Wolfgang Amadeus Mozart Concertul pentru clarinet – partea a II-a

Clasicismul a apărut în contextul istoric al Iluminismului, în secolul

XVIII. În această epocă, înțelegerea și judecata umana ajunge la independență și
maturitate, după spusele lui Kant. Conflictul dintre feudalitate și burghezie este
rezolvat de revoluția franceză, iobăgia este abolită, averile secularizate. Biserica
și curtea princiară dispar de la conducerea culturii, fiind înlocuite de teatre, săli
de spectacole, saloane, și cafenele burgheze. Sub conducerea lui Diderot și D
Alembert se editează Enciclopedia. Rousseau răspândește ideea de reîntoarcere
la natură, și a redactat mai multe articole despre muzică. Se renunță astfel la
ornamentarea excesivă regăsită până acum în baroc.
În muzică, una dintre caracteristicile stilistice care se schimbă sunt
tendința spre simplitate, claritate logică și echilibru. Cu alte cuvinte, se vrea
purificarea tradițiilor trecute. Elementele stilistice, ritm, melodie, armonie, se
unesc, iar fraza muzicală ajunge sa aibă o simetrie, bazată pe intrebare și
răspuns. Muzica devine un mesager al idealurilor umane. Gândirea polifonică
este înlocuită de tonalitate, care se dezvoltă. Planul dinamic este și el imbogățit
de realizarea efectului de crescendo-decrescendo, prin amplificarea cu noi
instrumente a aparatului orchestral. Gamele, arpegiile, figurile de
acompaniament și cadențarea au fost stilemele clasice. De asemenea se observă
un contrast între echilibrul părților și tensiunea dramatică, prezența motivului
muzical, contrast la nivel tematic, și arpegiul, tricordul, porrectus, torculus ca
idiome melodice.
Wolfgang Amadeus Mozart, nascut la Salzburg intr-o familie de
muzicieni, sora lui fiind o pianistă desăvârșită, iar tatăl său fiind compozitor,
organist si violonist. Sonatele pentru clavecin cântate cu acompaniament de
vioară, au fost influențate de compozitorii pe care i-au cunoscut, J. G. Eckart și
J. Schoebert. Întâlnirea cu J. Chr. Bach a avut loc la Londra, cu ocazia
reprezentației pe care au avut-o la curtea regală.
 A ocupat postul de compositore la Academia dei Filarmonici, și a fost
admis ca membru acolo. Mitridate, Re di Ponto, au fost compuse la Milano, și
au fost prezentate în premieră de Crăciun, având un mare succes. Ultima operă
comandată pentru Italia, a fost Lucio Silla. Cvartetele Vieneze au fost compuse
după ce acesta l-a cunoscut pe Haydn, la Viena.
La Paris a ocupat din nou postul de concertmaistru si organist al curții dar
s-a simâit îngrădid de obligațiile de acolo. Este demis din serviciu în urma unui
conflict cu arhiepsicopul de Slazburg in condiții umilitoare, iar după s-a stabilit
la Viena unde duce o viața dificilă de liber artist. S-a susținut financiar dând
lecții elevilor și a organizat academii cu compozițiile sale. În același an în care a
compus Singspiel-ul Die Entfuhrung aus dem Serail, s-a căsătorit cu Konstanze
Weber.
În 1786 a compus prima operă pe care o scrie fără să-i fi fost comandată,
și anume Le nozze di Figaro, având un mare succes. Pentru o scurtă vreme a fost
profesorul lui Beethoven, iar în același an a fost numit compozitorul camerei
imperiale. În numai 6 luni a compus trilogia simfonică finală Jupiter. A călătorit
împreună cu prinâul Karl Lichnowski la Berlin, unde a avut ocazia să studieze
muzica lui Bach, și la Potsdam, Friedrich Wilhelm al II-lea îi comandă 6
cvartete. În același an în care a avut ultimul turneu artistic, a compus Cosi fan
tutte. În ultimul an de viață, a compus pentru încoronarea lui Leopold a II-lea la
Praga ca rege al cehilor, La clemenza di Tito, pentru încoronarea lui Leopold al
II-lea ca rege al cehilor la Praga. La comanda anonimă a contelui Walsegg, a
compus ultima lucrare a sa, Recviem-ul. Există o legendă conform căreia acesta
ar fi murit otrăvit de Salieri, dar cel mai probabil nu este adevărată. Afost
înmormântat în groapa cumună a săracilor, iar mormântul acestuia nu a fost
găsit niciodată.
Concertul este o compoziție scrisă pentru un solist sau mai mulți, care
sunt acompaniați de o orchestră simfonică, sau de cameră. Concertul clasic a
fost definitivat de Mozart în condițiile istorice noi ale Școlii vieneze. Etapa a
fost anticipată de artiștii premergători, Johann Sebastian Bach și Antonio
Vivaldi. Numărul de părți a fost redus la trei, și este statuat un singur solist.
Ciclul din trei mișcări pe baza principiului contrastant dintre părți, repede – lent
– repede, a fost conturat de către Mozart. Acesta a fixat de asemenea structurile
în funcție de un plan existent deja în lucrările de cameră și cele orchestrale
aparținându-i lui Joseph Haydn.
Concertul pentru clarinet în La major (K. 622) a fost scris în octombrie
1791, dedicată clarinetistului Anton Stadler. Mozart a fost primul care a utilizat
clarinetul ca instrument solistic. A explorat cu succes posibilitățile date de
instrument, valorificând prin contraste sonore mai ales în registrul grav.
Compoziția a fost concepută în faza inițială pentru un instrumentul „Bassethorn”
care nu mai este folosit astăzi. Ansamblul: clarinet, două flaute, două fagoturi,
doi corni, și instrumente cu coarde.
Este formată din trei părți care respectă mișcarea rapid – lent – rapid:
Allegro cu formă de sonată în La major, Adagio în formă ternară în Re major, și
Rondo – Allegro în La major.
Idealul estetic al lucrării se încadrează în categoria frumosului, iar
sentimentul însoțitor exprimat este liniștea sufletească. Aparținând
clasicismului, lucrarea este caracterizată prin contururi clare, și simetrie.
Principiul generator este echilibrul, susținut de forma tristrofică a compoziției,
resimținduse și sentimentul păcii și al dragostei. Din punct de vedere al
sistemului tonal, sunetele gravitează spre un centru sonor, formânduse o armonie
clară, și un echilibru melodic de asemenea.