CUPRINS

II.1. Modelarea şi simularea procesului de producere a energiei termice

cu instalaţiile solare
II.1.1 Introducere 6
II.1.2. Captatoare plane cu apă. Ecuaţia captatorului solar. Modelarea proceselor de 7
transfer termic în cadrul captatoarelor solare.
II.1.3. Captatoare plane cu absorbţie. Tratarea în regim staţionar şi nestaţionar a 13
proceselor de transfer termic
II.1.4. Captatoare plane cu apă. Indicatori de performanţă 18
II.1.5. Tipuri actuale de captatoare solare. Aspecte tehnologice. Principii de 26
funcţionare

II.2. Modelarea şi simularea procesului de producere a energiei electrice 31

din sisteme PV în condiţii de conectare la reţeaua publică
II.2.1. Influenţa radiaţiei solare 32
II.2.2. Poziţia Soarelui faţă de o suprafaţă înclinată 33
II.2.3. Modelarea statistică şi analiza proceselor stochastice din cadrul sistemelor 36
fotovoltaice
II.2.3.1 Radiaţia solară. Componente. Definiţii 37
II.2.3.2 Modele statistice ale radiaţiei solare 47
II.2.3.2.1 Modelul statistic general al radiaţiei solare 47
II.2.3.2.2 Radiaţia solară în planul panourilor fotovoltaice 53
II.2.3.2.3 Radiaţia medie orară 54
II.2.3.2.4 Medii zilnice 57
II.2.3.3. Calculul distribuţiei statistice a radiaţiei solare 58
II.2.3.3.1 Funcţia densitate de probabilitate a radiaţiei orare 59
II.2.3.3.2 Funcţia densitate de probabilitate a radiaţiei zilnice 66
II.2.3.4 Modelarea mărimilor meteorologice secundare – temperatura ambiantă şi 66
viteza vântului
II.2.3.4.1 Temperatura ambiantă medie orară 67
II.2.4. Celula solară ca element de arhitectură şi/sau sursă de energie 68
II.2.5 Factori de influenţă a performanţelor sistemelor fotovoltaice integrate în 70
clădiri
II.2.6 Modelarea sistemelor de conversie fotovoltaică 72
II.2.7. Identificarea parametrilor de model, elemente de conversie fotovoltaică 75
II.2.7.1. Determinarea parametrilor schemei electrice echivalente a elementelor 75
fotovoltaice pe baza caracteristicii I-V
II.2.7.2 Ridicarea experimentala a caracteristicilor I-V a modulelor PV 81
II.2.8. Modelarea sistemelor conectate la reţea 82
II.2.8.1. Mediul de proiectare Homer 82
II.2.8.2. Simularea câştigului energetic prin utilizarea sistemelor de ghidare- orientare 89
pentru panouri PV conectate la reţea
II.2.9. Modelarea sistemelor de urmărire a Soarelui 96
II.2.9.1 Modelarea structurală a mecanismelor de orientare prin metoda sistemelor 96
multicorp (MBS)
II.2.9.2. Modelul structural în teoria sistemelor multicorp 96

II.2.9.3. Graful asociat modelului structural al sistemului multicorp 100

II.2.9.4 Algoritmul sintezei structurale a mecanismelor considerate sisteme multicorp 101

II.2.9.5 Exemple de modelare a mecanismelor de orientare prin metoda sistemelor 102

multicorp

II.2.9.6 Sinteza structurală a mecanismelor de orientare considerate sisteme multicorp 108

II.2.9.7. Dezvoltarea constructivă a unor mecanisme de orientare 113

II.2.10 Concluzii 116

II.2.11 Bibliografie 117

II.3. Modelarea şi simularea operării combinate a sistemelor PV şi termice pentru 120

asigurarea necesarului energetic al locuinţelor
II.3.1. Modelarea sistemelor termice 120
II.3.1.1. Sistem termic compus din captatoare solare şi schimbător de căldură 120
II.3.1.2. Sistem termic compus din schimbător de căldură şi rezervor de acumulare. 124
Rezervor de acumulare cu schimbător de căldură înglobat
II.3.1.3. Sistem termic compus din schimbător de căldură şi rezervor de acumulare. 126
Rezervor de acumulare cu schimbător de căldură extern
II.3.1.4. Tipuri actuale de captatoare solare. Aspecte tehnologice. Principii de 130
funcţionare.
II.3.1.5. Sistem termic compus din captatoare solare şi rezervor de acumulare cu 132
schimbător de căldură înglobat
II.3.1.6. Sistem termic compus din captatoare solare, schimbător de căldură în 134
contracurent şi rezervor de acumulare
II:3.2. Determinarea regimurilor termice la modulele fotovoltaice integrate în clădiri 137
II.3.2.1. Modelul PEREZ şi modelul FUENTES 137
II.3.2.1.1. Model experimental pentru determinarea coeficienţilor de transfer termic la 140
panouri fotovoltaice integrate în clădiri
II.3.2.2. Modelul bidimensional de discretizare nodală a modulului PV – calculul 144
coeficienţilor de transfer termic
II.3.2.3. Modelul de analiză a celulei fotovoltaice umbrite 149
II.3.3. Panouri hibride PVT 151
II.3.3.1. Principiu de funcţionare şi caracteristici 151
II.3.3.2. Aplicaţii ale panourilor hibride PVT 153
II.3.4. Modele de analiză a panourilor hibride PVT 156
II.3.4.1. Modelul de calcul a temperaturii în condiţii de stagnare 156
II.3.4.2. Modelului curgerii bilaterale printr-un panou hibrid PVT 159
II.3.4.3. Modelul analizei termice cu aplicarea invarianţilor Grasshoff şi Nusselt 161
II.3.4.4. Modelul de analiză a circuitului de ventilare sub formă de buclă 163
II.3.5. Concluzii 167
II.3.6. Bibliografie 168

II.4. Modelarea şi simularea procesului de gestiune a energiei electrice în reţele de joasă 171
tensiune cu producere distribuită
II.4.1 Regimurile de funcţionare a sistemelor electroenergetice 171
II.4.2 Scheme ale reţelelor electrice de joasă tensiune 172
II.4.2.a) Schema de tip radial 172
II.4.2.b) Schema de tip magistrală 174

II.4.2.c) Schema de reţea buclată 174

II.4.3. Modelarea reţelelor electrice de joasă tensiune cu producere distribuită 175

II.4.4. Simularea reţelelor electrice de joasă tensiune cu producere distribuită 177
II.4.4.1. Schema logică şi algoritmul de simulare 177
II.4.4.2. Datele de intrare 180
II.4.4.3. Rezultate obţinute şi concluzii 181
II.4.5. Concluzii 188
II.4.6. Bibliografie 189
Anexa II.4.1 Tabel cu valorile de putere a invertoarelor integrate în reţea 190
Anexa II.4.2 Tabel cu valorile consumatorilor din reţea şi ale curbei generale de sarcină 193
Anexa II.4.3 Matricea sistemului de ecuaţii ce descrie circuitul electric echivalent al reţelei 198
cu producere distribuită
Anexa II.4.4 Codul sursă al programului de simulare, scris pentru Matlab 5.3 199
 CAPITOLUL 1. Modelarea şi simularea procesului de producere a energiei termice
cu instalaţiile solare.
În acest capitol partenerul de proiect, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
(UTCB) a prezentat procesele termice caracteristice captatoarelor solare, cu scopul evidenţierii
parametrilor importanţi care dictează asupra performanţelor energetice. Deoarece captatorul solar
plan absorbant este des utilizat la prepararea apei calde menajere ca echipament corespunzător
pentru transformarea energiei solare în energie termică şi transferarea acesteia către agentul
fluid, au fost descrise procesele de transfer termic caracteristice.
Studiul transferului termic în cadrul aripioarei longitudinale a reprezentat o etapă
importantă în analiza captatorului solar plan cu absorbţie realizată de colegii de la UTCB. Ca o
sinteză a cele prezentate în descrierea procesele de transfer termic caracteristice captatorului
solar plan absorbant, au fost abordate regimurile de funcţionare, cel staţionar şi cel nestaţionar.
Randamentul exergetic, eficienţa termică calitativă, eficienţa cantitativă şi caracteristica termică
a unui captator solar au fost definiţi ca principali indicatori de eficienţă termică a unui captator
plan. De asemenea, au fost prezentate detalii privind componenţa şi caracteristicile tehnice ale
captatoarelor plane şi a celor cu tuburi vidate.

Capitolul II.2. Modelarea şi simularea procesului de producere a energiei electrice

din sisteme PV în condiţii de conectare la reţeaua publică
Contribuţia coordonatorului de proiect, Universitatea VALAHIA din Târgovişte, UVT, în
cadrul acestui capitol a fost dată de analiza influenţei radiaţiei solare asupra modulelor
fotovoltaice şi de poziţia Soarelui faţă de o suprafaţă înclinată. Metoda statistică prezentată a
permis analiza pierderilor de putere datorate interconectării electrice a celulelor şi modulelor
fotovoltaice în funcţie de o serie de parametrii precum: performanţele elementelor de conversie,
domeniul de variaţie al acestor performanţe, modul de interconectare electrică. În completare la
metoda statistică s-a dezvoltat de către UVT o metodă energetică pentru analiza interconectării
elementelor caracterizate de un domeniu larg de variaţie al performanţelor individuale (cazul
funcţionarii în condiţii de iluminare şi/sau temperatură diferite sau cazul existenţei unor defecte
la nivelul generatorului fotovoltaic). De asemenea a fost realizată modelarea celulei fotovoltaice,
au fost determinaţi parametrii schemei electrice echivalente a elementelor fotovoltaice pe baza
caracteristicii I-V şi a fost ridicată experimental caracteristica I-V a modulelor PV.
O serie de cercetări au urmărit pe de o parte aspectele de producere a energiei electrice
cu sisteme fotovoltaice în condiţii de conectare la reţea iar pe de altă parte aspecte privind
optimizarea producţiei de energie prin orientarea modulelor fotovoltaice. Primul aspect a fost
dezvoltat de către partenerul ICPE SA cu mediul de proiectare HOMER. Al doilea aspect a fost
analizat de către Universitatea Tehnică din Braşov (UTBv) utilizând mediul de proiectare PVSol.
Cu softul Valentine PV Sol, s-au realizat simulări ale aportului sistemelor de orientare asupra
energiei electrice produse şi a eficienţei panourilor comerciale cu puteri nominale intre
40W...400 W.
Tot în cadrul acestui capitol UTBv a prezentat principalele cerinţe specifice orientării
sistemelor de conversie şi mărimile de stare caracteristice acestora şi a sistematizat o bază iniţială
de soluţii reprezentative alcătuită din principalele tipuri de mecanisme utilizate pe plan mondial
în orientarea sistemelor de conversie a energiei solare. Pornind de la baza de mecanisme
existente s-a trecut la extinderea acesteia prin generare de noi variante structurale de tip graf,
care apoi au fost extinse în variante structurale de tip morfologic (scheme structurale). Pentru o
bună parte din soluţiile conceptuale stabilite s-a trecut la o parte de dezvoltare constructivă.
Capitolul II.3. Modelarea şi simularea operării combinate a sistemelor PV şi termice
pentru asigurarea necesarului energetic al locuinţelor.
În cadrul acestui capitol UTCB a prezentat procesele termice caracteristice ale sistemelor
de prepararea a apei calde şi încălzirii spaţiilor din clădiri, pentru a evidenţia parametrii
importanţi care dictează asupra performanţelor energetice. Au fost caracterizate sistemele
compuse din rezervoare de acumulare a apei calde şi schimbătoare de căldură care se întâlnesc în
cadrul instalaţiilor sanitare de preparare şi alimentare cu apă caldă.
Coordonatorul de proiect UVT a prezentat în acest capitol o serie de modele fizico –
matematice utilizate în cadrul proiectării sistemelor fotovoltaice având ca scop determinarea
randamentului celulei PV ţinând cont de bilanţul de energie la nivelul celulei, în funcţie de
temperaturi, fluxuri de energie şi entropie, a temperaturii celulei PV şi a coeficienţilor termici de
conducţie, radiaţie şi convecţie.
Având în vedere tendinţa ultimilor ani de combinare a panourilor fotovoltaice cu cele
termice UVT a prezentat cele două scheme de sisteme cu panouri hibride fotovoltaice - termice
şi câteva aplicaţii ale acestora. În cadrul analizei panourilor hibride, legat de procesul de
ventilare a celulelor fotovoltaice şi de creştere a randamentului acestora, au fost abordate
modelele fizico – matematice care determină debitul de curgere, viteza medie de curgere a
fluidului purtător de căldură, configuraţia optimă a canalului de ventilare a celulelor PV cât şi
îmbunătăţirea procesului de preluare a căldurii.

Capitolul II.4. Modelarea şi simularea procesului de gestiune a energiei electrice în

reţele de joasă tensiune cu producere distribuită.
În cadrul acestui capitol s-a evidenţiat rolul producerii distribuite cu generatoare
fotovoltaice integrate în reţelele de joasă tensiune. Capitolul începe cu un studiu asupra
regimurilor de funcţionare a sistemelor electroenergetice, prin specificarea caracteristicilor
fiecăruia, după care se trece la un studiu asupra tipurilor de structuri ale reţelelor de distribuţie de
joasă tensiune. Sunt descrise trei tipuri de scheme cu posibilităţile de automatizare asociate, tipul
reţea radială, magistrală şi reţea buclată, precum şi avantajele şi dezavantajele în operare. În
partea a treia s-a realizat modelarea (în limita unor ipoteze simplificatoare) a unei reţele electrice
cu producere distribuită de tip magistrală simplă. După elaborarea modelului, s-a dezvoltat o
aplicaţie software în care s-a implementat numeric acest model. Prin această implementare
software s-a putut simula efectele producerii distribuite, prezentate în cea de-a patra parte.
Totodată s-au efectuat simulări în condiţii statice pentru diferite stări ale reţelei pe baza cărora s-
au elaborat strategiile de control atât la nivelul producerii distribuite cât şi la nivelul consumul de
energie. Pe baza acestor simulări s-au elaborat soluţii specifice pentru stabilitatea reţelei şi
îmbunătăţirea calităţii energiei electrice.
În urma acestor studii, au fost trase un set de concluzii, prezentate în ultima parte, de care
se vor ţine cont pe parcursul etapelor următoare ale proiectului, privind realizarea modelului
experimental al reţelei electrice cu producere distribuită.
 II.2. MODELAREA ŞI SIMULAREA PROCESULUI
DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SISTEME PV
ÎN CONDIŢII DE CONECTARE LA REŢEAUA PUBLICĂ

Într-un minut Soarele produce suficientă energie pentru acoperirea necesarului anual de
energie la nivel mondial iar într-o zi produce mai multă energie faţă de necesarul de energie la
nivel mondial pe o perioadă de 27 de ani.
Conform caracteristicilor prezentate de Alexandru Dănescu, Soarele are o rază egală cu
695.000km şi un volum de 1,42·1018km3 şi dezvoltă în spaţiul cosmic, în urma reacţiilor
termonucleare de transformare a hidrogenului în heliu, un flux de energie radiantă de
aproximativ 8,8·1025 cal/s . Deoarece peste 50 % din masa solară este alcătuită din hidrogen se
presupune o activitate solară de aceeaşi intensitate şi în viitorii 5.000.000.000 de ani.
Figura II.2.1. prezintă o imagine a Pământului din direcţia Soarelui, de la distanţa de
151884766 km, 23°4' nord şi 3°19' vest, preluată de pe sit-ul NASA Surface meteorology and
Solar Energy.

Fig.II.2.1 Imaginea Pământului din direcţia Soarelui, de la distanţa de 151884766 km, 23°4' nord
şi 3°19' vest. Preluare din [3]

Aproximativ 90% din energia dezvoltată de Soare în partea sa centrală se transmite la

suprafaţa acestuia şi apoi este radiată în spaţiu printr-un şir de procese radiative şi convective cu
emisie, absorbţie şi radiaţie succesive, de diverse lungimi de undă, în spectru continuu sau în
linii. Spectrul de emisie este compus dintr-un procent de aproximativ 9% de radiaţii de undă
scurtă (raze x, γ şi ultraviolete), 41% de radiaţii luminoase vizibile şi 50% de radiaţii de undă
lungă (raze infraroşii ).
În cazul aplicaţiilor fotovoltaice, principiul de funcţionare a instalaţiilor solare este
influenţat de anumite lungimi de undă şi de distribuţia spectrală a radiaţiei solare.

II.2.1. INFLUENŢA RADIAŢIEI SOLARE

Din imensa cantitate de radiaţie emisă de Soare în spaţiu, Pământul primeşte anual circa
2,8·1021 kJ. La străbaterea straturilor dense ale atmosferei sunt reţinute razele x, γ şi o parte din
cele ultraviolete, o altă parte din radiaţii sunt reţinute de vaporii de apă şi de bioxidul de carbon
existenţi în atmosferă. Atmosfera se încălzeşte prin procesele de absorbţie datorită radiaţiei cu
lungime de undă mare numită radiaţie atmosferică.
 În domeniul lungimii de undă λ = 0,3...1 μm radiaţia este împrăştiată difuz prin reflexia
provocată de moleculele de aer (difuzia Rayleigh), definindu-se astfel radiaţia bolţii cereşti –
radiaţia cu lungime de undă scurtă.
În cazul cerului senin, radiaţia directă este maximă şi cea a bolţii cereşti este minimă
(radiaţia difuză) iar în cel al unei nebulozităţi crescute este invers. Totuşi, creşterea
nebulozităţii determină scăderea radiaţiei globale.
Unul dintre cei mai importanţi parametri utilizaţi în proiectare instalaţiilor solare este
fluxul integral de energie radiantă care vine continuu de la Soare pe Pământ.
În urma măsurătorilor de mare precizie s-a stabilit că intensitatea radiaţiei solare în afara
atmosferei terestre are valori cuprinse între 1325 şi 1420 W/m2 iar valoarea constantei solare
este E0 = 1367 W/m2, reprezentând cantitatea de energie solară care cade pe Pământ pe o
suprafaţă unitară, dispusă perpendicular pe razele soarelui la o distanţă astronomică de
149.450.000 km de la centrul Soarelui.

E0 = ∫ I λ ⋅ dλ (2.1.1 )
unde:
Iλ intensitatea de radiaţie, (W/m2 · nm)
Figura II.2.1.1 reprezintă distribuţia de energie solară la suprafaţa Pământului
(intensitatea de radiaţie în funcţie de lungimea de undă ) conform lungimilor de undă ale
spectrului radiaţiei solare.

Fig.II.2.1.1 Distribuţia de energie solară la suprafaţa Pământului

Datorită variaţiei pe parcursul anului a distanţei Pământ–Soare, fluxul integral de energie

solară depinde de această distanţă şi variază de la o lună la alta atingând valoarea maximă la
periheliu – 2 ianuarie, când Pământul se află cel mai aproape de Soare şi valoarea minimă la
afeliu – 4 iulie.
Factorii cei mai semnificativi care influenţează radiaţia solară la suprafaţa Pământului
sunt:

ƒ latitudine şi altitudine;
ƒ sezon, zi, oră;
ƒ cantitatea de praf şi vapori de apă din atmosferă.
 Într-o zi noroasă, cu radiaţie difuză de peste 80 % (componentă de radiaţie care se
produce prin dispersare, reflexie şi prin refracţie datorită norilor şi particulelor de praf din aer),
tot mai pot fi măsuraţi 300 W/m2.
II.2.2. POZIŢIA SOARELUI FAŢĂ DE O SUPRAFAŢĂ ÎNCLINATĂ

În cadrul proiectării sistemelor de energie solară este necesară determinarea poziţiei

Soarelui faţă de o anumită suprafaţă.
Pe parcursul unui an Pământul execută o rotaţie în jurul Soarelui pe o traiectorie eliptică ale căror
axe sunt înclinate sub un unghi de 23º45' faţă de planul orbital Pământ-Soare. În acelaşi timp
Pământul se roteşte în jurul axei sale polare la un interval de 24 de ore. În ziua de 21 martie
(Echinocţiul de primăvară) şi 21 septembrie (Echinocţiul de toamnă) Soarele se află deasupra
Ecuatorului iar pe întregul glob cu excepţia Polilor, ziua este egală cu noaptea. Razele Soarelui
formează cu planul Ecuatorului un unghi cunoscut sub numele de declinaţie. Acest unghi variază
de la 23º45' în ziua de 21 iunie la -23º45' în ziua de 21 decembrie.
Athienitis şi Santamouris au definit timpul solar ca fiind timpul în care Soarele
traversează meridianul observatorului şi depinde de mişcarea unghiulară aparentă a Soarelui
de-a lungul cerului.
Urmărind metoda lui Athienitis şi Santamouris se poate realiza conversia timpului local
standard în timpul solar, astfel:

Se determină o constantă de corecţie pentru diferenţa dintre longitudinea locaţiei şi

meridianul de care depinde timpul local;
Se echivalează 1º de longitudine cu 4 minute de timp (Pământul efectuează într-o zi o
rotaţie de 360º);
Se aplică corecţia ecuaţiei de timp care ţine cont de schimbările de rotaţie a Pământului.

Ecuaţia timpului solar aparent, AST, definită de Athienitis şi Santamouris în [1], este:

AST = LST + ET + 4(LSM – LON) (2.2.1)

unde:
ET ecuaţia timpului, (minute de timp)
LST timpul local standard corespunzător Greenwich, (minute de timp)
LSM meridianul local standard, (º)
LON longitudinea locală, (º)
4 minute de timp corespunzătoare unei rotaţii de 1º a Pământului

O corelaţie convenabilă a ecuaţiei timpului prezentată tot de Athienitis şi Santamouris în [1], are
forma:
ET = 9,87 sin [4π (n − 81) / 364] − 7,53 cos[2π (n − 81) / 364] − 1,5 sin [2π (n − 81) / 364]
(2.2.2)
unde: n = zilele anului (1-365)

Poziţia Soarelui şi relaţiile geometrice dintre un plan şi o rază solară incidentă pe acest
plan pot fi descrise conform notaţiilor utilizate de Athienitis şi Santamouris în [1] şi prezentate
în figura II.2.2.2, cu următoarele unghiuri:

L - latitudinea, este unghiul locaţiei relative faţă de Ecuator (direcţia nord se consideră
pozitivă);
δ - declinaţia solară, este poziţia unghiulară a Soarelui la amiaza solară corespunzătoare
planului ecuatorial (variază între -23º45' şi 23º45');
 α - altitudinea solară, este unghiul dintre raza solară incidentă şi orizontală (variază între
0-90º);
z - zenitul, este unghiul dintre raza solară incidentă şi verticala locului;
ϕ - azimutul solar, este unghiul dintre proiecţia orizontală a razei solare incidente şi
direcţia sudică (este pozitiv după amiază);
γ - azimutul solar de suprafaţă, este unghiul dintre proiecţia orizontală a razei solare
incidente şi proiecţia pe plan a normalei la suprafaţa înclinată;
ψ - azimutul suprafeţei, este unghiul dintre proiecţia pe plan a normalei la suprafaţă şi
direcţia sudică (direcţia estică se consideră negativă);
β - unghiul de înclinare a suprafeţei faţă de orizontală (variază între 0-180º);
θ - unghiul de incidenţă, este unghiul dintre raza solară incidentă şi normala la suprafaţa
înclinată.
Figura II.2.2 prezintă schematic poziţia Soarelui faţă de o suprafaţă înclinată.

Fig.II.2.2.2. Reprezentarea schematică a poziţiei Soarelui faţă de o suprafaţă înclinată

Tot Athienitis şi Santamouris au considerat că declinaţia solară, δ, este o funcţie dependentă de

dată şi de timpul solar aparent (AST), astfel:

δ = 23,45 sin[360(284 + n ) / 365]° (2.2.3)

iar unghiul orar, h, pozitiv după amiaza, are forma:

h = 0,25 x (nr. de minute din amiaza solară locală) (2.2.4)

Altitudinea solară, azimutul solar şi unghiul de incidenţă au fost exprimate de

Athienitis şi Santamouris în [1] cu ajutorul următoarelor relaţii:

sin α = cos L × cos δ cosh + sin L sin δ

(2.2.5)
şi
z = 90 − α ° (2.2.6)
cos ϕ = (sin α sin L − sin δ ) / (cosα cos L )
 cosθ = cosα cos γ sin β + sin α cos β
(2.2.7)
unde:
γ = ϕ −ψ (2.2.8)
(ψ este negativ şi ϕ este pozitiv).

În concluzie, Athienitis şi Santamouris au constatat cu ajutorul metodei prezentate mai

sus că radiaţia solară este incidentă pe o suprafaţă de-a lungul unei zile (când unghiul orar h
este mai mic decât |tgLtgδ|) dacă unghiul de incidenţă variază între 0º şi 90º. De asemenea,
Athienitis şi Santamouris au stabilit şi relaţia de calcul a radiaţiei solare totale incidente pe o
suprafaţă, It, ca fiind suma dintre componenta directă, Idir, componenta difuză a cerului, Idc şi
componenta difuză reflectată de sol, Ids:

It = Idir + Idc + Ids (2.2.9)

I dir = I 0 ⋅ τ dir cosθ (2.2.10)

I 0 = 1353[1 + 0,033 cos(360n / 365)] (2.2.11)

I dc = I 0 sin α (τ dir ⋅ Fgc )

(2.2.12)
Fgc = (1 + cos β ) / 2 (2.2.13)

I ds = I 0 sin α (τ dir + τ dif )ρ ⋅ Fgs (2.2.14)

unde:
I0 radiaţia solară în spaţiul extraterestru
Fgc factor de transmisie de la geam la cer
Fgs factor de transmisie de la geam la sol
τdir factor de transmisie directă prin atmosferă
τdif factor de transmisie difuză prin atmosferă difuză
ρ reflectanţa solului (factor energetic de reflexie)

Pentru orice strat transparent, o parte din radiaţia solară incidentă (I) este transmisă (τI), o altă
parte este reflectată (ρI) şi restul este absorbită (αI), astfel încât:

α + ρ +τ =1 (2.2.15)
unde:
α factor energetic de absorbţie
ρ factor energetic de reflexie
τ factor energetic de transmisie
 II.2.3. MODELAREA STATISTICĂ ŞI ANALIZA PROCESELOR
STOCHASTICE DIN CADRUL SISTEMELOR FOTOVOLTAICE

În cadrul sistemelor fotovoltaice caracterul aleator se manifesta atât la nivelul mărimilor

energetice de intrare(radiaţia solară, temperatura ambiantă, viteza vântului) sau la nivelul
subsistemului de conversie a energiei primare în energie electrică( generatorul fotovoltaic) cât şi
în funcţionarea întregului sistem( datorită variaţiei sarcinii).

Interconectarea elementelor de conversie reprezintă un alt aspect important ce

condiţionează eficienţa globală a sistemului. Metoda statistica elaborată permite analiza
pierderilor de putere datorate interconectării electrice a celulelor şi modulelor fotovoltaice în
funcţie de o serie de parametrii precum: performanţele elementelor de conversie, domeniul de
variaţie al acestor performanţe, modul de interconectare electrică.
În completare la metoda statistică s-a dezvoltat o metodă energetică pentru analiza
interconectării elementelor caracterizate de un domeniu larg de variaţie al performanţelor
individuale( cazul funcţionarii în condiţii de iluminare şi/sau temperatură diferite sau cazul
existenţei unor defecte la nivelul generatorului fotovoltaic).
Metoda energetică elaborată permite totodată dimensionarea adecvată a sistemului de protecţie
împotriva amplificării fenomenelor generate de apariţia acestor situaţii accidentale (anularea
efectului ”hot-spots”).
În acest sens, sistemul de conversie fotovoltaică în evoluţia sa este modelat printr-un
proces stochastic de tip Markov în raport cu energia disponibilă în sistem.
Pe baza modelului elaborat s-a dezvoltat o metodă pentru dimensionarea energetică a sistemului
denumită ”metoda disponibilităţii energetice”.

II.2.3.1. RADIAŢIA SOLARĂ. COMPONENTE. DEFINIŢII

În cadrul aplicaţiilor care fac obiectul acestei lucrări, mărimea ce interesează a fi

cunoscută este radiaţia solară, definită ca fluxul energiei electromagnetice pe unitatea de suprafaţă.
Această mărime este analizată prin intermediul celor trei componente ce o definesc:
• componenta directă (pentru sisteme cu concentrare);
• componenta difuză;
• componenta totală sau globală ( pentru sisteme fără concentrare).
Pornind de la radiaţia solară din exteriorul atmosferei - constanta solară Go - şi respectiv de la
intensitatea radiaţiei extraterestre normale Gon (definite ulterior în cadrul capitolului), figura
II.3.1.1 pune în evidenţă influenţa atmosferei în formarea componentelor directe şi difuze ale
radiaţiaţiei totale.
 Radiaţia extraterestra Gon este diminuată la nivelul atmosferei datorită fenomenelor de
reflexie şi de absorbţie. Absorbţia se referă în primul rând în domeniul ultraviolet (datorită
ozonului şi oxigenului) şi parţial în infraroşu (datorită vaporilor de apă). Restul radiaţiei care
penetrează atmosfera este parţial dispersată pe moleculele de gaz, picăturile de apă şi pe alte
particule existente în atmosferă, parţial suferă reflexii la nivelul norilor iar o ultimă parte ajunge la
nivelul pământului sub forma de radiaţie directă. Componentele dispersate şi respectiv reflectate
se regăsesc la nivelul solului formând componenta difuză. Trebuie remarcat faptul că, în
alcătuirea componentei difuze, pe lângă elementele specificate anterior, intervine şi o
componentă datorată reflexiilor generate de diferitele neomogenităţi de pe sol (forme de relief,
denivelări, vegetaţie, clădiri, etc.)
Compunerea radiaţiei directe cu cea difuză conduce la obţinerea radiaţiei solare totale.

Fig. II.2.3.1.1. Componentele radiaţiei solare

 Se poate observa faptul că radiaţia solară (cu toate cele trei componente) la nivelul
solului conţine atât un factor determinist generat de geometria solara cât şi unul aleator generat
de diferitele schimbări ce au loc la nivelul atmosferei.
Cunoaşterea distribuţiei statistice a radiaţiei solare la nivelul suprafeţei modulelor
fotovoltaice conferă posibilitatea evaluării performanţelor pe termen lung a acestor sisteme. Pentru
locaţiile definite de o bază de date meteorologice densă, statistica pe termen lung a radiaţiei se
obţine prin prelucrări uzuale, dar cu efort sporit de calcul datorat volumului mare de date
prelucrate.
Generalizarea acestei metode devine practic imposibilă în cazul în care se vizează
amplasamente specifice. În acest sens dezvoltarea unor modele statistice generalizate a devenit un
obiectiv major pentru proiectanţii de sisteme solare.
Primele abordări la nivel generalizat a modelelor statistice radiative îşi au originea în urma
cu aproximativ 30 de ani. În prezent literatura de specialitate oferă o gamă largă de modele
radiative care permit calculul energiei solare interceptate de generatorul fotovoltaic.
Diferitele modele disponibile în literatură pot fi clasificate în raport cu mărimea
radiativă modelată, metoda de analiză utilizată şi respectiv perioada de integrare a mărimii
modelate. În figura II.2.3.2 se propune o clasificare a acestor modele radiative.
În conformitate cu această clasificare, orice model radiativ elaborat poate fi uşor încadrat într-
o clasă specifică. Astfel, de exemplu, un model pentru determinarea radiaţiei totale utilizând
metode analitice de analiză a mărimilor orare poate fi încadrat în clasificarea prezentata ca un
model de tip la-2a-3a.
Fără a ne propune o tratare exhaustivă a problemei, în cadrul acestui capitol, sunt
dezvoltate
modelele statistice utilizate în fazele de proiectare si de analiză a sistemelor fotovoltaice.

Fig.II.2.3.1.2. Clasificarea modelelor radiative

 Ca observaţie generală, modelele dezvoltate pornesc de la valorile medii (corespunzător
diferitelor perioade de integrare) ale radiaţiei solare totale pe suprafaţa orizontală sau de la
mărimi derivate din acestea. Ipoteza considerată nu limitează gradul de generalizare al problemei
deoarece aceste mărimi au un nivel ridicat de disponibilitate. În cazul în care valorile medii nu sunt
direct disponibile, amplasamentul fiind caracterizat de înregistrări privind duratele de însoleiere,
mărimile de intrare în modelele ce vor fi prezentate în cadrul acestui capitol pot fi determinate
prin aplicarea unor modele statistice bazate pe datele de însoleiere corelate cu valorile cunoscute
din punctele cele mai apropiate de amplasamentul respectiv.
Semnificativ pentru acest model sunt cercetările întreprinse de Whillier şi respectiv Liu şi
Jordan. În aceste abordări se pleacă de la radiaţia solară din exteriorul păturii atmosferice -
mărime deterministă uşor calculabilă pentru orice moment al anului şi orice punct de pe glob. În
acest fel problema se reduce la modelarea statistică a mărimilor specifice atmosferei
reprezentate prin indicele de claritate (sau transmisia atmosferică) kt şi respectiv fracţia difuză
k. Prelucrările statistice efectuate au evidenţiat faptul că distribuţia de probabilitate a indicelui de
claritate depinde numai de valoarea sa medie kt* şi este independentă de zona geografică. Acest
lucru a permis definirea funcţiei densitate de probabilitate generalizate P(kt, kt*). Pentru
caracterizarea statistică a radiaţiei pe suprafaţa de captare este necesar să se considere şi fracţia
difuză (k). Această mărime are o distribuţie statistică specifică zonei analizate. O cale
simplificată dar care asigură o precizie ridicată în determinarea fracţiei difuze o constituie modelul
"determinist". Acest model presupune existenţa unei dependenţe de natura deterministă între
fracţia difuză şi indicele de claritate. Această legătură este descrisă prin intermediul unor funcţii
de corelaţie obţinute prin prelucrarea statistică a datelor meteorologice primare.
Pornind de la aceste modele statistice generale pentru radiaţia pe suprafaţa orizontală, în
practică este necesar să se ţină seama de particularităţile aplicaţiei.
O primă particularitate, ce influenţează decisiv radiaţia efectiv interceptată de
convertorul solar, este reprezentată de tipul de orientare/poziţionare a suprafeţei de captare în
raport cu soarele ( figura II.2.3.3).
O altă particularitate derivă din faptul ca mărimile radiative uşor disponibile se referă la
valorile medii pentru intervale de integrare relativ mari (lună, sezon sau chiar an). Apare deci
necesitatea generării mărimilor radiative corespunzătoare perioadelor de interes din punct de
vedere al analizei şi simulării sistemelor solare (oră sau zi).
Conceptual, atât problema orientării/poziţionării cât mai ales problema descompunerii,
presupune combinarea aspectului determinist impus de geometria solară cu aspectul aleator
specific radiaţiei solare. În acest sens, o serie de algoritmi pot fi dezvoltaţi în scopul determinării
radiaţiei solare totale în planul de captare în funcţie de perioada de analiză cerută de utilizator
(medii orare, medii zilnice sau medii lunare).
Utilizând elementele de calcul privind transformarea proceselor aleatoare, pot fi deduse
funcţiile densitate de probabilitate ale radiaţiei orare respectiv zilnice în planul de captare. Aceste
mărimi statistice intervin în optimizarea energetică a sistemului de conversie fotovoltaic.
În concluzie, modelele radiative dezvoltate depind de volumul şi caracterul datelor
radiative accesibile utilizatorului precum şi de nivelul la care este abordată analiză sistemului
fotovoltaic.
 Fig.II.2.3.1.3. Poziţia suprafeţei de captare în raport cu soarele

Referitor la volumul şi caracterul datelor radiative se disting următoarele două categorii

importante de prelucrări:
• generarea mărimilor radiative de interes (valori medii şi/sau funcţii densitate de
probabilitate corespunzătoare intervalului de analiză specificat) prin aplicarea unor modele
statistice adecvate;
• generarea mărimilor radiative de interes prin prelucrarea statistică a valorilor radiative
măsurate.
Din punct de vedere al nivelului la care este abordată analiza sistemului fotovoltaic se
disting, de asemenea, două situaţii importante:
• analiza din punct de vedere energetic pentru care sunt necesare ca mărimi radiative de
intrare funcţiile densitate de probabilitate ale radiaţiei solare (zilnice, lunare, sezoniere sau anuale);
• simularea funcţionării instalaţiei fotovoltaice pentru care este necesar sa se cunoască
variaţia în timp, la nivelul perioadei de eşantionare specificată (oră, zi, lună), a valorilor medii ale
radiaţiei solare din planul de captare.

DEFINIŢII:

Constanta solară Go
reprezintă fluxul energiei furnizate de soare în unitatea de timp pe unitatea de
suprafaţă, normal pe direcţia de propagare a radiaţiei, aflată la o distanţă egală cu
distanţa medie Soare-Pământ în afara atmosferei.
Constanta Go a cunoscut diferite nivele de apreciere. Astfel la nivelul anilor '60, Go era
determinată la valoarea de 1353 W/m2 cu un coeficient de incertitudine de peste 5%. Ulterior, la
nivelul anului 1983, valoarea constantei solare este corectată la 1367 W/m2.
 Intensitatea radiaţiei extraterestre normală Gon
reprezintă fluxul energiei primite în unitatea de timp de unitatea de
suprafaţă dispusa normal în raport cu radiaţia; aceasta este dependentă de
traiectoria eliptică a pământului în mişcarea sa de revoluţie în jurul soarelui :

unde Z este numărul zilei considerat de la l ianuarie ( 1 < Z < 365 ).

Unghiul zenital Gz
reprezintă unghiul subîntins de verticala locului şi direcţia soarelui

Masa de aer (Air Mass) m

reprezintă raportul dintre grosimea optică a stratului atmosferic traversat de
radiaţie si grosimea optică a stratului atmosferic în cazul în care soarele se
află
la zenit. Pentru nivelul mării şi unghiuri zenitale cuprinse între 0° si 70° :

Pentru unghiuri zenitale mai mari, trebuie luată în considerare curbura pământului.

Radiaţia directă (notată cu indicele b)

reprezintă radiaţia primită direct de la soare fără să fie împrăştiată de
atmosferă.

Radiaţia difuză (notată cu indicele d)

reprezintă radiaţia primită de la soare după ce direcţia sa a fost schimbată
prin împrăştiere datorită atmosferei.

Radiaţia totală
reprezintă suma dintre radiaţia directă şi radiaţia difuză.

Ora solară ts
reprezintă ora ce intervine în relaţiile de poziţionare ale soarelui şi este
diferită de ora locală standard.

Legătura dintre ora solară şi ora standard este dată de relaţia:

(2.3.2)
unde:
» tst reprezintă ora standard în minute;
» Lst este longitudinea orei standard în grade Vest;
» Lloc este longitudinea locului în grade Vest;
» tL reprezintă timpul necesar traversării de către soare a unui grad de longitudine
(tL = 4 min/grd);
» E este ecuaţia de corecţie a timpului ce ţine seama de traiectoria eliptică a pământului
fiind dependentă de ziua din an prin relaţia:
 3.1.-5
cu

3.1.-6

Geometria solară
Relaţiile geometrice dintre poziţia soarelui şi normala la o suprafaţa de
pe suprafaţa pământului cu o orientare particulară pot fi determinate la
orice moment de timp în funcţie de următoarele unghiuri (figura
II.2.3.4):

» Φ latitudinea locului, -90° < Φ < 90° ( pozitiv emisfera nordică);

Fig.II.2.3.1.4. Principalele unghiuri ce intervin în geometria solară

» δ declinaţia soarelui, -23,5° < δ < 23,5° , dată de ecuaţia Cooper :

π ⎛ 284 + Z ⎞
δ = 23.5 sin ⎜ 2π ⎟ [rad] 3.1.-7
180 ⎝ 365 ⎠

» β unghiul de înclinare al suprafeţei de captare;

» γ unghiul azimutal al suprafeţei de captare (negativ spre est);

» ω unghiul orar reprezentând deplasarea unghiulară a soarelui în raport cu meridianul

locului datorită mişcării de rotaţie a pământului cu 15° pe oră, considerat negativ
dimineaţa;

» θ unghiul de incidenţă reprezentând unghiul dintre direcţia soarelui şi normala

la suprafaţă.
Relaţia dintre unghiul de incidenţă si celelalte unghiuri ce definesc poziţia soarelui în raport
cu suprafaţa de captare este :

Particularizarea relaţiei 3.1.-8 conduce la următoarele relaţii:

• unghiul zenital ( β = 0 ) :

• unghiul orar de răsărit/apus +/- ωs ( θZ = - /+ 90°)

• unghiul de incidenţă pentru suprafaţa orientată după o axă, poziţionată Est-Vest cu

urmărire periodică (ajustare) a declinaţiei:

• unghiul de incidenţă pentru suprafaţa orientată după o axă, poziţionată Est-Vest cu

urmărire continuă a declinaţiei :

• unghiul de incidenţă pentru suprafaţa orientată după o axă, poziţionată nord-sud cu

urmărire continuă în azimut:

• unghiul de incidenţă pentru o suprafaţă orientată în două axe :

Radiaţia extraterestră pe suprafaţa orizontală

Energia GSo primită de la soare în exteriorul atmosferei în unitatea de
timp pe unitatea de suprafaţă dispusă orizontal se numeşte intensitatea
radiaţiei extraterestre pe suprafaţa orizontală:

Energia Ho primită într-o zi în exteriorul atmosferei pe unitatea de

suprafaţă dispusă orizontal se obţine integrând relaţia 3.1.-14 între
limitele -ωs şi ωs:
 Energia I0[ωl, ω2] primită într-o oră în exteriorul atmosferei pe unitatea de
suprafaţa dispusă orizontal se obţine integrând relaţia 3.1.-14 între
limitele -ωl si ω2 ce definesc ora respectivă :

Indice de claritate
reprezintă raportul dintre radiaţia totală şi radiaţia extraterestră.
Se pot defini:
• indice de claritate mediu lunar KT

• indice de claritate diurn KT

• indice de claritate orar kt

Fracţia difuză
reprezintă raportul dintre radiaţia difuză şi radiaţia totală.
Se pot defini:
• fracţia difuză diurnă:

• fracţia difuză orară:

Radiaţia cerului senin

este definită ca radiaţia primita pe suprafaţa orizontală în anumite condiţii
standard de transmisie ale atmosferei ce definesc "cerul senin".
Astfel intensitatea radiaţiei directe pe suprafaţa orizontală în condiţiile "cerului senin" este :
respectiv energia primită într-o oră (radiaţia directă orară) pe suprafaţa orizontală în
condiţiile "cerului senin" este:

unde τb reprezintă coeficientul de transmisie al atmosferei referitor la radiaţia directă şi este de

forma:

Constantele a0, a1, α pentru atmosfera standard de 23 km vizibilitate sunt extrapolate din
valorile a0*, a1*, α* deduse pentru altitudini A (în km) mai mici de 2,5 km cu relaţiile
experimentale:

Coeficienţii de corelaţie r0 = a0/a0* , r1 = a1/a1* , rα = α/α* dependenţi de tipul de climat sunt daţi
în tabelul 3.1.-1.

Tabelul 3.1.-1
Intensitatea radiaţiei difuze a "cerului senin" se determină în raport cu coeficientul de transmisie al
atmosferei referitor la radiaţia difuză:

Coeficientul de transmisie τd referitor la radiaţia difuză este corelat cu τb după o relaţie liniară

respectiv radiaţia orară:

(aproximaţia Liu şi Jordan ) ale cărei constante se determină experimental.

Relaţia utilizată în cadrul simulărilor din cadrul prezentei lucrări este:

Intensitatea radiaţiei totale şi radiaţia orară totală primită pe suprafaţa orizontală în ipoteza
"cerului senin" este:

Modelul "cerului senin" asigură un nivel de încredere mai scăzut, creşterea preciziei de
determinare a mărimilor radiative necesită analize complexe de corelaţie între mărimile
înregistrate.

SURSE DE DATE RADIATIVE

În general, sunt trei modalităţi de a obţine date meteorologice pentru un amplasament .

1. Din surse proprii de date ale proiectului, obţinute din măsurători pe instalaţii
meteorologice proprii, realizate şi montate în condiţii standard.

Dacă instalaţia (reţeaua) de măsură a fost executată cu respectarea standardelor naţionale şi

internaţionale şi folosind echipamente atestate meteorologic, atunci datele obţinute sunt cele
mai valoroase, întrucât sunt date ştiinţifice exacte la locul aplicaţiei.
Soluţia este relativ scumpă deoarece, pentru a avea relevanţă, datele trebuie înregistrate pe o
perioadă lungă de timp.

2. Din surse oficiale, staţii meteorologice amplasate în reţea şi teritoriu de către

o organizaţie oficială recunoscută ca fiind nereprezentativă; la noi, este cazul
Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie – INMH
Datele sunt perfect credibile, relevanţa lor însă ţine de desimea reţelei de măsură (pentru
România sunt de 184 de astfel de staţii care funcţionează de mulţi ani – sunt staţii care deţin
date de cca 100 ani pe teritoriul României).
În ceea ce priveşte radiaţia solară, relevanţa acestor date este bună, întrucât aceasta are o
distribuţie relativ uniformă pe suprafeţe mari de teren, în cadrul unor forme geografice
uniforme – câmpie, deal, depresiuni, ect.

3. Din surse locale, tradiţionale

Prin tradiţie, sunt cunoscute locuri cu bună însoleiere; trebuie luată precauţia de a verifica, prin
documente, daca astfel de izvoare există. Sunt surse credibile, în măsura în care putem
documenta veridicitatea informaţiei; dacă acest lucru este posibil, atunci relevanţa datelor este
bună. Un astfel de exemplu îl constituie zonele de podgorii care înseamnă o energie minimă de
6kWh/m² pe zi în perioada de vară. De altfel zonele viticole pot indica precis perimetrele
favorabile folosirii energiei solare.

II.2.3.2. MODELE STATISTICE ALE RADIAŢIEI SOLARE

II.2.3.2.1 Modelul statistic general al radiaţiei solare

Statistica generală a radiaţiei solare este descrisă prin funcţia de distribuţie statistică a indicelui
de claritate. Curbele densitate de probabilitate deduse de Liu şi Jordan sunt modelate analitic prin
intermediul unei distribuţii de tip Poisson cu densitatea de probabilitate:

k tm − k t
P (k t , k t* ) = C exp(λk t ) 3.2.1-1
k tm
unde:
- k tm - este valoarea maximă observabilă a indicelui de claritate
-λ, C - sunt coeficienţii dependenţi de valoarea medie a indicelui de claritate determinaţi din
condiţia de normare:
ktm

∫ P(k k )dk t = 1
*
t, t 3.2.1-2
0

şi din definiţia valorii medii a indicelui de claritate:

ktm
k t* = ∫ k t P (k t , k t* ) dk t 3.2.1-3
0

Înlocuind relaţia 3.2.1-1 în relaţia 3.2.1-2 se obţine:

λ2 k tm
C=
e λktm − 1 − λk tm
3.2.1-4

Pentru determinarea dependenţei dintre λ şi – se înlocuiesc expresiile 3.2.1-1 şi 3.2.1-4 în 3.2.1-3

şi se obţine relaţia implicită:
 2
( + k tm )(1 − e λktm ) + 2k tm e λktm
k t* = λ
e λktm − 1 − λk tm
3.2.1-5a

Relaţia anterioară poate fi aproximată, cu precizie ridicată, prin următoarea formă explicită:
2Γ − 17.519 ⋅ e −1.3118Γ − 1062 ⋅ e −5.0426 Γ
λ= 3.2.1-5b
k tm
k tm
unde: Γ =
k tm − k t*

Cu aceste relaţii şi ţinând seama că λtm = 0.864 , se pot determina valorile coeficienţilor C, λ.
Aceste valori care sunt prezentate în tabelul 3.2.1-1. Pe baza densităţii de probabilitate definite
de 3.2.1-1 distribuţia de probabilitate
kt
f (k t , k t* ) = ∫ P (k t , k t* )dk t 3.2.1-6
0
devine:
C
f (k t , k t* ) = [e λkt (1 − γk t ) − 1]
k tm λγ 3.2.1-7

λ
γ=
1 + λk tm
unde:

Tabelul 3.2.1-1
kt* λ C kt* λ C
0.30 0.2848 2.129 0.52 5.062 0.2994
0.32 0.7419 1.848 0.54 5.560 0.2300
0.34 1.182 1.598 0.56 6.091 0.1717
0.36 1.610 1.376 0.58 6.666 0.1237
0.38 2.030 1.178 0.60 7.298 0.0852
0.40 2.445 1.002 0.62 8.000 0.0555
0.42 2.861 0.8447 0.64 8.799 0.0335
0.44 3.279 0.7057 0.66 9.726 0.0184
0.46 3.704 0.5828 0.68 10.83 0.0088
0.48 4.140 0.4748 0.70 12.18 0.0035
0.50 4.591 0.3807

Relaţiile 3.2.1-1 şi 3.2.1-7, cu valorile din tabelul 3.2.1-1, sunt reprezentate grafic în
figurile 3.2.1-1 şi respectiv 3.2.1-2.

*
Generarea unor funcţii universale precum P (k t , k t ) a presupus prelucrarea unei mulţimi
consistente de evenimente în care fiecare înregistrare are aceeaşi durată şi corespunde aceleaşi
perioade de timp din cadrul unei zile. Durata de interes, în cadrul simulărilor viitoare, este ora şi
respectiv ziua.
Pentru simulările la nivelul orei, trebuie remarcat ca valoarea medie a indicelui de
claritate nu este constantă ci ea trebuie corelată cu ora din zi deoarece modificarea poziţiei
aparente a soarelui în timpul zilei influenţează absorţia razei solare de către atmosferă. De
asemenea trebuie remarcat faptul că relaţiile 3.2.1-1 şi 3.2.1-7 sunt acceptate unanim pentru
duratele de la nivelul zilei pe când la nivelul orei există o serie de variante în definirea acestor
parametrii statistici. Din punct de vedere practic, diferenţele dintre soluţiile propuse de alţi autori
şi soluţia propusă de Liu şi Jordan, abordată şi dezvoltată şi în cadrul acestei lucrări, sunt
nesemnificative.

Fig. II.2.3.2.1. Densitate de probabilitate generalizată

 Fig. II.2.3.2.2. Densitate de probabilitate generalizată

Un alt parametru ce intervine în dezvoltarea modelului statistic general al radiaţiei solare

îl reprezintă fracţia difuză.
În ipoteza deterministă, pentru fracţia difuză la nivelul orar s-a determinat următoarea
funcţie de corelaţie:
3
k = ∑ ( pi − qi kt )[h(kt − kti − 1) − h(kt − kti )] 3.2.1-8
1
unde: h(k t ) reprezintă funcţia treaptă unitate, parametrii k ti definesc intervalele de corelare iar
pi şi qi sunt constante determinate în procedura de interpolare:

• k t 0 = 0 ; k t1 = 0.35 ; k t 2 = 0.75 ; k t 3 = k tm = 0.86

• p1 = 1; q1 = 0.29 ; q 2 = 1.84 ; q3 = 0
• p 2 = p1 + (q 2 − q1 )k t1
• p3 = p 2 − ( q3 − q 2 ) k t 2
 Fig. II.2.3.2.3. Corelaţia orară dintre fracţia difuză şi indicele de claritate

În mod similar, s-au determinat corelaţiile pentru valorile la nivelul zilei dintre fracţia difuză şi
indicele de claritate

4
K = ∑ f i ( K T )[h( K T − K Ti −1 ) − h( K T − K Ti )] 3.2.1-9
i =1

unde parametrii K Ti definesc intervalele de corelare:

• K T 0 = 0 ; K T 1 = 0.17 ; K T 2 = 0.75 ; K T 3 = 0.8 ; K T 3 = K Tm = 0.866

iar f i ( K T ) sunt funcţii de corelaţie de tip polinomial:

ni
f i ( K T ) = ∑ ai , j K Tj
j =0
în care:
• a10 = 0.99
• a 20 = 1.188 ; a 21 = −2.272 ; a 22 = 9.473 ; a 23 = −21.856 ; a 24 = 14.648
• a30 = 0.632 ; a31 = −0.54
• a 40 = 0.2
 Fig. II.2.3.2.4. Corelaţia diurnă dintre fracţia difuză şi indicele de claritate

În cazul în care se utilizează modelul ”cerului senin”, fracţia difuză se corelează cu o mărime
egală cu raportul dintre radiaţia totală şi radiaţia ”cerului senin” corespunzătoare perioadei de
integrare. De exemplu, pentru fracţia difuză orară, cea mai utilizată este corelaţia Stauter-Klein
de tip
⎧ I I
⎪1 . 00 − 0 . 1 I pentru 0 <
Ic
≤ 0 . 48
⎪ c

⎪⎪ I ⎛ I ⎞
2
I
k = ⎨1 . 11 + 0 . 396 − 0 . 789 ⎜⎜ ⎟⎟ pentru 0 . 48 < ≤ 1 . 10
⎪ Ic ⎝ Ic ⎠ Ic
⎪ I
⎪ 0 . 177 pentru 1 . 10 <
⎪⎩ Ic
3.2.1-10
Relaţia 3.2.1-1 împreună cu relaţiile 3.2.1-8....3.2.1-10 definesc caracterul aleator al radiaţiei
solare.
II.2.3.2.2 Radiaţia solară în planul panourilor fotovoltaice

Datele radiative de intrare( în valori medii instantanee sau integrate la nivelul orei sau zilei) se
pot determina folosind mărimi de intrare energetice generale – radiaţia pe suprafaţa orizontală
sau valoarea medie a indicelui de claritate.
Pentru determinarea intensităţii radiaţiei totale pe suprafaţa de captare( de regulă înclinată faţă de
orizontală) este necesar să se determine coeficientul R definit ca raportul dintre intensitatea
radiaţiei totale pe suprafaţa înclinată (Gî) şi intensitatea radiaţiei totale pe suprafaţa
orizontală(G):
R = Gi / G 3.2.2-1

Coeficientul R se exprimă în funcţie de coeficienţii Rb(raportul dintre intensitatea radiaţiei

directe pe suprafaţa înclinată şi intensitatea radiaţiei directe pe suprafaţa orizontală) şi Rd
( raportul dintre intensitatea radiaţiei difuze pe suprafaţa înclinată şi intensitatea radiaţiei difuze
pe suprafaţa orizontală):
Gb G
R= Rb + d Rd 3.2.2-2
G G
Corecţia unghiulară pentru radiaţia directă se realizează prin intermediul coeficientului Rb
calculat în funcţie de unghiurile de incidenţă definite în capitolul geometrie solară:

Gbi cosθ
Rb = = 3.2.2-3
Gb cosθ z

Corecţia pentru radiaţia difuză se aplică considerând una din următoarele două ipoteze[70]:
• ipoteza radiaţiei difuze datorată ”cercului” circumsolar, pentru care împrăştierea datorată
atmosferei se neglijează – aproximaţia zilelor foarte senine. În acest caz se aplică aceeaşi
corecţie ca şi pentru radiaţia directă şi deci:

Rd = Rb 3.2.2-4

• ipoteza caracterului izotropic al componentei difuze – aproximaţia zilelor acoperite. În

acest caz radiaţia difuză este aceeaşi oricare ar fi unghiul de înclinare: Rd = 1

O îmbunătăţire a modelului izotropic constă în a considera radiaţia pe suprafaţa înclinată ca

formată din trei componente: radiaţia directă, radiaţia difuză datorată atmosferei şi respectiv
radiaţia difuză datorată reflexiilor de la sol. Considerând radiaţia difuză datorată atmosferei
izotropă( Rd = 1) şi ţinând seama de factorii de diminuare a suprafeţei înclinate la unghiul β faţă
de orizontală în raport cu direcţia soarelui - (1+cosβ)/2 - respectiv în raport cu direcţia
pământului - (1-cosβ)/2 - rezultă:

1 + cos β 1 − cos β
Gi = Gb Rb + Gd + ρ (Gb + Gd ) 3.2.2-5
2 2
unde ρ este coeficientul de reflexie al pământului.
 II.2.3.2.3. Radiaţia medie orară

Pentru simularea funcţionării sistemului fotovoltaic se impune cunoaşterea radiaţiei medii orare.
Aceasta se deduce din radiaţia medie zilnică.
Analiza statistică a distribuţiei în timp a componentelor radiaţiei pe suprafaţa orizontală în cursul
unei zile, bazată pe prelucrarea unui volum foarte mare de date radiative provenite de la un
număr impresionant de staţii meteorologice cu distribuţie uniformă pe glob, a permis
determinarea următoarelor două mărimi importante ce definesc distribuţia orară a componentelor
radiative[35]:

• raportul rd dintre radiaţia difuză orară şi radiaţia difuză zilnică pe suprafaţa orizontală,
cunoscută drept corelaţia Collares-Pereira;
• raportul rt dintre radiaţia totală orară şi radiaţia totală diurnă pe suprafaţa orizontală,
cunoscută drept corelaţia Rabl.

În conformitate cu aspectele discutate anterior, se prezintă în continuare algoritmul dezvoltat în

vederea generării valorilor radiative orare pornind de la valoarea radiaţiei totale pe suprafaţa
orizontală.

ALGORITMUL PENTRU GENERAREA VALORILOR RADIATIVE ORARE

Mărimi de intrare:

>> Ζ ziua din an;

>> Φ latitudinea locului;
>> G0 constanta solară;
>> Lst longitudinea standard;
>> Lloc longitudinea locului;
>> t st ora standard;
>> H tot radiaţia diurnă medie totală;
>> β unghiul de înclinare;
>> γ unghiul azimutal;
>> ρ coeficientul de reflecţie al solului;
>> τb factor de interceptare a radiaţiei directe
>> τ d factor de interceptare a radiaţiei difuze
>> c p factor de prăfuire

Mărimea de ieşire

>> Iω radiaţia medie orară

Algoritm:

• pasul 1 – calculul declinaţiei δ

 π 284 + Z
δ = 23.5 sin(2π )
180 365

• pasul 2 – calculul unghiului orar de răsărit( respectiv de apus) ωs

ωs = − arccos(tgΦtgδ )
• pasul 3 – calculul radiaţiei extraterestre diurne pe suprafaţa orizontală H 0

24 π
H0 = G0 [1 + 0.033 cos(2 Z )](cos Φ cos δ cos ω s + ω s sin Φ sin δ )
π 365

• pasul 4 – calculul indicelui de claritate mediu diurn K T

H tot
KT =
H0

• pasul 5 – calculul ecuaţiei de corelaţie a timpului E

E = 9.87 sin2B – 7.53 cosB – 1.5 sinB

cu
π
B=2 ( Z − 81)
365

• pasul 6 – calculul timpului solar ts

4( Lst − Lloc ) + E
t s = t st +
60
• pasul 7 – calculul unghiului orar ω

π
ω= (t s − 12)
12

• pasul 8 – calculul distribuţiei orare a radiaţiei difuze rd - corelaţia Collarea-Pereira

π cos ω − cos ω s
rd = ⋅
24 sin ω s − ω s cos ω s

• pasul 9 – calculul coeficientului de corelaţie orară a radiaţiei totale θ (ω )

π π
θ (ω ) = 0.409 + 0.5016 sin(ω − ) + [0.6609 − 0.4767 sin(ω − )] cos ω
3 3
• pasul 10 – calculul distribuţiei orare a radianţei totale rt

rt = rd θ (ω )
 • pasul 11 – calculul distribuţiei orare a indicelui de claritate k t

kT = θ (ω ) K T

• pasul 12 – calculul distribuţiei orare a fracţiei difuze k – corelaţia Orgil-Hollands

⎧1 − 0.249kT k T < 0 .35

⎪
k = ⎨1.557 − 1.84kT 0 .35 < k T < 0 .75
⎪0.177 k T > 0 .75
⎩

• pasul 13 – calculul radiaţiei difuze pe suprafaţa orizontală I

I = rt H tot = rt kT H 0

• pasul 14 – calculul radiaţiei difuze pe suprafaţa orizontală I d

I d = rd H d = rd kH 0

• pasul 15 – calculul unghiului zenital θ z

cos θ z = cos δ cos Φ cos ω + sin δ sin Φ

• pasul 16 – calculul unghiului de incidenţă θ

cosθ = sinδ sinΦcosβ − sinδ cosΦsinβ cosγ + cosδ cosΦcosβ cosω + cosδ sinΦsinβ cosγ cosω +
+ cosδ sinβ sinγ sinω

• pasul 17 – calculul raportului Rb dintre radiaţia directă pe suprafaţa înclinată şi

radiaţia directă pe suprafaţa orizontală

cosθ
Rb (ω ) =
cosθ z

• pasul 18 – calculul radiaţiei orare directe pe suprafaţa de captare Ib

I b = Rb ( I − I d )

• pasul 19 – calculul radiaţiei orare difuze pe suprafaţa panourilor în ipoteza

izotropică Id

1 + cos β 1 − cos β
Id = Id + ρ I
2 2

• pasul 20 – calculul radiaţiei orare utile pe suprafaţa de captare Iî

Iî= (τ b I b + τ d I d )c p 3.2.2-6
II.2.3.2.4. Medii zilnice

Similar algoritmului din paragraful 3.2.2.1 se deduce expresia radiaţiei zilnice( medie lunară ) pe
suprafaţa panourilor de forma:

H dif H dif 1 + cos β 1 − cos β

H = [(1 − ) Rbτ b + τ d ( ) + ρτ d ]K T H 0 c p 3.2.2-7
H tot H tot 2 2

unde:

>> fracţia difuză K este dată de corelaţia 3.2.1-9 sau descrisă analitic de relaţia:

180
K d = 0.775 + 0.00653( ω s − 90) −
π 3.2.2-8
180 π
− [0.505 + 0.00455( ω s − 90)] cos[ (115K T − 103)]
π 180

>> factorul mediu de înclinare Rb este dat de relaţia:

ω ss

Rb =
H b,β ∫
= ω
ω
cos θdω
− sr
3.2.2-9
Hb
∫ ω cosθ dω
ss

z
− rs

în care unghiurile orare de răsărit ω sr respectiv de apus ω ss în raport cu suprafaţa înclinată sunt
date de relaţiile:

>> pentru γ ≠ 0 şi γ ≠ π :

⎧ AB + A2 − B 2 + 1
⎪− min[ω s , arccos ] ptr.γ > 0
⎪ A2 + 1
ω sr = ⎨ 3.2.2-10
⎪ AB − A − B +1
2 2 ptr.γ < 0
⎪⎩− min[ω s , arccos A2 + 1
]

respectiv,

⎧ AB − A2 − B 2 + 1
⎪min[ω s , arccos ]
⎪ A2 + 1 ptr.γ > 0
ω ss = ⎨ 3.2.2-11
⎪ AB + A2 − B 2 + 1 ptr.γ < 0
⎪⎩min[ω s , arccos A2 + 1
]

>> pentru γ=0 atunci:

ω ss = −ω sr = min[ω s , arccos(−tg (Φ − β )tgδ )] 3.2.2-12

>> pentru γ=π atunci:

 ω ss = −ω sr = min[ω s , arccos(−tg (Φ + β )tgδ )] 3.2.2-13

Algoritmul de determinare a valorilor zilnice se bazează pe calculul relaţiei 3.2.2-7 în

funcţie de relaţiile 3.2.2-8….3.2.2-13

II.2.3.3. CALCULUL DISTRIBUŢIEI STATISTICE A RADIAŢIEI SOLARE

Valorile radiative medii calculate în capitolul 3.2.2 permit analiza sistemului fotovoltaic în regim
cvasistaţionar. Pentru analiza evoluţiei sistemului, deci a regimului dinamic este necesar să se
determine distribuţia de probabilitate a mărimilor radiative de intrare.
Analizând relaţiile 3.2.2-6 respectiv 3.2.2-7, se observă că atât radiaţia orară în planul de captare
cât şi cea zilnică sunt funcţii de o singură variabilă aleatoare: indicele de claritate orar respectiv
indicele de claritate zilnic.
Această observaţie este valabilă numai în ipoteză, utilizată de altfel în modelele dezvoltate
anterior, a corelaţiei deterministe dintre indicele de claritate şi fracţia difuză. Pentru calcule mai
precise, când se cunoaşte distribuţia de probabilitate a fracţiei difuze, mărimile radiative solare
devin funcţii de două variabile aleatoare.
În concluzie, distribuţia de probabilitate a mărimilor radiative în planul de captare se poate
determina utilizând teorema fundamentală a funcţiilor de variabilă aleatoare
( relaţiile 2.3.-4…2.3.-8 ) dacă se cunoaşte distribuţia de probabilitate a variabilelor aleatoare, în
cazul de faţă a indicelui de claritate respectiv a fracţiei difuze.
Din dorinţa de a simplifica prezentarea cât şi pentru a conferi un grad ridicat de generalizare a
rezultatelor obţinute, în dezvoltările din cadrul acestui capitol se consideră în continuare valabilă
ipoteza dependenţei deterministe dintre indicele de claritate şi fracţia difuză.

II.2.3.3.1 Funcţia densitate de probabilitate a radiaţiei orare

Densitatea de probabilitate a radiaţiei în planul suprafeţei de captare se determină pornind de la

statistica indicelui de claritate (relaţia 3.2.1-1).
Explicând relaţia 3.2.2-6 în raport cu indicele de claritate, prin intermediul funcţiei de corelaţie (
la nivel orar ) dintre indicele de claritate şi fracţia difuză ( relaţia 3.2.1-8 şi figura 3.2.1-3 ) se
obţine expresia:

⎧a1k t 2 + a 2 k t + a3 pentru k t ≤ 0.35

⎪⎪ 2
Iî= g (k t ) = ⎨b1k t + b2 k t + b3 pentru 0.35 < k t ≤ 0.75
⎪ 2 k t > 0.75
⎩⎪c1k t + c 2 k t + c3
pentru
3.2.3-1

Relaţia anterioara defineşte legătura „deterministă” dintre indicele de claritate şi radiaţia solară
în planul de captare, peste care se suprapune statistica indicelui de claritate.
 Fig. II.2.3.3.1. Referitor la numărul rădăcinilor ecuaţiei 3.2.3.-3

Folosind teoremele de la transformarea proceselor aleatoare ( relaţiile 2.2-4 şi 2.3-5 ), funcţia

densitate de probabilitate a radiaţiei solare orare în planul de captare este:

f kt ( k t1 , K T ) f kt ( k t 2 , K T ) f k t ( k t 3 .K T )
fIi ( Ii) = + + 3.2.3-2
g ' ( k t1 ) g ' (k t 2 ) g ' (k t 3 )

De remarcat ca ecuaţia :

Iî = g( k t ) 3.2.3-3

Poate avea una, două, trei sau nici o soluţie în funcţie de valoarea lui Iî (figura 3.2.3-1).
În figurile II.2.3.3.2. a şi b sunt prezentate funcţiile densitate de probabilitate ale radiaţiei orare
calculate pentru o zi din luna iunie iar în figurile II.2.3.3.3. c şi d valorile medii orare
corespunzătoare.
Pentru calculul acestor valori s-au utilizat următoarele date de intrare:
 Fig. II.2.3.3.2, a şi b

Fig.II.2.3.2. c şi d

Z ziua din an …………………………15 iunie

Φ latitudinea locului…………………..45 grd
G0 constanta solară……………………..1371 W / m 2
Lst longitudinea standard……………….-30 grd
Lloc longitudinea locului………………...-23 grd
K T indice mediu de claritate ……………0.56
β unghiul de înclinare…………………23grd
γ unghiul azimutal…………………….0 grd
ρ coeficientul de reflecţie al solului……50 %
A altitudine…………………………….0.4 km
Tip climat………………………………..latitudine mijlocie vara
c p factor de prăfuire……………………0.8
Fig.II.2.3.3. a şi b

Fig.II.2.3.3. c si d

Fig. II.2.3.4. a şi b
 Fig. II.2.3.4. c şi d

Pentru a evidenţia influenţa unghiului de înclinare al suprafeţei de captare asupra valorilor medii
orare cât şi asupra funcţiilor densitate de probabilitate, în figurile II.2.3.4 a şi b sunt prezentate
aceste mărimi statistice calculate pentru unghiul de înclinare β=0 grd iar în figurile II.2.3.4. c şi
d pentru β=90 grd.
Din analiza figurilor se desprind o serie de concluzii menite să confere un grad ridicat de
încredere metodei abordate:

• mărimile calculate sunt simetrice în raport cu „amiaza” solară datorită

componentei deterministe a radiaţiei solare;
• pentru orele de la capetele intervalului de analiză ( dimineaţa respectiv seara )
funcţiile densitate de probabilitate prezintă două maxime de probabilitate asociate
celor două componente ale radiaţiei: difuză şi directă;
• pentru orele de la mijlocul intervalului analizat componenta difuză se manifestă
prin valori scăzute de probabilitate, maximul de probabilitate fiind datorat în
principal componentei directe;

• eroarea de poziţionare conduce la diminuarea radiaţiei totale interceptate, iar

componenta difuză devine preponderentă în descrierea probabilistică a radiaţiei
totale.

Pentru a sublinia aceste concluzii cât şi pentru a evidenţia influenţa anotimpului asupra statisticii
generale a radiaţiei solare în figurile 3.2.3-5… 3.2.3-7 sunt prezentate funcţiile densitate de
probabilitate şi valorile medii orare pentru o zi din luna ianuarie.

Datele de intrare corespunzătoare acestei perioade sunt:

 Fig. II.2.3.5. a şi b

Fig. II.2.3.5. c şi d

Z ziua din an …………………………15 ianuarie

Φ latitudinea locului…………………..45 grd
G0 constanta solară……………………..1371 W / m 2
Lst longitudinea standard……………….-30 grd
Lloc longitudinea locului………………...-23 grd
K T indice mediu de claritate ……………0.4
β unghiul de înclinare…………………23grd; 0 grd; 90 grd
γ unghiul azimutal…………………….0 grd
ρ coeficientul de reflecţie al solului……100 %
A altitudine…………………………….0.4 km
Tip climat………………………………..latitudine mijlocie iarna
c p factor de prăfuire……………………1
 Fig. II.2.3.6. a şi b

Fig. II.2.3.6. c şi d

Analizând datele obţinute pentru perioada de iarna se poate constata că;

• durata de însoleiere este mult diminuată ( 8-9 ore pe zi faţă de 13-14 ore corespunzător
perioadei de vară);
• radiaţia difuză este preponderentă chiar şi pentru orele de la mijlocul intervalului
analizat;
• deoarece unghiul optim de înclinare al suprafeţei de captare este egal cu declinaţia zilei
respective ( în acest caz β=δ=65 grd ), cazul β=90 grd este cel mai apropiat de optim şi
deci valorile medii sunt cele mai ridicate;
• situaţia β=90 grd corespunde cazurilor practice des întâlnite la amplasamentele montane
în care se doreşte evitarea depunerii de zăpadă pe suprafaţa de captare.
 Fig. II.2.3.7. a şi b

Fig. II.2.3.7. c şi d

II.2.3.3.2. Funcţia densitate de probabilitate a radiaţiei zilnice

Utilizând relaţia 3.2.2-7, şi corelaţia dintre indicele de claritate şi fracţia difuză ( relaţia 3.2.1-9 şi
figura 3.2.1-4 ), se obţine relaţia „deterministă” dintre radiaţia zilnică pe suprafaţa de captare şi
indicele de claritate:

⎧a1 K T + a0 K T ≤ 0.17
⎪
⎪b5 K T + b4 K T + b3 K T + b2 K T + b1 K T + b0 0.17 < K T ≤ 0.75
5 4 3 5

Hî= h( K T ) = ⎨
⎪c 2 K T + c1 K T + c0
2
0.75 < K T ≤ 0.8
⎪d K + d K T > 0.8
⎩ 1 T 0

3.2.3-4
Această relaţie, în conformitate cu teoremele de transformare ale proceselor aleatoare, permite
determinarea funcţiei densitate de probabilitate a radiaţiei solare zilnice în planul de captare:

n f KT ( K Ti , K T )
f H (H ) = ∑ 3.2.3-5
i =1 h' ( K Ti )

unde K Ti reprezintă rădăcinile ecuaţiei neliniare:

H=h( K T ) 3.2.3-6

Pentru rezolvarea ecuaţiei neliniare 3.2.3-6 s-a folosit metoda Newton-Rapson.

Utilizând acest algoritm, se pot obţine funcţiile densitate de probabilitate calculate pentru
diferitele luni din an şi cu diferite valori pentru parametrii de intrare după un algoritm similar
prezentat în capitolul precedent.

II.2.3.4. MODELAREA MĂRIMILOR METEOROLOGICE SECUNDARE –

TEMPERATURA AMBIANTĂ ŞI VITEZA VÂNTULUI

Radiaţia solară este mărimea esenţială pentru evaluarea performanţelor sistemelor fotovoltaice,
puterea generată de sursa fotovoltaică fiind practic proporţională cu radiaţia. Un alt parametru
important ce influenţează performanţele sursei fotovoltaice îl reprezintă temperatura la nivelul
celulei încapsulate. Influenţa radiaţiei şi a temperaturii asupra performanţelor sursei fotovoltaice
este evidenţiată de figura 3.2.4-1.
Se observă că temperatura la nivelul celulei influenţează decisiv tensiunea de gol ( VOC ), aceasta
scăzând liniar cu temperatura. Pentru siliciu, coeficientul de variaţie cu temperatura a tensiunii
de gol este de aproximativ -2,3 mV/ 0 C /celulă ( pentru o celulă VOC = 0.6 V ). Creşterea
temperaturii la nivelul celulei cu 10 0 C faţă de condiţiile nominale poate produce o scădere a
puterii debitate cu aproximativ 5%.
Temperatura la nivelul celulei încapsulate depinde atât de radiaţia solară ce reprezintă sursa de
căldură ( prin absorbţia componentei infrarosii, prin pierderile Joule în celulă datorate curentului
indus de radiaţie, etc. ) cât şi de condiţiile externe – temperatura, ambianţa, viteza vântului – care
definesc condiţiile de schimb de căldură cu exteriorul.
 Fig.II.2.3.4.1 Influenţa radiaţiei şi a temperaturii asupra modulelor PV

II.2.3.4.1. Temperatura ambiantă medie orară

Temperatura are o importantă deosebită în determinarea performanţelor celulelor solare.

Temperatura ambiantă se presupune că are o variaţie sinusoidală în timpul zilei ( figura 3.2.4-2):

π π
Ta = Tamed + ΔT sin[ (t − Φ ) − ] 3.2.4-1
12 2

unde:
>> Tamed este valoarea medie zilnică a temperaturii ambiante;
>> ΔT este amplitudinea temperaturii;
>> t este timpul;
>> Φ este defazajul temporar al temperaturii.

II.2.4. CELULA SOLARĂ CA ELEMENT DE ARHITECTURĂ ŞI/SAU SURSĂ DE

ENERGIE

Clădirile noi pot fi utilizate pentru instalarea echipamentelor solare. Această soluţie nu
impune un spaţiu adiţional iar calea între generarea energiei şi consum ei este directă. Scopul
final al proiectării unei clădiri cu elemente fotovoltaice integrate este construcţia bazată exclusiv
pe criterii funcţionale, raţionale şi economice şi crearea unor perspective relaţionale între interior
şi exterior, influenţa reciprocă între lumină şi umbră, estetica formelor şi a suprafeţelor.
Integrarea elementelor fotovoltaice (PV) în clădiri prezintă câteva avantaje:
ƒ utilizare dublă a suprafeţei terenului;
ƒ suprafeţe disponibile întinse;
ƒ interes arhitectural privind soluţii de proiectare urbanistică;
ƒ aspecte ecologice şi de modernizare;
ƒ integrare în clădiri noi;
ƒ economia costurilor materialelor convenţionale de construcţie.
Din punct de vedere arhitectural, faţadele şi acoperişurile clădirilor permit crearea unor
accente vizuale moderne prin integrarea elementelor solare. Acestea pot fi incluse încă de la
început în planurile arhitecturale ale unei clădiri noi sau pot avea funcţii de protecţie, ca de
exemplu în cazul umbrarelor. De asemenea, elementele solare pot fi utilizate în cadrul lucrărilor
de renovare a clădirilor deja existente.
Faţadele şi acoperişurile clădirilor reprezintă un domeniu interesant privind integrarea
elementelor solare, în mod special datorită calităţii acestora. Un rol important al faţadei este cel
de protecţie solară, rol asigurat cu ajutorul celulelor fotovoltaice integrate şi completat prin
producerea de energie electrică. Astfel, costul unei faţade solare devine competitiv prin faptul că
faţada furnizează energie electrică, an după an.

Forme constructive ale modulelor PV

Tipurile de module ce pot fi integrate în clădiri prezintă diferite particularităţi :

ƒ dimensiuni şi forme variabile, cu suprafaţă maximă de 6 m2;

ƒ conectare în şir a celulelor pentru valori arbitrare ale tensiunii şi curentului;
ƒ celule de diferite mărimi, forme şi culori;
ƒ culori de la negru, albastru închis, albastru, violet, verde, gri şi argintiu;
ƒ module cu straturi subţiri;
ƒ transparenţă variabilă;

Cele mai întâlnite forme de module au suprafeţe cuprinse între 0,3 - 1,5m2 şi greutatea de
aproximativ 7,5kg în cazul modulelor înrămate. Modulele laminate au lungimi cuprinse între 0,5
-1,2 m şi greutăţi de aproximativ 4,5 kg. În cazul construcţiilor cu suprafeţe întinse de acoperit se
utilizează module cu lungimi mai mari, de 2 – 3,5m, reducându-se costurile de înrămare şi de
prindere pe scheletul clădirii.
Culorile modulelor cu celule de siliciu monocristalin variază de la albastru la negru.
Există posibilitatea obţinerii unei varietăţi de culori dar cu dezavantajul scăderii randamentuluide
conversie deoarece culoarea este determinată de reflexia unei părţi a luminii incidente care altfel
ar putea fi absorbită de către celulele solare.
Modulele cu celule de siliciu policristalin au culoarea albastră iar cele cu straturi subţiri
au culoarea neagră sau maro. Feţele posterioare pot fi adaptate la culorile celulelor în scopul
dispersiei luminii. De asemenea, în cadrul unui modul, celulele PV de diferite culori pot fi
dispuse în anumite aranjamente iar grila de contact poate fi colorată corespunzător.
Figura II.2.4.1 prezintă schematic un modul PV cu foaie metalică. Suportul modulului
solar trebuie adaptat utilizatorului şi poate fi realizat din aliaj de aluminiu protejat (anodizat),
oţel galvanizat, oţel inoxidabil sau din lemn tratat.
 Fig.II.2.4.1 Modul PV cu foaie metalică

Prin variaţia spaţiului dintre celulele modulului se pot realiza diferite transparenţe. Figura
II.2.4.2 prezintă schematic un modul PV semitransparent.

Fig.II.2.4.2. Modul PV semitransparent

În cele două reprezentări schematice prezentate în figurile II.2.4.1 şi II.2.4.2 se poate

evidenţia faptul că celulele PV sunt încapsulate într-un material de protecţie, etilen-vinil-acetat
(EVA). Caracteristicile materialului de protecţie EVA pot avea următoarele valori:

Caracteristici EVA
Transmitanţă 91 %
Densitate 0,96 g/cm3
Căldură specifică 2,3 J / ºC·g
Capacitate de căldură 0,3 W / m·K

Modulele PV standard pot fi utilizate cu uşurintă în cazul fenestraţiilor, înlocuind

panourile de sticlă. În figura II.2.4.3 sunt prezentate diferite tipuri de module PV realizate de
firma Landmark Solar.

PV monocristalin PV transparent PV policristalin Modul PV

Fig.II.2.4.3. Module PV realizate de firma Landmark Solar

II.2.5. FACTORI DE INFLUENŢĂ A PERFORMANŢELOR SISTEMELOR
FOTOVOLTAICE INTEGRATE ÎN CLĂDIRI

În general, sistemele energetice solare au privilegiul de a nu avea restricţii privind

integrarea în clădiri. Câteva restricţii se aplică clădirilor cu semnificaţii istorice sau celor
protejate prin moştenirea culturală. De exemplu, în Germania, majoritatea aplicaţiilor realizate
până în prezent cu module fotovoltaice integrate în clădiri îndeplinesc condiţiile structurilor de
sticlă convenţionale (a fenestraţiilor).
 Factorii care influenţează performanţele sistemelor fotovoltaice integrate în clădiri sunt:
ƒ Factori meteorologici
- Radiaţia solară
- Temperatura ambiantă
- Viteza vântului
- Precipitaţii
ƒ Factori de amplasament
- Orientarea şi înclinarea
- Umbrirea elementelor PV
- Gradul de poluare
- Reflexiile locale
ƒ Factori la nivelul generatorului fotovoltaic
- Performanţele modulelor
- Interconectarea modulelor
- Elementele de protecţie
ƒ Factori la nivelul sistemului de conversie
- Pierderi la nivelul sistemului de stocare
- Pierderi Joule / Căderi de tensiune
- Relaţia dintre Producţia de energie - Curba de consum - Capacitatea de
stocare
ƒ Factor de performanţă:
- EAC energia la consumator (ieşire invertor) [kWh]
- EGS energia solară în planul de captare [kWh]
- ηSTC randamentul modulelor în condiţii standard de testare

Orientarea
Energia maximă de ieşire a unui generator solar este strâns legată de orientare. În mod
ideal, generatorul solar trebuie orientat direct către soare. Pierderile de energie datorate orientării
care diferă în grad mic faţă de orientarea optimă, nu sunt mari. În Europa Centrală, unde acţiunea
radiaţiei difuze este relativ mare, un generator solar staţionar poate produce mai mult de 70% din
energia teoretică de ieşire posibilă, dacă acesta ar urmării poziţia Soarelui.
Orientarea este determinată de doi factori : înclinarea (sau unghiul β) şi azimutul (patru
puncte ale compasului). Înclinarea este unghiul dintre planul orizontal şi planul modulului.
Azimutul, unghiul ψ, indică cu exactitate orientarea către sud a modulului (Sudul fiind
reprezentat de unghiul de 0 °, vestul de 90 °, estul de -90°). Conform datelor prezentate de
specialiştii institutului Fraunhofer ISE, în Europa Centrală, cea mai mare energie de ieşire a fost
obţinută la o înclinare de 30° şi un azimut de -5°, aproape exact orientare sudică.
Heribert Schmidt a afirmat în [10] că orientarea poate varia în mare măsură fără vreo
reducere considerabilă a energiei de ieşire. Astfel, energia de ieşire nu va depăşi 95 % din nivelul
optim dacă azimutul este cuprins între -45 şi +45° (de la sud-est la sud–vest) şi înclinarea este
între 10° şi 50°. De asemenea, Heribert Schmidt a demonstrat în [10] că în cazul orientării sudice
a faţadelor verticale cu fotovoltaice integrate, acestea produc în jur de 70 % din energia de ieşire
posibilă.
Figura II.2.5.1 prezintă schematic înclinarea şi azimutul la un panou PV.
 Fig.II.2.5.1. Reprezentarea schematică a azimutului şi înclinării unui modul PV

Umbrirea
Dacă o singură celulă dintr-o conexiune serie este parţial umbrită, efectul este acelaşi cu
cel în care toate celulele conectate în acel rând au fost umbrite: energia de ieşire a şirului având
un obstacol de neînvins. Umbra copacilor şi a altor clădiri sau chiar de la coşurile (hornurile) de
ventilaţie, şeminee, etc. poate scoate din funcţiune, în cel mai rău caz, un şir complet de celule.
Celula umbrită dintr-un modul devine invers polarizată, ceea ce duce la disiparea
energiei, deci la defecte de încălzire. O situaţie de umbrire poate duce la formarea fenomenului
de „hot spot” şi anume, puncte de căldură ireversibile, la celulele în care curentul este
concentrat local având intensitate mare.
Încălzirea punctului focal se realizează la temperaturi mai mari de 150°C. Ca urmare a acestui
fenomen apare deteriorarea încapsulării. În cel mai rău caz se poate ajunge la o pierdere a
proprietăţii izolaţiei modulului dacă delaminarea formează o linie continuă către marginea
modulului fotovoltaic.
Umbrirea parţială nu poate fi întotdeauna prevenită pentru protejarea unui generator
solar. Efectele unei astfel de umbriri parţiale pot fi, de obicei, reduse prin utilizarea unei diode de
derivaţie sau prin proiectarea generatorului PV cu mai multe conexiuni în paralel.
O diodă de derivaţie în paralel la fiecare celulă solară, poate evita defectarea celulei. Totuşi, în
cele mai multe cazuri se utilizează doar o singură diodă de derivaţie pentru un şir de celule
solare.

Temperatura celulei
Celulele solare se încălzesc sub razele soarelui, deoarece ele absorb cea mai mare parte a
energiei razelor incidente luminoase dacă modulele sunt izolate termic, de exemplu cu sticlă
izolatoare, temperatura celulei poate creşte cu până la 60 °C faţă de temperatura ambiantă.
Eficienţa unei celule solare este mai bună la temperaturi scăzute. S-a constatat necesitatea
înlăturării căldurii, modulele PV având nevoie de ventilare naturală pe faţa posterioară a
acestora. Faţadele “reci” şi umbrarele sunt astfel în mod special potrivite pentru integrarea
generatoarelor solare în clădiri. Dacă nu există posibilitatea unei ventilări pe partea posterioară,
este de aşteptat ca temperaturile celulei să fie ridicate.
Astfel, într-o structură de fenestraţie a unei faţade cu module lipite direct într-un înveliş izolator
termic, nu există posibilitatea unei ventilări pe partea posterioară. Toamna, când soarele
străluceşte pe faţadă, radiaţia solară poate ridica temperatura celulei până la 85°C.
Heribert Schmidt a prezentat diferenţele de temperatură ale celulei faţă de temperatura
ambiantă şi pierderile anuale de randament în funcţie de tipul de integrare în clădiri a
elementelor fotovoltaice.
Diferenţa dintre temperatura celulei şi temperatura ambiantă şi pierderile anuale de
randament pentru diferite tipuri de integrare solară în clădiri
Pierderi Creşterea
Tipul de amplasament al modulelor PV de randament de temperatură
[%] [grad K]
Integrare în faţadă, fără ventilaţie pe faţa posterioară 8,9 55
Integrare în acoperiş, fără ventilaţie pe faţa posterioară 5,4 43
Integrare în faţadă, cu faţa posterioară uşor ventilată 4,8 39
Integrare în faţadă, cu faţa posterioară bine ventilată 3,6 35
Amplasare pe acoperiş cu uşoară ventilare 2,6 32
Amplasare pe acoperiş cu ventilare bună 2,1 29
Acoperiş, cu spaţiu larg de ventilare 1,8 28
Module de referinţă, amplasate în mod independent 0,0 22

II.2.6. MODELAREA SISTEMELOR DE CONVERSIE FOTOVOLTAICĂ

Asemănător altor dispozitive electronice, celulele fotovoltaice au un circuit electronic echivalent

din care se pot extrage diferite modele matematice bazate pe ecuaţii, doar prin aplicarea unor
teoreme simple din electrotehnică. Astfel, celula fotovoltaică fiind un element generator de
putere numai în prezenţa luminii, s-au dezvoltat două circuite electronice echivalente,
corespunzătoare celor două stări: iluminare şi umbrire.

Modelarea caracteristicii curent-tensiune a unei celule fotovoltaice se realizează din ambele

circuite echivalente, şi anume, pentru caracteristica directă (de generator) se aplică ecuaţia
modelului celulei iluminate, iar pentru caracteristica inversă (de receptor), ecuaţia modelului
celulei umbrite. Astfel, unind cele două caracteristici se obţine caracteristica I-V a unei celule
expuse la un anumit flux luminos în domeniul 0...1000W/m2.

Spre exemplu, o celulă fotovoltaică expusă la 500W/m2, are caracteristica de generator pentru
curentul de sarcină de la 0 la jumătate din cel maxim, iar caracteristica de receptor pentru a doua
jumătate a domeniului de curent de sarcină (de la 0.5 Imax până la Imax).

Deci o celulă iluminată la mai puţin de 1000W/m2 se consideră umbrită şi are o anumită
caracteristică inversă (de receptor) ce influenţează caracteristica directă a întregului panou
fotovoltaic din care face parte.

Modelul celulei iluminate

Pentru celula fotovoltaică expusă la soare, circuitul echivalent este prezentat în figura II.2.6.1,
unde se observă elementul principal, sursa de curent cu valoarea (IL) variabilă în funcţie de
iluminare.

Pe lângă această sursă, circuitul conţine şi o diodă (D) ce modelează efectul joncţiunii
semiconductoare al celulei, iar rezistoarele RS şi RP modelează efectul de rezistenţă serie parazită
respectiv rezistenţă paralel parazită, apărute din procesul de fabricaţie al panourilor cu celule,
reprezentând rezistenţele lamelelor colectoare de curent şi a celor de conexiune cu celulele
învecinate.

Ca modelul să fie complet funcţional, pentru celula iluminată se conectează la borne o rezistenţă
de sarcină variabilă (RL) ce modelează consumatorul de energie electrică.

Fig.II.2.6.1. Circuitul electronic echivalent al unei celule fotovoltaice iluminate

Astfel, în acest circuit, se poate aplica teorema I a lui Kirchhoff, şi se obţine ecuaţia modelului
matematic al celulei iluminate. Modelul are ca parametru de ieşire curentul de alimentare al
consumatorului (ec. 2.6.1):

q (V + RS I )
V + RS I
I = I L − I S (e A⋅K ⋅T
− 1) − (2.6.1)
RP

unde:
IS este curentul de saturaţie al diodei D
V este tensiunea de la bornele celulei
q este sarcina elementară a electronului (q=1.6*10-19)
k este constanta lui Boltzmann (k=1.3806503*10-23)
T este temperatura celulei exprimată în grade kelvin [K]
A este factorul de calitate al diodei

Factorul de calitate al joncţiunii, A, reprezintă recombinarea purtătorilor minoritari, proces ce

determină tensiunea de gol a celulei şi curentul direct prin joncţiune. Valoarea acestui factor a
fost considerată unitară, reprezentând recombinarea în afara regiunii de sarcină spaţială, dar
datorită centrelor de recombinare induse de impurităţi, aceasta are loc şi în regiunea de sarcină
spaţială, putând fi considerat 2. În realitate, datorită faptului că celula fotovoltaică este o
joncţiune de mare suprafaţă, iar fenomenele de generare-recombinare sunt mai complexe,
factorul de calitate are valori diferite de cele teoretice (1 sau 2). Alegerea modelului adecvat se
face prin analiza caracteristicii de diodă (la întuneric) în polarizare directă.

La scurt-circuit (RL=0 ⇒V=0), dacă se neglijează rezistenţele serie şi paralel, curentul I=IL=Isc
care este direct proporţional şi variază liniar cu radiaţia solară. De aici se poate deduce că o
celulă fotovoltaică la scurt-circuit poate fi folosită ca senzor de radiaţie solară pentru un domeniu
larg al fluxului luminos.

În gol, adică rezistenţa de sarcină infinită, daca se neglijează rezistenţele serie şi paralel,
tensiunea obţinută la bornele celulei are formula din ec. 2.6.2:
 kT ⎛ I ⎞
V = VOC = ln⎜⎜1 + L ⎟⎟
q ⎝ IS ⎠
(2.6.2)

Modelul celulei umbrite

Celula fotovoltaică umbrită complet nu mai generează curent electric, deci ea devine un receptor
de putere atunci când face parte dintr-un panou cu restul celulelor iluminate. Astfel, din circuitul
echivalent al celulei iluminate se elimină sursa de curent. Practic, o celulă umbrită este o diodă
polarizată invers, la care nu se cunoaşte tensiunea de străpungere, dacă se neglijează rezistenţele
serie şi paralel. Din acest motiv, pentru a putea descrie modul de operare al celulei la întuneric,
am conectat în paralel cu aceasta o diodă în sens de conducţie, ştiindu-se caracteristica directă a
diodei şi idealizând astfel celula fotovoltaică (fig.II.2.6.2):

Fig. II.2.6.2. Circuitul electronic echivalent al celulei fotovoltaice umbrite, cu diodă de trecere
(by-pass)

Rezistenţele serie şi paralel sunt prezente şi în circuitul echivalent la umbrire, cu toate că efectul
lor este aproape nesemnificativ, datorită diodei Db-p prin care trece cea mai mare parte a
curentului generat de celelalte celule iluminate din panoul fotovoltaic.

Ecuaţia modelului matematic pentru celula umbrită, dar conectată în serie cu alte celule
iluminate, pentru că acest lucru se studiază la umbrire (umbrirea parţială a unui panou
fotovoltaic), este prezentată mai jos (ec. 2.6.3):

q⋅( −V )
−V
I = I SC + I S (e A⋅K ⋅T
− 1) + (2.6.3)
RP + RS

unde Isc este curentul de scurt-circuit la umbră din caracteristica directă (de generator). Teoretic,
Isc este nul atunci când celula e complet umbrită, dar practic, cum umbrirea totală nu se poate
atinge, numărul mic de fotoni ce ating suprafaţa celulei, generează un anumit curent care totuşi
se consideră în ecuaţia modelului. În simulare, umbrirea unei celule s-a realizat prin expunerea la
un flux luminos scăzut, iar acest curent de scurt-circuit, numit şi curent de întuneric, se
calculează prin proporţionalitatea lui cu nivelul de iluminare.

II.2.7. IDENTIFICAREA PARAMETRILOR DE MODEL, ELEMENTE DE

CONVERSIE FOTOVOLTAICĂ
Utilizarea caracteristicilor curent - tensiune pentru determinarea parametrilor schemei electrice
echivalente prezintă avantaje majore mai ales la module şi generatoare fotovoltaice pentru care
determinarea acestor parametrii pa baza măsurătorilor este dificilă sau imposibilă
II.2.7.1. DETERMINAREA PARAMETRILOR SCHEMEI ELECTRICE
ECHIVALENTE A ELEMENTELOR FOTOVOLTAICE PE BAZA CARACTERISTICII
I-V

Pentru identificarea parametrilor modulului electric, pornind de la caracteristica I-V

experimentală, s-au realizat şi testat o serie de proceduri bazata pe :
¾ metoda celor mai mici pătrate;
¾ metoda gradientului conjugat;
¾ metoda compensării condiţionate combinată cu metoda coeficienţilor nedeterminaţi ai lui
Lagrange (multiplicatorii lui Lagrange).
Prima metoda are avantajul simplităţii dar prezintă o serie de dezavantaje majore datorită
preciziei de calcul reduse şi a neconcordanţei dintre valorile numerice obţinute şi valorile
numerice teoretice ale parametrilor.
A doua metodă este mai precisă dar necesită un volum mare de calcul.
Metoda compensării condiţionate s-a dovedit cea mai eficientă. Din această cauză metoda
compensării condiţionate va fi prezentată în continuare aplicată la modelul electric cu o singură
diodă.

În acest algoritm se porneşte de la ecuaţia de condiţii:

AkT ⎡ I ph − (1 + Rsh / Rs ) I − U / Rsh ⎤

F = U + Rs I − ln ⎢ + 1⎥ = 0 (2.7.1)
q ⎣ I 0 ⎦

Ecuaţia de condiţii este satisfăcută prin corectarea iterativă a valorilor măsurate ( U mk , I mk ),

k=1,…,N şi a parametrilor p * j , j=1,…,5 cu valorile νU k ,νI k , δp j
Ecuaţiile pentru corecţii sunt:

U pk = U mk + νU k
K=1,…,N (2.7.2)

I pk = I mk + νI k

p j = p * j + δp j j=1,…,5

unde:
¾ U pk , I pk reprezintă valorile corectate ale mărimilor măsurate;
¾ p j reprezintă valorile corectate ale parametrilor
Relaţiile de dependenţă liniară dintre corecţii se obţin prin dezvoltarea în serie Taylor a ecuaţiei
de condiţii F(U,I,p1,….p5) în jurul valorilor U mk , I mk , p *j , obţinându-se astfel un sistem de N
ecuaţii cu N+5 necunoscute:

∂Fk ∂Fk 5
∂F
Fk νU k =0,νI k =0,δp j =0 + νU k + νI k + ∑ k δpk = 0 ; k=1,…N (2.7.3)
∂U p ∂I p j =1 ∂p j

Aceste N ecuaţii de dependenţă liniară sunt completate cu condiţia ca suma pătratelor corecţiilor
valorilor experimentale să aibă un minim egal cu zero:
 N N

∑ν
k =1
2
Uk + ∑ν I2k = min = 0
k =1
(2.7.4)

Folosind metoda coeficienţilor nedeterminaţi ai lui Lagrange, din ecuaţiile de legătură 4.4-3 şi
din relaţia de minim 4.4-4 se obţine un sistem de N+5 ecuaţii având necunoscutele coeficienţii
Lagrange λk , k=1,…,N respectiv abaterile parametrilor δp j , j=1,…,5
Scris sub formă matriceală sistemul devine:

⎛ A1 A2 ⎞ ⎛ λ ⎞ ⎛ − F ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ = ⎜⎜
⎜ δ ⎟ 0 ⎟⎟ (2.7.5)
⎝ 2
A 0 ⎠⎝ p⎠ ⎝ ⎠

în care:

⎛ λ1 ⎞ ⎛ δ p1 ⎞ ⎛ F1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ λ2 ⎟ ⎜δ p2 ⎟ ⎜ F2 ⎟
⎜. ⎟ ⎜ ⎟ ⎜. ⎟
λ =⎜ ⎟; δp = ⎜ . ⎟
; F = ⎜ ⎟;
⎜. ⎟ ⎜. ⎟ ⎜. ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜. ⎟ ⎜. ⎟ ⎜. ⎟
⎜λ ⎟ ⎜δ ⎟ ⎜F ⎟
⎝ N⎠ ⎝ pN ⎠ ⎝ N⎠

⎛ ⎛ ∂F1 ⎞ 2 ⎛ ∂F1 ⎞ 2 o 0 ⎞
⎜⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ... ⎟
⎜ ⎝ ∂U ⎠ ⎝ ∂I ⎠ ⎛ ∂F2 ⎞ ⎛ ∂F2 ⎞ ⎟
2 2
0
⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ...
⎟
A1 = ⎜ 0 ⎝ ∂U ⎠ ⎝ ∂I ⎠ .
⎜ ... ⎟
⎜. ⎛ N⎞ ⎛ N⎞ ⎟
∂ ∂
2 2
. ... F F
⎜ ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎟
⎝0 0 ⎝ ∂U ⎠ ⎝ ∂I ⎠ ⎠
⎛ ∂F1 ∂F1 ∂F1 ⎞
⎜ ... ⎟
⎜ ∂p1 ∂p 2 ∂p5 ⎟
⎜ ∂F2 ∂F2 ∂F2 ⎟
...
A2 = ⎜ ∂p1 ∂p 2 ∂p5 ⎟
⎜ ⎟
⎜ . . ... . ⎟
⎜ ∂FN ∂FN
...
∂FN ⎟
⎜ ∂p ∂p 2 ∂p5 ⎟
⎝ 1 ⎠

Prin rezolvarea sistemului 4.4-5 rezultă corecţiile parametrilor δp j , j=1,…,5 şi coeficienţii

Lagrange λk , k=1,…,N.
Corecţiile valorilor experimentale, conform metodei coeficienţilor nedeterminaţi ai lui Lagrange,
se determină cu relaţiile:

∂Fk
νU k = λk (2.7.6)
∂U
 ∂Fk
νI k = λk , k=1,…,N
∂I

În implementarea ,metodei de identificare prezentată s-au ridicat o serie de aspecte importante ce

se impun a fi semnalate:
¾ Stabilirea valorilor ale parametrilor impune o abordare atentă. Valorile de pornire au o
influenţă decisivă asupra numărului de iteraţii ce asigură convergenţa problemei;
¾ Soluţionarea sistemului de ecuaţii reprezintă partea cea mai importantă a programului atât
din punct de vedere al timpului de calcul cât şi din punct de vedere al memoriei ocupate.
Având în vedere structura rară a matricei coeficienţilor şi faptul că algoritmul presupune
rezolvarea repetată a sistemului de ecuaţii 4.4-5 s-a utilizat metoda codului interpretabil
ce a fost prezentată în capitolul 2.4.2
¾ Pentru radiaţii solare de intensitate scăzută sau module şi generatoare fotovoltaice,
valorile parametrilor obţinuţi prin procedura de identificare prezentată sunt diferite de
cele teoretice. Aceste diferenţe apar datorită aproximaţiilor modelului electric cu
parametrii concentraţi cum ar fi neglijarea influenţei grilei colectoare distribuite pe
suprafaţa celulei, a dispersiei parametrilor celulelor ce intră în componenta modulului,
etc.

Pentru exemplificarea metodei compensării condiţionate s-a analizat, prin aplicarea repetată a
acestei metode, variaţia parametrilor modelului electric cu intensitatea radiaţiei solare şi
temperatura pentru un modul fotovoltaic de tip SM 12/36 – 50. Caracteristicile acestui modul în
condiţii standard (1000W/m² şi 20ºC) sunt:

¾ I SC = 300mA ;
¾ VOC = 19V ;
¾ Pm = 4,5W

În cadrul procedurii de identificare s-au făcut următoarele ipoteze de calcul:

¾ Curentul generat prin efect fotovoltaic I ph este aproximativ egal valoarea de scurtcircuit
a curentului debitat de modul I SC este proporţional cu intensitatea radiaţiei solare G şi
independent de temperatură:
I ph = I SC = βG ;

¾ Rezistenţa seriei nu variază cu intensitatea radiaţiei solare G şi temperatura:

Rs = constant

Cu aceste ipoteze s-au obţinut următoarele expresii:

I ph = I SC = 0.3 *10 −3 * G[ A]

VOC = 19 + 4.9 * log(10 −3 * G ) − 0.828 * (T − T0 )[V ]

RS = 0.5[Ω]

A = 1.06 + 2.45 *10 −3 * exp(−6.72 *10 −3 * G + 6.6)

 Fig.II.2.7.1.1Determinarea parametrilor prin metoda compensării condiţionate

Rsh = 14.34 + exp(−2.208 *10 −3 * G + 3.2)[kΩ]

I 0 - determinat sub formă tabelară

unde intensitatea radiaţiei solare (G) este luată în W/m² iar temperatura în K.
Aceste dependenţe sunt prezentate grafic în figurile 4.4-2…4.4-6.
Ţinând seama de câmpul de toleranţe al caracteristicilor I-V ale modulelor fotovoltaice relaţiile
de forma celor prezentate pot fi extinse şi la generatoare fotovoltaice.

Fig.II.2.7.1.2.

Fig.II.2.7.1.3.
 Fig.II.2.7.1.4.

II.2.7.2. RIDICAREA EXPERIMENTALA A CARACTERISTICILOR I-V A

MODULELOR PV

Pentru trasarea caracteristicii reale a unui panou fotovoltaic PWX500, s-a utilizat montajul
electronic din fig.2.10, împreună cu o placă de achiziţie de date National Instruments AT-MIO-
16E-10 şi mediul de dezvoltare LabView.

Fig.II.2.7.2.1. Schema electrică a montajului de caracterizare a panourilor PWX500

Semnificaţia notaţiilor pentru placa de achiziţie de date:

AO – analog output
ACH1 – analog input chanel 1
ACH2 – analog input chanel 2
AIGND – analog ground
Aplicaţia „caracterizare IV.vi” are posibilitatea de a salva datele achiziţionate în fişier format
Excel (.xls), pentru a fi mai uşor analizate. Astfel, cu ajutorul unui program MATLAB, au putut
fi determinate caracteristicile câtorva celule PV din panou, fără a fi afectată integritatea acestuia.
În fig. 2.7.2.2 este reprezentată caracteristica unei celule umbrite, determinată din caracteristica
întregului panou cu o celulă umbrită şi cea a panoului iluminat total. Aici se poate observa
diferenţa între caracteristica simulată cu diodă de by-pass şi cea reală.
Caracteristici IV pentru:
- 36 celule iluminate (masurata) - rosu
- 35 celule iluminate si una umbrita (masurata) - verde
- celula umbrita (determinata) - albastru
3

2.5

2
curent celula PV [A]

1.5

0.5

0
-15 -10 -5 0 5 10 15 20
tensiune celula PV [V]

Fig.II.2.7.2.2. Caracteristicile panoului PWX500 la diferite condiţii de iluminare (parţială şi

totală)

II.2.8. MODELAREA SISTEMELOR CONECTATE LA REŢEA

În cadrul acestui capitol au fost cercetările efectuate au urmărit pe de o parte aspectele de

producere a energiei electrice cu sisteme fotovoltaice în condiţii de conectare la reţea iar pe de
altă parte aspecte privind optimizarea producţiei de energie prin orientarea modulelor
fotovoltaice.
Primul aspect a fost dezvoltat de către partenerul ICPE care utilizează mediul de proiectare
HOMER.
Al doilea aspect a fost analizat de către UTBv utilizând mediul de proiectare PVSol.

II.2.8.1. MEDIUL DE PROIECTARE HOMER

Pentru modelare şi simulare s-a luat în considerare un sistem PV conectat la reţea şi două
variante de preţ pentru energie: una fără subvenţie, iar cea de-a doua subvenţionată.

Varianta nesubvenţionată.

Arhitectura sistemului
PV sistem: 3.5 kW
Reţea: 1,000 kW
Acumulatori: 4 Trojan T-105
Invertor: 3 kW
Redresor: 3 kW
Costuri
Preţul total al sistemului: 14,690 $
Preţul energiei egalizat: 0.127 $/kWh

Costuri de avarie
Capital Capital Înlocuire Operare şi Combustibil
Total Anual
Componenta Iniţial Anual Anuală Întreţinere Anuală Anual
($) ($/an) ($/an) ($/an) ($/an) ($/an)
PV Sistem 17,500 893 0 0 0 893
Reţea 0 0 0 -308 0 -308
Acumulatori 600 31 0 0 0 31
Convertor 3,000 153 0 0 0 153
Altele 0 0 0 -19 0 -19
Total 21,100 1,077 0 -327 0 749

Producţia anuală de energie

Producţie Procent
Componenta
(kWh/an)
PV Sistem 4,972 76%
Achiziţie reţea 1,545 24%
Total 6,516 100%
Acumulatori
Variabila Valoare Unitate
Putere de trecere 1,065 kWh/an
Durata viaţă 3.17 An
Autonomie 25.6 ore
Reţea
Preţ unitar
Energie Energie
Achiziţionat Net Cerere de Vârf Preţ Energie Preţ Cerere
Luna Achiziţionată Vândută
(kWh) (kWh) (kWh) (kW) ($) ($)
Ian 105 169 -64 1 -6 0
Feb 92 251 -159 1 -16 0
Mar 142 431 -289 1 -29 0
Apr 126 403 -277 1 -28 0
Mai 120 347 -227 1 -23 0
Iun 116 294 -178 1 -18 0
Iul 122 371 -249 1 -25 0
Aug 126 396 -270 1 -27 0
Sep 126 504 -378 1 -38 0
Oct 149 563 -414 1 -41 0
Nov 156 465 -309 1 -31 0
Dec 163 426 -263 1 -26 0
Anual 1,545 4,621 -3,076 1 -308 0

Emisii
Polutant Emisii (kg/an)
Dioxid Carbon -1,944
Monoxid Carbon 0
Hidocarburi nearse 0
Impuritati 0
Dioxid de Sulf -8.43
Oxid de Azot -4.12

Varianta subvenţionată.
Arhitectura sistemului
PV sistem: 3.5 kW
Reţea: 1,000 kW
Acumulatori: 4 Trojan T-105
Invertor: 3 kW
Redresor: 3 kW

Costuri

Preţul total al sistemului: 14,411 $

Preţul energiei egalizat: 0.142 $/kWh

Costuri de avarie
Capital Capital Înlocuire Operare si Combustibil
Total Anual
Componenta Iniţial Anual Anuală Întreţinere Anuală Anual
($) ($/an) ($/an) ($/an) ($/an) ($/an)
PV Sistem 17,500 893 0 0 0 893
Reţea 0 0 0 -321 0 -321
Acumulatori 600 31 0 0 0 31
Convertor 3,000 153 0 0 0 153
Altele 0 0 0 -20 0 -20
Total 21,100 1,077 0 -341 0 735

Producţia anuală de energie

Producţie Procent
Componenta
(kWh/an)
PV Sistem 4,972 88%
Achiziţie reţea 678 12%
Total 5,650 100%

Consum anual de energie electrică

Consum Procent
Sarcina
(kWh/an)
Sarcina CA primara 1,288 25%
Sarcina CC primara 3 0%
Vânzare reţea 3,888 75%
Total 5,180 100%
PV

Acumulatori
Variabila Valoare Unitate
Putere de trecere 922 kWh/an
Durata viată 3.67 An
Variabila Valoare Unitate
Autonomie 25.6 ore
Putere medie: 13.6 kWh/zi
Putere minimă: 0.000102 kW
Putere maximă: 4.22 kW
Penetraţia solară: 385 %
Factor de capacitate: 16.2 %
Ore de funcţionare: 4,728 ore/an
Reţea Preţ unitar
Energie Energie
Achiziţionat Net Cerere de Vârf Preţ Energie Preţ Cerere
Luna Achiziţionată Vândută
(kWh) (kWh) (kWh) (kW) ($) ($)
Ian 105 169 -64 1 -6 0
Feb 60 221 -161 1 -16 0
Mar 52 357 -305 1 -30 0
Apr 52 339 -287 1 -29 0
Mai 53 291 -237 1 -24 0
Iun 49 236 -187 1 -19 0
Iul 53 311 -258 1 -26 0
Aug 54 333 -279 1 -28 0
Sep 49 439 -390 1 -39 0
Oct 54 485 -432 1 -43 0
Nov 48 375 -327 1 -33 0
Dec 48 332 -284 1 -28 0
Anual 678 3,888 -3,210 1 -321 0

Emisii
Polutant Emisii (kg/an)
Dioxid Carbon -2,029
Monoxid Carbon 0
Hidocarburi nearse 0
Impurităţi 0
Dioxid de Sulf -8.79
Oxid de Azot -4.3

II.2.8.2. SIMULAREA CÂŞTIGULUI ENERGETIC PRIN UTILIZAREA SISTEMELOR

DE GHIDARE- ORIENTARE PENTRU PANOURI PV CONECTATE LA REŢEA

Descrierea mediului de simulare

Softul Valentin PV Sol permite calculul bilanţurilor energetice anuale, identificarea diferitelor
corelaţii între parametrii de intrare (meteorologici, constructivi, funcţionali), calculul eficienţelor
economice, calculul diferitelor costuri, al emisiilor poluante, realizarea anumitor comparaţii între
diferite situaţii pentru sisteme ce utilizează panouri fotovoltaice pentru obţinerea curentului
electric.

Softul permite alegerea următorilor parametrii:

1. Date meteorologice, având drept referinţă baza de date, pentru diferite oase europene, pe
care softul o are încorporată.

2. Tipul de sistem fotovolatic: conectat la retea sau independent.

3. Date privind componentele sistemului:

a. Tipul de panou/grup de panouri fotovolatice: se pot alege panouri comerciale din
baza de date ce însoţeşte softul.

b. Înclinarea panoului/grupului de panouri

c. Asocierea unui sistem de ghidare-orientare (tracking)

d. Tipul de invertor

e. Tipul de acumulator (în cazul sistemelor independente)

4. Date privind amplasarea sistemului fotovolatic: umbrire datorată unor elemente fixe
(copaci, alte acoperişuri, etc.).

5. Date privind consumatorii: selectaţi din opţiunile oferite de software precum şi

amplasarea acestora.

Softul permite, de asemenea, calculul pierderilor, verificarea datelor sistemului, a schemei

sistemului.

Influenţa sistemelor de ghidare orientare asupra energiei electrice produse prin sisteme
fotovoltaice conectate la reţea

Pentru simularea câştigului de energie ca urmare a câştigului de energie se vor considera:

• Datele meterologice corespunzatoare oraşului Berlin. Acesta a fost ales deoarece

se află la o latitudine de aprox. 45o şi clima este de temperat-continentală, fiind similară cu a
majorităţii regiunilor centrale ale Romaniei.

• Configurarea sistemului: sistem fotovoltaic conectat la retea.

• Numărul de panouri: 1, tip: siliciu

• Unghi de înclinare al panoului, fără sistem de ghidare-orientare: 450

În modelare s-a urmărit alegerea unei game largi de panouri, cu puteri nominale variate.
Invertorul este ales de către program, odată ce panoul a fost definit.

Tabel 1 Rezultatele simulării comportamentului panourilor PV cu sisteme de ghidare-orientare

Nr. Pi Energie solară Energie produsă Randamentul Randamentul

Crt captată panoului sistemului

[kWh] [%] [%]

[W] [kWh]

Panou Panou Panou Panou Panou Panou Cu Cu panou

fix orientat fix orientat fix orientat panou fix orientat

1. 40 10955,1 14172.5 635,1 860.5 6.6 6.8 5.8 6.1

2. 50 10128 13102.4 763.2 1033.1 8.6 8.9 7.5 7.8

3. 80 15569.8 20142.4 1287.2 1750.8 9.4 9.8 8.2 8.6

4. 120 21897.9 28304.9 1008.6 1397.2 5.3 5.7 4.4 4.8

5. 150 30461.5 39407.5 2380.8 3330.6 8.6 9.2 7.8 8.4

6. 170 32664.2 42257.1 2683.3 3629.1 9.7 10 8 8.4

7. 200 34323.6 44403.8 3170.4 4272.7 10.8 11.3 9 9.5

8. 210 34265.4 44328.5 3456.2 4652.2 11.4 11.8 10 10.5

9. 242 41329.9 53467.7 4132.8 5592.5 10.8 11.2 10 10.4

10. 265 48196.8 62351.3 4530.8 6086 10.2 10.5 9.4 9.7

11. 285 48096.9 62222.1 4872.3 6543.3 10.9 11.3 10.1 10.5

12. 300 55670.2 72019.5 5132.2 6890.8 10 10.4 9.2 9.5

13. 315 55436.9 71717.8 5368.9 7193.4 10.5 10.9 9.7 10

14. 330 55970.1 72407.5 5596.3 7478.9 10.8 11.2 10 10.3

15. 408 148308 191864 7487.8 9526.4 5.6 5.8 5 5

În simulare s-au utilizat următoarele componente: (Compatibilităţile invertoarelor cu panourile

alese sunt stabilite de către program).

Tabel 2 Componente alese în simulare

Nr. PV Module Invertor

Crt.

1. TOTAL ENERGIE TE 400/40 Dorfmuller DMI 900/70

2. TOTAL ENERGIE TE 500 P Eurotec – electronic Waldsassen GmbH ESW-N

1300

3. TOTAL ENERGIE TE 850/80 SOLON AG NEG 1600+

4. TOTAL ENERGIE TE 1250/120 FRONIUS IG60HV

5. TOTAL ENERGIE TE 1500/150 EXENDIS Gridfit 4600

6. TOTAL ENERGIE 1800/170 Sun Power Solartechnik

SP 3000 E 48 3.37 kW

7. TOTAL ENERGIE TE 2000/200 Sun Power Solartechnik

Poly
SP 3000 E 48

8. TOTAL ENERGIE TE 2000/210 Top Glass Grid III TCG 4000/6

Poly

9. RWE Schott Solar GmbH EXENDIS Gridfit 4600

ASE -250-InDaX (242W)

10. RWE Schott Solar GmbH FRONIUS IG60HV

ASE -275-DG-UT/MC(265W)

11. RWE Schott Solar GmbH FRONIUS IG60HV

ASE -275-DG-UT/MC(285W)

12. RWE Schott Solar GmbH FRONIUS IG60HV

ASE -300-DG-FT(300W)

13. RWE Schott Solar GmbH FRONIUS IG60HV

ASE -300-DG-FT(315W)

14. RWE Schott Solar GmbH FRONIUS IG60HV

ASE -300-DG-FT/MC(330W)

15. Alwitra GmbH + Co FRONIUS IG60HV

EVALON v-SOLAR 408

Pe baza datelor obţinute prin simulare se poate evidenţia aportul sistemelor de ghidare-orientare
asupra conversiei fotovoltaice, pe bază următoarelor mărimi:

1. Creşterea relativă a cantităţii de energie solare ce cade ajunge pe panoul fotovoltaic:

E solar , panou fix − E solar , panou ghidat

ΔE radiatie = 100 [%] (2.8.2.1)
E solar , panou fix
2. Creşterea relativă a cantităţii de energie electrică produsă de panoul fotovoltaic:

E electrica , panou fix − E electrica , panou ghidat

ΔE electrica = 100 [%] (2.8.2.2)
E electrica, panou fix

3. Creşterea relativă a randamentului conversiei panoului fotovoltaic:

η PV , panou − η PV , panou ghidat

Δη PV =
fix
100 [%] (2.8.2.3)
η PV , panou fix

4. Creşterea relativă a randamentului conversiei sistemului fotovoltaic:

η sistem , panou − η sistem, panou ghidat

Δη sistem =
fix
100 [%] (2.8.2.4)
η sistem, panou fix

Datele prezentate în Tabelul 2 evidenţiază următoarele aspecte:

1. Energia solară ce poate fi captată de un panou fotovoltaic depinde de suprafaţa acestuia şi

de orientarea sa, fiind maximă atunci când panoul este orientat perpendicular pe direcţia razelor
soarelui. De aceea, indiferent de tipul panoului, sistemele de ghidare-orientare vor creşte cu un
procent practic constant aportul de energie solară ce ajunge la un panou dat. Luând ca referinţă
un panou fix, orientat la 45o, simulările arată că sistemele de ghidare-orientare aduc o creştere a
energiei solare de 29.3%.

2. Eficienţa conversiei fotovoltaice este influenţată în mai mică măsură de orientarea

panoului (în medie, aproximativ 4,1%) şi poate fi corelată cu efectele secundare ale orientării, în
special cu modificarea regimului termic la suprafaţa panoului. Materialul activ din panou devine
în acest caz un factor important.

3. Energia electrică produsă prin conversie fotovoltaică în panouri orientate este cu

aproximativ 35% mai mare, comparativ cu panourile fixe, orientate la 45o, datorită aportului de
energie solară şi datorită creşterii eficienţei conversiei.

4. Sistemul fotovoltaic în ansamblu înregistrează o uşoară creştere a eficienţei, în medie de

4,5%.

Tabelul 3. Influenţa sistemelor de ghidare orientare asupra conversiei fotovoltaice

Nr. Pi ΔE radiatie ΔE electrica Δη PV Δη sistem

crt. [W] [%] [%] [%] [%]

1. 40 29.36897 35.41175 3.030303 5.172414

2. 50 29.36809 35.36426 3.488372 4

3. 80 29.36839 36.01616 4.255319 4.878049

4. 120 29.37423 38.52865 7.54717 9.090909

5. 150 29.36822 39.89415 6.976744 7.692308

6. 170 29.36824 35.24764 3.092784 5

7. 200 29.36813 34.76848 4.62963 5.555556

8. 210 29.36811 34.60448 3.508772 5

9. 242 29.36808 35.31988 3.703704 4

10. 265 29.36813 34.32506 2.941176 3.191489

11. 285 29.36821 34.29592 3.669725 3.960396

12. 300 29.36814 34.26601 4.0 3.26087

13. 315 29.36834 33.98275 3.809524 3.092784

14. 330 29.36818 33.64008 3.703704 3

15. 408 29.36861 27.22562 3.571429 0

Alegând panouri de silciu policristalin, de fabricaţie Total Energy, TE, se poate observa, Fig.
II.2.8.2.1, că eficienţa sistemelor de ghidare-orientare este mai pronunţată în cazul panourilor de
putere medie, conducând la creşteri relative de energie electrică produsă de până la aprox. 40%
pentru panourile de 150W:

41
40
39
38
37
[%]

36
35
34
33
32
31
40 50 80 120 150 170 200 210 242
Putere Nominala Panou [W]
 Fig. II.2.8.2.1. Creşterea energiei electrice produse în panourile fotovoltaice cu sistem de
ghidare-orientare (referinţă, panoul similar, fix).

Similar, se înregistrează şi creşteri ale eficienţei conversiei fotovoltaice, cu un maxim de 7.5%

pentru panourile de 120W, Fig.II.2.8.2.2:

8
7
6
5
[%]

4
3
2
1
0
40 50 80 120 150 170 200 210 242
Putere Nominala Panou [W]

Fig.II.2.8.2.2 Creşterea relativă a eficienţei conversiei fotovoltaice în panourile cu sistem de

ghidare-orientare (referinţă: panoul similar, fix)

Odată cu creşterea puterii nominale a panourilor fotovoltaice, cresc dimensiunile şi masele

acestora, iar energia necesară sistemelor care produc ghidarea-orientarea este mai mare. De
aceea, coroborând aceste observaţii cu datele din Tabelul 2.4.4.2.3., se poate estima că sistemele
de ghidare-orientare îşi dovedesc eficienţa, cu precădere, în cazul panourilor cu putere nominală
sub 150W.

II.2.9. MODELAREA SISTEMELOR DE URMĂRIRE A SOARELUI

II.2.9.1. MODELAREA STRUCTURALĂ A MECANISMELOR DE ORIENTARE PRIN
METODA SISTEMELOR MULTICORP (MBS)

Dezvoltarea rapidă a sectorului industrial impune promovarea unor produse mecanice complexe
în timp scurt, la calitatea şi preţurile de cost impuse de cerinţele pieţei. Pentru a satisface aceste
cerinţe la nivelul companiilor industriale, se impune o implicare masivă a calculatorului în
procesul de proiectare, prototipare şi optimizare a produselor.

Pornind de la aceste premize utilizarea softurilor în prototiparea virtuală şi simularea în timp real
devine indispensabilă. De aceea se impune utilizarea şi dezvoltarea unei metode de modelare
unitară a mecanismelor integrate în componenţa unui produs, luând în considerare caracteristica
fundamentală a mecanismelor : sisteme de corpuri supuse la restricţii geometrice şi cinematice
cu scopul de a transmite puterea mecanică.

În literatura de specialitate această metodă este cunoscută sub denumirea de metoda sistemelor
multicorp sau MBS (Multibody Systems Method).
Metoda sistemelor multicorp este o metodă în care mecanismul considerat sistem multicorp, este
definit ca un ansamblu de corpuri rigide supuse la restricţii geometrice şi restricţii cinematice.

II.2.9.2. MODELUL STRUCTURAL ÎN TEORIA SISTEMELOR MULTICORP

În modelarea structurală a mecanismelor prin metoda MBS se porneşte de la schema

mecanismului care este o reprezentare simplificată a mecanismului real care furnizează
informaţii despre componentele structurale (elemente, cuple), ordinea de legare între ele şi
spaţialitatea cinematică a mecanismului.

Părţile componente ale mecanismelor care au mişcări relative unele în raport cu altele constituie
elementele cinematice.

Legătura directă şi mobilă, pe o singură zonă, dintre două elemente se numeşte cuplă cinematică
sau în altă exprimare prin cuplă cinematică se va înţelege sistemul binar în care legăturile dintre
două rigide, numite elemente, sunt materializate printr-un monocontact direct şi mobil.

Mobilitatea cuplei reprezintă numărul mişcărilor relative independente ale unui element al cuplei
în raport cu celălalt element considerat element de referinţă.

Se numeşte lanţ cinematic un sistem format din elemente legate între ele prin cuple cinematice.
Lanţul cinematic poate avea toate elementele mobile sau poate avea şi un element fix numit bază
sau batiu.

Corpul reprezintă entitatea componentă a mecanismului care interesează în studiul structural,

cinematic şi dinamic al unui mecanism. Corpul este caracterizat de masă, o anumită distribuţie a
masei şi prin momente de inerţie.

Restricţia geometrică este legătura simplă (tip cupla cinematică) sau legătura compusă (tip lanţ
cinematic) care anulează un număr (r) de grade de libertate în mişcarea relativă a două corpuri
considerate iniţial libere în spaţiul S.

În modelarea prin metoda sistemelor multicorp pot fi întâlnite situaţii în care corpurile se află în
contact direct sau în contact indirect.

În cazul contactului direct între intervine o restricţie geometrică simplă care se materializează
printr-o cuplă cinematică.

În contactul indirect dintre corpuri intervine restricţie geometrică compusă, materializată printr-
un element sau elemente care au la capete cuple cinematice cu cele 2 corpuri.

Considerând spaţiul cu 3 dimensiuni (în plan S=3), principalele tipuri de restricţii geometrice
(rg) întâlnite în cazul mecanismelor cu bare articulate sunt prezentate în tabelele 2.9.2.1 şi
2.9.2.2:
Tabelul 2.9.2.1.

Restricţii geometrice simple

Nr.Crt. Tipul restricţiei rg Corpuri

1. Rotaţie R 2

2. Translaţie T 2

Prin agregarea cuplelor cu contact direct (restricţii geometrice) simple rezultă perechi de cuple
care realizează contactul indirect între corpuri prin legături numite restricţii geometrice
compuse.

Principalele restricţii geometrice compuse, pentru spaţiul cu 3 dimensiuni S=3 sunt prezentate în
continuare în tabelul 2.9.2.2.

Tabelul 2.9.2.2.

Restricţii geometrice compuse

Nr.Crt. Tipul restricţiei rg Corpuri

Rotaţie- Rotaţie
1. 1
R-R

Rotaţie-Translaţie
2. 1
R-T
 Translaţie –Translaţie
3. 1
T-T

Curbă-Curbă
4 1
C-C

Rotaţie- Rotaţie,
1+1
Rotaţie- Rotaţie
5
2
RR-RR

Rotaţie- Rotaţie, 1+1

6 Rotaţie –Translaţie ↓

RR-RT 2

Rotaţie- Translaţie, 1+1

7 Translaţie –Rotaţie ↓

RT-TR 2

Rotaţie- Translaţie, 1+1

8 Rotaţie- Translaţie ↓

RT-RT 2

Rotaţie- Rotaţie,

Curbă-Curbă
9
RR-CC
 Curbă-Curbă,

10 Curbă-Curbă

CC -CC

În modelarea prin metoda sistemelor multicorp modelul structural poate fi descris în moduri
diferite în funcţie de modul de definire al restricţiilor geometrice. Sistemul mecanic poate fi
descris printr-un model structural cu număr maxim de corpuri caz în care sunt considerate numai
restricţii geometrice simple de tip cuplă cinematică , sau printr-un model structural cu număr
minim de corpuri caz în care sunt considerate şi restricţii geometrice compuse de tip lanţ
cinematic.

II.2.9.3. GRAFUL ASOCIAT MODELULUI STRUCTURAL AL SISTEMULUI

MULTICORP

Graful ca model de reprezentare sintetică este o noţiune larg utilizată în domenii precum
programarea, informatica, matematică, chimie şi preponderent în toate subdomeniile tehnologiei
informaţionale.

În domeniul mecanismelor graful intervine ca un mijloc de simbolizare a corpurilor şi

restricţiilor geometrice care se dovedeşte a fi de mare utilitate în special în etapa de concepţie a
sistemelor mecanice .

Graful asociat modelului structural MBS intervine ca o reprezentare abstractă sistemului

mecanic prin care corpurile sunt simbolizează prin cercuri iar legăturile dintre corpuri sunt
simbolizate simplificat cu ajutorul liniilor.

În modelarea structurală a sistemelor multicorp graful ia în considerare mai multe aspecte

necesare descrierii sistemului analizat:

ƒ numărul de corpuri din care este format sistemul multicorp;

ƒ tipul legăturilor dintre corpuri;

– contact direct între corpuri;

– contact indirect între corpuri (corpurilr sunt conectate prin legături intermediare).

ƒ numărul de restricţii geometrice (rg).

Pentru restricţiile geometrice dintre 2 corpuri sistematizate în subcapitolul anterior este prezentat
în tabelul 2.9.2.3 este prezentat graful asociat :
Tabelul 2.9.2.3

Restricţii geometrice
Restricţii geometrice compuse
simple

La modul general pentru simbolizarea copurilor si restricţiilor geometrice şi cinematice care se

stabilesc între 2 corpuri se propun (tabelul 2.9.2.4) următoarele module de reprezentare în cadrul
grafurilor:

Tabelul 2.9.2.4

rg Contact direct între corpuri Contact indirect între corpuri

5
II.2.9.4. ALGORITMUL DE DEFINIRE A MECANISMELOR CA SISTEM
MULTICORP CU NUMĂR MINIM DE CORPURI

Algoritmul definirii ca sistem multicorp cu număr minim de corpuri este:

Etapa I: Alcătuirea modelului structural al mecanismului

Etapa a II-a: Alegerea corpurilor (nc) pentru structura multicorp a mecanismului în următoarea
succesiune:

- Corpul fix sau baza 1

- Corpul de intrare / ieşire

- Corpuri care au aplicate forţe

- Corpuri cu mai mult de două legături

- Alte corpuri (dacă este necesar)

Etapa a III-a:Identificarea constrângerilor geometrice

Corpul i – Corpul j Tipul Locul Nr. constrângerilor rg

1-2 R sau RT A sau AB 2 sau 1

Etapa a IV-a: Calculul mobilităţii mecanismului

Pentru mecanisme spaţiale: M = 6(nc – 1) - Σrg,

Pentru mecanisme plane: M = 3(nc – 1) - Σrg;

Etapa a V-a: :Alegerea elementului conducător (rc);

Etapa a VI-a: :Reprezentarea grafului asociat mecanismului.

II.2.9.5. EXEMPLE DE MODELARE A MECANISMELOR DE ORIENTARE PRIN

METODA SISTEMELOR MULTICORP

În acest subcapitol sunt prezentate câteva exemple de modelare a unor sisteme mecanice
reprezentative existente, destinate orientării după soare a sistemelor de conversie a energiei
solare. Modelările sunt realizate pe baza teoriei sistemelor multicorp luând în considerare
algoritmul şi modelul structural definite anterior.

1. Sistemul mecanic (a) de orientare a unui colector solar parabolic de tip jgheab

În scopul modelării mecanismelor de orientare a sistemelor de conversie a energiei solare

se considera pentru exemplificare un sistem mecanic de orientare (Fig. 3.1.4.1) a unui colector
parabolic de tip jgheab cu orientare după o axă. Acest sistem are la bază lanţul monocontur
RTRR.

Fig. II.2.9.5.1 Colector parabolic cu orientare după o axă

Analiza structurală a sistemului de orientare:

Etapa I :Se identifică elementele şi cuplele sistemului mecanic. Pe baza acestora se alcătuieşte
schema structurală (fig.II.2.9.5.2.a) a sistemului mecanic de orientare prezentat în fig.II.2.9.5.2.b.

a) b)

Fig.II.2.9.5.2

Etapa a II-a: Alegerea corpurilor (nc) pentru structura multicorp a mecanismului:

- se stabileşte corpul fix sau baza- 1;

- se stabileşte corpul de ieşire – 2;

- Corpuri cu mai mult de două legături – în acest caz nu exită corpuri cu mai mult de 2
legături;

Numărul corpurilor stabilite: nc= 2.

Etapa a III-a: Se identifică constrângerilor geometrice

Tabelul 2.9.5.1

Corpul i – Corpul j Tipul Locul Nr. constrângerilor rg

1–2 R D 2

Etapa a IV-a: Calculul mobilităţii mecanismului

Pentru mecanisme plane: M = 3(nc – 1) - Σrg=3(2-1)-2=1

Etapa a V-a: Se alegerea elementul/sistemul conducător (rc)

Σrc=M=1, unde Σrc reprezintă numărul restricţiilor cinematice conducătoare necesare în

simularea cinematică a sistemului.

Este considerat ca şi sistem motor materializat lanţul RTR prin sistemul ABC.

Etapa a VI-a: Reprezentarea grafului asociat sistemului multicorp

În construcţia sistemelor de orientare de tip articulat pot fi întâlnite 2 tipuri principale de lanţuri
cinematice monocontur: 4R sau 3RT. Dintre aceste lanţuri articulate monocontur se deosebesc 3
structuri distincte în funcţie de alegerea elementului de bază, , RRTR (a) (baza nu este adiacentă
cuplei de translaţie ), RRRT (b) (unde baza este adiacentă cuplei de translaţie) sau RRRR (c).

Pe baza acestor module în tehnică sunt aplicate diverse variante de mecanism prin alegerea
diferită a intrării şi a ieşirii.

Prin prisma metodei sistemelor multicorp, prin care se urmăreşte simplificarea sistemelor de
ecuaţii considerându-se un număr minim de corpuri, în continuare se vor modela exemple
reprezentative ale acestor sisteme.

2. Variantă de sistem de orientare (b) a unui colector solar parabolic de tip jgheab după o
singură axă

Se consideră pentru acest exemplu de modelare sistemul bazat pe lanţul articulat monocontur
RRRT unde baza este adiacentă cuplei de translaţie.

Analiza structurală a sistemului de orientare:

Etapa I : Identificarea cuplelor şi elementelor sistemului mecanic în baza careia se alcătuieşte

schema structurală a mecanismului Fig. 3.4.3a.
 a) b)

Fig.II.2.9.2.3

Etapa a II-a: Se aleg corpurile (nc) pentru structura multicorp a mecanismului:

- Se alege corpul fix sau baza- 1;

- Se alege corpul de intrare 2
- Se alege corpul de ieşire – 3;
- Corpuri cu mai mult de două legături – în acest caz nu exită corpuri cu mai mult de 2
legături;

Numărul corpurilor: nc= 3.

Etapa a III-a:Se identifică constrângerile geometrice

Tabelul 2.9.5.2

Corpul i – Corpul j Tipul Locul Nr. constrângerilor rg

1-2 T A 2

1-3 R D 2

2-3 RR BC 1

Etapa a IV-a: Calculul mobilităţii mecanismului

Pentru mecanisme plane: M = 3(nc – 1) - Σrg=3(3-1)-5=1

Etapa a V-a: Alegerea elementului/cuplei conducătoare (rc)

Σrc=M=1

A fost considerată ca şi cuplă conducătoare cupla de translaţie A..

Etapa a VI-a: Se reprezintă graful asociat sistemului multicorp

3. Variantă de sistem de orientare (c) a unui colector solar parabolic de tip jgheab după o
singură axă

Se consideră pentru acest exemplu de modelare sistemul bazat pe lanţul articulat monocontur
RRRR unde baza este adiacentă cuplei de translaţie.

Analiza structurală a sistemului de orientare:

Etapa I : În baza identificării cuplelor şi elementelor sistemului mecanic se alcătuieşte schema

structurală a mecanismului Fig.II.2.9.5.4a.

a) b)

Fig.II.2.9.5.4

Etapa a II-a: Se aleg corpurile (nc) pentru structura multicorp a mecanismului:

- Corpul fix sau baza - 1;

- Corpul de intrare 2

- Corpul de ieşire – 3;
- Corpuri cu mai mult de două legături – în acest caz nu există corpuri cu mai mult de 2
legături;

Numărul corpurilor: nc= 3.

Etapa a III-a: Se identifică constrângerile geometrice

Tabelul2.9.5.3

Corpul i – Corpul j Tipul Locul Nr. constrângerilor rg

1-2 R A 2

1-3 R D 2

2-3 RR BC 1

Etapa a IV-a: Se calculează mobilitatea mecanismului

Pentru mecanisme plane: M = 3(nc – 1) - Σrg=3(3-1)-5=1

Etapa a V-a: Alegerea elementului/cuplei conducătoare (rc)

Σrc=M=1.

A fost considerată ca şi cuplă conducătoare cupla de rotaţie A.

Etapa a VI-a: Reprezentarea grafului asociat sistemului multicorp

II.2.9.6. SINTEZA STRUCTURALĂ A MECANISMELOR CONSIDERATE SISTEME

MULTICORP

Prin metodele clasice, mecanismele sunt analizate funcţie de spaţialitate şi tipul mecanismului.
În scopul creării unei baze unitare de analiză şi sinteză cinematico-dinamică cu ajutorul
calculatorului, se propune analiza structurală a mecanismelor de orientare prin metoda sistemelor
multicorp.

Prin metoda sistemelor multicorp, sistemele mecanice se consideră o colecţie de corpuri între care
există mişcare relativă, mişcare dată de tipul restricţiei geometrice. Ca urmare, mecanismele de
orientare considerate sisteme multicorp sunt formate din corpuri supuse la restricţii geometrice şi
cinematice.

Restricţiile geometrice (rg) anulează anumite grade de libertate din mişcarea relativă a corpurilor şi
pot fi materializate prin restricţii simple (caz în care corpurile restricţiei sunt în contact direct ) sau
prin restricţii compuse (caz în care corpurile restricţiei nu sunt în contact direct, ci legate prin
intermediul unui element).

Restricţiile cinematice (rc ) obligă corpurile sau puncte ale acestora să descrie mişcări independente impuse.
Notậnd cu nc – numărul de corpuri ale sistemului multicorp, Σrg – numărul total al restricţiilor
geometrice dintre corpuri şi cu Σrc – numărul total al restricţiilor cinematice, între aceste mărimi
există relaţiile de legătură [VIA2001a]:

- pentru sisteme multicorp plane

3(nc -1)- Σrg- Σrc =0; (2.9.6.1)

- pentru sisteme multicorp spaţiale

6(nc -1)- Σrg- Σrc =0; (2.9.6.2)

respectiv:

- pentru sisteme multicorp plane

3(nc -1)- Σrg = M; (2.9.6.3)

- pentru sisteme multicorp spaţiale

6(nc -1)- Σrg = M, (2.9.6.4)

unde M este mobilitatea sistemului multicorp.

În proiectarea funcţională a unui sistem la nivel de structură se identifică 3 etape distincte:

Identificarea tuturor grafurilor posibile pe baza următoarelor datelor iniţiale:

¾ spaţialitatea sistemului multicorp;

¾ tipurile de legături)restricţii simple sau compuse dintre corpuri;

¾ numărul de corpuri nc;

¾ mobilitatea sistemului multicorp M.

Selectarea din multitudinea de grafuri identificate în etapa anterioară a celor care

îndeplinesc condiţiile suplimentare impuse de domeniul concret de utilizare al mecanismului;

Transformarea succesivă a grafurilor selectate în etapa anterioară în mecanisme prin:

¾ precizarea corpului fix şi acelorlalte corpuri (ex. 1- corp fix, 2- corp de intrare, 3-
corp de ieşire

¾ identificarea variantelor distincte de grafuri în baza particularizării anterioare;

¾ transformarea acestor variante în mecanisme prin precizarea tipului de cuple (

rotaţie, translaţie etc.)
În identificarea grafurilor posibile se porneşte de la definirea tipurilor de restricţii geometrice
dintre corpuri in spaţiul S ales (rmin=1, rmax= S-1).

De exemplu pentru spaţiul S=3 se folosesc tipurile de restricţii (Tabel 2.9.6.1) pentru care sunt
definite modulele pe care se construieşte graful.

Tabel 2.9.6.1

Ţinând cont de Tabelul 2.9.6.1 care corelează numărul de corpuri nc cu mobilitatea M şi suma
restricţiilor Σrg se pot concepe mai multe grafuri.

Tabelul 2.9.6.2

nc=2 nc=3 nc=4

M Σr M Σrg M Σrg

1 2 1 5 1 8

2 1 2 4 2 7

3 0 3 3 3 6

4 2 4 5

5 1 5 4

6 0 6 3

7 2

8 1
 9 0

Sinteza structurală a mecanismelor de orientare considerate sisteme multicorp

Se stabilesc criteriile generale: M = 2, nb = 3 or 4, S = 6.

Se stabilesc criteriile specifice:

¾ este necesară o restricţie de tip rotaţie între bază şi corpul de ieşire a cărei axă de rotaţie
se impune să fie perpendiculară pe planul ecuatorial;

¾ este recomandat ca între corpul de ieşire şi bază să fie stabilită o legătură directă din
necesitatea unui gabarit compact al sistemului de orientare şi pentru a evita posibilele interacţiuni
cu sistemul de conversie a energiei solare.

Al doilea criteriu specific ne permite reducerea sintezei structurale la un sistem cu

mobilitate M=1. În acest caz sinteza se dezvoltă pentru un mecanism care contribuie la
realizarea uneia dintre mişcări în spaţiul S=3. Vor fi considerate mecanisme cu un număr minim
de corpuri nb = 2 sau 3.

În baza acestor premize au fost identificate grafurile posibile:

Tabelul 2.9.6.3.

nb=2, Σgc=2, M=1 nb=3, Σgc=5, M=1

1+1 2 2

1+1 2 1+1 1+1 2

1 1 1
În etapa următoare au fost efectuate transformări succesive ale grafurilor selectate: menţionând
corpurile, identificarea grafurilor posibile în baza particularizărilor precedente şi transformarea
grafurilor în mecanisme.

Respectând criteriile specifice grafurile adecvate au fost selectate şi prezentate alături de

mecanismele asociate Tabelul2.9.6.4.

Tabel 2.9.6.4

2.9.6.4.1 2.9.6.4.2 2.9.6.4.3

2.9.6.4.4 2.9.6.4.5 2.9.6.4.6

2.9.6.4.7 2.9.6.4.8 2.9.6.4.9

2.9.6.4.10 2.9.6.4.11 2.9.6.4.12

II.2.9.7. DEZVOLTAREA CONSTRUCTIVĂ A UNOR MECANISME DE ORIENTARE

În baza schemelor structurale dezvoltate în capitolul anterior pot fi dezvoltate o mare varietate de
soluţii constructive. Această diversitate de soluţii constructive derivă de asemenea din
posibilitatea de a introduce pentru cele două mişcări sisteme de acţionare distincte.

În continuare vor fi prezentate câteva propuneri de soluţii constructive şi schemele

structurale în baza cărora au fost dezvoltate Tabel 2.9.6.5.

Aceste modele au fost dezvoltate la scara 1:1 in soft-urile de modelare tridimensională

RHINOCEROS şi SOLID WORKS .

Tabel 2.9.6.5

Sistemul este bazat pe un actuator linear şi un moto-reductor introdus pe axa principală de rotaţie

Sistemul este bazat pe doua moto-reductoare care sunt montate pe axele de rotaţie
Sistemul este bazat pe 2 actuatori lineari care sunt dispuşi în planuri perpendiculare

Sistemul este bazat pe două lanţuri monocontur RTRR în care acţionarea se face prin intermediul
a doi actuatori liniari dispuşi în planele perpendiculare a celor 2 lanţuri monocontur. Această
soluţie a fost abordată constructiv până la nivel de proiectare de detaliu având în componenţă
subansamble standard disponibile pe piaţă.

În figura de mai sus (tabel 2.9.6.5) stânga este prezentată o imagine de detaliu a sistemului de
orientare.
 II.2.10. CONCLUZII

Faţadele şi acoperişurile clădirilor permit crearea unor tendinţe arhitecturale moderne

prin integrarea elementelor solare, produc curent electric şi asigură protecţie termică şi
acustică. Costul unei faţade solare devine competitiv prin faptul că faţada furnizează energie
electrică.
Utilizând softul Valentine PV Sol, s-au realizat simulări ale aportului sistemelor de
ghidare - orinetare asupra energiei electrice produse şi a eficienţei panourilor comerciale cu
puteri nominale intre 40W...400 W. Datele simulate arată că aportul maxim al sistemelor de
ghidare-orientare se înregistrează pentru panouri de 120...150W.

Integrarea sistemelor fotovoltaice în medii construite poate fi simulată utilizând softul

Valentine PV Sol.

Panourile sau grupurile de panouri dotate cu sisteme de ghidare-orientare se pretează mai

puţin la integrare în medii construite, iar studii sunt necesare pentru a optimiza amplitudinea
orientării, limitată de restricţiile arhitecturale.

• S-au identificat principalele cerinţe specifice orientării sistemelor de conversie şi

mărimile de stare caracteristice ale acestora;

• S-a sistematizat o bază iniţială de soluţii existente reprezentative alcătuită din principalele
tipuri de mecanisme utilizate pe plan mondial în orientarea sistemelor de conversie a
energiei solare;

• Pentru abordarea studiului mecanismelor de orientare s-a adoptat ca metodă modernă

asistată, metoda MBS;

• S-au sistematizat şi explicitat cu exemplificare, principalele particularităţi ale metodei cu

referire la structura şi cinematica mecanismelor de orientare a sistemelor de conversie;

• Pe baza noţiunilor specifice metodei MBS s-au efectuat analiza structurală a unor
mecanisme de orientare articulate utilizate în sisteme de orientare cu una şi două axe;

• Pornind de la baza de mecanisme existente s-a trecut la extinderea acesteia prin generare
de noi variante structurale de tip graf, care apoi au fost extinse în variante structurale de
tip morfologic (scheme structurale);

• Soluţiile obţinute destinate sistemelor destinate sistemelor cu orientare după două axe s-
au sistematizat tabelar şi constituie o bază utilă de proiectare conceptuală pentru
produsele de acest tip;

• Majoritatea soluţiilor structurale stabilite pot fi adaptate prin modificări simple pentru a fi
utilizate ca sisteme de orientare cu o singură axă;

• Pentru o bună parte din soluţiile conceptuale stabilite s-a trecut la o parte de dezvoltare
constructivă.
 II.2.11. BIBLIOGRAFIE

[1] A. K. Athienitis, M. Santamouris, 2002, Thermal Analysis and Design of Passive Solar
Buildings, James & James, London, UK p.8-11
[2] Alexandru Dănescu, Sorin Bucurenciu, Stoian Petrescu, Utilizarea energiei solare,
Editura tehnică, Bucureşti, 1980
[3] ∴, Thermie-Photovoltaic Solar Energy-Best practice Storie.
[4] ∴, Optisol-Solar Facade, prospect
[5] Photovoltaics, Harvesting the Sun in the Urban Landscape, EUREC Tutorial, For
Architects, Engineers and Urban Planners, 42 selected building integrated PV projects,
IEA Task VII-PV in the Built Environment, 1998
[6] Heribert Schmidt Lecture C06, PV modules and PV generators, Course book for the
„Photovoltaic Train –the –Trainer Workshop”, Fraunhofer Institute for Solar Energy
Systems ISE, Freiburg, Germany, 2004
[7] Heribert Schmidt, Lecture G04. Solar Cell Technologies and their Properties, Course
book for the „Photovoltaic Train –the –Trainer Workshop”, Fraunhofer Institute for Solar
Energy Systems ISE, Freiburg, Germany, 2004
[8] Prospect Solar EVA, Solar Cell Encapsulants, Mitsui Chemicals Fabro, Inc., Tokyo, 2005
[9] Agarwal, A.K.: Two-axis-tracking System for Solar Concentrators, Renewable Energy
Vol.2, 1992.
[10] Alexandru, P., ş.a., “Proiectarea funcţională a mecanismelor”, Braşov 1999, Ed. Lux
Libris.
[11] Alexandru, P., Vişa, I., Bobancu, Ş., “Mecanisme. Sinteză”, vol.2, Reprografia
Universităţii Transilvania din Braşov, 1984.
[12] Alexandru, P., Vişa, I., Souca, N., “Teoria şi proiectarea mecanismelor”, vol.1,
Reprografia Universităţii Transilvania din Braşov, 1992.
[13] Berge, C., “Teoria grafurilor şi aplicaţiile ei”, Bucureşti, Ed. Tehnică, 1969.
[14] Dudiţă, Fl., Diaconescu, D., Gogu, Gr., “Mecanisme articulate. Inventică. Cinematică.”,
Bucureşti, 1989, Ed. Tehnică.
[15] Dudiţă, Fl., Diaconescu, D.” Optimizarea structurală a mecanismelor “, Bucureşti, 1987,
Ed. Tehnică.
[16] Haug, J.E., “Computer Aided Aided Kinematics and Dynamics of mechanical Systems”,
Allyn and Bacon, USA, 1989
[17] Jones W.P., Air Conditioning Engineering,Arnold, Third Edition, 1985.
[18] Manolescu, N.I., Tempea, I., „Structural and Kinematic synthesiss of Plane Driving
Mechanism with Multiple Joints and two degree of Mobility”, Revue Roumane de
Science Technigue – Mechanique Appliquée, vol.12, pg. 1251-1275, 1976.
[19] Nanu, M., Towards a 3D Solar Cell Based on TiO2/CuInS2 Heterojunction, Transilvania
University of Brasov, Material Science and Engineering, Romania,Delft University of
Technology, Netherlands, 2003.
[20] Pandrea, N., Popa, D., „Mecanisme. Teorie şi aplicaţii CAD”, Bucureşti, Ed. Tehnică,
2000.
[21] Popescu, I., “Proiectarea mecanismelor plane”, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1977.
[22] Pozdârcă, A., “Utilizarea teoriei grafurilor în analiza mecanismelor”. Simpozionului
Naţional PRASIC 98, Vol. 1, Braşov, România, pg. 167-170, 1998.
[23] Schihlen, W.: Multybody System Handbook, Springer-Verlag, Germany, 1999.
[24] Schihlen, W.: Multybody System Handbook, Springer-Verlag, Germany, 1999.
[25] Stine, B.W., Harrigan, R.W., “Solar Energy Fundamentals and Design”, A Wiley –
Intersience Publication, John Wilei&Sons, 1985, ISBN 0-471-88718-8.
[26] Tzachanis A., Thanianiatis.V.,Stefanakis G., Evaluation 2004
[27] Visa, I ,Comsit, M.: Tracking systems for solar energy conversion devices, Euro Sun
Proceedings ,Vol.1 p.781-788, Freiburg, Germany, 2004
[28] VIŞA, I, „Modelarea sistemelor mecanice ca sisteme multicorp în designul de produs”,
Simpozionul naţional cu participare internaţională PRASIC’02, BRAŞOV, 7-8
NOV.2002, p. 255-264.
[29] Vişa, I., "Aspects of modeling used in kinematic-dynamic analysis of linkages by
performant software". National Symposium MTM, vol. 1, Resiţa, Romania, pg. 111-118,
1996.
[30] [VIŞ2001] Vişa, I., “Structural Analysis of linkages as Multibody systems”, Proceedings
of the Eighth IFToMM International Symposium on TMM 2001, Bucureşti, vol. 1, pg.
323-328.
[31] Vişa, I., Antonya, Cs., “Structural Synthesis of Planar Multibody Systems of Linkage
Type With Four Bodies”, Proceedings of International Symposium of Theoretical and
Applied Mechanics, 2001, Iaşi, Buletinul Instit. Polit. Iaşi, tomul XLVII(LI) Supliment
2001, Secţia Construcţii de maşini, pg. 335-343.
[32] Vişa, I.,Antonya, Cs., “Structural Synthesis of planar linkage as Multibody Systems”,
Proceedings of the Eighth IFToMM International Symposium on TMM 2001, Bucharest,
Romania, vol.1, pg, 329-334.
[33] Vişa, I.,s.a., „Proiectarea funcţională a mecanismelor. Metode clasice şi moderne”, Ed.
Lux Libris, Brasov, 2004.
[34] Wynter, H., Brief History of the Measurement of Time, The Bulletin of the British
Sundial Society, Vol.13 (i), March 2001. [26] Tzachanis A.,
Thanianiatis.V.,Stefanakis G., Evaluation 2004
[35] [***]Brevet Australian No: AU-597299
[36] [***]Brevet German No: DE 19860270
[37] [***]Brevet German No: DE10144601
[38] [***]Brevet Italian No: IT1130897
[39] [***]Brevet Russian No: 2105935
[40] [***]Brevet U.S No: 6284968 B1
[41] [***]Brevet US No: 4223174
[42] [***]Brevet US No: 5798517
[43] [***]Brevet US No: 5829427
[44] [***]Brevet US No: 6123067
[45] [***]Brevet US No: US 446938
[46] [***]Brevet World No: WO 03/010471 A1
[47] [***]Brevet World No: WO 2004/036124
[48] ***http://www.fsec.ucf.edu/
[49] ***http://www.eere.energy.gov/solar/
[50] ***http://www.newton.mec.edu/
[51] ***http://www.affordable-solar.com
[52] ***http://www.firemountainsolar.com
[53] ***http://www.solar-trackers.com/pv_systems.htm
[54] ***http://www.powerlight.com.tw/
[55] ***http://www.solazone.com/
[56] ***http://www.troquedeenergia.com/
 II.3. MODELAREA ŞI SIMULAREA OPERĂRII COMBINATE
A SISTEMELOR PV ŞI TERMICE PENTRU ASIGURAREA
NECESARULUI ENERGETIC AL LOCUINŢELOR

II.3.1. MODELAREA SISTEMELOR TERMICE

În cadrul acestui capitol se vor prezenta procesele termice caracteristice care au loc în
cadrul sistemelor de prepararea a apei calde şi încălzirii spaţiilor din clădiri, pentru a evidenţia
parametrii importanţi care dictează asupra performanţelor energetice.
Structurile de bază ale sistemelor termice utilizând echipamentele de captare a energiei
solare presupun în general următoarele componente :
- captatoare solare;
- schimbătoare de căldură;
- rezervoare de acumulare;

II.3.1.1. SISTEM TERMIC COMPUS DIN CAPTATOARE SOLARE ŞI

SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ

O serie de sisteme de preparare a apei calde de consum sunt compuse numai din suprafaţa
de captare a energiei solare şi schimbătoare de căldură pentru alimentarea consumatorilor.
Introducerea schimbătorului de căldură în acest sistem se justifică pentru asigurarea potabilităţii
apei calde la consumatori. În acest fel se creează două circuite: un circuit închis al agentului
termic primar, între captatorii solari şi schimbătorul de căldură şi un circuit deschis al
consumatorilor prin secundarul schimbătorului de căldură. În acest fel în circuitul primar al
schimbătorului se va lucra cu apă tratată, diminuându-se depunerile de calcar.
Modelul matematic asociat acestui sistem rezultă din scrierea bilanţurilor termice pentru
fiecare din cele două echipamente componente. Dat fiind că fiecare dintre ele au fost analizate
vom utiliza direct relaţiile operaţionale obţinute în cadrul capitolelor respective. În fig. II.3.1.1.1
se prezintă schematic sistemul compus din captatoarele solare şi schimbătorul
Pentru captatoarele CS:
tTP = ECS ⋅ t RP + (1 − ECS ) ⋅ t E (3.1.1.1)
⎡ F ' k Σ ⋅ S CS ⎤ ατ
în care: ECS = exp ⎢− ⎥ şi t E = ⋅ I + te .
⎣⎢ G p ⋅ (ρ c ) ⎦⎥ k Σ
 Pentru schimbătorul de căldură S:
tTP
tE(I, te)

SCS

tTP

tRP
S
tRP tTS
Q
Gp
t0
Gcons

Fig.II.3.1.1.1

(1 − y ) ES 1 − ES
t RP = ⋅ tTP + ⋅ t0
1 − yES 1 − yES
(3.1.1.2)
(1 − ES ) y 1− y
tTS = ⋅ tTP + ⋅ t0
1 − yES 1 − yES
unde:
E S = exp[− NTU S (1 − y )];
y = G P GS ; (3.1.1.3)
kS SS
NTU S = ;
GP ⋅ (ρc)
Se observă că sistemul este caracterizat din punct de vedere termic de un sistem de 3
ecuaţii algebrice cu 3 necunoscute acestea fiind: tTP, tRP şi tTS. Pentru rezolvarea practică facem
observaţia că ecuaţia (3.1.1.1) şi ecuaţia (3.1.1.2) formează un sistem de 2 ecuaţii cu 2
necunoscute acestea fiind: tTP şi tRP. Rezolvând acest sistem se obţin pentru cele 2 necunoscute
expresiile:

tTP =
(1 − yES )(1 − ECS ) ⋅ tE +
(1 − ES )ECS ⋅ t0
(1 − yES ) − (1 − y )ES ECS (1 − yES ) − (1 − y )ES ECS
(3.1.1.4)

t RP =
(1 − y )(1 − ECS )ES ⋅ tE +
(1 − ES ) ⋅ t0
(1 − yES ) − (1 − y )ES ECS (1 − yES ) − (1 − y )ES ECS
(3.1.1.5)
 Utilizând expresiile obţinute rezultă expresia temperaturii apei calde livrate din
rezervorul de acumulare, tTS:

tTS =
(1 − ES )(1 − ECS )y ⋅ tE +
(1 − y ) + ( y − ES )ECS ⋅ t0
(1 − yES ) − (1 − y )ES ECS (1 − yES ) − (1 − y )ES ECS
(3.1.1.6)

În rezolvarea propriu-zisă este necesară considerarea unei valori iniţiale pentru kS. După
fiecare calcul al temperaturilor se recalculează noua valoare a coeficientului global de transfer
termic kS şi se reia iteraţia până când erorile sunt suficient de mici.
Relaţiile operaţionale de mai sus permit stabilirea în fiecare moment a temperaturilor
agenţilor termici în funcţie de situaţia climatică efectivă. Temperatura echivalentă, factorul
sintetic de climă, are o variaţie destul de pronunţată pe parcursul unei zile datorită în special
intensităţii radiaţiei solare care şi în zilele senine se modifică de la oră la oră. De asemenea
relaţiile permit şi considerarea consumului de apă caldă variabil în timp (GS).
Puterea termică captată şi livrată de către sistem consumatorului se poate stabili cu una
din relaţiile:
Q = G P ⋅ (ρc ) ⋅ (tTP − t RP ) = G S ⋅ (ρc ) ⋅ (tTS − t 0 ) (3.1.1.7)
Utilizând expresiile stabilite mai înainte pentru temperaturi se poate exprima puterea
termică captată de sistem în funcţie de diferenţa între potenţialele termice extreme implicate în
acest sistem termic, tE şi t0:

(1 − ES )(1 − ECS )
Q = G P ⋅ ρc ⋅ ⋅ (t − t ) =
(1 − yES ) − (1 − y )ES ECS E 0
= yGS ⋅ ρc ⋅
(1 − ES )(1 − ECS ) ⋅ (t − t )
(1 − yES ) − (1 − y )ES ECS E 0
(3.1.1.8)

Se poate aprecia randamentul la care lucrează sistemul prin raportarea acestei puteri
termice la puterea termică incidentă (SCS⋅I) şi totodată se poate stabili gradul de acoperire al
necesarului de apă caldă prin raportarea cantităţii diurne de apă caldă livrată la necesarul diurn al
consumatorului deservit. De aici rezultă criteriile de dimensionare ale acestor tipuri de sisteme şi
consumatorii capabili să utilizeze astfel de sisteme.
Expresiile stabilite pentru temperaturile agenţilor termici în funcţie de valorile
potenţialelor extreme din sistem permit prin coeficienţii acestora să se identifice contribuţia
fiecărui echipament la realizarea performanţelor sistemului.
Puterea termică este produsul dintre capacitatea de transfer termic a sistemului şi
diferenţa de potenţial termic. Vom considera potenţialele termice extreme între care se găseşte
sistemul şi anume temperatura echivalentă, tE şi temperatura de intrare a agentului termic
secundar în schimbător, t0. Pentru a stabili capacitatea termică a sistemului în această ipoteză se
va exprima puterea termica transferată în cadrul fiecărei componente:
- în cadrul suprafeţei de captare a energiei solare:

Q = F '⋅(kS )CS ⋅ ΔtmlCS = F '⋅(kS )CS ⋅ FCS ⋅ Δt MAX = F '⋅(kS )CS ⋅ FCS ⋅ (t E − t RP )
(3.1.1.9)
unde: FCS = (1 – ECS) / (-lnECS);

- în cadrul schimbătorului de căldură:

 FS F
Q = (kS )S ⋅ Δtml S = (kS )S ⋅ ⋅ Δt MIN = (kS )S ⋅ S ⋅ (t RP − t 0 ) (3.1.1.10)
ES ES
unde: FS = (1 – ES) / (-lnES).
Pentru ambele echipamente s-au exprimat diferenţele de temperaturi medii logaritmice în
funcţie de diferenţele de temperaturi extreme (maximă în cazul suprafeţei de captare şi minimă
în cazul schimbătorului de căldură).
Rezultă că pentru exprimarea puterii termice se pot utiliza rezistenţele termice ale celor
două echipamente, astfel:
t E − t RP t −t t −t
Q= = RP 0 = E 0 (3.1.1.11)
1 1 1
F '⋅(kS )CS ⋅ FCS
(kS )S ⋅ S (kS )SIS
F
ES
De aici se obţine expresia capacităţii de transfer termic a sistemului:
−1
⎛ ⎞
⎜ ⎟
=⎜ ⎟
1 1
(kS )SIS ⎜ F '⋅(kS )CS ⋅ FCS
+
⎟
(3.1.1.12)
F
⎜ (kS )S ⋅ S ⎟
⎝ ES ⎠
Se observă dependenţa capacităţii de transfer a sistemului de fiecare din capacităţile de
transfer termic ale componentelor sistemului. După cum este cunoscut desigur, se obţine o
construcţie armonioasă a sistemului dacă capacităţile de transfer termic ale celor două
componente sunt echilibrate ca valoare. Capacitatea de transfer termic a sistemului, după cum
rezultă evident din expresia matematică, este mai mică ca valoare decât cea mai mică dintre
capacităţile de transfer termic ale componentelor. Rezultă de aici necesitatea ca cele două
componente să aibă capacităţi de transfer termic echilibrate ca valoare. În caz contrar se poate
spune că secţiunea cu capacitate termică mai mică devine „blocantă” din punct de vedere al
transferului de căldură sau cealaltă componentă are o capacitate de transfer excedentară,
nejustificată. Se poate defini o eficienţă termică a sistemului ca raportul între puterea termică
primită de agentul termic secundar al schimbătorului şi puterea termică pe care ipotetic ar putea
să o primească agentul termic secundar dacă la ieşire ar avea valoarea temperaturii echivalente,
tE.
tTS − t RS
ε SIS = (3.1.1.13)
t E − t RS
Eficienţa termică a sistemului se poate şi ea exprima în funcţie de eficienţele termice ale
componentelor sistemului. Astfel, definind eficienţele termice ale suprafeţei de captare şi
schimbătorului de căldură sub formele:
- pentru suprafaţa de captare:
tTP − t RP
ε CS = (3.1.1.14)
t E − t RP
- pentru schimbătorul de căldură:
tTP − t RP 1 t − t RS
ε SCH = = ⋅ TS (3.1.1.15)
tTP − t RS y tTP − t RS
se observă că adunând inversele eficienţelor termice ale componentelor sistemului se obţine:
1 1 1
= + −1 (3.1.1.16)
ε SIS ε CS ε SCH
II.3.1.2. SISTEM TERMIC COMPUS DIN SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ ŞI
REZERVOR DE ACUMULARE. REZERVOR DE ACUMULARE CU SCHIMBĂTOR
DE CĂLDURĂ ÎNGLOBAT

Sistemele compuse din rezervoare de acumulare a apei calde şi schimbătoare de căldură se

întâlnesc în cadrul instalaţiilor sanitare de preparare şi alimentare cu apă caldă. O gamă destul de
larg întâlnită este cea a boilerelor orizontale şi verticale. Aceste echipamente sunt alcătuite din
rezervorul de acumulare propriu-zis şi o serpentină sau registru din ţeavă plasat în interiorul
rezervorului. Circularea unui agent termic prin schimbătorul de căldură înglobat în rezervor
conduce la încălzirea apei din rezervor care este utilizată de către consumator.
Se consideră un rezervor de acumulare echipat cu o serpentină încălzitoare (fig.II. 3.1.2.1).
Prin interiorul serpentinei trece un agent termic care cedează căldura către fluidul din
rezervor. Se va considera că întreg conţinutul rezervorului este caracterizat de o aceeaşi
temperatură θ variabilă însă în timp. Se urmăreşte modul de încălzire al lichidului din rezervor în
situaţia în care nu există consum de apă caldă din rezervor.

Fig.II.3.1.2.1

Se vor scrie bilanţurile termice caracteristice pentru serpentina încălzitoare şi pentru

lichidul din rezervor:

G ⋅ ρc ⋅ (tT − t R ) = kS ⋅ Δt ml (3.1.2.1)
dθ
G ⋅ ρc ⋅ (tT − t R ) ⋅ dτ = V ⋅ ρc ⋅ ⋅ dτ (3.1.2.2)
dτ
unde:
tT − t R
Δt ml = (3.1.2.3)
t −θ
ln T
tR − θ
Se consideră că debitul de agent termic încălzitor este constant iar temperatura de intrare
a acestuia în serpentina tT, are variaţie cunoscută în timp. Necunoscutele în această problemă
sunt θ şi tR.
Din prima relaţie rezultă:
t R = E ⋅ tT + (1 − E ) ⋅ θ (3.1.2.4)
 kS t −θ
unde : E = exp(− NTU ) şi NTU = = ln T .
G ⋅ ρc tR − θ
Înlocuind în a doua ecuaţie de bilanţ termic (corespunzătoare rezervorului de acumulare),
se obţine ecuaţia diferenţială liniară:
dθ G G
= − (1 − E ) ⋅ θ + (1 − E ) ⋅ tT (3.1.2.5)
dτ V V
care în ipoteza în care temperatura de intrare a agentului termic în serpentina încălzitoare (tT)
este constantă în timp, are soluţia:
⎡ G ⎤
θ = tT + (θ 0 − t T ) ⋅ exp ⎢− (1 − E ) ⋅ τ⎥ (3.1.2.6)
⎣ V ⎦
Ţinând seama de expresia temperaturii de ieşire a agentului termic din serpentina
încălzitoare, mai sus stabilită, se obţine pentru această formă:
⎡ G ⎤
t R = tT + (θ 0 − tT ) ⋅ (1 − E ) ⋅ exp ⎢− (1 − E ) ⋅ τ⎥ (3.1.2.7)
⎣ V ⎦
Diferenţa medie logaritmică de temperatură se obţine din :
Δt ml = E *τ ⋅F ⋅ (tT − θ 0 ) (3.1.2.8)
1− E ⎡ G ⎤
unde : F = ; E* = exp ⎢− (1 − E ) ⋅ 1⎥ .
− ln E ⎣ V ⎦
Constanta de timp a sistemului este :

V 1
CT = ⋅ (3.1.2.9)
G 1− E
În cazul în care temperatura tT este variabilă în timp se va lucra cu valori constante pe
intervale de timp Δτ, obţinându-se relaţia recurentă:
θ j +1 = E *Δτ ⋅θ j + (1 − E *Δτ ) ⋅ tT , j , j +1 (3.1.2.10)
iar temperatura de ieşire a agentului termic din serpentina încălzitoare va avea expresia:
t R , j +1 = E ⋅ t T , j , j +1 + (1 − E ) ⋅ θ j +1 (3.1.2.11)
Se poate stabili variaţia puterii termice livrate de serpentină spre lichidul din rezervor:
⎡ G ⎤
Q = Gρc ⋅ (tT − t R ) = Gρc ⋅ (tT − θ 0 ) ⋅ (1 − E ) ⋅ exp ⎢− (1 − E ) ⋅ τ⎥ (3.1.2.12)
⎣ V ⎦
Prin intermediul serpentinei lichidul din rezervor poate fi şi răcit, căldura fiind preluată
de către agentul termic care circulă prin serpentină. Formal problema este asemănătoare cu cea
de la încălzire. Legarea consumatorului la serpentina rezervorului astfel încât apa care trece prin
serpentină să se încălzească de la apa din rezervor reprezintă o soluţie cu performanţe termice
sensibil mai slabe.
Coeficientul global de transfer termic k este variabil în funcţie de nivelul temperaturilor
agentului termic şi apei încălzite. Dat fiind că în exteriorul serpentinei convecţia este naturală
coeficientul global de transfer termic are valori relativ mici şi mai stabile la modificarea
nivelului temperaturilor (cca. 100 …200 W/m2.°C).
II.3.1.3. SISTEM TERMIC COMPUS DIN SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ ŞI
REZERVOR DE ACUMULARE. REZERVOR DE ACUMULARE CU SCHIMBĂTOR
DE CĂLDURĂ EXTERN

Instalaţiile mari de preparare a apei calde existente în punctele termice sunt în anumite
soluţii constructive compuse din schimbător de căldură în contracurent şi rezervoare de
acumulare la care sunt racordaţi consumatorii.
Se consideră o instalaţie compusă dintr-un schimbător de căldură în contracurent şi un
rezervor de acumulare a apei aflat în regim de acumulare, adică nu există consum de apă caldă
din rezervor în perioada analizată (fig. II.3.1.3).

Fig.II.3.1.3

Se consideră că întreg debitul de agent termic secundar GS al schimbătorului este

vehiculat prin rezervorul de acumulare. Relaţiile de lucru pentru cele două echipamente sunt :

Relaţii pentru SCH :

(1 − y ) E S 1 − ES
t RP = ⋅ tTP + ⋅ t RS
1 − yES 1 − yE S
(3.1.3.1)
(1 − E S ) y 1− y
tTS = ⋅ tTP + ⋅ t RS
1 − yES 1 − yES

unde: E S = exp[− NTU (1 − y )]; y = GP GS ; NTU =

kS SS
.
GP ⋅ (ρc)
Relaţii pentru rezervorul de acumulare

Se va considera că în rezervorul de acumulare are lor amestecarea continuă a apei

introduse cu întreaga masă de apă din rezervor indiferent de valoarea relativă a debitului de agent
termic faţă de volumul de acumulare. În acest caz, aşa cum a fost prezentat în capitolul dedicat
problemei rezervoarelor de acumulare se va scrie bilanţul termic în regim nestaţionar al
rezervorului. Se ţine seama de faptul că temperatura apei la ieşirea din rezervor (şi intrarea în
secundarul schimbătorului, tRS) este chiar temperatura uniformă a apei din rezervor θ:
 dt RS
G S ⋅ ρc ⋅ (tTS − t RS ) ⋅ dτ = V ⋅ ρc ⋅ ⋅ dτ (3.1.3.2)
dτ
care prelucrată conduce la :
dt RS G
= − S ⋅ (t RS − tTS ) (3.1.3.3)
dτ V
Ţinând seama de faptul că :
tTS = m ⋅ tTP + n ⋅ t RS (3.1.3.4)
unde:
(1 − E S ) y
m=
1 − yES
(3.1.3.5)
1− y
n=
1 − yES
rezultă că :
t RS − t TS = (1 − n) ⋅ t RS − m ⋅ tTP (3.1.3.6)
de unde înlocuind în ecuaţia diferenţială se obţine :
dt RS G G G ⎛ m ⎞
= − S (1 − n) ⋅ t RS + S m ⋅ tTP = − S (1 − n) ⋅ ⎜ t RS − tTP ⎟ (3.1.3.7)
d τ V V V ⎝ 1 − n ⎠
Considerând temperatura agentului termic primar constantă în timp (cel puţin pe perioade
de timp), se poate face notaţia :
m
Θ = t RS − tTP (3.1.3.8)
1− n
unde: m = 1 − n .

Va rezulta ecuaţia diferenţială liniară de ordinul 1 :

dΘ G
= − S (1 − n) ⋅ Θ (3.1.3.9)
dτ V
cu soluţia:
⎡ G ⎤ ⎡ G 1− n ⎤
Θ = Θ 0 ⋅ exp ⎢− S (1 − n) ⋅ τ⎥ = Θ 0 ⋅ exp ⎢− P ⋅ τ⎥ =
⎣ V ⎦ ⎣ V y ⎦
(3.1.3.10)
⎡ G 1 − ES ⎤
= Θ 0 ⋅ exp ⎢− P ⋅ τ⎥
⎣ V 1 − yES ⎦
Se obţine în consecinţă pentru temperatura apei din rezervorul de acumulare expresia :
t RS = tTP + (t RS 0 − tTP ) ⋅ E τ (3.1.3.11)
⎡ G S y (1 − E S ) ⎤ ⎡ G 1 − ES ⎤
unde: E = exp ⎢− ⋅ 1⎥ = exp ⎢− P ⋅ 1⎥ .
⎣ V 1 − yE S ⎦ ⎣ V 1 − yE S ⎦
Constanta de timp a sistemului este :
V 1 − yE S
CT = (3.1.3.12)
GP 1 − ES
Analizând această expresie a constantei de timp în raport cu constantele de timp ale unor
sisteme similare în care rezervorul de acumulare este racordat direct la conductele de alimentare
sau se utilizează un schimbător de căldură înglobat, se poate remarca că în această situaţie ritmul
de încălzire este cel mai greoi. Dat fiind însă că de această dată valorile coeficienţilor globali de
transfer termic sunt sensibil mai mari decât în cazul cu schimbător de căldură înglobat rezultă că
acesta din urmă este cel mai dezavantajos din punct de vedere al ritmului de încălzire.
În continuare se poate determina :
(1 − y ) E S 1 − ES
t RP = ⋅ tTP + ⋅ t RS
1 − yE S 1 − yE S
(3.1.3.13)
(1 − E S ) y 1− y
t TS = ⋅ tTP + ⋅ t RS
1 − yE S 1 − yE S
În aplicaţiile practice se va ţine seama că parametrul E se modifică în timp fiind funcţie
de ES, care la rândul său este funcţie de kS, care depinde după cum este cunoscut de grupul celor
patru temperaturi.
Cantitatea de căldură livrată rezervorului de acumulare se poate calcula cu :
τ
Q = ∫ G S ⋅ ρc ⋅(tTS − t RS ) ⋅ dτ (3.1.3.17)
0
şi cum :
t TS − t RS = [(n − 1) ⋅ t RS 0 + m ⋅ t TP ] ⋅ E 1 (3.1.3.15)
rezultă că :
24
Q = G S ⋅ ρc ⋅ ∑ [(n − 1) ⋅ t RS 0 + m ⋅ t TP ] ⋅ E 1 (3.1.3.16)
1
Temperatura tRS0 se modifică de la oră la oră, motiv pentru care a fost introdusă sub
semnul de sumare (Σ). Astfel se va putea urmări ritmul de încărcare cu căldură al rezervorului de
acumulare.
Un aspect de dificultate apare datorită faptului că aplicarea relaţiilor de calcul
corespunzătoare schimbătorului de căldură implică de asemenea un calcul iterativ, de acordare a
valorii coeficientului global de transfer termic kS cu setul temperaturilor agenţilor termici. Este în
consecinţă indicat să se apeleze la calculul automat.

Analiza termică comparativă

Aşa cum s-a prezentat se disting trei variante de sisteme pentru care se poate face analiza
modului de încălzire a unui rezervor de acumularea a apei:
- racordat direct la conductele de alimentare;
- racordat prin intermediul unui schimbător de căldură înglobat în schimbător;
- racordat prin intermediul unui schimbător de căldură extern;
Pentru a face o comparaţie corectă între cele trei situaţii va trebui să considerăm
următoarele:
- debitul de agent termic care intră în rezervor în cazul racordării directe este acelaşi cu
debitul de agent termic care intră în schimbătorul intern şi acelaşi cu debitul de agent termic
primar în cazul schimbătorului extern;
- coeficientul global de transfer termic este acelaşi la schimbătorul de căldură intern şi
extern;
În această situaţie valorile NTU sunt aceleaşi la schimbătorul de căldură intern şi extern.
Dinamica temperaturii apei din rezervor pe care o definim ca valoare relativă:
~ θ − tT
θ= (3.1.3.16)
θ 0 − tT
este dată în cele trei variante de următoarele expresii:
 1. rezervor fără schimbător:
~ ⎛ τ ⎞ V
θ = exp⎜⎜ − ⎟⎟ unde CT 0 = (3.1.3.17)
⎝ CT 0 ⎠ G
2. rezervor cu schimbător intern:
~ ⎛ τ ⎞ C
θ = exp⎜⎜ − ⎟⎟ unde CT 1 = T 0 iar E0 = exp(− NTU ) (3.1.3.18)
⎝ CT 1 ⎠ 1 − E0
3. rezervor cu schimbător extern:
~ ⎛ τ ⎞ 1 - yE1 1− y
θ = exp⎜⎜ − ⎟⎟ unde CT 2 = CT 0 ⋅ iar E1 = E0 (3.1.3.19)
⎝ CT 2 ⎠ 1 - E1
unde aşa cum s-a mai menţionat:
k⋅S
NTU = (3.1.3.20)
G ⋅ ρc
G
y= (3.1.3.21)
GS
unde Gs - debitul între schimbător şi rezervor în cazul schimbătorului extern;
Se observă că CT2 > CT1 > CT0, motiv pentru care ritmul de încălzire cel mai lent va fi în
cazul sistemului cu schimbător extern apoi cel cu schimbător intern şi cel mai rapid în cazul fără
schimbător.
O analiză întreprinsă pe baza relaţiilor de mai sus conduce la următoarele observaţii :
- cu cât y ia valori mai mici, tinde spre 0 (debitul intern GS, creşte), cu atât performanţele
sistemului cu schimbător extern se apropie de cele ale sistemului cu schimbător intern.
- cu cât suprafaţa schimbătorului de căldură intern creşte (NTU tinde spre infinit), cu atât
performanţele sistemului cu schimbător de căldură intern se apropie de cele ale sistemului
fără schimbător.
- comparaţia între situaţia cu schimbător intern şi extern este valabilă dacă se neglijează
majorarea spectaculoasă a lui k în cazul schimbătorului de căldură extern. Acest fapt schimbă
complet situaţia, făcând sistemul cu schimbător extern mai performant decât sistemul cu
schimbător intern.

II.3.1.4. SISTEM TERMIC COMPUS DIN CAPTATOARE SOLARE ŞI REZERVOR

DE ACUMULARE

Sistemele de utilizare a energiei solare pentru prepararea apei calde conţin în majoritatea
cazurilor în componenţa lor rezervoare de acumulare. Acest lucru se justifică dat fiind că sursa
furnizoare (soarele) este prezentă numai o parte din zi, în timp ce consumatorul de apă caldă
poate eventual lipsi, el începând să consume în perioada de lipsă a sursei. Altfel spus rolul
acumulării este de a compatibiliza sursa cu consumatorul. Volumul acumulatorului este
dependent de variaţia în timp a debitului sursei şi consumatorului.
Se consideră o instalaţie compusă din captatoare solare cuplate cu un rezervor de
acumulare a apei, între cele două echipamente agentul termic (apa) fiind vehiculată prin
intermediul unei pompe (fig. II.3.1.4.1).
Se va considera că apa din rezervorul de acumulare este caracterizată de temperatura
uniformă θ(τ).
 Fig.II.3.1.4.1

Relaţia obţinută pentru captatorii solari este:

tT = t E + (t R − t E ) ⋅ E (3.1.4.1)
⎛ F ' kΣ ⎞ G
unde: E = exp⎜⎜ − ⎟⎟ şi g P = .
⎝ g P ⋅ (ρc) ⎠ Sp

Relaţii pentru rezervorul de acumulare

Bilanţul termic în regim nestaţionar al rezervorului va fi :
dt R
G ⋅ ρc ⋅ (tT − t R ) ⋅ dτ = V ⋅ ρc ⋅ ⋅ dτ (3.1.4.2)
dτ
sau

dt R G
= − (t R − tT ) (3.1.4.3)
dτ V
S-a considerat că :
- temperatura agentului termic la ieşirea din captatorii solari este aceeaşi cu temperatura
agentului termic care intră în rezervorul de acumulare şi
- temperatura agentului termic care intră în captatorii solari este aceeaşi cu temperatura
agentului termic din rezervorul de acumulare.
Cum însă :
tT = t E + (t R − t E ) ⋅ E (3.1.4.4)
rezultă :
t R − tT = (1 − E ) ⋅ (t R − t E ) (3.1.4.5)
şi se obţine ecuaţia diferenţială liniară de ordinul 1 :
dt R G
= − (1 − E ) ⋅ (t R − t E ) (3.1.4.6)
dτ V
Considerând tE = constant pe intervale de timp se poate face notaţia :
Θ = tR − tE (3.1.4.7)
şi
dΘ G
= − (1 − E ) ⋅ Θ (3.1.4.8)
dτ V
cu soluţia :
Θ = Θ 0 ⋅ E1τ (3.1.4.9)
 ⎡ G ⎤
unde: E1 = exp ⎢− (1 − E ) ⋅ 1⎥ .
⎣ V ⎦
Rezultă :
t R = t E + (t R 0 − t E ) ⋅ E1τ (3.1.4.10)
(0,τ) este un interval de timp pe care tE = constant.
Rezultă că pe intervale Δτ de timp pe care temperatura echivalentă se consideră constantă
tEj,j+1, rezultă relaţia recurentă:
( )
t Rj +1 = E1Δτ ⋅ t Rj + 1 − E1Δτ ⋅ t Ej , j +1 (3.1.4.11)
Cantitatea de căldură captată :
τ
Q = ∫ G ⋅ ρc ⋅ (tT − t R ) ⋅ dς (3.1.4.12)
0
Integrarea numerică se va face utilizând metoda trapezelor sau se poate stabili direct cu
relaţia (4.13) care evaluează cantitatea de căldură acumulată în rezervor:
Q = V ⋅ ρc ⋅ (θ − θ 0 ) (3.1.4.13)
Considerând că temperatura echivalentă este constantă în cadrul fiecărei ore însă diferită
de la oră la oră, se poate urmări ritmul de încălzire al apei din rezervor.

II.3.1.5. SISTEM TERMIC COMPUS DIN CAPTATOARE SOLARE ŞI REZERVOR

DE ACUMULARE CU SCHIMBĂTOR DE CĂLDURĂ ÎNGLOBAT

Instalaţiile de preparare a apei calde cu ajutorul energiei solare sunt de regulă alcătuite
din trei componente de bază şi anume : captatorii solari, schimbătorul de căldură şi rezervorul de
acumulare. Rolul schimbătorului de căldură este de a separa circuitul apei calde de consum de
circuitul agentului termic recirculat prin captatori putând în acest fel să fie tratat în vederea
diminuării depunerilor de calcar. Sistemele cu schimbător de căldură înglobat în rezervor sunt
cele mai frecvent întâlnite şi în cadrul acestui capitol ne vom referi la ele.
Se consideră o instalaţie compusă din captatoare solare cuplate cu un schimbător de
căldură înglobat într-un rezervor de acumulare, agentul termic (apa) fiind vehiculată prin
intermediul unei pompe (fig. II.3.1.5.1).
Căutăm să stabilim relaţiile care descriu dinamica parametrilor termici ai sistemului
tE(I, te) tT
Gcons

Sp
V, θ
Q

tR S

Gcons
G
t0

Fig.II.3.1.5.1
utilizând relaţiile operaţionale stabilite până în prezent în cadrul capitolelor anterioare.
Pentru captatorii solari:
t T = E C ⋅ t R + (1 − E C ) ⋅ t E (3.1.5.1)
⎛ F ' kΣ ⋅ S P ⎞ ατ
unde: EC = exp⎜ − ⎟ = exp(− NTU C ) şi t E = ⋅ I + te
⎝ G ⋅ ρ c ⎠ k Σ

Pentru schimbătorul de căldură înglobat:

t R = E S ⋅ tT + (1 − E S ) ⋅ θ (3.1.5.2)
⎛ kS ⎞
unde: E S = exp⎜⎜ − ⎟⎟ = exp(− NTU S ) .
⎝ G ⋅ ρc ⎠
Rezultă sistemul:
tT = EC ⋅ t R + (1 − EC ) ⋅ t E
(3.1.5.3)
t R = E S ⋅ tT + (1 − E S ) ⋅ θ
Din rezolvare se obţine:
EC (1 − E S ) 1 − EC
tT = ⋅θ+ ⋅ tE (3.1.5.4)
1 − EC E S 1 − EC E S
şi
E S (1 − EC ) 1 − ES
tR = ⋅ tE + ⋅θ (3.1.5.5)
1 − EC E S 1 − EC E S
Puterea termică transferată rezultă ca fiind:
(1 − EC )(1 − E S )
Q = G ⋅ ρc ⋅ (tT − t R ) = G ⋅ ρc ⋅ ⋅ (t E − θ )
1 − EC E S
În continuare vom scrie bilanţul termic în regim nestaţionar al rezervorului de acumulare:
dθ
G ⋅ (ρc ) ⋅ (tT − t R ) ⋅ dτ = V ⋅ (ρc ) ⋅ dτ (3.1.5.6)
dτ
S-a considerat ipoteza că rezervorul nu are pierderi de căldură către mediul exterior şi nu
se face consum de apă caldă din rezervor. Înlocuind expresia obţinută pentru diferenţa
temperaturilor agentului termic la intrarea şi ieşirea din schimbătorul de căldură intern se obţine
ecuaţia diferenţială liniară de ordinul I :
dθ G (1 − E S ) ⋅ (1 − EC )
=− ⋅ ⋅ (θ − t E ) (3.1.5.7)
dτ V 1 − EC E S
care are soluţia:
θ = t E + (θ 0 − t E ) ⋅ E2τ (3.1.5.8)
⎡ G (1 − EC )(1 − E S ) ⎤
unde: E 2 = exp ⎢− ⋅ ⋅ 1⎥ .
⎣ V 1 − E E
C S ⎦

Relaţia obţinută permite urmărirea dinamicii temperaturii agentului din rezervorul de

acumulare şi totodată efectuarea unor analize asupra parametrilor constructivi funcţionali dacă se
exprimă E2 în funcţie de raportul diferenţelor de temperaturi.
Relaţiile stabilite permit determinarea cantităţii de căldură acumulate în rezervor într-o
anumită perioadă de timp, τ:
Q = V ⋅ ρc ⋅ (θ − θ 0 ) (3.1.5.9)
 Constanta de timp a acestui sistem este :
V 1 − EC E S
CT = ⋅ (3.1.5.10)
G (1 − EC )(1 − E S )
Sistemele cu schimbător de căldură înglobat în rezervor sunt caracterizate de constante de
timp mai mari decât sistemele fără schimbător de căldură ceea ce înseamnă un ritm mai lent de
încălzire după cum este şi uşor de intuit din punct de vedere fizic datorită scăderii capacităţii de
transfer termic a sistemului.

II.3.1.6. SISTEM TERMIC COMPUS DIN CAPTATOARE SOLARE, SCHIMBĂTOR

DE CĂLDURĂ ÎN CONTRACURENT ŞI REZERVOR DE ACUMULARE

Instalaţiile solare mari pentru prepararea apei calde de consum conţin în componenţa lor
schimbătoare de căldură în contracurent plasate în exteriorul rezervoarelor de acumulare. Astfel
de instalaţii solare se cuplează cu sistemul clasic de preparare a apei calde, rolul lor fiind de a
realiza economii de energie termică şi implicit de costuri.
În cadrul acestui capitol se va considera un sistem compus din captatori solari,
schimbător de căldură extern şi rezervor de acumulare. Analiza proceselor de transfer termic se
va realiza în ipoteza de funcţionare în regim de acumulare a rezervorului adică fără consum de
apă caldă şi neglijându-se pierderile de căldură pe conductele de legătură.
În fig. II.3.1.6.1 se prezintă schema unei astfel de instalaţii.

Fig. II.3.1.6.1

Părţile componente ale acestei instalaţii fiind aşa cum s-a menţionat:
- câmpul captatoarelor solare;
- schimbătorul de căldură care separă circuitul primar închis de circuitul secundar;
- rezervorul de acumulare a apei calde;
- pompele de circulaţie din circuitul primar şi secundar;
Câmpul captatoarelor solare este format de obicei din şiruri de captatoare. Atât în cadrul
şirului cât şi al câmpului legăturile se fac în Tichellmann, în scopul asigurării unei cât mai bune
echilibrări hidraulice (prin asigurarea aceleiaşi lungimi a circuitelor captatoarelor solare). În
circuitul primar închis se utilizează de regulă apă tratată, astfel încât depunerile să fie cât mai
mici.
Circulaţia agentului termic în cadrul captatorului solar are loc în perioada orelor cu soare
(cca. 8…9 h/zi în medie pe perioada de vară). În această perioadă se transmite căldura apei din
circuitul secundar, care în funcţie de cerinţele consumatorului se află în regim de acumulare
propriu-zis sau din rezervorul de acumulare se şi livrează apă caldă către utilizatori. În perioada
orelor fără soare consumatorul este alimentat cu apă caldă din rezervorul de acumulare.
Ca şi în cadrul capitolelor anterioare la baza relaţiilor operaţionale pe care le vom stabili
stau bilanţurile termice corespunzătoare fiecărei componente în parte. Dat fiind că într-un capitol
anterior sistemul termic analizat a fost cel compus numai din captatoare solare şi schimbător de
căldură în contracurent se vor utiliza direct relaţiile stabilite acolo pentru secţiunea sistemului
compus din cele două componente menţionate. Astfel relaţiile operaţionale sunt de forma:
tTP = aTP ⋅ θ + bTP ⋅ t E
t RP = a RP ⋅ θ + bRP ⋅ t E (3.1.6.1)
tTS = aTS ⋅ θ + bTS ⋅ t E
unde:

(1 − E S )ECS
aTP = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
(1 − yE S )(1 − ECS )
bTP = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
(1 − E S )
a RP = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
(3.1.6.2)
(1 − y )(1 − ECS )E S
bRP = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
(1 − y ) + ( y − E S )ECS
aTS = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
(1 − E S )(1 − ECS ) y
bTS = ;
(1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
iar:
⎡ F ' k Σ ⋅ S CS ⎤
ECS = exp ⎢− ⎥
⎣ G S ⋅ (ρc ) ⎦
ατ
tE = ⋅ I + te (3.1.6.3)
kΣ
E S = exp[− NTU S (1 − y )];
y = GP GS ;
kS SS
NTU S = ;
G P ⋅ (ρc)
Bilanţul termic în regim nestaţionar al rezervorului de acumulare este:
dθ
G S ⋅ (ρc ) ⋅ (tTS − θ ) ⋅ dτ = V ⋅ (ρc ) ⋅ dτ (3.1.6.4)
dτ
Ţinând seama că:
tTS − θ = bTS ⋅ t E − (1 − aTS ) ⋅ θ = bTS ⋅ (t E − θ) (3.1.6.5)
rezultă ecuaţia diferenţială liniară de ordinul I :

dθ G y (1 − E S )(1 − ECS )
=− S ⋅ ⋅ (θ − t E ) (3.1.6.6)
dτ V (1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS
Soluţia ecuaţiei diferenţiale este :
⎡ G y (1 − E S )(1 − ECS ) ⎤
θ = t E + (θ 0 − t E ) ⋅ exp ⎢− S ⋅ ⋅ τ⎥ (3.1.6.7)
⎣ V (1 − yE S ) − (1 − y )E S ECS ⎦

În situaţia în care temperatura echivalentă este o funcţie de timp se va apela la metoda numerică
prezentată în capitolele anterioare şi anume de a considera o diviziune de timp, în cadrul fiecărui
pas de timp temperatura echivalentă considerându-se constantă. Rezultă aşa cum s-a arătat în
capitolele anterioare o relaţie recurentă care aplicată permite urmărirea dinamică a încălzirii apei
din rezervorul de acumulare.
Cunoscând temperatura apei din rezervor, θ, se poate acum, apelând la relaţiile prezentate
mai sus în acest capitol, să determinăm temperaturile agenţilor termici în diferite secţiuni ale
sistemului: tTS, tTP şi tRP la diverse momente de timp. De asemenea se poate stabili puterea
termică captată şi transferată în sistem:
Q(τ) = G P ⋅ (ρc ) ⋅ (tTP − t RP ) = GS ⋅ (ρc ) ⋅ (tTS − θ) (3.1.6.8)
Dimensionarea instalaţiilor solare de preparare a apei calde presupune alegerea mărimilor
suprafeţei de captare, suprafeţei schimbătorului de căldură şi a volumului rezervorului de
acumulare în funcţie de mărimea consumatorului deservit. Pentru a realiza coerent acest obiectiv
este bine de a se realiza o analiză a randamentului de captare al sistemului raportând cantitatea
de căldură captată pe parcursul unei zile la cantitatea de căldură incidentă pe suprafaţa de
captare. Această analiză este însă necesar a fi completată cu analiza factorului de acoperire a
consumatorului. Acesta se defineşte ca raportul dintre cantitatea de căldură captată raportată la
cantitatea de căldură necesară consumatorului. După cum este uşor de intuit factorul de acoperire
şi randamentul de captare au variaţii diferite. Dacă se doreşte o creştere a gradului de acoperire
aceasta se realizează cu preţul scăderii randamentului de captare. Practic creşterea gradului de
acoperire a necesarului de apă caldă al consumatorului se face prin mărirea suprafeţei de captare
şi chiar a schimbătorului de căldură şi rezervorului de acumulare. Acestea împreună conduc la
diminuarea randamentului de captare şi la costuri de investiţie sporite. O analiză economico-
energetică judicioasă conduce la stabilirea condiţiilor oportune de dimensionare a sistemului.
Cele menţionate reprezintă un principiu general valabil pentru toate sistemele prezentate şi
analizate în lucrare.

II.3.2. DETERMINAREA REGIMURILOR TERMICE LA MODULELE

FOTOVOLTAICE INTEGRATE ÎN CLĂDIRI

Modelele care vor fi prezentate în continuare au fost folosite de mai bine de 10 ani la proiectarea
sistemelor fotovoltaice.

II.3.2.1. MODELUL PEREZ ŞI MODELUL FUENTES

Modelele care vor fi prezentate în continuare au fost folosite de mai bine de 10 ani la
proiectarea sistemelor fotovoltaice.
 Realizat de Sandia National Laboratories, PVFORM (versiunea 3.3) este un pachet
software care are în componenţă două modele: modelul PEREZ – modelul radiaţiei
anizotropice difuze şi modelul FUENTES – modelul termic .
Pachetul PVFORM prezentat de Michael Ropp în [1] a fost utilizat la proiectarea
sistemului PV de 315 kWp integrat în acoperişul Georgia Tech Aquantic Center construit pentru
Olimpiada din 1996. Construit sub formă de arcadă, acoperişul centrului olimpic are integrate
lateral captatoare solare pentru apă caldă, restul spaţiului fiind acoperit de 2856 de module PV.
În cadrul proiectului au necesare informaţii referitoare la:

ƒ Puterea maximă dezvoltată;

ƒ Energia anuală dezvoltată;
ƒ Temperatura maximă a celulei;
ƒ Pierderile de randament datorate orientării greşite a modulelor PV

Modelul PEREZ – calculul radiaţiei difuze anizotropice

După cum afirmă Michael Ropp în [1], modelul PEREZ consideră faptul că în planul
unui şir de module radiaţia solară are 3 componente: radiaţia directă, radiaţia difuză şi
componenta reflectată de sol şi că radiaţia anizotropică difuză influenţează performanţa
sistemului PV.
Pentru a calcula radiaţia anizotropică difuză a fost considerată o separare a cerului în trei
zone de diferite luminozităţi:

1. discul circumscris Soarelui

2. banda orizontului
3. zona izotropică

Cu ajutorul modelul PEREZ, Michael Ropp prezintă în [1] metoda de determinare a

radiaţiei difuze având ca date de intrare, radiaţia directă, radiaţia normală şi radiaţia globală
orizontală.

Notaţii:
Dh radiaţia directă
dh radiaţia difuză
Drefl componenta radiaţiei reflectate de sol
S radiaţia în planul şirului de module

Drefl = ρ ⋅ Gh {0,5[1 − cos(s )]} (3.2.1.1)

unde: ρ coeficient de reflexie a solului înconjurător

s unghiul de înclinare al şirului
Gh radiaţia globală orizontală

Cele 3 componente ale radiaţiei în planul modulelor au fost notate de Michael Ropp în
[1] astfel: radiaţia directă Dpoa, difuză dpoa şi componenta reflectată de sol. Pentru determinarea
radiaţiei difuze în planul modulelor a fost considerată banda orizontului ca fiind infinitezimală.

Radiaţia difuză determinată cu modelul PEREZ şi prezentată de Michael Ropp în [1] are
relaţia:
 ⎧ ⎫
( ) ⎛a⎞
d poa = d h ⎨0,5[1 + cos(s )] 1 − F1` + F1`⎜ ⎟ + F2` sin (s )⎬ (3.2.1.2)
⎩ ⎝c⎠ ⎭
unde:
F1` si F2` sunt coeficienţi de reducere a iluminării pentru discul circumscris Soarelui şi
banda orizontului; selecţia acestora a fost realizată dintr-un set de valori determinate
empiric.

Modelul FUENTES – determinarea directă a temperaturii modulului PV din ecuaţia de

bilanţ energetic

Temperatura celulei PV se poate determina, conform modelului FUENTES, respectând

bilanţul energetic aplicat modulului PV.
Bilanţul energetic al modului fotovoltaic prezentat de Michael Ropp în [1] este:
hc (Tc − Ta ) + ε ⋅ σ (Tc4 − Ts4 ) + ε ⋅ σ (Tc4 − Tg4 ) + mc c − αs = 0
dT
(3.2.1.3)
dt
unde:
hc coeficient al transferului de căldură prin convecţie
Tc temperatura ambiantă
ε emisivitate totală a modulului
σ constanta Stefan – Boltzmann
Ts temperatura radiaţiei efective a aerului
C capacitatea calorică a modului

Fracţiunea de radiaţie luminoasă convertită în căldură este:

α = (1 − r )(1 − η ) (3.2.1.4)
unde:
r reflectanţa modulului
η randamentul de conversie al modulului

Temperatura celulei PV determinată cu modelul FUENTES şi prezentată de Michael Ropp în

[1] este:

ΔS ⎞
⎛
⎜ hc ⋅ Ta + hrs ⋅ Ts + hrg ⋅ Tg + α ⋅ So + α ⋅ ( )
⎟ × 1 − e + α ⋅ ΔS
L

Tc = ⎝
L ⎠ + Tco ⋅ e L (3.2.1.5)
hc + hrs + hrg

unde:
hc ⋅ Ta → convecţia în aer
hrs ⋅ Ts → convecţia în zona cerului
hrg → radiaţia în sol
Tco → temperatura celulei la începutul intervalului Δt

( )
hrs = ε ⋅ σ Tc2 + Ts2 (Tc + Ts ) (3.2.1.6)
 ( )
hrg = ε ⋅ σ Tc2 + Tg2 (Tc + Tg ) (3.2.1.7)

Schimbului de energie termică dintre energia înmagazinată în interiorul modulului şi

absorbţia luminii solare este:

t
S = So + ΔS ⋅ (3.2.1.8)
Δt
Δt
(
L = − hc + hrs + hrg ⋅) mc
(3.2.1.9)

Conform informaţiilor oferite de Michael Ropp în [1], ecuaţia bilanţului energetic se

rezolvă ţinând cont de următoarele considerente:

ƒ neglijarea schimbului de energie termică prin conducţie;

ƒ liniarizarea celor patru termini de temperatură;
ƒ variaţia liniară a datelor punctuale de radiaţie.

Determinarea temperaturii celulei fotovoltaice rezultă, conform modelului FUENTES,

prin rezolvarea iterativă a ecuaţiei bilanţului energetic. Cu ajutorul coeficienţilor de depreciere a
temperaturii, PV FORM calculează randamentul celulelor fotovoltaice.

II.3.2.1.1. MODEL EXPERIMENTAL PENTRU DETERMINAREA COEFICIENŢILOR

DE TRANSFER TERMIC LA PANOURI FOTOVOLTAICE INTEGRATE ÎN CLĂDIRI

Cu ajutorul modelului FUENTES prezentat anterior în capitolul II.3.2.1 a fost determinată

temperatura celulei fotovoltaice pentru trei panouri fotovoltaice integrate în faţada Amfiteatrului
Solar din Târgovişte, la trei înălţimi diferite, în condiţii locale.

ΔS ⎞
⎛
⎜ hcTa + hrsTs + hrg Tg + αS o + α ( )
⎟ × 1 − e + αΔS
L ⎠
L

Tc = ⎝ + Tco e L (3.2.1.1)
hc + hrs + hrg

( )
hrs = ε ⋅ σ Tc2 + Ts2 (Tc + Ts ) (3.2.1.2)

hrg = ε ⋅ σ (Tc2 + Tg2 )(Tc + Tg ) (3.2.1.3)

t
S = S o + ΔS ⋅ (3.2.1.4)
Δt
Δt
(
L = − hc + hrs + hrg ⋅ ) mc
(3.2.1.5)

unde:

hc coeficient de transfer termic prin convecţie

Tc temperatura celulei
Ta temperatura ambiantă
 ε emisivitate totală a modulului
σ constanta Stefan – Boltzmann
Ts temperatura efectivă radiantă a cerului diferită de Ta
c capacitatea termică a modulului
m masa modulului
r reflectanţa modulului
η randamentul de conversie al modulului
S radiaţia globală în planul modulului
Tco temperatura modulului la începutul intervalului Δt

În acest sens au fost testate module PILKINGTON OPTISOL SFM 72 Bx, policristaline şi
semitransparente de tip double glass cu material de încapsulare realizat din două foi de etil
acetat de vinil. Caracteristicile electrice ale modulelor sunt:

Caracteristici Unităţi de măsură Valoare

tehnice
PMPP Wp 144
VMPP V 34,2
IMPP A 4,2

Pentru o bună evaluare a modulelor a fost utilizat un sistem de monitorizare conform

tehnologiei SMA-Sunny Boy şi o achiziţie de date. Parametrii monitorizaţi au fost:

- Radiaţia solară în plan orizontal;

- Radiaţia solară în planul modulelor;
- Temperatura ambiantă;
- Temperatura modulelor.
Pentru măsurarea temperaturii au fost amplasaţi în locaţii diferite trei senzori de temperatură
Pt 1000, conform figurii II.3.2.1.1.
 Fig.II.3.2.1.1 Locaţiile senzorilor

Coeficientul de transfer termic prin convecţie hc a fost determinat cu ajutorul unui set de
grafice pentru diferite valori ale parametrilor fizici. Prin similitudinea dintre valoarea măsurată a
temperaturii celulei şi cele obţinute prin simulările efectuate a fost aproximată valoarea hc.
Astfel, pentru ziua de 1 mai 2006 au fost obţinute valori ale coeficientul de transfer termic
prin convecţie hc cuprinse între 15...29 W/m2K, valoarea medie fiind de 22 W/m2K.

Temperaturile celulelor diferitelor module PV de-a lungul unei zile

70

65

60

55

50
Temperatura [C]

45

40

35

30

25

20

15

10
0 6 12 18 24 30 36 42 48 54 60 66 72 78 84 90
Esantioane de timp (fiecare esantion reprezinta 10 minute) de la 6:10 la 20:40

Fig.II.3.2.1.2. Temperatura celulei PV măsurată la trei înălţimi diferite în ziua de 1 mai 2006

Temperaturile celulelor diferitelor module PV de-a lungul unei zile

80
75
70
65
60
55
Temperatura [C]

50
45
40
35
30
25
20
15
10
0 6 12 18 24 30 36 42 48 54 60 66 72 78 84 90
Esantioane de timp (fiecare esantion reprezinta 10 minute) de la 6:10 la 20:40
 Fig.II.3.2.1.3. Grafice rezultate în urma simulării pentru valori extreme ale coeficientului de
transfer termic prin convecţie (hc=15 W/m2K graficul superior, hc=29 W/m2K graficul inferior)
în ziua de 1 mai 2006

Temperaturile celulelor diferitelor module PV de-a lungul unei zile

70

65

60

55

50
Temperatura [C]

45

40

35

30

25

20

15

10
0 6 12 18 24 30 36 42 48 54 60 66 72 78 84 90
Esantioane de timp (fiecare esantion reprezinta 10 minute) de la 6:10 la 20:40

Fig.II.3.2.1.4. Grafice rezultate prin simulare pentru valoarea medie a coeficientului de transfer
termic prin convecţie hc=22 W/m2K în ziua de 1 mai 2006

Temperaturile celulelor diferitelor module PV de-a lungul unei zile

70

65

60

55

50
Temperatura [C]

45

40

35

30

25

20

15

10
0 6 12 18 24 30 36 42 48 54 60 66 72 78 84 90 96
Esantioane de timp (fiecare esantion reprezinta 10 minute) de la 6:10 la 20:40
Fig.II.3.2.1.5. Grafice rezultate prin simulare pentru valoarea medie a coeficientului de transfer
termic prin convecţie hc=22 W/m2K în ziua de 21 iunie 2006

Valoare maximă a temperaturii celulei PV rezultată din aceste grafice este de 65°C. Este un
rezultat important deoarece în timpul verii riscul apariţiei delaminării celulelor PV este crescut
pentru temperaturi care depăşesc 135°C.

II.3.2.2. MODELUL BIDIMENSIONAL DE DISCRETIZARE NODALĂ A MODULULUI

PV – CALCULUL COEFICIENŢILOR DE TRANSFER TERMIC

Spre deosebire de Landsberg şi Bădescu, Notton şi Cristofari au realizat în [2] analiza

comportamentului unui panou hibrid PVT în care celulele unui modul PV multicristalin de tip
"double glass" sunt în contact cu o placă absorbantă, ţinând cont însă de variabilele fizice ale
materialelor celulei, modulului şi spaţiul înconjurător.
Prima etapă a modului de lucru abordat de Notton şi Cristofari în [2] a fost reprezentată
de cunoaşterea comportamentului modulului PV fără absorber, sticlă şi izolaţie. S-a constatat că
temperatura celulei PV este o funcţie dependentă de variabilele fizice ale materialelor celulei,
modulului şi spaţiul înconjurător.
Deoarece modelele termice simple presupun că durata de măsurare a energiei medii este
mult mai mare faţă de durata de reacţie termică a modulului, Notton şi Cristofari au calculat în
[2] temperatura medie în condiţii de stare constantă (uniformă). În acest caz, datele de
temperatură au fost înregistrate la fiecare 5 minute şi consecutiv a fost comparat timpul de
răspuns termic faţă de timpul etapei de înregistrare de date. Astfel, s-a constatat necesitatea
considerării masei termice în modelul de transfer de căldură.
Modelul bidimensional de discretizare nodală a modulului PV aplică toate cele trei
tipuri de transfer termic şi este alcătuit dintr-un ansamblu înseriat de mai multe modele
elementare unidimensionale. Fiecare model se bazează pe discretizarea nodală a modulului PV.
Astfel, modulul PV a fost partajat în volume elementare considerate izoterme şi pentru fiecare
nod a fost scrisă ecuaţia de bilanţ termic.
Caracteristica cea mai semnificativă a acestui model este dată de analogia electrică făcută
de Notton şi Cristofari la elaborarea ecuaţiei de bilanţ termic, analogie în care temperaturile,
debitele, sursele de debit şi temperaturile impuse corespund curenţilor potenţiali, generatoarelor
de curent, curenţilor generatoarelor şi tensiunilor generatoarelor. În acest model au fost
considerate constante proprietăţile termofizice ale solidelor.

Figura II.3.2.1.1 prezintă schematic analogia termică – electrică a modulului PV în

funcţie de straturile componente. Panoul PV a fost divizat în 3 regiuni izotermice :

ƒ Geamul frontal de acoperire, (placă subţire de sticlă călită cu transmitanţă mare), (gf);
ƒ Celulele PV (tehnologie multicristalină) pe EVA şi fibră de sticlă, (pv);
ƒ Geamul posterior de acoperire, (gp).
 Fig.II.3.2.1.1 Reprezentarea topologică a modulului PV
(Tc =temperatura cerului, Ts =temperatura solului, Ta =temperatura ambiantă,
gf =geam frontal, gp =geam posterior)

Similar au fost realizate modelări corespunzătoare diferitelor tipuri de colectoare solare.

Pentru scrierea ecuaţiilor de bilanţ termic, Notton şi Cristofari au ţinut de următoarele condiţii:

1. Schimburile termice prin straturile modulului PV au fost neglijate (straturi foarte

subţiri) ;
2. Toate proprietăţile materialelor solide au fost considerate ca fiind independente de
temperatură;
3. Partea de energie solară care nu a fost transformată în energie electrică a fost absorbită de
celulele PV ca energie termică ;
4. Radiaţia solară absorbită a fost calculată utilizând o metodă bazată pe convecţia de tip
ASHRAE ;
5. Reflexiile multiple şi transmisiile între componente (în particular dintre celulele PV şi
sticlă) au fost considerate neglijabile;
6. Schimburile termice dintre celulele PV şi EVA au fost omise deoarece interstiţiile dintre
celulele vecine au o suprafaţă foarte mică ;
7. Temperatura ambiantă a fost considerată ca fiind egală pe toate părţile modulului.

Ecuaţiile de bilanţ termic propuse de Notton şi Cristofari sunt:

Pentru geamul frontal:

= Gconv , gf ,a (Ta − Tgf ) + Gr , gf ,c (Tc − Tgf ) + Gr , gf , s (Ts − Tgf )
dTgf
ρ gf ⋅ Agf ⋅ e gf ⋅ C gf
dt
+ Gcd , gf , pv (T pv − Tgf ) + Φ 1 A pv
(3.2.2.1)

Pentru celulele PV:

 = Gcd , pv , gf (Tgf − T pv ) + Gcd , pv , gp (Tgp − T pv ) + Φ 2 ⋅ Apv
dT pv
ρ pv ⋅ Apv ⋅ e pv ⋅ C pv ⋅ (3.2.2.2)
dt

Pentru geamul posterior:

= Gconv , gp ,a (Ta − Tgp ) + Gr , gp , s (Ts − Tgp )

dTgp
ρ gp ⋅ Agp ⋅ e gp ⋅ C gp ⋅
dt (3.2.2.3)
+ Gr , gp ,c (Tc − Tgp ) + Gcd , gp , pv (T pv − Tgp )

Următoarea etapă a modelului dezvoltat de Notton şi Cristofari presupune determinarea

coeficienţilor termici.

Fluxul de energie, Φ1, produs pe geamul frontal este partea de radiaţie solară absorbită
de sticlă:

ϕ1 = α gf ⋅ ϕ solar (3.2.2.4)

unde : αgf coeficient de absorbţie a sticlei

Fluxul de energie, Φ2, fluxul de energie produs la nivelul celulelor PV este descompus
în doi termeni :
- primul termen este dat de radiaţia solară absorbită de celule după trecerea prin sticlă ;
- al doilea termen este dat de puterea electrică fotovoltaică produsă pe metru pătrat al
modulului PV

α pv ⋅ τ gf ⋅ φ solar ⋅ A − PPV Ppv

φ2 = = α pv ⋅ τ gf ⋅ φ solar −
A A
(3.2.2.5)
unde : αpv coeficient de absorbţie a celulei PV
τpv coeficient de transmisie a sticlei

Cei doi coeficienţi αpv şi τpv nu sunt constanţi deoarece depind de poziţia Soarelui faţă de
suprafaţa celulei.
Pentru calculul expresiilor α fg ⋅ Φ solar şi α pv ⋅ τ gf ⋅ φsolar Notton şi Cristofari au folosit
metode des aplicate la modelarea captatoarelor solare şi de asemenea date înregistrate la staţia
meteorologică din Ajaccio (Lat.41°55'N, Long. 8°48') privind radiaţia directă normală şi globală
în plan orizontal pentru unghiuri de înclinare de 30°, 45° şi 60°, temperatura ambiantă, presiunea
şi umiditatea relativă.
Radiaţia solară absorbită, S, a fost calculată de Notton şi Cristofari conform convenţiei
prezentate în ASHRAE iar valorile coeficienţilor de absorbţie şi de transmitanţă pentru incidenţă
normală au fost preluaţi din prospectul tehnic al panoului PV Photowatt:
αpv = 0,9
τgf = 0,95
αgf = 0,05

Puterea electrică fotovoltaică şi randamentul cu relaţiile:

Ppv = η ⋅ ϕ solar ⋅ A (3.2.2.6)

şi
η = ηref (1 − β 0 (Tpv − Tref ) + γ ⋅ Logϕ solar ) (3.2.2.7)

unde : ηref randamentul de referinţă al modulului PV la T = 25°C, S = 1000 W/m2 γ

coeficientul de radiaţie solară al modulului PV
β coeficientul de temperatură

La verificarea experimentală, Notton şi Cristofari au utilizat valori de referinţă şi au constatat că

modelul de putere a avut o eroare medie pe diagonală de -0,0132 şi o eroare de rădăcină pătratică
medie de 25 W pentru un sistem PV de 700 W.

γ=0
Tref = 25 °C
ηref = 0,125 °C-1
β0 = 0,0044 °C-1

De asemenea, Notton şi Cristofari au determinat:

Temperatura cerului, Tc, (temperatura filtrului atmosferic) a fost determinată cu relaţia
lui Swinbank :
Tc = 0,0552 ⋅T a
1, 5
(3.2.2.8)
Temperatura solului, Ts, a fost considerată egală cu temperatura mediului ambiant, Ta.
Coeficienţii de conducţie şi radiaţie au fost calculaţi de Notton şi Cristofari cu formulele
cunoscute din literatura de specialitate.
De asemenea, pentru schimbul de căldură prin convecţie liberă Notton şi Cristofari au
utilizat relaţiile prezentate de Kreith şi Kreider în [3] şi de Holman în [4], astfel :

0 , 25
⎡ sin β ⎤
= 1,42⎢(Tg − Ta )
Lg ⎥⎦
Gconv ,libera (3.2.2.9)
⎣

hcon ,libera = 1,31(Tg − Ta )3

1

(3.2.2.10)

În cazul modului PV analizat a fost luată în calcul şi influenţa vântului, deci a fost
analizat şi schimbul de căldură prin convecţie forţată.
În urma studiilor realizate de Notton şi Cristofari în literatura de specialitate a rezultat un
set de valori şi relaţii diferite pentru coeficientul de transfer de căldură prin convecţie forţată,
pentru viteza vântului de 1m/s.

Hconv, forţată = 1,2 W/m2.K [5]

Hconv, forţată = 5,8 W/m2.K [6]
Hconv, forţată = 9,1 W/m2.K [7]
Hconv, forţată = 9,6 W/m2.K [8]
 Hconv, forţată = 5,64+3,86ν W/m2.K [9]
Hconv, forţată = 5,82+4,07ν W/m2.K [10]
Hconv, forţată = 11,4+5,70ν W/m2.K pentru suprafaţă expusă în faţa vântului [11]
Hconv, forţată = 5,7 W/m2.K pentru suprafaţă expusă în direcţia vântului [12]
Hconv, forţată = 2,8+3,00ν W/m2.K

Referitor la studiul comportamentului termic al celulei, Notton şi Cristofari au remarcat

în [2] că unii autori cum ar fi Nolay în [9] au utilizat în calcule numai coeficientul de convecţie
forţată în timp ce alţi autori au calculat cei doi coeficienţi ai convecţiei libere respectiv forţate,
utilizând valoarea cea mai mare a acestora în funcţie de viteza vântului. În alte cazuri alţi autori
au considerat coeficientul de convecţie ca fiind suma coeficienţilor de convecţie liberă şi forţată.
La finalul studiilor, Notton şi Cristofari au concluzionat că pentru viteze ale vântului mai
mici de 1m/s schimbul de căldură prin convecţie liberă poate fi mai mare decât cel prin
convecţie forţată.
Validarea modelului propus de Notton şi Cristofari a fost făcută cu un modul Photowatt
PWX 500 policristalin în interiorul căruia au fost integraţi, încă din timpul procesului de
fabricaţie, opt senzori de temperatură.
Caracteristicile modulului Photowatt PWX 500 :

Dimensiuni:1042mm x 462mm x 39mm

Pp = 49 W pentru T = 25°C
ηref = 0,13 pentru T = 25°C

După înregistrarea datelor în trei zile consecutive, 9, 10 şi 11 decembrie, s-a constatat un

gradient de temperatură foarte mic pentru panoul PV. Prin urmare, temperatura a fost
considerată uniformă iar valoarea medie a acesteia a fost stabilită ca fiind temperatura celulei
PV.
Verificarea temperaturii determinate experimental a fost realizată de Notton şi Cristofari
în [2] prin aplicarea ecuaţiei de bilanţ energetic sub forma unei ecuaţii diferenţiale de matrice:

[C ] dT (t ) = [M ] ⋅ T (t ) + [S ] ⋅ E (t )
r r
dt
(3.2.2.11)
unde :
T(t) vectorul de temperatură a sistemului cu temperaturile din cele trei noduri
( Tpv, Tgf, Tgp)

[C] matrice diagonală (dimensiunea : 3) cu toate valorile capacităţilor termice ale

materialelor

[M] matrice pătratică (dimensiunea : 3) cu toţi coeficienţii de transfer de căldură

[S] matrice (dimensiunea : 3x5) care asociază cinci parametri fizici de intrare exprimaţi
de vectorul E(t) (Ib, Id, Tsol, Ta, Tcer) şi trei elemente ale reţelei
Astfel, a fost obţinută expresia temperaturii fiecărui nod al reţelei în funcţie de parametrii de
intrare. Sistemul de ecuaţii de gradul 4 a fost rezolvat cu metoda Runge Kuth Merson's.
În final, a fost demonstrat faptul că valoarea temperaturii modelate a celulei PV a fost în
concordanţă cu datele experimentale înregistrate.

II.3.2.3. MODELUL DE ANALIZĂ A CELULEI FOTOVOLTAICE UMBRITE

Volker Quaschning şi Rolf Hanitsch au analizat în [13] comportamentul în funcţionare a

unei celule umbrite.
Situaţia de punct fierbinte există atunci când o celulă solară dintr-un modul generează
mai puţin curent faţă de curentul modulului sau al generatorului PV. Aceasta se petrece când
celula este în totalitate sau parţial umbrită, defectă sau când celulele sunt defazate electric.
Celula umbrită devine invers polarizată şi disipează energie sub formă de căldură.
Dacă nu se iau măsuri, cum ar fi integrarea în circuitul celulei interconectate a diodelor
de derivaţie, o situaţie de umbrire poate duce la aşa zisul defect punct de căldură ireversibil la
celulele unde curentul este concentrat local cu mare intensitate. Aceasta conduce la încălzirea
punctului focal la temperaturi mai mari de 150° C, peste temperatura critică a celulelor
încapsulate ale modulelor de serie.
Ca un rezultat al acestui fapt apare deteriorarea încapsulării. În cel mai rău caz se poate
ajunge la o pierdere a proprietăţii izolaţiei modulului dacă exfolierea fomează o linie continuă
către marginea modulului. Din cauză că legăturile în serie dintr-un generator PV forţează toate
celulele să lucreze la acelaşi curent, celula umbrită dintr-un modul devine invers polarizată, ceea
ce duce la disiparea energiei, deci la defecte de încălzire.
Umbrirea celulelor solare nu reduce numai energia celulei PMPP, ci schimbă şi tensiunea
circuitului deschis VOC, curentul la scurt -circuit ISC, factorul de umplere FF şi randamentul η.
Umbrirea parţială a generatoarelor solare poate cauza pierderi mari, disproporţionate de
performanţă. Celulele umbrite sunt des implicate într-o gamă negativă de tensiuni. Există
consumatori şi celule în modulele standard fără diode de derivaţie de-a lungul fiecărei celule,
care pot fi distruse în situaţii extreme.
O diodă de derivaţie în paralel la fiecare celulă solară, poate evita defectarea celulei astfel
se pot introduce diode direct în celule. Totuşi în cele mai multe cazuri doar o singură diodă mare,
de derivaţie, poate fi utilizată la şiruri de celule solare. Cu toate că umbrirea celulelor este o
problemă binecunoscută, s-au constatat pierderi mari de energie la sistemele solare construite
recent. De aceea este importantă examinarea influenţei umbririi celulei asupra parametrilor
electrici, cum ar fi curentul la scurt-circuit ISC, tensiuneul circuitului deschis VOC, factorul de
umplere FF, punctul energetic maximPMPP şi randamentul η.
 Fig. II.3.2.3.1 Caracteristica I-V pentru o singură celulă solară în funcţie de diferite valori ale
factorului de umbrire S (E=W/m2, T=300K). Preluare din [13].

În urma studiilor realizate şi prezentate în [13], Volker Quaschning şi Rolf Hanitsch au

propus un algoritm simplu de calcul a performanţelor unui generator fotovoltaic standard, umbrit
parţial, astfel:
1. Iradierea unei celule umbrite poate fi descrisă cu un factor mediu de iradiere E. Astfel, a
E
fost introdus factorul de umbrire S = 1 − .
E0
2. Au fost găsite următoarele formule aproximative pentru cei mai importanţi parametrii ai
celulelor, ca o funcţie a factorului de umbrire S:

ƒ formula (1.32) pentru curenţi la scurt-circuit ISC;

I PH ≈ I SC ( S ) = I SC 0 ⋅ (1 − S ) (3.2.3.1)

ƒ formula (1.33) pentru tensiunea circuitului deschis VOC;

VOC ( S ) = VOC 0 + m ⋅ VT ⋅ ln(1 − S ) (3.2.3.2)

ƒ formula (1.34) pentru curentul de tip MPP, IMPP;

I MPP ( S ) = I MPP 0 ⋅ (1 − S ) (3.2.3.3)

ƒ formula (1.35) pentru tensiune de tip MPP, VMPP;

V MPP ( ) ( S ) = V MPP 0 + c1 ⋅ m ⋅ VT ⋅ ln(1 − S ) (3.2.3.4)

ƒ formula (1.36) pentru performanţa de tip MPP, PMPP;

PMPP ( S ) = PMPP 0 ⋅ (1 − S ) ⋅ (1 + c3 ⋅ ln(1 − S )) (3.2.3.5)

ƒ formula (1.37) pentru factorul de umplere FF;

1 + c3 ⋅ ln(1 − S )
FF ( S ) = FF0 ⋅ (3.2.3.6)
1 + c4 ⋅ ln(1 − S )

ƒ formula (1.38) pentru eficienţa η.

η( S ) = η 0 ⋅ (1 + c3 ⋅ ln(1 − S )) (3.2.3.7)
În cazul în care un modul solar este egal umbrit, se pot utiliza formulele de calcul aproximative
pentru întregul modul.

II.3.3. PANOURI HIBRIDE PVT

Tendinţa de integrare în clădiri a panourilor fotovoltaice a condus nu numai la studierea

şi obţinerea unei configuraţii optime a panourilor fotovoltaice dar şi la creşterea eficienţei
acestora cu efecte minime de încălzire a clădirilor.
În aplicaţiile realizate până în prezent a fost semnalată influenţa negativă a creşterii
temperaturii celulei în funcţionarea panoului PV, prin scăderea randamentului de conversie.
Acest fenomen a stat la baza conceptului de panou hibrid fotovoltaic-termic (PVT).

II.3.3.1. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE ŞI CARACTERISTICI

Principiul de funcţionare a unui panoului hibrid PVT este dat de răcirea feţei posterioare
a panoului fotovoltaic prin circulaţia unui fluid, aer sau apă, şi preluarea căldurii de către fluid în
scopul condiţionării interiorului clădiri sau preîncălzirii apei menajere. Prin răcirea produsă,
funcţionarea panoului PV este mai eficientă iar căldura preluată prin circulaţia fluidului
reprezintă un plus de energie (termică). Avantajele unui panou hibrid PVT sunt:
ƒ Reducerea spaţiului de amplasare prin combinarea a două panouri, panou fotovoltaic şi
captator solar;
ƒ Estetica integrării în acoperiş privind uniformitatea acestuia;
ƒ Reducerea costurilor de realizare şi de instalare;
ƒ Scăderea temperaturii celulei şi creşterea randamentului electric.

Până în prezent au fost studiate şi aplicate două tipuri de panouri hibride PVT:

1. Panoul fotovoltaic combinat cu captator solar pentru încălzirea aerului

Aceste panouri pot fi integrate în faţadele sau acoperişurile clădirilor cu asigurarea unei
ventilaţii naturale sau mecanice a feţei posterioare a celulelor fotovoltaice.
Figurile II.3.3.1.1 şi II.3.3.1.2 prezintă schematic un panou hibrid PVT pentru aer cald
respectiv imaginea admisiei aerului rece într-un panou PVT.

Fig.II.3.3.1.1 Schiţa unui panou PVT Fig.II.3.3.1.2 Intrarea în canalul de ventilare

pentru aer cald
 2. Panoul fotovoltaic combinat cu captator solar pentru apă caldă; în acest caz reprezentat
schematic în figura II.3.3.1.3, celule fotovoltaice sunt amplasate pe placa absorbantă.

Fig.II.3.3.1.3. Schema de preîncălzire a apei cu un panou PVT

II.3.3.2. APLICAŢII ALE PANOURILOR HIBRIDE PVT

Începând din anul 1991, în Israel, firma "Chromagen" a studiat şi realizat panouri PVT,
cel mai comercializat fiind captatorul solar plat pentru apă caldă cu celule fotovoltaice integrate
pe placa absorbantă. Iniţial firma "Chromagen" a testat acest tip de panou hibrid în câteva
localităţi din Israel pentru producerea de energie electrică şi apă caldă pentru locuinţe private,
ulterior fiind acceptat şi denumit "Multi Solar System". Acest sistem poate funcţiona conectat la
reţea sau independent şi are următoarele caracteristici:

ƒ suprafaţă de captare de 4,64 m2 (minim 2 module);

ƒ energie termică de 1,5 kWh/m2;
ƒ energie electrică de 0,4 – 0,8 kWh/m2;
ƒ preţul de 1940 USD/m2.

În mod similar, panouri hibride PVT cu colectoare solare plate şi celule fotovoltaice
integrate pe absorber au fost dezvoltate şi de două companii germane "SolarWerk" şi
"SolarWatt". Realizat în colaborare cu "Institut fur Solarenergiforschung" din Hameln, Germania
şi compania "SolarWerk" panoul hibrid "Spectrum" are o suprafaţă de captare de 2,2 m2 şi
poate fi instalat cu dublă funcţionare: conectat la reţea sau ca sistem independent.
Conform informaţiilor oferite de SolarWerk Homepage, figura II.3.3.2.1 prezintă
imaginea panoului hibrid PV/T "Spectrum".
 Fig.II.3.3.2.1 Panou hibrid PV/T "Spectrum". Preluare de la SolarWerk Homepage

De asemenea, firma "SolarWatt" a realizat panoul hibrid "MultiSolar" care are în

componenţă un modul fotovoltaic cu o suprafaţă de captare de 1,92 m2 ce poate funcţiona
conectat la reţea sau ca sistem independent.

Faţada dublă, acoperită la exterior cu module fotovoltaice, reprezintă un element

multifuncţional de integrare în clădiri, caracterizat fiind prin trei aspecte principale:
producerea de electricitate, încălzire a aerului şi iluminat natural.
Prima clădire europeană, amplasată în Mataró, având o structură ventilată a faţadei duble,
sticlă - module fotovoltaice, a fost proiectată pentru a îndeplini cele trei aspecte menţionate mai
sus. Proiectele europene dezvoltate în această direcţie au avut ca scop îmbunătăţirea
randamentului termic al sistemului hibrid şi creşterea temperaturii la ieşirea din sistem prin
cuplarea elementelor fotovoltaice ventilate la elemente solare de încălzire proiectate special.
Un astfel de exemplu este cel al faţadei clădirii Mataró Library în care au fost integraţi 225m2 de
module fotovoltaice pe o înălţime de 6,5m. Căldura preluată prin ventilarea modulelor
fotovoltaice este transmisă către 60m2 de captatoare solare termice pentru aer cald situate în
partea superioară a faţadei.
Bente Engsig a prezentat cazul unui panoul hibrid PVT studiat de o echipă de specialişti
în domeniu şi pus în practică în Elveţia, cu ocazia inaugurării în luna octombrie a anului 1995 a
halei de asamblare TH89 din Sarnen Valley. Considerată la acea vreme, ca fiind cea mai
semnificativă integrare fotovoltaică într-o clădire din Europa, hala de asamblare deţine un
generator fotovoltaic cu 400 de panouri fotovoltaice instalate pe acoperiş, având o suprafaţă
totală instalată de 887 m2 şi o putere de vârf de 94 kWp.
Configuraţia acestui generator fotovoltaic este caracterizată de 20 de şiruri (10 pozitive, 10
negative) de module fotovoltaice conectate în paralel la un invertor de 350 V c.a., racordat la
reţea. Fiecare şir are în componenţă câte 20 de module fotovoltaice.
Datorită încălzirii celulelor solare a fost creat un sistem de ventilaţie a panourilor PV, cu
un debit constant de aer, răcirea panourilor realizându-se printr-un proces de convecţie liberă. În
acest caz, admisia de aer se face din exterior prin centrul acoperişului, aerul cald fiind preluat de
o pompă de căldură şi debitat în interiorul halei de asamblare. În vederea optimizării funcţionării
pompei de căldură, sistemul de circulaţie a aerului oferă posibilitatea stocării energiei termice
prin intermediul a trei rezervoare tampon.
Particularitatea acestui sistem hibrid PVT este dată de completarea energiei termice
obţinute prin procesul de ventilare cu energia geotermală obţinută prin intermediul a 60 de sonde
geotermale. În acest caz, au fost diminuate costurilor investiţiei prin utilizarea sondelor
geotermale ca elemente de rezistenţă a fundaţiei halei. O staţie centrală de monitorizare şi control
înregistrează datele întregului sistem hibrid. Figura 3.5 prezintă schema de funcţionare a
sistemului de răcire şi de preluare a aerului cald utilizat în cadrul sistemului solar hibrid al halei
de asamblare TH89 din Sarnen Valley.

Fig.II.3.3.2.2 Schema sistemului de răcire a panourilor PV şi de preluare a aerului cald

Bente Engsig a ţinut cont în calculele de proiectare de câteva considerente tehnice ale
sistemului hibrid:

• Interconectarea panourilor fotovoltaice ale unui şir este unidirecţională cu debitul de aer
circulat în sistem;
• Distribuţia de temperatură este aceeaşi de-a lungul panourilor fotovoltaice ale celor 20
de şiruri ;
• Toate şirurile de panouri dezvoltă aceeaşi tensiune electrică.

Pentru prevenirea formării de perturbaţii aerodinamice la nivelul circulaţiei aerului a fost

realizată o configuraţie specială a cutiei de conexiuni a panoului fotovoltaic. Aceste cutii,
amplasate pe partea posterioară a panourilor fotovoltaice conţin şi diode speciale de protecţie
necesare evitării efectelor de umbrire a panourilor PV.
 În funcţie de valoarea intensităţii radiaţiei solare, temperatura aerul preluat prin ventilarea
panourilor PV poate fi regăsită în intervalul 5 – 20 °C. De asemenea, s-a constatat o scădere cu
10 °C a temperaturii panourilor PV.

II.3.4. MODELE DE ANALIZĂ A PANOURILOR PVT

În cadrul analizei funcţionării panourilor hibride, legat de procesul de ventilare a

celulelor fotovoltaice, dacă unii autori au ales cazul simplificat de ventilare naturală, alţii au
combinat ventilarea naturală în ideea determinării debitului masic de curgere sau a vitezei medii
de curgere a fluidului purtător de căldură. O altă direcţie urmărită de analizele realizate la nivelul
panourilor hibride a fost determinarea configuraţiei optime a canalului de ventilare (răcire) a
celulelor PV cât şi referitor la îmbunătăţirea procesului de preluare a căldurii.
Scopul comparării acestor modele de analiză este realizarea unui panou hibrid PVT
experimental, testarea lui în locaţii diferite, simularea funcţionării acestuia şi prezentarea
rezultatelor finale în cadrul Tezei de Doctorat.

II.3.4.1. MODELUL DE CALCUL A TEMPERATURII ÎN CONDIŢII DE STAGNARE

Modelul de calcul a temperaturii de stagnare a fost elaborat şi prezentat de Zondag în

[14] şi studiat de Vries în [15]. Modelul a rezultat ca o consecinţă a creşterii semnificative a
temperaturii elementului laminat al unui modul PV în cazul integrării acestuia în interiorul unui
captator solar pentru apă caldă, mai ales în condiţii de stagnare în care nu se realizează
recircularea apei prin registrul captatorului (debit nul).
În figura II.3.4.1.1 este reprezentată schematic secţiunea transversală printr-un panou
hibrid PVT (modul PV laminat – captator solar pentru apă caldă).

Fig.II.3.4.1.1 Schema panoului hibrid PVT – secţiune transversală

Zondag a definit în [14] temperatura de stagnare ca fiind temperatura cea mai redusă pentru
care randamentul este nul. Pentru a demonstra această afirmaţie, au fost înregistrate date
instantanee în diferite locaţii pentru parametrii următori:
- densitatea de putere radiantă;
- temperatura cerului;
- temperatura ambiantă;
viteza vântului
În cadrul experimentului, doi senzori de temperatură de tip Pt-100 au fost amplasaţi pe partea
frontală respectiv pe cea posterioară a elementului PV laminat.
Figurile următoare II.3.4.1.2 şi II.3.4.1.3 prezintă rezultatele înregistrărilor realizate de
Zondag.

Fig.II.3.4.1.2 Temperatura de stagnare înregistrată în ziua de 29 iulie 2002. Preluare din [14]

Fig.II.3.4.1.3 Variaţia densităţii de putere radiante pe o suprafaţă înclinată la 45°

şi a temperaturii ambiante în aceeaşi zi, pentru diferite locaţii. Preluare din [16]

Conform modelului propus de Zondag în [14], timpul constant τ poate fi determinat din ecuaţia
de echilibru termic în condiţii de stagnare (debit =o).

Ecuaţia de bilanţ termic este:

∂TPVT
Σc p M × = τ a IA − U L (TPVT − Ta )A − mc p , apa (TPVT − Tin ) (3.4.1.1)
∂t

unde I = 1000W/m2.
 Pentru ultimul termen al ecuaţiei de echilibru termic a fost presupus faptul că temperatura
fluidului la ieşirea din captator este aceeaşi cu temperatura elementului PV laminat.

Conform prezentării lui Zondag în [14], temperatura elementului PV laminat se poate

determina după integrarea ecuaţiei (3.4.1.1.) :

⎡ τ IA + U LTa A + mc pTin ⎤ ⎡ U L A + mc p , apa ⎤ τ a IA + U LTa A + mc pTin

TPVT = ⎢T0 − a ⎥ × exp ⎢− t⎥ +
⎢⎣ U L A + mc p ⎥⎦ ⎢⎣ Σc p M ⎥⎦ U L A + mc p

(3.4.1.2)
Rezultă astfel relaţia timpului constant:

Σc p M
τ= (3.4.1.3)
U L A + mc p , apa

Cu ajutorul relaţiei (3.3.1.3) Zondag a determinat un timp constant de 2,3 minute pentru
un debit de 75 l/oră şi de 30-60 minute în condiţii de stagnare.
În completarea modelului static de determinare a temperaturii de stagnare Zondag a
elaborat un model dinamic de calcul pe baza ecuaţiilor de bilanţ termic la nivelul panoului hibrid
PVT. În acest caz, ecuaţiile bilanţului termic sunt:

∂Tinvelis
C = qradiatie + qspatiu , aer − qcer − qvant (3.4.1.4)
∂t
unde: C = Vsticla C Psticla ρ sticla

∂TPVsticla
C = (τ α − η el )G − q PVabs − qrad − qcanal −aer (3.4.1.5)
∂t
unde: C = Vsticla C Psticla ρ cupru + VEVAC P ,EVA ρ EVA + VSi C P ,Si ρ Si

∂Tabsorber
C = q PVabs − q posterior
∂t
1
unde: C = V placa C P ,cupru ρ cupru + Vtub C P ,cupru ρ cupru + Vins Cins ρ ins (3.4.1.6)
2

După verificarea experimentală, Zondag a constatat dezvoltarea unei temperaturi de

130,4°C în condiţii de stagnare pentru densitatea de putere radiantă de 1000 W/m2, temperatura
ambiantă de 30°C, temperatura cerului de 15°C şi viteza vântului de 1m/s.
Este foarte importantă cunoaşterea temperaturii de stagnare deoarece pentru
temperaturi mai mari de 135°C există posibilitatea apariţiei delaminării celulelor fotovoltaice.
Conform standardului IEC 61215, asigurarea performanţei fotovoltaicelor laminate necesită
rezistenţa acestora la temperatura de 85°C, în ciclu termic, în condiţii de umezeală.

II.3.3.2. MODELULUI CURGERII BILATERALE PRINTR-UN PANOU HIBRID PVT

Prototipul modelului de curgere bilaterală printr-un panou hibrid PVT, propus şi studiat
de Zondag în [16], este realizat dintr-un modul PV semitransparent din siliciu amorf laminat
între două foi de sticlă şi combinat cu un captator solar. Totodată a fost conceput un model
numeric combinat, optic-termic cu ajutorul căruia au fost studiate performanţele prototipului.
Cu modelul numeric optic a fost calculată absorbţia în fiecare strat al modelului în
funcţie de reflexia , transmisia şi absorbţia netă pentru fiecare strat.
Modelul numeric termic a fost dezvoltat pentru determinarea randamentului termic al
prototipului. Pentru simularea curgerii bilaterale prin canal, panoul PVT a fost împărţit în trei
segmente distincte, iar pentru fiecare segment a fost rezolvat bilanţul termic. Deoarece
temperaturile din canalul principal şi cel secundar au fost influenţate în mod reciproc, bilanţul
termic al întregului panou a fost rezolvat în mod iterativ.
În urma studiilor realizate, Zondag a demonstrat în [16] că randamentul electric al
modelului de curgere bilaterală PVT este mai mic cu 15% faţă de randamentul elementului PV
laminat în funcţionare independentă. Aproximativ 5% din pierderile de randament au fost
datorate absorbţiei în sticlă şi în straturile de apă din apropierea elementului PV laminat. Restul
pierderilor de 10% au fost datorate reflexiei faţă de sticlă şi faţă de straturile de apă.
Modelul experimental studiat de Zondag în [16],a fost realizat dintr-un modul PV
semitransparent din siliciu amorf, laminat între două foi de sticlă de 600 x 1000m2. Pentru
acoperirea canalului de curgere au fost folosite două foi de sticlă de grosime de 8 mm cu
transparenţă ridicată în domeniul radiaţiei vizibile şi UV. Zondag a observat faptul că foile de
sticlă având o greutate de 10kg pot exercita o presiune suplimentară asupra canalului de
curgerea, prin urmare acestea pot fi înlocuite cu foi de plastic cu caracteristici apropiate. Canalul
de curgere având o grosime de 3 mm şi realizat din aluminiu a fost proiectat pentru o bună
funcţionare în condiţii de temperatură de 85°C, presiune de 0,2MPa, debit de curgere de 30 l/m3
şi factor de siguranţă 2. Întregul ansamblu a fost introdus într-o cutie de aluminiu cu un geam de
acoperire la suprafaţă, ansamblul fiind asemănător unui captator solar.
Figura II.3.4.2.1 prezintă schema modelului de curgere bilaterală printr-un panou PVT.

Fig.II.3.4.2.1. Schema modelului de curgere bilaterală printr-un panou PVT

Expresia randamentului termic al unui panou hibrid PVT utilizată de Zondag în studiul
său este similară cu cea a unui captator solar:

mc p (Ties − Tin )
η= (3.4.2.1)
AG pv
unde:
A suprafaţa de captare
m masa fluidului calorific
cp căldura specifică la presiune constantă a fluidului calorific
Ties temperatura fluidului la ieşirea din panou
Tin temperatura fluidului la intrarea în panou
Gpv densitatea de putere radiantă măsurată cu un piranometru

În funcţie de coeficientul pierderilor de căldură U şi de randamentul termic η0 specific

unei temperaturi de intrare a fluidului calorific egală cu temperatura ambiantă rezultă
randamentul termic al panoului PVT:
 η = η0 − UT * (3.4.2.2)
unde:
Tin − Ta
T* = (3.4.2.3)
G pv
Din ecuaţiile (1.38), (3.39) şi (3.40) Zondag a dedus coeficientul de pierderi de căldură, U:

mc p Tin −T ies
U= (3.4.2.3)
A Tin − Ta

Pentru validarea modelului propus în [16], Zondag a realizat măsurători în condiţii

exterioare de mediu având următoarele caracteristici

- înclinare de 45° a panoului PVT

- debit de fluid calorific de 30 l/oră
- viteze ale vântului mai mici de 2m/s
- valori ale densităţii de putere radiante mai mari de 750 W/m2
- temperaturi stabilizate (ΔT<0,2K)
- Tin = Ta

Randamentul panoului hibrid PVT determinat cu modelul lui Zondag a fost,

η0 = 70% ± 6% .
Valoarea coeficientului pierderilor de căldură U = 7,0 ± 0,8Wm−2 K −1 a fost determinată
experimental în condiţii de interioare de mediu pentru valori ale densităţii de putere radiantă mai
mici de 2W/m2, debitul de 30l/oră şi temperatura fluidului la intrare având 60°C, circuitul
fluidului calorific având sensul inversat faţă de cel obişnuit. Conform condiţiilor exterioare de
mediu, Zondag a realizat o corecţie a valorii coeficientului pierderilor de căldură şi a rezultat
U = 5,1 ± 0,8Wm −2 K −1 .

II.3.4.3. MODELUL ANALIZEI TERMICE CU APLICAREA INVARIANŢILOR

GRASSHOFF ŞI NUSSELT

Virtanen şi Heimanen au studiat în [17] un model de panou hibrid PVT alcătuit dintr-un
perete vertical opac pe care sunt amplasate module fotovoltaice la o distanţă de perete. Prin
spaţiul astfel creat a fost prevăzută ventilarea modulelor fotovoltaice. Spre deosebire de celelalte
modele prezentate până acum, în acest model Virtanen şi Heimanen au prezentat studiul
transferului termic în panoul hibrid prin combinarea efectului de ventilare naturală cu cea forţată.
Cazul ventilării naturale
Curgerea fluidului prin canalul de ventilare este dată de forţele de rezistenţă determinate
de încălzirea modulelor PV şi de diferenţa de presiune creată între imita superioară şi cea
inferioară a canalului. Deşi curgerea prin canal s-a făcut cu pierderi datorate frecării, scopul a
fost de a creşte performanţele sistemului fotovoltaic.
Figura II.3.4.3.1 prezintă schematic peretele vertical cu module fotovoltaice – secţiune
transversală.
 Fig.II.3.4.3.1. Reprezentare schematică a peretelui vertical cu module fotovoltaice – secţiune
transversală

Cazul ventilării naturale combinate cu cea forţată

Acest caz a fost studiat cu scopul încălzirii interiorului clădirii.
În ambele cazuri, Virtanen şi Heimanen au verificat corelaţia între fluxul de căldură
măsurat şi fluxul de căldură calculat.
Relaţia fluxului de căldură măsurat prezentată de Virtanen şi Heimanen în [17] este:

•
Qmas = qmas c p (υ o − υ i ) (3.4.3.1)

Pentru determinarea fluxului de căldură au fost făcute înregistrări de date pentru debit,
viteza aerului, temperatura aerului şi umiditate.
Fluxul de căldură calculat a fost determinat de Virtanen şi Heimanen în [19] cu ajutorul
corelaţiei între invarianţii Grasshoff şi Nusselt pentru Re≥1500, astfel:

• • •
Q =Q conv , PV + Q conv , perete (3.4.3.2)

g ⋅ β ⋅ d 3 (υ w − υ m )
Grd ,w = (3.4.3.3.)
ν2

g ⋅ β ⋅ d 3 (υ m − υ c )
Grd ,c = (3.4.3.4)
ν2
0 ,15 −0 , 31
___ ⎡ Gr ⎤ ⎡ Gr ⎤
Nu d ,w = 1,16⎢ d 3,w ⎥ ⋅ ⎢ d3,c ⎥ (3.4.3.5)
⎣ Re d ⎦ ⎣ Re d ⎦

0 , 26 −037
___ ⎡ Gr ⎤ ⎡ Gr ⎤
Nu d ,c = 1,92 ⎢ d 3,w ⎥ ⋅ ⎢ d3,c ⎥ (3.4.3.6)
⎣ Re d ⎦ ⎣ Re d ⎦
Pentru Re = 2000, viteza vântului w=0,53m/s şi un debit de aer qv=0,04m3/h a rezultat,
conform relaţiilor propuse de Virtanen şi Heimanen, o diferenţă procentuală de 13 % între
fluxul de căldură calculat şi cel măsurat. Această diferenţă a fost generată de curgerea
neuniformă şi de temperatura neuniformă de-a lungul canalului.

Notaţii:
d lăţimea canalului
 qm viteză masică de curgere (kg/s)
qv debit de curgere (dm3/s)
w viteza aerului în canal (m/s)
β coeficient de dilatare termică (1/K)
ν viscozitate cinematică (m2/s)
υo temperatura aerului la intrarea în canal
υi temperatura aerului la ieşirea din canal
Caracteristicile dimensionale ale canalului de ventilare au fost: d=0,056m, H/d =22,7m,
B/d =24,3m
Un model asemănător celui propus de Virtanen şi Heimanen a fost analizat de
Tripanagnostopoulos în [18], dar cu o particularitate: canalul de curgere are în centru o foaie
metalică, poziţionată paralel cu direcţia de curgere.
Deoarece realizarea unui astfel de canal de ventilare duce la creşterea costurilor de investiţie,
aceasta trebuie acoperită prin creşterea randamentului electric şi termic a sistemului hibrid PVT.
Figura II.3.4.3.2 prezintă schematic secţiunea canalului de curgere conform modelului sugerat de
Tripanagnostopoulos.

Fig.II.3.4.3.2 Schiţa modelului PVT cu încălzire îmbunătăţită – secţiune

Conform analizei modelului PVT, Tripanagnostopoulos a concluzionat în [18] următoarele:

ƒ Eficienţa sistemului hibrid depinde în mare măsură de debitul de curgere al masei de

aer;
ƒ Ventilarea forţată este de preferat celei naturale;
ƒ În cazul răcirii cu aer modulului PV se realizează cu randament termic maxim de
35%.

II.3.4.4. MODELUL DE ANALIZĂ A CIRCUITULUI DE VENTILARE SUB FORMĂ DE

BUCLĂ

O altă metodă simplificată de proiectare a unui sistem hibrid se poate obţine printr-o
analiză simplificată a circuitului de ventilare naturală a unui panou fotovoltaic, studiu realizat de
un grup de specalişti de la University of Wales, Anglia.
Ibarahim, Marshall şi Sprat au făcut o analiză unidimensională a circuitului de ventilare
în care forţele de rezistenţă conducătoare au fost echilibrate de căderea de presiune datorate
frecării [19]. Astfel, curgerea în interiorul canalului a fost determinată de rezistenţă opusă de
aerul din interior.
În figura II.3.4.4.1 sunt prezentate schiţa circuitului de ventilare a panoului PV şi
secţiunea transversală a canalului de curgere.
Fig.II.3.4.4.1. Circuitul de ventilaţie a panoului PV, schiţă şi secţiunea transversală a canalului interior

Principalele obiective urmărite de Ibarahim în studierea acestui model au fost:

ƒ Calculul masei de curgere a aerului în cazul ventilării naturale a unui panou

fotovoltaic, pentru diferite valori ale căldurii determinate de variaţia diurnă a radiaţiei
solare şi pentru diferite înclinări ale panoului PV (0°, 30°, 45°, 60°şi 90°);
ƒ Analiza factorilor de frecare care influenţează regimul de curgere.

Ca şi în cazul studiilor realizate de Bente Engsig privind ventilarea panourilor PV

integrate în acoperişul halei de asamblare din Sarnen Valley, Ibarahim, Marshall şi Sprat au
considerat că masa de fluid are viteză constantă în toate punctele circuitului de ventilare.
Pentru calculul masei de aer au fost considerate următoarele condiţii:
ƒ Viteza masei de aer este constantă;
ƒ Căderea de presiune datorate frecării echilibrează forţele de rezistenţă determinate de
modificarea densităţii aerului şi deci a temperaturii;
ƒ Proprietăţile fluidului de transport au fost considerate constante cu excepţia termenului
frecării din ecuaţia momentului;

Ibarahim, Marshall şi Sprat au considerat în [19] că diferenţa de presiune de-a lungul

circuitului este egală cu zero.

∫υ ΔP = 0
c
(3.4.4.1)

dar, diferenţa de presiune este:

L
Δp = f ρU 2 (3.4.4.2)
2 Dh
unde diametrul hidraulic, Dh, este definit ca:
4A
Dh = (3.4.4.3)
P
unde:
 A aria de curgere
P perimetrul de curgere
f factor de frecare
ρ densitate
U viteză medie locală de curgere a aerului
Pentru o curgerea laminară a fluidului de-a lungul circuitului, factorul de frecare, f,
este dat de relaţia:

78,8
f = (3.4.4.5)
Re d
De asemenea, Ibarahim, Marshall şi Sprat au considerat în [19] că diferenţa de presiune
la intrarea şi ieşirea din canalul de ventilare este considerată ca fiind o contracţie bruscă respectiv
o dilatare bruscă:
ρU 2
ΔP = K f (3.4.4.6)
2

Coeficientul de debit, în regim laminar, este Kfo = 2 pentru dilatarea bruscă şi Kfi = 1,1
pentru contracţia bruscă a aerului.

Viteza medie locală la intrarea în circuit este:

m
U= (3.4.4.7)
ρA
unde: m = masa de curgere de referinţă

ΔP = ρgHβ (To − Ti ) (3.4.4.8)

1 T + Ti
unde: β = şi T = o
T 2
g acceleraţia gravitaţională
H înălţimea canalului de ventilare
β coeficient de dilatare
Ti temperatura la intrarea în canalul de ventilare
To temperatura la ieşirea din canalul de ventilare

Considerând ecuaţia căldurii, mc p (To − Ti ) = Qnet rezultă diferenţa de presiune:

ρgHβQnet
ΔP = (3.4.4.9)
mc p
 În concluzie, Ibarahim, Marshall şi Sprat au demonstrat că în cazul circuitului de
ventilare în formă de buclă forţa de rezistenţă este echilibrată de forţa de frecare opusă
sensului de curgere :

Qnet ρm 2 Lh ρm 2 fL f ρm 2
gHρβ = Kf + + (3.4.4.10)
mc p 2 Acs2 ρ 2 2 Dh ρ 2 A2 2 Dh ρ 2 A2

2 ρ 2 gHβQnet
m =
3
(3.4.4.11)
⎛K L fL ⎞
c p ⎜⎜ 2f + 2 h + 2 f ⎟⎟
⎝ Acs A Dh A Dh ⎠

În cazul în care se ţine cont şi de viteza vântului W şi de coeficientul de vânt CP atunci

ecuaţia (3.4.4.11) devine :

⎛K fL ⎞ 2 ρ 2 gHβQnet
L
(
m3 ⎜⎜ 2f + 2 h + 2 f ⎟⎟ − mρ 2 CPW 2 ) =0 (3.4.4.12)
⎝ Acs A Dh A Dh ⎠ cp

Soluţia ecuaţiei m a fost dată de rezolvarea iterativă a acesteia prin metoda Newton
Rapson.

În regim laminar de curgere lungimea hidraulică la intrarea în canal este :

Lh ≅ 0.05 Re D (3.4.4.13)

Tranziţia de la regimul laminar de curgere la regimul turbulent de curgere se face pentru

Re=3000. Pentru validarea modelului studiat Ibarahim, Marshall şi Sprat au introdus doi
parametri empirici P1 şi P2 determinaţi experimental.
 II.3.5. CONCLUZII

1. Proiectarea şi realizarea unui panou hibrid PVT necesită alegerea celui mai bun model
care respectă condiţiile de integrare şi funcţionare.

2. Dacă în unele modele fizico – matematice a fost prezentată determinarea randamentului

celulei PV ţinând cont de bilanţul de energie la nivelul celulei, în funcţie de temperaturi,
fluxuri de energie şi entropie, în alte modele a fost analizat comportamentul celulei
ţinând cont de cele trei tipuri de transfer termic, radiaţie, convecţie şi conducţie, realizate
la nivelul celulei PV.
În general, în majoritatea modelele se acordă o atenţie deosebită determinării temperaturii
celulei PV şi a coeficienţilor termici, de conducţie, radiaţie şi în special a coeficientului
de convecţie.

3. În cadrul analizei panourilor hibride, legat de procesul de ventilare a celulelor

fotovoltaice, dacă unii autori au ales cazul simplificat de ventilare naturală, alţii au
combinat ventilarea naturală în ideea determinării debitului masic de curgere sau a vitezei
medii de curgere a fluidului purtător de căldură. De asemenea, au fost urmărite analizele
realizate la nivelul panourilor hibride pentru determinarea configuraţiei optime a
canalului de ventilare (răcire) a celulelor PV cât şi pentru îmbunătăţirea procesului de
preluare a căldurii.

4. Umbrirea parţială a generatoarelor solare poate cauza pierderi mari, disproporţionate de

performanţă. Celulele umbrite sunt des implicate într-o gamă negativă de tensiuni. Dacă
nu se prevăd măsuri, cum ar fi integrarea în circuitul celulei interconectate a diodelor de
derivaţie, o situaţie de umbrire poate duce la aşa zisul defect punct fierbinte ireversibil la
celulele unde curentul este concentrat local cu mare intensitate. Aceasta conduce la
încălzirea punctului focal la temperaturi mai mari decât temperatura critică a celulelor
încapsulate ale modulelor de serie.
 II.3.6. BIBLIOGRAFIE

[1] Michael E. Ropp, Miroslav Bergovic, Ajeet Rohatgi, Richard Long, Design
Considerations for Large Roof – integrated Photovoltaic Arrays, Progress in
Photovoltaics Research and Applications, Vol. 5, 55-67 (1997)
[2] G. Notton, C. Cristofari, M. Mattei, P. Poggi, M. Muselli, Modelling of the thermal
behaviour of a PV module in view to PV/thermal application, 19th European Photovoltaic
Solar Energy Conference, 7-11 June 2004, Paris, France, 2211-2214.

[3] F. Kreith, J.F.Kreider, Mc Graw-Kill Ed., (1978)

[4] J.P.Holman, Mc Graw Hill Ed., (1992)
[5] ASHRAE, ASHRAE Handbook, (1989)
[6] W.R. Anis, R.P.Mertens, R. Van Overstraeten, 5th PV Solar Energy Conference, (1983)
520
[7] T. Schott, 6th PV Solar Energy Conference, (1985) 392
[8] A.W. Pratt, Wiley, London (1981)
[9] W.C.Mc Adams, 3rd ed., Mc Graw Hill Ed. (1954)
[10] P. Nolay, Ph. D Thesis, Ecole des Mines, Sophia –Antipolis, France, (1987)
[11] R.J. Cole, N.S. Sturrock, Building and Environment 12 (1977) 207
[12] K. Kiefer, V.U. Hoffmann, ISE, Freiburg, 1997
[13] Volker Quaschning, Rolf Hanitsch, Influence of schading on electrical parameters of
solar cells, 25th IEEE Photovoltaic Specialists Conference , Waschington DC, Maz 13 –
17, 1996
[14] H.A. Zondag, W.G.J. van Helden, Stagnation temperature in PVT collectors, Proceedings
of the conference PV in Europe - From PV Technology to Energy Solutions, 7-11
October 2002, Rome, Italy
[15] D.W. Vries, Design of a PV/Thermal Combi Panel, PhD Thesis Eindhoven University of
Technology, (1998), Eindhoven
[16] M. Bakker, H.A. Zondag, W.G.J. van Helden, Design of a dual flow photovoltaic/thermal
combi panel, Proceedings of the conference PV in Europe - From PV Technology to
Energy Solutions, 7-11 October 2002, Rome
[17] M. Virtanen, I. Heimonen, Ventilation behaviour of hybrid PV building components,
Proceedings of the 14th European Photovoltaic Solar Energy Conference, Barcelona,
Spain, 30June-4July, 1997
[18] Z. Tripanagnostopoulos, M. Bazilian, I. Zoulia, R. Battisti, "Hybrid PV/T system with
improved air extraction modification", Proceedings of the conference "PV in Europe,
Conference and Exhibition", Rome, Italy, 7-11 October 2002
[19] Zahari Ibarahim, Richard Marshall, Mark Spratt, "Simplified loop analisis for a naturally
ventilated channel heated from one side by PV elements", Proceedings of the 2nd World
Conference and Exhibition on Photovoltaic Solar Energy Conversion, 6-10 July 1998,
Vienna, Austria, p. 2605-2608
[20] M. Sandberg, J. Strobach, E.D. Dunlop, Aspects of Air Heat Flow for Roof Integrated PV
Hybrid Systems, Proceedings of the 2nd World Conference and Exhibition on
Photovoltaic Solar Energy Conversion, 6-10 July 1998, Vienna

[21] David Infield, Li Mei, Parameter estimation for ventilated PV facades,

[22] C. Mureşan, C. Ménézo, R. Vaillon, J. Virgone, R. Morlot, “Accurate model of heat
transfer in PV modules”, Proceedings of the conference PV in Europe - From PV
Technology to Energy Solutions, 7-11 October 2002, Rome, Italy, p.737-740
[23] K. Schmidt, D. J. Patterson, J. Sachau, “Performance optimization of a PV-hybrid system
using computer simulation”, Proceedings of 2nd World Conference and Exhibition on
Photovoltaic Solar Energy Conversion, 6-10 July, 1998, Vienna, Austria, p.3280-3283
[24] P. Affolter, A. Haller, D. Ruoss, P. Toggweiler, “A new generation of hybrid solar
collectors. Absorbtion and high temperature behaviour evaluation of amorphous
modules”, Proceedings of the 16th European Photovoltaic Solar Energy Conference, 1-5
May 2000, Glasgow, UK, p.2352-2355
[25] Miroslav Bosanac, Ivan Katic, Erik Scheldon, “Verification of an improved transys
simulation model for PV – array performance prediction”, Proceedings of the 16th
European Photovoltaic Solar Energy Conference, 1-5 May, Glasgow, UK, p.2323-1326
[26] Martin Green, “Efficiency limits for photovoltaic solar energy conversion”, Proceedings
of the conference PV in Europe – From PV Technology to Energy Solutions”, 7-11
October 2002, Rome, Italy, p.9-14
[27] F. Serrano – Casares, A. M. Mateos-Medina, “Study of a photovoltaic – thermal hybrid
system”, Proceedings of the 16th European Photovoltaic Solar Energy Conference, 1-5
May 2000, Glasgow, UK, p.2665-2668
[28] S. Schroer, S. Krauter, R.G. Araújo, R. Hanitsch, S. Krauter, M. J. Salhi, C. Triebel, R.
Lemoine, “Hybrid thermal insulating PV façade elements”, Proceedings of the 2nd World
Conference and Exhibition on Photovoltaic Solar Energy Conversion, 6-10 July 1998,
Vienna, Austria, p.2591-2593
[29] E. Klugmann, E. Radziemska, W. M. Lewandowski, “Influence of temperature on
conversion efficiency of a solar module working in photovoltaic PV/T integrated
system”, Proceedings of the 16th European Photovoltaic Solar Energy Conference, 1-5
Maz 2000, Glasgow, UK, p.2591-2594
[30] U. Eicker, G. Hoefker, P. Seeberger, V. Fux, D. Infield, Building integration of PV and
solar air heaters for optimised heat and electricity production, Proceedings of the 2nd
World Conference and Exhibition on Photovoltaic Solar Energy Conversion, 6-10 July
1998, Vienna, Austria, p.2702-2705
[31] L. Vandaele, P. Wouters, J.J. Bloem, W.J. Zaaiman, Combined heat and power from
hybrid photovoltaic building integrated components:results from overall performance
assesment, Proceedings of the 2nd World Conference and Exhibition on Photovoltaic
Solar Energy Conversion, 6-10 July 1998, Vienna, Austria, p.2698-2701
[32] R. Versluis, H.A.L. van Dijk, PV-HYBRID-PAS. Results of thermal performance
assessment, Proceedings of the 2nd World Conference and Exhibition on Photovoltaic
Solar Energy Conversion, 6-10 July 1998, Vienna, Austria, p.2698-2701
[33] Peter Wouters, Jan Demeester, Serge Martin, Luk Vandaele, Market potential for
industrial hybrid photovoltaic applications in buildings, Proceedings of the 14th European
Photovoltaic Solar Energy Conference, 30 June – 4 July, Glasgow, UK, p.1929-1932
[34] P. Affolter, A. Haller, D. Ruoss, P. Toggweiler, A new generation of hybrid solar
collectors. Absorbtion and high temperature behaviour evaluation of amorphous modules,
 Proceedings of the 14th European Photovoltaic Solar Energy Conference, 30 June – 4
July, Glasgow, UK, p.2352-2355
[35] Tobias Häusler, Harald Rogaß, Latent heat storage on photovoltaics, Proceedings of the
16th European Photovoltaic Solar Energy Conference, 1-5 May, Glasgow, UK, p.2265-
2267
[36] A.A. Hegazy, Energy Convers. Manag. 41 (2000) 861
[37] A.D.Jones, C. P. Underwood, Solar Energy 70 (4) (2001) 349
[38] N. Olariu, F. Ispas, A. Ivan, D. Let, G. Mantescu, E. Vaduva, L. Olteanu. Testing Results
of the First Romanian BIPV Application. Proceeding of the 19th European Photovoltaic
Solar Energy Conference, 7-11 June 2004, Paris, France
[39] N. Olariu, E. Lakatos, G. Mantescu, E. Vaduva, F. Ispas, L. Olteanu & D. Let, Thermal
analysis of the building integrated PV generator
 II.4. MODELAREA ŞI SIMULAREA PROCESULUI DE
GESTIUNE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN REŢELE DE JOASĂ
TENSIUNE CU PRODUCERE DISTRIBUITĂ

II.4.1. REGIMURILE DE FUNCŢIONARE A SISTEMELOR

ELECTROENERGETICE (ÎN CONFORMITATE CU [1])

Prin noţiunea de regim se înţelege o stare caracteristică a unui sistem electroenergetic

determinată de anumite mărimi electrice variabile, ca de exemplu, puterile active şi reactive,
curenţii în linii şi transformatoare, valoarea tensiunilor în noduri, frecvenţa, etc. mărimi
denumite, în mod curent indicatori de stare sau parametrii regimului.
a) Regimul staţionar – valorile efective ale mărimilor electrice şi a celor mecanice se
păstrează constante în timp, sau se manifestă variaţii lente ale sarcinilor.

b) Regimul nestaţionar lent – valorile efective ale mărimilor electrice şi mecanice suferă
variaţii lente în timp

c) Regimul nestaţionar rapid – numit şi tranzitoriu; valorile momentane ale mărimilor

electrice se modifică rapid în timp şi spaţiu. Este prezent la trecerea dintr-un regim
staţionar în alt regim staţionar

d) Regimul simetric – afectează în mod identic cele 3 faze ale reţelei electroenergetice

e) Regimul normal – caracterizat prin valori normale ale indicatorilor de calitate a energiei
electrice. Corespunde intenţiei operatorului sau a sistemelor de protecţie şi automatizare.
În acest regim se urmăreşte optimizarea sistemului electroenergetic

f) Regimul de avarie – unul sau mai multe elemente ale reţelei sunt scoase din funcţiune iar
parametrii de calitate a energiei electrice au valori diferite de cele normale în mai multe
puncte.
 II.4.2. SCHEME ALE REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
(DUPĂ [1])

La joasă tensiune, energia electrică se distribuie consumatorilor printr-o reţea de 380/220V,

alimentată dintr-o reţea de medie tensiune de 20, 10 sau 6kV prin intermediul transformatoarelor
din posturile de transformare.

II.4.2.A) SCHEMA DE TIP RADIAL

Utilizată atât în reţelele urbane cât şi industriale. Este alcătuită dintr-o serie de linii de distribuţie
(fig. II.4.2.1) alimentate de la barele de joasă tensiune ale unui post de transformare (PT). La
aceste linii se racordează direct consumatorii. Protecţia circuitelor este asigurată prin siguranţe
fuzibile montate pe liniile principale (S1), pe derivaţiile acestor linii (S2) şi pe racordurile la
consumatori (S3). Siguranţele trebuie astfel calibrate astfel încât protecţia să fie selectivă, adică
alegerea curenţilor nominali ai sigurantelor se face în ordine descrescătoare, pe măsura depărtării
de sursa de alimentare.
În distribuţia industrială schema radială simplă este utilizată frecvent pentru alimentarea unor
receptoare cu grad mare de dispersare.

Fig. II.4.2.1. Schema radială de distribuţie urbană

Schema radială poate avea una sau mai multe trepte. În schema radială simplă, reprezentată în fig
II.4.2.2 se remarcă tabloul general (TG), tablourile principale (TP) şi tablourile secundare (TS).
Receptoarele de puteri importante (motoare) sunt alimentate direct de pe barele de joasa tensiune
ale posturilor de transformare (PT). Comparând schemele radiale din figurile II.4.2.1. si II.4.2.2
se remarcă faptul că în cazul distribuţiei urbane liniile radiale alimentează consumatori (blocuri,
clădiri administrative, mici ateliere, etc., în timp ce în distribuţia industrială linia radială
alimentează un receptor sau mai multe, grupate în tablouri de distribuţie.
Linia care alimentează un receptor se numeşte circuit iar cea care alimentează un grup de
receptoare se numeşte coloană.
 Fig. II.4.2.2. Schema radială simplă de distribuţie industrială
Datorită simplităţii schemei, exploatarea reţelelor radiale este uşoară, în schimb gradul de
siguranţă în alimentarea consumatorilor este redus. Arderea unei siguranţe de pe o linie
principală (S1) sau de pe o coloană, face ca toate receptoarele situate în aval de acea siguranţă să
fie scoase din funcţiune. Din acest motiv reţelele radiale simple pot fi utilizate numai pentru
receptoare din categoria a III-a.
Pentru alimentarea receptoarelor din categoria I-a, se poate utiliza schema radială dublă (fig.
II.4.2.3), care asigură două căi distincte până la tabloul de alimentare ale acestor receptoare.
Trecerea de pe alimentarea de bază pe cea de rezervă se face prin automatica de reţea AAR
(aclanşarea automatică a rezervei), şi constă în închiderea întreruptorului automat aferent acestei
automatizări atunci când, în urma unei avarii, alimentarea de bază este scoasă din funcţiune de
către protecţii.

Fig. II.4.2.3. Schema radială cu rezervă pentru distribuţie industrială

Trebuie specificat faptul că în reţelele radiale, instalaţiile de protecţie şi automatizare sunt simple
şi mai eficiente; în schimb, în reţelele industriale este necesar un ansamblu complex de
echipamente şi materiale pentru că fiecare consumator are circuitul propriu de conexiune.
II.4.2.B) SCHEMA DE TIP MAGISTRALĂ
Utilizându-se pentru alimentarea receptoarelor cu puteri mai mici, puţin dispersate şi aflate
aproximativ pe aceeaşi direcţie, aduce avantaj în cazul utilizării magistralelor din bare
conductoare (numite linii principale) la care sunt conectate direct receptoarele sau grupele de
receptoare. Acest avantaj constă efectiv în reducerea investiţiilor datorită numărului mic de
cabluri.
Dezavantajul major constă în faptul că o avarie a unui sector de magistrală conduce la
întreruperea funcţionării tuturor receptoarelor, în cazul existenţei unei linii principale simple (fig.
II.4.2.4), iar numai după izolarea defectului, pot fi alimentaţi doar o parte din consumatori (cei
din amonte sau aval de defect, în funcţie de locul punctului de transformare – PT). Din acest
motiv, în schema de tip magistrală cu linie principală simplă, se alimentează doar consumatorii
din categoria a III-a. Totuşi, acest dezavantaj poate fi remediat parţial dacă se realizează
conexiuni suplimentare între ramuri, practic realizându-se bucle de reţea. O soluţie mai bună
constă în utilizarea magistralelor duble, de asemenea cu AAR astfel ca receptoarele din categoria
I şi II să poată fi alimentate. Diferenţa este că la cele din categoria a II-a reaclanşarea nu este
automată, ci manuală (conectarea pe magistrala de rezervă).

Fig. II.4.2.4. Schema de reţea tip magistrală cu linie principală simplă

II.4.2.C) SCHEMA DE REŢEA BUCLATĂ

Atât pentru a creşte siguranţa în funcţionare dar şi pentru diminuarea pierderilor de putere dar
bineînţeles cu investiţii mai costisitoare, se recurge la realizarea reţelelor buclate. Acestea se
utilizează atât în mediul industrial cât şi în cel urban. În aceste scheme buclele se realizează fie
de la acelaşi post de transformare (PT), fie de la 2 PT, astfel încât fiecare tronson de linie este
alimentat din ambele capete. O schemă de reţea complex buclată dar varianta cea mai simplă,
fără AAR, este prezentată în figura II.4.2.5. Se observă că orice consumator primeşte energie din
două direcţii şi cunoscându-se faptul că energia electrică se consumă în sarcinile cele mai
apropiate de sursă, pierderile pe linii scad semnificativ.
 Fig. II.4.2.4. Schema de reţea complex buclată simplă, fără AAR

II.4.3. MODELAREA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE

CU PRODUCERE DISTRIBUITĂ

După structurile prezentate la paragraful anterior, aici se va dezvolta un model de reţea electrică,
definit printr-un circuit electric echivalent şi un sistem de ecuaţii liniare, considerând un set de
ipoteze după [2]. Modelarea fiind destinată în special reţelelor cu consumatori casnici, structura
aleasă este de tip magistrală simplă. De asemenea s-a considerat circuitul pentru o singura fază,
în cadrul acestor tipuri de consumatori monofazaţi fiind foarte rar conectate receptoare trifazate,
iar generatoarele tot monofazate de mică putere. Rezultatele pot fi aplicate cu uşurinţă pentru
oricare din faze, simulările putând fi făcute individual.
În cadul acestui proiect s-a studiat integrarea doar a sistemelor fotovoltaice în reţea, fiind
generatoarele cu o caracteristică de ieşire foarte variabilă în timp (de la zi la noapte) şi mai ales
datorită neconcordanţei momentelor de producere maximă cu momentele de consum maxim a
receptoarelor casnice, fiind evidenţiat cu precădere acest aspect [3].
Ipoteze în modelarea funcţionării statice (steady-state):
Generatoare:
- capacitatea liniilor de distribuţie este neglijată pentru că sunt cablurile scurte şi se
lucrează cu nivelul de distribuţie al tensiunii
- curentul de magnetizare al transformatorului este neglijabil comparativ cu cel de sarcină
- impedanţa shunt de magnetizare a transformatorului este suficient de mare pt a fi
neglijată
- invertoarele sunt reprezentate ca noduri PQ şi modelate ca sarcini negative – puterea
reactivă injectată fiind aproape nulă se va neglija şi reprezentarea va fi doar rezistivă
Consumatori:
 - se modelează static precum consumatori de putere activă/reactivă ca funcţie de tensiune
şi frecvenţă în timp
Sistemul de ecuaţii liniare este alcătuit prin aplicarea teoremelor lui Kirchoff atât în nodurile
reţelei cât şi pe buclele acesteia. S-a lucrat în spaţiul mărimilor complexe pentru obţinerea
ecuaţiilor algebrice.
Din ipoteze invertoarele fiind impedanţe negative, la o anumită putere dată în principal de
caracteristicile radiaţiei solare pentru momentul de calcul, trebuie calculată valoarea impedanţei
fiecărui invertor în funcţie de tensiunea de la borne. Rezolvarea acestei probleme se face printr-
un proces de calcul iterativ având la bază calculul impedanţelor din valorile puterii şi a tensiunii
la borne. Algoritmul converge rapid şi va fi detaliat în paragraful II.4.4.2.
Liniile:
În sistemul electroenergetic liniile au o pondere semnificativă asupra calităţii energiei electrice şi
a pierderilor energetice. Astfel, pierderile totale având valoarea de 10-15% din puterea
generatoarelor, sunt în proporţie de 75% prezente în reţeaua de distribuţie [1]. În reţeaua de joasă
tensiune se constată pierderi de putere de 51.7% din pierderile totale numai în linii şi doar 13.8%
în transformatoare.
Modelarea liniilor s-a făcut prin elemente serie R şi L deoarece capacitatea liniilor de joasă
tensiune este neglijabilă, iar valorile luate în calcul sunt conform cu [4]: R=0.642Ω/km şi
X=0.083Ω/km. Ţinându-se cont de lungimea liniilor dintre noduri s-au multiplicat aceste valori
cu coeficienţi respectivi.

Circuitul electric echivalent

În figura II.4.3.1 este prezentat circuitul electric echivalent al reţelei cu producere distribuită,
evidenţiindu-se gradul de dispersie a generatoarelor (sistemelor PV) simbolizate prin
dreptunghiuri negre pline. S-a considerat că acest mod de dispersie poate coincide uşor cu un caz
real de alimentare a unui sat european unde gradul de prezenţă a sistemelor fotovoltaice este
foarte ridicat, astfel că aproape fiecare casă are pe acoperiş un set de module iar în punctul
comun de conectare un invertor de reţea. Desigur, există şi un consumator conectat singur în
primul nod şi un sitem fotovoltaic (PV) izolat, conectat de asemenea singur într-un nod, acesta
putând reprezenta o centrală PV de putere ceva mai mare, amplasată pe un câmp.

Fig. 2.4.3.1. Circuitul electric echivalent al modelului de reţea electrică cu producere distribuită
Generatorul de semnal cu impedanţa de sarcină înseriată modelează o înfăşurare a
transformatorului de la medie la joasă tensiune.
În anexa II.4.3 este prezentată matricea sistemului de ecuaţii ce descrie circuitul electric
echivalent al reţelei cu producere distribuită.
 II.4.4. SIMULAREA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
CU PRODUCERE DISTRIBUITĂ

Prin simulare s-au urmărit efectele producerii distribuite asupra calităţii energiei electrice.
Indicatorii de calitate urmăriţi sunt cei mai semnificativi şi anume nivelul de tensiune, valorile
reale şi imaginare ale tensiunilor şi factorul de putere în fiecare nod.
Pentru simularea modelului de reţea cu producere distribuită s-a creat o aplicaţie software în
mediul de dezvoltare Matlab. Nu s-a recurs la utilizarea unui program de rezolvare a circuitelor
electrice, cum ar fi Pspice, pentru o mai mare flexibilitate în operare şi pentru că este nevoie de o
simulare atât temporală cât şi spaţială. Aplicaţia lucrează cu variabile complexe şi calcul
matricial.

II.4.4.1. SCHEMA LOGICĂ ŞI ALGORITMUL DE SIMULARE

Aplicaţia software pentru simulare (Anexa II.4.4) are la bază două bucle repetitive imbricate una
pentru calcularea valorilor temporale şi alta pentru determinarea cu precizie a impedanţelor
invertoarelor. Aceste impedanţe, fiind greu de determinat utilizând în sistemul de ecuaţii rapoarte
P/U sau P/I ce l-ar transforma într-un sistem de ecuaţii neliniare, sunt calculate printr-o metodă
originală utilizând recursivitatea, astfel:
- cunosc puterile invertoarelor într-un moment de timp
- presupun tensiunea la bornele lor 230V
P
- calculez impedanţele, practic doar partea reală Z i = −
U
- rezolv sistemul de ecuaţii cu valorile Zi
- calculez tensiunile la bornele invertoarelor din curenţii obţinuţi prin rezolvare
- recalculez impedanţele invertoarelor (de mai multe ori)
Din câteva teste pe numărul de iteraţii am ales ca fiind suficiente 5 recalculări pentru a obţine
erori suficient de mici ca să fie neglijate. În figura II.4.4.1.a este prezentată variaţia tensiunilor în
6 noduri ale unei reţele cu invertoare reprezentate ca impedanţe negative de valori constante în
timp, dar pe măsura iteraţiilor algoritmului de recalculare. Se observă uşor faptul că diferenţele
au valori mari la primele iteraţii (albastru, verde) şi scad rapid cu acestea (metoda converge rapid
– fig. II.4.4.1.b). Fiecare grafic (albastru, roşu, negru) reprezintă variaţia erorilor pentru un
singur invertor. Pentru această estimare s-a simulat o reţea electrică cu 6 noduri şi 3 invertoare.
După a şasea iteraţie practic pentru toate invertoarele erorile de calcul sunt nule. Erorile mai mari
se constată la invertoarele mai îndepărtate de punctul de transformare explicându-se prin faptul
că influenţa liniilor este mai mare spre sfârşitul reţelei. Aceste erori au fost calculate după
Pi − S i
formula ε i = , unde Pi este puterea activă a invertorului i [W], iar S i = U i ⋅ I i este
*

Si
puterea complexă, toate calculele făcându-se numai în spaţiul numerelor complexe.
 Variatia tensiunilor in noduri pe parcursul iteratiilor in determinarea rezistentelor invertoarelor
230 0.6

0.5
220

0.4

210
0.3
tensiune [V]

200 0.2

0.1
190

180
-0.1

170 -0.2
1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 5 6 7
noduri

a b
Fig. II.4.4.1. a) Variaţia tensiunilor în cadrul iteraţiilor de calculare a impedanţelor invertoarelor,
b) Variaţia erorilor de calcul a tensiunilor invertoarelor în funcţie de numărul iteraţiilor
Din schema logică (fig. II.4.4.2) se remarcă cele două bucle repetitive imbricate, B1 pentru
această determinare a impedanţelor invertoarelor şi B2 pentru simularea temporală. Astfel,
pentru fiecare 10 minute dintr-o zi se calculează valorile tensiunilor, curenţilor puterilor şi
factorilor de putere în fiecare nod din reţea. În total fiind 10 noduri, se lucrează cu variabile
vectoriale de câte 10 elemente care la fiecare perioadă simulată se adaugă în formă matriceală.
Fiecare matrice are pe linii valorile pentru momentele de timp şi pe coloane valorile pentru
nodurile reţelei. Deci fiecare variabilă de tip matrice are 6x24=144 de linii şi 10 coloane.
Aplicaţia are funcţia de salvare a tuturor datelor rezultate din simulare în fişiere de tip Excel
pentru a putea fi uşor prelucrate ulterior, exploatând astfel şi facilităţile de calcul şi afişare sub
diferite forme, a mediului Microsoft Excel. Desigur, unul din avantajele acestui export este acela
al simulării pe diferite zile şi trasarea graficelor pe săptămâni, luni, ani.
Fig. II.4.4.2. Schema logică a aplicaţiei pentru simularea reţelei electrice cu producere distribuită
II.4.4.2. DATELE DE INTRARE
Datele de intrare primare sunt cele referitoare la dimensiunile şi alcătuirea reţelei. Aceasta
însemnând că după ce s-a stabilit structura fizică, s-au calculat impedanţele liniilor dintre noduri
după ipotezele descrise în II.4.3. Astfel, în tabelul 1 sunt date valorile pentru lungimile şi
impedanţele liniilor simulate.
X
R X R calculat
nr linie l [km] calculat
[ohm/km] [ohm/km] [ohm]
[ohm]
1 0.35 0.642 0.083 0.2247 0.02905
2 0.18 0.642 0.083 0.11556 0.01494
3 0.14 0.642 0.083 0.08988 0.01162
4 0.9 0.642 0.083 0.5778 0.0747
5 0.85 0.642 0.083 0.5457 0.07055
6 0.25 0.642 0.083 0.1605 0.02075
7 0.1 0.642 0.083 0.0642 0.0083
8 0.3 0.642 0.083 0.1926 0.0249
9 0.15 0.642 0.083 0.0963 0.01245
Tabelul 1. Valorile parametrilor liniilor reţelei electrice simulate
Valorile puterilor celor 8 invertoare integrate în reţea sunt preluate dintr-un fişier cu înregistrări
la intervale de 10 minute (anexa II.4.1). S-a recurs la utilizarea unor date de putere achiziţionate
printr-un sistem dedicat din cadrul Amfiteatrului Solar al Universităţii Valahia Târgovişte,
pentru a putea apropia rezultatele simulării de situaţiile reale. Această centrală fotovoltaică are 8
şiruri de module PV cu 8 invertoare de reţea monofazate de puteri nominale între 700W şi
2500W (tabelul 2) şi un sistem de achiziţie de date Sunny Data Control care înmagazinează atât
puterile debitate de fiecare invertor în reţea cât şi nivelul radiaţiei solare în aceleaşi momente de
timp. Cu acest sistem s-au făcut simulări pentru diferite zile din an, distribuite uniform pe
anotimpuri pentru a observa toate nivelurile efectelor producerii distribuite şi când sunt acestea
semnificative. Desigur, în program după preluarea datelor din fişier apare un fragment de filtrare
a acestor date. Filtrarea constă în înlocuirea puterilor nule din perioada nopţilor cu puteri de
0.001W, pentru a evita împărţirea la zero în cadrul calculelor impedanţelor. O altă filtrare se face
asupra valorilor radiaţiei solare care, din erori de citire ale controlerului, pe timpul nopţii mai are
valori negative ce sunt înlocuite cu zero.
Putere Nr. Putere PV
Nr.
Tip nominală module de vârf
invertor
[W] în şir [W]
1 SMA SB700 700 6 864
2 SMA SB700 700 5 720
3 SMA SB2500 2500 22 3168
4 SMA SB700 700 5 720
5 SMA SB2000 2000 18 2592
6 SMA SB1100E 1100 24 960
7 SMA SB700 700 5 720
8 SMA SB700 700 4 576
Tabelul 2. Valorile puterilor nominale ale invertoarelor integrate în reţea şi a puterilor modulelor PV

Alte date de intrare sunt impedanţele consumatorilor. Consumatorii au fost modelaţi ca circuite
R-X paralel unde X este reactanţă capacitivă sau inductivă. Puterile P şi Q pentru fiecare
consumator sunt luate tot dintr-un fişier Excel în care s-a modelat o curbă de sarcină generală
după un anumit profil de consum casnic. S-a considerat un consum permanent de 0.1 din puterea
nominală ca fiind reprezentat de aparatele electrocasnice gen frigidere, congelatoare, combine
frigorifice, sistemul de alarmă, lumini permanente, aparatura în stare de veghe, peste care s-a
adăugat un consum estimat după perioada din zi. Astfel, în figura II.4.4.3 este trasat graficul de
consum pentru o zi, reprezentând puterea relativă la puterea nominală instalată. După această
curbă de sarcină generală se calculează curbele de puteri active şi reactive pentru fiecare
consumator înmulţind fiecare valoare relativă cu puterea activă nominală şi cea reactivă
nominală atribuită fiecărui consumator. În anexa II.4.2 sunt furnizate sub formă de tabel toate
aceste valori momentane pentru consumatori.
În program, după ce se citesc puterile active şi reactive pentru fiecare consumator în fiecare
moment de timp, se calculează impedanţele echivalente R-X după formulele:
2 2
U U R⋅ j⋅ X
R= ;X = ;Z =
P Q R+ j⋅X
1.2

1
Putere [% din Pn]

0.8

0.6

0.4

0.2

0
0:00 2:24 4:48 7:12 9:36 12:00 14:24 16:48 19:12 21:36 0:00

Timp

Fig. II.4.4.3. Curba de sarcină generală atribuită consumatorilor

II.4.4.3. REZULTATE OBŢINUTE ŞI CONCLUZII

Pentru simulare s-au utilizat datele achiziţionate într-o zi de vară, 25 august, prezentate în anexa
II.4.1, şi s-au realizat două tipuri de simulări. Simularea variaţiei temporale a tensiunilor şi a
factorilor de putere şi simularea variaţiei spaţiale a acestora în anumite condiţii extreme.
În figura II.4.4.4 este reprezentată radiaţia solară din ziua respectivă, măsurată în planul
modulelor PV cu o celulă ESTI etalon. După cum se observă, a fost o zi cu un potenţial solar bun
şi cu scurte momente de innourare în perioada amiezi. Această abatere de la ziua complet senină,
este de bun augur în simularea unor condiţii frecvent întâlnite pe majoritatea teritoriului ţării
noastre.
Graficul puterilor invertoarelor nu se mai prezintă aici, fiind ca alură asemănător cu cel al
radiaţiei, iar ca valori sunt prezentate în anexa II.4.1.
 1000

900

800

Radiatia solara [W/m2]

700

600

500

400

300

200

100

0
0 20 40 60 80 100 120 140

Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.4. Curba de radiaţie solară din ziua preluării datelor pentru puterile invertoarelor integrate în reţea

Cel mai important indicator obţinut în simulare şi luat în calcul predominant pentru procesul de
gestiune energetică, este tensiunea efectivă în fiecare nod. În figura II.4.4.5 este prezentată
variaţia temporală a tensiunilor efective din fiecare nod al reţelei în cursul total al zilei. În toate
graficele temporale s-au folosit codificarea prin culori astfel:
Uret – negru – tensiunea la punctul de transformare
Uc1 – turcuaz – tensiunea la bornele consumatorului 1
Uc2 – albastru – tensiunea la bornele consumatorului 2
Uc3 – verde – tensiunea la bornele consumatorului 3
Ui3 – roşu – tensiunea la bornele invertorului 3
Uc4 – roz – tensiunea la bornele consumatorului 4
Uc5 – galben – tensiunea la bornele consumatorului 5
Uc6 – negru – tensiunea la bornele consumatorului 6
Uc7 – albastru – tensiunea la bornele consumatorului 7
Uc8 – roz – tensiunea la bornele consumatorului 8
Observaţia cea mai importantă rezultată din acest grafic conduce la necesitatea inevitabilă de
control al energiei electrice prin utilizarea elementelor de stocaj. În mijlocul zilei, ora 12:30 se
contată o creştere peste limita admisă de standard a tensiunii efective (255V pentru
comsumatorul 8), iar seara la ora de vârf, 20:10, o scădere de asemenea sub limita inferioară
(181.5V pentru consumatorul 8). Totodată, decizia alegerii punctului de conectare a sistemului
de stocaj este ajutată tot din acest grafic, observându-se că cele mai mari variaţii sunt prezente
spre capătul de sfârşit al reţelei, în apropierea consumatorilor 6, 7, 8. Ca o altă concluzie,
creşterea puterii generate prin suplimentarea cu module PV la sistemele 6, 7, 8, nu conduce la o
soluţionare datorită neconcordanţei momentelor de producere maximă cu cele de consum
maxim. Din acest motiv, creşterea integrării sistemelor PV în reţelele de joasă tensiune aduce
probleme tehnice dispecerilor locali.
Spre comparaţie, în fig. II.4.4.6 sunt reprezentate tensiunile efective din aceleaşi noduri, dar fără
producere distribuită. Simularea a fost făcută considerând puterea debitată de invertoare ca fiind
nulă pe întreaga perioadă a zilei. Se constată că nu mai există supratensiuni pentru consumatorii
6, 7 şi 8, dar scăderea sub limita normală a tensiunii în orele de vârf (20:10), este în continuare
prezentă. Pentru remedierea acestui efect fără injectarea de putere în respectivele momente, se
poate recurge la conectarea capătului de reţea la alt punct de transformare, lucru care necesită
investiţii mult mai mari decât pentru sistemele fotovoltaice şi fără câştigul din energia verde
produsă.Totodată, consumatorii 1-5 sunt avantajaţi de producerea distribuită în ceea ce priveşte
nivelul de tensiune.
 260

250

Tensiunile efective in noduri [V]

240

230

220

210

200

190

180
0 20 40 60 80 100 120 140
Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.5. Curbele de variaţie temporală a tensiunilor efective în condiţii de producere distribuită

260

250
Tensiunile efective in noduri [V]

240

230

220

210

200

190

180
0 20 40 60 80 100 120 140
Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.6. Curbele de variaţie temporală a tensiunilor efective fără producere distribuită

Influenţa producerii distribuite asupra balansului putere activă – putere reactivă este pe locul al
doilea ca importanţă, aceasta pentru că influenţa cea mai puternică o are profilul consumatorilor.
Ce-i drept, invertoarele, debitând numai putere activă, îmbunătăţesc într-o anumită măsură
factorul de calitate. În figura II.4.4.7 a şi b sunt prezentate variaţiile valorilor reale ale tensiunilor
în nodurile reţelei cu producere distribuită (a) şi fără producere (b), iar în figura II.4.4.8 a şi b
sunt valorile imaginare ale acestora.
260 260
Tensiunile (valorile reale) in noduri [V]

250 250
Tensiunile (valorile reale) in noduri [V]

240 240

230 230

220 220

210 210

200 200

190 190

180 180
0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140

Timpul in esantioane de 10 min Timpul in esantioane de 10 min

 Fig. II.4.4.7. Curbele de variaţie temporală a valorilor reale ale tensiunilor efective
a) cu producere distribuită, b) fără producere distribuită

26 26

Tensiunile (valorile imaginare) in noduri [V]

24 24
Tensiunile (valori imaginare) in noduri [V]

22 22

20 20

18 18

16 16

14 14

12 12

10 10

8 8

6 6

4 4

2 2

0 0
0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140
Timpul in esantioane de 10 min
Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.8. Curbele de variaţie temporală a valorilor imaginare ale tensiunilor efective
a) cu producere distribuită, b) fără producere distribuită

Factorul de putere (fig. II.4.4.9) în nodurile reţelei se păstrează la o valoare apropiată de cea
unitară în nodurile consumatorilor, variaţiile constatate sunt foarte mici, acestea putând fi
influenţate mai mult de generatoarele inductive sau masinile sincrone dar în acest studiu n-au
fost integrate. Ceea ce este important, din graficul tensiunii la punctul de transformare se observă
un factor de putere negativ în perioada cu producere maximă. După formula de calcul,

kr =
re S ret ( ) , unde S = Pret + jQret este puterea complexă a reţelei,
ret
S ret

se observă că partea reală adică puterea activă este cea care dă semnul minus factorului de
putere. Aceasta înseamnă că pe durata acelei perioade puterea generată de invertoare este mai
mare decât cea consumată de receptoare şi conduce la inversarea fluxului de putere. Modificarea
sensului curentului conduce la debitarea de putere în medie tensiune.

0.8

0.6
Factorul de putere in noduri

0.4

0.2

-0.2

-0.4

-0.6

-0.8

-1
0 20 40 60 80 100 120 140

Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.9. Factorul de putere în nodurile reţelei, cel mai evidenţiat (cu negru) la punctul de transformare
Acest fenomen se observă mai bine din graficele curentului Ig1 (fig. II.4.4.10 a), care a fost
considerat în calcul cu sensul de intrare în reţea, iar în perioada de timp 9:50-15:20 se observă că
valoarea reală a acestuia este negativă reprezentată cu roşu, cu albastru fiind reprezentată
valoarea absolută. Din figura II.4.4.10.b se observă variaţia temporală a fazei acestui curent,
curbă din care rezultă mai bine schimbarea de flux energetic în sistem.

50 180
160
40 140

Unghiul de faza al curentului Ig1 [grade]

120
30
100
valoarea absoluta - albastru

80
valoarea reala - rosu

20
60
Curentul Ig1

10 40
20
0 0
-20
-10 -40
-60
-20
-80
-100
-30
-120
-40 -140
-160
-50 -180
0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140
Timpul in esantioane de 10 min Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.10. Variaţia valorii efective a curentului ce iese din PT (a) şi unghiul de fază al acestuia (b)

Puterea activă a reţelei este de asemenea împărţită în cele 2 cadrane, având valori negative între
9:50 şi 15:20 (fig. II.4.4.11), şi se constată că de-a lungul perioadei de simulare există 4 puncte
în care puterea activă este nulă chiar dacă există consum permanent în reţea, deci şi în aceste
momente. Cele patru puncte reprezintă momentele în care s-a realizat echilibrul putere generată
= putere consumată. În mod ideal ar trebui ca pe întreaga perioadă să fie realizat acest echilibru,
iar acesta este chiar rolul unui sistem de gestiune energetică împreună cu elemente de stocaj.

10000

9000

8000
Puterea activa a retelei la PT [W]

7000

6000

5000

4000

3000

2000

1000

-1000

-2000

-3000

-4000
0 20 40 60 80 100 120 140
Timpul in esantioane de 10 min

Fig. II.4.4.11. Curba de putere activă a reţelei cu producere distribuită

În final s-au simulat pe baza aceloraşi date de intrare, diferite condiţii de operare a reţelei cu
producere distribuită, dar şi o strategie de control al unui sistem de gestiune a energiei pentru
menţinerea cât mai exactă a echilibrului putere generată = putere consumată. Curbele de
distribuţie spaţială a tensiunii efective din nodurile reţelei (fig. II.4.4.12) au fost rezultate din
simularea condiţiilor extreme, următoare:
1) producere maximă – consum minim, ora 12:30 (roşu)
2) producere minimă – consum maxim, ora 20:10 (albastru)
 3) producere maximă – consum maxim, ora 15:10 (verde)
4) producere minimă – consum minim, ora 0:00 (negru)
5) producere maximă – consum maxim, în modul controlat de sistemul de gestiune (verde închis marcat)

După cum se observă, tensiunea spre capătul reţelei este foarte mult influenţată de consum şi
producere. În momentele de consum redus adică doar consumul permanent luat în calcul, şi
producere nulă, între orele 0:00-6:00, nu se constată o variaţie semnificativă a distribuţiei
spaţiale de tensiune pe nodurile reţelei.
Stocând energia produsă de sistemele fotovoltaice şi consumând-o pe timpul serii la orele de
vârf, se constată o nivelare foarte bună a curbei de distribuţie a tensiunii, reprezentată în fig.
II.4.4.12 cu verde închis, marcat. În acest mod, pe toată lungimea reţelei se asigură o bună
calitate a energiei electrice fără investiţii suplimentare în structuri complexe cu mai multe puncte
de transformare sau cu bucle, etc.

260
Tensiunile efective in diferite momente extreme [V]

250

240

230

220

210

200

190

180
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Nodurile retelei

Fig. II.4.4.12. Curbele de distribuţie spaţială a tensiunii efective la nodurile reţelei în condiţii extreme
 II.4.5. CONCLUZII

La începutul capitolului s-au prezentat diferite soluţii de alcătuire a reţelelor de distribuţie de

joasă tensiune cu scopul de a asigura o mai bună calitate a energiei electrice dar şi pentru a
menţine o mai bună siguranţă în funcţionare (imunitate la avarii). Producerea de energie electrică
din surse distribuite, poate satisface de asemenea aceste cerinţe de calitate, numai în cazul
existenţei unui sistem de gestiune a energiei produse şi a celei consumate. Un astfel de sistem
trebuie să utilizeze elementele de stocaj pentru realizarea echilibrului între puterea generată şi
cea consumată. Referitor la elementele de stocaj, în ultimul timp se pune din ce în ce mai mult
accent pe stocajul extern în hidrogen combinat cu pilele de combustie.
Modelarea şi simularea au fost făcute pe un caz mai deosebit, puţin dus la extrem special pentru
a evidenţia mai bine efectele producerii distribuite. Reţeaua a fost aleasă foarte lungă,
consumatorii foarte bine dispersaţi şi conectată la punctul de transformare doar la un singur
capăt.
Soluţia tehnică pentru menţinerea cerinţelor de calitate a energiei electrice utilizând scheme de
conectare cu puncte de transformare multiple devine mai puţin utilizată pe zi ce trece din motive
economice (investiţii mari), iar concluzia este că sistemele de gestiune a energiei electrice
câştigă din ce în ce mai multă încredere odată cu dezvoltarea echipamentelor şi tehnicilor de
control pe joasă tensiune.
Pe de altă parte existenţa producerii distribuite cu elemente de stocaj poate asigura o funcţionare
insularizată în cazul avariilor la punctul de transformare sau pe liniile de medie tensiune.
Sistemul de gestiune energetică trebuie să aibă şi funcţii de control al reţelei prin izolarea unor
avarii (scurtcircuite), iar reţeaua trebuie astfel echipată (cu întreruptoare comandate) pentru a se
putea izola astfel de defecte. Totodată, în cazul utilizării unui sistem expert pentru gestiunea
energiei, pot fi anticipate anumite deficite sau surplusuri energetice care ar conduce la
instabilitatea reţelei. Desigur acestea pot fi evitate prin oferta de energie la preţuri avantajoase în
perioadele de surplus sau invers în perioadele de deficit. Integrarea şi altor tipuri de generatoare
distribuite cum ar fi turbinele eoliene, microhidroturbinele sau centralele combinate
(electricitate-căldură), pot uniformiza curbele de sarcină şi pot asigura o mai bună siguranţă în
funcţionare sau/şi o perioadă mai lungă de operare în regim insularizat.
Ca o altă concluzie importantă, desprinsă din simulare este faptul că o creştere a numărului de
generatoare distribuite fătă existenţa unui sistem de gestiune energetică, conduce şi la inversarea
fluxului de energie, mai exact debitarea energiei în reţeaua de medie tensiune. În acest caz,
reţeaua de distribuţie poate fi considerată ca un element de stocaj infinit deşi în aceste condiţii
liniile trebuie să suporte acest surplus pentru a nu se ajunge la supratensiuni pe tronsoanele
intermediare. Conform acestor studii, s-a ajuns la concluzia că se pot dezvolta arhitecturi de
reţele cât mai diverse, nu doar cele prezentate la II.4.2, pentru a putea ca reţeaua de distribuţie să
fie un element de stocaj extern infinit fără efecte secundare. În prezent acest subiect este tratat
foarte mult de către institutele şi laboratoarele de cercetare din Europa de Vest.
 II.4.6. BIBLIOGRAFIE

[1] Dan Călin PETER – Instalaţii de distribuţie a energiei electrice, Editura MEDIAMIRA Cluj-
Napoca, 2000
[2] Vu Van Thong, Johan Driesen, Ronnie Belmans – Power quality and voltage stability of
distribution system with distributed energy resources, International Journal of Distributed Energy
Resources 2005
[3] Hermann Laukamp, Malte Thoma, Tim Meyer, Thomas Erge – Impact of a Large Capacity
of Distributed PV Production on the Low Voltage Grid, Proceedings of 19th European
Photovoltaic Solar Energy Conference, pag. 2808-2812
[4] Alfred Engler – Applicability of Droops in Low Voltage Grids, International Journal of
Distributed Energy Resources 2005
Anexa II.4.1
Tabel cu valorile de putere a invertoarelor integrate în reţea, în ziua de 25 august 2001
Radiatia
Data si ora / putere
solara
invertoare
[W/m2]
S2 700 S4 700 S8 1100 S5 700 S6 2000 S7 2500 S3 700 S1 700
25.08.2001 00:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 00:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 00:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 00:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 00:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 00:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 01:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 02:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 03:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 04:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 05:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 06:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -63,37
25.08.2001 07:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -72,94
25.08.2001 07:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -56,21
25.08.2001 07:20:00 0 0 0 0 1 4 0 0 -47,59
25.08.2001 07:30:00 0 0 1 0 5 25 0 0 -48,74
25.08.2001 07:40:00 0 0 2 0 16 37 0 0 -39,14
25.08.2001 07:50:00 0 0 4 0 24 49 0 0 -39,68
25.08.2001 08:00:00 1 0 9 0 51 74 0 0 -27,51
25.08.2001 08:10:00 3 1 22 1 88 108 0 2 -13,25
25.08.2001 08:20:00 4 1 26 1 97 120 0 2 -9,27
25.08.2001 08:30:00 8 2 31 3 116 144 1 4 -0,09
25.08.2001 08:40:00 13 4 45 5 141 178 3 6 14,62
25.08.2001 08:50:00 27 12 77 14 193 250 11 14 34,82
25.08.2001 09:00:00 26 12 84 15 195 249 11 14 41,25
25.08.2001 09:10:00 13 4 54 6 148 183 4 6 6,63
25.08.2001 09:20:00 21 8 84 10 183 232 7 9 32,02
25.08.2001 09:30:00 27 14 127 17 231 278 13 14 63,68
25.08.2001 09:40:00 34 18 154 20 271 308 19 18 87,05
25.08.2001 09:50:00 41 34 186 34 322 347 28 20 118,94
25.08.2001 10:00:00 61 77 220 81 377 398 49 27 156,72
25.08.2001 10:10:00 124 99 253 104 439 488 99 35 197,51
25.08.2001 10:20:00 148 107 264 112 483 593 110 47 207,58
25.08.2001 10:30:00 160 118 273 123 551 705 122 65 220,85
25.08.2001 10:40:00 210 160 345 159 718 891 167 106 300,51
25.08.2001 10:50:00 161 118 261 123 561 705 121 96 216,51
25.08.2001 11:00:00 132 93 219 98 477 608 94 76 175,06
25.08.2001 11:10:00 104 70 183 74 406 516 70 58 135,76
25.08.2001 11:20:00 97 63 177 67 388 492 64 54 125,60
25.08.2001 11:30:00 139 101 238 105 520 657 106 86 194,92
25.08.2001 11:40:00 268 209 418 215 877 1107 215 171 377,61
25.08.2001 11:50:00 342 274 528 280 1122 1403 282 223 504,29
25.08.2001 12:00:00 349 280 536 285 1143 1429 289 225 529,47
25.08.2001 12:10:00 354 284 545 289 1157 1450 293 225 546,25
25.08.2001 12:20:00 369 295 569 301 1202 1506 305 232 574,13
25.08.2001 12:30:00 383 307 592 312 1249 1566 318 241 604,48
25.08.2001 12:40:00 392 314 603 319 1274 1599 325 243 625,81
25.08.2001 12:50:00 373 295 571 303 1215 1530 307 226 605,38
25.08.2001 13:00:00 378 302 586 308 1241 1563 314 234 621,76
25.08.2001 13:10:00 388 311 602 316 1262 1584 320 234 637,18
25.08.2001 13:20:00 428 343 653 349 1384 1742 354 261 712,34
25.08.2001 13:30:00 436 350 663 356 1408 1775 362 260 739,69
25.08.2001 13:40:00 439 353 673 359 1419 1791 365 260 752,95
25.08.2001 13:50:00 441 355 674 360 1425 1801 367 257 763,85
25.08.2001 14:00:00 451 362 688 368 1452 1839 375 258 789,19
25.08.2001 14:10:00 337 264 520 271 1104 1405 278 184 596,10
25.08.2001 14:20:00 341 274 536 279 1138 1441 283 195 608,59
25.08.2001 14:30:00 367 205 582 385 1520 1924 342 253 824,92
25.08.2001 14:40:00 463 376 707 378 1494 1892 391 269 822,79
25.08.2001 14:50:00 406 286 623 329 1315 1666 341 227 726,41
25.08.2001 15:00:00 414 129 634 337 1336 1697 349 234 743,89
25.08.2001 15:10:00 455 0 696 370 1465 1858 384 261 821,24
25.08.2001 15:20:00 187 83 299 140 643 825 150 79 384,41
25.08.2001 15:30:00 242 181 388 188 824 1038 201 139 459,81
25.08.2001 15:40:00 42 25 97 25 238 314 28 12 155,09
25.08.2001 15:50:00 1 0 8 0 44 71 0 0 51,65
25.08.2001 16:00:00 0 0 1 0 7 26 0 0 12,75
25.08.2001 16:10:00 0 0 0 0 1 11 0 0 -9,81
25.08.2001 16:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -28,36
25.08.2001 16:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -43,77
25.08.2001 16:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -46,52
25.08.2001 16:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -53,31
25.08.2001 17:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -60,96
25.08.2001 17:10:00 1 0 0 0 0 0 0 1 -69,81
25.08.2001 17:20:00 2 0 0 0 1 0 0 1 -75,15
25.08.2001 17:30:00 3 0 0 0 2 0 0 0 -77,59
25.08.2001 17:40:00 4 0 2 0 14 0 0 0 -77,43
25.08.2001 17:50:00 5 0 4 0 31 0 0 0 -77,41
25.08.2001 18:00:00 0 0 6 0 47 0 0 0 -70,75
25.08.2001 18:10:00 0 0 8 0 61 0 0 0 -68,32
25.08.2001 18:20:00 0 0 12 0 69 2 0 0 -55,38
25.08.2001 18:30:00 0 0 2 0 82 21 0 0 -45,35
25.08.2001 18:40:00 0 0 0 0 29 47 0 0 -37,82
25.08.2001 18:50:00 0 0 0 0 8 61 0 0 -31,74
25.08.2001 19:00:00 0 0 0 0 1 66 0 0 -20,00
25.08.2001 19:10:00 0 0 0 0 0 75 0 0 -13,17
25.08.2001 19:20:00 0 0 0 0 0 27 0 0 -40,27
25.08.2001 19:30:00 0 0 0 0 0 5 0 0 -63,75
25.08.2001 19:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -91,26
25.08.2001 19:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -96,81
25.08.2001 20:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 20:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 20:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 20:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 20:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 20:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 21:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 22:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:00:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:10:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:20:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:30:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:40:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
25.08.2001 23:50:00 0 0 0 0 0 0 0 0 -95,54
Anexa II.4.2
Tabel cu valorile consumatorilor din reţea şi ale curbei generale de sarcină
C1 P C1 Q C2 P C2 Q C3 P C3 Q C4 P C4 Q C5 P C5 Q C6 P C6 Q C7 P C7 Q C8 P C8 Q nr consum consum consum
Data si ora [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] [W] [VAR] ord permanent suplimentar total
putere
nominală
consumatori 1300 50 2200 -180 1600 -54 1000 25 800 -15 900 10 600 5 850 -30
00:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 1 0,1 0 0,1
00:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 2 0,1 0 0,1
00:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 3 0,1 0 0,1
00:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 4 0,1 0 0,1
00:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 5 0,1 0 0,1
00:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 6 0,1 0 0,1
01:00:00 182 7 308 -25,2 224 -7,56 140 3,5 112 -2,1 126 1,4 84 0,7 119 -4,2 7 0,1 0,04 0,14
01:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 8 0,1 0 0,1
01:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 9 0,1 0 0,1
01:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 10 0,1 0 0,1
01:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 11 0,1 0 0,1
01:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 12 0,1 0 0,1
02:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 13 0,1 0 0,1
02:10:00 195 7,5 330 -27 240 -8,1 150 3,75 120 -2,25 135 1,5 90 0,75 128 -4,5 14 0,1 0,05 0,15
02:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 15 0,1 0 0,1
02:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 16 0,1 0 0,1
02:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 17 0,1 0 0,1
02:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 18 0,1 0 0,1
03:00:00 169 6,5 286 -23,4 208 -7,02 130 3,25 104 -1,95 117 1,3 78 0,65 111 -3,9 19 0,1 0,03 0,13
03:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 20 0,1 0 0,1
03:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 21 0,1 0 0,1
03:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 22 0,1 0 0,1
03:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 23 0,1 0 0,1
03:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 24 0,1 0 0,1
04:00:00 195 7,5 330 -27 240 -8,1 150 3,75 120 -2,25 135 1,5 90 0,75 128 -4,5 25 0,1 0,05 0,15
04:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 26 0,1 0 0,1
04:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 27 0,1 0 0,1
04:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 28 0,1 0 0,1
04:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 29 0,1 0 0,1
04:50:00 182 7 308 -25,2 224 -7,56 140 3,5 112 -2,1 126 1,4 84 0,7 119 -4,2 30 0,1 0,04 0,14
05:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 31 0,1 0 0,1
05:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 32 0,1 0 0,1
05:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 33 0,1 0 0,1
05:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 34 0,1 0 0,1
05:40:00 169 6,5 286 -23,4 208 -7,02 130 3,25 104 -1,95 117 1,3 78 0,65 111 -3,9 35 0,1 0,03 0,13
05:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 36 0,1 0 0,1
06:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 37 0,1 0 0,1
06:10:00 156 6 264 -21,6 192 -6,48 120 3 96 -1,8 108 1,2 72 0,6 102 -3,6 38 0,1 0,02 0,12
06:20:00 195 7,5 330 -27 240 -8,1 150 3,75 120 -2,25 135 1,5 90 0,75 128 -4,5 39 0,1 0,05 0,15
06:30:00 195 7,5 330 -27 240 -8,1 150 3,75 120 -2,25 135 1,5 90 0,75 128 -4,5 40 0,1 0,05 0,15
06:40:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 41 0,1 0,1 0,2
06:50:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 42 0,1 0,1 0,2
07:00:00 325 12,5 550 -45 400 -13,5 250 6,25 200 -3,75 225 2,5 150 1,25 213 -7,5 43 0,1 0,15 0,25
07:10:00 351 13,5 594 -48,6 432 -14,6 270 6,75 216 -4,05 243 2,7 162 1,35 230 -8,1 44 0,1 0,17 0,27
07:20:00 416 16 704 -57,6 512 -17,3 320 8 256 -4,8 288 3,2 192 1,6 272 -9,6 45 0,1 0,22 0,32
07:30:00 598 23 1012 -82,8 736 -24,8 460 11,5 368 -6,9 414 4,6 276 2,3 391 -13,8 46 0,1 0,36 0,46
07:40:00 754 29 1276 -104 928 -31,3 580 14,5 464 -8,7 522 5,8 348 2,9 493 -17,4 47 0,1 0,48 0,58
07:50:00 754 29 1276 -104 928 -31,3 580 14,5 464 -8,7 522 5,8 348 2,9 493 -17,4 48 0,1 0,48 0,58
08:00:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 49 0,1 0,5 0,6
08:10:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 50 0,1 0,5 0,6
08:20:00 715 27,5 1210 -99 880 -29,7 550 13,8 440 -8,25 495 5,5 330 2,75 468 -16,5 51 0,1 0,45 0,55
08:30:00 715 27,5 1210 -99 880 -29,7 550 13,8 440 -8,25 495 5,5 330 2,75 468 -16,5 52 0,1 0,45 0,55
08:40:00 676 26 1144 -93,6 832 -28,1 520 13 416 -7,8 468 5,2 312 2,6 442 -15,6 53 0,1 0,42 0,52
08:50:00 520 20 880 -72 640 -21,6 400 10 320 -6 360 4 240 2 340 -12 54 0,1 0,3 0,4
09:00:00 494 19 836 -68,4 608 -20,5 380 9,5 304 -5,7 342 3,8 228 1,9 323 -11,4 55 0,1 0,28 0,38
09:10:00 494 19 836 -68,4 608 -20,5 380 9,5 304 -5,7 342 3,8 228 1,9 323 -11,4 56 0,1 0,28 0,38
09:20:00 455 17,5 770 -63 560 -18,9 350 8,75 280 -5,25 315 3,5 210 1,75 298 -10,5 57 0,1 0,25 0,35
09:30:00 455 17,5 770 -63 560 -18,9 350 8,75 280 -5,25 315 3,5 210 1,75 298 -10,5 58 0,1 0,25 0,35
09:40:00 325 12,5 550 -45 400 -13,5 250 6,25 200 -3,75 225 2,5 150 1,25 213 -7,5 59 0,1 0,15 0,25
09:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 60 0,1 0 0,1
10:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 61 0,1 0 0,1
10:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 62 0,1 0 0,1
10:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 63 0,1 0 0,1
10:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 64 0,1 0 0,1
10:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 65 0,1 0 0,1
10:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 66 0,1 0 0,1
11:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 67 0,1 0 0,1
11:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 68 0,1 0 0,1
11:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 69 0,1 0 0,1
11:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 70 0,1 0 0,1
11:40:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 71 0,1 0 0,1
11:50:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 72 0,1 0 0,1
12:00:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 73 0,1 0 0,1
12:10:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 74 0,1 0 0,1
12:20:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 75 0,1 0 0,1
12:30:00 130 5 220 -18 160 -5,4 100 2,5 80 -1,5 90 1 60 0,5 85 -3 76 0,1 0 0,1
12:40:00 195 7,5 330 -27 240 -8,1 150 3,75 120 -2,25 135 1,5 90 0,75 128 -4,5 77 0,1 0,05 0,15
12:50:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 78 0,1 0,1 0,2
13:00:00 338 13 572 -46,8 416 -14 260 6,5 208 -3,9 234 2,6 156 1,3 221 -7,8 79 0,1 0,16 0,26
13:10:00 455 17,5 770 -63 560 -18,9 350 8,75 280 -5,25 315 3,5 210 1,75 298 -10,5 80 0,1 0,25 0,35
13:20:00 494 19 836 -68,4 608 -20,5 380 9,5 304 -5,7 342 3,8 228 1,9 323 -11,4 81 0,1 0,28 0,38
13:30:00 520 20 880 -72 640 -21,6 400 10 320 -6 360 4 240 2 340 -12 82 0,1 0,3 0,4
13:40:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 83 0,1 0,4 0,5
13:50:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 84 0,1 0,4 0,5
14:00:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 85 0,1 0,4 0,5
14:10:00 624 24 1056 -86,4 768 -25,9 480 12 384 -7,2 432 4,8 288 2,4 408 -14,4 86 0,1 0,38 0,48
14:20:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 87 0,1 0,4 0,5
14:30:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 88 0,1 0,4 0,5
14:40:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 89 0,1 0,4 0,5
14:50:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 90 0,1 0,4 0,5
15:00:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 91 0,1 0,4 0,5
15:10:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 92 0,1 0,4 0,5
15:20:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 93 0,1 0,4 0,5
15:30:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 94 0,1 0,4 0,5
15:40:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 95 0,1 0,4 0,5
15:50:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 96 0,1 0,4 0,5
16:00:00 650 25 1100 -90 800 -27 500 12,5 400 -7,5 450 5 300 2,5 425 -15 97 0,1 0,4 0,5
16:10:00 715 27,5 1210 -99 880 -29,7 550 13,8 440 -8,25 495 5,5 330 2,75 468 -16,5 98 0,1 0,45 0,55
16:20:00 715 27,5 1210 -99 880 -29,7 550 13,8 440 -8,25 495 5,5 330 2,75 468 -16,5 99 0,1 0,45 0,55
16:30:00 715 27,5 1210 -99 880 -29,7 550 13,8 440 -8,25 495 5,5 330 2,75 468 -16,5 10 0,1 0,45 0,55
0
10
16:40:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
1
10
16:50:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
2
10
17:00:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
3
10
17:10:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
4
10
17:20:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
5
10
17:30:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
6
10
17:40:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
7
10
17:50:00 585 22,5 990 -81 720 -24,3 450 11,3 360 -6,75 405 4,5 270 2,25 383 -13,5 0,1 0,35 0,45
8
10
18:00:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 0,1 0,5 0,6
9
11
18:10:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
0
11
18:20:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
1
11
18:30:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
2
11
18:40:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
3
11
18:50:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
4
11
19:00:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
5
11
19:10:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
6
11
19:20:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
7
19:30:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 11 0,1 0,55 0,65
8
19:40:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 11 0,1 0,55 0,65
9
12
19:50:00 845 32,5 1430 -117 1040 -35,1 650 16,3 520 -9,75 585 6,5 390 3,25 553 -19,5 0,1 0,55 0,65
0
12
20:00:00 1040 40 1760 -144 1280 -43,2 800 20 640 -12 720 8 480 4 680 -24 0,1 0,7 0,8
1
12
20:10:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
2
12
20:20:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
3
12
20:30:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
4
12
20:40:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
5
12
20:50:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
6
12
21:00:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
7
12
21:10:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
8
12
21:20:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
9
13
21:30:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
0
13
21:40:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
1
13
21:50:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
2
13
22:00:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
3
13
22:10:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
4
13
22:20:00 1170 45 1980 -162 1440 -48,6 900 22,5 720 -13,5 810 9 540 4,5 765 -27 0,1 0,8 0,9
5
13
22:30:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 0,1 0,5 0,6
6
13
22:40:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 0,1 0,5 0,6
7
13
22:50:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 0,1 0,5 0,6
8
13
23:00:00 780 30 1320 -108 960 -32,4 600 15 480 -9 540 6 360 3 510 -18 0,1 0,5 0,6
9
14
23:10:00 520 20 880 -72 640 -21,6 400 10 320 -6 360 4 240 2 340 -12 0,1 0,3 0,4
0
14
23:20:00 390 15 660 -54 480 -16,2 300 7,5 240 -4,5 270 3 180 1,5 255 -9 0,1 0,2 0,3
1
14
23:30:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 0,1 0,1 0,2
2
14
23:40:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 0,1 0,1 0,2
3
14
23:50:00 260 10 440 -36 320 -10,8 200 5 160 -3 180 2 120 1 170 -6 0,1 0,1 0,2
4
Anexa II.4.3
Matricea sistemului de ecuaţii ce descrie circuitul electric echivalent al reţelei cu producere distribuită
1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1
Zg1+Zl1 Zc1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 Zc1 -Zl2 -Zi1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 Zi1 -Zc2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 Zc2 -Zl3 -Zi2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 Zi2 -Zc3 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 Zc3 -Zl4 -Zi3 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi3 -Zl5 -Zi4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi4 -Zc4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc4 -Zl6 -Zi5 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi5 -Zc5 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc5 -Zl7 -Zi6 0 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi6 -Zc6 0 0 0 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc6 -Zl8 -Zi7 0 0 0 0
 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi7 -Zc7 0 0 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc7 -Zl9 -Zi8 0
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi8 -Zc8

Anexa II.4.4
Codul sursă al programului de simulare, scris pentru Matlab 5.3
clear all;
% analiza retea electrica cu producere distribuita
% din ipoteza invertoarele sunt modelate ca impedante negative (mai mult rezistente)
% prin iteratii se determina rezistenta invertoarelor plecand de la puterea fiecaruia
% iteratiile sunt invizibile si se evidentiaza doar evolutia in timp a tensiunilor, puterilor, k-urilor, etc.
% SE FACE ANALIZA IN TIMP A FIECARUI NOD PE DURATA UNEI ZILE
% aici consumatorii sunt constanti
% datele despre puterile invertoarelor se iau dintr-un fisier txt prelucrat din DAQ-SDC
% puterile consumatorilor nu sunt constante si se iau dintr-un fisier txt
% Date de intrare:

%NEAPARAT FISIERUL CU PUTERILE INVERTOARELOR SA FIE LA FEL DE LUNG (nr de inregistrari) CA CEL CU PUTERILE CONSUMATORILOR

fid=fopen('2001_08_25_invertoare_si_radiatie.txt','r')
%citirea datelor se face din fisiere
i=1;
linie=fgets(fid);
while linie~=-1,
f(i,:)=str2num(linie);
linie=fgets(fid);
i=i+1;
end
fclose(fid);
f=f+0.0001; % eliminarea valorilor nule ale puterilor invertoarelor

% in f se afla pe fiecare linie valorile puterilor invertoarelor pentru un singur moment de timp
% dar si data pe coloana 1 si descrieri pe linia 1
% ultima coloana contine radiatia solara

% totodata radiatia solara negativa va deveni 0 - eroare de masurare

for k=1:size(f,1)
if f(k,size(f,2))<0
f(k,size(f,2))=0;
end;
end;

fid=fopen('consumatori.txt','r')
%citirea puterilor se face din fisier, fiecare coloana impara contine puteri active
% fiecare coloana para contine puteri reactive
i=1;
linie=fgets(fid);
while linie~=-1,
c(i,:)=str2num(linie);
linie=fgets(fid);
i=i+1;
end
fclose(fid);

%distribuirea puterilor active in matricea PC si a celor reactive in matricea Qc

for t=1:size(c,1)
z=1;
for v=1:2:size(c,2)
Pc(t,z)=c(t,v);
z=z+1;
end;
z=1;
for v=2:2:size(c,2)
Qc(t,z)=c(t,v);
z=z+1;
end;
end;

fi_g1=0.08
Ug1=230*exp(j*fi_g1)
Zg1=0.03+j*0.01
%impedantele liniilor
Zl1=0.2247+j*0.02905
Zl2=0.08988+j*0.01162
Zl3=0.5778+j*0.0747
Zl4=0.5457+j*0.07055
Zl5=0.1605+j*0.02075
Zl6=0.0642+j*0.0083
Zl7=0.0963+j*0.01245
Zl8=0.1926+j*0.0249
Zl9=0.0963+j*0.01245

%culori=['k*-'; 'c^-'; 'b<-'; 'gv-'; 'rs-'; 'mo-'; 'yp-'; 'k>-'; 'bd-'; 'm+-'];
culori=['k'; 'c'; 'b'; 'g'; 'r'; 'm'; 'y'; 'g'; 'b'; 'm'];

for t=1:size(c,1)
%puterile invertoarelor [W] - cele 8 ale Amf Sol
P1=f(t,1);
P2=f(t,2);
P3=f(t,6);
P4=f(t,4);
P5=f(t,5);
P6=f(t,3);
P7=f(t,7);
P8=f(t,8);
% tensiunile initiale la bornele invertoarelor si consumatorilor[V]
Ui1=230;
Ui2=230;
Ui3=230;
Ui4=230;
Ui5=230;
Ui6=230;
Ui7=230;
Ui8=230;
Uc1=230;
Uc2=230;
Uc3=230;
Uc4=230;
Uc5=230;
Uc6=230;
Uc7=230;
Uc8=230;
for i=1:5
%impedantele invertoarelor
Zi1=-(abs(Ui1)^2/P1);
Zi2=-(abs(Ui2)^2/P2);
Zi3=-(abs(Ui3)^2/P3);
Zi4=-(abs(Ui4)^2/P4);
Zi5=-(abs(Ui5)^2/P5);
Zi6=-(abs(Ui6)^2/P6);
Zi7=-(abs(Ui7)^2/P7);
Zi8=-(abs(Ui8)^2/P8);
%impedantele consumatorilor
Zc1=(abs(Uc1)^2/Pc(t,1)*j*abs(Uc1)^2/Qc(t,1))/(abs(Uc1)^2/Pc(t,1)+j*abs(Uc1)^2/Qc(t,1));
Zc2=(-abs(Uc2)^2/Pc(t,2)*j*abs(Uc2)^2/Qc(t,2))/(abs(Uc2)^2/Pc(t,2)-j*abs(Uc2)^2/Qc(t,2));
Zc3=(-abs(Uc3)^2/Pc(t,3)*j*abs(Uc3)^2/Qc(t,3))/(abs(Uc3)^2/Pc(t,3)-j*abs(Uc3)^2/Qc(t,3));
Zc4=(abs(Uc4)^2/Pc(t,4)*j*abs(Uc4)^2/Qc(t,4))/(abs(Uc4)^2/Pc(t,4)+j*abs(Uc4)^2/Qc(t,4));
Zc5=(-abs(Uc5)^2/Pc(t,5)*j*abs(Uc5)^2/Qc(t,5))/(abs(Uc5)^2/Pc(t,5)-j*abs(Uc5)^2/Qc(t,5));
Zc6=(abs(Uc6)^2/Pc(t,6)*j*abs(Uc6)^2/Qc(t,6))/(abs(Uc6)^2/Pc(t,6)+j*abs(Uc6)^2/Qc(t,6));
Zc7=(abs(Uc7)^2/Pc(t,7)*j*abs(Uc7)^2/Qc(t,7))/(abs(Uc7)^2/Pc(t,7)+j*abs(Uc7)^2/Qc(t,7));
Zc8=(-abs(Uc8)^2/Pc(t,8)*j*abs(Uc8)^2/Qc(t,8))/(abs(Uc8)^2/Pc(t,8)-j*abs(Uc8)^2/Qc(t,8));
%MATRICEA SISTEMULUI DE ECUATII DIN TEOREMELE LUI KIRCHOFF
A=[1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1 -1 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 -1 -1;
Zg1+Zl1 Zc1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 Zc1 -Zl2 -Zi1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 Zi1 -Zc2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 Zc2 -Zl3 -Zi2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 Zi2 -Zc3 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 Zc3 -Zl4 -Zi3 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi3 -Zl5 -Zi4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi4 -Zc4 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc4 -Zl6 -Zi5 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi5 -Zc5 0 0 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc5 -Zl7 -Zi6 0 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi6 -Zc6 0 0 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc6 -Zl8 -Zi7 0 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi7 -Zc7 0 0 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zc7 -Zl9 -Zi8 0;
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 Zi8 -Zc8];

%vectorul valorilor de dupa egal

B=[0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; Ug1; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0; 0];
%matricele variabilelor
m_Il1=A;
m_Il1(:,1)=B;
m_Ic1=A;
m_Ic1(:,2)=B;
m_Il2=A;
m_Il2(:,3)=B;
m_Ii1=A;
m_Ii1(:,4)=B;
m_Ic2=A;
m_Ic2(:,5)=B;
m_Il3=A;
m_Il3(:,6)=B;
m_Ii2=A;
m_Ii2(:,7)=B; Ii3=det(m_Ii3)/detA;
m_Ic3=A; Ii4=det(m_Ii4)/detA;
m_Ic3(:,8)=B; Ii5=det(m_Ii5)/detA;
m_Il4=A; Ii6=det(m_Ii6)/detA;
m_Il4(:,9)=B; Ii7=det(m_Ii7)/detA;
m_Ii3=A; Ii8=det(m_Ii8)/detA;
m_Ii3(:,10)=B; Il5=det(m_Il5)/detA;
m_Il5=A; Il6=det(m_Il6)/detA;
m_Il5(:,11)=B; Il7=det(m_Il7)/detA;
m_Ii4=A; Il8=det(m_Il8)/detA;
m_Ii4(:,12)=B; Il9=det(m_Il9)/detA;
m_Ic4=A; Ic4=det(m_Ic4)/detA;
m_Ic4(:,13)=B; Ic5=det(m_Ic5)/detA;
m_Il6=A; Ic6=det(m_Ic6)/detA;
m_Il6(:,14)=B; Ic7=det(m_Ic7)/detA;
m_Ii5=A; Ic8=det(m_Ic8)/detA;
m_Ii5(:,15)=B; % calcularea tensiunilor
m_Ic5=A; Uzg1=Zg1*Il1;
m_Ic5(:,16)=B; Uret(t)=Ug1-Uzg1;
m_Il7=A; Ul1=Zl1*Il1;
m_Il7(:,17)=B; Uc1=Zc1*Ic1;
m_Ii6=A; Ul2=Zl2*Il2;
m_Ii6(:,18)=B; Ui1=Zi1*Ii1;
m_Ic6=A; Uc2=Zc2*Ic2;
m_Ic6(:,19)=B; Ul3=Zl2*Il3;
m_Il8=A; Ui2=Zi2*Ii2;
m_Il8(:,20)=B; Uc3=Zc3*Ic3;
m_Ii7=A; Ul4=Zl4*Il4;
m_Ii7(:,21)=B; Ui3=Zi3*Ii3;
m_Ic7=A; Ui4=Zi4*Ii4;
m_Ic7(:,22)=B; Ui5=Zi5*Ii5;
m_Il9=A; Ui6=Zi6*Ii6;
m_Il9(:,23)=B; Ui7=Zi7*Ii7;
m_Ii8=A; Ui8=Zi8*Ii8;
m_Ii8(:,24)=B; Ul5=Zl5*Il5;
m_Ic8=A; Ul6=Zl6*Il6;
m_Ic8(:,25)=B; Ul7=Zl7*Il7;
Ul8=Zl8*Il8;
%solutiile Ul9=Zl9*Il9;
detA=det(A); Uc4=Zc4*Ic4;
Il1=det(m_Il1)/detA; Uc5=Zc5*Ic5;
Ig1(t)=Il1; Uc6=Zc6*Ic6;
Ic1=det(m_Ic1)/detA; Uc7=Zc7*Ic7;
Il2=det(m_Il2)/detA; Uc8=Zc8*Ic8;
Ii1=det(m_Ii1)/detA; % calcularea puterilor complexe
Ic2=det(m_Ic2)/detA; Sret(t)=Uret(t)*conj(Ig1(t));
Il3=det(m_Il3)/detA; Sl1=Ul1*conj(Il1);
Ii2=det(m_Ii2)/detA; Sl2=Ul2*conj(Il2);
Ic3=det(m_Ic3)/detA; Sl3=Ul3*conj(Il3);
Il4=det(m_Il4)/detA; Sl4=Ul4*conj(Il4);
Sl5=Ul5*conj(Il5);
Sl6=Ul6*conj(Il6);
Sl7=Ul7*conj(Il7);
Sl8=Ul8*conj(Il8);
Sl9=Ul9*conj(Il9);
Sc1=Uc1*conj(Ic1);
Sc2=Uc2*conj(Ic2);
Sc3=Uc3*conj(Ic3);
Sc4=Uc4*conj(Ic4);
Sc5=Uc5*conj(Ic5);
Sc6=Uc6*conj(Ic6);
Sc7=Uc7*conj(Ic7);
Sc8=Uc8*conj(Ic8);
Sl1=Ul2*conj(Il2);
Si1=Ui1*conj(Ii1);
Si2=Ui2*conj(Ii2);
Si3=Ui3*conj(Ii3);
Si4=Ui4*conj(Ii4);
Si5=Ui5*conj(Ii5);
Si6=Ui6*conj(Ii6);
Si7=Ui7*conj(Ii7);
Si8=Ui8*conj(Ii8);
% calcularea factorului de putere pt fiecare consumator
kcr=real(Sret(t))/abs(Sret(t));
kc1=abs(real(Sc1))/abs(Sc1);
kc2=abs(real(Sc2))/abs(Sc2);
kc3=abs(real(Sc3))/abs(Sc3);
ki3=abs(real(Si3))/abs(Si3);
kc4=abs(real(Sc4))/abs(Sc4);
kc5=abs(real(Sc5))/abs(Sc5);
kc6=abs(real(Sc6))/abs(Sc6);
kc7=abs(real(Sc7))/abs(Sc7);
kc8=abs(real(Sc8))/abs(Sc8);
end;
tensiuni_efective(t,:)=[abs(Uret(t)) abs(Uc1) abs(Uc2) abs(Uc3) abs(Ui3) abs(Uc4) abs(Uc5) abs(Uc6) abs(Uc7)
abs(Uc8)];
tensiuni_reale(t,:)=[real(Uret(t)) real(Uc1) real(Uc2) real(Uc3) real(Ui3) real(Uc4) real(Uc5) real(Uc6)
real(Uc7) real(Uc8)];
tensiuni_imaginare(t,:)=[imag(Uret(t)) imag(Uc1) imag(Uc2) imag(Uc3) imag(Ui3) imag(Uc4) imag(Uc5) imag(Uc6)
imag(Uc7) imag(Uc8)];

factori_putere(t,:)=[kcr kc1 kc2 kc3 ki3 kc4 kc5 kc6 kc7 kc8];
eroare_puteri(t,:)=[(P1-abs(Si1))/abs(Si1) (P2-abs(Si2))/abs(Si2) (P3-abs(Si3))/abs(Si3) (P4-abs(Si4))/abs(Si4)
(P5-abs(Si5))/abs(Si5) (P6-abs(Si6))/abs(Si6) (P7-abs(Si7))/abs(Si7) (P8-abs(Si8))/abs(Si8)];
end;
% trasare grafice
figure;
for t=1:10
plot(tensiuni_efective(:,t),culori(t,:))
hold on;
end;
grid on;
title('Tensiunile efective pe o zi: Negru - Uret, Bleu - Uc1, Albastru - Uc2, Verde - Uc3, Rosu - Ui3, Roz -
Uc4');

figure;
for t=1:10
plot(tensiuni_reale(:,t),culori(t,:))
hold on;
end;
grid on;
title('Tensiunile reale pe o zi: Negru - Uret, Bleu - Uc1, Albastru - Uc2, Verde - Uc3, Rosu - Ui3, Roz -
Uc4');

figure;
for t=1:10
plot(tensiuni_imaginare(:,t),culori(t,:))
hold on;
end;
grid on;
title('Tensiunile imaginare pe o zi: Negru - Uret, Bleu - Uc1, Albastru - Uc2, Verde - Uc3, Rosu - Ui3, Roz -
Uc4');

figure;
for t=1:10
plot(factori_putere(:,t), culori(t,:))
hold on;
end;
grid on;
title('Factori de putere pe o zi: Negru - Uret, Bleu - Uc1, Albastru - Uc2, Verde - Uc3, Rosu - Ui3, Roz -
Uc4');

figure;
plot(f(:,size(f,2)),'r');
grid on;
title('Radiatia solara pe o zi');

indicator=fopen('rez_simul.xls','w');
fprintf(indicator, 'kr\t kc1\t kc2\t kc3\t ki3\t kc4\t kc5\t kc6\t kc7\t kc8\n')
fprintf(indicator, '%f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\n', factori_putere)
fprintf(indicator, '-\t -\t -\t -\t -\t -\t -\t -\t -\t -\n')
fprintf(indicator, 'ef\t ef\t ef\t ef\t ef\t ef\t ef\t ef\t ef\t ef\n')
fprintf(indicator, 'Uret\t Uc1\t Uc2\t Uc3\t Ui3\t Uc4\t Uc5\t Uc6\t Uc7\t Uc8\n')
fprintf(indicator, '%f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\n', tensiuni_efective)
fprintf(indicator, 're\t re\t re\t re\t re\t re\t re\t re\t re\t re\n')
fprintf(indicator, 'Uret\t Uc1\t Uc2\t Uc3\t Ui3\t Uc4\t Uc5\t Uc6\t Uc7\t Uc8\n')
fprintf(indicator, '%f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\n', tensiuni_reale)
fprintf(indicator, 'im\t im\t im\t im\t im\t im\t im\t im\t im\t im\n')
fprintf(indicator, 'Uret\t Uc1\t Uc2\t Uc3\t Ui3\t Uc4\t Uc5\t Uc6\t Uc7\t Uc8\n')
fprintf(indicator, '%f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\t %f\n', tensiuni_imaginare)

fclose(indicator)