Sunteți pe pagina 1din 1

Jefuirea Romei a avut loc pe 24 august 410, în timpul domniei împăratului roman

occidental, Flavius Honorius. Roma a fost jefuită de trupele vizigote ale lui Alaric I, însă aceasta nu
mai era de mult capitala Imperiului Roman de Apus fiind mutată la Milano și mai apoi la Ravenna.
După acest eveniment, Roma nu își va mai recupera vreo dată statutul de centru spiritual
al Imperiului Roman.
Prima dată după 800 de ani, Roma a căzut în mâinile unei armate străine. Ultima dată Roma fusese
ocupată și jefuită de către galii lui Brennus în 387 î.Hr.

Cuprins

 1Asediul
 2Urmări
 3Bibliografie
 4Legături externe
 5Vezi și

Asediul[modificare | modificare sursă]
Alaric a fost pe punctul de a încheia pace cu Honorius când forțele sale au fost atacate de Sarus, un
comandant got aliat cu împăratul. Ca răspuns, Alaric s-a întors la Roma și a asediat-o și a treia oară.
Pe 24 august 410, sclavii au deschis Porta Salaria, o intrare a Romei, iar vizigoții au intrat și jefuit
timp de trei zile. Multe dintre clădirile mari ale orașului au fost devastate, inclusiv mausoleele
lui Augustus și Hadrian, în care au fost îngropate rămășițele a mai multor împărați romani. A fost
prima dată când orașul a fost jefuit în ultimii 800 de ani, iar cetățenii au fost distruși moral.
Mulți romani au fost luați captivi, inclusiv sora împăratului, Galla Placidia, care s-a căsătorit ulterior
cu Ataulf. Zeci de mii de romani au fugit ulterior din orașul în ruine, mulți dintre ei cautând refugiu
în Africa.

Urmări[modificare | modificare sursă]
După jaf, Alaric și forțele sale s-au retras spre sud, de unde doreau să ajungă în Africa. Navele,
însă, au fost distruse într-o furtună, iar Alaric moare în decursul aceluiași an, fiind răpus de boală.
Ataulf a preluat comanda vizigoților, conducându-i spre nord în Galia, unde s-au stabilit în Aquitania.
În 455, Roma a fost din nou jefuită, de către vandalii conduși de Genseric.
Această jefuire a Romei (cea din 410) este considerată de către unii istorici ca fiind
sfârșitul Antichității și începutul Evului Mediu, caracterizat prin dezvoltarea regiunilor mici
ale feudalilor în locul unui imperiu unitar. Majoritatea istoricilor situează însă sfârșitul Antichității,
simbolic, în anul 476, când Romulus Augustus, ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus este
detronat de către Odoacru. Imperiul Roman de Răsărit a mai durat încă aproape un mileniu, până
în 1453.

Bibliografie

S-ar putea să vă placă și