Sirius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search
Acest articol se referă la o stea. Pentru alte sensuri, vedeți Sirius (dezambiguizare).
Sirius A / B

Poziția lui Sirius.

Sirius, văzut noaptea pe cerul înstelat.

Denumire Bayer α Canis Majoris
Denumire Flamsteed 9 Canis Majoris
Date de observație
Constelație Câinele Mare
Magnitudine aparentă −1,47 (A)[1] / 8,30 (B)[2]
Magnitudine absolută (Mv) 1,42 (A)[note 1] / 11,18 (B)[2]
 A1V (A)[1] / DA2 (B)[2]
Clasificare spectrală Index culoare U−B 0,01 (A)[1] / −0,03 (B)[2]
Index culoare B−V −0,05 (A)[3] / −1,04 (B)[2]
Declinație −16° 42′ 58,017″[1][note 2]
Ascensie dreaptă 06h 45m 08,9173s[1][note 2]
Astrometrie
Viteză radială (Rv)
Paralaxă (π) 379,21[1][4]
Eroare paralaxă 1,58
8,60 ± 0,04 ani-lumină
Distanța față de Terra (2,64 ± 0,01 pc) al
( pc)
Orbită
Companion/pereche α CMa B
Perioadă orbitală 50,090 ± 0,055[5]
Axă semimajoră 7,50 ± 0,04[5]
Excentricitate 0,5923 ± 0,0019[5]
Înclinare 136,53 ± 0,43[5]
Detalii
Sirius A
Masă 2,02[6] M☉
Rază 1,711[6] R☉
Luminozitate 25,4[6] L☉
Metalicitate 0,50[7]
Gravitație la suprafață 4,33[8]
Rotație stelară 16 km/s[9]
Vârstă 2–3 × 108 [6]
Temperatură 9.940[8]
Sirius B
Masă 0,978[6] M☉
Rază 0,0084 ± 3% [10] R☉
Luminozitate 0,026[note 3] L☉
Gravitație la suprafață 8,57[10]
Temperatură 25.200[6]
Alte denumiri
System: Steaua Câine, Aschere, Canicula, Al Shira, Sothis,[11] Alhabor,[12] Mrgavyadha,
Lubdhaka,[13] Tenrōsei,[14] α Canis Majoris (α CMa), 9 Canis Majoris (9 CMa), HD 48915,
HR 2491, BD −16°1591, GCTP 1577.00 A/B, GJ 244 A/B, LHS 219, ADS 5423, LTT
2638, HIP 32349.
B: EGGR 49, WD 0642-166.[1][15][16]
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică date / text
Sirius este cea mai strălucitoare stea observată cu ochiul liber de pe cer. Cu o
magnitudine aparentă de −1,46, ea este aproape de două ori mai strălucitoare decât
Canopus, a doua cea mai strălucitoare stea. Numele „Sirius” este derivat din limba greacă
veche: Σείριος (Seirios, „luminos”). Steaua a fost asociată cu vara și are denumirea Bayer
Alpha Canis Majoris (α CMa). Ceea ce percepe ochiul ca o singură stea este de fapt o
stea binară, din care face parte o stea de tip spectral A1V din secvența principală,
denumită Sirius A, împreună cu o pitică albă de tip spectral DA2, denumită Sirius B.
Distanța care separă pe Sirius A de companioana sa variază între 8,1 și 31,5 UA.[17]

Sirius este luminoasă, atât datorită luminozității sale intrinseci, cât și proximității față de
Pământ. La o distanță de 2,6 parseci (8,6 ani-lumină), determinată de satelitul astronomic
Hipparcos,[4][18][19] sistemul Sirius este unul dintre vecinii apropiați ai Pământului; pentru
observatorii emisferei nordice aflați între 30 și 73 grade latitudine (inclusiv aproape
pentru toți din Europa și America de Nord), acesta este cel mai apropiat sistem care poate
fi observat cu ochiul liber. Sirius se apropie treptat de Sistemul Solar, așa că
luminozitatea sa va crește ușor în următorii 60.000 de ani. După această dată distanța va
începe să se mărească, dar va continua să fie cea mai strălucitoare stea de pe cerul
observat de pe Pământ pentru următorii 210.000 de ani.[20]

Sirius A are o masă de două ori mai mare decât a Soarelui și o magnitudine absolută de
1,42. Ea este de 25 de ori mai luminoasă ca Soarele,[6] dar are o luminozitate semnificativ
mai mică decât alte stele luminoase, cum ar fi Canopus sau Rigel. Sistemul are între 200
și 300 milioane de ani.[6] Inițial a fost compus din două stele strălucitoare albăstrui. Cea
mai masivă dintre ele, Sirius B, și-a consumat resursele, devenind o gigantă roșie înainte
de a-și pierde straturile exterioare, și s-a restrâns în starea sa actuală de pitică albă cu
circa 120 milioane de ani în urmă.[6]

De asemenea, Sirius este cunoscută sub numele colocvial de „Steaua Câine”, ceea ce
reflectă importanța ei în constelația Câinele Mare.[11] Răsăritul heliacal al lui Sirius marca
inundațiile Nilului în Egiptul antic și „canicula” de vară pentru grecii antici, în timp ce la
polinezieni marca iarna, fiind o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului
Pacific.

Cuprins
 1 Istorie observațională
o 1.1 Cinematică
o 1.2 Descoperirea unei perechi
o 1.3 Controversa culorii
 2 Vizibilitate
 3 Sistem
o 3.1 Sirius A
o 3.2 Sirius B
 o 3.3 Roiul stelar Sirius
 4 Triunghiul de Iarnă
 5 Etimologie și semnificații culturale
o 5.1 Dogon
o 5.2 Religia Serer
o 5.3 Moștenirea modernă
 6 Note
 7 Note
 8 Bibliografie
 9 Legături externe
 10 Vezi și

Istorie observațională

Hieroglifa pentru
Sirius/Sopdet

Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca Sopdet (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai
timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului Mijlociu Egiptean, egiptenii s-
au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al stelei Sirius, anume în ziua în care
aceasta devine vizibilă înainte de răsărit, când este destul de depărtată de strălucirea
Soarelui. Perioada era chiar înainte de inundațiile anuale ale Nilului și înainte de solstițiul
de vară,[21] după o absență de 70 de zile de pe cer.[22] Hieroglifa pentru Sothis reprezintă o
stea și un triunghi. Sothis a fost identificat după marea zeiță Isis, care a format o parte a
unei trinități de zei cu soțul ei, Osiris, și cu fiul lor, Horus, în timp ce perioada de 70 de
zile simboliza trecerea lui Isis și Osiris printr-un duat (lumea subpmânteană egipteană).[22]

Grecii antici au observat că apariția lui Sirius vestea venirea verii calde și uscate, și se
speriau deoarece credeau că asta va ofili plantele, va slăbi cetățenii, și femeile stârnite.[23]
Datorită luminozității, Sirius pare că scânteiază în condițiile climatice tulbure ale verii
timpurii. Pentru observatorii greci, acestea însemnau emanații care au cauzat influența
malignă. Oricine suferea de efectele sale era considerat astroboletos (ἀστροβόλητος) sau
„lovit-de-stea”. În literatură, a fost descrisă ca „arzătoare” sau „înflăcărată”.[24] Sezonul
următor de la apariția stelei a devenit cunoscut ca, canicula de vară.[25] Locuitorii insulei
Ceos din Marea Egee ofereau jertfe lui Sirius și Zeus pentru a aduce brize răcoritoare și
așteptau reapariția stelei din vară. Dacă se ridica clar, ea ar fi prevestit avere mare; dacă
steaua era cețoasă sau fadă, ea ar fi prezis molimă. Monede găsite pe insulă datând din
secolul al III-lea î. Hr. reprezentau câini sau stele emanând raze, subliniind importanța lui
Sirius.[24] Romanii sărbătoreau instalarea heliacală a lui Sirius în jurul a 25 aprilie,
sacrficând un câine împreună cu tămâie, vin și o oaie pentru zeița Robigo astfel ca
emanațiile stelei să nu cauzeze rugină grâului în culturile din anul respectiv.[26]
Ptolemeu din Alexandria a cartografiat steaua în Cărțile VII VIII din lucrarea sa
Almagest, în care el a folosit steaua Sirius ca locație pentru meridianul central al globului.
El a reprezentat-o în mod surprinzător ca una dintre cele șase stele colorate în roșu (vezi
secțiunea Controversa culorii de mai jos). Celelalte cinci stele, ca Arcturus sau
Betelgeuse, aparțin clasei M și K.[27]

Stele strălucitoare erau importante pentru polinezienii antici pentru navigarea între
numeroasele insule și atoli din Oceanul Pacific. Reduse la orizont, ele au funcționat ca
niște compasuri stelare pentru a asista marinarii la orientarea spre destinații particulare.
De asemenea, ele au folosit ca marcatori pentru latitudine; declinația lui Sirius marchează
latitudinea arhipelagului Fiji la 17°S și astfel trece chiar deasupra insulelor în fiecare
noapte.[28] Sirius a servit ca și corpul unei „Păsări Uriașe” din constelația Manu, Canopus
fiind aripa sudică și Procyon cea nordică, care a divizat cerul polinezian în două emisfere.
[29]
Așa cum apariția lui Sirius pe cerul dimineții a marcat vara în Grecia, ea a marcat și
venirea iernii aprige pentru Māori, a căror denumire de Takurua reprezenta nu numai
steaua, ci și denumirea sezonului. Culminarea sa din cadrul solstițiului de iarnă era
marcată de celebrații în Hawaii, unde era cunoscută ca Ka'ulua, „Regina Raiului”. Multe
alte denumiri polineziene au fost înregistrate, printre care Tau-ua în Insulele Marchize,
Rehua în Noua Zeelandă, Aa și Hoku-Kauopae în Hawaii,[30] și Ta'urua-fau-papa
"Festivity of original high chiefs" and Ta'urua-e-hiti-i-te-tara-te-feiai "Festivity who rises
with prayers and religious ceremonies" în Tahiti.[31]

Populațiile indigene Boorong din Victoria de nord-vest numeau Sirius Warepil