Steaua Sirius

Date de observație Constelație- Câinele Mare; Clasificare spectrală A1V (A) / DA2 (B)
Magnitudine aparentă -1,47 (A) / 8,30 (B); Magnitudine absolută (Mv) 1,42 (A)/ 11,18 (B);
Declinație −16° 42′ 58,017″; Ascensie dreaptă 06h 45m 08,9173s
Index culoare U−B 0,01 (A)/ −0,03 (B); Index culoare B−V −0,05 (A)/ −1,04 (B)
Astrometrie Mișcare proprie (μ) AD: msa/an; Dec.: msa/an; Viteză radială (Rv); Paralaxă (π)
379,21; Eroare paralaxă 1,58; Distanța față de Terra 8,60±0,04 ani-lumină(2,64±0,01 pc) al(pc)
Orbită Companion/pereche α CMa B; Perioadă orbitală 50,090 ± 0,055; Axă semimajoră 7,50±
0,04; Excentricitate 0,5923 ± 0,0019; Înclinare 136,53 ± 0,43
Detalii - Sirius A Masă 2,02 M☉; Rază 1,711 R☉; Luminozitate 25,4 L☉; Metalicitate 0,50;
Gravitație la suprafață 4,33; Rotație stelară 16 km/s; Vârstă 2–3 × 108; Temperatură 9.940
Sirius B Masă 0,978 M☉; Rază 0,0084 ± 3% R☉; Luminozitate 0,026 L☉; Gravitație la
supra-față 8,57; Temperatură 25.200
Alte denumiri System: Steaua Câine,Aschere,Canicula,Al Shira, Sothis, Alhabor, Mrgavyadha,
Lubdhaka, Tenrōsei, α Canis Majoris (α CMa), 9 Canis Majoris (9 CMa), HD 48915, HR 2491,
BD −16°1591, GCTP 1577.00 A/B, GJ 244 A/B, LHS 219, ADS 5423, LTT 2638, HIP 32349.
B: EGGR 49, WD 0642-166.
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Sirius este cea mai strălucitoare stea observată cu ochiul liber de pe cer. Cu o magnitudine
apa-rentă de -1,46, este aproape de 2 ori mai strălucitoare decât Canopus, a doua cea mai
strălucitoa-re stea. Numele Sirius e derivat din limba greacă veche: Σείριος (Seirios, luminos).
Steaua a fost asociată cu vara și are denumirea Bayer Alpha Canis Majoris (α CMa). Ceea ce
percepe ochiul ca o singură stea este de fapt o stea binară din care face parte o stea de tip
spectral A1V din sec-vența principală,denumită Sirius A, împreună cu o pitică albă de tip
spectral DA2, Sirius B.Dis-tanța care separă pe Sirius A de companioana sa variază între 8,1 și
31,5 UA. Sirius e luminoa-să, atât datorită luminozității sale intrinseci, cât și proximității față
de Pământ. La o distanță de 2,6 parseci (8,6 ani-lumină), determinată de satelitul astronomic
Hipparcos, sistemul Sirius este unul dintre vecinii apropiați ai Pământului; pt observatorii
emisferei nordice aflați între 30 și 73 grade latitudine(inclusiv aproape pt toți din Europa și
America de Nord), e cel mai apropiat sis-tem care poate fi observat cu ochiul liber.Sirius se
apropie treptat de Sistemul Solar așa că lumi-nozitatea sa va crește ușor în următorii 60.000 de
ani.După această dată distanța va începe să se mărească, dar va continua să fie cea mai
stralucitoare stea de pe cerul observat de pe Pământ ptr următorii 210.000 de ani. Sirius A are o
masă de 2 ori mai mare decât a Soarelui și o magnitudi-ne absolută de 1,42. Este de 25 de ori
mai luminoasă ca Soarele, dar are o luminozitate semnifi-cativ mai mică decât alte stele
luminoase, cum ar fi Canopus sau Rigel. Sistemul are între 200 și 300 milioane ani. Inițial a
fost compus din 2 stele strălucitoare albăstrui. Cea mai masivă dintre ele, Sirius B, și-a
consumat resursele, devenind o gigantă roșie înainte de a-și pierde straturile exterioare, și s-a
restrâns în starea sa actuală de pitică albă cu circa 120 milioane de ani în urmă.
Sirius e cunoscută sub numele colocvial de „Steaua Câine”, ceea ce reflectă importanța ei în
constelația Câinele Mare. Răsăritul heliacal al lui Sirius marca inundațiile Nilului în Egiptul an-
tic și „canicula” de vară pt grecii antici în timp ce la polinezieni marca iarna, fiind o stea impor-
tantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific.
Istorie observațională Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca Sopdet (greacă: Σῶθις = Sothis), a-
pare în cele mai timpurii consemnări astronomice.În timpul erei Regatului Mijlociu, egiptenii s-
au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al stelei Sirius anume în ziua în care aceasta devi-
ne vizibilă înainte de răsărit când e destul de depărtată de strălucirea Soarelui.Perioada era chiar
înainte de inundațiile anuale ale Nilului și înainte de solstițiul de vară, după o absență de 70 zile
de pe cer.Hieroglifa pt Sothis repr o stea și un triunghi.Sothis a fost identificat după marea zeiță
Isis, care a format o parte a unei trinități de zei cu soțul ei, Osiris, și fiul lor, Horus, în timp ce
perioada de 70 de zile simboliza trecerea lui Isis și Osiris printr-un duat (lumea subpământeană
egipteană). Grecii antici au observat că apariția lui Sirius vestea venirea verii calde și uscate, și
se speriau deoarece credeau că asta va ofili plantele, va slăbi cetățenii, și femeile stârnite. Dato-
rită luminozității Sirius pare că scânteiază în condițiile climatice tulbure ale verii timpurii.Pt ob-
servatorii greci, acestea însemnau emanații care au cauzat influența malignă. Oricine suferea de
efectele sale era considerat astroboletos sau „lovit-de-stea”. În literatură a fost descrisă ca „arză-
toare” sau „înflăcărată”. Sezonul următor de la aparația stelei a devenit cunoscut drept canicula
de vară. Locuitorii insulei Ceos din Marea Egee ofereau jertfe lui Sirius și Zeus pt a aduce brize
răcoritoare și așteptau reapariția stelei din vară. Dacă se ridica clar, ar fi prevestit avere mare;
dacă steaua era cețoasă sau fadă, ar fi prezis molimă. Monede găsite pe insulă datând din sec.3 î
Hr reprezentau câini sau stele emanând raze, subliniind importanța lui Sirius. Romanii sărbăto-
reau instalarea heliacală a lui Sirius în jurul a 25 aprilie, sacrficând un câine împreună cu tămâ-
ie, vin și o oaie pt zeița Robigo astfel ca emanațiile stelei să nu cauzeze rugină grâului în cultu-
rile din anul respectiv. Ptolemeu din Alexandria a cartografiat steaua în Cărțile VII VIII din lu-
crarea sa Almagest, în care a folosit steaua Sirius ca locație ptr meridianul central al globului.
El a reprezentat-o în mod surprinzător ca una dintre cele șase stele colorate în roșu. Celelalte
cinci stele, ca Arcturus sau Betelgeuse, aparțin clasei M și K.
Pt polinezienii antici, stelele strălucitoare erau importante pt navigarea între numeroasele insule
și atoli din Oceanul Pacific.Reduse la orizont, au funcționat ca niște compasuri stelare pt a asis-
ta marinarii la orientarea spre destinații. Au fost folosite si ca marcatori ptr latitudine; declinația
lui Sirius marchează latitudinea arhipelagului Fiji la 17°S și astfel trece chiar deasupra insulelor
în fiecare noapte. Sirius a servit ca și corpul unei „Păsări Uriașe” din constelația Manu,Canopus
fiind aripa sudică și Procyon cea nordică,ce a divizat cerul polinezian în două emisfere.Așa cum
apariția lui Sirius pe cerul dimineții a marcat vara în Grecia, ea a insemnat venirea iernii aprige
ptr Māori, a căror denumire de Takurua reprezenta nu numai steaua, ci și denumirea sezonului.
Culminarea sa in cadrul solstițiului de iarnă era marcată de celebrații în Hawaii, cunoscută
drept Ka'ulua, „Regina Raiului”. Multe denumiri polineziene au fost înregistrate, printre care
Tau-ua în Insulele Marchize, Rehua în Noua Zeelandă, Aa și Hoku-Kauopae în Hawaii, și
Ta'urua-fau-papa în Tahiti. Populațiile indigene Boorong din Victoria de nord-vest numeau
Sirius Warepil.
Cinematică În 1718, Edmond Halley a descoperit mișcarea proprie a „stelelor fixe” cunoscute
până atunci după ce a comparat diverse măsurători contemporane astrometrice cu cele date în
lucrarea Almagest a lui Ptolemeu. S-a observat că stelele luminoase Aldebaran, Arcturus și Si-
rius s-au mutat semnificativ, ultima având o deplasare de 30 minute de arc (cam cât diametrul
Lunii)spre S-E în 1800 de ani. În 1868,Sirius a devenit prima stea a cărei viteză a fost măsurată.
William Huggins a examinat spectrul stelei,observand o vizibilă deplasare spre roșu,și a conclu-
zionat că Sirius se îndepărtează de Sistemul Solar cu aproape 40km/s.Comparat cu valoarea mo-
dernă de -7.6 km/s, acestea au fost exagerate și au avut semnul invers; minusul de la valoare în-
seamnă de fapt că steaua se apropie de Soare. Totuși, e notabil ptr introducerea studiului vitezei
radiale celestiale.În 1844,astronomul german Friedrich Bessel a dedus datorită fluctuație în mis-
carea proprie a stelei, că aceasta are o pereche neobservată. Aproape două decenii mai târziu, la
31 ianuarie 1862, producătorul de telescoape și astronomul american Alvan Graham Clark a ob-
servat pt prima dată perechea, care acum e cunoscută sub numele de Sirius B, sau simplu „cățe-
lul”.Asta s-a întâmplat în timpul testării telescop refractor mare cu apertura 18,5 inci(469,9 mm)
de la Dearborn Observatory, cel mai mare telescop de acest tip cu lentile din aceea perioadă.
Din 1894, au fost observate câteva iregularități aparente în orbita lui Sirius, sugerând chiar o a
treia stea pereche, fapt neconfirmat.Datele care se potrivesc cel mai bine indică o orbită de 6 ani
vechime in jurul stelei Sirius A cu o masă de numai 0.06 mase solare. Această stea ar putea fi
cu 5 sau 10 magnitudini mai fadă decât pitica albă Sirius B, lucru care are explica de ce este atât
de dificil de observat. Observații publicate în 2008 au fost incapabile să detecteze o a treia stea
sau planetă. O „a treia stea” observată în anii 1920 e confirmată acum a fi un obiect din fundal.
În 1915,Walter Sydney Adams, utilizând un reflector de 1.5 m(60 inch) la Mount Wilson
Observa-tory, a observat spectrul stelei Sirius B și a determinat că aceasta e o stea fadă de
culoare albă. Descoperirea i-a ajutat pe astronomi să concluzioneze că era o pitică albă, a doua
descoperită. Diametrul stelei Sirius A a fost pentru prima dată măsurat de Robert Hanbury
Brown și Richard Q. Twiss, în 1959, la Jodrell Bank, folosind un infractometru de intensitate
stelară. În 2005, fo-losind telescopul spațial Hubble, astronomii au determinat că Sirius B are
aproape diametrul Pă-mântului, 12,000 km, dar cu o masă ce reprezintă 98% din cea a Soarelui.
Controversa culorii În jurul anului 150 AD,Claudius Ptolemeu, astronom grec din perioada ro-
mană, a descris-o pe Sirius ca fiind roșie, la fel și alte 5 stele, Betelgeuse, Antares, Aldebaran,
Arcturus și Pollux, toate având în mod clar o nuanță de roșu sau portocaliu. Discrepanța a fost
prima oară notată de astronomul Thomas Barker, moșier la Primăria Lyndon din Rutland, care a
pregătit un discurs și a vorbit la o întâlnire a Royal Society din Londra, în 1760. Existența altor
stele cu schimbare în luminozitate a dat crezare ideii că unele își pot schimba și culoarea; John
Herschel a notat asta în 1839, posibil influențat dând mărturie pe Eta Carinae doi ani mai târziu.
Thomas Jefferson Jackson See a reînviat discuția despre Sirius-ul roșu publicând câteva lucrări
în 1892 și un rezumat final în 1926, citand pe Ptolemeu, pe poetul Aratus, oratorul Cicero și ge-
neralul Germanicus, deși recunoscând că niciunul dintre cei citați nu au fost astronomi, pe ulti-
mii 2 punându-i doar pt că au tradus poemul lui Aratus Phaenomena. Seneca a descris Sirius ca
fiind mai roșiatică decât planeta Marte. Nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie:
poetul Marcus Manilius, sec. I dHr, a descries-o ca fiind de culoare „albastră ca marea”, cum a
făcut și Avienus, în sec.4. Sirius este steaua standard ptr culoarea alb în China antică, iar multe
consemnări din perioada sec.2 îHr- sec.7 dHr, descriu steaua ca având o nuanță de alb.
În 1985 astronomii germani Wolfhard Schlosser și Werner Bergmann au publicat o copie a unui
manuscris lombardic din sec.8 care conținea De cursu stellarum ratio de către Sfântul Gregor de
Tours.Textul latin a învățat cititorii cum să determine timpul optim pt rugăciunile de noapte du-
pă poziția stelelor, iar Sirius e descrisă pe parcurs rubeola -„roșiatică”. Aceasta e o evidență că
Sirius a fost o gigantă roșie în aceea perioadă.Totuși,alți savanți au menționat că era mai proba-
bil ca Sf. Gregor să se fi referit la Arcturus decât la Sirius. Posibilitatea ca evoluția stelelor Siri-
us A și Sirius B să fie responsabilă pt această discrepanță a fost respinsă de astronomi, bazându
-se pe motivul că nu sunt de ajuns câteva mii de ani și că nu este niciun semn de nebulozitate în
sistemul stelar care ar putea demonstra că o astfel de schimbare a avut loc. O interacțiune cu o a
treia stea, încă nedescoperită, a fost de asemenea propusă ptr a demonstra culoarea roșie. Expli-
cații alternative despre culoarea roșie sunt ori că aceasta e o metaforă poetică ptr averea rea, ori
că atunci când se ridica pe cer la stânga privitorului, scânteierea dramatică a stelei provoca im-
presia că era roșie. Cu ochiul liber, ea apare adesea luminând intermitent cu nuanțe de roșu, alb
și albastru lângă orizont.
Vizibilitate Cu o magnitudine aparentă de -1,46, Sirius e cea mai strălucitoare stea de pe cerul
înstelat, aproape de două ori mai luminosă decât a doua stea după strălucire, Canopus. Cu toate
acestea nu e la fel de strălucitoare ca Luna,Venus, Jupiter, Mercur sau Marte. Sirius poate fi vă-
zută din aproape fiecare regiune locuită de pe suprafața Pământului, de la 73 grade mai la nord
fiind neobservabilă. Ea nu se ridică f sus pe cer când e văzută din unele orașe nordice, ajungând
la numai 13° deasupra orizontului când e observataă de la St.Petersburg. Sirius, împreună cu Pr-
ocyon și Betelgeuse constituie unul din cele 3 vârfuri ale triunghiului de iarnă care se observă în
emisfera nordică. Datorită declinației de aprox -17°, este o stea circumpolară de la latitudini sud
de 73°. Din emisfera sudică la începutul lunii iulie, Sirius poate fi văzută atât în seara de după a-
pus, iar dimineața înaintea răsăritului Soarelui. Datorită precesiei (și mișcării ușor corespunză-
toare), Sirius va muta mai la sud. Din anul 9000, Sirius nu va mai fi vizibil în nordul și centrul
Europei și în anul 14000, când Vega este aproape de Polul Nord, declinația sa va fi -67°, astfel,
va fi circumpolar de-a lungul Africii de Sud și în cele mai multe părți ale din Australiei.
Sirius poate fi observată cu ochiul liber și ziua, în condiții de climă favorabilă.În mod ideal, ce-
rul ar trebui să fie f clar, observarea fiind de la o altitudine mare și cu Soarele care apune spre
o-rizont. Condițiile de observare sunt mult mai prielnice în emisfera sudică, urmare a
declinației sudice a lui Sirius. Mișcare orbitală a sistemului binar Sirius aduce cele 2 stele la o
separare un-ghiulară de minim 3 arcsecunde și un maxim de 11 arcsecunde. La cea mai mare
apropiere, e f greu a distinge companionul mult mai luminos al piticii albe care necesită un
telescop cu cel pu-țin 300 mm în diafragmă și condiții excelente de vizibilitate. În 1994 au avut
loc un periastron, perechea a început să se miște aparte, ceea ce face ca ele să fie separate mai
ușor de un telescop.
La o distanță de 2,6 parseci (8,6 ani-lumină), sistemul Sirius conține 2 din cele 8 stele din apro-
pierea Sistemului Solar și este al 5-lea cel mai apropiat sistem stelar. Această proximitate e mo-
tivul principal pt luminozitatea acesteia ca și cu alte stele apropiate cum ar fi Alpha Centauri ca-
re e în contrast puternic cu supergigante îndepărtate, f. luminoase ca Rigel, Canopus sau Betelg-
euse.Cu toate acestea, este de aproximativ 25 de ori mai luminoasă decât Soarele. Cea mai apro-
piată stea vecină mare a lui Sirius este Procyon care se află la o distanță de 1,61parseci(5,24 al).
Nava spațială Voyager 2, lansată în 1977 pentrua a studia cei patru giganți gazoși din Sistemul
Solar, este așteptat să treacă de Sirius la 4,3 ani-lumină (1,3 pc) în aproximativ 296.000 ani.
Sistem Sirius este un sistem binar format de stele din două pitici albe ce se orbitează
reciproc,cu o separare a aprox 20 de unități astronomice(aprox distanța dintre Soare și Uranus),
precum și o perioadă de revoluție de 50 ani. Sirius A, mai luminoasă, este o stea de tip A1V
spectral, cu o temperatură la suprafață de aprox 9.940 K. Însoțitorul său, Sirius B, este o stea
care a evoluat și a devenit o pitică albă. În prezent, de 10.000 ori mai puțin luminoasă în
spectrul vizual, candva Sirius B a fost mai masivă decât Sirius A. Vârsta sistemului a fost
estimată la 230 milioane ani. Sistemul emite un nivelul de radiații infraroșii mai mare decât s-ar
fi așteptat,măsurată prin Ob-servatorul IRAS, un indiciu de praf în sistem, considerat oarecum
neobișnuit ptr o stea binară. Imaginile obținute de pe Observatorul de raze X Chandra îl arată
pe Sirius B, care este acoperit de partenerul său mai strălucitor, cum este o sursă mai luminoasă
de raze X.
Sirius A are o masă de 2 ori mai mare ca cea a Soarelui. Raza stelei a fost măsurată cu ajutorul
unui interferometru astronomic, oferind un diametru unghiular de aproximativ 5,936±0,016mas.
Viteza de rotație proiectată e relativ mică: 16 km/s,care nu produce nici o aplatizare
semnificati-vă a discului său, în contradicție cu caracteristicile stelei de aceeași mărime Vega,
care se roteș-te mult mai rapid: 274 km/s și se umflă vizibil în jurul ecuatorului. Pe suprafața
lui Sirius A a fost detectat un câmp magnetic slab. Modele stelare sugerează că s-a format în
timpul prăbușirii unui nor molecular și că, după 10 milioane ani, energia internă a fost obținută
în întregime din reacții nucleare. Nucleul a devenit convectiv și utilizează ciclul CNO pt
generarea energiei. Se prezice că Sirius A va epuiza complet rezervele de hidrogen din centrul
său într-un miliard de ani de la formarea sa. Sirius A e clasificată ca stea Am, spectrul arată o
adâncă linie de absorb-ție metalică, indicând sporirea elementelor mai grele decât heliul,
precum fierul.Când se compa-ră cu Soarele,proporția de fier în atmosfera lui Sirius A relativ
hidrogenului pe care-l dă \begin{ smallmatrix}[\frac{Fe}{H}]=0.5\end{smallmatrix}, care e
echivalentă cu 100,5, înseamnă că a-re 316% din proporția de fier din atmosfera Soarelui.
Conținutul ridicat la suprafața sa de ele-mente metalice este puțin probabil să fie cel adevărat al
întregii stele, mai degrabă metalele din fier și cel grele au levitat radiativ spre suprafață.
Sirius B Cu o masă aproape egală cu cea a Soarelui, este una dintre cele mai masive pitici albe
cunoscute (0,98 mase solare); este aproape dublă față de media de 0,5–0,6 masă solară. Cu toate
acestea, masa e concentrată într-un volum aprox egal cu al Pământului. Temperatura curentă de
la suprafață:25.200K.Pt că nu există nici o sursă internă de căldură Sirius B va răci constant căl-
dura rămasă, care e radiată în spațiu, o perioadă de mai mult de 2 miliarde ani. O pitică albă se
formează numai după ce steaua a evoluat de la secvența principală și apoi a fost o gigantă roșie.
Acest lucru a avut loc atunci când Sirius B a avut mai puțin de jumătate din vârsta sa actuală, în
urmă cu aproximativ 120 milioane ani. Steaua originală a avut o valoare estimată de 5 mase so-
lare și a fost o stea de clasa B(aprox B4-5) când era încă pe secvența principală.În timp ce a tre-
cut prin faza de gigant roșu, posibil a îmbogățit metalicitatea companionului său. Steaua e com-
pusă dintr-un amestec de carbon și oxigen, care a fost generat de fuziunea heliului în steaua
pro-genitor. Este acoperită de elemente mai ușoare, cu materiale repartizate după masă, datorită
gra-vitației ridicate a suprafeței. Atmosfera exterioară este acum aproape din hidrogen pur,
elemen-tul cu cea mai mică masă, și niciun alt element nu este observat în spectrul său.
În 1909, Ejnar Hertzsprung a fost prima care a sugerat că Sirius a fost un membru din Grupul
Mișcător Ursa Mare, în baza observațiilor asupra mișcărilor sistemului pe cer. Grupul Ursa Ma-
re este un set din 220 de stele care au o mișcare comună prin spațiu și au fost formate o dată ca
membri ai unui roi deschis, care de atunci au devenit despărțițe gravitațional. Cu toate acestea,
analizele din 2003 și 2005 au constatat că apartenența lui Sirius grupului e discutabilă: Grupul
Ursa Mare are o vârstă de aproximativ 500±100 milioane ani, în timp ce Sirius, cu o metalicita-
te similară cu cea a Soarelui, are o vârstă care e doar jumătate din aceasta, ceea ce-l face prea
tânăr ca să facă parte din grup. În afară de asta Sirius poate fi un membru din propusul Super-
roi Sirius, împreună cu alte stele împrăștiate cum ar fi Beta Aurigae, Alpha Coronae Borealis,
Beta Crateris, Beta Eridani și Beta Serpentis. Acesta e unul din cele 3 grupuri mari situate în
limitele a 500 ani-lumină (125 pc) de la Soare. Celelalte două sunt Hiade și Pleiadele, fiecare
din aceste grupuri fiind formate din sute de stele.
Triunghiul de Iarnă Sirius constituie unul din vârfurile asterismului Triunghiului de Iarnă,
celelalte vârfuri fiind reprezentate de Betelgeuse și Procyon.
Etimologie și semnificații culturaleCel mai comun nume propriu utilizat pt această stea provi-
ne din latinescul Sīrius, din cuvântul grecesc Σείριος (Seirios, luminos sau extravagant), deși e
posibil ca și cuvântul grec să fi fost importat de altundeva înainte de perioada arhaică grecească,
unii sugerând o legătură cu zeitatea egipteană Osiris.Prima utilizare a numelui a fost înregistrată
în sec. 7 îHr, în lucrarea poetică a lui Hesiod, Munci și zile. Sirius are mai mult de 50 alte denu-
miri și nume atașate. Geoffrey Chaucer îi atribuie, in eseul Treatise on the Astrolabe, numele de
Alhabor, descriind-o ca un cap de câine. Acest nume e folosit în astrolabii medievali din Europa
de Vest. În sanscrită: Mrgavyadha „vânătorul de cerb”, sau Lubdhaka „vânătorul”. Ca
Mrgavya-dha,steaua repr Rudra(Shiva).Steaua e menționată și ca Makarajyoti în Malayalam și
mari sem-nificații religioase pt centrul de pelerini Sabarimala. În Scandinavia a fost cunoscută
ca Lokabr-enna(„ars de Loki” sau „torța lui Loki”).În astrologia din Evul Mediu era considerată
o stea fixă Beheniană, asociată cu berilul și ienupărul. Simbolul său astrologic Sirius -
Agrippa.png a fost listat de către Heinrich Cornelius Agrippa.
Multe culturi au semnficiații speciale istoric legate de Sirius, în mod particular în relația cu câi-
nii. Adesea este numită colocvial „Steaua câinelui”, fiind cea mai luminoasă stea din Canis Ma-
jor, constelația Câinelui Mare. Clasic, a fost cunoscută și sub porecla de Câinele lui Orion. Gre-
cii antici credeau că emanațiile lui Sirius afectau negativ câinii, făcându-i să se poarte anormal
în timpul Zilelor câinelui,cele mai calde zile din vară.Romanii numeau aceste zile dies canicula-
res, steaua Sirius fiind denumită Canicula, „Câinele Mic”. Se credea că gâfâiala unui câine în a-
pă fierbinte aducea riscul desicării și al bolilor.În cazuri extreme,un câine care spumega era sus-
pect de rabie, în cazul unei eventuale mușcături putea omorî un om. În Iliada, Homer descrie a-
saltul lui Ahile asupra Troiei cu aceste cuvinte: „Sirius se ridică târziu pe cerul întunecat
Regină printre stelele nopților de vară,
Numită Câine al lui Orion, strălucitoarea
E semn nefast ce-aduce febra-ncinsă
Adaos pentru suferința omenirii.”
În mitologia iraniană, în special cea persană și în zoroastrism, religie antică din Persia, Sirius
era cunoscută ca Tishtrya, considerată o divinitate. Pe lângă pasaje din textele sacre ale Alves-
tei, cuvântul avestan Tishtrya urmat de versiunea Tir în persana mijlocie și persana nouă e cu-
noscut, în literatura persană, ca Shahnameh de Ferdowsi. Datorită conceptului de yazatas, pute-
rile care sunt „vrednice de închinare”, Tishtrya este o divinitate a ploii și fertilității și un adver-
sar al apaosha, demonul secetei. În această luptă, Tishtrya este minunat descrisă ca un cal alb.
În astronomia chineză Sirius e steaua „lupului ceresc”(chineza romanizată: Tiānláng; japoneza
romanizată: Tenrō). Cu mult mai îndepărtate, multe popoare din America de Nord asociază
pe Sirius cu caninii; Seri și Tohono O'odham din S-V asociază steaua cu un câine care urmează
o oaie de munte, în timp ce Picioare negre o numesc Față de câine. Cherokee o cuplează pe
Sirius cu Antares, ca un câine gardian a stelelor din toate colțurile Căii Sufletelor. Pawnee din
Nebras-ka: Tribul Lup (Skidi) îl știau ca „Steaua Lup”, în timp ce alte ramuri îl cunoșteau ca
„Steaua Coiot”. Mai la nord, inuiții din Alaska din Strâmtoarea Bering îl numesc „Câinele
Lună”.
Multe culturi asociază steaua cu un arc și săgeți. Chinezii antici l-au vizualizat ca un arc mare
și săgeată de pe cerul sudic, format din constelațiile Pupa și Câinele Mare. În acestea, vârful să-
geții e îndreptat către lupul Sirius. O asociere similară e descrisă la Templul lui Hathor din Den-
dera, unde zeița Satis a atras săgeată la Hathor(Sirius). Cunoscută ca Tir, steaua a fost ilustrată
ca fiind însăși săgeata în cultura persană târzie. Sirius e menționată în Surah, An-Najm(Steaua),
din Coran.
Religia SererÎn religia poporului Serer din Senegal,Gambia și Mauritania, Sirius e numită Yoo-
nir în limba Serer (și mulți vorbitori ai limbii Cangin, care sunt toți etnici Sereri). Sirius e una
dintre cele mai importante și sacre stele din simbolismul și cosmologia religiei Serer. Marii pre-
oți și preotese Serere, (Saltigue, ereditar „preoții ploii”) îl schițează pe Yoonir cu scopul de a
prognoza ploile și permite agricultorilor Serer să începă plantarea semințelor. În cosmologia
religiei Serer, el este simbolul universului.
Moștenirea modernă Sirius este un subiect frecvent utilizat în literatura științifico-fantastică și
este legat de cultura populară, de asemenea, subiect de poezie. Dante și John Milton au făcut re-
ferire la stea, în timp ce poemul lui Tennyson, The Princess (în română Prințesa), descrie minu-
nat scintilația stelei:„..the fiery Sirius alters hue, And bickers into red and emerald.”
Sirius: pe stema Univ.Macquarie și este numele revistei absolvenților săi. Denumirea compani-
ei nord-americane de radio prin satelit, Satellite CD Radio, Inc., a fost schimbată în Sirius Satel-
lite Radio, în noiembrie 1999, numită după „cea mai luminoasă stea de pe cerul nocturn”.
Compozitorul Karlheinz Stockhausen a afirmat în mai multe rânduri că a venit de pe o planetă
din sistemul Sirius. Astronomul Noah Brosch a speculat că numele personajului Sirius Black
din povestirile Harry Potter, care avea o capacitate unică de a se transforma într-un câine negru,
ar fi fost inspirat de „Sirius B”. În seriile BBC Doctor Who, Doctorul dezvăluie că steaua e for-
mată de fapt din două mai mici. Sirius e una din cele 27 stele de pe drapelul Braziliei, care repr
statul Mato Grosso. In sec.18, 7 nave din Marina Regală a Marii Britanii au fost denumite HMS
Sirius(en) primul fiind un vas amiral din Prima Flotă ce a plecat către Australia în 1788. Marina
Regală Australiană a numit ulterior o navă HMAS Sirius(en), în onoarea vasului amiral. Printre
navele americane se numără Format:USNS precum și un model de monoplan Lockheed Sirius,
primul fiind pilotat de Charles Lindbergh. Denumirea a fost adoptată de Mitsubishi Motors ptr
motorul Mitsubishi Sirius, în 1980.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Atenţie! Suntem în perioada în care energia stelei Sirius ne afectează
puternic! Să o folosim pentru purificare! Duminica 13 Iul 2014
Pt ca suntem in mijlocul verii si in plin iulie, poate ca ar trebui sa readucem aminte omenirii un
fapt uitat: aceasta e perioada “Zilelor cainelui”. Timp de 3 saptamani, de la inceputul lunii iulie,
avem sansa de a ne conecta la originile noastre arhetipale, de a ne purifica si reinnoi pe noi insi-
ne. Zilele cainelui repr momentul in care energia sistemului stelar Sirius este prezentă. Sirius e
adesea mentionat ca fiind Steaua Cainelui, situată in constelatia Canis Major (Cainele Mare).
Sirius este numit asa după zeul egiptean Anubis/Osiris, al cărui cap e descris ca asemanator cu
cel al unui caine. In aceasta perioadă, Pamantul si Soarele sunt cel mai indepartate unul de cela-
lalt, iar Soarele se afla in aliniament direct cu steaua Sirius. Caldura de vara e rezultatul inclina-
rii Pamantului in jurul axei sale, astfel că lumina Soarelui bate direct spre noi. Dar, anticii mai
credeau că la această căldură un rol important il are si energia primită de la steaua Sirius care se
află chiar in fata noastra, in acelasi brat al Caii Lactee.Datorita vanturilor solare, a campurilor e-
lectrice,magnetice si plasmice care exista in Univers,energiile stelelor isi fac drum spre sistemul
nostru solar si ne afecteaza. Dovezi recente arată că obiectele spatiale genereaza propriile cam-
puri electrice, care interactioneaza cu campurile electrice ale oricarui alt obiect, aflat chiar si la
distanta. Din acest motiv, Sirius a fost declarat “Soarele Soarelui nostru”, lumina spirituală care
dă viată Soarelui nostru. Evenimentele din afara sistemului nostru solar repr mai mult decat o e-
nergie arhetipala; rezoneaza adanc in mintea noastra si activeaza constiinta in mai multe feluri.
Conjunctia Sirius-Soare Sirius e prima stea vizibila chiar inainte de rasaritul Soarelui, in jurul
datei de 4 iulie, aceasta perioada dureaza aprox 20 de zile si reprezinta un eveniment astronomic
si astrologic: conjunctia Soare-Sirius. Apoi, mai urmeaza inca 20 de zile in care conjuctia Soare
-Sirius descreste, inseamna ca acest eveniment ne afecteaza ptr aproximativ 40 de zile in fiecare
vara. Primele 21 de zile sunt cele mai intense, ca urmare a cresterii conjuctiei. In aceasta perioa-
da se produce o amplificare a energiilor, ce ne pot afecta pentru restul anului.
Importanta stelei Sirius in cultura omenirii Sirius a fost mentionat in aproape fiecare cultura
a omenirii. Unii considerau Sirius drept sursa vietii, sursa noastra spirituala sau locul unde vom
calatori dupa moarte.De ex, egiptenii si-au creat primele calendare pe baza miscarii stelei Sirius.
Marea Piramidă a lui Keops, din Egipt, este aliniată cu steaua Sirius. Camerele din interiorul pi-
ramidei sunt pozitionate strategic in raport cu Sirius. Dogonii, popor vechi din desertul Sahara,
nu numai ca stiau ca sistemul sirian e format din 3 stele(Sirius A,B şi C, ultimele 2 invizibile cu
ochiul liber), dar cred ca Sirius ar fi axa Universului, datorită acestei stele toată materia si sufle-
tele fiind puse intr-o mare miscare spiralată. Dogonii mai spun ca stramosii lor, Nommos, fiinte
amfibii, ar fi venit pe Pamant de pe Sirius, ptr beneficiul omenirii, oferind cunoastere spirituală
si stiintifică. Interesant că in intreaga lume există o multime de povesti despre oamenii-peste, si-
rene, care ar fi fost pe Terra din cele mai vechi timpuri(cititi mai multe despre sirene in acest ar-
ticol de pe site-ul lovendal.ro: Oameni ai mării şi sirene: fiinţe fantastice sau adevărate?).
Steaua cu 6 fete (steaua lui David), simbol religios la evrei, se gaseste si in cultura hindusa, nu-
mita “semnul lui Vishnu” (unul din zeii antici). Despre Vishnu se spune că ar fi fost jumatate-
om jumatate-peste, un fel de “Matsya” divin.
In povestea greaca “Iason si Argonautii”, nava in care s-a calatorit ptr cautarea Lanii de Aur a
fost numita “Argo”. Astronomic, constelatia Argo se află chiar sub Sirius. Astrologic, această
regiune din cer a fost cunoscută ca “raul stelelor”, poarta de acces spre oceanul unei mai mari
constiinte.
Să avem grijă! Asadar, energia lui Sirius este foarte veche, mult timp fiind considerata o sursa
de energie spirituala, aducand cu ea cresteri si schimbari. Aceste zile repr un moment greu, difi-
cil, ptr ca energia siriană care ne afecteaza este mult amplificata. Ne vom simti mai grei si vom
reactiona mai negativ la evenimente. De aceea, trebuie să avem mare grija in ceea ce facem, ptr
a nu cadea in partea intunecata a acestei energii. Trebuie sa folosim aceasta energie puternica in
scopuri benefice, pentru a ne purifica in activitatile si gandurile noastre.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Misterioasa legătură dintre Sirius și istoria omenirii duminică, 13 oct. 2013
În multe civilizații străvechi de pe glob, Sirius sau Steaua câinelui a fost înconjurată de mister.
Învățăturile ezoterice din toate timpurile i-au atribuit, invariabil, un statut special, iar importan-
ța ei în simbolismul ocult e binecunoscută. Dar ce-o face pe Sirius atât de deosebită între stele?
Simplul fapt că este cea mai strălucitoare de pe cer? Că în Egiptul Antic răsăritul ei marca înce-
putul unui nou an? Pt că romanii o foloseau ca punct de orientare în navigație? Sau pt că omeni-
rea are o veche și misterioasă legătură cu ea? Ca să găsim răspunsul, să urmărim importanța lui
Sirius de-a lungul istoriei umanității, precum și în cadrul societăților secrete și să încercăm să
descifrăm simbolismul care o înconjoară: Sirius e o stea din constelația Câinele Mare, de aceea
mai e numită și Steaua câinelui. Se află în partea de jos stânga a constelației Orion. E de 2 ori
mai mare decât Soarele nostru, de 23 ori mai strălucitoare și emite o lumină alb-albăstruie, care
i-a fascinat dintotdeauna pe privitorii bolții cerești.Nu-i de mirare că a fost adorată de toate civi-
lizațiile.In antichitate, era mai mult decât o stea deosebită prin mărime și frumusețe,avea o
mare importanță în astronomie, mitologie și ocultism.Școlile misterelor o considerau„soarele
din spa-tele soarelui” și, prin urmare, adevărata sursă de putere a soarelui nostru. Acestea mai
spuneau că soarele nostru menține vie lumea fizică, considerată a fi o mare iluzie, în timp ce
Sirius men-ține vie lumea spirituală, cea adevărată. Asocierea lui Sirius cu divinul și cu locul de
naștere al umanității nu se regăsește doar în mitologia câtorva civilizații vechi. Este o credință
larg răs-pândită, care s-a menținut și chiar s-a intensificat în zilele noastre.
Sirius în civilizațiile antice În Egipt, era văzută ca cea mai importantă stea de pe cer. De fapt,
ea stătea la baza întregului sistem religios. Era venerată sub numele de Sothis și asociată cu Isis,
zeița-mamă din mitologie. Isis este aspectul feminin al trinității formate din ea, Osiris și fiul lor,
Horus. Sothis era o stea atât de importantă, încât cele mai multe zeități erau asociate, într-un fel
sau altul, cu ea. Anubis, zeul morții(cel cu cap de șacal sau de câine)și Toth, marele învățător al
umanității, erau și ei asociați cu Sirius. Sistemul calendaristic era bazat pe apariția lui Sirius pe
cer, care se petrecea vara, chiar înainte de revărsarea anuală a Nilului.
Traseul lui Sirius pe cer a fost observat și onorat și de greci, sumerieni, babilonieni și nenumă-
rate alte civilizații. Steaua era considerată sacră, iar apariția ei pe cer era însoțită de petreceri și
festinuri. Steaua câinelui vestea venirea zilelor fierbinți și secetoase ale lui iulie și august.Aţi a-
uzit vreodată expresia„zilele câinelui”? Dacă spuneți nu, vă întreb: cunoașteți expresia „zile ca-
niculare”? Acum o să răspundeți: da, sunt cele mai sufocante zile ale verii. Ei bine, romanii le
numeau dies caniculares, adică „zilele câinelui”, întrucât credeau că Sirius, vecină cu Soarele, e
responsabilă de acele zile fierbinți („caniculă” derivă din canis = câine).
Mulți egiptologi susțin că alinierea și mărimea celor 3 piramide egiptene de la Gizeh(a lui Kh-
eops, Kefren și Mykerinos) au fost construite în aliniere perfectă cu stelele Centurii lui Orion și
că lumina acestora era utilizată în ceremonii ținute în școlile misterelor.Egiptenii știau că o dată
pe an Soarele se află în linie dreaptă cu Steaua câinelui.De aceea,Marea Piramidă a fost constru-
ită în așa fel încât în acel moment sacru lumina stelei să cadă pe „piatra zeului suprem”, prin ca-
pătul de sus al Marii Galerii, și să coboare pe creștetul Marelui Preot care primea în trupu-i pu-
terea solară supremă, pe care o transmitea apoi altor inițiați, în vederea evoluării ca ființe divine
Descoperirile recente din Marea Piramidă și misterioasele „guri de aerisire” au confirmat cerce-
tătorilor importanța lui Sirius în planul arhitectural al piramidei: Camera regelui este aliniată cu
Orion,asociat zeului Osiris, în timp ce Camera reginei e poziționată în linie dreaptă cu Sirius, a-
sociat zeiței Isis. Un aspect fascinant este simbolismul. Multe civilizații importante au asociat
steaua cu figura unui câine și au văzut-o ca sursă a unei forțe misterioase. În astronomia
chineză și japoneză, Sirius este cunoscută ca „steaua lupului ceresc”. Două triburi native din
America de Nord(Seri și Tohono O’odham) se referă la Sirius în termeni asemănători:„câinele
care urmează oile muntelui”,iar triburile Blackfoot o numesc față de câine.Amerindienii
Cherokee o identifică pe Sirius cu Antares, ca steaua câinelui,păzitoarea cărării sufletelor.Tribul
lupului(Skidi)din Ne-braska o cunoștea sub numele de Steaua lupului, în timp ce alte triburi din
zonă îi spuneau Stea-ua coiotului. Mai la nord, inuiții din Strâmtoarea Bering, Alaska, o stiau
drept Câinele lunii.
Tribul Dogon și Atlantida În 1971, americanul Robert Temple a publicat cartea „Misterul lui
Sirius” (The Sirius Mystery), în care povestește despre un trib african de lângă orașul Timbuktu
(Mali) numit Dogon. De mai bine de 700 de ani acest trib deține informații pe care oamenii de
știință nu le-au accesat decât în urmă cu 2 decenii, când sateliții din spațiu le-au confirmat. Do-
gonii cunoșteau steaua Sirius în detaliu si au spus că acolo mai există o stea micuță, care se ro-
tește în jurul lui Sirius și este alcătuită din cea mai densă materie din Univers.Această stea efec-
tuează o rotație completă la fiecare 15 ani. Ptr că oamenii de știință n-o puteau vedea prin teles-
coape, etnografii s-au gândit că e vorba de mitologie locală. În 1990, când telescopul Hubble a
fost lansat în spațiu, a depistat o stea pitică albă care se rotește în jurul lui Sirius. Ca și cea din „
mitul” dogonilor, este o stea f. veche. S-a estimat că un inch²(2,54 cm²) din materia acestei stele
are o greutate de circa 900kg. Orbita a fost calculată la 50,1 ani. Steaua a fost denumită Sirius B
prima fiind redenumită Sirius A. Când o echipă de cercetători a vizitat tribul Dogon ptr a afla de
unde au aceste informații, bătrânii au spus că o navă din care ieșea foc și tunete a coborât pe pă-
mânt și din ea au apărut ființe care au făcut o gaură mare, pe care au umplut-o cu apă. Ființele,
numite de dogoni Nommos și care arătau asemeni delfinilor,au sărit în lacul făcut de ei, s-au în-
dreptat spre țărm și le-au spus că sunt de pe o planetă care se rotește în jurul lui Sirius istorisind
multe lucruri legate de această stea, inclusiv că acolo s-au născut și oamenii.Dogonii au furnizat
și alte informații incredibile: au descris mișcarea lui Sirius A și Sirius B, așa cum se vedeau de
pe Pământ în perioada 1912-1990, culminând cu imaginea exactă a locului unde trebuie să fie în
prezent. Dogonii dețin multe informații despre planetele sistemului nostru solar.De unde știu în
detaliu aceste lucruri fără ajutorul unui telescop? Temple crede că dogonii au avut un contact
di-rect cu ființe de pe Sirius.Pare incredibil dar să ne gândim că un mare nr de societăți
secrete,din rândul cărora fac parte cei mai influenți oameni ai planetei, afirmă legătura directă
dintre Sirius și umanitate. Aceste povestiri l-au condus pe Temple la ideea că Nommos erau
locuitorii lui Si-rius care la un moment dat, în trecutul îndepărtat, au venit pe pământ să
transmită oamenilor cu-noștințe despre soarele lor și sistemul nostru solar și să-i civilizeze.
Interesant e că miturile do-gonilor sunt izbitor de asemănătoare cu ale altor civilizații, ca
sumerienii, egiptenii, izraeliții și babilonienii, și toate includ mitul arhetipal al marelui învățător
venit din cer. Acesta se numește fie Enoch, Quetzalcoatl, Toth, Mercur sau Hermes
Trismegistul și e cel care le-a dat oamenilor cunoașterea științifică și arta magiei. În tradițiile
oculte există credința că Hermes i-a învățat pe atlanți să creeze cea mai avansată civilizație de
pe pământ de dinainte de Marele Potop. Referiri la potop se întâlnesc în mitologiile a
nenumărate civilizații si toate spun că supraviețuitorii Atl-antidei au călătorit în ambarcațiuni
spre toate continentele și le-au împărtășit oamenilor cunoaș-terea avansată pe care o dețineau.
Ocultiștii sunt convinși că ciudata asemănare dintre civilizații aflate la mare distanță una de alta
poate fi explicată prin contactul comun al acestora cu atlanții. Venerarea Soarelui s-a transmis
atât în ritualurile creștine, cât și în cele păgâne. La atlanți, cru-cea și șarpele erau simboluri ale
înțelepciunii divine.Strămoșii divini ai popoarelor Maya și Qu-iché sunt atlanții supraviețuitori
ajunși în America Centrală, care se presupune că au construit marele templu piramidal din
orașul sfânt Teotihuacan, traducere:„locul unde au fost creați zeii”, închinat zeului Quetzalcoatl
sau Șarpele cu pene.Din acest punct ar fi plecat preoții atlanți iniți-ați spre celelalte continente,
purtând cheile înțelepciunii universale, învățand pe oameni mește-șugurile, științele, arta,
filozofia, etica și religiile. Tot din știința ocultă aflăm că înainte ca At-lantida să se scufunde,
inițiații iluminați, văzând că civilizația lor era sortită pieirii din cauza nr tot mai mare de
oameni care se îndepărtaseră de principiile morale, devenind conflictuali și per-verși, s-au retras
de pe continentul blestemat.Ducând cu ei doctrina sacră și secretă, atlanții s-au stabilit în Egipt
unde au devenit primii conducători „divini”.Aproape toate marile mituri cosmo-logice care stau
la baza cărților sacre ale diferitelor culturi de pe glob au ca personaje centrale figurile unor
învățători divini și povestesc despre ritualuri misterioase. Toți marii înțelepți au venit de sus,
din stele. Iar în cazul zeului Hermes al grecilor, Mercur al romanilor, Toth al egip-tenilor sau
Quetzalcoatl al amerindienilor, precizarea este că locul de unde au venit e steaua Si-rius. Toți
aceștia au coborât pe Pământ ca să-i civilizeze pe oameni, după care au urcat din nou la stele,
lăsând în urmă indicii ale secretelor lor, care într-o zi, când oamenii vor atinge un nivel superior
de conștiință, vor putea fi decodate.
Simbolismul ocult al lui Sirius și societățile secrete Interpretarea miturilor din culturile antice
nu este o știință exactă și legăturile sunt greu de demonstrat.Totuși,legătura simbolică dintre Si-
rius și cunoașterea ocultă apare constant în istorie, traversând veacurile. De fapt, ce este venerat
astăzi de ocultiști era venerat și acum o mie de ani. Societățile secrete moderne cum ar fi Franc-
masoneria, Zorii aurii sau Rozicrucienii, considerate ordine hermetice (deoarece învățăturile lor
sunt bazate pe cele ale lui Hermes Trismegistul)îi atribuie stelei Sirius cea mai mare importanță.
Simbolismul acestor societăți relevă o conexiune profundă între Sirius și filozofia ocultă. Stea-
ua câinelui este punctul central al învățăturilor acestor societăți secrete, dovadă că multe dintre
acestea sunt numite după ea.
Sirius în cărțile de tarot Cărțile de tarot au fost aduse în Europa în sec.15. La început, era un
simplu joc, ale cărui reguli au fost menționate în manuscrisul lui Martiano da Tortona, în 1425.
Încetul cu încetul însă, tarotul s-a apropiat de ezoterism, ocultism și magie. În jurul anului 1750,
la Bologna, tarotul era deja folosit pt divinație.În sec.19 a fost adoptat de mistici, ocultiști și so-
cietăți secrete, ca metodă de a ghici viitorul. Totul a început în 1781, când monahul francmason
elvețian Antoine Court de Gébelin a publicat Lumea primitivă, studiu pe tema simbolurilor reli-
gioase și a modului în care au parvenit ele în lumea modernă. Gébelin a fost primul care a susți-
nut că tarotul conține simbolistică din miturile egiptene despre Isis și Toth, astfel încât jocul în
sine poate fi interpretat ca o „cale regală” către înțelepciune. Cartea cu nr. 17, cel mai mare atu
din cărțile de tarot, se numește „Steaua” și înfățișează o tânără îngenunchiată, cu un picior în a-
pă și celălalt în spate, poziția trupului ei sugerând astfel o svastică. Ea ține în fiecare mână câte
o urnă, din care varsă apa pe pământ și în mare. Deasupra capului fetei sunt figurate 8 stele,
din-tre care una este cu mult mai mare și mai strălucitoare. De Gébelin considera că steaua cea
mare era Sirius, celelalte 7 fiind planetele sacre ale anticilor. Mai spunea că figura feminină din
cartea cu nr. 17 este Isis, înfățișată în momentul în care declanșa inundațiile Nilului, însoțită de
Sirius, care tocmai răsărea.Trupul gol al lui Isis semnifică Natura care nu-și îmbracă veșmântul
de ver-deață până când Nilul nu se revarsă, făcând plantele să încolțească.
Sirius și Francmasoneria În lojile masonice, Sirius e cunoscută ca „Steaua strălucitoare” (The
Blazing Star) și dacă ne uităm la ponderea pe care o ocupă imaginea ei în simbolismul masonic,
ne putem da seama de uriașa ei importanță. Scriitorul mason William Hutchinson a scris despre
Sirius că „este cel mai glorificat obiect și necesită toată atenția noastră în cadrul Lojii. Așa cum
lumina lui Sirius își croia drumul în Marea Piramidă în timpul inițierilor, tot așa este ea prezen-
tă, în mod simbolic, în lojile masonice.Astronomii antici au văzut toate marile simboluri ale ma-
soneriei în stele. Sirius strălucește în lojile noastre precum Sirius pe cer”.
Sirius, în centrul mozaicului Masonic În francmasonerie se spune că Sirius e simbolul zeității
creatoare, al omniprezenței (Creatorul e prezent pretutindeni) și al omniscienței (Creatorul vede
și știe tot). Prin urmare, Sirius e locul sacru unde toți masonii trebuie să urce; este sursa puterii
divine și destinația finală a creaturilor devenite divine. Pt a atinge perfecțiunea, inițiatul trebuie
să înțeleagă și să-și însușească natura duală a lumii: bun-rău, masculin-feminin, alb-negru, prin
metamorfoză alchimică. Conceptul e deseori reprezentat în arta masonică prin uniunea lui
Osiris cu Isis,principiul masculin/feminin, care i-au dat naștere lui Horus,copilul stelelor, omul
perfect al francmasoneriei, care este echivalat cu Sirius. Soarele și Luna, cele 2 mari principii
ale franc-masoneriei, își trimit lumina asupra odraslei lor -Steaua strălucitoare sau
Horus.Hieroglifa egip-teană pt steaua Sirius este ezoteric interpretată ca ilustrând această
trinitate cosmică, prin cele 3 elemente: obeliscul falic (reprezentându-l pe Osiris), domul în
formă de pântec (Isis) și o stea ( Horus). Acesta e un concept crucial ptr francmasoni, fiind
încorporat în cele mai importante construcții din lume.
Asocierea zeului egiptean Horus cu steaua Sirius În simbolismul masonic, „ochiul lui Horus”
sau „ochiul atotvăzător”, plasat în interiorul unui triunghi, este adesea înfățișat înconjurat de ra-
zele strălucitoare ale lui Sirius. Lumina din spatele ochiului atotvăzător de pe bancnota de 1 do-
lar nu este cea a Soarelui, ci a lui Sirius. Marea Piramidă de la Gizeh a fost construită în alinia-
ment cu steaua Sirius, care este reprezentată strălucind deasupra piramidei. Acest omagiu radi-
ant adus lui Sirius se află acum în buzunarele a milioane de cetățeni.
Ordinul Steaua Orientului Simbolul acestui ordin e o stea în 5 colțuri inversată, asemănătoare
„Stelei strălucitoare” din francmasonerie.Considerată versiunea feminină a francmasoneriei, de-
și sunt acceptați și bărbați,Ordinul Steaua Orientului e denumit după Sirius,steaua care apare pe
cer de la est. Explicația pt public a alegerii acestui nume pt un ordin masonic al femeilor este că
ar face referire la Steaua de la Răsărit, care i-a ghidat pe cei 3 magi spre locul unde se afla prun-
cul Iisus. O scurtă privire aruncată asupra simbolismului ocult al ordinului arată clar că numele
lui face referire la Sirius,cea mai importantă stea a organizației din care provine
francmasoneria. Deși astăzi prezența femeilor în societățile oculte este considerată o raritate,
inițierea lor s-a fă-cut începând din antichitate. De-a lungul istoriei, multe femei de excepție au
ținut sus ștacheta francmasoneriei feminine: Josephine de Beauharnais, soția lui Napoleon
Bonaparte, scriitoarea George Sand, Clara Barton fondatoarea Crucii Roșii americane,
aviatoarea Edith Clark, cântă-reața de culoare Josephine Baker, Ginette Eboue, reprezentanta
Republicii Congo la UNESCO, Golda Meyr prim-ministru al statului Israel și Margaret
Thatcher prima femeie din Europa și a patra din lume devenită șef de guvern, unicul prim-
ministru britanic reales de 3 ori consecutiv. Putem afirma că femeile, membre ale unei loji
masonice, au avut un impact important în dome-niul spiritual, social, intelectual sau politic al
țării lor.
Concluzii Din zorii civilizației și până în timpurile noastre,de la triburile din Africa până la ma-
rile capitale ale lumii,Sirius a fost și încă e văzută ca astrul dătător de viață.În ciuda diferențelor
dintre culturi și epoci, Stelei câinelui îi sunt atribuite aceleași calități extraordinare, si ne face să
ne întrebăm:Cum a fost posibil ca toate culturile să se sincronizeze perfect în miturile lor despre
această stea? A existat o sursă comună care i-a determinat pe toți oamenii de pe pământ să aso-
cieze Steaua câinelui cu divinitatea,sursa cunoașterii,înțelepciunii și puterii? Aceste legături de-
vin și mai evidente când examinăm simbolismul și învățăturile societăților secrete,ale căror cre-
dințe și ritualuri sunt în mod special legate de acest corp ceresc. Să existe oare cu adevărat o le-
gătură între evoluția umanității și Sirius? Descifrarea acestui secret ar însemna dezlegarea celui
mai mare mister: de unde venim și cum am ajuns unde suntem astăzi.
Sursa: http://vigilantcitizen.com/hidden-knowledge/connection-between-sirius-and-human-
history/