Sunteți pe pagina 1din 37

Cadrul juridic al prelevării şi efectuării transplantului

 Legislaţie în vigoare
 Probleme de etică.

CAPITOLUL I - DISPOZITII GENERALE

Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 - privind reforma in domeniul sanatatii –


extras – TITLUL VI: Efectuarea prelevarii si transplantului de organe,
tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic
ARTICOLUL 141
Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana se
fac in scop terapeutic, in conditiile prezentului titlu.
ARTICOLUL 142
In intelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au urmatoarele
semnificatii:
a) celula - unitatea elementara anatomica si functionala a materiei vii. In
sensul prezentei legi, termenul celula/celule se refera la celula umana
individuala sau la o colectie de celule umane, care nu sunt unite prin nici o
forma de substanta intercelulara;
b) tesut - gruparea de celule diferentiata, unite prin substanta aintercelulara
amorfa, care formeaza impreuna o asociere topografica si functionala;
c) organ - partea diferentiata in structura unui organism, adaptata la o functie
definita, alcatuita din mai multe tesuturi sau tipuri celulare, prezentand
vascularizatie si inervatie proprii;
d) prelevare - recoltarea de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine
umana sanatoase morfologic si functional, cu exceptia autotransplantului de
celule stem hematopoietice cand celulele sunt recoltate de la pacient, in
vederea realizarii unui transplant;
e) transplant - acea activitate medicala prin care, in scop terapeutic, in
organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, tesut ori celula.
Reglementarile cuprinse in prezenta lege se adreseaza inclusiv tehnicilor de
fertilizare in vitro;
f) donator - subiectul in viata sau decedat, de la care se preleveaza organe,
tesuturi si/sau celule de origine umana pentru utilizare terapeutica;
g) primitor - subiectul care beneficiaza de transplant de organe si/sau tesuturi
si/sau celule.
ARTICOLUL 143
Coordonarea, supravegherea, aprobarea si implementarea oricaror dispozitii
privind activitatea de transplant revin Agentiei Nationale de Transplant.

CAPITOLUL II - DONAREA SI DONATORUL DE ORGANE,


TESUTURI SI CELULE DE ORIGINE UMANA

ARTICOLUL 144
Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana de la donatorul in
viata se face in urmatoarele conditii:
a) prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana, in scop
terapeutic, se poate efectua de la persoane majore in viata, avand capacitate
de exercitiu deplina, dupa obtinerea consimtamantului informat, scris, liber,
prealabil si expres al acestora, conform modelului prevazut in anexa nr. 1. Se
interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la persoane fara
capacitate de exercitiu;
b) consimtamantul se semneaza numai dupa ce donatorul a fost informat de
medic, asistentul social sau alte persoane cu pregatire de specialitate asupra
eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional,
rezultate din actul prelevarii;
c) donatorul poate reveni asupra consimtamantului dat, pana in momentul
prelevarii;
d) prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana ca
urmare a exercitarii unei constrangeri de natura fizica sau morala asupra unei
persoane sunt interzise;
e) donarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana nu
pot face obiectul unor acte si fapte juridice, in scopul obtinerii unui folos
material sau de alta natura.
f) donatorul si primitorul vor semna un act legalizat prin care declara ca
donarea se face in scop umanitar, are caracter altruist si nu constituie
obiectul unor acte si fapte juridice in scopul obtinerii unui folos material sau
de alta natura, conform modelului prevazut in anexa nr. 1.
ARTICOLUL 145
(1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la potentiali
donatori minori in viata, cu exceptia cazurilor prevazute in prezenta lege.
(2) Prin derogare de la alin. (1), in cazul in care donatorul este minor,
prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face in
urmatoarele conditii:
a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la
minori se poate face numai cu consimtamantul minorului daca acesta a
implinit varsta de 14 ani si cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al
parintilor, tutorelui sau al curatorului. Daca minorul nu a implinit varsta de
14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal;
b) in cazul donatorului care are cel putin 14 ani, consimtamantul acestuia,
scris sau verbal, se exprima in fata presedintelui tribunalului in a carui
circumscriptie teritoriala se afla sediul centrului unde se efectueaza
transplantul, dupa efectuarea obligatorie a unei anchete de catre autoritatea
tutelara competenta, conform modelului prevazut in anexa nr. 2.
(3) Refuzul scris sau verbal al minorului impiedica orice prelevare.
ARTICOLUL 146
(1) Prelevarea de organe, tesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua
cu avizul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, constituita in
cadrul spitalului in care se efectueaza transplantul; aceasta comisie va evalua
motivatia donarii si va controla respectarea drepturilor pacientilor, conform
modelului prevazut in anexa nr. 1.
(2) Comisia de avizare a donarii de la donatorul viu va avea urmatoarea
componenta: un medic cu pregatire in bioetica din partea colegiului
medicilor judetean sau al municipiului Bucuresti, un psiholog sau un medic
psihiatru si un medic primar, angajat al spitalului si avand atributii de
conducere in cadrul acestuia, neimplicat in echipa de transplant.
(3) Aceasta comisie va functiona conform unui regulament emis de Agentia
Nationala de Transplant, cu consultarea Comisiei de bioetica a Ministerului
Sanatatii Publice. Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului
sanatatii publice.
(4) Comisia va evalua atat donatorul, cat si primitorul care vor fi supusi unui
examen psihologic si/sau psihiatric, avand ca scop testarea capacitatii de
exercitiu, precum si stabilirea motivatiei donarii.
(5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog
sau psihiatru, independent atat de echipa care efectueaza transplantul, cat si
de familiile donatorului si primitorului.
(6) Prelevarea, de la donatori vii, de sange, piele, sperma, cap femural,
placenta, sange din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi
utilizate in scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetica
cuprinse in regulamentul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu,
fara a fi necesar avizul acestei comisii.
(7) Datele privind donatorul si receptorul, inclusiv informatiile genetice, la
care pot avea acces terte parti, vor fi comunicate sub anonimat, astfel incat
nici donatorul, nici receptorul sa nu poata fi identificati.
(8) Daca donatorul nu doreste sa-si divulge identitatea, se va respecta
confidentialitatea donarii, cu exceptia cazurilor in care declararea identitatii
este obligatorie prin lege.
ARTICOLUL 147
Prelevarea de organe, tesuturi si celule de la donatorul decedat se face in
urmatoarele conditii:
1. se defineste ca donator decedat fara activitate cardiaca persoana la care s-a
constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabila si ireversibila, confirmata
in spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fara activitate
cardiaca se face conform protocolului de resuscitare, prevazut in anexa nr. 6,
exceptie facand situatiile fara echivoc;
2. se defineste ca donator decedat cu activitate cardiaca persoana la care s-a
constatat incetarea ireversibila a tuturor functiilor creierului, conform
protocolului de declarare a mortii cerebrale prevazut in anexa nr. 3;
3. declararea mortii cerebrale se face de catre medici care nu fac parte din
echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, tesuturi si celule de
origine umana;
4. prelevarea de organe, tesuturi si/sau celule de la persoanele decedate se
face numai cu consimtamantul scris a cel putin unu dintre membrii majori ai
familiei sau al rudelor, in urmatoarea ordine: sot, parinte, copil, frate, sora.
In absenta acestora, consimtamantul va fi luat de la persoana autorizata, in
mod legal, conform legislatiei in domeniu, sa il reprezinte pe defunct; in
ambele situatii se procedeaza conform modelului prevazut in anexa nr. 4;
5. prelevarea se poate face fara consimtamantul membrilor familiei daca, in
timpul vietii, persoana decedata si-a exprimat deja optiunea in favoarea
donarii, printr-un act notarial de consimtamant pentru prelevare sau
inscrierea in Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule,
conform modelului prevazut in anexa nr. 5;
6. prelevarea nu se poate face sub nici o forma daca, in timpul vietii,
persoana decedata si-a exprimat deja optiunea impotriva donarii, prin act de
refuz al donarii avizat de medicul de familie sau prin inscrierea in Registrul
national al celor care refuza sa doneze organe, tesuturi si celule. Actul de
refuz al donarii, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de catre
apartinatori coordonatorului de transplant.
ARTICOLUL 148
(1) Prelevarea de organe, tesuturi si celule de la donatori decedati se
efectueaza numai dupa un control clinic si de laborator care sa excluda orice
boala infectioasa, o posibila contaminare sau alte afectiuni care reprezinta un
risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ,
tesut sau celula in parte.
(2) Repartitia organelor, tesuturilor si celulelor de origine umana prelevate la
nivel national se efectueaza de catre Agentia Nationala de Transplant, in
functie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, tesuturilor
si celulelor de origine umana in cadrul sistemului de transplant din Romania.
(3) In conditiile in care pe teritoriul national nu exista nici un primitor
compatibil cu organele, tesuturile si celulele de origine umana disponibile,
acestea pot fi alocate in reteaua internationala de transplant, pe baza unei
autorizatii speciale emise de Agentia Nationala de Transplant, conform
modelului prevazut in anexa nr. 7.
(4) Tesuturile si celulele de origine umana prelevate pot fi utilizate imediat
pentru transplant sau pot fi procesate si depozitate in bancile de tesuturi si
celule, acreditate sau agreate de Agentia Nationala de Transplant.
(5) Transplantul de tesuturi sau celule de origine umana se efectueaza numai
din bancile acreditate sau agreate de Agentia Nationala de Transplant.
(6) Fiecare prelevare de organ, tesut sau celula de origine umana este
anuntata imediat si inregistrata in Registrul national de transplant, conform
procedurilor stabilite de Agentia Nationala de Transplant.
(7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe si tesuturi de la o persoana
decedata vor asigura restaurarea cadavrului si a fizionomiei sale prin ingrijiri
si mijloace specifice, inclusiv chirurgicale daca este necesar, in scopul
obtinerii unei infatisari demne a corpului defunctului.
(8) Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umana, in cazuri
medico-legale, se face numai cu consimtamantul medicului legist si nu
trebuie sa compromita rezultatul autopsiei medico-legale, conform
modelului prevazut in anexa nr. 8.
(9) Introducerea sau scoaterea din tara de organe, tesuturi, celule de origine
umana se face numai pe baza autorizatiei speciale emise de Agentia
Nationala de Transplant, dupa modelul prevazut in anexa nr. 7, respectiv
anexa nr. 9, conform legislatiei vamale.
(10) Se interzice divulgarea oricarei informatii privind identitatea
donatorului cadavru, precum si a primitorului, exceptand cazurile in care
familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum si cazurile in
care declararea identitatii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul
si receptorul, inclusiv informatiile genetice, la care pot avea acces terte parti,
vor fi comunicate sub anonimat, astfel incat nici donatorul, nici receptorul sa
nu poata fi identificati.
(11) Agentia Nationala de Transplant poate acorda servicii funerare si/sau
transportul cadavrului, in cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe
si/sau tesuturi si/sau celule.
(12) Dupa fiecare prelevare de organe, tesuturi si/sau celule de la donatorii
cadavru se vor completa, cu datele din momentul prelevarii, Fisa de
declarare a donatorului si Fisa de prelevare de organe si tesuturi, prevazute
in anexa nr. 10.
(13) Agentia Nationala de Transplant stabileste un sistem de vigilenta pentru
raportarea, investigarea, inregistrarea si transmiterea informatiilor despre
incidentele grave si reactiile adverse severe care pot influenta calitatea si
siguranta organelor, tesuturilor si celulelor, ce pot fi datorate procurarii,
testarii, procesarii, stocarii si distributiei acestora, astfel incat orice reactie
adversa severa observata in timpul sau dupa procedura de transplant ar putea
fi legata de calitatea si siguranta organelor, tesuturilor si celulelor.
CAPITOLUL III - TRANSPLANTUL DE ORGANE, TESUTURI SI
CELULE DE ORIGINE UMANA

ARTICOLUL 149
Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana se efectueaza
numai in scop terapeutic.
ARTICOLUL 150
Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana se efectueaza cu
consimtamantul scris al primitorului, dupa ce acesta a fost informat asupra
riscurilor si beneficiilor procedeului, conform modelului prevazut in anexa
nr. 11.
ARTICOLUL 151
(1) In cazul in care primitorul este in imposibilitatea de a-si exprima
consimtamantul, acesta poate fi dat in scris de catre unul din membrii
familiei sau de catre reprezentantul legal al acestuia, conform modelului
prevazut in anexa nr. 11.
(2) In cazul primitorului aflat in imposibilitatea de a-si exprima
consimtamantul, transplantul se poate efectua fara consimtamantul prevazut
anterior daca, datorita unor imprejurari obiective, nu se poate lua legatura in
timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar intarzierea ar
conduce inevitabil la decesul pacientului.
(3) Situatia descrisa la alin. (2) va fi consemnata de medicul sef de sectie si
de medicul curant al pacientului, in formularul prevazut in anexa nr. 12.
ARTICOLUL 152
In cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu,
consimtamantul va fi dat de parinti sau de celelalte persoane care au calitatea
de ocrotitor legal al acestora, dupa caz, conform modelului prevazut in anexa
nr. 13.
 CAPITOLUL IV - FINANTAREA ACTIVITATII DE TRANSPLANT

ARTICOLUL 153
Costul investigatiilor, spitalizarii, interventiilor chirurgicale,
medicamentelor, materialelor sanitare, al ingrijirilor postoperatorii, precum
si cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta dupa cum
urmeaza:
a) din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, pentru
pacientii inclusi in Programul national de transplant;
b) de la bugetul de stat, pentru pacientii inclusi in Programul national de
transplant;
c) prin contributia personala a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de
asigurari voluntare de sanatate;
d) donatii si sponsorizari de la persoane fizice sau juridice, organizatii
neguvernamentale ori alte organisme interesate.
CAPITOLUL V - SANCTIUNI

ARTICOLUL 154
Organizarea si efectuarea prelevarii de organe, tesuturi si/sau celule de
origine umana, in scopul transplantului, in alte conditii decat cele prevazute
de prezentul titlu, constituie infractiune si se pedepseste conform legii
penale.
ARTICOLUL 155
Prelevarea sau transplantul de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine
umana fara consimtamant dat in conditiile prezentului titlu constituie
infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 7 ani.
ARTICOLUL 156
Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci cand prin
aceasta se compromite o autopsie medico-legala, solicitata in conditiile legii,
constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani.
ARTICOLUL 157
(1) Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 5 ani fapta
persoanei de a dona organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umana, in
scopul obtinerii de foloase materiale sau de alta natura, pentru sine sau
pentru altul.
(2) Determinarea cu rea-credinta sau constrangerea unei persoane sa doneze
organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umana constituie infractiune si
se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani.
(3) Publicitatea in folosul unei persoane, in scopul obtinerii de organe si/sau
tesuturi si/sau celule de origine umana, precum si publicarea sau
mediatizarea unor anunturi privind donarea de organe si/sau tesuturi si/sau
celule umane in scopul obtinerii unor avantaje materiale sau de alta natura
pentru sine, familie ori terte persoane fizice sau juridice constituie
infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
ARTICOLUL 158
(1) Organizarea si/sau efectuarea prelevarii de organe si/sau tesuturi si/sau
celule de origine umana pentru transplant, in scopul obtinerii unui profit
material pentru donator sau organizator, constituie infractiunea de trafic de
organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umana si se pedepseste cu
inchisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si cumpararea de organe, tesuturi
si/sau celule de origine umana, in scopul revanzarii, in vederea obtinerii unui
profit.
(3) Tentativa se pedepseste.
ARTICOLUL 159
Introducerea sau scoaterea din tara de organe, tesuturi, celule de origine
umana fara autorizatia speciala emisa de Agentia Nationala de Transplant
constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani.

CAPITOLUL VI - DISPOZITII TRANZITORII SI FINALE

ARTICOLUL 160
(1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umana
se efectueaza de catre medici de specialitate, in unitati sanitare publice sau
private autorizate de Ministerul Sanatatii Publice si acreditate, la propunerea
Agentiei Nationale de Transplant.
(2) Conditiile de acreditare a unitatilor sanitare prevazute la alin. (1) sunt
stabilite de Agentia Nationala de Transplant, iar acreditarea se face prin
ordin al ministrului sanatatii publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite
prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, in conformitate cu
legislatia europeana in domeniu.
(3) Agentia Nationala de Transplant poate suspenda sau revoca acreditarea
in cazul in care inspectiile efectuate impreuna cu autoritatea nationala
competenta in domeniul securitatii sanitare a produselor de origine umana
pentru utilizare terapeutica constata ca unitatea sanitara respectiva nu
respecta prevederile legale in vigoare. Inspectiile vor fi efectuate periodic,
iar intervalul dintre doua inspectii nu trebuie sa depaseasca 2 ani.
(4) Unitatile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a fiecarui
act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum si fiecarui produs
asociat cu el. Pentru tesuturi si celule este necesara etichetarea codificata
care sa permita stabilirea unei legaturi de la donator la primitor si invers.
Informatiile vor fi pastrate cel putin 30 de ani.
(5) Unitatile sanitare acreditate pentru activitatea de procesare si/sau
utilizare de tesuturi si/sau celule vor pastra o inregistrare a activitatii lor,
incluzand tipurile si cantitatile de tesuturi si/sau celule procurate, testate,
conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum si originea si destinatia
acestor tesuturi si/sau celule pentru utilizare umana. Ele vor trimite anual un
raport de activitate Agentiei Nationale de Transplant.
ARTICOLUL 161
Unitatile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular si/sau
celular vor trebui sa desemneze o persoana responsabila pentru asigurarea
calitatii tesuturilor si/sau celulelor procesate si/sau utilizate in conformitate
cu legislatia europeana si cea romana in domeniu. Standardul de instruire
profesionala a acestei persoane va fi stabilit prin norme.
ARTICOLUL 162
Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate in
termen de 90 de zile de la publicarea legii si vor fi aprobate prin ordin al
ministrului sanatatii publice.
ARTICOLUL 163
Anexele nr. 1 - 13 fac parte integranta din prezenta lege.
ARTICOLUL 164
La data intrarii in vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998 privind
prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, cu modificarile
ulterioare, si art. 17 alin. (3), art. 21, 23 si 25 din Legea nr. 104/2003 privind
manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la
cadavre in vederea transplantului, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificarile si
completarile ulterioare, se abroga.
Prevederile prezentului titlu transpun Directiva 23/2004/CE a Parlamentului
European si a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de
calitate si siguranta asupra donarii, procurarii, testarii, procesarii,
conservarii, depozitarii si distribuirii tesuturilor si celulelor umane.

Dileme etice frecvent intalnite in transplantul de organe

Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila in


rezolvarea unor maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii
genetice.

Aceasta nu inseamna neaparat o ameliorare a problemei donatorilor sau o


accesibilitate mai mare a tehnicilor de transplant.
Lipsa donatorilor ramane una dintre cele mai importante probleme.
Compatibilitatea si necesitatea unei trieri riguroase a pacientilor dupa criterii
etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si de datoria
morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care se autoimpun.

Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in tara


noastra. Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par a
guverna cerintele efectuarii transplantului de organe.

Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii face


imposibila satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere
riguroasa si prioritara a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice.

Criteriile stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de obiceiurile


habituale ale pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul
de organe de la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime
impotriva umanitatii.

Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordul


prezumat.

In Austria orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devine donator de


organe indiferent de acceptul familiei sau de nationalitate. In aceasta tara se
pune un foarte mare accent pe acordul prezumat. Spre deosebire de Austria,
in Romania legea transplantului de organe prevede ca necesar acordul
informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazul pacientului aflat in
moarte cerebrala.

Criteriile pentru definirea mortii cerebrale sunt aceleasi, valabile din 1968 si
reglementeaza momentul in care poate fi prelevat un organ. Acest lucru a
devenit necesar inca de la primul transplant cardiac (cazul Denisei Darvall).

Moartea cerebrala se defineste prin doua caracteristici esentiale: pierderea


cunostintei si lipsa reflexelor trunchiului cerebral sau, cu alte cuvinte,
pierderea definitiva a tuturor functiilor creierului mare, creierului mic si ale
trunchiului cerebral in contextul mentinerii functionarii aparatului cardio-
vascular prin respiratie artificiala.

Simptomele clinice sunt reprezentate de: coma profunda, lipsa respiratiei


spontane, lipsa principalelor reflexe ale scoartei (ambele pupile sunt in
midriaza fixa), absenta reflexelor corneei (inchiderea pleoapelor in cazul
atingerii corneei), lipsa reflexelor de tuse, inghitire si de sufocare, lipsa
miscarilor oculare in timpul miscarii pasive a capului (absenta reflexului
oculocefal). In plus, se pot evidentia anomalii la EEG si angiografie.

Evaluarea ireversibilitatii
Constatarea opririi tuturor functiilor cerebrale, corelata cu diagnosticul de
moarte clinica, contine alaturi de dovada totalitatii sale si dovada
ireversibilitatii.

Trebuie investigate cauzele decesului si trebuie exclusa hipotermia


(diagnosticul nu poate fi pus la o temperatura a corpului mai mare de 34 de
grade), o dereglare a metabolismului sau o otravire. Pentru cazurile de coma
este necesara o perioada de observare de 48 de ore, iar in cazul copiilor
perioada de observatie de 24 de ore.

O prima constatare a mortii clinice poate fi facuta de medicul curant, daca


acesta este un neurolog, neurochirurg sau anestezist. O examinare ulterioara
trebuie sa o realizeze un expert independent, specializat in neurologie sau
neurochirurgie. Nici unul din cei doi medici nu poate fi implicat intr-un
eventual transplant

Ce inseamna diagnosticul de "moarte cerebrala" pentru persoana in


cauza?

Resuscitarea cu siguranta numai e posibila. Dupa intreruperea respiratiei


artificiale, pacientii in faza de moarte cerebrala sufera inevitabil, cel mai
adesea in cateva minute sau chiar 1-3 saptamani (in cazul instituirii
masurilor avansate de suport al vietii), un stop cardiac.
O persoana care ajunge in moarte clinica de obicei nu beneficiaza de sisteme
avansate de sustinere a vietii. In aceasta situatie normala, momentul
decesului este dat de oprirea ireversibila a respiratiei, a activitatii cardiace si
a functiei cerebrale. Se impune diferentierea moarte clinica/moarte
cerebrala, in primul caz o resuscitare fiind practic imposibila si situatia in
care se ajunge se poate practica prelevarea de organe.
Mentionam ca o pacienta in moarte cerebrala mai poate inca participa pasiv
la nasterea unui copil (caz prezentat in ziarul Libertatea, 12 iunie 2006).

Consimtamantul informat

Poate fi luat de la un donator viu sau de la un apartinator in cazul


donatorului aflat in moarte cerebrala. Utilitatea acestui consimtamant consta
in complianta pacientului la actul medical dar si in ameliorarea
responsabilitatii medicului. Existenta unei dorinte exprimate din perioada de
luciditate cu privire la refuzul actului medical sau refuzul categoric al actului
medical in cazul donatorului viu interzice efectuarea vreunei interventii
medicale.

Opinia pacientului primeaza in fata celei a rudelor. In absenta unei pareri


libere exprimate se intelege consimtamantul tacit, atat al pacientului cat si al
rudelor sale.

Ideea existentei unui "living will" vine sa intregeasca importanta data


consimtamantului pacientului.

Transplantul de organe poate fi efectuat doar in conditiile in care s-a obtinut


acceptul pacientului dupa un diagnostic sigur si in conditiile unui raport risc-
beneficiu subunitar.

Noi perspective pentru transplantul de organe

Un studiu italian desfasurat in departamentul de Medicina moleculara al


Institutului "Mario Negri" din Bergamo si publicat in Journal of the
American Society of Nephrology, a facut posibila indentificarea unei gene
care sa previna respingerea organelor transplantate. Actiunea sa s-ar baza pe
scaderea temporara a imunitatii organismului atat timp cat organismul s-ar
putea acomoda cu noul organ. Modificarile ar fi posibile numai in organul
transplantat nu si in restul organismului si terapia genica se concentreaza
asupra modificarii genetice a unui banal virus gripal si introducerea genei ce
produce proteina CTLA4Ig, capabila sa reduca activarea sistemului
imunitar. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar nu reuseste sa afecteze noul
organ, chiar daca ramane perfect eficient in restul organismului.

Terapia a fost testata pe doua loturi de soareci care au suferit un transplant


de rinichi. Doar unul dintre cele doua grupuri, insa, a primit un rinichi
modificat genetic. Dupa cateva luni s-a vazut ca soarecii fara terapie genica
au suferit respingerea cronica; la ceilalti, in schimb, nu a aparut rejetul de
grefa.
In rinichii modificati s-au identificat celule "de adaptare". S-a obtinut astfel
toleranta imunologica. Acest studiu se afla inca in faza de experimentare,
testul pe primate inca nu a fost efectuat.
Concluzii

Continuam cercetarea unor solutii mai fezabile pentru transplantul de


organe. Terapia genica pare a fi de viitor in transplantul de organe. E necesar
ca tinerii medici sa invete sa evalueze corect necesitatea unui transplant.
Educam populatia incurajand voluntariatul pentru donarea de organe.
Se impune constituirea unor comisii bine instruite si cunoscatoare ale
normelor etice cu privire la transplantul de organe.

Transplantul de organe din punct de vedere ortodox

Suferinta este o realitate pe care nu o putem nega, nu o putem subaprecia si


nici nu o putem inlatura lasand impresia ca nu o luam in seama, dupa cum
nu rezolvam cauza si faptul concret al suferintei, teoretizand cu privire la ea.
De multe ori suferinta este mai grea decat moartea fizica. De aceea Biserica
se roaga incat fiii ei sa aiba parte de "sfarsit crestinesc, fara durere,
neinfruntat si in pace". Nu ne este ingaduit sa "teoretizam" despre suferinta
nici macar atunci cand este vorba de suferinta altuia. Dimpotriva, in aceasta
situatie, crestinul trebuie sa aiba un comportament dinamic, compatimitor si
participativ fata de aproapele, facand tot ce-i sta in putinta spre a usura
suferinta celuilalt.

In lumina Revelatiei, crestinul intelege cauza suferintei, precum si faptul ca


Dumnezeu poate sa foloseasca chiar raul spre bine. Din aceasta perspectiva,
crestinul poate intelege si sensul ascuns al suferintei. Aceasta este una din
manifestarile raului fizic si psihic, rau derivat din raul moral. Este consecinta
mortii duhovnicesti, a indepartarii de Dumnezeu, iar suferinta provocata de
boala este preludiul mortii fizice.

Stiind toate acestea, dupa modelul Mantuitorului Hristos, crestinului nu-i


este ingaduit sa aiba o atitudine pasiva fata de boala si de suferinta, nici cand
el are parte de ele, nici cand altii sunt victima acestora. In toate imprejurarile
descrise in Noul Testament, in care Mantuitorul Hristos S-a intalnit cu boala
si suferinta, El nu a ramas indiferent: a vindecat toti bolnavii care I-au fost
prezentati sau care ii cereau acest lucru, pe altii i-a scapat de suferinta
provocata de foame (Matei 14,13-21; Ioan 6,1-15), insetatei femei
samarinence i-a dat apa cea vie (Ioan 4,4-42) etc, a vindecat insa suferintele
neconstientizate provocate de orgoliu si ipocrizie. A asumat suferintele lumii
si a neutralizat, a anulat, a distrus prin propria-I suferinta suferinta firii
umane asumate din Sfanta Fecioara "spre invierea vietii" (Ioan 5,29), adica
spre starea in care viata, ca fapt, ca realitate concreta, si chiar notiunea de
"viata" vor fi supuse unei transformari, unei prefaceri cu totul speciale,
echivalente cu o existenta innoita; innoita in ne-stricaciune (I Cor. 15,54).
Invierea si preaslavirea firii umane asumate de Ipostasul Cuvantului lui
Dumnezeu, confirma posibilitatea curmarii suferintei si depasirea mortii
fizice, drept consecinte ale inlaturarii mortii duhovnicesti, prin desavarsita
comuniune cu Dumnezeu. In acelasi timp, fundamenteaza credinta si
speranta crestinilor ca existenta omului nu se stinge prin suferinta si moarte,
ci ca omul, trecand prin suferinta si moartea fizica, trece la viata cea fara de
sfarsit unde va avea fericirea sa traiasca in comuniune cu Dumnezeu, prin
Iisus Hristos si in harul Duhului Sfant. Firea oricarei persoane asumata de
Fiul lui Dumnezeu in trupul Sau mistic, partasa la roadele invierii si prea-
slavirii firii Sale omenesti asumata din Sfanta Fecioara (printr-o viata
corespunzatoare exigentelor existentei ca madular al Trupului mistic al lui
Hristos), va trai realmente spre viata, avand parte chiar din viata aceasta de
"arvuna" vietii nestricacioase, lipsite de suferinta.

Biserica lupta impotriva pacatului si a tot ceea ce, legat de pacate inseamna
suferinta. in acelasi timp binecuvanteaza toate eforturile depuse de membrii
ei, persoane individuale si institutii, in vederea inlaturarii raului si a tuturor
formelor sale de manifestare in viata si in societatea umana.

Cum medicina are drept obiectiv ameliorarea si eventual inlaturarea


suferintei si a bolii, Biserica a binecuvantat si binecuvanteaza stradaniile
medicilor. Nu intamplator in calendarul crestin se gasesc sfinti, consacrati cu
numele de "doctori", adica medici.

In implinirea obiectivului lor, medicii folosesc mijloace devenite demult


obisnuite, dar si mijloace si procedee extraordinare. Unul dintre acestea din
urma este transplantul de tesuturi si de organe. Potrivit Legii nr. 2/8. 01.1998
prin "transplantul de tesuturi si/sau de organe se intelege acea activitate
medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe
umane compromise morfologic si functional, din corpul unui subiect uman
cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase (cap. I, alin. III).

Transplantul de tesuturi si de organe este una din performantele practicii


medicale, care transforma suferinta in nadejde prelungirii vietii. Este o
performanta a stiintei si a practicii medicale pe care Biserica o
binecuvanteaza atata vreme cat, prin transplant, se va reda viata normala
unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca
sa traiasca altcineva.

Viata este un dar al lui Dumnezeu. Omul a fost creat fiinta vie (Gen. 2, 7)
spre a-si trai viata asa cum a fost data de Dumnezeu - cu daruire, nu in mod
egoist. Crestinismul marturiseste si invata ca viata eterna a omului depinde
de viata aproapelui. Iar calitatea vietii eterne depinde de cata viata, cu
adevarat omeneasca, am pus in viata aproapelui. Altfel spus, de cata viata
spre viata am oferit aproapelui, nu "viata" spre moarte (Leben zum Leben
sau, zum ewigen Leben, in replica fata de Sein zum Tode - Martin
Heidegger). Omul are cu atat mai indestulat viata, cu cat din dragoste fata de
aproapele si de viata eterna a amandurora, investeste propria sa viata in viata
aproapelui, dupa invatatura si modelul Mantuitorului nostru Iisus Hristos,
care a spus ucenicilor Sai: "Sa va iubiti unul pe altul, precum Eu v-am iubit"
(loan 15,12). Iar implinirea poruncii iubirii, care cuprinde deopotriva pe
Dumnezeu si pe aproapele (Matei 22,37-40), uneori, poate presupune chiar
sacrificiul suprem, incat "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca
viata sa si-o puna pentru prietenii sai" (loan 15,13). Ucenicii au cunoscut
iubirea Mantuitorului, Care a mers pana la jertfa, punandu-Si viata pentru
altii: "Intru aceasta am cunoscut iubirea: ca Acela si-apus viata pentru frati"
(I loan 3,16), avea sa scrie spre sfarsitul secolului I Sfantul Apostol Ioan.

Practica medicala a transplantului de tesuturi si de organe a adoptat


respectarea unor principii generale, ca: demnitatea persoanei (donor,
receptor, medic), sa aiba scop terapeutic, sa fie in folosul aproapelui, sa
respecte viata si chiar moartea persoanei umane (care are dreptul sa intre si
sa iasa din istorie), sa respecte drepturile omului, dimensiunea
duhovniceasca a existentei umane si sa nu fie determinat de oportunisme
politice sau economice, de curiozitati medicale, la moda in lumea noastra
secularizata. Medicul trebuie sa aiba constiinta ca este instrument si
colaborator al lui Dumnezeu in inlaturarea manifestarii raului in lume ca
suferinta. Realizandu-se din iubire si din respect fata de viata umana,
transplantul va lua in calcul viata persoanei umane in toata complexitatea ei,
nu numai viata care se consuma la nivel exclusiv biologic. Fiind metoda
exceptionala de tratament, transplantul este justificat dupa ce s-au epuizat
toate celelalte forme si modalitati de tratament.

Dispozitii legislative privind transplantul de organe


Tinand cont de problemele ridicate de practica transplantului si, in general,
de sanatatea omului, pornind de la Conventia Drepturilor Omului anumite
organisme internationale au elaborat si emis diverse acte normative prin care
au recomandat sau au impus diverselor state adoptarea anumitor documente
care sa stabileasca limitele si cadrul legal in care sa se efectueze anumite
forme de tratament, intre care si transplantul.

Merita mentionate in acest sens Carta Sociala Europeana si Codul European


de Securitate Sociala. Pe langa acestea, unele documente europene cu
continut mai restrans, si anume:

1. Codul de la Reykjavik, din 1975, precizeaza conditiile transfuziei de


sange;

2. Acordul nr. 84/1974 privind schimbarea testului de compatibilitate a


tesuturilor;

3. Recomandarea 78/29 si Recomandarea 79/5 in vederea transplanturilor,


implanturilor si prelevarii de tesuturi si de organe de origine umana.
Recomandarea 78/29 din 11 mai 1978 aprobata de Comitetul de Ministri ai
C. E. are o serie de reguli, definitii si invitatii catre statele membre ale C. E.
privind legislatiile nationale (cum ar fi in domeniul prelevarii de organe:
consimtamantul donatorului, gratuitatea donarii de organe etc).
Recomandarea 79/5 precizeaza conditiile transplantului de organe, iar
Rezolutia Parlamentului European nr. 24/79 se pronunta asupra bancilor de
organe.

4. Conventia asupra Bioeticii a Consiliului Europei din 19/11/1996 interzice


comercializarea de organe si parti ale corpului uman.

Pe baza acestor documente internationale si ale altora, Romania a elaborat si


promulgat Legea nr. 2/8. 01. 1998 privind prelevarea si transplantul de
tesuturi si organe umane. Legea nr. 2 din 1998 are cinci capitole si noua
anexe. Ea va fi completata si modificata prin Legea nr. 39/21 ian. 2003
privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate. Asadar, din 1998
Romania dispune de cadrul legal in care pot sa se realizeze prelevarea si
transplantul organelor umane. Nu este in obiectivul nostru discutarea
continutul acestei legi. Trebuie sa precizam ca ea se aliniaza legislatiei
europene privind transplantul de tesuturi si organe.

Principii fundamentale luate in considerare la realizarea transplantului


Spuneam mai sus ca realizarea transplantului ridica serioase probleme de
ordin moral, social si religios. Merita, asadar, taentionate cateva principii
fundamentale de care trebuie sa se tina cont la realizarea transplantului.

1. Principiul benefic, specific, de altfel, oricarui act terapeutic, care sa existe


un echilibru intre avantajele, riscurile si dezavantajele unei anumite
interventii terapeutice. Daca transplantul va risca grabirea mortii pacientului
in caz de nereusita, sau supunerea la o trauma mai mare, fara certitudinea
reusitei, el nu trebuie efectuat. Desigur, riscuri exista in orice interventie. Ele
trebuie asumate de cineva. Pentru aceasta se impune o informatie onesta a
tuturor factorilor implicati in respectivul act terapeutic, fara sa se ascunda
nimic vreunuia din factorii implicati in acest eveniment medical. Numai in
felul acesta decizia privind realizarea respectivului act medical va fi una
constienta si responsabila.

2. Apararea vietii donatorului si a primitorului.

Acest principiu poate fi incalcat atunci cand se cauta mai de graba


performanta medicala decat sanatatea bolnavului sau atunci cand, daca se
face prelevarea organelor de la un cadavru, echipa de recoltare a purces la
preluarea organului inainte ca moartea sa se fi instalat in mod real sau cand
nu a fost constatata, respectandu-se toate exigentele cerute de lege si de
starea de fapt a donatorului.

In cazul donatorului viu, se respecta principiul de mai sus, atunci cand viata
donatorului nu va avea de suferit substantial, incat acesta sa devina inapt
pentru o viata normala sau sa-si piarda chiar viata pentru a amana decesul
altei persoane. In ceea ce-l priveste pe primitor, i se respecta viata daca, prin
transplant, se garanteaza reala prelungire a ei in conditii normale sau
aproape normale. Daca efectul transplantului nu ar fi altul decat prelungirea
agoniei pacientului, viata acestuia va fi mai degraba respectata daca va fi
prelungita prin mijloace paliative, decat sa fie supusa traumei pe care o
presupune totusi transplantul.

3. Principiul nediscriminarii pacientilor.

Numarul bolnavilor a caror viata ar putea fi salvata sau ameliorata prin


transplant este foarte mare fata de numarul mic al organelor disponibile. In
aceste situatii, medicii trebuie sa faca o selectie. Criteriile acestei selectii
sunt diverse (utilitarist, economic, cauzal, al urgentei, rejectia si calitatea
vietii post transplant etc). Daca transplantul trebuie sa aiba caracter
terapeutic, selectia pacientilor nu trebuie sa fie impiedicata sau viciata de
motive de ordin rasial, social, economic, religios etc, ci determinata doar de
conditiile optime de reusita a transplantului si de finalitatea acestuia.

4. Respectul fata de libertatea si autonomia persoanei.

Pe de o parte, se refera la obligativitatea consimtamantului suficient si


eficient informat atat din partea donatorului, cat si din partea primitorului; pe
de alta parte se refera la persoanele care nu-si pot exercita libertatea total sau
partial. Din aceasta categorie fac parte detinutii (a caror stare de
constrangere fizica le-ar putea influenta liberul consimtamant), persoanele
aflate in saracie extrema, disponibile de obicei sa-si vanda un rinichi pentru
a vietui, persoane handicapate din punct de vedere psihic sau nervos si
copiii. Echipa de transplant trebuie sa informeze sub toate aspectele si in
detaliu atat pe donator, cat si pe primitorul de organe cu privire la riscurile,
beneficiile, procedura si consecintele prelevarii si, respectiv, implantului de
organe, incat cei vizati sa poata lua hotararea in deplina cunostinta de cauza.
In egala masura, toti factorii implicati in procesul de informare trebuie sa se
asigure ca cei vizati au inteles realmente toate cele prezentate.
Consimtamantul trebuie dat in mod explicit si in scris. Trebuie asigurata
protejarea celor lipsiti de capacitatea exercitiului si copiii. In ultima vreme
se practica transplantul de trunchi/cap la caini si la maimute cu perspectiva
la om. Daca transplantul altor organe nu afecteaza identitatea personalitatii,
deoarece creierul conserva "memoria personala", transplantul de cap/trunchi
poate afecta identitatea si unicitatea persoanei. Acelasi risc l-ar prezenta si
transplantul glandelor genitale (testicole si ovare). Pentru ca un asemenea
transplant nu presupune terapia persoanei, ci doar asigurarea fertilitatii, el
nu-si gaseste justificarea. Astfel, ar afecta identitatea si autonomia persoanei.
Asemenea genuri de transplant nu raspund unei necesitati terapeutice, ci mai
de graba unei curiozitati medicale. Din punct de vedere crestin ele sunt de
neacceptat.

Respectarea celor patru principii fundamentale este absolut necesara si


concomitenta. Spre exemplu, nu se poate vorbi de un transplant licit daca s-a
obtinut consimtamantul informat, incalcandu-se insa principiul dreptatii prin
profilarea de lipsa capacitatii de exercitiu sau de alta vulnerabilitate a
vreunei persoane.

Persoanele implicate in realizarea transplantului


a) Medicul si echipa de transplant. Medicul, artizanul transplantului "are un
rol dificil si ingrat, de multe ori insuficient constientizat in intreaga lui
dimensiune etica", spune Prof. dr. Sebastian Nicolau. Chiar daca a
demonstrat ca este integru din punct de vedere moral, este supus unor
presiuni diverse, uneori contrare: pe de o parte, el este in situatia sa apere
viata, pe de alta parte este conditionat si de cele mai multe ori restrictionat,
de posibilitatile reale de ordin economico-financiar, de limitele programului
stiintific, de dotarea tehnica, de cariera etc. in spital, puterea persuasiva a
medicului asupra bolnavului este cvasitotala. Suspectat de rea intentie,
uneori el poate pune in actiune institutiile judiciare. "De aceea - spune Prof.
Nicolau - este extrem de dificil ca medicul sa concilieze sentimentul datoriei
fata de pacient cu celelalte considerente de ordin social (costuri, prioritati).
Partea financiara a procedurii de transplant poate aduce mari castiguri
medicului si nu au fost rare situatiile de abandon deontologic si moral din
partea acestuia. Cu toate acestea echipa medicala care efectueaza
transplanturi reusite se bucura de un imens prestigiu in lumea medicala si a
pacientilor, iar riscul orgoliilor satisfacute trebuie avute in vedere.
Prevenirea acestora impune o pregatire mult mai complexa a medicului,
dincolo de cea stiintifica, pentru a face fata dilemelor morale si optiunilor
dificile care-i stau in fata".

Daca este cu frica de Dumnezeu, medicul - in special cel care preleva


organele - isi poate face multe probleme de constiinta, determinat, mai ales,
de prelevarea organelor de la oameni declarati legal si stiintific morti, dar a
caror inima continua sa bata. Pentru asemenea cazuri de constiinta, Biserica
trebuie sa-si formuleze un punct de vedere clar. Potrivit legislatiei in
vigoare, daca in conditii normale, organele vitale functioneaza nu se va
putea face prelevare de organe. Biserica exclude posibilitatea prelevarii,
organelor care nu este realmente moarta.

b) Donatorul. In cazul in care acesta este viu, i se vor prezenta toate detaliile
privind riscurile la care se expune. Daca va face dovada capacitatii de
exercitiu, ca a inteles cele prezentate si isi va da consimtamantul in mod
expres si in scris, nu exista probleme de ordin legal si etic. in cazul
insuficientelor renale, adesea se cere un organ de la un frate minor. in
aceasta situatie medicul, duhovnicul si parintii trebuie sa fie foarte atenti. in
functie de varsta, copilul poate sa-si dea consimtamantul in vederea
prelevarii rinichiului. Parintii, in calitate de reprezentanti legali, trebuie insa
sa gandeasca foarte serios la viitorul copiilor lor. Prin urmare, pe langa
consimtamantul copilului trebuie avut in vedere consimtamantul parintilor.
In cazul nou-nascutilor anencefalici, eventuali donatori de organe, singura
procedura licita pentru prelevarea de organe este cea prin care se ingrijeste
nou-nascutul in mod normal pana cand se va produce stopul cardio-
respirator. Numai atunci se poate interveni in vederea prelevarii organelor.
Specialistii atrag insa atentia ca nou-nascutii anencefalici nu sunt "buni
donatori" datorita, atat frecventei imaturitatii organelor (53-58%), cat si
datorita gradului inalt de malformatii asociate cu conditia de baza
(aproximativ 30% din malformatii sunt ale cailor urinare). Transplantul de
organe de la asemenea donori va aduce desigur prejudicii suplimentare
primitorului, lucru nepermis.

Din ce in ce se incearca tratarea unor maladii, cum ar fi parkinsonul, anumite


tulburari de metabolism si unele forme de diabet prin implantarea de tesuturi
provenind de la embrioni umani. Merita retinut ca Biserica si crestinismul in
general, considera embrionul din momentul constituirii sale, fiinta umana.
Prin urmare el are o serie de drepturi. Pentru ca prelevarea de organe
presupune consimtamantul donatorului va fi de neacceptat prelevarea de
tesuturi de la un embrion dat fiind ca, desi fiinta vie, acesta este in
imposibilitatea de a-si da consimtamantul. Preluarea de tesuturi de la un
embrion presupune avortul. Or, in nici un caz Biserica nu poate accepta
acest lucru: nu avem dreptul sa ucidem un om spre a prelungi viata altui om.

In cazul prelevarii de organe de la persoanele decedate, lucrurile se


simplifica atunci cand omul si-a dat acordul ca, dupa moarte, anumite organe
ale trupului sau sa fie folosite pentru transplant. Apar probleme in cazul cand
urmasii si rudele vor hotari cu privire la prelevarea organelor. Toti
specialistii sunt de acord ca este licita prelevarea organelor de la cadavre,
desigur, acordandu-se tot respectul trupurilor umane neinsufletite. In aceasta
privinta nici Biserica nu poate avea obiectii. Toata lumea este de acord ca
organele trebuie prelevate in momentul in care ele sunt fiabile pentru reusita
operatiei. Este o dubla si grava eroare de ordin medical sa supui un suferind
traumei provocate de operatia pentru transplant si aceasta sa nu reuseasca
din cauza ca organul grefat nu mai era apt pentru un transplant eficient.
Deopotriva, este o mare eroare si un pacat grav ca, in graba de a preleva
organe fiabile, echipa de prelevare sa ucida un om, care nu era mort.

Asadar, apar griji, obiectii si rezerve cu privire la momentul declararii


mortii. Din punct de vedere crestin moartea are doua acceptiuni: a)
indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat (moarte care poate fi
temporara sau vesnica, in functie de gravitatea pacatului, de pocainta sau
lipsa acesteia) si b) moarte fizica concretizata prin despartirea sufletului de
trup. Tot efortul crestin este acela de a scapa de moartea vesnica prin
comuniunea dinamica cu Dumnezeu in Hristos, prin Duhul Sfant. Aceasta
nu exclude grija pentru conditiile, momentul si modalitatea separarii
sufletului de trup.

Din punct de vedere medical se vorbeste de mai multe "morti", si anume:

a) moarte aparenta (functiile vitale sunt atat de mult slabite incat nu pot fi
percepute decat cu aparate speciale);

b) moarte clinica (functiile vitale au incetat fara sa se fi alterat inca


structurile in mod ireversibil, de aceea este posibil ca aceste functii sa fie
reactivate prin terapia intensiva si reanimare);

c) moarte biologica se produce atunci cand organele vitale au intrat deja in


proces de alterare, adica a inceput procesul de necrozare a tesuturilor; d)
moarte cerebrala.

Moartea cerebrala

Pana nu demult era considerata moarta, acea persoana careia inima i-a
incetat sa mai bata si careia ii lipsea respiratia. Datorita tehnicilor de
reanimare s-a ajuns la convingerea ca moartea este un proces si ca ea nu este
in mod necesar si exclusiv legata de incetarea batailor inimii. Moartea, ca
incetare efectiva a vietii umane presupune oprirea inimii, absenta respiratiei
spontane si moartea cerebrala (Prof. dr. R. Palade).

Moartea cerebrala, concept introdus de Societatea Internationala de


Transplant, se produce atunci cand, oprindu-se circulatia sangvina
intracraniana, inceteaza in mod ireversibil toate functiile cerebrale (cortex,
cerebel si trunchiul cranian). Creierul este cu adevarat mort cand este
constatata absenta oricarei activitati atat in centrii corticali, cat si in cei
vegetativi.

Legea nr. 2/1998 stipuleaza criterii foarte precise pentru declararea


mortii cerebrale, si anume:

1) examen clinic, constand in: constatarea comei profunde, flasca, areactiva,


absenta reflexelor de trunchi cerebral (in mod special absenta reflexelor foto
motor si corneean);
2) absenta ventilatiei spontane, confirmata de testul de apnee (la un PaCO2
de 60 mm Hg);

3) doua trasee EEG, efectuate la 6 ore, care sa ateste lipsa electrogenezei


corticale.

Diagnosticul de moarte cerebrala va fi stabilit dupa efectuarea testelor de


mai sus, de catre doi anestezisti reanimatori diferiti sau de un anestezist
reanimator si un neurolog sau neurochirurg, prin doua examinari repetate la
un interval de 6 ore (Anexa 5). Din acest moment nu mai este posibil ca o
fiinta umana sa mai revina la viata. Academia Pontificala de Stiinte
considera ca moartea cerebrala este adevaratul criteriu al mortii, deoarece
incetarea functiilor cardio-respiratorii mai mult de 4 minute duce foarte
rapid la moartea cerebrala. Oamenii de stiinta considera ca in cazul terapiei
intensive, odata instalata moartea cerebrala, personalul medical este
indreptatit sa suspende terapia.

Dupa testele si constatarile de mai sus pacientul poate fi declarat, legal,


mort. "Juridic, nu se poate accepta recoltarea de organe fara ca individul sa
fie legal declarat mort (...). Prin urmare, se poate declara moartea unei
persoane, se poate elibera certificatul de deces si dupa acest moment se
poate trece la prelevarea organelor in vederea transplantului" (Prof dr. Radu
Palade). "Moartea are loc la un moment precis, spune Prof. R. Palade,
potrivit definitiei medico-legale, chiar daca nu corespunde exact biologiei".
Aceasta ridica o serie de obiectii ale specialistilor, si nu numai, cu privire la
prelevarea organelor imediat dupa declararea medico-legala a mortii pe baza
mortii cerebrale. Dl. dr. George Stan considera ca organele nu pot fi
prelevate decat dupa instalarea mortii biologice, altfel avem de-a face cu
eutanasiere, prin urmare, cu uciderea unui suferind, lucru inadmisibil.
Academicianul dr. Constantin Balaceanu-Stolnici considera ca prelevarea
organelor de la bolnavii aflati in moarte clinica ridica probleme foarte
serioase care nu pot fi rezolvate "decat in contextul bioeticii eutanasiei". Ca
si ceilalti specialisti, Acad. C. Balaceanu-Stolnici declara: "Necesitatea
preluarii unui organ nu trebuie folosita drept pretext pentru incetarea terapiei
de sustinere paliativa a donatorului si nu justifica grabirea mortii acestuia".

Rezoluţia Parlamentului European din 22 aprilie 2008 privind donarea


și transplantul de organe: acțiuni politice la nivelul Uniunii Europene
(2007/2210(INI))
Parlamentul European,

–   având în vedere articolul 152 alineatul (4) litera (a) din Tratatul CE,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi


Consiliu întitulată "Donarea și transplantul de organe: Acțiuni politice la
nivelul UE", COM(2007)0275 și documentul de lucru însoțitor al serviciilor
Comisiei, intitulat: "Rezumatul evaluării impactului" SEC(2007)0705,

–   având în vedere Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European și a


Consiliului din 31 martie 2004 privind stabilirea standardelor de calitate și
securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea,
stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor umane(1) ,

–   având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a


Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în
ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a
acestor date(2) ,

–   având în vedere Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a


Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și
protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice(3) ,

–   având în vedere Directiva 2001/20/CE a Parlamentului European și a


Consiliului din 4 aprilie 2001 de apropiere a actelor cu putere de lege și a
actelor administrative ale statelor membre privind aplicarea bunelor practici
clinice în cazul efectuării de studii clinice pentru evaluarea produselor
medicamentoase de uz uman(4) ,

–   având în vedere Principiile Directoare ale Organizației Mondiale a


Sănătății privind transplanturile de organe umane,

–   având în vedere Convenția Consiliului Europei privind drepturile omului


și biomedicina și protocolul adițional al acestuia privind transplantul de
organe și țesuturi de origine umană,

–   având în vedere raportul Consiliului Europei "Lipsa de organe: Situația


actuală și strategiile pentru îmbunătățirea donării de organe" (1999),

–   având în vedere raportul Consiliului Europei "Ghidul privind asigurarea


siguranței și calității organelor, țesuturilor și celulelor(5) ",
–   având în vedere documentul emis în urma primei reuniuni a experților
naționali privind donările și transplanturile de organe la nivel comunitar (6) ,
ţinută în Bruxelles la 13 septembrie 2007,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și


siguranță alimentară și avizul Comisiei pentru afaceri juridice, precum și cel
al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne(A6-0090/2008),

A.   întrucât în Uniunea Europeană nevoia de transplant de organe au crescut


în mod constant și mai rapid decât numărul organelor donate, întrucât în UE
există liste de așteptare cuprinzând mai mult de 60 000 de pacienți care au
nevoie de transplant și întrucât un număr considerabil de pacienți mor din
cauza lipsei cronice de organe, întrucât creșterea numărului de donatori nu
conduce la reducerea listelor de așteptare;

B.   întrucât traficul de organe, mercantilismul și "turismul pentru


transplanturi", care sunt incompatibile cu respectarea demnității umane, se
dezvoltă rapid; întrucât există o legătură între lipsa de organe și traficul de
organe, fiind necesare mai multe informații privind traficul de organe;

C.   întrucât siguranța este adesea ignorată în cazul practicilor ilegale de


transplantare de organe în scop comercial, ceea ce poate pune în pericol
viața atât a donatorului cât și a primitorului;

D.   întrucât patru state membre încă nu au ratificat Convenția Națiunilor


Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, cinci state membre
nu au ratificat Protocolul adițional privind prevenirea, reprimarea și
pedepsirea traficului de ființe umane, în special al femeilor și copiilor ("
Protocolul de la Palermo"), nouă state membre nu au ratificat Protocolul
facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea
de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, iar 17 state membre nu
au ratificat Convenţia Consiliului Europei privind acţiunea împotriva
traficului cu fiinţe umane;

E.   întrucât, deși, potrivit estimărilor actuale, nivelul traficului de organe


este redus în comparaţie cu toate celelalte forme de trafic, traficul de organe
și țesuturi devine într-o măsură din ce în ce mai mare o problemă mondială,
atât în cadrul cât și în afara frontierelor naționale, și care este întreținută de
cerere (în UE, numărul estimat de cazuri este de 150-250 pe an);
F.   întrucât traficul de organe și țesuturi este o formă a traficului de ființe
umane, care duce la încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului,
în special a demnității umane și a integrității fizice, și care poate afecta
încrederea cetățenilor în sistemul legal de transplant și poate agrava lipsa
donărilor voluntare de organe și țesuturi;

G.   întrucât calitatea, siguranța, eficacitatea și transparența sunt esențiale


pentru ca societatea să se poată bucura de avantajele oferite de transplantul
terapeutic;

H.  În prezent, transplantul de organe este singurul tratament disponibil în


cazul insuficienței hepatice, pulmonare sau cardiace, în stadiu terminal, și
prezintă cel mai bun raport preț-eficiență în cazul insuficienței renale în
stadiu terminal; întrucât transplantul de organe oferă posibilitatea de a salva
vieți omenești și de a asigura o calitate superioară a vieții;

I.   întrucât există diferențe importante între statele membre și în cadrul


statelor membre privind tarifele pentru transplanturi, sursa de recoltare
(donator în viață sau decedat), și chiar și discrepanțe privind cerințele de
calitate și siguranță minimă aferente donării și transplantului de organe iar
organizarea activității de transplantare variază de la un stat membru la altul,
ceea ce determină existența unor norme diferite în țările UE;

J.   întrucât în statele membre există cadre juridice diferite (unele care
presupun existența acordului prealabil (opt-in) sau a refuzului explicit (opt-
out)), iar experiențele din diferite state membre arată că impactul sistemului
juridic asupra numărului donatorilor este destul de limitat;

K.   întrucât deseori ca alternativă la transplant se propune terapia intensivă,


neplăcută pentru pacient și care reprezintă o povară pentru sistemele de
sănătate, precum și pentru rudele și persoanele care îngrijesc pacienții;

L.   întrucât donarea și transplantul de organe sunt chestiuni delicate și


complexe care înglobează aspecte nu numai medicale, ci și juridice și etice,
pentru dezvoltarea lor fiind necesară participarea totală a societății civile;

M.   întrucât utilizarea organelor străine în scop terapeutic implică riscul


transmiterii de boli infecțioase și de altă natură;
N.   întrucât o serie de organe fac deja obiectul schimburilor între statele
membre și întrucât există deja diferite organizații europene de schimb de
organe (de exemplu, Scandiatransplant, Eurotransplant);

O.   întrucât experiențele existente (cum ar fi modelul spaniol, proiectul


belgian GIFT, DOPKI şi Alianţa pentru donarea şi transplantul de organe
(Alliance-O)) indică rezultate pozitive și ar trebui luate în considerare;

P.   întrucât sensibilizarea publicului, informarea cu date concrete și


pozitive, precum și competențele avansate de comunicare ale personalului
calificat au un rol important în creșterea disponibilității de a dona organe,

Q.   întrucât este necesar să se introducă măsuri eficace de sănătate publică


pentru facilitarea detectării și acordării timpurii de îngrijiri în cazul bolilor
cronice ce cauzează insuficiențe ale organelor, cum ar fi insuficiența renală
cronică, în vederea reducerii în viitor a numărului de persoane ce au nevoie
de transplanturi de organe,

1.   salută Comunicarea Comisiei menţionată anterior, care propune o


abordare integrată, organizată în jurul a trei piloni, care este binevenită;

Instrumentul juridic

2.   așteaptă cu interes propunerea de directivă a Comisiei, de stabilire a


cerințelor de calitate și siguranță legate de donarea, procurarea, testarea,
conservarea, transportul și distribuția organelor pe cuprinsul UE, precum și
resursele necesare pentru a îndeplini aceste cerințe de calitate și siguranță;
subliniază totuși că viitorul cadru legislativ nu ar trebui să creeze proceduri
administrative greoaie suplimentare pentru statele membre sau pentru
furnizorii de servicii, nici să pună în pericol utilizarea celor mai bune
practici existente sau a acelor practici adaptate la condițiile și împrejurările
dominante din fiecare stat membru sau să conțină cerințe care ar duce la
scăderea numărului donatorilor potențiali și existenți;

3.   pune în lumină faptul că noua directivă ar trebui să completeze și să


consolideze eforturile depuse de statele membre, în vederea obținerii unei
metode active și eficiente de coordonare, fără a împiedica introducerea sau
menținerea unor măsuri mai stricte;

4.   subliniază că directiva ar trebui să ia în considerare progresele realizate


în domeniul medicinei;
Cooperarea între statele membre

5.   își exprimă preocuparea în legătură cu insuficiența organelor umane


disponibile pentru transplant pentru a satisface nevoile pacienților; consideră
că atenuarea crizei organelor și a donatorilor este principala provocare cu
care se confruntă statele membre UE în domeniul transplanturilor de organe;
reamintește că în prezent mii de pacienți din Europa sunt înscriși pe liste de
așteptare, iar rata mortalității în rândul acestora este deosebit de mare;

6.   ia act totuși de faptul că alocarea organelor ar trebui să fie bazată pe


capacitatea medicală a pacienților de a accepta un organ; consideră că nu ar
trebui tolerată discriminarea bazată pe handicapuri care nu au nicio relevanță
în privința șanselor pacientului de a accepta un organ;

7.   subliniază că donarea de organe este un dar; prin urmare, subliniază că,
deși găsirea unei soluții la lipsa acută de organe din Europa este extrem de
importantă, trebuie totuși deopotrivă respectată și protejată libera alegere de
a dona sau nu un organ;

8.   ia act de diferențele considerabile legate de sursa de recoltare a organelor


(donatori decedați sau în viață) în cadrul UE, diferențele considerabile între
statele membre în privința succesului obținut în încercarea de a mări baza de
donatori, discrepanțele între statele membre în ceea ce privește cerințele de
calitate și siguranță, diferențele de organizare a activității de donare și
transplantare și diferențele privind educarea și formarea personalului
medical și paramedical; consideră că discrepanțele pot fi puse parțial pe
seama unei combinații de factori economici, structurali, administrativi,
culturali, etici, religioși, istorici, sociali și juridici, cu toate că factorul
esențial pare să fie modul în care este organizat întreg procesul prin care se
ajunge la donare și transplant;

9.   consideră cu tărie, prin urmare, că există un important potențial de


punere în comun a experiențelor statelor membre, pentru a spori numărul
donatorilor și uniformiza accesul la transplant în cadrul UE; prin urmare,
așteaptă cu interes planul de acțiune al Comisiei privind consolidarea
cooperării între statele membre în vederea:

   – creșterii numărului de organe disponibile;


   – sporirii eficienței sistemelor de transplant și a accesibilității acestora;
   – creșterii gradului de sensibilizare a opiniei publice;
   – asigurării calității și a siguranței;

10.   în consecință, subliniază că instituirea unor sisteme operative bine


structurate și promovarea modelelor de succes în statele membre și între
acestea și, dacă este cazul, la nivel internațional, sunt de o importanță
primordială; sugerează că sistemele operative ar trebui să fie constituite din
un cadru legal adecvat, infrastructură tehnică și logistică, sprijin psihologic
și organizatoric și o structură organizatorică adecvată, la nivel spitalicesc și
supra-spitalicesc, susținută de un personal de o înaltă calificare, dublat de
dispoziții clare în privința trasabilității, precum și un sistem de alocare și
distribuire a organelor echitabil și eficient;

Creşterea numărului de organe disponibile

11.   amintește că modelul juridic adoptat ține de competența fiecărui stat


membru; subliniază că în UE există două modele, fiecare cu variante
diferite; consideră că nici adaptarea, nici armonizarea sistemelor juridice nu
sunt necesare; invită statele membre să adopte legislaţie care să permită
numirea unui reprezentant legal care să decidă în ceea ce privește donarea,
după moartea unei persoane;

12.   solicită statelor membre să exploateze la maximum potențialul


donărilor post-mortem; prin urmare, îndeamnă statele membre să investească
masiv pentru îmbunătățirea sistemului organizatoric prin:

– sensibilizarea, educarea și formarea personalului medical și


  
paramedical,
– finanțarea acordată spitalelor pentru ca acestea să numească
coordonatori interni de transplanturi (medici care lucrează în cadrul
   unităților de terapie intensivă, asistați de o echipă medicală), a căror
sarcină să fie identificarea activă a donatorilor potențiali și contactarea
familiilor acestora,
– implementarea de programe de îmbunătățire a calității în fiecare spital
   sau grup de spitale din UE, în legătură cu care există date concrete
privind posibilitatea donării de organe;

13.   solicită statelor membre, în vederea creșterii numărului de organe


disponibile, să evalueze recurgerea la donatorii "marginali" (donatorii mai în
vârstă sau care suferă de anumite boli), luând în considerare aspectele
privind calitatea și siguranța;
14.   consideră că transplanturile pot fi efectuate folosindu-se un organ
suboptimal; în această situație, echipa de transplant este cea care ia hotărâri,
de comun acord cu pacientul sau familia acestuia, în legătură cu folosirea
organelor în cazul pacienților individuali, pe baza unei analize a riscurilor și
a beneficiilor;

15.   solicită statelor membre care autorizează donările de la donatorii în


viață să ia în considerare aspectele privind calitatea și siguranța; subliniază
totuși că donările de la donatorii în viață trebuie considerate complementare
față de donările post-mortem;

16.   recunoaște că, în cazul în care baza de donatori ar cuprinde și "donatorii


marginali", medicii pot fi preocupați de probabilitatea mai mare de
respingere a organe și de pierderea progresivă a funcțiilor organelor
transplantate, și, prin urmare, solicită Comisiei și statelor membre să
promoveze metode de prevenire și tratament al respingerii organelor
transplantate, astfel încât medicii să poată folosi cu încredere organele
"donatorilor marginali";

17.   recunoaște că biotehnologia oferă deja soluții privind riscul respingerii


organelor transplantate, de exemplu prin tratamente care reduc rata
respingerii contribuie astfel la creșterea numărului de organe disponibile;
afirmă că aceasta ar contribui la promovarea includerii "donatorilor
marginali" în baza de donatori, reducând riscurile legate de programele care
includ astfel de donatori;

18.   solicită statelor membre să elimine, înainte de ianuarie 2010, normele


juridice care rezervă dreptul de a folosi organele recoltate exclusiv în statul
membru de proveniență al donatorilor;

19.   solicită statelor membre să adopte măsurile necesare în domeniile


privind educarea și formarea, munca în echipă și remunerațiile chirurgilor
specializați în transplanturi;

20.   subliniază importanța finanțării obținerii organelor și, respectiv, a


transplantului, în cadrul unei linii bugetare dedicate acestui scop, astfel încât
spitalele să nu fie descurajate în practicarea transplantului;

21.   subliniază necesitatea de a se garanta că donarea de organe își menține


caracterul strict necomercial;
22.   susține măsurile care își propun să protejeze donatorii în viață, atât din
punct de vedere medical, cât și psihologic și social și să se asigure că
donarea de organe este efectuată în mod altruist și voluntar, interzicând
plățile între donatori și beneficiari, limitând strict orice fel de plăți la
compensația aferentă acoperirii cheltuielilor și a inconvenientelor legate de
donare; solicită statelor membre să asigure păstrarea anonimatului
donatorilor decedați și în viață, care nu sunt legați genetic sau emoțional de
primitor, în cazul în care legislația permite astfel de donări; îndeamnă statele
membre să definească condițiile în care se pot acorda aceste compensații;

23.   îndeamnă statele membre să adopte sau să mențină dispoziții legale


stricte privind transplantul de la donatorii în viață fără legături de rudenie cu
primitorii, pentru a asigura transparența sistemului de transplant și pentru a
elimina orice posibilitate de vânzare ilicită de organe sau de constrângere a
donatorilor; astfel, donările provenind de la donatorii în viață fără legături de
rudenie cu primitorii fiind permise numai în condițiile stipulate în legislația
națională și în urma autorizării primite de la un organism adecvat
independent;

24.   îndeamnă statele membre să garanteze că donatorii în viață nu vor fi


supuși discriminării, în special de către sistemele de asigurări de sănătate;

25.   îndeamnă statele membre să garanteze rambursarea costurilor de


protecţie socială ale donatorilor în viață;

26.   consideră că în viitor, cu condiția garantării trasabilităţii, biotehnologia


poate oferi cercetătorilor posibilitatea de a genera organe din țesuturi și
celule existente, fie chiar de la pacienții respectivi, fie de la alți donatori de
țesuturi; solicită Comisiei să promoveze cercetările în această direcție, care
sunt în general efectuate de către IMM-uri din UE în curs de dezvoltare din
domeniul biotehnologiei, în cadrul structurilor culturale și etice constituite în
statele membre, precum și prin Carta drepturilor fundamentale și prin
Convenția Consiliului Europei privind drepturile omului și biomedicina;

27.   constată că mai multe studii clinice efectuate pe oameni au demonstrat


eficiența tratamentului cu celule stem adulte în mai multe terapii bazate pe
înlocuirea celulelor;

Eficienţa şi accesibilitatea sistemelor de transplant


28.   ia act de faptul că, deși mai multe state membre au introdus
înregistrarea obligatorie a activităților de transplant și deși există, de
asemenea, anumite registre întocmite pe bază voluntară, nu există un sistem
cuprinzător care să colecteze datele privind diferitele tipuri de transplant și
rezultatele acestora; recomandă ferm crearea de registre naționale de
monitorizare a situației donatorilor în viață, a situației pacienților care au
beneficiat de transplant și a procedurilor de transplant; subliniază că
registrele trebuie actualizate periodic; subliniază importanța comparabilității
datelor din statele membre;

29.   solicită Comisiei să recomande statelor membre anumite orientări în


ceea ce privește înscrierea în registre, pentru a asigura că persoanele înscrise
furnizează anumite informații privind antecedentele medicale și pentru a
asigura calitatea și siguranța organelor donatorului, deoarece înscrierea nu
reprezintă simplul act de a înregistra un nume, ci implică consecințe atât
pentru donator, cât și pentru primitor;

30.   invită Comisia să faciliteze elaborarea unui nucleu de norme tehnice și


etice pentru gestionarea aspectelor legate de siguranța, calitatea și
eficacitatea donării de organe în contextul donării și al transplantului, ce
poate constitui un model pentru statele membre; solicită Comisiei să pună
bazele unui mecanism UE care să promoveze activitățile de coordonare a
donării și transplantului de organe între statele membre;

31.   consideră că un avantaj suplimentar al colaborării între statele membre,


care nu este suficient pus în lumină în comunicarea Comisiei menţionată
anterior, este potențialul benefic al schimbului de organe între statele
membre în privința oportunităților medicale și tehnice, având totuși în
vedere întotdeauna limitările geografice ale acestor schimburi și efectele
potențiale asupra viabilității organelor; în acest context, subliniază
rezultatele pozitive ale sistemelor internaționale; consideră că schimbul de
organe poate fi foarte util, mai ales în cazul procedurilor de transplant
dificile (cum ar fi cazurile pacienților sensibilizați sau cazurile urgente sau
cele ale pacienților aflați într-o situație specială și pentru care este greu de
găsit un donator potrivit);

32.   invită Comisia să realizeze în colaborare cu statele membre un studiu


privind toate aspectele legate de transplantul de organe de care beneficiază
cetățenii din afara UE care sunt rezidenți ai statelor membre și să elaboreze
un cod de conduită care să stabilească regulile și condițiile conform cărora
organele care provin de la donatori decedați din UE să poată fi alocate
rezidenților care nu au cetățenie UE;

33.   subliniază necesitatea bunei cooperări dintre corpul medical și


autoritățile competente, întrucât aduce un plus de valoare; solicită Comisiei
să favorizeze alianțele dintre organizațiile naționale pentru transplanturi din
statele membre, ceea ce implică cooperarea la nivel juridic, etic și tehnic;
recunoaște că în medicina transplanturilor există situații care nu pot fi
rezolvate în mod corespunzător în statele membre cu o bază de donatori
limitată; este încredințat de avantajele clare pe care le-ar putea aduce
cooperarea europeană, în special pentru statele membre mici;

34.   solicită crearea unui card UE de donator de organe, care să completeze


sistemele naționale existente;

35.   consideră că este necesară o cooperare internațională pentru a promova


disponibilitatea și siguranța; în acest context, evidențiază faptul că ar fi
oportună adoptarea de norme generale care să reglementeze cele mai bune
practici medicale, tehnicile de diagnosticare și de conservare; solicită
statelor membre să promoveze în mod activ o astfel de cooperare și să aplice
acest sistem de norme generale;

Creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice

36.   subliniază importanța creșterii gradului de conştientizare a publicului în


privința donării de organe și a transplanturilor, pentru a facilita identificarea
donatorilor de organe, sporind astfel numărul de organe disponibile; prin
urmare, solicită Comisiei, statelor membre și societății civile să sporească în
mod considerabil promovarea donării de organe, de exemplu, în rândul
tinerilor, în școli; recomandă, în această privință, apelarea la personalități
cunoscute (cum ar fi sportivi și sportive) și utilizarea pachetelor
educaționale;

37.   subliniază că informațiile privind donarea și transplantul de organe ar


trebui furnizate într-un mod transparent, imparțial și neautoritar, luând în
considerare nu doar aspectele privind donările de organe, și anume faptul că
donarea poate implica donarea mai multor organe, precum și donări de
țesuturi;

38.   subliniază că alegerea de a dona sau nu un organ este dreptul exclusiv


al donatorului și că donarea de organe trebuie considerată un dar oferit de o
ființă umană altei ființe umane; subliniază că acest lucru trebuie să se
reflecte în limbajul folosit, evitându-se termenii economici, care sugerează
considerarea organelor ca mărfuri disponibile pe piața internă;

39.   solicită Comisiei să ia în considerare dezvoltarea și extinderea site-ului


internet european consacrat donării de organe(7) , precum și a celui
aparținând Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) (8) , în toate statele
membre și în toate limbile oficiale, în vederea reunirii tuturor datelor și
informațiilor privind donarea și transplantul de organe;

40.   solicită Comisiei și statelor membre să promoveze o zi a donatorului și


recomandă adoptarea unor acțiuni care să sublinieze rezultatele pozitive și
importanța transplantului;

41.   este încredințat că informarea publicului atât la nivel local, cât și la


nivel regional, este un mod foarte eficace de a mări numărul de organe
disponibile; solicită Comisiei, statelor membre și organizațiilor societății
civile, bisericilor și comunităților religioase și umanitare să ia parte la acest
efort de sensibilizare a publicului în chestiunea donării de organe, ținând
cont totodată de particularitățile culturale ale fiecărui stat membru;
subliniază importanța rolului pe care îl au, în promovarea donării de organe,
donatorii înscriși în registre, care își încurajează rudele și prietenii să devină,
la rândul lor, donatori;

42.   recunoaște că este important să se amelioreze abilitățile de comunicare


ale cadrelor medicale, de exemplu prin elaborarea de ghiduri privind
informarea; subliniază necesitatea unei atitudini profesionale față de
comunicare, precum și necesitatea consultării experților din acest domeniu;
ar trebui acordată o atenție deosebită atât conținutului mesajului, cât și celor
mai bune modalități de a trata chestiunile cele mai controversate; subliniază
importanța întâlnirilor periodice cu reprezentanții mass-media pentru
promovarea rezultatelor pozitive și a importanței transplantului;

43.   susține crearea unei linii de asistență telefonică privind transplantul, cu


un număr unic, care să fie administrată de o organizație națională privind
transplanturile, dacă există, și la care să răspundă 24 ore pe zi personal
format în mod corespunzător și cu experiență, care poate furniza rapid
informații medicale şi juridice corecte și pertinente tuturor părților implicate;

44.   solicită Comisiei să sprijine un studiu internațional în domeniul donării


și transplantului de organe pentru a aborda impactul etniei, țării de origine,
religiei, nivelului de educație și mediului socio-economic asupra deciziei de
a dona organe; solicită Comisiei și statelor membre să difuzeze rapid
rezultatele cercetării, în vederea informării publicului și a schimbării
prejudecăților;

Îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei

45.   recunoaște că asigurarea calității și siguranței donării și transplantului


de organe este de o importanță vitală; subliniază că această îmbunătățire va
avea un impact notabil asupra reducerii riscurilor asociate transplantului,
reducând astfel efectele adverse; recunoaște că acțiunile în direcția calității și
siguranței ar putea avea un efect asupra numărului de organe disponibile și
viceversa; solicită Comisiei să sprijine statele membre să-și dezvolte
capacitatea de a crea și ameliora regulamente naționale și un cadru de
reglementare pentru creșterea calității și siguranței, fără ca aceasta să aibă un
impact negativ asupra disponibilității organelor de transplant;

46.   recunoaște necesitatea de a monitoriza și a evalua starea posttransplant


și postdonare; subliniază că ar trebui promovată o metodologie comună de
analizare a datelor, pe baza celor mai bune practici folosite la ora actuală de
statele membre, pentru a optimiza comparabilitatea rezultatelor între statele
membre;

47.   solicită statelor membre să extindă perioadele de monitorizare a


pacienților la mai mulți ani, sau, de preferință, pe durata vieții pacientului
și/sau a funcționării organului transplantat;

48.   solicită Comisiei să aloce fonduri, în cadrul celui de-al Şaptelea


program-cadru al Comunităţilor Europene pentru cercetare, dezvoltare
tehnologică şi activităţi de demostrare (2007-2013), pentru promovarea
cercetării privind unele tehnici de diagnosticare mai bune și mai sensibile,
care să permită detectarea rapidă și eficientă a unor boli grave cum ar fi
HIV/SIDA, hepatita și altele, deoarece un aspect important al transplantului
este asigurarea protecției față de diverși factori negativi sau agenți prezenți
în organele donatorului;

Traficul de organe

49.   atrage atenția asupra legăturii dintre lipsa de organe și traficul de


organe, prin faptul că traficul de organe afectează credibilitatea sistemului în
opinia potenţialilor donatori voluntari și neremunerați; subliniază că orice
exploatare comercială a organelor este lipsită de etică și contravine celor mai
elementare valori umane; subliniază că orice donare de organe motivată de
interese financiare degradează gestul de a dărui un organ, transformându-l
într-o marfă, ceea ce constituie o încălcare a demnități umane, contravine
articolului 21 din Convenția privind drepturile omului și biomedicina și este
interzis în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Carta drepturilor
fundamentale a UE;

50.   solicită Comisiei ca, în ceea ce privește țările terțe, să combată traficul
de organe și țesuturi, care ar trebui să facă obiectul unei interdicții
universale, care să includă și transplantul de organe și țesuturi de la minori,
de la persoanele cu handicap mental sau de la prizonierii executați; solicită
Comisiei și statelor membre să sensibilizeze comunitatea internațională cu
privire la această chestiune;

51.   consideră că, pentru a lupta împotriva traficului de organe din cele mai
sărace regiuni ale lumii, trebuie adoptată o strategie pe termen lung de
eradicare a inegalităților sociale care stau la baza unor asemenea practici;
subliniază că, pentru a lupta împotriva practicii de vindere a organelor
pentru bani (în special în țările în curs de dezvoltare), trebuie stabilite
mecanisme care să asigure trasabilitatea, pentru a se împiedica introducerea
acestor organe în UE;

52.   solicită Comisiei și statelor membre să ia măsuri pentru a împiedica


"turismul pentru transplanturi", de exemplu, prin elaborarea de orientări
pentru a-i proteja pe donatorii cei mai săraci și mai vulnerabili, astfel încât
să nu cadă victime traficului de organe, adoptarea de măsuri care să ducă la
creșterea numărului de organe procurate în mod legal, precum și prin
partajarea înregistrărilor din listele de așteptare între organizațiile de
schimburi de organe existente, pentru a se evita existența mai multor liste;
solicită Comisiei să promoveze în cadrul spațiului de libertate, securitate și
justiție o abordare comună care își propune să colecteze informații privind
legislațiile naționale în domeniul traficului de organe și să identifice
principalele probleme și eventualele soluții; în acest scop, subliniază că ar
trebui instituit un sistem de urmărire a circulației materialului uman și de
stabilire a persoanelor responsabile;

53.   îndeamnă statele membre să modifice Codul penal, dacă este necesar,
pentru a garanta urmărirea penală corespunzătoare a persoanelor vinovate de
trafic de organe și prevederea unor sancțiuni aplicabile personalului medico-
sanitar implicat în transplantul de organe provenite din trafic, și să depună,
în același timp, toate eforturile necesare pentru a descuraja eventualii
primitori să caute organe și țesuturi provenite din trafic; subliniază faptul că
ar trebui să se aibă în vedere instituirea răspunderii penale pentru cetățenii
UE care cumpără organe în interiorul sau în exteriorul Uniunii;

54.   solicită statelor membre să adopte toate măsurile necesare pentru a


împiedica personalul medico-sanitar să faciliteze traficul de organe și
țesuturi (de exemplu, prin îndrumarea unui pacient către un serviciu străin de
transplant care ar putea fi implicat în trafic) și pentru a împiedica furnizorii
de asigurări de sănătate să încurajeze activitățile care favorizează direct sau
indirect traficul de organe, de exemplu rambursarea costurilor suportate
pentru obținerea unui transplant ilegal de organe;

55.   consideră că statele membre ar trebui să asigure formarea profesională


pentru agențiile naționale de control, precum și pentru personalul medical în
ceea ce privește traficul de organe, astfel încât fiecare caz cunoscut să fie
raportat poliției;

56.   solicită statelor membre care încă nu au făcut acest lucru să semneze, să
ratifice și să pună în aplicare Convenția Consiliului Europei cu privire la
acțiunea împotriva traficului de ființe umane și Protocolul de la Palermo;

57.  Regretă că Europol nu a prezentat un studiu privind vânzarea și traficul


de organe, Europol afirmând că nu există cazuri documentate; face referire
la rapoarte ale Consiliului Europei și ale OMS care oferă dovezi clare că
comerțul cu organe constituie o problemă și pentru statele membre ale UE și
solicită Comisiei și Europol să îmbunătățească monitorizarea cazurilor de
trafic de organe și să tragă concluziile necesare;

58.   solicită Comisiei și Consiliului să actualizeze planul de acțiune privind


traficul cu ființe umane, în care să includă și un plan de acțiune pentru
combaterea traficului de organe, astfel încât să faciliteze cooperarea mai
strânsă a autorităților responsabile;

59.   solicită, în plus, ca planul de acțiune să se refere la date corecte și


verificate privind cantitățile, tipurile și originea organelor supuse traficului
ilegal.
60.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție
Consiliului, Comisiei, OMS, Consiliului Europei, precum şi guvernelor și
parlamentelor statelor membre.