1.

Termografia în infraroşu este o tehnică ce permite obţinerea, cu ajutorul unei aparaturi adecvate,
a imaginii termice a unei scene termice observate într-un domeniu spectral din infraroşu.
2. Înţelegând prin imagine termică – repartiţie structurată a datelor reprezentative ale radiaţiei
infraroşii provenind de la o scenă termică
3. scenă termică – parte a spaţiului – obiect care se observă cu o aparatură de termografie în
infraroşu »
4. Termogramă – (conform SR 13340) rezultat al transcrierii în temperatură a uneia sau mai multor
hărţi de luminanţă; imaginea codificată a unei scene termice.
5. Corp negru – un corp (ideal) care absoarbe integral radiaţia termică primită şi este cel mai bun
emiţător de radiaţie.
6.

schema de principiu a examinării prin termografierii

7. Metode active - Clasificari
Metodele de examinare denumite active (cu sursă proprie de căldură) pot fi grupate după alte
criterii în mai multe subcategorii.
În funcţie de poziţia reciprocă a elementelor mobile încălzitor - obiect controlat în timpul detectării
radiaţiei infraroşii emisă de obiect, metodele de examinare au fost clasificate în două mari categorii:
metode statice - în timpul detectării radiaţiei termice emise de corp viteza de deplasare a
dispozitivului de încălzire faţă de obiect este nulă;
metode dinamice - în timpul detectării sistemul de încălzire se deplasează în raport cu obiectul
examinat cu o viteză de avans constantă, pe o traiectorie rectilinie simplă sau în zig-zag cu un pas.

După situarea în timp a momentului detecţiei în raport cu momentul încălzirii, schemele de

examinare utilizate pot fi grupate în:
examinări în timpul încălzirii, când fluxul termic este transmis pe o parte sau pe cealaltă a piesei în
mod constant şi detecţia se face simultan cu încălzirea; examinări în timpul răcirii, când detecţia se
 face după ce s-a transmis un flux termic sub formă de impuls de o anumită durată şi după ce s-a
îndepărtat sistemul de încălzire, produsul începând să se răcească.
8. În vederea realizării unui control nedistructiv folosind termografierea în infraroşu trebuie
parcurse următoarele etape:
A. se identifică echipamentul necesar pentru termografierea în varianta activă;
probele ce urmează a fi examinate se montează pe dispozitivul de poziţionare şi orientare, în poziţie
optimă, cu ajutorul elementelor de fixare;
B. poziţionarea blitzurilor în raport cu proba examinată se face astfel încât fluxul termic radiant pe
care acestea îl furnizează să asigure o încălzire uniformă a suprafeţei probei;
C. poziţionarea camerei şi focalizarea imaginii termice. Pentru a se obţine o imagine clară trebuie
aleasă distanţa optimă între camera de termografiere şi proba ce urmează a fi examinată.
Claritatea imaginii se modifică şi prin reglarea obiectivului camerei;
D. stabilirea parametrilor de examinare. Parametri de examinare, se aleg în funcţie de natura
materialului din care este confecţionată proba şi de grosimea acesteia, corelarea realizându-se
prin metode teoretice şi experimentale;

E. examinarea propriu-zisă. In cadrul examinării termografice se vizualizează distribuţia câmpului

termic de la suprafaţa materialului, distribuţie care este dependentă de starea acestei suprafeţe şi
de omogenitatea materialului. De regulă, aprecierile privind omogenitatea se fac doar pentru
straturile aflate în apropierea suprafeţei exterioare. Indicaţie de defect se consideră a fi orice
variaţie de temperatură între puncte sau zone din imaginea termică. Această variaţie poate fi
pusă în evidenţă printr-o indicaţie numerică (citirea efectivă a temperaturii) sau printr-o indicaţie
în culori

9. Principiul IRT
Termografia în infraroşu constă în detectarea de la distanţă a radiaţiei emise de un produs supus
examinării şi transformarea informaţiilor obţinute într-o imagine vizibilă.
Materialul supus examinării este în mişcare rectilinie, astfel încât diversele zone ale acestuia trec
succesiv prin faţa sursei de căldură şi apoi prin faţa detectorului de radiaţie termică.
Căldura furnizată de dispozitivul de încălzire pătrunde în materialul examinat şi se distribuie cu
un grad de uniformitate dependent de omogenitatea materialului. Detectorul înregistrează,
măsoară sau vizualizează perturbaţiile câmpului termic pe suprafaţa examinată. Prin
interpretarea termogramei - rezultatul examinării – se poate deduce existenţa imperfecţiunilor
din material.
10. Avantaje şi Dezavantaje.
Principalele avantaje ale metodei de examinare prin termografiere în infraroşu sunt:
 arată o imagine vizuală, ce permite şi ca temperaturile ridicate să poate fi detectate;
 este capabilă sa capteze ţinte în mişcare în timp real;
 este capabilă să pună în evidenţă defectele (de ex la temperatură ridicată) înaintea
 avariei produselor;
 poate fi folosită pentru a măsura sau observa în zone inaccesibile sau primejdioase
 pentru alte metode de examinare;
 poate fi folosită în găsirea defectelor în arbori, construcţii civile şi industriale şi alte
 piese metalice, dar şi în diagnosticarea corpului uman.
 Ca dezavantaje pot fi enumerate următoarele: camerele de termografiere în infraroşu de calitate,
deseori au un preţ foarte ridicat;
 imaginile sunt greu de interpretat cu precizie şi necesită experienţă din partea operatorului;
 măsurătorile temperaturilor precise sunt împiedicate de diferite emisivităţi sau reflectări de la alte
suprafeţe din jurul obiectului examinat;
 multe camere şi nu sunt aşa de precise ca metodele de examinare prin contact direct;
 sunt capabile numai să detecteze temperaturi de suprafaţă, nu şi în interiorul obiectului examinat.