Receptarea critică

Romanul de debut al lui Slavici, intitulat ,,Mara a fost conceput inițial ca

nuvelă, fiind amplificat ulterior, potrivit istoricului literar Dimitrie Vatamaniuc ¹
până la dimensiunile unui roman. Primele cronici literare dedicate Marei îl
categorisesc ca nuvelă- articolul publicat în 1/13 ianuarie 1894 în ziarul Gazeta
Bucovinei ,,I.Slavici face începutul unei novele intitulată Mara...Nu putem ghici
ce dezvoltare va lua acțiunea acestei nuvele al cărei început este scris
magistral.’’²
Catalogarea Marei ca nuvelă îl face pe criticul literar mai sus menționat să
arate convingerea autorului că opera sa literară nu va putea fi o frescă socială
așa cum își dorea.
De asemenea tot el a susținut că opera literară a depășit însă intenția autorului,
iar ca urmare a lărgirii în timp a noțiunii de roman, Slavici și-a subintitulat
creația roman cu ocazia primei publicări ăn volum în 1906.
Prima publicare a romanului Mara s-a făcut sub formă de foileton în
revista literară ,,Vatra .Prima publicare în volum a fost realizată în anul 1906 la
Budapesta, și s-a văndut anevoios. Romanul a mai fost retipărit ăn 1925 de către
Editura Cartea Românească din București.
Apariția romanului Mara nu a stârnit un mare ecou în România, unde
mulți critici și cititori au considerat, așa cum mărturisea Pompiliu Marcea,
scrierea neizbutită, dar a fost primită cu entuziasm de către românii transilvăneni
si bucovineni.
Scriitorul Duiliu Zamfirescu a fost dintre cei mai ostili și violenți critici ai
scriitorului spunând într-o scrisoare adresată lui Iacob Negruzii ,,Ieri am primit
nr 1 din ,,Vatra’’, revistă cu icoane. Pentru un număr de debut e slăbuț; o proză
1
ritmată de Coșbuc, o novelă dulceagă de Slavici și o anecdotă de Caragiale. Or
ne-am făcut noi pretențioși, ori scriitorii populari ca Slavici și-au trăit traiul –
faptul e că grozav îmi pare de mediocru''³
Nicolae Iorga într-o recenzie publicată ăn revista Semănătorul a lăudat-o
cu rezerve, critici formulate venind si din partea lui Ovid Densușianu care era
nemulțumit de limbajul simplu și popular al autorului, deși acesta recunoștea
meritele romanului.
Alți citici ai vremii, precum Mihail Dragomirescu, în ,,Convorbiri critice”
din martie 1907 considera că Mara este o operă literară ,,confuză și difuză” și că
nu ar fi o creație reprezentativă pentru Slavici, fiind inferioară nuvelelor.⁴
Alți critici cunoscuți precum  Constantin Dobrogeanu-Gherea, Garabet
Ibrăileanu și Eugen Lovinescu au ignorat opera literară a lui Slavici,⁵ iar judecata
critică părea că-l condamnase definitiv pe scriitorul de origine ardeleană.⁶

După cum arată si George Munteanu în ,,Istoria literaturii române , Slavici

a fost recunoscut timpuriu doar de Eminescu, Maiorescu și Iorga și abia mai
tărziu de Călinescu, Ion Breazu și alții. Slavici a rămas cu toate acestea un fel de
,,cenușăreasă a celorlalți clasici ai noștri de întâia mărime.⁷
George Călinescu este cel care are o contribuție decisivă în schimbarea
opticii asupra operei lui Slavici. El spune că : ,, Pentru epoca în care apărut ,
Mara trebuia să însemne un eveniment, și astăzi privind înapoi, romanul acesta
apare ca un pas mare în istoria genului...Cu mult înaintea lui Rebreanu, Slavici
zugrăvise puternic sufletul țărănesc de peste munți și cu atâta dramatism, încât
romanul este aproape o capodoperă.”⁸
De asemenea Călinescu aduce aprecieri și în ceea ce privește construcția
romanului ca fiind ,,sigură și bine rostogolită, cu nimic artificial nicăieri, iar
încheierea vine cănd toate faptele sunt coapte spre a-și da rodul.⁹
Dar abia in deceniile sapte-opt ale veacului nostru adevarata modernitate a
lui SLAVICI incepe a fi pusa in evidenta, descifrandu-i-se prezenta in opera a

2
unor straturi de profunzime, ca "reflexia in fictiune a subconstientului auctorial"
(Magdalena Popescu) sau a unei "morale istorice" (M. Zaciu).
Puternicul „efect de real" provine, printre altele, dupa cum observa
Magdalena Popescu, din acuitatea excepțională a perceperii relațiilor
interumane, calitate pe care n-o avusese nici un alt scriitor înaintea lui: se
deschide astfel un întreg teritoriu uman necunoscut până la el. Slavici așează,
așadar, proza noastră pe traiectoria pe care azi încă o străbatem, iar lucrarea
Magdalenei Magdalena Popescu are menirea să ne facă limpede acest adevăr
ignorat. Aparținînd unei epoci de amplă mișcare a structurilor sociale, care-și
căuta acum un nou echilibru în locul celui "patriarhal", SLAVICI îsi creează
opera într-un subtil acord cu sensul intim al acestei epoci, chiar și atunci când, in
ultima parte a vieții, gesturile sale sociale par a veni in contradicție cu ea.
Și Tudor Vianu vorbește despre Slavici ca fiind ,,creatorul acelui realism
țărănesc care ,,fixează nu numai tipul unui scriitor, cum ardealul a produs mai
mulți de la el încoace, dar și un tip social mai general, în care s-a recunoscut
multă vreme sănătatea sufletească a regiunii” ¹º
Pompiliu Marcea spunea despre Slavici că în romanul ,,Mara” acesta
realizează ,, tablouri de o mare autenticitate, în care se mișcă personaje
memorabile ....Determinarea socială a eroilor, fixarea lor riguroasă în ipostaze
caracteristice a categoriilor pe care le reprezintă, influența pe care cadrul general
uman o exercită asupra acestoraformează o altă latură de rezistență a
romanului.” concluzionând ,,Slavici a atins crestele...Slavici este deci un
victorios. ¹¹

3
 BIBLIOGRAFIE

1.Dimitrie Vatamaniuc, Ioan Slavici. Opera literară, 1970, p. 182

2.Idem 1
3.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în
prezent, 1982
4.George Munteanu, Istoria literaturii române, 1980, p 558
5. Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968, p. 379
6,idem 5
7.idem 3
8.idem 7
9.idem 8
10. Șerban Cioculescu, Vladimir Streiniu, Tudor Vianu , Istoria literaturii
române moderne,1971,p 264
11. Pompiliu Marcea, Ioan Slavici, 1968
12. Magdalena Popescu , Slavici