Ea stă plictisită și foarte frumoasă părul ei negru este supărat

mâna ei luminoasă demult m-a uitat, demult s-a uitat și pe sine

cum atârnă pe ceafă scaunului. Eu mă înec în lumine și scrișnesc
în crugul anului. Îi arăt dintîi din gură, dar ea știe că eu nu râd,
dulcea luminii făptură mie, pe mine mă înfățișează pe când ea
stă plictisită și foarte frumoasă și eu numai pentru ea trăiesc în
lumea fioroasă de sub ceresc. RECOMANDĂRI Ce înseamnă să
mori de coronavirus? Cum a ales România definiţia decesului
de COVID-19, mai îngustă decât Polonia sau Belgia, dar mai
extinsă decât Germania și Austria   Poezii de dragoste – Poem –
Nichita Stănescu Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș
săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după
aceea, de teamă să nu-mi strivești sărutul?… Iubire – Lucian
Blaga Iubești – când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la
sine aproape, de flori și de toamnă, de foc, de anotimpul din
vine. Iubești – când suavă icoana ce-ti faci în durere prin veac o
tii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubești – când
sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânți
să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubești – când
simțiri se deșteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la
capăt te-așteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubești – când
întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îți este-n aceeași
măsură și lavă pătrunsă de lună.
Citeşte întreaga ştire: Poezii de dragoste - versuri superbe
scrise de poeți români