UNIVERSITATEA ,, BABEŞ – BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: MASTER- BIOETICĂ

DEZVĂLUIREA ADEVĂRULUI ÎN CAZUL BOLII

Coordonator.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie

Masterand.

Pr.Ovidiu Tertiș

-Cluj-Napoca-
1
 ”O dată cu noile perspective deschise de progresul științific și tehnologic, se nasc noi
forme de atentate la demnitatea ființei umane, în timp ce se conturează și se consolidează o nouă
situație culturală care dă delictelor împotriva vieții o înfățișare inedită și-dacă se poate- și mai
nelegiuită, trezind în consecință și mai multă îngrijorare, straturi largi ale opiniei publice justifică
anumite delicte împotriva vieții în numele drepturilor libertății individuale și pornind de la
aceasta, pretind ca aceste delicte nu numai să nu fie pedepsite, ci chiar să fie autorizate din partea
statului spre a fi practicate cu libertate absolută, ba chiar cu intervenția gratuită a structurilor
sanitare. Medicina însăși, care prin vocația sa e orânduită în vederea apărării și îngrijirii vieții
omenești, în anumite sectoare ale sale se pretează tot mai mult să realizezez aceste acte împotriva
persoanei si în acest fel își deformează chipul, se contrazice pe sine însăși și înjosește demnitatea
celor ce o exercită”.1

Medicina este o știință fără îndoială pusă în slujba omului, pentru a-i amelioara suferința
trupească, prin diferite tehnici medicale descoperite. Nimic rău, credința creștină este de acord cu
medicina atâta timp cât practica acesteia nu atentează la viața umană, care este dar a lui
Dumnezeu:”Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine, căci,și pe el, Domnul l-a
făcut”(Isus Fiul lui Sirah 38,1).” Spitalul din acest punct de vedere este spațiul de interferență a
științei și practicii medicale cu credința iar punctul cel mai important al interferenței medic-preot
este vindecare bolnavului realizată atât prin administrarea tratamentului medical cât și prin
lucrarea dreptei credințe, care ca dreaptă cunoaștere, cinstire și trăire a lui Dumnezeu, reface în
omul bolnav legătura cu harul divin, cu energiile dumnezeiești necreate prin care se fortifică
sufletul și trupul. Atâta timp cât se respectă viața persoanei și intervențiile medicale ajută omul
pentru a-și putea împlinii misiunea sa pe acest pământ medicina cu intervențiile ei este un dar de
la Dumnezeu pus în slujba oamenilor, a vieții lor.

Un factor important fără de care atât tratamentul medical cât și cel duhovnicesc nu pot
sa-și atingă scopul este dezvăluirea adevărului. Dezvăluirea adevărului presupune furnizarea
unor informații relevante de către clinician și înțelegerea lor de către pacient. Din punct de
vedere etic, dezvăluirea adevărului ține de autonomia și respectul față de persoana umană, fiind o
condiție necesară la participarea informală și chibzuită a pacientului la luarea deciziilor de

1
Scrisoarea Enciclică ”Evangelium Vitae” a Suveranului Pontif Ioan Paul al II lea, către Episcopi, Preoți și
Diaconi,către Călugări și Călugărițe, către Credincioșii Laici și către toți oamenii de bună voință Despre Valoarea și
Inviolabilitatea vieții umane.

2
asistență medicală.2 Aflat în suferință omul dorește ca informațiile pe care le primește în legătură
cu starea sa de sănătate să fie întotdeauna bune, pozitive, care săi asigure confortul traiului din
această lume, dar de multe ori lucrurile nu stau așa. În multe situații se descoperă boli grave și
incurabile în fața cărora medicina cu toată dezvoltarea și cercetarea sa nu poate face nimic.
Diagnosticul în cele mai multe cazuri astăzi este unul sigur și corect, astfel este nevoie ca
pacientul să fie informat în legătură cu suferința sa. Această sarcină de cele mai multe ori nu este
deloc ușoară și ea cade pe umerii clinicianului, dar această dezvăluire a adevărului contribuie la
promovarea unor relații stabile de încredere între pacient și medicul curant.

Dacă în cazurile bolilor trupești diagnosticul (adevărul) poate fi diferit de la pacient la

pacient de la boală la boală, în ceea ce privește partea spirituală Adevărul este unul singur si
anume viața în Hristos:”Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; Și
veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”(Ioan 8,31-32) iar tratamentul este
acceptarea crucii și urmarea lui Hristos:”Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de
sine, să-si ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie”.

Dezvăluirea adevărului despre o anumită suferință trupească pe care o are omul, este un
moment, este atunci când persoana respectivă este diagnosticată medical cu o anumita suferință
mai ușoară sau mai grea. Totul urmează de aici înainte un alt curs, un alt stil de viață pentru
majoritatea cazurilor. Până a ajunge la o suferință însă majoritatea oamenilor se nasc sănătoși
trebuie ca prin strădania Bisericii prin preoții săi să fie mereu informați de Adevărul Iisus Hristos
Care este inceputul calea si ținta oricărui om pentru a căștiga mântuirea sufletului:”Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața”(Ioan 14,6). Ortodoxia afirmă că viața este un dar, oferit în mod liber
de Dumnezeul iubirii. De aceea , viața umană trebuie întâmpinată cu bucurie și mulțumire. Ea
trebuie, prețuită, conservată și protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui
Dumnezeu, Care ne-a adus”de la neființă la ființă” nu doar pentru o existență biologică. El ne-a
ales pentru Viață, a cărei finalitate este participarea la slava veșnică a lui Hristos Cel Înviat, ”la
moștenirea sfinților, întru lumină”(Col. 1, 12;Efes. 1, 18).3

2
Ioan Zannc, Iustin Lupu, Bioetica Medicală principii, dileme, soluții, Editura Medicală Universitară ”Iuliu
Hațieganu! p. 52.
3
Pr. Prof. Dr. John Breck Darul sacru al vieții, Trad. PS. Irineu Pop Bistrițeanul, Editura Patmos Cluj-
Napoca 2001, pp.5.

3
 Libertatea cu care este omul înzestrat și puterea lui creatoare fac însă ca și în acest
domeniu a-l medicinei lucrurile să treacă dincolo de rolul și rostul pe care îl au. În momentul în
care medicina trece dincolo de menirea de a apăra viața și ajunge așa departe încât să poată
hotărâ viața și moartea, lucrurile depășesc demnitatea umană. Această problemă apare datorită
lipsei de credință a omului în Dumnezeu care a zis:”Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu
putință la Dumnezeu”(Lc. 18,27).

Dezvăluirea adevărului în urma diagnosticării cu o boală este din punct de vedere legal în
unele țări precum Canada, stabilită prin lege. Elementele componente ale dezvăluirii adevărului
implică: -descrierea tratamentului și a efectelor sale posibile, -furnizarea de informații asupra
unor opțiuni terapeutice alternative, beneficile și riscurile asociate,-explicarea consecințelor
posibile ale refuzului sau amânării tratamentului. Așadar medicul nu este doar un simplu
diagnostician care descoperă o boală și îi oferă tămăduire, important este și modul în care
reușește să comunice cu pacientul. Pacientul are dreptul să pună întrebări iar clinicianul trebuie
să răspundă la ele furnizând și alte informații relevante pentru pacient.

Sfânta Scriptură face referiri dese la puterea pe care o au vorbele bune(ziditoare), dar și
ce efecte toxice au cele rele. În legătură cu puterea vorbelor bune câteva locuri din Sfânta
Scriptură spun:”Cuvintele frumoase sunt ca un fagure de miere, dulceață pentru suflet și
tămăduire pentru oase…”(Pilde 16,24);”Cuvântul bun veselește inima”(Pilde 12,25);”Omul cel
bun, din comoara lui cea bună scoate afară pe cele bune..”(Matei 12,35).Iar despre cât de
dăunătoare sunt vorbele rele citim:”Buzele celui nebun duc la ceartă și gura lui dă naștere la
ocări”(Pilde 18,6);”Omul cel rău, din comoara lui cea rea scoate afară cele rele”(Matei
12,35);”Învățătorii mincinoși.. hulesc ceea ce nu cunosc”(2 Petru 2,12);”Ferește-te de vorbirile
deșarte,. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă”(2 Timotei 2, 16-17). Important în această relație
medic pacient este și timpul care este alocat de medic fiecărui bolnav, din fericire in România
este unul destul de rezonabil.
Sunt și situații în care se face excepție de la dezvăluirea adevărului, dar aceasta numai în
anumite condiții. Renunțarea la informații, se referă la cererea voluntară a pacientului de a refuza
dezvîluirea tratamentului. Cazurile terminale sunt și ele excepții de la dezvîluirea adevărului
precum si cazul în care prognosticul este rezervat. pe lângă acestea mai există și privilegiul
therapeutic, caz în care clinicianul ascunde unele informații pentru a primii consimțământul

4
pacientului, fără aiprovoca suferință psihică pacientului. În multe cazuri, privilegiul therapeutic
este larg invocate. Oricum, clinicienii nu trebuie să evite invocarea lui, este mai bine pentru ei să
ofere informații relevante și să permit pacientului să refuse sau să accepte mai multe
dezvăluiri.Studiile arata totuși că 89% dintre pacienții chirurgicali doresc informații despre
natura bolii, a operație și șansele de reușită.
Metodele pentru dezvăluirea adevărului sunt cea verbal, scrisă sau combinată și tot mai
mult astăzi datorită mijloacelor moderne prin proiecții video și discuții repetate. Din punct de
vedere practic, dezvăluirea adevărului trebuie considerată mai degrabă un proces decăt un
moment discret și singular.
Definirea persoanei umane este foarte bine realizată de Părintele Dumitru Stăniloae care
arată că omul este persoană fiindcă este creat ”după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu”(Fac.1,26), care este și El persoană. „Prin suflarea lui Dumnezeu, apare în om un tu
al lui Dumnezeu, care e «chipul lui Dumnezeu», căci acest tu poate să spună și el eu și-i poate
spune și el lui Dumnezeu Tu“4 Se desprinde de aici foarte limpede faptul că persoana umană este
deschisă spre comunicare spre comuniune, atât cu Dumnezeu Creatorul ei, cât și cu semenii.
Modelul după care trăim este cel al Sfintei Treimi, faptul că avem nevoie și noi de un ”al doilea”
și de ”cel de-al treilea” pentru a dăruii și împlinii iubirea la modul cel mai înalt. „Comuniunea
adevărată se dezvoltă printr-o atenție îndreptată spre ceilalți oameni și spre lumea ca operă a lui
Dumnezeu, asociată cu o frânare a pasiunilor ca porniri nesfârșite spre finit, cu o cultivare a
virtuților care culminează în iubirea de persoane, de Dumnezeu ca persoană, deci ca absolut
adevărat.“5
Caracteristicile persoanei umane așa cum o definește Părintele Dumitru Stăniloae
sunt:conștiința de sine, intuitivă la început iar apoi aflând sensul îl urmează; puterea creatoare a
persoanei care își poate determina unele aspecte ale vieții; faptul că persoana umană se află în
relație cu cineva(Dumnezeu sau semeni). Persoana presupune așadar o comunicare continuă,
omul are conștiința existenței celorlalți și nu numai atât ci are și nevoie de ceilalți ca o prezență
întregitoare. În orice împrejurare s-ar afla persoana umană, ea rămîne chip al lui Dumnezeu iar în
calitatea de chip al lui Dumnezeu trebuie respectată și ajutată, dar și informată corect cu privire
la existența sa biologică și spirituală.

4
Dumitru Stăniloae Teologia Dogmatică Ortodoxă Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române vol. 1. Ediția a III-a București 2003. p 408.
5
Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă..., vol. 1, p. 418.

5
 Dumnezeu alege persoanele potrivite pentru o cât mai bună existență a omului pe acest
pământ și pentru dobândirea vieții veșnice. Astfel medicul si preotul sunt mădulare ale lui
Dumnezeu prin care acesta vine în chip văzut în ajutorul omului aflat în suferință. Constituția
omului este una dihotomică alcătuită din trup și suflet iar pentru fiecare este nevoie de tămăduire
și alinare. Formând un întreg trupul și sufletul se complectează și se determină reciproc. Aflarea
adevărului în cazuri de boli grave poate avea pentru persoana umană diferite reacții determinate
în majoritaea cazurilor de credeința omului. Conștientizând că viața biologică este doar o
pregătire pentru cea veșnică bine ar fi să putem afirma la fec ca Sfântul Apostul Pavel că
suferința este o binecuvântare iar moartea un câștig.
Ortodoxia afirmă că viața este un dar, oferit în mod liber de Dumnezeul iubirii. De
aceea , viața umană trebuie întâmpinată cu bucurie și mulțumire. Ea trebuie, prețuită, conservată
și protejată ca expresia cea mai sublimă a activității creatoare a lui Dumnezeu, Care ne-a adus”de
la neființă la ființă” nu doar pentru o existență biologică. El ne-a ales pentru Viață, a cărei
finalitate este participarea la slava veșnică a lui Hristos Cel Înviat, ”la moștenirea sfinților, întru
lumină”(Col. 1, 12;Efes. 1, 18).6

Bibliografie
6
Pr. Prof. Dr. John Breck Darul sacru al vieții, Trad. PS. Irineu Pop Bistrițeanul, Editura Patmos Cluj-
Napoca 2001, pp.5.

6
 Biblia sau Sfanta Scriptură, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.
 Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod, EIBMBOR,Versiune diortosită
după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania Arhiepiscopul
Clujului,București 2001.
 MANTZARIDIS, Georgios, Morala Creștină II, trad. de Diac. Cornel Constantin Coman,
Editura Bizantină, București 2006.
 STĂNILOAE, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă I, ediția a III-a, EIBMBOR
București 2007
 BRECK, John, Darul sacru al vieții, trad. PS Irineu Pop Bistrițeanul, Editura Patmos,
Cluj-Napoca 2001.
 ZANC Ioan,LUPU Iustin , Bioetica Medicală principii, dileme, soluții, Editura Medicală
Universitară ”Iuliu Hațieganu! p 52.
 LARCHET, Jean-Claude, Terapeutica bolilor mintale: experiența creștinismului
răsăritean al primelor veacuri, trad. Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureșri 2008.
 YANNOULATOS, Anastasie, Ortodoxia și problemele lumii contemporane, trad.
Gabriel Mândrilă, Constantin Coman, Editura Bizantină, București 2003.
 ILOAIE, Ștefan,”Sindromul înveșnicirii. Darul vieții și atitudinea față de aceasta” în
Studia Universitatis Babeș-Bolyai Bioetica 2/2009, pp.10
 Scrisoarea Enciclică ”Evangelium Vitae” a Suveranului Pontif Ioan Paul al II lea, către
Episcopi, Preoți și Diaconi,către Călugări și Călugărițe, către Credincioșii Laici și către
toți oamenii de bună voință Despre Valoarea și Inviolabilitatea vieții umane
 Simona Ștefana Zetea Moartea întru demnitate, o sintagmă ambivalentă?, în Medicii și Biserica
vol. X. Editura Renașterea Cluj-Napoca 2012, p.316.

 Dr. Valeriu Lupu Medicul între devotamentul profesiei și responsabilitatea profesională Medicii
și Biserica, vol.X...p. 184