RECONSTRUCȚIA POSTBELICĂ

După al Doilea Război Mondial, majoritatea țărilor implicate în război erau afectate de
distrugeri. Clădirile de locuit, școlile, drumurile, spitalele, fabricile și terenurile agricole aveau
nevoie de investiții considerabile și de multă muncă pentru a putea fi reconstruite sau refolosite.
Guvernele au fost nevoite să se implice în economie pentru a crea noi locuri de muncă pentru
foștii soldați, în special prin ample proiecte de infrastructură (drumuri, poduri, baraje, căi ferate,
tuneluri, porturi etc.).
Situația socială și economică a continentului european după război îngrijora conducerea
americană, care se temea că șomerii, veteranii și populația sărăcită, în general, ar putea vota, la
alegeri, partide politice comuniste.
Pentru a evita acest risc, era important ca Europa, sărăcită de război, să redevină stabilă
economic. Statele Unite au elaborat, în acest sens, un plan destinat să ajute la reconstruirea
Europei. Planul Marshall (1948–1952), creat de secretarul de stat american George Marshall,
prevedea acordarea unui ajutor de peste 12 miliarde de dolari tuturor statelor europene, pentru
recon- strucție, dar și pentru consolidarea industriei.
URSS a forțat statele din sfera sa de influență (statele comuniste) să refuze oferta americană de a
participa la Planul Marshall. Planul sovietic era de a interconecta economiile statelor comuniste,
astfel încât lipsurile de materii prime să fie acoperite prin comerțul dintre „republicile frățești”.
În acest scop, a fost creat, în 1949, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), care a
urmărit, însă, și organizarea economiilor comuniste după modelul sovietic și subordonarea lor
intereselor URSS-ului.