Părți de vorbire

În prezent sunt 10 părți de vorbire dintre care 6 sunt flexibile și 4 neflexibile.

Substantivul este partea de vorbire flexibilă, care denumește nume de

obiecte(ființe, lucruri, fenomene ale naturii, acțiuni, stari etc.) și răspunde la
întrebăril:cine? ce? Categoriile gramaticale a substantivului sunt: gen(masculin,
femenin și neutru), număr( singular și plural) și cazul( nominativ,acuzativ, genetiv,
dativ și vocativ. Ex: Casa este mare. El a urcat pe un deal.

Verbul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă în general acțiuni ale
persoanelor/obiectelor și care răspunde la întrebarea ce face? Categoriile
gramaticale a verbului sunt: diateza(activă, pasivă și reflexivă),timpul(trecut,
prezent și viitor) și modul(peronale: indicativ, conjuctiv, condițional și imperativ și
nepersonale: infinitiv, gerunziu, participiu și supin). Ex: El deja a mâncat. Mâine
dimineața ne pornim spre munți. Eu scriu o compunere.

Adjectivul este o parte de vorbire flexibilă care arată însușirea unui obiect,
însoțește și determină un substantiv și răspunde la întrebarea ce fel de?
Categoriile gramaticale a adjectivului sunt: structura( simplu,compus și derivat),
gradele de comparație(pozetiv, comparativ și superlativ) iar genul, numărul și
cazul prea de le substantivul pe care îl însoțește. Ex: Hârtia muradară trebuie
aruncată la gunoi. Calculatorul modern lucrează excelent.

Articolul este o parte de vorbire flexibilă care însoțește de obicei un substantiv și

arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Are un
rol de instrument gramatical pentru declinarea substantivului. Articolul nu are un
înțeles de sine stătător și nici funcție sintactică.Articolul poate fi hotărât( propriu-
zis, demonstrativ și posesiv)care arată un obiect cunoscut vorbitorului și
nehotărât care arată obiectul individualizat, dar nu îl identifică exact pentru
vorbitori. Ex: Copilul fugea repede. Un câine lătra toată noaptea.

Numeralul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă un număr, numărul

obiectelor și ordinea obiectelor. Numeralele se împart în două categorii: cardinale
– exprimă un număr abstract sau numărul obiectelor (unu, doi, trei) și ordinale –
exprimă ordinea numerică a obiectelor într-o înșiruire (întâiul, al doilea, al
treilea). Ex: El a venit primul. Al treilea va face un pas. Sunt trei scaune.
Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv și, de
regulă, își schimbă forma după gen, număr, caz și persoană.Pronumele poate fi cu
forme personale care își schimbă forma după persoană(pronume personal
(propriu-zis),pronume personal de politețe, pronume reflexiv, pronume de
întărire, pronume posesiv) și fără forme personale care nu își schimbă forma
după persoană(pronume demonstrativ, pronume nehotărât, pronume negativ,
pronume interogativ, pronume relativ). Ex: Tu mi-ai cerut-o. Dumneaei ne-a dat
multe exerciții.

Adverbul este o parte de vorbire neflexibilă care însoțește un verb, un adjectiv

sau un alt adverb și care exprimă: caracteristica unei acțiuni sau stări (Face bine
ceea ce face.), caracteristica unei însușiri (Are o mașină destul de mare.),
împrejurarea în care se petrece o acțiune (Va pleca acolo mâine-seară.).
Adverbele pot fi simple și compuse. Acesta se împart în adverb de mod, de loc și
de timp. Adverbul mai are și gradele de comparație: pozitiv, comparativ și
superlativ.

Interjecția este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă: o stare sufletească, o

poruncă sau un îndemn, imitarea unor sunete sau zgomote din natură, un mod de
adresare. De obicei după interjecție se folosește semnul exclamării sau virgula. Ex:
Hei, vino aici! Ura! Am câștigat concursul! Câinele lătra cât îl ținea gura: ham-
ham-ham!

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut sau

complement de partea de vorbire determinată. Este un instrument gramatical și
nu are un înțeles de sine stătător, motiv pentru care nu are nici funcție sintactică.
Prepozițiile sunt de două feluri: simple sau compuse. Ex: Mergem de la părinți
spre prieteni. O să mergem la mare.

Conjuncția este o parte de vorbire neflexibilă care face legătura între părți de
propoziție de același fel sau două propoziții. Conjuncțiile sau locuțiunile
conjuncționale pot fi de două feluri: simple sau compuse. După funcția pe care o
îndeplinesc, conjuncțiile sau locuțiunile conjuncționale pot fi: conjuncții
coordonatoare(leagă două părți de propoziție sau două propoziții care nu depind
una de alta) și conjuncții subordonatoare(leagă două propoziții: una secundară și
alta principală. Propoziția secundară se află într-un raport de subordonare față de
propoziția pe care o determină.). Există patru feluri de conjuncții și locuțiuni
conjuncționale: copulative, adversative, disjunctive , conclusive. Ex: Am venit la
tine fiindcă am nevoie de tine. Eu fac temele acuma ca să fiu liber celelalte zile.