Cașciuc Vadim, ITA

Anul II, sem. II

Ce este un monument istoric?

Alois Riegl este un istoric austriac, critic de artă, un reprezentant al așa-numitei școli de
istorie a artei din Viena, un susținător al formalismului în artă. Membru al Academiei austriece
de științe. El s-a opus nerecunoașterii și subestimării realizărilor din epocile anterioare, precum și
pentru recunoașterea istoriei artei c știință academică.

Riegl este nu doar un celebru critic de artă, ci și un restaurator care a contribuit semnificativ
la dezvoltarea unei teorii holistice a conservării monumentului. Este autorul cărții „Cultul
modern al monumentelor. Esența și geneza sa”, care a fost publicat încă din 1903. Semnificația
acestei lucrări pentru teoria restaurării este determinată de faptul că a fost tradusă în multe limbi
ale lumii.

În lucrarea sa, Alois Riegl spune că astăzi, când omul trăiește în conceptul ideii de dezvoltare,
fiecare eveniment din trecut este un element de legătură indispensabil și important pentru noi în
această mișcare constantă de progresie, evoluție. Datorită faptului că există prea multe astfel de
evenimente, iar numărul acestora este în continuă creștere, pe măsură ce istoria continuă să se
dezvolte, și există dovezi mai directe sau indirecte ale unei noi etape în activitatea unei persoane,
atenția a fost acordată doar celor mai importante episoade. Autorul spune că orice monument,
atât istoric, cât și artistic, poate fi martor al acestor evenimente. Acesta arată că, precum într-un
monument istoric se află valoarea artistică și informațiile despre dezvoltare în artă, tot așa și
monumentul de artă este înzestrat cu valoare istorică, reprezentând, în imaginea și tehnica
realizării sale, stadiul dezvoltării artei. Astfel, autorul concluzionează că împărțirea
monumentelor în categorii „istorice” și „artistice” nu este exactă, ca urmare a faptului că acestea
din urmă se încadrează în prima categorie și apar printre ele. O astfel de concluzie îl duce pe
Riegl la întrebarea a ceea ce este apreciat în operele de artă, și dacă nu cumva doar istoricitatea
lor. De fapt, ceea ce este mai vechi este apreciat mai mult. Cu toate acestea, modul de execuție,
frumusețea, combinația de culori etc., adică criteriile cu care este înzestrat și care formează
valoarea artistică a monumentului, nu sunt mai puțin importante pentru o operă de artă. O astfel
de valoare este independentă de valoarea istorică, este importantă indiferent de poziția pe care o
ocupă opera în istoria dezvoltării artei. Identificarea valorii monumentului tocmai din punctul de
vedere al măiestriei artistului, frumusețea ilustrată etc., adică valoarea pur artistică a operei,
ridică problema dacă această valoare este la fel de autosuficientă ca cea istorică, indiferent dacă
este evidentă și în trecut. Sau este pur subiectiv pentru fiecare persoană, adică rezultatul unei
atitudini personale, de înțelegere și interpretare, în legătură cu care poate varia și modifica în
funcție de cine privește lucrarea, la ce moment, secol, an etc. Apoi, în acest caz, această valoare
nu este prezentată în ideea monumentului, ca o lucrare cu semnificație de monument.

Alois Riegl spune că definiția valorii artistice depinde de ce conceptul la care se aderă. Prima
definiție implică vechea idee a valorii artistice a operei, care i-a fost înzestrată, în măsura în care
a satisfăcut nevoile formei și esenței frumuseții, acceptată de toți, adică considerată obiectivă și
care nu are niciodată un design ideal. Al doilea concept este legat de un înțeles nou, la care Alois
Riegl a venit în legătură cu studiile sale, care au început în continuarea ideilor lui Johann Herder,
și anume cu voința artistică. Alois Riegl spune că valoarea artistică a unei opere este măsurată în
funcție de modul în care răspunde nevoilor voinței artistice contemporane, care nu se pot forma
niciodată, deoarece acestea se schimbă constant în funcție de timp și persoană, adică sunt
subiective și determinate de gusturile personale.

După Riegl, voința artistică, este o dorință intuitivă de stil, de proiectarea vieții, manifestată în
toate formele de artă, dar, mai ales, în cea mai „pură formă”, se desfășoară în meșteșuguri
artistice, arhitectură și ornamentare, unde momentele grafice nu distrag de la procese imanente
ale redării formei. Schimbarea formei nu este rezultatul schimbărilor din societate, ci din
impulsurile care provin din formele în sine. Cu toate acestea, pentru a sublinia autonomia lor, A.
Riegl a introdus conceptul de „voință artistică” (german Kunstwollen) - un impuls spiritual
puternic care determină evoluția istorică și unicitatea calitativă a formelor artistice. Această
dezvoltare nu are motive externe, ci interne, înrădăcinate în voința artistică imanentă.

În legătură cu stabilirea acestei diferențe de înțelegere a esenței valorii artistice, se va determina

procesul de asigurare a protecției monumentului. Dacă nu există o valoare artistică care să fie
întotdeauna recunoscută pentru lucrare, ci există doar valoarea artistică cu care monumentul este
înzestrat în funcție de gusturi și preferințe, adică este determinată la un anumit moment dat și
poate fi pierdută, schimbată în timp, atunci valoarea artistică a monumentului nu poate fi
considerată ca o valoare monumentală permanentă, ci doar ca una efemeră, prezentă doar în acest
moment.

Când vine vorba de protecția monumentului, valoarea artistică a monumentului ar trebui să fie
luată în considerare împreună cu cea istorică și memorială, deoarece, deși este prezentă în acest
moment, identificarea sa este cea care în acest moment conferă monumentului o anumită
atitudine din exterior. Cu toate acestea, valoarea artistică trebuie separată de conceptul de
„monument”.

Astfel, subliniind două grupuri de valori monumentale, și anume, cea artistică și cea
memorială, autorul indică imposibilitatea de a vorbi „despre monumentele artei și istoriei”, el
vorbește despre monumente doar în cadrul istoriei. Este important să înțelegem că monumentele
nu sunt înzestrate inițial cu sensuri și semnificații, noi înșine, în calitate de contemplatori
moderni, le dăm sensuri.
 Bibliografie:

Alois Riegl, Cultul modern al monumentelor. Esența și geneza sa. Ed. IMPRESS, București,
1999 (ed. orig, Der moderne Denkmalkultus: sein Wesen und seine Entstehung, 1903), traducere
de Sergiu Nistor