M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane.

Note de curs (mss)

C4. Situl orașelor

Orașele, indiferent de dimensiunea lor numerică și de particularitățile socio-

culturale, sunt dependente de scara geografică (micro -, meso -, macro-). De cele
mai multe ori, cadrul natural fizico - geografic impune orașelor anumite condiții
de favorabilitate (marile câmpii fertile traversate de căi de comunicație sau ariile
depresionare ale culoarelor de vale) sau de restrictivitate (zonele muntoase și de
podiș de mare altitudine, de deșert etc); prin urmare, un oraș se definește atât
prin poziția sa geografică, în raport cu zonele continentale extinse sau ariile
depresionare largi, favorabile locuirii, dar și în raport de condițiile oferite de
caracteristicile locale ale reliefului, climei, hidrografiei sau geologiei.
De ce un oraș apare și se află aici și nu în altă parte?, se întreba Raoul Blanchard,
unul dintre primii geografi ai școlii franceze de geografie urbană clasică, de
început de secol 20. Un răspuns posibil generalizabil ar fi : prezența unui spațiu
geografic ontologic dat. Argumente istorice și geopolitice pot fi aduse în acest
sens, dar nu insistăm prea mult aici (a se vedea abordările lui Sir MacKinder
Halford,1 sau R. Kaplan2).
Spațiul european, de exemplu, prin complexitatea sa geografică, de mări,
peninsule, culoare de vale, de masive muntoase, a ajutat la formarea de (”petice”)
de așezări cuprinse în grupuri de state sau state - națiuni. Topografia fluvială
europeană este avantajoasă, este favorizată de culoarele de vale (Dunărea, Rhinul,
Elba, Rhonul), și a contribuit la crearea de peisaje geografice și comunități umane
diferite.
Climatul diferă în mod considerabil de la est la vest, de la nord la sud. Peisajul
european este mult mai diversificat, în raport cu marile suprafețe asiatice întinse,
de-a lungul culoarelor de vale (Gange, Nil, Tigru și Eufrat, Huang-He și Chiang
Jiang) și care erau mult mai dificil de organizat, din punct de vedere politic și
militar. Peisajul variat a încurajat dezvoltarea și existența continuă a puterii
descentralizate, cu regate locale, mărci senioriale, confederații de orașe în câmpii.
Tocmai această diversitate geografică oferită de spațiul european a făcut dificilă
stabilirea unui control unificat și centralizat și a minimalizat posibilitatea ca acest

1
Mackinder, Sir H.j. (1890). On the necessity of through teaching in general geography as a preliminary to the
teaching of commercial geography. ”Journal of the Manchester Geographical Society”, vol. 6. Mackinder, Sir H.j.
(1904). The geographical pivot of history. ”The Geographical Journal”, 4. Vol XXIII.
2 Kaplan, R. (2015). Răzbunarea geografiei, Editura Litera, București.

1
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

spațiu să fie cucerit în mare parte de o forță externă de anvergură, precum

hoardele mongole (pentru mai multe informații, a se vedea P. Kennedy)3.
Orașul, ca sistem spațial complex, se identifică și se formează printr-un ansamblu
de relații complementare cu mediul său natural, în care poziția geografică și situl
sunt elementele - cheie. Originea și dezvoltarea orașelor sunt descrise și explicate,
în funcție de condițiile naturale ale poziției geografice și ale condițiilor locale
topografice; așadar, este privilegiată perspectiva deterministă, unde noțiunile de
nod, intersecție de drumuri, răscruce, convergență hidrografică abundă. Situl
urban joacă un rol hotărâtor în evoluția social-istorică a orașelor. În mod normal,
situl original al orașului păstrează, de fapt, numai o porțiune din situl actual.
Modul în care situl orașelor s-a modificat și s-a adaptat a reprezentat un subiect
controversat printre geografi și urbaniști4, unii dintre aceștia respingând in
corpore natura deterministă a sitului urban.
De exemplu, situl roman al Luteției (zona veche istorică a Parisului) era, în
accepțiunea lui Pierre Gourou5, o terasă pe malul stâng al Senei, și nu un sit
insular. Era vorba mai degrabă nu de situl fizic în sine, ci despre modalitatea de
folosire a sitului. Unele situri similare existau în proximitate și nu au dat naștere
unor forme urbane, neavând un rol important în formarea orașelor. Evoluția unui
sit nu ar putea fi limitată și înscrisă numai într-o paradigmă6 deterministă. Prin
urmare, din această perspectivă, geografia urbană este considerată de
cercetătorii geografiei postmoderne actuale în mod fundamental descriptivă și
mai puțin explicativă. De aici, tipologiile și generalizările privind teme, precum
situl orașelor sau avantajele poziției geografice, ar putea deveni uneori caduce.

Situl orașelor (din latinestul situs – ”loc”) se definește în raport cu scara locală și
este dependent de condițiile locale (elemente hidrogeologice, microrelief,
declivitate, expunerea la riscuri seismice, inundații etc.).

3 Kennedy, P. (2017). Ascensiunea și decăderea marilor puteri, Editura Polirom, Iași, p.40.
4 Lavedan, P. (1936). Géographie des villes, Gallimard, Paris (P. Lavedam este teoretician urbanist). Pierre Gourou
(1900-1999), geograf francez, interesat inițial de studii de geografie rurală, a contribuit semnificativ la elaborarea
unor lucrări de geografie umană (de exemplu, Pour une géographie humaine, 1973).
5 Gourou, P. (1958). L’agglomération bruxelloise: élements d’une géographie urbaine. ”Bulletin de la Société Royale

Belge de Géographie”, t. 82, p. 7-83.

6 Aici cu înțelesul de paradigmă științifică – set de concepte, principii, proceduri, o modalitate globală de a privi

fenomenele și procesele de anumite opere și lucrări științifice specifice unei perioade istorice sau unei comunități
academice (sensul dat de Th. Kuhn).

2
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

În general, situl desemnează amplasarea orașului în punctul său originar al

întemeierii sale și până la extinderile sale succesive dependente de elementele
topografice, de relief, hidrografice sau geologice. Un sit de câmpie fluvială, de
terasă sau de colină conferă anumite condiții de adaptabilitate; un sit calcaros sau
granitic obligă alte facilități de construire în raport cu un sit expus la inundații.
Relieful joacă un rol primordial protectiv față de riscul la inundații. Văile largi
glaciare sunt expuse inundațiilor, iar pragurile glaciare oferă stabilitate.
De asemenea, situl influențat de activități seismice sau vulcanice determină
integrarea și adaptarea construcțiilor și amenajări urbane particulare vizavi de
aceste riscuri. De obicei, există posibilități reduse de alegere a sitului, malul
concav al meandrelor este preferat malului convex (în cazul orașelor Rouen, pe
Sena, sau Praga, pe Vltava).
O tipologie exhaustivă a siturilor urbane nu este facil de elaborat. Condițiile locale
de relief au constituit baza în elaborarea unor criterii (ostrov fluvial, insulă,
înălțime/deal, promontoriu, deltă, estuar, istm, strâmtoare etc). De asemenea,
resursele naturale (de apă, carbonifere, petroliere, gaze naturale sau auro -
argintifere) sunt deseori folosite în decelarea unor situri urbane elocvente.
Acestea nu sunt considerate destul de atractive din punct de vedere turistic în
raport cu siturile avantajate de condițiile de peisaj natural (fie orașele propriu-
zise se confruntă cu provocări legate de declinul industrial sau demografic, fie
sunt incluse în procese active de regenerare urbană).
Al. Ungureanu și G. Țurcănașu (2008)7 au elaborat o tipologie comprehensivă,
delimitând astfel șase tipuri de situri urbane:

1. Situl dominant (cu trei variante: de istm, de meandru, de promontoriu);

2. Situl insular (insule maritime propriu-zise și ostroave fluviale);
3. Situl de mică depresiune;
4. Situl de terasă inferioară;
5. Situl favorabil în raport cu sursele de apă potabilă;
6. Situl favorabil din punct de vedere a expoziției versanților.

7 Ungureanu, Al., Țurcănașu, G. (2008). Geografia așezărilor umane. Editura Performantica, Iași.

3
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

Siturile dominante și insulare sunt considerate cele mai reprezentative din punct
de vedere peisagistic întrucât corespund unor exigențe naturale și antropice
proprii. Siturile menționate ar putea conferi suport în procesul de prezervare a
centrelor istorice vechi și ar putea avea un rol esențial în configurarea unor
politici de marketing urban și în promovarea turistică a orașelor.

Siturile dominante

Siturile dominante poartă denumirea și de situri de acropolă (din limba greacă

akropolis – oraș de înălțime), denumire care a fost adoptată impropriu (acropola
îndeplinea în primul rând funcția sacră), pentru a desemna de obicei cetăți
fortificate, situate pe înălțimi, cu rol defensiv și militar. Numeroase situri de
acropolă se regăseau în Grecia miceniană și desemnau inițial grupări de locuințe
situate pe înălțimi; ulterior, aceste edificii erau fortificate (de exemplu, Micene,
Argos) și s-au extins mai târziu prin înglobarea unor elemente esențiale ale polis
-ului grecesc (Thassos, Corint, Atena).
Având un rol predominant defensiv, și împrumutând elementele de fortificație de
tip acropolă, ele se regăsesc în toate regiunile vechi de civilizație urbană din
Europa și Asia. Multe dintre ele au reprezentat centre strategice, situate în zonele
de frontieră ale imperiilor și au evoluat mai târziu în perioada medievală ca
bourg-uri și târguri (Suceava, Sighișoara, Langres, Verdun, Edinburgh etc).
De exemplu, Langres este un oraș din Franța, din regiunea Champagne - Ardeni;
este o acropolă fortificată situată la 500 m altitudine, capitală galo-romană, sediu
al unui vast episcopat și fortăreață regală. Este declarat din anul 1985 oraș de artă
și de patrimoniu.
Adaptarea siturilor urbane la zonele de relief sau folosirea unor situri mai accesibile
Anumite situri urbane s-au adaptat zonelor de relief, valorificând
zăvoarele/pragurile glaciare, care oferă stabilitate. Orașul Graz din Austria oferă
un bun exemplu în acest sens. Capitală a provinciei Stiria, este al doilea oraș ca
mărime (peste 300.000 de locuitori, aglomerația urbană). Situat într-o zonă de
câmpie, străjuită de Dl. Stiriei și de culmile alpine, orașul valorifică avantajele
strategice conferite de valea râului Mur și de colina Schloßberg.

4
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

Grație acestui cadru natural, orașul adăpostește două situri declarate patrimoniu
mondial UNESCO : centrul istoric al orașului și castelul Eggenberg. Conform site-
ului UNESCO, în anul 2003 a fost declarat Capitală Europeană a Culturii, iar în anul
2011, oraș al design-ului creativ.
Orașele fortificate de tip cetate din zona largă a Europei centrale și sudice și a
bazinului Mediteranei sunt exemple elocvente de adaptare la condițiile de relief
(Atena, Carcassonne, în sudul Franței, Lyon, Genova sau Zürich). Redau, pe scurt,
în continuare câteva elemente legate de configurația siturilor.
Atena
Valorifică un sit stâncos, cu o înălțime de 270 m, unde s-a format între secolele IX-
V î.Hr. fortăreața, care avea rol de refugiu și adăpost în fața invaziilor. Se pare că
prezența unui izvor (Clepsidra) ar fi favorizat alegerea acestui sit; era un sit sacru
dedicat zeiței acestui izvor, mai târziu luând numele de Atena (templul dedicat
Atenei s-ar fi aflat undeva la sud de actualul Erechteion, un ansamblu complex de
mai multe sanctuare, în stil ionic).
Orașul grecesc era individualizat în acropole (cartier cu funcții de apărare și sacre,
cu rol de menținere a tradițiilor istorice) și agora (centrul vieții publice, politice
și comerciale). Atena reprezenta, prin excelență, orașul cetățeanului care
participa în mod direct la viața publică. Toate valorile colective și politice erau
adunate aici. Valorile politice ne amintesc de etimologia grecească de „polis”, oraș
(πόλις), unde cetățenii și alte categorii sociale, care nu aveau acces la cetățenie,
participau la viața publică în agora.

Activitățile comerciale sau artizanale, cu mici excepții, dacă erau considerate

indezirabile, nu erau incluse în spațiul public, ci îndepărtate către exteriorul
orașului. Accentul era pus îndeosebi pe latura și forța umană și mai puțin pe
cadrul construit (forma orașului Atena era dezorganizată, pe colinele Acropolei,
iar pentru orașele grecești, lipsea, în mod inițial construirea unui perete/zid
(apărut, de fapt, mai tardiv) în calitate de act al edificării unui polis, spre deosebire
de romani, care considerau acest lucru primul act simbolic al unui oraș).

Orașul Carcassonne se află în sudul Franței și este unul dintre siturile turistice
de marcă, în departamentul Aude, regiunea Languedoc-Roussillon. Situl urban a
valorificat drumurile de tranziție între Mediterana și Atlantic, beneficiind de o
poziție și un sit strategice, ca un spațiu activ de circulație (persoane și mărfuri).
Fiind cetate clasată patrimoniu mondial UNESCO, întregul sit cuprinde mai multe

5
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

obiective care sunt protejate: bastida Saint Louis sau orașul fortificat medieval
(ville basse fortifiée), care datează din secolul al XIII-lea; podul vechi de pe râul
Aude (Pont Vieux); insula și malurile râului Aude și Le Canal du Midi. Ansamblul
fortăreței Carcassone face parte din rețeaua de situri protejate din Franța.

Lyon, a treia mare aglomerație urbană (Le Grand Lyon) din Franța, după Paris și
Marsilia, cu peste 1,5 milioane de locuitori, este capitala regiunii Rhône-Alpes.
Valorifică un sit dominant și unul de confluență (Rhône cu afluentul Saône). Lyon
(cunoscut și sub denumirea antică romană de Colonia Copia Claudia Augusta
Lugdunum) domina fluviul Saöne, acesta extinzându-se ulterior spre insulele
confluenței, de altfel în așa-numită Presqu'île de azi. Aglomerația urbană se
extinde prin noi locuri de centralitate. Centralitatea implică capacitatea de
acțiune a unui element central (zona centrală a orașului) asupra zonei de
extindere periferică prin servicii, poli de atractivitate și de polarizare economică.
Noile locuri ale centralității sunt: Presqu'île, zona istorică, Part-Dieu (centrul
comercial și administrativ), Gerland (tehnopol8 industrial și terțiar) și proiectul
de renovare urbană Perrache - Confluent. Partea de nord a orașului se extinde
începând cu înălțimile Croix-Rousse și Fourvière (în antichitate, oppidum) și până
la gara Perrache (țesut urban vechi, zonă clasată patrimoniu mondial UNESCO,
din anul 1998). Partea de sud se extinde de la gata Perrache până la punctul de
confluență, în mare parte zonă industrială și de infrastructură de transport. De
altfel, la Lyon există și un Muzeu al confluenței, un muzeu transdisciplinar,
inaugurat în anul 2014.

Zürich (peste 370. 000 de locuitori, orașul propriu-zis; aglomerația urbană, peste
1,2 milioane locuitori) beneficiază de o poziție și un sit privilegiat, grație
existenței unei intersecții de drumuri, drumul de la sud către nord al pasului
Saint-Gotthard spre confluența Aar - Rhin, drum care traversează regiunea
Mittelland. De asemenea, situl de câmpie litorală înconjurată de dealuri joase a

8
Francezii diferențiază denumirile de technôpole (de genul masculin) și tehnopole (de genul feminin). Primul
termen implică un sit din zona suburbană cu activități de tehnologie, biotehnologie și informatică, reunite în
centrele universitare și de cercetare, în general, întreprinderi mici și mijlocii. Al doilea termen se referă la poli
urbani de inovare, cu rol în dezvoltarea regională sau națională, de pe lângă marile metropole. De exemplu,
Valbonne Sophia - Antipolis în sudul Franței, Grenoble etc. (cf. ENS, Lyon, glosar termeni urbani).

6
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

permis dezvoltarea comerțului transalpin din secolul al 13-lea, și a industriei

textile, prin prelucrarea mătăsii și a bumbacului.
Este divizat din punct de vedere administrativ în decupaje teritoriale (numite
Kreis), asemănătoare cu arondismentele pariziene. Fiecare Kreis prezintă o
identitate și caracteristici urbane proprii; comuna urbană Zurich situată istoric în
Kreis 1 s-a dezvoltat incluzând și comunele din jur. Orașul Zürich este avantajat
de condițiile naturale, se dezvoltă pe două axe, valorificând o zonă de vale numită
”Limmattal”, delimitată de Lacul Zürich și de două dealuri, Käferberg, la E și
Uetliberg, la V. Dezvoltarea actuală a orașului urmează de fapt axa N-V, pe valea
”Limmattal”. O a doua axă, numită ”Glattal”, se situează în partea de NE, în
proximitatea aeroportului Kloten. Astfel, Limmattal și Glattal sunt considerate în
prezent două teritorii strategice care definesc dezvoltarea spațială a orașului și a
aglomerației Zürich (Chatelet, R. 2013)9.

Variante ale tipului dominant

Aici se regăsesc câteva situri care îmbină înălțimile, culoarele de vale, meandrele
și istmurile.
În alte situații, populația se regrupa în jurul sanctuarelor sau în jurul izvoarelor
considerate sacre. În Africa de Nord, locuințele grupate în souk-uri erau plasate
pe înălțimi; locurile înalte erau considerate frontiere neutre pentru diverse
triburi care invadau zonele. În mod frecvent, orașele fortificate de pe înălțimi
valorificau proximitatea geografică oferită de culoarele de vale.
Cursurile de apă puteau oferi o bază solidă de fortificație (unele din ele cunoscute
și sub denumirea și de oppidae perifluviale)10. În acest caz, în Franța apar situri
defensive facilitate de prezența meandrelor, considerate ca variante ale sitului
dominant: Besançon, pe meandrul râului Doubs (sit major Vauban - monument
UNESCO -), Poitiers, pe Clain, Cahors, pe meandrul alungit al râului Lot, Méziers,
pe Meuse.

9 Chatelet, R. (2013). La commune Zurich. Cours Urbanisme et Territoires. Rapport final.

10 Blache, J. (1959). Sites urbains et rivières françaises. Geocarrefour, 34 (1), 17-55.

7
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

Alte orașe europene sunt dezvoltate pe situri care pun în evidență meandrele:
Toledo (pe Tajo), Luxemburg (pe Alzette) (Fig.1), Veliko - Târnovo, în Bulgaria
(pe Yantra).

Fig.1. Dezvoltarea orașului Luxemburg, pe meandrul fluviului Alzette (sursa: Google Maps)

Alte orașe cu poziții litorale strategice sunt avantajate și de siturile de peninsulă.

Elocvente în acest sens sunt siturile specifice orașelor: Constanța, Lisabona,
Istanbul.

Lisabona a fost avantajată atât de drumurile maritime de escală ale antichității

(Ulisipo, apoi Olisipo), cât și de intersecția drumurilor romane, Felicitas Julia.
Formează o zonă metropolitană cu peste 3 milioane locuitori. Beneficiază de o
poziție geografică favorabilă la vărsarea fluviului Tejo (prin estuar).
Estuarul Tejo a oferit condiții optime de populare și de adăpost (față de furtunile
din SV sau de atacuri sau jafuri).

8
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

Portul oferea o escală interesantă pentru navele care traversau Atlanticul de-a
lungul coastelor portugheze (mai ales, în perioada Evului Mediu). Situl orașului
este marcat de o dualitate topografică comună orașelor Mediteranei: caracterul
defensiv al unei coline –castel – Sao Jorje – la 111 m altitudine - și deschiderea
oferită de port. Dualitatea s-a transpus și în funcțiile urbane: administrația
publică și apărarea erau concentrate în partea de sus a orașului, comerțul și viața
socială, în partea de jos, în apropiere de malurile fluviului.

Istanbul, mare metropolă de peste 13 milioane de locuitori, este unicul oraș din
lume situat pe două continente. Partea europeană este împărțită de Cornul de
Aur, un estuar în formă de semilună, alimentat în partea superioară de două
pâraie cunoscute ca Apele Dulci ale Europei, Cydaros -ul și Barbyzes-ul grecești11.
Cornul, cunoscut grecilor sub numele de Chrysokeras, are o lungime de
aproximativ 8 km și o lățime medie de 500 m.
La început, orașul a fost cunoscut sub numele de Bizanț (grecescul Byzantion) și
împlinea deja o mie de ani când Constantin cel Mare avea să îl ridice la rangul de
capitală a Imperiului Roman, în anul 330 d.Hr. Situl inițial era plasat pe rutele
maritime care se dirijau spre Marea Neagră, spre o zonă mai înaltă a Podișului
Traciei, între Cornul de Aur și M. Marmara (înființată de grecii din Megara pe la
658-657 î.Hr.).
Orașul Corint, al treilea oraș ca mărime demografică după Atena și Sparta, deține
o poziție privilegiată, grație istmului care desparte Peninsula Peloponez
(cunoscută și după denumirea de Moreea) de zona continentală grecească.
În vremurile antice, istmul forma un obstacol pentru navigație, avea lățime
redusă, evaluată la 6 mile (Hezamitia); romanii voiau de altfel să îl amenajeze,
pentru a reuni cele două mări, Marea Egee de Marea Ionică. Orașul vechi ar fi fost
întemeiat în anul 1376 î.Hr. Poziția sa geografică favorabilă a contribuit la
dezvoltarea orașului comercial, deservit de două porturi, Chenchreae, pentru
mărfurile din Asia, și Lechaeum pentru cele din Italia12.

11 Freely, J. (2017). Istanbul: orașul imperial, Editura Trei, p.19.

12
Guadet, J. (1820). Dictionnaire universel abregée de géographie anciennne comparée, Paris, p.355

9
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

Situl insular

Situl insular oferă oportunități interesante de întemeiere a centrelor urbane, dar

și realități modelate de geografia fizică sau mize economice13. În această
categorie, se detașează siturile care valorifică: a) insulele maritime propriu-zise
și b) ostroavele fluviale
Insulele maritime propriu-zise adăpostesc situri ale unor orașe de anvergură, de
dominație economică la scară globală: New York, pe I. Manhattan, Stockholm,
extins pe un ansamblu de 14 insule de pe Lacul Mälären, Hong Kong, Bremen, pe
râul Weser, în același timp un oraș și un Länd, un oraș-stat (Stadtstaat), Veneția
ș.a.
Montréal, metropolă canadiană, pune în valoare un arhipelag de 325 de insule, la
o convergență hidrografică a două sisteme: fluviul Sf. Laurențiu, spre sud, și râul
Preeriilor, spre nord. Cu o suprafață de 482 kmp, insula are o lungime de 52 de
km și o lungime de 18 km.
Ostroavele fluviale facilitează trecerea de pe un mal la altul. Mari orașe europene
oferă peisaje remarcabile, dacă și centrele istorice ale acestora au valorificat
aceste insule (Paris, Berlin, Strasbourg etc).
a) Insule maritime propriu-zise
New York, megacity arhicunoscut, valorifică un sit insular, ca prim loc al unei
așezări olandeze numită Nieuw-Amsterdam, din secolul al 17 - lea (1626). Este
vorba despre I. Manhattan, la care se adaugă partea de vest a Long Island
(Brooklyn și Queens), istmul între râul Hudson și East River (Bronx) și Richmond
(Staten Island.)
Practic, sunt cinci cartiere (boroughs) care au fuzionat în anul 1898: Manhattan,
Brooklyn, Queens și Staten Island. Corespunde zonei metropolitane, definită ca
Metropolitan Statistical Area - MSA, și se desfășoară pe teritoriul a patru state
(New Jersey, New York, Connecticut și Pennsylvania). Partea sa importantă se
extinde mai mult pe teritoriul statului New Jersey (NJ) și a statului New York
(New York State-NYS). MSA New York înglobează o populație de peste 20 de

13
Weinachter, M. (2007). Hambourg, métropole portuaire internationale. ”Regards sur l'économie allemande”, 81,
15-22.

10
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

milioane de locuitori, iar orașul principal New York City (NYC) înregistrează în
jur de 8,5 milioane de locuitori.
Veneția este pusă în evidență de un sit lagunar excepțional, situat în Marea
Adriatică. Practic, este vorba de un arhipelag format din 118 insule separate de
peste 170 de canale și 400 de poduri. Are legături feroviare și rutiere continentale
la o distanță de 4 km și, respectiv, de 2 km cu marea, prin cordoanele litorale
Pellestrina, Lido și Cavallino. Remarcabil sit protejat UNESCO este supus, din
păcate, riscurilor la inundații (aqua alta). Un sistem de 78 de diguri mobile, numit
proiectul Moise, inaugurat în 2003, a fost destinat protejării Cetății Dogilor. De
multe ori, orașul este supus inundațiilor la producerea mareelor înalte, care
durează de obicei o oră sau două ore. Recordul aqua alta a fost atins în anul 1966,
ajungând la 1,94 m deasupra nivelului de referință. De altfel, al doilea record a
fost atins în 12 noiembrie 2019, când apa a afectat în mod considerabil orașul.
Dacă mareea atinge 1 m înălțime, 3, 56% din oraș se află sub apă, iar la 1,10 m,
11, 74 % din suprafață se află sub apă.
b)Ostroavele fluviale au contribuit la amplasarea de situri avantajoase pentru
orașe notabile (Paris, Berlin, pe râurile Spree și Havel, Poznan, pe Warta, afluent
al Odrei, Strasbourg, pe Rhin și Ill). Siturile erau facilitate de prezența podurilor
fluviale. Podul fluvial, cale de trecere (semi)permanentă a contribuit, la fixarea
unor centre urbane de-a lungul timpului (marile culoare fluviale din Europa și
Asia).
Orașul se află la originea podului, în funcție de ușurința cu care era traversat pe
un mal pe altul. Culoarele de vale din Franța (Rhône, Loire, Sena) sunt exemple
sugestive. De altfel, pentru cazul francez, numele cu rădăcini celtice (briga)
amintesc de podurile preromane, construite din lemn: Brive, Brigantio
(Briançon), Samabriga (Amiens).14
Strasbourg, orașul principal al Alsaciei și prefectura departamentului Rhinului
Inferior (Bas-Rhin), se află pe stânga Rhinului, și nu la confluență; este traversat
de râul Ill, La Bruche și de mai multe canale. Se pare unii mici afluenți păreau să
exploateze condiții topografice interesante, nu numai facilități comerciale. Se
formează un ostrov fluvial, care facilitează traversarea orașului (La Grande Île,
unde se află și centrul istoric al orașului, declarat monument UNESCO în anul
1988). Unele orașe valorifică siturile de confluență. Orașele dezvoltate incipient
grație confluenței unor fluvii largi sunt de obicei noduri strategice ale comerțului

14 Blache, J. (1959). Sites urbains et rivières françaises. Geocarrefour, 34 (1), 17-55, p.35.

11
 M. Nae (2019). Geografia așezărilor umane. Note de curs (mss)

pe apă, mult mai avantajos, în lipsa rețelelor rutiere sau feroviare: Manaus (în
Câmpia Amazoniei, la confluența dintre Amazon și Rio Negro), Santarem, la
confluența dintre Amazon și Rio Tapajos, Saint-Louis, la confluența Mississippi –
Missouri, Khartoum, la confluența dintre Nilul Alb și Albastru).
Râurile și podurile: O problemă geografică și matematică?

Interesant sau nu, distribuția podurilor dintr-un oraș a contribuit la rezolvarea

unor teorii matematice; de aici și provocările actuale interdisciplinare ale
spațialității și ale topologiei, unde geografia prin GIS a trebuit să se adapteze și
să se uziteze noțiuni matematice sofisticate (plecând de la analiza rețelelor și a
grafurilor). Matematicienii au un cuvânt serios de spus din această perspectivă.
Este vorba despre problema celor șapte poduri din Königsberg, oraș din Prusia,
fondat de germani în secolul al 13-lea (astăzi Kaliningrad, Rusia). Râul Pregel
avea un parcurs sinuos, se bifurca în două brațe, formând două insule, legate de
maluri prin șapte poduri. Locuitorii doreau, din rațiuni și de proximitate
geografică, să traverseze orașul printr-un traseu, care să parcurgă o singură
dată cele șapte poduri. Matematicienii vor contribui la rezolvarea acestei
probleme și dileme, prin celebrul Leonhard Euler (1707-1783) pornind de la
geometria de poziție. Soluția propusă de matematician s-a concretizat în
dezvoltarea teoriei grafurilor15. Numeroși cercetători folosesc astăzi analiza
rețelelor și a conectivității geografice, cu aplicabilitate largă în studiile ecologice
sau de sisteme urbane16.

Referințe selecție
Bastié J., Dezert B., 1980. L’Espace urbain. Paris, Masson.
Beaujeu-Garnier J., 1980. Géographie urbaine. Paris, Armand Colin (5e éd., 1997).
Beaujeu-Garnier J., Chabot G., 1963. Traité de géographie urbaine, Paris, Armand Colin.
Freely, J. 2017. Istanbul: orașul imperial, Editura Trei.
George P., 1961. Précis de géographie urbaine, Paris, PUF (4e éd., 1974)
Gootdiener, M., Budd, L. (2005). Key Concepts in Urban Studies. Sage.
Guadet, J. 1820. Dictionnaire universel abregée de géographie anciennne comparée, Paris.
Lavedan P., 1936. Géographie des villes, Paris, Gallimard (2e éd., 1959).
Paulet J.-P., 2000. Géographie urbaine, Paris, Armand Colin.
Ungureanu, A., Țurcănașu G. (2008). Geografia așezărilor umane, Editura Performantica, Iași.
Weinachter, M. (2007). Hambourg, métropole portuaire internationale. Regards sur l'économie
allemande, 81, 15-22.

15 Ciobanu, M., Miron, R. (2016). O cercetare originală în topologia modernă. Reflecții asupra corelațiilor dintre real
și abstract. Akademos, 1.
16 Urban D., Keitt, T. (2001). Landscape Connectivity: A Graph -Theoretic Perspective. ”Ecology”, 82 (5), 1205-1218.

12