Plante mitologice - Avrămeasa

Avrămeasa creștinească (gratiola officinallis), crește laolaltă cu două sau mai multe ramuri din
aceeași rădăcină, unele ramuri înfloresc, iar altele nu, ramurile sterpe se numesc creștinească,
iar cele ce înfloresc se numesc avrămeasă.

După credința poporului român, avrămeasa, creștineasa și odoleanul formează o treime și sunt
picate din iele, din zânele milostive, miluite, îndurate, care sunt identice cu eumenidele grecești
și gratiile vechilor Romani, și pentru aceea sunt ierburi lecuitoare și ajutătoare. Zânele Milostive
până astăzi se vaietă și plâng pentru avrămeasă și creștineasă că le-au răpit împărăția din lumea
aceasta.

Se zice, că odată un om, mergând într-o noapte spre a păzi livezile, a văzut cum au venit zânele în
cete, toate îmbrăcate numai în alb și luceau, zburau sus pe cer, au trecut pe deasupra lui, iar el
văzând această minune a căzut cu fața la pământ, iar ele cântau următoarele versuri:

De n-ar fi avrămeasă,

De n-ar fi creștineasă,

Și de n-ar fi floare albastră,

N-ar fi în lume cruce de nevastă,

Și ar atunci toată lumea ar fi a noastră.

Și de n-ar fi odolean,

Și de n-ar fi leuștean,

Și de n-ar fi vitrinic,

N-ar mai fi în lume cruce de voinic.

Se vede că avrămeasa, creștineasa și floarea albastră (iris germanica), numită românește ș

stânjenită vânătă, sunt trei eroine cerești de lumină parte femeiască, apoi odoleanul (valeriana
officinalis), leușteanul (levisticum officinale, ligusticum) și vitrinic (Doronicum) sunt trei eroi de
soare, de lumină, parte bărbătească.

Avrămeasa și creștineasa nu sunt numai ierburi, ci sunt niște zâne, în felul lor, care se vede din
aceea, cum că femeile descântătoare, când pun cinstele, adică sacrificiile, pe lângă cele șapte
zâne, cheamă în ajutor și pe avrămeasa, creștineasa. Apoi când descântă de bube dulci, atunci
zice următoarele versuri:
Avrămeasă, Creștineasă

Frumoasă masă pusasă

Și la ospăț toate bubele chemase

Numai pe bubele dulci nu le chemase

Acestea tare se mâniase,

Și de necaz de tot se uscase.

Apoi descântă cu degetul cel mare, trage cruce peste bubele dulci, zicând: să se ușce bubele!

și ducându-se la coșul casei, asemenea trage cruce zicând tot acele cuvinte.

De aceea este bine stabilită că, avrămeasa și creștineasa sunt zâne, și că toate zânele ca și mama
pădurii, au ierburi menite lor, care poartă numele lor, și care ierburi sunt bune de leacuri și
știutoare de rele.

Avrămeasa și creștineasa fierte, se beau pentru durere de stomac și pentru tuse. Apoi când se
întâmplă că într-o casă mor mulți și vin multe nenorociri, când copiii se sperie din somn, atunci
se afumă casa cu ele.

Aceste plante după credința poporului constrâng spre dragoste și sunt foarte puternice de a
dezvolta dragostea pentru oamenii care le poartă la ei. Ele cresc pe coaste, în apropierea
drumurilor, și se culeg de femei în Sâmbăta Rusaliilor; căci după credința poporului numai atunci
sunt cu leac și sunt foarte căutate, căci poporul crede foarte mult în ele, socotindu-le ierburi
sfinte.

Se crede că avrămeasa reprezintă religiunea lu Avram (testamentul vechi); creștineasa reprezintă

religiunea lui Hristos, și toate trei la un loc formează o treime, odoleanul este bărbat între cele
două și le ține la un loc.

Odoleanul este Valerianus și după firea limbii românești din valerianus s-a format odoleanul.

Odoleanul este dătătorul de viață, căci el a dat viață, el este autorul celor două religiuni
(avrămeasa și creștineasa) împreunate sub numele de religiunea creștină, iar religiunea creștină
a răpit împărăția de la zânele păgâne contra avrămesei și creștinesei, că le-au răpit împărăția din
lume.

Despre odolean, vitrinic, însoțit de mătrăgună, poporul zice că mătrăguna este mamă bună,
odoleanul este câine viclean și vitrinicul este fecior voinic; iar despre odolean zice că toate
femeile să-l poarte la brâu, căci se crede a fi cu noroc în dragoste.