Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova

REFERAT
Relațiile internaționale Postbelice.
Crearea ONU

Realizat de Plugaru Cristian

Verificat de

Chișinău 2020
Algoritmul executării lucrării:

1. Conferința de Pace de la Paris

2. Tratatele de Pace semnate cu Austria, Germania și Japonia
3. Crearea Organizației Națiunilor Unite
4. Războiul Rece
5. Sfârșitul Războiului Rece
 În urma celui de-al Doilea Război Mondial, atât în Europa, cât și în restul lumii, s-au
produs o serie de schimbări pe plan politic, social și economic. Astfel, din cauza
influenței Uniunii Sovietice și a Statelor Unite ale Americii, lumea s-a împărțit în două
tabere: a comuniștilor și a democraților, cei doi luptand într-un război rece pe parcursul
a mai multe decenii.
La finele celui de-Al Doilea Război Mondial, a apărut problema organizării lumii. De
aceea, între 29 iulie 1946 si 5 octombrie 1946, la Paris a fost desfașurată Conferința de
Pace. Aceasta a avut drept scop elaborarea tratatelor de pace cu Italia, România,
Bulgaria, Ungaria și Finlanda, în baza proiectelor alcătuite de C.M.A.E. (Consiliul
Miniștrilor Afacerilor Externe).
În cadrul acestei conferințe au fost reprezentate 21 state membre ale Coaliției
antihitleriste, precum și țările aliate cu Germania pe timp de război. Tratatele cu țările
aliate Axei au fost semnate la 10 februarie 1947 și au intrat în vigoare la 15 septembrie
1947. Acestea au inclus o serie de clauze care defineau despăgubirile de război,
drepturile minorităților și ajustări teritoriale incluzând sfârșitul imperiului colonial al
Italiei din Africa și modificări ale frontierelor Ungaro-Slovace, Româno-Ungare, Sovieto-
Române, Bulgaro-Române și Sovieto-Finlandeze. Astfel, Grecia primea insula Dodecanez,
orașul Triest a fost declarat teritoriu liber sub controlul unei comisii a O.N.U; granițele
Bulgariei neschimbate. Tratatul cu Ungaria declara nule Dictatul de la Viena din 2
noiembrie 1938 și din 30 august 1940. Finlandei i s-au recunoscut hotarele de la 1
ianuarie 1941, însă provincia Petsamo/Pecenga a fost cedată U.R.S.S.
Dupa ce războiul în Europa a luat sfârșit, Austria, la fel ca și Germania, a fost
împărțită în zone de ocupație franceza, engleză, americană și sovietică. Totuși, în
decembrie 1952, Adunarea Generală a O.N.U s-a adresat Marilor Puteri cu apelul de a
restabili suveranitatea integră. Dupa moartea lui Iosif Stalin (în martie 1953), acest
tratat a fost semnat, însă la 15 mai 1955, în Palatul Belvedere din Viena. Astfel, a fost
restabilită independența și integritatea Austriei, în cadrul frontierelor existente la 1
ianuarie 1938, dar cu interdicția oricărei uniuni politice sau economice între ea și
Germania.
În 1949, s-a constituit Republica Federală Germania pe teritoriul celor trei zone
occidentale. În iulie 1951, Marea Britanie, Franța și S.U.A. au declarat ca nu se mai aflau
în stare de război cu Germania, același lucru facând-ul și U.R.S.S. în ianuarie 1955.
 Tratatul de Pace cu Japonia a fost semnat la 8 septembrie 1951 după conferința de la
San Francisco, la care au participat reprezentanți a 51 state, organizată din inițiativa
S.U.A. Uniunea Sovietică, Cehoslovacia și Polonia, totuși n-au semnat acest tratat, iar în
prezent, din cauza divergențelor teritoriale, Tratatul încă nu a fost semnat între
Federația Rusă și Japonia.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la 02 septembrie 1945 și apoi cu
destrămarea Ligii Națiunilor la 20 aprilie 1946, a fost luată hotărârea în cadrul
Conferinței de Ialta ce prevedea crearea Organizației Națiunilor Unite, ziua fondării fiind
25 octombrie 1945. Potrivit Cărții Organizației Națiunilor Unite, scopul ei este de a
asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și
respectarea dreptului internațional. O.N.U. este compusă din cinci entităţi: Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite, Secretariatul Naţiunilor Unite, Curtea internaţională de
justiţie, Consiliul de Securitate al ONU şi Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite.
O a şasea entitate, Consiliul de Tutelă, şi-a încetat activitatea în 1994. Patru dintre cele
cinci entităţi au sediul în New York. Curtea internaţională de justiţie se află
în Haga, Regatul Ţărilor de Jos, iar alte agenţii îşi au sediile în Biroul Naţiunilor Unite de
la Geneva, Biroul Naţiunilor Unite de la Viena şi Biroul Naţiunilor Unite de la Nairobi. În
baza Convenţiei legată de privilegii şi imunităţi a Naţiunilor Unite, ONU şi agenţiile sale
au imunitate în faţa legilor din ţările în care îşi desfăşoară activitatea, menţinând astfel
imparţialitatea Naţiunilor Unite legată de ţările gazdă şi statele membre.
Dupa o scurtă perioadă de colaborare între foștii aliați împotriva Axei, lumea s-a
împărțit în două tabere opuse. Astfel, în relațiile internaționale a început sa domine
suspiciunea și neîncrederea între state, sporite cu mult din cauza deținerii a puterii
nucleare de către S.U.A. Această perioada de tensiune este numită “Războiul Rece” și își
are începutul cu sovieticizarea țărilor în care erau stopate armatele U.R.S.S., astfel fiind
încălcate prevederile Declarației de la Ialta din 1945. Drept urmare, Europa a fost
impărțită în doua sfere de influență: cea sovietica, din care făceau parte țările satelite și
cele din componența Uniunii și cea americană, în care domnea capitalismul vestic, iar
granița dintre cele două regiuni de influență fiind numita “Cortina de Fier”, intrucât
țările sovietice nu aveau dreptul să iasă dupa această graniță, iar cetățenii din cealalta
tabară nu puteau sa intre.
Fiind un război al ideologiilor, au existat două doctrine principale care defineau
fiecare dintre părți. Lumea vestică era caracterizată de doctrina Truman, numita dupa
președintele american ce a ținut un discurs ce a reprezentat o cotitură în politica
americană față de URSS, marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a
expansiunii sovietice. Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a
răspândirii comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv
în Coreea și Vietnam.
Doctrina Brejnev a fost un model de politică externă sovietică, care a fost pentru
prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 septembrie 1968 al
ziarului Pravda intitulat: „Suveranitatea și obligațiile internaționale ale țărilor
socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ținut la Congresul al V-
lea al Partidul Muncitoresc Unit din Polonia din 13 noiembrie 1969 spunând:
"Când forțele care sunt ostile  socialismului  încearcă să direcționeze dezvoltarea unei țări socialiste
către  capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o
preocupare a tuturor țărilor socialiste."
Astfel, U.R.S.S, declara toate revoluțiile către capitalism drept o problemă a țărilor
socialiste, iar prin politica “Containment”, Uniunea Sovietică și-a asumat dreptul de a
interveni in orice răscoală de acest fel și să o inăbușe.
Situația economică de după război fiind intr-o stare deplorabilă, S.U.A. a lansat
planul Marshall, scopul căreia a fost renașterea economiei mondiale pentru a permite
stabilirea a unor condiții politice și sociale bune. Astfel, Statele Unite invita ca orice stat
ce a avut de suferit în timpul războiului să primească un ajutor economic pentru a regăsi
o sănătate economică fără de care nu este posibil de dobândit o oarecare stabilitate
politică. Această acțiune nu era îndreptată împotriva nicuneia din doctrine, ideologii sau
țări, totuși, U.R.S.S. nu le-a permis statelor satelite să beneficieze de un astfel de ajutor,
ci a creat, la 25 ianuarie 1949 Consilliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), însă care
nu a avut vreun efect de mare importanță.
Bineînțeles, între aceste două tabere au existat și divergențe militare. De aceea,
pe blocul de vest a fost creată NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, la
care au aderat S.U.A., Canada, Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg,
Danemarca, Norvegia, Islanda, Portugalie și Italia în 1949, în 1952 intrând și Grecia și
Turcia, iar în 1955 – Republica Federativă Germania. La rândul lor, sovieticii au au
constituit un alt bloc militar drept răspuns la 14 mai 1955, organizația fiind numita
Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV), din care făceau parte Albania, Bulgaria,
Cehoslovacia, Republica Democrata Germană, Polonia, România, Ungaria și U.R.S.S., însă
care a fost destrămat în 1991, dupa dizolvarea U.R.S.S.
 Crizele care au marcat situația tensionată între cele două tabere au fost:
Descoperirea de rachete de rază medie de acțiune de producție sovietică pe teritoriul
Cubei, la doar 160km depărtare de Florida, lumea fiind în pragul unui război nuclear,
însa datorită negocierilor între J. Kennedy și N. Hrușciov, cu implicarea ONU, sovieticii
retrag rachetele din Cuba; intervenția sovietică în Cehoslovacia la 20-21 august 1968;
Intervenția sovietică în Afganistan la 26-27 decembrie 1979 pentru răsturnarea de la
putere a actualului conducator; Războiul din Vietnam 1961-1975; Războiul din Coreea
din 1945, în care țara a fost împărțită în doua zone de ocupație: sovietică la Nord și
americana la Sud, în iunie 1950 nordul comunist învingând. Totuși, la 1 iulie 1950 armata
ONU a debarcat în portul Pusan și au cucerit toată peninsula, ajungând cu hotarul la
China, conducătorul căreia, Mao, a mobilizat o armată de cca 200 mii soldați, iar dupa
moartea lui Stalin la 27 iulie 1953, a fost semnat un armistițiu la Panmunjon prin care s-a
restabilit hotarul anterior.
Punctul culminant al destinderii relațiilor internaționale a coincis cu acordurile
încheiate la Conferința de la Helsinki din august 1975, ce era alcătuit din trei părți:
prevenirea confruntărilor dintre cele două blocuri de state; colaborarea economică și
tehnologică; aprofundarea colaborării dintre națiunile semnatare. Acordul a fost semnat
de aproape toate țările europene, plus SUA și Canada, formând CSCE, actualmente
OSCE. Actul final reprezintă un compromis între Est și Vest în lupta pentru consolidarea
păcii și securității în lume.
Războiul Rece s-a sfârșit cu eșecul comunismului în Europa de Est după
numeroase revoluții, autodizolvarea CAER și a OTV, precum și renumita destrămare a
U.R.S.S., dupa care s-a format Comunitatea Statelor Independente la 21 decembrie
1991, din care fac parte țările ce și-au declarat suveranitatea și independența dupa
destrămarea U.R.S.S., dar și cu terminarea relațiilor tensionante între lumea Estica și cea
din Vest
Drept concluzie, perioada postbelică a fost una cuprinsă de o tensiune
nemaipomenită între cele două tabere ale Războiului Rece, o perioada în care au avut
loc numeroase crize ce puteau duce la izbucnirea unui alt Război Mondial sau a unui
Nuclear. Perioada postbelica a mai reprezentat și un salt mare în domeniul tehnologiilor,
mai ales în cel al armelor nucleare, însă totodată generațiile viitoare au fost scapate de
astfel de tragedii prin numeroase tratative și organizații create, ca ONU sau NATO.