Controlul cu radiatii in infrarosu

1 Scopul lucrării
Termografia in infrarosu este tehnica ce permite obtinerea, cu ajutorul unui echipament
sau aparat corespunzator, imaginea termica a unei scene termice observata intr-un
domeniu spectral de infrarosu.
Termografia este utilizată de mult timp în industrie pentru monitorizarea regimurilor
termice ale instalaţiilor şi proceselor tehnologice. Radiatia infrarosie poate fi utilizata
pentru a determina de la distanta temperatura obiectelor daca se cunoaste emitivitatea lor.
Aceasta se numeste termografie sau in cazul obiectelor foarte fierbinti din infrarosu
apropiat sau spectrul vizibil este denumit pirometrie. Termografia este utilizata in aplicatii
militare si industriale dar tehnologia apare si pe piata libera sub forma camerelor cu
termoviziune.

2 Descrierea teoretică a metodei

Radiația în infraroșu (IR) este o radiație electromagnetică a cărei lungime de undă este
mai lungă decât cea a luminii vizibile (400-700 nm), dar mai scurtă decât cea a radiației
terahertz (100 μm - 1 mm) și a microundelor (~ 30000 μm).

Radiatia infrarosie este un tip de radiatie electromagnetica ca si undele radio, radiatia

ultavioleta, razele X sau microundele. Lumina infrarosie apartine spectrului
electromagnetic, fiind invizibila ochiului uman insa oamenii o pot simti ca si caldura. Orice
cu temperatura de peste 5 grade Kelvin (-450 de grade Fahrenheit sau -268 de grade
Celsius) emite radiatie infrarosie.

Radiatia infrarosie este mai cunoscuta ca si radiatia caldurii, insa lumina si undele
electromagnetice de orice frecventa vor incalzi suprafetele pe care le absorb. Lumina
infrarosie provenita de la soare reprezinta 49% din caldura pamantului, restul fiind cauzat
de lumina vizibila care este absorbita apoi reradiata la lungimi de unda mai mari.

Radiatia termica este caracterizata printr-un spectru particular cu multe lungimi de unda
care sunt asociate emisiei dintr-un obiect, ca urmare a vibrațiilor sale moleculare la o
temperatură dată. Radiatia termica poate fi emisa din obiecte la orice lungime de unda si
la temperaturi foarte mari, asemenea radiatii sunt asociate unui spectru cu mult peste
infrarosu, spectrul vizibil, ultraviolet si chiar peste regiunile razelor X. Datorita cunoscutei
asocieri dintre radiatia infrarosie si radiatia termica este doar o coincidenta bazata pe
faptul ca pe Pamant este o temperatura mult mai scazuta decat pe celelalte planete din
jurul soarelui.

Sistemul divizat impus de ISO

 Infrarosu apropiat cu abreviatia NIR (Near-Infrared) si lungimea de unda 0.78–3

µm;
 Infrarosu de unda medie cu abreviatia MIR (Mid-infrared) si lungimea de unda 3–
50 µm;
 Infrarosu indepartat cu abreviatia FIR (Far-infrared) si lungimea de unda 50–
1000 µm;
 Temperatură (a unui corp) – o mărime caracteristică a nivelului energetic al acelui corp.
Nivelul energetic este dat de agitaţia atomică moleculară a corpului. O semnificaţie
intuitivă a acestei noţiuni este dată de senzaţia de cald şi de rece.

Infrarosul este folosit la echipamentele de vedere nocturna cand nu este suficienta

lumina vizibila pentru a vedea. Dispozitivele de vedre nocturna opereaza printr-un proces
implicand transformarea fotonilor de lumina ambientala in electroni care sunt apoi
amplificati prin procese chimice si electrice si apoi transformati inapoi in lumina vizibila.
Sursele de lumina infrarosie pot fi folosite pentru a spori lumina ambientala disponibila ce
este utilizata de catre dispozitivele de vedere nocturna pentru vizibilitatea in intuneric fara
a folosi o sursa de lumina vizibila.

Prin supraîncălzirea unei component se înțelege o valoare a temperaturii Ɵ s, stabilită

prin relația :

Ɵs= Ɵt – Ɵo,
unde Ɵt – temperature totală măsurată cu ajutorul camerei IR;
Ɵo –temperature componentei respective, în funcțiune, fără defecte.

Temperatura de supraîncălzire, Ɵs, este deci diferența dintre temperatura măsurată a

componentei defecte și, respectiv, cea a unei componente care funcționează normal.
Temperatura componentei fără defect, Ɵo, depinde de sarcină și de temperatura mediului
ambiant.

O componentă defectă, de regulă, se supraîncălzește din cauza:

- Unor contacte imperfecte, jocnțiuni greșit dimensionate sau care au suferit
degradări(oxidări) în timp, suprasarcinii, deteriorării ale unor izolații etc.

Specialiștii practicieni au constatat că suprîncălzirile detectate prin termografiere la

instalațiile electrice se pot clasifica în trei categorii:

1) Ɵs < 50C supraîncălzire incipientă

2) 50C ≤ Ɵs ≤ 300 C supraîncălzire avansată

3) Ɵs ≥ 300 C supraîncălzire gravă.

Particularitati :
Termografierea în infraroşu, prezintă o serie de limite:
 cost ridicat al instalaţiei (de ordinal zecilor sau sutelor de mii de dolari);
 calificare superioară a personalului operator;
 posibilităţi de detectare doar a defectelor din apropierea suprafeţei
 produsele cu suprafeţe lucioase nu pot fi examinate fără o pregătire prealabilă;
 materialele cu o conductivitate termică foarte mare sau foarte mică nu pot fi
examinate în mod obişnuit.

2.1 Notiuni
 Imaginea termică reprezinta o repartiţie structurată a datelor reprezentative ale
radiaţiei infraroşii provenind de la o scenă termică şi prin scenă termică – parte a spaţiului
– obiect care se observă cu o aparatură de termografie în infraroşu.

Emisivitatea – sau factor de eisie – reprezintă un număr adimensional cu valori

cuprinse intre 0 și 1, reprezentând raportul dintre puterea totală de emisie a unui corp
oarecare și puterea totală de emisie a corpului negru.

Transferul de căldură se ocupă de studiul propagării căldurii printr-un corp, între

partea lui caldă şi cea rece, sau între două corpuri cu temperaturi diferite. Transmiterea
căldurii este consecinţă a diferenţei de potenţial termic. Cunoaşterea fenomenelor de
transfer are ca scop principal activarea sau frânarea cantitativă a transferului.

Căldura este o formă de transfer energetic între două sisteme fără variația parametrilor
externi. Este o formă de mișcare a materiei, care constă în agitația termică a atomilor
fluidelor sau în vibrația dezordonată a atomilor unui solid și care poate produce ridicarea
temperaturii. Se exprimă printr-o mărime scalară de aceeași natură cu energia mecanică,
cu energia electromagnetic etc, numită cantitate de căldură, energie termică sau energie
calorică.

Temperatura este o mărime caracteristică a nivelului energetic al unui corp sau mediu
material.Nivelul energetic este dat de agitația molecular a corpului sau mediului.O
semnificație intuitive a acestei noțiuni este dată de senzația de cald și de rece.

Conductivitatea termică este proprietatea termofizica a materialelor și reprezintă

coeficientul de proporționalitate din legea lui Fourier care exprimă transferul de căldură
prin conducție.

Conducţia termică este un proces de transfer al căldurii dintr-o regiune cu temperatura

mai ridicată către o regiune cu temperatură mai coborâtă în interiorul unui mediu sau între
două medii diferite aflate în contact fizic direct, sub influență unei diferențe de temperatura,
fără o deplasare aparență a particulelor care altcatuiesc mediile respective. Conducţia
este singurul mecanism de transfer de căldură prin corpurile solide opace.

Convecția termică este un proces de transfer al căldurii prin acțiunea combinată a

conductiei termice, a acumulării de energie internă și a mișcării de amestec. Convectia
este cel mai important mecanism de schimb de căldură între o suprafață solidă și un fluid,
între care există contact direct și mișcare relativă.

3 Principiul metodei
Termografia în infraroşu constă în detectarea de la distanţă a radiaţiei emise de un
produs supus examinării şi transformarea informaţiilor obţinute într-o imagine vizibilă.
Materialul supus examinării este în mişcare rectilinie, astfel încât diversele zone ale
acestuia trec succesiv prin faţa sursei de căldură şi apoi prin faţa detectorului de radiaţie
termică.
Căldura furnizată de dispozitivul de încălzire pătrunde în materialul examinat şi se
distribuie cu un grad de uniformitate dependent de omogenitatea materialului. Detectorul
înregistrează, măsoară sau vizualizează perturbaţiile câmpului termic pe suprafaţa
examinată. Prin interpretarea termogramei - rezultatul examinării – se poate deduce
existenţa imperfecţiunilor din material.
 Fig. 3. Schema de principiu a examinării prin termografiere

3.1 Metodele de termografiere pot fi grupate pot fi grupate în două mari grupe:

3.1.1 Metodele de examinare active – care necesită o sursă de căldură ca anexă

a echipamentului de examinare.
Metodele active se folosesc pentru:
-detectarea defectelor în materialele stratificate, acoperite, compozite, lipite;
-măsurarea grosimilor straturilor de acoperire sau învelișurilor;
-caracterizarea materialelor din punct de vedere al comportamentului termic.

Fig. 1. Schema de principiu a termografierii active

3.1.2 Metodele de examinare pasive – constauîn analiza fluxului termic furnizat de
produsul examinat(căldura există sau este produsă independent de procesul de
examinare)
Metodele pasive au o aplicabilitate mult mai largă:
-în energetică – verificarea periodică a echipamentelor electrice: transformatoare, linii,
întrerupătoare, panouri electrice; verificarea echipamentelor aferente centralelor electrice;
verificarea mașinilor electrice; generatoare; motoare etc
-în construcții – evidențierea traseelor pe unde se produc pierderi de căldură în
construcții; verificarea izolațiilor; măsurarea umidității sau igrasiei; detectarea fisurilor și
crăpăturilor;
-în industria chimică și petrochimie – supravegherea proceselor chimice exoterme sau
endoterme; verificarea rezervoarelor de cracare și a cuptoarelor de piroliză; verificarea
conductelor pentru transportul aburului etc.
-la sudare – supravegherea proceselor proceselor; verificarea preîncălzirii etc.
 Fig. 2. Schema de principiu a termografierii passive

3.2 Echipamentul folosit

Un sistem de examinare termografică, ce poate fi utilizat atât în varianta activă cât
şi în variant pasivă cuprinde, de regulă, următoarele componente: cameră radiometru,
sistem de încălzire, masă pentru deplasarea după trei axe de coordonate, sursă de curent
electric pentru alimentarea sistemului de încălzire şi acţionarea motoarelor care asigură
deplasarea componentelor pe masa suport, corp negru pentru etalonarea sistemului, soft
specializat şi computer adecvat. Există o gamă largă de aparate de preluat imagini în
infraroşu. Cele mai moderne au un detector cu elemente sensibile multiple denumit FPA -
Focal Plan Array.

Calitatea imaginii oferite este una dintre cele mai importante caracteristici ale unei
camere de termoviziune. O rezolutie mai mare a imaginii termice ofera utilizatorului
posibilitatea de a vedea mai multe detalii, de a detecta problemele de la distante mai mari
si de a lua decizii mai bune si mai rapide.
Camerele de termoviziune permit determinarea precisa a temperaturii in fiecare
punct de masura din imaginea termica, oferind astfel utilizatorului posibilitatea de a gasi un
defect inainte de a fi prea tarziu.

4 Modul de lucru
Domeniul spectral denumit infraroşu (IR) este o bandă din spectrul radiaţiei
electromagnetice, situată între domeniul vizibil şi cel al undelor radio, cu lungimi de undă
cuprinse între 0,75 şi 30 mm, din care, în defectoscopie, sunt folosite uzual doar
intervalele 3,5 ... 5 mm şi 8 ... 12 mm.
 În vederea realizării unui control nedistructiv folosind termografierea în infraroşu
trebuie parcurse următoarele etape:
 se identifică echipamentul necesar pentru termografierea în varianta activă;
 probele ce urmează a fi examinate se montează pe dispozitivul de poziţionare şi
orientare, în poziţie optimă, cu ajutorul elementelor de fixare;
 poziţionarea blitzurilor în raport cu proba examinată se face astfel încât fluxul termic
radiant pe care acestea îl furnizează să asigure o încălzire uniformă a suprafeţei probei;
 poziţionarea camerei şi focalizarea imaginii termice. Pentru a se obţine o imagine
clară trebuie aleasă distanţa optimă între camera de termografiere şi proba ce urmează a
fi examinată. Claritatea imaginii se modifică şi prin reglarea obiectivului camerei;
 stabilirea parametrilor de examinare. Parametri de examinare, se aleg în funcţie de
natura materialului din care este confecţionată proba şi de grosimea acesteia, corelarea
realizându-se prin metode teoretice şi experimentale;
 examinarea propriu-zisă. In cadrul examinării termografice se vizualizează distribuţia
câmpului termic de la suprafaţa materialului, distribuţie care este dependentă de starea
acestei suprafeţe şi de omogenitatea materialului. De regulă, aprecierile privind
omogenitatea se fac doar pentru straturile aflate în apropierea suprafeţei exterioare.
Indicaţie de defect se consideră a fi orice variaţie de temperatură între puncte sau zone
din imaginea termică. Această variaţie poate fi pusă în evidenţă printr-o indicaţie numerică
(citirea efectivă a temperaturii) sau printr-o indicaţie în culori (culori diferite alocate, pe
imaginea termică, punctelor cu temperaturi diferite).
5 Concluzii
Aceasta metoda se aplica pentru depistarea defectelor de suprafata. Se pot pune
de asemenea in evidenta fisurile de oboseala si de coroziune.
Metoda nedistructiva este aplicata cu succes pentru depistarea posibilelor defecte,
precum fisuri, prin care se poate pierde caldura. Informatia obtinuta ne ofera detalii
referitoare la forma, marimea si orientarea defectului.

6 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Infraro%C8%99u
https://prezi.com/6rqlwyc29cn1/radiatiile-infrarosii/
https://www.tmt.ugal.ro/Items/Infrastructura/Transfer_de%20_caldura/Termografiere_infrarosu.pdf