Caracteristici ale exploziei demografice actuale.

Termenul de explozie demografică s-a încetăţenit în statele europene în secolul al XIX-lea

şi reprezintă un efect al procesului de tranziţie demografică, manifestat prin creşterea rapidă a
populaţiei în contextul decalajului dintre scăderea progresivă a celor doi indicatori demografici
principali – natalitatea şi mortalitatea. Este un element care conferă o certă notă de actualitate
teoriei lui Malthus. Este vorba despre particularităţile exploziei demografice actuale, despre
caracteristicile care o fixează în raport cu explozia demografică din secolele al 18-lea şi al 19-lea.
Explozia demografică din zorii societăţii moderne, care a reprezentat materia primă pentru
teoria lui Malthus, a avut loc în ţări dezvoltate, în state unde revoluţia industrială era în plină
dezvoltare. Ieşirea din criza care se putea prefigura pe baza discrepanţei sesizate de către Malthus a
avut loc pe două căi. Mai întâi, dezvoltarea industrială a declanşat un proces de ridicare a bunăstării,
care a putut face faţă evoluţiei rapide a populaţiei. O evoluţie care pe bună dreptate năştea
îngrijorare. De pildă, populaţia Europei a evoluat de la aproximativ 50 de milioane, cât avea în
1600, la aproape 1 miliard la mijlocul secolului 20. La 1600 ea reprezenta o zecime din populaţia
lumii, la 1950 ajunsese să reprezinte aproape o treime.
Chiar dacă ritmul de creştere este in scădere susţinută in ultimele decenii, creşterea
populaţiei se menţine la un nivel înalt in valori absolute (72 mil. in 1970, 95 mil. în 1986 şi 76 mil.
în 2006). Această creştere accelerată a populaţiei (in 1950 trăiau pe Pământ doar 2,5 mld. locuitori)
constituie încă una din problemele majore ale omenirii.
O a doua modalitate au constituit-o emigrările masive ale europenilor în teritoriile de peste
mări, în SUA, Canada, în alte ţări şi continente slab populate. Astfel, între 1846 şi 1890, anual au
emigrat din Europa către alte teritorii în jur de 377.000 oameni, iar între 1891 şi 1910 rata anuală a
emigrării a atins nivelul de 911.000 oameni. În intervalul de timp cuprins între 1846 şi 1930,
aproximativ 50.000.000 de europeni s-au stabilit în teritoriile slab populate şi slab dezvoltate de
peste mări (Paul Kennedy).
Deci, timp de aproape două secole Europa - zona cea mai dezvoltată a lumii în acest interval
a fost tărâmul pe care a avut loc explozia demografică; ea a reprezentat continentul de unde au
plecat valuri de emigranţi.
Începând cu mijlocul acestui secol, ceva cu totul nou intervine în evoluţia demografică a
planetei. Populaţia din ţările dezvoltate se stabilizează sau consemnează evoluţii foarte lente.
Creşterea demografică accentuată are loc în ţările slab dezvoltate, în teritorii în care mijloacele de
subzistenţă sunt precare.

1
Evoluţia populaţiei în ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate
(milioane locuitori)

1950 1960 1970 1980 1990 1995

Total mondial 2.56 3.05 3.72 4.47 5.33 5.757
4 0 1 8 0
Total dezvoltate 832 945 1.04 1.13 1.21 1.224
9 7 3
Total subdezvoltate 1.73 2.10 2.67 3.34 4.11 4.533
2 5 2 1 7

Sursa: B. Negoescu şi G. Vlăsceanu, “Terra, geografie economică”, pag. 45

Instructivă din acest punct de vedere este şi evoluţia populaţiei pe regiuni geografice. Cea
mai mare creştere procentuală o înregistrează Africa, pe când Europa are o creştere negativă.

Evoluţia populaţiei mondiale urbane şi rurale

(milioane locuitori)

Total ţări subdezvoltate Total ţări dezvoltate

Anii Total Urban Rural Total Urban Rural

1800 720 61 659 180 22 158
1900 1100 99 1001 495 148 347
1950 1684 285 1399 832 448 384
1994 4534 1867 2667 1236 910 326
2025 7100 4000 3100 1400 1140 260

Sursa: B. Negoescu şi Gh. Vlăsceanu, “Terra, geografie economică”, pag. 63

Creşterea populaţiei 1998-2025

Asia şi America Latină şi Statele Unite şi

Total Africa Europa
Oceania Zona Caraibiană Canada
Populaţia
1998 5030 779 3 619 500 304 729
(milioane)
Populaţia
2025 8 081 1 496 4 825 690 369 701
(milioane)

Sursa: J. T. Rourke, “International Politcs on the World Stage”, pag. 533.

După cum se vede, datele diferă puţin în funcţie de baza de calcul. De pildă, totalul
populaţiei în 1998 este de 5 030 milioane, potrivit lui Rourke, iar potrivit surselor ONU citate în
“Terra, geografie economică”, totalul este de 5 757 milioane în 1995. Cea de-a doua sursă ni se

2
pare una de încredere, întrucât la jumătatea lui 1999 populaţia lumii a depăşit pragul celor şase
miliarde.
Corelaţia dintre aceasta şi subdezvoltare este cât se poate de evidentă, exercitând o dublă
presiune: asupra mediului natural, prin supra-exploatarea resurselor şi asupra mediului social, prin
imposibilitatea asigurării unor locuri de muncă pentru generaţii tot mai numeroase. Astfel, şomajul
cronic a devenit o regulă in statele slab dezvoltate. Creşterea populaţiei la nivel mondial este extrem
de inegală, distingând trei categorii de state :
- state cu o creştere lentă sau chiar cu o descreştere sensibilă a efectivelor populaţiei. În
această categorie intră toate statele europene, cele din nordul Americii, Australia şi unele state est-
asiatice avansate (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan etc.). Presiunea demografică este practic nulă iar
cererea de forţă de muncă determină o imigraţie intensă in statele atractive, cu rădăcini in perioada
colonială (Marea Britanie, Franţa), legată de reconstrucţia postbelică (Germania) sau normală, în
statele constituite din imigranţi (Canada, S.U.A., Australia);
- state cu o creştere moderată, apropiate de media mondială, cazul unor state în care
controlul creşterii s-a impus de multă vreme (statele din Asia Musonică) sau în care nivelul
urbanizării este ridicat iar dezvoltarea industriei a impus modificarea comportamentului tradiţional
(America Latină sau ţările arabe);
- state în care explozia demografică este în plină derulare, cu creşteri de 2 - 4% anual,
corespunzător unei perioade de dublare de 20-40 ani. Este situaţia dominantă din Africa
Subsahariană, excepţională în Asia sau America Latină. Acumularea unor mase importante de
populaţie tânără va menţine mult timp, prin inerţie, o creştere demografică susţinută. Europa şi
America de Nord şi-au redus importanţă în favoarea Africii mai ales. Repartiţia populaţiei rămâne
inegală, ponderea factorilor naturali fiind încă importantă. Astfel, Asia Musonică rămâne cea mai
importantă aglomerare umană de pe Terra (53% din populaţie). Aici se întâlnesc cele mai mari
densităţi : Bangladesh (1025 loc./kmp), Taiwan (620 loc./kmp), Coreea de Sud (500 loc./kmp), faţă
de media mondială de 49 loc./kmp. Europa este a doua mare concentrare demografică mondială
(11% împreună cu partea europeană a Rusiei). Americile şi Australia deţin cele mai mari
disponibilităţi de spaţiu locuibil, aici populaţia fiind concentrată in regiunile litorale. Africa nu este
un continent suprapopulat decât prin prisma dezvoltării economice dar continuarea exploziei
demografice poate conduce la efecte dezastruoase din punctul de vedere al echilibrului ecologic.
Trei sferturi din populaţia Globului este concentrată pe numai 8,6% din suprafaţa acestuia.
Problemele pe care le ridică explozia demografică nu ţin de lipsa de spaţiu ci de incapacitatea
asigurării unor condiţii acceptabile de viaţă in ţările in curs de dezvoltare.
O altă tendinţă modernă este aceea a concentrării progresive a populaţie in regiunile
litorale, in paralel cu creşterea ponderii regiunilor cu climă caldă in defavoarea celor temperate,

3
considerate optime dezvoltării societăţii. In regiunile tropicale o excepţie de la concentrarea in
lungul litoralului o constituie regiunile înalte cu un climat mai clement, altitudinea atenuând
excesele climatului.
Măsura comună a repartiţiei populaţiei, densitatea, are o valoare relativă. Densităţile
corespund unor realităţi economice şi sociale diferite. Multe regiuni slab populate nu sunt lipsite de
resurse (Siberia, Canada) dar sunt limitate climatic. Tehnicile actuale permit şi valorizarea unor
regiuni aparent sterile, cazul Arabiei Saudite unde sistemele de irigaţii au smuls deşertului peste 2
mil.ha. Vaste întinderi precum cele menţionate din zona boreală sau din cea ecuatorială (Amazonia,
Kalimantan, Noua Guinee) pot constitui o rezervă de spaţiu dar costul punerii in valoare este
considerabil iar efectele ecologice sunt imprevizibile.
Eficacitatea productivă a populaţiei Globului este la fel de inegală. Astfel, 75% din
producţia industrială este asigurată de un număr redus de state, a căror populaţie nu depăşeşte 20%
din totalul mondial. Dezechilibrul intre resurse şi necesităţi nu provine totdeauna din insuficienţa
sau absenţa acestora ci din slaba utilizare a celor disponibile, mai ales a resurselor umane. Putem
vorbi de o veritabilă risipă de energie umană, de viaţă in ultimă instanţă (statele slab dezvoltate au
un nivel mult mai ridicat al mortalităţii). La efective comparabile de populaţie corespund realităţi
umane diferite. Puterea unui stat nu se mai măsoară neapărat in numărul de oameni ci in capacitatea
acestora de a gestiona eficient resursele de care dispun de a le potenţa la un nivel competitiv, aşa
cum este cazul unor state de mici dimensiuni din Europa : Elveţia, Belgia, Olanda etc.
De reţinut!
 Corelaţia între explozia demografică contemporană şi subdezvoltare este foarte
puternică.
 Consecinţa principală a exploziei demografice constă în modificarea ponderii
diverselor regiuni geografice în populaţia Globului
 Populaţia împreună cu factorii tehnici şi resursele naturale constituie baza oricărui
sistem economic
Răsturnări în distribuţia populaţiei pe glob: consecinţe geopolitice.
Autorul american Paul Kennedy consideră că dacă luăm în calcul intervalul 1990-2025 se
poate spune că în jur de 95% din sporul populaţiei se va produce în ţările în curs de dezvoltare.
Cum se desprinde şi din tabelul de mai jos, creşterea cea mai mare, de fapt, epicentrul
exploziei demografice actuale este continentul african. În 1985 Africa şi Europa aveau o populaţie
aproximativ egală. În 2025 populaţia Africii va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea a
Europei, iar în 2050 de trei ori mai mare. Până în 2025, o serie de state africane vor atinge niveluri
ale populaţiei absolut dramatice, dacă avem în vedere că mijloacele de subzistenţă nu vor creşte în
mod corespunzător.

4
 Evoluţia raportului dintre populaţia Europei şi cea a Africii

1900 1970

Africa
25%
Africa Europa Africa Africa
Europa 50% 50% Europa
Europa
75%

2050

Europa
25%
Africa
Europa
Africa
75%

Creşteri masive vor avea loc şi pe continentul asiatic. Aici rata de creştere nu este aşa de
ridicată (ca pe continentul african), dar, pornindu-se de la un volum al populaţiei deja foarte mare,
creşterile, mai ales în cifră absolută, sunt considerabile. În 2050 se prevede o răsturnare a “ierarhiei
la vârf”. India va trece pe primul loc cu o populaţie de 1,528 miliarde, depăşind China cu aproape
100 de milioane.
Schimbările absolut spectaculoase în domeniul demografic sunt expresiv redate şi de “noua
ierarhie” a statelor cu cea mai mare populaţie din lume.

Primele 10 ţări cele mai populate ale lumii

Rata medie de creştere

Nr. Populaţia totală Rata totală a
Ţara a populaţiei
crt. (milioane) fecundităţii
(1995-2000)
1 China 1243,7 0,9 1,80
2 India 960,2 1,6 3,87
3 SUA 271,6 0,8 1,96
4 Indonezia 203,5 1,5 2,63
5 Brazilia 163,1 1,2 2,17
6 Rusia 147,7 -0,3 1,35
7 Pakistan 143,8 27 5,02
8 Japonia 125,6 0,2 1,48
9 Bangladesh 122,0 1,6 3,14
10 Nigeria 118,4 2,8 5,97

5
 După cum se observă, 5 din primele 10 ţări cele mai populate ale lumii se află în Asia; în
acelaşi timp, numai două ţări dezvoltate figurează în acest tabel (SUA şi Japonia).

Următoarele 12 ţări din punct de vedere al populaţiei

Rata medie de
Nr. Populaţia totală Rata totală
Ţara Creştere a populaţiei
crt. ( milioane) a fecundităţii
(1995-2000)
1. Mexic 94,3 1,6 2,75
2. Germania 82,2 0,3 1,30
3. Vietnam 76,5 1,8 2,97
4. Iran 71,5 2,2 4,77
5. Filipine 70,7 2,0 3,62
6. Egipt 64,5 1,9 3,40
7. Turcia 62,8 1,6 2,50
8. Etiopia 60,1 3,2 7,00
9. Thailanda 59,2 0,8 1,74
10. Franţa 58,5 0,3 1,63
11. Marea Britanie 58,2 0,1 1,72
12. Italia 57,2 0,0 1,19

Sursa: B. Negoescu şi Gh. Vlăsceanu, “Terra, geografia economică “, pag. 401

Deşi situată pe locul 12, din cauza exploziei demografice, Germania nu va mai fi în 2050
între primele 20 de ţări cele mai populate ale lumii, aşa cum reiese şi din tabelul de mai jos.
Primele 20 de ţări cele mai populate ale lumii în 2050

Nr. Populaţie
Nr. crt. Ţara
(mii persoane)
1 India 1 528 853
2. China 1 477 730
3. SUA 349 318
4. Pakistan 345 484
5. Indonezia 311 857
6. Nigeria 244 311
7. Brazilia 244 230
8. Bangladesh 212 495
9. Etiopia 169 446
10. Congo 160 360
11. Mexic 146 645
12. Filipine 130 893
13. Vietnam 126 793
14. Rusia 121 256
15. Iran 114 947
16. Egipt 114 844
17. Japonia 104 921
18. Turcia 100 664
19. Tanzania 80 584
20. Thailanda 74 188

6
 Sursa: ONU, Departamentul pentru probleme economice şi sociale

Populaţia Iranului va fi mai numeroasă decât cea a Japoniei, iar populaţia Etiopiei de
aproape trei ori mai mare decât cea a Franţei. Canada va avea o populaţie mai redusă decât cea a
Siriei, Nepalului sau Madagascarului. Ţările europene mari vor figura din acest punct de vedere
printre “ţările mijlocii” sau chiar mici.