COMPORTAMENTUL SPECIEI VULPES VULPES ŞI RELAŢIA CU

COMUNITĂŢILE UMANE.

Student: Gîlea Nicu Alexandru

Grupa: 118
E-mail: Nicu.galea@outlook.com

2019
Cuprins.

1. Descrierea speciei Vulpes vulpes. .............................................................................................. 3

2. Comportamentul speciei Vulpes vulpes. ..................................................................................... 4
3.Răspândirea speciei Vulpes vulpes. ............................................................................................. 6
4.Relatia dintre vulpi și oameni. ...................................................................................................... 7
5. Concluzii. .................................................................................................................................. 10
Bibliografie .................................................................................................................................... 11

2
 1. Descrierea speciei Vulpes vulpes.
Vulpes vulpes sp. a fost descrisă de Karl Linnaeus in 1758.
Vulpes vulpes face parte din:
• Regnul: Animalia;
• Clasa: Mamalia;
• Ordinul: Carnivora;
• Familia: Canidae;
• Genul: Vulpes;
• Specia: Vulpes vulpes.

Vulpes vulpes este un mamifer omnivor ce aparține familiei Canidae, alături de alte mamifere
precum câinele, șacalul, lupul etc. Există 12 specii cunoscute care fac parte din genul Vulpes:
Alopex lagopus vulpea polara sau arctica), Vulpes bengalensis, Vulpes cana (vulpea lui
Blanford), Vulpes chama, Vulpes corsac, Vulpes zerda (fenecul sau vulpea desertului), Vulpes
macrotis (vulpea pisica), Vulpes pallida, Vulpes rueppellii (vulpea lui Rueppell sau vulpea
nisipurilor), Vulpes vulpes (vulpea rosie), Vulpes velox (vulpea rapida), Vulpes ferrilata. [1]

Fig.1.Vulpes vulpes sp-Vulpea roșie.

https://www.pestcontrol-expert.ro/wordpress/wp-content/uploads/2015/07/vulpes-vulpes-vulpea-
red-fox1.jpg

3
Vulpes vulpes, cunoscută sub numele popular de vulpe roșcată( vezi figura 1) este un mamifer
omnivor de talie mică spre medie, având dimensiuni cuprinse între 90-120 cm lungime și o
greutate cuprinsă între 7-10 kg [2]. In funcție de culoare, vulpea poate fi clasificată în 3 mari
varietăți: de mesteacăn, caracterizată prin pieptul, partea centrală și vârful cozii albicioase, și
părțile laterale gălbui; cu cruce, caracterizată printr-o dungă neagră de-a lungul spinării, care se
încrucișează cu o a doua dungă de la nivelul membrelor anterioare și cărbunăreasa caracterizată
prin pieptul ,gâtul, abdomenul, vârful cozii cenușii și picioarele negre [2].

Chiar dacă aparțin aceleiași familii, vulpea se diferențiază față celelalte specii de carnivore
(lupul, câinele, șacalul) prin câteva caracteristici importante ce o individualizează, dându-i o notă
aparte și anume faptul că vulpea are un craniu puțin mai aplatizat decât al unui câine, urechi
ascuțite și ridicate, asemănătoare unor triunghiuri scurte și late, ochii de formă oblică și un bot
ascuțit cu mustăți negre stufoase. Dar ceia ce o face inconfundabilă este blana ei roșcată și de
asemenea coada stufoasă și lungă, care se termină cu cu un vârf alb, ce măsoară între 30 și 40
cm lungime, purtată adesea între picioare [3].

Blana are două feluri de peri: unii lungi, roșcați, rari și relativ aspri și alții subțiri de culoare
cenușie. Prima categorie determină culoarea blănii, roșcată de la cap până la jumătatea spatelui.
În continuare, datorită predominării perilor cu vârfurile albe sau cenușii se estompează culoarea
roșie a blănii. Membrele sunt negre către glezne, iar coada are vârful alb sau negru. La
majoritatea vulpilor roșii există glande tegumentare subcaudale, a căror secreție le dă un miros
specific, iar după acest miros vânătorii își dau seama dacă vulpea este în vizuină sau dacă a trecut
de curând pe acolo. Aceste glande se hipertrofiază în perioada de reproducere și sunt mai
dezvoltate la masculi decât la femele. La speciile genului Canis, mirosul este dat de secreția altor
glande, situate în regiunea perianală, și diferă de mirosul vulpilor. În timp ce pupilele câinilor
sunt rotunde și puternic luminoase, ale vulpilor roșii sunt luminoase, dar de formă elipsoidală
[2].

2. Comportamentul speciei Vulpes vulpes.

Vulpea este un animal nocturn, solitar, nu trăiește în grupuri, care iși desfășoară activitatea cu
predilecție pe timpul nopții. Ziua doarme, iar noaptea iese din vizuină pentru a vâna. Când este
flămândă sau trebuie să-și hrănească puii, îndrăznește să iasă și pe timpul zilei pentru a-și
procura hrana. Despre vulpile roșii se spune că sunt șirete, în realitate, în comportamentul lor ele
nu sunt deloc prudente, numai că, fiind mamifere inteligente, din experiența lor la apropierea
omului, au învățat să îl evite prin neînchipuite stratageme, și tocmai această istețime este astăzi
asociată cu numele vulpilor, întruchipare de culme a vicleniei. Vulpile au o rezistență fizică

4
extraordinară, cu talia lor mică pot atinge în fugă viteza de 48 km/oră. Au foarte bine dezvoltate
simțurile mirosului, auzului și văzului. Ziua stau mai mult ascunse în culcușurile pe care și le fac
prin hățișuri și ierburi înalte, vulpile de deșert își fac galerii în nisip, iar vulpea din țara noastră
își sapă vizuini sau ocupă abuziv vizuinile bursucilor de pământ, murdărindu-le intrarea. Sunt
impresionante și deconectante scenele de joacă și de rostogolire ale puilor de vulpe sub privirile
atente ale părinților. Deosebit de amuzante sunt și scenele vânării șoarecilor de către vulpi atât pe
miriști ori pe locurile înierbate, cât și pe câmpurile înzăpezite [1].

Vulpea se hrănește cu mamifere mici precum: leningi, șoareci de câmp, castori, veverițe,
popândăi, iepuri, dar se hrănește și cu ierburi, zmeură, afine și scorușe, depinde de arealul unde
trăiește. In podgoriile din sudul Franței au fost observate vulpi hrănindu-se cu struguri, ceea ce
aduce o validare nouă cunoscutului proverb. De asemenea, broaștele, șopârlele, insectele, și
ouăle păsărilor intră și ele în dieta vulpilor. În apropierea sezonului rece vulpile au tendința de a
vâna mai mult și chiar mănâncă fructe de pădure. Felul în care îşi procură hrana este aparte,
deoarece vulpea are un simţ extrem de ascuţit, aceasta detectează hrana fără să o vadă, se
folosește doar de cele două organe de de simţ, respectiv de simțul olfactiv şi auditiv, fără însă a
recurge la extenuarea prăzii prin alergare, ci pur și simplu sare asupra sa, folosindu-se de
membrele anterioare, precum pisicile. La vederea unui șoarece sau a unei păsări se târăsc pe
burtă, ca șerpii, pentru ca brusc să poată sari cu mai multă ușurință decât o fac pisicile, și rareori
le scapă prada, căci un salt nereușit este urmat de o suită de salturi repezi, în toate direcțiile în
care se îndreaptă vânatul. Comportamentul vulpilor în ceea ce privește modul de hrănire, putem
spune că este unul previzibil sau asigurator, deoarece majoritatea vulpilor ucid de cele mai multe
ori mai mult decât pot ele consuma la o singură masă, și îngroapă ce le prisosește, cu scopul de a
reveni mai târziu în locul cu provizii. Deși uneori atacă și păsările domestice, vulpile sunt
necesare, deoarece hrana lor de bază o reprezintă șoarecii și șobolani, atât de dăunători prin
pagubele ce le produc în recolte și mai ales prin bolile ce le pot transmite [3]. În statul
Wisconsin, S.U.A, de exemplu, după ce au fost exterminate vulpile, șoarecii sau înmulțit în
număr alarmant, fapt ce a impus reintroducerea vulpilor în ciclul natural [4].

Reproducerea vulpilor roșii are loc iarna. O pereche de vulpi stăpânește un teritoriu care variază
între 10-50 km2, în funcție de paticularitățile terenului și sursele de hrană. În perioada
reproducerii, mai mulți masculi se adună și se luptă între ei pentru o femelă. Masculul învingător
îi goneșe pe cei învinși din teritoriul său și al viitoarei perechi, acest fenomen este denumit de
către vânători și pădurari ca fiind “nunta vulpilor”. Gestația durează 49-56 de zile, după care
femelele nasc câte 4-10 pui orbi, cântărind circa 100-150 de grame la naștere. Ochii li se deschid

5
după 9 zile și ies din culcuș la vârsta de trei săptămâni. La vârsta de 8 săptămâni puii sunt
înţărcaţi şi încep sa mănânce carne regurgitată de părinți. Puii de vulpe sunt asemănători cu cei
de câine, lup şi altor specii de canide ( vezi figura 2), diferența este dată de culoarea blănii. După
cinci luni devin independenți, putându-și procura singuri hrana. Maturitatea sexuală o ating la 9
luni. Toate vulpile roșii sunt monogame, când au pui, ambii părinți îngrijesc de ei. Pe toata
perioada creșterii puilor femela este ajutată de mascul, care vânează din greu pentru a asigura
femelei și puilor hrana necesară supraviețuirii. Vulpile trăiesc aproximativ 12 ani [2].

Fig2. Pui de vulpe la vârsta de 3 luni.

http://www.naturaltherapiesdirectoryni.com/img/eventsimages/Cuddle_party_10.09_.2016_.jpg

3.Răspândirea speciei Vulpes vulpes.

Vulpea roșie este cea mai mare specie din genul Vulpes și cel mai răspândit membru al
ordinului Carnivora putând fi întâlnit în toată emisfera nordică de la Cercul Arctic până în Africa
de Nord, America Centrală și Asia (vezi figura 3) [1]. Arealul de răspândire a speciei a crescut
odată cu expansiunea oamenilor în timp, fiind introdusă în Australia, unde acum este considerată
dăunătoare populației de mamifere și păsărilor native. Datorită acestor factori, specia este
clasificată cu risc scăzut de dispariție de către IUCN. Mai mult. Vulpes vulpes este inclusă în
lista "cele mai rele 100 de specii invazive din lume" [4]

6
 Fig.3. Răspândirea vulpii pe glob.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/10/Wiki-Vulpes_vulpes.png/420px-
Wiki-Vulpes_vulpes.png

4.Relatia dintre vulpi și oameni.

Datorită distribuției globale atât de vaste si a reputației de a vâna in mod oportun atât păsări cât și
alte rozătoare mici crescute în ferme sau în curțile oamenilor, vulpile sunt, în general,
considerate dăunătoare. In trecut, acestea erau chiar denumite "devoratoare de găini", ceea ce a
condus la vânărea lor în mod crud și masiv, în multe țări fiind oferite recompense pentru fiecare
vulpe prinsă și omorâtă. Astfel, vânătoarea vulpilor este o veche tradiție Europeană, care a
originat in Marea Britanie in secolul al VI-lea și a fost apoi exportată și adoptată de către
numeroase părți ale Lumii Noi. Astăzi, vânătoarea de vulpi este practicată pentru blană, drept
metodă de control asupra populației, însă și ca sport sau mod de divertisment în țări precum
Canada, Franța, Irlanda, Italia, Rusia și chiar Statele Unite; în Marea Britanie, vânătoarea cu
ajutorul câinilor a fost interzisă, însă noile legi nu adresează problema vânătorii prin alte metode.

Pe lângă efectul negativ pe care îl pot avea în ceea ce privește populațiile de păsări sau mici
animale, vulpile sunt, de asemenea, cunoscute pentru faptul că pot răspândi câteva boli foarte
grave, inclusiv turbarea. Deși, în cele mai multe cazuri, animalele afectate sunt cele care intră în
contact direct cu vulpea, bolile pot fi transmise omului, fie în mod direct (prin mușcătură), fie în
mod indirect (prin intermediul păsărilor care trăiesc in ogradă). Mai mult, uneori vulpile pot
distruge proprietăți private prin crearea de vizuini sau prin faptul că au tendința de a căuta prin
gunoaie. Din toate aceste motive, principalul dușman al vulpii este omul, deși se poate spune că

7
situația s-a îmbunătățit substanțial în ultimii ani. Multe specii sunt pe cale de dispariție în mediile
lor native din cauza pierderii habitatului din diferite motive dar și din cauza vânării acestora [5].

În același timp, vulpea poate fi considerată si un animal extrem de important în ceea ce privește
ținerea sub control a populațiilor de diferite specii de rozătoare, unele dintre ele fiind dăunătoare
agriculturii si a altor activități umane. De asemenea, vulpea este folositoare pentru curățarea
naturii de cadavre si pentru eliminarea viețuitoarelor slabe sau bolnăvicioase (caracteristici ce nu
le permite să fugă sau să se protejeze de un atac), chiar si a celor care sunt crescute de oameni.
Din acest motiv, există numeroase cazuri în care vulpile au fost crescute in mod intenționat în
ferme de fructe ca o metodă de a controla populația de rozătoare și de alți dăunători, fără ca
acestea sa dăuneze producției de fructe. În ceea ce privește îmblânzirea vulpilor, există cazuri,
însă puține care arataă o domesticire susținută. Totuși, un caz recent (și notabil) este cel al vulpii
de marmură, ce a rezultat în schimbări fizice și de comportament vizibile. Mai specific, în vulpile
în cauza au apărut caracteristici care se observa, de obicei, la câini, pisici și alte animale
domestice, cum ar fi schimbări în pigmentația blănii, turtirea urechilor și arcuirea cozii, astfel
încât 'noile' animale au devenit blânde, lăsând oamenii să le mângâie, scâncind atunci când
doresc atenție și mirosind și lingându-și stăpânii, un comportament similar cu cel al câinilor [4].

Fig. 5. Vulpe cu urechi mari domestcită.

http://www.naturaltherapiesdirectoryni.com/img/eventsimages/Cuddle_party_10.09_.2016_.jpg

8
5. Concluzii.
După informațiile de mai sus, putem spune că vulpea este un animal agil, un animal care își
găsește cu ușurință hrană, nefiind pretențioasă, recurgând chiar și la alimente vegetale. De
asemenea modul accelerat de înmulțire și numărul mare de pui născuți pe an de către vulpi,
creează condițiile necesare dăinuirii acestei specii mulți ani înainte. Arealul în care se găsește
această specie, este destul de mare, după cum am observat în figura 3, acest lucru determină
clasificarea vulpii in mai multe specii, specii care se diferențiază în funcție de anumite
caracteristici cum ar fi culoarea, mărimea, modul de hrănire etc. În ceea ce privește relația vulpii
cu omul, pe lângă faptul că a fost preluată în povești și basme, datorită caracterului ei viclean,
vulpea a fost în trecut vânată și decimată de către comunitățile umane, atât din pasiune cât și
pentru blana ei , dar și din cauză că era dăunător. Însă eliminarea completă a acestei specii, a dus
la înmulțirea accelerată a rozătoarelor, fapt ce a impus reintroducerea ei. În încheiere putem
afirma că Vulpes vulpes este o specie importantă în lanțul trofic, având în natură rolul ei bine
stabilit.
Bibliografie

[1] I. 1, „Journal of Mammalogy,” Volume 92, pp. Pages 190–199,, 11 Februarie 2011.

[2] D. Morariu, „Din lumea mamiferelor,” în Mamifere terestre volumul 2, Academiei Romane, 1993, pp.
18-19.

[3] C. Drugescu, Zoogeografia României, Bucuresti: All, 1994.

[4] „https://www.pestcontrol-expert.ro/blog/informatii-utile-despre-vulpi/,” Pest Expert Control.

[Interactiv]. [Accesat 23 03 2019].

[5] C. Drugescu, Zoogeografia României, București: All, 19994.

[6] S. L. a. M. Pasitschniak-Arts, „Mammalian Species,” America, 27 Decembrie 1996 by the American

Society of Mammalogists, 1996, pp. 1-11.

11