Controlul cu radiatii in infrarosu

1
Facultatea IIR, CE 203, Splaiul Independentei nr. 313, 060042 Sector 6, București, Romania

1 Scopul lucrării
Termografia in infrarosu este tehnica ce permite obtinerea, cu ajutorul unui echipament sau
aparat corespunzator, imaginea termica a unei scene termice observata intr-un domeniu spectral de
infrarosu.
Termografia este utilizată de mult timp în industrie pentru monitorizarea regimurilor termice ale
instalaţiilor şi proceselor tehnologice. Radiatia infrarosie poate fi utilizata pentru a determina de la
distanta temperatura obiectelor daca se cunoaste emitivitatea lor. Aceasta se numeste termografie
sau in cazul obiectelor foarte fierbinti din infrarosu apropiat sau spectrul vizibil este denumit
pirometrie. Termografia este utilizata in aplicatii militare si industriale dar tehnologia apare si pe
piata libera sub forma camerelor cu termoviziune.

2 Descrierea teoretică a metodei

Radiația în infraroșu (IR) este o radiație electromagnetică a cărei lungime de undă este mai lungă
decât cea a luminii vizibile (400-700 nm), dar mai scurtă decât cea a radiației terahertz (100 μm - 1
mm) și a microundelor (~ 30000 μm).

Radiatia infrarosie este un tip de radiatie electromagnetica ca si undele radio, radiatia ultavioleta,
razele X sau microundele. Lumina infrarosie apartine spectrului electromagnetic, fiind invizibila
ochiului uman insa oamenii o pot simti ca si caldura. Orice cu temperatura de peste 5 grade Kelvin
(-450 de grade Fahrenheit sau -268 de grade Celsius) emite radiatie infrarosie.

Radiatia infrarosie este mai cunoscuta ca si radiatia caldurii, insa lumina si undele
electromagnetice de orice frecventa vor incalzi suprafetele pe care le absorb. Lumina infrarosie
provenita de la soare reprezinta 49% din caldura pamantului, restul fiind cauzat de lumina vizibila
care este absorbita apoi reradiata la lungimi de unda mai mari.

Radiatia termica este caracterizata printr-un spectru particular cu multe lungimi de unda care
sunt asociate emisiei dintr-un obiect, ca urmare a vibrațiilor sale moleculare la o temperatură dată.
Radiatia termica poate fi emisa din obiecte la orice lungime de unda si la temperaturi foarte mari,
asemenea radiatii sunt asociate unui spectru cu mult peste infrarosu, spectrul vizibil, ultraviolet si
chiar peste regiunile razelor X. Datorita cunoscutei asocieri dintre radiatia infrarosie si radiatia
termica este doar o coincidenta bazata pe faptul ca pe Pamant este o temperatura mult mai scazuta
decat pe celelalte planete din jurul soarelui.

Sistemul divizat impus de ISO

 Infrarosu apropiat cu abreviatia NIR (Near-Infrared) si lungimea de unda 0.78–3 µm;

 Infrarosu de unda medie cu abreviatia MIR (Mid-infrared) si lungimea de unda 3–50 µm;
 Infrarosu indepartat cu abreviatia FIR (Far-infrared) si lungimea de unda 50–1000 µm;

Temperatură (a unui corp) – o mărime caracteristică a nivelului energetic al acelui corp. Nivelul
energetic este dat de agitaţia atomică moleculară a corpului. O semnificaţie intuitivă a acestei
noţiuni este dată de senzaţia de cald şi de rece.
 Infrarosul este folosit la echipamentele de vedere nocturna cand nu este suficienta lumina
vizibila pentru a vedea. Dispozitivele de vedre nocturna opereaza printr-un proces implicand
transformarea fotonilor de lumina ambientala in electroni care sunt apoi amplificati prin procese
chimice si electrice si apoi transformati inapoi in lumina vizibila. Sursele de lumina infrarosie pot fi
folosite pentru a spori lumina ambientala disponibila ce este utilizata de catre dispozitivele de
vedere nocturna pentru vizibilitatea in intuneric fara a folosi o sursa de lumina vizibila.

Prin supraîncălzirea unei component se înțelege o valoare a temperaturii Ɵs, stabilită prin relația :

Ɵs= Ɵt – Ɵo,
unde Ɵt – temperature totală măsurată cu ajutorul camerei IR;
Ɵo –temperature componentei respective, în funcțiune, fără defecte.

Temperatura de supraîncălzire, Ɵs, este deci diferența dintre temperatura măsurată a componentei
defecte și, respectiv, cea a unei componente care funcționează normal. Temperatura componentei
fără defect, Ɵo, depinde de sarcină și de temperatura mediului ambiant.

O componentă defectă, de regulă, se supraîncălzește din cauza:

- Unor contacte imperfecte, jocnțiuni greșit dimensionate sau care au suferit
degradări(oxidări) în timp, suprasarcinii, deteriorării ale unor izolații etc.

Specialiștii practicieni au constatat că suprîncălzirile detectate prin termografiere la instalațiile

electrice se pot clasifica în trei categorii:

1) Ɵs < 50C supraîncălzire incipientă

2) 50C ≤ Ɵs ≤ 300 C supraîncălzire avansată

3) Ɵs ≥ 300 C supraîncălzire gravă.

Particularitati :
Termografierea în infraroşu, prezintă o serie de limite:
 cost ridicat al instalaţiei (de ordinal zecilor sau sutelor de mii de dolari);
 calificare superioară a personalului operator;
 posibilităţi de detectare doar a defectelor din apropierea suprafeţei
 produsele cu suprafeţe lucioase nu pot fi examinate fără o pregătire prealabilă;
 materialele cu o conductivitate termică foarte mare sau foarte mică nu pot fi examinate în mod
obişnuit.

2.1 Notiuni

Imaginea termică reprezinta o repartiţie structurată a datelor reprezentative ale radiaţiei

infraroşii provenind de la o scenă termică şi prin scenă termică – parte a spaţiului – obiect care se
observă cu o aparatură de termografie în infraroşu.

Emisivitatea – sau factor de eisie – reprezintă un număr adimensional cu valori cuprinse intre 0
și 1, reprezentând raportul dintre puterea totală de emisie a unui corp oarecare și puterea totală de
emisie a corpului negru.

Transferul de căldură se ocupă de studiul propagării căldurii printr-un corp, între partea lui
caldă şi cea rece, sau între două corpuri cu temperaturi diferite. Transmiterea căldurii este
consecinţă a diferenţei de potenţial termic. Cunoaşterea fenomenelor de transfer are ca scop
principal activarea sau frânarea cantitativă a transferului.

Căldura este o formă de transfer energetic între două sisteme fără variația parametrilor externi.
Este o formă de mișcare a materiei, care constă în agitația termică a atomilor fluidelor sau în
vibrația dezordonată a atomilor unui solid și care poate produce ridicarea temperaturii. Se exprimă
printr-o mărime scalară de aceeași natură cu energia mecanică, cu energia electromagnetic etc,
numită cantitate de căldură, energie termică sau energie calorică.

Temperatura este o mărime caracteristică a nivelului energetic al unui corp sau mediu
material.Nivelul energetic este dat de agitația molecular a corpului sau mediului.O semnificație
intuitive a acestei noțiuni este dată de senzația de cald și de rece.

Conductivitatea termică este proprietatea termofizica a materialelor și reprezintă coeficientul

de proporționalitate din legea lui Fourier care exprimă transferul de căldură prin conducție.

Conducţia termică este un proces de transfer al căldurii dintr-o regiune cu temperatura mai
ridicată către o regiune cu temperatură mai coborâtă în interiorul unui mediu sau între două medii
diferite aflate în contact fizic direct, sub influență unei diferențe de temperatura, fără o deplasare
aparență a particulelor care altcatuiesc mediile respective. Conducţia este singurul mecanism de
transfer de căldură prin corpurile solide opace.

Convecția termică este un proces de transfer al căldurii prin acțiunea combinată a conductiei
termice, a acumulării de energie internă și a mișcării de amestec. Convectia este cel mai important
mecanism de schimb de căldură între o suprafață solidă și un fluid, între care există contact direct și
mișcare relativă.

3 Principiul metodei
Termografia în infraroşu constă în detectarea de la distanţă a radiaţiei emise de un produs
supus examinării şi transformarea informaţiilor obţinute într-o imagine vizibilă.
Materialul supus examinării este în mişcare rectilinie, astfel încât diversele zone ale acestuia
trec succesiv prin faţa sursei de căldură şi apoi prin faţa detectorului de radiaţie termică.
Căldura furnizată de dispozitivul de încălzire pătrunde în materialul examinat şi se distribuie
cu un grad de uniformitate dependent de omogenitatea materialului. Detectorul înregistrează,
măsoară sau vizualizează perturbaţiile câmpului termic pe suprafaţa examinată. Prin interpretarea
termogramei - rezultatul examinării – se poate deduce existenţa imperfecţiunilor din material.
 Fig. 3. Schema de principiu a examinării prin termografiere

3.1 Metodele de termografiere pot fi grupate pot fi grupate în două mari grupe:

3.1.1 Metodele de examinare active – care necesită o sursă de căldură ca anexă a

echipamentului de examinare.
Metodele active se folosesc pentru:
-detectarea defectelor în materialele stratificate, acoperite, compozite, lipite;
-măsurarea grosimilor straturilor de acoperire sau învelișurilor;
-caracterizarea materialelor din punct de vedere al comportamentului termic.

Fig. 1. Schema de principiu a termografierii active

3.1.2 Metodele de examinare pasive – constauîn analiza fluxului termic furnizat de
produsul examinat(căldura există sau este produsă independent de procesul de examinare)
Metodele pasive au o aplicabilitate mult mai largă:
-în energetică – verificarea periodică a echipamentelor electrice: transformatoare, linii,
întrerupătoare, panouri electrice; verificarea echipamentelor aferente centralelor electrice;
verificarea mașinilor electrice; generatoare; motoare etc
-în construcții – evidențierea traseelor pe unde se produc pierderi de căldură în construcții;
verificarea izolațiilor; măsurarea umidității sau igrasiei; detectarea fisurilor și crăpăturilor;
-în industria chimică și petrochimie – supravegherea proceselor chimice exoterme sau
endoterme; verificarea rezervoarelor de cracare și a cuptoarelor de piroliză; verificarea conductelor
pentru transportul aburului etc.
-la sudare – supravegherea proceselor proceselor; verificarea preîncălzirii etc.

Fig. 2. Schema de principiu a termografierii passive

 3.2 Echipamentul folosit
Un sistem de examinare termografică, ce poate fi utilizat atât în varianta activă cât şi în
variant pasivă cuprinde, de regulă, următoarele componente: cameră radiometru, sistem de
încălzire, masă pentru deplasarea după trei axe de coordonate, sursă de curent electric pentru
alimentarea sistemului de încălzire şi acţionarea motoarelor care asigură deplasarea componentelor
pe masa suport, corp negru pentru etalonarea sistemului, soft specializat şi computer adecvat. Există
o gamă largă de aparate de preluat imagini în infraroşu. Cele mai moderne au un detector cu
elemente sensibile multiple denumit FPA - Focal Plan Array.

Calitatea imaginii oferite este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei camere
de termoviziune. O rezolutie mai mare a imaginii termice ofera utilizatorului posibilitatea de a
vedea mai multe detalii, de a detecta problemele de la distante mai mari si de a lua decizii mai bune
si mai rapide.
Camerele de termoviziune permit determinarea precisa a temperaturii in fiecare punct de
masura din imaginea termica, oferind astfel utilizatorului posibilitatea de a gasi un defect inainte de
a fi prea tarziu.

4 Modul de lucru
Domeniul spectral denumit infraroşu (IR) este o bandă din spectrul radiaţiei electromagnetice,
situată între domeniul vizibil şi cel al undelor radio, cu lungimi de undă cuprinse între 0,75 şi 30
mm, din care, în defectoscopie, sunt folosite uzual doar intervalele 3,5 ... 5 mm şi 8 ... 12 mm.
În vederea realizării unui control nedistructiv folosind termografierea în infraroşu trebuie
parcurse următoarele etape:
 se identifică echipamentul necesar pentru termografierea în varianta activă;
 probele ce urmează a fi examinate se montează pe dispozitivul de poziţionare şi orientare, în
poziţie optimă, cu ajutorul elementelor de fixare;
 poziţionarea blitzurilor în raport cu proba examinată se face astfel încât fluxul termic radiant pe
care acestea îl furnizează să asigure o încălzire uniformă a suprafeţei probei;
 poziţionarea camerei şi focalizarea imaginii termice. Pentru a se obţine o imagine clară trebuie
aleasă distanţa optimă între camera de termografiere şi proba ce urmează a fi examinată. Claritatea
imaginii se modifică şi prin reglarea obiectivului camerei;
 stabilirea parametrilor de examinare. Parametri de examinare, se aleg în funcţie de natura
materialului din care este confecţionată proba şi de grosimea acesteia, corelarea realizându-se prin
metode teoretice şi experimentale;
 examinarea propriu-zisă. In cadrul examinării termografice se vizualizează distribuţia câmpului
termic de la suprafaţa materialului, distribuţie care este dependentă de starea acestei suprafeţe şi de
omogenitatea materialului. De regulă, aprecierile privind omogenitatea se fac doar pentru straturile
aflate în apropierea suprafeţei exterioare. Indicaţie de defect se consideră a fi orice variaţie de
temperatură între puncte sau zone din imaginea termică. Această variaţie poate fi pusă în evidenţă
printr-o indicaţie numerică (citirea efectivă a temperaturii) sau printr-o indicaţie în culori (culori
diferite alocate, pe imaginea termică, punctelor cu temperaturi diferite).

5 Concluzii
Aceasta metoda se aplica pentru depistarea defectelor de suprafata. Se pot pune de
asemenea in evidenta fisurile de oboseala si de coroziune.
Metoda nedistructiva este aplicata cu succes pentru depistarea posibilelor defecte, precum
fisuri, prin care se poate pierde caldura. Informatia obtinuta ne ofera detalii referitoare la forma,
marimea si orientarea defectului.
6 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Infraro%C8%99u
https://prezi.com/6rqlwyc29cn1/radiatiile-infrarosii/
https://www.tmt.ugal.ro/Items/Infrastructura/Transfer_de%20_caldura/Termografiere_infrarosu.pdf