Istoricul dezvoltării geografiei umane

Marile descoperiri geografice

• Cauze: motivația economică, răspândirea creștinismului, procurarea

de metale prețioase;
• Spaniolii fac cunoştință în Cuba (sec. XV) cu tutunul, porumbul și
cartoful;
• Portughezii ajung în India (1498, Vasco da Gama) şi în câteva
decenii reuşesc eliminarea monopolului arab al comerțului din
Oceanul Indian; avansează în Asia de SE, apoi în cea de E
ajungând în 1543 în Japonia; în mai puțin de un secol pun bazele
unui imperiu colonial uriaş din Brazilia până în S Chinei (Macao).
• În doar trei decenii (1492-1522) cunoaşterea geografică a înregistrat
evenimente dintre cele mai însemnate: s-a dovedit practic forma
sferică a Terrei, s-au descoperit noi continente.
 Istoricul dezvoltării geografiei umane
Marile descoperiri geografice
• Numeroasele expediții şi călătorii în Lumea Nouă şi în interiorul
continentelor Lumii Vechi (Africa, mai ales) au oferit un bogat
material pentru lucrările enciclopedice geografice asupra lumii:
observații asupra fenomenelor şi elementelor cadrului natural;
informații despre cultura materială, obiceiuri, istoria popoarelor
întâlnite, a limbilor vorbite etc.
• B. Varenius (geograf, mijlocul sec. XVII) - autor al lucrării “Geographia
Generalis”(1650): geographia generalis și geographia specialis.
***
• Ulterior, în diferite lucrări sunt evidențiate: modificările intervenite în
Lumea Nouă în urma colonizării europene şi a amplificării
comerțului cu sclavi din Africa; apar noi elemente în sprijinul unor
subramuri ale antropogeografiei precum etnogeografia, geografia
istorică, geografia politică, geografia economică.
 Immanuel Kant
Începutul geografiei moderne
• I. Kant a predat timp de 40 de semestre geografia la
Universitatea din Kaliningrad; în lucrările sale, amintește
despre aplicarea metodei comparative şi cea a
distribuției spațiale (sunt analizate cutremurele din Chile,
Peru, Italia etc.);

• A avut contribuții, de asemenea, la explicarea numelor

de locuri (toponime).
 Fondatorii geografiei moderne
1. Al. von Humboldt
• Interesat îndeosebi de ştiințele naturii, Humboldt nu a
neglijat aspectele de geografie umană, economică şi
politică: monografiile regionale asupra Mexicului şi
Cubei; metode statistice, precum şi indici cantitativi (cu
privire la distribuția populației, randamentele agricole şi
miniere etc.).
• Cea mai importantă lucrare: “Kosmos”: sunt cuprinse
cunoştințe din timpul său asupra lumii materiale; acoperă
toate aspectele de geografie fizică cunoscute până
atunci; față de alți naturalişti ai vremii, a fost mai puțin
interesat de descoperirea de noi specii, ci mai mult de:
relațiile dintre lumea animală şi cea vegetală, dintre
omenire şi condițiile geografice (climatul, topografia,
altitudinea).
 Al. von Humboldt
• Este primul care a privit natura într-o perspectivă geografică, fondată pe o largă bază
ştiințifică fără a scăpa din vedere societatea omenească cu toate aspectele sale
(inclusiv cele sociale precum asuprirea sau sclavia). Pământul a fost considerat un
întreg organic inseparabil, ale cărui părți erau reciproc interdependente;
• Humboldt a pus acceptul pe metoda inductivă, pe distribuția fenomenelor în natură
şi nu pe clasificarea simplă a formelor întâlnite;
• Deşi a început de la particular şi s-a ridicat la generalizări, obiectivul său a fost să
arate modul în care numeroasele fenomene ale naturii interacționează unele cu altele
în diferite locuri de pe Terra;
• Prin modul de tratare a problemelor, a fost şi un geograf regionalist;
• Humboldt a fost primul care a făcut deosebirea dintre mediile naturale şi mediile
umanizate;
• Prin studierea legăturii dintre climă şi vegetație, a descoperit legea zonalității şi
etajării fito-geografice, urmare a folosirii metodei comparative;
• Humboldt a recunoscut utilitatea deosebită a metodei istorice în studiile geografice și
a acordat o mare atenție metodei cantitative;
• Humboldt a demonstrat şi aplicat principiul suprafeței sau al arealului (repartiția
teritorială a faptelor şi obiectelor geografice), principiul conexiunii, al corelației şi al

cauzalității.
 2. Carl Ritter
• Consacrarea deplină în domeniul geografiei o capătă în urma
publicării unei geografii a lumii pe regiuni - “Erdkunde”: Pământul
influențează locuitorii săi iar locuitorii, la rândul lor, produc
modificări în ansamblul mediului natural.
• C. Ritter este apreciat drept reformatorul geografiei, cel care a
transformat un domeniu de cercetare într-o ştiință.
• În 1820 i se creează o catedră specială la Universitatea din Berlin,
C. Ritter fiind titularul primei catedre de geografie existente în vreo
universitate din lume.
• Concepte ritteriene importante: „granițe naturale”, „spațiu geografic
natural înzestrat cu o configurație unitară”, „teritoriu organic natural”
(vor fi preluate şi dezvoltate mai târziu de fondatorul
antropogeografiei, Fr. Ratzel).
• A avut contribuții importante în direcția geografiei regionale.
 Friederich Ratzel – fondator al
antropogeografiei moderne.
Determinismul în geografia umană
• “Anthropogeographie” (vol.I - 1882, vol.II - 1891), lucrare
completată de “Politische Geographie” (1897) şi de “Völkerkunde”
(3 volume, 1885-1888), ultima lucrare contribuind la fondarea
etnografiei ca ştiință.
• Antropogeografia: natura exercită influențe diferite asupra
oamenilor; unele mixaje rasiale pot avea bune rezultate în procesul
de „umanizare” (aculturalizare) a unui teritoriu; este descrisă
mobilitatea popoarelor;
• Antropogeografie = studiul raportului dintre teritoriu şi elementele
dinamice care se desfăşoară în respectivul context spațial (mişcare
internă, migrații inconştiente, migrații dezordonate, războaie,
retrageri din fața învadatorilor, mişcări pasive, nomadism,
colonizare).
 Friederich Ratzel – fondator al
antropogeografiei moderne.
Determinismul în geografia umană
• Oikumena = zona locuită de oameni pe Terra;
• Populațiile cu un nivel scăzut de civilizație
cedează în general terenul popoarelor civilizate
(în epoca lui Ratzel, celor europene); aceasta
este o consecință a lărgirii oicumenei şi a
europenizării planetei;
• Geografia Politică (Politische Geographie) –
1897: nomadism, război, colonizare, creșterea
spațială a statelor („statele sunt organisme vii,
care se nasc, trăiesc, îmbătrânesc şi mor”).
 Paul Vidal de la Blache şi direcția regională în
antropogeografie/geografia umană

• De la începutul carierei sale s-a dovedit un

adversar al determinismului, al manierei de a
privi omul ca fiind dominat de către natură.
• „Genre de vie” = apărut spre sfârşitul sec. XVIII şi
consacrat în geografie de A. Guyot, geograful
elvețian discipol al lui C. Ritter şi primul profesor
de geografie la o universitate americană (într-o
lucrare din 1849), conceptul este folosit prima
oară de P. Vidal de la Blache în teza sa de
doctorat dedicată epocii lui Marco Polo.
 Paul Vidal de la Blache şi direcția regională în
antropogeografie/geografia umană
• Genurile de viață nu sunt doar puternici factori geografici (vezi
modul de viață agricol sau cel pastoral care au redus numărul
speciilor vegetale naturale prin defrişări, desecări, irigații şi alte
intervenții în mediul natural), dar sunt şi agenți formativi sociali.
• În introducerea la „Principii de Geografie umană” - lucrare apărută
postum (sub îngrijirea ginerelui său, Emm. de Martonne) - intitulată
Sensul şi obiectul geografiei umane, P. Vidal de la Blache dezvoltă
conceptul de geografie umană, care privit mai îndeaproape este
foarte apropiat de cel al antropogeografiei lui Fr. Ratzel, „piatra de
încercare” şi „trăsătura de unire” constituind-o percepția omului în
context regional. Pe lângă acest fapt, regional, geografia umană are
posibilitatea, printr-o cunoaştere aprofundată a relațiilor care unesc
ansamblul lumii vii, de a cerceta transformările actuale, în curs de
desfăşurare, precum şi pe cele previzibile.
 Determinismul și posibilismul -
concluzii
• Ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: accesul
geografiei în universități nu este deloc uşor;
• Relațiile om (societate) - natură se constituie până după
al II-lea război mondial în principala preocupare a
antropogeografilor „dispuşi” în două tabere:
determiniştii (care acordau o importanță excesivă
factorilor naturali - de mediu - ce organizau mersul vieții
oamenilor şi influențau semnificativ dinamica socială) şi
posibiliştii (care priveau societatea ca factor
determinant în relația cu mediul („natura propune – omul
dispune”); ambii erau adepți şi promotori ai geografiei
regionale.
 Revoluția cantitativă
(Noua Geografie)
• Cauzele schimbărilor produse în domeniu:
geografia regională se ocupă mai degrabă cu
unicate (regiuni geografice, întreguri
geografice..);
• Geografia trebuie să fie explicație şi nu (simplă)
descriere.
• Începând cu anii 1950, tot mai mulți geografi
s-au îndreptat către studiile de detaliu,
specializate (ce implicau noțiuni de matematică
şi statistică, necesare abordării cantitative a
realităților spațiale).
 Revoluția cantitativă
(Noua Geografie)
• Elemente care o deosebesc de geografia tradițională:
• a) Căutarea unor teorii şi/sau legi care să explice şi să exprime
esențial realitatea geografică sub multiplele sale aspecte: noua
geografie are în prim plan explicarea şi în plan secund descrierea
realităților spațiale;
• b) Folosirea unei metodologii noi bazate pe modele şi tehnici
cantitative;
• c) Concentrarea asupra calculelor/ măsurătorilor.
• Folosirea statisticilor este binevenită şi necesară deoarece acestea
oferă precizie analizei şi evită ambiguitățile atât de frecvente ale
exprimărilor verbale cu implicații cantitative.
 Revoluția cantitativă
(Noua Geografie)
• Prezintă o mai mare diversificare
metodologică și o apropiere concretă de
practica socio-economică propriu-zisă;
• O influență deosebită asupra dezvoltrii
geografiei a avut-o revoluția tehnico-științifică,
care a determinat creșterea numărului de
cercetători și de școli geografice.
 Revoluția cantitativă
(Noua Geografie)
• Revoluția cantitativă a început în S.U.A. și apoi
s-a extins în Europa datorită întoarcerii
geografilor plecați în Statele Unite pentru a se
instrui în aceste noi tehnici.
• Apărând la sfârșitul anilor 1950 și începutul
anilor 1960, revoluția cantitativă a fost un
răspuns la paradigma geografiei regionale.
 Realizările revoluției cantitative
• Utilizarea tehnicilor statistice computerizate, în special a
analizei multivariate, în cercetarea geografică.
• Metodele nou adoptate folosesc o serie de tehnici
matematice care au îmbunătățit acuratețea și relevanța
analizelor.
De ex.:
• Statistici descriptive
• Statistici deduse
• Modele deterministe precum modelele spațiale Von Thünen
sau Weber ș.a.
• Factorul comun care leagă toate aceste noi tehnici este acum
preferința numerelor față de cuvinte!
 Realizările revoluției cantitative
• Importanța utilizării computerelor în geografie a dus
la multe dezvoltări în geomatică;
• Impact pozitiv în geografia fizică, dar și în cazul
geografiei economice și geografiei urbane.
 Școala geografică românească
Simion Mehedinți (1868-1962) – întemeietorul
Școlii geografice moderne românești

- Personalitate marcantă în domeniile geografiei, etnografiei,

pedagogiei;
- Primul bursier al SGR în străinătate (1893);
- Prima teză de doctorat în Geografie (1899);
- Primul profesor universitar de geografie (București, 1900);
- Primul geograf ales membru al Academiei Române (1920);
• Lucrările Terra, introducere în geografie ca
știință (1931) și Ethnos (1934-1936,
neterminată);
• Contribuții în geografia umană: interacțiunea
dintre factorii geografici și dezvoltarea istorică.
 George Vâlsan (1885- 1935)
• Geograf fizician (geomorfolog), dar cu
deosebite contribuții în geografia umană, de
asemenea;
• Unul din făuritorii etnografiei moderne
naționale, a coordonat înființarea Muzeului
Etnografic al Transilvaniei (din Cluj-Napoca),
primul muzeu etnografic românesc realizat
după principii moderne, științifice.
• Constantin Brătescu (1882- 1945)
➢ Geografie istorică, toponimie;
➢ ”Geograful Dobrogei”.

• Vintilă Mihăilescu (1890-1978)

➢ Bucureștii din punct de vedere antropogeografic și etnografic
(1915, teză de licență);
➢ Pune bazele geografiei urbane românești, având contribuții și
în geografia așezărilor rurale (clasificarea morfostructurală și
funcțională).