Sunteți pe pagina 1din 2

Clasa a VII-a

Manifestarea bucuriei în viața omului

Rezumat
Mântuitorul Hristos și-a început Predica de pe Munte (Matei, 5-7) cu nouă îndemnuri
pentru dobândirea virtuților care ne pregătesc pentru viața sau fericirea veșnică. Împlinirea lor va
fi răsplătită de către Dumnezeu. Aceste îndemnuri poartă numele de Fericiri și reprezintă Legea
morală a Noului Testament. Cele nouă Fericiri se cântă la fiecare Sfântă Liturghie.
1.Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Scopul vieții noastre să
fie virtutea și lucrarea smereniei.
2. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Să căutăm în viață pocăința și plânsul
duhovnicesc pentru păcatele noastre și vom primi mângâiere.
3. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Să fugim de mânie, căutând
blândețea și păstrându-ne calmul.
4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Să ne dorim
să realizăm binele și dreptatea.
5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Să dăruim în numele Domnului, din
dragoste față de aproapele și nu din interes personal.
6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Să ne curățim inima de
gânduri rele.
7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Să avem pace în
inima noastră, pentru a o dărui și celorlalți.
8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Să nu ne
temem să fim prigoniți pentru dreptate, pentru că aceasta înseamnă să fim asemenea lui Hristos,
apostolilor și mucenicilor.
9. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă
este în ceruri. Să cerem harul lui Dumnezeu pentru a avea putere să îndurăm suferințele primite
din partea celor ce ne prigonesc pentru credința în Hristos.
Exerciții
1. Transcrie în caiet tabelul de mai jos și completează-l. Descoperă virtuțile corespunzătoare
fiecărei Fericiri.
Clasa a VII-a

Exemplu:

Textul Fericirii Virtutea


1. Fericiţi cei săraci cu duhul… smerenia
2. Fericiți cei ce plâng pocăința
3
4
5
6
7
8
9

2. Caută pe internet icoane cu Scara virtuților și cu sfinți renumiți pentru virtuțile enunțate
in Fericiri. (Exemplu: Sfantul Nicolae – blandețea, Sfanta Filofteia – milostenia etc.).

S-ar putea să vă placă și