Документ Microsoft Word

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 16

Visul mereu tanar

VISUL MEREU TÂNĂR SAU NAIVITATEA

Comedie

Personaje :

Marieta : Femeia în vârstă şi uşor naivă . Se supără repede şi este deseori impulsivă. Îi place să fie cea
care conduce în casă şi cea care vine cu ideile. Este soţia lui Vasile.

Vasile : Bărbat în vârstă şi bine ancorat cu picioarele în realitate . Este mai tot timpul calm însă îşi poate
pierde cumpătul câteodată.  Îi face capriciile soţiei sale, Marieta, pentru a nu o supăra.

Decor :

Decor reprezintă salonul celor două personaje. Este format din : o canapea, o măsuţă, un televizor, două
fotolii.

SCENA 1

Marieta : (Intrând furioasă în scenă, cu două sacoşe în mână, întrucât fusese la cumpărături)  Vasile
dragă … am vorbit astăzi cu madam Lenuţa, vecina de blocul vecin, si nesimţita, a avut curajul să mă
insulte, spunând că nu am fost în stare să urmez o facultate şi că ea a fost, şi că din cauza asta ea are
pensie mai mare !

Vasile : (Citind ziarul pe unul din fotolii) Bună ziua şi ţie, Marieta !

Marieta : (Lăsând sacoşele din mână ) Lasă glumele acum, că ai o vârstă, şi din câte văd eu, şi văd chiar
foarte bine, nu mai eşti tânăr demult ! Şi-a bătut joc de mine !

Vasile : (Răsfoind ziarul)  Aşa a facut ?

Marieta : Da Vasile ? Îţi vine să crezi ?

Vasile : Nu .

Marieta : (Devenind nervoasă)  Vasile !

Vasile : Bine, dragă, te cred! Dar nu ai ce face !

Marieta : Vasile, cred că tu nu mă cunoşti după atâţia ani de căsnicie ! Apropos, câţi ani avem ?! (Stă şi
se gândeşte şi realizează că şi ea a uitat)  Lasă, nu mai contează ! E important că avem câţiva.

Vasile : (Renunţă în a mai citi)  Marieta, calmează-te, femeie !

Marieta : Vasile, dar este vorba despre ceea ce a spus aia despre mine, şi eu nu pot să îi permit acest
lucru ! (Se aşază pe celălalt fotoliu) Tu înţelegi ? Şi-a bătut joc de demnitatea mea, de vârsta mea, de tot,
…, (Accentuând) chiar şi de tine !

Vasile : (Devenind curios)  Poftim ?

Marieta : (Într-un fel mândră pentru că a reuşit să-i capteze atenţia lui Vasile)  Da, aşa cum auzi ! Şi-a
bătut joc şi de tine !

Vasile : Femeia asta nu are scrupule, să ştii, dar lasă că o voi reclama chiar azi la asociaţie ! Va vedea ea!
Marieta : (Ridicându-se din fotoliu) Ei la asociaţia ! Te-ai gândit mult la asta ? Deşi nu cred, pentru că tu
când scoţi o prostie nu gândeşti ! Trebuie să fie altceva ! Trebuie, trebuie, trebuie să … (Începe a se
plimba prin scenă)

Vasile: Nu înţeleg de ce te plimbi prin cameră? Crezi că ideile îţi vin mai repede?

Marieta : Nu trebuie tu să înţelegi ! Gândesc eu pentru amândoi !

Vasile : Să ştii că pot gândi şi eu ?

Marieta : Serios?

Vasile : Da !

Marieta : Dovedeşte !

Vasile : Bine, dar stai jos că mă stresezi !(Începe el să se plimbe) Aşa, deci noi trebuie să … să … să , da!
Noi vom … ăăă … ăăă . Nu, altfel! Da, aşa!

Marieta : Ai terminat ?

Vasile : Da ! (Se aşază)

Marieta : Perfect, dragă, perfect! Sunt sigură că mintea ta funcţionează doar pe timp de noapte ! Deci,
m-am gândit la ceva ! Şi cred că vom ajunge şi preşedinţi de asociaţie ! (Ridicându-se din nou)

Vasile : Preşedinte ? Marieta …  este …este perfect ! (Apucând-o de mâini)

Marieta : Ştiu, dar vom avea mult de muncă, dar nu îţi fă griji, ştii că Marieta nu fuge de muncă ! Vasile,
vreau să ştiu că eşti langă mine până la final !

Vasile : Marieta, nu înţeleg! Ce final, ce muncă, cine fuge, de ce?

Marieta : Vasile, eu nu mă voi putea descurca numai cu cele 5 milioane de la pensie şi de asta …

Vasile : Pensie ?

Marieta : Şi aş vrea ca şi tu să …

Vasile : (Confuz) Nu înţeleg …!

Marieta : Dacă m-ai lăsa să şi termin !

Vasile : Bine, tac !

Marieta : Vasile, noi trebuie să mergem la facultate !

Vasile : (Îngrijorat)  Marieto, ai băut ?

Marieta : Ei da?!

Vasile : Treci să te miros !

Marieta :  (Uşor nervoasă) Încetează, omule ! Nu am băut nimic, dacă îţi spun !

Vasile : Atunci, Marieta, ce ai fumat ? Ce ai făcut, femeie ! Te droghezi ? Dacă e aşa, păi hai să facem
ceva şi să rezolvăm problema, te internez undeva şi totul va fi bine ! Ai încredere în mine ! Sunt soţul tău
!

Marieta : Regret asta !

Vasile : (Bucuros)  Vezi, deja e mai bine pentru că eşti conştientă de problemă …


Marieta : Vasile ! Regret că te-am luat de soţ ! Nu ştiu de ce eşti aşa de bătut în cap, măi omule !

Vasile : Atunci, sper că nu bagi divorţ la vârsta asta, că vor râde de noi vecinii !

Marieta : (Foarte convingătoare) Vor râde şi mai mult dacă nu facem facultatea ! Vor râde toată viaţa,
mă rog, cât mai avem din ea !

Vasile : Şi ce propui ?

Marieta : Mergem la universitate !

Vasile: Bine, Marieto, mergem la universitate . Facem cum spui tu ! Dar unde ?

Marieta : În Regatul Unit !

Vasile : Unde ?

Marieta : În Regatul Unit, măi ! În Marea Britanie ?

Vasile : În Anglia ? (Se aşază pe canapea din cauza şocului)

Marieta :  (Foarte fericită)  Da !

Vasile : (Făcându-şi cruce) Da’ Doamne fereşte, Marieto, dar, noi nu ştim limba, nu ştim obiceiurile, nu
ştim nimic ! Cum crezi că ne vom descurca într-o lume total nouă ?

Marieta : Vasile, tare negativist mai eşti ! Ce nu înţelegi ?

Vasile : Tot !?

Marieta : Ei tot ! Mă şi enervezi dragă !  (Hotărâtă) Eu de la capăt nu o iau, să-ţi fie clar !

Vasile : Bine, să spunem că ne hotărâm să studiem în Anglia şi …

Marieta : (Accentuând cuvintele)  Nu că „să spunem”, chiar vom studia !

Vasile : Bine şi …

Marieta : Ma laşi dragă să termin ?!

Vasile : Da, dragă !

Marieta : (Măreţ)  Vom începe prin a alege universitatea şi eu aş fi de părere să ne documentăm .

Vasile : Gândeşti bine ! Şi cum ai vrea să ne documentăm ?

Marieta : Vai de viaţa ta, Vasile ! Fără mine erai dus !

Vasile : Unde ?

Marieta :  (Un pic nervoasă) Pe lumea cealaltă, măi omule ! Mă disperi de acum ! Te rog frumos să taci şi
să asculţi ceea ce am de zis . Mergem să studiem la …

Vasile : Unde ?

Marieta :  (Cu superioritate) La Cambridge !

Vasile : Nu-mi place !

Marieta :  (Distrasă) Ce ? Ce nu-ţi place?

Vasile : Numele !
Marieta : Vasile, Vasile, Vasile ! Mă disperi !

Vasile : (Domol)  Marieto, mai bine stăm noi în cămăruţa noastră, ne vedem de viaţa noastră, de ţara
noastră şi …

Marieta : Iar începi?

Vasile : Dar …

Marieta : Taci !

Vasile : Bine .

Marieta : Aşa . Acum că ştim ce avem de făcut, vom trece la pasul doi ! Ne vom apuca de engleză, că nu
vom vorbi româneşte .

Vasile : (Foarte surprins) engleză ?!

Marieta : Da’ ce vrei, dragă, vietnameză ?

Vasile : Dar nu mai avem 15 ani să învăţam engleză !

Marieta :  (Convingătoare) Lasă că ne vom descurca … şi, pentru că am fost fată deşteaptă, după ce m-
am certat cu madam Lenuţa, m-am întors în piaţă, şi ghici ce am luat ?

Vasile : Morcov, că mereu uiţi să cumperi !

Marieta : Şi ce să fac, măi, cu morcovii ?

Vasile : Mâncare, femeie!

Marieta : (Făcându-i semn cu degetul)  Vezi că ridici vocea şi nu-mi place ! Totuşi Am cumpărat cărţi !

Vasile : Cărţi ?

Marieta : Da ! De engleză ! (Cotrobăind în sacoşe)

Vasile : Şi tu crezi că ne permitem, aşa peste zi, să ne cumpărăm cărţi ! Şi mai ales, cărţi de engleză !

Marieta :  (Dându-i lui Vasile 5-6 cărţi)  Din astea vom începe să învăţam, dar începând de mâine
dimineaţă ! Este deja destul de târziu şi cred că cel mai bine ar fi să ne culcăm !  (Îndreptându-se spre o
parte a scenei) Noapte bună, mon petite enfant !

Vasile : (Îngânând-o pe Marieta)  Mon petite enfant, şi mai vrea să meargă în Anglia şi să …

Marieta : (Întorcându-se brusc)  Vasile, mi s-a părut mie sau tu comentai adineaori, ia spune-mi?

Vasile : Nu dragă, cum să comentez !

Marieta : Sigur ?!

Vasile : Parol !

Marieta : Bine, gata, sunt prea obosită ! (Cască) Ne vedem mâine dimineaţă. Noapte bună !  (Ieşind din
scenă)

Vasile : Noapte bună, Marieto ! (Iese din scenă)

SCENA 2

Marieta :  (Apare în scenă în halat) Este deja 7:45 ! Ora perfectă pentru a începe . (Plimbându-se)  Aşa !
Deci, voi începe cu … cu … cu ce ?! Cum să încep dacă nici nu m-am spălat pe ochi, nici pe dinţi, mă rog
proteză ?  Şi să nu mai zic de faptul că încă sunt în pijamale ! Da! Mă duc să mă schimb şi să mă
spăl! (Iese din scenă) 8:10, ce a mai trecut timpul! Gata, să începem Marieta! Cărţile ?! Unde sunt
cărţile ? Aaa, uite-le pe masă ! Aşa ! (Se aşază la măsuţă) Lecţia 1 – Present T … T … Present şi atât ! Ce
tot atâtea denumiri ! Present T, vezi Marieto, eşti mai deşteaptă decât credeai  ! (Speriată)  Cum am
putut uita ! Doamne, tare-s proastă ! Cafeaua ! Nu am băut cafeaua, şi aveam pretenţia să pot citi exact
denumirea ! Mă duc să beau cafeaua şi apoi voi fi în stare de absolut orice denumire !(Dispare din scenă
pentru câteva secunde) 8:35 . Perfect! Deci, unde am rămas ? Aaa, la titlu: Present T … T … Present T,
atât ! Se foloseşte atunci când …

Vasile : (Intrând în scenă) Bună dimineaţa, Marieta !

Marieta : (Silitoare) Bonjour, Vasile !

Vasile : Dacă tot învăţăm engleză, de ce nu îmi răspunzi în engleză, ce tot vorbeşti în franceză ?

Marieta : (Ridicând capul din carte şi caiet) Păi … încă nu am ajuns la lecţia aia !

Vasile : (Curios) Păi, unde ai ajuns ?

Marieta : (Mândră) La lecţia 1 – Present T! Să ştii că e foarte interesant !

Vasile : Present T ?

Marieta : (Sigură pe ea) Da ! Present T.

Vasile : Ciudată lecţie !

Marieta : (Scurtă) Ei, ciudată! Trage-ţi un scaun lângă mine şi hai! La muncă!

Vasile : Gata ! (Încântat)

Marieta : (Autoritară) Măi, omule ! Şi pe ce ai de gând să scrii ? Du-te şi ia caietul de pe masă ! Tu crezi


că vei reţine toate informaţiile fără să le notezi pe ceva ?

Vasile : (Aducându-şi un caiet) Acum e bine ?

Marieta : Perfect, dar ştii ce … ştii ce nu am făcut ? (Supărătă) Nu mi-am citit horoscopul !

Vasile : Marieta, în felul ăsta terminăm de învăţat în 5 ani !

Marieta : (Nepăsătoare) Ei da ! Ce te tot frămânţi atât ? M-ai lasă-mă, omule ! Îmi citesc horoscopul şi
gata ! Am terminat !

Vasile : (Vorbind spre public) Spune şi tu ! Femeia asta nu este normală ! Îi arde de horoscop şi ea vrea
să studieze engleza ! Zău !

Marieta : Gata ! Am luat ziarul ! Deci eu sunt … sunt .. ce sunt măi ? (Gânditoare)

Vasile : (Scurt şi sarcastic) Eşti oaie , Marieto !

Marieta : Aaa, da.. sunt berbec, nu oaie, Vasile ! (Uşor revoltată)

Vasile : Citeşte odată şi hai să ne apucăm de învăţat !

Marieta : Dacă mă stresezi, nu termin nici la Paştele Cailor !

Vasile : Bine, tac !

Marieta : (Citind rar) Aşa ! Deci, berbec,ziua dumneavoastră va fi una plină de surprize şi aveţi putere de
concentrare. Vezi, măi ?
Vasile : (Încercând să explice) Ce concentrare, că tu nu ai trecut încă de titlu !

Marieta : (Neştiind ce să răspundă) Păi de acum înainte ! … Mă laşi să termin !

Vasile : Da !

Marieta : Totuşi, astăzi este ziua flacărei violet ! Ar fi perfect dacă aţi purta cât mai mult violet pentru a
fi feriţi de orice ghinion. (Sigură pe ea şi convingătoare) Vezi, din cauza asta nu am trecut de titlu !

Vasile : (Neconvins) Ei da !

Marieta : Dragă, scuză-mă o clipă. Revin imediat ! (Iese din scenă)

Vasile : (Vorbind singur) Cine ştie ce mai are în cap şi de data asta ! Sigur plănuieşte ea ceva ! Aşa face
mereu ! Marietaaa ! (Uşor dezorientat)

Marieta : (Auzindu-i-se numai vocea) Ai răbdare !

Vasile : Da, numai răbdare nu am când tu plănuieşti ceva diabolic, malefic, sau mai ştiu eu la ce îţi stă
mintea dimineaţa.

Marieta : (Auzindu-i-se numai vocea) Vasile, te rog frumos să taci dacă nu ştii despre ce e vorba !

Vasile : (Înţelep) Nu ştiu despre ce e vorba ?! Dacă faci iar ceva … !

Marieta : (Auzindu-i-se  numai vocea autoritară) Iar mă ameninţi ?

Vasile : (Amical) Nu, doar te preveneam !

Marieta :  (Numai vocea, scurtă)  Vasile, încetează ! Dacă acolo scrie, eu fac aşa !

Vasile : (Încercând să o convingă)  Dar, Marieta, aia e o revistă ! De unde ştii tu că ce scrie acolo e bun !
Dacă sunt nişte hoţi care încearcă să prostească lumea !

Marieta : (Numai vocea) Ce vrei să insinuezi acum ?

Vasile : Nu insinuez nimic ! Doar îţi reamintesc : îţi aduci aminte, acum două săptămâni, când te-au
fraierit în piaţa centrală, să cumperi mâncare de câine ?

Marieta : (Numai vocea autoritară) Da, şi ?

Vasile : (Indignat)  Cum şi ?! Noi nu avem câine, femeie !

Marieta : (Numai vocea nepăsătoare) Ei da, ce să zic !

Vasile : Săptămâna trecută, la teatru, când te-au făcut să cumperi loc special pentru palton !

Marieta : (Furioasă) Păi unde vroiai să-mi pun haina ?

Vasile : (Autoritar) Era gratis !

Marieta : (Numai vocea) Gata, că începi să mă calci pe nervi !

Vasile : Şi ieri ! Când ai plătit să intri în scară !

Marieta : (Numai vocea)  Păi dacă au zis …

Vasile :  (Întrerupând-o)  Eşti prea credulă ! Şi …

Marieta : (Numai vocea) Gata, gata ! Nu sunt credulă, lasă că îţi voi demonstra eu cât de curând !

Vasile : (Autoritar) Marieta !
Marieta : (Numai vocea) Da !

Vasile : Noi nu învăţam engleza ?

Marieta : (Numai vocea) Ba da !

Vasile : Şi tu ce faci !

Marieta : (Numai vocea uşor ironică) Bine !

Vasile : Marieta, ce faci acum !

Marieta : (Numai vocea, părând deranjată de întrebare) Mă schimb, nu vezi ?! Vrei să am ghinion toată
ziua !

Vasile : (Vizibil deranjat de răspuns) Cum să văd dacă tu eşti dincolo ! Marieta, lasă prosteala şi treci la
scris şi invăţat că avem destul !

Marieta : Bine, gata ! (Apărând în scenă)

Vasile : (Mirat de ceea ce vede) Marieta, ce e de capul tău ? Sau mai bine : ce e în capul tău ?

Marieta : (Făcând pe proasta)  Ce să fie ! Violet ! Acum nici culorile nu le mai distingi! Vai de …

Vasile : (Ferm convins) Vai de tine, Marieto ! O iei razna !

Marieta : (Curioasă) Razna ?!

Vasile : Da !

Marieta : (Răzbunătoare) Razna eşti tu ! Lasă comentariile şi hai la învăţat!

Vasile : Hai !

Mariata : (Stând la masă) Deci, Present T că aşa l-am botezat .  (Schimbându-se brusc)  Vai de mine ! E
deja amiază ! Vasile dragă, ştii ce ? Eu mă bag să îmi fac siesta ! (Plecând)

Vasile : (Uşor furios) Bine, Marieta! În felul ăsta învăţam în 13 ani!

Marieta : (Întorcându-se la Vasile)  Comentezi ?

Vasile :  Nu, nu!

Marieta : Aşa credeam şi eu ! (Îndreptându-se spre ieşirea din scenă)

Vasile : Eu ies la o plimbare .

Marieta : (Doar intorcându-se) Să nu stai mult, auzi ! (Iese din scenă)

Vasile : Bine, bine. (Iese din scenă)

SCENA 3

Marieta : (Apărând în scenă) Vasile, Vasile, ai venit ? Ţi-ai găsit să vină repede acasă ! (Cu aer
înţelept) Învăţăm engleza într-un deceniu, poate nici atât ! Halal soţ am ! (Aşezându-se pe canapea) Ce-o
fi la televizor ? Hmm, ştiri : din nou violuri şi proteste ; muzică : nu-mi place rock-ul ; teleshopping : aici
da ! Ha, ia uite ! Cred că e folositor să avem în casă una din asta ! Da, perfect, e şi la reduceri ! Care e
telefonul ?(Ia telefonul şi formează) Aaa, O31. hmm hmm hmm hmm hmm ! Alo, teleshopping ?

Vasile : (Intrând în scenă) Marieto, ce faci ?

Marieta : (Scurt) Taci, măi, nu vezi că vobesc la telefon ?


Vasile : Scuze, dragă !

Marieta : (Reluându-şi convorbirea) Alo, da ! Aş dori să cumpăr pro…

Vasile : (Realizând cu cine vorbeşte Marieta) Marieto, iar cumperi de la teleshopping ?!

Marieta : (Vorbind încet) Taci, măi !

Vasile : (Ameninţător)  Marieta, dacă din nou te prostesc ăştia, eu bag divorţ ! Să ştii !

Marieta : (Nepăsătoare) Ei divorţ ?!

Vasile : Eu vorbesc foarte serios !

Marieta : (Vorbind la telefon) Alo, da ! Vă sun eu înapoi în câteva minute ! (Încercând să explice) Măi,


omule, astea sunt lucruri folositoarea, şi care ne pot face viaţa mai uşoară !

Vasile : (Uşor ofensat)  Uşoară pe naiba ! Aşa ai zis şi cu celelalte produse ! Mai ales cu trafaletul pe care
nu îl foloseşti !

Marieta : Ei, da !

Vasile : Ei, da ! Lasă că o să vezi tu !

Mariata : (Furioasă) Ce să văd, ce, mă ameninţi iar ?

Vasile : (Calm)  Marieta, gata, văd că ai chef de ceartă, şi chiar asta îmi lipseşte ! Mai degrabă, hai să mai
lucrăm la engleză, că ştii că nici nu am început !

Marieta : (Mândră) În sfârşit zici şi tu ceva normal ! Bravo !

Vasile : Păi, hai !

Marieta : (Brusc)  Stai !

Vasile : Pentru ?

Marieta : (Uitând complet)  Lasă, nu are importanţă ! În fine . Unde îţi e caietul ?

Vasile : Aici !

Marieta : (Bucuroasă) Perfect ! Deci, lecţia 1 : am discutat titlul şi vom trece direct la exerciţii !

Vasile : (Confuz) Cum direct la exerciţii ? Fără teorie, fără nimic, de unde vom şti noi cum să rezolvăm
exerciţiile ?

Marieta : Măi, tu ştii că nu eşti prost ! Eu chiar uitasem !

Vasile : (Vorbind către public) Da, e clar, e senilă !

Marieta : Ai zis ceva ?

Vasile : (Calm) Nu !

Marieta : Mi s-a părut că ai comentat !

Vasile : (Uşor ironic) Nu, dragă. Doar ştii că te respect !

Marieta : Aşa să faci !

Vasile : Deci, care e teoria !


Marieta : Păi, se formează din S, ce-o fi ăla (Gânditoare) ? Sindrom, spirt, sânge, spaghette ? (Sigură pe
ea) Aaa, da, sicriu !

Vasile : (Ironic) Sicriu ?!

Marieta : Da, sicriu !

Vasile : Eşti sigură că înseamnă sicriu !

Marieta : (Uşor enervată) Da, măi, vrei să îţi scriu, desenez ? (Apucându-se deja de scris) Stai !

Vasile : (Încercând să o lămurească) Marieta, nu e …

Marieta : Uite, SICRIU (Arătându-i) ! Mulţumit ?

Vasile : (Calm) Marieta, cred că înseamnă subiect. S de la subiect !

Marieta : (Sceptică) Hmmm, cred că ai dreptate ! Stai să verific ! Ştii că nu am încredere în tine ! Da,


aveai dreptate !

Vasile : Vezi ?

Marieta : (Încercând sa pară deşteaptă) Da, văd mai bine decât tine, pentru că, spre deosebire de tine,
port şi ochelari !

Vasile : (Ironic) Da, pe care i-ai scăpat după pat acum 4 săptămâni !

Marieta : (Cicălitoare) Iar începi ?!

Vasile : Gata, am tăcut !

Marieta : (Reluând lectura) Aşa, deci S de la subiect, plus VB, asta ştiu că e de la verb, plus … Telefonul !
Stai aşa ! (Ridicându-se brusc)

Vasile : Marieta, sper că nu ai de gând să stai mult la telefon !

Marieta : (Neţinând cont) Ei, da !

Vasile : Bine .

Marieta : (Uşor surdă) Alo, alo ! Alo ! Cine-i ? Cum ? Nu aud ! Nu înţeleg ! Alo, alo ! Du-te … ! (Închizând
telefonul)

Vasile : (Uşor curios) Cine era ?

Marieta : De unde să ştiu ! Nu se auzea nimic !

Vasile : Dacă e ceva, mai sună o data .

Marieta : Ai dreptate .

Vasile : Deci, unde rămăsesem ?

Marieta : La VB, unde am zis eu că înseamnă verb. Şi mai departe e … (Vizibil deranjată) Iar sună !

Vasile : (Calm) Marieta, să nu înjuri la telefon !

Marieta : (Furioasă) Da’ ce crezi, dragă, că sunt o mahalagioică ?

Vasile : Nu, dar …

Marieta : (Întrerupând) Să vezi ce o spurc !


Vasile : (Autoritar) Marieta !

Marieta : Hai gata ! (Răstindu-se) Alo, tu, dacă nu ai de gând să vorbeşti îţi scot o… (Schimbându-se
brusc) Aaaa, Feli, tu eşti ? Ce faci dragă ? De când nu am mai vorbit cu tine, parcă au trecut 2 ani ! (Uşor
dezorientată) Aaa, au trecut 3 ? Nu mai contează, ce mai faci ?

Vasile : (Vorbind de unu singur) Da, clar ! Ce înţelege ea prin vorbit doar puţin ! Acum o să stea şi o să se
lungească iar ! (Enervat la culme) Marietaaaa !

Marieta : (Ameninţătoare)  N-ai tăcut ?

Vasile : Gata !

Marieta : (Reluându-şi convorbirea telefonică) Aşa, deci cum ziceai ? Ce ? Mă suni să îmi faci panaramă
că m-am luat de madam Lenuţa ? (Gesticulând)  Ştii ceva ? Ciocu’ mic că eşti la mine la
telefon ! (Ridicând tonul) N-ai tăcut ! Eeee comedie ! Ia, hai ! Îndrăzneşte ! Să te ia …. ! A închis,
nesimţita ! M-o făcut şi incultă ! (Foarte furioasă)

Vasile : (Făcând-o pe deşteptul) Marieta, cum să te facă ea ? Ea e mama ta ?

Marieta : (Iritată) Nu, măi ! Mi-a zis că-s incultă !

Vasile : (Calm) Lasă, dragă. Mai bine hai să ne vedem de engleza noastră .

Marieta : (Plictisită) Nu mai am niciun chef ! Mai ales că sunt şi nervoasă ! O lăsăm pe mâine că şi aşa s-a
întunecat afară ! Gata ! Noapte bună ! (Dă să plece)

Vasile : (Nelămurit) Marieta, dar … !

Marieta : Ce, ce vrei ? (Întorcându-se)

Vasile : Şi engleza ?

Marieta : Nu vezi că nu am chef ? (Nepăsătoare)

Vasile : (Sec) Văd !

Marieta : Păi dacă vezi ce m-ai întrebi ? Hai, gata ! (Iese din scenă)

Vasile : (Supărat) Aşa vorbesc singur ! Învăţăm engleză când Ceauşescu o să revină la conducere !

CORTINA

SCENA 4

(Marieta stă pe canapea şi citeşte ziarul, iar Vasile se încheie la geacă)

Vasile : (Încheindu-şi geaca) Marieta ?

Marieta : (Fără să ridice capul din ziar) Da, Vasile ?

Vasile : Ţi-au trecut nervii ?

Marieta : Parţial, dar unde pleci ?

Vasile : Păi, azi e 14 . Mă duc să iau pensia ! Tu  nu vii ?

Marieta : Nu, o să o aştept acasă . Azi nu am chef să ies din casă .

Vasile : Bine, cum vrei tu . Ne vedem mai târziu ! (Ieşind)


Marieta : Bine . (Aruncând ziarul) Aşa îmi trebuie, pentru că sunt o proastă ! (Plimbâmdu-se prin
scenă)  Halal viaţă ! Nici nu mai ştiu ce să fac, ce o sa fac mâine . Vom vedea. Totuşi, mi-ar plăcea o
perioadă liberă. Cred că e şi de la planete; trebuie să citesc horoscopul ! (Luând ziarul de pe jos)  El îmi va
elucida misterul . Deci, berbec : azi este o zi mai specială. Ce specială, că am nervi de dimineaţă ? Veţi
lua o decizie importantă privind următoarele zile. Nativii din berbec tind să plece într-o vacanţă
fulger . (Gesticulând) Da ! Asta e ! Cum era expresia aia în engleză ? E … E … Ev … Evri …
Elvirikaaa ! (Fericită) Da, Elvirikaaa ! Asta e ! Sunt deşteaptă ! (Ironică) De m-ar vedea acum Vasile ! Da,
voi pleca în vacanţă ! Dar unde ? Hmmm, hmmm, hmmm, hmmm, hmmm, mă plimb ca o
năucă ! (Confuză) Hmmm, hmmm, hmmm, hmmm. Insulele M… M… M… Malare? Nu, Maldive, da,
Maldive, sau Insulele A … A… A… Azuca ? Azore, da Azore ! Acolo merg ! Şi mai vreau în Dreptunghiul
Triunghilor, Triunghiul Dreptunghilor, nu, Triunghiul Bermudelor ! Şi mă duc (Visând cu ochii deschişi) !
Îmi fac bagajul, nu împachetez multe că nu stau mult, dar să am haine de toate felurile . Poate ninge sau
poate sunt 42 de grade ! Eu să fiu pregătită ! (Dispare pentru 1 minut din scenă) Sunt gata ! Bagajul e aici
! Perfect ! (Brusc) Vasile ?! Ce mă fac cu el ! Îi las o scrisoare şi îi explic tot. Nu pot să îl iau cu mine că nu
scrie în horoscop ! Totuşi, să citesc şi la el că poate are şi el vacanţă ca mine . El e …. e… taur !
Da ! (Gânditoare) … Voiam să zic bou ! Aşa, taur : azi ve-ţi sta liniştit şi cel mai plăcut mod de a petrece
ziua este uitându-vă la televizor ! Perfect ! Îi scriu şi el mă va înţelege ! (Ia o foaie şi începe a scrie)Dragă
Vasile , eu m-am hotărât să plec în vacanţă în Insulele Maldive, Azore şi apoi în Triunghiul Bermudelor .
Mă voi întoarce repede, nu voi sta mult . Nu-ţi fă griji în privinţa hainelor : mi-am luat de toate felurile
subţiri şi groase . Vezi, sunt fată deşteaptă ! Îţi voi trimite vederi de acolo ! Ai grijă de tine .
Marieta . (Fericită) Încă un lucru este gata . Cred că cel mai un mod de a ajunge acolo este cu un
microbuz ! Sau cu un taxi ! E şi mai ieftin ! Deci, cam asta e . Eu sunt gata, bagaj am, bani n-am, dar fac
eu rost până acolo, trec pe la bancă şi fac împrumut că şi aşa am buletinul acasă ! Plec în Maldive ! (Iese
din scenă)

Vasile : (Intrând în scenă) Marieta, am venit ! Marieta ! Femeie ! Unde-o fi femeia asta ? Cred că iar s-a
dus la piaţă ori se ceartă cu madam Lenuţa ! (Aşezându-se pe canapea) Vine ea, nu-i nimic .Dar, mi-ar fi
zis dacă ar fi plecat din casă ! (Îşi dă jos geaca) Hai să dau drumul la TV . Ce e ăsta ? Bilet ? (Uşor
speriat) De la Marieta ! Doamne ! Ce a mai făcut femeia asta ? (Începând să citească) E nebună ! E
nebună de legat ! Cum ? Doamne ! Femeia nebună ! Ce ? A fost în stare ? A fost în stare să plece ? Ce mă
fac ? (Ridicându-se în picioare) De unde să o iau ? Marieta, ce mi-ai făcut, Marieta ! (Văitându-se) Mă
bagi în pământ! O să mor degrabă din cauza ta ! O să fac infarct ! Aoleu, ce mă fac ? (Uitandu-se la
TV) Cine e acolo ? Marieta ? Doamne (Făcându-şi cruce) ! Ce caută la aeroport ?! Vrea neapărat să facă
puşcărie ? Dau şi număr !? Perfect ! Să sun să o aducă înapoi acasă ! (Sunând) Alo , da, vă sun pentru
doamna care nu vrea să se legitimeze . Da, numele ei este Marieta, vă rog să o aduceţi la adresa : strada
Popeştilor, bloc B4, scara 4, apartament 12. Mulţumesc, mulţumesc mult ! (Autoritar) Doamne, Marieto,
o să te leg de scaun !

Marieta : (Auzindu-i-se numai vocea) Da-ţi-mi drumul, demenţilor ! Ştiu să intru şi singură în locuinţă !


Huo ! Că aţi crescut degeaba ! Ruşine să vă fie !

Vasile : (Îndreptându-se spre partea dinspre care se aude vocea Marietei) Marieta, ea e !

Marieta : (Numai vocea) Gata, sălbaticilor, duce-ţi-vă de unde aţi venit !

Vasile : (Nerăbdător) Marieta !

Marieta : (Apărând în scenă) Că nu sunteţi normali ! Huo !

Vasile : (Nerăbdător) Marieta !

Marieta : (Supărată) Ce vrei, mă ?

Vasile : (Curios) Unde ai umblat ?
Marieta : (Afectată) Nu vezi că m-au oprit sălbaticii ! (Visând cu ochii deschişi) Voiam şi eu să …

Vasile : Marieta, tu eşti normală ? Sincer acum !

Marieta : (Uşor furioasă) Iar insinuezi ?

Vasile : (Calm) Nu, doar ţi-am pus o întrebare simplă .

Marieta : (Încă supărată) Păi, am vrut să plec să mă relaxez .

Vasile : Şi nu puteai să îmi zici ?

Marieta : Păi nu ţi-am zis ?

Vasile : Cum ?

Marieta : (Sătulă de convorbire) Prin scrisoare, omule ! (Enervată) Nu ai citit-o ?

Vasile : Marieta, eu mai aveam un pic şi făceam un infarct ca să aflu că tu eşti la aeroport !

Marieta : (Curioasă) De unde ştii că eram la aeroport ?

Vasile : Păi ai apărut la televizor !

Marieta : (Ironică) Ha !?

Vasile : Cum ai auzit ! De unde crezi că au ştiut ei unde stai ? Era un număr pe ecran şi eu am sunat să le
spun să te aducă acasă !

Marieta : (Intrigată) Deci tu eşti de vină !

Vasile : Ce vină, Marieta ! Tu eşti normală !

Marieta : Bine că eşti tu !

Vasile : Să ştii că sunt !

Marieta : Ei da !

Vasile : (Calm) Marieta, gata, încetează ! E bine că eşti înapoi acasă şi că totul s-a terminat cu bine !

Marieta : Cred că ai dreptate ! Dacă plecam, cine mai învăţa la engleză, că tu nu eşti în stare singur !

Vasile : Vezi !

Marieta : (Revenindu-şi) Cel mai bine ar fi să ne vedem de treaba noastră ! Că avem de muncă !

Vasile : Asta e Marieta !

Marieta : (Obosită) Oricum, am nevoie să mă odihnesc, după toată calătoria asta ! (Ieşind din scenă)

Vasile : Cum doreşti, Marieta !

Marieta : Ne vedem mai târziu, dragă ! (Iese din scenă)

Vasile : Somn uşor !

CORTINA

SCENA 5

Marieta : (Strigând) Vasile, Vasile ! Vasile !  Măi omule ! Unde eşti ? Hai azi !

Vasile : (Somnoros)  Ce vrei, Marieta ?


Marieta : Cum ce ?

Vasile : De ce ţipi aşa ?

Marieta : Păi, trebuie să ne apucăm de învăţat ! Mâine ne înscriem la universitate !

Vasile : (Deranjat) Păi, măi, e 6.00 ! Tu ştii să citeşti ceasul ?

Marieta : Ei, da ! Lasă că dacă vrei să ajungem departe ne trezim de dimineaţă ! Ştii cum e : cine să
scoală de dimineaţă în Anglia ajunge !

Vasile : E departe ajunge, nu în Anglia !

Marieta : Mă rog, tot departe e şi Marea Britanie !

Vasile : Stai să mă duc măcar să mă spăl pe ochi .

Marieta : (Autoritară) Bine . Ai 2 minute ! Fugi !

Vasile : Să ne trezim la 6 să ne apucăm de engleză, Doamne fereşte !

Marieta : (Uşor nervoasă) Nu mai bombăni şi taci !

Vasile : (Supus) Gata, tac . (Ieşind din scenă)

Marieta : Nu mai e mult ! (Mândră) Am învăţat mult ! 3 zile ! Mă simt pregătită ! Ce invidioasă va fi
Lenuţa când o să plecăm ! (Râzând) Ha ha ha ha !Nici nu ştii ce te aşteptă, madam ! (Uşor malefică) O să
am pensia mai mare decât tine ! Ha !

Vasile : (Revenind în scenă) Gata, dragă ! Să revenim la studiu .

Marieta : Deci, ar mai trebui să ştim să salutăm !

Vasile : (Confuz) Atât !

Marieta : (Sigură pe ea) Da.

Vasile : Păi, restul gramaticii, vocabularul, audiţiile, vorbitul ? Cine le învaţă ? Mama ?

Marieta : (Ironică) Se vede că nu ai mintea de acum 35 de ani !

Vasile : Adică ?

Marieta : Măi, noi trebuiă să ştim cum ne cheamă ! Restul învăţăm acolo ! O limbă străină se învaţă în
ţara respectivă !

Vasile : (Calm) Marieta, eu am mintea de azi ! Şi îţi zic sigur că noi nu o să intrăm la acea universitate
după 3 zile de învăţat !

Marieta : Nu mai codi atât şi repetă după mine ! My name is Marieta .

Vasile : My name is Marieta .

Marieta : (Brusc) Te cheamă Marieta ?

Vasile : (Simplu) Nu .

Marieta : Păi de ce ai spus Marieta ?

Vasile : Păi nu ai spus să repet după tine ?

Marieta : (Ridicând mâinile) Domne ajută !


Vasile : Ce ?

Marieta : (Nervoasă) Măi, eşti de groază ! Tu trebuia să spui my name is Vasile .

Vasile : My name is Vasile .

Marieta : (Bucuroasă) Aşa !

Vasile : Mai departe !

Marieta : (Confuz) Ce?

Vasile : Altceva nu mai învăţăm ?

Marieta : (Plictisită) Nu ! Atât ! Ajunge ! Că e deja prea mult !

Vasile : Marieta !

Marieta : Ce ? Gata ! Mă duc să sun la cei de la centru să ne facă ei înscrierea !

Vasile : Bine, Marieta . Eu mă duc la o plimbare !

Marieta : Nu stai mult !

Vasile : Bine . (Iese din scenă)

Marieta : Deci, să sun . (Vorbind la telefon gesticulând) Alo, alo, da, sunt Marieta . Vreau să fac
înscrierea pentru mine şi pentru soţul meu, Vasile, pentru universitate . Da, am studiat . Da, da ! E bine !
Mulţumesc ! Mulţumesc mult ! Aşa, e perfect ! Mâine vom afla răspunsul dacă am intrat sau nu . Aşa .

Vasile : (Revenind în scenă) M-am întors !

Marieta : (Mirată) Aşa repede ?

Vasile : Da !

Marieta : Tu ai ceva sigur !

Vasile : (Timid) Nu, nu am nimic !

Marieta : Vasile, recunoaşte !

Vasile : Nu, nu am nimic !

Marieta : Dacă nu spui, mă supăr !

Vasile : (Cedând) Bine ! M-am întâlnit cu madam Lenuţa ! Iar a început să comenteze !

Marieta : Lasă, Vasile ! Că îi arătăm noi ei mâine, când vom afla răspunsul celor de la universitate, care
sigur va fi unul pozitiv ! Sunt sigură !

Vasile : Cum zici tu !

Marieta : (Schimbând subiectul) Ştii ce ?

Vasile : Ce ?

Marieta : Du-te până în piaţă şi fă cumpărăturile ! Dar să te duci repede că începe ploaia cât de curând !

Vasile : Bine, dragă ! Sper doar să nu mai întâlnesc cu ea !

Marieta : Lasă, dragă !(Râzând) Dacă o mai vezi, spune-i că a numele ei apare pe lista cu cei care nu au
plătit asociaţia şi ai să vezi cum va fugi spre uşa blocului !
Vasile : Bine, am plecat ! (Iese din scenă)

Marieta : Bine, bine ! Plouă ! Domne ! Fulgeră ! (Făcându-şi cruce) Aoleu ! Trebuie să am grijă ! Da ! Voi
scoate totul din priză ! Televizor, frigider ! Da, şi telefonul . Mulţi oameni au murit electrocutaţia la
telefon . (Rupând firele) Aoleu ! Sper să nu observe Vasile când se va întoarce acasă ! Eu voi sta liniştită
pe canapea şi poate nu-şi va da seama !

Vasile : (Numai vocea) Marieta !

Marieta : Da !

Vasile : (Intrând în scenă) Nu ai de gând să mă ajuţi ? (Ţinând sacoşele în mână)

Marieta : Nu ! (Fără a se ridica de pe canapea)

Vasile : Marieta !

Marieta : Ştii foarte bine că mă doare spatele !

Vasile : (Ironic) Lasă că mă descurc şi singur ! Mulţumesc de ajutor !

Marieta : (Ironică) Cu plăcere !

Vasile : Marieto, eram ironic !

Marieta : Aaa da? Păi şi eu eram la fel !

Vasile : Dar cum de stai liniştită pe canapea ?

Marieta : (Făcând pe proasta) Uite aşa !

Vasile : (Mirat) Fără televizor, fără nimic ?

Marieta : Fără ! Meditam !

Vasile : (Necrezând) Sigur ?

Marieta : Da.

Vasile : Bine, te cred ! Mă duc să bag cumpărăturile în frigider .

Marieta : (Speriată) Nuuu !

Vasile : Ce ?

Marieta : (Autoritară) Nu te du !

Vasile : De ce ?

Marieta : Păi mă duc eu să le bag !

Vasile : Nu te mai doare spatele ?

Marieta : Nu !

Vasile : (Scurt) Marieta, lasă joaca ! Mă duc să le duc şi gata !

Marieta : (Stresată) Aoelu ! Sper să nu-şi dea seama !

Vasile : (Furios) Marietaaa !

Marieta : Da !
Vasile : Ce ai făcut ?

Marieta : (Simplă) Numic !

Vasile : Sigur ?

Marieta : Da .

Vasile : (Furios) Atunci, de ce nu merge frigiderul ?

Marieta : (Timidă) Păi poate nu e băgat in priză ! Ai verificat cablul ?

Vasile : (Sec) Da, şi cablul era rupt !

Marieta : Pai, a fulgerat ! Şi s-a ars ! Şi de asta !

Vasile : Bine ! O să îl repar !

Marieta : (Fericită) Daaaa !

Vasile : Dar, mai întâi, voi sta le televizor să mă relaxez ! (Aşezându-se)

Marieta : (Foarte panicată) Nuuuu !

Vasile : Iar începi ? Gata ! Lasă jocul ! Dă-mi telecomanda !

Marieta : (Categoric) Nu .

Vasile : (Poruncitor) Marieta, dă-mi telecomanda !

Marieta : (Categorică) Nu vreau !

Vasile : Bine, atunci, o să umblu direct de la butoane ! De ce nu merge ? Marietaaa ! Ce i-ai făcut şi
televizorului !

Marieta : (Bâlbâind) Păi, să vezi …

Vasile : (Întrerupând) Spune ! Ce i-ai făcut ?

Marieta : Păi am încercat să îl scot din priză şi l-am rupt .

Vasile : (Exasperat) Marieta, eşti incredibilă !

Marieta : Ştiu !

Vasile : Mă duc să sun la instalator şi să îl chem să …

Marieta : (Întrerupand) L-am rupt şi pe ăla !

Vasile : Marieta !!!!

Marieta : (Nepăsătoare) Lasă, că şi aşa e târziu, e noapte, îl chemi mâine !

Vasile : Dar …

Marieta : Perfect . Noapte bună ! (Iese din scenă)

Vasile : (Vorbind singur) Bravo ! Strici şi fugi !

CORTINA

S-ar putea să vă placă și