FLORIILE – ZEIŢE ALE PRIMĂVERII

În Panteonul Românesc Florile sunt zeiţe ale primăverii, personificări ale

florilor, celebrate în Duminica Floriilor, peste care Biserica creştină a suprapus
sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim, identificate în mitologia romană cu Zeiţa
Flora.
Duminica Floriilor cade totdeauna în ultima duminică din Postul Mare,
înainte de Paşte. În această zi, considerată o sărbătoare foarte mare, locuitorii
judeţului Olt practicau numeroase obiceiuri. În sâmbăta Floriilor se aduc acasă
rămurele înflorite de salcie care în dimineaţa din Duminica Floriilor se duc la
biserică unde sunt sfinţite.
Salcia, simbol al castităţii şi renaşterii anuale a vegetaţiei a fost ofranda cu
care evreii l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Lui triumfătoare în Ierusalim.
Ramurile sfinţite la biserică se aduc acasă, se pun la porţi, la uşile caselor şi
ale grajdurilor, pentru protecţia magică şi alungarea spiritelor malefice. În satele
din nordul judeţului Olt (Poboru, Făgeţel, Spineni, Leleasca, etc.) ramuri de salcie
sfinţite se înfigeau prin grădini, vii, livezi, pentru a le ajuta să rodească ( înfigerea în
pământ prefigura actul fecundităţii).
În alte sate (Brastavăţ, Vădastra, Ianca) există obiceiul atingerii copiilor mici
cu ramuri sfinţite de salcie, pentru a creşte şi a se dezvolta întocmai ca salcia.
Stupii se încing cu salcie sfinţită pentru a rodi din belşug. Ramurile rămase se pun
la icoană şi se întrebuinţează în timpul anului contra multor boli, ca apărare contra
grindinei şi furtunilor sau erau folosite în diferite descântece şi vrăji. Aproape în
toate satele femeile se încingeau peste mijloc cu crengi de salcie sfinţită, ca să nu le
doară spatele la secerat şi ca să rămână grele. Pe vreme de furtună ramuri de salcie
sfinţită se aruncau afară, în curte, sau pe acoperişul caselor pentru a opri furtuna.
În comuna Ipoteşti, cu salcia de la icoană şi frunze de nuc şi umbra iepurelui
se descântau copii care urinau noaptea în pat sau se descânta de Soare sec şi de
deochi. Tot în ziua de Florii, în toate satele judeţului Olt se pun ramuri verzi de
salcie pe mormintele curăţate şi semănate cu flori în săptămâna dinaintea Floriilor şi
se invocă spiritele morţilor. Există credinţa că dacă în ziua de Florii masa încărcată
cu bucate va sta întinsă toată ziua, ai tot anul belşug în casă. De pe masă nu trebuie
să lipsească peştele din care mănâncă toţi membrii familiei şi din care o bucăţică se
păstrează pentru a fi mâncată în ziua d Paşte, înainte de intra în biserică, astfel ca tot
anul să mergi doar înainte ca peştele.
Tot în duminica Floriilor, fetele ajunse la vârsta căsătoriei scoteau la soare,
pe prispa casei, hainele pe care şi le-au lucrat pe timpul iernii şi cu care se îmbrăcau
în ziua de Paşte în credinţa că în felul acesta vor fi ferite de farmece şi vor fi iubite.
La Florii, în unele sate din judeţ se scotea mărţişorul de la 1 Martie şi se agăţa
într-un pom înflorit, pentru a prelua calităţile florilor.
Cu ocazia acestei sărbători se făceau şi previziuni meteorologice. Se spune că
dacă vor cânta broaştele până la Florii (ele încep să cânte de la sărbătorirea
Cuviosului Alexie la 17 martie), vara va fi blândă şi frumoasă. O altă previziune
meteorologică cu caracter oracular spune că aşa cum va fi vremea în ziua de Florii,
tot aşa va fi şi în ziua de Paşte.

1
 În satele din zona Câmpia Boianului se obişnuia ca hora din ziua de Florii să
se facă în pădure. Cu acest prilej, tinerii culegeau flori de primăvară pe care le
duceau acasă şi le puneau la cuiburile păsărilor sau la grajdul animalelor. În ziua de
Florii se crede că înflorec urzicile şi de aceea ziua se mai numeşte în unele sat şi
„Nunta urzicilor”. Urzica este o plantă sacră care era mâncată obligatoriu în
anumite zile sau perioade ale primăcerii. După ce înfloresc ele nu mai sunt bune de
mâncat.
Virtuţile de înnoire şi de purificare cu care credinţele populare au învestit
urzicile se bazează pe câteva însuşiri particulare: sunt printre primele plante
alimentare care răsar primăvara, timpuriu, sunt bogate în vitamine şi săruri
minerale şi, fiind urticate, sunt percepute, în mentalitatea arhaică cu puterea de a
alunga spiritele malefice.
Un obicei pe care l-am întâlnit doar în comuna Izbceni, din sudul judeţului,
practicat în Duminica Floriilor, este „Iertarea de Florii” sau „Spovedania pe petic
alb”. În Duminica Floriilor toţi tinerii care s-au căsătorit în anul care a trecut,
îmbrăcaţi în hainele din ziua nunţii merg la biserică unde, îngenunchind pe un petic
de pânză albă sunt spovediţi de preot. După spovedanie tinerii merg la naşii de
cununie, la socrii mari şi mici şi-şi cer iertare. Obiceiul are aspect de basm cu zâne
şi feţi frumoşi. Tot în comuna Izbiceni am mai întâlnit un obicei practicat în
Săptămâna Mare, mai exact în miercurea după Florii, cunscut sub numele de Câţâ-
Mâţi. Doi sau trei copii însoţiţi de un bărbat merg din casă în casă, sună din talangă
şi strigă: „Câlţii, câlţii/Torsa-i câlţii?/ Două ouă-ncondeiate/La Mariţa pe
perete/Scoate oul/ Că-ţi fur boul”. Gazda aduce un ou alb pe care îl pune în coşul
copiilor, după care pornesc spre gospodăriile următoare.
Credem că acest obicei îl înlocuieşte pe cel cunoscut sub numele de
„Joimăriţa”. Începerea muncilor agricole în primăvară necesită terminarea
activităţilor din timpul iernii (torsul, ţesutul). Locuitorii satelor şi-au imaginat
controlarea acestor activităţi sub înfăţişarea unei femei , „Joimăriţa”, care umbla din
casă în casă pedepsind pe femeile şi fetele care n-au terminat torsul şi ţesutul: le
arde degetele şi mâinile, le pârleşte părul, le incendiază cânepa netoarsă. Joimăriţa
putea fi înduplecată prin daruri.
Acestea sunt doar câteva din credinţele şi miturile legate de sărbătoarea
Floriilor, credinţe pline de semnificaţii pentru cultura noastră populară.

ClaudiaBalaş
Muzeograf
Secţia de Etnografie
Muzeul Judeţean Olt