică aparţine unităţii de platformă;
Unitatea de orogen include 4 mari unităţi morfostructurale:

 1. Unitatea montană carpatică;

 2. Unitatea deluroasă precarpatică;
 3. Unitatea deluroasă intracarpatică;
 4. Unitatea de câmpie pericarpatică.

Unitatea montană carpatică – aparţine orogenului alpino-carpato-

himalayan;

- se compune din unităţile morfostructurale:

Subunitatea cristalino-mezozoică (Posea et al, 1974);
Subunitatea flişului intern (Cr.) şi extern (Pg.);
Subunitatea vulcanică;
Subunitatea sedimentaro-vulcanică;
Subunitatea depresiunilor intracarpatice.
Subunitatea montană cristalino-mezozoică

Alcătuire:
 soclu cristalin + magmatite vechi prehercinice
(granitoide) + înveliş sedimentar Mz.

 Masivele cristaline proterozoice au provenit din

dezmembrarea pe aliniamente de rift şi expansiune a
unor părţii din Placa Euroasiatică.

 Acestea au fost ulterior reluate, regenerate, restructurate

de ciclurile tectogenetice hercinice şi alpine.

 În prezent, ele alcătuiesc masivele cristaline din cele 3

segmente carpatice (Orientali, Meridionali, Occidentali);
Carpaţii Orientali → au rezultat prin subducţia Plăcii Est-Europene
(Moldovenească) sub microplaca Transilvană;
 Se delimitează următoarele fâşii:

Unitatea cristalină;
Unitatea flişului;
Unitatea sedimentaro-vulcanică;
Unitatea vulcanică;
Depresiunile intramontane din C. Orientali.

 Zona cristalino-mezozoică din C. Orientali:

M. Maramureş, Rodna, Bistriţei, Giurgeu, Hăşmaşu Mare (în N);
ea prezintă continuitate până la V. Trotuşului, de acolo apare doar în
fundamentul unităţilor montane, reapărând la suprafaţă în M.
Leaota, Perşani, Postăvaru, Piatra Mare (în S);
 Predomină cristalinul vechi, hercinic;
Unitatea cristalină;
Unitatea flişului;
Unitatea sedimentaro-vulcanică;
Unitatea vulcanică.

Sursa: Mutihac şi Ionesi, 1974.

Unitatea flişului:

 Caracteristica definitorie a flişului este ritmicitatea (pozitivă şi asimetrică); grosimea

este relativ mică 5-20 cm; componenţi: arenit (gresie, nisip) şi lutit (lut) (Săndulescu, M.,
1984, p.38);

 flişurile grezoase (componenta arenitică a ritmului predomină larg asupra celei lutitice,
iar ritmurile sunt groase) (Săndulescu, M., 1984, p.38);

 flişurile şistoase (predomină lutitele) (Săndulescu, M., 1984, p.39);

 flişul calcaros (pe lângă cei doi componenţi se individualizează un al treilea - calcaros
sau marnocalcaros) (Săndulescu, M., 1984, p.39);

 flişul vărgat (lutitele au culori diferite în cadrul aceluiaşi ritm sau în ritmuri diferite);
(Săndulescu, M., 1984, p.39;

 Flişul silicios (arenitele sunt cuarţoase şi cu ciment silicios, iar lutitele adesea silicifiate)
(Săndulescu, M., 1984, p.39);

 flişul curbicortical (uşor ondulat)– predominarea stratificaţiei convolute

(convoluţie=întoarcere, răsucire) a arenitelor (ex. gresiile curbicorticale din flişul
carpatic) (Săndulescu, M., 1984, p.39);
 Caracterul marin al flişului – subliniat de trăsăturile microfaunelor
ce se găsesc în lutitele seriilor de fliş;

 Subsidenţa accentuată a ariei de depunere;

Flişul din Carpaţii Orientali

 Cea mai întinsă arie structo-genetică a C. Orientali se întinde de la

graniţa de N până la V. Dâmboviţei (Mutihac et al., 2004);

 Această unitate s-a format într-o arie de rifting, plasată între blocul
cristalin central-carpatic, care a intrat în constituţia unităţii
cristalino-mezozoice şi marginea labilă continentală a plăcii Est-
Europene.
 Între aceste două unităţi tectonice majore s-a format prin rifting Depres.
Pericarpatică, unde s-au acumulat formaţiuni sedimentare, care au alcătuit
ulterior subunitatea flişului;
 Fosa întregului fliş cuprinde două compartimente despărţite de Cordiliera
Cumană, o treaptă mai înaltă a părţii de vest a fâşiei labile a Plăcii Est-Europene
(Posea, 2004, p. 35);

 Sub raport petrografic, predominante sunt rocile detritice, diferenţierea acestora

fiind determinată de natura, apropierea sau depărtarea sursei principale de
furnizare a materialului sedimentar terigen, dar şi de mobilitatea fundului mării
dintre cele 2 unităţi;

 Axa de maximă scufundare a avut tendinţa de a se deplasa de la V-E, din

interiorul zonei flişului spre exterior, în timp ce formaţiunile din spate se cutau şi
se înălţau;

Detritus – material sedimentar rezultat din sfărâmarea rocilor sub acţiunea agenţilor externi; După
dimensiunea granulelor există: psefite (pietrişuri), psamite (nisipuri), pelite (praf, mâl); Prin cimentare
se formează rocile detritice: gresii, conglomerate, argile, brecii etc.

Ielenicz şi colab., 1999, Dicţionar de Geografie fizică. Editura Corint, Bucureşti.

Fliş calcaros

http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://upload.wikimedia.org
Fliş – alternanţă de gresii cu şisturi argiloase
Alternanţă între şisturi argiloase şi conglomerate
Fliş curbicortical (uşor ondulat)
 V E

- Zona internă a flişului s-a dezvoltat pe un fundament alcătuit din crustă oceanică;
- Formaţiunile sedimentare care s-au acumulat în acest bazin marin sunt de vârstă Cr., iar
faciesul litologic este predominant psefito-psamitic (granulometrie mai mare – pietrişuri şi
nisipuri); Sedimentele ce au alcătuit flişul intern (Cr.) au provenit din masivele cristaline Mz.
ale Carpaţilor;
- faza principală de cutare a flişului intern a fost sf. Cr. - începutul Pg. – corespunde fazei
orogenice alpine LARAMICE.
 În acest interval de cutare s-au format cute solzi (încălecate unele peste altele)
şi pânze de şariaj deversate către exterior;
 Lăţimea maximă a flişului intern se înregistrează la Curbura Carpaţilor
(reprezentat cu verde pe hărţile geologice!).
V E

Flişul extern – are în fundament marginea continentală instabilă a Platformei Est-

Europene;
Spre deosebire de flişul intern, unde predomină rocile mai grosiere, în cadrul flişului
extern (Pg.) este preponderent un facies argilos, aburitic (predomină culorile
negricioase);
 Pentru flişul extern, sursa principală de aluviuni a constituit-o
unitatea de platformă de la exteriorul Carpaţilor, precum şi lanţul
montan care se formase (flişul intern);

 Structogeneza flişului extern – cutarea, falierea, deversarea

cutelor dinspre interior spre exterior s-a produs în Miocenul
inferior (sf. Pg. – începutul Neogenului), în urma mişcărilor
savice şi stirice vechi;

 Din cauza împingerii exercitate de masivele cristalino-mezozoice

dinspre vest, respectiv rezistenței opuse de platforma Est-
Europeană dinspre est, flişul extern încalecă peste formaţiunile de
molasă, de vârstă Mi., din care au provenit ulterior unităţile
subcarpatice;
Valea Tişiţei – M. Vrancei
Wildfliş – formaţiune geologică cu structură haotică, alcătuită dintr-o masă predominant
argiloasă, de culoare închisă, cu aspect de curgere submarină, în care sunt incluse şi blocuri
‘’exotice’’ de mărimi şi origini diferite (olistolite).
Şisturi cenuşii închise până la negru, cutate, ce alternează cu gresii, uneori şi cu conglomerate.
Wildflis – stratele sunt adesea puternic cutate, îndoite, rupte, gresiile sunt crăpate transversal;
 Sursa: Săndulescu, 1984, p.47.

Principalele caracteristici ale wildflişului:

- existenţa unei mase de bază preponderent pelitică (autigene=autohtone);
- existenţa unor elemente străine (alogene =alohtone) de dimensiuni variabile; ele sunt de obicei
mai vechi decât masa de bază şi provin din zone învecinate cu cea de sedimentare; intervenţia
alunecărilor submarine, ca factor determinant în aspectul actual al wildflişului
(Săndulescu, M., 1984, Geotectonica României, p.45).
 Unitatea sedimentaro-vulcanică:

 Alcătuită din formaţiuni sedimentare, în majoritatea lor cu caracter

flişoid, la care se adaugă intruziuni magmatice şi efuziuni vulcanice,
ale căror vârste merg de la cele Mz. → Nz.

Sectorul Ţibleş – Bârgău:

 Alcătuit din formaţiuni sedimentare de tip flişoid, de vârstă Pg.,
străpunse de corpuri magmatice, care s-au consolidat în interiorul
formaţiunii sedimentare sub formă de lacoliţi, dyke-uri, fără să apară
la zi;

 Prin activitatea agenţilor modelatori externi, formaţiunile sedimentare

acoperitoare au fost înlăturate, iar intruziunile magmatice au rămas
mai proeminente în relief sub forma unor cupole, clăi, vf. conice;

 M. Bârgăului – vf. Heniu Mare (1600 m – corp intruziv); Masivul

Ţibleş – un lacolit; M. Maramureşului - Vf. Toroiaga – este însoţit de
apofize (sill-uri, dyke-uri) (Mutihac et al., 2004).
Munţii Bârgăului - Vf. Heniu Mare – magmatic (1611 m)

http://www.predavatel.com/ro/5/bistritanasaud/heniu_02.jpg
 Munţii Ţibleş – un lacolit - Vf. Ţibleş – 1839 m

http://alpinet.org/foto/2008/10/02/NDBjNDFjOTM0ZDYzMzcxYTFjN2E5ZjlkOWUzMzQxMjfoto_78106.jpg
Unitatea vulcanică:

1. Sectorul Oaş-Gutâi:

 Aici au avut loc primele erupţii vulcanice;

Nu păstrează aparate vulcanice, ci doar resturi:
 neck-uri vulcanice (lavă consolidată pe coşurile vechilor
aparate vulcanice);
 platouri vulcanice alcătuite din lavă andezitică (vâscoasă,
acidă) – Platoul Ignişului (M. Gutâi);

- Predomină andezitul de Mara, de Firiza;

- Tufurile vulcanice;
- Fragmente din craterele vulcanice: Creasta Cocoşului;
- Caldeire: caldeira Mara (8 km), caldeira Săpânţa (6 km) –
resturi vulcanice;
Creasta Cocoşului (1428 m) – degajată prin eroziune; altitudinea peretelui: 60 -100 m;
‘’Andezitul de Gutâi’’ – reprezintă ultima manifestare a vulcanismului din regiunea Baia Mare.

http://www.turism-blog.ro/wp-content/gallery/creasta-cocosului/creasta-cocosului-plan-lateral.jpg
Masivul Gutin, Vf. Gutin – reprezintă buza unui crater vulcanic erodat (Coteţ, P., 1973,
Geomorfologia României).

http://www.mdrl.ro/_documente/turism/foto/turist_in_romania/mai_iunie/ioana_hala_rezervatia_creasta_cocosului_maramures.jpg
2. Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita:

- Aici au predominat erupţiile mixte (curgeri+explozii),

aparatele vulcanice au fost de mari dimensiuni şi multe din
craterele vulcanice au fost de tip caldeiră;

- În acest sector neovulcanic, relieful este reprezentat prin:

 cupole vulcanice – ce formează partea centrală a masivelor;
 platouri vulcanice - la periferie (mai ales către Transilvania);
ex. platoul vulcanic al Harghitei, din apropierea Vlăhiţei.

- Prezenţa strato-vulcanilor – erupţii repetate (lave alternante cu

cenuşi vulcanice);
- În Călimani se păstrează caldeira Călimani (diametru de 10 km)
deschisă spre N de râul Neagra (Mutihac et al., 2004);

- Prin eroziune diferenţială au luat naştere stânci uriaşe: „Pietrele

Roşii”, ”12 Apostoli”, stâncile din jurul vârfurilor Tihu (ex.
Nefertiti) şi Ciungetu.

- În Gurghiu: caldeira Fâncel-Lăpuşna (în N) şi Saca-Tătarca (S)

(Mutihac et al., 2004);

- În Harghita: craterul adventiv (secundar – Ciomatu Mare),

caldeira Harghita-Mădăraş (Lacul Sf. Ana şi turbăria Mohoş);

- Ultimele erupţii au avut loc în Cuaternar – apar bazaltele

cuaternare în M. Perşani (Racoş, Hoghiz, Veneţia) (Mutihac et al., 2004);
Caldeira Călimanilor
Munţii Călimani – ‘’12 Apostoli’’ (Martori de eroziune constituiți în aglomerate vulcanice);
Aglomerat vulcanic - rocă piroclastică consolidată, alcătuită din elemente grosiere prinse într-o matrice
tufacee, adesea cu compoziția mineralogică identică cu a fragmentelor. Acesta rezultă în urma unor explozii
vulcanice puternice și se acumulează în apropierea centrelor de erupție; sunt foarte comune în aria de
răspândire a vulcanilor actuali și a celor vechi, stinși. În România, se găsesc în lanțul vulcanic Călimani -
Gurghiu – Harghita și în M-ții Apuseni.
Aglomeratele vulcanice au format în trecut o placă continuă, dar eroziunea diferenţială
a îndepărtat părţile mai puţin cimentate, lăsându-le în loc doar pe cele mai dure. Martorii rămaşi
au forme bizare.
Sursa: Bleahu, M., Brădescu, V., Marinescu, F., 1976. Rezervaţii naturale geologice din România
Vârful Tihu - 1799 m (Stânca Nefertiti)
Lacul Sf. Ana
Tinovul Mohoş
 Bazaltele cuaternare
Coloanele de bazalt sunt situate în
localitatea Racoşul de Jos, pe dreapta
Văii Oltului, la ieşirea din defileul
tăiat de acesta în Munţii Perşani.

Coloanele de bazalt de la Racoş au

luat naştere ca urmare a răcirii
rapide a lavei vulcanice.

Scurgerile lavei au format trei

orizonturi distincte: baza (coloane
scurte până în 2 m, cu secţiuni
hexagonale de 40-60 m), mijlocul
(coloane lungi şi mai groase) şi zona
de deasupra ce prezintă scorii bazaltice
şi piroclastite.

Scorie vulcanică (zgură)= material provenit din lava incomplet degazeificată în contact cu apa.
http://1.bp.blogspot.com/-z74PdcVQ8Ys/Ta3A1mVS6KI/AAAAAAAAAr0/XYV0bvCdVt0/s1600/DSCN5277.JPG
Vulcanul de la Racoş – rezervaţie: zgură, piatră ponce (spuma de mare),
cenuşi, bombe vulcanice, lave întărite, bazalte.
Piatra ponce
Vulcanul sau Micul Canion - Racoş
Depresiunile intramontane din Orientali:
- Sunt cele mai recente;
- Sunt depresiuni tectono-erozive şi de baraj vulcanic:
Maramureş, Dornelor, Giurgeu, Ciuc (Pliocen);
- Depres. tectonice: Comăneşti (fliş extern în fundament,
exondată la sf. Miocenului); Braşov (cea mai nouă depresiune
intramontană definitivată în Pliocen);

Peisaj din depresiunea Maramureş

Zona cristalino-mezozoică din Carpaţii Meridionali:

 Cuprinde în întregime masivele muntoase ale Meridionalilor, Banatului şi M.

Poiana Ruscă.

 Au rezultat în urma coliziunii microplăcii Moesice cu microplaca Transilvană

şi microplaca Panonică (Mutihac et al., 2004);

 Procesele tectonice au fost determinate de deplasarea plăcilor Euroasiatică şi

Africană, cu reflectare în mobilitatea microplăcilor Moesică spre N, Panonică şi
Transilvană spre E şi SE, ca urmare a extinderii Oc. Atlantic (Ielenicz şi Pătru,
2005, p. 33);

 Reprezintă blocuri cristaline cu orientare V-E;

 Autohtonul Danubian s-a rupt din microplaca Moesică, iar Pânza Getică din
microplaca Transilvană;

 În timp, ele au suferit fenomene de cutare şi şariaj (alunecare, încălecare);

EST-EUROPEANE ȘI

EST-EUROPEANĂ
Autohtonul Danubian:

- Apare la zi în masivele Parâng, Retezat, Vâlcan, Cernei, Almăj

şi în Pod. Mehedinţi (Mutihac et al, 2004);

- În SV Meridionalilor, între Olteţ şi Dunăre, autohtonul apare la

zi sub forma ferestrelor tectonice;

- S-a desăvârşit în urma tectogenezei laramice.

Alcătuire:
- Şisturi cristaline (prehercinice, hercinice) + corpuri magmatice
(prealpine) (Mutihac et al., 2004);
- Corpuri magmatice laramice (granitoizi);
- Înveliş sedimentar păstrat doar în anumite zone (ex. M.
Almăjului – între Dunăre şi Vf. Svinecea Mare).
Autohtonul Danubian: Munții Parâng, Retezat, Vâlcan, Cernei, Almăj, Pod. Mehedinţi; Între Olteţ şi Dunăre, Autohtonul apare la zi
sub forma ferestrelor tectonice; Pânza Getică: Măgura Codlei, Iezer-Păpuşa, M. Căpăţânii, M. Lotrului, M. Cândrel, Sebeş
(Şureanu), sudul M. Poiana Ruscă, Muntele Mic, V M. Almăj şi Semenic, M. Godeanu (apare sub forma unor petice de acoperire);
Pânza Getică (mai puternic metamorfozată), reprezentată cu roz pe
harta geologică!

 Apare între Olt şi Dunăre (Mutihac et al., 2004);

 Acolo unde Pânza Getică acoperă Autohtonul, aceasta reprezintă
un petec de acoperire;

 De la valea Oltului spre E, aceasta este acoperită de Pânza

Supragetică a Făgăraşului, însă reapare în masivul Iezer-Păpuşa
(Mutihac et al., 2004);

Include:
 Măgura Codlei, Iezer-Păpuşa, M. Căpăţânii, M. Lotrului, M.
Cândrel, Sebeş (Şureanu), sudul M. Poiana Ruscă, Muntele Mic, V
M. Almăj şi Semenic, M. Godeanu (apare sub forma unor petice de
acoperire);

 Acoperă complet aria dintre Olt şi Olteţ (Mutihac et al., 2004);

 Este alcătuită din cristalin vechi prehercinic (lipsesc şisturile
cristaline hercinice) (Mutihac et al., 2004);

 Este străbătută de corpuri magmatice prealpine – granitoide

(Mutihac et al., 2004);

Învelişul sedimentar, ca şi în domeniul danubian, aparţine Pz.

sup. şi Mz.

Exemple:
- zona Reşiţa – Moldova Nouă;
- zona Vânturariţa (Masivul Vânturariţa-Buila).
Altitudinile actuale ale Meridionalilor se datorează:
Tectonicii:
• masivele au fost fracturate (faliate), faliile au separat sectoare cu o
dinamică diferită în timpul fazelor orogenice, astfel unele sectoare
au suferit înălţări mai puternice;

Masivele nu se puteau înălţă diferit dacă ar fi format un singur bloc;

• Pânza Getică avea grosimi diferite pe spaţii largi; eroziunea ei, de

către agenţii modelatori externi, începuse înainte de şariajul
acesteia peste Autohtonul Danubian;
• munţii (inclusiv Autohtonul) se înălţau şi pe măsură ce Pânza
Getică era erodată de agenţii modelatori externi;
Depresiunile intramontane:

 Reprezintă regiuni scufundate care au funcţionat un

timp ca bazine de sedimentare, ulterior au fost exondate;

 Depresiunile Petroşani, Brezoi-Titeşti (Loviştei), Haţeg

(cele mai vechi din Carpaţi - Oligocen), Almăj
(Bozovici);

 prezintă două etaje structurale:

- un fundament alcătuit din formaţiuni cristaline
metamorfozate şi o cuvertură sedimentară, uneori cutată
sau faliată;
 Bibliografie
 Anastasiu, N., Mutihac, V., Grigorescu, D., Popescu, Gh.C., 1998. Dicţionar de geologie. Editura Didactică şi
Pedagogică R.A, Bucureşti.
 Bleahu, M., Brădescu, V., Marinescu, F., 1976. Rezervaţii naturale geologice din România. Editura Tehnică,
Bucureşti.
 Bojoi, I., 2000. România. Geografie Fizică, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi.
 Coteţ, P. 1973. Geomorfologia României. Editura Tehnică, Bucureşti.
 Cruceu, N., 2008. Introducere în Geografia regională a României. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Dumitrescu, I., 1962. Curs de geologie structurală cu principii de geotectonică şi cartare geologică. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Ielenicz, M., 1999, Dealurile şi podişurile României. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Ielenicz, M., Pătru, I., Ghincea, M., 2003. Subcarpaţii României. Editura Universitară, Bucureşti.
 Ielenicz, M., 2005. Geografia fizică a României. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul pentru învăţământul
rural, ISBN 973-0-04221-7.
 Ielenicz, M., Pătru, I., 2005. Geografia fizică a României. Editura Universitară, Bucureşti, ISBN 973-7787-47-1.
 Irimuş, I., 1998. Relieful pe domuri şi cute diapire în Depresiunea Transilvaniei. Presa Univ. Clujeană.
 Irimuş, I.A., 2003, Geografia Fizică a României, Editura casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
 Nicolae, P., 2001. Geografia fizică a României. note de curs.
 Mirăuţă, O., 1969, Miocenul subcarpatic din regiunea Moineşti-Tazlău, D.d.S, Inst. Geol., vol.LIV/3 (1966-1967)
 Mutihac, V., Stratulat, M.I., Fechet, R.M. 2004. Geologia României. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României. Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
 Posea, G., 2002. Geomorfologia României. Relief – tipuri, geneză, evoluţie, regionare. Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, p.444.
 Posea, G., 2003. Geografia Fizică a României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Săndulescu, M., 1984. Geotectonica României. Editura Tehnică, Bucureşti.
 http://doru.juravle.com/cursuri/cursuri_2011-2012.php
 http://doru.juravle.com/cursuri/geologia_romaniei_vol01.php
 http://doru.juravle.com/cursuri/geologia_romaniei_vol02.php