Sunteți pe pagina 1din 1

Test clasa a VI-a – Pronumele

1. Citește cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă apreciezi că afrmația este adevărată,
încercuiește litera A, dacă tu crezi că este falsă, încercuiește litera F. (0,8p)
a) Pronumele reflexiv are forme numai pentru cazurile acuzativ și dativ. A / F
b) Pe sine, se, s- sunt forme ale pronumelui reflexiv în dativ. A/F
c) Pronumele reflexiv are forme proprii doar pentru persoana a III-a. A/F
d) În enunțul: Mă coafez., pronumele marcat are funcția de complement direct. A / F

2. Alege răspunsul corect. Răspunde cu adevărat sau fals următoarelor afirmații: (1p)
a) Pronumele personal, în cazurile nominativ și vocativ, are doar forme accentuate.
b) Pronumele personal are forme pentru cazul vocativ doar la persoana a II-a.
c) Pronumele personal, în cazul acuzativ, nu are forme clitice/neaccentuate.
d) Formele mata, matale, mătăluță, tălică sunt pronume personale.
e) Formele Domnia Sa, Excelența Voastră, Maiestatea Sa sunt formule reverențioase.

3. Rescrie enunțurile următoare alegând varianta corectă: (2p)


a) Mie/Mi-e mi se pare că ție/ți-e sete.
b) Mai/M-ai impresionat când mi-ai zis că vrei să mai/m-ai scrii o carte.
c) La/L-a văzut la/l-a cinematograf.
d) Ții/Ți-i minte că trebuie să ții/ți-i aduc mai târziu?
e) Va/V-a spus doar că va/v-a veni curând.

4. Precizează valoarea morfologică a cuvântului o în următoarele structuri: (0,4p)


a) – Da` pe mamițica n-o pupi? (D-l Goe, I. L. Caragiale)
b) dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de
dimineață. (D-l Goe, I. L. Caragiale)

5. Construiește enunțuri cu pronume: (2p)


a) persoana a III-a, nr. singular, caz Ac, f.s. complement direct;
b) persoana a III-a, nr. singular, caz Ac, f.s. complement prepozițional;
c) persoana a II-a, nr. singular, caz Ac, f.s. atribut pronominal prepozițional;
d) persoana a II-a, nr. plural, caz D, f.s. complement indirect;
e) persoana a III-a, nr. plural, caz G, f.s. atribut pronominal genitival.

6. Analizează pronumele subliniate în textul dat precizând persoana, numărul, cazul și funcția
sintactică. (2,8p)
„Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara sta jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins
capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui, şi cu ochii închişi se lăsa dezmierdat.
Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culca uşor blana moale, mătăsoasă, a iedului. Mama îl priveşte şi-
n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat
viaţa, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea
înţărcatului venise de mult încă.” (Emil
Gârleanu, Căprioara)

Se acordă 1 punct din oficiu.

Succes! 

S-ar putea să vă placă și