I.

ASPECTE GENERALE

Protecția salariaților în cazul insolvenței angajatorului face obiectul a două ramuri ale dreptului –
dreptul insolvenței și dreptul muncii.

Salariații care nu au primit contravaloarea muncii prestate pentru angajator devin creditori ai
acestuia; ei vor putea participa, alături de ceilalți creditori ai debitorului, la urmărirea și recuperarea
creanțelor lor în modalitățile prevăzute de lege.

După deschiderea procedurii de insolvență, desfacerea contractelor individuale de muncă ale

personalului debitorului se va putea face de urgență de către administratorul judiciar/lichidatorul
judiciar. Aceștia din urmă vor acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul
în care sunt incidente dispozițiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în ceea ce privește concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 și
art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 se reduc la jumătate.

Spre deosebire de dispozițiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
[„(...) după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului
debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară
parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda
personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare”] care au fost declarate neconstituționale
întrucât nu asigurau salariaților dreptul la consultare și la informare, prin restrângerea dreptului de a
beneficia de procedura concedierii colective, actuala reglementare, cuprinsă în art. 123 alin. (8) din
Legea nr. 85/2014 nu mai restrânge dreptul salariaților la parcurgerea procedurilor colective, ba chiar
trimite la prevederile Codului muncii în acest sens, iar înjumătățirea termenelor nu reprezintă un
impediment de constituționalitate.

CADRU NORMATIV

La nivel național avem Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de
insolvență1 și Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata
creanțelor salariale2.

La nivel european avem Directiva 2008/94/CE privind protecția lucrătorilor salariați în cazul
insolvenței angajatorului3.

Directiva 2008/94/CE reprezintă versiunea codificată a Directivei 80/987/CEE privind apropierea

legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității
angajatorului.

Aceasta reglementează „creanțele salariale care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de
muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvență” [art. 1 alin. (1)].

1
M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.
2
M. Of. nr. 453 din 25 mai 2006.
3
J. Of. al UE nr. L263 din 8 octombrie 2015.
În sensul Directivei, „un angajator este considerat a fi în stare de insolvență în cazul în care a fost
formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența
angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru,
implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic
sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul
dispozițiilor menționate: fie a hotărât instituirea procedurii, fie a constatat că întreprinderea sau
unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și că activele disponibile sunt insuficiente pentru a
justifica instituirea procedurii” [art. 2 alin. (1)].
 II. CREANȚELE SALARIALE

Creanțele salariale au primit mai multe definiții. Astfel, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, creanțele salariale reprezintă
„creanțele ce izvorăsc din raporturile de muncă și din raporturile asimilate între debitor și angajații
acestuia”.

Potrivit art. 4 lit. d din Legea nr. 200/2006 4, acestea reprezintă „drepturile salariale și alte drepturi
bănești datorate și neplătite salariatului, care au fost stabilite în contractul individual de muncă
și/sau în contractul colectiv de muncă”.

Art. 161 din Codul muncii dispune: „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale
angajatorului”, ilustrând un principiu general al sistemului de salarizare – prioritatea creanțelor
salariale.

Art. 161 din Legea nr. 85/20145 prevede ordinea în care vor fi plătite creanțele în cazul falimentului și
anume:

 „ taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea
debitorului, pentru continuarea activității, precum și pentru plata remunerațiilor persoanelor
angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, art. 63 și art, 73, sub rezerva celor
prevăzute la art. 140 alin. (6).

 creanțele provenind din finanțări acordate potrivit art. 87 alin. (4).

 creanțele izvorâte din raporturi de muncă (...)” 6.

Întrucât între prevederile Codului muncii și cele din Legea nr. 85/2014 există diferențe privind
ordinea în care sunt plătite creanțele salariale, doctrina a statuat asupra faptului că Legea nr.
85/2014 are caracter de normă specială, așa încât aceasta se va aplica cu prioritate.

REGIMUL JURIDIC AL CREANȚELOR SALARIALE

Creanțele salariale se caracterizează prin următoarele aspecte:

 Au prioritate în momentul distribuirii fondurilor din averea debitorului, în caz de faliment,

potrivit art. 161 pct. (3) din Legea nr. 85/2014.

 Sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar/lichidatorul

judiciar în baza evidențelor contabile ale angajatorului [art. 102 alin. (1) din Legea nr.
85/2014].

4
M. Of. nr. 453 din 25 mai 2006.
5
M. Of. nr. 466 din 25 iunie 2014.
6
Consultat pe http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/159286, la data de 20 martie 2020.
  Salariații angajatorului debitor sunt exceptați de la depunerea declarației de creanțe.

 Deși evidențele contabile sunt prezumate a fi corect întocmite, creanțele salariale pot
constitui motiv pentru contestație, din partea celor cărora legea le atribuie calitatea
procesuală activă (administrator special, creditori).

 Înscrierea din oficiu a creanțelor salariale nu echivalează cu lipsa obligației administratorului

judiciar de verificare a corectitudinii înregistrării acestor creanțe în contabilitatea debitorului.
În cazul în care o astfel de evidență nu există sau nu este ținută conform cu legea, creanțele
salariale vor fi evaluate după alt mijloc de probă ori prin refacerea actelor de către practician
și incluse în tabele. Un caz particular poate fi reprezentat de situația în care creanțele
salariale fac obiectul unui litigiu, nefiind înscrise în contabilitatea debitoarei. Este
recomandată transmiterea unei informări de către creditorii salariați (eventual, înăuntrul
termenului de depunere a creanțelor stabilite prin hotărârea de deschidere a procedurii de
insolvență) cu privire la aceste aspecte, evitând, astfel, riscul necunoașterii acestor pretenții
de către administratorul/lichidatorul judiciar. 7

7
Ș. Pavel, Sfera noțiunii de creanță salarială în procedura insolvenței, articol consultat pe
https://www.juridice.ro/606587/sfera-notiunii-de-creanta-salariala-in-procedura-insolventei.html la data de 20
martie 2020.