Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA PETROL - GAZE DIN PLOIEŞTI

PROGRAMUL DE STUDII : Administrarea Afacerilor în Industria de Petrol și


Gaze (AAIPG)
ANUL I, GRUPA 51706

ETICA ÎN RELAȚIILE PROFESOR-STUDENT

Masterand,
Gligor Carina-Loredana
,, A fi profesor înseamnă un risc asumat. Şi asta deoarece pregătirea pentru a preda, pentru a-i
învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implica multă răbdare,
multe momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu.’’

O educaţie de calitate, piatră de temelie a societăţii democratice, are rolul de a


asigura şanse egale pentru toţi tinerii şi este fundamentală pentru bunăstarea socială prin
contribuţia sa la dezvoltarea economică, socială şi culturală.

Din punctul meu de vedere, facultatea reprezintă una din instituțiile de bază din societate prin
care studenților li se imprimă norme, valori și obiceiuri ce le vor fi folositoare mai tarziu
pentru a se descurca și a-și atinge scopurile în societate. Principala metoda prin care facultatea
intră în contact cu studentul pentru a-i insufla cunostințe se face prin intermediul profesorilor,
persoane special pregatite pentru a reprezenta instituția și pentru a crea un anume grad de
autoritate.

În primul rând, o relaţie pozitivă între profesor şi student nu este neapărat uşor de stabilit. Însă
dacă există implicare din partea ambelor părţi atunci rezultatul poate fi unul excelent. Pentru o
relație de calitate student-profesor, trebuie să ţinem cont de câteva aspecte și anume: dorinţa
de a înţelege şi a asculta, implicarea, onestitate, bunăvoinţă, respect reciproc, găsirea unui
limbaj comun, interese comune, preocupări comune, cooperare și simţul umorului.

În al doilea rând, un profesor bun trebuie să ştie calea pe care s-o aleagă pentru ca relaţia
profesor-student să fie cât mai eficientă. Profesorul trebuie să-i dea încredere studentului în
forţele sale, să prindă curaj, să-l facă să se implice în relaţia de comunicare, să reuşească să-l
antreneze intr-o discuţie constructivă. E necesar ca studenților să li se transmită acea sete de
cunoaştere, acea disponibilitate în gândire și dorinţa de comunicare. Profesorul trebuie să ţină
cont de opiniile studenților, de dorinţele, de aspirațiile și așteptările acestora, de personalitatea
fiecăruia în parte. Desigur, comportarea profesorului în sala de curs / seminar este
condiţionată, în mare măsură, şi de atmosfera existentă, de comportarea studenților, tocmai de
aceea consider ca atmosfera ar trebui să fie una pozitivă, astfel se va asigura un proces al
studierii de bună calitate. De cele mai multe ori expresiile ironice şi jignitoare tulbură
atitudinea studenților faţă de profesorul lor şi îngreunează crearea unui climat favorabil
studierii. Profesorul trebuie să îşi trateze studenţii cu respect, să le ofere feedback, să utilizeze
în cursuri exemple apropiate de situaţiile reale şi să le spună studenţilor clar ce
responsabilităţi au şi cum vor fi evaluaţi.
Pentru obţinerea unor rezultate dorite profesorul trebuie să folosească un limbaj adecvat
capacităţii de înţelegere a studenţilor. Cu alte cuvinte dacă profesorul nu foloseşte un discurs
care poate fi perceput şi înţeles de studenţi, aceştia nu vor avea rezultatele cele mai bune.
Totodată este greşită părerea unor profesori că este suficient ca studenții să asculte explicaţiile
şi doar atât. Este necesară participarea directă a studenților în procesul de predare. O
asemenea implicare devine posibilă doar atunci când predarea alternează cu perioade de
întrebări-răspunsuri și de asemenea cu învățări practice, nu doar teoretice.

Pe de alta parte, un profesor care are o comunicare cât mai bună cu studenții trebuie să ştie să
găsească modalităţi de înlăturare a unor dificultăţi posibile. Deseori profesorii sunt tentaţi să
poarte discuţii cu studenții buni, să le asculte explicaţiile, iar cei slabi să fie marginalizaţi.
Comunicarea trebuie făcută cu toţi studenții, antrenându-i pe fiecare în parte, în funcţie de
caracterul fiecăruia.

În concluzie, o relaţie pozitivă între profesori şi studenți se bazează pe încredere dar și pe


comunicare, aceasta reprezentând cea mai importantă modalitate de a crea această relaţie
pozitivă între cele două părţi. Urmând, apoi, respectul şi interesul pentru materiile studiate
atât din partea profesorului, cât şi din partea studentului.

S-ar putea să vă placă și